Când vine vorba de subiectul capacității de a evalua și aprecia lucrurile, chiar dacă nu se referă la chestiunea urmăririi adevărului pentru a te elibera de firile corupte, în ceea ce privește viața umană în sine, dacă nu ai capacitatea de a aprecia lucrurile, nu ai puncte de vedere despre nimic din ce vezi, nici opinii la nivelul gândirii – privind totul de parcă ai avea ochii acoperiți de un voal, fiind incapabil să vezi că există o problemă acolo – și cunoști doar procesul de desfășurare a întregului eveniment sau persoanele, evenimentele și lucrurile implicate, dar nu știi care este esența problemei sau care sunt gândurile și punctele de vedere ale oamenilor în această privință, acest lucru arată că ești o persoană cu un calibru slab. Aceasta deoarece nu ai niciun fel de gând cu privire la niciuna dintre problemele din viața ta. Nu știi cum să chibzuiești sau să te gândești la probleme, nici să le definești la nivelul gândirii. Nu știi cum să chibzuiești, în funcție de vârsta, de maturitatea umanității sau de experiențele tale anterioare, ce fel de problemă este de fapt, ce ar trebui să înveți și să extragi din ea, ce impact are asupra ta, ce lecție îți dă, din ce perspectivă ar trebui să privești și să gestionezi acest tip de problemă sau cum ar trebui să acționezi și ce ar trebui să eviți dacă întâlnești din nou acest tip de chestiune. Îți lipsesc toate aceste reflecții. Orice ți s-ar întâmpla, ești la fel de simplist ca un animal și nu ai niciun punct de vedere. Indiferent la ce vârstă ajungi sau cât de multe ai experimentat, tot nu știi să te gândești la probleme. Nu știi cum să-ți folosești experiențele anterioare, cunoștințele și ceea ce ai învățat pentru a reflecta asupra problemelor din diverse aspecte. Oamenii de acest tip sunt cei cu un calibru slab. Nu se pune problema ca oamenii cu un calibru slab să intre în adevăr – nu pot deriva niciun tipar nici măcar în chestiunile banale ale vieții de zi cu zi. Chiar dacă ajung la patruzeci sau la cincizeci de ani, la șaptezeci sau la optzeci de ani, sunt tot oameni confuzi, care nu pot împărtăși nicio experiență. Astfel de indivizi sunt înceți la minte și nu au deloc gânduri. Întrucât calibrul lor este slab și le lipsește capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile, indiferent la ce vârstă ajung, astfel de oameni nu privesc niciodată nimic la nivelul gândirii. Nu știu cum să privească lucrurile și nu pot vedea nimic în profunzime. Prin urmare, când evaluezi calibrul cuiva, în special dacă acesta are capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile, nu te uita la vârsta sau experiențele sale anterioare. La ce ar trebui să te uiți în schimb? (Ar trebui să ne uităm dacă are gânduri.) Cu alte cuvinte, ar trebui să te uiți dacă, după ce a experimentat diverse persoane, evenimente și lucruri timp de patruzeci sau cincizeci de ani, are vreo înțelegere personală la nivelul gândirii, precum și dacă experiențele sale anterioare implică valoarea vieții umane, calea pe care o aleg oamenii sau lucruri legate de profunzimea gândirii umane și lumea lor spirituală. Dacă experiențele sale se referă doar la anumite chestiuni și nu implică lucruri la nivelul gândirii, atunci nu are capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile. De exemplu, unii oameni spun adesea: „În generația noastră, am trăit de pe o zi pe alta. Nu era ușor să mâncăm ceva bun; puteam să mâncăm puțină carne doar de Anul Nou sau la alte sărbători. Oamenii din generația noastră erau foarte simpli și candizi și ne îmbrăcam foarte simplu.” Vorbesc întruna despre lucruri de acest fel. La care alții spun: „De ce merită așa mult să ne amintim de generația voastră? Există lucruri din care noi, tinerii, ne putem inspira și despre care putem comunica la nivelul gândirii?” Ei răspund: „Pe vremea noastră, când ne duceam la luptă, mergeam zile întregi fără să dormim, pentru că trebuia să mărșăluim încontinuu. Uneori nu mâncam nimic toată ziua. Când ajungeam în tabără, noii recruți mergeau direct la culcare, dar noi, veteranii, mâncam mai întâi și apoi ne culcam. Altfel, ar fi trebuit să plecăm din nou la drum după ora mesei și ne-ar fi fost foame pe drum.” Ceilalți spun: „Acesta este doar un incident; nu poate fi considerat ceva la nivelul gândirii. Povestește ceva ce merită să învățăm noi, tinerii, sau niște lecții care ne pot ajuta să evităm abaterile de la drum și ne pot împiedica să facem greșeli sau să comitem erori elementare din cauza nesăbuinței.” Ei spun: „Pe vremea aceea, nu eram ca tinerii din zilele noastre, care sunt leneși, lacomi și iubesc comoditatea, detestând totodată munca. Pe atunci, voiam doar să îndurăm mai multe greutăți, să muncim mai mult și să ne descurcăm bine, astfel încât să putem câștiga atenția conducătorilor noștri și să fim promovați.” Există ceva la nivelul gândirii în aceste cuvinte? (Nu.) La auzul acestora, simți că sunt cuvintele unui mentor spiritual, genul de discurs care inspiră, rostit de non-credincioși? Îți lărgește orizontul gândirii, îți înalță nivelul de a gândi, îți îmbunătățește capacitatea de a fi conștient de lucruri sau te ajută să descoperi lucruri noi sau gânduri și puncte de vedere corecte, la care nu te-ai gândit niciodată mai înainte? (Nu.) Atunci, au astfel de oameni capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile? Indiferent cum îi întrebi despre chestiunile care implică nivelul gândirii, nu vei obține nimic de la ei. În realitate, problema nu este că nu sunt dispuși să vorbească; este că, pur și simplu, nu au nimic în minte. Asta înseamnă să aibă un calibru slab. Chiar și când ajung la cincizeci sau la șaizeci de ani, nu au niciun gând sau punct de vedere; pur și simplu trec prin viață în felul acesta. Nu știu că viața nu înseamnă numai să urmărești niște perspective, o familie bună, un loc de muncă bun sau un mod de viață bun, ci există și chestiuni la nivelul gândirii care necesită reflecție, cugetare și distilare constantă în adâncul inimii. Nu știu că, pe calea vieții lor, oamenii vor întâmpina multe lucruri necunoscute, nici nu știu cum ar trebui să le înfrunte. Când nu li se întâmplă nimic, nu se gândesc și nu contemplează dinainte pentru a evita să se abată de la drumul lor sau să meargă pe calea greșită. De asemenea, nu știu de ce au acționat într-un anumit fel în unele lucruri pe care le-au experimentat, dacă a fost corect sau greșit să acționeze în acel mod sau cum ar trebui să meargă pe calea dinaintea lor pentru a trăi fericiți, cu liniște sufletească și pentru a duce o viață însemnată, nu să trăiască în zadar. Deoarece au un calibru slab, astfel de oameni nu se gândesc la aceste chestiuni. Când ajung la șaizeci de ani, stau pur și simplu și deapănă amintiri, spunând: „Când eram tânăr, eram frumos și talentat; atât de multe persoane m-au curtat! Ah, în tinerețea mea...” Aduc vorba doar de povești din zilele lor de glorie, acele lucruri care nu merită menționate. Indiferent la ce vârstă ajung, cei cu un calibru slab nu se gândesc la chestiuni legate de viața umană, de calea pe care o aleg oamenii sau cum ar trebui să trăiască ei. Nu se gândesc la ce tip de puncte de vedere ar trebui să aibă oamenii atunci când abordează diverse chestiuni. Ca urmare, indiferent cum trăiesc, nivelul lor de gândire nu se va îmbunătăți, gândurile lor nu vor avea substanță, lumea lor spirituală va rămâne săracă și nu vor avea nicio experiență de viață autentică. Asta înseamnă să aibă un calibru slab. Când interacționezi cu astfel de oameni, la douăzeci de ani sunt destul de copilăroși și simpli, sunt plini de vervă și foarte temperamentali. Când ajung la treizeci de ani, încă au același caracter putred. La cincizeci de ani, modul în care vorbesc este tot la același nivel – știu doar să spună câteva fraze simple. Fețele le sunt mai ridate și cu mai multe pete de vârstă, iar părul le-a albit mai mult. Au acumulat în mod clar o anumită vârstă, dar nu au gânduri sau puncte de vedere. Când conversează cu alții, nu au niciodată nimic de spus. Toți acești ani din viața lor au fost irosiți, iar ei nu au progresat deloc. Oamenii cu un calibru slab sunt așa în viața lor și, dacă au credință în Dumnezeu, manifestările lor sunt aceleași de la început și până la sfârșit. Așa sunt pe la douăzeci de ani, când încep să creadă în Dumnezeu. Când ajung la treizeci sau cincizeci de ani, sunt tot la fel, fără să fi progresat deloc. Lucrurile pe care le spun sunt tot aceleași ca înainte. Doar că au experimentat unele lucruri în timpul credinței în Dumnezeu, au ajuns să înțeleagă unele cuvinte și doctrine și pot rosti într-un mod mai cuprinzător terminologia spirituală. Cu toate acestea, nu au o înțelegere reală bazată pe experiență. Gândurile lor sunt tot lipsite de profunzime, punctele lor de vedere asupra lucrurilor nu s-au schimbat, nu-L cunosc mai bine pe Dumnezeu și nici adevărul și nu se cunosc mai bine nici pe ei înșiși. Nu au cunoscut nicio schimbare, nu-i așa? (Așa e.) Acumularea unor cuvinte și doctrine, memorarea terminologiei spirituale sau temperarea din cauza timpului nu înseamnă schimbare, nu este un progres și, cu siguranță, nu este un câștig. Întocmai aceasta este manifestarea oamenilor cu un calibru slab. Indiferent prin câte suișuri și coborâșuri importante trec sau câte piedici, eșecuri sau frustrări experimentează, nu învață nicio lecție, nu capătă nicio experiență și nu pot obține nimic benefic. Odată ce un proces se încheie, pur și simplu s-a terminat pentru ei – doar trec prin el și, în cele din urmă, nu obțin nimic. Asemenea oameni pot fi descriși drept foarte jalnici. Spunem că astfel de oameni au un calibru foarte slab tocmai pentru că le lipsește capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile. Cu atât mai puțin se poate spune că au vreo capacitate de a înțelege adevărul, nici nu se poate spune că au cunoscut vreo schimbare.

Persoanele cu un calibru slab nu se ridică la nivelul de a avea capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile. Cât despre cei fără niciun calibru, le lipsește chiar mai mult capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile – nu pot aprecia lucrurile și le pot evalua chiar mai puțin. Când îți împărtășești gândurile și punctele de vedere despre ceva, oamenii cu un calibru slab vor fi uimiți în timp ce ascultă și nu au nicio reacție. În inimile lor, își spun: „Există gânduri și puncte de vedere în asta? Cum de nu mi-am dat seama?” Chiar dacă pot să înțeleagă puțin lucrurile pe care le spui, nu pot decât să le asculte ca pe niște cuvinte și doctrine sau ca pe o formulă. Cât despre oamenii fără calibru, când aud părtășia altora despre gândurile și punctele de vedere dintr-o chestiune sau despre esența problemei și poziția pe care ar trebui să o adopte oamenii în privința ei, nu pot să înțeleagă. Simt doar că este ceva oarecum profund, dar este dincolo de înțelegerea lor. Cu cât ai mai mult părtășie despre gânduri și înțelegere, cu atât devin mai confuzi, simțind următoarele: „Cum s-a complicat această chestiune obișnuită? De ce nu pot să deslușesc nimic despre gânduri, puncte de vedere sau atitudini? Ce atitudine? Trebuie doar să credem în Dumnezeu cum se cuvine și să ne îndeplinim îndatoririle cum se cuvine, iar Dumnezeu va aproba. De ce oare cu cât crede cineva mai mult timp în Dumnezeu, cu atât se complică mai mult lucrurile? Când te ascult, pare că nimeni nu poate intra în Împărăție!” Poți să comunici cu astfel de oameni? (Nu.) Nu doar că nu poți să comunici cu ei, dar pot spune și câteva lucruri iraționale precum: „Chiar sunt acele gânduri și puncte de vedere pe care le-ai menționat atât de bune și de corecte? Nu cred! Oamenii nu se descurcă niciodată fără bani. Ar trebui să mănânce întotdeauna bine și să se bucure de lucruri frumoase. Fără bani de cheltuit sau mâncare bună de mâncat, cum își poate face cineva datoria?” Ce fel de logică este aceasta? Ei spun: „Vorbești mereu despre viața umană, despre valorile, gândurile și punctele de vedere ale oamenilor și despre calea pe care o aleg ei. De ce nu vorbești despre mâncare și haine? De ce nu vorbești despre felul în care să avem grijă de corpul nostru, așa încât să ne putem face datoria bine?” La aceste lucruri se gândesc – mai pot ei să înțeleagă adevărul? Pur și simplu nu poți să comunici cu asemenea oameni. Când încerci să discuți cu ei, vorbesc doar despre a câștiga bani. Tratează lucruri precum a câștiga bani, a-și trăi viața, a urmări lumea și a-și petrece viața mâncând, bând și distrându-se ca pe aspectele principale ale vieții umane și calea pe care ar trebui să meargă în viață. Cât despre ceea ce ar trebui să urmărească sau să câștige oamenii prin credința lor în Dumnezeu, aceste lucruri nu există în gândurile sau conștiința lor. Consideră că, indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, tot au nevoie să mănânce și să trăiască și că, pentru a trăi bine, nu se pot descurca fără bani – a avea bani înseamnă a avea o viață bună și, fără bani, viața nu poate continua. Aceasta este logica lor; asemenea oameni sunt predispuși la denaturări. Cei care sunt predispuși la denaturări nu au gânduri sau puncte de vedere corecte; sunt ca niște oameni fără suflet. Ce diferență există între viața unor asemenea oameni și cea a porcilor sau a câinilor? (Nu există nicio diferență.) Dacă încerci să educi un câine sau o pisică așa încât să fie ascultătoare și să se poarte ca un copil cuminte, poate să înțeleagă? (Nu poate.) Ce poate înțelege cel mult un câine? Dacă îi spui „șezi” și apoi îi dai o bucată de carne, va ține minte. După aceea, imediat ce spui „șezi”, indiferent cât de departe este, se va așeza imediat și va aștepta să-i dai carne. Un câine poate să țină minte această acțiune mecanică; atât timp cât îi arăți că primește o recompensă dacă se așază, se va supune. Atât de simple sunt gândurile lui. Așadar, cât de mare este diferența dintre gândurile oamenilor fără calibru și cele ale animalelor? (Nu este o diferență semnificativă.) După ce animalele termină de mâncat în fiecare zi, ies la joacă. Atunci când este timpul să mănânce din nou și le chemi înapoi, vin imediat în fugă. Fie că le legi, fie că le ceri să șadă, ele se vor conforma. De ce? Pentru că există mâncare de mâncat. Sunt mai mult decât fericite să-ți asculte comenzile de dragul acelei fărâme de mâncare. Atât de simple sunt gândurile animalelor. Pentru ele, e suficient să respecte o reglementare sau o formulă care să le aducă beneficii; nu prea se mai gândesc la altceva. Întrucât instinctele pe care Dumnezeu le dă animalelor se limitează la aceste lucruri, fiind de ajuns pentru a le asigura supraviețuirea, iar Dumnezeu nu le-a dat nicio însărcinare, animalele nu sunt nevoite să se gândească la viață, la viitor, la destinația sau la responsabilitățile și la obligațiile lor. Nu au nevoie nici să se gândească la calea pe care să o aleagă sau la urmărirea unei vieți pline de sens și așa mai departe. Dar oamenii sunt diferiți. Dumnezeu i-a înzestrat cu diverse instincte și, de asemenea, le-a dăruit adevărul pentru a fi viața lor. Prin urmare, Dumnezeu le-a cerut oamenilor să îndeplinească unele standarde. Astfel, ei ar trebui să țină cont de aceste chestiuni; doar acest lucru favorizează câștigarea adevărului pentru a fi viața lor. Acestea sunt responsabilitatea și obligația pe care ar trebui să le aibă și constituie, desigur, și dreptul lor. Dar dacă nu poți exercita acest drept sau nu ai această capacitate de a te gândi la chestiuni, este o dovadă că ai un calibru foarte slab. Dintre ființele vii de la nivelul oamenilor, faci parte din categoria celor cu un calibru slab. Nu poți gândi singur și, chiar dacă alții îți explică lucrurile, nu poți înțelege. În cazuri mai grave, te împotrivești, îi batjocorești, îi ridiculizezi sau chiar îi critici pe alții. Dacă ai un calibru atât de slab, înseamnă că nu ai deloc calibru. De exemplu, o persoană fără calibru citește un articol de mărturie bazată pe experiență, iar tu o întrebi: „Este bun acest articol?” Ea spune: „Este destul de bun. Fiecare paragraf este împărțit cu precizie, iar punctuația este în mare parte corectă. Primul paragraf explică timpul și locul, al doilea paragraf explică trecutul personajelor, al treilea începe să nareze desfășurarea poveștii și apoi trece la punctul culminant și la concluzie.” Dacă o întrebi apoi care sunt gândurile și punctele de vedere ale autorului, spune: „Există gânduri și puncte de vedere? Secțiunea din cuvintele lui Dumnezeu pe care a citat-o ​​ autorul reprezintă gândurile și punctele de vedere.” Întrebi: „Sunt relevante cuvintele lui Dumnezeu pe care le-a citat? Sunt corecte gândurile și punctele de vedere pe care vrea să le exprime?” Persoana spune că nu știe. Atunci pui întrebări de genul: „Înțelegerea pe care a împărtășit-o autorul este sinceră și practică? Ceea ce înțelege este doctrină sau este aproape de realitate? Îi edifică pe alții sau are valoare pentru ei? Oferă ajutor sau este benefică pentru cititori?” Nu știe nimic din toate acestea și nu le poate percepe. Asta înseamnă să aibă un calibru foarte slab. Dacă ai părtășie cu persoana respectivă despre erorile din gândurile și punctele de vedere din articol, despre părțile care sunt practice și care nu sunt practice, tot nu știe și nu le poate lega de articol. Arată asta o lipsă de calibru? (Da.) Chiar și atunci când alții au părtășie despre problemele existente, tot nu știe. Oare nu arată asta o lipsă de calibru? Este la fel ca în cazul unora dintre conducătorii de biserică: atunci când în biserică apar oameni răi sau neîncrezători, nu știu cum să se ocupe de ei. După ce ai părtășie cu ei despre adevărurile-principii, nu înțeleg și îți cer să le dai un exemplu. După ce dai un exemplu, tot nu știu cum să se ocupe de ei. Spun: „Te rog, învață-mă. Cum anume ar trebui să mă ocup de acea persoană? Ar trebui să o plasez într-o biserică obișnuită, să o mut într-un grup B sau să o îndepărtez? Cum ar trebui să am părtășie cu acea persoană? Te rog să-mi explici cuvânt cu cuvânt. Voi înregistra explicația ta și apoi o voi urma întocmai, ca să gestionez situația – pot să mă descurc în acest fel.” Ținând cont că sunt așa, la ce bun să ai părtășie despre principii cu ei? Chiar dacă dai exemple, nu înțeleg și nu pot gestiona problema. Asemenea oameni pur și simplu nu au nicio capacitate de înțelegere. În cele din urmă, tot întreabă: „Spune-mi ce ar trebui să fac în legătură cu această chestiune actuală și așa voi face.” Le spui unde să meargă pentru a se ocupa de chestiune, ce să spună și cui pentru a o rezolva și în ce măsură trebuie abordată pentru a o considera rezolvată complet. După ce termini de explicat, ei par să înțeleagă, dar tot nu se pot ocupa de ea și trebuie să găsești pe cineva care să coopereze cu ei pentru a o finaliza. Astfel de oameni sunt extrem de înceți la minte și nu au calibru. De exemplu, să presupunem că le spui oamenilor care învață să danseze că pașii unui anumit dans sunt foarte buni și le ceri să urmeze un videoclip pentru a-i învăța. După câteva zile, când întrebi cum au progresat, unii oameni înceți la minte vor spune că nu și-au dat seama care pași erau buni. Chiar dacă au materiale educative, tot nu-i pot învăța. Nu știu care mișcări sunt bune sau care sunt utile și nu știu cum să aleagă. Ce fac până la urmă? Au o tactică; spun: „Alege pur și simplu câțiva pași de dans pe care să-i învăț, iar eu îi voi urma – și cu asta gata.” Au acest talent; deși nu înțeleg principiile, au puțină istețime. Nu sunt exact ca niște roboți? Poate că au cunoștințe și educație, dar le lipsește capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile – asta înseamnă să nu aibă calibru deloc. Nu știu de ce ar trebui să învețe ce le spui să învețe. În ceea ce privește lucrurile pe care le spui să nu le învețe, nu știu ce este în neregulă cu ele sau de ce nu ar trebui să le învețe. Chiar și după ce li se spune, tot nu pot să-și dea seama. Spune-Mi, au asemenea oameni calibru? (Nu.) Lipsa capacității de a fi conștient pe cont propriu de lucruri și lipsa capacității de a identifica și distinge în mod independent binele de rău – asta înseamnă să nu aibă calibru. Asemenea vitelor sau cailor, mereu au nevoie de cineva care să-i conducă – nu sunt, atunci, doar niște unelte? Dacă ai avea calibru, ai mai avea nevoie de cineva care să te conducă? De ce mai ai creier, atunci? Creierul tău este inutil. Vorbind în termeni exacți, nu ai calibru deloc. Ești nevoit să-i asculți pe alții și să fii condus de ei – ești doar o unealtă. Indiferent cât timp studiază asemenea oameni o anumită profesie sau câte principii legate de ea aud, tot nu le pot înțelege sau pricepe. În cele din urmă, nu știu să aplice sau să implementeze aceste principii. Aceștia sunt genul de oameni cu cel mai slab calibru – cei care nu au calibru deloc. Unii oameni spun: „Doar pentru că nu au capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile și se iau mereu după tine când își fac datoria, nu înseamnă că au un calibru slab. De fapt, le lipsește calibrul doar când vine vorba de înțelegerea adevărului. Când este vorba de chestiuni legate de propriile interese, se gândesc mereu la toate modurile posibile de a se proteja, încât să nu sufere nicio pierdere. În aceste privințe, sunt mereu isteți – cu siguranță nu sunt înceți la minte. În biserică, par înceți la minte, dar dacă s-ar întoarce în lume, nu ar fi așa. În privința lucrurilor care le sunt pe plac, au gânduri și lucrări create; poate ar avea ceva succes.” Există și oameni care săvârșesc fărădelegi nechibzuite în biserică și toată lumea spune că au un calibru slab, dar ei înșiși nu sunt convinși: „Spui că am un calibru slab, dar dacă aș fi în lumea non-credincioasă, tot aș putea să câștig bani și să-mi câștig existența. Tot aș putea să prosper – nu este de la sine înțeles că m-aș descurca mai greu decât alții!” Oare lumea non-credincioasă evaluează totul conform adevărurilor-principii? Sunt cuvintele lui Dumnezeu temelia pe care se bazează? Dacă nu, chiar dacă lucrările create de ei pot rezista în lumea non-credincioasă, asta nu dovedește că au calibru. De pildă, unii oameni pictează și, la prima vedere, culorile, compoziția, lumina, proporțiile siluetelor și alte aspecte ale picturilor lor par destul de bune. Dar când pictează anumiți sfinți din vechime în casa lui Dumnezeu, apar probleme. Spun: „Lucrările acestui pictor se vindeau destul de bine printre non-credincioși, iar oamenii le apreciau. Dar de ce Mi se pare că modul în care îi înfățișează pe Avraam, Iov și Noe este atât de ciudat? Cum au ajuns acești trei oameni din perioade diferite să arate de parcă ar fi toți din aceeași familie? Au fost israeliți din vechime, iar structura osoasă a chipurilor lor ar trebui să reflecte caracteristicile acelui grup etnic. Chiar dacă nu cunoaște personalitatea fiecăruia, ar trebui să înțeleagă măcar cum sunt structura scheletică și trăsăturile acelei etnii. Indiferent din ce perioadă face parte persoana pe care o pictează, caracteristicile sale etnice ar trebui să fie subliniate și evidențiate prin părul, trăsăturile feței, culoarea ochilor și forma feței sale.” Cum se face însă că figurile pe care le-a pictat, din aceste perioade diferite, în ciuda faptului că au vârste diferite, toate au structuri osoase care nu seamănă cu cele ale grupului lor etnic? Toate au fețe dreptunghiulare; cei mai tineri au pur și simplu mai puține riduri și păr mai închis la culoare, iar cei mai în vârstă au mai multe riduri, pielea mai închisă și mai mult păr alb. Toate trăsăturile acestor figuri sunt practic la fel: fețe late, dreptunghiulare, staturi înalte și constituții deosebit de robuste. Spun: „De ce arată la fel toate aceste figuri? Sunt prea asemănătoare și nu au trăsături distinctive.” Pictorul nu observă problema. Poate că a pictat prea multe lucrări de acest fel, tehnica lui a devenit prea rafinată și stilul său a devenit invariabil. Ori de câte ori pictează figuri, bărbații au aproape mereu aceeași formă a feței, neputând surprinde trăsăturile faciale unice ale diferitelor personaje. Nu cumva capacitatea lui de a evalua și aprecia lucrurile este puțin cam slabă? (Ba da.) După ce termină pictura, nu știe dacă trăsăturile faciale pe care le-a înfățișat corespund caracteristicilor osoase ale acelui grup etnic; nu este sigur în legătură cu acele caracteristici. Ați spune că are un calibru mediu sau unul slab în acest domeniu? (Slab.) Îl poate corecta după ce alții îi oferă sugestii? I-am oferit odată sugestii, dar când i-am văzut mai târziu lucrarea, era tot la fel. În acel moment, nu mai e nimic de spus – să-i explici mai mult ar fi tot peste puterea lui de înțelegere.

Când vine vorba de chestiunile legate de capacitatea oamenilor de a evalua și aprecia lucrurile, acestea sunt manifestările lor la diferite niveluri ale calibrului. Oamenii cu un calibru bun pot nu doar să aprecieze lucrurile, dar le pot și evalua. Cei cu un calibru și mai bun, când întâlnesc gânduri și puncte de vedere corecte, le vor susține și le vor împărtăși sau le vor oferi altora, iar când întâlnesc gânduri și puncte de vedere incorecte, le pot identifica și corecta. Oamenii cu un calibru mediu au o oarecare capacitate de a aprecia lucrurile, dar le lipsește capacitatea de a evalua lucrurile – nu pot identifica lucrurile la nivelul gândirii. Cei cu un calibru slab nu înțeleg lucrurile la nivelul gândirii, prin urmare nu se poate spune că au capacitatea de a identifica lucrurile. Oamenii fără calibru nu pot înțelege deloc aceste chestiuni. Chiar dacă cineva le explică, tot nu pot înțelege care sunt, de fapt, gândurile și punctele de vedere discutate. Pentru ei, este ca și cum ar auzi o poveste despre o altă planetă – este total dincolo de puterea lor de înțelegere. Acestea sunt diferitele caracteristici arătate de oameni cu diferite calibre în ceea ce privește capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile.