Amorțeala

Să discutăm despre o altă manifestare, amorțeala. Ce problemă este aceasta? (Un defect al umanității.) Amorțeala este un defect al umanității. Care sunt manifestările tipice ale amorțelii la oameni? Reacții greoaie, mișcări lente și lipsă de flexibilitate în timp ce fac lucruri și, atunci când se gândesc la probleme, au puține idei sau sunt capabili să cugete doar la relativ puține aspecte ale problemelor. Toate acestea poartă denumirea de amorțeală. La care aspect al umanității se referă amorțeala? Se referă la profunzimea perspectivei cuiva asupra persoanelor și lucrurilor, la profunzimea conduitei personale și a acțiunilor sale, precum și la inteligența sau calibrul său atunci când vine vorba de a privi persoanele și lucrurile și de a se comporta și acționa. În general, ce fel de persoană este descrisă folosind termenul „amorțit”? (O persoană cu un calibru relativ slab.) Amorțeala înseamnă că o persoană are un calibru slab, inteligență scăzută și reacții lente – aceste manifestări poartă denumirea de amorțeală. Amorțeala este un defect major al umanității. Această amorțeală nu se referă la faptul că îți amorțește brațul sau piciorul și își pierde capacitatea de a simți – nu este acest tip de insensibilitate fizică. Nici nu se referă la o trăsătură de personalitate, și anume la a fi plictisitor, inflexibil sau rigid. În schimb, este o reacție mintală sau o manifestare a inteligenței cuiva în gestionarea problemelor. De obicei, acest tip de persoană este deseori într-o stare de amorțeală, fiind înceată la minte și neavând nicio reacție când vine vorba de persoanele, evenimentele și lucrurile din jurul său. Cu alte cuvinte, persoana vede lucruri, dar nu le poate desluși esența și nu poate observa problemele din acestea. Când îi reamintești că există o problemă în această privință, nici măcar nu are o reacție și nu știe că este o problemă. Chiar dacă cineva îi indică problema, tot nu-i poate desluși gravitatea sau esența. În consecință, se ocupă foarte lent de multe chestiuni. Aceasta este amorțeala. Amorțeala în sine este un defect al umanității. Cât despre oamenii amorțiți, indiferent de vârsta lor sau dacă vreo parte a trupului lor fizic este amorțită, în ceea ce privește manifestările umanității lor în acest aspect, ei nu pot face o lucrare specifică, esențială, nici nu-și pot asuma o lucrare care implică un conținut tehnic sau care este foarte specializată prin natura ei. Desigur, astfel de oameni nu sunt nici capabili să fie conducători și nici lucrători. Dacă un conducător sau un lucrător este amorțit, vor apărea necazuri în lucrarea pe care o realizează, iar aceasta va stagna și va fi paralizată. Nu este capabil să observe problemele și nici să le rezolve prompt, prin urmare, când apar diverse probleme, nu le poate observa, iar acestea nu pot fi rezolvate. Nu poate vedea problemele cu propriii ochi, așa că nu se poate apuca să le rezolve și nu știe care este cea mai importantă lucrare. Poate face doar puțină lucrare superficială în fiecare zi, într-un mod bazat pe rutină. Oricare ar fi rânduielile de lucru emise de Cel de mai sus, le transmite mai departe, dar după aceasta nu are habar dacă pot fi implementate corect, ce rezultate pot fi obținute sau care vor fi efectele ulterioare. Nu poate vedea nimic în profunzime. Indiferent câți oameni din jurul lui fac rău sau provoacă tulburări sau perturbări, nu poate sesiza acest lucru. În plus, nu știe cât din lucrare trebuie să urmărească sau ce lucrare specifică trebuie implementată. Cineva îl întreabă: „Ai atribuit și ai rânduit lucrarea?” El spune: „Totul a fost rânduit. Am avut părtășie cu ei și am citit cu voce tare rânduiala de lucru o dată – toată lumea o cunoaște.” Este aceasta o implementare a rânduielii de lucru? (Nu.) Implementarea rânduielii de lucru necesită în primul rând o atribuire corectă a responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor, specificând care conducător ar trebui să se ocupe de fiecare lucrare și asigurându-se că fiecare element al lucrării este atribuit unor anumite persoane. În plus, trebuie să li se spună în mod specific conducătorilor și lucrătorilor cum să facă lucrarea și conform căror principii. Toate aceste chestiuni trebuie explicate clar, așa încât toată lumea să știe cum să realizeze lucrarea. Doar asta înseamnă alocarea lucrării. Când lucrează, unii oameni doar le citesc altora cu voce tare rânduiala de lucru și îi pun pe toți să-și împărtășească înțelegerea și sentimentele în privința ei, și cu asta gata. Atât timp cât văd că toți sunt ocupați cu îndeplinirea îndatoririlor, aceștia presupun că rânduiala de lucru a fost implementată corect. În momentul respectiv, dacă îi întrebi: „Au frații și surorile vreo dificultate în îndeplinirea îndatoririlor lor? Mai sunt prezente probleme? Ai avut părtășie pentru a le rezolva?”, ei răspund: „N-am auzit de nicio problemă – merg să mă interesez.” De fapt, persoana responsabilă cu lucrarea nu a adus în discuție nicio problemă sau dificultate, dar acele dificultăți chiar există. Nu le poate observa fiindcă este prea amorțită. De exemplu, nici măcar nu poate sesiza atunci când două persoane nu sunt în stare să coopereze una cu cealaltă și rivalizează între ele pentru statut în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, fapt care afectează lucrarea. Ba chiar spune: „Relația lor este destul de bună – poartă conversații și comunică între ele. Dacă n-ar putea coopera, nu ar sta de vorbă.” Oamenii o întreabă: „Rivalizează între ele pentru statut? Pot coopera în mod armonios?” Ea răspunde: „Nu cunosc acest lucru.” Abia după ce investighează se descoperă că acele două persoane nu sunt capabile să coopereze și concurează între ele – întrecându-se pentru a vedea cine ține predici mai elevate, cine poate vorbi mai tare și cine vorbește mai mult timp. Aceste lucruri au fost observate de mult timp de către aleșii lui Dumnezeu. Dacă întrebi acea persoană: „Au fost rezolvate prompt aceste probleme?”, va spune: „Nu, nu au fost rezolvate. Nu știam că ar trebui să fac această lucrare.” Nici măcar nu știe să rezolve o problemă atât de importantă – nu este slabă de minte? (Ba da.) Citește o dată cu voce tare rânduielile de lucru și apoi le cere tuturor să facă declarații și jurăminte că-și vor îndeplini bine datoria și, după aceea, consideră că și-a făcut treaba. Își spune în sinea ei: „Îmi amintesc cine este conducătorul de biserică, cine anume este însărcinat cu fiecare element al lucrării și cine este responsabil de lucrarea de producție a filmelor”, dar pur și simplu nu-și dă seama cum ar trebui îndeplinite acele elemente specifice ale lucrării. Așa se prezintă amorțeala și lipsa de istețime – este o persoană nesăbuită. Nu poate observa nicio problemă și nu știe cum să aibă părtășie despre niciun aspect al adevărurilor-principii. Când vine vorba de probleme care implică adevărurile-principii, nu știe cum să aibă părtășie despre adevăr pentru a le rezolva. De asemenea, când vine vorba de probleme care implică personalul sau lucrarea administrativă, nu poate sesiza niciuna. Chiar dacă vede că o persoană nu poate face lucrarea, nu știe cum să rezolve această problemă. Nu poate vedea nimic în profunzime. Asta înseamnă a fi amorțit. Știe doar să vorbească despre unele doctrine, dar nu este competentă în lucrare – pare amorțită și înceată la minte. Spuneți-Mi, este o asemenea persoană un conducător care corespunde standardului? (Nu.) Este problematic atunci când conducătorii și lucrătorii sunt amorțiți – nu vor putea să facă nicio lucrare. Dacă nu fac lucrarea pe care se cuvine să o facă și, atunci când cineva raportează o problemă, nu se ocupă nici de aceasta, nu mai este doar o problemă de amorțeală, ci o lipsă a umanității normale și o pierdere a funcției normale a conștiinței și rațiunii.

Amorțeala este un defect al umanității. Deși acest defect nu ajunge la nivelul unei firi corupte, această problemă în sine este fatală. O ființă vie stă pe loc, având simțuri și membre funcționale, dar pur și simplu nu are capacitatea unui om normal de a privi persoanele și lucrurile sau de a se comporta și acționa. Când lucrează, este ca o persoană inutilă, fără gânduri – nu poate observa nicio problemă, fiind și mai puțin capabilă să rezolve problemele atunci când alții le aduc în discuție și nu poate vedea ce lucrare ar trebui făcută. În mintea ei, este ca și cum nimic nu o privește. Ca urmare, nu poate face nicio lucrare – nu este bună de nimic, este o persoană inutilă. Nu este destul de gravă această problemă? Vezi, oamenii încăpățânați și cei sensibili măcar au gânduri active – au gândirea unei persoane normale; adică, mintea lor funcționează în permanență. Dar mintea oamenilor amorțiți este simplă; este ca și cum mintea lor ar fi paralizată, ca și cum ar fi morți. Deși au ochi, indiferent ce văd, nu există nicio reacție în mintea lor și nu cugetă la acel lucru în mintea lor; nu au gânduri și sunt în totalitate niște figuri de lemn. Ce sunt figurile de lemn? Sunt sculpturi în lemn înfățișând oameni; seamănă la exterior cu oamenii, dar când le vorbești, nu reacționează. Le ceri să supravegheze casa, dar nu fac nimic atunci când aceasta este jefuită. Îi întrebi: „De ce nu ai supravegheat casa?”, iar ei tot nu reacționează. Este foarte supărător când o persoană nu reacționează la nimic. Cu alte cuvinte, funcțiile pe care ar trebui să le îndeplinească instinctele umanității – precum funcțiile gândirii și conștientizării și cele pe care ochii, urechile, creierul și inima ar trebui să le îndeplinească – nu pot fi îndeplinite. Nu au sau nu pot ajunge la nivelul gândurilor pe care ar trebui să le aibă oamenii cu o umanitate normală. Asta se numește a fi amorțit. Oamenii amorțiți nu sunt foarte diferiți de cei inutili. Unii oameni spun: „Zici că oamenii de acest fel sunt amorțiți, că ochii, urechile și creierul lor nu-și pot îndeplini funcțiile. Dar dacă îi insulți, reacționează. Dacă suferă o pierdere, reacționează. Așadar, mai pot fi considerați oameni stupizi?” Chiar și unele animale pot înțelege vorbirea umană – pot să înțeleagă atât lucrurile bune, cât și lucrurile rele pe care le spui despre ele. Dacă o ființă umană nu poate înțelege vorbirea umană, atunci nu se ridică la standardul de a fi uman. Prin urmare, pentru a stabili dacă cineva este uman, trebuie folosit standardul pentru oameni. De ce menționez animalele? Pentru a-ți spune că ești o creatură vie care face parte din categoria oamenilor creați, nu un animal. Dacă tu, ca ființă umană, nu ai gândurile pe care chiar și animalele le au, atunci ești prea departe de acest standard. Chiar și animalele știu să fie cuminți și să se apropie de cei care le tratează bine și le oferă hrana zilnică. Dacă tu, ca ființă umană, nu ai o astfel de umanitate, mai meriți să te numești om? De ce fac această comparație? Pentru a-ți spune că nu ești un animal sau un animal de nivel superior; ești o persoană. Dintre toate lucrurile create de Dumnezeu, ești ființa aflată la cel mai înalt nivel – ești om. Ai capacitatea de a vorbi, capacitatea de a gândi și capacitatea de a înțelege adevărul. Dumnezeu te-a creat să fii stăpânul tuturor lucrurilor, să gestionezi toate lucrurile și alte ființe vii. Ești păzitorul tuturor ființelor vii din rândul tuturor lucrurilor. Ca să le gestionezi, trebuie să fii mai presus decât ele. Trebuie să fii mai bun decât ele pentru a avea capacitatea de a le gestiona. Prin urmare, nu menționez animalele ca să te desconsider, ci să-ți reamintesc și să te fac să înțelegi că ar trebui să fii mai bun decât ele. Ar trebui să folosești abilitățile pe care umanitatea ta ar trebui să le aibă, precum și diversele tipuri de simț practic și abilitățile pe care le-ai dobândit după naștere, pentru a le gestiona și a le conduce, făcând ceea ce ar trebui să facă un om, ceea ce te-a însărcinat Dumnezeu să faci. Dacă te consideri un om creat, ar trebui să folosești standardul pentru omenirea creată ca să-ți evaluezi umanitatea și esența. Acest standard nu ar trebui să fie mai jos decât standardul pe care l-a stabilit Dumnezeu pentru omenire. Prin urmare, pentru a evalua calibrul unei persoane și problemele din diverse aspecte ale umanității sale, trebuie folosit standardul pentru oameni. Mulți oameni au o minte amorțită și reacții lente în ceea ce privește umanitatea, fapt care îi determină să îndeplinească slab multe dintre îndatoririle lor pe parcursul realizării acestora – sunt incompetenți în lucrarea bisericească și nu sunt capabili să practice în conformitate cu adevărurile-principii. Prin urmare, trebuie să te cunoști pe tine însuți și să-ți cunoști propria măsură. Dacă nu ai acest tip de calibru sau de umanitate ori dacă ai defectul de a fi amorțit în umanitatea ta, nu ar trebui să concurezi pentru a fi conducător sau supraveghetor. Dacă devii conducător sau supraveghetor, indiferent de lucrarea cărei biserici ești responsabil, acea biserică va deveni paralizată. Indiferent de care element al lucrării ești responsabil, acea lucrare va fi într-o dezordine totală. Dacă nu ai capacitatea să faci această lucrare, ar trebui să stai deoparte și să-i lași pe cei care sunt capabili să o îndeplinească. Înțelegi? (Da.) Să ai conștiință de sine și apoi să înveți să faci loc pentru aceia care sunt mai capabili și să-i recomanzi pe alții – acesta este principiul de practică. Unii oameni spun: „Sunt atât de amorțit, încât nu-mi dau seama cine este bun – cum aș putea recomanda pe cineva?” Dacă nu-ți dai seama cine are un calibru bun și nu poți să faci recomandări, trebuie să înveți niște lecții. Când vezi o persoană care înțelege adevărul și îi poate discerne pe alții, ar trebui să înveți de la ea. Având mai multă părtășie cu ea, vei fi în stare să înveți unele lucruri. Din moment ce ai defectul de a fi amorțit în umanitatea ta, nu fi pretențios sau selectiv în privința îndatoririlor pe care le faci. Ai acest defect, prin urmare nu există multe tipuri de lucrare și îndatoriri pe care le poți face. Dacă ți se găsește cu mare dificultate o funcție potrivită, dar tot ești pretențios și selectiv, înseamnă că nu este o problemă de amorțeală sau un defect al umanității, ci o fire coruptă. Ce fire coruptă? Cea a aroganței, a nesupunerii și a necunoașterii propriei măsuri. Ești un nimic, doar un netrebnic, un idiot, însă tot vrei să îndeplinești îndatoriri demne, care să nu fie obositoare și să fie respectate de alții – aceasta indică o fire arogantă. Dacă ești foarte amorțit, având o lucrare pe care ar trebui să o faci și chestiuni de care ar trebui să te ocupi, dar nici nu le faci, nici nu le observi, dacă nici măcar nu te sinchisești să ridici un deget când lucrurile merg prost și ignori chiar și atunci când vezi ceva care dăunează intereselor casei lui Dumnezeu, gândindu-te: „Nu este o problemă în casa mea, așa că n-am de gând să-mi bat capul cu ea”, aceasta nu este doar amorțeală, ci o lipsă de conștiință și rațiune. Dacă ai măcar o fărâmă de conștiință și rațiune și tratezi treburile casei lui Dumnezeu ca fiind ale tale, ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitatea și să nu permiți ca interesele casei lui Dumnezeu să fie prejudiciate. Dar dacă nu ai această intenție bună și nu faci nici măcar un lucru bun, nu ești oare o persoană înceată la minte și amorțită? Aici se încheie discuția noastră despre manifestarea amorțelii.

A fi nerușinat și gros de obraz

Să vorbim acum despre cei care sunt nerușinați și groși de obraz. Ce fel de problemă este aceasta? (Un defect al umanității.) Este un defect? (Este o problemă de caracter slab.) Un caracter slab înseamnă o umanitate rea. La care aspect al umanității se referă nerușinarea și obrazul gros? La conștiință și rațiune, precum și la integritate și demnitate. Aceasta implică aspectul caracterului unui om. Care sunt manifestările specifice ale nerușinării și ale faptului de a fi gros de obraz? Ce lucruri arată că un individ este nerușinat și e gros de obraz? Orice lucruri nerușinate face, acestea sunt cu siguranță manifestări ale faptului că este nerușinat și este gros de obraz. Lingușește și flatează fără să simtă că este ceva jenant – nu înseamnă că este nerușinat și gros de obraz? (Ba da.) De ce spunem că acest lucru înseamnă că este nerușinat și gros de obraz? Pentru că un astfel de comportament arată că individul nu are deloc simțul rușinii. Poate spune niște cuvinte care contravin conștiinței umanității normale sau care nu corespund faptelor, indiferent cât de jenante sau neplăcute sunt acele cuvinte, fără să roșească sau să-i tresară inima, și nu-i pasă cum îl percep alții după ce-l aud; nu-i pasă nici măcar dacă alții râd de el. Nu are simțul rușinii, nu-i așa? (Așa e.) Oare lipsa rușinii nu înseamnă întocmai că este nerușinat și gros de obraz? În plus, când cineva este în mod clar un nimeni, dar tot concurează în mod public pentru statut și pentru a fi conducător – nu înseamnă că este nerușinat și gros de obraz? (Ba da.) Nu doar concurează public, dar, în timpul alegerilor, mai și falsifică buletine de vot. În timp ce alții acordă un vot de persoană, el se votează singur de două ori – nu înseamnă că este nerușinat și gros de obraz? (Ba da.) Când alții nu-l votează, el se votează singur. Astfel de oameni concurează nestingheriți și fără niciun simț al rușinii pentru a deveni conducători – cât de nerușinați și groși de obraz sunt! În general, toți cei care iubesc statutul și au ambiție își doresc să se prezinte bine, astfel încât alții să-i aleagă drept conducători. Odată ce sunt aleși drept conducători, se simt destul de mândri. În schimb, dacă nu sunt aleși, se simt nefericiți și nemulțumiți – este o manifestare normală. Cu toate acestea, oamenii nerușinați și groși de obraz nu sunt așa. Vor folosi orice mijloace necesare pentru a deveni conducători. Aceștia spun: „Nimeni nu mă place și nu va vota pentru mine, dar voi găsi o cale de a deveni conducător. Chiar dacă trebuie să trișez și să recurg la mijloace necinstite, îi voi face pe toți să mă voteze drept conducător!” Alții spun: „Chiar dacă vei deveni conducător, tot vei fi antipatizat de toți. Nu avem o părere bună despre tine, iar reputația ta este proastă. Dacă vei rândui vreo lucrare, nimeni nu te va asculta.” Ei răspund: „Chiar dacă nu mă ascultați, tot voi încerca să fiu conducător!” Cât de nerușinați și groși de obraz sunt asemenea oameni! Judecând pe baza acestor lucruri, nu le lipsește conștiința de sine unor asemenea oameni? (Ba da.) Le lipsește conștiința de sine și sunt întrucâtva violenți. Judecând după gândurile și punctele de vedere ale oamenilor nerușinați și groși de obraz în ceea ce privește conduita personală, aceștia nu au deloc simțul rușinii în umanitatea lor, nu le pasă de integritate sau caracter, de conștiință sau senzația de jenă, nici nu le pasă de moralitate și de baza conduitei personale – nu țin seama de nimic din toate acestea. Judecând după gândurile și conștientizarea lor, sunt foarte proști, ignoranți și josnici. Prin urmare, se spune că au un caracter prost, rău. Așadar, lucrurile nerușinate pe care le fac sunt cu siguranță determinate de gândurile și punctele lor de vedere eronate. În timpul alegerilor din biserică, insistă să se aleagă singuri, să voteze pentru ei înșiși și să devină conducători – este inacceptabil pentru ei să nu devină conducători și, dacă nu devin, îi urăsc pe frați și pe surori pentru că nu i-au votat. Odată ce află că nu i-ai votat, te displac. Indiferent ce spui, vor avea ceva de replicat. Sunt extrem de duri când îți vorbesc, de parcă ar scuipa flăcări. De asemenea, se gândesc cum să se răzbune pe tine și să te chinuie și pot chiar refuza să-ți vorbească tot restul vieții. Ceea ce se dezvăluie în aceste acțiuni specifice ale unor asemenea oameni este o fire coruptă. Ce fel de fire coruptă este aceasta? (Ferocitate.) Ca să ne exprimăm blând, este aroganță și supraestimarea propriilor abilități – vor pur și simplu să fie conducători. Judecând însă după modul în care fac lucrurile și diversele lor manifestări, sunt oameni care au o fire feroce. Firea coruptă a acestor oameni nerușinați și groși de obraz, care au o umanitate abjectă, este foarte evidentă. Toate acțiunile lor pot ajunge la nivelul firilor corupte. Faptul că sunt nerușinați și sunt groși de obraz este o manifestare a caracterului lor; atunci, în vorbirea și acțiunile lor, sunt guvernați de acest aspect al caracterului lor și, în consecință, comit multe fapte nerușinate și dezvăluie diverse firi corupte, cum ar fi aroganța și ferocitatea. Prin urmare, într-o anumită măsură, manifestările abjecte dezvăluite de caracterul oamenilor fac parte din firile corupte; toate aceste manifestări sunt conectate și amestecate în natura-esență pe care o au, iar dezvăluirile specifice ale oricărei firi corupte provin din caracterul lor abject. Astfel, caracterul abject și firile corupte sunt interconectate. Firile corupte ale oamenilor apar după coruperea lor de către Satana. De exemplu, aspectele caracterului abject din umanitatea oamenilor, cum ar fi faptul că sunt încăpățânați, obtuzi, nerușinați și groși de obraz, toate acestea rezultă din faptul că Satana îi corupe pe oameni și lucrează asupra lor. Înainte de a accepta adevărul, toți oamenii acceptă mai întâi coruperea și inducerea în eroare de către multe gânduri și puncte de vedere false, rele și negative – în inima lor, ei acceptă aceste lucruri false ca pe viața lor, ceea ce înseamnă că firile corupte devin viața lor.

Există și alte manifestări ale celor nerușinați și groși de obraz. Unii conducători și lucrători săvârșesc acțiuni evidente care provoacă perturbări și tulburări, înșelându-i pe cei de nivel superior, în timp ce ascund lucruri față de cei de la nivelul inferior sau încălcând rânduielile de lucru, iar acțiunile lor chiar provoacă mari daune lucrării bisericești. Totuși, nu doar că nu reflectă și nu ajung să-și cunoască propriile probleme sau nu-și recunosc faptele rele de tulburare a lucrării bisericești, ci, dimpotrivă, chiar cred că au făcut o treabă bună și vor să caute recunoaștere și recompense, lăudându-se și mărturisind peste tot despre cât de multă lucrare au făcut, câtă suferință au îndurat, câte contribuții au adus în timpul lucrării lor, câți oameni au câștigat prin predicarea Evangheliei în timp ce au lucrat și așa mai departe. Nu recunosc deloc cât de mult rău au făcut sau ce daune mari au provocat lucrării bisericești. Desigur, nici nu se căiesc și se schimbă chiar mai puțin. Spune-Mi, nu sunt astfel de oameni nerușinați și groși de obraz? (Ba da.) Dacă întrebi un astfel de individ: „Ai îndeplinit lucrarea bisericească în conformitate cu adevărurile-principii? Lucrarea ta este în conformitate cu rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu?”, va evita subiectul. Dacă alții dezvăluie apoi că au cauzat pierderi grave ofrandelor lui Dumnezeu în timpul lucrării lor – unele pierderi ridicându-se la câteva sute de yuani, altele la câteva mii și altele chiar la zeci de mii – care este reacția lor când li se cer compensații? Oamenii normali, care au conștiință, rațiune și simțul rușinii, s-ar prăbuși la auzul acestor lucruri, simțindu-se umiliți și rușinați în adâncul inimilor lor. Ar crede că nu și-au făcut bine lucrarea și că Îi sunt foarte îndatorați lui Dumnezeu și, prin urmare, nu ar încerca să se justifice; chiar dacă ar face o lucrare concretă și ar îndura multă suferință, nu ar considera că merită menționată. Dacă lucrarea lor ar fi fost făcută cu adevărat bine, ar fi putut să provoace atât de multe daune lucrării casei lui Dumnezeu? N-ar fi putut. Judecând pur și simplu după daunele pe care le-au cauzat, se poate dovedi că lucrarea lor a fost făcută prost și, astfel, ar trebui să-și recunoască vina și să se căiască. Indiferent dacă pierderile pe care le-au cauzat necesită sau nu compensații, trebuie cel puțin să admită că lucrarea lor a cauzat tulburări și perturbări în lucrarea bisericească. Doar oamenii lipsiți de orice rușine ar refuza să recunoască acest fapt. Aceștia ar spune: „Chiar dacă voi compensa pierderile, nu voi recunoaște că am făcut vreo greșeală sau că am făcut ceva greșit în lucrarea mea. Chiar dacă plătesc datoriile, sunt totuși o persoană merituoasă, mai bună decât oamenii de rând din casa lui Dumnezeu. Am avut o istorie glorioasă!” Ce fel de umanitate este aceasta? Spune-Mi, au oamenii de acest fel vreun simț al rușinii? Pot măcar să scrie cuvintele „simț al rușinii”? Dacă într-adevăr nu au deloc simțul rușinii, este ceva problematic. Dacă știu clar în inima lor că au făcut ceva rău, dar refuză cu încăpățânare să-l recunoască verbal, nu sunt astfel de oameni foarte intransigenți? Dacă recunosc în inima lor că au făcut ceva rău și pot recunoaște acest lucru și verbal, se consideră totuși că au conștiință – încă au simțul rușinii în sinea lor. Dacă nu doar că refuză să recunoască acest lucru verbal, dar sunt și sfidători în inima lor, împotrivindu-se în permanență și chiar răspândind peste tot afirmații potrivit cărora casa lui Dumnezeu îi tratează nedrept și sunt victime ale ghinionului, atunci problema lor este gravă. Cât de gravă? Nu au deloc conștiință sau rațiune. Conștiința trebuie să includă atât simțul dreptății, cât și bunătatea. Un aspect al simțului dreptății este faptul că oamenii trebuie să aibă simțul rușinii. Doar când cunosc rușinea pot oamenii să fie integri, să aibă simțul dreptății, să iubească lucrurile pozitive și să le respecte. În schimb, dacă nu ai simțul rușinii în conștiința ta și în simțul dreptății și nu cunoști rușinea – și dacă, chiar și după ce faci ceva greșit, nu te simți jenat în privința asta, nu știi să reflectezi asupra ta sau să te urăști, nu simți niciun regret, nu-ți pasă cum te dau alții în vileag, ești neobrăzat și nu simți rușine – atunci conștiința ta ca persoană este problematică și se poate spune, de asemenea, că nu ai conștiință. În acest caz, este greu de spus dacă inima ta este rea sau malefică – este posibil ca inima ta să fie malefică, să fie o inimă de lup; nu pozitivă, ci negativă. Oamenii fără conștiință și fără umanitate sunt demoni. Dacă faci ceva greșit și nu simți deloc rușine, nu simți remușcări sau o senzație de vinovăție și, nu doar că nu reflectezi asupra ta, dar te și cerți, te opui și încerci să te aperi și să te justifici, învăluindu-te în aparențe frumoase, atunci, dacă o evaluezi în raport cu umanitatea standard, umanitatea ta este problematică. Indiferent cum este rațiunea ta, dacă nu îndeplinești standardul conștiinței, este greu de spus dacă ai într-adevăr umanitate sau nu. Să nu discutăm despre spiritul tău lăuntric, de unde vii sau ce rău ai făcut în trecut; să nu vorbim despre viața ta anterioară. Vorbind doar despre conștiința pe care ar trebui să o ai în această viață, dacă îți lipsește simțul rușinii, atunci nu corespunzi standardului ca persoană. Unii oameni spun: „Sunt nerușinat și gros de obraz, așa că iau pur și simplu ce vreau.” Dar depinde de locul unde faci asta – nu va merge să faci asta în casa lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu nu este un loc de pe urma căruia să trăiești. Dacă insiști să trăiești de pe urma ei, cu siguranță vei atrage o calamitate asupra ta. Unii oameni gândesc: „Obrazul îmi este la fel de gros ca pielea unui crocodil. Oriunde merg, mă comport așa, dându-mă în spectacol de parcă aș fi stăpânul! Nu-mi pasă ce spun alții despre mine – cine poate face ceva în privința mea?” Poate că oamenii nu sunt capabili să facă nimic în privința ta, dar din moment ce crezi în Dumnezeu, ar trebui să fii atent la modul în care Dumnezeu cântărește și evaluează tot ce faci, cum te definește și ce verdicte dă în privința ta. Dacă nu acorzi atenție acestor lucruri, mai ești o persoană care crede în Dumnezeu? Dacă nu-ți pasă nici măcar de asta, atunci ești un neîncrezător. Poți să nu ții seama de ce spun oamenii despre tine, dar n-ar trebui să-ți pese de evaluarea pe care ți-o face Dumnezeu, de părerea Lui despre tine și de verdictele pe care le dă în privința ta? Dacă evaluarea pe care ți-o face Dumnezeu este că ești nerușinat și gros de obraz, complet lipsit de jenă și de simțul rușinii, că lipsesc multe lucruri din umanitatea ta, iar ție îți lipsesc unele lucruri foarte importante, atunci ar trebui să începi să-ți schimbi complet conduita – trebuie să te căiești și să nu mai născocești raționamente proprii. Chiar dacă ai mii și mii de scuze, simplul fapt că ești nerușinat și gros de obraz este suficient pentru a arăta că există o problemă uriașă cu umanitatea și conștiința ta. Evaluând doar prin prisma acestui lucru, problema ta este foarte gravă. Dacă poți înțelege ce spun, ar trebui să te căiești și să nu mai născocești raționamente proprii în inima ta. Raționamentul tău provine din impetuozitate, din emoții, de la Satana – chiar dacă ești de părere că raționamentul tău nu este greșit, acesta nu este adevărul. Evaluarea ta de către Dumnezeu nu se bazează în întregime pe firile tale corupte. Înainte de a-ți lua în considerare firile corupte, Dumnezeu Se uită mai întâi la umanitatea ta. Umanitatea și atitudinea ta față de fiecare chestiune sunt determinate de caracterul tău. Ceea ce observă Dumnezeu este cu siguranță precis, iar standardul după care te evaluează este, de asemenea, conform adevărului. Indiferent pe cine evaluează, această evaluare nu se bazează niciodată pe aspectul său exterior, ci pe ceea ce face de fapt, pe dezvăluirile și manifestările sale din viața de zi cu zi, pe gândurile, punctele de vedere și atitudinile sale atunci când tratează fiecare chestiune, precum și pe atitudinea sa față de lucrurile pozitive, față de adevăr și față de Dumnezeu. Indiferent cum te definește sau te evaluează în cele din urmă Dumnezeu, nu vei fi nedreptățit. Aceasta nu se bazează pe manifestarea ta temporară sau pe o fărădelege ocazională; este o evaluare bazată pe manifestările tale generale. Prin urmare, evaluarea fiecărei persoane de către Dumnezeu este precisă și obiectivă. Nu este așa? (Așa este.) Manifestarea de a fi nerușinat și gros de obraz se referă la caracterul unei persoane. Desigur, într-o anumită măsură, se ridică și la nivelul unei firi corupte. Întrucât au acest aspect al umanității, astfel de oameni sunt determinați de el să facă anumite lucruri, iar atunci când fac aceste lucruri, își dezvăluie firile corupte. Indiferent ce tip de fire coruptă este dezvăluită, firile corupte dezvăluite și acțiunile săvârșite de oamenii nerușinați și groși de obraz sunt inseparabile de umanitatea lor. Prin urmare, dacă o persoană își poate schimba firile corupte și se poate elibera de ele depinde de caracterul acesteia. Dacă persoana are un caracter rău, dacă se împotrivește adevărului, este scârbită de adevăr și simte aversiune față de el și dacă refuză să accepte adevărul, atunci îi va fi greu să se elibereze de firile sale corupte și nu va putea să dobândească mântuirea. În schimb, dacă nu este o persoană rea în ceea ce privește caracterul său, dacă poate înțelege și accepta adevărul, nu este încăpățânată și nu are probleme de caracter abject, atunci se poate elibera de firile sale corupte. Toată lumea are firi corupte, dar ce determină dacă o persoană poate să se elibereze de corupție și să dobândească mântuirea? (Acest lucru depinde de caracterul său.) Exact – depinde dacă umanitatea ei este bună sau rea.