A se angaja în discursuri pompoase

Următoarea manifestare este a se angaja în discursuri pompoase și a nu face nimic real. Mai întâi, haideți să discutăm ce fel de problemă este aceasta. Unor asemenea oameni le place să rostească doctrine elevate și să se angajeze în discursuri pompoase. La adunări, discută adesea despre propriile aspirații și hotărâri, despre propria înțelegere și despre planurile lor pentru lucrare. Dar când vine vremea să facă ceva real, nu reușesc să-și adune energia necesară. Ce fel de problemă au astfel de oameni? Este o problemă care ține de condițiile înnăscute, de umanitate sau de firile corupte? (Cred că se încadrează la firi corupte.) Se încadrează la firi corupte? Aici este vorba despre două probleme, nu-i așa? Una este un defect al umanității – nu sunt dispuși să facă nimic real, pentru că au senzația că trebuie să se îngrijoreze, să îndure greutăți, să plătească un preț și să consume energie. Nu există o urmă de lene aici? Este lenea un defect al umanității? (Da.) Oamenii care sunt atât de leneși nu fac nimic real, dar se angajează în discursuri pompoase. Tot le place să se pună pe un piedestal și să le predice doctrine elevate altor oameni. Indică asta o fire rea? Conține și elemente ale unei firi corupte? (Da.) Ce fel de fire coruptă este? (Aroganță.) Este o fire coruptă arogantă. În plus, sunt leneși, adoră confortul în vreme ce urăsc munca, nu fac lucrurile într-o manieră practică și nu sunt dispuși să se implice în acțiuni reale, totuși, tot vor să se dea superiori, să-și afirme statutul și să le dea lecții altora – sunt dispuși doar să trăncănească, dar să nu ridice un deget. Defectele din umanitatea lor sunt însemnate, iar firea lor coruptă este evidentă. Nu sunt acestea două probleme evidente? (Ba da.) Nu există mulți oameni de acest fel? (Ba da.) Când discută lucrarea, se angajează în discuții pompoase și continuă la nesfârșit, dar când e vorba să facă un lucru real, nu pot face nici măcar un pas. Să nu vorbim despre cum este calibrul lor – doar pe baza faptului că numai gura e de ei și că nu fac nimic real, pot fi caracterizați drept oameni inutili. Nu fac nimic real, dar tot vor să se dea superiori și să se bucure de beneficiile statutului – nu sunt aroganți până într-acolo încât le lipsește rațiunea? Numai gura e de ei, nu fac absolut nimic real și sunt deopotrivă leneși și aroganți – sunt oameni inutili, nu-i așa? Dacă li se cere să acționeze și să facă ceva real, să organizeze, să plănuiască și să implementeze lucrarea, nu sunt dispuși s-o facă; se simt potrivnici față de acest lucru în adâncul inimii lor. Ce leneși trebuie să fie asemenea oameni! Sunt trântori care nu se ocupă de lucrarea care le revine. Pur și simplu, le place să îndruge verzi și uscate, nu vor să facă nimic, vor doar să trăiască la voia întâmplării, să mănânce bine, să se îmbrace bine și, totuși, vor și să fie foarte apreciați de ceilalți și să se bucure de un tratament special și de felul de tratament pe care și-l permit cei care au statut. Cum este umanitatea lor? (Rea.) Vi se par dezgustători astfel de oameni? (Da.) Când îi văd pe cei care sunt elocvenți, dar care nu fac nimic real, unii oameni îi invidiază. Se gândesc: „Pot vorbi la nesfârșit și tot ceea ce spun este structurat și sistematic – asta arată că au adevărul-realitate.” Toți oamenii cu discernământ își pot da seama că lucrurile pe care le spun adesea sunt toate învățate din predici și din părtășii ale casei lui Dumnezeu și că nu provin din propriile lor experiențe. Prin urmare, deși predicile lor sună impresionant, nu pot rezolva nicio problemă. Cu timpul, oamenii pot vedea clar că asemenea indivizi au fost de la bun început niște escroci. Orice întrebare pui, ei nu pot răspunde, nici nu pot împărtăși vreun principiu sau vreo cale de practică, dar tot vor să-i apreciezi. Cum te fac să-i apreciezi? Se folosesc de prestațiile și de discursurile lor pentru a-și asigura un loc în inima ta, făcându-te să-i invidiezi, să-i admiri și să-i respecți. Nu sunt asemenea oameni lipsiți de rușine? Nu fac lucrare reală, nici nu sunt capabili să facă lucrare reală, însă tot vor ca alții să-i aprecieze și tot vor să irosească energia și timpul altor oameni cu discursurile lor pompoase, dar, în final, nu pot rezolva nicio problemă. Oamenii care cred în Dumnezeu doar de un an sau doi încă pot fi induși în eroare de ei, dar aceia care cred în Dumnezeu de mulți ani și înțeleg puțin din adevărul-realitate nu vor să le asculte discursurile pompoase. Totuși, dacă refuzi să asculți, își formează o părere negativă despre tine și spun că nu iubești adevărul. Nu sunt asemenea oameni foarte problematici? (Ba da.) Au doar o înțelegere parțială a oricărui aspect al adevărului, iar când înțeleg câteva doctrine, nu le pot explica limpede, dar tot vor să le predice altora și să-i facă să le accepte. Dacă refuzi să asculți, spun că nu iubești adevărul și că nu-i respecți. Dar dacă îi asculți, te simți inconfortabil și nu poți sta locului. De ce nu poți sta locului? Pentru că ai multe probleme care trebuie rezolvate și multă lucrare care trebuie făcută și nu ai timp să le asculți discursurile pompoase. Dacă cineva chiar îi invidiază pe cei care se angajează în discursurile pompoase, ce fel de persoană este? O persoană leneșă, o persoană proastă și o persoană care nu are nimic mai bun de făcut. Când vine vorba despre îndeplinirea unei datorii, asemenea oameni nu au deloc devotament și nu poartă nicio povară; vor doar să-și ducă viața la voia întâmplării, trăind pe spinarea altora și așteptând să moară. În fiecare zi, ascultă unele doctrine profunde ca să le treacă timpul, dar tot cred că au câștigat ceva și că au făcut progrese în credința lor în Dumnezeu: „Adevărurile pe care le predică devin tot mai elevate pe zi ce trece – predicile lor vor ajunge în curând la nivelul celui de-al treilea Cer! Toate sunt taine din Ceruri!” Ascultă multe doctrine rostite de cei care se angajează în discursuri pompoase, dar tot nu știu cum să fie devotați în îndeplinirea datoriei lor sau ce principii ar trebui să urmeze când își fac datoria. Așadar, e util să ascultați aceste lucruri? (Nu.) Ce ar trebui să faceți când întâlniți oameni care se angajează în discursuri pompoase și predică doctrine înalte? Ar trebui să-i urmăriți îndeaproape sau să-i respingeți? (Să-i respingem.) Cum îi respingeți? Trebuie să știi cum să-i respingi și să știi de ce îi respingi. Dacă nu știi asta, atunci când îi respingi, s-ar putea să te întrebi în inima ta: „Dacă îi resping înseamnă că nu iubesc adevărul?” Dacă ai acest gând, atunci este problematic – dovedește că nu ai discernământ și nu înțelegi ce este adevărul-realitate. Dacă îi asculți rostind doctrine și tot crezi că au părtășie despre adevăr și chiar îi aprobi în inima ta, atunci ești din cale-afară de prost. Dacă ai discernământ în privința doctrinelor rostite de asemenea oameni care se angajează în discursuri pompoase, atunci ar trebui să-i respingi. Motivul este că tot ce spun sunt doctrine și vorbe goale – este inutil. E ca și cum ai desena prăjituri ca să-ți astâmperi foamea sau te-ai uita la prune pentru a-ți potoli setea – asta nu poate rezolva deloc probleme reale. Ei rostesc multe doctrine, dar acestea nu au legătură cu problemele reale pe care le întâlnesc oamenii în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle și nu le pot rezolva deloc. A-i asculta nu e cu nimic diferit de a nu-i asculta. Nu știu cum să rezolve problemele care apar în lucrarea de evanghelizare și în viața bisericească; nu știu cum să implementeze rânduielile de lucru, nici ce lucrare are deficiențe și lacune care trebuie să fie remediate sau urmărite; și nu știu cum să rezolve sau să respingă noțiunile denaturate atunci când alții le menționează. Nu știu nimic din toate astea, așa că nu este o pierdere de vreme să le asculți discursurile pompoase? Acesta este motivul pentru care ar trebui să-i respingi. Prin urmare, aceste discursuri pompoase ar trebui respinse, pentru că lucrurile pe care le spun acești oameni nu sunt adevărul, ci doctrine. Ce sunt doctrinele? Doctrinele constau în cuvinte care se aliniază la noțiunile și închipuirile umane. Acești oameni nu au părtășie despre adevărurile-principii, axându-se pe esența problemei. Deși cuvintele lor sună plăcut și sunt exprimate într-un mod clar și logic, ele nu pot rezolva nicio problemă. Atunci, aceste cuvinte sunt doctrine; indiferent cât de corecte pot părea, ele nu sunt adevărurile-principii. Cuvintele unor oameni pot părea superficiale, dar pot atinge esența problemei și o pot explica limpede. Chiar dacă unele dintre cuvintele lor sună la fel de neplăcut ca insultele, ele sunt cuvinte pe care oamenii le pot accepta și care pot rezolva probleme reale. Fără îndoială, aceste cuvinte se aliniază la adevărurile-principii. Unele cuvinte pot părea plăcute, pline de tact, rafinate și profunde, dar nu pot rezolva deloc probleme reale. Nu au nicio legătură cu adevărurile-principii, nici nu le pot indica oamenilor o cale sau o direcție. Toate sunt doctrine înșelătoare. Atunci, aceste cuvinte ar trebui să fie respinse. Motivul respingerii unor asemenea oameni este că discursurile lor pompoase irosesc timpul pe care ar trebui să-l folosești ca să-ți faci datoria, irosesc timpul pe care ar trebui să-l folosești ca să cauți adevărul și îți irosesc energia personală – prin urmare, ar trebui să îi respingi. Cum ar trebui să îi respingi? Spunând, pur și simplu, „la revedere”, îi respingi, nu-i așa? Sau ai putea spune: „Nu mai vorbi, înțeleg tot ce spui. Când vei răspunde la întrebarea pe care ți-am adresat-o? Dacă nu poți să răspunzi, pleacă de aici imediat și nu-mi mai irosi timpul!” Este bun acest mod de a-i respinge? (Da.) Mi se pare destul de bun – altfel, cum i-ai mai respinge? A le respinge discursurile pompoase, doctrinele și sloganurile e exact ca a-i respinge pe farisei. Astfel de oameni nu pot face nimic real. Umanitatea lor nu este conform standardului, calibrul lor este slab, iar ei sunt incapabili, în mod fundamental, să facă lucrare reală. Totuși, continuă să folosească doctrine elevate ca să încerce să te inducă în eroare. Dacă nu-i respingi, atunci ești din cale-afară de prost. Este corect să respingi asemenea oameni când îi întâlnești. Pur și simplu, spune „pa” și pleacă – este un lucru foarte ușor de rezolvat, nu-i așa? Exact așa trebuie să fie tratați cei care se angajează în discursuri pompoase, dar nu fac nimic real. Asemenea oameni nu sunt aceia care fac lucrurile într-un mod adecvat și serios; nu sunt cei care fac lucrurile într-o manieră practică. Cuvintele lor sunt lipsite de credibilitate, nu merită să te atașezi de ele și nu merită să le asculți de parcă ar fi sfaturi sau o cale eficientă. Așadar, când vine vorba despre discursurile lor pompoase, doar respinge-le fără ezitare – nu este nevoie să iei notițe și nu merită să le prețuiești. Aici se încheie discuția noastră despre problema discursurilor pompoase.

Plăcerea de a discuta despre politică

Să vorbim despre altă manifestare: plăcerea de a discuta despre politică. Unor oameni le place să discute despre situația politică a propriei țări sau despre situația politică globală, precum și despre politicile și declarațiile personalităților politice de nivel înalt, despre agenda lor de guvernare și linia lor politică, modurile și mijloacele prin care implementează diverse politici și așa mai departe. Pe scurt, ei discută frecvent subiecte legate de politică; indiferent dacă aceste subiecte se referă la politica antică sau la cea modernă, la politica internă sau la cea internațională, le place să le aducă în discuție din când în când. Plăcerea de a discuta despre politică se încadrează la condiții înnăscute, la umanitate sau la firi corupte? Nu știți, nu-i așa? Asta pentru că acest subiect este oarecum special. Discuția preferată este despre politică și, din punctul vostru de vedere, politica nu este ceva pozitiv. Vă gândiți: „Dacă plăcerea de a discuta despre politică ar fi un interes și un hobby din cadrul condițiilor înnăscute, atunci Dumnezeu nu le-ar fi dat oamenilor acest tip de interes și hobby; dacă ar fi o problemă a umanității rele, doar a discuta, fără a face nimic rău, nu ar trebui să constituie o umanitate rea și, cu atât mai puțin, ar putea ajunge la nivelul unei firi corupte. Așadar, unde ar trebui încadrat acest lucru?” În final, nu ajungeți la o concluzie. Așa stau lucrurile? (Da.) Așadar, aveți dreptate să gândiți așa? De ce nu ajungeți, în final, la o concluzie? Unde vă blocați? Vă blocați la cuvântul „politică”, nu-i așa? (Da.) Dacă vorbesc de plăcerea de a discuta despre artele frumoase, muzica, dansul, designul sau economia, unde ar fi clasificat acest lucru? (Ar fi clasificat ca un interes și un hobby din cadrul condițiilor înnăscute.) Dacă menționez plăcerea de a discuta despre istorie sau mâncăruri gourmet, unde ar trebui să se încadreze acest lucru? (La condiții înnăscute.) Când se spune că o persoană are plăcerea de a discuta despre ceva, de a cerceta ceva sau se pricepe la ceva, înseamnă că acesteia îi place domeniul respectiv și are un interes pentru el. Așadar, acest lucru este clasificat ca un interes și un hobby din cadrul condițiilor înnăscute. Dar pentru că subiectul despre care le place să discute acestor oameni este, în cazul acesta, politica, nu îndrăzniți să-l clasificați în felul acesta. De ce nu îndrăzniți să-l clasificați în felul acesta? Pentru că politica este un subiect foarte delicat și nu este un lucru deosebit de pozitiv, nu-i așa? (Așa e.) Deși politica nu este un lucru deosebit de pozitiv, activitatea din plăcerea de a discuta despre politică, așa cum am menționat, este discuția. Prin urmare, ar trebui să fie clasificată ca un interes și un hobby din cadrul condițiilor înnăscute. Interesul și hobbyul înnăscut ale unei astfel de persoane sunt de a-i plăcea, într-o anumită măsură, să urmărească și să discute despre politică. Participă, însă, la viața politică? Încă nu am ajuns acolo; deocamdată, ne limităm atenția la actul discuției, așa că acest lucru poate fi clasificat doar ca un interes și un hobby din cadrul condițiilor înnăscute. Înțelegeți acum? (Da.) O astfel de formulare este obiectivă; este un fapt, nu-i așa? (Da.) De exemplu, să spunem că unei persoane îi place să discute despre monarhii din vechime și adesea vorbește despre felul în care anumiți împărați își tratau miniștrii și oamenii de rând, despre felul în care anumiți conducători guvernau cu sârguință și se îngrijeau de popor, despre modul în care rezervele de cereale erau suficiente și despre ce nivel de trai a atins populația în timpul domniei lor. De asemenea, vorbește despre care împărați erau tirani și despre modul în care poporul era sărac sub domnia lor, în vreme ce împărații se dedau la petreceri extravagante și la desfrâu și trăiau în mare lux în palatele lor. Apoi, continuă să discute problemele personalităților politice contemporane, vorbind despre cine face o treabă bună și cine nu și așa mai departe. Pur și simplu, îi place să discute aceste lucruri. Cu alte cuvinte, aceste persoane sunt, din naștere, relativ interesate de tipul acesta de subiecte și chestiuni. În viața lor de zi cu zi, modul lor de a se relaxa și a se distra este să discute despre aceste chestiuni politice, folosindu-le ca pe o modalitate de a-și petrece timpul – asta face parte din viața lor. Dacă doar le face plăcere să discute politică, atunci este doar un interes și un hobby. Are asta legătură cu umanitatea lor? Dacă te uiți doar la plăcerea lor de a discuta politică, nu-ți poți da seama ce fel de caracter au, pentru că nu poți să vezi care sunt atitudinea și punctele lor de vedere față de politică. Pur și simplu le place să discute astfel de subiecte și sunt interesați de astfel de chestiuni; acest lucru nu are legătură cu principiile lor de conduită personală. Dacă unei persoane pur și simplu îi face plăcere să discute despre politică și, în viața de zi cu zi, o tratează ca pe un subiect recreativ, subiect de conversație sau subiect frecvent de discuție atunci când interacționează cu alții sau gestionează situații, atunci este un interes și un hobby și nu are legătură cu umanitatea acelei persoane. Oamenii care au acest interes și hobby sunt la fel ca aceia cu alte hobbyuri – sunt egali. Aceste persoane nu pot fi caracterizate ca fiind ambițioase, ca având o umanitate rea sau un caracter abject, pentru că le place să discute despre politică. Deși cei care cred în Dumnezeu nu participă la viața politică, când vine vorba de viața politică în sine, fiecare persoană are dreptul de a participa la ea. Politica nu este un lucru pozitiv, dar nici nu se poate spune că este unul negativ – este pur și simplu ceva ce există inevitabil în cursul dezvoltării societății umane. Prin urmare, simplul fapt că unei persoane îi face plăcere să discute despre politică nu este un indicator al caracterului acesteia. E ca în cazul cuiva căruia îi place dansul – nu poți spune că acea persoană este deviantă sau că nu se implică în sarcini adecvate. Dacă unei persoane îi plac produsele electronice, nu poți spune nici că este capabilă de lucruri mărețe sau că este o figură pozitivă. Ar fi corectă o astfel de judecată? (Nu.) Așadar, cum ar trebui evaluat acest lucru? Depinde ce faci cu interesele și hobbyurile tale. Dacă te implici într-o cauză justă, atunci interesele și hobbyurile tale pot crea o valoare benefică. Dacă te folosești de interesele și hobbyurile tale pentru a face lucruri negative, lucruri care îi rănesc pe oameni și le lezează interesele, tot nu se poate spune că interesele și hobbyurile tale sunt negative – mai degrabă, înseamnă că umanitatea ta este rea și că este greșită calea pe care mergi. Îți poți folosi interesele și hobbyurile pentru a face lucruri rele, dar interesele, hobbyurile, punctele tale forte și aptitudinile profesionale, tehnice și cunoștințele conexe nu sunt negative. Indiferent ce interese și hobbyuri ai, trebuie să te folosești de ele. Dacă mergi pe calea cea dreaptă, atunci ceea ce faci cu interesele și hobbyurile tale este just. Dacă nu mergi pe calea cea dreaptă, atunci lucrurile pentru care îți folosești interesele și hobbyurile nu sunt juste, ci rele. De exemplu, un computer este doar o mașinărie – este un instrument tehnologic. Poți folosi un computer pentru adunări, predici și pentru a predica Evanghelia, dar, totodată, mulți oameni răi și mulți oameni malefici pot folosi, de asemenea, computere pentru a face lucruri rele. Așadar, când un computer este folosit pentru o cauză justă, nu poți spune că aparatul în sine este just; similar, când un computer este folosit pentru lucruri rele, nu poți spune că aparatul în sine este rău. Înțelegeți? (Da.) În mod similar, în cazul oamenilor cărora le face plăcere să discute despre politică, această manifestare a plăcerii de a discuta despre politică este un interes și un hobby – nu are legătură cu problema umanității-esență pe care o au. În plus, oamenilor cărora le face plăcere să discute despre politică le plac subiectele politice. Le face mereu plăcere să discute ce este corect și ce este greșit și le place să dezbată cu alții anumite subiecte referitoare la puncte de vedere politice. Unii sunt deosebit de interesați de subiecte legate de persoane celebre și de mari personalități, în vreme ce unii sunt deosebit de interesați de subiecte care expun părțile întunecate ale societății. Dar, în orice caz, cei cărora le face plăcere să discute despre politică nu dețin adevărul, iar Dumnezeu nu are un loc în inimile lor – acest lucru este absolut cert. În regulă, aici se încheie discuția noastră despre chestiunea plăcerii de a discuta despre politică.

Plăcerea de a participa la viaţa politică

Plăcerea de a discuta despre politică este un interes și un hobby pe care le au unii oameni. În continuare, să ducem această discuție mai departe și să vorbim despre plăcerea de a participa la viața politică. Plăcerea de a participa la viața politică nu este același lucru cu plăcerea de a discuta despre politică – implică acțiune. Plăcerea de a participa la viața politică nu este doar un subiect de conversație după cină sau o formă de divertisment, nici nu rămâne doar la nivelul intereselor, al hobbyurilor sau al preocupării pentru politică; mai degrabă, se referă la calea pe care merge o persoană. Atunci, pe ce cale merg cei cărora le place să participe la viața politică? Are legătură cu umanitatea lor? (Da.) Așadar, unde ar trebui să fie încadrată plăcerea de a participa la viața politică? Aceasta este o întrebare dificilă pentru voi – nu o puteți desluși. Atunci, haideți să avem părtășie despre acest lucru. Există oameni în toate categoriile sociale cărora le face plăcere să discute despre politică. Vezi tu, deși fermierii trăiesc la baza societății, unii dintre ei știu multe lucruri despre nivelurile superioare ale politicii și pot exprima anumite puncte de vedere referitoare la politică. Oamenii de afaceri și economiștii discută și ei despre politică și chiar și cei din domeniul artei și al educației discută despre politică. Cu alte cuvinte, în toate domeniile există oameni cărora le face plăcere să discute despre politică și care sunt interesați de subiecte politice. Indiferent de domeniul în care este implicată o persoană, dacă îi face plăcere să discute despre politică, asta e doar pentru că are un interes în politică. Acest interes are o anumită legătură cu calibrul ei inerent și cu înălțimea perspectivei sale. Poate pricepe chestiuni din sfera puterii politice, așadar, din când în când, își exprimă punctele de vedere. Manifestările sale rămân la nivelul unui interes și al unui hobby din cadrul condițiilor înnăscute. Totuși, participarea la viața politică nu înseamnă a fi mulțumit cu acest tip de interes și hobby la nivel de idee; mai degrabă, înseamnă să abandoneze domeniul inițial și să se implice în activitatea politică, să urce pe scena politică și să interacționeze cu personalități politice. Așadar, care este problema cu asemenea oameni? Acest tip de persoană căreia îi place să participe la viața politică poate să nu discute prea mult despre politică de obicei, dar, indiferent ce carieră alege, atât timp cât se implică într-o lucrare care nu are legătură cu politica, nu este deloc interesată de ea și are senzația că perspectivele sale sunt sumbre. Dar când se pune problema participării la viața politică, ochii i se luminează de dorință și interesul îi este stârnit. Când aude că cineva candidează pentru funcția de primar, de guvernator, de legislator sau de președinte, simte că a pierdut ceva în inima sa și își frământă creierii, gândindu-se la modalități de a participa și ea. Ce fel de persoană este? Nu este tipul de persoană care are o imensă dorință de putere? (Ba da.) Așadar, ce are în plus acest tip de persoană în umanitatea ei? Este complet obsedată de bani sau complet obsedată de putere? (Este complet obsedată de putere.) Consideră puterea ca fiind mai presus de orice, o consideră propria viață, un obiectiv de urmărit pe tot parcursul vieții. Așadar, ce fel de persoană este, mai exact? Ce lucru are în plus în umanitatea sa, pe care oamenii obișnuiți nu îl au? (Ambiție și dorință.) Ce are ambiția și dorință să facă? (Să dețină puterea.) Care este cel mai direct beneficiu pe care i-l aduce deținerea puterii? (Să câștige statut și să fie apreciată de alții.) Acestea sunt secundare, nu beneficiul esențial. (Vrea să îi controleze pe oameni.) Pe aproape. Dacă unei persoane îi place să aibă funcții oficiale, dar nu are niciun subaltern, iar funcția pe care o are este doar una onorifică, se poate considera că acea persoană are putere? (Nu.) Nu se poate considera că are putere. Nu are niciun privilegiu special și nu se poate bucura de niciunul dintre beneficiile funcției oficiale. În opinia sa, are vreo valoare o astfel de funcție? (Nu.) Așadar, acest tip de persoană are un lucru pe care alții nu îl au – ambiție și dorință de putere extrem de intense. Întrucât are acest tip de ambiție și dorință, obiectivul pe care dorește să îl atingă nu este ceva atât de simplu precum a fi apreciată, idolatrizată sau invidiată de ceilalți, ci dorește să ocupe funcții importante, să ia decizii și să îi conducă pe alții. Are această ambiție și dorință – dacă nu are statut, poate să își atingă obiectivul? O va asculta cineva? Categoric nu. De aceea este hotărâtă să dobândească statut. Odată ce are statut, vor exista oameni care o vor asculta când vorbește, iar când le va cere celorlalți să facă ceva, vor exista persoane care vor asculta și se vor conforma – ambiția și dorința sa, ceea ce vrea să realizeze, pot deveni atunci realitate. Cei cărora le place să participe la viața politică pot fi descriși în termeni plăcuți ca fiind nobili și ambițioși, dar, pentru a spune lucrurilor pe nume, ei sunt pur și simplu obsedați să aibă funcții oficiale – pur și simplu adoră să aibă funcții oficiale. Când nu au o funcție oficială, nu pot lua decizii și nu au câțiva subalterni pe care să-i conducă, așa că devin demoralizați și simt că viața e sumbră. Însă, odată ce dețin o funcție oficială, există oameni care îi ascultă când vorbesc, au adepți și, în consecință, simt că viața este plăcută. Așadar, există o problemă cu umanitatea lor? (Da.) Se poate numi acesta un defect al umanității lor? (Nu.) Cu siguranță nu este atât de simplu. Atunci, ce fel de problemă este aceasta? (Firi corupte.) În ce privește umanitatea lor, sunt acest tip de persoane de încredere? (Nu.) Este caracterul lor bun? (Nu.) De ce nu este bun? (Vor mereu să-i controleze pe oameni și vor mereu să ia deciziile.) Acest tip de persoană are o dorință de statut deosebit de puternică – vrea mereu să găsească diverse ocazii de a lua hotărâri și vrea mereu să aibă un rol de conducere și să-i controleze pe alții. Asemenea oameni nu sunt de încredere, iar caracterul lor nu este bun. În casa lui Dumnezeu, există destul de mulți oameni de felul acesta. În cazul în care casa lui Dumnezeu îi face responsabili de un aspect al lucrării, ei cred că asta înseamnă că dețin o funcție oficială și slujesc într-un rol de conducere. Vor căuta ei adevărurile-principii? Vor implementa rânduielile de lucru? (Nu.) Dacă ei consideră că a fi supraveghetor sau conducător înseamnă a avea o funcție oficială, sigur nu vor implementa rânduielile de lucru și sigur nu vor face lucrare reală. Ce vor face? Se vor implica în propria afacere, își vor construi propria autoritate, își vor consolida statutul, le vor comunica subalternilor propriile idei și îi vor face pe oameni să-i asculte – făcând nule şi neavenite rânduielile de lucru, intențiile lui Dumnezeu și adevărul. Exact aceasta este esența unor astfel de oameni. Când nu au statut, îl urmăresc cu toată puterea lor și, odată ce îl dobândesc, pentru ei înseamnă că au găsit o oportunitate. O oportunitate de a face ce? De a-și satisface propria ambiție și de a-și consolida statutul în cea mai mare măsură posibilă; ei folosesc o astfel de oportunitate pentru a-și satisface propria ambiție și dependența de funcții oficiale.

Plăcerea de a participa la viața politică este atât o chestiune care ține de caracterul rău, cât și de firile corupte. Câte firi corupte sunt implicate aici? (Aroganța și ferocitatea.) Aroganța, ferocitatea, aversiunea față de adevăr și intransigența – toate aceste firi corupte sunt prezente; fiecare dintre ele este acolo. Atunci, care este cea mai gravă fire coruptă? Ferocitatea – caracteristica tipică cea mai proeminentă este ferocitatea. În cazul oamenilor cărora le place să participe la viața politică, dacă sunt frustrați și nu au succes în lume, dorindu-și să participe la viața politică, dar neavând oportunitatea sau nereușind să pătrundă în cercurile politice, atunci când vin în casa lui Dumnezeu, ambiția lor nu moare – tot vor să participe la viața politică. Prin urmare, tratează alegerile conducătorilor la diverse niveluri de parcă ar fi alegeri pentru funcționari guvernamentali. De fiecare dată când există astfel de alegeri, sunt nerăbdători să se lanseze în campanie, făcând lobby peste tot ca oamenii să-i voteze. Odată ce devin conducători, consideră că dețin o funcție oficială, își păstrează statutul pentru ei, pun mâna pe putere și fac ce le place. Se poartă cum vor și ignoră lucrarea care le-a fost încredințată de casa lui Dumnezeu și datoria pe care se cuvine să o facă și nu sunt interesați decât să se complacă în beneficiile statutului. Tratează datoria de conducători ca pe o funcție oficială, făcând orice le place și orice vor să facă și acționând în orice mod le permite să-și clădească autoritatea, să-și consolideze statutul, să-i facă pe ceilalți să-i asculte și să-și satisfacă pe deplin dependența de funcții oficiale. Ei nu țin cont de lucrarea casei lui Dumnezeu sau de cerințele rânduielilor de lucru. Asemenea oameni sunt foarte periculoși – chiar dacă încă nu au fost dezvăluiți ca antihriști, ei sunt antihriști în devenire. Există vreun om bun printre cei cărora le place să participe la viața politică? Nu, nu există niciun om bun printre ei. E imposibil ca oamenii care au o dorință de putere intensă să iubească adevărul. Întrucât au o dorință de putere extrem de puternică, conștiința și rațiunea lor nu le pot suprima sau înfrâna dorința de putere sau urmărirea ei. Dacă unei persoane îi place să participe la viața politică sau este extrem de obsedată de acest lucru și are o dorință puternică să facă asta, înseamnă că are o ambiție puternică pentru statut și putere. Intențiile, obiectivele și baza pentru conduita personală și acțiunile sale depind cu totul de posibilitatea de a obține puterea și de satisfacerea propriilor ambiții, mai degrabă decât de conștiință și rațiune. Acesta este motivul pentru care umanitatea unor astfel de oameni este înspăimântătoare. Pentru a-și satisface dorința de putere și pentru a obține putere, sunt capabili să facă orice și să sacrifice orice – chiar și să-i sacrifice pe oamenii care le sunt cei mai apropiați și pe care îi iubesc cel mai mult. Judecând pe această bază, au asemenea oameni umanitate? (Nu.) De exemplu, să presupunem că unui bărbat îi place să participe la viața politică și are o dorință de putere extrem de puternică. Când se ivește o oportunitate de a participa la viața politică și de a obține statutul și puterea la care aspiră, dacă trebuie s-o sacrifice pe femeia pe care o iubește pentru a dobândi statutul pe care îl urmărește, nu va ezita să facă asta – cu siguranță nu va fi blând. Unii oameni nu vor ezita nici să-și sacrifice propriii părinți pentru a obține statut – sunt capabili să sacrifice pe oricine. Singurul lucru la care nu vor renunța niciodată este statutul. Cu alte cuvinte, pot folosi orice persoană, eveniment sau lucru drept monedă de schimb sau preț pentru statut. Așadar, judecând după caracterul unor astfel de oameni, oare chiar au conștiință și rațiune? (Nu.) De aceea, oamenii de acest fel sunt foarte înfricoșători. Este posibil să fi dispărut conștiința și rațiunea lor sau este posibil ca ele să nu fi existat niciodată – ambele variante sunt posibile. De ce spun că ambele variante sunt posibile? Când nu au statut și când nu sunt implicate în chestiuni politice, aceste persoane pot să se înțeleagă foarte bine cu ceilalți, îi pot ajuta pe oameni, pot să nu profite niciodată de alții și pot să facă acte de caritate și să fie foarte tolerante. La prima vedere, par să aibă umanitate, iar conștiința și rațiunea lor par normale. Dar nu știi ce iubesc în adâncul ființei lor. Când descoperi că lucrurile pe care le iubesc în adâncul ființei lor sunt statutul și puterea și le observi din nou umanitatea, punctul tău de vedere se schimbă, iar modul în care le înțelegi și le evaluezi umanitatea se schimbă și el. Când nu sunt implicate statutul și puterea, ele se comportă normal când interacționează cu ceilalți și par persoane decente. Însă odată ce câștigă statut și putere, comportamentul lor nu mai este același ca înainte – nu mai poți vedea unde sunt conștiința și rațiunea lor. Abia atunci îți dai seama că asemenea oameni sunt cu adevărat înspăimântători. Până la urmă, umanitatea pe care au arătat-o a fost doar temporară – a fost dezvăluită doar datorită impulsului dat de un anumit mediu și de anumite beneficii, în circumstanțe în care puterea și statutul lor iubit nu erau implicate. Dar odată ce statutul și puterea sunt implicate, adevărata lor umanitate este dezvăluită. Când le vezi adevărata umanitate, îi vei defini ca fiind oameni lipsiți de umanitate. Adică, înainte de a vedea lucrul esențial din adâncul inimilor lor, vei avea senzația că se pot înțelege destul de bine cu ceilalți și că nu sunt lipsiți de umanitate. Dar când le vei înțelege cu adevărat lumea interioară și umanitatea-esență și vei vedea că lucrurile pe care le iubesc sunt statutul și puterea, îți vei da seama că asemenea oameni nu au umanitate – sunt oameni cu două fețe. Cum numesc non-credincioșii acest tip de manifestare? Nu se numește personalitate divizată? (Ba da.) Un non-om poartă trup uman – când interacționează cu ceilalți, nu poți vedea ce se ascunde în adâncul sufletului său, așa că îl consideri o persoană normală – poate chiar crezi că este o persoană bună. Dar când îi vezi cealaltă față, nu numai că nu mai crezi că este o persoană bună, ci îl găsești și înfricoșător. Asta înseamnă să fii un non-om. Ce anume sunt non-oamenii? Chiar dacă există o oarecare asemănare umană în ceea ce arată, aceasta nu este autentică. Deoarece nu au adevărul-realitate, manifestările lor ocazionale de bunătate nu le reprezintă esența. Esența lor este umanitatea pe care o arată atunci când își aleg cu adevărat calea. Prin urmare, nu trebuie să te lași indus în eroare de aparențele exterioare ale unor astfel de oameni – cheia este să te uiți la calea pe care merg și la esența lor. Am explicat limpede această chestiune acum? (Da.) Ați înțeles? Dacă unei persoane îi place să discute despre politică și acest lucru rămâne numai la nivelul de idee și este doar un interes și un hobby, atunci nu este o problemă. Dar dacă îi place să participe la viața politică, atunci nu mai este o problemă de gândire – implică o problemă legată de conduita personală și de calea pe care o urmează. Odată ce implică modul în care se poartă și calea pe care o urmează, îi implică și caracterul. Iar când îi implică și caracterul, în majoritatea cazurilor, implică firi corupte. Nu-i așa? (Ba da.) În regulă, cu asta se încheie discuția noastră despre manifestarea plăcerii de a participa la viața politică.