O disecare a modului în care antihriștii îi pun pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu

III. O disecare a faptului că antihriștii le interzic altora să intervină, să facă cercetări sau să-i supravegheze în lucrarea lor

Continuând de la subiectul ultimei noastre părtășii, ajungem la al optulea aspect al diferitelor moduri în care se manifestă antihriștii: ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu. Am împărțit acest aspect în patru subsecțiuni. Am discutat despre două dintre ele la ultima noastră adunare: prima a fost faptul că nu sunt capabili să coopereze cu nimeni; a doua a fost că au dorința și ambiția de a-i controla și cuceri pe oameni. Care este a treia? Faptul că le interzic altora să intervină, să facă cercetări sau să-i supravegheze în orice lucrare și-au asumat. Ce ar putea include orice lucrare și-au asumat? Include orice program de lucru de care poate fi responsabil un conducător sau un lucrător, precum și lucrarea de care poate fi responsabil un supraveghetor de grup sau un conducător de grup; poate fi, de asemenea, lucrarea profesională dintr-un anumit domeniu sau lucrarea unei singure persoane. Această persoană care și-a asumat orice lucrare poate fi un conducător sau un lucrător sau poate fi un frate sau o soră de rând. Dacă le interzice altora să intervină, să facă cercetări sau să o supravegheze, în ce stare se află? Ce comportamente sunt legate de această interdicție? Acesta e un alt comportament care face parte din a opta manifestare a antihriștilor, o altă dezvăluire a esenței lor. În orice fel de datorie, există o lucrare profesională și o lucrare ce implică direct intrarea în viață. Lucrarea profesională implică toate aspectele legate de tehnică, învățare, cunoștințe și recrutarea personalului. Toate acestea sunt incluse în ea. Unii oameni, după ce și-au asumat un serviciu, încep să lucreze la el pe cont propriu. Nu discută despre el cu alții și, atunci când au dificultăți, nu vor să caute părerea altora; vor doar să fie singurii care decid și să aibă ultimul cuvânt. Alți oameni își pot oferi ideile și părerile, sperând să-i ajute puțin, dar acceptă ei acest lucru? (Nu.) Nu, nu pot accepta. Ce fel de fire este aceasta? Ce fire îi guvernează, încât să le interzică altora să intervină, să facă cercetări sau să le supravegheze îndeplinirea datoriei? Ei cred următoarele: „Cunosc acest domeniu de activitate și cunosc teoria. Biserica mi-a încredințat această lucrare. Prin urmare, o voi face pe cont propriu.” Ei susțin adesea că înțeleg profesia și că sunt buni cunoscători pentru a-și justifica refuzul de a dezvălui altora orice informații despre lucrare sau despre progresul ei. Nici măcar nu vor ca alții să afle despre gafele, greșelile sau incidentele care apar în timpul lucrării. Odată ce altcineva află despre așa ceva și vrea să facă cercetări, să se implice sau să afle mai multe, ei refuză să răspundă, spunând în schimb: „Lucrurile care țin de lucrarea mea sunt treaba mea. N-ai niciun drept să faci cercetări. Biserica nu ți-a încredințat ție asta, mi-a încredințat-o mie și trebuie să păstrez confidențialitatea.” Este o justificare rezonabilă? Este corect din partea lor să „păstreze confidențialitatea”? (Nu.) De ce nu? Ar constitui o încălcare a confidențialității să aibă părtășie cu alții despre starea lucrării, despre gafele și problemele care au apărut în cadrul ei, precum și despre planul și direcția ei? (Nu.) Nu este o încălcare, cu excepția anumitor detalii care ar constitui un risc pentru siguranța bisericii dacă ar ieși la iveală și ar fi neadecvat să fie spuse altora. În astfel de cazuri, este în regulă să nu fie spuse. Dar dacă folosesc confidențialitatea drept justificare, nu vor să-i lase pe alții să afle nimic din sfera lucrării lor, se împotrivesc și refuză cercetările, întrebările sau solicitările atât de la frații și surorile de rând, cât și de la conducători și lucrători, care este atunci problema? Poate vor să facă ceva într-un anumit fel, de exemplu. Altcineva le spune: „Dacă procedezi așa, interesele casei lui Dumnezeu vor suferi o pierdere, iar tu te vei abate de la drum. Ce-ar fi să procedăm în schimb așa?” Ei își spun în sinea lor: „Dacă procedez cum spui tu, le va arăta altora că metoda mea nu este bună, nu-i așa? Și apoi meritul pentru lucrare îți va reveni ție, nu-i așa? Nu e bine; prefer să mă abat de la drum decât să fiu de acord cu metoda ta. Trebuie să rămân pe drumul meu. Nu-mi pasă dacă interesele casei lui dumnezeu suferă o pierdere; reputația și statutul meu contează, prestigiul meu contează!” Chiar dacă ceea ce fac este greșit, pur și simplu vor greși și nu vor permite nimănui să intervină. Nu este aceasta firea unui antihrist? (Ba da.) Care este esența de a nu le permite altora să intervină? Este cea de a fi implicat în propria afacere. Interesele casei lui Dumnezeu nu sunt importante pentru ei, iar lucrarea acesteia nu este obiectivul lor. Ei nu funcționează după acel principiu. În schimb, lucrează concentrându-se pe interesele personale și pe statutul și prestigiul lor; lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu trebuie să servească statutului și intereselor proprii. De aceea nu-i lasă pe alții să intervină sau să facă cercetări despre lucrarea lor. Sunt de părere că, de îndată ce intervine cineva în lucrarea lor, statutul și interesele lor vor fi amenințate, neajunsurile și deficiențele lor, precum și problemele și aberațiile din lucrarea lor riscă să fie expuse. Așadar, sunt absolut hotărâți să le interzică altora să intervină în lucrarea lor și nu acceptă cooperarea sau supravegherea nimănui.

Indiferent în ce lucrare este implicat, un antihrist se teme să nu afle Cel de mai sus mai multe despre ea și să facă cercetări. În cazul în care Cel de mai sus chiar face cercetări despre starea lucrării sau a personalului, antihriștii vor da doar o relatare superficială despre câteva banalități, câteva lucruri despre care cred că e în regulă să le afle Cel de mai sus și aflarea cărora nu ar avea consecințe. În cazul în care Cel de mai sus continuă cercetările despre restul situației, vor crede că se amestecă în datoria lor și în „treburile lor interne”. Nu-i vor mai spune altceva, ci vor face pe proștii, amăgindu-l și acoperind lucrurile. Nu refuză ei supravegherea casei lui Dumnezeu? (Ba da.) Și ce vor face dacă cineva descoperă o problemă de-ale lor și are de gând să-i dea în vileag și să o raporteze Celui de mai sus? Vor bloca raportul, îl vor intercepta, chiar vor face amenințări: „Dacă spui asta și ne face să fim emondați de Cel de mai sus, este vina ta. Dacă e să fie cineva emondat, tu vei fi acela!” Nu încearcă ei să întemeieze o împărăție independentă? (Ba da.) Nu-L lasă nici măcar pe Cel de mai sus să facă cercetări și nimeni nu are dreptul să afle despre lucrurile care fac parte din lucrarea lor sau să-i întrebe despre acele lucruri, cu atât mai puțin să facă recomandări. Dacă au pus mâna pe un program de lucru, doar ei pot avea ultimul cuvânt despre chestiunile care fac parte din acea lucrare; doar ei pot decide; doar ei se pot comporta și pot vorbi după bunul plac și, oricum s-ar comporta, au o justificare pentru asta. Ce mod de acțiune folosesc după ce face cineva cercetări? Superficialitate și mușamalizări. Și ce altceva? (Înșelăciune.) Așa este: înșelăciune – chiar îți vor prezenta aparențe false. De exemplu, într-o biserică, un conducător sau un diacon de evanghelizare poate să fi câștigat în mod clar doar trei oameni în decurs de o lună în biserica de care este responsabil, semnificativ mai puțini decât în alte biserici. El simte că nu are cum să dea socoteală despre asta Celui de mai sus, așadar, ce face? Când dă un raport despre lucrarea sa, adaugă un zero după acel trei și spune că a câștigat treizeci de oameni. Altcineva află despre asta și îl întreabă: „Nu este aceasta înșelăciune?” „Înșelăciune?”, spune el. „De ce? Va fi în regulă după ce vom câștiga treizeci de oameni luna viitoare ca să compensăm, nu-i așa?” Are o justificare pentru aceasta. Dacă altcineva ar lua problema în serios și ar vrea să raporteze faptele Celui de mai sus, el crede că acea persoană îi face necazuri, că i-a pus gând rău. Prin urmare, o va suprima și se va ocupa de ea; îi va face necazuri. Nu-i pedepsește astfel pe oameni? Nu face rău? Nu caută niciodată adevărurile-principii în lucrarea sa, deci care este scopul lui când lucrează? Este de a-și asigura statutul și mijloacele de trai. Indiferent ce lucruri rele face, nu le spune oamenilor intenția și motivul pentru ceea ce face. Trebuie să le păstreze strict confidențiale; acele lucruri sunt informații secrete pentru el. Care este cel mai sensibil subiect pentru asemenea oameni? Este atunci când îi întrebi: „Ce ai făcut recent? Îndeplinirea datoriei tale a dat vreun rezultat? Au existat perturbări sau tulburări în domeniul acoperit de lucrarea ta? Cum te-ai ocupat de ele? Ești unde ar trebui să fii în lucrarea ta? Ți-ai făcut datoria cu loialitate? Deciziile pe care le-ai luat în privința lucrării au cauzat pierderi intereselor casei lui Dumnezeu? Au fost înlocuiți conducătorii care nu sunt calificați? Au fost promovați și cultivați oamenii de calibru bun, care urmăresc relativ adevărul? Ai suprimat oamenii care au fost neascultători față de tine? Ce cunoștințe ai despre firea ta coruptă? Ce fel de persoană ești?” Acestea sunt cele mai sensibile subiecte pentru ei. Se tem cel mai mult să li se pună aceste întrebări; prin urmare, în loc să aștepte să le pui tu, se vor grăbi să găsească alt subiect cu care să le acopere. Ar vrea să te îndrume greșit prin orice mijloace, împiedicându-te să afli care este, de fapt, stadiul real al situației. Te țin mereu în întuneric, împiedicându-te mereu să afli cât de departe au ajuns în realitate în lucrarea lor. Nu există deloc transparență. Au asemenea oameni credință adevărată în Dumnezeu? Au frică de Dumnezeu? Nu. Ei nu raportează niciodată în mod proactiv despre lucrare, nici despre incidentele din lucrarea lor; nu întreabă, nu caută și nu se destăinuie niciodată despre provocările și nedumerirea pe care le-au întâmpinat în lucrarea lor, ci merg până acolo încât să acopere acele lucruri, păcălindu-i și înșelându-i pe alții. Nu există deloc transparență în lucrarea lor și spun fără tragere de inimă câte ceva doar când Cel de mai sus îi presează să prezinte un raport bazat pe fapte și să dea socoteală. Preferă să moară decât să vorbească despre orice problemă legată de reputația și statutul lor; mai bine ar muri decât să spună un singur cuvânt despre asta. În schimb, se prefac că nu au înțeles. Nu este aceasta firea unui antihrist? Ce fel de persoană este aceasta? Se rezolvă ușor acest tip de problemă? Dacă ar primi îndrumare în lucrarea lor de la Cel de mai sus, care e atitudinea lor față de aceasta? Superficialitate. Ei lasă impresia că acceptă și chiar vor scoate un carnet sau un computer și vor lua notițe energic, dar, după aceasta, vor fi înțeles atunci îndrumarea și se vor fi apucat de lucru? (Nu.) Pozează ca să-i vezi tu, dându-se în spectacol ca să te inducă în eroare. Ce-și spun cu adevărat? „Din moment ce mi s-a dat să fac această lucrare, ce spun eu e lege. Nimeni nu poate să se amestece în ce vreau să fac. «Oficialii locali au mai mult control decât oficialii de stat», prin urmare am acest drept. Dacă nu-i așa, nu mă pune pe mine să mă ocup. Dă-mă afară.” Așa gândesc și așa acționează ei. Ce fire este aceea? Nu este firea unui antihrist? (Ba da.) Înseamnă necazuri. Nu ești lăsat să intervii sau să faci cercetări, nici să examinezi și să pui întrebări. Sunt destul de sensibili la aceste lucruri. Își spun în sinea lor: „Oare Cel de mai sus încearcă să vadă ce probleme am și să-mi verifice lucrarea? Cine m-a dat de gol?” Panicați, depun un efort susținut pentru a-și da seama cine i-a compromis. În cele din urmă, îndoielile lor se restrâng la două persoane, pe care le dau afară. Ce problemă este aceasta? Este firea unui antihrist.

Care este principalul semn distinctiv al firii unui antihrist? Faptul că se agață de statut și că îi controlează pe alții. Antihriștii dobândesc statut pentru a-i controla pe alții. Atât timp cât au statut, îi vor aduce în mod legitim pe oameni sub controlul lor. De ce spun că vor face asta în mod legitim? Pentru că slujba lor le-a fost atribuită de casa lui Dumnezeu; au fost aleși de frați și surori să o facă. Nu vor simți ei astfel că sunt legitimi în îndeplinirea ei? (Ba da.) Așadar, o vor folosi drept ceva de valorificat, gândind astfel: „Voi m-ați ales, nu-i așa? Dacă m-ați ales, trebuie să aveți încredere în mine. Există o zicală a non-credincioșilor: «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.»” Chiar folosesc aici o maximă satanică. Înseamnă că spun adevărul? (Nu.) Este o erezie și o aberație satanică. Dacă faci cercetări despre lucrarea lor, vor debita o astfel de teorie: „«Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» Dacă mă folosești, nu mă poți bănui. Dacă nu știi ce fel de persoană sunt, dacă nu-mi poți vedea adevărata față, atunci nu mă folosi. Dar tu mă folosești și, așa stând lucrurile, trebuie să rămân ferm în această poziție. Ceea ce spun eu e lege.” Ceea ce spun ei e lege în toate treburile lucrării; nu va funcționa să nu-i lași, să le găsești un partener sau să-i pui pe alții să-i supravegheze și să-i îndrume. Dacă vine cineva să le verifice lucrarea, pur și simplu refuză. Simt că nu au făcut nimic greșit și nu trebuie să fie verificați. În fapt, își exploatează statutul și autoritatea pentru a prelua controlul asupra altora, asupra locului lucrării și asupra lucrării bisericii. Nu-și întemeiază ei o împărăție independentă? Nu este acesta un antihrist? Casa lui Dumnezeu poate îi pune să facă această lucrare și să îndeplinească această datorie, dar nu i-ar pune să-și exercite puterea ca dictatori. Oare o astfel de persoană nu a înțeles greșit intenția lui Dumnezeu și rânduielile casei Sale? De ce se agață ei mereu de statut și putere în loc să-și facă bine datoria? (Sunt guvernați de firea unui antihrist.) Corect, așa este firea unui antihrist. De ce înțeleg ei greșit când biserica le rânduiește lucrarea? Pentru că le place în mod intrinsec să controleze oamenii. Aceasta e natura-esență a lor, așa sunt ei. Dacă le rânduiești o lucrare, vor simți că au acum putere și statut și că au astfel control asupra domeniului lor. Dacă te duci pe domeniul lor, trebuie să faci ce spun ei. De pildă, casa lui Dumnezeu a rânduit odată ca un conducător să verifice lucrarea unui antihrist. Acel conducător și antihristul erau amândoi conducători de biserică; aveau același rang. Antihristul a spus: „Ești conducător de biserică, și eu sunt conducător de biserică. Avem același rang. Nu te amesteci în treaba mea, nici eu nu mă voi amesteca în a ta. Să nu ai părtășie cu mine, nu ești în măsură să faci asta! Și ai vrea să întrebi cum merg lucrurile în biserica noastră. Te-a instruit cel de mai sus să faci asta? Arată-mi dovezile.” Conducătorul a spus: „Cel de mai sus m-a pus doar să transmit un mesaj. Mergi și întreabă dacă nu mă crezi.” Antihristul a spus: „Atunci ce-ți dă dreptul să ai părtășie cu mine și să aduci acuzații împotriva mea? Ce-ți dă dreptul să faci cercetări despre lucruri care țin de lucrarea mea? Nu ai nicio autoritate să faci asta!” Sunt aceste cuvinte în acord cu adevărul? (Nu.) Ce fel de acțiune este? Una pe care doar un antihrist ar face-o. Există o zicală printre non-credincioși: „Dreptatea-i cum o fac domnii.” Ei concurează să vadă cine are un rang mai mare, a cui forță este mai mare, cine este mai competent. Concurează să vadă cine conduce mai mulți oameni. Și în casa lui Dumnezeu, antihriștii concurează cu alții pentru aceleași lucruri. Nu au venit în locul greșit? O persoană care are firi corupte, dar nu este un antihrist, va gândi oare în mod obișnuit în acest fel, când întâlnește un conducător al bisericii de rang egal? Va dezvălui ceva, dar va fi capabilă să aibă părtășie cu acel conducător de biserică în mod normal. Categoric nu va spune: „Ești în măsură să faci cercetări despre lucrarea mea?” Nu va spune asta pentru că are o rațiune normală și o inimă cu frică de Dumnezeu. Cum se va comporta cineva cu rațiune normală? Își va spune: „Faptul că am ajuns să conducem biserica – aceasta înseamnă că Dumnezeu ne înalță; este însărcinarea dată de El și e datoria noastră. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi însărcinat să facem asta, n-am fi nimic. Nu este un fel de detașare oficială. Pot să am părtășie cu tine despre lucrarea bisericii, despre modul în care merg lucrurile cu frații și surorile și despre experiența mea în lucrare.” Oare un antihrist va avea părtășie cu alții despre aceste lucruri? Nu, categoric nu le va dezvălui. De aceea, o trăsătură a antihriștilor este o dorință de a avea statut și putere, care o depășește pe cea a oamenilor obișnuiți și, dincolo de asta, de aceea sunt mai vicleni și mai perfizi decât oamenii obișnuiți. Unde se manifestă viclenia și perfidia lor? (Ei nu-ți spun nimic. Nu-ți spun nimic în mod direct.) Ei simt că fiecare chestiune este un secret, ceva despre care n-ar trebui să le vorbească altora. În orice chestiune, sunt precauți față de ceilalți; țin totul mascat, acoperit și ascuns. Pot avea atunci o interacțiune și o comunicare normale în relațiile cu alții? Pot să spună ceva din inimă? Nu. Doar oferă câteva platitudini superficiale și cuvinte plăcute, pentru a te împiedica să evaluezi situația de bază. După ce ai intrat în contact cu ei o vreme, vei simți: „După aparențe, această persoană nu pare a fi rea, dar de ce simt mereu că inima ei este atât de departe de alți oameni? De ce este mereu atât de ciudat să intru în contact cu ea? Mereu am senzația că este de nepătruns.” Ai acea senzație? (Da.) Aceasta e firea antihriștilor: sunt precauți față de toată lumea. Și de ce sunt precauți? Pentru că, așa cum văd ei lucrurile, oricine poate să reprezinte o amenințare la adresa statutului lor. Dacă nu sunt atenți, dacă își lasă garda jos, îi pot lăsa pe alții să afle ce se întâmplă în realitate cu ei, cu adevărata lor persoană, iar statutul lor va fi atunci imposibil de apărat. Prin urmare, când se confruntă cu cineva care întreabă despre starea lucrării și datoriei lor sau despre starea lor personală, vor acoperi ce pot și vor mușamaliza ce pot. Dacă nu pot mușamaliza, vor găsi o modalitate de aplanare sau se vor ascunde de tine. Unii antihriști au o fire bizară: deși trăiesc printre alții, nu-i vei vedea având interacțiuni normale cu nimeni și nu au o comunicare normală cu alții. În fiecare zi, stau singuri, apărând la ora mesei și dispărând din nou după aceea. Dispar mereu. De ce nu interacționează cu alții? Spun orice familiei lor, deci de ce nu au nimic de spus fraților și surorilor? Non-credincioșii au o zicală: „Cel ce vorbește mult greșește mult.” Astfel de oameni respectă acest principiu; nu-și permit să vorbească neglijent, deoarece ceva ce spun ar putea foarte bine să-i dea de gol, expunând o slăbiciune a lor. Nu se știe ce cuvânt i-ar putea face pe alții să-i privească cu dispreț și să le arate altora ce se întâmplă în realitate cu ei, așa că fac tot posibilul să-i evite pe ceilalți. Oare acest caracter evaziv al lor este neintenționat sau există ceva în interiorul lui care îl guvernează? Există ceva acolo care îl guvernează. Este acel lucru drept și onorabil sau este îndoielnic? (Este îndoielnic.) Desigur că este îndoielnic. Acesta nu e singurul mod în care se comportă antihriștii. De cele mai multe ori, ei nu comunică și nu interacționează în mod normal cu alții; uneori însă se exprimă foarte elocvent și vorbesc bine. Dar despre ce lucruri vorbesc ei? Care este conținutul lor? Predică doctrine și cuvinte, dându-se în spectacol. Spun că pot să facă lucrare reală și să rezolve probleme reale, când, de fapt, nu au nicio aptitudine reală. Dacă îi întrebi ce deficiențe au, dacă au o fire arogantă, vor spune: „Care dintre oamenii corupți nu sunt aroganți?” Privește, chiar și aroganța lor are o bază. Îi include pe toți în interiorul ei, ca și cum aroganța lor ar fi destul de adecvată. Nu vor căuta niciodată adevărul și par să nu-și dea seama că există probleme sau dificultăți în lucrare. Și nu vei înțelege situația reală întrebându-i. Când nu au nimic de făcut, stau pur și simplu tăcuți și, ori de câte ori vorbesc, discută despre calificările lor. Nu se destăinuie niciodată; nu spun niciodată ce răzvrătire sau dorințe extravagante există înlăuntrul lor, cum încearcă să încheie înțelegeri cu Dumnezeu, cui i-au spus o minciună sau care sunt ambițiile lor când lucrează. Nu abordează niciodată aceste probleme și, când alții fac asta, nu sunt interesați. Chiar și la întrebările despre lucruri din cadrul lucrării lor vor răspunde doar într-un mod superficial. Pe scurt, oricine intră în contact cu ei, indiferent de perioada de timp, va întâmpina mari dificultăți dacă dorește să afle mai multe despre orice face parte din datoria lor, fie că este vorba de personal, de practica profesională sau de progresul lucrării. Indiferent din ce unghi abordezi situația, fie că încerci să strecori întrebarea subtil, fie că o adresezi direct sau o adresezi cuiva apropiat lor, nu vei obține rezultate cu ușurință. Este atât de anevoios. Nu este asta perfidie? (Ba da.) De ce este atât de anevoios să obții de la ei informații despre cum stau lucrurile? De ce țin lucrurile atât de bine acoperite? Care este scopul lor? Vor să rămână în siguranță în statutul și mijloacele lor de trai. Ei cred următoarele: „Nu a fost ușor să obțin acest statut, să ajung unde sunt astăzi. N-aș avea necazuri dacă m-aș face de râs comițând o greșeală într-o clipă de neatenție? Și, în plus, dacă ar ști casa lui dumnezeu lucrurile rele pe care le-am făcut, cine poate spune dacă m-ar trata?” Indiferent cât de mult vorbești despre a fi deschis, a fi o persoană onestă și a face o datorie cu loialitate, va ajunge mesajul la ei? Nu, nu va ajunge. Pentru ei, există un singur crez: vorba multă, sărăcia omului. Dacă le spui celorlalți totul, ești incompetent, nu ești bun de nimic! Acesta este crezul lor. Așa este firea antihriștilor.

Indiferent ce lucrare face un antihrist, le interzice altora să intervină sau să facă cercetări și, mai mult, îi interzice casei lui Dumnezeu să-l supravegheze. Care este scopul lui când face asta? Vrea în primul rând să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu, să-și asigure statutul și puterea, ceea ce înseamnă că își asigură mijloacele de trai. Acesta este scopul lui principal. În cazul în care sunteți conducător sau lucrător, vă este frică de casa lui Dumnezeu dacă pune întrebări și vă supraveghează lucrarea? Vă este teamă că va descoperi casa lui Dumnezeu lacune și greșeli în lucrarea voastră și vă va trata? Vă este teamă că, după ce Cei de mai sus vă vor cunoaște calibrul și statura reală, vă vor vedea într-o lumină diferită și nu vă vor lua în calcul pentru promovare? Dacă ai aceste temeri, acest lucru dovedește că motivațiile tale nu sunt de dragul lucrării bisericii, ci lucrezi de dragul reputației și al statutului, ceea ce demonstrează că ai firea unui antihrist. Dacă ai firea unui antihrist, ești pasibil să mergi pe calea antihriștilor și să comiți tot răul făcut de antihriști. Dacă, în inima ta, nu te temi că îți va supraveghea casa lui Dumnezeu lucrarea și ești capabil să oferi răspunsuri reale la întrebările și cercetările Celui de mai sus, fără a ascunde nimic, și să spui tot ce știi, atunci, indiferent dacă ceea ce spui este corect sau greșit, indiferent de corupția pe care o dezvălui, chiar dacă dezvălui firea unui antihrist, nu vei fi în niciun caz definit drept un antihrist. Cheia stă în măsura în care ești capabil să-ți cunoști propria fire de antihrist și ești capabil să cauți adevărul pentru a rezolva această problemă. Dacă ești o persoană care acceptă adevărul, firea ta de antihrist poate fi remediată. Dacă știi prea bine că ai firea unui antihrist și totuși nu cauți adevărul pentru a o înlătura, dacă încerci chiar să ascunzi sau să minți cu privire la problemele care apar și să te sustragi de la răspundere și dacă nu accepți adevărul atunci când ești supus emondării, atunci aceasta este o problemă serioasă și nu ești cu nimic diferit de un antihrist. Știind că ai firea unui antihrist, de ce nu îndrăznești să o înfrunți? De ce nu poți să o abordezi sincer și să spui: „Dacă Cel de mai sus Se interesează de lucrarea mea, voi spune tot ce știu și, chiar dacă lucrurile rele pe care le-am făcut ies la iveală, iar El nu mă mai folosește odată ce află și îmi pierd statutul, tot voi spune clar ce am de spus”? Teama ta de supraveghere și de întrebări din partea casei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea ta dovedește că îți prețuiești statutul mai mult decât adevărul. Nu este aceasta firea unui antihrist? A prețui statutul mai presus de toate reprezintă firea unui antihrist. De ce îți prețuiești atât de mult statutul? Ce beneficii poți obține din statut? Dacă statutul ți-ar aduce dezastre, dificultăți, jenă și durere, l-ai mai prețui? (Nu.) Există atât de multe beneficii care decurg din a avea statut, lucruri precum invidia, respectul, stima și lingușirea din partea altor oameni, precum și admirația și respectul lor. Există, de asemenea, sentimentul de superioritate și privilegiu pe care ți-l aduce statutul, lucru care îți oferă mândrie și un sentiment de valoare. În plus, te poți bucura și de lucruri de care alții nu se bucură, cum ar fi beneficiile statutului și tratamentul special. Acestea sunt lucrurile la care nici măcar nu îndrăznești să te gândești și sunt ceea ce ți-ai dorit în visele tale. Prețuiești aceste lucruri? Dacă statutul este pur și simplu gol, fără semnificație reală, iar apărarea lui nu servește niciunui scop real, nu este nesăbuit să-l prețuiești? Dacă poți renunța la lucruri precum interesele și plăcerile trupești, atunci nu vei mai fi legat de faimă, câștig și statut. Prin urmare, ce trebuie rezolvat mai întâi pentru a rezolva problemele legate de prețuirea și urmărirea statutului? În primul rând, observă natura problemei de a face rău și de a te angaja în șiretlicuri, ascundere și mușamalizare, precum și de a refuza supravegherea, întrebările și investigația casei lui Dumnezeu, pentru a te bucura de beneficiile statutului. Nu e aceasta împotrivire și opoziție flagrantă față de Dumnezeu? Dacă poți vedea până la natura și consecințele râvnirii la beneficiile statutului, problema urmăririi acestuia va fi rezolvată. Dacă nu poți vedea până la esența râvnirii la beneficiile statutului, această problemă nu va fi niciodată rezolvată.

Cooperați cu un partener pentru a face lucrarea și a vă îndeplini îndatoririle? Acceptați supravegherea? Ați făcut ceva pentru a-i împiedica pe alții să intervină sau să facă cercetări? Dacă cineva face cercetări, te împotrivești și spui: „Cine te crezi de te amesteci în treaba mea? În ce privește statutul, eu am un rang mai mare decât al tău, iar cuvântul meu e lege în lucrarea mea. Cel de mai sus nu a făcut cercetări, deci ce-ți dă ție dreptul?” Ceva de felul acesta? Care este principala fire a antihriștilor? Faptul că dobândesc statut și înhață puterea; nu fac nimic care să aducă beneficii pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, nimic care să provină din considerație pentru interesele ei, ci sunt superficiali și înșelători și fac lucrurile mecanic. Din exterior, par să fie ocupați cu destul de multă energie în sarcinile lor, dar uită-te la lucrurile pe care le fac. În primul rând, nu fac progrese; în al doilea rând, sunt ineficiente; și, în al treilea rând, nu au prea mult efect, sunt transformate într-un haos total. Există un singur lucru la care nu renunță și anume să profite de oportunitatea pe care o oferă slujba lor de a prelua puterea și a nu-i da drumul. Sunt în regulă atât timp cât au puterea. Indiferent ce slujbă au, fie că are legătură cu o profesie, cu chestiuni externe, cu aptitudini tehnice sau cu alte aspecte, nu există nicio transparență în privința ei. Este oare neintenționată această lipsă de transparență? Nu; ceea ce este neintenționat nu are legătură cu firea, ci cu lipsa calibrului și cu neștiința de a face lucrarea. Atunci de ce spun că această fire este firea antihriștilor? Ei acționează în mod intenționat. Au o intenție în sinea lor: te împiedică în mod conștient să afli aceste lucruri, se ascund în mod conștient de tine și evită să te vadă. Își reduc la minimum vorbirea și comunicarea cu tine; își reduc la minimum conversațiile cu tine. Își reduc la minimum expunerea acestor lucruri, astfel încât să nu dai mereu vina pe ei și să nu le pui întrebări, să nu știi prea multe despre ce se întâmplă cu adevărat și să nu le zărești adevărata față. Nu este intenționat? Nu există o intenție lăuntrică? Care sunt intenția și scopul lor? Vor să te păcălească, să iasă basma curată; îți dau o impresie falsă și te împiedică să afli cum sunt în realitate lucrurile. În acest fel, își vor fi asigurat statutul, ceea ce îi va mulțumi. Nu este aceasta natura situației? (Ba da.) Este firea antihriștilor de a înșela, de a păcăli și de a acoperi lucrurile în mod conștient. Totul este conștient. Spuneți-Mi, ce program de lucru există care să-i țină pe oameni atât de ocupați încât să nu aibă timp să se întâlnească cu alții? Niciunul, nu-i așa? Niciun program de lucru nu face pe cineva atât de ocupat încât să nu aibă timp să mănânce sau să doarmă, nici să se întâlnească cu alții. Nu au ajuns încă să fie atât de ocupați. Se poate face timp pentru acele lucruri. Așadar, de ce nu au timp acești oameni? Nu vor să te întâlnească; nu vor să faci cercetări despre lucrarea lor. Nu este aceasta firea antihriștilor? (Ba da.) Ce fel de oameni sunt? Nu sunt neîncrezători? Sunt; fiecare antihrist în parte este un neîncrezător. Dacă n-ar fi, n-ar înstrăina lucrarea casei lui Dumnezeu și nu i-ar controla pe cei care Îl urmează pe Dumnezeu, aducându-i sub puterea lor. N-ar face astfel de lucruri. Primul comportament al neîncrezătorilor este că nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Ei complotează pentru propriile interese, sub pretextul credinței în Dumnezeu; sunt îndrăzneți și nesăbuiți, netemându-se deloc. Credința lor în Dumnezeu nu este o credință adevărată, ci un slogan. Nu se tem deloc de Dumnezeu în inima lor.