Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

Recital-latest-expression
Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

Categorii

LECTURI
Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă (Selecții)

Acum că ați ascultat părtășia anterioară despre autoritatea lui Dumnezeu, am încredere că sunteți înzestrați cu destul de multe cuvinte în acea privință. Cât de mult puteți accepta, pricepe și înțelege depinde în totalitate de cantitatea de efort depus în acest sens. Am speranța că puteți aborda această chestiune cu seriozitate; în niciun caz nu ar trebui să o tratați fără tragere de inimă! Acum, a cunoaște autoritatea lui Dumnezeu înseamnă a-L cunoaște în întregime? Se poate spune că a cunoaște autoritatea lui Dumnezeu este începutul cunoașterii Dumnezeului unic Însuși și se poate spune, de asemenea, că a cunoaște autoritatea Lui înseamnă că ai trecut deja de poarta cunoașterii esenței Dumnezeului unic Însuși. Această înțelegere reprezintă o parte a cunoașterii lui Dumnezeu. Care este cealaltă parte atunci? Acesta este subiectul despre care aș vrea să împărtășim astăzi – firea dreaptă a lui Dumnezeu.

Am selectat două secțiuni din Biblie din care să împărtășim despre subiectul de astăzi: prima se referă la distrugerea Sodomei de către Dumnezeu, care poate fi găsită în Geneza 19:1–11 și Geneza 19:24–25; a doua se referă la izbăvirea orașului Ninive de către Dumnezeu, care poate fi găsită în Iona 1:1–2, pe lângă capitolele trei și patru ale cărții. Bănuiesc că to‏ți așteptați să auziți ce am de spus despre aceste două secțiuni. Ceea ce spun în mod natural nu poate devia de la tema cunoașterii lui Dumnezeu Însuși și a esenței Sale, dar care va fi punctul central al părtășiei de astăzi? Există vreunul dintre voi care știe? Ce secțiuni din părtășia Mea despre „Autoritatea lui Dumnezeu” v-au atras atenția? De ce am spus că doar Cel care are o asemenea autoritate și putere este Dumnezeu Însuși? Ce am dorit să explic spunând acel lucru? În privința a ce anume am dorit să vă informez? Reprezintă autoritatea și puterea lui Dumnezeu un aspect al modului în care esența Sa este manifestată? Reprezintă o parte din esența Sa, care dovedește identitatea și statutul Său? V-au spus aceste întrebări ce urmează să zic? Ce vreau ca voi să înțelegeți? Gândiți-vă cu atenție la acest lucru.

Pentru că I se opune cu încăpățânare, omul este distrus de mânia lui Dumnezeu

Mai întâi, să ne uităm la câteva pasaje din scriptură care descriu „Distrugerea Sodomei de către Dumnezeu.”

(Geneza 19:1-11) Cei doi îngeri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine, li s-a închinat până la pământ şi le-a zis: Stăpânii mei, vă rog, întoarceţi-vă la casa slujitorului vostru, rămâneţi peste noapte şi spălaţi-vă picioarele. Mâine dimineaţă vă veţi scula devreme şi vă veţi continua drumul. Nu, i-au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în afara cetăţii. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors cu el şi au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceştia au mâncat. Dar înainte ca ei să se culce, toţi bărbaţii din toate colţurile cetăţii Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa, l-au strigat pe Lot şi l-au întrebat: Unde sunt bărbaţii care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaştem. Lot a ieşit afară la ei, a închis uşa după el şi a zis: Vă rog, fraţilor, nu fiţi atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsaţi-mă să vi le aduc şi faceţi cu ele ce vă place; dar să nu le faceţi nimic acestor bărbaţi, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperişul meu. Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot şi s-au apropiat ca să spargă uşa. Dar bărbaţii dinăuntru şi-au întins mâinile, l-au tras pe Lot în casă şi au închis uşa; iar pe bărbaţii care erau la uşa casei, atât pe cei tineri, cât şi pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceştia n-au mai putut găsi uşa.

(Geneza 19:24-25) Atunci Domnul a făcut să plouă foc şi pucioasă din cer de la Domnul, peste Sodoma şi Gomora. Astfel, El a distrus acele cetăţi, toată câmpia, toţi locuitorii cetăţilor, precum şi ceea ce creştea pe pământ.

Din aceste pasaje, nu este dificil de văzut că nelegiuirea și corupția Sodomei ajunseseră deja la un nivel detestabil atât pentru om, cât și pentru Dumnezeu și că, de aceea, în ochii Lui, orașul merita să fie distrus. Dar ce s-a întâmplat în oraș înainte de a fi distrus? Ce pot învăța oamenii din aceste evenimente? Ce le arată oamenilor atitudinea lui Dumnezeu față de aceste evenimente în privința firii Lui? Pentru a înțelege întreaga poveste, să citim cu atenție ce a fost consemnat în Scriptură…

Corupția Sodomei: îl revoltă pe om, Îl înfurie pe Dumnezeu

În acea noapte, Lot a primit doi mesageri de la Dumnezeu și a pregătit un festin pentru ei. După cină, înainte de a se culca, oamenii de peste tot din oraș au înconjurat reședința lui Lot și l-au strigat. Scriptura consemnează că ei au spus „Unde sunt bărbaţii care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaştem.” Cine a spus aceste cuvinte? Către cine au fost rostite? Acestea au fost cuvintele oamenilor din Sodoma, strigate lângă reședința lui Lot, și pentru el. Cum te simți când auzi aceste cuvinte? Ești furios? Ți se face greață de la acestea? Clocotești de mânie? Nu duhnesc a Satana aceste cuvinte? Prin acestea, poți simți răul și întunericul din acest oraș? Poți simți cruzimea și barbaria comportamentului acestor oameni prin cuvintele lor? Poți simți profunzimea corupției lor prin comportamentul lor? Prin conținutul discursului lor, nu este greu de văzut că natura nelegiuită și firea lor sălbatică atinseseră un nivel în afara propriul lor control. În afară de Lot, nicio persoană din acest oraș nu era diferită de Satana; doar vederea unei alte persoane îi făcea să vrea să o rănească și să o devoreze… Aceste lucruri nu prezintă doar natura înfiorătoare și terifiantă a orașului, cât și atmosfera de moarte din jurul acestuia; ci prezintă și nelegiuirea și caracterul sângeros al orașului.

Față în față cu o gașcă de criminali inumani, oameni care erau plini de o ambiție care le devora sufletul, cum a reacționat Lot? Conform Scripturii: „Vă rog […] nu fiţi atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsaţi-mă să vi le aduc şi faceţi cu ele ce vă place; dar să nu le faceţi nimic acestor bărbaţi, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperişul meu.” Lot a vrut să spună următoarele prin cuvintele sale: el era dispus să renunțe la cele două fiice ale sale pentru a proteja mesagerii. Din rațiune, acești oameni ar fi trebuit să fie de acord cu condițiile lui Lot și să-i fi lăsat în pace pe cei doi mesageri; până la urmă, mesagerii erau niște străini pentru ei, oameni care nu aveau absolut nimic de-a face cu ei; acești doi mesageri nu le afectaseră interesele niciodată. Totuși, motivați de natura lor nelegiuită, ei nu au lăsat lucrurile așa. Mai degrabă, doar și-au intensificat eforturile. Aici, un alt dialog de-al lor poate oferi informații privind adevărata natură rea a acestor oameni; în același timp, permite cunoașterea și înțelegerea motivului pentru care Dumnezeu dorea să distrugă acest oraș.

Deci, ce au spus ei în continuare? După cum este scris în Biblie: „Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot şi s-au apropiat ca să spargă uşa.” De ce doreau să spargă ușa? Motivul este că erau mult prea nerăbdători să îi rănească pe acei doi mesageri. Ce făceau acei mesageri în Sodoma? Scopul venirii lor acolo a fost de a-l salva pe Lot și pe familia sa; totuși, oamenii din oraș au crezut în mod greșit că ei veniseră pentru a ocupa posturi oficiale. Fără a-i întreba ce scop aveau, simpla conjunctură a fost cea care i-a făcut pe cei din oraș să vrea să îi rănească cu sălbăticie pe acești doi mesageri; ei doreau să rănească doi oameni care nu aveau absolut nimic de-a face cu ei. Este clar că oamenii din acest oraș își pierduseră cu totul umanitatea și rațiunea. Gradul nebuniei și sălbăticiei lor deja nu mai era cu nimic diferit de natura rea a Satanei de a răni și a devora oameni.

Când i-au cerut pe acești oameni lui Lot, ce a făcut Lot? Din text, știm că Lot nu i-a predat. Îi cunoștea Lot pe acești doi mesageri ai lui Dumnezeu? Desigur că nu! Dar de ce a fost el capabil să îi salveze pe acești doi oameni? Știa el ce veniseră să facă? Deși el nu le cunoștea motivul venirii, a știut că erau slujitorii lui Dumnezeu, așadar i-a primit. Faptul că i-a putut numi domni pe acești slujitori ai lui Dumnezeu arată că Lot era, de obicei, un adept al lui Dumnezeu, spre deosebire de ceilalți din Sodoma. De aceea, când mesagerii lui Dumnezeu au venit la el, el și-a riscat propria viață pentru a-i primi pe acești doi slujitori; în plus, și-a dat la schimb cele două fiice ale sale pentru a-i proteja pe acești doi slujitori. Aceasta este fapta cea dreaptă a lui Lot; este, de asemenea, o exprimare tangibilă a naturii și esenței lui Lot și este și motivul pentru care Dumnezeu Și-a trimis slujitorii pentru a-l salva. Când s-a confruntat cu pericolul, Lot i-a protejat pe acești doi slujitori fără a lua în considerare nimic altceva; el chiar a încercat să își dea la schimb cele două fiice pentru siguranța slujitorilor. În afară de Lot, exista altcineva în oraș care ar fi putut face așa ceva? După cum o dovedesc faptele – nu! De aceea, se subînțelege că toată lumea din Sodoma, în afară de Lot, era o țintă pentru distrugere, precum și o țintă care merita distrugere.

Sodoma este nimicită pentru că a jignit mânia lui Dumnezeu

Când oamenii din Sodoma au văzut acești doi slujitori, ei nu i-au întrebat motivul pentru care au venit, nici dacă veniseră pentru a răspândi voia lui Dumnezeu. Din contră, ei formaseră o gloată și, fără a aștepta vreo explicație, au venit să pună mâna pe acești doi servitori ca niște câini sălbatici sau lupi răi. A privit Dumnezeu în timp ce se petreceau aceste lucruri? Ce gândea El în inima Lui în privința acestui tip de comportament uman, acestui tip de lucru? Dumnezeu a decis să distrugă acest oraș; El nu avea să ezite sau să aștepte, nici nu avea să continue să arate răbdare. Venise ziua Lui și, astfel, a început lucrarea pe care dorea să o facă. Prin urmare, Geneza 19:24 – 25 spune: „Apoi Iahve a plouat pe Sodoma și pe Gomora, pucioasă și foc de la Iahve din cer; și a zdrobit acele cetăți și toată câmpia și pe toți locuitorii cetăților și ce creștea pe pământ.” Aceste două versete le spun oamenilor metoda cu care a distrus Dumnezeu acest oraș; le spun, de asemenea, ce a distrus El. Mai întâi, Biblia relatează că Dumnezeu a ars orașul cu foc și că întinderea focului a fost suficientă pentru a distruge toți oamenii și tot ceea ce creștea pe pământ. Adică, focul care a căzut din cer nu numai că a distrus orașul; a distrus și toți oamenii și ființele vii din el, totul fără a lăsa nicio singură urmă. După ce orașul a fost distrus, pământul a fost lipsit de ființe vii. Nu a mai existat viață, nici semnele ale acesteia. Orașul devenise un deșert, un loc pustiu plin de tăcere deplină. Nu aveau să mai existe fapte rele împotriva lui Dumnezeu în acest loc; nu avea să mai existe măcel sau vărsare de sânge.

De ce a vrut Dumnezeu să ardă atât de temeinic acest oraș? Ce puteți vedea aici? Ar suporta Dumnezeu să privească omenirea și natura, propriile Sale creații, distruse așa? Dacă poți discerne mânia lui Iahve Dumnezeu de focul care a fost trimis din cer, atunci nu este dificil de văzut nivelul furiei Sale pornind de la ținta distrugerii Sale, precum și din gradul în care a fost distrus acest oraș. Când Dumnezeu disprețuiește un oraș, Își va trimite pedeapsa asupra acestuia. Când este dezgustat de un oraș, El va emite avertismente repetate care informează oamenii în privința furiei Sale. Totuși, când Dumnezeu decide să termine și să distrugă un oraș – adică, atunci când mânia și măreția Sa au fost jignite – El nu va mai trimite pedepse sau avertismente. În schimb, îl va distruge direct. Îl va face să dispară cu totul. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu.

După ostilitatea și împotrivirea repetată a orașului Sodoma față de El, Dumnezeu îl nimicește cu totul

Odată ce avem o înțelegere generală a firii drepte a lui Dumnezeu, ne putem îndrepta din nou atenția către orașul Sodomei – pe care Dumnezeu l-a considerat un oraș al păcatului. Înțelegând esența acestui oraș, putem înțelege motivul pentru care El voia să îl distrugă și motivul pentru care l-a distrus atât de amănunțit. Din aceasta, putem ajunge să cunoaștem firea Lui dreaptă.

Dintr-o perspectivă umană, Sodoma a fost un oraș care putea satisface pe deplin dorința omului și răutatea omului. Ispititor și fermecător, cu muzică și dans noapte de noapte, prosperitatea sa îi împingea pe oameni către fascinație și nebunie. Răul său rodea inimile oamenilor și îi vrăjea să fie degenerați. Acesta era un oraș unde duhurile necurate și cele rele erau libere și nestingherite; mustea de păcat și crimă și era plin de o miasmă sângeroasă, putredă. Era un oraș care îi îngheța pe oameni până în măduva oaselor, un oraș de la care oricine ar da înapoi. Nimeni din acest oraș – nici bărbat, nici femeie, nici tânăr, nici bătrân – nu căuta calea adevărată; nimeni nu tânjea după lumină sau după renunțarea la păcat. Oamenii trăiau sub controlul Satanei, în corupția și înșelăciunea sa. Ei își pierduseră umanitatea; își pierduseră rațiunea și scopul inițial al existenței omului. Făcuseră nenumărate păcate de împotrivire față de Dumnezeu; Îi refuzaseră călăuzirea și se opuseseră voii Sale. Faptele lor rele au fost cele care îi duceau pas cu pas, în jos pe calea distrugerii pe acești oameni, orașul și fiecare ființă vie din interiorul acestuia.

Deși aceste două pasaje nu consemnează detaliile care descriu gradul de corupție a oamenilor din Sodoma, consemnând în schimb comportamentul lor față de cei doi slujitori ai lui Dumnezeu după sosirea acestora din urmă în oraș, un adevăr simplu poate dezvălui măsura în care oamenii din Sodoma erau corupți, răi, și I se împotriveau lui Dumnezeu. Cu aceasta, adevărata față și esență a oamenilor din oraș sunt expuse, de asemenea. Nu numai că nu au acceptat avertizările lui Dumnezeu, ei nu s-au temut nici de pedeapsa Sa. Din contră, ei au disprețuit furia Lui. I s-au împotrivit orbește lui Dumnezeu. Indiferent de ce a făcut El sau de cum a făcut acel lucru, natura lor rea doar s-a intensificat și I s-au împotrivit în mod repetat lui Dumnezeu. Oamenii din Sodoma erau ostili față de existența Lui, venirea Lui, pedeapsa din partea Lui și, chiar mai mult, faț‏ă de avertizările Sale. Nu au văzut nimic altceva valoros în jurul lor. Ei au devorat și au rănit toți oamenii care puteau fi răniți și devorați și la fel i-au tratat și pe slujitorii lui Dumnezeu. Față de ansamblul faptelor rele comise de oamenii din Sodoma, a-i răni pe slujitorii Lui era doar vârful aisbergului, iar natura lor rea dezvăluită prin aceasta, reprezenta, de fapt, doar o picătură dintr-un mare ocean. De aceea, Dumnezeu a ales să-i distrugă cu foc. Dumnezeu nu a utilizat un potop, nici un uragan, cutremur, tsunami sau orice altă metodă pentru a distruge orașul. Ce semnificație a avut utilizarea focului pentru distrugerea acestui oraș? A însemnat distrugerea totală a orașului; a însemnat că orașul a fost șters cu totul de pe fața pământului și nu a mai existat. Aici, „distrugere” nu se referă doar la dispariția formei și structurii orașului sau a înfățișării exterioare; înseamnă, de asemenea, că sufletele oamenilor din oraș au încetat să existe, fiind eradicate cu totul. Simplu spus, toți oamenii, evenimentele și lucrurile asociate cu orașul au fost distruse. Nu avea să existe o viață de apoi sau o reîncarnare pentru ei; Dumnezeu îi eradicase din omenire, din creația Sa, odată pentru totdeauna. „Folosirea focului” a semnificat o oprire a păcatului și finalul păcatului; acesta avea să înceteze să existe și să se răspândească. A însemnat că răutatea Satanei își pierduse pământul roditor, precum și cimitirul care îi acorda un loc unde să stea și să trăiască. În războiul dintre Dumnezeu și Satana, utilizarea focului de către Dumnezeu este marca victoriei Sale cu care este însemnat Satana. Distrugerea Sodomei este o mare greșeală în ambiția Satanei de a I se opune lui Dumnezeu corupând și devorând oameni și este, la fel, un semn umilitor al unei perioade din cursul dezvoltării omenirii, când omul a respins călăuzirea lui Dumnezeu și s-a abandonat viciului. În plus, este o consemnare a unei adevărate revelații a firii drepte a lui Dumnezeu.

Când focul pe care Dumnezeu l-a trimis din cer a prefăcut Sodoma în nimic mai mult decât cenușă, a însemnat că orașul numit „Sodoma” avea să înceteze să existe, precum și tot ce exista în cadrul orașului. A fost distrus de furia lui Dumnezeu; a dispărut sub mânia și măreția Lui. Datorită firii drepte a lui Dumnezeu, Sodoma și-a primit pedeapsa dreaptă; datorită firii drepte a lui Dumnezeu, și-a primit finalul just. Finalul existenței Sodomei s-a datorat răutății sale și s-a datorat, de asemenea, dorinței lui Dumnezeu de a nu mai privi acest oraș vreodată, nici pe oamenii care trăiseră în acesta sau orice ființă vie care crescuse acolo. „Dorința Lui de a nu mai privi vreodată orașul” este mânia Lui, precum și măreția. Dumnezeu a ars orașul deoarece nelegiuirea și păcatul acestuia L-au făcut să simtă furie, dezgust și scârbă față de acesta și dorința de a nu mai vedea niciodată orașul sau pe vreunul dintre oamenii și ființele vii din interiorul său. Odată ce orașul a terminat de ars, lăsând doar cenușă în urmă, a încetat să existe cu adevărat în ochii lui Dumnezeu; chiar și amintirile Lui cu privire la oraș au dispărut, șterse. Asta înseamnă că focul trimis din cer a distrus nu numai întreg orașul Sodoma și oamenii plini de nelegiuire din cadrul lui, nici doar toate lucrurile din interiorul orașului care fuseseră pătate de păcat; chiar mai mult, acest foc a distrus amintirile răului și împotrivirii omenirii față de Dumnezeu. Acesta a fost scopul lui Dumnezeu când a ars din temelii orașul.

Natura umană devenise coruptă până la extrem. Ei nu știau cine era Dumnezeu sau de unde veniseră ei. Dacă L-ai fi menționat pe Dumnezeu, acești oameni ar fi atacat, ar fi defăimat și ar fi hulit. Chiar atunci când slujitorii Lui veniseră să răspândească avertizarea Sa, acești oameni corupți nu numai că nu au arătat vreo urmă de căință; ei nu și-au abandonat comportamentul rău. Din contră, ei i-au rănit cu nerușinare pe slujitorii lui Dumnezeu. Ceea ce ei au exprimat și dezvăluit a fost natura și esența lor de dușmănie dusă la extrem față de Dumnezeu. Putem vedea că împotrivirea acestor oameni corupți față de Dumnezeu era mai mult decât o dezvăluire a firii lor corupte, era mai mult decât un caz de defăimare sau batjocură care venea dintr-o lipsă de înțelegere a adevărului. Nici prostia, nici ignoranța nu au fost cauza comportamentului lor rău; nici faptul că acești oameni fuseseră înșelați și, cu siguranță, nu faptul că fuseseră amăgiți. Comportamentul lor atinsese nivelul de opoziție, rumoare și antagonism nerușinat flagrant împotriva lui Dumnezeu. Fără îndoială, acest tip de comportament uman avea să Îl înfurie pe Dumnezeu și firea Lui – o fire care nu trebuie jignită. De aceea, Dumnezeu Și-a dezlănțuit direct și în mod deschis mânia și măreția; aceasta este o revelație adevărată a firii Sale drepte. Confruntându-Se cu un oraș copleșit de păcat, Dumnezeu a dorit să îl distrugă în cea mai rapidă manieră posibilă; El a dorit să eradice oamenii din cadrul orașului și păcatele lor în întregime în cel mai complet mod, să facă oamenii acestui oraș să nu mai existe și să oprească păcatul din cadrul acestui loc din a se înmulți. Cea mai rapidă și mai completă cale de a face acest lucru a fost să-l ardă din temelii. Atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii din Sodoma nu a fost una de abandon sau nepăsare; mai degrabă, El Și-a utilizat mânia, măreția și autoritatea pentru a pedepsi, doborî și distruge cu totul acești oameni. Atitudinea Sa față de ei a fost una nu numai de distrugere fizică, ci și de distrugere a sufletului, o eradicare eternă. Aceasta este adevărata implicație a dorinței lui Dumnezeu ca ei să „nu mai existe”.

Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

0rezultat(e) de căutare