Definițiile conducătorilor și lucrătorilor și motivele pentru a-i numi în funcție

În continuare, haideți să discutăm despre cea de-a doua categorie: cei care îndeplinesc îndatoririle de conducători și lucrători. Deși puțini la număr, oamenii ca aceștia joacă un rol important în ceea ce privește natura lucrării lor. Îndatoririle conducătorilor și lucrătorilor implică și multe adevăruri – chiar mai multe decât răspândirea Evangheliei. De ce spun Eu acest lucru? Aceste îndatoriri au un spectru foarte larg. Un aspect al acestor îndatoriri este lucrarea de răspândire, în exterior, a Evangheliei, iar celălalt este de a-i uda și de a-i aproviziona, la nivel intern, pe aleșii lui Dumnezeu, gestionând bine viața bisericească, precum și chestiunile care țin de biserică și rezolvând tot felul de probleme. Altfel spus, conducătorii și lucrătorii trebuie să înțeleagă mai multe adevăruri, li se impun cerințe mai stricte cu privire la anumite principii de practică, iar relația lor cu Dumnezeu trebuie să fie mai strânsă. A fi conducător sau lucrător implică practică și pătrundere în diferite aspecte ale adevărului, căile pe care le urmează oamenii, precum și multe alte aspecte. Comparativ cu îndeplinirea datoriei de a răspândi Evanghelia, a fi conducător sau lucrător este mai strâns legat de intrarea în viață și necesită, de asemenea, obținerea unei schimbări a firii. Acest lucru înseamnă că diferitele adevăruri referitoare la modul în care să-și facă bine lucrarea conducătorii sunt mai numeroase și mai ample. Cu toate acestea, oricât de multe ar fi, ele se încadrează în câteva teme principale, așa că haideți să le parcurgem element cu element, punct cu punct, și veți ajunge să le înțelegeți treptat. Să începem prin a vorbi despre definirea conducătorilor și lucrătorilor. De ce este necesar să îi definim? O definiție echivalează cu poziționarea unui lucru, adică le spune oamenilor care sunt natura și sfera de responsabilități ale acestor îndatoriri, precum și denumirile acestora – cu alte cuvinte, cum să le numim. Prin definirea precisă a acestor îndatoriri, oamenii pot dobândi claritate mentală în ceea ce privește poziția pe care această categorie de oameni o are în mintea lui Dumnezeu, ce le cere El și ce cerințe are El pentru îndeplinirea acestor îndatoriri, ce cale ar trebui să urmeze și ce principii ar trebui să practice. Indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, cu o poziție înaltă și nobilă sau cu o poziție umilă și comună și indiferent de trecutul lor, în orice caz, Dumnezeu a cerut standarde pentru astfel de oameni. Cu alte cuvinte, există adevăruri pe care oamenii care îndeplinesc astfel de îndatoriri trebuie să le înțeleagă; există adevăruri-principii pe care trebuie să le înțeleagă și să le pună în practică și o anumită cale pe care ar trebui să o urmeze. Prin urmare, cum sunt, de obicei, definiți cei aleși dintre cei care Îl urmează pe Dumnezeu pentru a conduce și a lucra? Care este definiția exactă? Care cred oamenii că este definiția? Și, mai exact, ce poziție ocupă astfel de oameni în inimile celorlalți? Nu are acest lucru legătură cu definirea identității și statutului unor astfel de oameni? Cum îi poziționează alții pe acești oameni în inimile lor? Ca apostoli? Nu. Ca discipoli? Nici ca discipoli. Este cineva care le spune păstori? (Da.) Este termenul „păstori” o denumire potrivită? (Nu este.) De ce nu este? (Este funcția greșită.) Sunt oamenii capabili să îndeplinească rolul păstorilor? (Nu.) De vreme ce nu sunt apostoli sau discipoli și nici „păstori” nu este un termen potrivit, care este cel mai potrivit nume pentru oamenii care îndeplinesc aceste îndatoriri? Care este termenul cel mai adecvat? (Străjeri.) Este „străjeri” un termen potrivit? Eu nu văd nicio diferență între acest titlu și „păstori”. Este un nume care pare grandios, dar lucrarea pe care o fac acești oameni este destul de neînsemnată. Niciunul dintre aceste titluri nu este potrivit. Așadar, pe baza naturii îndatoririlor pe care le îndeplinesc acești oameni, care este o denumire și o definiție mai adecvată? Care sunt principiile de definire a oamenilor de acest fel? Definiția trebuie să fie în concordanță cu natura lucrării lor, cu identitatea și statutul lor și să fie adecvată, fără a fi prea grandioasă. Dacă i-am numi „apostoli”, ar fi prea grandios? (Da.) Sau ce părere aveți despre „străjeri”? (Este și mai grandios.) Sunteți capabili să vegheați asupra oamenilor? Dacă nu, nu sunteți străjeri. Ce ziceți de „păstori”? Ce înseamnă „păstori”? (Oameni care au grijă de o turmă.) Se referă la oamenii care se îngrijesc de o turmă de oi și veghează asupra acesteia. Doar pe baza naturii lucrării lor, numele se potrivește, de fapt, acestui grup. Cu toate acestea, având în vedere ce pot să-și asume oamenii în zilele noastre, ce pot realiza, și firile lor corupte, este titlul de „păstori” potrivit? (Nu.) Este puțin cam grandios. Ei nu sunt capabili de acest lucru, iar acesta nici nu se potrivește cu natura sau sfera lucrării pe care o fac oamenii în prezent. În mod evident, acest titlu nu li se potrivește. Atunci, care este cea mai potrivită manieră de a defini această categorie de oameni? (Drept conducători și lucrători.) Această sintagmă este relativ potrivită.

Care este cauza apariției categoriei de oameni care sunt conducători și lucrători? Cum au apărut aceștia? La scară mare, sunt necesari pentru lucrarea lui Dumnezeu; la scară mai mică, sunt necesari pentru lucrarea bisericii, pentru aleșii lui Dumnezeu. Indiferent de identitatea și statutul lor și de rolul pe care îl joacă, sunt pe picior de egalitate cu membrii obișnuiți din rândul aleșilor lui Dumnezeu; identitatea și statutul lor înaintea lui Dumnezeu sunt aceleași. Deși sintagma „conducători și lucrători” există în biserică și acești indivizi sunt „conducători” și „lucrători” care îndeplinesc îndatoriri diferite față de frații și surorile lor, denumirea lor de „ființe create” înaintea lui Dumnezeu este tot aceeași; această identitate nu se va schimba. Diferența dintre conducători și lucrători și membrii obișnuiți din rândul aleșilor lui Dumnezeu este doar o caracteristică specială a îndatoririlor pe care ei le îndeplinesc. Această caracteristică specială se vede, în principal, în rolurile lor de conducere. De exemplu, indiferent câți oameni are o biserică, șeful este conducătorul. Așadar, ce rol joacă acest conducător în rândul membrilor? Îi conduce pe toți aleșii lui Dumnezeu din biserică. Deci, ce efect are în întreaga biserică? Dacă acest conducător o apucă pe calea greșită, toți cei din biserică îl vor urma pe acea cale, ceea ce va avea un impact uriaș asupra tuturor aleșilor lui Dumnezeu din biserică. Luați-l drept exemplu pe Pavel. El a condus multe dintre bisericile pe care le-a întemeiat și pe aleșii lui Dumnezeu. Când Pavel a apucat-o pe căi greșite, bisericile și aleșii lui Dumnezeu pe care îi conducea au făcut la fel. Așadar, când conducătorii o apucă pe propria cale divergentă, nu sunt singurii afectați; bisericile și aleșii lui Dumnezeu pe care îi conduc sunt afectați. În cazul în care conducătorul este o persoană corectă, una care merge pe calea cea dreaptă, urmărește și practică adevărul, atunci oamenii pe care îi conduce vor mânca, vor bea cuvintele lui Dumnezeu și vor urmări adevărul în mod normal și, în același timp, experiența de viață și progresul conducătorului vor fi mereu vizibile pentru ceilalți și îi va influența. Așadar, care este calea corectă pe care ar trebui să meargă un conducător? Este aceea de a fi capabil să-i conducă pe alții spre o înțelegere a adevărului și o pătrundere în adevăr și să-i conducă pe ceilalți înaintea lui Dumnezeu. Care este calea greșită? Este să urmărească statutul, renumele și câștigul, să se laude frecvent și să fie martor pentru sine, fără a fi niciodată martor pentru Dumnezeu. Ce efect are acest lucru asupra aleșilor lui Dumnezeu? (Îi aduce înaintea lui.) Ei vor rătăci departe de Dumnezeu și vor intra sub controlul acestui conducător. Dacă-i conduci pe oameni să vină înaintea ta, atunci îi conduci în fața unei persoane corupte și îi conduci să vină înaintea Satanei, nu a lui Dumnezeu. Doar a-i îndruma pe oameni să vină înaintea adevărului înseamnă a-i conduce să vină înaintea lui Dumnezeu. Conducătorii și lucrătorii, indiferent dacă merg pe calea cea dreaptă sau pe cea greșită, au o influență directă asupra aleșilor lui Dumnezeu. Când nu înțeleg încă adevărul, cei mai mulți dintre aleșii lui Dumnezeu urmează orbește. Conducătorul ar putea fi un om bun, iar ei îl vor urma; conducătorul ar putea fi un om rău, iar ei tot îl vor urma – ei nu fac diferența. Urmează după cum sunt conduși, indiferent cine este liderul. Prin urmare, este crucial ca bisericile să-și aleagă oameni buni drept conducători. Calea pe care merge fiecare persoană care crede în Dumnezeu are legătură directă cu calea urmată de conducătorii săi și poate fi influențată în diferite măsuri de acești conducători și lucrători. Să începem prin a avea părtășie despre aceste două rânduri referitoare la diversele adevăruri implicate în îndatoririle conducătorilor și lucrătorilor – calea corectă, pe de o parte, și calea greșită, pe de altă parte. Despre care dintre acestea ar trebui să avem părtășie, mai întâi? (Despre calea greșită.) De ce o alegeți pe aceasta? Este mai bine să discutăm mai întâi despre calea corectă sau despre cea greșită? (Despre cea greșită.) De fapt, ambele sunt corecte, dar pe care dintre ele o vom discuta mai întâi va avea un efect diferit. Dacă începem prin a discuta despre calea greșită, oamenii pot să descopere mai multe despre calea corectă în cadrul celei greșite și, totodată, să afle multe lucruri sau cunoștințe pasive și negative, pe care le pot folosi pentru a se admonesta. Pot să extragă ceva pozitiv din aceasta și, dacă trecem la discutarea căii corecte, oamenii vor fi capabili să înțeleagă ce este pozitiv la un nivel mai profund și mai repede. Practic, această abordare este viabilă și folositoare pentru oameni. Prin urmare, să începem prin a discuta despre calea greșită.

Tehnicile pe care le folosesc antihriștii pentru a-i controla pe oameni

Odată ce o persoană este selectată în calitate de conducător sau lucrător și începe să își îndeplinească îndatoririle, ar trebui să adopte o anumită conduită? Unii întreabă: „Ce conduită? Ar trebui să escaladeze norii sau să poruncească vântului și ploii?” Niciuna dintre variante nu este corectă. Deși nu ar trebui să escaladeze norii sau să poruncească vântului și ploii și, cu siguranță, nu ar trebui să strige de pe acoperișuri, întrucât e o ființă umană coruptă, cu firea coruptă și esența Satanei, în astfel de momente, fiecare persoană simte o forță tunătoare adânc în interiorul ei. Toți au ambiții mărețe și simt nevoia de a reuși în carieră, de a-și etala abilitățile, de a face senzație și de a da totul. Să nu discutăm, deocamdată, dacă acest tip de motivație este corectă sau greșită. Atunci când cineva este ales drept conducător sau lucrător, acea persoană nutrește sentimente foarte complexe înlăuntrul său. La ce Mă refer atunci când spun complex? Unii cred că nu este deloc ușor să fii ales drept conducător și, deși nu sunt siguri că pot să facă o treabă bună și nu știu care va fi calea lor viitoare, natura lor inerentă este de așa fel încât sunt foarte bucuroși de această oportunitate, foarte fericiți să accepte această responsabilitate onorabilă și povară grea. De asemenea, în adâncul lor, se simt puțin mulțumiți de sine și norocoși. De ce se simt norocoși? Ei cred: „Am fost ales dintre zeci de alți oameni – sigur sunt destul de remarcabil și capabil. Sigur sunt mai bun decât oamenii obișnuiți și am o înțelegere mai profundă și mai spirituală decât majoritatea. Cred de mulți ani în dumnezeu, am sacrificat multe și am depus mult efort. Faptele dovedesc că sunt calificat să conduc în biserică, îndrumându-i pe oameni în a pătrunde în cuvintele lui dumnezeu și a înțelege adevărul. Există atât de mulți oameni mai inteligenți, cu o educație mai bună și mai elocvenți decât mine, așa că de ce am fost ales eu în locul lor? Acest lucru arată că sunt capabil și am o umanitate bună. Acesta este harul lui dumnezeu.” Acesta este monologul lor interior. „Harul lui dumnezeu” este adăugat la sfârșit, dar, de fapt, adevăratele lor gânduri și adevărata lor înțelegere sunt în prima parte a celor spuse de ei. Ei se gândesc: „Chiar dacă nu am concurat sau nu m-am luptat pentru acest lucru, tot am fost ales. Și acum ce ar trebui să fac? Nu pot să-i dezamăgesc pe toți, trebuie să dau totul!” Și cum dau ei totul? În prima lor zi de lucru, îi convoacă pe supraveghetorii fiecărui grup pentru o adunare și au o anumită conduită și o anumită energie față de aceștia. Ce fel de energie? Acționează rapid și decisiv și sunt serioși în ceea ce spun, dornici să aibă un start impresionant. În primul rând, încearcă să le arate tuturor cât de capabili sunt, apoi încearcă să-i facă pe oameni să-l discearnă pe conducătorul precedent și să se lepede de el. Ei spun: „Astăzi, haideți să petrecem mai întâi puțin timp disecându-l pe predecesorul meu, de exemplu, modurile în care îi constrângea pe oameni, aspectele în privința cărora greșea sau era neglijent în lucrare și așa mai departe – putem să avem părtășie despre toate aceste lucruri. Când vom fi terminat părtășia și veți avea un discernământ clar cu privire la fostul conducător, veți fi capabili să vă lepădați de el, să nu mai fiți constrânși de el și să nu mai tânjiți după el, atunci se va putea considera că aveți înțelegere și că sunteți loiali și supuși lui dumnezeu. La adunarea de astăzi, vom începe prin a-l critica pe fostul conducător fals și antihrist. Să-l dăm în vileag!” Drept răspuns, cu toții spun că au avut deja părtășie despre acest lucru și au deslușit faptul că predecesorul era un fals conducător și un antihrist, așa că nu au ce să dea în vileag. Însă acești noi conducători nu sunt de acord și încep să îi numească pe oameni și să îi îndemne să participe la părtășie. Părtășia unora nu este pe placul lor, așa că îi cer unuia dintre frații și surorile care au fost cei mai apropiați de fostul conducător să îl dea în vileag și să îl disece, dar după ce aud această părtășie, acești noi conducători se gândesc: „Această persoană nu are discernământ în ceea ce-l privește pe predecesorul meu și nici nu s-a lepădat de el. Se pare că el încă are un loc în inima acestei persoane. Nu pot să accept acest lucru; trebuie să mă gândesc astăzi la o modalitate de a-l da întru totul în vileag pe predecesorul meu.” După aceea, numesc o persoană care nu se înțelegea deloc cu fostul conducător ca să se ridice și să-l dea în vileag. Odată ce acea persoană l-a dat în vileag pe conducătorul anterior, ei sunt mulțumiți și se gândesc că acea persoană este vrednică de a fi cultivată. Și ce anume vor să cultive? Vor să cultive un complice, să-și cultive forțele. Așa decurge prima adunare. Și își pot ei atinge obiectivul după această adunare? Nu atât de temeinic sau de rapid. Ce uneltesc în inimile lor? „Nimic nu este mai imposibil de scrutat și mai sinistru decât inima umană. Trebuie să aflu ce părere are fiecare persoană despre predecesorul meu și să știu clar ce cred ei despre mine, dacă știu despre trecutul meu și toate detaliile despre mine și, în cele din urmă, să le arăt tuturor că nu trebuie să se pună cu mine. Însă trebuie să-mi aleg cu atenție metodele și tacticile. Nu-mi pot dezvălui intențiile; trebuie să le ascund.” Și de unde vin aceste gânduri, metode de lucru și motive? Din natura lor satanică. Voi aveți astfel de manifestări? În ziua în care ați fost aleși drept conducători sau lucrători, s-ar putea să fi început prin a vă avertiza să nu apucați pe calea greșită, să nu mergeți pe calea falșilor conducători și a antihriștilor. S-ar putea să vă fi spus că trebuie să renunțați la statut și să nu lucrați de dragul faimei, câștigului sau statutului vostru sau să nu fiți conduși de dorință în timp ce lucrați, ci să trudiți pentru a vă îndeplini îndatoririle și să-I fiți loiali lui Dumnezeu. Totuși, pe măsură ce timpul trece, există cei care nu se pot abține și, de îndată ce vorbesc sau acționează, scopul lor devine foarte clar – încep imediat să încerce să-și consolideze statutul și să câștige inimile oamenilor. De îndată ce o persoană manifestă cea mai mică aluzie de nemulțumire sau sfidare, acest lucru îi deranjează și, chiar dacă nu o exclud sau nu o atacă deschis pe acea persoană, în adâncul lor, simt o mare repulsie față de aceasta. Cum manifestă ei acest sentiment de repulsie? (Îl ignoră pe acel om.) A-l ignora pe acel om reprezintă o manifestare tăcută, așadar ce acțiuni specifice implică această repulsie? De exemplu, la adunări, îi așază în fața lor pe oamenii pe care îi plac și găsesc un motiv să-i așeze într-o parte pe aceia pe care nu-i plac. Este acesta un atac? (Da.) Acesta este începutul atacului lor. Ei acționează, nu-i așa? (Da.) Acțiunile sunt mai grave și mai severe decât cuvintele sau gândurile. De ce sunt mai severe? A gândi un lucru, dar a nu acționa în consecință – asta provine din mintea și gândurile unei persoane. Însă de îndată ce există acțiune, acel lucru devine un fapt. Atunci când devine comportament, nu este doar firea coruptă a Satanei, ci o faptă rea. După ce sunt aleși drept conducători, oamenii își aduc propriile dorințe, aspirații și idei în cadrul lucrării pe care o fac și al îndatoririlor pe care le îndeplinesc. Însă care este manifestarea pe care o împărtășesc toți oamenii care au firea coruptă a Satanei? Ce au toți în comun? Ei încearcă să pună mâna pe putere și să-și consolideze statutul. Prin ce mijloace încearcă să preia puterea? Mai întâi, observă în grupuri cine încearcă să le facă pe plac și să se apropie de ei. Apoi, se apropie activ de acei oameni și, fie prin lingușire, fie prin oferirea unor mici favoruri, creează conexiuni ascunse și se pun bine cu aceștia, astfel încât aceste persoane – care împărtășesc preferințe, interese, ambiții sau naturi asemănătoare cu ei – să devină adepții lor devotați și să-și unească forțele cu ei. Și care este interesul lor în a-i face pe acești oameni să li se alăture? Să-și consolideze statutul și să-și extindă aria de influență. Odată ce dobândesc putere, nu este doar o chestiune despre a avea ei ultimul cuvânt și atât – vor și să obțină mai mulți oameni care să-i urmeze, să-i susțină și să vorbească în numele lor, astfel încât, chiar și atunci când spun ceva greșit, fac lucruri rele sau îi atacă și-i restricționează pe oameni, să mai existe aceia care fac ce le spun ei și îi aprobă. Acesta este scopul lor. Atunci, dacă Cel de mai sus le descoperă problemele și îi înlocuiește într-o zi, vor mai fi oameni care fac tot posibilul să vorbească în numele lor, care le vin în apărare și încearcă să le protejeze reputația. Și ce metodă folosesc ei pentru aceste acțiuni ale lor ca să obțină acest tip de final? Câștigarea inimilor oamenilor. Ei folosesc metoda câștigării inimilor oamenilor ca să-și consolideze statutul și să-și extindă aria de influență. Aceasta este una dintre metodele prin care antihriștii preiau puterea.

Când vine vorba de tehnicile pe care le folosesc antihriștii pentru a-și consolida statutul, prima este câștigarea inimilor oamenilor, iar a doua este atacarea și excluderea dizidenților. Câștigarea inimilor oamenilor înseamnă că folosesc metoda de a câștiga de partea lor oamenii care le fac pe plac, care se apropie de ei, care au încredere în ei și care îi urmează indiferent dacă au dreptate sau nu. Atacarea și excluderea dizidenților înseamnă că ei îi văd ca dușmani pe toți cei care înțeleg adevărul și care pot, prin urmare, să-i deslușească, să nu-i urmeze și să se țină departe de ei. Îi tratează pe acești oameni ca pe niște cuie în ochii lor și niște ghimpi în coaste, iar tehnica pe care o folosesc în cazul lor este de a-i ataca și a-i exclude. De exemplu, să spunem că un antihrist observă că, de fiecare dată când are părtășie, oamenii sunt foarte entuziaști, unii dintre ei luând notițe sau înregistrându-l cu un reportofon. Există doar o singură soră tânără care nu ia niciodată notițe sau nu ia cuvântul. Prin urmare, el se gândește: „Oare are o problemă cu mine? Sau crede că nu am o părtășie bună? Mai mult, de fiecare dată când ajung, alți oameni mă întâmpină și mă salută din cap în mod prietenos, turnându-mi apă în pahar și oferindu-mi un scaun, dar ea nu m-a tratat niciodată astfel. Se pare că nu cedează în fața mea – trebuie să mă gândesc la o metodă și să găsesc o oportunitate pentru a-i da o lecție! Ce fel de oportunitate ar trebui să caut? Voi rândui să se ocupe de ceva la care cu siguranță nu se va descurca – acest lucru îmi va oferi un motiv să-i țin morală. Aceasta este cea mai bună șansă de a o face să cedeze în fața mea.” Ulterior, el rânduiește ca această soră să meargă să lucreze într-un loc periculos. El se gândește: „O voi trimite să-i împărtășească Evanghelia unui bătrân pastor religios, unul care este cam libidinos și nu acceptă adevărul. Să vedem dacă îl poate converti. Ce va mai putea spune, dacă nu reușește? Dacă nu cedează în fața mea, o voi trimite departe!” Apoi, îi spune: „În acest moment, cei mai mulți dintre frați și surori te admiră foarte mult. Crezi de mulți ani în dumnezeu și înțelegi multe adevăruri. Este un pastor religios care cunoaște bine Biblia, iar tu ești cea mai în măsură să mergi să-i împărtășești Evanghelia.” Când sora se întâlnește cu pastorul, acesta observă că este tânără și frumoasă și îi cade cu tronc – ba chiar își permite unele libertăți cu ea. După ce se întoarce, sora spune că nu vrea să se ducă din nou, la care antihristul îi răspunde: „Biserica te-a desemnat să îi împărtășești Evanghelia. Aceasta este datoria ta și trebuie să mergi!” Auzind acest lucru, sora nu are de ales decât să asculte și, drept urmare, plânge după fiecare vizită. Acest conducător este capabil de astfel de lucruri pentru a-i ataca pe alții și a se răzbuna pe ei. Ce fel de persoană este aceasta? Una rea. Dacă ar fi fost femeie, s-ar fi dus într-o astfel de situație? (Nu.) În niciun caz. Ar fi evitat acest lucru mai mult decât oricine. El vede cine nu îl place, cine este ușor de tachinat, cine nu i se supune și nu îi face pe plac, iar apoi găsește oportunități să comploteze împotriva acestor persoane și să se răzbune pe ele. Spune-Mi, când cineva are intenții rele și răuvoitoare, nu este capabil să facă tot felul de lucruri oribile? Și cum ies la iveală aceste intenții rele și malefice? Unul dintre principalele motive este că natura-esența sa este foarte rea și malițioasă, iar altul este că nu are o inimă cu frică de Dumnezeu. Atunci când oamenii nu au o inimă cu frică de Dumnezeu, nu există nimic ce nu ar îndrăzni să facă; nu doar că vor răni alte persoane, ci pot să facă și lucruri precum să-L judece și să-L vândă pe Dumnezeu – să le facă rău altora este floare la ureche pentru ei. Nu vor crede că este mare lucru indiferent cât de mult îi rănesc pe ceilalți oameni; nu au pic de compasiune pentru ceilalți și, în sinea lor, sunt foarte răutăcioși. Și care a fost scopul acestui antihrist atunci când a împins-o pe această tânără soră spre groapa cu foc? Nu a făcut acest lucru pentru a răspândi Evanghelia și a câștiga oameni; a făcut-o doar pentru a o chinui. Ce fel de oameni chinuie el? Dacă este cineva care se conformează lui și i se supune, îl va chinui? Nu, nu o va face. Prin urmare, de ce a fost sora supusă unui asemenea tratament? (Fiindcă nu a cedat în fața lui.) A fost tratată astfel și rănită fiindcă nu a cedat în fața lui, nu a încercat să-i intre în grații, nu a făcut ce i-a spus sau nu i-a dat importanță și, în schimb, l-a disprețuit. Atunci când antihriștii îi rănesc pe oameni în acest fel, cum vor reacționa, în general, cei care au o statură mică și nu înțeleg adevărul? Se vor gândi, în sinea lor: „Oficialii locali au mai mult control decât oficialii de stat. Chiar acum, suntem sub controlul acestui om, așa că ar trebui să facem ce spune și să mergem oriunde ne spune. Oricum ar acționa ceilalți oameni față de el, așa ar trebui să acționăm și noi. Trebuie să ne integrăm în grup. Ar trebui să-i facem pe plac în același mod în care o fac ceilalți oameni și ar trebui să o facem mai bine și mai atent decât ceilalți. Numai așa îl putem ține pe acest conducător departe de noi. Acest conducător nu este ușor de slujit – nu ar trebui să ne punem cu el!” Și nu este acesta exact finalul pe care vrea să-l vadă antihristul? (Ba da.) În această privință, și-a atins scopul. Nu este aceasta aceeași tehnică pe care o folosește Satana pentru a profita de oameni? (Ba da.) Ce arată acest lucru? Că acțiunile sale îl reprezintă pe Satana. El a devenit un instrument și un reprezentant pentru Satana; acționează în numele acestuia. A face o datorie în acest fel reprezintă adevărata îndeplinire a unei datorii? Înseamnă acest lucru slujirea lui Dumnezeu? (Nu.) Astfel de conducători nu sunt demni să fie numiți conducători – sunt oameni răi și satane.

De îndată ce devin conducători, primul lucru pe care îl fac antihriștii este să încerce să câștige inimile oamenilor, să-i facă pe oameni să-i creadă, să aibă încredere în ei și să-i susțină. Atunci când statutul lor este asigurat, ei încep să devină anormali. Pentru a-și proteja statutul și puterea, încep să-i atace și să-i excludă pe dizidenți. Față de dizidenți – în special față de oamenii care urmăresc adevărul – vor încerca orice, folosind metode stabile, precise și necruțătoare pentru a-i suprima și ataca, pentru a-i chinui. Se simt ușurați doar când au doborât și au defăimat pe oricine le amenință statutul. Fiecare antihrist este astfel. Care este scopul lor atunci când folosesc această multitudine de tactici pentru a-i câștiga pe oameni de partea lor și a-i suprima? Scopul lor este să câștige putere, să își consolideze statutul, să-i inducă în eroare pe oameni și să-i controleze. Ce reprezintă intențiile și motivele lor? Vor să-și întemeieze propria împărăție independentă, vor să se opună lui Dumnezeu. O astfel de esență este chiar mai gravă decât o fire coruptă: ambițiile și planurile perfide ale Satanei au fost pe deplin expuse. Aceasta nu reprezintă doar o problemă de dezvăluire a unei firi corupte. De exemplu, când oamenii sunt puțin aroganți și neprihăniți de sine, sau sunt uneori puțin înșelători și amăgitori, acestea sunt doar dezvăluirile unei firi corupte. Între timp, tot ceea ce fac antihriștii are ca scop câștigarea inimilor oamenilor și atacarea și excluderea dizidenților, pentru a-și consolida statutul, a prelua puterea și a-i controla pe oameni. Care este natura acestor acțiuni? Practică ei adevărul? Îi conduc ei pe aleșii lui Dumnezeu spre a pătrunde în cuvintele Sale și a veni înaintea lui Dumnezeu? (Nu.) Prin urmare, ce fac ei? Se luptă cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, concurând pentru inimile oamenilor și încercând să-și întemeieze propria împărăție independentă. Cine ar trebui să aibă un loc în inimile oamenilor? Dumnezeu ar trebui să aibă un loc. Însă tot ceea ce fac antihriștii reprezintă exact opusul acestui lucru. Ei nu-I permit lui Dumnezeu sau adevărului să dețină un loc în inimile oamenilor; în schimb, vor ca omul, conducătorii care sunt ei și Satana să aibă un loc în inimile oamenilor. De îndată ce descoperă că nu au un loc în inima cuiva, că acea persoană nu-i tratează ca pe un conducător, sunt extrem de nemulțumiți și, probabil, vor încerca să o suprime și să o chinuie. Tot ceea ce fac și spun antihriștii se învârte în jurul statutului și reputației lor și are scopul de a-i face pe oameni să-i admire, de a-i face pe oameni invidioși și să-i venereze – și chiar să-i facă să se teamă de ei. Ei vor să-i determine pe aleșii lui Dumnezeu să-i trateze ca pe Dumnezeu, gândindu-se: „Indiferent de biserica în care mă aflu, oamenii trebuie să mă asculte, trebuie să se inspire de la mine. Indiferent cine ce problemă îi raportează celor de mai sus, trebuie să treacă mai întâi pe la mine, are voie să-mi raporteze doar mie și nu direct celor de mai sus. Dacă o persoană îmi spune «nu», o voi pedepsi, astfel încât toți cei care mă văd să simtă teamă, agitație și fiori în inima lor. Mai mult, dacă dau un ordin sau afirm ceva, nimeni nu trebuie să îndrăznească să mă contrazică; orice aș spune, oamenii trebuie să se alinieze. Trebuie să mă asculte în mod absolut, trebuie să asculte de mine în toate privințele, iar eu trebuie să fiu cel care ia deciziile acolo.” Fix acesta este tonul folosit de antihriști, acesta este glasul antihriștilor, acesta este modul în care ei încearcă să domnească peste biserici. Dacă aleșii lui Dumnezeu fac ceea ce spun ei și se supun lor, nu devin astfel de biserici împărățiile antihriștilor? Ei spun: „Rânduielile de lucru emise de cel de mai sus trebuie să fie verificate de mine, eu trebuie să îmi asum responsabilitatea pentru voi, eu trebuie să fiu cel care analizează binele și răul, finalul trebuie să fie decis de mine. Voi nu aveți suficientă statură și nu sunteți suficient de calificați. Eu sunt conducătorul bisericii și totul depinde de mine.” Nu sunt extrem de pompoși oamenii care spun aceste lucruri? Sunt într-adevăr atât de aroganți, încât le lipsește orice rațiune! Nu cumva încearcă să își întemeieze propria împărăție independentă? Ce fel de oameni sunt susceptibili să încerce să-și creeze propria împărăție? Nu sunt ei veritabili antihriști? Oare nu tot ceea ce spun și fac antihriștii este pentru a-și proteja statutul? Nu încearcă ei să-i inducă în eroare pe oameni și să-i controleze? De ce sunt numiți antihriști? Ce înseamnă „anti”? Înseamnă antiteză și ură. Înseamnă ostilitate față de Hristos, ostilitate față de adevăr și ostilitate față de Dumnezeu. Ce înseamnă „ostilitate”? Înseamnă a sta în tabăra opusă, a te trata ca pe un dușman, ca și cum ar fi cuprins de o ură mare și profundă; înseamnă a fi diametral opus ție. Aceasta este mentalitatea cu care Îl abordează antihriștii pe Dumnezeu. Ce atitudine față de adevăr au astfel de oameni care-L urăsc pe Dumnezeu? Sunt capabili să iubească adevărul? Sunt capabili să accepte adevărul? În niciun caz. Prin urmare, oamenii care se opun lui Dumnezeu sunt oameni care urăsc adevărul. Lucrul care se manifestă cel mai mult în ei este aversiunea față de adevăr și ura față de acesta. De îndată ce aud adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu, există ură în inimile lor, iar când cineva le citește cuvintele lui Dumnezeu, pe chipurile lor apare o expresie de mânie și furie, exact ca atunci când cuvintele lui Dumnezeu sunt citite unui demon în momentul în care oamenii răspândesc Evanghelia. În inimile lor, oamenii care sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc simt cea mai mare aversiune față de cuvintele lui Dumnezeu și față de adevăr, au o atitudine de împotrivire și ajung chiar să urască pe oricine le citește cuvintele lui Dumnezeu sau care are cu ei părtășie despre adevăr, ba chiar o tratează pe acea persoană ca pe un dușman. Ei simt o aversiune extremă față de diverse adevăruri și față de lucrurile pozitive. Toate adevărurile, cum ar fi supunerea față de Dumnezeu, îndeplinirea cu loialitate a îndatoririlor, a fi o persoană cinstită, căutarea adevărului în toate lucrurile și așa mai departe – au ele un pic de dorință subiectivă sau iubire? Nu, nicidecum. Prin urmare, având în vedere acest tip de natură-esență pe care o au, ei stau deja în opoziție directă față de Dumnezeu și de adevăr. Fără îndoială, în adâncul lor, acești oameni nu iubesc adevărul și niciun lucru pozitiv; în adâncul lor, chiar sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. De exemplu, oamenii aflați în funcții de conducere trebuie să fie capabili să accepte opiniile diferite ale fraților și surorilor lor, trebuie să fie capabili să se deschidă și să se dezvăluie în fața fraților și surorilor, să fie capabili să accepte reproșurile acestora și nu trebuie să își afirme statutul. Ce ar spune un antihrist despre toate aceste moduri corecte de a practica? El ar zice: „Dacă aș asculta opiniile fraților și surorilor, aș mai fi conducător? Aș mai avea statut și prestigiu? Dacă nu am prestigiu, atunci ce lucrare pot să fac?” Acesta este exact tipul de fire pe care o are un antihrist; el nu acceptă adevărul nici măcar în cel mai neînsemnat mod și, cu cât o manieră de practică este mai corectă, cu atât i se împotrivește mai tare. Nu acceptă că a acționa conform principiului înseamnă a practica adevărul. Ce crede el că înseamnă a practica adevărul? El crede că trebuie să utilizeze comploturi, trucuri și violență împotriva tuturor, mai degrabă decât să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu, pe adevăr și pe iubire. Toate mijloacele și căile lor sunt ticăloase. Toate acestea sunt întru totul reprezentative pentru natura-esența antihriștilor. Motivele, opiniile, perspectivele și intențiile pe care le dezvăluie deseori sunt toate firi de aversiune și ură față de adevăr, ceea ce reprezintă natura-esența antihriștilor. Atunci, ce înseamnă să stai în opoziție față de adevăr și de Dumnezeu? Înseamnă să urăști adevărul și lucrurile pozitive. De exemplu, când cineva spune: „Ca ființă creată, o persoană ar trebui să îndeplinească datoria unei ființe create. Orice ar spune Dumnezeu, oamenii ar trebui să se supună, pentru că suntem ființe create”, cum gândește un antihrist? „Să mă supun? Nu este neadevărat că sunt o ființă creată, dar când vine vorba de supunere, asta depinde de situație. În primul rând, trebuie să existe un beneficiu pentru mine, nu trebuie să fiu dezavantajat, iar interesele mele trebuie să fie pe primul loc. Dacă există recompense sau mari binecuvântări de obținut, atunci mă pot supune, dar fără recompense și fără o destinație, de ce trebuie să mă supun? Nu mă pot supune.” Aceasta este o atitudine de neacceptare a adevărului. Supunerea lui față de Dumnezeu este condiționată, iar în cazul în care condițiile sale nu sunt întrunite, nu numai că nu se va supune, ci este și susceptibil să se opună și să se împotrivească lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu cere ca oamenii să fie onești, dar acești antihriști cred că doar nerozii încearcă să fie onești și că oamenii deștepți nu încearcă să fie onești. Care este esența unei astfel de atitudini? Este ură față de adevăr. Aceasta este esența antihriștilor, iar esența lor determină calea pe care o urmează, iar calea pe care o urmează determină tot ceea ce fac. Ce fel de lucruri sunt susceptibili să facă antihriștii atunci când au natura-esență a urii față de adevăr și față de Dumnezeu? Sunt susceptibili să încerce să câștige inimile oamenilor, să-i atace și să-i excludă pe dizidenți și să-i chinuie pe oameni. Scopul pe care încearcă să-l atingă făcând aceste lucruri este de a deține puterea, de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu și de a-și întemeia propria împărăție independentă. Nu există nicio îndoială cu privire la acest lucru. Orice persoană care, odată ce are statut, nu este capabilă de supunere absolută față de Dumnezeu și nu este în stare să-L urmeze pe Dumnezeu sau să urmărească adevărul, este un antihrist.