Mai sunt și alte manifestări ale preamăririi și mărturisirii despre sine? Ar trebui să reflectați cu toții asupra voastră în ceea ce privește această chestiune. Ați face un asemenea lucru precum mărturisirea despre voi înșivă? Poți fi înfrânat de conștiință și rațiune și poți să nu îți îngădui un asemenea lucru rușinos? Dacă te poți înfrâna, atunci asta arată că ai rațiune, că ești diferit de antihriști. Dacă nu ai această rațiune și ai acest fel de ambiții și dorințe și ești capabil să faci un asemenea lucru precum mărturisirea de sine, atunci ești la fel ca un antihrist. Așadar, cum este în cazul vostru? Acționezi cu înfrânare? Dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu, simțul rușinii, și rațiune, atunci, chiar dacă îți dorești să faci aceste lucruri, te vei gândi că acestea Îl vor ofensa pe Dumnezeu și vor fi detestate de El, și atunci vei putea să te înfrânezi și nu vei îndrăzni să mărturisești despre tine însuți. Dacă te înfrânezi o dată și apoi a doua oară, după un timp, aceste idei, aceste intenții și gânduri vor începe să se diminueze, puțin câte puțin. Vei avea discernământ privind aceste idei și vei simți că sunt demne de dispreț și dezgustătoare, impulsurile și dorințele de a proceda în acest fel se vor diminua și, treptat, vei fi capabil să te stăpânești și să te controlezi într-atât încât aceste idei se vor naște din ce în ce mai rar. Dacă ești conștient de ele, dar nu te poți înfrâna și nutrești intenții extrem de puternice, dorindu-ți doar să îi faci pe oameni să te venereze, și te simți nesatisfăcut dacă nimeni nu te venerează sau nu te urmează și devii plin de ură și vrei să faci ceva și ești capabil să mărturisești despre tine și să te fălești fără scrupule, atunci ești un antihrist. Cum este în cazul vostru? (Când sunt conștient de acestea, mă pot înfrâna.) Pe ce te bazezi pentru a te înfrâna? (Mă bazez pe ceva cunoaștere în privința lui Dumnezeu și pe faptul că am o inimă cu frică de Dumnezeu.) Dacă cineva are o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci se poate înfrâna. La înfrânare nu ajungi dacă te abții sau dacă te blochezi, ci mai degrabă prin înțelegerea adevărului și frica de Dumnezeu. O persoană se înfrânează prin rațiune și cunoaștere și, în același timp, se înfrânează deoarece are un pic de inimă cu frică de Dumnezeu și este speriată să nu Îl ofenseze pe Dumnezeu. Dacă rațiunea ta nu te poate înfrâna și nici nu ai o inimă cu frică de Dumnezeu și nu simți rușinea când mărturisești pentru tine însuți și-ți dorești să insiști în a proceda în acest fel, fără să renunți până ce nu îți atingi țelul, atunci natura acestui lucru este diferită – ești un antihrist.

Tehnicile și manifestările pe care le au antihriștii pentru a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși sunt variate. Unele presupun ca antihriștii să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși în mod direct și să discute despre toate meritele lor, în timp ce altele implică modalitățile prin care ei găsesc întorsături de fraze în mod indirect sau metode de a-i face pe oameni, cu șiretenie, să aibă o părere bună despre ei și să își atingă țelul de a-i determina pe oameni să îi admire, să îi venereze și să îi urmeze, și chiar să ocupe un loc în inimile oamenilor – aceasta este natura unui asemenea comportament. Firea antihriștilor de a se preamări și de a mărturisi despre ei înșiși diferă de cea a oamenilor obișnuiți în ceea ce privește natura sa, rezultatele pe care le are, precum și în modurile în care se manifestă și prin intențiile și țelurile subiacente. Mai mult decât atât, oare oamenii care se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși doar vorbesc despre toate meritele lor? Uneori, ei vorbesc și despre părțile lor rele, dar le analizează cu adevărat și încearcă să se cunoască atunci când fac asta? (Nu.) Atunci, cum poate cineva să descopere că propria cunoaștere de sine nu este reală și că, în schimb, este alterată și ascunde o intenție? Cum poate înțelege cineva pe deplin această chestiune? Punctul central aici este acela că încearcă să se cunoască pe sine și să își dezvăluie slăbiciunile, imperfecțiunile, metehnele și firile corupte în același timp în care caută scuze și motive care să îl absolve de vină. Pe furiș, le spune oamenilor: „Toată lumea poate face greșeli, nu doar eu. Și voi toți sunteți capabili de asemenea să faceți greșeli. Greșeala făcută de mine este scuzabilă; este o greșeală minoră. Dacă voi ați face aceeași greșeală, ar fi un caz mult mai grav decât al meu, deoarece voi nu ați reflecta asupra voastră și nu v-ați diseca. Chiar dacă fac greșeli, sunt mai bun decât voi și am mai multă rațiune și integritate.” Când toți aud aceste cuvinte, ei gândesc: „Ai perfectă dreptate. Înțelegi adevărul atât de mult și ai cu adevărat statură. Când greșești, poți să reflectezi asupra greșelii și să te diseci; ești mult mai bun decât noi. Noi, dacă greșim, nu reflectăm asupra greșelii și nu încercăm să ne cunoaștem, și de frica rușinii nu îndrăznim să ne disecăm. Ai o statură mai mare și mai mult curaj decât noi.” Acești oameni au făcut greșeli, dar tot au câștigat respectul altora și și-au cântat osanale – ce fel de fire este aceasta? Unii antihriști sunt experți în mod special în a simula, a-i înșela pe oameni și în a crea o fațadă. Când întâlnesc oameni care înțeleg adevărul, încep să vorbească de autocunoaștere și spun, de asemenea, că sunt un diavol și o satană, că umanitatea lor este rea și că merită să fie blestemați. Să spunem că întrebi: „Dacă spui că ești un diavol și o satană, ce fapte rele ai comis?” Îți va răspunde: „Nu am făcut nimic, dar sunt un diavol. Și nu sunt doar un diavol; sunt și o satană!” Tu îl întrebi apoi: „Din moment ce zici că ești un diavol și o satană, ce fapte rele ale unui diavol și ale unei satane ai comis și cum I te-ai împotrivit lui Dumnezeu? Poți spune adevărul cu privire la lucrurile rele pe care le-ai făcut?” Îți va răspunde: „Nu am făcut nimic rău!” Apoi insiști și întrebi: „Dacă nu ai făcut nimic rău, atunci de ce spui că ești un diavol și o satană? Ce încerci să realizezi spunând asta?” Când îl iei așa serios, va zice că nu are nimic de spus. De fapt, a făcut multe lucruri rele, dar sub nicio formă nu-ți va împărtăși informații despre asta. Va spune doar vorbe mari și va recita ceva doctrine pentru a vorbi despre cunoașterea de sine într-un mod găunos. Când vine vorba despre modul specific în care i-a atras pe oameni, i-a înșelat, s-a folosit de ei bazându-se pe sentimentele lor, despre cum nu a reușit să ia în serios interesele casei lui Dumnezeu, despre cum a procedat contra aranjamentelor lucrării, cum L-a înșelat pe Cel de mai sus, a ascuns lucrurile de frați și surori și cât de mult a dăunat intereselor casei lui Dumnezeu, nu va rosti un cuvințel despre aceste fapte. Reprezintă asta o adevărată cunoaștere de sine? (Nu.) Spunând că este un diavol și o satană, nu mimează cunoașterea de sine pentru a se preamări și a mărturisi despre sine? Nu este asta metoda folosită? (Ba da.) O persoană obișnuită nu poate distinge această metodă. Când unii conducători sunt concediați, apoi curând sunt realeși, și tu întrebi care este motivul, unii oameni spun: „Conducătorul are un calibru bun. Știe că este un diavol și o satană. Cine mai are un asemenea nivel de cunoaștere? Doar oamenii care caută realmente adevărul au această cunoaștere. Niciunul dintre noi nu poate dobândi această cunoaștere de sine; o persoană obișnuită nu are o asemenea statură. Din acest motiv, toți l-au reales.” Ce se întâmplă aici? Acești oameni au fost induși în eroare. Conducătorul știa că este un diavol și o satană, dar tot a fost ales de toată lumea, așadar ce efect și ce consecință are asupra oamenilor faptul că le-a zis acestora că este un diavol și o satană? (Îi face pe oameni să aibă o părere foarte bună despre el.) Așa este, îi face pe oameni să aibă o părere și mai bună despre el. Non-credincioșii numesc această metodă „să te retragi ca să avansezi”. Asta înseamnă că, pentru a-i face pe oameni să aibă o părere și mai bună despre el, la început spune lucruri rele despre propria persoană, astfel încât alții cred că se poate deschide și se poate cunoaște pe sine, că are profunzime și discernământ și o înțelegere profundă, și, din acest motiv, toți îl venerează și mai mult. Care este rezultatul când toți îl venerează și mai mult? Când vine din nou timpul să se aleagă conducători, este considerat în continuare persoana perfectă pentru acest rol. Nu este destul de ingenioasă metoda aceasta? Dacă nu ar vorbi despre propria cunoaștere de sine în acest mod și nu ar spune că este un diavol și o Satană și că este, în schimb, doar negativ, când ceilalți ar vedea asta, ar spune: „Imediat după ce ai fost concediat și ți-ai pierdut statutul, ai devenit negativist. Obișnuiai să ne înveți să nu fim negativiști, iar acum negativitatea ta este chiar mai gravă decât a noastră. Nu te vom alege.” Nimeni nu ar avea o părere bună despre un asemenea conducător. Chiar dacă tuturor le-ar lipsi discernământul în privința sa, măcar nu l-ar alege pentru a fi din nou conducător, iar această persoană nu și-ar atinge țelul de a-i face pe ceilalți să aibă o părere bună despre ea. Dar acest conducător ia inițiativa, spunând: „Sunt un diavol și o satană; fie ca dumnezeu să mă blesteme și să mă trimită în al optsprezecelea nivel al iadului și să nu-mi mai permită să mă reîncarnez pentru toată eternitatea!” Unora le pare rău pentru el când aud asta și spun: „Conducătorul nostru a suferit atât de mult! Of, cum a fost nedreptățit! Dacă Dumnezeu nu îi permite să fie conducător, atunci noi îl vom alege.” Toată lumea îl susține foarte mult pe conducător, deci nu au fost oamenii induși în eroare? Intenția originală a vorbelor sale a fost confirmată, dovedind că într-adevăr îi induce pe oameni în eroare în acest mod. Satana îi induce uneori pe oameni în eroare preamărindu-se și mărturisind despre sine, și uneori își poate admite greșelile într-un mod întortocheat când nu are altă opțiune, dar totul nu este decât o fațadă, și țelul este să câștige mila și înțelegerea oamenilor. Ba chiar va spune: „Nimeni nu este perfect. Toată lumea are firi corupte și toată lumea poate face greșeli. Atât timp cât îți poți corecta greșelile, ești o persoană bună.” Când oamenii aud asta, ei simt că este drept și continuă să îl venereze și să îl urmeze pe Satana. Metoda Satanei este să își recunoască greșelile în mod proactiv și să se înalțe pe sine pe ascuns și să ocupe o poziție mai înaltă în inimile oamenilor, astfel încât oamenii să accepte totul la el – chiar și erorile – și să ierte aceste erori, să le uite treptat și, în cele din urmă, să îl accepte pe Satana în întregime, devenindu-i loiali până la moarte, fără să-l lase sau să-l abandoneze niciodată și urmându-l până la capăt. Nu este aceasta metoda Satanei de a face lucrurile? Astfel acționează Satana, iar antihriștii folosesc și ei acest tip de metodă atunci când acționează pentru a-și îndeplini ambițiile și țelurile lor de a-i face pe oameni să îi venereze și să îi urmeze. Consecințele la care duce asta sunt aceleași și nu sunt deloc diferite de consecințele inducerii în eroare a oamenilor și a coruperii lor de către Satana.

Când unii oameni vorbesc despre cunoașterea de sine, se prezintă ca pe un dezastru total și ca buni de nimic, spunând chiar că sunt un diavol și o satană, că merită să fie blestemați și că nu s-ar plânge dacă Dumnezeu i-ar elimina. Totuși, acești oameni nu au o înțelegere adevărată a naturii-esență proprii sau a firilor corupte personale și nu sunt capabili să împărtășească nimic din adevărata lor stare. În schimb, încearcă să folosească o fațadă pentru a-i induce pe alții în eroare și folosesc metoda și tehnica recunoașterii voluntare a greșelilor și pe cea de „retragere pentru a avansa” pentru a-i orbi și înșela pe oameni și pentru a-i face apoi să aibă o părere buna despre ei. Aceasta este practica antihriștilor. Data viitoare când veți întâlni pe cineva de acest fel, cum ar trebui să tratați acea persoană? (Ar trebui să examinăm detaliile.) Așa este, trebuie să învățați să cercetați chestiunea și să examinați detaliile. Și cât de profund trebuie să cercetați? Faceți asta până când cerșește îndurare și spune: „Niciodată nu o să vă mai induc în eroare. Chiar dacă mă alegeți să vă fiu din nou conducător, nu voi accepta acel rol.” Spuneți-i: „Niciodată nu vom mai fi induși în eroare de către tine și nici nu te vom mai alege să fii conducătorul nostru, așa că nu mai visa!” Cum sună asta? Toți aceia care vorbesc într-un mod exagerat despre propria autocunoaștere și care chiar se blestemă, fără ca nimic din toate acestea să sune natural, sunt oameni de o spiritualitate falsă și ipocriți, și toate cuvintele lor induc în eroare. În discursul unor asemenea oameni, există o caracteristică și câteva detalii pe care ar trebui să fii capabil să le discerni. De exemplu, spune-Mi, dacă o persoană este rugată să scrie un jurământ de păstrare a ofrandelor, care ar trebui să fie prima propoziție a jurământului? Ce ar trebui să scrie cineva cu raționalitate și umanitate? Ce ton și ce exprimare ar folosi pentru a se poziționa corect și pentru a-și face cunoscută atitudinea? Când oamenii obișnuiți vorbesc, toată lumea poate simți că vorbesc normal, dar tagma ambițioasă a oamenilor răi sau a antihriștilor are un ton anume atunci când ei vorbesc, unul care este diferit de cel al unei persoane obișnuite. De exemplu, aceștia spun: „Dacă eu, cutărică, delapidez un singur cent din ofrandele lui dumnezeu, fie să mor de o moarte mizerabilă – să fiu călcat de o mașină!” Ce fel de ton este acesta? Încep cu cuvântul „eu”, adoptând un ton foarte ostentativ – motivul din spatele tonului și al manierei de a vorbi poate fi observat chiar în cuvintele folosite. Primul cuvânt este „eu” – adoptă un ton afectat și ascuțit – nu este acesta un jurământ afectat? Cum se numește un asemenea jurământ? Se numește afectat și ipocrit. Să scrii un jurământ cu atâta agresivitate – ce fel de fire este aceasta? Acesta este un jurământ, în fața cui îl depui? Îl depui în fața lui Dumnezeu, așadar cum ar trebui să vorbească o persoană normală în acest caz? Ar trebui să vorbească într-o manieră smerită, să ia poziția cuvenită, să se roage lui Dumnezeu și să vorbească din inimă. Nu ar trebui să folosească cuvinte pompoase sau să fie agresivă. Asemenea oameni sunt foarte agresivi chiar și atunci când depun un jurământ – firea lor satanică este atât de gravă! Este greu de spus dacă jurământul este adevărat sau fals. Asta e ceea ce vrea să spună: „Nu ai încredere în mine? Îți este teamă că profit de casa lui dumnezeu, că fur ofrandele? Mă folosești, dar nu ai încredere în mine, și îmi ceri să jur – atunci voi jura, tu doar urmărește-mă dacă îndrăznesc sau nu să jur! Nu cred că aș putea să fac așa ceva.” Ce fel de atitudine este aceasta? Este una agresivă și lipsită de scrupule. Ba chiar are îndrăzneala să cârtească împotriva lui Dumnezeu și să folosească jurământul pentru a se justifica și a-i induce pe oameni în eroare. Este asta frică de Dumnezeu? Nu e niciun fel de pietate în asta. Această persoană este o satană și un antihrist; așa vorbesc antihriștii. Să faci un jurământ cu aluzii cârtitoare – ce fel de fire este aceasta? Mai poate fi mântuită o asemenea persoană, mai poate? Ați întâlnit vreodată acest tip de persoană? Nu știți cum să deslușiți aceste manifestări, dezvăluiri sau firi pe care o asemenea persoană le arată, nu? Unii oameni chiar cred că acest tip de persoană este lucidă, că are înțelegere spirituală, că este onestă și loială lui Dumnezeu. Nu este nesăbuit acest lucru? Nu este lipsă de discernământ? Acest comportament și fire teribilă pot fi observate în chiar cuvintele și expresiile jurământului, dar oamenii tot cred că acest antihrist este destul de bun. Înțeleg acești oameni adevărul? Se pare că doctrinele reprezintă tot ceea ce înțelegeți, că puteți să vorbiți doar de doctrine și să rostiți cuvinte goale și că sunteți lipsiți de discernământ când vine vorba de chestiuni și probleme particulare. Pe viitor, dacă dați de asemenea tip de chestiuni, o să le puteți discerne? (Da.) Toți oamenii care scriu asemenea jurăminte sunt bestii și tuturor le lipsește umanitatea. Ați mai văzut acest tip de jurământ? Ați scris vreodată un asemenea jurământ? (Da.) Avea același ton și aceeași introducere ca acesta? (Nu era la fel de direct.) Atunci natura acestuia era aceeași? (Da.) Natura acestuia era aceeași. Depunerea unui jurământ nu este precum angajarea într-o bătălie, care necesită un spirit eroic de autosacrificiu. Nu necesită acest tip de spirit. Când depui un jurământ în fața lui Dumnezeu, trebuie să te gândești la el temeinic, să înțelegi de ce trebuie să îl scrii, în fața cui depui acest jurământ și faci această promisiune. Ceea ce vrea Dumnezeu este atitudinea unei persoane, nu acest fel de spirit. Acest spirit al tău este agresiv și cârtitor; este o manifestare a firii arogante a Satanei. Nu este pietate și nu este o manifestare pe care ființele create s-ar cuveni să o aibă, și cu atât mai puțin reprezintă o poziție pe care ființele create ar trebui să o adopte. Oare oamenii care afișează acest tip de manifestare nu au fost influențați de eroismul național? Are legătură cu asta? Oamenii au fost prea profund otrăviți – imediat ce scriu un jurământ sau o promisiune, ei se gândesc la toate figurile ilustre de-a lungul veacurilor care au fost loiale țărilor și oamenilor lor. Acele figuri ilustre au făcut parte din ceata Satanei și au acționat într-un mod lipsit de scrupule pentru a se distinge, pentru a fi martori pentru ei înșiși, pentru a ocupa un loc în inimile oamenilor și pentru a lăsa în urmă o reputație bună ca să intre în istorie și să-și câștige un renume care să dăinuiască pentru eternitate. Generațiile următoare le-au apreciat ca având o loialitate oarbă pentru țările lor; credeți că au fost cu adevărat oarbe? Ce este de fapt această orbire? Este cea mai înșelătoare și mai ticăloasă practică și conține intenții personale. Nu este orbire și cu siguranță nu este devotament – este ticăloșie.

Am avut deja destul de multă părtășie despre antihriștii care mărturisesc despre ei înșiși. Mai sunt chestiuni legate de acest subiect pe care încă nu le înțelegeți temeinic? Unii oameni mărturisesc pentru ei înșiși folosindu-se de limbaj și rostind unele cuvinte cu care se fălesc, în timp ce alții folosesc comportamente. Care sunt manifestările unei persoane care se folosește de comportamente pentru a mărturisi pentru sine? Aparent, se angajează în unele comportamente care sunt în conformitate cu noțiunile oamenilor, care le atrag acestora atenția, și care sunt văzute de oameni ca fiind destul de nobile și mai degrabă conforme cu standardele morale. Aceste comportamente îi fac pe oameni să creadă că aceste persoane sunt onorabile, că au integritate, că Îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat, că sunt foarte pioase și chiar au o inimă cu frică de Dumnezeu, și că sunt persoane care urmăresc adevărul. Deseori afișează unele comportamente exterioare bune pentru a-i induce pe oameni în eroare – oare lucrul acesta nu duhnește a preamărire și mărturisire despre sine? De obicei, oamenii se preamăresc și mărturisesc pentru ei înșiși folosind cuvintele, folosind un discurs clar pentru a sublinia cât de diferiți sunt ei de mase și cum au opinii mai înțelepte decât ale altora, pentru a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să îi admire. Totuși, sunt unele metode care nu implică un discurs explicit, prin care oamenii folosesc în schimb practici externe pentru a mărturisi că sunt mai buni decât ceilalți. Acest fel de practici sunt bine gândite, au un motiv și o anumită intenție, și sunt destul de deliberate. Au fost ambalate și procesate în așa fel încât ceea ce văd oamenii sunt anumite comportamente și practici ce sunt în conformitate cu noțiunile umane, care sunt nobile, pioase și conforme cu decența sfântă, ba chiar că sunt iubitoare și cu frică de Dumnezeu și în conformitate cu adevărul. Acest lucru atinge același țel precum preamărirea și mărturisirea despre sine și îi face pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să îi venereze. Ați întâlnit sau ați văzut așa ceva? Voi aveți aceste manifestări? Sunt aceste lucruri și acest subiect pe care Îl discut separate de viața reală? De fapt, nu sunt. Vă voi da un exemplu foarte simplu. Când unii oameni își îndeplinesc îndatoririle, la suprafață par extrem de ocupați; intenționat continuă să lucreze în timp ce alții mănâncă sau dorm, și când alții încep să își îndeplinească îndatoririle, ei se duc să mănânce sau să se culce. Care este țelul lor când fac asta? Doresc să atragă atenția și să arate tuturor că ei sunt atât de ocupați să își îndeplinească îndatoririle, încât nu au timp să mănânce sau să doarmă. Ei se gândesc: „Voi chiar nu duceți nicio povară. Cum de sunteți atât de preocupați de mâncat și dormit? Nu sunteți buni de nimic! Uitați-vă la mine, lucrez în timp ce voi toți mâncați, și sunt tot la lucru noaptea, când voi dormiți. Voi ați fi în stare să suferiți așa? Eu pot îndura această suferință; eu dau un exemplu prin comportamentul meu.” Ce credeți despre acest tip de comportament și manifestare? Oare oamenii aceștia nu o fac intenționat? Unii oameni fac intenționat aceste lucruri, ce fel de comportament este acesta? Acești oameni își doresc să fie nonconformiști; vor să fie diferiți de mase și să le arate semenilor că ei sunt ocupați să-și îndeplinească îndatoririle toată noaptea, că sunt capabili în mod deosebit să îndure suferința. Astfel, fiecăruia îi va părea extrem de rău de ei și le vor arăta în mod special milă, gândindu-se că au o povară grea pe umerii lor, până în punctul în care sunt preocupați până peste cap cu munca și prea ocupați pentru a mânca sau dormi. Și dacă nu pot fi mântuiți, atunci toată lumea Îl va implora pe Dumnezeu pentru ei, toți vor insista la Dumnezeu în numele lor și se vor ruga pentru ei. Făcând asta, acești oameni vor folosi comportamente și practici bune care sunt în conformitate cu noțiunile umane, precum îndurarea greutăților și plata unui preț, pentru a-i îmbrobodi pe alții și pentru a obține mila și lauda acestora în mod fraudulos. Și care este rezultatul final al acestui lucru? Toată lumea care a fost în contact cu această persoană și a văzut-o plătind un preț va spune în cor: „Conducătorul nostru este cel mai competent, cel mai capabil să îndure suferința și să plătească un preț!” Nu și-a atins astfel țelul de a-i induce în eroare pe oameni? Apoi, într-o zi, casa lui Dumnezeu spune: „Conducătorul vostru nu face o lucrare reală. Își caută de lucru și lucrează fără niciun scop; acționează nesăbuit și este arbitrar și dictatorial. A făcut praf lucrarea bisericii, nu a făcut nicio lucrare din cele pe care se cuvenea să le facă, nu a făcut lucrarea evanghelică sau lucrarea de producție de film, și viața bisericii este și ea în dezordine. Frații și surorile nu înțeleg adevărul, nu au pătrundere în viață și nu pot scrie articole despre mărturii. Lucrul cel mai demn de compătimire este acela că nu pot nici măcar discerne între conducătorii falși și antihriști. Un asemenea tip de conducător este prea incompetent; este un conducător fals care ar trebui concediat!” În aceste circumstanțe, va fi ușoară concedierea sa? E posibil să fie grea. Din moment ce toți frații și toate surorile îl aprobă și îl susțin pe acest conducător, dacă cineva încearcă să-l demită, frații și surorile vor protesta public și vor înainta o cerere către Cel de mai sus pentru a-l menține. De ce va fi un asemenea rezultat? Deoarece acest conducător fals și antihrist se folosește de comportamente exterioare bune, precum înduratul greutăților sau plătitul unui preț, precum și de cuvinte care sună bine, pentru a-i mișca pe oameni, a-i cumpăra și a-i induce în eroare. Odată ce a folosit aceste aparențe false pentru a-i induce pe oameni în eroare, toată lumea va vorbi în favoarea sa și nu îl vor putea părăsi. Ei știu clar că acest conducător nu a făcut multă lucrare reală și că nu i-a îndrumat pe aleșii lui Dumnezeu spre a înțelege adevărul și a dobândi pătrunderea în viață, dar acești oameni tot îl sprijină, îl aprobă și îl urmează, fără ca măcar să le pese că asta înseamnă că nu vor dobândi adevărul și viața. Pe deasupra, deoarece au fost induși în eroare de acest conducător, acești oameni îl venerează cu toții, nu acceptă alți conducători cu excepția lui și nu Îl mai vor nici măcar pe Dumnezeu. Nu îl tratează pe acest conducător ca pe Dumnezeu? În cazul în care casa lui Dumnezeu spune că această persoană nu face o lucrare reală și că este un conducător fals și un antihrist, oamenii din biserica lui vor protesta și se vor răzvrăti. Spuneți-Mi, până unde i-a indus în eroare acest antihrist pe acești oameni? Dacă este lucrarea Duhului Sfânt, atunci condițiile oamenilor vor deveni doar mai bune și ei vor înțelege mai mult adevărul, vor deveni mai supuși înaintea lui Dumnezeu, vor avea mai mult loc pentru Dumnezeu în inimile lor, și vor deveni mai buni în a-i discerne pe conducătorii falși și pe antihriști. Din acest punct de vedere, situația despre care tocmai am discutat categoric nu este lucrarea Duhului Sfânt – doar antihriștii și spiritele rele îi pot induce pe oameni în eroare în asemenea măsură după ce au lucrat o vreme. Mulți oameni au fost induși în eroare și controlați de acești antihriști și în inimile lor au loc doar pentru antihriști și niciun loc pentru Dumnezeu. Acesta este rezultatul final obținut de antihriști prin preamărirea și mărturisirea despre ei înșiși prin comportamente exterioare bune. Ei folosesc comportamentele exterioare bune care presupun înduratul greutăților și plătirea prețului pentru a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși, ceea ce reprezintă unul dintre mijloacele folosite de antihriști ca să-i inducă în eroare pe oameni și să-i controleze. Vedeți clar acum acest lucru, nu? Un antihrist care folosește comportamente exterioare bune ce presupun înduratul greutăților și plătirea prețului pentru a-i induce pe oameni în eroare nu este foarte viclean și perfid? Și nu faceți și voi uneori asemenea lucruri? Unii oameni beau cafea seara să-și sporească energia, ca să stea până târziu să-și îndeplinească îndatoririle. Frații și surorile se îngrijorează în privința stării lor de sănătate și le gătesc supă de pui. Când termină de mâncat supa, acești oameni spun: „Mulțumesc lui dumnezeu! M-am desfătat cu harul lui dumnezeu. Nu merit asta. Acum că am terminat supa de pui, trebuie să fiu mai eficient în îndeplinirea îndatoririlor!” În realitate, ei continuă să-și îndeplinească îndatoririle în același mod în care o făceau de obicei, fără să-și sporească deloc eficiența. Nu se prefac? Se prefac, iar acest tip de comportament este, pe ascuns, tot preamărire și mărturisire despre sine; rezultatul obținut este acela de a-i face pe oameni să îi aprobe, să aibă o părere bună despre ei și să le devină adepți inveterați. Dacă oamenii au acest fel de mentalitate, nu L-au uitat pe Dumnezeu? Ei nu Îl mai au pe Dumnezeu în inimile lor, așadar la cine se gândesc zi și noapte? La al lor „bun conducător”, la „cel iubit”. Unii antihriști par la suprafață foarte iubitori față de majoritatea oamenilor și folosesc tehnici când vorbesc, astfel încât oamenii să vadă că ei sunt iubitori și să fie dispuși să le fie mai apropiați. Zâmbesc larg oricui se apropie de ei și interacționează și discută cu asemenea oameni pe un ton foarte blând. Chiar dacă văd că unii frați și unele surori au fost neprincipiali în acțiunile lor, și astfel au lezat interesele bisericii, ei nu îi emondează deloc, ci abia le predică și îi alină, și îi lingușesc când își îndeplinesc îndatoririle – îi tot lingușesc pe oameni până când îi aduc pe toți în fața lor. Oamenii sunt treptat mișcați de către acești antihriști; toată lumea aprobă foarte hotărât inimile lor iubitoare și îi numesc oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu. Până la urmă, toată lumea îi venerează și le caută părtășia în fiecare chestiune, împărtășește cu acești antihriști toate gândurile și sentimentele cele mai profunde, până în punctul în care nici măcar nu se mai roagă lui Dumnezeu sau nu mai caută adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Nu au fost acești oameni induși în eroare de către acești antihriști? Aceasta este o altă metodă folosită de antihriști pentru a-i induce pe oameni în eroare. Când vă dedați unor asemenea comportamente și practici sau nutriți asemenea intenții, sunteți conștienți că este o problemă în asta? Și când devii conștient de asta, poți schimba cursul acțiunilor tale? Dacă poți să reflectezi asupra ta și ai cu adevărat remușcări când devii conștient și constați, după ce îți examinezi comportamentul, practicile și intențiile, că sunt problematice, asta arată că ți-ai schimbat cursul. Dacă ești conștient de problemele tale, dar le lași să treacă așa și acționezi conform propriilor intenții, căzând din ce în ce mai mult, până când ajungi în punctul în care nu mai poți să ieși, atunci nu ți-ai schimbat cursul și te poziționezi intenționat împotriva lui Dumnezeu, preamărindu-te și mărturisind despre tine și deviind de la adevărata cale. Ce fel de fire este aceasta? Este firea unui antihrist. Este grav? (Da.) Cât este de grav? Rezultatul final al unei persoane care adoptă mai multe procedee perfide și înșelătoare, folosindu-se de înduratul greutăților și plătitul prețului pentru a-i induce pe oameni în eroare, încercând să îi facă să o venereze și să o urmeze, este același cu acela al unei persoane care se preamărește și mărturisește despre sine în mod deschis – este de aceeași natură. Indiferent ce mijloace folosești pentru a te preamări și a mărturisi despre tine însuți, fie că este un discurs clar sau alte comportamente bune mai degrabă evidente, toate sunt de aceeași natură. Este o însușire a antihristului și o însușire a luptei cu Dumnezeu pentru aleșii Săi. Indiferent de forma pe care o iau manifestările tale sau ce mijloace folosești, atât timp cât intenția ta nu se schimbă și consecințele sunt aceleași, atunci totul este de aceeași natură. Este astfel clar că antihriștii sunt foarte vicleni și nu iubesc și nici nu urmăresc adevărul. Totuși, ei sunt capabili să îndure greutăți și să plătească prețul ca mijloace de a-i induce pe oameni în eroare – aceasta este ticăloșia antihriștilor.

Unele persoane discută despre teorii absurde și argumente abstracte pentru a-i face pe oameni să creadă că sunt intelectuali și cunoscători și că acțiunile lor sunt foarte profunde, și astfel își ating scopul de a-i face pe oameni să-i venereze. Adică, ei își doresc mereu să participe și să își ofere opinia în toate chestiunile, și chiar după ce toată lumea a luat deja o decizie finală, dacă nu sunt satisfăcuți de aceasta, vor azvârli niște idei sforăitoare doar pentru a se grozăvi. Nu este acesta un mijloc de a se preamări și a mărturisi despre sine? În privința unor chestiuni, toți s-au consultat unii cu alții, au găsit principiile și au decis asupra unui plan de acțiune, dar ei nu acceptă decizia și împiedică lucrurile într-o manieră nerezonabilă, spunând: „Asta nu va funcționa. Nu ați luat în considerare toate aspectele. În afara celor câtorva aspecte despre care am discutat, m-am gândit și la un altul.” De fapt, aspectul la care s-au gândit este vreo teorie absurdă; doar despică firul în patru. Ei sunt pe deplin conștienți că despică firul în patru și că îngreunează lucrurile pentru ceilalți oameni, dar tot o fac. Care este scopul lor în asta? Este acela de a le arăta oamenilor că ei sunt diferiți, că sunt mai deștepți decât alții. Ceea ce vor să spună este că: „Acesta este nivelul la care sunteți? Trebuie să vă arăt că eu sunt la un nivel superior.” De obicei, ignoră ce spune oricine altcineva, dar, de îndată ce apare ceva important, încep să agite apele. Cum i se spune unui asemenea fel de persoană? Colocvial, i se spune chițibușar și soi rău. Care sunt abordările obișnuite ale unui chițibușar? Îi place să arunce cu idei sforăitoare și să se angajeze în practici josnice și necinstite. Dacă îi ceri să prezinte un plan de acțiune corect, nu va fi capabil să creeze unul, și dacă îi ceri să se ocupe de ceva serios, nu va fi în stare. Face doar lucruri josnice și vrea mereu să le ofere oamenilor o „surpriză” și să se grozăvească cu abilitățile sale. Cum era vorba aceea? „O femeie bătrână se dă cu ruj – ca să-ți ofere ceva la care să te uiți.” Asta înseamnă că-și dorește permanent să se grozăvească cu abilitățile sale și, indiferent dacă se poate grozăvi cu ele sau nu, vrea ca oamenii să știe: „Sunt mai deosebit decât voi. Voi nu sunteți buni de nimic, sunteți bieți muritori, oameni obișnuiți. Eu sunt extraordinar și ieșit din comun. Vă voi împărtăși ideile mele pentru a vă surprinde și atunci puteți vedea dacă sunt sau nu superior.” Nu înseamnă asta că tulbură apele? Le tulbură intenționat. Ce fel de comportament este acesta? Cauzează perturbări și tulburări. De fapt, asta vrea să spună: „Încă nu v-am arătat cât de isteț sunt în această chestiune, așadar indiferent ale cui interese sunt lezate și indiferent ale cui eforturi sunt irosite, voi sabota asta până ce toată lumea va crede că sunt superior, capabil și competent. Doar atunci voi lăsa această chestiune să meargă mai departe nestingherită.” Există oameni răi precum acesta? Ați făcut asemenea lucruri? (Da. Uneori ceilalți terminaseră de dezbătut o chestiune și găsiseră un plan potrivit, dar, deoarece nu m-au informat în timpul procesului de luare a deciziei, am găsit erori în mod intenționat.) Când ai făcut asta, ai știut în inima ta dacă este rău sau bine? Ai știut că natura acestei probleme este gravă, că aduce perturbări și tulburări? (Nu eram conștient de asta la momentul acela, dar fiind sever emondat de către frații și surorile mele și bând și mâncând cuvintele de judecată și mustrare ale lui Dumnezeu, am văzut că natura acestei probleme este una gravă, că perturbă și tulbură lucrarea bisericii și că este un fel de comportament satanic.) Întrucât ai recunoscut cât de grav este acest lucru, când ți s-au întâmplat apoi lucruri similare, ai putut să te schimbi un pic și să ai o oarecare pătrundere în ceea ce privește abordarea ta? (Da. Când am dezvăluit asemenea gânduri și idei, am fost conștient că aveam o fire satanică, că nu puteam face lucrurile în acest mod, și am fost capabil să mă rog în mod conștient lui Dumnezeu și să mă răzvrătesc împotriva unor asemenea gânduri și idei incorecte.) Ai putut să te schimbi oarecum. Când ai asemenea probleme de corupție, trebuie să cauți adevărul ca să le rezolvi, trebuie să te înfrânezi și să te rogi lui Dumnezeu. Când crezi că ceilalți se uită la tine cu dispreț, că nu au o părere bună despre tine sau nu te iau în serios, și, în consecință, îți dorești să provoci o perturbare, când ai acest gând, trebuie să fii conștient că acesta nu vine dintr-o umanitate normală, ci mai degrabă dintr-o fire satanică și, dacă tu continui așa, vor fi necazuri și probabil vei ofensa firea lui Dumnezeu. În primul rând, trebuie să știi cum să te ții singur în frâu și apoi să vii în fața lui Dumnezeu și să I te rogi și să-ți schimbi cursul. Când oamenii trăiesc în propriile idei, în propriile firi corupte, nimic din ceea ce fac nu este în conformitate cu adevărul sau nu este în măsură să Îl satisfacă pe Dumnezeu; tot ceea ce fac este împotriva Lui. Acum puteți recunoaște acest fapt, nu? Dorința permanentă de luptă pentru faimă și câștig, absența ezitării în ceea ce privește perturbarea și tulburarea lucrării bisericii pentru a dobândi reputație și statut sunt cele mai evidente manifestări ale antihriștilor. De fapt, toți oamenii au aceste manifestări, dar dacă poți să recunoști și să cunoști asta și apoi să-ți schimbi cursul, să-ți asumi o atitudine de căință adevărată înaintea lui Dumnezeu, să-ți schimbi abordarea, comportamentele și firile, atunci ești o persoană care urmărește adevărul. Dacă nu recunoști aceste probleme reale, cu siguranță nu ai o atitudine de căință și nu ești o persoană care urmărește adevărul. Dacă persiști în a păși pe calea unui antihrist și mergi până la capăt pe acest drum și tot crezi că nu este o problemă și nu-ți dorești să te căiești, persistând în a acționa în acest mod și concurând pentru faimă și câștig cu lucrătorii și conducătorii, insistând să te remarci mai mult decât ceilalți, să ieși în evidență din mulțime și să fii mai bun decât ceilalți, indiferent de grupul în care te afli, atunci ai dat de necaz! Dacă tu continui să urmărești reputația și statutul și refuzi cu încăpățânare să te căiești, atunci ești un antihrist și ți-e sortit să fii pedepsit până la urmă. Cuvintele lui Dumnezeu, adevărul, conștiința și rațiunea nu au efect asupra ta, și cu siguranță vei avea parte de sfârșitul antihriștilor. Nu poți fi mântuit și ești de neizbăvit! Dacă oamenii pot sau nu să dobândească mântuirea și să pornească pe calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău depinde de modul în care afișează sau nu manifestări ale adevăratei căințe după ce ajung să se cunoască, de atitudinea cu care abordează adevărul, precum și de calea pe care o aleg. Dacă nu renunți la calea unui antihrist, dar alegi în schimb să îți satisfaci propriile ambiții și dorințe, dacă ești cu nerușinare contra adevărului și te poziționezi împotriva lui Dumnezeu, atunci ești de neizbăvit. Dacă cineva nu știe să se teamă indiferent de gravitatea propriilor greșeli sau de câte fapte rele comite, și nu se simte vinovat, și continuă să își găsească scuze, fără să simtă vreo urmă de remușcare, atunci este cu adevărat antihrist și un diavol. Dacă cineva doar are variatele manifestări ale antihriștilor, dar poate să-și admită greșelile, să se întoarcă, și să aibă remușcarea în inimă, atunci acest lucru este diferit în natură de antihriști și reprezintă o cu totul altă chestiune. Așadar, cheia posibilității unei persoane de a atinge mântuirea stă în capacitatea sau lipsa ei de a reflecta asupra sa, dacă are sau nu căința în inimă și dacă poate porni sau nu pe calea căutării adevărului.