Oamenii care nu pot discerne între bine și rău pot fi de acord cu unele afirmații corecte și pozitive sau, la prima vedere, se pot lua după alții în aprecierea unor lucruri pozitive și aspirația către ele. Cu toate acestea, odată ce trece timpul și mediul se schimbă, iar persoanele, evenimentele și lucrurile se schimbă și ele, aceste lucruri pozitive vor deveni imediat negative în adâncul inimii lor, în timp ce lucrurile negative, care le sunt cu adevărat pe plac, vor deveni apoi lucruri pozitive, devenind ceea ce urmăresc. Adică, înainte de a vedea vreun lucru negativ care le este pe plac, lucrurile pozitive sunt doar o doctrină pentru ei și se pot lăsa purtați de val, luându-se după alții, dar pe măsură ce îmbătrânesc și trece timpul, lucrurile pe care le iubesc cu adevărat în inimile lor și adevăratele lor puncte de vedere vor ieși la iveală în mod natural. De exemplu, unii oameni spun adesea: „Credința în Dumnezeu este bună; cei care cred în Dumnezeu merg pe calea cea dreaptă și nu fac rău; sunt cu toții oameni buni.” Dar după ce cred în Dumnezeu câțiva ani și văd că toate predicile și părtășiile din casa lui Dumnezeu le spun oamenilor să fie onești, să urmărească adevărul, să se supună lui Dumnezeu și să facă datoria unei ființe create, devin scârbiți, simt că este inutil să creadă în Dumnezeu și vor să părăsească biserica și să se întoarcă în lume; inimile lor nu sunt în biserică. Așa sunt cei care nu iubesc adevărul. De fapt, oamenii de acest fel nu iubesc lucrurile pozitive și au multe raționamente distorsionate și erezii în inimile lor. Pentru ei, aceste raționamente distorsionate și erezii sunt lucruri pozitive, în timp ce, în adâncul inimilor lor, sunt scârbiți de lucrurile cu adevărat pozitive, le detestă, le disprețuiesc și nu le acceptă niciodată. Tocmai pentru că nu acceptă niciodată lucrurile pozitive și pentru că le plac lucrurile negative, umanitatea indivizilor de acest fel nu are capacitatea de a discerne între bine și rău. Este exact ca în cazul unor oameni care încep să creadă în Dumnezeu doar pentru binecuvântări. După ce ascultă predici timp de mulți ani, înțeleg în cele din urmă: „Credința în Dumnezeu înseamnă că oamenilor li se cere să fie onești, devotați și dispuși să plătească un preț când își fac datoria, să fie sinceri față de Dumnezeu, să nu acționeze cu nechibzuință și încăpățânare și să susțină interesele casei lui Dumnezeu. Mai ales când interesele casei lui Dumnezeu intră în conflict cu interesele lor, trebuie să susțină interesele casei lui Dumnezeu și să se lepede de cele personale.” După ce află despre toate aspectele diferite ale adevărului, își regretă credința în Dumnezeu, spunând: „Credeam că a crede în Dumnezeu înseamnă să ai un grup mare, o forță puternică pe care să te bazezi și că, atât timp cât oamenii se leapădă de multe lucruri, suferă și plătesc un preț, pot să intre în Împărăție, să aibă o destinație bună, să pătrundă plini de glorie în următoarea epocă și să fie stăpânii ei, domnind ca regi. Dar se dovedește că nu este așa. Credința în Dumnezeu înseamnă a-i învăța pe oameni cum să se poarte, cum să se supună lui Dumnezeu și să se ferească de rău. În special, dacă oamenii cred în Dumnezeu, li se cere mereu să fie onești, să vorbească sincer și să practice adevărul; nu li se permite să aibă ultimul cuvânt. Atunci care este rostul credinței în Dumnezeu?” După aceea, încep să fie nemulțumiți în inimile lor și vor să renunțe la credință. Dar apoi se gândesc: „Am crezut în Dumnezeu mai mulți ani; dacă mă opresc acum, nu voi fi crezut în zadar?” În acel moment, ezită să renunțe. Dar în cazul în care continuă să creadă, nu sunt interesați de adevăr. Casa lui Dumnezeu vorbește mereu despre urmărirea adevărului și intrarea în realitate, despre supunerea față de Dumnezeu, căutarea adevărului și acționarea conform principiilor. Acești oameni s-au săturat să audă despre aceste lucruri și nu mai vor să audă despre ele. Mai ales când casa lui Dumnezeu vorbește despre practicarea adevărului, simt suferință și durere în sinea lor; când se menționează lucruri pozitive, în inimile lor simt aversiune și dispreț față de acestea și nu sunt dispuși să asculte. Unii oameni, dându-și seama că nu vor obține adevărul sau o destinație bună, chiar dacă au credință până la sfârșit, pur și simplu încetează să mai creadă. Unii dintre ei merg să-și găsească un loc de muncă sau să facă afaceri, iar alții se întorc acasă pentru a se căsători. Nu mai cred în Dumnezeu fiindcă nu iubesc adevărul. Casa lui Dumnezeu vorbește mereu și are părtășie despre adevăr, de care sunt scârbiți în mod deosebit. Aceasta arată că oamenii de acest fel nu au conștiință și rațiune și nu pot discerne între bine și rău. Incapacitatea de a discerne între bine și rău înseamnă că, în umanitatea lor, nu au standardul și capacitatea de a identifica lucrurile pozitive și negative; este ceva ce nu au. Așadar, au indivizii de acest fel o umanitate normală? (Nu.) Sunt ființe non-umane. Un lucru poate dovedi dacă cineva are cu adevărat umanitate: acea persoană iubește lucrurile pozitive și tânjește după ele în inima sa. Chiar și atunci când nu înțelege adevărul, tânjește după o societate dreaptă, lipsită de întuneric, tânjește după lucruri pozitive și ca adevărul să dețină puterea. Dar această societate rea nu-i oferă acest spațiu, iar oamenii sunt excluși și oprimați dacă dezvăluie ceva pozitiv. În aceste circumstanțe, oamenii cu umanitate nu pot dobândi lucrurile pozitive pe care le apreciază și după care tânjesc, așa că sunt necăjiți în inimile lor. Dar după ce cred în Dumnezeu, citind cuvintele Sale și ascultând predici, ei înțeleg multe adevăruri, iar aceste adevăruri corespund și se potrivesc cu lucrurile pozitive pe care le iubește umanitatea lor, satisfăcându-le tocmai nevoia de lucruri pozitive. Prin urmare, inimile lor tânjesc și mai mult după lucruri pozitive. Deși nu pot pune pe deplin adevărul în practică acum – din cauza limitărilor de mediu, a staturii lor mici sau a faptului că sunt constrânși și încătușați de anumite firi corupte – au totuși hotărârea și dorința de a fi capabili într-o zi să practice pe deplin în conformitate cu adevărul și cuvintele lui Dumnezeu, ajungând astfel să se supună cuvintelor Sale și satisfăcându-și nevoile care decurg din dragostea lor de lucruri pozitive. Astfel de oameni sunt cei a căror umanitate poate discerne între bine și rău; sunt oameni cu umanitate. Dacă doar pretinzi că iubești lucrurile pozitive și recunoști verbal că tot ceea ce face Dumnezeu este bun, înseamnă doar că rostești doctrine și strigi sloganuri. Oricine poate să spună cuvinte plăcute și teorii corecte sau să debiteze cuvinte pompoase. Asta nu dovedește că iubești cu adevărat lucrurile pozitive. Dar dacă, atunci când auzi adevărul, poți să-l iubești și să tânjești după el și, cu cât auzi mai mult adevărul, cu atât tânjești mai mult după el, cu atât este mai mare dorința ta de a-l căuta și cu atât devine mai fermă credința ta în a-L urma pe Dumnezeu și a dobândi mântuirea; și dacă, pe parcursul credinței în Dumnezeu, obții câștiguri în diversele lucruri pe care le urmărești și te eliberezi treptat de firile tale corupte, iar faptele tale de împotrivire și de răzvrătire față de Dumnezeu devin tot mai rare – atunci ești o persoană care iubește lucrurile pozitive și deține adevărul-realitate. Astfel de oameni au roade și obțin câștiguri în credința lor în Dumnezeu. Poți simți că te-ai schimbat și că atitudinea ta față de Dumnezeu și de adevăr este diferită de cea anterioară. Înainte, te răzvrăteai împotriva lui Dumnezeu, nu te supuneai Lui și nu puteai practica adevărul nici măcar în chestiuni mărunte. Dar, pe parcursul acestor ani de urmărire, al acestor ani în care ți-ai îndeplinit datoria și prin eforturile tale în toate aspectele, ai înțeles o parte din adevăr și, atunci când te confrunți cu situații, poți să cauți adevărul și să te răzvrătești împotriva dorințelor trupului tău. De asemenea, în unele chestiuni majore, care implică principiile, poți să respecți principiile, să nu acționezi conform propriei voințe și să susții interesele casei lui Dumnezeu și lucrarea bisericii. Asta înseamnă că ai o anumită statură, ai o oarecare practică și intrare în ceea ce privește răzvrătirea împotriva propriei persoane, acceptarea adevărului și supunerea față de adevăr și că diversele tale firi corupte s-au schimbat și ele în diferite grade. Aceasta este manifestarea de a discerne între bine și rău a oamenilor care au cu adevărat umanitate.

Oamenii care nu pot discerne între bine și rău pot dori, la rândul lor, să accepte adevărul și pot fi dispuși să urmărească mântuirea, dar când se confruntă cu situații, nu pot pune adevărul în practică. Încă trăiesc după firile lor corupte, răzvrătindu-se deseori împotriva lui Dumnezeu și împotrivindu-se Lui fără să-și dea seama. S-au răzvrătit în acest fel împotriva lui Dumnezeu în urmă cu zece ani și încă pot face asta zece ani mai târziu. Nici nu acceptă, nici nu practică adevărul. Există două motive pentru asta: unul este că nu înțeleg deloc care este adevărul și se agață pur și simplu de raționamentul, de afirmațiile și de opiniile proprii. Celălalt este că nu sunt deloc oameni care acceptă adevărul. Indiferent cum s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu în urmă cu zece ani, tot așa se răzvrătesc și zece ani mai târziu, fără nicio schimbare. Indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, nu au nicio mărturie privind acceptarea adevărului și supunerea față de Dumnezeu, cu atât mai puțin vreo mărturie privind răzvrătirea împotriva trupului și a firilor lor corupte. Aceasta arată că nu sunt oameni care acceptă adevărul. Asemenea oameni nu sunt cei care discern între bine și rău. Se poate spune și că nu sunt oameni cu umanitate – în termeni clari, nu sunt ființe umane. Unii oameni, după ce aud aceste cuvinte, nu sunt convinși în inimile lor. Ei spun: „Cred în Dumnezeu de peste zece ani și mi-am făcut mereu datoria. Doar că ocazional comit niște greșeli și sunt supus emondării. Nu este foarte normal? Toată lumea are firi corupte; cine nu greșește? În orice caz, sunt un credincios adevărat. Cum poți spune că nu am umanitate?” Este adevărat că ești un credincios adevărat, dar înseamnă asta că poți să accepți adevărul? Faptul că ești un credincios adevărat înseamnă că poți să te răzvrătești împotriva trupului și că nu vei fi încăpățânat? Faptul că ești un credincios adevărat înseamnă că poți să te supui lui Dumnezeu? Nu înseamnă. A fi un credincios adevărat nu este totul și nu înseamnă că poți dobândi mântuirea. Dobândirea mântuirii depinde în mod esențial de capacitatea umanității tale de a accepta adevărul și de capacitatea ta de a discerne între bine și rău. A fi un credincios adevărat nu este cea mai importantă condiție pentru ca oamenii să dobândească în cele din urmă mântuirea, nici nu este o condiție de bază. Spui că ești un credincios adevărat, dar cât adevăr ai înțeles și ai dobândit? Când vine vorba de interesele casei lui Dumnezeu, de câte ori le-ai susținut? Dacă te consideri un credincios adevărat, crezând că ai conștiință și umanitate și că ești o persoană adevărată, atunci, în aceeași situație, dacă te-ai putut răzvrăti împotriva lui Dumnezeu acum zece ani, te mai poți răzvrăti împotriva Lui acum? Te-ai schimbat? Te-ai răzvrătit împotriva trupului? Dacă nu te-ai răzvrătit împotriva trupului, poți face asta în următorii zece ani? Dacă tot nu te poți răzvrăti împotriva trupului și încă te poți răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, aceasta arată că există o problemă cu umanitatea ta. Nu poți practica adevărul, așa că este inutil, chiar dacă spui că ești un credincios adevărat. Spui că ești dispus să suferi, să plătești un preț și să-ți faci datoria cu devotament, dar această dorință este lipsită de valoare. Este doar o condiție prealabilă pentru a putea să practici adevărul și să te supui lui Dumnezeu, dar capacitatea ta de a-l pune în cele din urmă în practică depinde de faptul dacă ai umanitate. Dacă inima ta nu este niciodată capabilă să-ți țină în frâu și să-ți controleze firile corupte, dacă alegi să-ți susții propriile interese și alegi lucrurile negative în locul celor pozitive, asta arată că umanitatea ta nu iubește adevărul și nu are capacitatea de a-ți controla firile corupte. Este scuzabil dacă nu ai avut capacitatea de a controla dezvăluirile firilor tale corupte pe vremea când nu înțelegeai adevărul. Dar acum este diferit. Ai ascultat predici despre adevăr timp de mulți ani, dar tot nu-ți poți ține în frâu firile corupte, astfel încât să poți practica în conformitate cu adevărurile-principii și să faci alegeri corecte atunci când te confrunți cu situații. Vezi în mod clar oameni răi care tulbură lucrarea bisericii, dar nu poți lua atitudine pentru a apăra interesele casei lui Dumnezeu. Dar când cineva îți afectează propriile interese, poți face tot ce-ți stă în putere pentru a le apăra. Acest lucru este suficient pentru a dovedi că în umanitatea ta nu există conștiință sau rațiune care să te dirijeze și să te țină în frâu, astfel încât să alegi calea corectă și principiile de practică. Dacă faci astfel de lucruri irezonabile și tot susții că ești o ființă umană, aceasta arată că nu mai funcționează conștiința și rațiunea ta. Nu ești o persoană normală atunci, pentru că în umanitatea ta nu există conștiință și rațiune și nu există nimic care să-ți permită să faci alegeri corecte. Înțelegi? Unii oameni spun: „Statura mea este mică acum. Din cauza mediului familial și a educației mele, sunt încăpățânat, indulgent cu mine însumi și plin de mândrie. Dar, în viața reală, știu care sunt lucrurile pozitive și care sunt lucrurile negative și știu ce ar trebui să fac și ce nu ar trebui să fac. Doar că, întrucât statura mea este mică și n-am avut pe cineva care înțelege adevărul, care să mă lumineze, să mă supravegheze și să mă îndemne, n-am pus adevărul în practică, am comis unele fărădelegi și am câteva regrete în sinea mea.” În viața reală, astfel de oameni își pot folosi conștiința pentru a-și regla conduita și pentru a se înfrâna așa încât să meargă pe calea cea dreaptă. Aceștia sunt oameni care pot fi mântuiți. Aceasta deoarece pot accepta adevărul, pot pune în practică o parte din adevăr și au cunoscut unele schimbări. Doar că ritmul progresului lor este puțin mai lent decât media, iar creșterea lor este oarecum mai puțin extinsă, dar ei se schimbă. Este exact așa cum unele semințe cresc rapid în pământ bun, în timp ce altele cresc mai încet și cu mai multă dificultate în nisip sau în crăpăturile din stânci; dar, atât timp cât există viață în ele, vor crește. Este la fel și în cazul oamenilor. Atât timp cât umanitatea lor are conștiința și rațiunea pe care ar trebui să le aibă oamenii, asta dovedește că au viață umană – după ce acceptă adevărul, se vor schimba. Chiar dacă schimbarea este lentă – alții fac progrese mari în zece ani, în timp ce ei fac doar progrese mici în douăzeci sau treizeci de ani – în ciuda lentorii, se dezvoltă într-o direcție pozitivă, se schimbă și viața lor crește continuu. Indiferent cât de repede sau de încet cresc, oamenii de acest fel au calitatea umanității. Există însă alt tip de indivizi care cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu au obținut nicio creștere în viață. Indiferent cine are părtășie despre adevăr, simt aversiune și nu sunt dispuși să asculte. Indiferent ce mediu pregătește Dumnezeu, ei nu caută adevărul și nu pot învăța lecții din el, nici nu pot obține îndrumare pozitivă și ajutor din el. Sunt scârbiți în inimile lor de lucrurile pozitive. Firea și stilul lor de viață de a face orice le place nu s-au schimbat niciodată. Astfel de oameni sunt cei fără conștiință și rațiune. Ei nu sunt umani – sunt ființe non-umane. Pe măsură ce explic în acest fel, devine mai clar și mai ușor de înțeles pentru voi? (Da.)

Există un alt tip de oameni: aceștia știu că este bine să creadă în Dumnezeu, dar nu înțeleg care sunt lucrurile pozitive și care sunt cele negative; în plus, sunt departe de a-și folosi conștiința pentru a-și regla sau a-și ține în frâu vorbirea și acțiunile. Astfel de oameni sunt mai ușor de discernut. Sunt departe de a iubi lucrurile pozitive și nu înțeleg nici pe departe sensul lucrurilor. Toate acestea sunt o harababură pentru ei. Dacă îi întrebi care sunt lucrurile pozitive, vor vorbi din perspectiva doctrinelor și vor spune că toate spusele și faptele lui Dumnezeu sunt lucruri pozitive. Ceea ce spun sună destul de plăcut, dar când se confruntă cu unele lucruri, nu le pot lega de cuvintele lui Dumnezeu sau nu le pot discerne; mintea lor devine terci, devin confuzi și nu au deloc claritate în nicio privință. Dacă îi întrebi ce adevăruri au dobândit din credința lor în Dumnezeu de atâția ani, spun: „Dumnezeu deține suveranitatea peste toate lucrurile, tot ceea ce face El pentru om este bun și Dumnezeu îl iubește pe om. Satana I se împotrivește lui Dumnezeu și îl rănește, îl persecută și îl abuzează pe om.” Dacă îi întrebi ce altceva au câștigat, spun: „Trebuie să ne facem datoria bine, să suferim mai mult și să plătim un preț mai mare.” Dacă îi întrebi apoi ce principii ar trebui urmate în îndeplinirea datoriei, spun: „Ar trebui să ascultăm tot ce spun superiorii și să facem tot ce ni se cere. Chiar dacă munca este murdară și obositoare, trebuie să o facem bine; nu trebuie să perturbăm, să tulburăm sau să creăm necazuri. Trebuie să facem lucruri benefice pentru toată lumea și pentru casa lui Dumnezeu.” Toate aceste doctrine pe care le rostesc sunt corecte, nu există nici măcar un singur cuvânt greșit în ele. Cu toate acestea, când se confruntă cu situații, nu dezvăluie decât niște puncte de vedere denaturate și nesăbuite și, indiferent de câte ori îi corectezi, nu se pot schimba. Ce fel de mizerabili sunt asemenea oameni? (Sunt oameni dezorientați.) Oamenii dezorientați sunt oare ființe umane? (Nu.) Ce sunt oamenii dezorientați? (Fiare.) Cuvântul civilizat este „animal”, iar termenul colocvial este „fiară”. Indiferent câte predici ascultă, nu înțeleg care este adevărul, care sunt lucrurile pozitive sau care sunt lucrurile negative. Indiferent câte lucruri săvârșite de ei se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, nu le conștientizează în inimile lor și simt cu toate acestea că sunt din fire buni la suflet și au o inimă plină de compasiune. Când văd pe cineva suferind, simt durere în inimile lor și își doresc să poată suferi în locul acelei persoane. Când văd pe cineva fără mâncare sau haine, vor să-i dea hainele și mâncarea lor. Indiferent câte cuvinte ale lui Dumnezeu care expun corupția omenirii ascultă, tot simt că sunt foarte buni, mai buni decât oricine altcineva. Indiferent câte lucruri greșite fac, nu știu unde au greșit și nu recunosc niciodată că au o fire coruptă. Dacă îi întrebi: „Ești o ființă umană coruptă? Ai o fire coruptă?”, ei spun: „Da, am. Toți sunt corupți, eu cum aș putea să nu fiu? Rostești cuvinte nesăbuite!” Chiar îți spun că ești nesăbuit. Dar când fac ceva greșit, nu recunosc și chiar aruncă vina pe alții. Indiferent cum greșesc, nu recunosc și, indiferent cât de grave sunt faptele rele pe care le comit, au mereu scuze și motive pentru a se justifica. Au astfel de oameni vreo fărâmă de rațiune? Sunt oameni care pot discerne între bine și rău? (Nu au deloc rațiune și nu pot discerne între bine și rău.) Par să depună mult efort în fiecare zi, ascultând predici și citind cuvintele lui Dumnezeu din zori și până seara, dar nu pot înțelege nici măcar o propoziție de adevăr, nu pot face nici măcar un lucru care să fie în acord cu adevărurile-principii și nu pot rosti nici măcar un cuvânt care să fie în acord cu adevărul. Lăsând deoparte cuvintele care sunt în acord cu adevărul – nu pot rosti nici măcar un cuvânt care să fie în acord cu conștiința și rațiunea umanității; rostesc doar cuvinte confuze și absurde și debitează doar argumente distorsionate. Astfel de oameni sunt departe de a avea conștiință și rațiune; sunt doar oameni dezorientați, plini de raționamente distorsionate. După ce ascultă multe predici, pot rosti câteva cuvinte spirituale. Când îi auzi rostind cuvinte spirituale, simți că sunt destul de pricepuți și elocvenți, dar când vine vorba de gestionarea problemelor, descoperi că sunt atât dezorientați, cât și absurzi. Când debitează argumente distorsionate, te pot lăsa fără cuvinte. Ce înseamnă „a te lăsa fără cuvinte”? Înseamnă că nu-ți poți imagina că o persoană ar putea rosti cuvinte atât de absurde sau ar avea un asemenea mod de gândire, încât este pur și simplu de neconceput pentru tine și, în cele din urmă, nu poți răspunde decât prin tăcere, aceasta fiind cea mai bună metodă de a interacționa cu acea persoană.