A fi meticulos și scrupulos în realizarea lucrurilor

Nepăsarea este un defect al umanității. Atunci, meticulozitatea și scrupulozitatea în realizarea lucrurilor, precum și capacitatea de a înțelege punctele esențiale, punctele cheie, capacitatea de a identifica unde se află problemele și de a-ți da seama de esența problemelor – este aceasta o calitate a umanității? (Da.) Atitudinea oamenilor meticuloși în realizarea lucrurilor este destul de corectă; sunt destul de meticuloși și serioși când fac lucruri, sunt capabili să se liniștească și să nu fie pripiți – aceasta este o calitate a umanității. Deși persoanele care au această calitate a umanității pot desfășura o lucrare full-time, dacă sunt prea lente când fac lucrurile și eficiența lucrării lor nu este mare, atunci rezultatele nu vor fi foarte bune. La ce se referă acest lucru? Se referă la calibru, una dintre condițiile înnăscute. Crezi că oricine este meticulos poate neapărat să facă o lucrare bună? Această opinie este incorectă. Unii oameni sunt prea meticuloși când fac lucrurile, până într-acolo încât sunt puțin nevrotici. De exemplu, atunci când spală legumele, curăță frunzele pe față și apoi pe dos, îndepărtează fiecare frunză galbenă și taie fiecare gaură de insectă, asigurându-se că legumele sunt spălate temeinic. Meticulozitatea în realizarea lucrurilor este o calitate a umanității, dar dacă cineva este excesiv de meticulos până într-acolo încât nu are principii și face lucruri de-a dreptul neînsemnate, atunci devine inutil și ineficient. Aceasta indică un calibru slab, incapacitatea de a realiza lucruri și de a-și asuma lucrarea. Unii oameni care sunt meticuloși când fac lucruri înțeleg principiile, punctele esențiale, punctele cheie, acționează rapid și cu agilitate, având o judecată rapidă și fiind capabili să rezolve problemele repede – aceasta înseamnă că au un calibru bun. Meticulozitatea în realizarea lucrurilor nu echivalează cu eficiența, nici cu obținerea de rezultate bune în realizarea lucrurilor. Înseamnă doar că ești capabil să rămâi concentrat cu răbdare, să fii liniștit, să nu fii pripit, ostentativ sau nechibzuit. Cel mult, este doar o calitate a umanității și nu se ridică la nivelul unui calibru bun. Unii oameni sunt destul de meticuloși când fac lucruri, părând destul de conștiincioși, nici grăbiți, nici agitați și destul de tăcuți. Cu toate acestea, sunt ineficienți în gestionarea chestiunilor, incapabili să prioritizeze lucrurile în funcție de importanță și urgență. Se agață de o sarcină nesemnificativă și lucrează la ea la nesfârșit, făcându-i pe ceilalți să se simtă neliniștiți și exasperați, dorind cu disperare să le tragă un șut. Lucrează prea încet, fără pic de eficiență – pur și simplu nu sunt buni de nimic! Cei cu abilități normale de supraviețuire lucrează de zece sau de douăzeci de ori mai repede decât ei. În schimb, ei fac lucrurile prea încet și, indiferent cât de mult ar face, nu pot găsi o metodă, nu pot găsi principii, nu se pricep și nici nu sunt eficienți. O sarcină care ar trebui să fie gata într-o oră le poate lua o zi întreagă, o sarcină care ar trebui să fie gata într-o zi le poate lua cinci zile, iar una care ar trebui să fie gata în cinci zile le poate lua zece zile, făcându-te să te simți atât furios, cât și exasperat când îi privești. Unele femei sunt lente în gestionarea chestiunilor. Știind foarte bine că trebuie să iasă și să se ocupe de ceva în scurt timp, ele insistă totuși să-și spele părul. Când își spală părul, nu găsesc o metodă. În loc să-și spele tot părul deodată, îl spală șuviță cu șuviță și, după o jumătate de oră, încă nu au terminat. Nu sunt oare nebune? Ajung să întârzie chestiunile adecvate din cauză că își spală părul. Cu cât sunt mai urgente chestiunile, cu atât simt mai puțină presiune și chiar se concentrează asupra rezolvării acelor chestiuni nesemnificative, întârziindu-le pe cele importante, fără să se simtă anxioase sau agitate. Dacă le îndemni, chiar au o mulțime de scuze: „Cum pot să las aceste lucruri adecvate nefăcute?” Când vezi astfel de oameni, la ce te gândești? Ți-ai dori din tot sufletul să le tragi un șut. Nu merită astfel de oameni să le tragi un șut? (Ba da.) În cazul unor asemenea oameni, chiar dacă există o lucrare de făcut, nu este nevoie să le ceri lor să o facă. Lucrează prea încet și sunt prea incompetenți! Când vedeți astfel de oameni, care fac lucrurile cu viteza melcului, sunteți neliniștiți? (Da.) Ei spun: „Sunt meticulos în lucrarea mea!” Eu spun: „La ce bun că ești meticulos? Alții nu sunt mult mai puțin meticuloși decât tine, dar lucrează mai mult și mai bine decât tine. Poate meticulozitatea ta să obțină rezultate? Aceasta este cheia. Dacă ești meticulos când faci lucrurile și reușești și să fii eficient și să ai rezultate bune, atunci acea meticulozitate are valoare. Dar dacă ești doar meticulos în realizarea lucrurilor și, în final, nu reușești nici să ai rezultate, nici să fii eficient, are vreun folos? Nu are niciun folos!” Unii oameni sunt extrem de meticuloși în confecționarea hainelor, dar nu pot niciodată să nimerească mărimile corecte. Nu pot să judece cu precizie dacă hainele i se vor potrivi persoanei care urmează să le poarte, nu pot spune dacă mânecile sunt prea lungi sau prea scurte, dacă hainele sunt prea strâmte sau prea largi, nu cunosc lățimea standard a manșetei și nu știu dacă gulerul este potrivit. Hainele făcute de astfel de oameni sigur nu vor corespunde standardelor. Dacă cineva este meticulos, dar are și principii, aceasta este cu adevărat o calitate a umanității. Dacă însă este doar meticulos și nu are principii, este incapabil să înțeleagă punctele cheie, se agită mereu din cauza unor chestiuni neînsemnate și cugetă în mod inutil la ele, acest lucru este enervant. Cuvântul „meticulos” este considerat în general un termen pozitiv de majoritatea oamenilor, dar nu toate cazurile de meticulozitate sunt calități. Depinde de situație. Unii oameni sunt meticuloși orbește, fără principii. Aceasta nu este meticulozitate, ci nevroză și incapacitate de a înțelege punctele cheie; indică un calibru slab și incapacitatea de a găsi o metodă de a face lucrurile și de a înțelege principiile. Prin urmare, în opinia Mea, deși meticulozitatea ca manifestare sau mod de a face lucrurile este o calitate a umanității, trebuie să te uiți și la calibrul persoanei. Dacă nu se ține cont de calibru, a avea o atitudine meticuloasă în realizarea lucrurilor este totuși un lucru bun. Dacă cineva are atât calibru, cât și eficiență în realizarea lucrurilor, poate respecta principiile și, pe lângă acestea, este meticulos, această meticulozitate este cu adevărat cireașa de pe tort și o calitate autentică a umanității.

Plăcerea de a se lăuda

Să vorbim despre o altă manifestare: plăcerea de a te lăuda. Din ce tip de problemă face parte? (Din firile corupte.) De exemplu, unii oameni tastează foarte repede. Pentru a-i anunța pe alții că au acest punct forte, apasă intenționat foarte tare pe tastatură, ca și cum ar spune: „Doar ascultă cu ce cadență apăs tastele și vei ști cât de rapid sunt!” Unii sunt absolvenți de facultate, așa că obișnuiesc să spună lucruri precum: „Pe vremea când eram la universitate”, „profesorii noștri universitari”, „campusul nostru universitar” și așa mai departe. Ce fel de manifestare este aceasta? (Lăudăroșenie.) Aceasta se numește lăudăroșenie. Unii cumpără o mașină nouă și se tem că alții nu vor ști că este o marcă faimoasă și de lux. După ce coboară din mașină, nu pleacă, în schimb ba se uită dacă există amprente pe geamuri, ba verifică dacă există zgârieturi pe vopsea. De ce se tot plimbă în jurul mașinii? Doar pentru a le arăta altora că este mașina lor. Ce fel de manifestare este aceasta? (Lăudăroșenie.) Unii oameni au un telefon de ultimă generație. Ca să-l vadă și alții, chiar dacă telefonul este descărcat, se prefac că sunt într-un apel. Cum se numește asta? (Lăudăroșenie.) De ce se laudă? Nu este vorba de vanitate aici? Unii poartă o blană de nurcă și, chiar și după ce intră într-o încăpere în care este foarte cald, nu și-o dau jos. Când cineva îi întreabă: „Nu-ți este cald?”, ei răspund: „Nu. Port nurcă – este foarte călduroasă!” Presupun că alții nu știu nimic în privința asta! Când o dau jos, se asigură că arată eticheta, etalând-o în fața oamenilor: „Nu doar că este blană de nurcă, dar este și de la o marcă de lux. Nici măcar nu o cunoști!” Dacă alții nu o cunosc, de ce te mai lauzi? Nu te lauzi degeaba? Unii oameni chiar fac paradă în fața Mea, spunând: „Porți o jachetă din puf de rață? Ar trebui să porți o blană de nurcă – este foarte călduroasă!” Eu spun: „Este călduroasă, dar acea haină este foarte grea!” Ei poartă o blană de nurcă și chiar fac paradă în fața Mea. Spune-Mi, nu sunt oare superficiali asemenea oameni cărora le place să se laude? În ceea ce privește umanitatea lor, au două probleme. Una este că sunt deosebit de superficiali. Când vine vorba de bunuri exterioare și de lucruri materiale, cum ar fi mâncarea pe care o mănâncă, hainele pe care le poartă și obiectele pe care le folosesc, vor să se laude cu toate. Nu-și pot reprima dorința de a se lăuda și vor mereu să afișeze aceste lucruri în fața altora, arătându-le că toate hainele pe care le poartă și lucrurile pe care le folosesc sunt luxoase și excepționale. Ce contează dacă știu alții? Chiar dacă alții văd asta și nu au o părere bună despre ei, tot se dau în spectacol. Nu este superficialitate? (Ba da.) Sunt superficiali și copilăroși – aceasta este cealaltă problemă a oamenilor cărora le place să se laude. Spune-Mi, ce pot câștiga dându-se așa în spectacol? Vor doar să-și facă simțită prezența? Este ceva necesar? Nu este inutil? (Ba da.) În anii 1980 și 1990, dacă tălpile pantofilor de piele se uzau neuniform, oamenii fixau plăcuțe de fier, care produceau un sunet puternic în timpul mersului. Unii erau nevoiți să bată plăcuțe de fier pe pantofii de piele nou-nouți chiar înainte de a-i purta, doar ca să le arate altora că dețin o pereche de pantofi de piele. Acest lucru le dădea încredere și un sentiment de bucurie. Ei credeau următoarele: „E un lucru bun să atrag atenția altora. Aceasta dovedește că am farmec și că existența mea este validată. Așadar, trebuie să împărtășesc cu toată lumea punctele mele forte, avantajele și lucrurile bune pe care le dețin.” Chiar le împărtășești? Se numește etalare. Nu există destul de mulți oameni în lumea aceasta cărora le place să se etaleze? (Ba da.) Toți oamenii cred că este destul de normal, nu-i așa? Nimeni nu disprețuiește astfel de oameni, nici nu-i privește ciudat, deoarece lumea este plină de astfel de oameni care sunt obsedați de tot felul de plăceri materiale și monetare, precum și de plăcerile statutului. Prin urmare, lumea glorifică aceste lucruri. În casa lui Dumnezeu, astfel de oameni îi fac pe ceilalți să se simtă revoltați și plini de dispreț. De ce? Cei care cred în Dumnezeu, de la început, când pun o temelie, și până când înțeleg treptat adevărul, valoarea și sensul de a fi om, încep să le pese mai puțin de plăcerile materiale și de unele dintre lucrurile lumești superficiale. Motivația lor lăuntrică de a urmări posesiunile exterioare se diminuează, scopurile și direcția celor urmărite se schimbă, iar nevoile lumii lor interioare devin diferite. Ei dezvoltă o perspectivă diferită asupra nevoilor materiale, simțind că toate aceste lucruri sunt deșarte și nu le pot satisface nevoile inimii. Prin urmare, tendința lor de a se lăuda și de a etala tot felul de lucruri se diminuează. Care sunt lucrurile cu care credincioșii în Dumnezeu s-ar putea lăuda sau pe care le-ar putea etala cel mult? Ar putea etala lucruri precum aptitudinile sau punctele lor forte. De exemplu, unii oameni cărora le place să cânte vor mereu ca alții să le audă vocile. Aceștia spun: „Ascultă ce voce frumoasă am!” Se tem că alții nu vor ști că pot să cânte bine și vor în mod constant să se laude în această privință. Pe scurt, plăcerea de a te lăuda este un defect al umanității. Este o manifestare a imaturității, infantilismului și superficialității în cadrul umanității. Când înțeleg doar unele cuvinte și doctrine și nu au dobândit în mod real adevărul sau nu au intrat în adevărul-realitate, oamenii sunt foarte predispuși să aibă defectul plăcerii de a se lăuda, iar acest defect al umanității nu este ușor de depășit. Aceasta deoarece, înainte de a dobândi adevărul, lucrurile cu care se pot lăuda și pe care le pot etala reprezintă capitalul lor și siguranța de sine în viață. Ai încredere în conduita ta și ești motivat să faci lucruri doar pentru că te bazezi pe lucruri precum înfățișarea, ținuta, punctele forte, nivelul de educație, calificările sau aptitudinile tale profesionale în viață. Prin urmare, majoritatea oamenilor au în grade diferite defectul plăcerii de a se lăuda, iar acesta nu este ușor de depășit, nu este ușor să te răzvrătești împotriva lui. Când înțeleg adevărul și intră în adevărul-realitate, oamenii au o anumită statură și le pasă mai puțin de lucrurile care nu sunt legate de adevăr, ajung să vadă că nu este nevoie să se laude sau să se etaleze și că aceste lucruri nu înseamnă că o persoană are umanitate, nici că are statură; și, desigur, cu atât mai mult, nu înseamnă că o persoană a fost mântuită sau este capabilă să se supună adevărului și lui Dumnezeu. Prin urmare, pentru unii oameni cărora le plăcea să se laude, pe măsură ce înțeleg adevărul și intră în adevărul-realitate, această dorință dispare treptat, iar acest defect al umanității este depășit în mod inconștient și dispare. Să luăm exemplul unei persoane care poartă un tricou puțin cam scump. Când se întâmplă ca tricoul să se murdărească puțin, persoana devine foarte agitată. Altcineva îi spune: „De ce ești atât de agitată? Nu va fi în regulă dacă îl speli, pur și simplu?” Persoana răspunde: „Știi că tricoul acesta a costat 200 de yuani?” Insistă să menționeze prețul pentru ca alții să afle; abia atunci se simte mulțumită. Dacă acea persoană înțelege adevărul, poate aborda astfel de probleme corect atunci când le va întâlni din nou. Nu va menționa prețul și, în acest punct, vanitatea ei va fi într-o oarecare măsură ținută în frâu. Nu va arăta acest lucru că umanitatea sa a devenit comparativ matură și nu mai este atât de superficială sau infantilă? (Ba da.) Plăcerea ei de a se lăuda, acest defect al umanității sale, va fi astfel depășită.

Disprețul față de săraci și favorizarea celor bogați

Următoarea manifestare este disprețul față de săraci și favorizarea celor bogați. Când văd pe cineva bogat, unii oameni încearcă imediat să-i intre în grații, spunând lucruri precum: „Pielea ta este minunată. Arăți bine. Ești atât de nobil, chiar și scuipatul tău valorează mai mult decât noi, săracii!” Când vorbesc cu oamenii bogați și cu cei care au poziție socială și statut, sunt deosebit de blânzi. Dar când văd un fermier, vor mereu să-și bată joc de el, iar cuvintele lor îl desconsideră în mod direct sau indirect. Au atitudini complet diferite față de săraci și de bogați. Sunt dispuși să satisfacă nevoile bogaților, chiar până într-acolo încât să devină de bunăvoie sclavii lor. Dar este cu totul altă poveste când vine vorba de cei săraci – când oamenii săraci se confruntă cu dificultăți și cer ajutor, îi ignoră. Modul în care îi tratează pe oamenii cu statut social inferior și poziție socială joasă diferă complet de modul în care îi tratează pe cei cu statut social înalt. Aceasta înseamnă a-i disprețui pe săraci și a-i favoriza pe bogați. Ce fel de problemă este aceasta? (Un defect al umanității.) Este un defect al umanității? Ce fel de problemă din cadrul umanității este aceasta? (Un caracter josnic.) Este o problemă care ține de caracter în cadrul umanității – un caracter josnic. Când văd oameni bogați, devin niște lachei supuși, purtându-se într-un mod excesiv de servil. Când văd oameni săraci, vor să se poarte ca și cum ar fi stăpâni. Ce fel de creaturi sunt? Faptul că îi tratează pe oameni în acest fel arată că nu au principii! Oamenii săraci au doar mai puțini bani și au condiții de trai puțin mai proaste – cum te-au jignit ei? Oare săracii au neapărat o umanitate rea? Bogații au neapărat o umanitate bună? Cei care îi disprețuiesc pe săraci și îi favorizează pe bogați îi evaluează și îi privesc pe alții pe baza adevărurilor-principii? Evident că nu. Ei cred că aceia care au bani sunt nobili și măreți, iar cei săraci sunt de condiție umilă și inferiori. Standardul lor pentru evaluarea oamenilor sunt banii. Sunt buni asemenea oameni? Cum este umanitatea lor? (Umanitatea lor este rea.) Când văd o persoană bogată, afișează un zâmbet lingușitor; când văd o persoană săracă, fața li se întunecă imediat – expresia li se schimbă extrem de rapid! Sunt dispuși chiar să ducă oala de noapte pentru un bogat, dar nu vor nici măcar să toarne un pahar cu apă pentru un sărac. Ce fel de creaturi sunt? Nu au un caracter josnic? (Ba da.) Este bine ca astfel de oameni să fie conducători? (Nu.) De ce nu? În ce privințe sunt nepotriviți pentru rolul de conducători? (Nu au principii în modul în care tratează oamenii, iar metoda lor de selectare și folosire a oamenilor nu se bazează pe adevărurile-principii, ci pe statutul social și banii cuiva. Dacă devin conducători, îi vor promova pe cei cu statut și bani. Dacă acești oameni care sunt promovați sunt răi, atunci oamenii răi vor deține puterea în biserică, iar acesta va fi un dezastru.) Astfel de oameni nu sunt potriviți să fie conducători. În primul rând, au un caracter josnic și nu au standarde ale conștiinței în ceea ce fac. În al doilea rând, dacă ar deveni conducători, ar transforma biserica în ceva asemănător societății – biserica pe care ar conduce-o ar deveni un grup social. I-ar promova pe cei bogați și influenți, care au poziție socială, statut și relații și care prosperă în societate, făcându-i lideri de echipă și supraveghetori, în timp ce i-ar călca în picioare pe fermieri, pe oamenii săraci și pe cei slab educați, care nu se pricep să spună cuvinte frumoase, care au o umanitate bună, au calibru și urmăresc adevărul, dar au un statut social scăzut. Nu ar deveni astfel biserica la fel ca societatea? Ce deosebire ar exista? În societate, nu dețin puterea cei care sunt bogați și au statut? Nu cumva cei cu poziție socială, relații, putere și influență se bucură de statut și se află în centrul atenției la toate nivelurile, în toate domeniile și grupurile din societate? În cazul în care casa lui Dumnezeu ar fi ca societatea, ar mai fi casa lui Dumnezeu? Nu ar mai fi casa lui Dumnezeu și nu s-ar mai putea numi biserică – ar fi un grup social. Exact aceasta este consecința faptului că oamenii care îi disprețuiesc pe săraci și îi favorizează pe bogați devin conducători. Astfel de oameni devin lacheii oricui are statut. Spune-Mi, au vreun principiu cei care se poartă ca niște lachei? Au limite în conduita lor? (Nu.) Astfel de oameni nu au principii sau limite în conduita lor. Atunci când se confruntă cu un mediu periculos, ar putea deveni iude. Dacă țara lor s-ar prăbuși, ar deveni trădători. Dacă ar fi conducători guvernamentali, ar deveni trădători de țară. Sunt exact genul acesta de creaturi! Prin urmare, nu sunt potriviți să fie conducători. Aceasta deoarece nu ar face o lucrare reală și le-ar face rău fraților și surorilor, călcându-i în picioare pe toți cei care urmăresc în mod sincer adevărul și au umanitate, în timp ce îi promovează pe cei cu umanitate rea, care au statut și sunt cunoscuți și influenți în societate; acest lucru se opune direct principiilor casei lui Dumnezeu pentru promovarea oamenilor. Dacă astfel de oameni ar stăpâni și ar deține puterea în casa lui Dumnezeu, ar putea lucrarea bisericii să decurgă fără probleme și fără obstacole? (Nu.) Lucrarea bisericii și a aleșilor lui Dumnezeu ar fi distrusă din cauza lor. Acești oameni ar conspira între ei, s-ar folosi reciproc și s-ar sprijini unii pe alții. Frații și surorile care urmăresc adevărul ar fi marginalizați și excluși – ar putea chiar să fie repartizați cu toții în grupele B sau îndepărtați, rămânând fără nicio cale de ieșire. Nu ar putea să stea lucrurile așa? (Ba da.) Cum sunt relațiile dintre acești oameni? Când se adună, se numesc prieteni, se îmbrățișează și se laudă cu trecutul lor glorios în societate, vorbind despre ceea ce pot face unul pentru celălalt și apoi întrebând ce poate face celălalt pentru ei, folosindu-se reciproc. Prin ce sunt aceștia diferiți de oamenii din societate? Când sunt împreună, nu mănâncă și nu beau cuvântul lui Dumnezeu, nu au părtășie despre adevăr, nu au părtășie despre înțelegerea lor personală bazată pe experiențe, nu vorbesc despre cunoașterea de sine și nu-și disecă firile corupte. În schimb, vorbesc doar despre cât de mult succes au avut în societate, despre lucrurile pe care le-au făcut și care i-au adus în lumina reflectoarelor, despre trecutul lor glorios, cu ce demnitari au luat cina și au băut vin, căror demnitari le-au câștigat favorurile – nu vorbesc decât despre aceste lucruri. Sunt aceștia credincioși în Dumnezeu? Concurează unii cu alții în ceea ce privește statutul, mediul, aptitudinile și mijloacele materiale, complotând totodată și folosindu-se reciproc – așa sunt relațiile dintre ei. Dacă ești o persoană obișnuită sau un fermier care nu poate să facă nimic pentru ei, te consideră lipsit de valoare, complet nedemn de atenția lor și ești dat la o parte. Despre ce vorbesc când sunt împreună? Discută despre ce brand de îmbrăcăminte a lansat un articol nou, ce mașină nouă a fost lansată, cine a cumpărat un diamant de câteva carate, a cui proprietate a fost scoasă la licitație, ale cui acțiuni au scăzut sau au crescut, a cui companie a devenit publică, cine a intrat în grațiile funcționarilor guvernamentali, cine a complotat cu ce bandă, câte cadouri a oferit și câți bani a cheltuit unul sau altul pentru a realiza ceva – vorbesc despre toate aceste lucruri. Spune-Mi, nu este dezgustător? Dacă vorbesc mereu despre aceste lucruri în biserică, nu cumva vor tulbura și vor distruge viața bisericească și lucrarea bisericii? Spune-Mi, pot astfel de oameni să fie aleși drept conducători? (Nu.) Sunt niște oportuniști. Odată ce descoperiți astfel de oameni în biserică, ar trebui să-i dați în vileag și să-i înlăturați – casa lui Dumnezeu nu păstrează asemenea oameni. Oportuniștii din casa lui Dumnezeu sunt acolo doar ca să o scoată cumva la capăt și să obțină binecuvântări nemeritate. Ei nu acceptă deloc adevărul și nu acceptă niciun lucru pozitiv. Mai mult, acești oameni își fac datoria fără pic de sinceritate; nu vor să se consume deloc și vor doar să obțină beneficii. Dacă nu există beneficii, nu vor să facă nimic. În timp ce frații și surorile se preocupă să își îndeplinească îndatoririle și să lucreze în mod sârguincios, ei își lasă deoparte îndatoririle și se ocupă de treburi personale, chiar delectându-se cu mâncare, băutură și distracție. În plus, intră adesea pe internet și petrec mult timp căutând lucruri care le plac sau pe care și le doresc cel mai mult, precum produse de modă, frumusețe și coafură, precum și produse premium de sănătate. Oriunde merg, își dau ifose și îi înșală pe alții; caută oameni de felul lor și, când găsesc pe cineva similar, imediat se înțeleg de minune cu acea persoană. Nu se pot înțelege cu adevărații frați și surori, iar în biserică sunt inadaptați și non-umani. Când vedeți astfel de oameni, trebuie să țineți distanța față de ei. Mai mult, dacă majoritatea oamenilor sau conducătorii voștri nu au discernământ și îi consideră totuși frați sau surori cu adevărat credincioși, trebuie să luați atitudine pentru a-i da în vileag și a-i înlătura. Înțelegeți acum? De ce trebuie înlăturați asemenea oameni? (Pentru că provoacă ușor tulburări în biserică, atrag o atmosferă negativă și îi pot influența pe alții în ceea ce privește îndeplinirea datoriei și urmărirea adevărului.) Exact, aceștia distrug atmosfera din biserică. Nu urmăresc adevărul și îi influențează și pe alții, împiedicându-i. Pentru o lucrare în valoare de un dolar, cer zece dolari salariu. Nu merită să folosești asemenea oameni nici măcar cât merită să ții un câine. Cel puțin un câine poate păzi casa și îi poate fi loial stăpânului său! Nu recurge la manevre dubioase în culise și nu trebuie să-ți faci griji că va provoca probleme mai târziu. Care ar fi consecințele dacă biserica ar păstra astfel de oameni care îi disprețuiesc pe săraci și îi favorizează pe bogați? Ar putea aceștia să-i ajute pe aleșii lui Dumnezeu? Ar putea să le fie de folos altora? (Nu.) Odată ce sunt dezvăluiți și sunt văzuți de ceilalți exact așa cum sunt, ar trebui înlăturați. Dacă li se permite să rămână, doar vor perturba și tulbura, vor crea doar necazuri și vor aduce doar calamități bisericii. Ar fi foarte problematic să aștepți până când provoacă un dezastru major și doar după aceea să rezolvi problema creată. Nu vrem necazuri; am prefera să ne ferim de griji. Există o mulțime de sarcini și îndatoriri pe care oamenii ar trebui să le îndeplinească – nu atrage aceste necazuri.