O disecție a civilizației și culturii umane

Sfera acoperită de subiectul „ceea ce este creat de Dumnezeu” este foarte vastă, așa că trebuie să dăm mai întâi câteva exemple și apoi să le discutăm pas cu pas. Tocmai am vorbit despre țânțari. Putem spune cu siguranță că nimănui nu-i plac țânțarii sau că nimeni nu este dispus să trăiască cu ei; dimpotrivă, toți îi detestă și chiar își doresc să nu vadă niciodată vreunul toată viața lor. Deși problema țânțarilor nu este una majoră, ea implică un anumit tip de lucru și implică, de asemenea, înțelegerea de către oameni a naturii unui anumit tip de lucru din cadrul persoanelor, evenimentelor și lucrurilor create de Dumnezeu. Desigur, cheia este aici că aceasta implică faptul că oamenii ajung să cunoască și să înțeleagă un adevăr, implicând și principiile de practică privind modul în care oamenii tratează un anumit tip de lucru din cadrul persoanelor, evenimentelor și lucrurilor din viața lor. Prin urmare, deși țânțarul nu este o vietate mare, chestiunile pe care le implică nu sunt mici; merită ca oamenii să încerce să le înțeleagă și să le exploreze. Conținutul privind „ceea ce este creat de Dumnezeu” implică atât subiecte macroscopice, cât și microscopice. Tocmai am avut părtășie pe scurt despre o specie mică din domeniul microscopic: țânțarul. Este un tip de vietate relativ mică, pe care oamenii o pot vedea cu ochiul liber; orice este mai mic decât un țânțar nu merită discutat. Țânțarii sunt un tip de vietate cu care oamenii pot intra deseori în contact, o vietate relativ microscopică, vizibilă cu ochiul liber. Întrucât această chestiune este la nivel microscopic, vom avea părtășie despre ea mai târziu. Așadar, despre ce ar trebui să avem părtășie mai întâi? (Despre lucruri macroscopice.) Să avem părtășie mai întâi despre lucrurile macroscopice. Sunt multe lucruri macroscopice. Cel mai apropiat de viețile oamenilor sau cu care oamenii pot intra în contact, pe care îl pot simți și vedea și care este familiar tuturor – pe lângă obiectele din mediul de viață creat de Dumnezeu pentru om – este omenirea însăși. Așadar, când vine vorba de omenire, dintre diversele persoane, evenimente și lucruri pe care le pot vedea oamenii, despre care merită să vorbim? Care merită să fie înțelese? Subiectul care merită cel mai mult să fie înțeles când vine vorba de societatea umană este așa-zisa civilizație a omenirii. Principalul subiect acoperit de această civilizație îl reprezintă diferitele culturi. Apariția diferitelor culturi izvorăște din educația din cadrul diferitelor societăți; educația din cadrul diferitelor societăți dă naștere unor culturi diferite, iar pe fondul acestor culturi diferite au apărut în diferite epoci așa-zisele civilizații ale omenirii. Aceasta este sursa și originea civilizației umane. Societatea orientală are civilizația ei și, desigur, are și așa-zisa ei cultură. Apariția acestei culturi provine din modul în care societatea orientală își educă oamenii. În mod similar, societatea occidentală are și ea așa-zisa ei civilizație. Civilizația occidentală provine, de asemenea, din cultura ei, iar apariția culturii sale provine, în mod asemănător, din educația societății occidentale. Cu alte cuvinte, educația societății occidentale din diferite epoci a dat naștere culturii occidentale și, pe un astfel de fundal cultural, civilizația occidentală a apărut, s-a format și s-a dezvoltat treptat până în zilele noastre. Fie că este vorba de cultura orientală, fie de cea occidentală, ambele și-au educat popoarele respective în acest fel, generație după generație. De-a lungul diferitelor epoci, acestea au condiționat și au influențat continuu generație după generație și s-au răspândit de la o generație la următoarea în diferite epoci, dezvoltându-se totodată în permanență și continuând să fie transmise. În acest fel, culturile și civilizațiile orientale și occidentale s-au format și au evoluat treptat, au fost recunoscute și acceptate treptat de către oameni, prinzând contur și consolidându-se treptat în societățile orientale și occidentale. Astfel s-au format culturile și civilizațiile dominante ale Orientului și Occidentului. Orientul are cultura și civilizația sa dominantă, la fel și Occidentul. Societățile orientale și occidentale au format culturi și civilizații diferite în ceea ce privește esența, forma și influența lor asupra omenirii. Atât cultura orientală, cât și cea occidentală au avut o influență de neșters, irezistibilă sau de neînlocuit asupra vieții, supraviețuirii, gândurilor și punctelor de vedere ale oamenilor. Întrucât vorbim despre culturile orientale și occidentale, acestea prezintă cu siguranță deosebiri. Cultura orientală are propriile gânduri și puncte de vedere principale pe care le prețuiește, în timp ce cultura occidentală are propriile caracteristici, precum și gânduri și puncte de vedere principale pe care le prețuiește. Așadar, ce prețuiește cultura orientală? Ce ne învață în principal cultura orientală? Cei mai mulți oameni nu înțeleg pe deplin acest aspect. Unii dintre voi ar putea să fie complet nedumeriți: „De ce vorbești despre lucrurile pozitive începând din acest punct?” Numeroase lucruri macroscopice conțin în mod inerent multe componente abstracte. Deși nu înțelegeți încă acest aspect, dacă ascultați cu atenție, veți înțelege.

Să vorbim mai întâi despre cultura orientală. Ce prețuiește cultura orientală? Care este esența ei? Care este influența ei asupra oamenilor? Care sunt principalele caracteristici ale culturii orientale pe care le-ai simțit personal, le-ai văzut sau le-ai înțeles, de care ai ajuns să-ți dai seama și despre care ai ajuns să afli prin influența subtilă a expunerii îndelungate la ea? Discuțiile despre cultură au legătură cu educația. Fie că este vorba de educația din familie, de la școală sau din societate, totul se referă la cultură; se referă la educația unei națiuni sau a unui anumit grup de oameni. Educația creează un fundal cultural – acest lucru este sigur. Știți ce fel de educație prețuiește cultura orientală? (Cultura orientală acordă o mare importanță tradiției.) Așadar, care este esența tradiției? „Tradiția” este un concept. Care este conținutul specific acoperit de acest concept? Este vorba de cerințele privind modul în care ar trebui să gândești, ce ar trebui să faci și în ce direcție și spre ce scop ar trebui să-ți îndrepți purtarea. Aceasta este esența specifică a educației sale. Educația pe care o prețuiește societatea orientală este educația social-morală, iar această educație social-morală are și ea un conținut specific. De exemplu, o tendință ideologică propagată adesea în societatea orientală este folosirea rațiunii pentru a-i convinge pe alții. Este aceasta una dintre ele? (Da.) Există, de asemenea, politețea înaintea forței, cedarea în fața altora din politețe și „Inima unui prim-ministru este suficient de mare pentru a naviga cu o barcă în ea”. Există și „Armonia este comoară, toleranța este virtute” și „Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat”. Ce altceva? „Niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să se răzbune”, „Unde e viață, e speranță”, „Un om măreț știe când să cedeze și când să se afirme” și „Ambiția unui om adevărat nu cunoaște limite”. Ce altceva? (Se pune la socoteală „Pietatea filială este o virtute care trebuie pusă mai presus de orice altceva”?) Și aceasta se pune la socoteală. Mai există „Ce bucurie aduce un prieten venit de departe”, care se referă la ospitalitate. Ce altceva? („Aș încasa un glonț pentru un prieten” și „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”.) Efectul pe care toate aceste concepte din educația orientală își propun să-l obțină este de a-i face pe oameni să prețuiască morala socială; aceste concepte îi învață pe oameni ce reguli ale etichetei ar trebui să respecte în societate și îi determină să trateze această așa-zisă etichetă ca pe un simbol al caracterului cuiva. Educația orientală folosește aceste lucruri pentru a regla comportamentul oamenilor. Dacă o persoană vrea să-și consolideze poziția în societate, trebuie mai întâi să se asigure că dobândește admirația, stima și respectul celorlalți în toate privințele. O persoană poate fi considerată cu adevărat bună doar dacă dobândește un caracter moral care are astfel de caracteristici ale umanității. După ce primesc o asemenea educație, oamenii se folosesc de aceste idei despre așa-zisul caracter moral pentru a se constrânge, străduindu-se să îndeplinească aceste cerințe. Această educație orientală îi învață pe oameni să respecte eticheta în aparență, astfel încât să pară politicoși, manierați, cu un caracter moral nobil. Cât despre ceea ce gândesc în sinea lor, indiferent ce nevoi ale umanității, ce năzuințe sau chiar ce ambiții și dorințe au, toate acestea ar trebui reprimate și îngropate adânc în inimile lor, pentru a nu fi expuse. Am avut anterior părtășie destul de mult despre acest aspect al educației orientale. Care este natura tuturor acestor concepte educaționale ideologice? Sunt ele în concordanță cu nevoile umanității? Sunt în concordanță cu esența umanității? (Nu.) Tocmai deoarece comportamentul trăit și dezvăluit de cei supuși acestei educații social-morale orientale este întru totul contrar esenței oamenilor și nevoilor umanității lor, acest lucru dovedește perfect un aspect: diversele idei promovate de această educație social-morală orientală sunt contrare situațiilor reale ale oamenilor și celor ce există, de fapt, în umanitatea lor. Această educație social-morală a luat naștere în societatea orientală pentru a acoperi problemele reale ale oamenilor și pentru a le îngădui să trăiască mai respectabil în societate, să pară mai nobili și mai vrednici de aprobarea altora. Astfel, trebuie spus că educația în acest tip de context este o educație bazată pe prefăcătorie. Esența sau efectul intenționat al acestei educații bazate pe prefăcătorie este de a preveni fiecare persoană să nu le arate altora adevărata față – indiferent de caracterul său și de mediul din care provine, ar trebui să învețe să se deghizeze și să se mascheze, așa încât să poată avea mai multă demnitate și mândrie în fața altora, să trăiască respectându-se pe sine și într-un mod care să-i aducă admirație și aprobare.

În contextul acestei educații orientale bazate pe prefăcătorie, ce au învățat orientalii? Au învățat să reprime și să îndure. Educația ideologică orientală a generat o anumită caracteristică în umanitatea orientalilor, iar consecința acestei caracteristici – fie că este privită la nivelul gândirii, fie în ceea ce privește comportamentul – este că îi învață pe oameni cum să reprime și să îndure. Mai exact, în orice epocă socială, sub orice clasă conducătoare și în orice mediu de viață, când întâlnesc tot felul de persoane, evenimente și lucruri, oamenii trebuie să învețe cum să reprime, să îndure și să nu-și dezvăluie adevăratele emoții și gânduri. Denumirea „a reprima și a îndura” este o exprimare frumoasă; de fapt, este o prefăcătorie. Și de ce se folosesc oamenii pentru această prefăcătorie? Se folosesc de diverse gânduri, puncte de vedere, tactici pentru conduita personală și filosofii pentru interacțiuni lumești extrase din educația social-morală orientală sau din cultura orientală pentru a se deghiza, astfel încât să pară la prima vedere oameni politicoși, manierați, cu un caracter moral nobil, cu integritate și demnitate, capabili să câștige stima, aprobarea și admirația altora. Aceasta este influența educației social-morale orientale asupra oamenilor; principalul său efect este că oamenii ajung să învețe să reprime și să îndure. Sintagma „să reprime și să îndure” cuprinde faptul de a-i determina pe oameni să îndure totul, să folosească rațiunea pentru a-i convinge pe alții și să fie politicoși înainte de a recurge la forță în interacțiunile cu ei, încercând să-i trateze pe alții cu o bunătate extremă. Este ca și cum ar fi deosebit de mărinimoși, având o inimă plină de bunăvoință și de toleranță; aceștia se prefac că sunt deosebit de măreți și de nobili, chiar privind totul de sus, din poziția superioară a moralității umane. Prin urmare, în acest context cultural oriental, viața culturală a orientalilor este practic impregnată de aceste idei și concepte. Totodată, această cultură este folosită pentru a condiționa și a influența în permanență generația următoare. De exemplu, în filmele și dramele de televiziune, se promovează adesea anumite idei, una dintre ele fiind: „Marii eroi cu spirit cavaleresc își aduc contribuția pentru țara și poporul lor”. Care este imaginea unui mare erou cu spirit cavaleresc în mintea oamenilor? În filmele de arte marțiale, observi că majoritatea marilor eroi cu spirit cavaleresc sunt eleganți și rafinați, purtând o pălărie de bambus și o sabie sau o spadă la șold. Sunt lipsiți de expresie și altruiști, purtând în inimă lumea, oamenii de rând și toate ființele vii și susțin dreptatea, săvârșesc fapte bune și acumulează merite în peregrinările lor. Când văd nedreptăți, își scot sabia pentru a veni în ajutor, acționând atunci când este nevoie. Aceasta este imaginea unui mare erou cu spirit cavaleresc în mintea oamenilor, fiind și valoarea pe care o au astfel de figuri în mintea lor. Motivul pentru care filmele și dramele de televiziune creează asemenea personaje este că toți orientalii au o astfel de năzuință în inimile lor față de societate și de omenire. Ei tânjesc ca astfel de oameni să existe în societate sau în viață, astfel încât ei înșiși să nu mai fie nevoiți să reprime și să îndure și să nu mai fie înrobiți și încătușați de această cultură socială. Tocmai pentru că oamenii au această nevoie, asemenea personaje continuă să fie create în anumite opere literare și artistice. Acest lucru servește nevoilor propagandei culturale, precum și nevoilor publicului. Oamenii de rând au reprimat și au îndurat în societate prea mult timp și cu prea multă durere; au nevoie de o supapă, dar nu au niciuna. Nu pot să obțină satisfacție decât în figurile eroice și în marii eroi cu spirit cavaleresc creați în aceste opere literare și artistice. Prin urmare, astfel de filme și opere de televiziune și astfel de personaje sunt acceptate și lăudate de public. Când publicul vede că faptele drepte ale acestor mari eroi cu spirit cavaleresc din filme și din dramele de televiziune – sau faptele lor de a-și scoate sabia pentru a ajuta când văd o nedreptate – corespund perfect nevoilor sale psihologice, toți aplaudă și ovaționează, strigând: „Așa îți trebuie! Asta primești dacă faci rău! Asta primești dacă rănești oamenii!” Uralele lor reflectă durerea de a fi nevoiți să reprime și să îndure pe care orientalii o experimentează în viața lor zilnică, precum și presiunile puternice, felurite și răul imens pe care le îndură din partea societății și a clasei conducătoare. Prin urmare, astfel de producții de divertisment sunt primite cu entuziasm de oamenii de rând în inima lor, fiind aprobate și dorite de ei.

Tocmai pentru că reprimarea și îndurarea cauzate de această educație social-morală orientală i-au înrobit și i-au restricționat pe orientali în cea mai mare măsură posibilă în ceea ce privește gândirea și umanitatea lor, umanitatea și gândirea lor au fost puternic denaturate. Cum se manifestă această denaturare? Se manifestă prin faptul că toți îi urăsc pe funcționari și pe cei bogați; când văd o nedreptate, simt ură în sinea lor și o asociază imediat cu clasa conducătoare sau cu cei bogați, simțind că toată durerea lor este provocată de aceștia. Acesta este un aspect. În plus, deoarece educația social-morală orientală dă naștere în sinea oamenilor unui caracter care reprimă și îndură, gândurile orientalilor sunt înrobite și încătușate într-o mare măsură. Comparativ cu occidentalii, orientalilor le este greu să dobândească o gândire independentă sau eliberarea minții la nivelul gândirii; adică, nu sunt capabili să gândească și să raționeze liber, autonom și independent. Prin urmare, în mediul social din Orient, toți, de la copii la adulți, au o trăsătură servilă; le este greu să se gândească la o problemă în mod independent sau să finalizeze în mod independent o sarcină conform principiilor și planurilor. Un alt aspect este că reprimarea și îndurarea de care dau dovadă orientalii îi fac ostili față de societate, de omenire și de fiecare pătură socială. Acest lucru i-a determinat, de asemenea, să dezvolte o trăsătură destul de alunecoasă în umanitatea lor, care poate fi rezumată drept un fel de mârșăvie. Întrucât această lume este atât de nedreaptă, oamenii trebuie să reziste diverselor presiuni și constrângeri din partea societății, a mediului lor de lucru și a familiilor lor, având drept rezultat faptul că nevoile normale ale umanității lor – nevoile lor emoționale și fizice normale – nu sunt tratate în mod adecvat sau corect. Astfel, toți au o atitudine frivolă, cinică sau blazată față de viața lor. Această atitudine îi face pe orientali să simtă că speranța în viață este foarte slabă; aproape că nu au nicio motivație de a trăi și nu pun suflet în nimic din ceea ce fac. În acest fel, dezvoltă o atitudine vicleană și alunecoasă față de interacțiunile cu lumea, iar această atitudine vicleană și alunecoasă poate fi rezumată drept „mârșăvie”. La ce se referă această „mârșăvie”? Se referă la atitudinea frivolă în tot ce face cineva. De exemplu, atitudinea unora față de îndeplinirea datoriei lor este de a proceda după bunul plac – dacă au chef să facă ceva, fac puțin; dacă nu au chef, atunci nu fac. Când lucrarea lor presupune chiar și o mică presiune, se plâng de cât de grea este și vor să se odihnească. Dacă ai părtășie cu ei despre adevăr și le spui că vor întârzia lucrarea în felul acesta, ei spun: „Nu-mi pasă. Am chef să mă odihnesc acum. Vreau să mă distrez o vreme!” Nu au o atitudine serioasă și responsabilă în nimic din ceea ce fac. Fie că este vorba de lucrare, de viața de zi cu zi sau chiar de întreaga lor viață și de credința lor, sunt dezorientați, nu au o atitudine serioasă, adoptând una frivolă. Oriunde merg, vor să dea buzna. Când se lovesc de un obstacol, nu-i deranjează câtuși de puțin; nu suportă să fie controlați și tânjesc să se bucure de libertate. Dacă sunt eliberați, comit fapte rele cu nechibzuință; dacă își pierd libertatea, se plâng de toți și de toate. Acesta este tipul de atitudine pe care îl au. Nu este aceasta mârșăvie? (Ba da.) Acesta este caracterul unic pe care l-au dezvoltat orientalii în mediul social al Orientului. Unii oameni recurg, de asemenea, la reprimare și îndurare; ei pot îndura orice, făcând asta foarte mult timp. Au o rezistență și o reziliență extraordinare, pot suporta orice greutăți, pot supraviețui în orice mediu, reușesc să zâmbească în orice mediu și pot totuși să adoarmă noaptea când vine vremea pentru somn, fără să verse nicio lacrimă. De exemplu, când se produce o inundație și casele, câmpurile și animalele unor oameni sunt acoperite de ape, aceștia nu par să sufere prea mult. Se concentrează intens doar să adune lucruri valoroase din inundație, plănuind să facă avere. Alții îi avertizează: „Nu este sigur să-ți riști viața adunând lucruri așa!” Ei răspund: „O inundație este ocazia perfectă de a te îmbogăți. Această șansă este greu de găsit!” Alții spun: „Câmpurile noastre sunt inundate, grânele noastre au fost luate de ape, guvernul nu ne dă niciun ajutor și nimeni nu vine să ne ajute. Cum vom trăi? Viața în această lume este pur și simplu prea grea. Nici măcar nu are rost să trăim!” Dar ei spun: „Când se produce un dezastru, trebuie să te bazezi pe tine însuți. Cerurile îi vor lăsa mereu omului o cale de ieșire. O inundație este o ocazie grozavă de a te îmbogăți. Este o afacere fără capital și cu un profit enorm. Chiar dacă am pierdut niște lucruri, vom recupera altele – acest lucru va compensa bine pierderile și am putea chiar să obținem un mic profit!” Vezi, oamenii normali simt durere când se produce un dezastru și suferă pierderi, dar printre orientali există asemenea „figuri eroice” – indiferent ce dezastru se abate asupra lor, pot să se lase purtați de val și chiar să găsească ocazii de a se îmbogăți. Nu se frământă, nu sunt abătuți și, chiar dacă guvernul nu le oferă ajutor sau nu le rezolvă problemele, nu le pasă. Este ca și cum, după ce au trecut atât de mult prin dezastre, s-ar fi obișnuit pur și simplu cu ele. Nu este așa societatea chineză? Prin urmare, cu acest tip de educație din societatea chineză, operele literare și artistice de care beneficiază oamenii în timpul liber sau modurile în care se relaxează sunt îndeosebi forme de critică de sine și de autoironie. Așa se amuză chinezii, găsind o mică ușurare pentru reprimarea din inimile lor. Dar, după aceea, în viața de zi cu zi, continuă să se prefacă, să reprime și să îndure la fel ca înainte. Indiferent cum îi tratează guvernul, oamenii de rând s-au obișnuit deja cu acest tip de tratament. Atât timp cât nu mor de foame, se simt mulțumiți; fără amenințarea unei morți iminente, nu se gândesc la răzvrătire. Oamenii de rând s-au resemnat cu lucruri precum: „Mai bine să duci o viață rea decât să mori de o moarte bună; Cerurile îi vor lăsa mereu omului o cale de ieșire. Hai să trăim pur și simplu așa! Drepturile omului? Democrație? Acestea sunt dorințe extravagante. Noi, chinezii, ne-am născut cu acest destin mizerabil. Atât timp cât putem să rămânem în viață, este de ajuns!” Nu înseamnă că sunt extrem de înceți la minte și de amorțiți? Le-a mai rămas vreo fărâmă de demnitate umană? (Nu.) Este o stare de fapt deplorabilă.

Majoritatea operelor literare și artistice create în Orient sunt foarte diferite de cele din Occident prin ceea ce reflectă și promovează. Deși operele literare și artistice orientale reflectă unele nedreptăți sociale, aceasta nu este gândirea pe care regizorii sau scenariștii vor într-adevăr să o promoveze, iar motivul nu este cel de a satisface unele dintre nevoile publicului. Ce promovează cu adevărat în aceste opere? Tot educația social-morală orientală. Principalele sale manifestări sunt sentimentele patriotice, care susțin că oamenii ar trebui să-și iubească țara, să fie preocupați de țară și de popor, să fie „oameni adevărați cu ambiții fără limite”, să-și scoată sabia pentru a sări în ajutor când văd o nedreptate și să încaseze un glonț pentru un prieten. Ce altceva promovează? „Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat” și „Niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să se răzbune”. Umanitatea pe care o susțin este, de fapt, lipsită de conținut; sunt doar închipuirile și deducțiile oamenilor. O susțin doar pentru stabilitatea regimului clasei conducătoare, așa încât oamenii să trudească veșnic ca niște animale de povară pentru clasa conducătoare, fără să li se permită nici cea mai mică împotrivire. Aceste idei deșarte sunt folosite pentru a-i amorți și a-i induce în eroare pe oameni, satisfăcându-le nevoia de divertisment și nevoile trecătoare ale inimilor lor. De exemplu, ce se promovează în romanele sau în filmele și dramele de televiziune cu arte marțiale? Spiritul cavaleresc, transformarea într-un mare erou și cavaler care îi jefuiește pe bogați pentru a-i ajuta pe săraci și care își scoate sabia pentru a-i ajuta pe alții. Așa-zisul mare erou cu spirit cavaleresc este întruchipat de zicala: „Marii eroi cu spirit cavaleresc își aduc contribuția pentru țara și poporul lor.” Promovarea spiritului cavaleresc îi face pe oamenii de rând nu doar să laude astfel de personaje, ci și să aspire și să urmărească să devină acest tip de persoană. Ce altceva promovează operele literare și artistice orientale? Acestea promovează eroismul: a trudi și a-și epuiza inima și mintea pentru țară, pentru națiune și pentru bunăstarea unei regiuni și a locuitorilor acesteia și a-și sacrifica tinerețea și viața pentru măreața cauză a națiunii. Pe scurt, aceste biografii și legende ale exponenților artelor marțiale produse în mediul social oriental – și, în special, cel chinezesc – fie că sunt tradiționale sau moderne, fie că sunt fictive sau bazate pe figuri și evenimente istorice reale, toate îi învață pe oameni să aspire la altruism și abnegație. Toate au această temă și acest miez educațional, urmărind să-i determine pe oameni să aibă o moralitate socială nobilă. Altruismul și abnegația înseamnă renunțarea la sine; ele susțin că sinele mai mare este prioritar față de sinele mai mic, că țara este prioritară față de familie și doar așa poate cineva să aibă o viață bună. Acesta este genul de gândire pe care îl insuflă oamenilor. Cu alte cuvinte, te învață să nu fii egoist, să nu te gândești numai la tine, să nu faci sacrificii sau eforturi pentru propria viață, pentru propria supraviețuire sau pentru orice are legătură cu tine și nici măcar să nu lupți pentru aceste lucruri în vreun fel. În schimb, trebuie să te sacrifici și să aduci contribuții pentru țara ta natală, pentru societate, pentru omenire și pentru măreața cauză a națiunii. Aceste învățături sunt denumite colectiv educație bazată pe prefăcătorie. Această așa-zisă educație bazată pe prefăcătorie este nerealistă și nu corespunde nevoilor umanității; pe baza privării oamenilor de nevoile umanității, de instinctele lor înnăscute și de dreptul lor elementar de a supraviețui, aceasta îi îmboldește să facă sacrificii fără rost pentru țară și națiune pentru o cauză deșartă și lipsită de sens. Această virtute a sacrificiului de sine este întru totul ceva insuflat cu forța în umanitatea oamenilor de către societatea orientală. „Insuflat cu forța” înseamnă că nu este ceva ce ia naștere spontan din umanitate, nu este ceva inerent instinctelor înnăscute ale umanității, nu este ceva ce pot dobândi instinctele înnăscute și nu este ceva ce dorește să obțină liberul arbitru înnăscut sau voința subiectivă a cuiva. În schimb, este ceva insuflat cu forța în mintea oamenilor de clasa conducătoare sau de sociologi, inducându-i în eroare sau forțându-i să accepte astfel de obligații și responsabilități sociale, apoi educându-i sub marele stindard al așa-zisului „caracter moral nobil”, lăsându-i fără puterea de a se elibera și prea speriați pentru a încerca. Asta pentru că, dacă te eliberezi de această educație sau treci peste ea, dacă nu accepți această educație, atunci ești un dușman al întregii societăți și al întregii națiuni – ești un răzvrătit odios, nu ești uman, ești excentric și va trebui să te confrunți cu izolarea în condițiile tale de viață. Prin urmare, chiar dacă oamenii sunt oarecum nemulțumiți în inimile lor, chiar dacă urăsc această societate și acest tip de educație, nu au nici puterea, nici curajul de a se elibera de ea, cu atât mai puțin curajul de a-i spune „nu”. Nu pot decât să râdă forțat și să suporte – nu au nicio putere de a se împotrivi și pot doar să îndure în tăcere. Dacă nu înduri, atunci, la scară largă, societatea te va condamna, te va disprețui și respinge; iar la scară redusă, familia și cei dragi te vor disprețui și respinge, se vor distanța de tine, te vor izola și chiar te vor condamna drept un răzvrătit odios. Să luăm un exemplu. Când erai copil, de pildă, să spunem că părinții te-au învățat următoarele: „Când ieși din casă și vezi persoane în vârstă, trebuie să le saluți. Spune-le celor mai tineri decât noi «unchiule» sau «mătușico», iar celor în vârstă, «bunicule» sau «bunico». Atunci când cineva îți dă ceva, trebuie să spui «mulțumesc». Dacă un alt copil te lovește, trebuie să înduri; ripostează doar dacă într-adevăr nu mai suporți. Trebuie să dai dovadă de cea mai mare reținere.” Și, într-o zi, ai ieșit și ai văzut pe cineva, dar pentru că erai timid, nu ai îndrăznit să-l saluți. Părinții tăi au simțit că i-ai făcut de rușine, așa că te-au disciplinat când ai ajuns acasă și, de atunci înainte, ai salutat de îndată ce ai văzut pe cineva. Ca să eviți bătăile, indiferent cât de jenat sau cât de reticent erai în sinea ta, tot trebuia să-ți înfrângi voința și să saluți oamenii. Crescând într-un astfel de mediu, nu ai avut de ales decât să înduri totul. Chiar și într-o astfel de chestiune măruntă, trebuie să te comporți așa; fie acasă, fie în societate, nu poți face nimic altceva. Dacă nu te simți în largul tău și vrei să fii încăpățânat măcar o dată, nu doar că te condamnă societatea – chiar și familia și părinții tăi îți vor face morală și te vor dojeni. După ce crești, îți dai seama că salutarea oamenilor este de dragul reputației și pentru a-ți găsi mai ușor un loc în societate. Când erai copil însă, nu puteai să pricepi asta, dar tot trebuia să te comporți așa. În caz contrar, erai disciplinat și uneori chiar certat sau bătut de părinții tăi în fața celorlalți, lucru pe care nu-l uitai niciodată întreaga viață. Prin urmare, în contextul mai larg al societății, nu poți decât să accepți această educație privind așa-zisul „caracter moral nobil”. Indiferent de consecințele acceptării ei, indiferent de modul în care îți influențează în cele din urmă umanitatea și indiferent de caracterul sau de trăsăturile umanității pe care te determină să le dezvolți – în cele din urmă, numai tu trebuie să suporți aceste consecințe.