B. Noțiunile și închipuirile oamenilor privind rezultatele pe care Dumnezeu Își propune să le obțină în lucrarea Sa

Deși lucrarea lui Dumnezeu este atotputernică și minunată, iar cuvintele Sale sunt adevărul și viața, oamenii nu pot fi făcuți compleți sau schimbați peste noapte. Unii oameni, bazându-se pe noțiunile și închipuirile lor, spun adesea: „Cred în Dumnezeu de atâția ani, prin urmare cum de nu m-am schimbat încă? Cum de n-am dobândit încă sfințirea? De ce mai iubesc lumea în inima mea? De ce sunt încă atât de vanitos? De ce mai am pofte ticăloase? Pe vremuri îmi plăcea să mă uit la unele videoclipuri sau emisiuni de divertisment din lumea non-credincioasă. De ce mai vreau să mă uit la ele din când în când, deși am crezut în Dumnezeu până acum, am mâncat și am băut cuvintele Sale timp de mulți ani, mi-am făcut datoria, m-am lepădat de lucruri și m-am consumat mulți ani și simt că am renunțat deja la acele lucruri în inima mea?” Acestea sunt unele noțiuni pe care le au oamenii, nu-i așa? În special, în credința lor în Dumnezeu, unii urmăresc mereu lucruri cum ar fi să-și supună trupul, să nu râvnească la plăcerile trupești, să îndure mai multă suferință și trudă și să poată depăși multe greutăți fizice. Dar, în ciuda faptului că urmăresc în continuare în acest fel, încă simt că sunt adesea controlați de dorințele extravagante ale trupului, de faptul că tânjesc după confort și de lene, prin urmare sunt deseori negativi și își pierd credința în Dumnezeu, gândindu-se: „Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns în acest punct, deci de ce sunt o dezamăgire atât de mare și încă sunt deseori negativ?” Uneori, când obțin câteva rezultate într-o sarcină și câștigă aprobarea tuturor, se simt în largul lor și se gândesc: „Încă am speranțe să fiu mântuit. Lucrarea lui Dumnezeu și cuvintele Sale sunt atât de bune. Lucrarea Lui îi poate schimba cu adevărat pe oameni.” Dar, după un timp, simt că încă le este dor de cei dragi. În special, chiar se lasă uneori copleșiți de amintiri despre oamenii pe care îi adorau cândva, își amintesc cu nostalgie de viața lumească pe care o duceau și le este foarte dor de zilele de glorie când trăiau în lume, așa că se întreabă: „Cum de încă mi-e dor de acele lucruri? De ce n-am renunțat la plăcerile trupului și nu m-am izolat de lume ca un sfânt? Cum de nu m-am schimbat încă?” Și sunt din nou mâhniți. Deseori se lasă pradă acestor gânduri și puncte de vedere. Starea lor este uneori bună și alteori rea, sunt slabi o vreme și apoi puternici o vreme, sunt negativi un timp și apoi pozitivi un timp. Își dau adesea verdicte singuri pe baza propriilor manifestări din viața de zi cu zi. Dacă sunt într-o stare bună, cred că pot fi mântuiți; dacă sunt într-o stare proastă, simt că nu există nicio speranță de a fi mântuiți și că nu pot fi răscumpărați. Sunt fie la o extremă, fie la cealaltă. Când sunt într-o stare bună, se cred asemenea unor sfinți și simt că sunt foarte apropiați de Dumnezeu, că nu există bariere între ei și Dumnezeu și că El este chiar lângă ei. Când sunt într-o stare proastă, simt că au căzut în cel de-al 18-lea cerc al iadului și nu-L pot vedea sau atinge pe Dumnezeu, simțind că este foarte departe de ei. De ce se întâmplă asta? De ce au aceste stări? Sunt aceste stări normale sau anormale? (Anormale.) Când sunt într-o stare bună, fac tot ceea ce rânduiește biserica să facă și pot să depășească orice dificultăți, să îndure orice greutăți și să plătească orice preț. Simt că sunt cei mai capabili să se supună lui Dumnezeu, că sunt persoane din casa Lui care urmăresc adevărul și că nicio dificultate nu-i poate împiedica. Muncesc din greu pentru a-și îndeplini datoria și sunt dispuși să depună efort. Nu se simt obosiți, indiferent cât de mult vorbesc când au părtășie cu alții și nu-i deranjează să sară peste o masă sau să piardă două sau trei ore de somn. Sunt dispuși să se consume pentru Dumnezeu și să-și dedice întreaga viață Lui. Drept urmare, simt că s-au schimbat. Nu se mai gândesc la familia lor, nu le mai este dor de oamenii pe care îi iubeau cândva și nu-și mai amintesc cu nostalgie de gloria și de onoarea pe care le aveau în lume. Renunță la toate acestea și se consumă pentru Dumnezeu din toată inima, respectând principiile, emondând pe oricine provoacă tulburări sau perturbări, susținând corectitudinea față de casa lui Dumnezeu, stând cu fermitate de partea dreptății, apărând interesele casei Sale și creându-și o imagine de „judecători” stricți și imparțiali. Se descurcă destul de bine o vreme. Dar este posibil să vină un moment când își vor dezvălui firile corupte sau vor face ceva greșit și atunci vor deveni negativi și slabi, gândindu-se: „Dumnezeu m-a dezvăluit, nu mă mai iubește.” Din acel moment, nu vor mai putea să-și revină. Vor simți că nu sunt nimic și că nu sunt capabili de nimic, că încă au gânduri egoiste și pofte ticăloase, că le este adesea dor de oamenii pe care îi iubeau și de care le plăcea cândva, că sunt deseori negativi și slabi, că încă se împotrivesc lui Dumnezeu, că sunt incapabili să practice adevărul, că nu s-au schimbat, deși cred în Dumnezeu de atâția ani și se vor gândi: „Nu înseamnă că sunt terminat?” Vor crede că nu au nicio șansă să fie mântuiți și că nu există absolut nicio speranță pentru ei. Când sunt fericiți, nu-și încap în piele de bucurie, iar când suferă, sunt incredibil de nefericiți. Ating mereu aceste două extreme, trecând de la una la cealaltă. De ce? Indiferent dacă aceste stări și manifestări sunt pozitive sau de deznădejde, pe scurt, este același tip de problemă, și anume că sunt plini de noțiuni și de închipuiri despre lucrarea lui Dumnezeu, își dau mereu verdicte și se caracterizează singuri pe baza stării lor de spirit și pe baza dezvăluirilor și manifestărilor lor dintr-o anumită perioadă, dând totodată verdicte despre lucrarea lui Dumnezeu, despre rezultatele obținute de lucrarea Lui asupra oamenilor și despre scopul și obiectivul pe care le atinge lucrarea Lui asupra oamenilor. Este aceasta sursa problemei? (Da.) Când sunt pozitivi, oamenii se roagă înaintea lui Dumnezeu, exprimându-și hotărârea în timp ce plâng amarnic, fiind dispuși să-și dedice întreaga viață lui Dumnezeu, fără să ceară nimic, să-L urmeze pe Dumnezeu și să se consume pentru El. Când se roagă și iau astfel de decizii, simt că toate dificultățile nu mai sunt dificultăți. Sunt mișcați până la lacrimi și chiar cred că Duhul Sfânt este Cel care i-a mișcat. Își spun: „Duhul Sfânt m-a mișcat. Cu siguranță, Dumnezeu mă iubește foarte mult! Dumnezeu nu m-a părăsit!” Se roagă cu lacrimi în ochi și spun că au fost mișcați de Duhul Sfânt – nu este aceasta o iluzie? (Ba da.) În realitate, ai fost mișcat de părerea ta bună despre tine însuți; ai fost mișcat de hotărârea, aspirațiile, dorințele și acțiunile proprii, și nu de Duhul Sfânt. De ce spun că ai fost mișcat de tine însuți? Ai atât de multe noțiuni și închipuiri despre lucrarea lui Dumnezeu, iar acestea sunt atât de denaturate – crezi că Dumnezeu te-ar mișca? Ținând cont că ești în această stare exagerată, te-ar mișca Dumnezeu astfel încât să fii și mai exagerat? Dacă te-ar mișca Dumnezeu, doar ai deveni și mai exagerat, făcându-te să te admiri și să fii și mai mișcat de tine însuți și să-ți dorești și mai mult să iei această hotărâre: „Voi dormi mai puțin și voi suferi mai multe greutăți, voi mânca orice mâncare, indiferent dacă este bună sau rea, voi fi de acord să mănânc orice și nu-mi pasă dacă îi face bine sau nu corpului meu. Trebuie să depășesc preferințele vechiului meu trup, trebuie să vindec în mod special slăbiciunile vechiului meu trup și trebuie să-l fac să sufere mai mult și să nu-l las în confort. Dacă simte confort, atunci nu-L voi iubi pe Dumnezeu; dacă simte confort, atunci mă voi lăsa în voia confortului trupului și nu voi munci din greu pentru a-mi face datoria.” Dacă Duhul Sfânt ar fi Cel care te mișcă, ai continua pur și simplu să susții această extremă și ai crede și mai mult în mod greșit că ți-ai biruit deja trupul și l-ai învins pe Satana și că ai fost deja mântuit. De aceea spun că nu ai fost mișcat de Duhul Sfânt, ci de tine însuți. Sunteți adesea mișcați de voi înșivă? (Da.) Ești mișcat de propria hotărâre de a te consuma și de a suferi greutăți pentru Dumnezeu și ești atât de dispus în inima ta să suferi greutăți pentru Dumnezeu, să suferi oricât de multe greutăți sau chiar să mori, apoi lacrimile îți șiroiesc pe față. În realitate, Dumnezeu nu este impresionat de faptul că tu ești mișcat, nici de hotărârea ta. Această manifestare a ta este doar un impuls de moment, o izbucnire trecătoare de pasiune arzătoare. În această situație, poți chiar să te rogi Lui, spunând: „Dumnezeule, sunt dispus să mor pentru Tine! Dumnezeule, am fost atât de ocupat făcându-mi datoria astăzi, încât am sărit peste o masă. Chiar dacă trebuie să sar peste zece mese, voi fi dispus să o fac! Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Dumnezeule, sunt dispus să Te iubesc întreaga mea viață, pentru totdeauna, iar dragostea mea pentru Tine nu se va schimba niciodată!” Aceste cuvinte grandioase ale tale te mișcă, făcându-te să plângi din tot sufletul, dar atitudinea lui Dumnezeu față de tine nu se schimbă. De ce? Pentru că ești mișcat de un impuls de moment, iar lacrimile tale nu sunt lacrimi de remușcare, de îndatorare sau lacrimi care izvorăsc din faptul că ai ajuns să te cunoști cu adevărat, cu atât mai puțin sunt lacrimi de tristețe pentru incapacitatea ta de a practica adevărul și de a susține adevărurile-principii. Prin urmare, această emoție a ta nu te poate mișca decât pe tine și, posibil, și pe alții sau pe cei din jurul tău, însă Dumnezeu nu este mișcat de ea. Așadar, nu Duhul Sfânt este Cel care te mișcă; în schimb, ești mișcat de propria persoană. Verși lacrimi pentru că te-ai mișcat pe tine însuți. Lacrimile tale, cuvintele tale emoționale și pasiunea ta arzătoare reprezintă doar un fenomen de suprafață, sunt doar un tip de comportament. Nu reprezintă o schimbare a esenței și vieții tale, nici o dezvăluire a faptului că adevărul este viața ta. Când ai pasiunea și impulsul de a te consuma și de a suferi pentru Dumnezeu și când ești deosebit de implicat, simți că Duhul Sfânt te mișcă, simți că te-ai schimbat și că poți fi mântuit – acestea reprezintă un fel de noțiune și de închipuire pe care le ai despre lucrarea lui Dumnezeu. Când devii negativ din cauza unui eșec și a unei căderi temporare sau pentru că ți-au fost scoase la iveală corupția și neajunsurile ori pentru că ai fost emondat și dezvăluit, te simți trist și îndurerat și crezi că nu te-ai schimbat și că nu ai nicio speranță de a fi mântuit – acestea reprezintă un alt tip de noțiune și de închipuire pe care le ai despre lucrarea lui Dumnezeu. De fapt, indiferent ce vede El – dacă ești într-o stare negativă sau pozitivă ori în ce măsură s-a deteriorat și a decăzut starea ta – cum te privește Dumnezeu în tot acest timp? Statura ta este așa cum este. Dumnezeu va stabili cât de mult te-ai schimbat și în câte adevăruri-realități ai pătruns pe baza situației tale reale, a manifestărilor tale reale și a staturii tale reale. Incapacitatea ta actuală de a-ți reveni și căderea ta actuală într-o deznădejde totală nu sunt standardul după care te privește Dumnezeu sau după care îți stabilește statura reală. Așadar, indiferent dacă ești într-o stare pozitivă sau negativă, dacă ești plin de pasiune arzătoare sau te simți deznădăjduit, asta nu va afecta felul în care Dumnezeu te evaluează și te caracterizează. Ești singurul care se caracterizează incorect pe baza propriilor dezvăluiri și manifestări temporare – fie drept cineva care este deja ca Petru, fie drept cineva care nu poate fi răscumpărat – pentru că ai multe noțiuni și închipuiri despre lucrarea lui Dumnezeu. Dar indiferent cum dai verdicte, indiferent ce sentimente experimentezi, fie ele bune sau rele, totul este cauzat de noțiunile și închipuirile pe care ți le-ai format despre lucrarea lui Dumnezeu, iar aceste noțiuni și închipuiri nu sunt conforme cu modul exact și practic în care Dumnezeu definește o persoană și cu verdictul exact și practic pe care i-l dă Dumnezeu. Nu este așa? (Ba da.) Prin urmare, fie că este vorba de propriile manifestări, de propria esență sau de caracterizarea finală a propriei persoane, oamenii nu pot da verdicte despre aceste lucruri pe baza propriilor noțiuni și închipuiri. Mai degrabă, ar trebui să evalueze aceste lucruri pe baza legilor normale ale lucrării lui Dumnezeu și a rezultatelor reale pe care Dumnezeu vrea să le obțină în lucrarea Lui sau pe baza modurilor în care lucrează și a modului exact în care îi definește pe oameni. Care sunt principalele noțiuni și închipuiri ale oamenilor despre lucrarea lui Dumnezeu în această situație? Ei cred că statura lor reală este determinată în funcție de manifestările lor temporare sau de manifestările lor dintr-o anumită perioadă: dacă sunt într-o stare bună în această perioadă, atunci Duhul Sfânt va lucra asupra lor și se vor schimba, vor avea viață, vor crește în statură și vor putea să dobândească mântuirea; dacă sunt într-o stare proastă și nu au o credință sinceră în Dumnezeu în această perioadă, înseamnă că nu au deloc statură. Nu sunt acestea noțiunile și închipuirile oamenilor? (Ba da.) O noțiune și o închipuire pe care le au oamenii despre lucrarea lui Dumnezeu sunt că aceasta nu este săvârșită asupra lor pe termen lung și în mod continuu, ci le oferă în mod trecător puțină luminare, făcându-i să manifeste o explozie de energie și un impuls de moment. Un alt tip este convingerea oamenilor că lucrarea lui Dumnezeu este supranaturală, că El îi mișcă pe oameni să aibă o atitudine pozitivă și să aibă hotărârea de a suferi greutăți și de a se consuma pentru El, iar apoi capătă statură și devin oameni care au adevărul lui Dumnezeu drept propria viață. Ei consideră că, dacă devin slabi din cauza unei probleme, Dumnezeu va stabili că au dat greș și au fost dezvăluiți, iar apoi vor fi condamnați, eliminați și abandonați de El. Nu sunt acestea noțiunile și închipuirile oamenilor? (Ba da.)

Care sunt noțiunile și închipuirile umane despre care tocmai am avut părtășie? (Oamenii au mai multe tipuri de noțiuni și închipuiri despre lucrarea lui Dumnezeu. Ei cred că statura reală a unei persoane este decisă de manifestările sale dintr-o anumită perioadă sau de manifestările sale temporare și că lucrarea lui Dumnezeu asupra oamenilor are loc într-un moment, în loc să fie pe termen lung și continuă. De asemenea, ei cred că lucrarea lui Dumnezeu este cât se poate de supranaturală și că El îi mișcă adesea pe oameni. Când sunt mișcați pentru o clipă de Duhul Sfânt, oamenii cred că sunt pe cale să fie desăvârșiți sau că sunt mai aproape de a atinge standardul lui Petru, iar când eșuează și devin slabi, oamenii stabilesc că au fost eliminați.) Care sunt noțiunile și închipuirile oamenilor despre lucrarea lui Dumnezeu în această privință? Ei cred că statura lor reală este reprezentată de manifestările lor temporare și că Dumnezeu dă verdicte despre oameni pe baza manifestărilor lor temporare. Cred că lui Dumnezeu Îi place să-i vadă pe oameni îndurând greutăți și plătind un preț, că Îi place să-i vadă rugându-se adesea, luând hotărâri și fiind mișcați până într-acolo încât plâng în hohote și că Îi place ca oamenii să se poată lepăda de lucruri, să se consume și să lucreze cu sârguință și să poată depăși diversele dificultăți ale trupului. Sunt de părere că, indiferent dacă acționează sau nu conform principiilor sau în conformitate cu adevărul, atât timp cât sunt capabili să plătească frecvent un preț și, în timp ce-și îndeplinesc datoria, pierd deseori mese și ore de somn, se trezesc devreme, se culcă târziu și lucrează zi și noapte, atunci lui Dumnezeu Îi va plăcea asta. Implicația este că, indiferent ce lucrare face Dumnezeu sau câte cuvinte rostește, El speră doar ca toți oamenii să fie capabili să îndure greutăți și să plătească un preț pentru El, să nu mănânce mâncare bună sau să nu poarte haine frumoase și să nu aibă timp liber și că trebuie să-și petreacă fiecare zi făcându-și îndatoririle sau rugându-se și să ia adesea decizii, să-și exprime hotărârea, să-și pună ceva în gând și să facă jurăminte. Unii oameni cred că lui Dumnezeu Îi place să înfrâneze inimile, mâinile și picioarele oamenilor, că nu le oferă libertate și eliberare și, în schimb, îi face să se simtă oprimați, astfel încât să nu poată fi eliberați, privându-i de libertatea unei vieți în care să aibă umanitate normală. Oamenii cred asta, nu-i așa? (Da.) Ce altceva cred? Că Dumnezeu nu le permite să eșueze, să dezvăluie slăbiciune sau corupție ori să-și arate neajunsurile. De asemenea, cred că, dacă vor să obțină mântuirea și să fie desăvârșiți, atunci, în timp ce-și îndeplinesc datoria, nu pot să fie deloc slabi sau să aibă niciuna dintre nevoile, neajunsurile sau defectele umanității normale și trebuie să nu dezvăluie nicio fire coruptă. Nu sunt acestea noțiunile și închipuirile oamenilor? (Ba da.) În noțiunile și închipuirile lor, sunt de părere că, sub lucrarea și îndrumarea lui Dumnezeu, trebuie să rămână tineri în inima lor, să rămână zeloși, să fie plini de pasiune pentru lucrarea lor și să aibă o atitudine serioasă față de aceasta, precum și să fie mereu încordați și să nu se relaxeze niciodată. Nu asta gândesc oamenii? Sunt acestea o noțiune și o închipuire pe care le au oamenii sau este adevărata cerință a lui Dumnezeu de la oameni? (Sunt o noțiune și o închipuire pe care le au oamenii.) Ei cred că, dacă sunt puțin negativi și slabi, dacă au o mică dificultate trupească, unele defecte ori deficiențe în umanitatea lor sau dacă dezvăluie firi corupte și râvnesc ocazional la confortul trupesc, atunci Dumnezeu nu-i va dori, nu le va vorbi sau nu va lucra asupra lor și vor fi eliminați și nu vor avea nicio speranță să fie mântuiți. Stau într-adevăr așa lucrurile? (Nu.) Nu sunt acestea noțiuni și închipuiri pe care le au oamenii? (Ba da.) În noțiunile și închipuirile lor, ei cred, într-o privință, că lui Dumnezeu Îi plac oamenii care sunt în permanență plini de entuziasm și de pasiune arzătoare față de lucrarea lor și, în altă privință, că lui Dumnezeu nu Îi place negativitatea oamenilor și nu le permite să-și arate slăbiciunile. Cu alte cuvinte, oamenii cred că lui Dumnezeu Îi plac asceții, nu-i așa? Cred că este necesar să-și trăiască întreaga viață în sărăcie, să nu acorde deloc atenție chestiunilor exterioare și să citească zi de zi cuvintele Sale la lumina slabă a unui opaiț; sunt de părere că atât rugăciunile de dimineață, cât și cele de seară sunt obligatorii, că trebuie să-I mulțumească lui Dumnezeu înainte de fiecare masă și că nu pot să aibă niciuna dintre diversele nevoi ale umanității normale. Cred că numai atunci pot fi considerați pe deplin loiali lui Dumnezeu și pe deplin credincioși lucrării lor și că doar menținând acest tip de zel pot fi plăcuți de Dumnezeu și pot fi oameni pe care El dorește să-i mântuiască și să-i desăvârșească. Întrucât oamenii au aceste noțiuni și închipuiri, unii simt îndeosebi reproșuri în sinea lor când le este ocazional dor de familia lor și, de asemenea, se simt neliniștiți ori de câte ori stau ocazional de vorbă puțin, crezând că Dumnezeu le va aduce reproșuri. În rarele ocazii când se gătesc și poartă haine care sunt puțin colorate și destul de la modă, unele tinere se simt de-a dreptul stânjenite și se gândesc: „Oare nu este cam indecent din partea mea să mă îmbrac așa? Nu este cam desfrânat?” De fapt, nu poartă ținute bizare sau sumare, cu toate acestea pur și simplu se simt desfrânate și se gândesc: „Dumnezeu îmi aduce reproșuri în sinea mea. Nu-I place să procedez așa.” Dacă ești de părere că lui Dumnezeu nu-I place, de ce nu porți o robă de călugăr budist sau taoist? Cât de „elegantă” și „decentă” ar fi! Nu ar fi desfrânată, nu-i așa? Ocazional, unii oameni se lasă puțin pradă vanității sau se dau mari, apoi simt reproșuri și neliniște în sinea lor și gândesc: „Dumnezeu nu mă mai place. Nu mă mai vrea.” Unii chiar stabilesc reguli potrivit cărora nu au voie să-și pieptene părul, să se machieze sau să se uite în oglindă și pot să facă baie doar o dată pe lună sau la șase luni, crezând că a face baie mai des de o dată pe lună sau la șase luni este ceva detestat de Dumnezeu și, cu siguranță, nu vor fi mântuiți. Stabilesc o regulă potrivit căreia trebuie să se trezească înainte de cinci dimineața și cred că, dacă se trezesc cu o jumătate de oră mai târziu, se complac în confort și nu sunt oameni care-L iubesc pe Dumnezeu; stabilesc o regulă potrivit căreia trebuie să se culce după miezul nopții și cred că, dacă se culcă înainte de miezul nopții, nu sunt oameni care își fac datoria cu loialitate. Acești oameni creează multe reguli fixe pentru propriul comportament, pentru viața cotidiană și nevoile vieții. Ei nu caută care sunt cerințele lui Dumnezeu și nici nu încearcă să înțeleagă care sunt opiniile și atitudinile Sale față de aceste chestiuni. În schimb, cred într-un mod complet subiectiv că, în lucrarea Lui, Dumnezeu nu le permite oamenilor să aibă aceste manifestări și că, dacă au vreodată aceste manifestări, sunt pe deplin răzvrătiți, sunt detestați de Dumnezeu și, prin urmare, nu pot fi mântuiți. Deseori, doar din cauza unor chestiuni banale care nu merită menționate, cum ar fi că spun ceva greșit, folosesc un cuvânt greșit, mănâncă niște gustări în plus sau vizionează ocazional unele videoclipuri de divertisment, oamenii se gândesc: „Sunt terminat, sunt de-a dreptul răzvrătit! Nu știam că pot avea astfel de comportamente și astfel de înclinații – nu știam că am încă aceste probleme. Este groaznic. Trebuie să reflectez profund asupra mea, să mă analizez în adâncul sufletului și să trec printr-o transformare. Nu pot să trec cu vederea acest lucru!” Oamenii acordă o mare importanță acestor chestiuni care nu au nicio legătură cu adevărurile-principii. Toate acestea sunt noțiuni și închipuiri ale oamenilor, iar Dumnezeu le detestă. El nu vrea să-i vadă pe oameni dezvăluind aceste manifestări. Așadar, care sunt adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă ei în această privință? Care sunt principiile care ar trebui respectate? Întrucât sunt noțiuni și închipuiri ale oamenilor, aceste lucruri nu sunt în niciun caz principiile pe care le cere Dumnezeu oamenilor și categoric nu au nimic de-a face cu cerințele Sale către oameni. Și întrucât sunt noțiuni și închipuiri, înseamnă că sunt concepute și îmbinate în mintea umană – pe scurt, provin din mintea oamenilor și nu au nimic de-a face cu adevărurile-realități pe care Dumnezeu le cere oamenilor să le aibă. Indiferent cum respectă ei aceste noțiuni și închipuiri, atât timp cât nu au nimic de-a face cu adevărul, este inutil să le respecte. Chiar dacă le respecți, tu nu respecți adevărurile-principii și Dumnezeu nu-Și va aminti acest lucru. În special, unii oameni se simt profund neliniștiți și mustrați puternic în sinea lor când își dezvăluie ocazional propriile preferințe sau obiceiuri trupești. Cum apar această neliniște și această mustrare de sine? Drept rezultat al faptului că sunt mișcați de Duhul Sfânt? (Nu, oamenii au noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu, de aceea se simt neliniștiți.) La baza acestor sentimente se află noțiunile și închipuirile oamenilor, nu adevărul. Unii se simt imediat mustrați și neliniștiți în sinea lor, se grăbesc să se roage și să-și mărturisească păcatele și se căiesc în mare grabă. Ce motiv ai să te căiești? Aceste lucruri pe care le-ai făcut sunt comportamente comune în viața cotidiană. Nu sunt păcate și, cu siguranță, nu sunt fărădelegi majore. Nu face mare caz de lucruri atât de neînsemnate! Dacă ai impresia că acele lucruri sunt greșite, poți alege să nu le faci. Dar faptul că nu le faci nu înseamnă că respecți adevărurile-principii, iar neliniștea ta nu înseamnă că ai încălcat adevărurile-principii. De ce te căiești? De ce te schimbi? Oare pentru că noțiunile și închipuirile tale te fac să crezi în mod greșit că acelea sunt comportamente la care nu ar trebui să recurgi sau pentru că ai impresia că acele comportamente ale tale se împotrivesc cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii? Dacă se împotrivesc adevărurilor-principii și chiar te simți neliniștit, atunci ar trebui să te grăbești să te întorci din drum și să te căiești înaintea lui Dumnezeu. Această neliniște este cel puțin mustrarea conștiinței umane. Dacă te simți neliniștit doar pentru că te-ai împotrivit propriilor noțiuni și închipuiri, nu te complaci în sentimente inutile? (Ba da.) Nu faci altceva decât să te complaci în sentimente inutile și este de prisos. Cum de nu te simți neliniștit când urmezi antihriști? Cum de nu simți reproșuri din această cauză? Când vezi oameni răi perturbând și tulburând lucrarea bisericii și afectând interesele casei lui Dumnezeu și nu iei atitudine pentru a-i opri, te simți neliniștit? Când vorbești și acționezi încălcând adevărurile-principii și bazându-te pe voința proprie, te simți neliniștit? Dacă ai încălcat adevărurile-principii în aceste chestiuni și totuși nu te simți niciodată neliniștit în această privință, atunci nu ai nici măcar umanitate și nici nu ai conștiință. Și dacă nu ai conștiință, ce lucruri te vor face să te simți neliniștit? Neliniștea ta nu înseamnă decât că te complaci în sentimente inutile. Propriile noțiuni și închipuiri sunt cele care te chinuie și te fac să te simți neliniștit – nu are rost. Care va fi rezultatul final dacă ai credință în Dumnezeu în cadrul propriilor noțiuni și închipuiri? Vei deveni doar tot mai ipocrit și vei fi tot mai mult asemenea fariseilor. Nu vei face decât să te îndepărtezi tot mai mult de cuvintele lui Dumnezeu și de adevărurile-principii și îți va fi imposibil să intri în adevărul-realitate. Ai mereu o părere bună despre tine, dar ce anume este atât de bun în privința ta? Ești atât de plin de noțiuni și de închipuiri și ceea ce simți nu are nicio legătură cu adevărul. Sentimentele tale de a fi mișcat și mustrat, îndatorarea și remușcările pe care le simți, căința pe care crezi că ar trebui să o ai și jurămintele și hotărârile pe care le iei – toate acestea sunt legate de noțiunile și închipuirile tale. Aceste lucruri se bazează doar pe noțiunile și închipuirile tale și nu au nicio legătură cu adevărul. Prin urmare, tot ce faci – fie că înduri greutăți și plătești un preț, fie că oferi lucruri și te consumi și indiferent ce consumi – este în zadar dacă nu are nicio legătură cu adevărul. Ai înțeles? (Da.)