Părtășia de astăzi are un subiect cu care toată lumea este familiarizată. Este strâns legat de credința omului în Dumnezeu și de ceea ce urmărește și este un subiect pe care oamenii îl întâlnesc și despre care aud în fiecare zi. Ei bine, atunci, care este? Subiectul este ce înseamnă să urmărești adevărul. Ce părere aveți despre acest subiect? Este destul de nou pentru voi? Este captivant? Indiferent cât de captivant este acest subiect, știu că este relevant pentru fiecare dintre voi; este relevant pentru mântuirea oamenilor, pentru intrarea lor în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, schimbarea firii lor, pentru finalul și destinația lor viitoare. Cei mai mulți dintre voi sunteți acum dispuși să urmăriți adevărul și ați început să vă treziți, dar nu sunteți foarte siguri de ceea ce înseamnă să urmăriți adevărul sau cum ar trebui să fie urmărit. De aceea este necesar ca părtășia de astăzi să aibă acest subiect. Urmărirea adevărului este un subiect pe care oamenii îl întâlnesc adesea în viața de zi cu zi; este o problemă practică cu care oamenii se confruntă atunci când li se întâmplă lucruri în viața de zi cu zi, în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și așa mai departe. Când ceva se abate asupra celor mai mulți oameni, ei pur și simplu se motivează singuri să depună eforturi pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu și a-și împiedica gândurile să devină negative, sperând ca prin aceasta să se oprească din a se cufunda în negativitate sau neînțelegeri în privința lui Dumnezeu și pentru a-și permite să se supună lucrării Sale. Oamenii cu un calibru mai bun sunt capabili să caute în mod pozitiv și proactiv toate aspectele adevărului în cuvintele lui Dumnezeu; ei caută principiile, cerințele lui Dumnezeu și căile de practică. Sau sunt capabili să se cerceteze, să contemple și, prin lucrurile care li se întâmplă, să dobândească cunoștințe, ajungând astfel să înțeleagă adevărurile-principii și să intre în adevărul-realitate. Totuși, rămâne un mare obstacol pentru majoritatea oamenilor și este incert dacă ei pot realiza sau nu aceste lucruri. Cei mai mulți oameni nu au intrat încă în acest aspect al realității. Așadar, nu vă va fi ușor să ajungeți la o înțelegere practică, obiectivă și adevărată a acestui subiect obișnuit, banal și specific, chiar dacă vi se acordă timp să îl contemplați. Așa că, pentru a reveni la subiectul nostru principal, haideți să avem părtășie despre ce înseamnă să urmărești adevărul. Nu vă pricepeți să contemplați, dar sper că vă pricepeți să ascultați – nu doar cu urechile, ci și cu inima. Sper că îți vei dedica inima înțelegerii și priceperii acestui lucru și că vei pune la inimă, ca pe ceva important, tot ceea ce ești capabil să înțelegi și tot ceea ce corespunde stării, firii și fiecărui aspect al situației tale. După aceea, sper că vei începe să-ți înlături firile corupte și să te străduiești să pui la inimă toate principiile practicii, astfel încât, atunci când se vor ivi probleme conexe, să ai o cale de urmat și să fii capabil să tratezi cuvintele lui Dumnezeu ca pe o cale de practică, să le duci la împlinire și să le asculți ca atare. Așa ar fi cel mai bine.

Ce înseamnă să urmărești adevărul? Aceasta poate fi o întrebare conceptuală, dar este și cea mai practică întrebare despre credința în Dumnezeu. Abilitatea oamenilor de a urmări adevărul este în directă legătură cu preferințele și calibrul lor și cu ceea ce urmăresc. Urmărirea adevărului cuprinde multe elemente practice. Ar trebui să avem părtășie rând pe rând despre acestea, astfel încât să puteți înțelege adevărul cât mai repede posibil și să știți exact ce înseamnă să-l urmăriți și ce probleme sunt legate de acest lucru. Astfel, veți putea în cele din urmă să înțelegeți ce înseamnă să urmăriți adevărul. Mai întâi, haideți să discutăm acest lucru: urmăriți adevărul ascultând această predică? (Nu neapărat.) Ascultarea predicilor este doar o condiție prealabilă și o acțiune pregătitoare în vederea urmăririi adevărului. Ce elemente implică urmărirea adevărului? Există multe subiecte care tratează căutarea adevărului și, desigur, sunt și multe probleme pe care oamenii le au și despre care trebuie să discutăm aici. De exemplu, unii oameni spun: „Dacă o persoană mănâncă și bea din cuvintele lui Dumnezeu și are părtășie despre adevăr în fiecare zi, dacă este capabilă să-și facă datoria în mod normal, dacă face orice rânduiește biserica și nu provoacă niciodată tulburări sau perturbări – și, deși pot exista momente în care încalcă adevărurile-principii, nu o face în mod conștient sau cu intenție – nu demonstrează acest lucru că urmărește adevărul?” Aceasta este o întrebare bună. Mulți oameni au această idee. În primul rând, trebuie să înțelegeți dacă cineva ar putea să obțină o înțelegere a adevărului și să-l dobândească practicând constant în acest mod. Împărtășiți-vă gândurile. (Deși a practica în acest mod este corect, pare mai degrabă în conformitate cu ritualul religios – reprezintă respectarea regulilor. Nu poate duce la înțelegerea sau dobândirea adevărului.) Prin urmare, ce fel de comportamente sunt acestea, de fapt? (Sunt comportamente bune în mod superficial.) Îmi place acest răspuns. Sunt doar comportamente bune care apar după ce o persoană ajunge să creadă în Dumnezeu, pe baza conștiinței și rațiunii acelei persoane, odată ce a fost influențată de diverse învățături bune și pozitive. Însă nu reprezintă mai mult decât comportamente bune și sunt departe de a fi urmărirea adevărului. Atunci, care este rădăcina acestor comportamente bune? Ce le dă naștere? Ele izvorăsc din conștiința și rațiunea unei persoane, din moralitatea sa, din sentimentele favorabile pe care le are față de credința în Dumnezeu și din înfrânarea sa. De vreme ce sunt comportamente bune, nu au nicio legătură cu adevărul și, cu siguranță, nu sunt același lucru. A avea comportamente bune nu este același lucru cu practicarea adevărului, iar dacă o persoană se comportă bine, asta nu înseamnă că are aprobarea lui Dumnezeu. Comportamentele bune și practicarea adevărului sunt două lucruri diferite – nu au nicio legătură unul cu celălalt. Practicarea adevărului reprezintă cerința lui Dumnezeu și este întru totul în conformitate cu intențiile Sale; comportamentul bun vine din voința omului și reflectă intențiile și motivele acestuia – reprezintă un lucru pe care omul îl consideră ca fiind bun. Deși comportamentele bune nu sunt fapte rele, ele contravin adevărurilor-principii și nu au nimic de-a face cu adevărul. Oricât de bune sunt aceste comportamente sau oricât de mult sunt în concordanță cu noțiunile și închipuirile omului, nu au nicio legătură cu adevărul. Așadar, niciun număr de comportamente bune nu poate dobândi aprobarea lui Dumnezeu. De vreme ce comportamentul bun este definit astfel, în mod clar, comportamentele bune nu au legătură cu practicarea adevărului. Dacă oamenii ar fi împărțiți în tipuri, în funcție de comportamentul lor, atunci aceste comportamente bune ar fi, cel mult, acțiunile unor muncitori loiali și nimic mai mult. Nu au nicio legătură cu practicarea adevărului sau cu adevărata supunere față de Dumnezeu. Reprezintă doar un fel de comportament și sunt complet irelevante pentru schimbarea firii oamenilor, pentru supunerea lor față de adevăr și acceptarea acestuia, pentru frica de Dumnezeu și ferirea de rău sau pentru orice alte elemente practice care chiar implică adevărul. Așadar, de ce sunt, atunci, numite comportamente bune? Iată o explicație și, desigur, este și o explicație a esenței acestei întrebări. Aceste comportamente izvorăsc doar din noțiunile oamenilor, din preferințele și voința lor și din eforturile pe care le depun motivându-se singuri. Nu sunt manifestări ale pocăinței care vin odată cu dobândirea adevăratei cunoașteri de sine, prin acceptarea adevărului, a judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu, nici nu sunt comportamentele sau acțiunile practicării adevărului, care se nasc când oamenii încearcă să se supună lui Dumnezeu. Înțelegeți acest lucru? Înseamnă că aceste comportamente bune nu implică în niciun fel o schimbare în firea unei persoane, sau ceea ce rezultă din îndurarea judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu, sau adevărata pocăință care se naște când cineva ajunge să-și cunoască firea coruptă. În mod cert, nu au legătură cu adevărata supunere a omului față de Dumnezeu și față de adevăr; cu atât mai puțin au legătură cu faptul de a avea o inimă cu frică și iubire de Dumnezeu. Comportamentele bune nu au absolut nimic de-a face cu aceste lucruri; sunt doar lucruri care vin de la om și pe care omul le consideră ca fiind bune. Cu toate acestea, există mulți oameni care văd aceste comportamente bune ca pe un semn că cineva practică adevărul. Aceasta este o greșeală gravă, o perspectivă și o înțelegere absurdă. Aceste comportamente bune reprezintă doar o executare a unei ceremonii religioase și a unor lucruri făcute mecanic. Nu au nicio legătură cu practicarea adevărului. Poate că Dumnezeu nu le condamnă în mod direct, dar categoric nu le aprobă; asta e sigur. Se cuvine să știți că aceste acțiuni exterioare care sunt în acord cu noțiunile omului și aceste comportamente bune nu reprezintă practicarea adevărului și nici nu sunt o manifestare a urmăririi lui. După ce ați auzit această părtășie, aveți doar câteva cunoștințe conceptuale despre ceea ce înseamnă să urmăriți adevărul, o înțelegere inițială a unui concept simplu legat de urmărirea adevărului. Dacă vă doriți să înțelegeți cu adevărat ce înseamnă să urmăriți adevărul, sunt mai multe lucruri despre care trebuie să avem părtășie.

Ca să urmăriți adevărul, trebuie să-l înțelegeți; numai înțelegând adevărul puteți să-l practicați. Sunt bunele comportamente ale oamenilor legate de practicarea adevărului? Se nasc acestea din urmărirea adevărului? Ce manifestări și acțiuni aparțin practicării adevărului? Cum se manifestă oamenii care urmăresc adevărul? Trebuie să înțelegeți aceste întrebări. Pentru a avea părtășie despre urmărirea adevărului, trebuie mai întâi să vorbim despre dificultățile și perspectivele greșite pe care le au oamenii față de acesta. Este esențial să le înlăturăm mai întâi pe acestea. Există unii oameni care au o înțelegere pură, o perspectivă relativ clară asupra a ceea ce este adevărul. Ei au o cale cu ajutorul căreia să urmărească adevărul. Sunt alții care nu înțeleg ce este adevărul și, cu toate că sunt interesați de el, nu știu să-l practice. Ei cred că a face lucruri bune și a se comporta bine sunt echivalente cu a practica adevărul – că a practica adevărul înseamnă a face lucruri bune. Abia după ce au citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, își dau seama că a face lucruri bune și a se comporta bine sunt întru totul diferite de practicarea adevărului. Puteți vedea cât de absurde sunt noțiunile și închipuirile oamenilor – cei care nu înțeleg adevărul nu pot să vadă nimic limpede! Mulți oameni și-au îndeplinit datoria ani de zile, își fac de lucru în fiecare zi și au trecut prin mai mult de câteva greutăți, așa că se consideră oameni care practică adevărul și care au adevărul-realitate. Cu toate acestea, ei nu pot oferi nicio mărturie despre experiențe. Care este problema aici? Dacă înțeleg adevărul, de ce nu pot să vorbească despre experiențele lor reale? Nu este aceasta o contradicție? Unii oameni spun: „Înainte, când îmi îndeplineam datoria, nu urmăream adevărul și nu citeam rugându-mă, temeinic, cuvintele lui Dumnezeu. Am pierdut mult timp. Eram foarte absorbit de lucrarea mea, crezând că a fi ocupat cu datoria mea era totuna cu a practica adevărul și a mă supune lucrării lui Dumnezeu – însă doar îmi risipeam timpul.” Care este implicația aici? Că au amânat să urmărească adevărul pentru că erau atât de ocupați cu îndeplinirea datoriei lor. Chiar așa să fie? Unii oameni absurzi cred că, atâta vreme cât își găsesc ocupație cu datoria lor, firea lor coruptă nu va mai avea timp să se dezvăluie, că nu vor mai da dovadă de o fire coruptă sau că nu vor mai trăi într-o stare coruptă și, prin urmare, nu este nevoie să mănânce și să bea din cuvintele lui Dumnezeu, pentru a-și înlătura firea coruptă. Este corectă această idee? Oare oamenii chiar nu dezvăluie firi corupte atunci când sunt ocupați cu îndatoririle lor? Este o idee absurdă – o minciună sfruntată. Ei spun că nu au timp să urmărească adevărul pentru că sunt ocupați cu datoria lor. Acesta este un sofism pur; folosesc drept scuză faptul că sunt ocupați. Am avut părtășie de multe ori despre adevărurile privind intrarea în viață și îndeplinirea datoriei: oamenii pot să se maturizeze în viață doar căutând adevărul pentru a rezolva problemele în timp ce îndeplinesc o datorie. Prin urmare, dacă tot ceea ce face o persoană în timp ce-și îndeplinește datoria este să se aglomereze cu sarcini, dacă nu reușește să caute adevărul ca să rezolve problemele, atunci nu va înțelege niciodată adevărul. Unii oameni care nu iubesc adevărul se mulțumesc doar să muncească și speră să-și ofere munca la schimb pentru binecuvântările Împărăției Cerurilor. Aceștia ajung să se scuze, spunând că sunt atât de ocupați să-și îndeplinească datoria, încât nu au timp să urmărească adevărul; spun chiar că sunt atât de ocupați să-și îndeplinească datoria, încât nu dezvăluie o fire coruptă. Asta implică faptul că, întrucât sunt ocupați cu datoria lor, firea lor coruptă a dispărut, nu mai există. Aceasta este o minciună, nu-i așa? Este afirmația lor în concordanță cu realitatea? Deloc – poate fi numită cea mai mare minciună dintre toate. Cum ar putea o fire coruptă să nu se mai manifeste pentru că o persoană este ocupată cu datoria sa? Există asemenea oameni? Există o astfel de mărturie despre experiențe? Cu siguranță nu. Oamenii au fost profund corupți de Satana; toți au o natură satanică și toți trăiesc cu firi satanice. Există ceva pozitiv în sinea omului, ceva în afară de corupție? Există cineva care s-a născut fără o fire coruptă? Există cineva care s-a născut capabil să îndeplinească o datorie cu loialitate? Există cineva care s-a născut capabil să se supună lui Dumnezeu și să-L iubească? Categoric nu. Deoarece toți oamenii au naturi satanice și sunt plini de firi corupte, dacă nu sunt capabili să înțeleagă și să practice adevărul, nu pot decât să trăiască potrivit firilor lor corupte. Așadar, este o absurditate și un sofism să spui că o persoană nu va dezvălui o fire coruptă dacă e ocupată cu datoria sa. Este o minciună sfruntată menită să-i inducă pe oameni în eroare. Indiferent dacă sunt sau nu ocupați să-și îndeplinească datoria, indiferent dacă au sau nu timp să citească cuvintele lui Dumnezeu, oamenii care nu iubesc adevărul vor găsi motive și scuze ca să nu-l urmărească. Acești oameni sunt, pur și simplu, muncitori. Dacă un muncitor nu mănâncă și nu bea din cuvintele lui Dumnezeu și nu acceptă adevărul, va putea să muncească bine? Cu siguranță nu. Toți cei care nu acceptă adevărul sunt lipsiți de conștiință și rațiune, sunt oameni care trăiesc potrivit firilor lor corupte și săvârșesc o mulțime de rele. Nu sunt, sub nicio formă, muncitori loiali și, cu toate că muncesc, nu au nimic grozav. De asta poți fi sigur.

Unii oameni sunt prea răvășiți de familiile lor și adesea sunt cuprinși de anxietate. Când văd frați și surori mai tinere care au renunțat la familiile și carierele lor pentru a-L urma pe Dumnezeu și a-și îndeplini îndatoririle, îi invidiază și spun: „Dumnezeu a fost bun cu acești tineri. Ei au început să creadă în El de la o vârstă fragedă, înainte să se căsătorească și să aibă copii; nu au legături de familie și nu trebuie să se îngrijoreze cum se vor descurca. Nu au nicio grijă care să-i împiedice să-L urmeze pe Dumnezeu și să-și îndeplinească îndatoririle. Au venit tocmai la timp pentru lucrarea lui Dumnezeu și extinderea Evangheliei Sale în zilele de pe urmă – Dumnezeu le-a oferit condiții foarte favorabile. Pot să se dedice trup și suflet îndeplinirii îndatoririlor lor. Ei pot să urmărească adevărul, dar nu este același lucru pentru mine. Dumnezeu nu mi-a aranjat un mediu potrivit – am prea multe probleme de familie și trebuie să fac bani pentru a o întreține. Aici se află adevăratele mele probleme. De aceea nu am timp să urmăresc adevărul. Urmărirea adevărului este pentru oamenii care își îndeplinesc îndatoririle cu normă întreagă și nu au niciuna dintre aceste legături. Eu sunt împovărat de problemele de familie, iar inima mea este plină de trivialitățile încercării de a mă descurca, așa că nu am timp sau energie în plus ca să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu sau să-mi îndeplinesc datoria. Indiferent ce aspect al circumstanțelor mele analizezi, nu am nicio modalitate de a căuta adevărul. Nu mă poți învinovăți pentru asta. Pur și simplu nu este destinul meu să urmăresc adevărul, iar circumstanțele mele nu îmi permit să îndeplinesc o datorie. Tot ce pot face este să aștept ca problemele mele de familie să se diminueze, ca odraslele mele să devină independente, să mă pensionez și să mă eliberez de grijile materiale – atunci voi căuta adevărul.” Asemenea oameni se confruntă cu greutăți în viața lor de zi cu zi și, uneori, își pot simți firea coruptă revărsându-se în chestiunile triviale ale vieții lor zilnice. Ei pot să identifice aceste lucruri, dar pentru că sunt prinși în mrejele lumii seculare, cred că se descurcă bine trăind, crezând în Dumnezeu, ascultând predici și făcând față confortabil în acest fel. Ei cred că urmărirea adevărului poate aștepta și că nu va fi prea târziu să-și înlăture peste câțiva ani orice firi corupte pe care le au. Așa amână importanta chestiune a urmăririi adevărului și o fac de nenumărate ori. Ce spun ei mereu? „Nu este niciodată prea târziu pentru a urmări adevărul. Îi voi acorda câțiva ani. Atât timp cât lucrarea lui Dumnezeu nu s-a terminat, mai am timp – mai am o șansă.” Ce părere aveți despre această perspectivă? (Este greșită.) Și-au asumat povara de a urmări adevărul? (Nu.) Ei bine, ce povară și-au asumat atunci? Nu este povara de a se descurca, de a-și îngriji familiile, de a-și crește copiii? Ei își dedică toată energia copiilor, familiilor și propriilor zile și vieți și numai după ce se îngrijesc de aceste lucruri vor face planuri pentru a începe să urmărească adevărul. Așadar, sunt valide aceste scuze ale lor? Nu sunt ele piedici pentru căutarea adevărului? (Ba da.) Deși acești oameni cred în suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu, se și plâng de mediul pe care l-a rânduit El pentru ei. Neglijează cerințele lui Dumnezeu și nu cooperează deloc cu ele în mod proactiv. În schimb, le pasă doar să-și mulțumească trupul, familia și rudele. Ce motiv invocă ei pentru a nu urmări adevărul? „Suntem prea ocupați și epuizați doar încercând să existăm. Nu avem timp să urmărim adevărul; nu avem mediul potrivit pentru a urmări adevărul.” Care e modul lor de a privi lucrurile? (Nu este niciodată prea târziu pentru a urmări adevărul.) „Nu este niciodată prea târziu pentru a urmări adevărul. Voi face asta peste câțiva ani.” Nu este o nesăbuință? (Este.) Este o nesăbuință – se păcălesc cu scuzele lor. Te va aștepta lucrarea lui Dumnezeu? (Nu.) „Voi face asta peste câțiva ani” – ce înseamnă acești „câțiva ani”? Înseamnă că ai mai puține speranțe de a fi mântuit și că vei avea mai puțini ani pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu. Vor trece așa câțiva ani, apoi alți câțiva și, înainte să-ți dai seama, vor fi trecut zece ani și nu vei fi înțeles adevărul, nu vei fi intrat în adevărul-realitate și nici măcar o fărâmă din firea ta coruptă nu va fi fost înlăturată. Doar rostirea unui cuvânt sincer este o luptă pentru tine. Nu este periculos? Nu este păcat? (Ba este.) Când oamenii oferă toate aceste scuze și motive pentru a justifica faptul că nu urmăresc adevărul, cui fac rău, în cele din urmă? (Lor înșiși.) Așa este – în cele din urmă, lor își fac rău. Și când vor fi pe patul de moarte, se vor urî pentru că nu au câștigat adevărul în anii lor de credință în Dumnezeu și își vor regreta întreaga viață!

Unii oameni sunt cât de cât bine educați, dar calibrul lor este slab și ei nu au înțelegere spirituală. Indiferent câte predici ascultă, sunt incapabili să înțeleagă adevărul. Au întotdeauna propriile ambiții și dorințe și se luptă mereu pentru statut. Dacă nu au statut, nu vor urmări adevărul. Ei spun: „Casa lui Dumnezeu nu rânduiește niciodată să îndeplinesc o datorie care să-mi reflecte valoarea, cum ar fi o lucrare bazată pe texte, o lucrare audio-video, să fiu conducător de biserică sau supraveghetorul unui grup. Nu îmi dă să fac nicio astfel de lucrare importantă. Casa lui Dumnezeu nu mă promovează și nu mă cultivă și, de fiecare dată când biserica organizează alegeri, nimeni nu mă votează și nimeni nu mă place. Chiar nu am calități de dorit? Sunt un intelectual, sunt bine educat, dar casa lui Dumnezeu nu mă promovează și nu mă cultivă niciodată, așa că nu am nicio motivație să urmăresc adevărul. Toți frații și surorile care au început să creadă în Dumnezeu cam în aceeași perioadă cu mine îndeplinesc îndatoriri importante și slujesc drept conducători și lucrători – de ce sunt lăsat să lenevesc? Apuc doar să am un rol de sprijin, răspândind Evanghelia din când în când, iar ei nu mă lasă nici să mărturisesc. Ori de câte ori casa lui Dumnezeu promovează oamenii pentru îndatoriri importante, pentru mine nu există niciuna; nici măcar nu am voie să prezidez întruniri și nu îmi dau nicio responsabilitate. Mă simt foarte nedreptățit. Acesta este mediul pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru mine. De ce nu pot să simt valoarea existenței mele? De ce îi iubește Dumnezeu pe alții, dar nu pe mine? De ce îi cultivă pe alții, dar nu pe mine? Casa lui Dumnezeu ar trebui să-mi dea o povară mai mare și să mă numească supraveghetor sau așa ceva. În acest fel, aș avea un strop de motivație să urmăresc adevărul. Cum pot urmări adevărul fără motivație? Oamenii au întotdeauna nevoie de puțină motivație pentru a urmări adevărul; trebuie să putem vedea beneficiile urmăririi acestuia. Știu că oamenii au firi corupte care trebuie schimbate și știu că a urmări adevărul este un lucru bun, că ne permite să fim mântuiți și desăvârșiți, dar nu sunt niciodată folosit la ceva important și nu simt niciun impuls să urmăresc adevărul! Voi începe să urmăresc adevărul atunci când frații și surorile mă vor stima și mă vor sprijini – nu va fi prea târziu atunci.” Nu există astfel de oameni? (Ba da.) Care este problema lor? Problema este că vor statut și poziție. E limpede că nu iubesc adevărul, însă și-ar dori o poziție și un loc la masă, în casa lui Dumnezeu. Nu este o nerușinare? Este un lucru destul de bun să fii un muncitor; rămâne de văzut dacă te poți ridica la nivelul unui muncitor loial. De ce nu-ți este clar? Crezi că dacă ai statut și poziție, vei fi mântuit? Că vei fi cineva care urmărește adevărul? Sunt justificate aceste sentimente ale tale? (Nu.) Acești oameni vor să iasă în evidență, să-și facă simțită prezența, iar când dorințele nu li se îndeplinesc, se plâng că Dumnezeu este nedrept, că este părtinitor în modul în care tratează oamenii, că nu îi promovează casa Lui, că frații și surorile nu-i aleg – cu siguranță aceste lucruri nu sunt temelia de care are un om nevoie pentru a urmări adevărul. Se spune undeva în cuvintele lui Dumnezeu că un om care urmărește adevărul trebuie să fie acceptat de toți și stimat de frații și surorile lui? Sau că trebuie să fie capabil să-și asume o datorie importantă și să facă o lucrare importantă și, de asemenea, să aibă o mare contribuție la casa lui Dumnezeu? Spun cuvintele lui Dumnezeu că numai asemenea oameni pot să urmărească adevărul, că numai ei sunt potriviți să facă asta? Spun cuvintele Lui că numai acei oameni îndeplinesc criteriile pentru a urmări adevărul, că numai ei pot pătrunde în adevărul-realitate, sau că, până la urmă, doar ei pot fi mântuiți? Scrie asta undeva în cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Este evident că afirmațiile făcute de acest tip de persoană nu sunt valide. Așadar, de ce spun ei aceste lucruri? Oare nu inventează scuze pentru a nu urmări adevărul? (Ba da.) Ei iubesc statutul și prestigiul. Le pasă doar să vâneze reputația și câștigul personal și să urmărească statutul în credința lor în Dumnezeu. Ei simt că ar fi rușinos să spună asta cu voce tare, așa că vin cu o mulțime de justificări, apărându-se pentru că nu urmăresc adevărul și aruncă vina pe biserică, pe frați și surori și pe Dumnezeu. Nu este sinistru? Nu sunt ei oameni răi care arată cu degetul partea nevinovată? (Ba sunt.) Creează probleme absurde și îi hărțuiesc pe alții cu cerințe ilogice; sunt întru totul lipsiți de conștiință și rațiune! A nu urmări adevărul este o problemă destul de serioasă în sine și, totuși, ei încearcă și să polemizeze și să fie dificili – acest lucru e într-adevăr absurd, nu-i așa? Urmărirea adevărului este voluntară. Dacă iubești adevărul, atunci Duhul Sfânt va lucra în tine. Dacă iubești adevărul, dacă te rogi lui Dumnezeu și te bazezi pe El, dacă reflectezi asupra ta și încerci să te cunoști, indiferent ce persecuție sau necaz se abate asupra ta și în cazul în care cauți adevărul în mod activ, pentru a rezolva problemele pe care le descoperi și ești capabil să-ți faci datoria într-un mod conform cu standardul, vei putea să rămâi ferm în mărturia ta. Dacă oamenii iubesc adevărul, toate aceste manifestări apar în mod firesc la ei. Au loc în mod voluntar, cu bucurie și fără constrângere, fără alte condiții în plus. Dacă oamenii Îl pot urma pe Dumnezeu în acest fel, ei vor câștiga în cele din urmă adevărul și viața, vor pătrunde în adevărul-realitate și vor trăi chipul omului. Trebuie să îndeplinești vreo condiție suplimentară pentru a urmări adevărul? Nu. Credința în Dumnezeu este voluntară, este ceva ce omul alege singur, iar urmărirea adevărului este absolut firească și justificată; este aprobată de Dumnezeu. Cei care nu urmăresc adevărul nu sunt dispuși să renunțe la plăcerile trupului și-și doresc, totuși, să obțină binecuvântările lui Dumnezeu, dar când se confruntă cu unele necazuri și persecuții, sau cu un strop de zeflemea și defăimare, devin negativi și slabi și nu-și mai doresc să creadă în Dumnezeu sau să-L urmeze. S-ar putea chiar să-L învinuiască și să-L tăgăduiască. Nu este absurd acest lucru? Își doresc să fie binecuvântați și, totuși, încă urmăresc plăcerile trupului și, atunci când se confruntă cu vreun necaz sau vreo persecuție, dau vina pe Dumnezeu. Așa sunt de absurzi acești oameni care nu iubesc adevărul. Le va fi greu să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt; de îndată ce vor întâmpina unele necazuri sau persecuții, vor fi dezvăluiți și eliminați. Există prea mulți oameni ca aceștia. Orice motiv ai avea să crezi în Dumnezeu, în cele din urmă, Dumnezeu îți va determina finalul pe baza măsurii în care ai dobândit adevărul. Dacă nu ai obținut adevărul, atunci niciuna dintre justificările sau scuzele pe care le aduci nu va fi plauzibilă. Încearcă să raționezi după cum dorești, frământă-te cât vrei – Îi va păsa lui Dumnezeu? Va discuta Dumnezeu cu tine? Va dezbate și Se va sfătui cu tine? Se va consulta cu tine? Care este răspunsul? Nu. Categoric nu o va face. Oricât de puternic este raționamentul tău, nu va fi valabil. Nu trebuie să înțelegi greșit intențiile lui Dumnezeu și să crezi că nu ai nevoie să urmărești adevărul dacă poți oferi tot felul de motive și scuze. Dumnezeu vrea ca tu să fii capabil să cauți adevărul în toate mediile și în fiecare problemă care se abate asupra ta și să obții, în final, intrarea în adevărul-realitate și să câștigi adevărul. Indiferent de împrejurările pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru tine, de oamenii și evenimentele pe care le întâlnești și de mediul în care te afli, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul pentru a le înfrunta. Acestea sunt tocmai lecțiile pe care ar trebui să le înveți în urmărirea adevărului. Dacă tu cauți mereu scuze, să scapi, să evadezi, să refuzi sau să te împotrivești acestor circumstanțe, atunci Dumnezeu va renunța la tine. Nu are rost să raționezi ori să fii refractar sau dificil – dacă Dumnezeu nu Se preocupă de tine, îți vei pierde șansa la mântuire. Pentru Dumnezeu, nu există nicio problemă care să nu poată fi rezolvată; El a făcut aranjamente pentru fiecare persoană în parte și are un mod de a le gestiona. Dumnezeu nu va discuta cu tine dacă motivele și scuzele tale sunt justificate. Dumnezeu nu va asculta dacă sunt raționale argumentele pe care le aduci în apărarea ta. Te va întreba doar atât: „Sunt cuvintele lui Dumnezeu adevărul? Ai o fire coruptă? Se cuvine să urmărești adevărul?” Trebuie să fii lămurit cu privire la un fapt: Dumnezeu este adevărul, tu ești un om corupt și, prin urmare, ar trebui să îți asumi căutarea adevărului. Nicio problemă sau dificultate, niciun motiv sau scuză nu va sta în picioare; dacă nu accepți adevărul, vei pieri. Orice preț pe care-l plătește o persoană pentru a urmări adevărul și a intra în adevărul-realitate merită. Oamenii ar trebui să renunțe la toate scuzele, justificările și necazurile lor pentru a accepta adevărul și a câștiga viața, întrucât cuvintele lui Dumnezeu și adevărul sunt viața pe care ar trebui să o obțină și este o viață pentru care nimic nu poate fi dat la schimb. Dacă ratezi această oportunitate, nu doar că vei regreta pentru tot restul vieții – nu este o simplă chestiune de regret – te vei fi ruinat cu totul. Nu va mai exista vreun final sau vreo destinație pentru tine, iar tu, ființă creată care ești, vei fi ajuns la capătul firului. Nu vei mai avea niciodată șansa de a fi mântuit. Înțelegeți? (Da.) Nu căuta scuze sau motive pentru a nu urmări adevărul. Nu sunt de niciun folos; nu faci decât să te păcălești singur.

Unii conducători nu lucrează niciodată conform principiilor, ei fac legea singuri, în mod arbitrar și pripit. E posibil ca frații și surorile să semnaleze acest lucru și să spună: „Rareori te consulți cu cineva înainte de a lua măsuri. Nu știm care sunt judecățile și deciziile tale, decât după ce le-ai luat. De ce nu le discuți cu nimeni? De ce nu ne anunți dinainte când iei o decizie? Chiar dacă ceea ce faci este corect și calibrul tău este mai bun decât al nostru, tot trebuie să ne informezi mai întâi despre asta. Cel puțin, avem dreptul să știm ce se întâmplă. Acționând întotdeauna după propriile legi, mergi pe calea unui antihrist!” Și ce ar spune conducătorul ca răspuns la asta? „În casa mea, eu sunt șeful. Toate chestiunile, mari și mici, sunt decise de mine. Așa sunt obișnuit eu. Când cineva din familia mea extinsă are o problemă, vine la mine și îmi cere să decid ce să facă. Ei știu că mă pricep să rezolv probleme. De aceea, eu mă ocup de treburile familiei mele. Când m-am alăturat bisericii, m-am gândit că nu va mai trebui să-mi bat capul cu nimic, dar apoi am fost ales conducător. N-am ce să fac – m-am născut cu această soartă. Dumnezeu mi-a dat această abilitate. M-am născut ca să iau decizii și să hotărăsc pentru alți oameni.” Aluzia aici este că a fost destinat să aibă o funcție, iar ceilalți oameni s-au născut pentru a fi pedeștri și sclavi. El crede că ar trebui să aibă ultimul cuvânt și că alți oameni ar trebui să-l asculte. Chiar și atunci când frații și surorile văd problema acestui conducător și i-o semnalează, el nu o va accepta și nu va accepta nici să fie emondat. Se va război și se va împotrivi până când frații și surorile fac scandal pentru îndepărtarea sa. În tot acest timp, conducătorul se va gândi: „Cu un calibru ca al meu, sunt sortit să fiu la conducere oriunde mă duc. Date fiind calibrele voastre, întotdeauna veți fi sclavi și servitori. Este soarta voastră să primiți ordine de la alți oameni.” Ce fel de fire dezvăluie spunând deseori astfel de lucruri? În mod clar, este o fire coruptă, este aroganță, îngâmfare și egoism extrem, dar cu toate acestea, o expune și se grozăvește cu ea fără rușine, de parcă ar fi un atu și o calitate. Când o persoană dezvăluie o fire coruptă, ar trebui să reflecteze asupra sa, să-și cunoască firea coruptă, să se căiască și să se răzvrătească împotriva ei și ar trebui să urmărească adevărul până când poate să acționeze conform principiilor. Dar nu acesta este modul în care practică acest conducător. În schimb, rămâne incorigibil, limitându-se la propriile păreri și metode. Din aceste comportamente, puteți observa că nu acceptă deloc adevărul și nu este, în niciun caz, cineva care îl urmărește. Nu ascultă pe nimeni care îl expune și-l emondează, ci, în schimb, rămâne plin de autojustificări: „Hmm – pur și simplu, așa sunt eu! Se numește competență și talent – are vreunul dintre voi așa ceva? Sunt sortit să fiu la conducere. Oriunde mă duc, sunt conducător. Sunt obișnuit să am ultimul cuvânt și să iau decizii legate de orice, fără să mă consult cu alți oameni. Pur și simplu, aceasta sunt eu, este farmecul meu personal.” Nu reprezintă aceasta o nerușinare desfrânată? Nu admite că are o fire coruptă și, în mod clar, nu recunoaște cuvintele lui Dumnezeu care îl judecă și îl dezvăluie pe om. Dimpotrivă, el consideră ereziile și aberațiile proprii drept adevăr și încearcă să-i facă pe toți ceilalți să le accepte și să le venereze. În adâncul său, crede că el ar trebui să conducă în casa lui Dumnezeu, nu adevărul, că el ar trebui să hotărască. Nu reprezintă aceasta o nerușinare peste măsură? Spune că vrea să urmărească adevărul, dar comportamentul lui este diametral opus. Spune că se supune lui Dumnezeu și adevărului, dar vrea întotdeauna să dețină puterea, să aibă ultimul cuvânt și ca toți frații și surorile să i se supună și să-l asculte. Nu va permite altora să-l supravegheze sau să-l sfătuiască, indiferent dacă ceea ce face este adecvat sau în conformitate cu principiile. În schimb, crede că toți ceilalți trebuie să acorde atenție cuvintelor și deciziilor lui și să asculte de acestea. El nu reflectează deloc asupra acțiunilor sale. Indiferent cum îl sfătuiesc și-l ajută frații și surorile, și indiferent cum îl emondează casa lui Dumnezeu, sau chiar dacă este suspendat de mai multe ori, el nu reflectează asupra problemelor lui. În fiecare caz, nu renunță la replica lui: „În casa mea, eu sunt șeful. Eu iau toate deciziile. Doar eu am ultimul cuvânt în toate privințele. Cu asta m-am obișnuit și nu am cum să o evit.” Este cu adevărat irațional și lipsit de orice speranță! Propagă aceste practici negative ca și cum ar fi lucruri pozitive, având, în același timp, o părere foarte bună despre sine. Este atât de nerușinat! Acești oameni nu acceptă deloc adevărul și sunt incorigibili, așa că poți fi sigur că nu-l iubesc și nu-l urmăresc. În inima lor, sunt scârbiți de adevăr și sunt ostili față de el. Prețul pe care îl plătesc și greutățile prin care trec pentru a-și îndeplini dorințele și a câștiga statut sunt, toate, în zadar. Dumnezeu nu aprobă nimic din toate aceste lucruri, El le urăște. Reprezintă o manifestare a opoziției lor față de adevăr și a împotrivirii față de Dumnezeu. Poți fi absolut sigur de acest lucru și toți cei care înțeleg adevărul îl pot discerne.

Există și unii oameni care cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu au niciun adevăr-realitate; ascultă predici de ani de zile, însă nu înțeleg adevărul. Deși au un calibru slab, au „talente” de neegalat: să spună minciuni și să le acopere și să-i păcălească pe alții cu vorbe înflorite. Dacă rostesc zeci de propoziții, acestea vor include zeci de denaturări – fiecare va conține impurități într-o oarecare măsură. Mai exact, nimic din ceea ce spun ei nu este adevărat. Dar pentru că au un calibru slab și par să se comporte destul de bine, ei se gândesc: „Sunt o persoană timidă, simplă prin natura mea, iar calibrul meu este slab. Sunt hărțuit oriunde merg și, atunci când oamenii mă hărțuiesc, trebuie pur și simplu să îndur și să sufăr. Nu îndrăznesc să le răspund sau să mă lupt cu ei – nu pot decât să mă ascund, să cedez și să accept. Sunt «omul cinstit, dar ignorant» despre care vorbesc cuvintele lui Dumnezeu, sunt unul dintre aleșii Lui.” În cazul în care cineva îi întreabă: „Cum de minți, atunci?”, ei vor spune: „Când am mințit? Pe cine am păcălit? Nu am mințit! Cum aș putea să spun o minciună, fiind o persoană simplă? Mintea mea reacționează lent la lucruri și nu sunt foarte bine educat – nu știu să mint! Oamenii înșelători pe care-i întâlnim pot să vină cu câteva idei și comploturi rele într-o clipită. Nu sunt așa șiret și mereu sunt hărțuit. Așadar, sunt persoana cinstită despre care vorbește Dumnezeu, iar voi nu aveți niciun temei să mă faceți mincinos sau șarlatan. Nu e adevărat, pur și simplu – încercați doar să mă defăimați. Știu că voi toți mă priviți cu dispreț: credeți că sunt prost și că am un calibru slab, așa că vreți să mă hărțuiți. Dumnezeu este Singurul care nu mă hărțuiește, El mă tratează cu îndurare.” Acest tip de persoană nici măcar nu va recunoaște că minte și are îndrăzneala să spună că este omul cinstit despre care vorbește Dumnezeu și, cu această afirmație, se înalță direct pe un tron. Crede că e un om cinstit, dar ignorant prin natura lui, și iubit de Dumnezeu, că nu are nevoie să urmărească adevărul sau să reflecteze asupra sa. Crede că, din momentul în care s-a născut, din gura sa nu ar putea ieși minciuni. Nu recunoaște că minte, indiferent ce spune cineva, și, în schimb, apelează la aceleași vechi scuze pentru a-și susține părerea și a se apăra. A reflectat asupra sa? Da, într-un fel. Ce i-a venit în minte, prin acea „reflecție asupra sa”? „Sunt omul cinstit, dar ignorant, despre care vorbește Dumnezeu. S-ar putea să fiu un pic ignorant, dar sunt o persoană cinstită.” Nu cumva se mândrește? Nu îi e clar dacă este o persoană ignorantă sau una cinstită, dar se consideră a fi o persoană cinstită. Are conștiință de sine? Dacă un om este un nesăbuit care este hărțuit și duce o viață lașă, înseamnă asta că este neapărat o persoană bună? Și în cazul în care cineva este văzut ca o persoană bună de către alții, înseamnă asta că nu e nevoită să urmărească adevărul? Sunt astfel de oameni pur și simplu înzestrați, în mod natural, cu adevărul? Unii oameni spun: „Sunt o persoană destul de simplă, încerc mereu să spun adevărul, sunt doar puțin ignorant. Nu sunt nevoit să urmăresc adevărul, sunt deja o persoană bună și cinstită.” Spunând aceste lucruri, nu sugerează că deține adevărul și nu are o fire coruptă? Întreaga omenire a fost profund coruptă de Satana. Toți oamenii au firi corupte și, atunci când o persoană are o fire coruptă, poate să mintă, să înșele și să amăgească oricând dorește. Poate chiar să fie mândră de vreo realizare neînsemnată sau contribuție a sa, afișând o fire arogantă. În tot acest timp, e plină de noțiuni despre Dumnezeu și de cereri extravagante de la El și încearcă să negocieze cu El. Acestea nu sunt probleme? Nu este aceasta o fire coruptă? Nu necesită examinare? Ba da. Totuși, acești oameni s-au uns deja ca oameni cinstiți care niciodată nu-i mint sau nu-i păcălesc pe alții; proclamă că nu au firi înșelătoare, așa că nu sunt nevoiți să urmărească adevărul. Prin urmare, nimeni care se comportă în acest fel nu urmărește adevărul și niciunul dintre ei nu a intrat în adevărul-realitate. Când se roagă lui Dumnezeu, deseori se plânge cu amărăciune de prostia sa, de modul în care e mereu hărțuit, de calibrul lui deosebit de slab: „Dumnezeule, numai Tu mă iubești; numai Tu ai milă de mine și mă tratezi cu îndurare. Toți oamenii mă hărțuiesc și spun că sunt un mincinos, dar nu sunt!” Apoi, își șterge lacrimile și se ridică, iar când vede alți oameni, se gândește: „Niciunul dintre voi nu este iubit de Dumnezeu. Numai eu sunt.” Acești oameni au o părere foarte bună despre ei înșiși și nu acceptă că dau dovadă de vreunul dintre diversele comportamente și manifestări ale firii corupte despre care vorbește Dumnezeu. Chiar și atunci când o anumită problemă se abate asupra lor și dă naștere unei stări sau manifestări corupte în ei, aceștia doar o recunosc verbal după o clipă de gândire și apoi nu se mai gândesc la asta. Ei nu caută deloc adevărul și nu acceptă faptul că dau dovadă de corupție și sunt oameni corupți. Desigur, și mai puțin ar admite că și-au manifestat firea coruptă într-o anumită situație. Indiferent câtor probleme dau naștere și indiferent câte firi corupte afișează, ei ajung mereu să spună același lucru: „Sunt omul cinstit, dar ignorant despre care vorbește Dumnezeu. Sunt obiectul milei Sale și El mă va binecuvânta foarte mult.” Și astfel, cu aceste cuvinte, ei simt că nu sunt nevoiți să urmărească adevărul; aceste cuvinte sunt scuza pe care o invocă astfel de oameni pentru a nu urmări adevărul. Nu sunt absurzi asemenea oameni? (Ba da.) Sunt absurzi și ignoranți. Cât sunt de absurzi? În așa măsură încât ei profită de o singură expresie care le este de folos din cuvintele lui Dumnezeu și o folosesc drept pecete cu care să-L constrângă pe Dumnezeu și să se disculpe pentru că nu urmăresc adevărul, în timp ce tratează cuvintele lui Dumnezeu care-l dezvăluie și judecă pe om ca neavând nicio legătură cu ei. Ei simt că nu au nevoie să le asculte pentru că sunt deja persoane cinstite. Mai exact, oamenii ca aceștia sunt niște nenorociți jalnici. Au un calibru slab, sunt lipsiți de rațiune și au foarte puțină rușine, dar tot își doresc să obțină binecuvântări. Și, cu toate că au un calibru slab și sunt lipsiți de rațiune și rușine, sunt foarte mândri și îi disprețuiesc pe oamenii de rând. Nu au respect față de oamenii de calibru bun care sunt capabili să urmărească adevărul și care pot să aibă părtășie despre adevărul-realitate. Ei se gândesc: „Oricum, la ce sunt bune aceste puncte forte ale voastre? Voi și adevărul pe care-l urmăriți și cunoașterea voastră de sine – eu nu am nevoie să fac aceste lucruri. Sunt o persoană sinceră; s-ar putea să fiu puțin ignorant, dar asta nu este cu adevărat o problemă. Și firile corupte pe care le manifest nu sunt nici ele îngrijorătoare. Atât timp cât mă dotez cu niște comportamente bune, voi fi bine.” Ce anume cer acești oameni de la ei înșiși? „În orice caz, Dumnezeu îmi cunoaște inima și credința mea în El este autentică. Este de ajuns. Ce rost are să vorbești toată ziua despre mărturiile legate de experiență și cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu? În definitiv, este suficient să crezi sincer în Dumnezeu.” Nu este acest lucru cât se poate de nesăbuit? În primul rând, adevărul nu-i interesează deloc pe astfel de oameni; în al doilea rând, este corect să spunem că ei nu au nicio abilitate de a înțelege adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu. Și totuși, încă au o părere bună despre ei înșiși și fac pe grozavii. Caută o justificare a motivului pentru care nu urmăresc adevărul sau o metodă de urmărire sau ceva perceput de ei ca un punct forte cu care să înlocuiască urmărirea adevărului. Nu este o nesăbuință? (Ba da.)

Unii oameni care nu urmăresc adevărul nu au probleme majore în ceea ce privește umanitatea lor. Ei respectă regulile și se comportă cuviincios. Astfel de femei sunt blânde și virtuoase, demne și decente și nu se prostesc. Sunt fete bune în fața părinților, sunt soții și mame bune în viața lor de familie și își petrec ascultătoare zilele, îngrijindu-și căminul. Astfel de bărbați sunt inocenți și ascultători și se comportă cuviincios; sunt fii atașați, nu beau, nu fumează, nu fură, nu jefuiesc, nu pariază și nu sunt desfrânați – sunt soți model și, în afara casei, rareori se ceartă sau dezbat cu ceilalți cine are dreptate sau nu. Unii oameni cred că este suficient să realizezi aceste lucruri în calitate de credincios în Dumnezeu și că aceia care fac acest lucru sunt oameni normali, acceptabil de buni. Ei cred că dacă sunt milostivi și de ajutor, smeriți, răbdători și toleranți după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu și dacă fac bine și cu sârguință orice lucrare le rânduiește biserica, fără a fi superficiali, atunci au dobândit adevărul-realitate și sunt aproape de a îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Cred că, dacă se străduiesc și depun un pic mai mult efort, dacă citesc mai mult din cuvântul lui Dumnezeu, dacă își amintesc mai multe expresii din el și le predică mai mult altora, atunci vor urmări adevărul. Însă ei nu-și recunosc manifestările de corupție, nu știu ce firi corupte au și cu atât mai puțin știu cum se naște o fire coruptă sau cum ar trebui să fie cunoscută și înlăturată. Nu știu nimic din aceste lucruri. Există astfel de oameni? (Da.) Ei își consideră „bunătatea” naturală drept standard care trebuie atins de cei care urmăresc adevărul. În cazul în care cineva i-ar numi aroganți, înșelători și ticăloși, nu ar contesta fățiș acest lucru și ar afișa o atitudine de smerenie, răbdare și acceptare. Dar, în adâncul sufletului, în loc să o ia în serios, i s-ar împotrivi: „Sunt arogant? Dacă eu sunt arogant, nu există nicio singură persoană bună pe pământ! Dacă sunt înșelător, atunci nimeni din lume nu este sincer! Dacă sunt ticălos, atunci nimeni din lume nu este decent! Este ușor să găsești pe cineva la fel de bun ca mine în zilele noastre? Nu, este imposibil!” Nu va fi de folos să-l numiți înșelător sau arogant sau să spuneți că nu iubește adevărul și cu siguranță nu va fi de folos să-l numiți neîncrezător. Pur și simplu va lovi masa cu palmele și va argumenta: „Așadar, spui că sunt un neîncrezător? Dacă eu nu pot fi mântuit, nici unul dintre voi nu poate fi mântuit!” Cineva ar putea să-l dea în vileag, spunând: „Tu nu accepți adevărul. Când oamenii scot în evidență problemele pe care le ai, pari destul de smerit și răbdător, dar, în sinea ta, chiar te împotrivești. E corect ceea ce predici atunci când ai părtășie despre adevăr, dar realitatea este că nu accepți nici măcar unul dintre cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie și judecă firea-esență coruptă a omului. Te împotrivești acestora și nu ești de acord cu ele. Ai o fire răutăcioasă.” Dacă-l numești „răutăcios”, pur și simplu nu poate să accepte asta. „Eu, răutăcios? Dacă aș fi fost răutăcios, de multă vreme v-aș fi călcat în picioare! Dacă aș fi fost răutăcios, v-aș fi distrus deja pe toți!” Nu poate să înțeleagă corect nimic din ceea ce zici despre el sau din părtășia pe care o ai cu el. Ce înseamnă să înțelegi corect lucrurile? Înseamnă că, indiferent ce probleme expune cineva în tine, tu le alături cuvintelor lui Dumnezeu pentru a le compara și a analiza dacă au existat cu adevărat greșeli în intențiile și gândurile tale și că, indiferent de măsura în care acele probleme chiar există în tine, tu le abordezi pe toate, cu o atitudine de acceptare și supunere. Acesta este modul în care o persoană poate cu adevărat să-și cunoască problemele. Omul nu poate obține cunoștințe despre firea lui coruptă conform noțiunilor și închipuirilor lui; acest lucru trebuie făcut pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Așadar, care este condiția prealabilă cunoașterii de sine? Trebuie să recunoști faptul că Satana a indus în eroare și a corupt omenirea și că toți oamenii au firi corupte. Doar acceptând acest fapt poți să reflectezi asupra ta în conformitate cu expunerea cuvintelor lui Dumnezeu și, în timpul acestei reflecții asupra propriei persoane, să-ți descoperi treptat problemele. Fără să-ți dai seama, problemele tale vor ieși la suprafață, puțin câte puțin, și atunci vei înțelege limpede care este firea ta coruptă. Și, pe această bază, poți obține cunoștințe despre ce fel de persoană ești și care este esența ta. Vei obține astfel acceptarea a tot ceea ce spune și expune Dumnezeu, apoi vei continua să găsești în cuvintele Lui calea de practică pe care a pregătit-o El pentru om și vei practica și trăi potrivit cuvintelor Sale. Asta înseamnă să urmărești adevărul. Dar așa primește cuvintele lui Dumnezeu acest tip de persoană? Nu – poate să declare că recunoaște cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul și că toate cuvintele Sale care dezvăluie omenirea coruptă sunt realități, dar dacă îi ceri să-și cunoască firea coruptă, nu o va accepta și nici nu o va recunoaște. Crede că nu are nicio legătură cu ea. Acest lucru e cauzat de faptul că se consideră un om demn și decent – un om integru, de onoare. A fi o persoană integră înseamnă că deține adevărul? A fi o persoană integră este doar o manifestare pozitivă a umanității cuiva; nu reprezintă adevărul. Așadar, doar pentru că ai o caracteristică a umanității normale, nu înseamnă că nu ești nevoit să urmărești adevărul și nici nu înseamnă că l-ai câștigat deja – și mai puțin încă înseamnă că ești o persoană pe care o iubește Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Acești așa-ziși „oameni de onoare” cred că nu au firi arogante, înșelătoare sau firea de a-i fi scârbă de adevăr și că în mod sigur nu au firi ticăloase și răutăcioase. Cred că niciuna dintre aceste firi corupte nu există în ei, pentru că sunt oameni de onoare, sunt prin natura lor integri și buni și sunt mereu agresați de ceilalți și, cu toate că au un calibru slab și sunt ignoranți, sunt onești. Această „onestitate” nu e onestitate adevărată, ci e candoare, timiditate și ignoranță. Oare asemenea oameni nu sunt mari nesăbuiți? Toată lumea îi vede ca fiind buni. Este corect acest punct de vedere? Au firi corupte cei pe care oamenii îi percep a fi buni? Răspunsul este „da” – aceasta este o certitudine. Oare oamenii inocenți nu spun minciuni? Nu-i înșală pe alții sau nu se deghizează? Nu sunt egoiști? Nu sunt lacomi? Nu își doresc funcții înalte? Sunt ei lipsiți de orice dorințe extravagante? Cu siguranță nu. Singurul motiv pentru care nu au făcut niciun rău este că n-au avut oportunitatea potrivită. Și se mândresc cu asta – se ung ca oameni de onoare și cred că nu au o fire coruptă. Așadar, dacă cineva ar semnala un fel de fire, manifestare sau stare coruptă în ei, ar respinge-o spunând: „Nu! Nu așa sunt eu și nu așa acționez și gândesc. M-ați înțeles greșit. Vedeți cu toții că sunt simplu, că sunt prost, că sunt timid, așa că mă hărțuiți.” Ce e de făcut cu astfel de oameni, care ar da asemenea replici mușcătoare? Dacă un om ar îndrăzni să enerveze o astfel de persoană, ar fi hăituit pentru totdeauna de aceasta. Nu ar mai avea pace niciodată; nu ar reuși să scape de acea persoană, oricât ar încerca. Acești oameni absurzi, necruțător de sâcâitori cred, totuși, că urmăresc adevărul, că sunt simpli, ignoranți și fără firi corupte. Adesea, ei chiar spun: „S-ar putea să fiu ignorant, dar sunt simplu – sunt o persoană cinstită și Dumnezeu mă iubește!” Pentru ei, acestea sunt lucruri de valorificat. Nu este un strop de nerușinare? Spui că Dumnezeu te iubește. Este corect? Pe ce te bazezi când zici asta? Ai lucrarea Duhului Sfânt? A spus Dumnezeu că te va desăvârși? Intenționează Dumnezeu să te folosească? Dacă Dumnezeu nu ți-a zis aceste lucruri, atunci nu poți să spui că te iubește – poți să spui doar că Îi este milă de tine, ceea ce este deja un lucru grozav. Dacă spui că Dumnezeu te iubește, aceasta este doar înțelegerea ta personală; nu dovedește că Dumnezeu te iubește cu adevărat. Ar iubi Dumnezeu o persoană care nu urmărește adevărul? Ar iubi Dumnezeu o persoană ignorantă, timidă? Lui Dumnezeu Îi este milă de cei ignoranți și de cei timizi – asta este adevărat. Dumnezeu îi iubește pe cei cu adevărat cinstiți, care urmăresc adevărul, care pot să practice adevărul și să se supună Lui, care pot să-L preamărească și să mărturisească pentru El, care pot să fie atenți la intențiile Lui și să-L iubească sincer. Numai cei care se pot sacrifica într-adevăr pentru Dumnezeu și-și pot îndeplini cu loialitate datoria au dragostea lui Dumnezeu; numai cei care pot accepta adevărul, cât și faptul de a fi emondați, au dragostea lui Dumnezeu. Cei care nu acceptă adevărul, care nu acceptă să fie emondați, sunt cei pe care Dumnezeu îi disprețuiește și îi respinge. Dacă îți este scârbă de adevăr și te împotrivești tuturor cuvintelor rostite de Dumnezeu, atunci Îi va fi scârbă de tine, te va disprețui și te va respinge. Dacă te consideri mereu o persoană bună, o persoană jalnică, modestă și simplă, dar nu urmărești adevărul, te va iubi Dumnezeu? Este imposibil; nu există nicio bază pentru asta în cuvintele Lui. Dumnezeu nu Se uită dacă ești simplu și nici nu-I pasă cu ce fel de umanitate sau calibru te-ai născut – El Se uită dacă, atunci când auzi cuvintele Sale, le accepți sau le ignori, dacă te supui sau te împotrivești lor. Se uită dacă spusele Sale au efect asupra ta și dau roade în tine, dacă poți fi martor cu adevărat pentru multele cuvinte pe care le-a rostit. Dacă, la final, experiența ta este: „Sunt simplu, timid, hărțuit de fiecare persoană pe care o întâlnesc. Toți mă desconsideră”, atunci Dumnezeu va spune că aceasta nu este mărturie. Dacă adaugi: „Sunt omul cinstit, dar ignorant despre care vorbește Dumnezeu”, El va spune că ești plin de minciuni și că nu poți să rostești un singur cuvânt adevărat. Dacă, atunci când Dumnezeu are cerințe de la tine, tu nu numai că nu reușești să te supui deloc acestora, ci și încerci să-I aduci argumente lui Dumnezeu și să te scuzi, spunând: „Am suferit și am plătit un preț și-L iubesc pe Dumnezeu”, asta nu va fi de ajuns. Urmărești adevărul? Unde este adevărata ta mărturie despre experiențe? Cum se manifestă dragostea pe care o ai pentru Dumnezeu? Nimeni nu va fi convins, dacă nu poți să vii cu dovezi. Tu spui: „Sunt o persoană de onoare și mă port decent. Nu mă dedau desfrâului și respect toate regulile în acțiunile mele. Sunt o persoană care se comportă cuviincios. Nu ies la băut, nu sunt desfrânat și nu joc jocuri de noroc. Nu provoc perturbări sau tulburări în casa lui Dumnezeu și nu semăn discordie, îndur suferință și muncesc din greu. Nu sunt acestea semne că urmăresc adevărul? Deja îl urmăresc.” Și Dumnezeu va zice: Ți-ai înlăturat firea coruptă? Unde este mărturia faptului că urmărești adevărul? Poți obține aprobarea și admirația aleșilor lui Dumnezeu? Dacă nu poți să oferi nicio mărturie despre experiențe și, totuși, spui că ești o persoană cinstită care Îl iubește pe Dumnezeu, atunci ești cineva care îi induce în eroare pe alții cu vorbe false – ești un diavol absurd și Satana și meriți să fii blestemat. Tot ce-ți rămâne este să fii condamnat și eliminat de Dumnezeu.