Lucrarea de răspândire a Evangheliei implică diverse proiecte pentru care oamenii trebuie să studieze, să-și dezvolte diverse aptitudini și să învețe diverse profesii; cu toate acestea, unii oameni nu înțeleg intenția lui Dumnezeu și se rătăcesc cu ușurință. Ei studiază doar cunoștințele și aptitudinile profesionale, fără să accepte vreo frântură de adevăr. Ce fel de persoană e aceasta? (O persoană cu firea unui antihrist care se axează pe înzestrări.) Corect. Acesta e tipul de persoană pe care îl dăm în vileag; persoanele de acest tip au firea unui antihrist și, în cazurile grave, sunt antihriști. Ele doresc să se folosească de această ocazie ca să învețe aceste lucruri și apoi să devină cele mai bune dintre toți cei care cunosc această profesie sau au această aptitudine, să devină cele mai învățate și competente în acest domeniu, astfel încât alții să se bazeze pe ele pentru orice și să asculte de ele în loc să practice adevărul în timp ce-și asumă un rol de conducere în cadrul acestui grup. Aici este problema. Ce fel de oameni sunt așa? Cei care caută doar să studieze și să se echipeze cu tot felul de cunoștințe, cu învățare și experiență; care se bazează pe calibrul, talentele și înzestrările lor pentru a face totul. Mai devreme sau mai târziu, toți vor merge pe o astfel de cale. Este inevitabil. Aceasta e calea lui Pavel. Indiferent în ce sector sau domeniu te afli, faptul că ai puțin mai multe cunoștințe, experiență sau lecții învățate decât alții nu este suficient pentru a demonstra că înțelegi adevărul sau că ai intrat în adevărul-realitate și, cu siguranță, nu înseamnă că ai obținut adevărul. Așadar, ce anume demonstrează suficient acest lucru? Obținerea unei înțelegeri mai bune a principiilor pentru îndeplinirea acestui tip de datorie, precum și a standardelor cerute de casa lui Dumnezeu pentru îndeplinirea acestei datorii pe parcursul studierii acestor aptitudini profesionale. Există unii oameni care devin mai potrivnici cu cât încerci mai mult să-i determini să acumuleze cunoștințe profesionale și care cred că este imposibil să-și îndeplinească datoria, chiar spunând: „Credința în Dumnezeu ar trebui să însemne desprinderea de lumea non-credincioșilor, deci de ce trebuie să dobândim aptitudinile și cunoștințele non-credincioșilor?” Nu vor să învețe. Aceasta e lene. Ei nu au o atitudine responsabilă față de lucrarea lor, le lipsește loialitatea și nu sunt dispuși să investească niciun efort într-o astfel de chestiune. Scopul deprinderii cunoștințelor și aptitudinilor profesionale este de a-ți face bine datoria. Sunt multe cunoștințe și mult simț practic cu care nu te-ai întâlnit încă și pe care trebuie să ți le însușești. Aceasta e cerința lui Dumnezeu și însărcinarea pe care i-a dat-o omului. Prin urmare, învățarea acestor lucruri nu va fi în zadar; totul este în scopul de a-ți face bine datoria. Unii cred că, după ce deprind astfel de aptitudini, vor putea să câștige o poziție bună în casa lui Dumnezeu. Nu aduce necazuri acest mod de gândire? Perspectiva aceasta e greșită. Există cineva capabil să meargă pe această cale? Cu cât sunt mai mari puterea, domeniul de lucru și responsabilitatea indivizilor de acest tip, cu atât se află într-un pericol mai mare. Cum apare acest pericol? Este, desigur, din cauză că au firi corupte și firea unui antihrist. Când fac lucruri, se axează doar pe modul în care să realizeze sarcina și o fac doar de formă. Nu caută principiile. Pe parcursul îndeplinirii datoriei, nu ajung să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, nici să înțeleagă sau să priceapă mai bine adevărurile-principii. Nu caută principiile, nici nu examinează sau evaluează corupția pe care o dezvăluie, opiniile incorecte care iau naștere în ei sau stările greșite în care cad în timp ce-și fac datoria. Se axează doar pe practicile externe, acordând atenție doar stăpânirii unor diverse tipuri de cunoștințe necesare în datoria lor și echipării cu acestea. Ei cred că, indiferent de domeniul de lucru în care activează, cunoașterea are întâietate; că vor deveni puternici și se vor remarca în cadrul unui grup dacă au cunoaștere; și că, indiferent în ce grup se află, cei cu un nivel ridicat de cunoștințe și diplome academice avansate au un statut înalt. De pildă, într-un spital, directorul este, în general, cel mai bun în toate aspectele profesiei și deține cele mai puternice aptitudini tehnice, iar asemenea oameni cred că acest lucru se aplică și în casa lui Dumnezeu. Este corect acest mod de a înțelege lucrurile? Nu, nu este. Acest lucru contrazice zicala: „Adevărul domnește în casa lui Dumnezeu.” Astfel de oameni cred că în casa lui Dumnezeu domnește cunoașterea, că oricine are cunoaștere și experiență, oricine are suficientă vechime și suficient capital va fi consacrat în casa lui Dumnezeu și toată lumea trebuie să asculte de el. Nu este greșit acest punct de vedere? Unii oameni pot gândi și acționa așa în mod inconștient; ei urmăresc acest lucru și poate vor ajunge într-o zi să se lovească de un zid. De ce să se lovească de un zid? Poate o persoană care nu iubește sau nu urmărește adevărul, care ignoră complet adevărul, să se înțeleagă pe sine? (Nu.) În plus, deși nu se înțelege pe sine, s-a echipat cu multe cunoștințe, a plătit niște prețuri pentru casa lui Dumnezeu și a adus unele contribuții – în ce le-a transformat? Le-a transformat în capital. Și ce este acest capital pentru ea? Este o consemnare a practicării adevărului, dovada că a pătruns în adevărul-realitate și a înțeles adevărul. În asta a transformat aceste lucruri. În inima fiecărui individ, înțelegerea adevărului și intrarea în adevărul-realitate sunt privite ca lucruri bune și pozitive. Desigur, acest lucru este adevărat și în ochii indivizilor de acest tip. Este regretabil însă că au confundat cunoașterea cu adevărul. Dar tot au o părere bună în legătură cu această greșeală. Acesta e un semn de pericol. Ce fel de persoană s-ar purta așa? Oamenii care nu au înțelegere spirituală s-ar purta cu toții așa, pășind fără voia lor pe calea greșită. Și odată ce sunt pe calea greșită, nu vei putea să-i aduci înapoi. Dacă ai părtășie cu ei despre adevăr, dacă le subliniezi stările și îi dai în vileag, nu vor înțelege, nu vor fi capabili să facă legătura cu ei înșiși. Aceasta e o lipsă gravă de înțelegere spirituală. O asemenea persoană își tratează în mod firesc cunoștințele, experiența și lecțiile ca pe adevăr. Și odată ce le consideră adevărul, va apărea în cele din urmă o anumită situație. Este inevitabil. Să presupunem că Dumnezeu spune un lucru și acest tip de persoană spune altul – perspectivele lor ar fi cu siguranță diferite. Ce perspectivă ar considera corectă acest tip de persoană? Va considera că propria perspectivă este corectă. Va putea atunci să se supună lui Dumnezeu? (Nu.) Ce va face? Se va agăța de propria perspectivă și va tăgădui ceea ce a spus Dumnezeu. Procedând așa, nu se tratează pe el însuși ca pe întruchiparea adevărului? (Ba da.) El crede că, întocmai ca un budist, a obținut în cele din urmă succes în cultivarea de sine; în timp ce Îl tăgăduiește pe Dumnezeu, îi face pe alții să-l trateze ca pe Dumnezeu și să creadă că a devenit întruchiparea adevărului. Ce absurd este! De exemplu, să spunem că cineva e deosebit de competent într-un anumit domeniu de cunoaștere sau de activitate. Fiind profan în acest domeniu, îi pun întrebări în legătură cu el, dar când fac asta, începe să se dea mare. Ce fel de persoană este aceasta? Spune-Mi, greșesc punându-i întrebări? (Nu.) De ce îi pun așadar întrebări? Pentru că unele chestiuni țin de muncă și de profesii și, întrucât nu le înțeleg, ar trebui să întreb pe altcineva. Mai mult, știu că are experiență și înțelege aceste chestiuni. Este întru totul adecvat să-i pun întrebări. Intenția și abordarea Mea sunt corecte? (Da.) N-ar trebui să fie nimic în neregulă cu acest lucru, nu-i așa? Care este așadar modul corect în care ar trebui acea persoană să trateze problema? Ar trebui să-Mi spună tot ce înțelege. Și atunci, cum ar trebui să se gândească la asta? Care este modul corect de a se gândi la asta? Care este modul greșit? Cum s-ar gândi o persoană normală și rațională la asta? Cum s-ar gândi cineva cu firea unui antihrist? Unii oameni, când aud că nu înțeleg, spun: „O, nu înțelegi! Nu știi cât de greu ne-a fost să o facem! Nu știi și nu înțelegi asta!” În timp ce vorbesc, încep să se dea mari. Și ce înseamnă faptul că se dau mari? Că există o problemă. Acești oameni sunt de obicei atât de rafinați și de evlavioși, dar de ce încep dintr-odată să se dea mari? (Se consideră a fi adevărul pentru că înțeleg câteva cunoștințe și au puțină experiență.) Așa este. Anterior, când alții le puneau o întrebare, nu credeau că e mare lucru. Dar când le pun Eu o întrebare, se gândesc: „Nu ești adevărul? Nu ar trebui să înțelegi totul? Cum ai putea să nu înțelegi o astfel de chestiune? Dacă nu înțelegi acest lucru, atunci sunt mai presus decât tine.” Vor să se dea mari puțin. Nu asta gândesc? (Ba da.) Nu se simt onorați, ci un fel de fire satanică izbucnește din ei. Deodată, simt că, la urma urmei, sunt foarte puternici între pământ și ceruri! Nu este o percepție greșită? Nu sunt niște neisprăviți? (Ba da.) Sunt de aceeași părere. Doar un neisprăvit ar gândi așa. Nu înțeleg doar un pic despre acest domeniu? Există o mulțime de lucruri pe care oamenii nu le știu; ar trebui să aibă puțină conștiință de sine. Unii oameni știu câte ceva despre țesături și pot identifica destul de bine tipul de material doar atingându-l. Dacă îi complimentezi, spunând: „Se pare că te pricepi la țesături”, vor răspunde: „Așa este. Voi nu aveți de unde să știți pentru că nu ați învățat. Eu am învățat despre ele, sunt mai priceput în acest domeniu decât voi. Nu te desconsider, trebuie doar să studiezi mai mult.” Nu este destul de respingător? Există și oameni care gătesc puțin și încep să se dea mari cu câte feluri de mâncare pot face și câte mese pot găti. Unii oameni au lucrat puțin timp ca agenți sanitari la țară. Când frații sau surorile lor se îmbolnăvesc ușor și îi roagă să le facă un masaj sau acupunctură ori să le pună ventuze, întrebând dacă acestea îi pot vindeca, ei răspund: „Credeți că se poate trata atât de ușor? Nu înțelegeți. Noi, cei din profesia medicală, știm cu toții că organismul uman este complex. Crearea omului de către dumnezeu are tainele ei. Deci acupunctura sau ventuzele pot fi folosite în funcție de circumstanțe.” În realitate, și ei știu foarte puține. Nu sunt capabili să explice clar vreo afecțiune medicală sau să trateze multe boli. Totuși, ca să-și salveze reputația, își dau aere, se prefac și se poartă ca niște experți. Manifestările acestor diferite tipuri de oameni arată că toți oamenii corupți au firea Satanei și firea unui antihrist. Există însă cazuri și mai grave, în care oamenii se deghizează și se prefac până la capăt. Indiferent dacă alții îi laudă, ei nutresc un gând întunecat în sinea lor. Care este acest gând? „Nu voi lăsa niciodată pe nimeni să-mi cunoască adevărata identitate și adevăratele abilități.” De exemplu, dacă sunt doar agenți sanitari, încearcă mereu să-i facă pe ceilalți să creadă că sunt doctori renumiți, nedorind vreodată să afle cineva că sunt agenți sanitari sau dacă pot într-adevăr să trateze boli. Se tem ca alți oameni să nu afle adevărata natură a situației lor. Și în ce măsură se acoperă pe ei înșiși? În măsura în care toți cei care intră în contact cu ei cred că nu greșesc niciodată și că sunt lipsiți de orice defect; că sunt competenți în tot ce au învățat și pot face tot ce au nevoie alții. În cazul în care sunt întrebați dacă pot să gătească, vor spune că pot. Când sunt întrebați dacă pot pregăti un festin Manchu-Han, deși își spun în sinea lor: „Nu pot să fac asta”, vor răspunde: „Da!” când sunt întrebați din nou. Totuși, când li se cere să o facă, vor găsi o scuză pentru a refuza. Nu este o înșelăciune? Se prefac că știu totul, că sunt capabili să facă totul, că sunt capabili de orice – nu sunt oare niște neisprăviți? Dar, indiferent dacă sunt neisprăviți sau au puțin calibru, unele abilități sau înzestrări, care este singurul lucru pe care îl au antihriștii în comun? Dorința lor de a se preface că înțeleg totul, de a se preface că sunt adevărul. Deși nu susțin în mod direct că sunt adevărul, vor să se prefacă a fi realitatea tuturor lucrurilor pozitive, că pot face totul. Nu implică atunci că sunt întruchiparea adevărului? Ei cred că sunt întruchiparea adevărului, că tot ce spun este corect, că este adevărul.

Există unii oameni cărora li se atribuie o sarcină specială de către Cel de mai sus. Aflând acest lucru, ei își spun în sinea lor: „Această sarcină mi-a fost încredințată de către cel de mai sus, prin urmare puterea mea a devenit mai mare. Acum voi avea ocazia să-mi demonstrez talentele și puterea. Îi voi face pe subalternii mei să vadă cât de formidabil sunt.” Când interacționează cu frații și surorile, le dau ordine, spunând: „Du-te și fă asta!” Când sunt întrebați cum să procedeze, ei spun: „Ai de gând să o faci sau nu? Dacă nu, îți vin eu de hac! Este un ordin de la cel de mai sus. Îți poți permite să-l ofensezi amânând acest lucru? Când cel de mai sus caută să tragă pe cineva la răspundere, cine își permite să poarte această responsabilitate?” Frații și surorile răspund: „Dorim doar să înțelegem acest lucru și să căutăm principiile pentru realizarea lui, în loc să procedăm la întâmplare și să aplicăm orice abordare credem de cuviință. Totul trebuie făcut conform principiilor. Indiferent ce problemă este sau cât de urgentă sau importantă poate fi, indiferent cine o încredințează, respectarea principiilor este un adevăr de neclintit. Aceasta e datoria noastră și trebuie să fim responsabili. Căutarea principiilor este ceea ce ne cere Dumnezeu. Căutăm și cerem clarificări având o atitudine responsabilă. Nu e nimic în neregulă în această privință. Trebuie să ne clarifici această chestiune.” Ei răspund însă: „Ce este de spus în privința acestei chestiuni? Poate fi greșit ce a spus cel de mai sus? Grăbește-te și fă-o!” Frații și surorile răspund: „Întrucât așa a spus Cel de mai sus, cu siguranță o vom face imediat. Dar poți să ne spui clar cum ar trebui să procedăm? Există reguli sau instrucțiuni specifice?” Ei spun: „Faceți cum credeți de cuviință. Instrucțiunile de la cel de mai sus nu au fost atât de detaliate. Dați-vă seama pe cont propriu!” Ce fel de oameni sunt aceștia? Să uităm pentru moment de motivul sau cauza lor principală de a proceda așa; în schimb, să le examinăm mai întâi firea. Este bună această abordare a lor? (Nu.) Cum au putut să ajungă la o asemenea abordare? Este o abordare normală? (Nu, nu este.) Nu este normală. Este o problemă cu starea mentală sau cu firea lor? (Este o problemă cu firea lor.) Așa este, firea lor este problematică. Există expresia care spune „toate la timpul lor”. Înseamnă că, în trecut, nu au avut niciodată ocazia potrivită de a-și valorifica puterea; dar, acum că s-a ivit o astfel de ocazie, vor profita de ea și o vor folosi drept pretext de a acționa. Ce fel de fire este aceasta? Indiferent ce datorie primești de la Cel de mai sus, principiile acțiunilor tale nu se pot schimba. Când Cel de mai sus îți încredințează o muncă sau o sarcină, este doar o însărcinare care ți se dă. În plus, este de datoria ta să o faci. Însă, după ce primești o însărcinare de la Cel de mai sus și îți asumi o sarcină, poți pretinde apoi că ești un ambasador plenipotențiar și un expert în ceea ce privește adevărul? Ai acum autoritatea de a porunci altora și de a face ce vrei? Ai voie să-ți urmezi pur și simplu înclinațiile, comportându-te după bunul plac, pe baza preferințelor tale și într-un stil propriu? Există vreo diferență între încredințarea directă de către Cel de mai sus a unei sarcini și îndeplinirea datoriei tale obișnuite așa cum ai proceda în mod normal? Nu există nicio diferență; ambele țin de datoria ta. Întrucât ambele țin de datoria ta, s-au schimbat principiile pentru realizarea lucrurilor? Nu, nu s-au schimbat. Prin urmare, indiferent de unde îți primești datoria, esența și natura datoriei tale sunt aceleași. Ce vreau să spun prin asta? Înseamnă că trebuie să acționezi conform principiilor indiferent ce datorie realizezi. Nu înseamnă că, doar fiindcă un lucru ți-a fost încredințat direct de către Cel de mai sus, poți acționa oricum dorești și că orice faci va fi corect și justificat. Chiar dacă ai unele abilități, poți să te abați de la calea căutării adevărurilor-principii? Ești tot o ființă umană coruptă. Nu ai devenit dumnezeu; nu faci parte dintr-un grup special. Ești tot tu și vei fi mereu un om. În Biblie, există mulți oameni care au fost chemați personal de Dumnezeu: Moise, Noe, Avraam, Iov și mulți alții. Sunt și mulți oameni care au vorbit cu Dumnezeu; cu toate acestea, niciunul dintre acești oameni nu s-a crezut o personalitate specială sau un membru al unui grup special. Dintre acești oameni, unii L-au văzut personal pe Dumnezeu apărând în flăcările focului, alții L-au auzit cu propriile urechi pe Dumnezeu vorbind, unii au auzit mesageri transmițând cuvintele lui Dumnezeu, în timp ce alții au primit personal încercările Sale. Și a existat vreunul dintre ei pe care Dumnezeu să-l considere diferit de oamenii de rând? (Nu.) Nu. Dumnezeu nu vede lucrurile așa. Dar dacă înțelegi așa și te consideri mereu o personalitate specială, ce fel de fire ai? (Firea unui antihrist.) E într-adevăr firea unui antihrist, ceea ce este înfricoșător! Chiar dacă Dumnezeu Și-ar pune mâinile pe capul tău și ți-ar dărui puterea de a face minuni susținute de puterea divină sau de a săvârși anumite sarcini, ai rămâne mereu om; n-ai putea să devii întruchiparea adevărului. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu vei fi niciodată îndreptățit să folosești numele lui Dumnezeu pentru a te împotrivi adevărului și a acționa după bunul plac; acesta este comportamentul arhanghelului. Uneori, Dumnezeu folosește metode speciale sau canale speciale pentru a le încredința anumitor oameni să facă lucruri speciale, să îndeplinească o lucrare specială sau să transmită evenimente sau sarcini speciale. Aceasta fiindcă Dumnezeu crede că acești oameni sunt capabili să-și asume o astfel de lucrare, că pot duce la bun sfârșit lucrarea pe care le-a încredințat-o, că sunt demni de încrederea Lui – și nimic mai mult. Chiar dacă Dumnezeu Însuși le-a dat personal această însărcinare, chiar dacă au auzit cuvintele din gura Lui sau au vorbit cu Dumnezeu, ei nu vor deveni altceva decât o persoană de rând; nici nu vor fi înălțați de la rangul de ființă creată obișnuită la rangul de ființă creată unică sau superioară. Asta nu se va întâmpla niciodată. Prin urmare, în mijlocul omenirii, în casa lui Dumnezeu, indiferent cât de speciale ar fi unele lucruri, precum talentele, identitatea, statutul, experiența sau lecțiile cuiva, ele nu pot fi transformate în întruchiparea adevărului. Dacă cineva pretinde contrariul fără niciun motiv, atunci acea persoană este, fără îndoială, un antihrist. Deși unii oameni dezvăluie ocazional o asemenea fire, ei pot totuși să accepte adevărul și să se căiască. Astfel de oameni au firea unui antihrist și merg pe calea unui antihrist; încă au speranța de a fi mântuiți. Cu toate acestea, dacă cineva se preface în mod constant că este întruchiparea adevărului, continuă să creadă că are dreptate și refuză să se căiască, atunci este un antihrist autentic. Oricine este un antihrist nu va accepta nicio fărâmă de adevăr. Chiar dacă sunt dezvăluiți și eliminați, ei tot nu se pot cunoaște pe ei înșiși; nici nu pot simți cu adevărat remușcări. Unii conducători și lucrători au doar firea unui antihrist. Principiile după care acționează și căile pe care le aleg sunt aceleași cu ale unui antihrist. În plus, le lipsește raționalitatea și nu înțeleg adevărul, nu sunt conștienți de natura și de consecințele acțiunilor lor și acționează în mod nesăbuit. Ceea ce îi diferențiază însă este că unii dintre ei încă pot accepta o parte din spusele Mele. Cuvintele Mele încă pot să-i îndemne și să le servească drept avertisment. Deși au firea unui antihrist, ei pot accepta totuși o parte din adevăr; pot accepta întrucâtva emondarea, pot simți cu adevărat remușcări și se pot căi într-o oarecare măsură. Acest lucru îi deosebește de antihriști. Aceștia sunt oameni care doar au firea unui antihrist. Există o asemănare între a avea natura-esență a unui antihrist și a avea firea unui antihrist. Sunt practic la fel, trăsătura comună între un antihrist și cineva cu fire de antihrist fiind că ambii au o fire de antihrist. Totuși, unii dintre acești oameni pot să accepte adevărul și să dea dovadă de remușcări sincere. O astfel de persoană nu este un antihrist, ci este mai degrabă cineva cu fire de antihrist. Aceasta este deosebirea dintre un antihrist și cei cu fire de antihrist. Oricine nu poate accepta nici măcar o fărâmă de adevăr și nu are cu adevărat remușcări este un antihrist autentic. Oricine poate accepta adevărul și are cu adevărat remușcări este cineva cu fire de antihrist și poate fi mântuit. Ar trebui să puteți discerne în mod clar între aceste două tipuri de oameni și să nu emiteți judecăți oarbe. Voi din ce tip faceți parte? Unii oameni ar putea spune: „De ce mă simt de parcă aș fi la fel ca un antihrist? Nu pare să existe vreo diferență.” Acest sentiment este corect, nu există nicio diferență evidentă. Dacă poți să accepți adevărul și dai dovadă de remușcări sincere, atunci aceasta este singura diferență; există și o diferență în ceea ce privește umanitatea. Cu alte cuvinte, un antihrist este o persoană rea. Pe de altă parte, o persoană cu fire de antihrist nu este o persoană rea; doar are o fire coruptă. Aceasta este singura diferență. Nu există nicio diferență în ceea ce privește firile lor corupte, toți sunt la fel în această privință, aceasta e o trăsătură comună pe care o împărtășesc cu toții. Diversele condiții ale umanității corupte expuse de cuvintele lui Dumnezeu sunt întru totul exacte și nu se abat câtuși de puțin de la realitate. Când aleșii lui Dumnezeu citesc cuvintele Sale, toți simt același lucru; toți împărtășesc aceeași înțelegere, singura deosebire fiind doar profunzimea experiențelor lor. Toți își recunosc propria aroganță și lipsă de rațiune. Toți sunt capabili să-și dea seama că au prea multe firi corupte, că Satana a corupt prea profund omenirea și că lui Dumnezeu nu-I este ușor să mântuiască omenirea. Deși s-au spus atât de multe, mai sunt încă multe de spus. Toți recunosc că omenirea este săracă și deplorabilă, oarbă și ignorantă. Toți sunt conștienți că Satana este cel care a corupt omenirea prea profund, că motivul principal al corupției și ticăloșiei omenirii constă în coruperea și controlarea ei de către Satana. După ce a fost coruptă de Satana, omenirea a fost întinată cu otrava lui, dezvoltând astfel firea Satanei și pierzând raționalitatea, conștiința și rațiunea ființelor umane normale. Oamenilor le lipsește capacitatea de a distinge între bine și rău. Dacă Dumnezeu n-ar fi creat legi pentru omenire, oamenii n-ar ști dacă este bine sau rău să lovești sau să omori pe cineva; sau să furi ori să fii promiscuu. Ei ar crede că acțiunile lor sunt justificate și că ar trebui să se comporte așa. După ce Dumnezeu a promulgat legi și porunci, oamenii au devenit însă conștienți că aceste fapte sunt un păcat; raționalitatea lor a devenit puțin mai normală. Desigur, acesta a fost doar cel mai superficial nivel de raționalitate, care avea să devină în mod natural mai profund odată ce înțelegeau adevărul. Acum, dacă oamenii sunt capabili să înțeleagă mai detaliat diverse adevăruri, să se cunoască pe ei înșiși, să-și găsească locul adecvat și să măsoare cu precizie gradul calibrului, percepției și capacității proprii de a înțelege adevărul și dacă sunt capabili și să folosească adevărul ca standard și să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu pentru a-și da seama de unele lucruri, precum care dintre diferitele atitudini pe care le au ființele umane corupte față de Dumnezeu sunt pozitive și care nu sunt, care sunt noțiuni și închipuiri și care sunt în acord cu adevărul, atunci raționalitatea lor va deveni chiar mai normală. Prin urmare, doar adevărul le poate oferi oamenilor o viață nouă. În schimb, dacă acumulezi cunoștințe, pui accent pe anumite practici și mereu faci paradă, te dai în spectacol și te mândrești cu acea puțină cunoaștere sau învățare obscură, insignifiantă și nu urmărești adevărul, vei fi capabil să obții această viață nouă? Nu, ar fi o iluzie. Nu doar că nu o vei obține, dar vei pierde șansa de a fi mântuit, iar acest lucru este foarte periculos!

Fiecare dintre voi a ascultat multe predici despre adevăr și aveți acum mai mult sau mai puțin discernământ cu privire la diversele tipuri de oameni. Deși îi puteți discerne pe oamenii haini și pe cei răi, tot nu-i puteți discerne pe conducătorii falși și pe antihriști. Acum, casa lui Dumnezeu îi înlătură treptat din biserică pe toți cei care nu acceptă câtuși de puțin adevărul, care încă acționează nesăbuit și tulbură și perturbă lucrarea casei lui Dumnezeu. Aceasta arată că lucrarea lui Dumnezeu a ajuns în acest stadiu și că aleșii Lui încep să se trezească. În trecut, când intram în contact cu anumite persoane, simțeam mereu că emană un fel de „miros”. Ce fel de miros? Era exact ca mirosul fiarelor sălbatice și al animalelor fioroase care își zbârlesc blana și mârâie înainte ca cineva să se apropie măcar de ele. Ființele umane manifestă și ele anumite comportamente asemănătoare animalelor. Cum apar aceste comportamente? Ele apar din firile satanice corupte pe care le au oamenii. Ce vreau să spun prin „miros”? Vreau să spun că nu vezi sinceritate când te uiți în ochii lor; în schimb, observi o privire goală, rătăcitoare. Ei simt că nu pot să te evalueze, prin urmare ochii lor rătăcesc atunci când se uită la tine. Nu poți detecta candoare nici în cuvintele pe care le rostesc ei deoarece, în sufletul lor, nu au așa ceva. La ce Mă refer când spun că nu au candoare? Vreau să spun că, indiferent cu cine interacționează, există o barieră defensivă înlăuntrul lor. Poți să-ți dai seama de această barieră defensivă după privirea din ochii lor, după tonul vocii și felul lor de a vorbi. Este tipul de miros pe care îl au; îți dă senzația că, deși au auzit multe predici, tot nu înțeleg adevărul și nici nu au pășit pe calea mântuirii. Indiferent cum ai părtășie cu ei despre adevăr sau cum dai în vileag firea coruptă a omenirii; indiferent cu câtă sinceritate îi tratezi, le asiguri cele necesare, îi păstorești sau îi ajuți, nu vei obține o atitudine sinceră de la ei. Așadar, ce se află în sufletul lor? Precauție, îndoială – acestea sunt cele mai frecvente; în plus, există și un fel de autoprotecție și dorința de a fi mereu admirați. Prin urmare, cuvintele lor, privirea din ochii lor, expresiile feței, toate acestea dezvăluie ceva destul de nefiresc. Cu alte cuvinte, ceea ce percepi din ochii și exprimările lor este diferit de ceea ce gândesc ei în sufletul lor. Pe scurt, indiferent dacă o persoană este timidă, precaută sau are dificultăți în sinea ei, dacă nu-i poți vedea candoarea, n-ar fi ceva problematic? (Ba da.) Este într-adevăr o problemă. Așadar, cum ne putem da seama? Ne putem da seama din comportamentul oamenilor sau din modul în care vorbesc. Ei nu spun ce este în mintea lor; în schimb, aleg cuvintele pe care le consideră adecvate și au părtășie cu tine despre lucruri la care s-au gândit deja. Aceasta este o tactică de autoapărare a non-credincioșilor. Ori de câte ori se abate ceva asupra lor, se zbârlesc mai întâi ca niște arici, protejându-se. Adevărul lor, abilitățile și talentele lor, greșelile pe care le-au comis, nedumerirea lor – chiar și dezamăgirea și ipocrizia – toate acestea se ascund în spinii lor, ferite de privirea lumii exterioare, ferite chiar și de privirea Mea. Ei depun un mare efort pentru a se acoperi și a se ambala și, de asemenea, pentru a se proteja. De unde vin aceste lucruri? Omenirea a dobândit aceste lucruri după ce a fost coruptă de Satana. La începuturi, după ce i-a creat pe Adam și Eva, Dumnezeu i-a condus să trăiască în Grădina Edenului; le-a spus ce fructe din ce pomi pot să mănânce și ce fructe nu pot să mănânce. Erau goi și lipsiți de rușine înaintea lui Dumnezeu. Și ce credeau ei despre asta? Credeau că așa i-a creat Dumnezeu, că au orice le-a dat Dumnezeu și că nu trebuie să se ascundă de El – nu s-au gândit niciodată să facă asta. Prin urmare, indiferent cum apăreau înaintea lui Dumnezeu, aveau mereu inima deschisă. Puteai vedea sinceritate în ochii lor; nu aveau apărări sau ziduri de protecție împotriva lui Dumnezeu în adâncul inimii lor. Nu aveau nevoie să se protejeze față de Dumnezeu, deoarece știau, în adâncul inimii, că El nu reprezenta o amenințare pentru ei; erau complet în siguranță. Dumnezeu avea doar să-i protejeze, să-i iubească și să-i prețuiască. Dumnezeu nu avea niciodată să le facă rău. În sufletul lor, acesta era cel mai elementar și puternic gând al lor. Dar când a început să se schimbe acest lucru? (Când au mâncat din fructul pomului cunoașterii binelui și răului.) Faptul că au mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului este, de fapt, simbolic. Însemna că, începând din momentul în care Satana a ispitit-o mai întâi pe Eva, ei au fost ispitiți de Satana încetul cu încetul, comițând păcate, făcând lucruri greșite și mergând pe calea greșită; apoi, otrava Satanei a pătruns în ei. La scurt timp după aceea, înainte de venirea lui Dumnezeu, ei se ascundeau frecvent de El, nedorind ca Dumnezeu să-i găsească. De ce făceau asta? Se simțeau îndepărtați de Dumnezeu. Și cum a apărut această distanță? Pentru că aveau ceva diferit înlăuntrul lor. Satana le-a dat anumite gânduri și opinii; le-a dat un fel de viață, făcându-i să se îndoiască și să se păzească de Dumnezeu. Apoi au început imediat să se întrebe dacă Dumnezeu ar râde de ei când i-ar vedea goi. De unde a venit această idee? (De la Satana.) De ce nu credeau asta înainte ca Satana să-i ispitească? Pe atunci, aveau viața primordială dată de Dumnezeu; nu se temeau că Dumnezeu va râde de ei și nici nu aveau astfel de gânduri. Însă, după ce au fost ispitiți de Satana, totul a început să se schimbe. În primul rând, și-au spus: „Nu purtăm haine. Nu va râde Dumnezeu de noi? Înseamnă asta că nu avem rușine?” În mintea lor a apărut o serie de întrebări. Și odată ce au apărut aceste gânduri, nu s-au putut abține să nu se ascundă de Dumnezeu. Cu siguranță și-au spus în sinea lor: „Când vine Dumnezeu? Dacă vine Dumnezeu, ce-ar trebui să fac? Trebuie să mă ascund rapid!” Au simțit nevoia să se ascundă mereu. Este aceasta o fire coruptă? (Da.) Ispita Satanei este la baza acestei firi corupte. Când se păzeau și se ascundeau de Dumnezeu, mai aveau oare încredere în Dumnezeu în inimile lor? Se mai bazau pe El? (Nu.) Ce a rămas așadar? (Precauția.) Singurele lucruri care au rămas au fost precauția și suspiciunea, precum și distanța, frica și îndoiala – toate acestea au apărut. Ba chiar s-au gândit: „Oare Dumnezeu ne-ar face rău? Suntem goi și nu avem cu ce să ne apărăm. Ar putea Dumnezeu să ne lovească? Ar putea să ne omoare?” Nu le-a trecut niciodată prin minte că viața le-a fost dăruită de Dumnezeu și, cu siguranță, El nu i-ar ucide cu atâta ușurință. Mintea lor era încețoșată, deveniseră confuzi. Coruperea omenirii de către Satana continuă până în prezent; atitudinea oamenilor față de Dumnezeu poate fi văzută în ochii lor și nu s-a schimbat niciodată. Sinceritatea a dispărut; credința autentică, încrederea și nădejdea în Dumnezeu au dispărut. Care este motivul pentru acest lucru? (Coruperea de către Satana.) Așa este, motivul e coruperea de către Satana. I-a făcut extrem de mult rău omenirii! Deși oamenii ar putea crede că perioada dinainte ca Satana să corupă omenirea a fost destul de bună, în realitate, comparativ cu perioada de după mântuire, înțelegerea adevărului și cunoașterea lui Dumnezeu, lucrurile de atunci încă nu erau la fel de bune ca după mântuire. Dacă ați putea alege, pe care dintre aceste scenarii l-ați alege? (Perioada de după mântuire.) De fapt, nu este adecvat ca oamenii să aleagă ceva; oamenii nu pot alege. Acest lucru este rânduit de Dumnezeu, e soarta omenirii. Înainte de a fi corupți de Satana, chiar dacă aveau încredere în Dumnezeu și se bizuiau pe El, primii oameni nu înțelegeau adevărul și nu știau cine este Dumnezeu. În zilele noastre, oamenii au cel puțin un concept despre aceste lucruri; ei știu că omenirea vine de la Dumnezeu, că sunt ființe create și că Dumnezeu este Creatorul lor. Știu că Dumnezeu are control asupra tuturor. Dar oamenii de pe atunci nu înțelegeau aceste lucruri. Erau destul de simpli, adică nu se temeau ca Dumnezeu să-i vadă sau să râdă de ei și apelau la El pentru orice. Atât de simple erau convingerile lor. Dar știau ei cine este Dumnezeu? Nu. Prin urmare, toată lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu are o valoare profundă și o semnificație majoră pentru omenire. Toată este bună. Când vorbim despre istoria răzvrătirii omenirii împotriva lui Dumnezeu, vă simțiți destul de triști? Relația cândva intimă dintre omenire și Dumnezeu a devenit atât de îndepărtată. Dumnezeu protejează și iubește cu sinceritate omenirea, însă oamenii se îndoiesc de El; se ascund și se îndepărtează de Dumnezeu, chiar privindu-L ca pe un dușman. Este într-adevăr foarte dureros să spui asta. Dar ne putem îndrepta ura numai către Satana; Satana este cel care a corupt omenirea atât de îngrozitor. Deși Satana a corupt omenirea într-o asemenea măsură, Dumnezeu are o cale de a mântui omenirea. Indiferent de tulburările Satanei, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii nu va fi afectată. Aceasta este atotputernicia lui Dumnezeu, autoritatea Lui.

Odată ce au dobândit puțină experiență și cunoaștere și au învățat câteva lecții, antihriștii se prefac că sunt întruchiparea adevărului. Am avut părtășie mai mult sau mai puțin suficient despre acest subiect. Ce informații ați obținut de aici? Ce adevăruri înțelegeți? (N-ar trebui să prețuim cunoașterea.) Acesta e un aspect. Mai sunt și altele? (Omenirea nu este niciodată adevărul și n-ar trebui să se prefacă a fi Dumnezeu.) Să te prefaci că ești adevărul nu e un lucru pozitiv în sine. Adevărul nu este ceva ce poți să te prefaci că ești; este esența lui Dumnezeu. El îți oferă o parte din adevăr – și a dobândi puțin din adevăr este deja suficient de bine. Unii oameni vor însă să devină întruchiparea adevărului. Acest lucru este imposibil. Astfel de afirmații sunt complet nefondate. Mai mult, dacă vor să fie mântuiți prin credința în Dumnezeu, oamenii trebuie să învețe să se comporte într-un mod realist și să nu urmărească perfecțiunea. Deși cuvântul „perfecțiune” există, ideea că ființele umane create ar deveni perfecte este de neconceput. Perfecțiunea poate fi găsită numai la Dumnezeu. Care dintre ființele umane, care sunt pline de corupție, este perfectă? Tot ce creează Dumnezeu este fără cusur. Aceasta este ceea ce numim „perfecțiune”. Gândiți-vă la peștii din mare, la păsările de pe cer, la păsările și fiarele care cutreieră pământul – toate sunt perfecte. Poți găsi vreuna care să nu fie bună? Apoi există lanțul trofic format din toate ființele vii – cât de perfect este! Ființele umane corupte pot cauza doar distrugere, făcându-l imperfect, cu defecte și deficitar. Cât de egoist și de josnic! Tot ce creează Dumnezeu este bun. Frunzele copacilor sunt de toate formele; corpurile animalelor sunt de tot felul, mari sau mici, fiecare având propria funcție. Dumnezeu este prea atent cu omenirea; totuși, omenirea, fiind coruptă de Satana, nu a reușit să aibă grijă de toate lucrurile. În schimb, a distrus lucrurile și a irosit intenția minuțioasă a lui Dumnezeu. Ființele umane nu au prețuit toate acestea; în schimb, le-au distrus năvalnic, risipind și distrugând toate resursele până la extrem. Și care este rezultatul acestui lucru? Care este finalul suprem? Culeg ce seamănă! Mediul este distrus, lanțul trofic este perturbat, aerul este poluat și apa este contaminată. Nu a mai rămas deloc mâncare naturală; nu există nici măcar apă curată de băut. Drept urmare, conceptul de „perfecțiune” nu există în rândul ființelor umane corupte de Satana. Orice persoană care, sub stindardul urmăririi adevărului, pretinde că este perfectă sau că ar căuta perfecțiunea face o afirmație lipsită de temei – este o minciună înșelătoare, care induce în eroare. Și, totuși, asemenea ființe umane corupte vor să se prefacă a fi întruchiparea adevărului! Au făcut atât de multe lucruri rele, dar tot cred că pot să se prefacă a fi întruchiparea adevărului! Nu înseamnă oare că natura lor satanică este neschimbată? (Ba da.) Să nu ai deloc adevărul, dar totuși să vrei să te prefaci că ești întruchiparea adevărului, cât de nerușinați sunt acești oameni satanici!

20 noiembrie 2019