Antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni. Aceasta e o problemă gravă. Indiferent ce datorie face un antihrist, indiferent cu cine este partener, vor exista mereu conflicte și dispute. Unii ar putea spune: „Dacă se ocupă de curățenie și face ordine înăuntru în fiecare zi, ce motiv are să nu coopereze cu alții?” Există o problemă privind firea: indiferent cu cine interacționează sau cu cine face o muncă, îl va disprețui mereu, dorind întruna să-i facă morală, să-l pună să facă lucrurile pe care le spune el. Ați spune că o astfel de persoană poate coopera cu alții? Nu poate coopera cu nimeni; aceasta fiindcă firea ei coruptă este prea gravă. Nu doar că nu poate coopera cu alții, ci le face mereu morală și îi constrânge pe alții de mai sus – vrea mereu să stea pe umerii oamenilor și să-i forțeze să asculte de ea. Aceasta nu e doar o problemă legată de fire – este și o problemă gravă privind umanitatea sa. Nu are conștiință sau rațiune. Atât de răi sunt oamenii. Ei nu pot coopera cu nimeni; nu se pot înțelege cu nimeni. Care sunt lucrurile privind umanitatea pe care le au în comun oamenii? Care dintre acele lucruri sunt compatibile? Conștiința, rațiunea și atitudinea lor de dragoste față de adevăr – acestea sunt comune. Dacă ambele părți au o astfel de umanitate normală, atunci se pot înțelege; dacă nu, nu se pot înțelege; iar dacă o parte o are și cealaltă nu, nici atunci nu se pot înțelege. Oamenii buni și cei răi nu se pot înțelege – oamenii binevoitori și cei răi nu se pot înțelege. Există anumite condiții care trebuie îndeplinite pentru ca oamenii să se înțeleagă între ei în mod normal: înainte de a putea coopera unii cu alții, trebuie să aibă cel puțin conștiință și rațiune și să fie răbdători și toleranți. Oamenii trebuie să fie în asentiment pentru a putea coopera în îndeplinirea unei datorii; trebuie să se bazeze pe punctele forte ale celuilalt și să-și compenseze propriile slăbiciuni, să fie răbdători și toleranți și să aibă o bază pentru comportamentul lor. Așa se pot înțelege în mod armonios și, deși pot exista uneori conflicte și dispute, cooperarea poate continua și cel puțin nu va lua naștere nicio dușmănie. Dacă o persoană nu are o astfel de bază, dacă nu este conștiincioasă sau rezonabilă și face lucrurile axându-se pe profit, căutând doar profitul, dorind mereu să profite în detrimentul altora, cooperarea va fi imposibilă. Așa se întâmplă între oamenii răi și între regii diavolilor, care se luptă între ei fără încetare. Diferitele spirite rele din tărâmul spiritual nu se înțeleg între ele. Deși diavolii pot uneori să formeze consorții, totul se rezumă la exploatarea reciprocă pentru a-și atinge propriile scopuri. Consorțiile lor sunt temporare și, în scurt timp, se spulberă de la sine. La fel se întâmplă și între oameni. Cei fără umanitate sunt mere stricate care le strică și pe celelalte; doar cu cei care au umanitate normală este ușor de cooperat, fiind răbdători și toleranți cu ceilalți, capabili să țină seama de opiniile altora și să-și lase deoparte statutul în lucrarea pe care o fac, pentru a o realiza discutând cu ceilalți. Și ei au firi corupte și doresc mereu să-i facă pe alții să țină seama de ei – și ei au această intenție – dar, întrucât au conștiință și rațiune, pot căuta adevărul, se cunosc pe ei înșiși și simt că astfel de acțiuni sunt inadecvate, simțind reproșuri din cauza acestora, și sunt capabili să se înfrâneze, modalitățile și mijloacele lor de a face lucrurile se vor schimba puțin câte puțin. Și, astfel, vor fi în stare să coopereze cu alții. Ei dezvăluie o fire coruptă, dar nu sunt oameni răi și nu au esența antihriștilor. Nu vor avea probleme majore în cooperarea cu alții. Dacă ar fi oameni răi sau antihriști, n-ar fi capabili să coopereze cu alții. Așa sunt toți oamenii răi și antihriștii pe care îi îndepărtează casa lui Dumnezeu. Nu pot coopera cu nimeni și, drept urmare, sunt cu toții dezvăluiți și eliminați. Cu toate acestea, există mulți oameni cu firea antihriștilor, care merg pe calea antihriștilor și care, după ce au suferit multă emondare, pot accepta adevărul, se pot căi cu adevărat și pot fi răbdători și toleranți față de alții. Astfel de oameni sunt capabili să ajungă treptat la o cooperare armonioasă cu alții. Numai antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni. Indiferent cât de mult dezvăluie o fire coruptă, nu vor căuta adevărul pentru a o rezolva, ci vor stărui în felul lor, fără scrupule și fără rețineri. Nu doar că nu pot coopera armonios cu alții – dacă văd că cineva i-a deslușit și este nemulțumit de ei, chiar își vor propune să chinuie acea persoană și vor adopta o atitudine de excludere și ostilitate față de ea. Vor rămâne ostili față de ea, cu prețul oricărei interferențe în lucrarea bisericii. Acest lucru este determinat de natura-esență a antihriștilor.

Care sunt lecțiile pe care ar trebui să le învățați atunci când vă pregătiți să cooperați armonios? A învăța să cooperați este un element al practicării dragostei față de adevăr, fiind și un semn al acesteia. Este o modalitate prin care se manifestă faptul că o persoană are conștiință și raționalitate. Ai putea spune că ai conștiință, demnitate și raționalitate, dar dacă nu poți coopera cu nimeni și nu te poți înțelege cu familia, cu străinii sau cu prietenii, iar interacțiunile tale se năruiesc și ai dispute nesfârșite în sarcinile comune, făcându-ți dușmani – dacă nu reușești niciodată să te înțelegi cu ceilalți, ești în pericol. Dacă un astfel de comportament se numără printre comportamentele tuturor firilor tale corupte sau este unul dintre comportamentele tale care nu se conformează adevărului și este doar un comportament, unul despre care știi și în legătură cu care cauți și te schimbi constant, mai ai o șansă. Mai este loc pentru mântuire; nu e o problemă majoră. Dar dacă ești inerent un astfel de individ, incapabil în mod inerent să te înțelegi cu ceilalți și nicio discuție în privința aceasta nu este de folos – pur și simplu nu te poți abține – atunci e o problemă gravă. Dacă nu o consideri ceva notabil, indiferent cum îți este spus adevărul în părtășie, ci simți că nu este mare lucru, că este viața ta normală, principalul mod în care se manifestă firea ta coruptă, atunci ai esența unui antihrist. Și dacă aceasta este esența ta, nu e același lucru cu a merge pe calea antihriștilor. Unii oameni merg pe calea antihriștilor, iar alții sunt ei înșiși antihriști. Nu există o deosebire aici? (Ba da.) Cei care merg pe calea antihriștilor manifestă aceste comportamente ale antihriștilor în acțiunile lor; vor dezvălui firea unui antihrist puțin mai vizibil și mai evident decât o persoană obișnuită, dar tot sunt capabili să facă o lucrare care este conformă cu adevărul, care are umanitate și raționalitate. Dacă cineva nu poate face deloc o lucrare pozitivă și ceea ce face se rezumă în schimb la aceste comportamente ale antihriștilor, aceste dezvăluiri ale esenței unui antihrist – dacă toată lucrarea pe care o face și îndatoririle pe care le îndeplinește sunt astfel de dezvăluiri, fără ca nimic să fie în conformitate cu adevărul – în acel caz, este un antihrist.

În trecut, unii conducători și lucrători au dezvăluit adesea firea unui antihrist: erau nestăviliți și arbitrari și făceau mereu cum îi tăia capul. Însă nu au săvârșit vreun rău evident, iar umanitatea lor nu era îngrozitoare. Prin emondarea lor, prin faptul că frații și surorile i-au ajutat, prin transferarea sau înlocuirea lor și fiind negativi un timp, devin în sfârșit conștienți că ceea ce au revelat înainte erau firi corupte, ei devin dornici să se căiască și se gândesc: „Cel mai important este să insist în îndeplinirea datoriei mele, orice-ar fi. Deși mergeam pe calea unui antihrist, nu am fost clasificat astfel. Aceasta este mila lui Dumnezeu, așa că trebuie să muncesc din greu în credința mea și în urmărirea mea. Nu este nimic în neregulă cu calea urmăririi adevărului.” Puțin câte puțin, se schimbă și apoi se căiesc. Există manifestări bune în ei, sunt capabili să caute adevărurile-principii când își fac datoria și caută adevărurile-principii și când interacționează cu alții. În fiecare privință, pătrund într-o direcție pozitivă. Nu s-au schimbat, atunci? Au trecut de la a merge pe calea antihriștilor la a merge pe calea practicării și a urmării adevărului. Există speranță și o șansă ca ei să dobândească mântuirea. Poți clasifica astfel de persoane drept antihriști pentru că, odată, au prezentat unele manifestări ale unui antihrist sau au mers pe calea antihriștilor? Nu. Antihriștii ar prefera să moară decât să se căiască. Nu au niciun simț al rușinii; în plus, sunt malefici și ticăloși din fire și sunt scârbiți de adevăr până la extrem. Poate cineva care este scârbit de adevăr să îl pună în practică sau să se căiască? Ar fi imposibil. Faptul că sunt complet scârbiți de adevăr înseamnă că nu se vor căi niciodată. Există un lucru sigur referitor la oamenii care se pot căi, și anume că au făcut greșeli, dar pot accepta judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, pot accepta adevărul, pot încerca din răsputeri să coopereze când își fac îndatoririle, preluând cuvintele Lui drept maxime personale și transformând cuvintele Lui în realitatea vieții lor. Ei acceptă adevărul și, în sinea lor, nu sunt scârbiți de el. Nu este asta diferența? Aceasta e diferența. Însă antihriștii nu se opresc la refuzul de a fi emondați – nu vor asculta de nicio persoană ale cărei cuvinte sunt în acord cu adevărul, nu cred că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și nici nu le recunosc ca atare. Ce natură este aceasta a lor? Este una de aversiune și ură față de adevăr într-o măsură extremă. Când cineva are părtășie despre adevăr sau vorbește despre o mărturie bazată pe experiență, sunt extrem de dezgustați de aceasta și sunt ostili față de persoana care are părtășie. Dacă cineva din biserică răspândește diverse argumente ridicole și rele, spunând lucruri absurde și ridicole, asta îi face foarte fericiți; se vor alătura imediat acelei persoane și se vor bălăci în noroi cu ea, în strânsă colaborare. Cine se aseamănă se adună. În cazul în care îi aud pe aleșii lui Dumnezeu având părtășie despre adevăr sau vorbind despre mărturii bazate pe experiențe privind cunoașterea de sine și căința sinceră, asta îi tulbură până la exasperare și ajung să se gândească cum să excludă și să atace persoana respectivă. Pe scurt, se uită urât la oricine urmărește adevărul. Vor să-i excludă și să le fie dușmani acelor oameni. Le plac foarte mult cei care se pricep să se dea mari predicând cuvinte și doctrine și sunt destul de aprobatori față de ei, de parcă și-ar fi găsit un confident și un tovarăș de călătorie. Dacă cineva ar spune: „Cine face cea mai multă lucrare și își aduce cea mai mare contribuție va fi răsplătit din belșug și încununat și va domni împreună cu dumnezeu”, ar deveni nespus de entuziasmați, iar sângele le-ar clocoti în vene. Vor simți că sunt mult deasupra celorlalți, că în sfârșit se remarcă, că există acum spațiu pentru a se afișa și a-și etala valoarea. Atunci vor fi destul de mulțumiți. Nu înseamnă asta că sunt scârbiți de adevăr? Să presupunem că le spui în părtășie: „Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii ca Pavel și este dezgustat în cea mai mare măsură de oamenii care merg pe calea antihriștilor și de cei care își petrec toată ziua spunând: «Doamne, Doamne, n-am făcut multă lucrare pentru Tine?» Este dezgustat de oamenii care își petrec toată ziua cerșind o răsplată și o cunună de la El.” Aceste cuvinte sunt cu siguranță adevărul, dar cu ce sentiment rămân când aud o astfel de părtășie? Spun oare „amin” și acceptă astfel de cuvinte? Care este prima lor reacție? Repulsie în inimă și lipsa dorinței de a asculta – însemnând următoarele: „Cum poți fi atât de sigur de ceea ce spui? Ai ultimul cuvânt? Nu cred ce spui! Voi face ce am de gând să fac. Voi fi ca Pavel și îi voi cere lui dumnezeu o cunună. Astfel, pot să fiu binecuvântat și să am o destinație bună!” Ei insistă să păstreze părerile lui Pavel. Nu luptă ei astfel împotriva lui Dumnezeu? Nu este aceasta o opoziție evidentă față de El? Dumnezeu a dezvăluit și a disecat esența lui Pavel; a spus atât de multe despre ea și fiecare părticică este adevărul – însă acești antihriști nu acceptă adevărul sau faptul că toate acțiunile și comportamentele lui Pavel s-au opus lui Dumnezeu. În mintea lor, ei încă se întreabă: „Dacă spui ceva, înseamnă că este corect? Pe ce temei? Mie mi se pare corect ce a spus și a făcut Pavel. Nu este nimic greșit în asta. Urmăresc o cunună și o recompensă – de asta sunt capabil! Poți să mă oprești? Voi urmări să fac lucrare; după ce voi face multă lucrare, voi avea capital – voi fi adus o contribuție și, astfel, voi putea intra în Împărăția Cerurilor și voi fi răsplătit. Nu e nimic în neregulă cu asta!” Atât sunt de încăpățânați. Nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Poți să ai părtășie despre adevăr cu ei, dar nu va ajunge la ei; sunt scârbiți de adevăr. Aceasta e atitudinea antihriștilor față de cuvintele lui Dumnezeu, de adevăr, fiind și atitudinea lor față de Dumnezeu. Așadar, ce senzație aveți când auziți adevărul? Simțiți că nu urmăriți adevărul și că nu-l înțelegeți. Simțiți că nu vă ridicați încă la înălțimea lui și că va trebui să vă străduiți pentru a ajunge la adevărul-realitate. Și, ori de câte ori vă comparați cu ale lui Dumnezeu cuvinte, simțiți că sunteți pur și simplu prea deficitari, cu un calibru slab și lipsiți de înțelegere spirituală – că sunteți încă superficiali și că există încă ticăloșie în voi. Și apoi deveniți negativi. Nu este aceasta starea voastră? Antihriștii, pe de altă parte, nu sunt niciodată negativi. Sunt întotdeauna foarte entuziaști, nu reflectează niciodată la ei înșiși și nu se cunosc pe ei înșiși, crezând în schimb că nu au probleme majore. Așa sunt oamenii care sunt mereu aroganți și neprihăniți de sine – de îndată ce pun mâna pe putere, se transformă în antihriști.

II. O disecare a modului în care antihriștii au mereu dorința și ambiția de a controla și cuceri oamenii

Vom continua având părtășie despre următorul aspect: antihriștii au mereu ambiția și dorința de a controla și cuceri oamenii. Această problemă este mai gravă decât cea a incapacității lor de a coopera cu ceilalți. Ce fel de oameni ați spune că sunt cei cărora le place să-i controleze și să-i cucerească pe alții? Ce fel de persoană are ambiția și dorința de a-i controla și cuceri pe alții? Vă voi da un exemplu. Celor care apreciază în mod deosebit statutul le place să-i controleze și să-i cucerească pe alții? Nu sunt ei de teapa antihriștilor? Îi induc în eroare, îi controlează și îi supun pe alți oameni, care li se închină apoi și țin seama de ei. Astfel, câștigă stima și respectul oamenilor și îi determină să li se închine și să-i privească cu admirație. Nu există atunci un loc pentru ei în inimile oamenilor? Dacă oamenii n-ar fi convinși de ei și nu i-ar aproba, li s-ar închina ei? Categoric nu. Așadar, după ce acești indivizi au statut, tot trebuie să-i convingă pe alții, să-i cucerească pe deplin și să-i facă să-i admire. Doar atunci li se vor închina oamenii. Acesta e un fel de persoană. Există și altul – cei care sunt deosebit de aroganți. Ei îi tratează pe oameni în același mod: încep prin a-i supune, făcându-i pe toți să li se închine și să-i admire. Doar atunci sunt mulțumiți. Și celor foarte răi le place să-i controleze pe alții, să aibă oameni care țin seama de ei, care sunt pe orbita lor și fac lucruri pentru ei. Când vine vorba atât de oamenii foarte aroganți, cât și de cei cu firi rele, odată ce au preluat puterea, devin antihriști. Antihriștii au mereu ambiția și dorința de a-i controla și cuceri pe alții; în interacțiunile lor cu oamenii, vor mereu să determine cum sunt văzuți de alții, dacă există un loc pentru ei în inimile altora și dacă alții îi admiră și li se închină. Dacă întâlnesc pe cineva care se pricepe să lingușească, să flateze și să măgulească, devin foarte fericiți; apoi se vor urca pe un piedestal, ținând morală oamenilor și turuind idei pompoase, inculcându-le reglementări, metode, doctrine și noțiuni. Îi determină pe oameni să accepte aceste lucruri ca fiind adevărul și chiar le fac să pară frumoase: „Dacă poți accepta aceste lucruri, ești o persoană care iubește și urmărește adevărul.” Oamenii fără discernământ vor crede că spusele lor sunt rezonabile și, chiar dacă le sunt neclare și nu știu dacă sunt conforme cu adevărul, simt doar că nu e nimic în neregulă cu spusele lor și că nu încalcă adevărul. Prin urmare, ascultă de antihriști. Dacă cineva este capabil să discearnă un antihrist și poate să-l dea în vileag, antihristul se va enerva, îl va învinovăți fără menajamente, îl va condamna și amenința, făcând o demonstrație de forță. Cei fără discernământ devin pe deplin subjugați de antihrist și îl admiră din adâncul inimii lor, ceea ce dă naștere în sinea lor la venerarea antihristului, la încrederea în el și chiar la groază. Au senzația că sunt înrobiți de antihrist, ca și cum ar fi neliniștiți în sufletul lor dacă ar pierde conducerea, învățăturile și reproșurile antihristului. Fără aceste lucruri, este ca și cum nu ar avea senzația de siguranță și s-ar putea ca Dumnezeu să nu-i mai vrea. Apoi, toată lumea a învățat să privească expresia antihristului atunci când acționează, de teamă ca antihristul să nu fie nefericit. Încearcă cu toții să-i facă pe plac; astfel de oameni sunt absolut hotărâți să-l urmeze pe antihrist. În lucrarea lor, antihriștii predică doctrine și cuvinte. Se pricep să-i învețe pe oameni să respecte anumite reglementări; nu le spun niciodată oamenilor care sunt adevărurile-principii pe care ar trebui să le respecte, de ce trebuie să se comporte în acest fel, care sunt intențiile lui Dumnezeu, ce rânduieli a făcut casa lui Dumnezeu pentru lucrare, care este lucrarea esențială și cea mai importantă sau care lucrarea principală ce trebuie făcută. Antihriștii nu spun nimic despre aceste lucruri importante. Ei nu au niciodată părtășie despre adevăr atunci când realizează și rânduiesc lucrarea. Nici măcar ei nu înțeleg adevărurile-principii, așa că nu pot decât să-i învețe pe oameni să respecte câteva reglementări și doctrine – iar dacă oamenii se împotrivesc spuselor și reglementărilor lor, vor înfrunta mustrarea și dojenile antihriștilor. Deseori antihriștii lucrează sub stindardul casei lui Dumnezeu, dojenindu-i pe alții și ținându-le morală dintr-o poziție înaltă. Unii oameni chiar devin atât de tulburați de lecțiile lor încât simt că-I sunt îndatorați lui Dumnezeu fiindcă nu acționează potrivit cerințelor antihriștilor. Nu au ajuns asemenea oameni sub controlul antihriștilor? (Ba da.) Ce fel de comportament este acesta din partea antihriștilor? Este un comportament de înrobire. „Înrobirea” se numește „spălare pe creier” în cuvintele națiunii marelui balaur roșu. Este întocmai ca atunci când marele balaur roșu îi capturează pe credincioșii în Dumnezeu. Pe lângă faptul că-i torturează, folosește și o altă tehnică: spălarea pe creier. Indiferent dacă sunt fermieri, lucrători sau intelectuali, marele balaur roșu își folosește multitudinea de erezii și sofisme – ateismul, evoluția și marxism-leninismul – pentru a-i spăla pe creier; le inculcă aceste lucruri cu forța, indiferent cât de dezgustătoare sau detestabile le consideră acei oameni, apoi se folosește de aceste idei și teorii pentru a-i lega de mâini și de picioare și a le controla inimile. Așa îi împiedică marele balaur roșu pe oameni să creadă în Dumnezeu, să accepte adevărul și să urmărească adevărul pentru a fi mântuiți și desăvârșiți. În același mod, indiferent câte predici aud cei care sunt controlați de antihriști, ei nu pot înțelege adevărul sau care este cu adevărat rostul credinței în Dumnezeu, pe ce fel de cale ar trebui să meargă, care este părerea corectă pe care ar trebui să o aibă în realizarea fiecărui lucru sau ce atitudine ar trebui să adopte. Nu înțeleg niciunul dintre aceste lucruri; în inimile lor nu sunt decât cuvintele, doctrinele și teoriile deșarte ale acelor antihriști. Și după ce sunt induși în eroare și controlați de antihriști o lungă perioadă de timp, ajung să fie întru totul ca ei: devin oameni care cred în Dumnezeu, dar nu acceptă deloc adevărul și chiar se opun și se ridică împotriva lui Dumnezeu. Ce fel de oameni sunt aceia care sunt induși în eroare și controlați de antihriști? Fără îndoială, niciunul dintre ei nu iubește adevărul – toți sunt ipocriți, oameni care nu urmăresc adevărul în credința lor în Dumnezeu și care nu se ocupă de chestiuni adecvate atunci când își îndeplinesc îndatoririle. În credința lor în Dumnezeu, acești oameni nu-L urmează pe Dumnezeu; în schimb, îi urmează pe antihriști, devin sclavii antihriștilor și, în consecință, nu pot dobândi adevărul. Acest final este inevitabil.

Care este principiul după care îi tratează Dumnezeu pe oameni? Este vorba de forță? Este vorba de control? Nu, este întocmai opusul controlului. Care este principiul lui Dumnezeu în modul în care îi tratează pe oameni? (Le dă liber-arbitru.) Da, îți dă liber-arbitru. Îți îngăduie să ajungi la o înțelegere proprie în mediile pe care le pregătește, așa încât să dobândești în mod firesc o înțelegere și o experiență umană. Îți îngăduie să înțelegi în mod firesc un aspect al adevărului, astfel încât, atunci când întâlnești din nou un astfel de mediu, să știi ce să faci și ce să alegi. Îți îngăduie, de asemenea, să înțelegi în adâncul inimii tale ce e bine și ce e rău, așa încât să alegi în cele din urmă calea cea dreaptă. Dumnezeu nu te controlează și nu te forțează. În schimb, un antihrist acționează în mod complet opus: te va spăla pe creier și te va îndoctrina, inducându-te în eroare, apoi te va face sclavul lui. De ce folosesc cuvântul „sclav”? Ce este un sclav? Înseamnă că nu vei avea discernământ dacă antihristul are dreptate sau nu și nu vei îndrăzni – nu vei ști dacă are dreptate sau nu; vei fi confuz și zăpăcit în inima ta. Nu-ți va fi clar ce este corect și ce nu este; nu vei ști ce ar trebui și ce nu ar trebui să faci. Vei aștepta pur și simplu ca o marionetă instrucțiunile antihristului, neîndrăznind să acționezi dacă antihristul nu dă porunca și făcând-o numai după ce i-ai auzit ordinele. Îți vei fi pierdut abilitățile înnăscute, iar liberul tău arbitru nu-și va juca rolul. Vei fi devenit un om mort. Vei avea o inimă, dar nu vei fi în stare să gândești; vei avea o minte, dar nu vei fi în stare să reflectezi la probleme – nu vei deosebi binele de rău sau care lucruri sunt pozitive și care sunt negative ori care este modul corect și care este modul greșit de a acționa. Pe neobservate, antihristul va fi preluat controlul asupra ta. Ce anume va controla? Inima sau mintea ta? Este vorba de inima ta; apoi mintea ta va ajunge în mod firesc sub controlul lui. Te va lega strâns de mâini și de picioare, prinzându-le rapid și ferm, așa încât, la fiecare pas pe care îl faci, să te afunzi în ezitare și îndoială, iar după aceea să dai înapoi; și apoi vrei să faci un alt pas, să întreprinzi o acțiune, dar dai iarăși înapoi. În fiecare lucru pe care îl faci, vederea ta va fi tulbure și neclară. Acest lucru este inseparabil de remarcile înșelătoare ale antihristului. Care este tehnica principală prin care antihriștii îi controlează pe oameni? Nu spun decât lucruri care sunt în acord cu noțiunile și închipuirile oamenilor, cu sentimentele umane și cu raționamentul uman. Par să aibă puțină umanitate când vorbesc, dar nu au niciun adevăr-realitate. Spune-Mi, pot oamenii care sunt controlați de antihriști și îi urmează să îndeplinească îndatoriri în casa lui Dumnezeu din toată inima și cu toată puterea lor? (Nu.) Care este motivul din spatele acestui lucru? Nu înțeleg adevărul – acesta e motivul principal. Și mai există un motiv: antihriștii recurg la jocuri de putere; nu practică adevărul când își îndeplinesc datoria, nici nu fac acest lucru din toată inima și cu toată puterea lor. Atunci, pot lacheii lor să practice adevărul? Așa cum este un antihrist, așa vor fi, la rândul lor, și lacheii care îl urmează. Antihriștii dau exemplul de a nu practica adevărul, de a se împotrivi principiilor, de a trăda interesele casei lui Dumnezeu, de a fi irezonabili și a se purta ca niște dictatori. Este posibil ca acest lucru să nu-i afecteze pe lacheii lor? Nu este nicidecum posibil. Ce se va alege așadar de acei oameni pe care îi constrâng și controlează? Se vor feri unul de celălalt, vor fi suspicioși unul față de celălalt și se vor lupta între ei – concurând pentru faimă și câștig, pentru șansa de a străluci și pentru capital. În adâncul sufletului, toți cei controlați de un antihrist sunt în dezacord și nu mai sunt în asentiment. Sunt precauți și circumspecți în acțiunile lor; nu sunt deschiși unul cu celălalt și nu au relații umane normale între ei. Nu există o părtășie normală între ei, nici lectură prin rugăciune și nici o viață spirituală normală. Sunt fragmentați, întocmai precum grupurile non-credincioase, satanice, din lume. Așa stau lucrurile când un antihrist este la putere. Există precauție între oameni, lupte publice și lupte ascunse, sabotaj, gelozie, judecată și comparații în legătură cu cine își asumă mai puțină responsabilitate: „Dacă nu-ți asumi responsabilitatea, nici eu nu o voi face. Pe ce bază ai vrea să țin seama de interesele casei lui dumnezeu, când nici tu nu ții seama de ele? Atunci, n-am de gând să țin nici eu seama de ele!” Este un asemenea loc casa lui Dumnezeu? Nu. Ce fel de loc este? Este tabăra Satanei. Adevărul nu domnește acolo; nu are lucrarea Duhului Sfânt, nici binecuvântarea lui Dumnezeu sau conducerea Lui. Așadar, fiecare dintre oamenii de acolo este ca un mic diavol. La prima vedere, cuvintele de laudă pe care le rostesc despre alții sună bine: „Oh, îl iubește cu adevărat pe dumnezeu; face cu adevărat ofrande; chiar suferă când își îndeplinește datoria!” Dar când îi pui să evalueze o persoană, ce vor spune pe la spatele acesteia va fi diferit de ceea ce spun în prezența ei. Dacă frații și surorile ar cădea în mâinile unui conducător fals, când își îndeplinesc îndatoririle, vor fi la fel de fragmentați ca un morman de nisip – nu vor obține rezultate, nu vor avea lucrarea Duhului Sfânt, iar cei mai mulți dintre ei nu vor urmări adevărul. Ce s-ar întâmpla atunci, dacă ar cădea sub controlul unui antihrist? Nu s-ar mai putea spune că acei oameni formează o biserică. Ar aparține în întregime taberei Satanei și bandei antihristului.

De ce vor mereu antihriștii să îi controleze pe oameni? Pentru că nu protejează interesele casei lui Dumnezeu și nici nu le pasă de intrarea în viață a aleșilor Lui. Nu le pasă decât de puterea, statutul și prestigiul propriu. Sunt de părere că, atât timp cât dețin controlul asupra inimilor oamenilor și îi determină pe toți să li se închine, ambiția și dorința lor vor fi împlinite. Cât despre chestiunile care se referă la interesele casei lui Dumnezeu, la lucrarea bisericii sau la intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nu le pasă deloc de acele lucruri. Nu pot vedea nici măcar atunci când apar probleme. Nu pot vedea probleme cum sunt faptul că rânduielile privind personalul nu sunt adecvate în casa lui Dumnezeu; bunurile casei lui Dumnezeu au fost distribuite irezonabil, prea multe dintre ele pierzându-se, precum și cine le-a risipit; cine provoacă perturbări și tulburări în lucrarea sa; cine îi folosește pe oameni în mod neadecvat; sau cine este superficial în lucrarea sa – și cu atât mai puțin se ocupă de asemenea probleme. De ce se ocupă ei? În ce lucruri se amestecă? (În chestiuni mărunte.) Ce fel de lucruri sunt chestiuni mărunte? Dă câteva detalii. (Unii conducători se apucă să rezolve treburile casnice ale anumitor frați și surori – de exemplu, cineva din familia lor nu se înțelege cu altcineva. Acestea sunt doar chestiuni din viața de zi cu zi.) Este ceva ce fac conducătorii falși. Și ce fac antihriștii? (Nu acordă atenție intrării în viață a fraților și surorilor, nici lucrurilor care contravin adevărurilor-principii; acordă atenție doar lucrurilor care au legătură cu reputația și statutul lor – de exemplu, faptul că oamenii nu fac ceea ce le spun sau că unii nu-i plac. Se ocupă de astfel de lucruri.) Este o parte din problemă. Asemenea lucruri se întâmplă. Antihriștii se interesează cine este o prezență nedorită pentru ei, cine nu este plin de respect față de ei și cine îi poate discerne. Ei văd aceste lucruri și le notează în mintea lor; asemenea lucruri sunt foarte importante pentru ei. Ce altceva? (Dacă persoana aleasă într-o biserică are discernământ în privința lor și nu este în asentiment cu ei, vor căuta modalități de a-i găsi vină și de a o înlocui. Le place să facă așa ceva.) Indiferent ce defecte sau probleme are cineva care face lucruri rele și indiferent cum provoacă perturbări și tulburări, un antihrist nu-i acordă atenție – el le găsește vină în special oamenilor care își fac datoria și celor care urmăresc adevărul, căutând justificări și scuze pentru a-i înlocui pe acei oameni. Există și un alt mod principal în care se manifestă controlarea altora de către antihriști: pe lângă controlarea fraților și surorilor de rând, ei încearcă să-i controleze pe oamenii responsabili de fiecare aspect al lucrării. Vor mereu să dețină întreaga putere în propriile mâini. Prin urmare, pun întrebări despre orice; sunt pe fază și urmăresc totul, ca să vadă cum fac oamenii lucrurile. Nu au deloc părtășie despre adevărurile-principii și nu le dau oamenilor mână liberă să acționeze. Vor să-i facă pe toți să se conformeze spuselor lor și să li se supună. Se tem mereu că puterea lor va fi dispersată și luată de alți oameni. Când se discută despre o chestiune, indiferent câți oameni au părtășie despre ea sau la ce rezultate duce părtășia lor, vor respinge totul când se ajunge la ei, iar discuția va trebui luată de la capăt. Și care este rezultatul final? Lucrurile nu se termină până când toată lumea nu ține seama de ei și, dacă nu se întâmplă asta, vor trebui să aibă părtășie în continuare. Această părtășie durează uneori până în toiul nopții, fără să i se permită nimănui să doarmă; nu se încheie până când ceilalți nu țin seama de ceea ce spun ei. Este ceva ce fac antihriștii. Există oameni care cred că, procedând așa, un antihrist își asumă responsabilitatea pentru lucrare? Care este diferența dintre asumarea responsabilității pentru lucrare și despotismul antihriștilor? (Este o diferență de intenție.) Când sunt conștiincioși și responsabili față de lucrare, oamenii fac acest lucru pentru a avea părtășie în mod clar despre adevărurile-principii, astfel încât toată lumea să poată înțelege adevărul. Antihriștii, pe de altă parte, se poartă ca niște despoți pentru a păstra puterea, pentru a fi stăpâni pe situație, pentru a respinge toate punctele de vedere care diferă de opiniile lor și îi pot face să-și piardă reputația. Nu există o diferență între aceste intenții? (Ba da.) Ce este diferit la ele? Puteți discerne acest lucru? A-i face pe oameni să înțeleagă adevărurile-principii prin părtășie și a lupta pentru stimă – care e diferența dintre acestea? (Intențiile.) Nu doar intențiile – bineînțeles că intențiile sunt diferite. (Una din aceste abordări va aduce mai multe beneficii casei lui Dumnezeu.) Faptul că una dintre ele aduce mai multe beneficii casei lui Dumnezeu este o altă diferență – ia în considerare interesele casei lui Dumnezeu. Care e diferența principală, totuși? Când cineva are realmente părtășie despre adevăr, este evident când îl asculți că nu e o justificare sau o apărare personală. Tot ce spune în părtășie are rolul de a-i face pe toți să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, totul este o mărturie pentru intențiile Lui. O astfel de părtășie clarifică adevărurile-principii și, după ce o ascultă, oamenii au o cale de înaintare – știu care sunt principiile, știu ce ar trebui să facă în viitor, nu vor fi predispuși să se împotrivească principiilor când își fac datoria, iar scopul practicării lor va fi mai precis. O astfel de părtășie nu este contaminată câtuși de puțin de justificarea sau apărarea personală. Dar cum predică acei oameni care ar dori să întoarcă lucrurile în favoarea lor și să-i aducă pe alții sub controlul lor? Despre ce predică ei? Predică despre autojustificările lor și despre gândurile, intențiile și scopurile din spatele faptelor lor, astfel încât oamenii să le accepte, să le creadă și să nu le înțeleagă greșit. Nu e decât autojustificare; nu există deloc adevăr. Dacă asculți cu atenție, vei auzi că nu există deloc adevăr în părtășia lor – nu sunt decât zicale umane, scuze și justificări. Numai atât. Și, după ce au vorbit, înțelege toată lumea principiile? Nu – dar au înțeles destul de multe despre intențiile vorbitorului. Aceasta e metoda antihriștilor. Așa îi controlează ei pe oameni. Imediat ce simt că statutul și prestigiul lor au suferit o pierdere și au fost afectate în cadrul grupului, convoacă imediat o adunare pentru a încerca să le salveze prin orice mijloace. Și cum salvează ei acele lucruri? Oferind scuze și justificări, spunând ce gândeau ei la acel moment. Care e scopul lor când spun aceste lucruri? De a clarifica toate neînțelegerile pe care le au toți despre ei. La fel este și cu marele balaur roșu: după ce a chinuit și pedepsit pe cineva, îl va reabilita și disculpa de orice a fost acuzat. Care este scopul de a proceda așa? (Mușamalizarea.) Te reabilitează și te compensează după ce a terminat să-ți facă ceva rău, astfel încât să crezi că marele balaur roșu este de fapt bun și de încredere, la urma urmei. Astfel, stăpânirea sa rămâne necontestată. Așa sunt și antihriștii: nu există nici măcar un lucru pe care îl spun sau îl fac care să nu fie de dragul lor; nu vor spune nimic de dragul adevărului, cu atât mai puțin vor spune sau vor face ceva de dragul intereselor casei lui Dumnezeu. Tot ce spun și ce fac este de dragul propriei reputații și propriului statut. Unii ar putea zice: „Este nedrept din partea Ta să-i definești drept antihriști, deoarece trudesc mult și își fac treaba cu multă sârguință, lucrând și alergând pentru casa lui Dumnezeu din zori și până seara. Uneori sunt prea ocupați ca să mănânce. Au suferit atât de mult!” Și pentru cine suferă? (Pentru ei înșiși.) Pentru ei înșiși. Dacă n-ar avea statut, ar face același lucru? Aleargă așa încoace și încolo pentru reputația și statutul propriu – o fac pentru o recompensă. Dacă n-ar fi recompensați sau dacă n-ar avea faimă, câștig sau statut, s-ar fi retras de mult timp. Fac aceste lucruri în fața altora și, în acest timp, vor ca Dumnezeu să afle despre ele și să-L determine să le dea răsplata cuvenită, ținând cont de tot ce au făcut. Ce vor în cele din urmă este o recompensă; nu vor să dobândească adevărul. Trebuie să-ți dai seama de acest aspect. Când simt că au acumulat suficient capital, când au ocazia să vorbească în rândul celorlalți, care este conținutul spuselor lor? În primul rând, își etalează contribuțiile – un atac psihologic. Ce este un atac psihologic? Este atunci când vor să știe toți, în adâncul inimii lor, că au făcut multe lucruri bune în numele casei lui Dumnezeu, că au adus contribuții, și-au asumat riscuri, au făcut o lucrare periculoasă, au alergat mult și nu au suferit puțin – înseamnă că își prezintă recomandările și vorbesc despre capitalul lor în fața altora. În al doilea rând, vorbesc într-un mod extravagant și absurd despre unele teorii nerealiste, pe care oamenii simt că le înțeleg, deși nu e cazul. Aceste teorii sună destul de profund, misterios și abstract și îi determină pe oameni să li se închine antihriștilor. Apoi, vorbesc într-un mod grandios și încurcat despre lucruri pe care consideră că nimeni nu le-a înțeles vreodată – de exemplu, despre tehnologie, spațiul cosmic, finanțe și contabilitate, precum și despre chestiuni din societate și politică – și chiar despre chestiuni și escrocherii din lumea interlopă. Își povestesc istoria personală. Ce înseamnă asta, atunci? Se laudă pe ei înșiși. Iar scopul lor când se laudă este să lanseze un atac psihologic. Credeți că sunt proști? Dacă lucrurile pe care le spun n-ar avea niciun efect asupra oamenilor, le-ar mai spune ei? Nu le-ar mai spune. Au un scop când le spun: de a-și prezenta recomandările, de a se da mari și a se lăuda singuri.

Mai mult, ce fel de a fi adoptă adesea antihriștii? Oriunde merg, adoptă felul de a fi al unui cap de familie – oriunde merg, spun: „La ce lucrați? Cum merge treaba? Există dificultăți? Grăbiți-vă și ocupați-vă de lucrurile care v-au fost alocate! Nu fiți superficiali. Toată lucrarea casei lui dumnezeu este importantă și nu poate fi întârziată!” Sunt întocmai precum un cap de familie, care supraveghează mereu munca celor din casa lui. Ce înseamnă faptul că sunt un cap de familie? Înseamnă că toți cei din casa lor ar putea să facă o greșeală sau să meargă pe calea greșită, așa că trebuie să vegheze asupra lor; dacă n-ar face-o, nimeni nu și-ar îndeplini datoria – toți ar ajunge să se poticnească. Antihriștii cred că toți ceilalți sunt idioți, copii, că dacă nu ar sta cu ochii pe ei, dacă i-ar scăpa din ochi chiar și o secundă, unii dintre ei ar face greșeli și ar merge pe calea greșită. Ce fel de părere este aceasta? Nu-și asumă ei felul de a fi al unui cap de familie? (Ba da.) Fac o lucrare concretă, atunci? Nu fac niciodată; rânduiesc ca alții să facă toată lucrarea, preocupându-se doar de birocrație și de a fi stăpâni, iar când alții au făcut lucrarea, este ca și cum ar fi făcut-o ei înșiși – li se cuvin toate meritele. Doar se bucură de beneficiile statutului lor; nu fac niciodată nimic care să aducă beneficii pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și, chiar dacă observă că un individ este superficial sau neglijent în îndeplinirea datoriei sale, că perturbă și tulbură lucrarea bisericii, doar îi spune câteva cuvinte de îndemn și îl alină, dar nu-l expun sau nu-l limitează niciodată – nu jignesc niciodată pe nimeni. Dacă nimeni nu vrea să-i asculte, vor spune: „Inima mea s-a frânt de îngrijorare pentru voi toți; am vorbit până m-a durut gura – m-am epuizat până aproape că mi-am zdrobit oasele! Îmi dați atât de multe motive de îngrijorare!” Nu este o nerușinare din partea lor să spună asta? Vă dezgustă să auziți așa ceva? Acesta e un mod în care se manifestă dorința constantă a antihriștilor de a-i controla pe oameni. Cum au asemenea antihriști părtășie cu oamenii? Îmi spun, de pildă: „Subalternii mei nu fac ce li se spune. Nu iau în serios lucrarea bisericii. Sunt superficiali și cheltuiesc la întâmplare banii casei lui dumnezeu. Acești oameni sunt cu adevărat fiare – sunt mai prejos decât câinii!” Care este tonul lor aici? Se consideră excepția; vor să spună: „Eu țin cont de interesele casei lui dumnezeu, ei nu fac asta.” Drept cine se consideră antihriștii? Drept „ambasadori ai mărcii”. Ce este un ambasador al mărcii? Uitați-vă la ambasadoarele mărcii din unele țări – ce fel de oameni sunt? Sunt alese pentru frumusețea lor; sunt foarte drăguțe, pot să vorbească bine și au fost toate instruite. În culise, toate au legături și relații cu bărbați înalți, bogați și chipeși, cu oficialități de rang înalt, cu oameni de afaceri înstăriți – de aceea sunt ambasadoare ale mărcii. Pe ce se bazează pentru a deveni ambasadoare ale mărcii? Doar pe aspectul lor plăcut, pe silueta frumoasă și pe elocvență? Se bazează în principal pe legăturile lor din culise. Nu așa funcționează? (Ba da.) Da, așa funcționează. Antihriștii, care au mereu felul de a fi al unui conducător sau al unui cap de familie, vor să folosească mereu acest fel de a fi, această postură, pentru a-i induce pe oameni în eroare și a-i controla. Nu este puțin ca stilul unui ambasador al mărcii? Stau cu mâinile la spate, iar când frații sau surorile dau din cap și se înclină în fața lor, spun: „Bravo, fă o treabă bună!” Cine sunt ei să spună asta? În ce funcție s-au numit pe ei înșiși? Eu nu spun asemenea lucruri, indiferent unde merg – M-ați auzit vreodată spunând așa ceva? (Nu.) Ocazional, voi spune: „Nu e un lucru ușor de găsit această șansă pe care o aveți de a vă face datoria cu liniște sufletească! Trebuie să profitați de această ocazie și să vă faceți bine datoria – să nu fiți alungați fiindcă ați făcut rău și ați provocat tulburări.” Din ce motiv spun asta totuși? Din sinceritate. Dar așa gândesc oare antihriștii? Nu gândesc așa și nu acționează așa. Le spun altora să facă o treabă bună – fac ei înșiși o treabă bună? Nu fac. Îi pun pe alții să facă o treabă bună, muncind până la epuizare pentru ei, trudind pentru ei și, în cele din urmă, primesc tot meritul. Voi munciți până la epuizare pentru Mine acum, făcându-vă îndatoririle? (Nu.) Nici nu trudiți pentru Mine; vă îndepliniți îndatoririle și obligațiile proprii, iar apoi casa lui Dumnezeu vă asigură cele necesare. Ar fi excesiv să spun că vă asigur cele necesare? (Nu.) Nu este o afirmație incorectă și, de fapt, chiar așa stau lucrurile. Dar dacă ați vrea să spun asta, n-aș spune-o – buzele Mele n-ar rosti niciodată așa ceva. Aș spune doar că toate cele necesare vă sunt asigurate de casa lui Dumnezeu: vă faceți îndatoririle în casa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu vă asigură cele necesare. Așadar, pentru cine anume vă faceți îndatoririle? (Pentru noi înșine.) Vă îndepliniți îndatoririle și obligațiile proprii; aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui să o îndepliniți ca ființe create. Faceți asta în prezența lui Dumnezeu. Nu trebuie în niciun caz să spuneți că lucrați pentru Mine – nu am nevoie de asta. Nu am nevoie ca nimeni să lucreze pentru Mine; nu sunt șeful, nici președintele unei companii. Nu fac bani de la voi, iar voi nu-Mi mâncați mâncarea. Doar cooperăm unii cu ceilalți. Am părtășie despre adevărurile pe care ar trebui să vi le împărtășesc, așa încât să le puteți înțelege și să porniți pe calea corectă și, în privința asta, inima Mea este împăcată – responsabilitatea și obligația Mea au fost îndeplinite. Este o cooperare reciprocă, în care fiecare își îndeplinește rolul. E departe de a fi o situație în care cineva exploatează pe alții, cineva se folosește de alții, cineva îi hrănește pe alții. Nu afișați acest fel de a fi – este inutil și dezgustător. Fă cu adevărat lucrarea bine, astfel încât să fie evident pentru toată lumea și, în cele din urmă, vei fi într-o poziție bună pentru a-ți regla conturile înaintea lui Dumnezeu. Au antihriștii o asemenea rațiune? Nu. Dacă își asumă puțină responsabilitate, dacă aduc o contribuție mică și au făcut o oarecare lucrare, se dau mari în privința asta, într-un mod care este, sincer vorbind, dezgustător – chiar dorind să fie ambasadori ai mărcii. Dacă nu încerci să fii ambasador al mărcii și te apuci să faci o lucrare reală, toată lumea va avea respect pentru tine. Dacă adopți postura unui ambasador al mărcii, dar nu ești în stare să faci nicio lucrare concretă și te porți așa încât Cel de mai sus trebuie să Se preocupe, să dea personal instrucțiuni pentru toată lucrarea și să urmărească situația supraveghindu-te și oferindu-ți îndrumare, Cel de mai sus realizând fiecare aspect al lucrării, iar tu tot te consideri capabil, crezând că ai devenit mai priceput, că tu ești cel care a făcut totul – nu este o nerușinare? Antihriștii sunt capabili de așa ceva. Îl lipsesc pe Dumnezeu de gloria Lui. Când au experimentat câteva lucruri, oamenii normali pot înțelege puțin din adevăr și pot vedea următoarele: „Calibrul meu este pur și simplu atât de slab – nu sunt nimic. Fără preocuparea și supravegherea Celui de mai sus, fără să mă țină de mână ca să mă ajute, n-aș putea să fac nimic. Am fost doar o marionetă. Acum am ajuns să mă cunosc puțin pe mine însumi. Îmi cunosc măsura neînsemnată. Nu voi avea nicio plângere în cazul în care Cel de mai sus mă emondează din nou în viitor. Doar mă voi supune.” Cunoscându-ți măsura neînsemnată, vei face lucrarea care ți-a fost atribuită într-o manieră cuminte, cu capul pe umeri. Indiferent ce-ți atribuie Cel de mai sus, vei face bine, din toată inima și cu toată puterea ta. Asta fac antihriștii? Nu fac asta – nu țin cont de interesele casei lui Dumnezeu sau de lucrarea casei Lui. Care este cel mai mare interes al casei Lui? Bogăția bisericii? Ofrandele pentru Dumnezeu? Nu. Atunci care este? În jurul cărui aspect al lucrării gravitează îndeplinirea datoriei fiecăruia? În jurul răspândirii Evangheliei și al mărturiei pentru Dumnezeu, astfel încât toată omenirea să-L înțeleagă pe Dumnezeu și să se întoarcă la El. Acesta este cel mai mare interes al casei lui Dumnezeu. Iar cel mai mare interes se ramifică în jos, împărțindu-se în fiecare grup și în fiecare aspect al lucrării, apoi ramificându-se mai detaliat până la diferitele îndatoriri pe care le îndeplinește fiecare persoană. Acesta este interesul casei lui Dumnezeu. Ați văzut acest lucru până acum? Nu, nu l-ați văzut! Când vorbesc despre interesele casei lui Dumnezeu, credeți că se referă la bani, case și mașini. Ce fel de interese sunt acelea? Nu sunt doar câteva lucruri materiale? Vor spune atunci unii: „Întrucât acelea nu sunt interese, hai să le risipim după bunul plac”? Este în regulă? (Nu.) Categoric nu! Risipirea ofrandelor este un păcat grav.