B. Etalarea punctelor forte astfel încât oamenii să-i venereze

Pe lângă folosirea micilor favoruri, despre care tocmai am vorbit, ce alte tehnici utilizează antihriștii în mod obișnuit sau de obicei pentru a câștiga inimile oamenilor? De exemplu, să spunem că toată lumea are o impresie proastă despre un conducător. Oamenii cred că acestui conducător îi lipsește talentul, că poate rosti doar cuvinte și doctrine și că nu are nicio înțelegere reală cu privire la adevăr. Dacă acel conducător află că oamenii nutresc acest tip de impresie despre el, va face tot posibilul pentru a ascunde aceste defecte și lipsuri? (Da.) Ce va face el? Ce fel de lucruri va spune? Faptul că se preface că se deschide este un aspect al acestui lucru. Ce altceva? (Va explica lucrurile.) Explicarea lucrurilor servește, de asemenea, ca mijloc de disimulare. În plus, conducătorul poate să-și folosească punctele forte și lucrurile pe care alții le consideră grozave pentru a-și ascunde slăbiciunile. Este aceasta o tehnică comună? (Da.) De exemplu, o persoană spune: „Cred de puțină vreme în dumnezeu, așadar de ce am fost ales conducător? Fiindcă eu conduc o companie în lumea laică, iar personalul nostru a crescut de la 10 oameni la 200, ceea ce arată că am abilități de conducere. Deși casa lui dumnezeu nu acordă importanță chestiunilor de acest fel, această abilitate este folositoare în anumite situații, nu-i așa?” După ce aud acest lucru, ceilalți nu sunt de acord, așa că această persoană își continuă prestația, zicând: „De exemplu, dacă vorbești cu angajații tăi, iar ei nu ascultă, ce ar trebui să faci? Te vor asculta atunci când obții rezultate bune. Eu mi-am prezentat deja dovada: compania mea a devenit publică!” La început, unii ar putea spune că acesta este un dar, că așa fac non-credincioșii lucrurile, dar într-adevăr există metode și rezultate ale felului în care acționează această persoană, așa că unii oameni trec de la a se îndoi de ea la a avea încredere în ea, la a începe să o venereze fără să-și dea seama, puțin câte puțin, pe măsură ce acționează. În plus, această persoană îi induce în eroare pe ceilalți și își ascunde propriile deficiențe; inimile oamenilor sunt cumpărate de ea fără ca ei să știe, sunt induși în eroare de aceasta și se înclină în fața sa. Nu este aceasta o tehnică? (Ba da.) Care este aceasta? A face tot posibilul pentru a-și etala expertiza și darurile și a se lăuda cu abilitățile și competențele sale. Care este scopul acestor acțiuni? Este tot de a câștiga inimile celorlalți. Pentru a câștiga inimile celorlalți, pe lângă oferirea unor lucruri frumoase, acea persoană trebuie, de asemenea, să îi facă pe ceilalți să o stimeze. Dacă era doar un om de rând sau o persoană needucată, fără multă școală, ai stima-o? Prin urmare, această persoană își afișează în mod intenționat diplomele, înștiințându-i pe oameni că are diplome avansate și acreditări academice avansate și, ca urmare, îi induce în eroare pe unii dintre ei. Face tot posibilul ca să-și etaleze darurile, expertiza și abilitățile ca să-i determine pe ceilalți oameni să aibă o părere aleasă și o impresie bună despre ea și chiar pentru ca oamenii să se gândească frecvent sau să aibă impulsul de a-i cere sfatul atunci când fac lucruri. Nu este tot ceea ce face pentru a atinge acest scop tot o strategie pentru câștigarea inimilor oamenilor? Acestea sunt două manifestări ale antihriștilor care câștigă inimile oamenilor. Prima este folosirea micilor favoruri. A doua este etalarea propriilor abilități și daruri, cu alte cuvinte, lucrurile care îi fac superiori, și folosirea acestei metode pentru a-i învinge pe ceilalți, astfel încât să iasă în evidență din mulțime, iar toată lumea să îi prețuiască, să îi admire, să vină de bunăvoie în fața lor pentru a le urma ordinele și a le accepta conducerea și chiar să accepte și să se supună de bunăvoie tuturor rânduielilor pe care le fac ei. Nu este aceasta o formă de atac psihologic? (Ba da.) Să le câștigi inimile celorlalți este un fel de atac psihologic. La ce se referă sintagma „atac psihologic”? Este un mijloc prin care Satana ocupă și controlează inimile oamenilor. Dumnezeu scrutează profunzimile inimii omului. El cucerește și dobândește inimile oamenilor. Așadar, de ce sintagma „dobândește inimile oamenilor” nu este folosită atunci când ne referim la Satana sau la antihriști? Întrucât Satana și antihriștii folosesc tehnici anormale și ticăloase pentru a acapara inimile oamenilor, a le induce în eroare, a le atrage de partea lor și a le controla, astfel încât aceștia să nu se poată abține să nu dezvolte o părere bună despre ei, un respect profund, și să-i admire.

Tocmai am avut părtășie despre două tactici pentru câștigarea inimilor oamenilor. Ce alte tactici tipice există? Dacă nu ați experimentat tacticile și metodele pe care le folosesc antihriștii pentru a-i induce în eroare și a-i constrânge pe oameni, ați putea să vă priviți pe voi înșivă pentru a vedea cum vă comparați. Uitați-vă dacă aveți aceste manifestări în voi. Toți cei care trăiesc în mijlocul firilor corupte dețin aceste lucruri. Oferirea de mici favoruri, inducerea în eroare a oamenilor, atragerea oamenilor de partea voastră – nu sunt acestea lucruri pe care le faceți deseori? Și a face tot posibilul pentru a vă etala darurile și punctele forte – nu este și acesta un lucru pe care îl faceți deseori? (Ba da.) În special, atunci când faceți ceva care este împotriva adevărului, când slăbiciunile și defectele voastre sunt expuse și chiar când sunteți emondați, iar imaginea vă este realmente afectată și fiecare fărâmă din prestigiul vostru este măturată, nu faceți astfel de lucruri, folosind aceste metode și tehnici pentru a remedia situația și a vă restabili poziția și prestigiul în inimile oamenilor? (Și noi facem astfel de lucruri.) Când faceți aceste lucruri, sunteți conștienți de asta și simțiți că este calea greșită și că nu puteți face acest lucru? Vă faceți reproșuri? Sunteți adesea insensibili la acest lucru sau vă faceți reproșuri, dar tot trebuie să faceți aceste lucruri, în ciuda voastră, pentru că reputația și imaginea voastră sunt foarte importante pentru voi? Care este situația? (Le facem în ciuda noastră.) Le faceți în ciuda voastră – bine, atunci, vă faceți reproșuri? Sau nu le simțiți deloc, ci le ignorați după ce le-ați făcut și continuați să mâncați și să dormiți ca înainte? (Ne facem reproșuri.) Dacă vă simțiți plini de reproșuri, acesta nu este un lucru rău. Dacă vă mustră puțin conștiința, atunci nu este chiar atât de rău. Dovedește că insensibilitatea voastră nu a mers prea departe – încă aveți capacitatea de a conștientiza. Oamenii care au capacitatea de a conștientiza au speranță la mântuire; cei cărora le lipsește nu au umanitate, așa că sunt în pericol.

C. Folosirea aparențelor false pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să aibă o părere bună despre tine

Ce alte tehnici folosesc antihriștii de obicei pentru a câștiga inimile oamenilor? Mai există o situație, și anume că, indiferent ce fac antihriștii, ei nu o fac în fața lui Dumnezeu, ci în fața oamenilor. Care este scopul lor când fac acest lucru? (Să-i atragă pe oameni de partea lor.) Este să atragă inimile oamenilor de partea lor. La suprafață, par mai dispuși să sufere și să plătească un preț decât alții; par mai spirituali decât alții, mai loiali lui Dumnezeu și mai serioși în privința datoriei lor. Însă atunci când nu este nimeni acolo să îi vadă, nu se comportă așa. Nu aceasta este adevărata lor intenție; în schimb, au un motiv ascuns. Se comportă astfel în fața altora pentru ca acei oameni să vadă cât de bine acționează ei și că își îndeplinesc îndatoririle cu atâta loialitate, când, de fapt, loialitatea nu este deloc motivația lor lăuntrică. Scopul lor este ca oamenii să-i vadă ca fiind loiali și responsabili. Plătind un preț în acest fel, ei îi conving întru totul pe ceilalți. În consecință, ceilalți oameni sunt dispuși să le accepte conducerea și să-i ierte indiferent de greșelile pe care le fac. Ce fel de comportament este acesta? Acesta reprezintă folosirea aparențelor pentru a-i induce în eroare pe oameni. Ce înseamnă „aparențe” în acest caz? Înseamnă comportamente bune și acțiuni care par să fie în conformitate cu adevărul. Folosirea aparențelor care parcă sunt în conformitate cu adevărul pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să aibă o părere bună despre ei – acest lucru însumează caracteristicile acestui comportament, nu-i așa? Scopul lor este, în cele din urmă, de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre ei. Odată ce oamenii au o părere bună despre antihriști, simt un oarecare respect pentru ei – antihriștii vor fi ocupat o anumită poziție în inimile lor folosind această metodă. De exemplu, există un fel de persoană care este dispusă să plătească un preț în îndeplinirea datoriei sale, se bazează mai ales pe experiență în acțiunile sale și, practic, nu încalcă niciunul dintre principiile majore, dar atunci când ai părtășie cu ea despre căutarea adevărurilor-principii, ce spune aceasta? „Nu este nevoie să ai părtășie cu mine despre acest lucru. Am toate aceste lucruri în mintea mea!” Când chiar se confruntă cu o problemă, nu numai că nu caută, dar și refuză să asculte sfatul oricui altcuiva și cu atât mai puțin părerea acelei persoane; face doar ceea ce crede că este bine. Cum o privesc oamenii în inimile lor atunci când această persoană plătește un preț, când acțiunile sale o fac să pară iute și decisivă și cu un soi de autoritate? Au o părere bună despre ea sau nu? Din perspectiva altora, aceasta nu a încălcat în nicio manieră evidentă adevărul și este foarte pricepută în felul în care face lucrurile. Nivelul său de „loialitate” și experiența ei în îndeplinirea îndatoririlor sale sunt suficiente pentru a-i convinge pe ceilalți. Oamenii se gândesc: „Uitați-vă la ea: crede de mulți ani în Dumnezeu și are experiență în îndeplinirea acestei datorii. Este experimentată. Noi nu am putea face acest lucru.” Când oamenii au o părere atât de pozitivă despre ea, are această persoană o greutate mare sau mică în inimile acelor oameni? (O greutate mare.) O greutate mare; ea are greutate în inimile lor. Unii oameni nu caută niciodată adevărul, parțial pentru că le lipsește înțelegerea spirituală și, parțial, pentru că nu sunt interesați de adevăr, nu-l iubesc deloc și nu au absolut nicio înțelegere cu privire la adevărurile-principii. Ei se bazează doar pe entuziasmul lor trecător, pe bunele lor intenții și pe anii lor de experiență pentru a-și îndeplini îndatoririle. Totuși, nu-și doresc ca alți oameni să știe aceste lucruri, așa că fac tot posibilul să depună mult efort și să plătească un preț. Dacă descoperă cineva că le lipsește înțelegerea spirituală sau că nu înțeleg adevărul și fac lucruri în mod neprincipial, ei produc rapid niște realizări pentru ca oamenii să le vadă. Ei spun: „Priviți și vedeți dacă am sau nu înțelegere spirituală. Priviți; vedeți dacă într-adevăr acționez pe baza principiilor, dacă realmente înțeleg adevărul.” Pe măsură ce se comportă astfel, un număr considerabil de oameni sunt induși în eroare de ei. Ei spun: „Acești oameni sunt experimentați în îndeplinirea îndatoririlor și înțeleg principiile; noi suntem cei care nu înțeleg.” „Noi suntem cei care nu înțeleg” – ce dezvăluie această afirmație? Ea dezvăluie că, în adâncul lor, aprobă comportamentul exterior bun al acelor oameni. Cu ce este echivalentă această aprobare? Este echivalentă cu a crede că ei sunt oameni care practică adevărul, care Îl iubesc pe Dumnezeu și care primesc desăvârșirea lor de către Dumnezeu. Nu este echivalentă o astfel de evaluare din partea altora cu faptul că aceștia ocupă o anumită poziție în inimile oamenilor? Mai precis, se poate spune că ei au un fel de prestigiu. Prin urmare, ce le aduce acest prestigiu? Îi face pe ceilalți să-i admire, să-i stimeze și chiar să depindă de ei. În ce fel depind ceilalți de ei? De îndată ce au o problemă, îi caută imediat. Să presupunem că cineva spune: „Aceasta este o problemă majoră, iar noi nu o înțelegem; ar trebui să-L întrebăm pe Cel de mai sus, nu-i așa?” Unii vor zice atunci: „Nu este nevoie. Putem să-l întrebăm, pur și simplu, pe conducătorul nostru. El înțelege totul.” Tuturor le-a intrat în cap că ei, conducătorii și lucrătorii, sunt ocupați în cea mai mare parte a timpului cu lucrarea lor și nu au făcut rău și, în consecință, cred că sunt cu siguranță persoane care înțeleg adevărul și acționează în mod principial. Ce părere ai despre acest sentiment? Dacă cineva nu a făcut rău în mod evident, înseamnă că înțelege adevărul? Nu neapărat. Înțelegerea adevărului de către orice persoană are o limită. Dacă tu, crezând despre conducători că înțeleg totul, nu te rogi lui Dumnezeu, nu cauți de la El sau în cuvintele Sale, indiferent de problema pe care o ai, ci mergi direct la un conducător să întrebi despre aceasta, nu vei întârzia astfel lucrurile? Dacă faci întotdeauna ceea ce spun conducătorii, admirându-i mereu, atunci unele lucruri ar putea merge prost și ai putea provoca pierderi lucrării bisericii. De aceea venerarea și admirarea oamenilor este cel mai ușor mod de a te rătăci și de a face greșeli, de a provoca o pierdere propriei tale vieți, casei lui Dumnezeu și lucrării bisericii.

Există trei manifestări principale ale antihriștilor care câștigă inimile oamenilor: prima este atragerea oamenilor cu mici favoruri; a doua este etalarea punctelor forte, darurilor și talentelor pe care le au; a treia este folosirea aparențelor pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să aibă o părere bună despre ei. Aceste manifestări se pot regăsi în cazul tuturor. Unii oameni dezvăluie deseori unele bârfe despre care alții nu știu, vorbesc despre tot felul de subiecte sau împărtășesc unele opinii unice, de expert. Cum se numește acest lucru? Există o zicală cu două tăișuri care spune: „O femeie bătrână se dă cu ruj – ca să-ți ofere ceva la care să te uiți.” Acești oameni vor mereu să-și manifeste abilitățile și să câștige stima celorlalți. Însă, uneori, nu fac o treabă bună în acest sens, iar oamenii văd defecte în ei, așa că, în consecință, fac tot posibilul să remedieze situația și să găsească argumente pentru a scăpa de ea. Indiferent de lucrurile pe care le-au făcut și care sunt împotriva conștiinței lor și a adevărului sau care nu au legătură cu îndeplinirea îndatoririlor pe care le au, ei nu știu niciodată să-și recunoască vina sau să reflecteze asupra lor și să se căiască și nici nu își dau seama vreodată cât de gravă este această problemă. Dimpotrivă, se gândesc mult și își frământă creierii pentru a găsi modalități de a argumenta în favoarea lor și de a aplana lucrurile. Ard de nerăbdare să își atingă scopurile, până în punctul în care nici nu pot mânca sau dormi, temându-se că reputația bună pe care o au în ochii celorlalți ar putea suferi un declin brusc și devastator. De exemplu, unii oameni cred că se pricep la scris, că sunt scriitori iscusiți; unii cred că sunt buni conducători, că sunt stâlpii de susținere ai bisericii; alții se cred oameni buni. De îndată ce, dintr-un motiv sau altul, acești oameni își pierd imaginea bună, se gândesc mult și plătesc un preț de dragul ei, frământându-și creierii în încercarea de a remedia situația. Cu toate acestea, ei nu se simt niciodată rușinați, nu își fac reproșuri sau nu se simt îndatorați față de Dumnezeu pentru căile greșite pe care le-au urmat sau pentru diversele lucruri pe care le-au făcut și care au fost împotriva adevărului. Nu au niciodată un astfel de sentiment. Ei folosesc tot felul de tactici pentru a-i induce în eroare pe oameni și a le câștiga inimile. Este aceasta datoria unei ființe create? În niciun caz. Este aceasta lucrarea pe care conducătorii bisericii ar trebui să o facă? În niciun caz. Ei trăiesc după firi satanice, făcând rău și tulburând lucrarea bisericii, perturbând și tulburând lucrarea casei lui Dumnezeu. Judecând după acțiunile și comportamentele lor, căile pe care merg și diversele comportamente care-i induc în eroare pe oameni și îi controlează, ei nu fac datoria unui conducător, ci demontează și perturbă lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului, împiedicându-i pe oameni să vină înaintea lui Dumnezeu și încercând să-i țină pe aceștia în propriile mâini, sub controlul lor. Nu sunt acestea acțiunile și comportamentele unui antihrist? Nu există nicio îndoială în această privință. Aceasta este o dovadă suficientă a faptului că antihriștii joacă la perfecție rolul Satanei. Judecând după natura lucrurilor pe care le fac, nu doar că nu reușesc să-și facă bine datoria pe care ar trebui să o facă – dimpotrivă, ei joacă rolul Satanei. Tot ceea ce fac reprezintă pe deplin o luptă cu Dumnezeu pentru aleșii Săi. Oile care sunt ale lui Dumnezeu ar trebui să-L urmeze pe Dumnezeu și să fie câștigate de El, însă acești oameni îi împiedică pe alții să-L urmeze pe Dumnezeu; ei iau oile lui Dumnezeu în propriile mâini și le controlează și îi fac pe oameni să-i venereze și să-i urmeze. Aceasta este natura acțiunilor lor. Pot fi astfel de oameni numiți „conducători”? (Nu.) Atunci, cum ar trebui să-i numim? (Slujitori răi.) „Slujitori răi” – acesta este un nume potrivit. „Antihriști”, „slujitori răi” – ambele titluri s-ar potrivi, nu-i așa? Acești oameni flutură steagul îndeplinirii datoriei unui conducător, dar nu fac ceea ce ar trebui să facă un conducător. Ceea ce fac ei nu este deloc îndeplinirea datoriei unui conducător, ci joacă rolul unui antihrist, reprezentându-l pe Satana pentru a tulbura și distruge lucrarea casei lui Dumnezeu și pentru a-i induce în eroare pe aleșii Lui, pentru ca aceștia să se ferească de adevărata cale și de Dumnezeu. Toate acțiunile și comportamentele lor dezvăluie firea și natura Satanei și duc la rezultatul de a-i face pe oameni să se ferească de Dumnezeu, să respingă adevărul și pe Dumnezeu și să-i venereze și să-i urmeze pe ei. Într-o zi, când îi vor fi indus în eroare complet pe oameni și îi vor fi adus sub controlul lor, aceștia vor începe să îi venereze, să îi urmeze și să asculte de ei. Atunci își vor fi atins scopul de a prinde în mreje inimile oamenilor. Ei sunt conducători de biserică, dar nu fac lucrarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu; nu fac lucrarea conducătorilor și lucrătorilor. În schimb, acționează asupra aleșilor lui Dumnezeu, îi induc în eroare, îi prind în capcană și îi controlează, luând oile care Îi aparțin clar lui Dumnezeu în mâinile lor, sub controlul lor. Nu sunt ei hoți și bandiți? Concurând așa cum o fac cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, nu sunt ei slugile Satanei? Nu sunt astfel de antihriști dușmanii lui Dumnezeu? Nu sunt ei dușmanii aleșilor Săi? (Ba da.) Sunt sută la sută. Ei sunt dușmanii lui Dumnezeu și ai aleșilor Săi; acest lucru este dincolo de orice umbră de îndoială.

În trecut, când vorbeam și lucram în toate bisericile din China continentală, aveam pe cineva cu Mine care era responsabil de înregistrările audio și transcrierea predicilor. Acest om era destul de talentat, avea o minte ascuțită și reacții rapide. Însă avea un lucru aparte: era excelent la a spune lucruri plăcute auzului, pe care oamenii voiau să le audă. Dacă spuneai că ceva avea un gust bun, el zicea: „Ai dreptate. Am încercat și eu. E grozav!” Dacă spuneai că afară e cald, el zicea: „Chiar așa e. Sunt transpirat tot.” Dacă spuneai că afară e frig, el zicea: „E frig, într-adevăr. Mi-am pus încălțări căptușite.” Îi era greu să spună ceva adevărat sau cinstit. Părea a fi cineva care chiar urmărește adevărul, dar când se ivea un lucru care cerea un preț de plătit, se ascundea. Era viclean și înșelător. Așa era el ca persoană. Unii ar putea întreba: „Ei bine, de ce ai alege o persoană de acest fel?” Nu l-am ales Eu – a fost un lucru decis de circumstanțele de la momentul respectiv. Pe atunci era greu să găsești chiar și pe cineva ca el și măcar avea reacții rapide – apăsa pe „înregistrare” de fiecare dată când începeam să vorbesc. Mă urma peste tot, înregistrând și transcriind predici; a făcut o oarecare lucrare reală. Însă comportamentul lui în prezența Mea și lucrurile pe care le făcea în biserică erau ca acțiunile a două persoane complet diferite. În prezența Mea, era ascultător, cuminte și harnic, conștiincios și responsabil, dar era așa și când își îndeplinea datoria în biserică? Având în vedere că așa se comporta când era în contact cu Cel de mai sus, era la fel și când se afla printre aleșii lui Dumnezeu? Ai îndrăzni să dai un răspuns sigur la această întrebare? Nu, nu ai îndrăzni. Atunci, cum ai putea ști care era situația lui reală? Pentru a face acest lucru, ar trebui să iei legătura cu el. După ce interacționezi cu el o vreme, atunci totul din natura-esența sa ar ieși la iveală. Îi plăcea în mod special statutul și era deosebit de vanitos; de fiecare dată când era cu cineva, chiar îi plăcea să vorbească despre capitalul său și să-și etaleze abilitățile, lucrurile pe care le-a făcut, cât de mult suferise și cât de grozav era. Făcea aceste lucruri și vorbea astfel foarte frecvent și era o persoană complet diferită față de atunci când eram Eu prin preajmă. În plus, oricine era în preajma lui se simțea constrâns și intimidat și nu îndrăznea să spună nimic despre acest lucru. Care era cea mai mare problemă aici? El lua acea mică parte de lucrare pe care o făcea, acea mică datorie pe care o îndeplinea, și o trata ca pe un capital pe care îl etala oriunde mergea. Până la ce nivel etala acest lucru? Toți îl admirau, îl venerau și îl invidiau. În final, ei au spus: „Tipul acesta a suferit atât de mult de dragul lui Dumnezeu. Uitați-vă doar la credința pe care o are și la iubirea pe care o are pentru Dumnezeu! Noi nu ne putem compara nici cu un singur fir de păr din capul lui. Îi suntem atât de inferiori!” Oamenii îl menționau mereu, iar cei care nu Mă puteau întâlni credeau că a-l întâlni pe el era la fel de bine ca atunci când M-ar întâlni pe Mine. Influența pe care o avea asupra cunoștințelor, gândurilor și minților oamenilor a ajuns, în cele din urmă, la acest nivel. Pentru a ajunge în acest punct, trebuie să fi spus și să fi făcut destul de multe lucruri, nu-i așa? Cu siguranță nu a folosit doar câteva cuvinte pentru a menționa ce îndatoriri îndeplinise, cu certitudine vorbea și discuta despre aceste lucruri pe larg; mai mult, avea propriile motive și obiective, spunea unele lucruri care îi puteau seduce și induce în eroare pe oameni, făcându-i pe aceștia să-l venereze și, în final, și-a atins scopul. Ce părere aveți despre acest tip de persoană? Faptul că a ajuns să-și facă datoria alături de Mine a fost un lucru bun pentru el, fie în ceea ce privește învățarea modului de a se comporta, fie în ceea ce privește dobândirea adevărului. A fost o oportunitate pentru ca el să fie desăvârșit mai devreme. Din nefericire, nu a prețuit această oportunitate. Nu a văzut cât de prețioasă și vitală era această oportunitate și nici că reprezenta o cale, o bază și o sursă de dobândire a adevărului și de a obține cunoașterea de Dumnezeu. În schimb, s-a folosit de această oportunitate pentru a-și atinge scopul de a ieși în evidență din mulțime și de a câștiga inimile oamenilor. Asta însemna necazuri; mergea pe calea greșită. Spuneți-Mi, în timp ce răspândea atât de dezinvolt vestea despre cât de mult suferise, despre cum l-a îndrumat Dumnezeu, cum l-a tratat Dumnezeu și cum a avut Dumnezeu încredere în el, a fost capabil să recunoască faptul că exista o intenție personală în toate acestea? (Da.) Ar fi trebuit să fie capabil să o facă. Nu era un lucru imposibil de recunoscut. Putea să recunoască – atunci, de ce a fost incapabil să își înfrâneze faptele rele? Întrucât nu iubea adevărul; îi plăceau doar influența și statutul. Atunci când o persoană care chiar iubește adevărul dezvăluie corupție, când mărturisește despre cum a suferit, simte reproșuri și acuzații față de sine. Simte că a fost abject din partea sa să facă acel lucru, împotrivindu-se lui Dumnezeu și că trebuie să nu-l mai facă. Când vrea să-l facă din nou în viitor, este capabilă să se înfrâneze și să înceteze să mai facă astfel de lucruri. Acest lucru este destul de normal. Însă în astfel de momente, chiar dacă îi mustră conștiința, antihriștii nu își pot controla ambiția și dorința și, chiar dacă sunt emondați, nu vor accepta adevărul. De ce natura lor capătă proporții și se extinde iremediabil? (Fiindcă ei nu iubesc adevărul.) În natura lor, ei nu iubesc adevărul. Atunci, ce iubesc ei? (Ei iubesc statutul.) Ce le va aduce statutul? Îi va face pe oameni să îi venereze, să îi stimeze și să îi invidieze. În cele din urmă, scopul lor este să se bucure de același statut și tratament ca Dumnezeu, precum și de onoarea, fericirea și bucuria aduse lor de acest statut. După ce ați ascultat tot ceea ce tocmai am spus, nu vă simțiți dezgustați? (Ba da.) Acel om a mai făcut ceva și mai dezgustător. Ulterior, s-a îmbolnăvit și s-a întors în orașul său natal, iar acest lucru l-a făcut să simtă și mai mult că merită să se bucure de beneficiile statutului. Cum credeți că a acționat în timp ce se afla sub controlul acestui gând? Nu a cerut ca oamenii să îl trateze și mai bine? (Ba da.) De ce a cerut acest lucru? Nu a simțit că este exagerat sau nerezonabil? Simțea că merita acest lucru. Se gândea: „Am suferit foarte mult de dragul lui Dumnezeu și de dragul fraților și surorilor mele. Am dreptul la acest lucru; m-am îmbolnăvit pentru că am suferit atât de mult, așa că frații și surorile mele trebuie să mă slujească.” Cât timp a fost bolnav, nu a mișcat un deget; a stat în pat toată ziua, punându-i pe alții să-l îngrijească și să-l hrănească. După ce a zăcut acolo pentru o lungă perioadă de timp, a început să se plictisească, așa că i-a pus pe oameni să-i aducă mâncare și băutură și să iasă cu el pentru a-i alunga plictiseala. Este destul de dezgustător, nu-i așa? Dacă ar fi fost cu adevărat atât de bolnav, nu ar fi fost o problemă atât de mare; dacă nu ar fi fost atât de bolnav, atunci cu siguranță comportamentul său a fost prea lipsit de rațiune, nu?

Unii oameni par destul de entuziaști în credința lor în Dumnezeu. Le place să se ocupe de treburile bisericii și să se preocupe cu acestea și o iau mereu înainte. Și totuși, în mod neașteptat, îi dezamăgesc pe toți odată ce devin conducători. Nu se axează pe rezolvarea problemelor practice ale aleșilor lui Dumnezeu, făcând, în schimb, tot posibilul pentru a acționa de dragul reputației și statutului lor. Le place să se dea în spectacol pentru a-i face pe ceilalți să-i stimeze și vorbesc mereu despre cum s-au consumat și au suferit pentru Dumnezeu și totuși nu-și investesc eforturile în urmărirea adevărului și în intrarea lor în viață. Nimeni nu se așteaptă la așa ceva de la ei. Deși se ocupă cu lucrarea lor, se dau în spectacol cu fiecare ocazie, predică unele cuvinte și doctrine, câștigă stima și venerația unor oameni, induc în eroare inimile oamenilor și își consolidează statutul, ce se alege de toate acestea în final? Indiferent dacă acești oameni folosesc mici favoruri pentru a-i mitui pe alții, sau își etalează darurile și abilitățile, sau folosesc diverse metode pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să aibă o părere bună despre ei, indiferent de metoda pe care o folosesc pentru a câștiga inimile oamenilor și a ocupa o poziție în acestea, ce au pierdut ei? Au pierdut oportunitatea de a dobândi adevărul în timp ce îndeplinesc îndatoririle unui conducător. În același timp, din cauza diverselor manifestări, au acumulat și fapte rele care le vor aduce finalul decisiv. Indiferent dacă folosesc mici favoruri pentru a-i mitui și a-i prinde în capcană pe oameni, sau se etalează, sau folosesc aparențe pentru a-i induce în eroare pe oameni și indiferent câte beneficii și câtă satisfacție par să obțină la exterior făcând asta, privind acest lucru acum, este această cale una corectă? Este calea urmăririi adevărului? Este calea care poate aduce cuiva mântuirea? În mod clar, nu este. Indiferent cât de inteligente sunt aceste metode și trucuri, ele nu Îl pot înșela pe Dumnezeu și, în cele din urmă, toate sunt condamnate și detestate de Dumnezeu, întrucât în spatele acestor comportamente se ascund ambiția omului și o atitudine și o esență de antagonism față de Dumnezeu. În inima Sa, Dumnezeu nu i-ar recunoaște absolut niciodată pe acești oameni ca fiind cei care își fac îndatoririle și, în schimb, i-ar defini drept răufăcători. Ce verdict dă Dumnezeu atunci când are de-a face cu răufăcători? „Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!” Când Dumnezeu spune „Plecați de la Mine”, unde vrea El să se ducă astfel de oameni? Îi dă pe mâna Satanei, în locuri ocupate de cete de satane. Care este consecința finală pentru ei? Ei sunt chinuiți până la moarte de duhurile rele, ceea ce înseamnă că sunt devorați de Satana. Dumnezeu nu îi vrea pe acești oameni, ceea ce înseamnă că nu îi va mântui; ei nu sunt oile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin cei care-L urmează, așadar, nu se numără printre cei pe care îi va mântui. Așa sunt definiți acești oameni de Dumnezeu. Prin urmare, care este natura încercării de a câștiga inimile celorlalți? Este de a merge pe calea unui antihrist; este comportamentul și esența unui antihrist. Chiar mai gravă este o esență de a lupta împotriva lui Dumnezeu pentru aleșii Săi; astfel de oameni sunt dușmani ai lui Dumnezeu. Acesta este modul în care sunt definiți și clasificați antihriștii și este cât se poate de exact.

22 ianuarie 2019

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.