Supliment: O scurtă discuție despre trei aspecte ale umanității normale

Nu vom spune povești în părtășia noastră de această dată. Vom începe cu un subiect care este des discutat: ce este umanitatea. Am zis multe despre acest subiect în trecut și o facem și acum. Este un subiect menționat frecvent, o problemă pe care o persoană o întâlnește în fiecare zi din viața ei, un subiect pe care o persoană îl poate întâlni și experimenta în fiecare zi. Subiectul este: ce este umanitatea. Umanitatea cuprinde mai multe lucruri importante. Care sunt manifestările comune ale umanității în viața de zi cu zi a unei persoane? (Integritatea și demnitatea.) Ce altceva? Conștiința și rațiunea, corect? (Da.) Vorbiți despre acestea frecvent. Care sunt celelalte despre care nu vorbiți frecvent? Cu alte cuvinte, care sunt subiectele pe care practic nu le abordați în discuțiile voastre despre umanitate? Conștiința și rațiunea, integritatea și demnitatea – acestea sunt subiecte vechi frecvent întâlnite. Cât de strânsă este legătura dintre conștiința, rațiunea, integritatea și demnitatea despre care discutați frecvent și viețile voastre reale? Cum v-a edificat și v-a ajutat acest lucru să practicați și să intrați în viețile voastre reale? Cât de benefic a fost? Așadar, ce alte lucruri sunt strâns legate de viața voastră umană normală, de zi cu zi? Am să spun câteva și vom vedea dacă sunt subiecte pe care le întâlniți în mod frecvent. În privința materialului nostru care implică umanitate, în primul rând vom trece cu vederea dacă materialul este pozitiv sau negativ și dacă are legătură cu umanitatea normală sau anormală. Pe lângă lucrurile pe care tocmai le-am menționat, mai există și atitudinea oamenilor în tratarea diferitelor tipuri de persoane, evenimente și lucruri din viața lor de zi cu zi. Nu este acesta unul dintre ele? Nu implică acesta umanitate? (Ba da.) Mai există unul, care se referă la modul în care oamenii își gestionează mediul înconjurător personal în viața de zi cu zi; și încă unul, atitudinea și comportamentul oamenilor în contactul lor cu sexul opus. Au vreo legătură aceste trei lucruri cu umanitatea? (Da.) Toate au. Pentru tema pe care o vom discuta acum, vom lăsa deoparte subiectele despre urmărirea adevărului de către om, cum se pătrunde în adevărul-realitate în credința în Dumnezeu și cum se respectă toate aceste principii diverse și vom vorbi doar despre umanitate. Așadar, acele trei lucruri – este substanțială legătura lor cu umanitatea? (Da.) Care sunt cele trei lucruri? Repetați-le. (Primul este atitudinea oamenilor în tratarea diferitelor tipuri de persoane, evenimente și lucruri din viața lor de zi cu zi. Al doilea este modul în care oamenii își gestionează mediul înconjurător personal în viața de zi cu zi. Al treilea este atitudinea și comportamentul oamenilor în contactul lor cu sexul opus, în viețile lor zilnice.) Și ce implică cele trei lucruri? (Umanitate.) De ce spunem că aceste trei lucruri implică umanitate, că au legătură cu aceasta? De ce am prezenta aceste trei lucruri? De ce nu vorbim despre partea care ține de conștiință și rațiune? De ce lăsăm deoparte aspectele pe care le discutăm în mod obișnuit, pentru a vorbi despre aceste trei elemente? Sunt aceste trei lucruri mai avansate sau mai rudimentare decât conștiința, rațiunea, integritatea și demnitatea care au legătură cu umanitatea, despre care am discutat anterior? (Sunt mai rudimentare.) Atunci vă înjosesc dacă discutăm despre aceste lucruri? (Nu.) Așadar, de ce am discuta despre ele? (Sunt practice.) Sunt mai practice. Aceasta este rațiunea pe care o aveți? De ce vom vorbi despre asta? Pentru că am găsit probleme; în ceea ce privește condițiile așa cum sunt ele și diversele comportamente care apar în viața zilnică, am găsit câteva probleme care sunt strâns legate de viața reală a oamenilor și este necesar să le expun, una câte una, pentru a avea părtășie. Dacă oamenii lasă deoparte viața reală și diferitele comportamente ale umanității normale și ale vieții de zi cu zi, în credința lor în Dumnezeu, și doar urmăresc adevărul cu tenacitate – asemenea adevăruri profunde precum acela de a fi o persoană pe care Dumnezeu o iubește – spuneți-Mi, la ce probleme va duce asta? Care este condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească cineva ca să fie capabil să pătrundă în adevărul-realitate, în timp ce urmărește adevărul? (Trebuie să o facă în viața reală.) Ce altceva? (Are nevoie de umanitate normală.) Corect – trebuie să aibă umanitate normală, care, în afară de conștiință, rațiune, integritate și demnitate, este alcătuită din cele trei lucruri tocmai menționate. Ar fi cam inutil ca cineva să vorbească despre urmărirea și căutarea adevărului atunci când nu ar putea să se ridice la înălțimea standardelor sau să obțină normalitate în aceste trei lucruri care se referă la umanitate. Urmărirea adevărului, urmărirea intrării în adevărul-realitate, urmărirea mântuirii – acestea nu sunt realizabile pentru toți, ci numai de către o minoritate de oameni care iubesc adevărul și au o umanitate normală. Dacă cineva nu știe ce ar trebui să aibă o persoană cu umanitate normală, ce ar trebui să facă sau ce fel de atitudine și punct de vedere ar trebui să aibă față de anumiți oameni, anumite evenimente și lucruri, este acea persoană capabilă să intre în adevărul-realitate? Poate aduce rezultate urmărirea adevărului de către aceasta? Din păcate, nu.

A. Atitudinea oamenilor în tratarea diverselor tipuri de oameni, evenimente și lucruri

Vom începe prin a avea părtășie despre primul lucru care are legătură cu umanitatea: atitudinea oamenilor în tratarea diverselor tipuri de oameni, evenimente și lucruri din viața lor de zi cu zi. Toată lumea înțelege ce înseamnă „viața de zi cu zi”. Nu este nevoie de nicio detaliere. Care sunt, atunci, principalele persoane, evenimente și lucruri care au legătură cu umanitatea? Și anume, ce există în acel lucru care se ridică la nivelul umanității normale, care are legătură cu sfera sa și care o implică? (Interacțiunea cu oamenii și cu lucrurile.) Aceasta este o parte. Există, de asemenea, cunoștințele și abilitățile profesionale pe care o persoană ar trebui să le învețe și există cunoștințe generale pentru viața de zi cu zi. Toate acestea fac parte din ceea ce o persoană cu umanitate normală ar trebui să înțeleagă și să aibă. Unii oameni, de exemplu, învață tâmplărie sau zidărie, iar alții învață să conducă sau să repare mașini. Acestea sunt abilități, meșteșuguri, iar pentru a cunoaște un asemenea meșteșug trebuie să fii priceput în arta profesională a acestui domeniu. Așadar, în ce măsură și la ce nivel trebuie să deprindă cineva o abilitate pentru a fi considerat expert? Trebuie cel puțin să fie capabil să creeze un produs finit la un standard acceptabil. Există oameni care fac lucrări de proastă calitate. Sarcinile pe care le fac nu sunt de calitate, ajungând chiar să fie insuportabil de privit. Care este problema în acest caz? Ea ține de atitudinea pe care o au față de meseria lor. Unii oameni nu au o atitudine conștiincioasă. Ei se gândesc: „Dacă lucrul pe care îl fac eu reușește să funcționeze, este suficient. Pur și simplu, descurcă-te cu el câțiva ani, apoi repară-l.” Este acesta un tip de opinie pe care ar trebui să o aibă oamenii cu umanitate normală? (Nu.) Unii oameni au o atitudine nepăsătoare, indiferentă. „Destul de bine” este de ajuns pentru ei. Aceasta este o atitudine iresponsabilă. E un lucru specific firii corupte să te ocupi de lucruri într-un mod atât de neserios și iresponsabil: la mârșăvie se referă deseori oamenii. În toate lucrurile de care se ocupă, ei fac totul până în punctul în care „este aproximativ corect” și „cam așa”; este o atitudine a „posibilității”, a „probabilității” și a cazurilor „patru din cinci”; ei fac lucrurile superficial, se mulțumesc să scape basma curată; nu li se pare că are vreun rost să ia lucrurile în serios sau să fie meticuloși, și mai puțin rost li se pare că are să caute adevărurile-principii. Nu este ceva specific unei firi corupte? Este o manifestare a umanității normale? Nu este. Este corect să o numim aroganță și, de asemenea, pe deplin potrivit să o numim dezmăț – dar, pentru a o surprinde perfect, singurul cuvânt potrivit este „mârșăvie”. Mârșăvia se află în cei mai mulți oameni, doar că în măsuri diferite. În toate chestiunile, ei își doresc să facă lucrurile superficial și neglijent, să vadă de ce pot scăpa și tot ceea ce fac poartă un miros de înșelăciune. Îi înșală pe ceilalți când pot, apelează la scurtături când se poate, economisesc timp când e posibil. Gândesc în sinea lor: „Atâta vreme cât evit să fiu dat în vileag, nu provoc probleme și nu sunt chemat să dau socoteală, pot să fac totul de mântuială. Nu trebuie să fac o treabă foarte bună, e prea multă bătaie de cap.” Astfel de oameni nu învață să stăpânească nimic și nu se dedică sau nu suferă și nu plătesc un preț în studiile lor. Vor să cerceteze un subiect numai la suprafață și apoi să se numească experți, crezând că au aflat tot ce e de știut, și apoi să se bazeze pe acest lucru pentru a-și continua confuzi drumul. Nu este aceasta o atitudine pe care o au oamenii față de alții, față de evenimente și lucruri? Este o atitudine bună? Nu este. Pe scurt, înseamnă „a se descurca”. O astfel de mârșăvie există în toată omenirea coruptă. Oamenii cu ticăloșie în umanitatea lor adoptă perspectiva „descurcatului” în orice fac. Sunt astfel de oameni capabili să-și facă datoria cum se cuvine? Nu. Sunt ei capabili să facă lucrurile principial? Și mai puțin probabil.

Unii oameni nu se dedică în nimic din ceea ce fac, ci sunt neglijenți, superficiali și iresponsabili. Sunt unii, de exemplu, care învață să conducă, dar nu întreabă niciodată șoferii experimentați la ce trebuie să fie atenți atunci când conduc sau ce viteză va avaria motorul. Ei nu întreabă, doar conduc – și, drept rezultat, își strică mașina. Își lovesc mașina și spun: „Chestia asta este fragilă. Dați-mi un Mercedes sau un BMW, rabla asta nu e bună – e o vechitură!” Ce atitudine este aceasta? Ei nu tratează lucrurile materiale cu grijă și nici nu se gândesc să le păstreze în stare bună, ci le distrug și le strică intenționat. Unii oameni trăiesc o viață dezordonată, neglijentă. Ei fac totul, toată ziua, într-un mod nepăsător, neglijent. Ce fel de oameni sunt aceștia? (Oameni neatenți.) „Oameni neatenți” este un mod frumos de a spune – ar trebui să le spuneți „oameni neglijenți”; se potrivește și „oameni josnici”. Este oare exagerat? Cum putem să facem diferența dintre oamenii nobili și cei josnici? Pur și simplu uitați-vă la atitudinea și acțiunile lor față de îndatoriri – uitați-vă la cum tratează lucrurile și cum se comportă atunci când apar probleme. Oamenii cu integritate și demnitate sunt meticuloși, conștiincioși și sârguincioși în acțiunile lor și sunt dispuși să plătească un preț. Oamenii fără integritate și demnitate sunt nepăsători și superficiali în acțiunile lor, mereu punând la cale un truc, dorindu-și întotdeauna doar să scape făcând lucrurile de mântuială. Indiferent ce tehnică studiază, nu o învață cu sârguință, sunt incapabili să o învețe și, oricât de mult timp petrec studiind-o, rămân din cale afară de ignoranți. Aceștia sunt oameni cu un caracter josnic. Majoritatea oamenilor sunt superficiali când își îndeplinesc îndatoririle. Ce fel de fire este în joc aici? (Mârșăvie.) Cum își tratează oamenii mârșavi datoria? Cu siguranță, nu au atitudinea corectă față de ea și cu siguranță sunt superficiali cu ea. Aceasta înseamnă că nu au umanitate normală. Oamenii extrem de mârșavi sunt ca animalele. E ca și cum ai ține un câine ca animal de companie: dacă nu îl supraveghezi, va roade lucruri și îți va distruge mobila și aparatura. Aceasta ar fi o pierdere. Câinii sunt animale; ei nu se gândesc să trateze lucrurile cu multă grijă și nu te poți certa cu ei – trebuie doar să te ocupi de ei. Dacă nu o faci, ci lași un animal să se dezlănțuie și să-ți tulbure viața, asta arată că lipsește ceva din umanitatea ta. Atunci nu ești cu mult mai diferit decât un animal. IQ-ul tău este prea mic – nu ești bun de nimic. Și atunci, cum te ocupi bine de ei? Trebuie să te gândești la o modalitate de a-i ține în frâu în anumite limite sau de a-i ține în cușcă, lăsându-i să iasă la două sau trei ore fixe în fiecare zi, astfel încât să aibă suficientă activitate. Acest lucru le va reduce ronțăitul necontrolat și le va oferi și mișcare, pentru a-i menține sănătoși. În acest fel, câinele este bine stăpânit, iar mediul tău înconjurător este și el protejat. Dacă o persoană nu poate face față lucrurilor pe care le întâlnește și nu are atitudinea corectă, îi lipsește ceva din umanitatea sa. Nu se poate ridica la standardele umanității normale. Sau, în ceea ce privește gătitul: oamenii obișnuiți folosesc doar puțin ulei atunci când prăjesc ceva, dar sunt unele femei care folosesc foarte mult. Chiar dacă ești bogat, nu poți risipi uleiul – trebuie să folosești o cantitate rezonabilă. Dar acestor femei nu le pasă de asta; dacă le scapă din mână și toarnă prea mult ulei într-o mâncare înăbușită la tigaie, pur și simplu scot ce este în plus și îl aruncă pe jos. Asta e risipă, nu-i așa? Cum se numește în termeni populari o persoană cu o astfel de atitudine față de lucrurile materiale? „Extravagantă” – sau, ca un afront, o „mână spartă”. De unde vin lucrurile materiale? Ele sunt date de Dumnezeu. Unii oameni spun că și-au câștigat lucrurile – dar cât de mult ai putea câștiga dacă nu ți-ar fi fost dat de Dumnezeu? El ți-a dat viața. Dacă El nu ți-ar fi dat viața, nu ai fi avut nimic și nu ai fi nimic, deci ai mai putea avea acele lucruri materiale? Poate că Dumnezeu ți-a dat mai mult decât unei gospodării obișnuite, dar atitudinea și perspectiva cu care ai risipi banii sunt cele potrivite? Cum poate fi caracterizat acest lucru în termeni de umanitate? O asemenea persoană are umanitate slabă. Extravaganța, risipirea lucrurilor, neștiința de a trata lucrurile cu multă grijă – o asemenea persoană nu are umanitate normală. Unii oameni nici măcar nu se gândesc să mânuiască cu grijă lucrurile din casa lui Dumnezeu. Ceva aparține casei lui Dumnezeu. Ei văd acest lucru. Cu toate acestea, dacă ar sta să plouă și n-ar fi bine dacă acel lucru s-ar uda, ce ar gândi ei? „Nu e mare lucru dacă se udă. Nu e ca și cum ar fi al meu. Am să-l las acolo.” Apoi vor pleca. Cum se numește această atitudine? Egoism. Sunt integri în gândirea lor? Dacă nu sunt, ce sunt ei? (Necinstiți.) Dacă o persoană nu este integră, atunci nu este necinstită? Oamenii care nu sunt integri în gândirea lor au umanitate normală? Cu siguranță nu. În ceea ce privește primul punct, atitudinea oamenilor în tratarea diferitelor tipuri de oameni, evenimente și lucruri, despre câte lucruri am vorbit până acum? Am vorbit despre mârșăvie, mârșav. Ce altceva? (A fi josnic și necinstit.) Un asemenea limbaj colocvial – folosiți astfel de cuvinte atunci când reflectați asupra voastră, ajungeți să vă cunoașteți și vă disecați în viața de zi cu zi? (Nu.) Nimeni nu o face. Așadar, ce cuvinte folosiți? Vorbiți în termeni grandioși – nimeni nu folosește un asemenea limbaj cotidian.

Mulți oameni sunt mândri de ei înșiși pentru că au credință în Dumnezeu. Cei care au anumite abilități și cunoștințe profesionale sau chiar diplome de studii superioare, în special, simt că sunt mai presus de oamenii obișnuiți. Mulțumiți de ei, se gândesc: „Am renunțat chiar și la cariera stabilă pe care o aveam în lume și nu am venit în casa lui Dumnezeu pentru o masă gratuită. O persoană atât de pricepută ca mine poate aduce contribuții în casa lui Dumnezeu. Eu mă consum și sufăr pentru Dumnezeu. Împart chiar și camera și masa cu acești oameni obișnuiți, locuind împreună. Ce calitate înaltă am!” Ei cred că au o integritate deosebit de onorabilă, că sunt mai nobili decât toți ceilalți. Ei se bucură constant de acest lucru. Adevărul este că lipsesc atât de multe lucruri din umanitatea lor și nu numai că nu știu acest lucru, dar sunt în al nouălea cer, crezând că sunt grozavi, că au un caracter mai măreț decât cel al oamenilor obișnuiți. De fapt, nu există niciun lucru despre ei care să se ridice la nivelul definiției pentru cuvântul „normal” care urmează după „umanitate” în „umanitate normală”. Nimic de acolo nu se ridică la acest standard; totul este cu mult sub așteptări. Conștiința lor? Nu au una. Caracterul lor? Nu este bun. Integritatea și calitățile lor? Nu sunt bune deloc. Cu toată lumea trăind la un loc, atunci când unii oameni dețin ceva prețios, nu vor mai îndrăzni să îl lase la vedere. De ce se întâmplă asta? Pe de o parte pentru că nu au încredere în ceilalți, iar pe de altă parte pentru că acolo unde există multă lume, există și oameni de neîncredere, iar pe unii dintre ei ar putea să-i mănânce degetele – ar putea chiar să fure. Acești oameni au un caracter slab. Unii oameni își propun să aleagă cele mai bune bucăți atunci când mănâncă și le mănâncă pe acelea până se satură, indiferent câți oameni sunt în spatele lor, care nu au mâncat. Nu este acest lucru prea egoist? Sunt unii oameni care se gândesc la ceilalți când mănâncă. Ce arată acest lucru? Arată că aceștia din urmă sunt oameni raționali care se gândesc la ceilalți. Vor mânca mai puțin, pentru a putea lăsa ceva și pentru alții. Asta înseamnă să fii un om de calitate. În casa lui Dumnezeu, unii oameni au umanitate, în timp ce alții sunt puțin sub medie. Ei nu pot îndeplini nici măcar standardele umanității normale. Având în vedere comportamentele pe care le-am menționat, există mulți oameni cu umanitate normală printre voi? Sau nu sunt mulți? Atunci când de obicei afișați asemenea comportamente, sunteți capabili să realizați că acestea sunt probleme? Când dezvălui o fire coruptă, ești conștient de asta? Dacă ești conștient de acest lucru, dacă îl poți simți și ești dispus să faci o schimbare, atunci ai un pic de umanitate – doar că nu ai atins umanitatea normală. Dacă nici măcar nu ești conștient de asta, atunci poți fi considerat o persoană cu umanitate? Nu poți. Aceasta nu este o chestiune de umanitate bună sau rea, normală sau anormală – nu ai umanitate. La masă, de exemplu, sunt unii oameni care, atunci când văd o farfurie cu carne de porc înăbușită, apucă atât bucăți grase, cât și bucăți slabe și nu se opresc până nu o termină. Ați văzut vreodată animale să se bată de la mâncare? (Da.) Este aceeași imagine, dar cu animale; în cazul oamenilor, este această bătaie o parte a umanității normale? (Nu este umanitate normală.) Ce ar face oamenii care au umanitate normală? (Ar fi mulțumiți cu ceea ce au și nu ar fi lacomi.) Acesta este un mod de a spune destul de real. Atunci, cum poate cineva să nu fie lacom? Ce gânduri și ce perspectivă față de această problemă alcătuiesc gândirea pe care ar trebui să o aibă oamenii cu umanitate normală, prin care se poate acționa cu acuratețe? În primul rând, gândirea ta trebuie să fie corectă. O femeie, de exemplu, s-ar gândi: „Azi e mult porc înăbușit. Mi-ar plăcea să mănânc mai mult, dar mi-e cam rușine, având în vedere că sunt înconjurată de frații mei. Ce ar trebui să fac? Presupun că voi aștepta să mănânc până când vor începe și ei. Nu mi-aș dori să se întrebe ceilalți cum o doamnă ca mine poate fi atât de lacomă. Cât de umilitor ar fi acest lucru!” Gândirea de acest fel ar fi normală pentru o femeie, deoarece, în general, acestea sunt puțin mai sensibile. Majoritatea bărbaților s-ar gândi: „Carnea de porc înăbușită este incredibilă. Am să mă servesc singur.” Ei ar fi primii care și-ar întinde bețișoarele spre ea, fără să țină cont de ce cred ceilalți. Dar unii bărbați sunt mai raționali decât atât. După ce au luat o bucată, se gândesc puțin: „Sunt atât de mulți oameni în spatele meu care nu au mâncat încă. Trebuie să mă opresc și să las și celorlalți.” Faptul că ei pot gândi și acționa astfel arată că sunt persoane cu rațiune, că au în mod firesc o umanitate normală. Unii oameni deviază într-o direcție absurdă: „Dumnezeu nu vrea ca oamenii să mănânce carne de porc înăbușită, așa că eu nu voi lua nici măcar o bucată. Asta înseamnă că am și mai multă umanitate, nu-i așa?” Aceasta este o gândire absurdă. Ce demonstrez Eu cu acest exemplu? Că oamenii ar trebui să adopte o atitudine corectă față de orice fel de persoană, eveniment și lucru. Se ajunge la această atitudine corectă prin intermediul gândirii care este efectuată din perspectiva raționalității, conștiinței, integrității și demnității umanității. Dacă practicați cu o asemenea mentalitate, veți fi practic în acord cu umanitatea normală.

Atitudinea pe care o persoană o are față de oameni, evenimente și lucruri nu este altceva decât modul în care se manifestă interacțiunea cu oamenii și lucrurile din viața lor de zi cu zi. Este posibil ca aceste manifestări să nu aibă prea mult de-a face cu lucrarea pe care o ai de făcut sau să fie îndepărtate de ea, dar credința în Dumnezeu nu este goală: credincioșii în Dumnezeu nu trăiesc într-un spațiu vid, ci în viața reală. Ei nu trebuie să fie detașați de viața reală. Ce fel de atitudine și gândire ar trebui să aibă oamenii, fie față de abilitățile profesionale, fie față de înțelepciunea și cunoștințele comune despre ceva? Este corect să ai întotdeauna mentalitatea de a face lucrurile de mântuială? Unii oameni sunt mereu confuzi în legătură cu aceste lucruri – va funcționa asta? Nu au ei o problemă cu punctul lor de vedere? O problemă cu punctul lor de vedere este doar un aspect; dincolo de asta, are legătură cu caracterul lor. Marele balaur roșu a guvernat mii de ani în China, implicat mereu în campanii și conflicte. Acesta nu dezvoltă economia și nu se gândește la viețile oamenilor obișnuiți. În cele din urmă, oamenii au adoptat un fel de mârșăvie de a se lăsa purtați de val. În tot ceea ce fac, sunt superficiali și au o perspectivă îngustă. Ei nu țintesc spre excelență în niciunul dintre studiile lor și nici nu o pot atinge. Ei acționează întotdeauna cu o perspectivă îngustă: se uită la ceea ce are nevoie piața, apoi se grăbesc să producă, fără să se gândească la nimic altceva până când nu au făcut avere. Ei nu se dezvoltă mai departe, pornind de la această temelie, nu fac cercetări științifice suplimentare și nu depun eforturi pentru a atinge perfecțiunea, ceea ce are ca rezultat final faptul că industria ușoară, industria grea și toate celelalte sectoare din China nu au produse de vârf pe scena mondială. Cu toate acestea, chinezii sunt lăudăroși: „Avem 5000 de ani de cultură tradițională de prim rang aici, în China. Noi, chinezii, suntem buni și harnici.” Atunci, de ce China încă produce imitații pentru a jefui oamenii? De ce nu are aproape nimic care să poată concura pe piața globală? Ce se întâmplă acolo? Are China produse de vârf? Chinezii au un produs „de vârf” și anume priceperea lor la imitație și falsificare – la înșelăciune. Mârșăvia chinezilor este prezentă în asta. Unii vor spune: „De ce ne-ai descrie astfel? Nu crezi că este umilitor și ne înjosește?” Să fie așa? Dacă ne uităm la unele dintre lucrurile pe care le fac chinezii, se poate spune că își merită reputația. Există chinezi, în piață sau printre oamenii obișnuiți, care să lucreze cu sârguință? Foarte puțini, iar cei care încearcă își pierd cheful atunci când văd cât de potrivnic este mediul social și că nimic bun nu se întâmplă celor care își fac treaba așa cum trebuie. Ei nu mai fac nicio încercare și renunță.

Acele chestiuni care abordează umanitatea – atitudinile, gândurile și opiniile pe care oamenii le dezvăluie în modul în care tratează alți oameni, evenimente și lucruri – sunt foarte grăitoare. Despre ce vorbesc ele? Vorbesc despre cum putem să ne dăm seama de caracterul unei persoane, dacă este o persoană decentă și integră. Ce înseamnă să fii decent și integru? Să fii tradițional este decent și integru? Este decent și integru să fii civilizat și manierat? (Nu.) Este decent și integru să urmezi regulile la perfecție? (Nu.) Nimic din toate acestea nu este. Deci, ce înseamnă să fii decent și integru? Dacă cineva este o persoană decentă și integră, atunci, indiferent ce face, o face cu o anumită mentalitate: „Indiferent dacă îmi place sau nu să fac acest lucru și indiferent dacă se încadrează în sfera intereselor mele sau este ceva care mă interesează prea puțin – mi-a fost dat să-l fac și-l voi face bine. Voi începe să-l studiez de la zero și, cu picioarele pe pământ, îl voi efectua pas cu pas. În cele din urmă, indiferent cât de departe voi ajunge cu sarcina, voi fi făcut tot posibilul.” Cel puțin, trebuie să ai un fel de atitudine și mentalitate care este realistă. Dacă, din momentul în care preiei o sarcină, o faci într-un mod confuz și nu ești câtuși de puțin interesat de aceasta – dacă nu o tratezi cu seriozitate și nu recurgi la resurse relevante, nu faci pregătiri detaliate sau nu cauți și nu te consulți cu alții; și dacă, pe lângă asta, nu sporești timpul petrecut studiind acest lucru, astfel încât să te poți perfecționa în mod constant în acest sens, atingând măiestria acestei abilități sau profesii, ci păstrezi o atitudine nepăsătoare față de acesta și o atitudine specifică unuia care vrea doar să se descurce, atunci aceasta este o problemă cu umanitatea ta. Nu înseamnă asta că faci lucrurile de mântuială? Unii spun: „Nu-mi place când îmi dai acest tip de datorie.” Dacă nu îți place, nu o accepta – și, dacă o accepți, ar trebui să o abordezi cu o atitudine serioasă și responsabilă. Acesta este genul de atitudine pe care ar trebui să o ai. Nu e ceea ce ar trebui să aibă oamenii cu umanitate normală? Iată ce înseamnă să fii decent și integru. În privința acestui aspect al umanității normale, ai nevoie, cel puțin, de atenție, conștiinciozitate și disponibilitatea de a plăti un preț, pe lângă atitudinile de a fi realist, serios și responsabil. Este suficient să ai aceste lucruri.

Există tot felul de oameni în biserică. Cei care iubesc adevărul au o umanitate mai bună, iar atunci când dezvăluie o fire coruptă, sunt corectați cu ușurință. Cei care nu-l iubesc au o umanitate mult mai rea. Atunci când o persoană nu se străduiește și este iresponsabilă cu însărcinarea dată de Dumnezeu, nu este ea nedemnă de credibilitate? O astfel de umanitate este inutilă și fără valoare. Este josnică. Tu crezi în Dumnezeu. Dacă îți abordezi însărcinarea cu o atitudine superficială și iresponsabilă, fie că este însărcinarea dată de Dumnezeu, fie de biserică, este atitudinea ta cea pe care ar trebui să o aibă cineva cu o umanitate normală? Unii ar putea spune: „Nu iau în serios lucrurile pe care frații și surorile mi le dau să le fac, dar garantez că voi reuși cu lucrurile pe care mi le dă Dumnezeu să le fac. O să le fac bine.” Este acesta sentimentul corect? (Nu.) În ce fel nu este? Cineva care este nedemn de credibilitate și lipsit de virtute, a cărui umanitate este lipsită de aceste lucruri – cui i-ar putea fi fidel? Nimănui. Chiar și în propriile afaceri, ei trișează și fac totul mecanic. O astfel de persoană nu este oare josnică și lipsită de valoare? Dacă o persoană se poate strădui, își poate asuma responsabilitatea și poate fi demnă de credibilitate în privința lucrurilor cu care o însărcinează alți oameni să le facă, oare s-ar descurca mult mai rău cu o însărcinare pe care a acceptat-o din partea lui Dumnezeu? Dacă ea, o persoană care are conștiință și rațiune, înțelege adevărul, atunci nu ar trebui să se descurce mai rău cu o însărcinare pe care a acceptat-o din partea lui Dumnezeu și cu realizarea datoriei sale. Cu siguranță, se va descurca mult mai bine decât cei fără conștiință care sunt lipsiți de virtute. Aceasta este diferența lor de caracter. Unii spun: „Nu aș lua-o în serios dacă mi-ai cere să am grijă de un câine sau de o pisică, dar dacă mi s-ar încredința o misiune importantă pentru casa lui Dumnezeu, cu siguranță aș îndeplini-o bine.” Este un punct de vedere valid? (Nu.) De ce nu? Dacă o persoană are un punct de vedere corect, în chestiuni importante și mărunte deopotrivă, oricare ar fi însărcinarea dată, dacă are o inimă corectă și o calitate nobilă, dacă este integră, demnă de credibilitate și are un comportament moral, atunci este ceva prețios și e diferit. Astfel de oameni abordează orice problemă prin moralitatea și calitatea lor de a fi demni de credibilitate. Dacă cineva lipsit de moralitate și nedemn de încredere ar spune: „Dacă Dumnezeu îmi va da în mod direct o însărcinare, sunt sigur că mă voi descurca bine”, ar fi adevărat? Ar fi puțin exagerat și înșelător. Cum poți fi demn de încredere pentru alții fără conștiință sau rațiune? Cuvintele tale sunt lipsite de conținut – sunt un vicleșug. Casa lui Dumnezeu a avut odată doi cățeluși, să păzească un loc. O persoană a fost desemnată să aibă grijă de ei, iar aceasta a avut grijă de ei și s-a ocupat de ei ca și cum ar fi fost ai săi. Acelei persoane nu-i plăceau prea mult câinii, dar a avut grijă de ei bine. Atunci când un câine se îmbolnăvea, îl trata; îi îmbăia și îi hrănea la timp. Poate că nu îi plăceau câinii, dar a considerat îngrijirea lor drept însărcinarea și responsabilitatea ei. Nu există ceva acolo care ar trebui să țină de umanitate? Avea umanitate, așa că a făcut bine acel lucru. Cei doi câini au trecut mai târziu în grija altcuiva, iar în decurs de o lună, erau jalnic de slabi. Ce se întâmplase? Nimănui nu i-a păsat sau nu a observat când s-au îmbolnăvit câinii și starea lor proastă le-a afectat pofta de mâncare. Așa au ajuns atât de slabi; așa a avut grijă de ei acea persoană. Există o diferență între oameni? (Da.) Unde? (În umanitatea lor.) A înțeles cel care a avut grijă bine de câini mai multe adevăruri? Nu neapărat. Iar cel care i-a îngrijit prost nu crezuse neapărat în Dumnezeu de mai puțin timp. Atunci, de ce există o asemenea diferență între cei doi? Pentru că este vorba de caracterul lor, care este diferit. Unii oameni sunt demni de credibilitate. Atunci când își dau cuvântul unei persoane, vor fi capabili să fie răspunzători pentru acțiunile lor la final, indiferent dacă le place sau nu să facă acel lucru. Atunci când își asumă o misiune, sunt siguri că o duc la bun sfârșit, pas cu pas. Se ridică la înălțimea credibilității pe care le-o acordă ceilalți și trăiesc după cum le dictează propria inimă. Au o conștiință și cu ea evaluează toate lucrurile. Unii oameni nu au conștiință. Își dau cuvântul și nu fac nimic să se țină de el mai târziu. Ei nu spun: „Au crezut în mine. Trebuie să fac lucrul ăsta bine, pentru a putea păstra încrederea lor.” Nu aceasta este inima pe care o au și nu așa ar gândi. Nu este aceasta o diferență de umanitate? Spuneți-Mi, persoanei care a făcut bine i s-a părut greu să facă acest lucru? Nu i s-a părut prea obositor sau prea greu. Nu și-a frământat creierii încercând să-și dea seama cum să facă acest lucru bine și nu s-a rugat des pentru acest lucru. Știa în inima ei care ar fi lucrul corect de făcut, așa că și-a asumat povara. Cel care nu era dispus să poarte povara a acceptat și el această datorie și, odată ce a făcut-o, a considerat-o un deranj. Se enerva atunci când câinii lătrau și îi mustra: „Mai latră! Mai latră încă o dată și am să te ucid în bătaie!” Nu există o diferență de umanitate aici? Există și este una foarte mare. În cazul unor oameni, când le dai o însărcinare de făcut, li se pare iritant, deranjant, că le lași puțină libertate. „O altă sarcină? Am destule de făcut deja – nu stau lenevind pe aici!” Astfel, vor veni cu tot felul de scuze să scape de acest lucru, să se disculpe pentru că nu și-a îndeplinit responsabilitatea. Ei nu au conștiință sau rațiune și nici nu se examinează pe ei înșiși, găsindu-și în schimb justificări și scuze pentru a-și ierta umanitatea slabă. Acesta este modul în care se comportă oamenii cu umanitate slabă. Poate, așadar, o asemenea persoană să intre în adevărul-realitate? (Nu.) De ce nu? Asemenea indivizi nu iubesc adevărul și nu iubesc lucrurile pozitive. Nu așa stau lucrurile? Ei nu au nici umanitate normală, nici nu dețin realitatea lucrurilor pozitive. Ei nu au această esență în interiorul lor. Așadar, care este relația dintre adevăr și umanitatea normală? Ce trebuie să fie în interiorul umanității cuiva pentru ca acesta să pătrundă în adevărul-realitate și să practice adevărul? Trebuie să aibă mai întâi conștiință și rațiune. Indiferent ce face, trebuie să aibă atitudinea corectă, gândirea corectă și punctul de vedere corect. Numai cu acestea poate o persoană să aibă umanitate normală – și numai având umanitate normală poate să accepte și să practice adevărul.