Al patrulea punct, preamărirea și mărturisirea despre sine, reprezintă o abordare consecventă a antihriștilor. Voi sunteți capabili să deslușiți mijloacele evidente, căile și metodele prin care antihriștii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși, dar puteți distinge comportamentele și manifestările mai ascunse? Când e vorba de lucruri evidente precum folosirea limbajului pentru preamărirea și mărturisirea despre sine, voi dezvăluiți aceste lucruri, i-ați văzut și pe alții dezvăluindu-le, și le puteți distinge. Dar dacă nu se folosește niciun fel de limbaj și sunt doar manifestări comportamentale, veți mai fi capabili să le distingeți? Se poate spune că majoritatea oamenilor nu sunt capabili. Astfel, care sunt caracteristicile comportamentelor când antihriștii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși? Comportamentul lor este cu siguranță în conformitate cu noțiunile, închipuirile, morala, conștiința și sentimentele omului. Ce altceva? (Colectează aprobarea și venerația oamenilor.) Colectează aprobare și venerație; acesta este finalul pe care îl produce. Dacă privim din perspectiva finalului, acest comportament chiar are o caracteristică amăgitoare. Din perspectiva naturii acestei acțiuni, este foarte deliberată. De exemplu, când se îmbolnăvește cineva, dacă-și dorește să-i inducă pe oameni în eroare și să îi facă să aibă o părere bună despre el, atunci își va lua medicamentele în fața oamenilor sau când nu este nimeni în preajmă? (În fața oamenilor.) Nu există o intenție în spatele acestui lucru? Asta înseamnă că persoana este foarte determinată. Care este țelul real în a lua medicamente așa? Vrea să obțină recunoaștere pentru sine făcând asta și să îți spună: „Uite, sunt atât de obosit din cauza îndeplinirii datoriei mele încât m-am îmbolnăvit, și totuși încă nu m-am plâns și nu am vărsat nici măcar o lacrimă. Mă tratez de această boală, dar tot continui să îmi fac datoria în timp ce iau medicamente.” De fapt, nu s-a îmbolnăvit neapărat din cauză că a obosit îndeplinindu-și datoria sau după ce a ajuns să creadă în Dumnezeu. Încearcă doar să folosească tot soiul de comportamente pentru a le transmite oamenilor un mesaj, acela că îndură suferința și plătește un preț, că a suferit atât de mult în acest mediu și nu s-a plâns niciodată și încă este atât de activ în îndeplinirea datoriei și că are voința de a îndura suferința. Ce le spune asta în mod imperceptibil oamenilor? Că loialitatea sa față de Dumnezeu este de netăgăduit. Ceea ce vrea să exprime este că e loială și dispusă să plătească un preț. Nu este aceasta o formă ascunsă de preamărire de sine? Dacă ar avea rațiune, nu ar aduce în discuție această chestiune, s-ar ruga lui Dumnezeu când nu e nimeni în preajmă, exprimându-și hotărârea și încercând să se cunoască pe sine, sau ar lua medicamentele în mod normal. Pe scurt, nu ar folosi aceste comportamente exterioare pentru a le spune oamenilor că suferă, că își îndeplinește loial datoriile și că ar trebui să fie răsplătită. Nu ar nutri asemenea intenții. Totuși, dacă acționează într-un mod deosebit de frapant, vrând să îi facă pe oameni să aibă o părere bună despre ea și să o laude, atunci asta este un lucru intenționat. Și care este scopul său? Este de a obține ca rezultat preamărirea și mărturisirea despre sine prin mesajul pe care îl transmite oamenilor. Dacă acest om e loial, Dumnezeu va ști, așa că de ce trebuie să se laude cu asta față de alți oameni și să îi facă pe toți să știe asta? Care este țelul său în a-i face pe toți să știe asta? Țelul este de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre el. Dacă nu ar avea acest țel, atunci ar acționa fără intenții și alții nu l-ar vedea făcând aceste lucruri. Dacă este foarte hotărât, va evalua amploarea acțiunilor lui, va face caz și va cugeta la timp și loc, așteptând ca toată lumea să fie în preajmă pentru a cere cuiva să îi aducă medicamentele, evidențiind asta public și cu mare tam-tam. Există un scop foarte clar în asta. Dacă nu ar avea acest scop, atunci ar aștepta până când nu ar mai fi nimeni în preajmă pentru a-și lua medicația. Disponibilitatea ta de a îndura suferința și de a plăti un preț ține de relația ta cu Dumnezeu; nu ai nevoie să faci altora clare și știute aceste lucruri. Dacă îi lămurești pe alții, ce îți pot da ei? În afară de a le câștiga compătimirea și laudele, ce mai poți obține de la ei? Nu, nu mai este nimic. Când înduri o oarecare suferință și plătești un oarecare preț în îndeplinirea datoriei tale, într-un fel, acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le faci și pe care ești dispus să le faci, și îți îndeplinești datoria. În altă ordine de idei, acestea sunt manifestări pe care ar trebui să le ai față de Creator ca ființă creată, așa că de ce ar trebui să le faci publice? Când le faci publice, devin dezgustătoare; ce devine natura unui asemenea comportament? Se transformă în preamărire și mărturisire despre sine și inducere în eroare a celorlalți – natura se schimbă. De exemplu, unii oameni se scarpină mereu în cap de față cu alții și, când cineva îi întreabă de acest lucru, spun: „Nu m-am mai spălat pe cap de mai bine de 10 zile – m-am întâlnit cu destinatari ai Evangheliei unul după altul. Ieri am încercat să îmi fac ceva timp să mă spăl pe cap, dar apoi un potențial destinatar al Evangheliei a venit să cerceteze și nu am putut pleca.” De fapt, nu se spală intenționat pe cap, pentru a le da oamenilor impresia că este foarte ocupat cu îndeplinirea îndatoririlor. Asta se numește fălire. Care este scopul fălirii de sine? Este acela de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre el, și natura acesteia este preamărirea și mărturisirea despre sine. Nici măcar în privința unei asemenea chestiuni minore nu lasă lucrurile așa; tot își dorește să facă mare caz de asta, transformând acest lucru într-un soi de resursă de valoare de care se poate folosi pentru a se da în spectacol, satisfăcându-și ambițiile și dorințele și atingându-și țelul de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre el și să îl venereze. Nu este rușinos? Este rușinos și dezgustător. De unde vin toate aceste lucruri? Vin de la firea coruptă a Satanei, în care zac prefăcătoria, înșelătoria, ticăloșia și ambițiile. Oamenii de acest fel se gândesc constant la imaginea, statutul și reputația lor. Ei nu lasă nimic așa, caută permanent moduri prin care să transforme aceste lucruri în capital, în resurse de care se pot folosi pentru a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să îi venereze. În final, când își ating țelul, se comportă de parcă nu le-ar păsa de asta. Aceasta este un soi de aparență falsă și, în sinea lor, ei de fapt celebrează în secret și sunt mulțumiți de ei înșiși. Nu e acest lucru și mai dezgustător? Este clar că deja au un statut foarte înalt, că toată lumea îi stimează, se uită la ei cu admirație, îi ascultă și îi urmează, dar în aparență, ei tot pretind că nu le place statutul. Acest lucru este și mai ipocrit. În final, toată lumea este indusă în eroare de ei și spune că ei s-au născut fără niciun fel de ambiții, că sunt oameni de acțiune. De fapt, un mic test poate dezvălui asta: dacă sunt deposedați de statutul lor, vor înceta de îndată să își îndeplinească îndatoririle. Așa va fi de rapid; un lucru mărunt le va dezvălui ambițiile. Acestea sunt comportamentele și abordările pe care le scoate la iveală firea coruptă a Satanei, precum și diferitele stări urâte ale oamenilor. Din aceste manifestări, se poate vedea că oamenilor le place statutul și că-și doresc să ocupe un loc în inima altora. Ei își doresc să dețină inimile altora, să îi atragă pe alții de partea lor și să îi facă să îi venereze, să îi admire, și chiar să îi urmeze, înlocuind astfel poziția lui Dumnezeu în inimile altor oameni. Aceasta este o dorință pe care fiecare persoană o are de la naștere. Și asta ce dovedește? Că în viețile oamenilor, lucrul care îi controlează este firea Satanei. În omenirea coruptă, nu există nicio persoană căreia să nu îi placă statutul – chiar și nesăbuiții își doresc să devină oficialități, și chiar și nătărăii vor să îi gestioneze pe alții. Tuturor le place statutul și toți fac lucruri de dragul statutului și concurează cu Dumnezeu pentru statut. Toți au aceste tipuri de comportamente și abordări, precum și acest soi de fire. Astfel, când îi expunem pe antihriștii care se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși, dăm în vileag, de asemenea, firea coruptă a fiecărei persoane. Care este țelul în a da acest lucru în vileag? Țelul este acela de a-i face pe oameni să înțeleagă că aceste comportamente și manifestări de preamărire și mărturisire despre sine nu reprezintă ceva ce umanitatea normală ar trebui să aibă, ci sunt, în schimb, dezvăluiri ale firii corupte și lucruri negative și detestabile. Indiferent cât de istețe ar fi metodele tale de a te preamări și a mărturisi despre tine însuți și indiferent cât de ascunse ți-ar fi acțiunile, niciunele dintre acestea nu sunt lucruri pe care umanitatea normală se cuvine să le aibă și sunt toate detestate, condamnate și blestemate de către Dumnezeu. Astfel, toți oamenii ar trebui să lase deoparte aceste abordări. Preamărirea și mărturisirea despre sine nu reprezintă un instinct creat de Dumnezeu pentru om, ci mai degrabă reprezintă una dintre cele mai tipice dezvăluiri ale firii corupte a Satanei, ba mai mult, este una dintre cele mai tipice și specifice firi și abordări ale esenței corupte a Satanei.

Vă ajută părtășia despre anumite exemple concrete să înțelegeți variatele manifestări ale preamăririi și mărturisirii despre sine, fie că sunt moduri de a vorbi și acționa mai evidente sau mai ascunse? (Da, ne ajută.) Cu ce ajută? Îi ajută pe oameni să se deslușească pe ei înșiși și pe ceilalți. Aceste stări, manifestări și dezvăluiri de care vorbesc Eu, sunt toate lucruri pe care voi le afișați frecvent, și ar trebui să vă comparați propriile stări cu acestea, să înțelegeți exact ce sunteți, ce este exact viața de care depindeți și pe care vă bazați, ce conține exact această viață, ce îi determină exact pe oameni aceste firi să facă și ce îi face pe oameni să trăiască. Prin înțelegerea acestor comportamente, manifestări, abordări și firi specifice, treptat, oamenii se pot diseca și pot ajunge să se cunoască pe ei înșiși, propria esență și natura lor care este potrivnică lui Dumnezeu, și astfel să renunțe la aceste abordări, să vină în fața lui Dumnezeu și să schimbe cu adevărat, să practice în concordanță cu adevărul și să îl trăiască. Unii oameni spun: „Din moment ce preamărirea și mărturisirea despre sine reprezintă o abordare care nu este în concordanță cu adevărul și ține de Satana și de antihriști, dacă nu spun și nu fac nimic, asta nu înseamnă că nu mă preamăresc și nu mărturisesc despre mine?” Acest lucru nu este corect. Așadar, ce mod de comportament nu înseamnă să te preamărești și să mărturisești despre tine însuți? Dacă te dai în spectacol și mărturisești despre tine însuți într-o anumită chestiune, vei obține rezultatul de a-i face pe unii oameni să aibă o părere bună despre tine și să ți se închine. Dar, dacă te dezvălui și îți împărtășești autocunoașterea în privința aceleiași chestiuni, natura acestui lucru este diferită. Nu este adevărat? A se dezvălui pentru a vorbi despre propria autocunoaștere este un lucru pe care umanitatea normală ar trebui să-l aibă. Este un lucru pozitiv. Dacă te cunoști cu adevărat și vorbești despre starea ta corect, drept și precis, dacă vorbești despre o cunoaștere care este întru totul bazată pe cuvintele lui Dumnezeu, dacă aceia care te ascultă sunt lămuriți și trag foloase din asta și dacă mărturisești pentru lucrarea lui Dumnezeu și Îl slăvești, asta înseamnă să mărturisești despre Dumnezeu. Dacă, dezvăluindu-te, vorbești mult despre atuurile tale, despre cum ai suferit și ai plătit un preț și ai rămas ferm în mărturia ta și, drept rezultat, oamenii au o părere bună despre tine și ți se închină, atunci asta înseamnă să mărturisești despre tine însuți. Trebuie să fii capabil să faci diferența între aceste două comportamente. De exemplu, să explici cât de slab și negativ ai fost când te-ai confruntat cu încercări și cum, după ce te-ai rugat și ai căutat adevărul, ai înțeles intenția lui Dumnezeu în cele din urmă, ai dobândit credință și ai rămas ferm în mărturia ta înseamnă să Îl preamărești pe Dumnezeu și să mărturisești despre El. Nu înseamnă deloc să te dai în spectacol și să mărturisești despre tine. Prin urmare, dacă te dai în spectacol și mărturisești despre tine sau nu depinde în principal de măsura în care vorbești despre experiențele tale adevărate sau de măsura în care obții efectul mărturiei despre Dumnezeu; este de asemenea necesar, să analizezi care îți sunt intențiile și obiectivele atunci când vorbești despre mărturia ta bazată pe experiență. Făcând asta, îți va fi ușor să discerni ce fel de comportament adopți. Dacă ai intenția corectă atunci când mărturisești, atunci, chiar dacă oamenii au o părere bună despre tine și ți se închină, aceasta nu este tocmai o problemă. Dacă ai intenția greșită, atunci, chiar dacă nimeni nu are o părere bună despre tine sau nu ți se închină, aceasta este totuși o problemă – iar dacă oamenii chiar au o părere bună despre tine și ți se închină, atunci este o problemă și mai mare. Așadar, nu poți să analizezi doar rezultatele pentru a determina dacă o persoană se preamărește și mărturisește despre ea însăși. Trebuie să analizezi în primul rând intenția sa; modul corect de a face distincția dintre aceste două comportamente se bazează pe intenții. Dacă doar încerci să discerni acest lucru pe baza rezultatelor, este posibil să acuzi pe nedrept oameni buni. Unii oameni împărtășesc mărturii deosebit de reale și, în consecință, alții au o părere bună despre ei și li se închină – poți spune că acei oameni mărturisesc despre ei înșiși? Nu, nu poți. Nu e nicio problemă cu acei oameni, mărturia pe care o împărtășesc și datoria pe care o fac sunt benefice pentru ceilalți și doar cei nesăbuiți și ignoranți, care au o înțelegere denaturată, se închină altor oameni. Cheia pentru a discerne dacă oamenii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși sau nu este să analizezi intenția vorbitorului. Dacă intenția ta este să le arăți tuturor cum a fost dezvăluită corupția ta și cum te-ai schimbat și să le permiți celorlalți să beneficieze din asta, atunci cuvintele tale sunt cinstite, adevărate și în conformitate cu faptele. Astfel de intenții sunt corecte, iar tu nu te dai în spectacol sau nu mărturisești despre tine însuți. Dacă intenția ta este să le arăți tuturor că ai experiențe reale, că te-ai schimbat și ai adevărul-realitate, astfel încât să aibă o părere bună despre tine și să ți se închine, atunci aceste intenții sunt incorecte. Asta înseamnă să te dai în spectacol și să mărturisești despre tine însuți. Dacă mărturia bazată pe experiență despre care vorbești este falsă, întinată și menită să-i tragă pe oameni pe sfoară, să-i împiedice să-ți vadă adevărata stare și să împiedice ca intențiile, corupția, slăbiciunea sau negativitatea să-ți fie dezvăluite altora, atunci astfel de cuvinte sunt înșelătoare și induc în eroare. Aceasta este o mărturie falsă, înseamnă să-L păcălești pe Dumnezeu și să aduci rușine asupra Lui, și reprezintă ceea ce El urăște cel mai mult. Există diferențe clare între aceste stări și toate pot fi discernute pe baza intenției. Dacă îi poți desluși pe alții, vei putea să le vezi stările așa cum sunt cu adevărat, și atunci vei putea să te deslușești pe tine și să-ți vezi stările așa cum sunt de fapt.

După ce ascultă toate aceste predici, unii oameni tot continuă să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși cum făceau și înainte. Cum ar trebui să abordați asemenea oameni? Deslușindu-i, dându-i în vileag și păstrând distanța față de ei. În cazul în care cuvintele lor au valoare ca punct de referință, atunci le puteți lua în considerare, dar dacă nu au niciun fel de valoare de referință, ar trebui să vă lepădați de ele și să nu fiți influențați de acestea. Dacă persoanele în cauză sunt conducători, atunci dați-i în vileag, raportați-i, abandonați-i și nu acceptați conducerea lor. Spuneți așa: „Mereu mărturisești despre tine și te preamărești, mereu ne amorțești, ne controlezi și ne induci în eroare. Ne-am îndepărtat cu toții de Dumnezeu și nici măcar nu Îl avem pe Dumnezeu în inimile noastre – doar tu ești. Acum vom lua atitudine și ne vom lepăda de tine.” Trebuie să acționați în acest mod, trebuie să vă verificați unii pe alții, să vă verificați pe voi înșivă și pe ceilalți. Nu v-ați scărpinat frecvent în cap de față cu alții sau nu le-ați spus oamenilor că ați sărit câteva mese când, de fapt, ciuguleați o grămadă de gustări fără ca ei să vă vadă? Când, uneori, mediul nu o permite, este normal ca oamenii să nu facă duș o lună sau să sară peste duș sau peste spălatul părului deoarece sunt prea ocupați cu munca. Toate acestea sunt cazuri comune și reprezintă prețul pe care oamenii ar trebui să îl plătească. Nu e mare lucru – nu faceți din țânțar armăsar. Dacă cineva face din asemenea chestiuni ceva mai important decât este cazul, scărpinându-se deliberat în cap de față cu alții și spunând că nu și-a spălat părul de câteva zile, luând în mod deliberat medicația de față cu alții sau prefăcându-se extenuați sau într-o condiție fizică foarte proastă, atunci toată lumea ar trebui să se ridice pentru a-i da în vileag și ar trebui să-și exprime nemulțumirea față de ei. Astfel, această persoană lipsită de rușine poate fi îngrădită. Este ipocrită, se fălește pentru ca alți oameni să vadă și, totuși, încearcă să îi facă pe oameni să-și exprime aprobarea față de comportamentul său, să se uite la această persoană cu invidie, admirație și apreciere. Nu îi păcălește pe oameni? Aceste abordări sunt aceleași ca ale fariseilor când țineau în brațe Scripturile și se rugau lui Dumnezeu la colțurile străzilor. Nu este diferit de asta. De îndată ce o persoană îi menționează pe fariseii care țineau în brațe Scripturile și stăteau la colțurile străzilor citind Scripturile și rugându-se, acești oameni gândesc așa: „Acest lucru este prea rușinos. Nu aș face așa ceva.” Cu toate acestea, iau intenționat medicația sau se scarpină în cap de față cu alții, fără a fi conștienți că acțiunile lor au același fel de natură. Nu pot vedea adevărata natură a acestui lucru. Mai târziu, când veți întâlni asemenea chestiuni, va trebui să învățați să deslușiți și să dați în vileag acest fel de oameni, deconspirându-le toată ipocrizia – atunci nu vor mai îndrăzni să acționeze așa. Trebuie să puneți puțină presiune pe ei și să-i faceți să se gândească la faptul că asemenea abordări, comportamente și firi sunt rușinoase și foarte detestate de toți. Dacă oamenii le detestă atât de mult, oare Dumnezeu le detestă? El le detestă chiar mai mult. Inerent, tu ești nimic. Deja ești destul de demn de milă, chiar dacă nu te preamărești și nu mărturisești despre tine însuți, așa că dacă ești atât de demn de milă și tot te preamărești și mărturisești despre tine însuți, nu-i va dezgusta asta pe oameni? Nu ți-ai îndeplinit niciodată loial datoria, nu ai acționat niciodată principial și nu ai îndeplinit în nicio privință cerințele lui Dumnezeu. Deja ai necazuri, așadar dacă te și preamărești și mărturisești pentru tine, atunci lucrurile nu vor fi oare și mai dure pentru tine? Vei fi și mai departe de cerințele lui Dumnezeu și distanța față de îndeplinirea standardului pentru a obține mântuirea va fi și mai mare.

Spuneți-Mi, care este natura problemei în preamărirea și mărturisirea despre sine? Satana i-a corupt pe oameni într-o asemenea măsură; nu-i așa că umanitatea și rațiunea lor nu mai sunt normale? În îndeplinirea îndatoririlor voastre, ați afișat manifestări ale preamăririi și mărturisirii pentru voi înșivă? Cine poate vorbi despre asta? (Eu am afișat o asemenea manifestare. Când îmi îndeplinesc datoria până târziu în noapte, trimit un mesaj grupului de întâlnire pentru ca ceilalți să știe că nu dorm la ora aia, astfel încât ei să creadă că pot îndura suferința și pot plăti prețul. Am făcut eu însămi asta și i-am văzut frecvent și pe alții procedând așa.) Se pare că sunt destui astfel de oameni și nu sunt în minoritate. Nu este acest lucru inutil? Cât de stupid este! Cine mai vrea să spună ceva? (Eu am afișat o asemenea manifestare. Când văd că sunt anumite probleme în lucrarea bisericii, mă apuc să le rezolv, dându-le în mod fals oamenilor impresia că sunt foarte entuziast, dar, de fapt, în majoritatea timpului nu fac nimic după ce vorbesc. Acțiunile mele nu progresează și sunt ineficiente, iar în final problema rămâne nerezolvată și chestiunea rămâne nelămurită. Mă folosesc de entuziasmul meu superficial pentru a-i îmbrobodi pe oameni și pentru a ascunde faptul că nu practic adevărul.) Spui cuvinte goale, vorbești mult și nu acționezi deloc în mod real. Îi lași pe oameni să îți vadă vigoarea, ca și cum ai practica adevărul, dar când vine timpul să faci ceva, nu începi cu toată convingerea să faci acel lucru și doar strigi lozinci. În cele din urmă, pornești cu surle și trâmbițe și termini cu un smiorcăit, lăsând chestiunea neterminată. Această manifestare este, de asemenea, amăgitoare. Pe viitor, când ceva similar se va abate asupra ta, vei știi să distingi această chestiune? (Acum o pot distinge oarecum.) Atunci ai un simț al direcției? Dacă un asemenea lucru se mai abate asupra ta, poți urma doi pași diferiți: primul pas este să judeci dacă te poți ocupa sau nu de această problemă. Dacă poți, atunci ar trebui să te ocupi serios și practic. Al doilea pas este să te rogi la Dumnezeu și să Îi ceri Lui să te îndrume în această problemă, iar atunci când acționezi, e nevoie și să accepți supervizare tuturor, fiind în același timp hotărât să cooperezi și să lucrezi împreună cu toată lumea pentru a termina această sarcină. Dacă înveți să faci lucrurile pas cu pas și să lucrezi într-o manieră practică, atunci vei rezolva această problemă. Dacă rostești mereu cuvinte goale, vorbești mult și doar dai din gură, când faci ceva, o faci superficial, ca să fie făcut, și nu ești cu picioarele pe pământ, atunci ești pungaș. Având în vedere că poți să-ți dai seama că există o problemă în ceea ce privește lucrarea bisericii și ești capabil să sugerezi modul în care ar trebui să fie rezolvată problema, asta dovedește că ai putea avea potențial și aptitudinile de lucru pentru a rezolva această chestiune. Singura chestiune e că există o problemă cu firea ta – acționezi impetuos, nu ești dispus să plătești prețul și te concentrezi doar la a perora lozinci goale. Odată ce descoperi o problemă, prima dată vezi dacă poți sau nu să o rezolvi, și dacă poți, atunci asumă-ți această sarcină și du-o la capăt, rezolvând problema, realizându-ți și îndeplinindu-ți responsabilitatea, și dând socoteală pentru asta lui Dumnezeu. Asta înseamnă să îți îndeplinești îndatoririle și să acționezi și să te comporți într-o manieră realistă. Dacă nu poți rezolva această problemă, atunci raporteaz-o conducătorului tău și vezi cine este mai potrivit să se ocupe de această chestiune. În primul rând, trebuie să îți îndeplinești responsabilitatea; în acest mod, te-ai ținut de datoria ta și ai stat în poziția corectă. După ce descoperi problema, dacă tu nu o poți rezolva, dar o poți raporta, atunci ți-ai îndeplinit prima responsabilitate. Dacă simți că aceasta este o datorie pe care ar trebui să o îndeplinești și că faci față sarcinii, atunci ar trebui să cauți ajutorul fraților și surorilor tale, în primul rând având părtășie despre principii și stabilind un plan, și apoi lucrând împreună armonios pentru a rezolva această chestiune. Aceasta e cea de-a doua ta responsabilitate. Dacă te poți ocupa de ambele responsabilități, atunci îți vei fi îndeplinit bine îndatoririle și vei fi o ființă creată calificată. Îndatoririle oamenilor sunt compuse din nimic altceva decât din aceste două aspecte. Dacă te poți ocupa de lucrurile pe care le vezi și pe care ești capabil să le faci, îndeplinindu-ți bine îndatoririle, atunci ești în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.

Mai sunt și alte manifestări ale preamăririi și mărturisirii despre sine? (Eu am avut recent o asemenea manifestare. Când îmi îndeplineam îndatoririle, mă aglomeram cu lucruri toată ziua, și în biserică erau unele probleme pe care nu le-am rezolvat practic și, în schimb, m-am ocupat de ele cu superficialitate. Totuși, unii oameni au văzut că eram ocupat să-mi îndeplinesc datoria zi de zi, astfel că au avut o părere bună despre mine și m-au admirat. Oare acest comportament nu conține, de asemenea, elemente de preamărire și mărturisire despre sine? Nu pot vedea clar această chestiune și mereu mă simt un pic îngrădit.) Înseamnă asta să mărturisești pentru tine însuți? Dacă ești ocupat cu îndeplinirea îndatoririlor tale, poți îndura suferința și nu te plângi, iar aleșii lui Dumnezeu te apreciază și te admiră, acest lucru este normal și nu se datorează mărturisirii despre sine. Tu doar ești ocupat să îți îndeplinești îndatoririle și nu te fălești sau dai în spectacol, și nu o tot ții cu experiențele tale în ceea ce privește suferința, așadar acest lucru nu are legătură cu mărturisirea despre tine însuți. Totuși, mulți oameni par a fi ocupați când își îndeplinesc îndatoririle, când, de fapt, lucrarea lor nu a adus niciun rezultat și ei nu au rezolvat nicio problemă. Îi aprobă Dumnezeu pe oamenii care sunt ocupați în acest mod? Dacă ești toată ziua ocupat cu probleme simple pe care oamenii care înțeleg adevărul și pricep principiile le pot rezolva în două ore, și te simți destul de obosit și crezi că ai suferit mult, atunci oare nu-ți ocupi timpul cu nimic și doar te fâțâi fără scop? Poți obține aprobarea lui Dumnezeu prin îndeplinirea îndatoririlor tale în acest mod? (Nu.) Lucrezi prea lipsit de eficiență! În această chestiune, trebuie să cauți adevărurile-principii. Uneori, oamenii au destule pe cap și sunt cu adevărat ocupați, lucru care este normal, dar alteori nu au multe de făcut și tot sunt ocupați. Ce cauzează asta? Un motiv este acela că lucrarea ta nu a fost planificată și organizată rezonabil. Trebuie să pricepi îndatoririle cheie ale lucrării, să planifici, să le organizezi rezonabil și să îți îndeplinești îndatoririle cu o eficiență mai mare. Învârteala fără scop și ocupatul timpului în zadar nu vor fi aprobate de către Dumnezeu. O altă situație este aceea în care intenția ta este să îi faci pe oameni să creadă că ești ocupat, iar tu te folosești de acest mijloc și această falsă aparență pentru a-i îmbrobodi pe alții. Ori de câte ori se întrunesc, unii conducători și lucrători nu rezolvă problemele reale, ci fac în schimb observații fără scop, discută permanent în afara subiectului și vorbesc la nesfârșit fără să ajungă la punctul cheie. Acest mod de a fi ocupat – fără să tinzi către eficiență sau progres – se numește că îți ocupi timpul cu nimic. Și ce soi de atitudine este asta? Este îndeplinirea lucrării în mod mecanic, superficial, pierzând timpul, iar în final tot să gândești: „Indiferent ce cred alți oameni sau ce crede Dumnezeu, atât timp cât conștiința îmi este curată, voi fi bine. Măcar nu lenevesc, măcar nu primesc nimic pe gratis.” Din exterior, s-ar putea să pară că nu lenevești, că nu primești nimic pe gratis, că în fiecare zi fie participi la întâlniri, fie îți îndeplinești datoria, și că tot ceea ce faci are legătură cu lucrarea bisericii, dar, de fapt, în adâncul tău, știi că lucrurile pe care le faci nu sunt folositoare sau nu au deloc valoare, și că faci totul în mod mecanic. Asta este problematic. Așadar, cât de bine îți îndeplinești datoria? Știi foarte bine că ai o problemă, dar nu cauți adevărul pentru a o rezolva – asta înseamnă să fii superficial, amorțit și intransigent. Care este consecința când ești superficial și tergiversezi când îți îndeplinești îndatoririle? Cu siguranță nu vei dobândi aprobarea lui Dumnezeu, deoarece nu acționezi cu principii și eficient, iar a-ți îndeplini astfel datoria înseamnă, pur și simplu, că muncești. Dacă ești emondat și ajutat și tot nu te căiești, ba chiar te plângi și ești negativ și te lași pe tânjală când lucrezi, atunci nu poți fi decât eliminat. Așadar, dacă nu urmărești adevărul pentru a rezolva problema superficialității, indiferent cât timp îți îndeplinești îndatoririle nu va fi de niciun folos, și nu vei atinge standardele de îndeplinire a îndatoririlor cu loialitate. Merită să reflectezi asupra acestei probleme. Dumnezeu cere ca oamenii să acționeze cu principii, să practice adevărul și să fie onești. Dacă cineva poate să pătrundă în aceste adevăruri, atunci va dobândi rezultate în îndeplinirea îndatoririlor sale, și cel puțin va putea să acționeze principial. Fundamentul și cheia pentru a spori eficiența cuiva se află în acestea. Dacă cineva nu are adevărurile-principii, atunci indiferent cât de mult este ocupat cu îndeplinirea îndatoririlor și indiferent cât de mult lucrează în fiecare zi, nu va vedea rezultate adevărate. Când judecă dacă cineva își îndeplinește îndatoririle cu loialitate sau nu, Dumnezeu nu Se uită la durata îndeplinirii îndatoririlor, ci mai degrabă la rezultatele sale practice și la eficiența muncii sale, și dacă acționează cu principii și în concordanță cu adevărul. Simplu spus, El Se uită dacă, în îndeplinirea îndatoririlor, oamenii au sau nu o adevărată mărturie bazată pe experiență și pătrundere în viață. Dacă oamenii nu au niciun adevăr-realitate, atunci sunt doar muncitori, dar dacă pot să practice adevărul și să acționeze cu principii, atunci acesta este un semn că își îndeplinesc îndatoririle ca oameni ai lui Dumnezeu. Prin această comparație, se poate înțelege că doar cei care îndeplinesc standardele îndeplinirii îndatoririlor pot fi considerați oamenii lui Dumnezeu. Cei care nu îndeplinesc standardele, care sunt mereu superficiali, sunt muncitori. Dacă cineva poate ajunge să înțeleagă adevărul și să acționeze cu principii, atunci îndeplinirea oricărei datorii nu va fi o problemă pentru acea persoană, și atât timp cât va bâjbâi o perioadă, va atinge în cele din urmă standardele pentru îndeplinirea îndatoririlor. În ceea ce-i privește pe cei de calibru prea mic sau care sunt mereu superficiali, acestora le va fi dificil să se ridice la înălțimea cerințelor, și îndeplinirea îndatoririlor pentru ei nu va fi nimic mai mult decât muncă. Cât despre oamenii confuzi, stupizi și cei cu umanitate slabă care nu lucrează adecvat, care nu acceptă adevărul indiferent cum le este transmis prin părtășie, și care continuă să acționeze cu nepăsare, ei pot fi doar eliminați și lăsați să creadă în Dumnezeu cum doresc ei. Așadar, dacă cineva nu își îndeplinește principial datoria și se fâțâie fără scop și se ocupă cu nimic în fiecare zi, atunci trebuie să caute rapid adevărul pentru a rezolva asta și pentru a acționa cu principii. Ar trebui să își poată îndeplini datoria în mod normal în fiecare zi și nu să fie mulțumit doar când lucrează mult timp, dând importanță eficienței și creării unui produs finit – doar asemenea oameni sunt oameni aprobați de Dumnezeu și care își îndeplinesc îndatoririle în mod loial.

În zilele noastre, sunt mulți oameni care Îl urmează pe Dumnezeu și își îndeplinesc îndatoririle, dar o parte din ei nu au urmărit niciodată adevărul și, atunci când își îndeplinesc îndatoririle, acționează mereu nechibzuit și potrivit propriilor dorințe, făcând orice doresc. Nu fac greșeli mari, dar fac tot timpul mici greșeli, în special să pară ocupați zilnic când, în realitate, nu s-au ocupat de chestiunile potrivite și pierd vremea. Am putea spune și că muncesc doar cât să se descurce. Nu sunt în pericol asemenea oameni? Dacă cineva își abordează permanent îndatoririle și însărcinarea dată de Dumnezeu cu o atitudine atât de lipsită de respect, ce fel de consecințe vor fi? A munci ineficient și a fi eliberat de îndatoriri reprezintă o consecință ușoară – dacă cineva comite diferite feluri de fapte rele, atunci ar trebui îndepărtat, iar Dumnezeu va da Satanei o asemenea persoană. Ce înseamnă să fie dată Satanei? Înseamnă că Dumnezeu nu va mai avea grijă de acea persoană, că Dumnezeu nu o va mântui și că persoana va începe să o ia pe calea greșită și atunci va fi pedepsită. Înțelegeți asta, nu? Acum este timpul în care Dumnezeu dezvăluie oamenii, și dacă temporar, tu nu urmezi calea corectă, atunci Dumnezeu se va folosi de mediul practic pentru a-ți da o șansă să-ți recunoști problemele. Totuși, odată ce știi că Dumnezeu ți-a dat un oarecare timp pentru a reflecta, că Dumnezeu îți dă o ultimă șansă, dacă tot nu te schimbi și continui cu încăpățânare să-ți îndeplinești îndatoririle superficial, atunci Dumnezeu va acționa. Când Dumnezeu a intenționat să distrugă orașul Ninive, a făcut asta imediat? Nu. Care a fost primul pas al lui Dumnezeu când a acționat? Prima dată l-a informat pe Iona și i-a spus explicit cum va decurge întregul proces și care erau intențiile Sale. Apoi, Iona s-a dus în Ninive și a mers prin tot orașul, anunțând: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!” (Iona 3:4). Acest mesaj a ajuns la urechile tuturor; bărbații și femeile, tinerii și bătrânii, oameni din toate clasele sociale au auzit despre el – era cunoscut în toate gospodăriile, și chiar și regele lor a auzit știrea. De ce a acționat Dumnezeu astfel? Observând această chestiune, se poate vedea că indiferent dacă El îi mântuiește pe oameni, îi dezvăluie sau îi pedepsește, toate modurile în care El îi tratează pe oameni au proceduri și principii. El nu acționează după toane bruște, distrugând imediat pe cineva pentru că nu Îi place cum arată acea persoană. În schimb, El lasă să treacă niște timp. Care este scopul Lui în a lăsa să treacă acest timp? (Să lase oamenii să se căiască.) Este să-i anunțe pe cei din Ninive ce are de gând să facă, să le permită să reflecteze și, puțin câte puțin, să ajungă să-I înțeleagă intențiile și să înceapă să se întoarcă treptat. Există un proces în cazul oamenilor care recunosc acest lucru, iar aceste 40 de zile reprezintă timpul dat de Dumnezeu oamenilor pentru a se întoarce. Dacă ei tot nu s-au întors după cele 40 de zile și nu și-au mărturisit Lui păcatele, atunci Dumnezeu va împlini această chestiune așa cum a zis că va face. Asta deoarece Dumnezeu vorbește serios și ce spune El se va face – nu există falsitate în aceste cuvinte. Așadar, care a fost reacția oamenilor din Ninive când au auzit această veste? S-au îmbrăcat imediat în saci și s-au acoperit cu cenușă? Nu, a fost un proces. Inițial, s-ar putea ca oamenii să se fi îndoit: „Dumnezeu ne va distruge; chiar a zis El asta? Ce am făcut?” După asta, toate gospodăriile s-au informat una pe alta cu privire la această chestiune și au purtat discuții. Ei simțeau că venise o criză și că erau la răscrucea dintre viață și moarte. Așadar, ce ar trebui să facă? Ar trebui să mărturisească și să se căiască sau să fie sceptici și să se împotrivească? Dacă ar fi ales cu adevărat să fie sceptici și să se împotrivească, ar fi fost distruși după 40 de zile, dar dacă își mărturiseau păcatele și se întorceau, atunci ar mai fi avut o cale de salvare. După ce au discutat această chestiune la toate nivelurile timp de multe zile, o foarte mică parte a cetățenilor a putut să adopte o atitudine de mărturisire a păcatelor lor și de întoarcere. Au putut să se închine în semn de venerație, să ofere jertfe sau să arate unele comportamente și manifestări bune. Dar a fost un personaj foarte important care a salvat acest oraș – cine a fost acesta? A fost regele din Ninive. El a ordonat întregului oraș, de la rege până la cel mai de jos om din popor, să se acopere în saci și cenușă, să-și mărturisească păcatele și să se căiască în fața lui Iahve Dumnezeu. După ce a dat acest ordin, putea cineva din oraș să îndrăznească să nu facă asta? Un rege are genul acesta de putere. Dacă și-ar fi folosit puterea pe care o avea pentru a face lucruri rele, atunci oamenii țării ar fi suferit un mare dezastru, dar, în schimb, el și-a folosit această putere pentru a face lucruri bune, lucruri care țin de venerarea lui Dumnezeu și întoarcerea la El, iar orașul a fost salvat, oamenii din întreaga țară au fost mântuiți și au avut speranța de a fi iertați. Lucrul acesta nu a fost decis de un singur gând al acestui rege? Dacă el ar fi spus: „Indiferent dacă sunteți sau nu dispuși să vă căiți, eu nu o voi face; sunteți pe cont propriu. Eu nu cred în asemenea lucruri și nu am făcut nimic rău. Mai mult, eu am statut, așa că ce îmi poate face Dumnezeu mie? Mă poate îndepărta de pe tron? Dacă orașul va fi distrus, n-are decât. Fără acești oameni de rând, eu tot voi fi rege, exact cum eram și înainte!” Ce ar fi fost dacă el ar fi avut o asemenea idee, asemenea gândire? Atunci mult mai puțini oameni din popor ar fi fost mântuiți și Dumnezeu, în cele din urmă, poate că i-ar fi scos în mod selectiv pe oamenii care erau dispuși să se căiască. După ce El i-a scos la iveală, cei care mai degrabă ar fi murit decât să se căiască ar fi fost distruși odată cu orașul și bineînțeles că regele ar fi fost printre ei. Cât despre cei care erau dispuși să se căiască, ei ar fi putut să continue să trăiască după ce Dumnezeu îi scotea din oraș. Dar cel mai bun lucru a fost faptul că regele din Ninive a putut să preia inițiativa, acoperindu-se cu pânză de sac și cenușă, și să le spună oamenilor din oraș, fie că erau femei sau bărbați, tineri sau bătrâni – indiferent cine erau, indiferent că erau oficialități de rang înalt sau țărani din clasa de jos – de la aristocrați până la civili obișnuiți, că trebuie să se îmbrace cu toții în pânză de sac și să se acopere cu cenușă și să îngenuncheze în fața lui Iahve Dumnezeu cu venerație, să se prosterneze și să-și mărturisească păcatele, să-și exprime atitudinea de întoarcere, să întoarcă spatele căii rele și să se lepede de răul din mâinile lor, să se căiască în fața lui Dumnezeu și să se roage ca El să nu îi distrugă. Regele din Ninive a preluat inițiativa prin căință și mărturisirea păcatelor sale în fața lui Dumnezeu și, procedând astfel, a salvat întreaga populație a orașului, mulți alți oameni beneficiind de asta împreună cu el. Preluând inițiativa în această chestiune, puterea lui a devenit valoroasă. Acest rege conducându-și oamenii ca să se întoarcă în fața lui Dumnezeu reprezintă ceva ce Dumnezeu comemorează.

Aveți vreun beneficiu din a avea părtășie atât de detaliată privind preamărirea și mărturisirea pentru sine a antihriștilor? Având părtășie iar și iar în acest mod, dând exemple, spunând povești, folosind diverse mijloace și termeni pentru a descrie și a defini asta – dacă oamenii tot nu înțeleg, atunci le lipsește cu adevărat înțelegerea spirituală și asemenea oameni sunt fără speranță. Care este scopul în a avea părtășie atât de detaliată? Scopul este de a ne asigura că, după ce oamenii aud aceste cuvinte, ceea ce înțeleg și acceptă nu sunt doctrinele, sensul literal sau o anumită exprimare, ci mai degrabă un adevăr cu privire la modul în care stau lucrurile și unele adevăruri și principii legate de esența oamenilor, de existența și de viețile lor. Dacă puteți compara aceste zicale sau aceste exemple despre care am vorbit Eu cu propria stare reală sau cu lucrurile pe care le dezvăluiți în viața voastră, atunci puteți înțelege adevărul și sunteți persoane cu înțelegere spirituală. A le compara înseamnă a conecta fiecare exemplu și fiecare chestiune discutată cu starea voastră și a conecta fiecare aspect al adevărului asupra căruia avem părtășie cu propria stare și propriile dezvăluiri. Dacă știi cum să conectezi aceste lucruri și să aplici asta, atunci ai înțelegere spirituală, ai speranța de a pătrunde în adevărul-realitate și poți înțelege adevărul. Dacă nu înțelegi, indiferent de ce se spune, dacă nu poți lega aceste lucruri de tine însuți, dacă simți că indiferent ce auzi nu are legătură cu ceea ce dezvălui tu și cu propria natură-esență, și dacă nu poți găsi corespondența, atunci ești complet ignorant și nu îți poate intra nimic în cap; îți lipsește înțelegerea spirituală. Asemenea oameni cărora le lipsește înțelegerea spirituală sunt buni doar să muncească și nu pot pătrunde adevărul-realitate. Oamenii care vor să dobândească mântuirea trebuie să pătrundă adevărul-realitate, iar pentru a pătrunde adevărul-realitate, o persoană trebuie să înțeleagă aceste cuvinte și să înțeleagă aceste povestiri și circumstanțe despre care am vorbit Eu, precum și care este fiecare chestiune, care tip de dezvăluire și esența fiecărui tip de persoană și tipuri de manifestări și stări, și să le poată compara pe toate acestea cu propriile persoane. Doar în acest mod pot înțelege adevărul; dacă nu ajung la acest punct, atunci nu îl pot înțelege. E ca atunci când oamenii cresc găini – dacă cineva crește o găină o jumătate de an și aceasta tot nu a ouat, se poate spune că acea găină nu ouă? (Nu.) Dacă proprietarul are această găină de trei ani și a hrănit-o cu boabe și verdețuri, dar indiferent de ceea ce mănâncă tot nu face un ou, se poate spune că acea găină nu ouă? (Da.) Așadar, când vine vorba de oameni, unii dintre ei nu înțeleg, indiferent ce predici ascultă și indiferent cum ai părtășie cu ei privind adevărul. Aceasta este o persoană fără înțelegere spirituală. Mai este un tip de persoană, genul care poate înțelege ceea ce a auzit dar nu pune în practică, nu se întoarce. Acest tip de persoană este terminată și este la fel precum oamenii din orașul Sodoma – sortită distrugerii. Antihriștii aparțin acestei categorii de oameni; ei nu se întorc indiferent de cum ai tu părtășie cu privire la adevăr. Este aceasta doar o fire intransigentă? (Nu.) Ei au o natură-esență care I se opune lui Dumnezeu și este ostilă adevărului, și pentru o asemenea persoană nu se pune problema să înțeleagă adevărul. Ea face un dușman din adevăr, se opune adevărului și lui Dumnezeu și e ostilă lucrurilor pozitive, așa că, atunci când tu ai părtășie cu privire la adevăr, nu-l tratează ca fiind adevărul, ci mai degrabă ca pe un soi de teorie, învățătură sau doctrină. După ce ascultă părtășia, își înzestrează inima cu asta, astfel încât apoi să se poată făli și să poată câștiga propriul interes, statut, faimă și câștig. Acesta este țelul său. Indiferent de cum ai tu părtășie cu privire la adevăr și indiferent câte exemple discuți tu, nu o poți reforma, nu o poți face să-și reconsidere intențiile și nu poți schimba modul în care face lucrurile. E o persoană care nu urmărește adevărul. Oamenii care nu acceptă și nu practică adevărul după ce îl aud nu pot fi schimbați de către adevăr, iar Dumnezeu nu va mântui asemenea oameni. Cei de acest fel pot fi definiți în esență ca oameni care sunt ostili adevărului, și pentru a fi mai clar, ei sunt antihriști. Aceasta este diferența dintre antihriști și oamenii obișnuiți.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.