Supliment: Vânătoarea de șobolani

De curând, am aflat despre o chestiune nouă. Ascultați și gândiți-vă la cum se potrivește asta cu firile și comportamentele oamenilor, despre ce este vorba în această povestire și ce fel de problemă ilustrează ea. După ce unii chinezi au ajuns în America, pe lângă faptul că au văzut că mediul social și atmosfera sunt substanțial diferite față de China, au mai observat un alt lucru care li s-a părut foarte interesant. Acela că, în această țară, nu numai oamenii erau liberi, ci și tot soiul de vietăți și animale erau și ele libere și nimeni nu le făcea rău. Bineînțeles că libertatea umană este un produs al sistemelor sociale, așadar, ce anume oferă libertate tuturor felurilor de viețuitoare și animale? Are legătură cu sistemele sociale? (Da.) Are legătură cu modul în care sistemele sociale și politicile guvernamentale protejează și gestionează întregul mediu natural. Aici, animalele sălbatice sunt peste tot și pot fi văzute peste tot. De exemplu, se pot vedea gâște sălbatice mâncând iarba pe pajiștea de lângă autostradă, și sunt parcuri, poienițe și păduri în care se pot vedea căprioare, urși și lupi, precum și curcani, fazani și tot soiul de păsări și animale sălbatice. Care este prima impresie pe care o au oamenii când văd o asemenea priveliște? (Simt că au văzut natura.) Și ce fel de sentimente au când văd natura? Nu vor spune: „Uitați țara asta a lor! Nu doar oamenii sunt liberi, chiar și animalele sunt libere aici. Să te reîncarnezi ca animal în acest loc ar fi mai bine decât să trăiești ca om în China, deoarece aici chiar și animalele sunt libere și nimeni nu le abuzează”? Nu au asemenea sentimente? (Ba da.) Celor care stau aici de mai mult timp, aceste lucruri li se par firești și deloc neobișnuite; cred că sunt foarte normale. Dar în cazul unor oameni, după ce s-au familiarizat cu acest tip de mediu, încep să răsară în ei unele gânduri active: „Toate aceste animale sunt atât de libere și nu le supraveghează și nu le păzește nimeni, așa că pot să le prind și să le mănânc? Ar fi foarte bine dacă aș putea să le mănânc, dar nu pot să fac asta orbește, în cazul în care sunt protejate de lege. Trebuie să verific asta.” După ce verifică informațiile, văd că legea precizează clar faptul că animalele sălbatice sunt protejate în mod egal de legea națională și că oamenii nu le pot vâna și ucide după bunul plac. Dacă oamenii vor să vâneze animale, trebuie să o facă într-o zonă de vânătoare stabilită de stat; au nevoie și de un permis și e posibil să trebuiască să plătească o taxă pentru animalele pe care le prind. Pe scurt, legea protejează aceste animale sălbatice și are prevederi foarte clare în privința lor. Unii oameni nu pot înțelege legea protejării animalelor sălbatice și se gândesc: „Sunt toate aceste delicatese sălbatice, și totuși guvernul nu ne permite să le prindem și să le mâncăm cum poftim. Este păcat! În China nimănui nu-i pasă de asta: dacă nimeni nu raportează acest lucru, autoritățile nu investighează. Atât timp cât nimeni nu știe despre asta, poți să prinzi și să mănânci un animal. Însă nu poți face asta într-o țară democratică. Aici sunt reglementări legale și eu nu pot face orice doresc pe pământul altora. Dar toate aceste animale sunt vânat sălbatic; e păcat că putem doar să ne uităm la aceste animale, și nu să le mâncăm! Trebuie să mă gândesc la o soluție. Cum pot mânca acest vânat fără să observe cineva și fără să încalc legea?” Unii oameni se gândesc la un artificiu și spun: „Dacă fac o cușcă și pun înăuntru niște mâncare gustoasă pentru a atrage animalele, prind câteva animale mici, cum ar fi iepurii sălbatici, și apoi găsesc un loc retras ca să le ucid și să le mănânc, nu aș încălca legea, nu? Aceste animale mici nu sunt protejate de stat și legea nu are clauze specifice în privința lor. Dacă fac asta, pot mânca niște vânat și mă pot asigura și că nu încalc legea. Împac și capra, și varza.” După ce le vine această idee, asamblează o cușcă și încep să vâneze. Înainte să treacă două zile, un șobolan intră în cușcă, îl omoară și îl mănâncă în mare grabă, simțind că este un vânat adevărat. La ce concluzie ajung după ce îl mănâncă? „Animalele sălbatice sunt destul de gustoase. De acum înainte, mă voi gândi la mai multe moduri de a mânca acest tip de vânat. Nu îmi este teamă să mănânc vânat atât timp cât nu încalc legea.” Povestirea se încheie aici.

Unii oameni întreabă: „Aceasta este o povestire adevărată sau inventată?” Deocamdată, nu vă preocupați dacă este adevărată sau inventată sau dacă s-a întâmplat cu adevărat sau nu. Gândiți-vă doar la ceea ce este în neregulă cu oamenii care fac asemenea lucruri, pe baza acestei povestiri. Reprezintă o greșeală gravă înfăptuirea unui asemenea lucru? Se consideră a fi o încălcare a legii? Este considerat imoral? (Da.) Este împotriva moralității, împotriva umanității sau împotriva a altceva? Pentru început, spuneți-Mi: acest tip de comportament merită să fie lăudat sau denunțat? De ce parte sunteți? (De partea denunțării.) Fie că este împotriva moralității, a legii sau a umanității, în orice caz, acest tip de comportament este rău și nu este un comportament al oamenilor care au umanitate. Așadar, ce este? Este acest soi de fire sau comportament, o problemă serioasă? Cum ați judeca această chestiune potrivit standardelor voastre? În viața de zi cu zi și printre toate tipurile de oameni, este obișnuit acest tip de comportament? (Da.) Nu este o faptă extrem de șireată sau rea, dar este rușinoasă, și nu este o manifestare pe care s-ar cuveni să o aibă oamenii cu umanitate normală. Ce fel de manifestare este aceasta, exact? Haideți, clasificați-o! Ce fel de comportament este acesta? Ar trebui promovat? (Nu.) Nu merită promovat și nu este lăudat de oameni, așadar ar trebui să fie denunțat și disprețuit. Acest tip de comportament este obișnuit și apare adeseori printre toate tipurile de oameni și în viața de zi cu zi, este văzut frecvent, și există oameni care fac deseori asemenea lucruri. Așadar, nu merită menționat și discutat, permițând astfel fiecărei persoane să aibă o definiție corectă în privința acestei chestiuni, și, de preferat, să se distanțeze de acest tip de comportament? Nu ar fi bine să fie așa? (Ba da.) Atunci să o definim – ce tip de comportament este acesta? Este arogant? Este intransigent? Este viclean? (Nu.) Este ticălos? (Puțin.) Cumva este aproape de asta. Printre cuvintele pe care le-ați aflat și înțeles, sunt unele care pot defini acest tip de comportament? (Infam.) Da, are un strop de infamie. Acest cuvânt conține acest tip de comportament și de esență, dar nu îl rezumă complet. Acest tip de comportament nu poate fi considerat malițios, deoarece dacă uciderea unui șobolan ar fi malițioasă, atunci exterminarea șobolanilor ar fi un lucru negativ. Exterminarea șobolanilor e un lucru pozitiv; șobolanii fac rău oamenilor, astfel încât este corect să fie exterminați. Însă nu există nicio diferență între a-i extermina și a-i mânca? (Ba da.) Atunci, cum poate fi rezumat acest comportament? Ce cuvinte credeți că sunt legate de acest tip de comportament? (Sordid.) (Caracter josnic.) Caracter josnic, infam și sordid. În viața de zi cu zi, ce cuvânt este folosit pentru a rezuma comportamentul josnic, nepotrivit? (Ticălos.) Cuvântul „ticălos” rezumă precis și incisiv acest tip de comportament. De ce este definit ca „ticălos”? Dacă se spune că este infam, egoist sau sordid, aceasta este doar un fel de manifestare dezvăluită de oamenii ticăloși. „Ticălos” conține multe înțelesuri – să fie de infam, depravat, sordid, egoist, imoral, să nu se comporte civilizat, să nu fie deschis și cinstit în acțiuni, în schimb să acționeze pe furiș și să facă doar lucruri nepotrivite. Acestea sunt diferitele comportamente și manifestări ale oamenilor ticăloși. De exemplu, dacă o persoană normală își dorește să facă ceva, atât timp cât este ceva ce se cuvine, procedează deschis, și, dacă încalcă legea, renunță și nu o face. Oamenii ticăloși nu sunt la fel; ei își vor atinge țelurile prin orice mijloace și au strategii prin care să evite limitările legii. Ei ocolesc legea și caută moduri prin care să-și atingă țelurile, indiferent dacă procedând așa sunt sau nu în concordanță cu etica, moralitatea sau umanitatea, și indiferent de consecințe. Lor nu le pasă de niciunul dintre aceste lucruri și caută doar să își atingă țelurile prin orice mijloace posibile. Asta înseamnă să fie „ticăloși”. Au oamenii ticăloși integritate sau demnitate? (Nu.) Sunt nobili sau josnici? (Josnici.) În ce fel sunt josnici? (Nu există nicio bază morală în comportamentul lor.) Așa este, acest tip de persoană nu are nicio bază și nici principii în comportamentul său; nu ia în considerare consecințele și face orice poftește. Nu îi pasă de lege, de moralitate, dacă poate conștiința accepta propriile acțiuni sau dacă o învinuiește, o judecă sau o condamnă cineva. Este indiferentă la toate acestea și nu e deranjată atât timp cât dobândește beneficii și e mulțumită. Modul ei de acțiune este depravat, modul de gândire este demn de dispreț, și ambele sunt condamnabile. Asta înseamnă să fii ticălos. Poate fi înlocuit cuvântul „ticălos” de manifestările acestor câtorva firi despre care am discutat mai devreme? Asta nu prea ar merge. Cuvântul „ticălos” este special, așadar sunt oamenii ticăloși un soi aparte de oameni? Nu sunt. Voi aveți ceva ticăloșenie în voi? (Da.) Care sunt manifestările specifice ale acesteia? (Uneori, după ce oamenii se spală pe față, lasă apă pe toata suprafața și nu o șterg. Și când termină de mâncat, nu curăță boabele de orez și supa de legume de pe masă. Când li se murdăresc hainele, pur și simplu le aruncă undeva și nu le împăturesc. Eu cred că acestea sunt tot manifestări ale ticăloșiei.) De fapt, acestea sunt mici detalii ale vieții de zi cu zi, și să fii neigienic nu înseamnă cu adevărat să fii ticălos, are de-a face cu a trăi în umanitate. Dacă cineva nu face aceste lucruri care sunt benefice altora când sunt într-un grup, dacă cineva nu este bine crescut sau nu se comportă frumos și irită oamenii și îi face pe alții să îl deteste, și nu știe să se supună regulilor sau sistemelor din orice loc ajunge, și îi lipsește această simțire, atunci oare nu-i lipsește ceva umanității sale? (Ba da.) Ce îi lipsește? Îi lipsește rațiunea. Oare oamenilor de acest fel nu le lipsește demnitatea? (Ba da.) Nu au demnitate, nu au integritate și au fost prost crescuți. Asta are de-a face cu standardul minim al comportamentului uman și cu trăirea unei umanități normale. Dacă cineva nu poate nici măcar să atingă aceste standarde, atunci cum ar fi posibil să practice adevărul? Cum ar fi posibil să Îl preamărească pe Dumnezeu? Cum ar fi posibil să acționeze conform adevărurilor-principii? Sunt foarte departe de a face oricare dintre aceste lucruri. Acest tip de persoană nu are conștiință sau rațiune – este ușor de gestionat? Îi este ușor să se schimbe? În mod absolut nu-i este ușor. Atunci, cum se poate schimba? Asta va depinde de toți cei ce vor superviza, ține în frâu sau îndemna persoana. În cazuri grave, toată lumea trebuie să se ridice și să critice persoana. Care este scopul acestei critici? Scopul este acela de a asista persoana, de a o ajuta să se comporte bine și de a o opri din a face lucruri ce sunt rușinoase și de prost gust. Așadar, la ce se referă mai exact „a fi ticălos”? Care sunt principalele simptome și manifestări? Vedeți dacă rezumatul Meu este corect sau nu. Care este echivalentul oamenilor ticăloși? Sunt echivalentul animalelor sălbatice neîmblânzite, prost crescute, iar principalele lor manifestări sunt aroganța, sălbăticia și lipsa de reținere, faptul că acționează nesăbuit, nu acceptă deloc adevărul, și fac ce doresc, nu ascultă de nimeni și nu permit nimănui să îi gestioneze, precum și acela că se ridică împotriva oricui și nu au niciun fel de considerație pentru nimeni. Spuneți-Mi, sunt grave diferitele manifestări ale ticăloșiei? (Da.) Cel puțin, această fire arogantă, lipsită de rațiune și care acționează nesăbuit este foarte gravă. Chiar dacă o asemenea persoană pare să nu facă lucruri care să-L judece pe Dumnezeu sau să I se împotrivească, din cauza firii arogante, este extrem de probabil să comită rele și să I se împotrivească. Toate acțiunile sale sunt dezvăluiri ale firii corupte. Când o persoană devine ticăloasă până la un anumit punct, atunci devine bandit și diavol, iar bandiții și diavolii nu vor accepta niciodată adevărul – pot fi doar distruși.

Este valoroasă discuția despre această povestire? (Da.) Deși această povestire nu atinge natura-esență a omului sau firea lui, ea are legătură cu comportamentul omului, care nu este chiar atât de diferit de esența lui. Cum ar trebui să se numească această povestire? Să îi dăm un nume cu valențe alegorice, să nu fie prea direct. (Vânătoarea de șobolani.) „Vânătoarea de șobolani” este un titlu destul de bun. Cineva a prins un șobolan într-un mod „perfect legitim” și a spus: „Ce pot să fac? A dat buzna aici și îmi pare rău pentru el. În plus, este rănit. Dacă fuge înapoi, va muri și alte animale îl vor mânca oricum, așa că de ce nu l-aș mânca eu? Nu ar fi perfect legitim?” Pentru a mânca acel șobolan, a născocit tot soiul de scuze și a inventat toate aceste motive, și apoi l-a mâncat cu conștiința curată. Asta înseamnă să fii ticălos. Nu e ca și cum oamenii din America nu pot mânca carne, așadar nu merită să treci prin toate astea și să depui tot acest efort pentru a face asemenea lucru. Acesta este genul de lucru pe care îl fac oamenii ticăloși. Oare oamenii normali fac așa ceva? Oare oamenii cu umanitate și integritate fac așa ceva? (Nu.) De ce nu o fac? Are legătură cu integritatea. Cei care prin natura lor sunt hoți incorigibili vor fura și vor șterpeli mereu, făcând lucruri de ocară. Le lipsește ceva acasă? Nu neapărat. Deoarece sunt ticăloși, ei trebuie să fure, bazându-se pe furat pentru a-și satisface propriile preferințe și firea lacomă, de nesăturat. Împlinirea acestor lucruri le alină inima. Dacă nu fac acest gen de lucru, se vor simți supărați. Asta înseamnă să fii ticălos. Acum voi încheia povestirea și voi trece la subiectul principal.

Înainte de a vorbi despre subiectul principal, să cugetăm în primul rând la conținutul ultimei noastre părtășii. Îndatoririle pe care le îndeplinesc aleșii lui Dumnezeu pot fi împărțite în șase categorii mari. Am terminat de discutat despre prima categorie, și anume despre oamenii care îndeplinesc datoria răspândirii Evangheliei. A doua categorie este cea a celor care îndeplinesc sarcinile de conducători și lucrători ai bisericii la diferite niveluri. Membrii acestei categorii pot fi împărțiți în principal în două tipuri, și ultima oară am discutat despre unul din aceste tipuri, și anume antihriștii. Cum lucrează antihriștii, ce manifestări au și care dintre lucrurile pe care le fac îi pot defini ca antihriști – am clasificat aceste manifestări și firi ale antihriștilor. Ce elemente specifice erau? (Punctul unu: ei încearcă să-i câștige pe oameni de partea lor; punctul doi: ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți; punctul trei: ei îi exclud și îi atacă pe cei care urmăresc adevărul; punctul patru: ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși; punctul cinci: ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni.) Ultima oară, au fost rezumate cinci elemente, iar voi ați luat notă de toate. Acum notați-le pe următoarele. Punctul șase: ei se comportă cu parșivitate, sunt arbitrari și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și îi forțează pe alții să asculte de ei; punctul șapte: ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători; punctul opt: ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu; punctul nouă: ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar trădează aceste interese, dându-le la schimb pentru gloria personală; punctul zece: ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu; punctul unsprezece: ei nu acceptă emondarea și nici nu au o atitudine de căință atunci când comit ceva greșit, ci în schimb răspândesc noțiuni și Îl judecă în mod public pe Dumnezeu; punctul doisprezece: vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări; punctul treisprezece: ei controlează resursele financiare ale bisericii, precum și inimile oamenilor; punctul paisprezece: ei tratează casa lui Dumnezeu ca pe propriul lor domeniu; punctul cincisprezece: ei nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos. Sunt 15 elemente în total, și toate analizează și dau în vileag diferitele manifestări ale antihriștilor. Aceste 15 elemente rezumă în principal diferitele feluri de comportamente, manifestări și firi pe care le au antihriștii. Unele dintre ele par la suprafață comportamente, dar în spatele acestor comportamente se află firea-esență de bază a antihriștilor. Nu sunt ușor de înțeles aceste 15 elemente în ceea ce privește sensul lor literal? Toate sunt formulate în limbaj simplu și într-o anumită privință sunt ușor de înțeles, în timp ce, suplimentar, ceea ce rezumă fiecare dintre ele are legătură cu manifestările, dezvăluirile și esența omului. Fiecare element reprezintă un tip de fire; nu este un comportament sau un gând trecător. Ce este o fire? Cum poate cineva explica ceea ce este o fire? O fire este caracterizată de faptul că, indiferent unde se duce o persoană, gândurile, ideile, principiile după care face lucrurile, modurile de a acționa și țelul pe care îl urmărește nu se schimbă cu timpul și cu locația geografică. Dacă modul unei persoane de a face lucrurile dispare imediat ce mediul ei se schimbă, aceasta nu este o dezvăluire a unei firi corupte, ci mai degrabă un comportament trecător. La ce se referă o adevărată fire? (La faptul că poate domina o persoană oricând și oriunde.) Așa este, poate domina cuvintele și acțiunile unei persoane indiferent de timp și loc, fără opreliști și influențe condiționale; aceasta reprezintă o esență. O esență reprezintă lucrul pe care cineva se bazează pentru a supraviețui; nu se va schimba în funcție de timp, loc sau alți factori externi. Aceasta este esența unei persoane. Unii oameni spun: „Am, mai mult sau mai puțin, toate aceste 15 manifestări ale antihriștilor pe care Tu le-ai rezumat, dar nu urmăresc statutul și nu m-am născut cu nicio ambiție. În plus, acum nu mi-am asumat nicio responsabilitate. Nu sunt conducător sau lucrător și nu îmi place să fiu în lumina reflectoarelor, așadar, nu este irelevantă pentru mine natura antihriștilor? Dacă este irelevantă, nu este adevărat că nu trebuie să ascult aceste părtășii sau să mă compar pe mine cu acestea?” Așa stau lucrurile? (Nu.) Atunci, cum ar trebui să abordeze cineva aceste manifestări ale antihriștilor? Cum ar trebui cineva să abordeze adevărurile ce sunt părtășite cu privire la aceste manifestări? Persoana trebuie să înțeleagă adevărul și să se recunoască în aceste părtășii, apoi să găsească calea corectă și să ajungă să aibă principii în îndeplinirea datoriei sale și a prestării serviciului pentru Dumnezeu. Doar în acest mod se poate îndepărta de calea antihriștilor și poate porni pe calea pe care să fie desăvârșită. Dacă puteți face legătura între aceste manifestări ale antihriștilor și propriile persoane, atunci acesta va fi un avertisment, o aducere aminte, o dezvăluire și o judecată pentru voi. Dacă nu puteți face legătura cu propriile persoane, dar puteți sesiza că și voi aveți stări similare, atunci ar trebui să reflectați la asta și să vă cunoașteți mai bine și să căutați adevărul pentru a vă rezolva aceste stări. Astfel, puteți să vă eliberați treptat de firile corupte și să evitați să pășiți pe calea antihriștilor.

O disecare a modurilor prin care antihriștii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși

Părtășia de astăzi este despre al patrulea element dintre variatele manifestări ale antihriștilor, și anume faptul că se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși. Să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să li se închine – oamenii corupți sunt capabili de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omeniri corupte. Cum se preamăresc oamenii de obicei și mărturisesc despre ei înșiși? Cum ating obiectivul de a-i determina pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să li se închine? Ei mărturisesc cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit, cât de mult s-au sacrificat și ce preț au plătit. Ei se înalță vorbind despre capitalul lor, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să aibă o părere bună despre ei, să-i admire, chiar să-i venereze, să-i trateze cu respect și să-i urmeze. Pentru a atinge acest țel, oamenii fac multe lucruri care sunt mărturie de fațadă pentru Dumnezeu, dar în esență, se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși. Este rezonabil acest mod de a acționa? Aceste lucruri depășesc sfera raționalității și nu au nicio rușine, adică, ei mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența, abilitățile speciale, tehnicile lor inteligente pentru interacțiuni lumești, mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii și altele. Metoda lor de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se camuflează și se înfrumusețează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși? Sunt preamărirea și mărturisirea despre sine lucruri pe care le face o persoană cu conștiință și rațiune? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Aroganța. Aceasta este una dintre firile principale dezvăluite, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Cuvintele lor sunt întru totul ireproșabile și conțin în mod clar motivații și urzeli, se dau în spectacol, dar vor să ascundă acest fapt. Rezultatul spuselor lor este că oamenii sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în spatele acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? (Există.) Acesta este un tip de fire rea. Se poate vedea că aceste mijloace pe care le folosesc sunt direcționate de o fire înșelătoare – deci, de ce spun că este rea? Ce legătură are cu răutatea? Ce credeți: pot să fie deschiși cu privire la obiectivele pe care doresc să le atingă preamărindu-se și mărturisind despre ei înșiși? Nu pot, dar în adâncul inimii lor există întotdeauna o dorință, iar ceea ce spun și fac este în sprijinul acelei dorințe, și țelurile și motivațiile lor privind ceea ce spun și fac sunt păstrate secrete. Ei vor folosi, de exemplu, îndrumări greșite sau unele tactici dubioase pentru a atinge aceste obiective. Nu are un asemenea caracter ascuns o natură prefăcută? Poate o astfel de prefăcătorie să nu fie numită vicleană? (Da.) Poate, într-adevăr, să fie numită rea și e mai adânc înrădăcinată decât înșelăciunea. Ei folosesc un anumit mod sau o anumită metodă pentru a-și atinge țelurile. Această fire este înșelătoria. Totuși, ambiția și dorința din adâncul inimii lor de a-și dori să aibă mereu oameni care să îi urmeze, care să îi admire și să îi venereze, îi îndeamnă deseori să se preamărească și să mărturisească pentru ei înșiși și să facă aceste lucruri fără scrupule și fără rușine. Ce este această fire? Asta se ridică până la nivelul de ticăloșie. Ticăloșia reprezintă mai mult decât o minte îngustă obișnuită, sau să fii înșelător ori să minți. Dacă o persoană se poate ridica de la corupția obișnuită la nivelul de ticăloșie, nu înseamnă că este profund coruptă? (Ba da.) Atunci, descrieți nivelul de ticăloșie – care este modul potrivit de exprimare? De ce o persoană se ridică de la nivelul de corupție obișnuită la ticăloșie? Puteți vedea clar acest lucru? Care este diferența dintre înșelătorie și ticăloșie? În ceea ce privește modurile în care se manifestă, ticăloșia și înșelătoria sunt strâns legate, dar ticăloșia este mai gravă – este înșelătorie dusă la extrem. Dacă se spune despre cineva că are o fire ticăloasă, atunci acea persoană nu este doar puțin înșelătoare, deoarece înșelătoria obișnuită ar putea doar să însemne că este mincinos de obicei sau că nu e foarte onest în acțiunile sale, pe când ticăloșia este mai gravă și se află la un nivel mai profund decât înșelătoria. Caracterul înșelător al cuiva cu o fire ticăloasă este mai mare și mai grav decât cel al unei persoane obișnuite, iar modalitățile și metodele de a face lucrurile și uneltirile din spatele acțiunilor sunt toate mai viclene și mai ascunse, iar majoritatea oamenilor nu pot vedea dincolo de acestea. Aceasta este ticăloșia.

Cum este diferit modul în care un antihrist se preamărește și mărturisește despre el însuși față de cel al unei persoane obișnuite? O persoană obișnuită se fălește și se grozăvește pentru a-i face pe oameni să aibă o părere foarte bună despre ea și va avea, de asemenea, manifestări ale acestor firi și stări; așadar, cum e diferit antihristul care se preamărește și mărturisește despre el însuși, față de oamenii obișnuiți care fac același lucru? În ce constă diferența? Trebuie să-ți fie clar – nu pune la un loc toate manifestările ocazionale de preamărire și fălire a propriei persoane în categoria antihriștilor. Nu este o eroare conceptuală? (Ba da.) Atunci, cum poate fi clar diferențiată această chestiune? În ce constă diferența? Dacă poți formula asta clar, atunci poți înțelege pe deplin ce este esența antihristului. Încearcă. (Modul în care procedează antihristul este mai ascuns; el folosește unele mijloace care par foarte corecte, pentru a-i induce în eroare pe oameni. Pare să vorbească despre o chestiune corectă, dar, până să-ți dai seama, începe să se preamărească și să mărturisească pentru el însuși, fără ca cineva să realizeze. Mijloacele sale sunt destul de ascunse.) Mijloace destul de ascunse – asta îl diferențiază, modul în care se preamărește și mărturisește pentru el însuși. Mai este ceva? Spuneți-Mi, care este natura diferenței dintre preamărirea și mărturisirea despre sine conștientă și cea inconștientă? (Intențiile sunt diferite.) Nu în asta constă diferența? (Ba da.) Când o persoană obișnuită cu firi corupte se preamărește și se grozăvește, o face pentru fală. Odată ce s-a fălit, se încheie chestiunea, și nu îi pasă dacă oamenii au o părere foarte bună sau foarte proastă despre ea. Intenția persoanei nu este prea bine conturată, este doar o fire ce o guvernează, o dezvăluire a firii sale. Asta e tot. Este ușor de schimbat o asemenea fire? Dacă persoana în cauză urmărește adevărul, va putea treptat să se schimbe când experimentează emondarea, judecata și mustrarea. Va căpăta treptat mai mult simț al rușinii și rațiunii și va afișa din ce în ce mai puțin acest tip de comportament. Va condamna acest tip de comportament, îl va domoli și îl va ține în frâu. Asta înseamnă să te preamărești și să mărturisești despre tine însuși, în mod inconștient. Deși firile din preamărirea și mărturisirea despre sine din modul conștient și din cel inconștient sunt la fel, natura acestora este diferită. Care este natura diferită a acestora? A te preamări și a mărturisi despre tine însuți în mod conștient se face cu intenție. Oamenii care fac asta nu vorbesc nepremeditat – de fiecare dată când se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși, ei nutresc anumite intenții și țeluri ascunse și fac acest lucru cu ambiții și dorințe satanice. La suprafață, pare același tip de manifestare. În ambele cazuri, oamenii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși, dar cum definește Dumnezeu preamărirea și mărturisirea despre sine în mod inconștient? Ca pe o dezvăluire a firii corupte. Și cum definește Dumnezeu preamărirea și mărturisirea despre sine în mod conștient? Ca pe cineva care dorește să-i inducă în eroare pe oameni, cu intenția de a-i face să aibă o părere foarte bună despre el, să îl venereze, să îl prețuiască și apoi să îl urmeze. Acțiunea sa este amăgitoare din natură. Așadar, imediat ce are intenția de a-i induce în eroare pe oameni și de a pune mâna pe ei, ca să-l urmeze și să-l venereze, va folosi, atunci când vorbește și acționează, mijloace și metode ce-i pot induce ușor în eroare și îi pot îndruma greșit pe cei ce nu înțeleg adevărul și cărora le lipsește o bază solidă. Unor asemenea oameni nu doar că le lipsește discernământul, dimpotrivă, ei cred că este corect ce spune acea persoană și e posibil să o admire și să aibă o părere foarte bună despre ea și, în timp, o vor venera și chiar o vor urma. Un fenomen extrem de des întâlnit în viața de zi cu zi este acela că cineva pare să înțeleagă destul de bine o predică după ce o ascultă, dar mai târziu, când ceva se abate asupra sa, să nu știe cum să rezolve situația. Persoana merge în fața lui Dumnezeu pentru a căuta rezolvarea, dar asta nu aduce rezultate, și în final, trebuie să se ducă la conducător pentru a se interesa despre această chestiune și a cere o soluție. De fiecare dată când ceva se abate asupra persoanei, aceasta îi cere conducătorului să rezolve problema. Este așa cum fumatul opiului devine o dependență și un tipar pentru unii oameni, și în timp, aceștia nu vor putea să continue fără să fumeze. Așadar, antihriștii care se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși devin imperceptibil un soi de drog pentru cei mici în statură, care nu au discernământ, care sunt nesăbuiți și ignoranți. De fiecare dată când ceva se abate asupra lor, ei vor merge la antihrist cu întrebări asupra chestiunii, și dacă antihristul nu lansează un ordin, ei nu îndrăznesc să facă nimic, chiar dacă toată lumea a terminat de discutat chestiunea și a ajuns la un consens. Le este teamă să se împotrivească voinței antihristului și să fie oprimați, așadar în privința oricărei chestiuni, îndrăznesc să acționeze doar după ce antihristul s-a pronunțat. Chiar și când înțeleg clar adevărurile-principii, nu îndrăznesc să ia o decizie sau să se ocupe de chestiune ci, în schimb, îl așteaptă pe „stăpânul” pe care îl admiră să dea verdictul final și decizia. Dacă stăpânul lor nu zice nimic, indiferent cine se ocupă de chestiune, nu vor fi siguri ce se cuvine să facă. Oare nu au fost otrăviți acești oameni? (Ba da.) Asta înseamnă să fi fost otrăvit. Pentru ca ei să fie otrăviți atât de profund, cât a trebuit să lucreze antihristul și câtă otravă a trebuit să le strecoare el? Dacă antihristul s-ar diseca frecvent și ar ajunge să se cunoască și ar face cunoscute oamenilor slăbiciunile, greșelile și fărădelegile sale, atunci l-ar mai venera toți așa? Categoric nu. Se pare că antihristul depune un efort considerabil în a se preamări și a mărturisi despre el însuși, și de aceea atinge un asemenea „succes”. Acesta este rezultatul pe care îl dorește. Fără el, nimeni nu ar ști cum să-și îndeplinească îndatoririle în mod corespunzător și toată lumea ar fi pierdută. Este evident că, în timp ce îi controlează pe acești oameni, antihristul le strecoară în secret multe otrăvuri și face un mare efort! Dacă ar spune doar câteva cuvinte, ar mai fi acești oameni constrânși de el în acest mod? Clar nu. Când antihristul reușește să-și atingă țelul de a-i face pe oameni să îl venereze, să îl respecte și să îi acorde atenție în orice privință, atunci nu a făcut multe lucruri și nu a rostit multe cuvinte care îl preamăresc și mărturisesc despre el însuși? Care este rezultatul obținut prin acest mod de a proceda? Este acela că oamenilor le va lipsi o cale și nu vor putea trăi fără el – ca și cum cerul s-ar prăbuși și pământul s-ar opri din rotație fără el, și credința în Dumnezeu nu ar avea nicio valoare sau sens și ascultatul predicilor ar fi inutil. De asemenea, oamenii simt că au ceva speranță în viețile lor când antihristul este în preajmă și că ar pierde orice speranță din viața lor dacă antihristul ar muri. Nu au fost luați acești oameni în captivitate de către Satana? (Ba da.) Și nu merită asta oamenii ca aceștia? (Ba da.) De ce spun că merită? Dumnezeu este Unicul în care crezi, așa că de ce venerezi și urmezi antihriști, lăsându-i să te constrângă și să te controleze în fiecare privință? În afară de asta, indiferent ce datorie îndeplinește cineva, casa lui Dumnezeu le oferă oamenilor principii și reguli clare. Dacă există o dificultate pe care un om nu o poate rezolva de unul singur, ar trebui să caute sprijin de la cineva care înțelege adevărul și să caute sprijin la Cel de mai sus în chestiunile mai serioase. Însă tu nu numai că nu cauți adevărul; dimpotrivă, îi venerezi și-i admiri pe oameni, crezând ce spun acești antihriști. Ai devenit astfel lacheul Satanei și nu-i așa că nu poți da vina decât pe tine? Nu asta meriți? Preamărirea și mărturisirea despre sine reprezintă un comportament comun antihriștilor și o manifestare a acestora și, totodată, unele dintre cele mai întâlnite manifestări. Care este principala caracteristică a modului în care antihriștii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși? În ce fel se diferențiază de modul prin care se preamărește și mărturisește despre sine o persoană obișnuită? Diferența este aceea că antihriștii au propria intenție în spatele acestei acțiuni și în mod clar nu fac asta inconștient. Mai degrabă ei nutresc intenții, dorințe, și ambiții, iar consecințele faptului că mărturisesc despre ei înșiși în acest mod sunt prea groaznice pentru a medita asupra lor – ei pot să-i inducă în eroare pe oameni și să îi controleze.

Lăsați-Mă să vă dau un exemplu. Voi vă puteți gândi dacă acest fel de manifestare și fire este legat de preamărirea și mărturisirea despre sine. Odată, era un conducător care, de doi sau trei ani, făcea lucrarea bisericii într-un anumit loc. Se plimbase printre biserici și, în cele din urmă, prinsese rădăcini acolo. Ce înseamnă că prinsese rădăcini? Înseamnă că oamenii îl știau, aveau o părere bună despre el și era relativ bine cunoscut în acel loc. De îndată ce oamenii îl vedeau, îl întâmpinau, îi ofereau locurile lor și îi dădeau ceva bun să mănânce. Nu existau voci să îl conteste, nimeni nu i se opunea; toată lumea era destul de familiarizată cu acest conducător și, în adâncul lor, erau cu toții de acord cu felul în care el făcea lucrurile și îi acceptau conducerea. Nu este clar câtă muncă a depus conducătorul acolo, cât a vorbit sau despre ce a vorbit; aceste detalii sunt necunoscute, dar, pe scurt, majoritatea oamenilor îi aprobau în general conducerea. După ce a trecut ceva timp, conducătorul a spus: „Frații și surorile de aici sunt toți ascultători și supuși și lucrurile merg bine în biserică, din toate punctele de vedere. Din păcate, un singur lucru nu este pe deplin satisfăcător, acela că mediul înconjurător de aici este groaznic. Dacă mediul înconjurător ar fi potrivit, am alege o zi frumoasă, însorită, să mergem într-un parc vast pentru o întâlnire mare cu mii de oameni, și am elibera adevărul folosindu-ne de un microfon și un set de boxe mari, și am face mai mulți oameni să creadă în dumnezeu. Nu ar da rezultate lucrarea noastră?” După ce au auzit asta, toți au zis „Amin” și au aprobat. Spuneți-Mi, este o problemă cu această expresie „am elibera adevărul”? (Da.) Care este problema? (Conducătorul se trata pe sine ca Dumnezeu.) Voi toți ați recunoscut că este o problemă cu asta, dar oamenii confuzi care erau acolo nu au văzut asta. Ba chiar au răspuns la această propoziție cu „Amin”! Este adevărul eliberat de acest conducător? Cine este el? El este un conducător obișnuit; a lucrat câțiva ani și apoi a început să creadă că este superior oricui altcuiva și a uitat cine este și chiar a dorit să exprime adevărul – o sarcină dificilă pentru el. Ce dovedește asta? Dovedește că el nu a știut cine este și nu a știut ce datorie îndeplinea. Din moment ce avea acest tip de fire, este vreo parte din lucrarea lui obișnuită sau din discursul lui în conformitate cu adevărul? Lucrarea lui obișnuită și discursul lui sunt cu siguranță pline de cuvinte confuze și de cuvinte diavolești, și categoric rezultatul lor nu poate fi acela de a se îngriji de biserică și de a o uda. El nu știe care este adevărul, cu atât mai puțin ce înseamnă să exprimi adevărul. După ce a lucrat pe undeva doar doi sau trei ani, el a simțit că are ceva prestigiu și capital și apoi a uitat cine era, a avut o părere destul de bună despre el și a vrut să exprime adevărul. Nu este dezgustător să ai o asemenea concepție eronată? De unde provine această concepție eronată? Avea o tulburare mintală, sau a fost un impuls de moment? A lucrat un pic, nimeni din biserica locală nu i s-a opus și totul părea să-i meargă fără probleme, astfel că a crezut că totul este rezultatul lucrării făcute de el și brusc a simțit că își poate asuma meritul pentru asta. S-a gândit: „Dacă pot face o asemenea lucrare semnificativă, nu sunt dumnezeu? Și dacă sunt dumnezeu, atunci sunt teribil de înăbușit acum – dacă mediul înconjurător ar fi mai bun, aș putea să exprim adevărul!” Acest gând i-a apărut în minte deodată. Nu este ceva în neregulă cu capul lui? (Ba da.) Ceva este în neregulă cu capul lui. Nu îi lipsește rațiunea? Se poate ca acțiunile și cuvintele Satanei și ale antihriștilor să aibă rațiunea umanității normale? Clar nu. Acest conducător a lucrat puțin și a avut câteva rezultate, apoi, brusc, a uitat că este uman. Faptul că este capabil să trântească asemenea cuvinte lipsite de rațiune nu este legat de firile sale? (Da.) Care este legătura? În cadrul firilor sale, este dispus să fie un discipol? Știe că este doar un discipol obișnuit a lui Dumnezeu? Cu siguranță nu. El crede că statutul și identitatea sa sunt mai mult decât respectabile și superioare tuturor celorlalte. Nu sunteți familiarizați cu acest tip de comportament și acest tip de natură? De ce a fost Satana aruncat în văzduh? (Deoarece a vrut să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu.) A vrut să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Deoarece Satana nu și-a știut locul în univers, nu a știut cine era, și nu își cunoștea propria măsură, când Dumnezeu i-a permis Satanei să pășească în același spațiu cu El, Satana a început să creadă că este Dumnezeu. Și-a dorit să facă lucrurile pe care le făcea Dumnezeu, a vrut să Îl reprezinte pe El, să Îl înlocuiască pe El și să Îi tăgăduiască existența, și din asta a rezultat aruncarea lui din ceruri, în văzduh. Antihriștii fac același gen de lucru, natura acțiunilor lor este aceeași și au aceeași sursă ca Satana. Pentru un antihrist, o asemenea manifestare nu este o dezvăluire ocazională sau rezultatul unui moft – reprezintă clar dominația naturii sale satanice și o dezvăluire naturală a firii sale satanice. Care este natura manifestării conducătorului despre care tocmai am vorbit? (Este aceea a unui antihrist.) De ce discutăm de această manifestare pentru elementul preamăririi și mărturisirii despre sine? Cum este natura acestei manifestări legată de preamărirea și mărturisirea despre sine? Care este natura cuvintelor „eliberarea adevărului” pe care el le-a rostit? De ce spun că aceste cuvinte au legătură cu preamărirea și mărturisirea despre sine? (Conducătorul a crezut că putea furniza adevărul oamenilor.) Asta a vrut să spună. Când a zis asemenea lucruri, oamenii care l-au auzit s-au gândit: „Ai o manieră atât de impresionantă și poți rosti adevărul pe un asemenea ton – nu pe un ton ca acesta care ar trebui să vorbească Dumnezeu? Nu sunt acest tip de manieră impresionantă și acest tip de deschidere a minții ceva ce Dumnezeu ar trebui să aibă?” Nu a atins acest conducător scopul de a se preamări și a mărturisi despre sine? El i-a făcut pe oameni, fără ca ei să fie conștienți de asta, să dezvolte sentimente de respect, venerație și admirație față de el. Nu a fost așa? (Ba da.) Aceasta este înfățișarea hidoasă a unui antihrist; acesta este un antihrist care se preamărește și mărturisește despre sine pe ascuns.