Cum să urmărești adevărul (18) Partea a treia
Unii oameni întreabă: „Atât merele, cât și perele sunt fructe originale, poruncite de Dumnezeu. Dacă sunt altoite împreună pentru a obține un hibrid măr-pară, este acesta un lucru negativ? Ar trebui să-l mâncăm sau nu?” Este o situație care se poate ivi în viața de zi cu zi, nu-i așa? Spune-Mi, ar trebui să-l mănânci sau nu? Dacă îl mănânci, vei fi otrăvit? Va avea corpul tău de suferit? Îți va afecta durata de viață? Va afecta modul în care te privește Dumnezeu? Îți va afecta finalul? Cum ar trebui privită această chestiune? Acest lucru testează dacă înțelegi adevărurile-principii și dacă înțelegi conținutul părtășiei de mai devreme. Dacă înțelegi acest aspect al adevărului și ai priceput adevărurile-principii în această privință, atunci, când te vei confrunta cu situații în viața reală, vei ști cum să practici, vei ști ce acțiuni sunt contrare adevărului și ce acțiuni susțin adevărul și se încadrează în sfera adevărurilor-principii. Ar trebui să mănânci hibrizi măr-pară? (Nu.) Oare pentru că nu ai îndrăzni să-i mănânci sau pentru că nu ar trebui consumați? (Nu am îndrăzni să-i mâncăm.) Spuneți că nu ați îndrăzni să-i mâncați, dar nu cumva ați mâncat destul de mulți în viața voastră de zi cu zi? Și ce s-a întâmplat după ce i-ați mâncat? A avut corpul vostru de suferit? Mai întâi, haideți să stabilim dacă un hibrid măr-pară este un lucru pozitiv sau unul negativ. Ați spus că nu ar trebui mâncat. Subtextul acestei afirmații este că un hibrid măr-pară este un lucru negativ, așa că nu ar trebui mâncat. Asta ați vrut să spuneți? (Da.) Atunci, este corectă această înțelegere? Ar trebui interpretată în acest fel chestiunea hibrizilor măr-pară? Dacă nu v-aș fi dat exemplul pentru a avea părtășie, ați fi crezut că hibrizii măr-pară nu ar trebui consumați, că v-ar otrăvi – așa cum Eva, când a încălcat porunca lui Dumnezeu și a mâncat fructul din pomul cunoașterii binelui și răului, a fost ispitită de Satana să păcătuiască și a căzut în mod inextricabil în mâinile Satanei. Mai ales că acum este momentul critic al mântuirii omenirii de către Dumnezeu și timpul se scurge, ați fi crezut că trebuie să fiți atenți și să nu mâncați lucruri la întâmplare, că ați putea încălca în caz contrar principiile și decretele administrative, lăsându-vă fără șansa de a fi mântuiți și, atunci, regretele ar fi inutile. Nu puteți vedea această chestiune în profunzime; ați fost puși în încurcătură de un asemenea lucru mărunt. Credeți că hibrizii măr-pară nu ar trebui consumați și nu ați îndrăzni să faceți asta, deoarece ar fi o încălcare a principiilor și a decretelor administrative, ceea ce ar fi groaznic! Nu credeți asta cu toții? Așadar, ar trebui sau nu să mâncați hibrizi măr-pară? (Dumnezeule, tocmai am discutat despre acest lucru și credem că putem mânca hibrizi măr-pară, deoarece omul doar îmbunătățește merele și perele și nu a schimbat legile poruncite de Dumnezeu pentru ele. Așadar, consumul de hibrizi măr-pară nu implică o încălcare a decretelor administrative.) După ce ați avut părtășie, ați dobândit o oarecare claritate și înțelegeți acum că legile poruncite de Dumnezeu au rămas practic neschimbate în ceea ce privește hibrizii măr-pară, așa că îi puteți consuma. Ceea ce tocmai ați spus este corect; doar că nu ați explicat clar. Haideți să nu discutăm deocamdată dacă hibrizii măr-pară pot fi mâncați sau nu; haideți să vorbim mai întâi despre motivul pentru care nu încalcă legile poruncite de Dumnezeu. Atât merii, cât și perii sunt plante create de Dumnezeu, iar oamenii pot mânca fructele pe care le poartă. Când aceste două plante sunt altoite împreună sau polenizate încrucișat, se obține un alt tip de fruct. Indiferent dacă acest lucru este făcut artificial sau natural, originea acestui fruct, forma sa de supraviețuire și legile și regulile pentru supraviețuirea sa rămân practic neschimbate față de ceea ce a fost poruncit inițial de către Dumnezeu. Chiar dacă omul altoiește artificial butașii unui măr și ai unui păr, fructul rezultat, care are caracteristici vitale comune ambelor plante, se bazează pe legile și regulile lor inițiale de supraviețuire, pe formele lor inițiale de viață. Acest fruct se numește măr-pară. Omul doar își folosește capacitatea de supraviețuire și modul de gândire, precum și inteligența și istețimea pentru a altoi două plante și a produce un alt tip de fruct, dar acest fruct, mărul-pară, nu depășește sfera celor poruncite de Dumnezeu. Acesta este un aspect. Pe de altă parte, chiar și fără intervenția omului, dacă merii și perii cresc împreună în aceeași pădure, pot evita polenizarea încrucișată? În circumstanțe absolut naturale, când vine sezonul de înflorire, vor fi polenizați încrucișat, iar sistemele lor radiculare subterane se vor încrucișa la rândul lor. Indiferent dacă polenul este răspândit de albine sau datorită vântului și circulației aerului, merii și perii vor face schimb de nutrienți, iar fructul măr-pară va fi produs cât se poate de natural. Mai poți spune atunci că acest fruct măr-pară este creat de om? (Nu.) Este un organism care crește în mod firesc în mediul natural poruncit de Dumnezeu; este ceva ce se află în sfera permisă de Dumnezeu, prin urmare acest măr-pară nu încalcă nicio lege. Indiferent dacă are caracteristicile unui măr sau ale unei pere, pe scurt, nu este un lucru negativ; este tot un tip de fruct pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru omenire. Poți să lași grijile deoparte și să-l savurezi – cu siguranță corpul tău nu va avea de suferit. Cu toate acestea, când am menționat adineauri că omul altoiește artificial butași de măr și de păr, nu ați putut să stabiliți dacă un fruct măr-pară este un lucru pozitiv sau unul negativ și nu ați îndrăzni să-l mâncați, gândindu-vă: „Un măr este un măr, fără gene de pară, iar o pară este o pară, fără elemente ale unui măr; numai acestea pot fi mâncate în mod sigur!” Nu este denaturat acest mod de a înțelege lucrurile? (Ba da.) Este denaturat. Diverse ființe vii coexistă într-un spațiu comun; este inevitabil să se influențeze și să se alimenteze reciproc, bazându-se pe punctele forte ale celorlalte pentru a-și compensa propriile slăbiciuni. Există aici multe detalii și există taine. Pe scurt, toate acestea apar, există și produc efecte pentru supraviețuirea rasei umane pe care a creat-o Dumnezeu. Acestea sunt valoarea și semnificația existenței lucrurilor pozitive; în cele din urmă, sunt menite să mențină supraviețuirea normală a omenirii și reproducerea și continuarea omenirii. Este clară acum această chestiune? (Da.)
În continuare, haideți să discutăm despre altă chestiune, cu care oamenii se confruntă adesea în viața de zi cu zi. Analizați și gândiți-vă cum ar trebui discernută și abordată. Pentru a satisface cererea de hrană a omenirii, oamenii au inventat cereale neorganice, crescând producția prin modificarea genelor diverselor semințe și fructe. Inițial, scopul a fost de fapt să reducă dăunătorii și bolile, să evite folosirea mai multor pesticide și, astfel, să cultive diverse plante necesare omenirii, reducând munca și evitând interferențele dăunătorilor și ale bolilor și, în același timp, să crească producția pentru a satisface nevoia de hrană a omenirii, fapt care a dus la crearea unui astfel de produs. Cum se numește acest produs? Mâncare neorganică. Apariția mâncării neorganice a satisfăcut în mare măsură cererea de hrană a omenirii. Oamenii cred că producția de alimente organice este relativ scăzută și nu poate satisface nevoile omenirii. De la apariția cerealelor neorganice, producția de cereale a crescut considerabil, veniturile oamenilor au crescut la rândul lor, iar problema foametei a fost rezolvată pentru mulți oameni. Astfel, omenirea a putut „din fericire” să mănânce alimente neorganice. Așadar, este mâncarea neorganică un lucru pozitiv sau unul negativ? Încalcă principiul „celor poruncite de Dumnezeu” sau nu? Ar trebui consumate alimentele neorganice? Care sunt punctele de vedere și opiniile voastre în legătură cu mâncarea neorganică? Cum definiți caracterul pozitiv și pe cel negativ al alimentelor organice și neorganice? (Mâncarea organică este naturală, fiind poruncită de Dumnezeu. Este un lucru pozitiv. Mâncarea neorganică este produsă prin procesare științifică și modificare genetică. Aceasta se opune legilor inițiale create de Dumnezeu. Așadar, mâncarea neorganică este un lucru negativ.) (Genele inițiale din alimentele neorganice sunt deteriorate, iar acest lucru se opune legilor create de Dumnezeu. Mai mult, valoarea nutrițională inițială a alimentelor a fost afectată în cazul mâncării neorganice; consumul acesteia nu oferă niciun beneficiu pentru sănătatea oamenilor. În zilele noastre, apariția problemelor de sănătate este răspândită la mulți oameni care consumă alimente neorganice de mulți ani, prin urmare cred că, dacă este posibil, ar trebui să încercăm din răsputeri să nu le consumăm. Dar în societatea de astăzi, majoritatea alimentelor sunt neorganice, așa că suntem categoric nevoiți să consumăm alimente neorganice ca să supraviețuim.) Tot ceea ce ați spus este în acord cu principiile, iar punctele cheie sunt corecte, dar este prea simplist și există unele detalii care nu au fost explicate clar. Unii oameni spun: „Mâncarea neorganică și cea organică seamănă la exterior, iar gustul este mai mult sau mai puțin la fel. Mâncarea neorganică nu este practic diferită de formele inițiale de alimente poruncite de Dumnezeu. Unele alimente neorganice chiar arată mai bine și au o producție mai mare decât cele organice, iar gustul nu este neapărat mult mai rău decât al celor organice. Așadar, de ce este mâncarea organică un lucru pozitiv, iar mâncarea neorganică este un lucru negativ?” Deși tocmai ați spus că sunteți siguri că mâncarea organică este un lucru pozitiv, iar cea neorganică este un lucru negativ, nu înțelegeți de ce sunt diferențiate în acest fel; încă nu înțelegeți detaliile implicate. Există un punct cheie pe care trebuie să-l știi: cum se face că, având două lucruri care arată la fel la exterior, unul este pozitiv, iar celălalt este negativ? Unii oameni spun: „Pentru că mâncarea neorganică este procesată științific și a fost deteriorată de știință.” Este corectă această afirmație? Din punct de vedere doctrinar, este corectă. Se pare că așa stau lucrurile. Dar oamenii tot nu înțeleg după ce o aud. Așadar, în ceea ce privește esența lor, care anume este diferența dintre alimentele organice și cele neorganice care permite definirea lor ca lucruri pozitive, respectiv negative? Pe ce se bazează această definiție? Cum o privește Dumnezeu? Care este adevărul aici? Aceasta atinge esența problemei.
Lucrurile organice vin de la Dumnezeu. Sunt ceea ce a creat Dumnezeu, iar omul le-a numit „organice”. Să lăsăm deocamdată deoparte originea sau sursa cuvântului „organic” sau motivul pentru care oamenii le-au numit așa. Trebuie să le privim tot din perspectiva creației de către Dumnezeu și a poruncii Sale. În cadrul creației și poruncii lui Dumnezeu, există un aspect subtil, dar crucial, și anume că, atunci când a creat o sămânță, Dumnezeu a pus în ea toți nutrienții și toate componentele pe care ar trebui să le aibă, precum și funcțiile acesteia. Pe ce se bazează principiile care determină ce lucruri au fost puse în sămânță? Pe nevoile corpului omenesc, pe receptivitatea funcțiilor organelor interne ale corpului omenesc și pe componentele nutriționale necesare acestor organe. Întrucât hrana cultivată dintr-o astfel de sămânță este destinată consumului uman, efectele pe care le va avea aceasta asupra corpului omenesc după ce este consumată și nutrienții pe care oamenii îi pot absorbi din ea pentru a-și menține creșterea și supraviețuirea fizică normală și pentru a prelungi viața corpului lor – toate acestea sunt lucruri pe care Dumnezeu trebuie să le ia în considerare atunci când creează o sămânță sau un tip de hrană. Nu este ca și cum ar crea la întâmplare o sămânță care poate crește în sol și ar lăsa-o așa – nu, Dumnezeu S-a gândit la asta. Cât despre efectele pe care le vor avea coaja, pulpa și germenul acestui tip de sămânță asupra corpului omenesc, ce rezultate pot obține aceste lucruri, ce nevoi are corpul omenesc și ce nutrienți ar trebui să absoarbă oamenii din acest tip de hrană după ce o consumă, toate acestea sunt lucruri pe care Dumnezeu trebuie să le aibă în vedere. Întrucât are astfel de preocupări, Dumnezeu trebuie să țină cont de proporțiile nutrienților necesari oamenilor atunci când creează acest tip de sămânță, astfel că această sămânță ia ființă în gândurile Sale. Această analiză privește impactul unei semințe asupra oamenilor din perspectiva componentelor nutriționale și a structurii sale; acesta este un aspect pe care Dumnezeu îl ia în considerare când creează această sămânță. În plus, Dumnezeu ia în considerare dimensiunea și forma acestui tip de sămânță sau fruct, durata sa de germinare, forma sa de supraviețuire, tipul de sol adecvat pentru creștere, câți nutrienți absoarbe și în ce tip de sol, câți nutrienți pot absorbi oamenii din el atunci când îl consumă și așa mai departe. Dumnezeu trebuie să ia în considerare toate aceste detalii. Diverșii factori pe care îi ia El în considerare atunci când creează o sămânță se reduc, în cele din urmă, la un singur aspect, și anume acela de a satisface nevoia de hrană a omenirii, de a asigura creșterea și supraviețuirea fizică normală a omenirii. Acesta este cel mai important aspect. Există și un alt aspect crucial. Dacă o sămânță nu are forță vitală și este moartă, asemenea unui fir de nisip sau unei pietre, fiind incapabilă să încolțească atunci când este plantată în sol, înseamnă că această hrană nu va fi disponibilă din nou după ce oamenii o consumă o singură dată. O astfel de sămânță este departe de a putea satisface nevoia de hrană a omenirii. Prin urmare, pe lângă componentele pe care ar trebui să le aibă, cum ar fi coaja și sâmburele, această sămânță trebuie să aibă un germen. Desigur, acest germen poate să nu fie o caracteristică a vieții prezentă în toate semințele. Pe scurt, pe lângă coajă și sâmbure, această sămânță trebuie să aibă forță vitală. În limbaj uman, se numește forță vitală, dar în termenii lui Dumnezeu, această sămânță trebuie să aibă viață. Ce înseamnă „să aibă viață”? Înseamnă că poate continua să se reproducă; trebuie să fie capabilă să dea roade prin încolțire și creștere. Prin încolțire, creștere și înflorire, o sămânță trebuie să poată produce mai multe fructe și, întocmai precum sămânța însăși, fructele sale trebuie să aibă și ele forță vitală și să se poată reproduce și să dea mai multe roade, deoarece numai așa poate satisface nevoia de hrană a omenirii fără oprire. Aceste două lucruri fundamentale sunt cele mai importante în crearea unei semințe de către Dumnezeu și în porunca Lui pentru aceasta: unul este reprezentat de diverșii nutrienți pe care îi conține și de funcțiile sale, iar celălalt este faptul că această sămânță trebuie să aibă forță vitală, adică să fie vie. În termeni umani, dacă ceva este „viu”, se numește „organic”. Această hrană organică are de fapt viață din momentul în care a fost creată de Dumnezeu. Dacă o sădești în pământ, o uzi și o fertilizezi, va încolți, va crește, va înflori și apoi va rodi, iar fiecare dintre roadele sale are aceeași funcție ca sămânța. Aceeași funcție asigură neîncetat nevoia de hrană a omenirii, supraviețuirea fizică a omenirii și reproducerea și continuarea omenirii. În plus, această sămânță se integrează în sol și dă roade, iar aceste roade – ca sămânța însăși – dau mai multe roade pentru a aproviziona omenirea și trec prin același proces de reproducere și înflorire, generație după generație. În acest fel, omenirea are o sursă nesfârșită de hrană. Cu o sursă de hrană, o aprovizionare constantă de hrană, viața și supraviețuirea fizică a omenirii continuă fără sfârșit, iar aceasta nu va duce niciodată lipsă de hrană. De aici, se poate observa că, pentru supraviețuirea omenirii până în ziua de azi, contribuția diverselor semințe create de Dumnezeu nu poate fi trecută cu vederea. La baza posibilității lor de a aduce o astfel de contribuție omenirii se află creația de către Dumnezeu și porunca Sa. Dar dacă sunt distruse cele mai importante două lucruri poruncite de Dumnezeu pentru o sămânță – unul fiind nutrienții și funcțiile seminței, iar celălalt fiind forța sa vitală inițială – dacă aceste două lucruri dispar, sămânța nu va mai încolți atunci când cade pe pământ, nu va mai crește, nu va mai înflori și nu va mai rodi. Nu poate decât să dispară în pământ, iar sursa de hrană a omenirii va fi pierdută de atunci încolo. Cu ce se va confrunta atunci omenirea? (Cu moartea.) Se va confrunta cu foamea, cu foametea și apoi cu moartea și nu va putea să se reproducă și să continue. Acesta este un aspect și este foarte grav. Un alt aspect este că, atunci când o sămânță este procesată artificial, nutrienții săi sunt reduși considerabil, de la un conținut inițial bogat în diverse tipuri de nutrienți la doar o cantitate mică. În plus, funcțiile sale se schimbă și ele. De exemplu, un anumit tip de aliment putea să hrănească anterior creierul, să refacă forța fizică și să le dea oamenilor vitalitate, dar acum, după ce a fost supus procesării artificiale, aceste funcții sunt reduse considerabil sau chiar pierdute. Chiar dacă cineva consumă acest tip de aliment în cantități mari, se simte epuizat fizic, gândirea îi devine înceată și memoria îi slăbește. Deși nu este bătrân, devine asemenea unui vârstnic. Își simte picioarele grele, corpul își pierde flexibilitatea, iar pielea îi îmbătrânește. Pare să fi crescut fizic, dar în sinea lui, se simte diferit de cei care consumă alimente organice. Dacă funcțiile inițiale ale unui aliment sunt slăbite sau chiar pierdute, nu doar că acesta nu ajută în mod pozitiv sau nu aduce beneficii organismului uman după ce este consumat, dar are și multe efecte negative asupra oamenilor. Diverșii nutrienți necesari organismului nu pot fi refăcuți la timp și, totodată, multe funcții ale organismului degenerează și dispar treptat. Drept consecință naturală, pe baza acestui cerc vicios, gândirea oamenilor devine înceată, iar ei pot chiar să capete unele comportamente sau idei extreme. Astfel de manifestări sunt câteva dintre efectele și consecințele negative ale alimentelor neorganice asupra oamenilor. Alimentele neorganice și-au pierdut componentele pe care ar trebui să le aibă, așa cum au fost create de Dumnezeu, pierzându-și și funcțiile inițiale. Ele sunt diferite de lucrurile inițiale create și poruncite de Dumnezeu. Toate au fost procesate și modificate în mod artificial.
Deși oamenii creează alimente neorganice pentru a satisface cererea de hrană a omenirii, astfel de alimente introduc tot felul de factori nefavorabili pentru sănătatea și reproducerea umană, afectând procrearea și supraviețuirea omenirii. Prin urmare, trebuie să aveți discernământ în ceea ce privește alimentele neorganice. De mii de ani, omenirea se bucură de alimente organice. De ce spunem că alimentele organice sunt un lucru pozitiv, iar cele neorganice sunt un lucru negativ? Care este cea mai mare deosebire? Care este esența problemei? Esența este că alimentele organice sunt pregătite pentru omenire de către Dumnezeu; sunt poruncite de Dumnezeu. Ele au componentele și funcțiile inițiale create de Dumnezeu și, cel mai important, au forța vitală cu care le-a înzestrat Dumnezeu, în timp ce alimentele neorganice au pierdut acele componente și funcții inițiale și, de asemenea, nu au viața dăruită de Dumnezeu. Întrucât le lipsesc aceste două lucruri esențiale poruncite de Dumnezeu, ele încalcă principiile lucrurilor pozitive create și poruncite de El. Alimentele neorganice sunt lucruri care au fost procesate, deteriorate și modificate de știința umană și nu mai au caracteristicile unui lucru pozitiv. Aceasta deoarece le lipsesc componentele și esența lucrurilor pozitive create și poruncite de Dumnezeu și, în schimb, se opun funcțiilor și esenței lucrurilor pozitive create și poruncite de Dumnezeu. Ce înseamnă că se opun funcțiilor și esenței lucrurilor pozitive? Înseamnă că, atunci când Dumnezeu a creat o anumită sămânță, funcția ei era destinată omenirii, era de a sluji și de a aduce beneficii omenirii și de a-i asigura nevoile fizice normale și supraviețuirea, în timp ce alimentele neorganice afectează și perturbă supraviețuirea normală a omenirii și, totodată, atrag o serie de efecte și de consecințe negative ireversibile asupra vieții și supraviețuirii normale a oamenilor. Așadar, nu este deloc nedrept să spunem că alimentele neorganice sunt un lucru negativ. Nu este așa? (Așa e.) Este clară acum această chestiune? (Da.) De ce sunt alimentele organice un lucru pozitiv, în timp ce alimentele neorganice sunt un lucru negativ? În linii mari, alimentele organice vin de la Dumnezeu, sunt benefice omenirii și o slujesc și contribuie la viața și supraviețuirea omului; acestea îndeplinesc o funcție de neînlocuit în viața și supraviețuirea omului – nimic nu poate înlocui rolul pe care îl joacă. Dar sunt alimentele neorganice benefice pentru sănătatea umană? (Nu.) Dimpotrivă: nu sunt benefice pentru sănătatea umană; în schimb, dăunează sănătății umane și aduc multă durere și probleme în viața și supraviețuirea fizică a ființelor umane. De exemplu, provoacă diverse tipuri de disconfort ale corpului, cum ar fi încetinirea circulației sanguine, membre rigide, senzație de greutate a picioarelor și amețeală și duc la apariția prematură și la acutizarea multor boli; reacțiile alergice ale oamenilor devin la rândul lor tot mai intense. Reacțiile adverse de diferite grade afectează o serie de lucruri, de la piele la organele interne. Acestea sunt diversele probleme și dureri cauzate vieții și supraviețuirii fizice a omenirii de alimentele neorganice. Întrucât corpul uman a fost creat de Dumnezeu, doar El îi înțelege cel mai bine structura și nevoile. Astfel, Dumnezeu a creat tot felul de alimente pentru omenire pe baza structurii și nevoilor corpului omenesc. De la sud la nord, de la est la vest, Dumnezeu a creat diverse alimente benefice pentru viața și supraviețuirea locuitorilor. Formele inițiale ale tuturor alimentelor create de Dumnezeu sunt menite să asigure sursele de hrană necesare pentru viața și supraviețuirea umană; toate sunt esențiale pentru viața și supraviețuirea fizică a ființelor umane. Cu alte cuvinte, trupul unei persoane nu poate să trăiască și să fie susținut fără aceste plante create de Dumnezeu. Atât timp cât vin de la Dumnezeu, aceste plante și semințe sunt în formele lor inițiale, având funcțiile și componentele necesare create de Dumnezeu, precum și forța vitală dăruită de Dumnezeu. Indiferent unde se află o sămânță – chiar dacă ar fi să cadă în crăpăturile stâncilor, unde nu există pământ – atât timp cât are forță vitală, poate să încolțească, să crească și să se maturizeze normal, producând mai multe semințe. Numai în acest tip de mediu mai larg, unde toate lucrurile se reproduc și supraviețuiesc, pot oamenii să obțină o sursă de hrană pentru trupurile lor, să efectueze în mod continuu diverse activități și să continue să se reproducă și să trăiască. Dacă diverse plante și semințe își pierd funcțiile inițiale create de Dumnezeu, acest lucru este echivalent cu privarea omenirii de hrană și cu dispariția sursei ei de hrană. Chiar dacă oamenii creează și produc unele alimente care nu sunt în formele lor inițiale și care le pot satisface temporar foamea, întrucât formele inițiale ale alimentelor sunt modificate după procesare, iar funcțiile lor inițiale se pierd, funcțiile și senzațiile fizice ale oamenilor se vor schimba în consecință după ce le consumă. În timp, corpurile oamenilor vor prezenta la rândul lor unele reacții adverse; vor căpăta unele boli și dureri și ar putea chiar să existe și unele consecințe grave. Acest lucru se opune intenției inițiale a lui Dumnezeu de la crearea hranei pentru omenire și, de asemenea, se opune legilor și regulilor de supraviețuire poruncite de Dumnezeu pentru omenire. Așadar, indiferent cum priviți lucrurile, atât timp cât ceva se opune intenției inițiale a lui Dumnezeu de la crearea unei ființe vii și legilor și regulilor poruncite de El, acesta și-a pierdut funcția cu care l-a creat Dumnezeu și rolul pe care ar trebui să-l joace, precum și forța vitală dăruită de Dumnezeu și, prin urmare, esența lui s-a schimbat. Apariția alimentelor neorganice se opune intenției inițiale a lui Dumnezeu de la crearea alimentelor; procesarea și modificarea științifică a semințelor alimentelor de către oamenii de știință duce la modificarea esenței alimentelor. Astfel, alimentele neorganice sunt un lucru negativ. Indiferent dacă aspectul lor devine mai viu colorat și mai atractiv, dacă alimentele devin mai mari ori cresc în cantitate – indiferent cum se schimbă, atât timp cât se opun intenției inițiale a lui Dumnezeu de la crearea lor și își pierd funcțiile și forța vitală dăruite de Dumnezeu, atunci sunt un lucru negativ. Acest lucru este cert și dincolo de orice îndoială. Indiferent ce este și indiferent în ce perioadă a apărut sau cine a determinat apariția lui, atât timp cât nu a fost creat sau poruncit de Dumnezeu, ci se opune în schimb creației și poruncii Sale, atunci este un lucru negativ. Este clară acum această chestiune? (Da.)
Acum că am avut părtășie în mod clar despre faptul că alimentele neorganice sunt un lucru negativ, există o altă chestiune despre care trebuie să avem părtășie. Unii oameni întreabă: „Întrucât alimentele neorganice sunt un lucru negativ, care se opune creației și poruncii lui Dumnezeu, cum ar trebui să le tratăm? Ar trebui să le mâncăm? Ar trebui să nu le mâncăm sau să le mâncăm doar în cantitate mică? Care este modul adecvat de a practica?” Unii dintre voi tocmai au precizat: „Majoritatea alimentelor din societatea de astăzi sunt neorganice și nu este ușor să găsești alimente organice dacă vrei să cumperi câteva – în unele țări și regiuni, nu le poți cumpăra nici măcar la prețuri mari. Chiar dacă știm beneficiile alimentelor organice și răul cauzat de cele neorganice, ce putem să facem?” Întocmai așa este mediul mai vast. Aceasta este lumea Satanei, care îi împiedică pe oameni să mănânce alimentele înzestrate cu forță vitală pe care le-a creat Dumnezeu. Unii spun: „Știm că alimentele neorganice sunt dăunătoare pentru corpul nostru, dar nu avem mijloacele necesare să mâncăm alimente organice. Ce ar trebui să facem? Ar trebui să murim pur și simplu de foame?” Nu puteți să muriți de foame. Trebuie totuși să consumați alimente neorganice ca să trăiți. Chiar dacă sunt dăunătoare pentru corp, este totuși mai bine decât să muriți de foame. Chiar dacă trăiți în continuare cu mari dificultăți, atât timp cât nu muriți și vă puteți face bine datoria, rezistând până în ultimul moment și dobândind mântuirea în ciuda sănătății precare, atunci ați triumfat asupra acestei lumi și l-ați învins pe Satana. Alții spun: „Întrucât alimentele neorganice sunt atât de dăunătoare pentru oameni, iar efectele sunt ireversibile, pur și simplu nu le voi mânca. Voi găsi o cale de a cultiva câteva alimente organice în propria curte.” Dacă ai mijloacele, bineînțeles că este în regulă. Dar dacă nu ai curte și nu poți cultiva legume și cereale și ești o persoană de rând, care nu-și permite alimente organice? Atunci tot ce poți să faci este să mănânci alimente neorganice. Unii oameni spun: „Dacă mănânc alimente neorganice, pot măcar să rezist câțiva ani și nu voi muri într-un timp scurt. Chiar dacă mă îmbolnăvesc de niște boli ciudate din cauza lor, nu este nimic de făcut în privința asta.” Vă temeți că veți căpăta tot felul de boli ciudate și vă veți scurta durata de viață? (Da.) Ce ar trebui făcut în această privință? Unii oameni spun: „Nu putem atunci decât să recurgem la ultima opțiune – să ne mulțumim cu ce avem. Pentru a supraviețui, nu avem nicio alternativă decât să mâncăm alimente neorganice.” Este corect acest principiu? (Da.) Chiar este? Nu puteți discerne dacă este corect sau incorect. Înseamnă acest lucru că vă mulțumiți cu ce aveți și că nu aveți nicio alternativă? Nu înseamnă nici că vă mulțumiți cu ce aveți, nici că nu aveți nicio alternativă. Mai degrabă, înseamnă că trăiți prin credință. Nu există o frază în cuvintele lui Dumnezeu? „Câtă vreme mai ai suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori.” Viețile oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu. Cât timp trăiește o persoană, precum și starea ei fizică depind de porunca lui Dumnezeu, nu de ceea ce mănâncă ea. Este suficient ca oamenii să aibă gânduri și puncte de vedere corecte despre alimentele neorganice și să aibă discernământ în privința lor. Totuși, ei ar trebui să trateze în mod corect mediul obiectiv existent. Dacă nu ai mijloacele financiare sau condițiile de mediu pentru a-ți cultiva propria mâncare, atunci mănâncă orice este disponibil. Așadar, îți vei face griji că te vei îmbolnăvi sau că vei muri? Nu este nevoie să-ți faci griji. De ce? Avem adevărul cuvintelor lui Dumnezeu în inimile noastre ca sprijin și bază: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” și „Câtă vreme mai ai suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori”. Viața, condiția fizică și durata de viață a unei persoane se află în mâinile lui Dumnezeu. Dacă o persoană se îmbolnăvește, când se îmbolnăvește și când moare – toate acestea se află în mâinile Sale. Nu este nevoie să-ți faci griji sau să te temi. Dacă nu poți face rost de alimente organice și poți mânca doar alimente neorganice, atunci mănâncă-le în tihnă. Mănâncă orice este disponibil. Unii oameni spun: „Dacă ai zis că alimentele neorganice sunt un lucru negativ, atunci de ce ne spui să le mâncăm în tihnă?” Cum poți să trăiești dacă nu mănânci? Dacă mănânci prea puțin, chiar poate corpul tău să obțină ce are nevoie? Și non-credincioșii spun acum că alimentele neorganice sunt mult mai puțin hrănitoare decât cele organice; deși mănânci mult, nu-ți oferă mulți nutrienți. Și acesta este un fapt. Există un alt aspect pe care nu-l cunosc aceștia: proporția componentelor nutriționale din alimentele organice este adecvată. După ce le mănânci, acestea îți ajută corpul să producă mulți nutrienți, favorizează circulația sângelui și își îndeplinesc funcțiile inițiale în corpul tău, pentru a asigura o stare bună de sănătate. Pe de altă parte, alimentele neorganice nu au componente nutriționale, așa încât corpul tău nu le poate utiliza pentru a sintetiza nutrienții de care are nevoie. Cel mai important, alimentele neorganice sunt lipsite de forță vitală și de multe componente nutriționale; nu-ți pot asigura sănătatea. După ce le consumă zece sau douăzeci de ani, oamenii vor căpăta tot felul de boli și afecțiuni ciudate, iar unii chiar își vor pierde fertilitatea. Astfel de consecințe sunt prea grave. De aceea, unii oameni simt următoarele: „Am mâncat multă mâncare și multe legume, așa că nu ar trebui să am carențe nutriționale. De ce mă simt însă atât de slăbit?” Aceasta este deosebirea dintre alimentele organice și cele neorganice; de fapt, ai simțit-o deja. De ce ai această senzație? Pentru că alimentele neorganice nu au forță vitală. Mănânci multe, dar nu-ți aduc multe substanțe nutritive, așa că te simți slăbit din punct de vedere fizic și lipsit de vitalitate. Dar, oricum ar fi, tot trebuie să mănânci; în caz contrar, vei suferi de foame și nu vei putea să lucrezi sau să supraviețuiești. Oamenii nu trebuie să facă lucruri nesăbuite, nici să meargă la extreme. Ar trebui să abordeze totul conform cuvintelor lui Dumnezeu și să practice în conformitate cu adevărurile-principii în toate lucrurile. Asta ar trebui să le fie clar și să înțeleagă. Pe scurt, totul se reduce la modul în care oamenii ar trebui să trateze alimentele neorganice. După ce înțeleg efectele negative și impactul ulterior al alimentelor neorganice, oamenii nu ar trebui să fie constrânși de ele, nici să-și facă griji sau să se teamă, deoarece totul se află în mâinile lui Dumnezeu. Viețile oamenilor și tot ce îi privește se află în mâinile lui Dumnezeu, fiind supuse suveranității și rânduielilor Sale. Așa este? (Da.) Dacă înțelegi lucrurile în acest fel, gândurile și punctele tale de vedere sunt corecte. Vă simțiți inimile luminate și eliberate după ce ați auzit toate acestea? (Da.) Aceasta este o chestiune din viața reală pe care oamenii ar trebui să o vadă. Dacă nu poți să vezi în profunzime această chestiune, ești prea nesăbuit. În ceea ce privește întrebarea dacă să consumi sau nu alimente neorganice, tocmai am discutat câteva principii de practică. Ar trebui să tratezi lucrurile în consecință, în funcție de mediul obiectiv și de condițiile tale reale. Pe scurt, ar trebui să privești toate lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu și, de asemenea, să acționezi conform cuvintelor Sale. Câtă vreme motivul tău este de a-ți asigura supraviețuirea și funcționarea fizică normală, astfel încât să-ți poți face datoria în mod normal, să nu te abați de la calea urmării lui Dumnezeu, să-ți faci bine datoria și să pornești pe calea urmăririi adevărului, atunci ceea ce faci este corect. Acesta este conținutul părtășiei noastre despre ceea ce poruncește Dumnezeu.
All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!