B. Modul în care antihriștii tratează normalitatea și caracterul practic al lui Hristos

Chiar acum am avut părtășie și am disecat prima manifestare a antihriștilor care neagă esența lui Hristos, și anume modul în care antihriștii tratează originea lui Hristos, ce opinii și înțelegeri au și ce acțiuni întreprind. Am disecat diferitele manifestări ale antihriștilor pentru a identifica esența unor asemenea oameni. În ceea ce privește un alt aspect al lui Hristos, normalitatea și caracterul Său practic, ce opinii au antihriștii, ce acțiuni întreprind și ce firi și esențe manifestă? În continuare, vom diseca a doua manifestare a antihriștilor care neagă esența lui Hristos, și anume modul în care tratează antihriștii normalitatea și caracterul practic al lui Hristos. Când vine vorba de normalitate și caracter practic, majoritatea oamenilor ar trebui să aibă anumite idei și înțelegeri. De exemplu, să nu bei apă sau să nu mănânci timp de trei zile, dar să nu-ți fie foame sau sete și, de fapt, să te simți fizic mai puternic și mai energic decât înainte; se consideră acest lucru normalitate și caracter practic? Oamenii normali se simt obosiți după ce merg pe jos patru sau cinci kilometri; dacă Hristos nu Se simte obosit nici după ce merge pe jos 40 de kilometri, iar picioarele nu-L dor și este chiar mai ușor ca aerul, simțindu-se mai energic, poate fi considerat acest lucru normal și practic? Dacă Hristos nu răcește atunci când Se expune la frig și nu Se îmbolnăvește niciodată sub nicio formă, dacă ochii Lui pot emite o lumină de câteva zeci de ori mai intensă decât orice lumină puternică la care sunt expuși și ochii Lui nu se simt obosiți sau nu ajung să nu mai vadă bine, indiferent cât timp se uită la un computer, dacă lumina soarelui nu I se pare orbitoare indiferent cât timp se uită la ea și nu are nevoie de o lanternă atunci când merge noaptea, deși alții au nevoie, iar ochii Lui devin mai strălucitori pe măsură ce trece ziua, se consideră acestea normalitate și caracter practic? Niciuna dintre acestea nu se consideră astfel, acestea sunt cunoștințe comune pe care oamenii le întâlnesc deseori. Normalitatea și caracterul practic înseamnă a simți sete după ce nu ai băut apă pentru o perioadă lungă de timp, a simți oboseală după ce ai vorbit mult, a simți dureri de picioare după ce ai mers mult și a simți tristețe și a vărsa lacrimi la auzul unor vești triste și sfâșietoare; asta înseamnă normalitate și caracter practic. Așadar, care este definiția exactă a normalității și a caracterului practic? Ceea ce se conformează nevoilor și instinctelor normale ale trupului și nu depășește această zonă este definiția normalității și a caracterului practic. Ceea ce se conformează capacităților și sferei umanității normale, a raționalității umanității normale și a emoțiilor umanității normale, cum ar fi fericirea, mânia, tristețea și bucuria, se încadrează în sfera normalității și a caracterului practic. Hristos este întruparea lui Dumnezeu pe pământ; El, ca orice persoană normală, are o vorbire și un comportament normale, o rutină și un program de viață normale. Dacă nu doarme timp de trei zile și trei nopți, Se va simți somnoros și va dori să doarmă chiar și atunci când va sta în picioare; dacă nu mănâncă toată ziua, Îi va fi foame și dacă va merge pe jos mult timp, Se va simți obosit și nu-Și va dori decât să se odihnească în curând. De exemplu, și Eu Mă simt obosit după ce particip la adunări și am părtășie cu voi timp de trei sau patru ore și trebuie să Mă odihnesc. Aceasta este normalitatea și caracterul practic al trupului, se conformează complet caracteristicilor trupului și diferitelor manifestări și instincte ale umanității normale, nu este deloc supranatural. Prin urmare, un astfel de trup are multe manifestări și dezvăluiri ale umanității, iar stilul de viață exterior și rutina de viață a umanității acestui trup nu sunt diferite de ceea ce manifestă și dezvăluie orice persoană obișnuită, normală; sunt exact la fel. Dumnezeu a creat omenirea, iar întruparea lui Dumnezeu are aceleași caracteristici și instincte de viață normale, practice, ca omenirea, El nu este deloc supranatural. Oamenii nu pot trece prin ziduri sau prin uși închise, iar Dumnezeu întrupat este la fel. Unii oameni spun: „Nu ești tu dumnezeu întrupat? Nu ești hristos? Nu ai esența lui dumnezeu? Chiar poți fi îngrădit de o ușă încuiată? Tu ar trebui să poți trece prin uși închise. Oamenii se simt obosiți după ce merg cinci kilometri, dar tu nu ar trebui să te simți obosit nici după ce mergi 40 de kilometri; oamenii mănâncă trei mese pe zi, dar tu ar trebui să fii capabil să nu mănânci timp de 30 de zile, să mănânci doar când ai chef și să nu mănânci când nu ai chef și totuși să fii capabil să predici la adunări și să trăiești cu mai mult entuziasm decât alții. Îmbolnăvirea face parte din viața umană, dar tu nu ar trebui să te îmbolnăvești. Pentru că ești hristos, ar trebui să ai o latură diferită de cea a oamenilor obișnuiți, numai așa ai fi demn să fii numit hristos, numai așa s-ar dovedi că ai esența lui dumnezeu.” Este acest lucru corect? (Nu.) De ce e incorect? Acestea sunt noțiuni și închipuiri umane, nu adevărul.

Întruparea lui Dumnezeu este normală și practică. Toate activitățile întreprinse de umanitatea Sa normală, precum și viața Sa de zi cu zi, vorbirea și comportamentul Său, sunt toate realități ale lucrurilor pozitive. De la început, când Dumnezeu a creat oamenii, i-a înzestrat cu aceste instincte normale și practice; astfel, întruparea lui Dumnezeu nu ar contraveni niciodată acestor legi. Acesta este motivul și baza pentru care normalitatea și caracterul practic ale lui Hristos sunt lucruri pozitive. Dumnezeu a creat omenirea și a făcut ca toate manifestările și instinctele acesteia să corespundă exact dorințelor Sale. Dumnezeu i-a dat omului aceste instincte, iar acestea sunt legile vieții de zi cu zi a omului. Ar face Dumnezeu ca întruparea Lui să contravină acestor legi ale normalității și ale caracterului practic? În mod clar, Dumnezeu nu ar face asta. Dumnezeu a creat omenirea, iar esența întrupării este tot Dumnezeu. Ele provin din aceeași sursă, așadar principiile și scopurile acțiunilor Lor sunt, de asemenea, aceleași. Datorită normalității și caracterului practic pe care le manifestă Hristos, El apare în mod natural ca o persoană extrem de obișnuită în ochii maselor. În multe privințe, Lui Îi lipsesc puterile de a cunoaște dinainte și de a prevedea, puteri pe care oamenii își imaginează că le are, El nu poate face lucrurile să dispară sau să apară, așa cum își închipuie oamenii și, cu atât mai puțin, nu poate să-i devanseze pe oamenii obișnuiți, să depășească abilitățile și instinctele trupești sau să treacă dincolo de gândirea normală a oamenilor, pentru a face unele lucruri pe care nimeni nu le poate face, așa cum își imaginează oamenii. Contrar acestor închipuiri, pentru ochiul liber al omului, această persoană obișnuită nu a dezvăluit sau nu a manifestat niciun indiciu al lui Dumnezeu de la începutul activității Sale și până în prezent. Cu ochiul liber al omului, în afară de vorbirea și lucrarea Sa, nu se poate observa niciun indiciu al lui Dumnezeu sau dezvăluiri ale identității și esenței Lui în niciuna dintre activitățile Sale umane normale. Indiferent cum Îl privesc oamenii, El le apare întotdeauna ca o persoană obișnuită. De ce? Motivul este unul singur: ceea ce vede omul este corect; întruparea lui Dumnezeu este cu adevărat o persoană normală și practică, un trup normal și practic. Un astfel de trup exterior normal și practic experimentează persecuția și urmărirea marelui balaur roșu la fel ca ceilalți oameni, fără niciun loc în care să-și pună capul sau unde să se odihnească. În acest sens, El nu este diferit de niciun alt om și nu este o excepție. În timp ce experimentează o astfel de persecuție, El Se ascunde, de asemenea, oriunde poate; nu poate să devină invizibil sau să fugă sub pământ, nu are puteri supranaturale pentru a evita aceste pericole. Singurul lucru pe care îl poate face este să obțină din timp informații despre ele și apoi să Se grăbească să fugă. Când se confruntă cu situații periculoase, oamenii se simt neliniștiți și speriați. Credeți că lui Hristos Îi este frică? Credeți că El Se simte neliniștit? (Da.) Aveți dreptate; de unde știți? (Orice persoană normală s-ar simți neliniștită în acea situație.) Așa este. Ați formulat foarte bine acest lucru. Înțelegeți cu adevărat normalitatea și caracterul practic, ați înțeles acest lucru perfect. Și Hristos Se va simți neliniștit și speriat în aceste situații, dar va da dovadă de lașitate? Se va simți îngrozit de partidul de guvernământ? Va face compromisuri cu acesta? Nu, Se va simți doar neliniștit și înfricoșat și-Și va dori să scape rapid din acest bârlog al demonilor. Toate acestea sunt manifestări ale normalității și ale caracterului practic al lui Hristos. Desigur, există mult mai multe manifestări ale normalității și caracterului practic al lui Hristos, cum ar fi faptul că uneori este uituc, uită numele oamenilor după ce nu i-a văzut de mult timp și așa mai departe. Normalitatea și caracterul practic sunt doar caracteristici, instincte, semne și indicii ale unei persoane normale, obișnuite. Tocmai pentru că Hristos are normalitate, umanitate practică, instincte de supraviețuire și toate caracteristicile trupului, El poate vorbi și lucra în mod firesc, poate interacționa cu oamenii în mod normal, îi poate conduce pe oameni într-un mod natural și practic și, de asemenea, îi poate îndruma și asista pe oameni în îndeplinirea sarcinilor lor într-un mod normal și practic. Tocmai datorită normalității și caracterului practic al lui Hristos, toți oamenii creați simt mai mult caracterul practic al lucrării lui Dumnezeu, beneficiază de această lucrare și primesc câștiguri mai tangibile și mai avantajoase din aceasta. Normalitatea și caracterul practic al lui Hristos sunt semne ale umanității normale, sunt necesare pentru ca întruparea Sa să Se implice în toate lucrările, activitățile și viața umană normală și, chiar mai mult, sunt ceva de care au nevoie toți cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Cu toate acestea, antihriștii nu înțeleg normalitatea și caracterul practic al lui Hristos în acest fel. Antihriștii cred că Hristos este doar o persoană obișnuită pentru că El este normal și practic și prea asemănător omului, ceea ce înseamnă că El nu este demn să fie numit fiu al lui dumnezeu, întruparea lui dumnezeu printre oameni sau hristos, pentru că este prea normal și practic, până într-acolo încât oamenii nu pot vedea niciun indiciu sau esență de dumnezeu în El. Antihriștii spun: „Poate un astfel de dumnezeu să-i mântuie pe oameni? Este un astfel de dumnezeu demn de a fi numit hristos? Acest dumnezeu este prea diferit de dumnezeu! Îi lipsesc mai multe elemente ale noțiunilor omenești despre dumnezeu: în primul rând, să fie supranatural, extraordinar și tainic; în al doilea rând, să aibă superputeri și capacitatea de a afișa o putere măreață; în al treilea rând, o înfățișare asemănătoare lui dumnezeu, să aibă identitatea, demnitatea și esența lui dumnezeu și așa mai departe. Dacă niciunul dintre aceste elemente nu poate fi văzut în el, cum poate fi dumnezeu? Faptul că rostește acele câteva cuvinte și face acea lucrare înseamnă că este dumnezeu? Atunci, este prea ușor să devii dumnezeu, nu-i așa? Cum poate un trup obișnuit, normal, să fie dumnezeu?” Acesta este un lucru pe care antihriștii nu îl pot accepta niciodată.

În timp ce experimentam persecuția marelui balaur roșu în China continentală, Eu, împreună cu mai mulți frați și surori, eram adesea nevoiți să ne ascundem oriunde mergeam, lipsiți de orice libertate personală. Uneori, când auzeam de vreun pericol, trebuia să fugim repede. În aceste circumstanțe, niciunul dintre oamenii care erau cu Mine nu s-a dovedit a fi slab. Din ce motiv s-a întâmplat asta? Erau oare nesăbuiți? Erau naivi? Nu, s-a întâmplat pentru că au recunoscut cu fermitate esența lui Dumnezeu întrupat. Nu numai că nu au avut noțiuni sau acuze privind normalitatea și caracterul practic al lui Hristos, dar, de asemenea, au arătat considerație și înțelegere față de aceste calități și le-au înțeles în mod corect. Orice suferință a îndurat Hristos, au îndurat-o împreună cu El și indiferent de persecuția și urmărirea pe care le-a experimentat Hristos, ei tot L-au urmat fără să se plângă, fără a se dovedi vreodată slabi din cauza acestor circumstanțe. Doar când am mers în anumite locuri, au existat unele persoane care, știind că am plecat în grabă pentru a evita mediile periculoase și că s-ar putea să nu mai am unde să stau și pe nimeni altcineva care să Mă găzduiască, s-au gândit: „Hm! Pretinzi că ești hristos, întruparea lui dumnezeu, și totuși uită-te în ce stare jalnică te afli! În ce fel ești în măsură să fii hristos? În ce fel semeni cu dumnezeu? Crezi că îi poți mântui pe alții? S-ar cuveni să te grăbești și să te mântui mai întâi pe tine! Poate aduce binecuvântări faptul de a te urma? Pare imposibil! Dacă vorbele tale îi pot mântui pe alții, atunci de ce nu te pot mântui pe tine? Uită-te la tine acum! Nu ai nici măcar un loc unde să-ți odihnești capul și trebuie să cauți ajutor la noi, oamenii, la persoane puternice. Dacă ești dumnezeu, nu ar trebui să fii atât de jalnic. Dacă tu ești întruparea lui dumnezeu, nu ar trebui să nu ai un loc pe care să îl numești casă!” Așadar, astfel de oameni nu pot înțelege niciodată această chestiune. Dacă într-o zi ar vedea că Evanghelia Împărăției este răspândită în străinătate, cu mulți oameni din diferite țări care o acceptă, și ar vedea că marele balaur roșu a căzut, că adepții lui Dumnezeu își țin capul sus și nu mai sunt persecutați și că domnesc și își exercită puterea fără ca cineva să îndrăznească să îi intimideze, cu siguranță și-ar schimba complet atitudinea tipică și nu ar mai nutri noțiuni despre Dumnezeu care domnește în carne și oase. De ce ar exista o astfel de schimbare bruscă? Acești indivizi se bazează doar pe ceea ce văd cu ochii lor; ei nu cred că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul, că El este atotputernic sau că tot ceea ce spune se va împlini. Cred astfel de oameni în Dumnezeu? În ce cred ei? (În putere.) Are Hristos putere? Hristos nu are nicio putere în rândul omenirii corupte. Unii oameni spun: „Nu are dumnezeu autoritate? Dacă esența lui hristos este dumnezeu, atunci de ce nu are el autoritatea lui dumnezeu? Autoritatea este mult mai mare decât puterea, deci nu ar trebui să aibă și el putere?” Care este scopul lucrării lui Dumnezeu întrupat? Care este datoria lui Dumnezeu întrupat? Este aceea de a-Și etala puterea? (Nu.) Prin urmare, ca orice persoană normală, El suferă respingerea, insultele, calomniile și ostilitatea din partea acestei lumi; Hristos trebuie să îndure toate aceste lucruri, nu este scutit de ele.

Cei care urmăresc realmente adevărul nu numai că nu au nicio idee despre normalitatea și caracterul practic al lui Hristos; dimpotrivă, ei văd și mai mult frumusețea lui Dumnezeu în aceste calități și dobândesc o mai bună înțelegere a adevăratei esențe a lui Dumnezeu și a esenței reale a Creatorului prin intermediul lor. Înțelegerea lor despre Dumnezeu devine mai profundă, mai practică, mai autentică și mai precisă. Spre deosebire de ei, antihriștii adesea nu se simt dispuși să urmeze un astfel de Hristos din cauza tuturor aspectelor Sale normale și a caracterului practic, crezând că El nu are abilități supranaturale și nu iese în evidență în raport cu oamenii obișnuiți și, în plus, experimentează aceleași medii de viață ca omenirea. Antihriștii nu numai că sunt incapabili să accepte cu bucurie toate acestea și să înțeleagă firea lui Dumnezeu din ele, ci le și condamnă și se feresc de ele, ba chiar mai mult, fac acuzații legate de acest lucru. De exemplu, atunci când cineva face un lucru care contravine principiilor, dacă nu întreb și nimeni nu-Mi spune, atunci nu voi fi la curent în legătură cu acel lucru. Nu este aceasta o manifestare care se încadrează în sfera normalității și a caracterului practic? (Ba da.) Cei care au o înțelegere corectă și o umanitate normală Mi-ar explica chestiunea în mod clar și amănunțit, iar apoi Mi-ar permite să Mă ocup de ei așa cum consider de cuviință. Antihriștii fac exact opusul; Mă observă cu ochii lor și Mă testează prin mijloace menite să scoată lucruri de la Mine, după care se gândesc în sinea lor: „Din moment ce nu știi despre această problemă, aceasta devine ușor de gestionat; aveam o strategie de a te aborda în cazul în care știai despre ea și o alta în cazul în care nu știai; pentru o problemă majoră, aș face-o să pară minoră și apoi aș reduce-o la zero, ascunzând-o de tine și lăsând ca această problemă să treacă. Din moment ce nu ești conștient de ea, nu e nevoie sau nu trebuie să știi despre ea de-acum încolo. Mă voi ocupa de ea. Când vei afla despre ea, într-o zi, se va fi desfășurat deja așa cum intenționez și ce vei putea să-mi faci atunci?” Ce oameni Îl tratează pe Hristos în acest fel? Sunt oameni buni? Sunt oameni care urmăresc adevărul? Au umanitate și integritate? (Nu.) Au fost unii conducători care au făcut anumite lucruri; au promovat persoane în biserică în mod arbitrar, au risipit ofrandele și au făcut achiziții excesive, fără discernământ și, indiferent cât de mulți bani s-au cheltuit sau ce probleme semnificative au apărut, nu au spus niciun cuvânt despre asta. Am fost acolo de multe ori și nu M-au consultat niciodată sau nu M-au întrebat despre aceste lucruri, pur și simplu au luat decizii pe cont propriu; nu M-au lăsat nici să fac verificări și a trebuit să smulg informații de la ei. M-au tratat ca pe un străin: „Din moment ce ești aici, doar îți vom da raportul și îți vom spune despre ceea ce poți vedea cu ochii tăi. Cât despre lucrurile pe care le-am făcut pe la spatele tău, ar fi bine să nu te gândești să încerci să afli despre vreunul dintre ele. Nu îți vom permite să intervii sau să faci investigații.” Indiferent de câte ori i-am vizitat, nu Mi-au permis niciodată să fac investigații. Temându-se că aș putea începe să pun întrebări, au ascuns în mod deliberat adevărul prin cuvinte false, care sună frumos, recurgând la tertipuri. Au conlucrat, au ajuns la un consens și au schimbat între ei priviri pline de înțeles; au menținut un front unit și nu au raportat problemele celorlalți, protejându-se reciproc. Când am aflat despre lucrurile pe care le făceau pe la spatele Meu și am vrut să îi trag la răspundere, au continuat să se protejeze reciproc, să nu spună cine este responsabil, făcând pe proștii și folosind jocuri de cuvinte cu Mine. Ce eroare au comis? S-au gândit: „În afară de gândirea sa normală și simplă și de umanitatea sa obișnuită și de rând, hristos, această persoană obișnuită, nu are cu ce să se laude și nici nu are puteri supranaturale. Din moment ce așa stă treaba, putem face unele mișcări mărunte pe la spatele tău și să ne simțim în largul nostru implicându-ne în propriile noastre demersuri. Controlăm banii bisericii, așa că vom cumpăra orice vrem. Nu trebuie să căutăm deloc atunci când este nevoie de o semnătură, putem aproba pur și simplu achizițiile în mod arbitrar, fără a fi nevoie să fie revizuite, și să cheltuim banii cu lejeritate. Nu este hristos dumnezeu? Poți să te ocupi de aceste lucruri? Vom face după bunul plac; în restul timpului cât nu ești prin preajmă, totul este sub controlul nostru!” Cum au tratat ei normalitatea și caracterul practic al lui Hristos? Nu L-au privit ca pe cineva care este ușor de intimidat? Se gândeau: „Atât timp cât ai o umanitate normală, nu ne este frică să te intimidăm. Dacă nu ai umanitate supranaturală, nu ne este frică de tine.” Ce fel de oameni erau? Dacă ar fi judecați în funcție de umanitatea lor, ar fi considerați oameni buni? Ar fi considerați oameni care au morală și umanitate? Ar fi considerați oameni care au o integritate nobilă? Ce erau ei de fapt? Nu erau un grup de ticăloși? Pe cine reprezentau acești oameni atunci când lucrau în casa lui Dumnezeu? Nici măcar nu-l reprezentau pe om, îl reprezentau pe Satana. Făceau lucruri pentru Satana, erau lacheii și complicii lui; erau aici pentru a tulbura și a distruge lucrarea din casa lui Dumnezeu, nu își îndeplineau îndatoririle, ci făceau rău. În ce fel se deosebea acest grup de complici ai Satanei de marele balaur roșu care îi prinde, îi persecută și îi abuzează pe aleșii lui Dumnezeu? Marele balaur roșu vede că întruparea lui Dumnezeu este doar un om obișnuit, că nu este deloc înspăimântător, așa că încearcă în mod abuziv să Îl prindă, iar odată ce Îl prinde, va încerca să Îl ucidă. Acești complici ai Satanei, acești antihriști, nu L-au tratat oare pe Hristos în același mod? Nu este esența lor aceeași? (Ba da.) Cum Îl considerau pe Hristos în credința lor? Credeau în El ca Dumnezeu sau ca om? Dacă L-ar fi considerat pe Hristos ca fiind Dumnezeu, L-ar fi tratat în acest fel? (Nu.) Există o singură explicație: Îl vedeau pe Hristos ca pe un om, ca pe cineva pe care, cu lejeritate, Îl puteau judeca, păcăli, juca pe degete, disprețui și trata cum doreau; aceasta înseamnă că erau foarte îndrăzneți. În cazul în care clasificăm niște oameni atât de îndrăzneți, pot fi puși în categoria și în grupul ființelor create, al aleșilor lui Dumnezeu, al celor care-L urmează, al oamenilor care pot fi desăvârșiți de El și al persoanelor care pot fi mântuite de El? (Nu.) Unde ar trebui să fie plasate astfel de gunoaie? În tabăra Satanei. Oamenii din acest grup sunt catalogați drept antihriști. L-au tratat pe Hristos ca pe o persoană obișnuită, au acționat în mod intenționat și nechibzuit și au exercitat o putere absolută în limitele influenței lor, gândindu-se: „Indiferent care este problema, atât timp cât nu te caut sau nu te informez despre ea, nu ai dreptul să intervii și nu vei afla niciodată despre ea.” Spuneți-Mi, are Hristos dreptul să Se ocupe de ei? (Da.) Care ar fi un mod adecvat de a face acest lucru? (Să-i excludă din biserică.) Așa trebuie să ne purtăm cu antihriștii și cu satanele; nu trebuie să le arătăm indulgență. Când oameni ca aceștia cred în Dumnezeu, indiferent de ceea ce face Dumnezeu, de modul în care le oferă oamenilor adevărul sau de lucrarea pe care o face, ei nu iau în seamă acest lucru. Dacă nu au putere, se gândesc la modalități de a o obține și, odată ajunși la putere, caută să fie pe picior de egalitate cu Hristos, să împartă lumea cu El, să se ia la întrecere pentru a vedea cine este superior și să își dispute statutul cu El. În cadrul sferei lor de influență, își doresc să-L provoace pe Hristos, spunând: „Vreau să văd al cui cuvânt are mai multă greutate, al tău sau al meu. Această biserică este teritoriul meu; voi cheltui banii bisericii cum doresc, voi cumpăra ce vreau și voi rezolva problemele după bunul meu plac. Oricine decid eu că nu este bun nu este bun. Voi folosi pe cine vreau și nimeni nu are voie să se atingă de oamenii pe care aleg să-i folosesc. Dacă cineva o face, nu voi lăsa lucrurile așa. Chiar dacă dumnezeu spune că vrea să o facă, nu voi tolera asta!” Nu înseamnă asta să sfidezi moartea?

Dacă oamenii ajung să înțeleagă mai mult frumusețea lui Dumnezeu și dobândesc o înțelegere mai clară și mai precisă a caracterului practic și a esenței lui Dumnezeu prin umanitatea normală și practică a lui Dumnezeu întrupat, atunci sunt oameni care urmăresc adevărul și care au umanitate. Cu toate acestea, din cauza laturii Sale normale și practice, unii oameni nu Îl consideră pe Hristos Dumnezeu. Se comportă mai nerușinat și mai îndrăzneț în fața Lui, prind mai mult curaj să acționeze liber și devin mai acaparați de gânduri de a-L depăși pe Hristos și de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu. Simt că dispun de capital cu care să-L disprețuiască și să se ia la întrecere cu Hristos și dovezi pe baza cărora să-L considere pe Hristos un om. Cred că, după ce obțin aceste dovezi, nu trebuie să se mai teamă de Hristos și că Îl pot critica liber, că pot conversa cu lejeritate și râde cu El, că se pot pune pe picior de egalitate cu El și pot discuta cu El despre treburile lor domestice și grijile lor personale. Unii chiar spun: „Ți-am împărtășit gândurile mele lăuntrice, slăbiciunile și firile mele corupte, așa că povestește-mi despre starea ta. Ți-am povestit despre experiențele mele de dinainte și după ce am ajuns să cred în dumnezeu și ți-am povestit despre cum am acceptat lucrarea lui dumnezeu, așa că împărtășește-mi experiențele tale.” Ce încearcă ei să facă? Nu Îl văd pe Dumnezeu întrupat ca fiind prea obișnuit și normal și-și doresc să Îl transforme într-un membru al familiei, un amic, un prieten sau un vecin? Indiferent de cât de normal și practic este Hristos, esența Sa nu se va schimba niciodată. Indiferent de vârsta Sa, de locul în care S-a născut sau de modul în care calificările și experiența Sa se compară cu ale voastre, indiferent dacă vi se pare măreț sau neînsemnat, nu uitați niciodată că El va fi întotdeauna diferit de voi. De ce este așa? El este Dumnezeu care trăiește într-o formă exterioară normală și practică; esența Sa este veșnic diferită de a voastră; esența Sa este cea a Dumnezeului suprem, care este pe vecie și întotdeauna deasupra întregii omeniri. Nu uitați acest lucru! La suprafață, El pare a fi o persoană obișnuită și normală, Se numește Hristos și are identitatea lui Hristos, dar dacă, în credința ta, Îl consideri un om și Îl vezi ca pe o persoană obișnuită, ca pe un membru al omenirii corupte, ești în pericol. Identitatea și esența lui Hristos nu se schimbă niciodată, esența Sa este esența lui Dumnezeu, iar identitatea Sa este întotdeauna cea a lui Dumnezeu. Faptul că trăiește în carapacea unei ființe normale, practice, nu înseamnă că este un membru al omenirii corupte și nici nu înseamnă că oamenii Îl pot manipula sau controla, că pot fi egali cu El sau că pot concura cu El pentru putere. Atât timp cât oamenii Îl văd ca om, Îl evaluează folosind metode și perspective umane și încearcă să-L transforme într-un prieten, egal, coleg sau ofițer superior, se pun într-o poziție periculoasă. De ce este periculoasă? Dacă Îl vedeți pe Hristos ca pe un om obișnuit, normal, firile voastre corupte vor începe să iasă la iveală. Din momentul în care Îl considerați pe Hristos om, faptele voastre rele vor începe să fie expuse. Nu este aceasta partea periculoasă? Atât timp cât oamenii Îl văd pe Hristos ca om și cred că El este normal și practic, că este ușor de păcălit și că este la fel ca oamenii, ei nu se tem de Dumnezeu, iar în acest moment relația lor cu Dumnezeu se schimbă. În ce se transformă această relație? Relația lor nu mai este cea dintre o ființă umană creată și Creator, nu mai este cea dintre un adept și Hristos și nu mai este cea dintre un obiect al mântuirii și Dumnezeu, ci devine relația dintre Satana și Suveranul tuturor lucrurilor. Oamenii se opun lui Dumnezeu și devin dușmanii Săi. Atunci când Îl vezi pe Hristos ca om, îți schimbi și propria identitate în fața lui Dumnezeu, și valoarea ta în ochii Lui; îți distrugi complet perspectivele și destinul prin faptul că-ți faci poftele, prin răzvrătire, prin ticăloșie și aroganță. Dumnezeu te va recunoaște, te va îndruma și îți va acorda viața și șansa de a obține mântuirea doar pe baza faptului că ești o ființă creată, un adept al lui Hristos și o persoană care a acceptat mântuirea din partea lui Dumnezeu. În caz contrar, relația ta cu Dumnezeu se va schimba. Atunci când oamenii Îl consideră pe Dumnezeu, Hristos, ca fiind o persoană, nu fac oare o glumă? De obicei, oamenii nu văd acest lucru ca fiind problematic. Ei se gândesc: „Hristos a spus că este o persoană obișnuită și normală, deci ce este greșit în a-L trata ca pe o persoană?” De fapt, nu este nimic în neregulă cu acest lucru, dar există consecințe grave. Să-L tratați pe Hristos ca pe o persoană vă aduce multe beneficii. Într-un fel, vă ridică statutul, în altul, reduce distanța dintre voi și Dumnezeu și, pe lângă asta, nu veți mai fi atât de rezervați în prezența lui Dumnezeu, vă veți simți relaxați și liberi. Veți avea drepturi umane, libertate și un sentiment al valorii existenței voastre și veți avea sentimentul propriei voastre prezențe. Nu este bine? Nu este nimic greșit în a trata o persoană reală în acest fel, arată că aveți demnitate și integritate. Un om nu ar trebui să se plece ușor; oamenii nu ar trebui să îngenuncheze, să cedeze sau să-și admită cu ușurință inferioritatea în fața niciunei persoane. Nu sunt acestea legile supraviețuirii umane și regulile de joc ale omului? Mulți aplică aceste legi și reguli de joc în interacțiunile lor cu Hristos. Acest lucru aduce probleme și este foarte probabil să ofenseze firea lui Dumnezeu. Asta e din cauză că natura-esență a tuturor membrilor omenirii, indiferent de rasă, este aceeași. Doar Hristos este diferit de omenire. Deși Hristos are aparența normalității și a caracterului practic și stilurile de viață și de rutină ale umanității normale și practice, esența Sa este diferită de cea a oricărui om corupt. Tocmai din această cauză El este în măsură să le pretindă celor care-L urmează să-L trateze în felul în care le cere. În afară de Hristos, nicio altă persoană nu este în măsură să folosească aceste metode și standarde pentru a avea aceste cerințe de la oameni. De ce? Pentru că esența lui Hristos este Dumnezeu Însuși și pentru că Hristos, această persoană obișnuită, normală, este un trup normal în care este îmbrăcat Dumnezeu și întruparea lui Dumnezeu printre oameni. Doar pe baza acestui fapt, este incorect să-L vezi pe Hristos ca pe o persoană, este și mai rău să-L tratezi ca pe o persoană, iar să-L păcălești, să te joci cu El și să lupți împotriva Lui ca și cum ar fi o persoană este cu atât mai rău. Antihriștii, această gașcă de indivizi ticăloși care detestă adevărul, rămân pentru totdeauna nepăsători cu privire la această problemă semnificativă și la această greșeală evidentă. De ce? Pentru că natura-esență pe care o au este esența unui antihrist. Ei se luptă cu Dumnezeu în tărâmul spiritual, rivalizând cu El pentru statut, fără să Îl abordeze vreodată ca pe Dumnezeu sau să Îl trateze ca atare. În casa lui Dumnezeu repetă acest comportament, tratându-L pe Hristos în aceeași manieră. Strămoșul lor L-a tratat pe Dumnezeu în acest fel, așa că nu este nicio surpriză că ei nu se pot abține să nu acționeze în acest fel. Din moment ce nu se pot abține să nu acționeze în acest fel, iar natura-esență pe care o au a fost descoperită, mai pot astfel de oameni să fie mântuiți de Dumnezeu? Nu trebuie oare să fie îndepărtați și excluși din casa lui Dumnezeu? Nu trebuie să fie respinși de toți aleșii lui Dumnezeu? (Ba da.) Mai aveți noțiuni despre condamnarea, îndepărtarea și eliminarea unor astfel de indivizi de către casa lui Dumnezeu? (Nu.) Sunt oare demni de milă? (Nu.) De ce nu sunt demni de milă? Sunt odioși și detestabili, deci nu sunt demni de milă.