Care este standardul pentru a avea conștiință? Cum ar trebui să evaluezi dacă o persoană are sau nu conștiință? (Depinde dacă are simțul dreptății în inima ei atunci când vede oameni răi făcând rău sau când vede lucruri care afectează interesele casei lui Dumnezeu și dacă este capabilă să urască aceste lucruri. Dacă nu conștientizează deloc în inima ei, atunci nu are conștiință. De asemenea, dacă cineva nu conștientizează în inima sa răul pe care l-a făcut sau lucrurile săvârșite care încalcă în mod clar principiile, nici o asemenea persoană nu are conștiință.) Dacă nu ai conștiință, atunci nu ești om. În acest caz, te va mai mântui Dumnezeu? Dacă nu te va mântui, te va mai disciplina El? Disciplinarea și certarea sunt o parte minimă a lucrării lui Dumnezeu. Când spun „minimă”, sensul este că Dumnezeu folosește aceste metode doar cu moderație, dar ele fac totuși parte din lucrarea Sa. Dacă nu ai nici măcar conștiință sau rațiune, are vreun rost să te disciplineze Dumnezeu? Dacă nu ai simțul dreptății și nu simți nimic față de tot ce este ticălos, tot ce se împotrivește adevărului, tot ce se împotrivește dreptății morale și chiar și față de ceea ce se împotrivește conștiinței tale și dacă nu urăști astfel de lucruri, nu poți sta de partea lui Dumnezeu pentru a apăra interesele casei Sale, nu poți să iei atitudine și nu poți să spui nimic în apărarea lucrării bisericii – nici măcar o singură declarație justă – atunci nu ești om. Nu ești om și, totuși, speri în mod extravagant ca Dumnezeu să te disciplineze. Chiar te înalți singur și nu te consideri un străin! Sunt unii care spun: „Dacă o persoană nu este una dintre oile lui Dumnezeu, ci este un lup, Dumnezeu nu o va disciplina. Așadar, dacă este una dintre oile lui Dumnezeu, o va disciplina El?” În circumstanțe speciale, Dumnezeu te va disciplina ocazional și Își va asuma responsabilitatea pentru tine. Chiar dacă ești amorțit și nu îți dai seama, Dumnezeu te va îndemna, te va disciplina și te va dojeni. Lucrarea lui Dumnezeu este săvârșită în măsura adecvată și nimic mai mult. De ce lucrează El în acest mod? Pentru că, dacă ai conștiință, când Dumnezeu te va dojeni în acest mod, conștiința ta își va da rapid seama, iar tu te vei învinovăți și te vei simți îndatorat Lui; vei avea remușcări, vei fi întristat și îndurerat și vei putea să te schimbi și, în cele din urmă, să cauți adevărurile-principii și să practici în conformitate cu adevărul – acesta este rezultatul pe care îl vrea Dumnezeu. Dacă ai o conștiință sensibilă, înțelegi multe adevăruri și, chiar dacă Dumnezeu nu te disciplinează, nu te ceartă sau nu te îndeamnă, tot ești în stare să sesizezi problema, iar conștiința ta tot își dă seama și se simte dojenită și mustrată, atunci este și mai bine, nemaifiind necesar să fii disciplinat de Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu nu te disciplinează, conștiința ta este extrem de sensibilă și se simte mustrată, iar tu ești plin de remușcări, întristat, simți că-I ești îndatorat lui Dumnezeu, că I-ai greșit, L-ai dezamăgit și L-ai nemulțumit și ești capabil să iei inițiativa și să cauți adevărurile-principii și să acționezi conform cerințelor Sale. Acesta este efectul pe care conștiința umanității normale îl exercită asupra oamenilor și este, de asemenea, efectul pe care se cuvine să-l exercite asupra lor. Prin urmare, dacă o persoană este una dintre oile lui Dumnezeu sau nu și dacă poate fi mântuită sau nu depinde de faptul dacă are umanitate normală și conștiință. Acest lucru este crucial și important. Dacă spui că înțelegi multe adevăruri, atunci când ești răzvrătit sau când întâlnești oameni răi care fac rău, adevărurile pe care le înțelegi au oare efect? Au ca efect să te supravegheze, să te lumineze și să-ți determine conștiința să se simtă dojenită și să intre în acțiune? Dacă nu ai deloc o percepție a conștiinței, ești lipsit de conștiință și de umanitate normală, iar ceea ce înțelegi este mai degrabă doctrină decât adevăr. Dacă înțelegi doar doctrină, nu poți pune adevărul în practică și nu ești unul dintre cei care vor fi mântuiți. Înțelegi acest lucru, nu-i așa? (Da.) Prin urmare, în lucrarea lui Dumnezeu, când vine vorba de unele dintre modurile fundamentale în care lucrează El, oamenii nu ar trebui să le restrângă pe baza propriilor noțiuni și închipuiri. Indiferent dacă ai fost disciplinat, certat și pedepsit de Dumnezeu sau dacă nu ai fost niciodată disciplinat, certat sau pedepsit, aceasta nu arată câte adevăruri-principii ai înțeles, nici nu arată că ești o persoană pe care a ales-o Dumnezeu. Este posibil să crezi în Dumnezeu de mulți ani și să fi fost disciplinat și certat de nenumărate ori, dar nu ai acționat niciodată conform adevărurilor-principii – în acest caz, când nu vei fi mântuit în cele din urmă, va fi doar vina ta și va fi exact ceea ce meriți. Este posibil, de asemenea, să fi fost disciplinat și pedepsit rareori în credința ta în Dumnezeu, dar datorită conștiinței tale, te simți adesea mustrat și dojenit, iar când comiți fărădelegi, ești plin de remușcări, te schimbi și ești capabil să cauți adevărurile-principii, să practici adevărul și să acționezi conform adevărurilor-principii – în acest caz, ești unul dintre cei care vor fi mântuiți. Ai înțeles? (Da.) Am menționat două situații. Care sunt acestea, mai exact? (O situație este atunci când oamenii au fost disciplinați și pedepsiți de multe ori, dar, în cele din urmă, tot nu pot acționa conform adevărurilor-principii și nu au dobândit adevărul și, astfel, nu sunt mântuiți, iar asta este doar din vina lor. O altă situație este când unii oameni sunt capabili să-și utilizeze conștiința pentru a se stăpâni, fără a fi nevoie să fie disciplinați sau certați de multe ori de către Dumnezeu și, ori de câte ori încalcă principiile sau dezvăluie răzvrătire, se simt mustrați de conștiința lor, pot să ia inițiativa să caute adevărul și să acționeze conform adevărurilor-principii și, cel puțin, pot face unele lucruri pozitive și, astfel, se numără printre cei care vor fi mântuiți. Dumnezeu tocmai a vorbit despre aceste două situații.) Dacă pot sau nu să acționeze conform adevărurilor-principii este standardul pentru evaluarea acestor două tipuri de oameni. Unii sunt incapabili să acționeze conform adevărurilor-principii și, indiferent cât de multă doctrină înțeleg sau cât de mult sunt disciplinați și pedepsiți, nu sunt ținte ale mântuirii. Pe de altă parte, alții sunt rareori disciplinați și pedepsiți de Dumnezeu sau certați și dojeniți de El, dar sunt deseori în stare să reflecteze asupra propriei persoane și, ori de câte ori acționează încălcând principiile sau dezvăluie răzvrătire, pot simți mustrarea și dojana conștiinței lor, iar apoi au remușcări și pot lua inițiativa să practice conform adevărurilor-principii. Deși sunt rareori disciplinați sau certați de Dumnezeu, oamenii de acest tip sunt, totuși, ținte ale mântuirii. Disciplinarea și pedeapsa la care Mă refer aici nu au nicio legătură cu judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu; sunt pur și simplu ceea ce consideră oamenii drept disciplinare și pedeapsă în propriile noțiuni și închipuiri. În noțiunile și închipuirile lor, oamenii cred că, dacă sunt disciplinați și pedepsiți frecvent, înseamnă că au mărturie bazată pe experiență și că sunt oameni spirituali. De asemenea, ei asociază adesea faptul că sunt disciplinați și pedepsiți cu lucrarea Duhului Sfânt și cred că sunt conectați la curentul Duhului Sfânt. Există unii care spun deseori: „Nu mi-am făcut datoria bine și am fost emondat din nou. Acum am bășici în gură și m-am îmbolnăvit – sunt disciplinat de către Dumnezeu.” Mulți oameni au deseori părtășie despre aceste experiențe, dar ar trebui să te uiți la manifestările lor ori de câte ori se confruntă cu probleme – vezi dacă se simt dojeniți de conștiința lor când fac ceva greșit și dacă sunt capabili să ia atitudine, să susțină adevărurile-principii și să apere interesele casei lui Dumnezeu atunci când întâlnesc oameni răi care fac rău sau când se confruntă cu lucruri ticăloase. În caz contrar, acești oameni nu au conștiință și nu sunt umani! Ei spun cuvinte care sună bine și vorbesc de-a dreptul desăvârșit despre numeroasele mărturii bazate pe experiențe pe care le au – de parcă Dumnezeu le-ar fi arătat atât de mult har, ar fi făcut atât de multă lucrare asupra lor și le-ar fi spus atâtea cuvinte, iar acest lucru pare să sugereze că au dobândit deja mântuirea. Cu toate acestea, în viața lor de zi cu zi, ori de câte ori se confruntă cu probleme legate de principii, nu susțin niciodată adevărurile-principii și dau mereu înapoi ca o țestoasă care se ascunde în carapacea ei și evită problemele. În plus, de fiecare dată când li se cere să vorbească și să-și exprime opiniile și punctele de vedere, se abțin, o fac pe proștii și păstrează tăcerea. Nu susțin deloc adevărurile-principii și nici nu practică adevărul. Ce oameni sunt aceștia? Sunt ipocriți. Când îi udă și îi ajută pe alții, vorbesc despre teorii spirituale într-un mod foarte sistematic și logic și nu se opresc ore în șir, mișcându-i pe unii oameni până la lacrimi, însă nu practică niciodată adevărul în propriile acțiuni – sunt farisei. Indiferent despre câte experiențe pseudo-spirituale și doctrine pseudo-spirituale vorbesc sau câte vorbe goale și cuvinte exagerate rostesc, conștiința lor nu îi dojenește; și, când vine vorba de orice problemă fundamentală despre bine și rău sau de chestiuni de principiu, nu stau de partea adevărului și nu susțin adevărurile-principii, iar conștiința lor nu îi dojenește deloc, dar după aceea tot se pot lăuda cu nerușinare despre modul în care apără interesele casei lui Dumnezeu și tot pot debita multe doctrine care sună bine – sunt ipocriți și lipsiți de orice percepție a conștiinței. De foarte multe ori, nu reușesc să practice adevărul, de foarte multe ori încalcă adevărul, de foarte multe ori înșală oamenii și îi induc în eroare, însă conștiința lor nu-i dojenește deloc și tot se pot da mari cu neobrăzare – sunt lipsiți de umanitate! Fac pe grozavii și joacă la cacealma în acest fel peste tot și nici măcar nu se simt jenați; nu practică adevărul, dar tot se laudă că sunt oameni spirituali, că sunt oameni care au fost mântuiți și desăvârșiți de Dumnezeu și care Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât oricine altcineva – nu au percepția conștiinței și nu sunt oameni care au fost mântuiți. Oare cei care au fost mântuiți pot fi lipsiți de umanitate normală și de percepția conștiinței? Unii simt că nu le place atât de mult adevărul și, ori de câte ori întâmpină probleme legate de adevărurile-principii sau probleme fundamentale despre bine și rău, devin oameni care caută să facă pe plac altora, încearcă să o scoată cumva la capăt și nu sunt niciodată capabili să susțină adevărurile-principii, așa că se simt dojeniți în inima lor, se roagă deseori înaintea lui Dumnezeu și se simt îndatorați Lui. Deși sunt adesea slabi și incapabili să treacă peste această barieră, știu în inima lor că nu au susținut adevărul sau dreptatea, că nu au fost fermi în mărturia lor pentru Dumnezeu și că sunt doar oameni care caută să facă pe plac altora, așa că s-ar simți prea stânjeniți să spună că au vreo mărturie. Aceasta deoarece nu au susținut adevărurile-principii, nu au o mărturie sinceră bazată pe experiență, sunt secătuiți și orbi și nu au îndeplinit cerințele lui Dumnezeu; știu asta în inima lor, având deseori mustrări de conștiință din această cauză, simt că au o datorie față de Dumnezeu și sunt întristați. Există încă speranță și o marjă de manevră pentru ca acești oameni să dobândească mântuirea. În schimb, există aceia care, la prima vedere, par că înțeleg foarte bine adevărul și sunt capabili să-i ude, să-i aprovizioneze și să-i ajute pe oameni, dar când întâmpină probleme care implică adevărurile-principii sau chestiuni fundamentale despre bine și rău, nu stau niciodată de partea lui Dumnezeu și nu susțin niciodată adevărurile-principii, dar se laudă totuși că sunt oameni spirituali, care Îl iubesc pe Dumnezeu și care Îi sunt loiali. Oamenii de acest fel au mari probleme. Nu îndrăznesc să înfrunte realitatea, nu îndrăznesc să rezolve probleme reale, nu îndrăznesc să-și declare poziția față de chestiuni importante și nu îndrăznesc să susțină adevărurile-principii într-o manieră deschisă și directă, dar, după aceasta, tot se laudă cu nerușinare că sunt oameni spirituali și spun că Îl iubesc cel mai mult pe Dumnezeu și că-I pot înțelege cel mai bine intențiile. Oamenii de acest fel nu au absolut deloc o percepție a conștiinței. Poate o persoană care nu are deloc o percepție a conștiinței să susțină adevărurile-principii? Îndrăznește ea să-și declare în mod deschis poziția și să stea de partea lui Dumnezeu pentru a se ocupa de oamenii răi? Nu există nicio șansă; unor astfel de oameni le este foarte greu să practice adevărul.

Dacă o persoană are conștiința umanității normale, își va reglementa gândurile, cuvintele și faptele. Ce înseamnă „reglementarea”? Înseamnă că, atunci când gândurile și comportamentele tale se abat de la standardul umanității normale, conștiința ta va socoti că este greșit să gândești în acel mod și că nu este bine să faci acel lucru, așa că te vei înroși la față și te vei simți neliniștit și dojenit. După ce ai aceste sentimente, îți vei stăpâni gândurile și comportamentele într-o anumită măsură, iar această măsură în care ți le vei stăpâni îți va reglementa comportamentul, dându-ți posibilitatea să nu faci lucruri care încalcă în mod clar adevărurile-principii și lucruri care se împotrivesc conștiinței și dreptății tale morale. Dar dacă nu ai standardul conștiinței, atunci nu vei avea niciun criteriu după care să-ți reglementezi și să-ți înfrânezi gândurile și comportamentele când faci lucruri și, astfel, nu vei avea nicio opreliște, vei face orice îți trece prin cap, orice vrei și orice este benefic și avantajos pentru tine. În aceste circumstanțe în care nu ți le stăpânești în niciun fel, gândurile și comportamentele tale vor fi mult amplificate. Ce înseamnă „mult amplificate”? Nu va exista nicio reglementare a lor. Va fi întocmai așa cum non-credincioșii îi înșală pe oameni – nu au deloc o percepție a conștiinței și, dacă te păcălesc de o mie de dolari, nu se vor simți vinovați, iar dacă te escrochează, ajungând să îți ruineze familia, nici atunci nu se vor simți vinovați și, chiar dacă te așezi în genunchi și îi implori, nu te vor lua deloc în seamă. Sunt cu adevărat oameni extrem de răi. De ce pot face atât de mult rău? Pentru că nu au deloc percepția conștiinței sau stăpânirea pe care o oferă conștiința și, astfel, pot să fie atât de răi și să devină păcătoși abominabili. Prin urmare, este important să ai conștiința umanității normale. Oamenii sunt capabili să susțină adevărurile-principii în primul rând cu condiția să aibă o percepție a conștiinței. Faptul că ai percepția conștiinței și simțul rușinii este ceea ce permite reglementarea comportamentului tău și îți dă șansa de a porni pe calea căutării și practicării adevărului. Dacă nu ai percepția conștiinței pentru a te reglementa, nu vei avea șansa de a porni pe calea urmăririi adevărului. Prin urmare, doar pe baza faptului că au percepția conștiinței pot oamenii să aibă șansa de a fi conduși pe calea practicării adevărului și a susținerii adevărurilor-principii – dar, chiar și atunci, au doar această șansă. Spun că au doar această șansă deoarece, chiar dacă gândurile și comportamentele unei persoane sunt reglementate de percepția conștiinței, aceasta tot ar putea să încalce adevărurile-principii sau să nu acționeze în concordanță cu ele, luând calea de mijloc, nesusținând adevărurile-principii, însă fără să se alieze cu oamenii răi. Altfel spus, sub efectul conștiinței, oamenii destul de buni pot practica adevărul și pot susține adevărurile-principii, în timp ce oamenii cu un calibru întrucâtva mai slab pot cel puțin să evite să fie controlați sau constrânși de oamenii răi și să-i urmeze în săvârșirea de fapte rele – aceasta înseamnă că ating doar linia de bază care provine din standardul conștiinței. Chiar dacă nu ai practicat adevărul, nu ai făcut rău. O astfel de persoană tot poate cel puțin să fie numită o persoană care are conștiință și, deși nu a practicat adevărul, cu siguranță nu va face rău. Acesta este efectul pe care îl are conștiința asupra oamenilor. Pentru cei care iubesc adevărul, unul dintre cele mai benefice efecte ale conștiinței este acela că are șansa de a le reglementa cuvintele și comportamentele și îi poate conduce pe calea practicării adevărului și susținerii adevărurilor-principii. Prin urmare, pentru oameni, conștiința este o parte foarte importantă a umanității lor și este ceva de care nu se pot lipsi. Așadar, ce înseamnă termenul „conștiință”? Vom vorbi despre asta în detaliu mai târziu, când vom avea ocazia, dar să spunem astăzi doar câte ceva pe scurt despre ea. Conștiința se referă la bunătatea și la simțul dreptății unei persoane, acestea fiind două calități elementare. Dacă ai aceste două calități, ești o persoană care are conștiință; dacă nu ai niciuna dintre aceste două calități, atunci nu ai conștiință. Oamenii fără conștiință nu au o umanitate normală, iar faptul că nu au o umanitate normală înseamnă că nu au simțul dreptății și nu sunt buni la suflet. Ce înseamnă că „nu au simțul dreptății”? Înseamnă că sunt necinstiți și ticăloși. Ce înseamnă că „nu sunt buni la suflet”? Înseamnă că sunt răuvoitori, feroce și ticăloși. Oamenii care au aceste firi sunt oameni fără umanitate și, în consecință, sunt capabili să facă orice fel de lucru rău, deoarece nu au conștiința umanității normale, nici cele două calități esențiale, simțul dreptății și bunătatea, pe care le include conștiința umanității normale. Sunt nerușinați, extrem de necinstiți și deosebit de feroce și răuvoitori, așa încât sunt capabili să facă orice fel de lucru rău. Cu alte cuvinte, indiferent cât de ticăloase și răuvoitoare sunt lucrurile pe care le fac, ei nu simt nimic – nu se simt vinovați și nu se simt dojeniți. De ce sunt capabili să facă orice fel de rău? Pentru că nu sunt buni la suflet și nu au esența umanității; indiferent de răul pe care îl fac, ei cred că este justificat și nu simt că este rău. De exemplu, dacă ești o persoană care are percepția conștiinței, atunci când spui ceva care înjură sau atacă o altă persoană, nu vei fi în stare să suporți asta. Te vei gândi: „Am spus câteva lucruri ca să-l înjur și este de ajuns. Oamenii se supără foarte tare când sunt înjurați! Și eu m-aș supăra dacă cineva m-ar înjura așa, prin urmare, acum că am spus câteva lucruri ca să-l înjur, să-mi vărs ura și să mă descarc, mă voi opri aici.” Așa că te vei opri. Dar oamenii răi nu gândesc așa, ci cred următoarele: „Să te înjur ar însemna că te las să scapi ușor. Am de gând și să te bat, să-ți distrug familia și să-ți fac urmașii să sufere! Orice lucruri diabolice sau rele îți fac sunt justificate. Atât timp cât primești ceea ce meriți și am ocazia să-mi vărs ura, sunt dispus să fac orice!” Este posibil ca nici măcar să nu te înjure, ci să treacă direct la a-ți face lucruri rele și a se răzbuna pe tine – asta înseamnă a fi rău. Așa sunt oamenii fără percepția conștiinței – sunt capabili să comită tot felul de rele.

În cadrul diverselor noțiuni și închipuiri pe care oamenii le au despre lucrarea lui Dumnezeu, cele de care sunt conștienți sunt în principal noțiunile despre care vorbesc adesea și care se referă la disciplinare, certare și pedeapsă. Într-o privință, am avut părtășie despre noțiunile și închipuirile care iau naștere în oameni în cadrul lucrării lui Dumnezeu; în altă privință, oamenii ar trebui să știe și că Dumnezeu lucrează asupra lor în multe și variate moduri. În funcție de diferitele epoci în care lucrează și de diferitele standarde pe care le cere oamenilor și, bineînțeles, în funcție de diferitele rezultate pe care vrea să le obțină asupra oamenilor prin lucrarea Sa și, de asemenea, în funcție de diferitele ținte ale lucrării Sale și de diferitele naturi-esențe ale oamenilor, Dumnezeu adoptă diferite metode și lucrează asupra oamenilor în multe și variate moduri. Disciplinarea, certarea și pedeapsa sunt doar o mică parte a lucrării Sale, nefiind principalele metode pe care le folosește în lucrarea Sa. Întrucât în a treia etapă a lucrării Sale, Dumnezeu a exprimat multe adevăruri pentru a-i aproviziona pe oameni și pentru a obține rezultatul mântuirii lor, lucrarea de disciplinare, certare și chiar de pedepsire pe care o săvârșește asupra lor este foarte mică. Mai mult, în funcție de diferitele ținte ale lucrării Sale, Dumnezeu face aceste lucruri și în concordanță cu principiile corespunzătoare, iar acțiunile Sale variază în funcție de ținte și de variatele circumstanțe diferite. Ca atare, vorbind relativ, îi disciplinează, îi ceartă sau îi pedepsește rareori pe oameni. Prin urmare, aceștia ar trebui să nu se mai agațe de noțiunile și închipuirile lor anterioare despre lucrarea lui Dumnezeu și, întrucât El a exprimat un număr mare de cuvinte și de adevăruri, nu ar trebui să depindă în continuare de disciplinarea, certarea sau pedepsirea de către Dumnezeu, lăsându-L cu pasivitate să-i îndemne să practice adevărul și să intre în adevărul-realitate – aceasta este o idee pe care oamenii nu ar trebui să o aibă. Ideea corectă pe care ar trebui să o aibă este că nu trebuie să se bazeze în mod pasiv ca disciplinarea, certarea sau pedepsirea de către Dumnezeu să-i facă să înțeleagă intențiile Sale sau să vină înaintea Lui și, în schimb, trebuie să fie mai pozitivi și mai implicați în a veni înaintea Lui pentru a căuta intențiile Sale și adevărurile-principii. Indiferent de moment, cuvintele lui Dumnezeu și adevărurile-principii sunt direcția în care trebuie să înaintezi și sunt principiile și căile pe care ar trebui să le susții și să le practici cel mai mult în viața de zi cu zi sau pe calea existenței tale, în timp ce disciplinarea, certarea sau pedepsirea de către Dumnezeu sunt doar moduri de a lucra pe care le manifestă în anumite situații speciale și în circumstanțe în care consideră că este necesar. Oamenii nu ar trebui să aștepte pasiv sau să ceară pasiv să se întâmple acest lucru, gândindu-se: „Fie ca Dumnezeu să mă disciplineze, să mă certe și să mă pedepsească, așa încât să pot ajunge să iubesc și să practic adevărul.” Această abordare este incorectă – Dumnezeu lucrează în funcție de manifestările reale ale oamenilor și de nevoile vieții lor. Unii aud că oamenii fără conștiință sunt fiare și nu pot fi mântuiți, așa că devin anxioși și se gândesc: „Dacă nu pot fi mântuit, va fi cu adevărat problematic. Întrucât nu am percepția conștiinței umanității normale, aș prefera ca Dumnezeu să mă disciplineze și să mă pedepsească, înlocuind astfel conștiința umanității normale.” Este aceasta o idee bună? Ca ființă creată și ca membru obișnuit al rasei umane corupte, dacă ești într-adevăr de părere că ești lipsit de umanitate normală și nu ai conștiința umanității normale, simțind profund durerea cauzată de acest lucru și sperând că disciplinarea, certarea și pedepsirea de către Dumnezeu nu te vor părăsi și îți vor da posibilitatea să te transformi și să supraviețuiești în cele din urmă – dacă ai într-adevăr acest tip de hotărâre, atunci este posibil ca acesta să fie un lucru bun și este o rază de speranță pentru supraviețuirea ta. Dar dacă nu ai o asemenea hotărâre, atunci îți spun: ești în mare pericol dacă nu ai percepția conștiinței umanității normale. Chiar dacă ocazional ai fost disciplinat, certat și pedepsit de către Dumnezeu, acesta este un lucru pe care ți l-a acordat El. Dumnezeu face aceste lucruri și folosește aceste metode pentru a te îndemna și a te avertiza, așa încât să faci mai puțin rău și să primești mai puține pedepse. Dumnezeu ți-a salvat destul onoarea; ar trebui să-I fii recunoscător pentru că a făcut o excepție arătându-ți acest har, în loc să nu știi ce este bine pentru tine. În situații normale, Dumnezeu nu va face nicio lucrare și nu va folosi nicio modalitate de a lucra asupra cuiva care este lipsit de conștiința și de rațiunea umanității. Dacă ai fost disciplinat, certat sau pedepsit de Dumnezeu, indiferent care dintre acestea, fie într-un mod blând, fie într-un mod întrucâtva mai sever, ar trebui să-I fii recunoscător lui Dumnezeu pentru toate acestea. Folosind cuvintele colocviale ale omului, Dumnezeu îți arată o oarecare considerație și te ridică. El nu te privește în niciun caz cu ostilitate și nu te condamnă, prin urmare ar trebui să accepți acest lucru din partea Lui. Dacă ai într-adevăr șansa de a fi disciplinat, certat sau pedepsit de către Dumnezeu, pe lângă faptul că ai fost aprovizionat cu adevărul, aceasta dovedește că El încă te tratează ca pe o ființă creată și ca pe un membru al rasei umane corupte. Ar trebui să-I mulțumești, să înțelegi corect acest lucru și să te supui atunci când ești disciplinat, certat sau pedepsit de El. Nu ar trebui să ai o atitudine ostilă față de Dumnezeu din cauza asta, nici să te răzvrătești și mai mult împotriva Lui din cauza asta. Indiferent în ce mod ai fost disciplinat sau cât de severă este pedeapsa pe care ai primit-o, ar trebui să te supui lui Dumnezeu și să-I mulțumești neîntârziat, mulțumindu-I că te-a îndemnat și te-a avertizat, că ți-a dat această șansă și oportunitatea de a primi toate acestea din partea Lui. În plus, aceasta dovedește că încă ai o relație cu Dumnezeu și că această legătură nu a fost întreruptă complet. În lucrarea lui Dumnezeu de gestionare a omenirii și pe parcursul mântuirii oamenilor de către El, Dumnezeu încă te are în inima Sa; cel puțin, încă te vede – când îți vede răzvrătirea și corupția, încă este dispus să te disciplineze, să te certe și să te pedepsească. Aceasta dovedește că nu a renunțat complet la tine; pentru tine, este un noroc și, de asemenea, este o veste bună. Prin urmare, chiar dacă ești supus puțin unei disciplinări sau unei certări dureroase, ar trebui să vii fără întârziere înaintea lui Dumnezeu. Scopul venirii înaintea lui Dumnezeu nu este de a te pleca în fața Lui, nici de a te face să simți că Dumnezeu este înspăimântător sau de temut. În schimb, se cuvine să înțelegi ce ar trebui să faci pentru a-L mulțumi, ce ar trebui să faci pentru ca Dumnezeu să nu mai fie mânios pe tine și ce ar trebui să faci pentru a-I risipi mânia. Cel puțin, ar trebui să faci tot ce-ți stă în putință, în limita a ceea ce poate realiza calibrul tău, pentru a practica adevărurile-principii pe care ți le-a spus Dumnezeu și n-ar trebui să-L faci să Se mânie din nou pe tine. Dacă Dumnezeu Se mânie iarăși și iarăși pe tine, iar tu continui să fii extrem de amorțit, continui să te încăpățânezi, Îl privești cu intransigență și ostilitate și lupți împotriva Lui până la capăt, în cele din urmă, rezultatul pe care-l vei obține în mod inevitabil este că Dumnezeu va renunța la tine. Momentul în care Dumnezeu nu te mai disciplinează, ceartă sau pedepsește este momentul în care a renunțat la tine. Și, odată ce Dumnezeu renunță la tine, nu te va mai îndemna și te va alunga din fața ochilor Săi, mutându-te într-un loc din afara bisericii, într-un loc departe de centrul lucrării Sale; cel puțin, va face în așa fel încât să nu te poată vedea pe durata lucrării Sale – Dumnezeu nu va mai dori să te vadă. În cazul în care faci rău în această măsură și ajungi în acest punct, nu există nicio speranță să fii mântuit. Ai înțeles? (Da.)

Părtășia de astăzi s-a referit la subiectul renunțării la barierele dintre cineva și Dumnezeu și la ostilitatea sa față de Dumnezeu. Fie că este vorba de expunerea noțiunilor și închipuirilor oamenilor despre Dumnezeu, de expunerea atitudinilor lor față de Dumnezeu sau de părtășia despre modul exact și felurile în care Își săvârșește lucrarea asupra oamenilor, în orice caz, ceea ce le spun toate acestea în cele din urmă oamenilor este că: punctul de vedere corect pe care s-ar cuveni să îl aibă cel mai mult față de lucrarea lui Dumnezeu este să accepte și să se supună judecății și mustrării Sale și să-I accepte cuvintele și fiecare adevăr-principiu pe care le furnizează, în loc să se îndepărteze de El. Ori de câte ori fac ceva, ar trebui să caute adevărurile-principii, să practice în conformitate cu ele și să urmărească intrarea în adevărul-realitate, în loc să depună efort în comportamentul lor exterior sau să pară că suferă greutăți și că plătesc un preț și, cu siguranță, în loc să se lase absorbiți de noțiunile și închipuirile lor și să le acorde o atenție exagerată. La urma urmei, indiferent care sunt noțiunile și închipuirile tale despre Dumnezeu, rezultatul pe care lucrarea Sa are rolul de a-l obține este să lucreze cuvintele Sale și adevărul în oameni, să le dea posibilitatea să aibă adevăruri-principii pe care să le respecte și să susțină aceste adevăruri-principii în tot ceea ce întâmpină ei în viața lor de zi cu zi și pe calea existenței lor – acesta este rezultatul dorit al lucrării lui Dumnezeu. Rezultatul final pe care îl obține lucrarea Lui este faptul că adevărul devine realitatea și viața oamenilor, și nu faptul că Dumnezeu realizează toate acestea conform noțiunilor și închipuirilor lor. Înțelegeți acest lucru, nu-i așa? Am avut părtășie mai mult sau mai puțin suficient despre aceste subiecte, nu-i așa? (Da.) Atunci părtășia noastră de astăzi se încheie aici. La revedere!

8 iulie 2023