Unii oameni, când vine vorba de sentimente sau de gestionarea lucrurilor, nu știu ce este corect și ce este incorect. În mod similar, nu știu ce este corect și ce este incorect nici când vine vorba de conduita dintre bărbați și femei. De exemplu, ce distanță să păstreze atunci când interacționează și au de-a face cu cineva de sex opus, ce subiecte, remarci și moduri de comportament să evite și la ce detalii să fie atenți în vorbirea și conduita lor zilnică – toate acestea sunt lucruri pe care nu le cunosc. Acest lucru este greu de înțeles – oare nu știu toți oamenii normali că trebuie să existe limite în interacțiunile cu sexul opus? (Ba da.) Este ceva ce trebuie învățat? Copiii pot avea nevoie să fie învățați acest lucru de către părinți, dar pe măsură ce cresc treptat și devin conștienți, ajung în mod natural să știe aceste lucruri fără a fi nevoie să fie învățați de familia lor sau de societate. Este ceva înnăscut, nu-i așa? A ști că există limite între bărbați și femei este o calitate a umanității. Calitățile umanității includ conștiința și rațiunea, prin urmare oamenii știu în mod sigur ce înseamnă să ai simțul rușinii. Dacă ai simțul rușinii, atunci știi cum să tratezi sexul opus. Dacă nu știi și acționezi fără rușine – neștiind ce mod de comportament este corect și ce mod este greșit, ce mod este adecvat și rațional și ce mod este excesiv și încalcă limita – atunci există o problemă cu umanitatea ta, pentru că este minimul pe care o persoană normală ar trebui să-l știe. Dacă cineva știe aceste lucruri și le poate respecta, atunci are conștiința și rațiunea umanității; dacă cineva nu știe niciunul dintre aceste lucruri și chiar are nevoie să i se reamintească și să fie ținut în frâu de alții, atunci un astfel de individ are o mare problemă. Există îndeosebi un tip de individ care nu stă cu persoane de același sex într-un grup, ci stă în mod special lângă persoane de sex opus și se apropie foarte mult de ele – nu încearcă să evite acest lucru. Când alții îl atenționează, unui astfel de individ chiar i se pare ciudat, spunând: „Ce este greșit în a sta aproape unii de alții? Ce am putea să facem în public? Sunt adult, sunt matur – am nevoie să stai cu ochii pe mine? De ce te iei mereu de mine?” Chiar are tupeul să spună: „Ce am putea să facem în public?” – are vreun simț al rușinii? (Nu.) Problema este că trebuie într-adevăr să facă ceva? Sau este că, atât timp cât nu fac nimic, nu trebuie să respecte limitele dintre bărbați și femei? Nu există o distincție între bărbați și femei? (Ba da.) Așa stând lucrurile, ar trebui să existe limite între ei, iar menținerea acestor limite este determinată de simțul rușinii din cadrul umanității. Dacă ai simțul rușinii, vei menține în mod firesc limitele atunci când interacționezi cu sexul opus; nu vei avea nevoie să te supravegheze alții, nici nu vei avea nevoie să fii ținut în frâu de mediu – poți face asta singur. Dacă îți lipsește până și acest strop de rușine și ai nevoie să fii supravegheat și atenționat de alții, atunci cineva ca tine este în mare pericol. Unii oameni sunt deosebit de frivoli în ceea ce privește relațiile dintre bărbați și femei și deseori le fac cu ochiul și le aruncă ocheade persoanelor de sex opus, atingându-le în mod frecvent. Îndeosebi, unor oameni le place în mod special să se etaleze în fața celor de sex opus. Cu cât sunt prezente mai multe persoane de sex opus, cu atât devin mai frenetici și mai entuziasmați și cu atât se etalează mai ostentativ. Alții consideră că acest lucru este inadecvat și nedemn, însă ei nu simt că este o problemă, nici nu au mustrări de conștiință. În schimb, se gândesc: „Este foarte normal. Nu așa ar trebui să stea lucrurile între bărbați și femei? Nu sunt femeile aduse pe lumea aceasta pentru bărbați? Iar bărbații pentru femei? Ce este greșit în a ne distra puțin împreună? Nu este o bucurie? Este atât de obositor să ducem o viață așa de serioasă ca voi! N-ați auzit oameni spunând: «Când bărbații și femeile lucrează împreună, povara devine mai ușoară»?” Vezi, ei consideră acceptabil orice gând sau punct de vedere. Îndeosebi, acceptă întru totul aceste gânduri și opinii false, dar nu acceptă câtuși de puțin afirmații pozitive – ba chiar încearcă să le combată, sunt potrivnici față de ele și le resping. Dacă încerci să le aduci aminte, sunt deranjați de acest lucru și, în inimile lor, te urăsc și te privesc cu ostilitate. Nu acceptă sfatul nimănui și insistă să acționeze în felul acesta. Unii oameni își pot pierde controlul sau pot cădea pradă nepăsării pentru o clipă, comportându-se ocazional într-un mod oarecum desfrânat. Fără a avea nevoie să le reamintească alții, sunt neliniștiți în sinea lor și simt că trebuie să fie atenți în viitor. Aceasta este manifestarea pe care se cuvine să o aibă o persoană cu conștiință și rațiune. Dar indivizii de celălalt tip au mers deja prea departe și au încălcat limita în mod grav; se dedau deja poftelor trupești. Mulți oameni nu suportă să vadă asta. Dacă vor continua așa, se vor pune singuri în pericol și vor fi disprețuiți, respinși și eliminați de Dumnezeu. Însă lor nu le pasă, spunând: „Ce pericol poate exista atunci când te complaci în pofte trupești?” De fapt, sunt complet inconștienți. Unele femei de vreo douăzeci de ani au relații ocazionale cu indivizi de sex opus, stând peste noapte acasă la bărbați. Dacă s-ar afla, reputația lor ar fi distrusă, dar, cumva, nu le pasă. Are o astfel de persoană simțul rușinii? (Nu.) Nu are deloc simțul rușinii. Fie că este vorba de un bărbat sau de o femeie, dacă cineva nu are o limită inferioară în inima sa în privința relațiilor dintre bărbați și femei și nu cunoaște sensul cuvântului „rușine”, atunci acest lucru confirmă pe deplin că acea persoană nu are calitățile umanității. Dacă o persoană are calitățile umanității și comite ocazional o greșeală în ceea ce privește sexul opus sau face ceva ce merge prea departe, va regreta acest lucru toată viața. De fiecare dată când se va gândi la asta, se va înroși la față și va simți înțepături în inimă; va simți disconfort și neliniște, nedorind să mai aducă subiectul în discuție și sperând ca un astfel de lucru să nu se mai întâmple niciodată în viitor. Ceea ce a făcut este o pată permanentă pentru acea persoană. Oamenii normali au simțul rușinii și o limită inferioară în ceea ce privește relațiile dintre bărbați și femei; se vor controla și se vor înfrâna, nefăcând astfel de lucruri. Chiar dacă își pierd o clipă controlul și greșesc cu cineva de sex opus, vor avea regrete. Nu-și vor agrava greșeala, nici nu se vor complace și nu se vor lăsa pradă decăderii atunci când mediul le permite; în schimb, se vor înfrâna. Cum se realizează acest lucru? Este rezultatul bun pe care îl obții atunci când ești ținut în frâu de conștiința și rațiunea ta. Conștiința și rațiunea ta te vor ține în frâu și te vor reglementa, oferindu-ți o limită inferioară, care este și standardul tău minim pentru tratarea unor astfel de chestiuni; cu alte cuvinte, te vor ajuta să nu încalci această limită inferioară și să te abții de la astfel de lucruri. Odată ce slăbiciunea sau vreun motiv special te vor împiedica temporar să-ți strunești impulsurile și, astfel, vei comite o greșeală cu cineva de sex opus, vei simți dezgust și repulsie în adâncul inimii tale și chiar vei avea remușcări tot restul vieții – nu se va întâmpla a doua oară în această viață. Însă oamenilor lipsiți de umanitate nu le pasă când fac asemenea lucruri. Chiar anunță în gura mare și se compară cu alții, crezând că este o aptitudine, că se numește a avea farmec și a obține un avantaj – și că ar fi păcat să nu facă asta. Dacă oamenii de acest fel au ocazia, vor mai face astfel de lucruri? Răspunsul este cu siguranță „da” – le vor face în mod categoric. Nu sunt niciodată supărați că au făcut astfel de lucruri, ci, în schimb, se laudă cu ele. Nu este dezgustător? (Este dezgustător.) Este deja o dezamăgire destul de mare că nu sunt supărați, dar se mai și laudă, ceea ce este și mai dezgustător. Ceea ce fac îi umple pe alții de dispreț, însă ei nu simt absolut nicio rușine; astfel de indivizi nu sunt demni să fie numiți oameni. Fac deseori astfel de lucruri rușinoase și, totuși, nu simt rușine, remușcări sau supărare, iar dacă li se oferă o ocazie sau condiții potrivite în viitor, le vor face din nou – aceasta este o manifestare a lipsei de rușine. Spuneți-Mi, atunci, dacă astfel de indivizi nu practică adevărul, vor fi supărați sau vor avea remușcări? (Nu.) Așa este, nu vor fi nici supărați, nici nu vor avea remușcări. De ce? (Pentru că nu au conștiință și rațiune.) Când vine vorba de a face lucruri rușinoase, unei persoane fără conștiință sau rațiune nu-i este rușine făcând ceva ce până și non-credincioșii ar considera rușinos, nici nu se simte plină de remușcări sau supărată când face asta. Atunci, este și mai puțin probabil să se simtă supărată atunci când face lucruri contrare adevărului, nu-i așa? (Așa e.) În ochii non-credincioșilor, este foarte normal să nu practice adevărul și să nu-l urmărească; nu este considerat rușinos, nici împotriva moralității umane, pentru că așa sunt majoritatea oamenilor. Prin urmare, acel tip de persoană nu simte nimic. Dacă o persoană normală este emondată pentru că nu reușește să practice adevărul și încalcă principiile, întrucât are conștiință și rațiune, va avea remușcări în inima ei, iar conștiința îi va fi tulburată. Dar când o persoană fără conștiință și rațiune face lucruri nerușinate sau lucruri care trezesc disprețul și dezgustul altora, nu simte disconfort sau neliniște. În opinia ei, nu este oare perfect normal să nu practice adevărul? Nu este deloc conștientă, prin urmare o astfel de persoană este dincolo de orice speranță.

Spuneți-Mi, sunt mulți la număr cei care pot vedea în profunzime ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este incorect? Uitați-vă la oamenii din jurul vostru, inclusiv la familie, prieteni și colegi, apoi uitați-vă la frați și surori. Printre acești oameni, sunt mulți sau puțini la număr cei care pot să discearnă și să vadă în profunzime ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este incorect? (Foarte puțini.) Nu sunt mulți care pot ști ce este corect și ce este incorect. Cu alte cuvinte, în această lume, nu sunt mulți oameni cu o umanitate integră și bună, nu sunt mulți nepărtinitori și obiectivi în acțiunile și în vorbirea lor și care nu se dezlănțuie făcând lucruri rele și nu sunt mulți cei care vorbesc rațional și nu folosesc raționamente distorsionate. Mai ales printre non-credincioși, astfel de oameni sunt mult prea puțini. Când intri în contact cu orice non-credincios, este de ajuns să-l auzi vorbind pentru a ști ce fel de persoană este. Cuvintele non-credincioșilor conțin prea multe inexactități și falsificări. Cei mai mulți dintre ei nu vorbesc cinstit și obiectiv, ci vorbesc bazându-se pe sentimentele lor și pentru a-și proteja propriile interese. Indiferent ce cuvinte greșite rostesc sau ce lucruri greșite fac, nu sunt deloc conștienți de ele în adâncul inimii lor. Dacă un credincios în Dumnezeu este asemenea unui non-credincios prin faptul că nu știe ce este corect și ce este incorect în vorbirea și acțiunile sale – și, chiar dacă vorbele pe care le spune și punctele de vedere pe care le susține sunt greșite, tot insistă orbește să le mențină, considerând punctele de vedere greșite drept lucruri pozitive și adevărul și chiar folosind astfel de puncte de vedere pentru a înlocui adevărul și cuvintele lui Dumnezeu – există vreo speranță ca o astfel de persoană să fie mântuită? (Nu.) Unii oameni cred în Dumnezeu de douăzeci sau treizeci de ani, sau chiar toată viața lor, dar nu știu niciodată care sunt lucrurile pozitive și care sunt cele negative, nici nu le este vreodată clar ce este corect și ce este incorect. Le place un lucru și îl apără atât timp cât le aduce beneficii; dacă nu le aduce beneficii, spun că este rău și greșit și îl resping. Au trăit până acum cu o astfel de filosofie și atitudine privind interacțiunile lumești, dar tot susțin că au credință în Dumnezeu și vor să fie mântuiți – nu este o glumă? (Ba da.) În plus, susțin că Îl urmează pe Dumnezeu și sunt martori pentru El. Ce ar putea folosi pentru a aduce mărturie pentru Dumnezeu? Nici măcar nu știu ce este corect și ce este incorect, însă pretind că vor să aducă mărturie pentru Dumnezeu – nu este complet absurd? Ar folosi Dumnezeu astfel de oameni confuzi pentru a-I aduce mărturie? (Nu.) Ar fi o batjocură pentru Dumnezeu ca astfel de oameni să-I aducă mărturie. Aceștia nu simt niciodată că faptele lui Dumnezeu sunt corecte. Evaluate pe baza gândurilor și opiniilor lor, multe lucruri pe care le face Dumnezeu nu corespund gândurilor, opiniilor și noțiunilor lor și, bineînțeles, nu corespund nici intereselor lor trupești. Adesea, cuvintele sau lucrarea lui Dumnezeu sunt contrare aspirațiilor, dorințelor și ambițiilor lor personale, precum și intereselor lor personale de tot felul. Prin urmare, dacă vrei să determini niște oameni care cred în Dumnezeu de zece sau douăzeci de ani să spună din inimă că „Tot ce face Dumnezeu este corect și fără greșeală”, va fi foarte dificil. Se poate spune că există ceva ascuns în inimile lor. După ce au crezut în Dumnezeu în toți acești ani, ei au o experiență directă: simt că dorințele lor nu au fost satisfăcute; și-au dorit să fie funcționari, dar nu au reușit și au vrut să obțină binecuvântări, dar nu le-au obținut. În aparență, casa lui Dumnezeu îi tratează nedrept. În inimile lor, simt că au fost nedreptățiți și au nemulțumiri pe care vor să le exprime, dar nu pot; se tem că, dacă vorbesc deschis, Îl vor ofensa pe Dumnezeu, le vor da altora muniție împotriva lor sau nu-și vor păstra imaginea bună în inimile oamenilor. Așadar, ascund multe lucruri în sinea lor. Doar pentru că nu le spun cu voce tare nu înseamnă că nu au gânduri sau anumite lucruri în inimile lor. Și care sunt aceste așa-zise „lucruri”? Nu sunt înțelegerea și cunoașterea pozitivă a lui Dumnezeu și a lucrării Sale de către acești oameni, ci, mai degrabă, lipsa lor de înțelegere, sfidarea și resentimentele lor față de Dumnezeu, precum și nedreptățile pe care consideră că le-au suferit, acumulate de-a lungul numeroșilor ani de credință în Dumnezeu. Dar pentru că Dumnezeu este Cel în care cred, nu pot spune aceste lucruri. De ce sunt atât de multe lucruri în sufletul lor pe care nu le pot exprima? Există un motiv și în spatele acestui lucru. Acest aspect este suficient în sine pentru a arăta că nu au înțeles în realitate adevărul, deși cred în Dumnezeu de mulți ani. Nu iau în serios urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu. Indiferent ce li se întâmplă, nu privesc lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu, nici nu caută adevărul pentru a găsi o cale de practică. Nu au acceptat niciodată cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul și viața. Nu prețuiesc adevărul și nu-i acordă importanță, nici nu sunt serioși în privința felului în care să-l practice. Pe durata numeroșilor ani de credință în Dumnezeu, I s-au opus mereu, scrutând, iscodind și punând la îndoială cuvintele lui Dumnezeu, chiar împotrivindu-se cuvintelor Sale sau evaluând și judecând cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu cu așa-zisele lor puncte de vedere corecte. Așadar, după mulți ani de credință în Dumnezeu, spun în sfârșit ceva din inimă: „Ce am câștigat din credința în Dumnezeu?” Implicația este că nu au câștigat nimic din credința în Dumnezeu. În inimile lor, consideră că au suferit mult și au plătit un preț greu pentru a-și face datoria în casa lui Dumnezeu de-a lungul anilor, dar dorința lor de a obține binecuvântări și de a urmări faima și câștigul nu a fost satisfăcută. Unii chiar cred că Dumnezeu nu a corectat nedreptățile pe care le-au suferit, așa că sunt sfidători, plini de resentimente și de nemulțumiri în sinea lor. Pentru a obține binecuvântări și de dragul destinației lor, nu au de ales decât să îndeplinească cu nemulțumire o mică parte din datoria lor și să facă puțină lucrare în casa lui Dumnezeu, dar, în cele din urmă, speranțele lor sunt în zadar, iar ei nu câștigă nimic. Există astfel de oameni? Cel puțin unii dintre ei sunt așa. Faptul că nu au câștigat nimic după ce au crezut în Dumnezeu timp de mulți ani se datorează propriilor probleme. Nu au capacitatea de a pricepe sau înțelege adevărul și Îl urmează pe Dumnezeu și își fac datoria cu intenția de a obține binecuvântări. Deși s-au consumat cu sinceritate într-o oarecare măsură, au plătit un preț mare și au suferit mult, nu au fost niciodată interesați de cuvintele rostite de Dumnezeu sau de adevărurile exprimate de El. Nu le-au acceptat niciodată în inimile lor, nici nu au luat în serios practicarea adevărului. Prin urmare, nu știu niciodată dacă dețin sau nu adevărul-realitate și se gândesc: „Putem avea părtășie despre adevăr și înțelegem unele adevăruri, deci cum se poate spune că nu deținem adevărul-realitate?” Dar nu pot scrie nici măcar un singur articol autentic de mărturie bazată pe experiență, așadar unde se află acest adevăr-realitate al lor? Acțiunile și faptele lor sunt în continuare la fel ca ale non-credincioșilor; numai comportamentul lor s-a schimbat puțin comparativ cu non-credincioșii. În modul și metodele lor de a se purta, în gândurile și opiniile lor despre toate evenimentele și lucrurile – în special despre lucrurile pozitive și cele negative, precum și despre ce este corect și ce este incorect – ei nu au privit niciodată lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu sau a adevărului. În schimb, privesc totul conform propriilor gânduri și opinii. Consideră că orice le place este un lucru pozitiv și că orice urăsc este un lucru negativ. Nu privesc niciodată oamenii și lucrurile folosind ca bază cuvintele lui Dumnezeu nu caută niciodată adevărul și nu acceptă adevărul în oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnesc – își urmează doar propria gândire iluzorie pentru a acționa, a trăi și a-și face datoria conform propriilor dorințe, intenții și preferințe. În opinia lor, capacitatea de a se lepăda de lucruri, de a se consuma, de a suferi și de a plăti un preț înseamnă că au adus deja o mare contribuție pentru Dumnezeu; cred că asta înseamnă să ai credință în Dumnezeu și să urmărești adevărul. Ei cred în dumnezeul pe care și-l închipuie în sufletul lor, într-o manieră proprie, și urmăresc adevărul în felul lor. Când sunt emondați pentru că acționează mereu arbitrar și nechibzuit, îndeplinindu-și datoria după propria voință, sau când nu sunt folosiți pentru sarcini importante în casa lui Dumnezeu, se simt descurajați și dezamăgiți. În cele din urmă, extrag totul într-o singură afirmație: „Ce am câștigat crezând în Dumnezeu atâția ani?” Într-adevăr, nu au câștigat nimic. Motivul pentru care nu au câștigat adevărul este că nu-l urmăresc; Dumnezeu nu poate fi învinovățit pentru asta. Aceasta pentru că nici Dumnezeu, nici adevărul nu este părtinitor față de oameni. Nu ai reușit să dobândești adevărul nu pentru că Dumnezeu nu ți-a dat ocazia sau pentru că nu ți-a îngăduit să-I auzi cuvintele, ci pentru că ai auzit cuvintele lui Dumnezeu, însă nu ai cugetat, nu te-ai gândit la ele, nu le-ai practicat sau nu le-ai experimentat. Nu accepți adevărul pentru că nu-l iubești. Dumnezeu nu ți-a închis ochii sau inima; în schimb, preferințele și absurditatea ta ți-au blocat inima, împiedicându-te să accepți adevărul. Nu ai reușit să dobândești adevărul nu pentru că Dumnezeu nu ți l-a oferit, ci pentru că nu ți-a plăcut niciodată să citești cuvintele Sale și nu accepți cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul în inima ta. Îți tratezi propriile convingeri și puncte de vedere ca pe adevărul pe care să-l urmărești și căruia să te supui – vrei ca oamenii să te venereze ca pe Dumnezeu? Cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu sunt doar o formalitate, o formulă pentru tine; nu ai urmărit deloc adevărul și viața. Așadar, credința ta în Dumnezeu nu putea să aibă decât un singur sfârșit – fără ca tu să fi câștigat într-adevăr nimic. De ce nu ai câștigat adevărul? Nu pentru că Dumnezeu nu ți-a arătat har, ci din cauza căii pe care mergi tu însuți. Dumnezeu ți-a dat multe ocazii și te îndeamnă și te ajută cu sinceritate și răbdare, dar tu nu ții deloc seama. Nici nu accepți să fii emondat. Urmărești mereu să obții binecuvântări sau reputație și statut, fără să renunți vreodată. Eșecul tău final de a dobândi adevărul este cauzat întru totul de calea pe care ai mers tu însuți. Nu ai mers pe calea urmăririi adevărului. Acest lucru nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Nici Dumnezeu, nici adevărul nu este părtinitor față de oameni. Indiferent de atributul tău, atât timp cât ești o ființă umană, atunci, chiar presupunând că ai o capacitate de a înțelege adevărul puțin mai slabă decât cea a unei persoane normale, dacă poți totuși să asculți cuvintele lui Dumnezeu cu inima ta, să accepți și să practici cuvintele Sale – în ciuda faptului că s-ar putea să înțelegi doar niște doctrine și să respecți niște reglementări – poți totuși să câștigi ceva. Majoritatea oamenilor pot face asta, așadar tu de ce nu poți? Alții ascultă predici și își fac la fel datoria, așadar de ce pot să dobândească adevărul, să-și facă datoria conform standardului, să se elibereze de firile corupte și să se supună lui Dumnezeu, dar tu nu poți? Dumnezeu ți-a rânduit mediul în care să-ți faci datoria, sperând că vei înțelege adevărul și vei putea să-l pui în practică. Dumnezeu nu te-a împiedicat, dar tu râvnești mereu la lucruri lumești și la plăceri trupești, nu mănânci și nu bei cuvintele lui Dumnezeu și ești scârbit de adevăr, respingându-l în inima ta. Susții filosofiile Satanei, învățarea și cunoașterea ca pe lucruri pozitive și adevărul, în vreme ce ignori cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, considerându-le dușmanul tău, ceva opus ție. Din moment ce nu iubești adevărul în inima ta, de ce crezi în Dumnezeu? Crezi în Dumnezeu, dar nu asculți și nu accepți cuvintele Sale – ai mai putea spera să fii mântuit? Nu accepți adevărul și nu te eliberezi de firile tale corupte, așadar cum poți fi mântuit? Nu accepți cuvintele lui Dumnezeu și nu urmărești adevărul, dar tot vrei să fii acceptat și recunoscut de Dumnezeu, aceasta este o iluzie deșartă; nu va funcționa. Nu accepți cuvintele lui Dumnezeu și nu accepți adevărul, ceea ce înseamnă că nu există un loc pentru Dumnezeu în inima ta. Nu vei face decât să te îndepărtezi tot mai mult de Dumnezeu. Vei fi întocmai ca un non-credincios; îți va fi imposibil să dobândești mântuirea.