Cum să urmărești adevărul (3) Partea a doua

Oamenii care trăiesc în umanitatea normală sunt restricționați și de multe instincte și nevoi trupești. De exemplu, își pot amâna uneori îndeplinirea îndatoririlor timp de câteva zile, deoarece sunt prea obosiți sau bolnavi și au nevoie de odihnă; alteori, din cauza unui mediu tensionat, se pot teme sau pot fi incapabili să se liniștească pentru a-și îndeplini îndatoririle; sau pot simți adesea un sentiment de îndatorare și de tristețe în inimile lor, deoarece, din cauza calibrului și abilităților lor limitate, nu pot fi competenți pentru un anumit tip de lucrare sau de datorie – toate acestea sunt manifestări normale care se încadrează în sfera umanității normale. Uneori, oamenii pot fi constrânși de sentimente și nevoi trupești, iar alteori pot fi supuși unor restricții ale instinctelor trupești sau unor restricții de timp și de personalitate – acest lucru este normal și natural. De exemplu, unii oameni sunt destul de introvertiți din copilărie; nu le place să vorbească și le este greu să relaționeze cu ceilalți. Chiar și ca adulți, la 30 sau 40 de ani, tot nu pot birui această personalitate: nu sunt buni nici acum la oratorie sau nu se pricep la cuvinte și nici nu se pricep să relaționeze cu ceilalți. După ce ajung conducători, această trăsătură de personalitate le limitează și le împiedică într-o anumită măsură lucrarea, iar acest lucru le provoacă adesea tulburare și frustrare, făcându-i să se simtă foarte constrânși. Faptul că sunt introvertiți și că nu le place să vorbească sunt manifestări ale umanității normale. Întrucât sunt manifestări ale umanității normale, sunt ele considerate fărădelegi față de Dumnezeu? Nu, nu sunt fărădelegi, iar Dumnezeu le va trata corect. Orice probleme, defecte sau cusururi ai avea, niciuna dintre acestea nu este o problemă în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită decât la felul în care cauți adevărul, cum practici adevărul, cum acționezi conform adevărurilor-principii și cum urmezi calea lui Dumnezeu în condițiile inerente ale umanității normale – acestea sunt lucrurile la care Se uită Dumnezeu. Prin urmare, în chestiuni care au legătură cu adevărurile-principii, nu te lăsa îngrădit de condițiile de bază, precum calibrul, instinctele, personalitatea, obiceiurile și tiparele de viață ale umanității normale. Bineînțeles, nici nu-ți investi energia și timpul încercând să depășești aceste condiții de bază și nici nu încerca să le schimbi. De exemplu, dacă ai o personalitate introvertită și nu îți place să vorbești, nu te pricepi la cuvinte și nu ești bun la relaționarea și interacțiunea cu oamenii, niciunul dintre aceste lucruri nu reprezintă o problemă. Deși extrovertiților le place să vorbească, nu tot ceea ce spun este util sau corespunde adevărului, așa că a fi introvertit nu este o problemă și nu trebuie să încerci să schimbi acest lucru. Ai putea spune: „Dacă aș fi un adept obișnuit, n-ar fi o problemă să am o personalitate introvertită; dar acum sunt conducător, așadar, nu trebuie oare să-mi schimb personalitatea introvertită?” Dacă vrei cu adevărat să o schimbi, poți încerca să înveți cum să interacționezi cu alții sau să-ți stabilești o regulă pentru cât de multe spui, câte chestiuni gestionezi și cu câte tipuri de oameni ai interacțiuni într-o zi. Dacă ai într-adevăr capacitatea de a-ți schimba personalitatea inerentă, bineînțeles că nu este neapărat un lucru rău în ceea ce privește realizarea lucrării bisericii. Totuși, dacă ai din naștere o personalitate introvertită, dacă nu știi să vorbești, nu te pricepi la socializare și nu știi cum să conversezi sau să interacționezi cu alții, atunci nimeni nu poate schimba asta. Unii oameni au o personalitate introvertită, nu sunt dispuși să interacționeze sau să converseze cu alții și, în plus, nu au prea multe de zis. Simt mereu că este corect să spună doar ceva util și că nu este nevoie să spună lucruri inutile, așa că nu sunt dispuși să vorbească mult. În cazul unora, poate fi din cauză că sunt prea tineri, nu au experiență de viață și nu-și găsesc cuvintele; în cazul altora, poate nu mai sunt tineri și au deja experiență de viață, dar încă au această personalitate introvertită. Dacă încerci să schimbi acest tip de personalitate și adopți tot felul de abordări pentru a o schimba, atunci dă-Mi voie să-ți spun că niciodată în viața ta nu vei fi în stare să o schimbi, deoarece Dumnezeu nu face acest tip de lucrare. Indiferent dacă semeni la chip sau la înfățișare cu tatăl tău, cu mama ta sau cu oricare altă rudă, această înfățișare nu se va schimba și, cu atât mai mult, personalitatea ta în mod special nu se va schimba. Unii oameni spun: „Este greu să schimbi o personalitate introvertită, deci este ușor să schimbi una extrovertită?” Este la fel de greu să schimbi o personalitate extrovertită. Persoanelor extrovertite le place să vorbească și au multe de zis; dacă le ceri să nu vorbească sau să vorbească mai puțin, nu se pot controla, iar dacă cineva le împiedică să vorbească, este ca și cum le-ai lua viața. Dacă un introvertit este obligat să interacționeze cu un extrovertit, se vor influența reciproc? S-ar putea influența reciproc într-o oarecare măsură, la început; de dragul imaginii, cele două persoane vor fi binevoitoare și tolerante una cu cealaltă sau vor fi îngăduitoare și înțelegătoare una cu cealaltă. Dar, în timp, vor ajunge să se cunoască reciproc, vor avea o idee clară despre personalitatea celeilalte și nu va mai fi nevoie să dea dovadă de atâta îngăduință și considerație una față de cealaltă, așa că se vor întoarce rapid la stările lor inițiale. Dacă aveai inițial o personalitate introvertită, ești încă introvertit și acum; când vorbești și porți conversații, rostești doar câteva cuvinte sau propoziții și nu ai nimic altceva de zis. Dacă cineva întreabă: „Ai fost plecat?”, răspunzi: „Da.” Apoi, dacă te întreabă: „Când te-ai întors?”, răspunzi: „Chiar adineauri.” Nu spui ce s-a întâmplat și nu spui ce vrea să audă acea persoană. În schimb, extrovertiții debitează cuvinte neîncetat, ca o mitralieră și, chiar dacă îi întrerupi, vor continua după un timp să vorbească. Este ușor să se schimbe personalitatea cuiva? (Nu, nu este.) Acesta este un lucru cu care se naște fiecare ființă umană creată. Nu are nimic de-a face cu firile corupte sau cu esența umanității cuiva; este pur și simplu o stare de a fi pe care oamenii o pot vedea din exterior și o modalitate prin care cineva abordează oamenii, evenimentele și lucrurile. Unii oameni se pricep să se exprime, în timp ce alții nu se pricep; unora le place să descrie lucruri, în timp ce altora nu le place; unora le place să fie rezervați în privința gândurilor lor, în timp ce altora nu le place, dorind în schimb să-și exprime gândurile cu voce tare, astfel încât să le poată auzi toată lumea, și doar atunci sunt fericiți. Acestea sunt diferitele moduri în care oamenii tratează viața și persoanele, evenimentele și lucrurile; acestea sunt personalitățile lor. Personalitatea ta este ceva cu care te-ai născut. Dacă nu ai reușit să o schimbi nici după multe încercări, atunci dă-Mi voie să-ți spun că poți lua o pauză acum; nu este nevoie să te obosești atât de mult. Nu poate fi schimbată, așa că nu încerca să o schimbi. Oricare a fost personalitatea ta inițială, aceasta va rămâne personalitatea ta. Nu încerca să-ți schimbi personalitatea pentru a obține mântuirea; aceasta este o idee falsă – orice personalitate ai avea, este o realitate obiectivă și nu o poți schimba. Din motive obiective, rezultatul pe care Dumnezeu vrea să-l obțină în lucrarea Lui nu are nicio legătură cu personalitatea ta. Mântuirea ta nu are nici ea legătură cu personalitatea pe care o ai. În plus, dacă ești sau nu o persoană care practică adevărul și are adevărul-realitate nu are nicio legătură cu personalitatea ta. Prin urmare, nu încerca să-ți schimbi personalitatea pentru că îndeplinești anumite îndatoriri sau slujești drept supraveghetor al unui anumit aspect al lucrării – aceasta este o idee eronată. Atunci, ce ar trebui să faci? Indiferent care sunt personalitatea sau condițiile tale înnăscute, ar trebui să respecți adevărurile-principii și să le practici. În cele din urmă, Dumnezeu nu evaluează dacă Îi urmezi calea sau dacă poți atinge mântuirea, pe baza personalității tale sau a calibrului, aptitudinilor, abilităților, darurilor sau talentelor inerente pe care le ai și, bineînțeles, nu Se uită nici la cât de mult ți-ai înfrânat instinctele și nevoile trupești. În schimb, Dumnezeu Se uită dacă, în timp ce Îl urmezi și îți faci îndatoririle, Îi practici și-I experimentezi cuvintele, dacă ai disponibilitatea și hotărârea de a urmări adevărul și, în final, dacă ai reușit să practici adevărul și să urmezi calea lui Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile la care Se uită Dumnezeu. Înțelegi asta? (Da, înțelegem.)

Când acționează, unele femei dau dovadă de o viteză incredibilă, fiind la fel de rapide și de puternice ca un fulger, și iau decizii prompte și ferme; personalitatea lor este întocmai precum cea a unui bărbat. Care este termenul popular folosit pentru a le descrie în zilele noastre? Femei masculine. „Femeile masculine” nu mai sunt acele matahale stupide, masive și toante la care se refereau oamenii prin acest termen. Nu este un termen peiorativ; mai degrabă, este unul laudativ. Dar cum privește Dumnezeu acest termen laudativ? Ești la fel de rapid și de puternic ca un fulger, ești îndrăzneț și ferm hotărât în acțiunile tale, dar care sunt principiile practicii tale și baza acțiunilor tale? Este vorba de adevăr? Este vorba de cuvintele lui Dumnezeu? Acest lucru este esențial. Dacă un bărbat este lent și meticulos în acțiunile sale, atunci, după cum spun non-credincioșii, este ca o femeie cu picioarele legate – unii folosesc chiar un termen peiorativ, spunând că este „puțin efeminat” – dar cum îl privește Dumnezeu? Indiferent dacă un individ este la fel de rapid și de puternic ca un fulger și îndrăzneț și ferm hotărât în realizarea lucrurilor sau dacă se comportă ca o femeie cu picioarele legate și este puțin efeminat în acțiunile sale, constituie oricare dintre acestea o problemă? (Nu.) Este un punct forte să fii rapid și puternic ca un fulger și să fii îndrăzneț și ferm hotărât? (Nu, nu neapărat.) Așadar, este o slăbiciune să acționezi ca o femeie cu picioarele legate? (Din nou, nu neapărat.) Deși unul dintre termenii „femei masculine” și „puțin efeminat” este laudativ, iar celălalt este peiorativ, esența acestor două tipuri de comportamente sau modalități de a face lucrurile nu ar trebui judecată pe baza sensului lor literal. Ce ar trebui folosit pentru judecarea ei? (Dacă o persoană practică sau nu cuvântul lui Dumnezeu.) Baza acțiunilor sale, precum și efectul pe care intenționează să-l obțină ar trebui folosite pentru a judeca acest lucru. Dacă baza acțiunilor sale sunt cuvântul lui Dumnezeu și adevărurile-principii, atunci este practic 90 la sută sigur că acel individ nu face nimic greșit. Dacă nu doar face lucrurile conform adevărurilor-principii, dar, mai mult, efectul pe care intenționează să-l obțină este acela de a apăra mărturia lui Dumnezeu și interesele casei Sale și de a edifica mai mulți frați și surori, atunci putem fi sută la sută siguri că nu face nimic greșit. Nu contează dacă este îndrăzneț și ferm hotărât sau asemenea unei femei cu picioarele legate – nu contează modul în care acționează la exterior – aceste aspecte nu sunt importante. Este important dacă adevărurile-principii constituie baza acțiunilor sale și dacă scopul acțiunilor sale și efectul pe care intenționează să-l obțină prin acțiunile sale sunt sau nu de a proteja interesele casei lui Dumnezeu și lucrarea bisericii și de a edifica mai mulți oameni. Așadar, este importantă forma pe care o iau acțiunile sale? (Nu, nu este.) Indiferent dacă ești o femeie masculină sau ești asemenea unei femei cu picioarele legate, nu la asta Se uită Dumnezeu; nu acesta este standardul folosit de El pentru a-i evalua pe oameni. Așadar, dacă o femeie pare o femeie masculină și, în acțiunile ei, este la fel de rapidă și puternică precum un fulger și îndrăzneață și ferm hotărâtă, este acest lucru demn de laudă și stimă? (Nu, nu este.) Este un principiu de realizare a lucrurilor să fii rapid și puternic ca un fulger, precum și îndrăzneț și ferm hotărât? (Nu.) Indiferent dacă ești bărbat sau femeie, a fi îndrăzneț și ferm hotărât, precum și rapid și puternic ca un fulger nu este un principiu pentru realizarea lucrurilor. Așadar, care este un principiu pentru realizarea lucrurilor? (Trebuie să faci lucrurile conform adevărurilor-principii, iar efectul pe care intenționezi să-l obții trebuie să fie acela de a proteja interesele casei lui Dumnezeu și de a edifica mai mulți oameni – acesta este un principiu.) Acesta este un principiu concret. Dacă acționezi conform acestui principiu, atunci practici adevărul; dacă nu acționezi conform acestui principiu, atunci, în ochii Mei, expresia care definește cel mai bine faptul că ești îndrăzneț și ferm hotărât, la fel de rapid și puternic ca un fulger este că „te dezlănțui făcând lucruri rele”. Este evident că, dacă te dezlănțui făcând lucruri rele, nu acționezi pe baza adevărurilor-principii; deși pari decisiv și neezitant în acțiunile tale și ai aerul unui conducător sau a unui rege, în realitate, te dezlănțui făcând lucruri rele. Care sunt consecințele acestui fapt? Acesta provoacă perturbări și tulburări și sabotează lucrarea bisericii. Așadar, Își va aminti Dumnezeu acest lucru? (Nu.) Nu doar că nu-Și va aminti de el, dar îl va și condamna. Prin urmare, să spunem că ești o femeie masculină și că, în acțiunile tale, ești la fel de rapidă și puternică precum un fulger, și îndrăzneață și ferm hotărâtă, dar este oare util acest lucru? (Nu, nu este.) Doar a căuta adevărul și a acționa conform adevărurilor-principii pot fi numite o capacitate adevărată; doar asta înseamnă practicarea și urmărirea adevărului și doar asta ar trebui să facă oamenii cu umanitate normală. Să presupunem că spui: „Pur și simplu asta e personalitatea mea și nu se poate schimba, deci ce ar trebui să fac?” Există o soluție ușoară. Nu este o problemă dacă ești o persoană energică sau dacă ai un temperament lent; nu te lăsa constrâns de acest lucru. Nu este nevoie nici să te străduiești din greu pentru a-ți schimba metoda de a face lucrurile, deoarece vrei să acționezi conform principiilor. Indiferent de metoda ta, dacă adevărurile-principii constituie baza acțiunilor tale, iar efectul pe care îl obții este cel de a apăra mărturia lui Dumnezeu, interesele Sale și lucrarea casei lui Dumnezeu, atunci acestea sunt fapte bune și vor fi ținute minte de Dumnezeu. În schimb, indiferent dacă, la prima vedere, ești timid și ezitant ca o femeie cu picioarele legate sau dacă ești la fel de rapid și puternic ca un fulger, asemenea unui conducător sau unui rege – indiferent de forma exterioară a acțiunilor tale – dacă nu acționezi conform adevărurilor-principii, atunci provoci perturbări și tulburări, iar acestea sunt fapte rele, care vor fi condamnate de Dumnezeu și nu vor fi ținute minte de El. Acesta este principiul pentru a judeca dacă o persoană este bună sau rea. Înțelegeți? (Da.) Așadar, acum că am terminat părtășia despre aceste lucruri, înțelegeți întrucâtva ce noțiuni și închipuiri au oamenii în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu? (Da.) Acum că le înțelegeți, cunoașteți câteva dintre abaterile pe care le au oamenii pe parcursul credinței lor în Dumnezeu și al urmăririi adevărului? Vă este clar și cum ar trebui să practicați? (Da, ne este.)

Într-o privință, înțelegerea noțiunilor și închipuirilor oamenilor are scopul de a-i împiedica să trăiască în conformitate cu aceste noțiuni și închipuiri și să meargă pe calea greșită în viață. În altă privință, are scopul de a le da oamenilor posibilitatea – în timp ce renunță la aceste noțiuni și închipuiri – de a trăi în cadrul unei umanități normale și de a-și îndeplini responsabilitățile și îndatoririle cu ușurință și bucurie, neforțându-se să facă lucruri pe care nu le pot face. Dacă există ceva ce poți realiza și se cuvine să realizezi, atunci depune tot efortul necesar pentru a-l realiza; dacă un lucru îți depășește calibrul și capacitatea, atunci găsește pe cineva care să coopereze cu tine sau cere ajutorul altor frați și surori și fă-l cât mai bine posibil – acestea sunt principiile. Pe scurt, ce ar trebui să înțeleagă oamenii despre această chestiune este că, în perioada în care lucrează Dumnezeu, umanitatea fiecăruia se dezvoltă treptat într-o direcție bună pe parcursul acceptării cuvintelor lui Dumnezeu și în limitele condițiilor de bază inerente umanității sale, în loc să devină denaturată, supranaturală sau anormală. Prin urmare, dacă datoria pe care o îndeplinești implică o aptitudine tehnică sau profesională, atunci, pentru a o îndeplini bine, ar trebui să depui efortul de a învăța cu sârguință și de a aprofunda acea aptitudine tehnică sau profesională. Nu ar trebui să aștepți orbește ca Dumnezeu să acționeze pe baza unor gânduri și opinii precum: „Dumnezeu este atotputernic și tot ce este imposibil pentru oameni poate fi realizat de Dumnezeu dacă doar ne rugăm Lui” și a unor închipuiri despre lucruri supranaturale, fără a depune efortul de a deprinde acea aptitudine pe cont propriu. Ar trebui să te implici din toată inima, cu toată puterea și toată mintea ta în realizarea lucrurilor din sfera calibrului tău și, când vine vorba de lucrurile care îți depășesc calibrul și abilitățile, nu-ți îngreuna situația, nu te împovăra, nu te încărca și nu pune presiune asupra ta în niciun fel, ci fii blând cu tine însuți. Să luăm drept exemplu deprinderea competențelor informatice. Să spunem că înaintezi în vârstă și, pe baza vârstei, a calibrului și condițiilor tale actuale, este deja o realizare destul de mare pentru tine doar să înveți să tastezi. Dacă poți învăța și să-i contactezi pe frați și surori și să lucrezi online, este deja un lucru destul de bun. Cu toate acestea, nu ești niciodată mulțumit și încă ai dorința de a face mai mult – vrei să înveți să scrii programe și să menții securitatea rețelei, făcând o lucrare pe care doar inginerii de rețea și personalul specializat o pot face. Nu este o nesăbuință? (Ba da.) Nu te pricepi la aceste lucruri, așa că devii negativ și te plângi de Dumnezeu: „O, Dumnezeule, de ce nu mă pricep la aceste lucruri? De ce mi-ai dat acest tip de calibru? Sunt atât de bătrân – de ce nu poți să mă faci din nou tânăr? Nu este Dumnezeu atotputernic?” Este greșit să ai astfel de gânduri și să ceri astfel de lucruri. Ce înseamnă „să faci tot ce-ți stă în putință, fără să-ți depășești calibrul, abilitățile și instinctele”? Oricât îți îngăduie calibrul și abilitățile să realizezi, atât îți cere Dumnezeu. El nu-ți cere ceea ce te depășește și nici tu nu trebuie să ceri asta de la tine. Dacă nu poți face ceva, există alții care pot; Dumnezeu nu-ți cere să fii tu cel care face acel lucru. Spui: „Sunt bătrân – nu știu să încarc videoclipuri, nici să mențin securitatea rețelei și, cu atât mai puțin, să scriu programe” și totuși insiști să înveți aceste lucruri – te-ai întrebat dacă are nevoie casa lui Dumnezeu să faci această lucrare? Ți-ai făcut propria lucrare în mod adecvat? Ai făcut lucrarea pe care calibrul tău îți permite să o realizezi în mod adecvat? Dacă nu ai făcut-o în mod adecvat și totuși insiști să încerci să faci lucruri care îți depășesc capacitatea și puterea de înțelegere și pe care nici măcar nu vei reuși să le înveți vreodată în timpul vieții tale, crezi că te lupți împotriva ta sau împotriva lui Dumnezeu? Nu este foarte supărător? (Ba da.) Vrei mereu să te depășești pe tine însuți și să devii un supraom, dar Dumnezeu nu ți-a cerut să faci asta. Nu poate să existe decât un singur motiv pentru care îți dorești să fii un supraom, și anume că vrei să te dai mare și refuzi să-ți accepți înfrângerea sau să cedezi în fața bătrâneții. Nu înduri greutăți și nu plătești un preț de dragul de a-ți face bine datoria; nu-ți faci datoria conform principiului de a te purta bine și de a-ți păstra cu fermitate locul potrivit. Vrei să demonstrezi că nu ești bătrân, provocându-ți calibrul și abilitățile. „Încă mă pricep”, te gândești. „Sunt la fel de bun precum ceilalți, pot să fac orice pot alții!” Are vreun rost? (Nu.) Nu are niciun rost. Tot acest efort pe care îl depui este zadarnic și lipsit de valoare. Dacă te implici din toată inima, cu toată mintea și toată puterea în a face bine ceea ce îți permit propriile condiții să realizezi, atunci Dumnezeu va fi mulțumit. Nu te provoca și nu căuta să-ți depășești limitele. Dumnezeu știe care sunt calibrul și abilitățile tale. Calibrul și abilitățile pe care ți le-a dat Dumnezeu au fost de mult predestinate de El. Să-ți dorești mereu să le depășești înseamnă să fii arogant și să te supraestimezi; înseamnă să cauți necazuri și să sfârșești inevitabil în eșec. Nu cumva astfel de oameni își neglijează sarcinile care le revin? (Ba da.) Nu se comportă ca și cum ar respecta regulile și nu se mențin în pozițiile lor adecvate pentru a îndeplini îndatoririle unei ființe create – nu respectă aceste principii în acțiunile lor, ci, mai degrabă, încearcă mereu să se dea mari. Există o zicală în două părți: „O femeie bătrână se dă cu ruj – ca să-ți ofere ceva la care să te uiți.” În ce scop ar face asta „bătrâna doamnă”? (Pentru a se da mare.) Bătrâna doamnă vrea să-ți arate astfel: „Eu, ca bătrână doamnă, nu sunt banală – îți voi arăta ceva special”. Ea nu vrea să fie desconsiderată, ci vrea să fie foarte apreciată și venerată; vrea să-și sfideze limitele și să se depășească pe sine. Nu înseamnă asta să ai o natură arogantă? (Ba da.) Dacă ai o natură arogantă, atunci nu rămâi în limitele tale, nu vrei să te comporți într-un mod adecvat rangului tău. Întotdeauna vrei să te provoci pe tine însuți. Tot ceea ce pot face alții, vrei să poți face și tu. Atunci când alții fac lucruri care îi fac să iasă în evidență, obțin rezultate sau aduc contribuții și primesc laudele tuturor, te simți inconfortabil, gelos și nemulțumit. Atunci vrei să-ți abandonezi sarcinile curente pentru a-ți asuma o lucrare care să-ți permită să strălucești, dorindu-ți să fii foarte apreciat și tu. Dar nu ești capabil să faci o lucrare care să-ți permită să ieși în evidență, deci nu este asta o pierdere de timp? Nu reprezintă asta neglijarea sarcinilor care îți revin? (Ba da.) Nu neglija sarcinile care îți revin, pentru că neglijarea lor nu se va sfârși bine. Nu numai că întârzie lucrurile și e o pierdere de timp, făcându-i pe ceilalți să te desconsidere, ci, de asemenea, Îl face și pe Dumnezeu să te disprețuiască și, în cele din urmă, te chinuiești să devii negativ. Indiferent de vârsta unei persoane – fie că este tânără, de vârstă mijlocie sau bătrână – aceasta are limite în ceea ce privește calibrul și talentele sale; nimeni nu este perfect. Nu te gândi să fii o persoană perfectă, să știi să faci totul, să fii capabil să faci totul și să înțelegi totul – este problematic dacă ai acest tip de fire.

În lucrarea Sa, atunci când Dumnezeu le vorbește tuturor tipurilor de oameni despre orice subiect sau orice fel de problemă, oare de ce vorbește în repetate rânduri despre același lucru, abordând diferite stări și situații? Cei care nu au înțelegere spirituală gândesc: „O astfel de vorbire este prea detaliată și prolixă; noi înțelegem deja.” Poate că tu înțelegi deja, dar alții poate nu înțeleg; și, chiar dacă înțelegi, poți rezolva problemele diverselor stări? Dacă nu poți înseamnă că încă nu înțelegi pe deplin, așa că nu pretinde că înțelegi. Stările oamenilor sunt toate diferite. Abia după ce s-a vorbit despre toate stările fiecărui tip de persoană și au fost abordate toate diversele stări – adică, după ce s-a discutat despre toate stările tuturor tipurilor de oameni în cadrul unei anumite probleme majore și toată lumea înțelege acest aspect al adevărului – abia atunci a fost explicată clar această problemă. Ce vreau să spun prin asta? Că fiecare ajunge să aibă diferite probleme în timp ce trăiește în propriile condiții; problemele fiecăruia sunt diferite, iar personalitățile, punctele forte și lucrurile la care se pricepe sunt, de asemenea, diferite. Prin urmare, fiecare are propriile condiții personale, propriile dificultăți și propriile gânduri și opinii diferite. Cu toate acestea, indiferent cât de diferite sunt condițiile oamenilor și indiferent cât de diferite sunt abilitățile, calibrele, perspectivele, personalitățile și obiceiurile lor, firile corupte și natura-esență a ființelor umane sunt aceleași. Altfel spus, indiferent cât de diferite sunt diversele condiții ale umanității oamenilor, aceștia au trăsături comune. De ce au ființele umane trăsături comune? Deoarece firea-esență de care depind ființele umane pentru supraviețuire este aceeași. Așadar, după ce au fost expuse stările și problemele tuturor tipurilor de oameni, ceea ce trebuie să facă ființele umane este să practice în conformitate cu adevărurile și cu principiile cerute de Dumnezeu, iar apoi problemele comune ale omenirii vor fi rezolvate. Indiferent de personalitatea sau de calibrul tău, indiferent cât de capabil ești și indiferent dacă ești bărbat sau femeie, dacă te-ai născut în Occident sau în Orient sau dacă ești din Sud sau din Nord, atât timp cât firile tale corupte sunt rezolvate prin acceptarea adevărului, acceptarea judecății și a mustrării cuvintelor lui Dumnezeu și prin practicarea adevărului, dificultățile tale vor fi rezolvate. Aceasta înseamnă că toate stările diverse care iau naștere în oameni în contextul problemelor comune ale ființelor umane pot fi, la rândul lor, rezolvate. De ce iau naștere diverse stări în oameni? Deoarece condițiile inerente umanității pe care le deține fiecare persoană sunt diferite. De exemplu, dacă locuiești în Sud și ai anumite obiceiuri de viață și tipare specifice sudiștilor și, în plus, capeți unele trăsături de personalitate și ale stilului de viață specifice sudiștilor, atunci, în acest tip de context, vei dezvolta unele noțiuni și închipuiri specifice, unele gânduri și opinii specifice, precum și stări specifice. Dacă te-ai fi născut în Nord, ai avea personalitatea și obiceiurile de viață ale nordicilor sau unele stări care iau naștere din obiceiurile, contextul cultural, metodele de educație și alte asemenea lucruri proprii nordicilor. Astfel, stările care apar la oamenii care trăiesc în Sud și la cei care trăiesc în Nord sunt diferite. Cu toate acestea, cauza principală și esența stărilor care decurg dintr-o singură problemă sunt aceleași, prin urmare toate pot fi rezolvate cu aceleași adevăruri. Așa stând lucrurile, nu contează dacă ești din Nord sau din Sud, din Est sau din Vest; atât timp cât ești o ființă umană creată, problemele tale pot fi rezolvate cu adevăruri. Ai înțeles? Este complicată această chestiune? (Acum că i-am auzit explicația, nu mi se mai pare complicată.) De ce spui că această chestiune nu este complicată? (Deși condițiile, mediile și personalitățile oamenilor sunt diferite, iar acest lucru dă naștere în mod natural unor stări diferite, cauza principală a acestor stări diferite este aceeași, iar esența coruptă a oamenilor este aceeași. Indiferent cât de mult își dezvăluie oamenii firea coruptă, aceasta poate fi rezolvată cu aceleași adevăruri; prin urmare, adevărurile pot rezolva problemele fiecărei persoane.) Indiferent dacă oamenii sunt din Sud, Nord, Est sau Vest, indiferent dacă sunt bărbați sau femei, tineri sau bătrâni și indiferent care sunt condițiile lor, firile lor corupte sunt aceleași, iar diversele stări, gânduri, opinii și atitudini față de adevăr la care dau naștere aceste firi corupte au o trăsătură comună. Care este această trăsătură comună? Tot ce ia naștere din aceste firi corupte provine de la Satana și nu este în acord cu adevărul; desigur, pentru mai multă exactitate, s-ar putea spune că este contrar adevărului. Prin urmare, indiferent ce diferențe există între rasele, religiile sau culturile omenirii corupte și indiferent dacă oamenii au pielea galbenă, albă, brună sau neagră, toți sunt ființe umane corupte și toate ființele umane au aceeași esență de împotrivire față de Dumnezeu. Acesta este un lucru pe care îl au în comun. Așadar, indiferent din ce țară provin sau de ce rasă sunt, oamenii sunt denumiți colectiv ființe umane corupte. Cu alte cuvinte, indiferent dacă aceste rase de oameni sunt superioare sau umile, sărace sau bogate, în ceea ce privește culoarea pielii, aspectul, obiceiurile de viață sau cultura rasială și indiferent ce educație au primit, în orice caz, regulile pe care se bazează pentru supraviețuirea lor provin de la Satana, sunt incompatibile cu adevărul și se împotrivesc lui Dumnezeu. Chiar dacă aparțin unei rase bogate, nobile, cu un mediu religios elevat, esența oamenilor este tot cea a ființelor umane corupte, ei sunt tot de teapa Satanei care I se împotrivește lui Dumnezeu, sunt tot oameni corupți, se împotrivesc cu toții lui Dumnezeu, sunt cu toții judecați și mustrați în cadrul lucrării lui Dumnezeu, iar aceia dintre ei care pot accepta adevărul sunt cei pe care Dumnezeu intenționează să-i mântuiască. Ce implicație are acest lucru? Înainte de a fi mântuit, indiferent cât de elevat este mediul tău cultural, educațional și religios, esența ta este tot potrivnică față de Dumnezeu și ostilă Lui. Ca atare, esența ființelor umane nu se va schimba din cauza culorii pielii, religiei, țării de naștere sau a mediului lor educațional ori cultural. În mod similar, indiferent de ce rasă este o persoană, aceasta nu va deveni nobilă sau umilă în ochii lui Dumnezeu din cauza condițiilor sale. Așadar, în ochii lui Dumnezeu, care este standardul pentru a evalua dacă oamenii sunt nobili sau umili? Există un singur standard, și anume dacă accepți sau nu adevărul. Dacă accepți adevărul, indiferent de rasa sau de culoarea pielii tale, ești nobil. Dacă nu accepți adevărul, chiar dacă spui: „Am pielea albă, părul blond și ochii albaștri, iar familia mea este de viță regală de generații”, este inutil! Chiar dacă ești nobil în rândul oamenilor, dacă nu accepți adevărul, în ochii lui Dumnezeu ești tot o ființă umană coruptă, ești la fel ca orice altă ființă umană coruptă – nu există nicio diferență. Indiferent câți membri ai rasei umane te admiră, te venerează și îți aduc ofrande, nu este de niciun folos și nu-ți va schimba statutul, identitatea și esența în ochii lui Dumnezeu. Standardul lui Dumnezeu pentru evaluarea omenirii – care este desigur și standardul fix și etalonul înalt ale lui Dumnezeu pentru evaluarea omenirii – este de a o evalua pe baza adevărului. Dacă iubești și practici adevărul, atunci ești nobil; dacă nu practici adevărul, acest trup bătrân al tău este o ființă umană coruptă; nu face două parale și nu valorează nici cât o furnică de pe pământ. Cu excepția microorganismelor pe care oamenii nu le pot vedea, furnicile sunt relativ mici în rândul tuturor ființelor vii. Tiparele de viață, regulile de supraviețuire și instinctele lor respectă întru totul legile stabilite de Dumnezeu. Programul lor de muncă și odihnă se schimbă în funcție de climă și de fluctuațiile de temperatură din cele patru anotimpuri, iar ele nu vor schimba niciodată în mod proactiv aceste tipare și reguli. Dar oamenii sunt diferiți. Ei vor mereu să schimbe starea de fapt și lumea, au întotdeauna ambiții și recurg constant la trădare și răzvrătire. Deși furnicile nu au capacitatea de a accepta adevărul, nici capacitatea de a înțelege adevărul, cel puțin nu I se împotrivesc lui Dumnezeu. Oamenii sunt diferiți; iau în mod activ atitudine pentru a-L ataca pe Dumnezeu și a I se împotrivi. Prin urmare, în ochii lui Dumnezeu, ființele umane care nu au dobândit adevărul și nu au fost mântuite nu valorează nimic. Nu stau așa lucrurile? (Ba da.) Evaluarea și caracterizarea oamenilor pe baza acestui fapt sunt în deplin acord cu adevărurile-principii. Având părtășie despre aceste chestiuni, oamenii ar trebui să aibă o opinie și o înțelegere corecte despre esența omenirii și efectul pe care lucrarea lui Dumnezeu intenționează să-l obțină. După ce înțelegi acest aspect al adevărului, nu vei fi mai puțin constrâns atunci când le predici Evanghelia oamenilor sau când interacționezi și ai părtășie cu ei, indiferent de ce tip sunt – fie că au un mediu religios sau nu, fie că au o poziție și un statut în societate sau un statut social umil și fie că sunt albi sau persoane de culoare? (Ba da.) Dacă nu înțelegi aceste adevăruri, vei avea mereu tendința de a-i privi pe cei de alte rase cu o considerație înaltă sau de a simți că nu-i poți înțelege și nu știi cum să ai părtășie sau să interacționezi cu ei. Nu vă ajută înțelegerea acestor adevăruri să interacționați cu acei oameni? Vă va ajuta să priviți întreaga rasă umană din poziția corectă și din punctul de vedere corect. Acesta este beneficiul înțelegerii adevărului. Când vei înțelege adevărul, perspectiva ta asupra lucrurilor va fi corectă și, de asemenea, va avea un orizont relativ deschis, nefiind atât de mărginită. În caz contrar, nu vei avea niciodată încredere în calitate de conducător sau lucrător. În primul rând, vei simți că îți lipsește experiența de viață. În al doilea rând, vei simți că nu ai avut suficiente experiențe. În al treilea rând, vei simți că nu te pricepi să vorbești și că nu-ți dai seama de stările majorității oamenilor; în special, când vei vedea oameni în vârstă, vei fi speriat și agitat și nu vei îndrăzni să vorbești. Unii oameni spun: „Mai ales când văd că oamenii religioși care cred de mult timp au unele cunoștințe despre Biblie, nu știu cum să le predic Evanghelia, mă sperii și mă simt inferior față de ei.” Înțelegi atât de multe adevăruri, așadar, de ce te temi? Nu înseamnă că nu poți desluși anumite chestiuni? Odată ce înțeleg adevărul, oamenii ar trebui să poată rezolva aceste chestiuni și probleme și nu vor mai fi constrânși de aceste lucruri.

Ce aspecte ale adevărului ați înțeles prin intermediul subiectelor despre care am avut părtășie astăzi? V-ați lămurit în ceea ce privește lucrarea lui Dumnezeu, modul în care Dumnezeu îi mântuiește pe oameni, metodele Sale pentru mântuirea oamenilor și aspectele oamenilor pe care le schimbă Dumnezeu? (Da.) Acum că aceste lucruri vă sunt clare, nu simțiți și mai mult importanța de a practica adevărul și de a evalua totul în funcție de adevăr? (Ba da.) Nu credeți și mai mult că este extrem de important să urmăriți și să înțelegeți adevărul? Dacă cineva nu înțelege adevărul, nu poate să-și dea seama de nicio chestiune, nu poate să-și dea seama de toate tipurile de oameni, nici de oamenii din toate țările și etniile și, prin urmare, este un neghiob, un idiot. Când văd persoane care poartă ochelari, unii indivizi presupun că sunt profesori sau intelectuali, așa că se simt constrânși și nu îndrăznesc să vorbească, iar ori de câte ori văd persoane înalte și frumoase, se simt inferiori. După ce înțeleg adevărul, nu vor fi oamenii practic neafectați de aceste lucruri? Într-o privință, nu se vor simți constrânși; într-o altă privință, își vor îmbunătăți – într-o anumită măsură – atitudinea și punctul de vedere în ceea ce privește interacțiunea cu oamenii și lucrurile și vor avea, de asemenea, unele perspective asupra acesteia. Acest lucru va fi benefic pentru îndeplinirea datoriei lor, în special când vine vorba de îndeplinirea lucrării de către conducători și lucrători de toate nivelurile.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger