Plăcerea de a socializa și faptul de a fi singuratic

Plăcerea de a socializa – ce aspect este acesta? (O condiție înnăscută.) Este o condiție înnăscută, o metodă de a avea interacțiuni lumești în cadrul grupurilor de oameni. Unora le place să socializeze cu alți oameni, nu se satură niciodată de asta și, indiferent de personalitatea celorlalți, sunt capabili și dispuși să socializeze cu ei. Unii oameni preferă însă să evite mulțimile și nu sunt dispuși să socializeze cu alții. Acest lucru este întrucâtva legat de personalitatea lor înnăscută. Când este implicată personalitatea, sunt implicate în mod sigur condițiile înnăscute. Plăcerea unei persoane de a socializa este legată de personalitatea acesteia; nu implică neajunsurile sau calitățile umanității și, desigur, nu implică nicio fire coruptă. Este o manifestare relativ simplă. A fi singuratic – din ce aspect face parte acest lucru? (Face parte din personalitatea înnăscută a cuiva.) (Este un defect al umanității.) Există un mic dezacord aici – așadar, ce fel de problemă anume este tendința de a fi singuratic? (Tendința de a fi singuratic indică o personalitate precară.) A avea o personalitate precară este un defect al umanității. Personalitatea în sine este și ea un aspect al condițiilor înnăscute, așadar, această trăsătură de a fi singuratic este atât o condiție înnăscută, cât și un defect al umanității. Nu face parte dintre firile corupte și nu se referă la conduita personală. A fi retras înseamnă a evita mereu oamenii, a nu fi dispus să-și comunice gândurile cu alții, a prefera să facă lucrurile singur, a nu-i plăcea să socializeze cu alții sau să trăiască printre oameni. Astfel de indivizi preferă doar să stea într-un mediu solitar sau într-un colț. Nu sunt dispuși să vorbească atunci când sunt mulți oameni. Nu se pricep să comunice cu alții. Când comunică cu alții, se simt anxioși și panicați sau intră în situații jenante și ciudate. Aceasta este o problemă de personalitate din cadrul condițiilor înnăscute și, desigur, este și un defect al umanității, nu-i așa? (Așa e.)

Teama și îndrăzneala

Să analizăm acum teama – ce fel de problemă este aceasta? (O condiție înnăscută.) (Un defect al umanității.) Este o condiție înnăscută și, de asemenea, un defect al umanității. Spuneți-Mi, ce înseamnă să fii temător? Să-ți fie frică să ieși noaptea, să te temi de șoareci, miriapode și scorpioni, precum și să-ți fie frică să intri în necazuri și să nu fii dispus să înfrunți chestiuni complicate – toate acestea sunt manifestări ale temerii. Unii oameni leșină de frică la vederea unui șarpe. Unii se sperie atât de tare, încât tremură din toate încheieturile când aud despre un accident de mașină. Unii oameni, auzind că aceia care cred în Dumnezeu sunt persecutați și pot fi arestați, condamnați și întemnițați, se sperie atât de tare, încât nu îndrăznesc să creadă. Există și cei care nu îndrăznesc să se dea în roller coaster. Astfel de oameni nu îndrăznesc să încerce sau să participe la nicio activitate dacă există chiar și o mică doză de necunoscut sau dacă este ceva ce nu au mai făcut înainte. Nu doar că nu îndrăznesc să încerce lucrări sau activități periculoase, dar se tem și să facă lucruri pe care oamenii normali ar trebui să le facă în viața de zi cu zi. De exemplu, dacă li se cere să învețe să conducă, aceștia spun: „Nu îndrăznesc să conduc. Sunt atât de multe mașini pe șosea și merg atât de repede – dacă sunt lovit?” Cineva spune: „De ce ești mereu îngrijorat de accidentele de mașină? Nu poți fi puțin mai grijuliu când conduci?” Dar tot le este frică și spun: „Odată ce mașina începe să se deplaseze, nu o mai pot controla. Dacă are loc cu adevărat un accident, nimeni nu o poate controla!” Gândesc mereu într-o direcție negativă, așa că nu pot înfăptui nimic. Teama este o condiție înnăscută și, de asemenea, un defect al umanității. Oamenii temători sunt excesiv de precauți și meticuloși în tot ce fac. De obicei, nu comit greșeli mari sau fapte rele însemnate. Dar, din orice perspectivă am privi, acest lucru nu poate fi considerat o calitate – este un defect al umanității. Cum rămâne atunci cu îndrăzneala? Ce termeni sunt asociați în mod obișnuit cu îndrăzneala? (A avea o îndrăzneală nesăbuită, a acționa nechibzuit din cauza îndrăznelii.) „A acționa nechibzuit din cauza îndrăznelii”, „a fi scandalos de îndrăzneț” și „a fi neobrăzat”, toate acestea se referă la îndrăzneală. Așadar, este îndrăzneala bună sau nu? (Depinde de context.) Depinde de situație și de tipul de persoană. Dacă privim din perspectiva umanității, îndrăzneala nu poate fi clasificată drept o calitate sau un neajuns – o vom clasifica drept condiție înnăscută. Îndrăzneala unei persoane trebuie analizată în funcție de context; în plus, trebuie să ne uităm dacă persoana are limite când face lucruri și cum este caracterul ei. Dacă are un caracter rău, îndrăzneala o poate determina să încalce legea, să facă rău și să comită infracțiuni, profitând, obținând câștiguri ilegale și escrocându-i și înșelându-i peste tot pe alții. Dacă cineva îi oferă bani pentru a comite o fărădelege, este capabilă să o facă. Îndrăznește să facă orice faptă rea pentru a profita, fără să țină cont de consecințe sau de alții. Este bine să acționeze nechibzuit din cauza îndrăznelii în acest mod? (Nu.) Unii oameni îi înșală peste tot pe alții de dragul afacerilor lor. Afacerea pe care o conduc este ilegală – este doar o companie-fantomă, fără operațiuni reale – dar, datorită îndrăznelii lor, alături de capacitatea lor de a înșela, câștigă temporar o avere, locuiesc în vile și conduc limuzine – se bucură de o viață foarte bună, dar banii și bunurile materiale de care se bucură au fost obținute toate prin înșelăciune ca urmare a îndrăznelii lor. Este acesta un lucru bun? Spune-Mi, este bună această îndrăzneală? (Nu.) Prin urmare, când vine vorba de oamenii îndrăzneți, trebuie să te uiți la calea pe care o aleg. Dacă îndrăznesc să-i escrocheze și să-i înșele pe alții datorită îndrăznelii lor, comit un mare rău. Cu cât înșeli și profiți mai mult de alții, cu atât mai severă va fi pedeapsa pe care o vei primi în viitor, nu-i așa? Nu va aduce o calamitate? (Ba da.) Dacă ești temător și vrei să-i escrochezi și să-i înșeli pe alții, vei recurge mai puțin la înșelăciune, iar pedeapsa pe care o vei primi în viitor va fi mai ușoară. Așadar, pentru asemenea oameni care nu merg pe calea cea dreaptă, este mai bine să fie întrucâtva temători sau întrucâtva îndrăzneți? (Este mai bine să fie întrucâtva temători.) Pentru acești oameni care nu merg pe calea cea dreaptă, fiind capabili să-i escrocheze și să-i înșele pe alții, care nu țin cont de lege și caută mereu să exploateze lacunele legale pentru a obține câștiguri neașteptate și care pot încălca legea în orice moment, îndrăzneala este o calamitate – este un defect și o slăbiciune a umanității lor. Teama, pe de altă parte, devine un lucru bun – este chiar o protecție pentru ei. Oamenii temători câștigă ceva bani pentru a-și putea asigura nevoile de bază personale și cele ale familiei și se bucură, de asemenea, de niște bunuri de lux, oprindu-se aici. Pedeapsa pe care o vor primi în viitor va fi mai ușoară. Oamenii îndrăzneți au curajul de a comite cu nechibzuință fapte rele, îi înșală și îi escrochează pe alții, luând ceea ce aparține altora așa încât să se bucure de mai multe lucruri. Ei profită de alții – nu vor trebui să compenseze în viitor? (Ba da.) Pedeapsa pe care o vor primi va fi severă în următoarea viață, dacă vor avea una – s-ar putea să nu poată compensa pe deplin nici măcar în una sau două vieți. Unii își petrec întreaga viață conducând restaurante sau făcând afaceri, câștigând unul sau două milioane sau chiar zeci de milioane în active, însă nu ajung să se bucure de nimic din acestea, deoarece totul este folosit pentru a-și plăti datoriile. Chiar și când ajung la vreo șaptezeci sau optzeci de ani, tot nu au terminat de plătit datoriile. Ce se întâmplă aici? Este o pedeapsă cauzală – poate pentru că, în viețile lor anterioare, au luat prea mult de la alții din lăcomie, așa că își plătesc datoriile de-a lungul mai multor vieți. În viețile lor anterioare, nu cumva au fost prea lacomi, prea îndrăzneți și au profitat prea mult de alții, ceea ce a condus la pedeapsa din viața actuală? (Ba da.) Pentru oamenii care nu merg pe calea cea dreaptă, faptul că sunt puțin temători este o protecție, în timp ce îndrăzneala este un semn rău.

Dacă o persoană merge pe calea cea dreaptă, este îndrăzneala bună? (Da.) Ce este bun la ea? (Dacă este îndrăzneață, persoana poate totuși persevera în credința în Dumnezeu atunci când se confruntă cu persecuții.) Această îndrăzneală nu se referă doar la curajul trupesc. Dacă este genul de îndrăzneală care constă în curaj trupesc, este nechibzuință și imprudență – este ceva oarecum impulsiv și orb. De exemplu, dacă ești îndrăzneț și ești arestat din cauza credinței în Dumnezeu, te vei teme de tortură? Te vei teme de moarte? Te vei teme că vei fi închis timp de douăzeci sau treizeci de ani? Dacă da, atunci faptul că spui: „Nu mă tem” atunci când începi să crezi în Dumnezeu este nechibzuință, nu îndrăzneală adevărată. Ce manifestare nu constituie nechibzuință? Faptul că, atunci când începi să crezi în Dumnezeu, ai un anumit curaj, dar ai și credință sinceră. La ce se referă această credință sinceră? La faptul că, atunci când crezi în Dumnezeu, ai următoarea hotărâre: „Dacă sunt persecutat, arestat și torturat din cauza credinței în Dumnezeu, trebuie să fiu pregătit să-mi jertfesc viața. Indiferent cum sunt torturat sau în ce măsură, nu voi vinde biserica și nu voi deveni o iudă – nu mă tem de moarte!” Acesta este un aspect. Celălalt aspect este că, dacă într-adevăr ești arestat și persecutat, iar marele balaur roșu te amenință așa încât să vinzi biserica, poți să-ți dai seama de uneltirile Satanei, să nu fii constrâns de ele și să rămâi ferm în mărturia ta, spunând: „Tot ce are legătură cu o persoană, inclusiv viața și moartea ei, este în mâinile lui Dumnezeu. Nu mă tem!” Aceasta nu este nici nechibzuință, nici simplu curaj; este credință sinceră. Faptul că ai această credință sinceră și ești capabil să rămâi ferm în mărturia ta este calitatea ta. Să presupunem că nu ai credință sinceră și spui doar: „Nu mă tem – pur și simplu, în cel mai rău caz, voi muri”, dar când te confrunți cu arestarea, îți este atât de frică, încât îți uzi pantalonii. După ce ești arestat, primul lucru la care te gândești este: „Voi fi torturat? Va suferi trupul meu? Dacă îmi aplică un fier de marcat încins pe corp, voi putea să rezist? Dacă tortura este groaznică, voi muri? Dacă mor, nu va uita Dumnezeu de mine? Nu voi putea să dobândesc mântuirea? Dacă într-adevăr nu pot să îndur, voi vinde biserica și voi deveni o iudă. Dacă voi fi pedepsit și distrus după ce voi deveni o iudă, asta este – cel puțin, acum nu voi îndura durerea.” În acest caz, nu cumva îți pierzi mărturia? Să spunem că Partidul Comunist te amenință apoi, folosindu-ți familia pentru a te șantaja – nepermițând copiilor tăi să meargă la facultate, refuzând accesul părinților tăi la asigurarea medicală, privându-ți familia de toate drepturile – atunci te vei speria și nu vei avea o credință sinceră. Unde va fi dispărut curajul tău? Ești cu adevărat îndrăzneț? Dacă nu ai credință sinceră, îndrăzneala ta este doar nechibzuință. Doar când ai credință sinceră este curajul tău autentic. Înainte de a fi arestat, dacă te gândești: „Dumnezeu nu va permite să fiu arestat”, prinzând curaj datorită acestui gând, aceasta nu este o tărie de caracter sau o credință adevărată. Să presupunem că, înainte de a fi arestat, te-ai gândit deja la toate acestea și spui: „Viața și moartea unei persoane sunt în mâinile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea într-adevăr să-mi ia viața, ar trebui să mă supun. Cât despre destinația mea viitoare, aceasta este determinată de un singur cuvânt al lui Dumnezeu. Indiferent cum mă tratează El și indiferent ce destinație îmi acordă, totul este dreptatea lui Dumnezeu, iar eu mă voi supune. Dacă Dumnezeu rânduiește să mor în închisoare, este onoarea mea – sunt dispus să-I ofer această viață lui Dumnezeu. Indiferent cât de mari sunt suferințele pe care le îndur, voi avea un crez neschimbat, și anume că-mi pun viața în mâinile lui Dumnezeu și, indiferent cum mă chinuie, mă distruge sau mă torturează Satana, nu voi ceda niciodată în fața lui. Nu-mi fac griji dacă voi muri sau nu. Chiar dacă mor, este sub suveranitatea lui Dumnezeu și El a predeterminat acest lucru. Îi voi mulțumi și-L voi lăuda în continuare pe Dumnezeu!” Acesta este genul de credință pe care trebuie să-l ai; numai cu o astfel de credință poți avea un curaj adevărat. Să spunem că, înainte de a fi arestat, înainte să ți se întâmple asta cu adevărat, ți-ai dat seama de aceste probleme, ai o credință sinceră în Dumnezeu, o supunere autentică față de El, precum și o înțelegere și acceptare autentice ale chestiunilor privind viața și moartea și te poți încredința complet în mâinile Sale, iar când ești într-adevăr arestat și te confrunți cu posibilitatea morții, aceste înțelegeri din inima ta rămân neschimbate – atunci credința ta nu va șovăi. Indiferent de circumstanțe, în cazul în care credința ta nu este zdrobită sau învinsă, vei avea întotdeauna curaj. Să presupunem că, înainte de a fi arestat, înainte să ți se întâmple asta cu adevărat, nu te-ai gândit pe îndelete la aceste lucruri și ai doar niște gânduri iluzorii: „Sunt dispus să-mi ofer viața. Viața mi-a fost dăruită de Dumnezeu – în cel mai rău caz, voi muri ca martir pentru Dumnezeu!” În acest caz, când marele balaur roșu te va tortura și apoi te va condamna la zece ani de închisoare, vei fi uluit: „Credeam că moartea va fi sfârșitul. Dacă aș fi martirizat, Dumnezeu Și-ar aminti de mine. Nu mă așteptam să nu reușesc să aduc această mărturie și, în cele din urmă, să fiu condamnat la zece ani. Zece ani – nu sunt zece zile sau zece luni! Cum ar trebui să îndur asta?” Din moment ce nu te-ai gândit la aceste lucruri înainte, îți va fi ușor să le dai de capăt acum? Va fi oarecum dificil, nu-i așa? (Așa este.) Când apar dificultăți, oamenii se gândesc doar cum să le gestioneze și cum să scape de ele. Dacă hotărârea ta de a scăpa de dificultăți este puternică, atunci hotărârea ta de a te adapta la ele când vei fi la ananghie va fi extrem de slabă. Prin urmare, când te confrunți cu dificultăți, devine foarte greu să te supui unui astfel de mediu. Așadar, cum ar trebui rezolvate astfel de situații? Trebuie să cauți imediat adevărul și să te gândești bine la aceste chestiuni; de asemenea, trebuie să-ți dai seama pe ce cale ar trebui să practici adevărul. De exemplu, dacă urmează să fii închis zece ani, ce vei gândi? „Va divorța soția mea (sau soțul meu) de mine? Câți ani vor avea copiii mei peste zece ani? Nu-mi voi fi îndeplinit responsabilitățile față de ei – oare mă vor renega și vor refuza să aibă grijă de mine la bătrânețe? Cum voi trăi după eliberare? După zece ani, părinții mei vor fi bătrâni, iar eu nu-mi voi fi îndeplinit responsabilitățile filiale față de ei – nu-mi voi fi încălcat obligațiile filiale? Se va încheia lucrarea lui Dumnezeu peste zece ani? Nu voi fi câștigat nimic în închisoare – nu voi fi participat la nicio adunare, nu voi fi ascultat nicio predică și nu voi fi înțeles adevărul. Nu voi fi rămas în urmă în acești zece ani? Nu va însemna că am fost eliminat? Mă va mai dori Dumnezeu? Dacă trec prin această suferință, Își va aminti Dumnezeu de ea? Dacă nu-Și amintește, iar eu nu pot dobândi mântuirea, nu voi fi petrecut degeaba acest timp în închisoare? Multe se vor schimba în zece ani, iar eu nu voi câștiga nimic, pierzând totodată multe.” Când te gândești la aceste lucruri, apar dificultățile. Cum ar trebui să înfrunți aceste dificultăți? Nu ar trebui să te gândești cum să treci peste fiecare zi? Dacă nu te-ai gândit bine la aceste lucruri și nu ai ajuns la un punct în care să înțelegi adevărul și să vezi chestiunile clar, când te vei confrunta cu arestarea, viața și moartea ta vor atârna de un singur gând: un moment de teamă și frică, un singur gând sau o singură idee te poate face să devii o iudă, să vinzi biserica și să-ți irosești toate eforturile anterioare. Dacă nu poți să te gândești bine la această chestiune sau să-ți dai seama de ea, va fi foarte dificil să nu-ți faci griji în legătură cu perspectivele și soarta ta și va fi foarte greu să-ți încredințezi viața și moartea în mâinile lui Dumnezeu, acceptând ca El să orchestreze după voia Sa. Dacă nu-ți poți da seama de chestiunile de viață și de moarte și tot ai o mentalitate de a-ți încerca norocul, de a vrea să o scoți cumva la capăt, când te vei confrunta cu un mediu, vei fi dezvăluit. Toți cei care au devenit iude când au fost arestați, semnând „Cele trei declarații”, au făcut asta peste noapte și au fost marcați de Satana cu semnul fiarei. Viața și moartea unei persoane atârnă uneori de un singur gând. Fără adevăr, este foarte dificil să depășească crizele. Așadar, ce este adevărata îndrăzneală? Dacă o persoană înfăptuiește ceva bazându-se pe o izbucnire de forță brută, este aceasta o îndrăzneală adevărată? Nu este – este impulsivitate. O persoană cu adevărat curajoasă are un anumit nivel de discernământ în inima ei în privința multor lucruri pozitive și negative. În sinea ei, este capabilă să fie de acord, să accepte și să recunoască ferm lucrurile pozitive, ajungând în punctul în care se poate supune adevărului și suveranității lui Dumnezeu. Numai în acest mod poți avea un curaj adevărat. Dacă nu ai aceste lucruri în inimă, îndrăzneala ta este doar una nesăbuită – asemenea unui vițel abia născut care nu se teme de un tigru. Prin urmare, într-o țară care I se împotrivește lui Dumnezeu, a crede în Dumnezeu și a-L urma nu necesită doar curaj, ci, mai important, necesită credință. Îndrăznești să crezi în Dumnezeu nu fiindcă ești îndrăzneț, ci fiindcă ai credință. Unii oameni spun: „Cred că am credință în Dumnezeu pur și simplu pentru că sunt îndrăzneț și nu mă tem de persecuție.” Această afirmație poate fi corectă. Crezi datorită cutezanței, dar, în lumina nesăbuinței, ignoranței și simplității tale, Dumnezeu îți arată un har special, pregătind anumite medii pentru tine, precum și oferindu-ți udarea și aprovizionarea adevărului. Prin aceasta, ajungi să înțelegi și să dobândești destul de multe adevăruri. În timp, cutezanța ta dobândește elemente de credință sinceră și doar atunci crește curajul tău, iar tu îndrăznești mai mult să înfrunți mediile sau persecuțiile viitoare. Dacă o persoană nu are credință sinceră și se bazează pe o izbucnire de forță, spunând: „Îndrăznesc să cred în Dumnezeu! Nu mi-e frică de persecuție sau de arestare și întemnițare!” – acest tip de curaj nu va dura mult. Fără aprovizionarea adevărului, fără ca Dumnezeu să pregătească medii în viața reală pentru a te instrui, a te determina să practici și a te învăța să înfrunți diverse lucruri, îndrăzneala ta este doar cutezanță, nefiind câtuși de puțin o credință sinceră. Înțelegi? (Da.) Dacă este cu adevărat cutezanță, înseamnă că ești o persoană nechibzuită, nesăbuită și ignorantă. Unii oameni care cred în Dumnezeu au gânduri foarte simple, închipuindu-și că lucrurile sunt foarte clare, fără să anticipeze deloc pericolele care vor fi implicate în urmarea lui Dumnezeu. Însă abia când se confruntă cu obstacole își dau seama că a-L urma pe Dumnezeu nu este o chestiune simplă. Dacă îndrăzneala cuiva este o calitate a umanității, acea persoană este cel puțin simplă și directă, nu este complicată și nu se teme și de umbra ei. Dar să presupunem că îndrăzneala ta este motivată de intenția de a obține binecuvântări, iar tu gândești: „Dacă am credință în Dumnezeu, pot să ajung în rai, să obțin mari binecuvântări, să scap de dezastre și să evit moartea, așa că voi crede, orice s-ar întâmpla!” Cu alte cuvinte, credința ta este motivată de o izbucnire de forță brută îndrăzneață; nu de dorința simplă de a crede pur și simplu în Dumnezeu; în schimb, alergi după binecuvântări. În acest caz, îndrăzneala ta este, în cel mai bun caz, cutezanță și nu poate fi clasificată drept o calitate a umanității. Prin urmare, când vine vorba de oamenii îndrăzneți, trebuie să vezi cum este umanitatea-esență pe care o au. Dacă nu au conștiință și rațiune și sunt doar îndrăzneți, atunci au puțină valoare și nu pot realiza nimic semnificativ. Dar dacă sunt capabili să creadă în Dumnezeu și să accepte adevărul, astfel de oameni au valoare. Dacă o persoană este îndrăzneață, dar nu are capacitate de înțelegere, nu poate înțelege adevărul și crede în Dumnezeu doar de dragul de a obține binecuvântări, este dispusă să renunțe la familia și la cariera ei și nu se teme de persecuție pentru a obține binecuvântări – aceasta nu este o calitate a umanității, ci, mai degrabă, un gând și un punct de vedere greșite. Se aliniază gândurile și punctele de vedere greșite la intențiile lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă o persoană este temătoare sau îndrăzneață depinde de condițiile sale înnăscute și are puțin de-a face cu esența umanității sale.

Dacă nu am avea părtășie despre diversele manifestări ale condițiilor înnăscute, umanității și firilor corupte, le-ați putea discerne pe cont propriu? (Poate că am putea în cazul manifestărilor simple, dar nu în cazul celor mai complexe.) După ce am avut părtășie despre distincțiile dintre condițiile înnăscute, umanitate și firile corupte, le puteți discerne acum? (Le putem discerne puțin mai bine decât înainte.) Dacă dau câteva exemple mai neobișnuite, veți putea să le discerneți pe baza părtășiei Mele? Este greu de spus, nu-i așa? Atunci, data viitoare, vom continua să avem părtășie despre chestiuni legate de acest subiect. Pe măsură ce vom avea mai multă părtășie, veți identifica unele reguli pentru discernerea diferitelor tipuri de probleme. În ceea ce privește diversele manifestări ale umanității, condițiilor înnăscute și firilor corupte, puteți discerne, în general, manifestările despre care am avut părtășie. Cât despre cele despre care nu am avut părtășie, doar persoanele cu înțelegere spirituală sau cele care știu să caute adevărul pot fi capabile să discearnă unele dintre ele. Cele cu un calibru slab ar putea să nu reușească acest lucru și să fie incapabile să le discearnă, așa că trebuie să asculte mai mult și să pună mai multe întrebări. Dacă nu avem părtășie despre aceste probleme, vor rămâne mereu neclare pentru voi, iar ceea ce spuneți va fi, de asemenea, neclar; va exista mereu un decalaj între înțelegerea voastră și înțelegerea pură a adevărului, nu-i așa? (Așa e.)

Astăzi am avut părtășie despre chestiuni legate de calibru. Puteți acum să discerneți calibrul oamenilor? (Îl putem discerne în linii mari.) Dacă nu-l poți discerne, nu te grăbi și experimentează lucrurile. Vei întâlni aceste chestiuni în viața de zi cu zi. Învață să aplici cuvintele din părtășia noastră în viața reală, corelându-le puțin câte puțin cu manifestările oamenilor – discernându-te pe tine însuți și discernându-i pe alții, ajungând să te cunoști pe tine și să-i cunoști pe alții. Treptat, vei fi capabil să evaluezi aceste lucruri și să ai un standard în acest sens. Principiile pentru a privi oamenii și lucrurile, precum și pentru a te comporta și a acționa vor deveni tot mai clare. Am avut mult părtășie despre diversele aspecte ale discernerii condițiilor înnăscute, umanității și firilor corupte. Indiferent despre ce manifestări sau dezvăluiri ale umanității avem părtășie, nimic din acestea nu sunt cuvinte goale – toate aceste lucruri pot fi întâlnite, văzute și simțite în viața reală. Prin urmare, trebuie să înveți să privești diverse lucruri și diverse tipuri de oameni raportându-le la cuvintele lui Dumnezeu. Doar învățând să corelezi diversele stări și chestiuni din părtășia noastră la viața reală poți să faci treptat progrese în a privi oamenii și lucrurile, precum și în a te comporta și a acționa, poți să ai o înțelegere exactă a diverselor chestiuni legate de adevăr și să pricepi treptat diversele adevăruri-principii. Înțelegi? (Da.) Deși chestiunile pe care le-am discutat sunt folosite în principal pentru a discerne diversele stări și dezvăluiri prezentate de oameni și nu-ți dau direct posibilitatea de a înțelege și de a intra în adevăr, toate aceste chestiuni îți vor afecta înțelegerea adevărului, precum și intrarea în adevărul-realitate. Prin urmare, deși, conform noțiunilor oamenilor, aceste chestiuni pot părea să implice doar umanitatea, condițiile înnăscute sau unele firi corupte evidente, fiecare chestiune și fiecare afirmație sunt legate de intrarea oamenilor în adevăr. Și, astfel, trebuie să te confrunți cu aceste chestiuni pe calea intrării în adevăr – nu le poți evita. Toate diversele chestiuni și manifestări ale umanității, fie ele pozitive sau negative, sunt lucruri pe care le vei înfrunta și le vei întâlni în diverse medii din viața de zi cu zi. Dacă, atunci când te confrunți cu diverse chestiuni, nu poți discerne niciuna dintre ele și le generalizezi pe toate, considerând adevărurile-principii din părtășia noastră drept reglementări sau doctrine, nu vei fi niciodată capabil să intri în adevărul-realitate. De ce? Pentru că nu vei înțelege niciodată care este adevărul.

În regulă, aici se încheie părtășia de astăzi. La revedere!

25 noiembrie 2023