B. Refuză să recunoască faptul că au o fire coruptă

Când un antihrist este emondat, nu numai că nu se căiește, dar mai și răspândește noțiuni și emite judecăți în mod public. Primul motiv principal pentru acest lucru este că refuză să recunoască faptul că a greșit. Care este al doilea motiv? Este că un antihrist nu recunoaște că are o fire coruptă. Nu este acest lucru mai grav și mai concret decât a refuza să recunoască faptul că a făcut ceva greșit? Nivelul minim de cunoaștere pe care ar trebui să-l aibă oricine acceptă lucrarea lui Dumnezeu, oricine acceptă judecata și mustrarea Lui, este să recunoască, mai întâi, că oamenii sunt corupți, că au fost corupți de Satana, că sunt lipsiți de rațiune și de umanitate, că nu dețin adevărul și nu Îl cunosc pe Dumnezeu și că sunt cei care I se împotrivesc. Numai antihriștii nu ar recunoaște niciodată că sunt prea profund corupți și că oamenii corupți îi aparțin cu toții Satanei, cu atât mai puțin ar recunoaște vreodată că ei înșiși sunt diavoli și satane. În mod special, în momentele când majoritatea oamenilor sunt capabili să reflecteze, să se cunoască și să accepte să fie emondați, antihriștii nu pot recunoaște nici măcar că au o fire coruptă – aceasta este o problemă gravă. De ce spun că este gravă? Întrucât antihriștii sunt incapabili să recunoască adevărul și nu cred că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu, ei refuză să accepte din adâncul inimii lor orice se spune în cuvintele lui Dumnezeu. Unii oameni spun: „Cum poți Tu să spui că refuză să accepte asta? Au recunoscut că sunt diavoli și satane, că sunt dușmanii lui Dumnezeu.” Cum este aceasta considerată o recunoaștere? Chiar și un non-credincios ar putea spune că nu este o persoană bună, dar se consideră asta ca fiind o recunoaștere a faptului că are o fire coruptă? Nu. Recunoașterea adevărată a faptului că ai o fire coruptă înseamnă să știi mai întâi ce fel de persoană ești. De asemenea, înseamnă să fii capabil să faci legătura între tine și diversele firi corupte descrise de Dumnezeu în grade diferite și, în continuare, să recunoști firile corupte diferite pe care le dezvălui în timp ce ești în stări diferite. Nu sunt acestea câteva manifestări concrete? (Ba da.) Dar un antihrist nu are aceste lucruri, fiindcă nu recunoaște cuvintele lui Dumnezeu – în schimb, le disprețuiește. Acesta e motivul pentru care el doar ascultă acele cuvinte ale lui Dumnezeu care expun firile corupte ale omenirii și atâta tot; nu reflectează niciodată asupra lui, nu se disecă și nu se compară cu aceste cuvinte în adâncul inimii sale. Cu alte cuvinte, nu-și disecă și nu-și compară diversele manifestări, intenții, gânduri și perspective conform acestor cuvinte ale lui Dumnezeu; nu face deloc aceste lucruri. Ce semnifică faptul că nu face deloc aceste lucruri? Semnifică faptul că, pentru el, aceste cuvinte pe care le-a rostit Dumnezeu sunt doar un mod de a exprima lucrurile, o perspectivă diferită – sunt pur și simplu un alt mod de a descrie firile, personalitatea, practicile și esența omului, nu sunt în niciun caz criteriul pentru definirea firilor omului. Acesta este un mod precis de a descrie faptul că antihriștii nu consideră cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul. Antihriștii au în minte doar o înțelegere aproximativă a expunerii de către Dumnezeu a diverselor firi corupte ale omenirii, dar niciodată nu acceptă acest lucru în adâncul inimii lor. Întrucât nu-l acceptă, atunci când se abate ceva asupra lor, pot ei să apeleze la cuvintele lui Dumnezeu pentru a-și înfrâna firea, a-și schimba practicile și a-și înlătura perspectivele incorecte? Categoric nu. Antihriștii nu acceptă adevărul, ceea ce înseamnă că nu admit că au o fire coruptă. Să luăm aroganța, de exemplu – cuvintele lui Dumnezeu care expun această fire vorbesc despre unele dintre modurile în care aceasta se manifestă și este dezvăluită în om. O persoană care urmărește adevărul și recunoaște cuvintele lui Dumnezeu drept adevăr își va compara propriul comportament și propria fire cu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. Va compara în mod repetat aceste lucruri, după care va recunoaște: „Am o fire arogantă. Este firea pe care am dezvăluit-o când am făcut asta. Aceste gânduri, acțiuni și atitudini ale mele sunt arogante. Aceste moduri ale mele de a-i trata pe ceilalți, de a-mi face lucrarea și de a-mi aborda datoria sunt arogante.” Nu înseamnă asta să recunoști că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu? (Ba da.) Consideră cuvintele lui Dumnezeu drept standard și le folosesc pentru a face comparații cu propriul comportament, iar când găsesc o legătură, recunosc în mod inconștient că au o fire coruptă, că tot ce spune Dumnezeu este adevărat și lipsit de orice falsitate. Deocamdată, să nu discutăm dacă oamenii pot folosi cuvintele lui Dumnezeu pentru a-și înlătura firea coruptă după ce au recunoscut că au una. Mai întâi, să analizăm doar dacă oamenii recunosc că au o fire coruptă. Când vine vorba să recunoască, majoritatea oamenilor care au raționalitate, conștiință și o gândire normală pot să dobândească luminare și iluminare din cuvântul lui Dumnezeu și apoi să accepte în mod inconștient cuvintele lui Dumnezeu și să spună „amin” după ce le aud, să recunoască faptul că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și, astfel, să admită că sunt ființe umane corupte cu o fire coruptă și să se plece înaintea lui Dumnezeu. Odată ce au recunoscut că au o fire coruptă, vor avea o atitudine corectă, cuviincioasă, față de Dumnezeu, față de adevăr și îndeosebi față de emondare. Asta înseamnă că, în timp ce recunosc că au o fire coruptă, când vor fi emondați, vor putea să se supună acestei emondări din inimă, fără să-și dea seama și în subconștient, și vor fi dispuși să o accepte. Există chiar și unii oameni care tânjesc ca alții să-i înfrâneze și să-i disciplineze prin emondare și încep să aibă în mod foarte firesc sentimente pozitive față de ideea emondării; au o atitudine pozitivă, proactivă, față de ea. Aceștia sunt oameni normali. Singurii oameni anormali sunt antihriștii; astfel de oameni nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu, adesea râd disprețuitor de ele și li se împotrivesc, le judecă și le condamnă în inima lor. Prin urmare, au aceeași atitudine față de expunerea și caracterizarea de către Dumnezeu a firilor corupte ale omului. Ce atitudine este aceasta? Să luăm, de exemplu, faptul că Dumnezeu spune că oamenii au o fire arogantă și vorbește despre manifestările specifice ale acesteia. Când aude un antihrist de aceste manifestări specifice, nu numai că refuză să accepte acest lucru, ci, în schimb, ajunge să disprețuiască aceste manifestări specifice despre care vorbește Dumnezeu. De ce ar face asta? Fiindcă urmează logica Satanei, adică atitudinea Satanei față de adevăr și de lucrurile pozitive. El spune: „Tu numești asta aroganță, dar dintre cei care sunt capabili, cine nu este ostentativ? Dintre oamenii cu talent de conducători, cine nu vorbește într-un mod impunător? Dintre oamenii cu statut, cine nu este puțin ostentativ? Niciunul dintre aceste lucruri nu e mare scofală. Toate aceste lucruri sunt absolut normale în lumea non-credincioșilor, dar uite, voi toți faceți din țânțar armăsar. De asemenea, chiar se consideră aroganță să iei măsuri fără să discuți lucrurile cu ceilalți? Chiar înseamnă asta că faci tu legea? Oamenii care sunt capabili ar trebui să ia deciziile, iar a fi capabil să monopolizezi puterea se numește a fi competent. Ce sens are să discut lucrurile cu voi, oamenii de rând? Ce știți voi? Așadar, nu sunt arogant, sunt doar competent și capabil. Se numește a avea abilitate de conducere și este un talent înnăscut. Am o aptitudine extraordinară, pot să fac orice. Indiferent de circumstanțe sau de grupul în care sunt, pot să preiau conducerea – asta înseamnă să fii un individ talentat! Indivizii talentați nu ar trebui să fie călcați în picioare, și nici expuși. În schimb, indiferent în ce grup sunt, ar trebui să fie recomandați, preamăriți, și ar trebui să li se ofere roluri importante! Întrucât sunt indivizi capabili, talentați, cu abilități de conducere, ar trebui să aibă conduita unui conducător, a unui șef. Dacă ei ascund aceste lucruri, nu înseamnă că afișează o fațadă?” Folosesc acest raționament sucit și aceste erezii pentru a judeca și a condamna expunerea de către Dumnezeu a firii arogante, așadar, orice ai spune, ei nu vor recunoaște niciodată diversele manifestări ale firilor corupte descrise și definite de Dumnezeu. Ei se gândesc: „Ce a spus dumnezeu e doar un mod de a exprima lucrurile. Este îndeajuns de pozitiv, convențional și tradițional, dar nu poate fi definit drept adevărul. Se potrivește doar unor oameni. De exemplu, unii oameni sunt destul de inocenți și nu au niciun talent, nici nu sunt foarte capabili sau inteligenți și, în plus, nu au nici abilități de conducere. Dacă nu au un partener corespunzător, trebuie să se consulte cu alții atunci când acționează și, dacă nu o fac, nu-și pot asuma lucrarea – acesta este genul de persoană căreia i se potrivesc cuvintele lui dumnezeu.” Toate argumentele de acest fel sunt erezii satanice și sofisme.

Antihriștii nu cred niciodată că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu, așadar, oricând le aud, pur și simplu acționează mecanic; sunt exact ca fariseii, folosind cuvintele lui Dumnezeu pentru a păstra aparențele. Nu le acceptă în adâncul inimii lor și nu transformă cuvintele lui Dumnezeu în viața lor și în scopul practicii lor. Din acest motiv, atunci când un antihrist comite o eroare, nu va recunoaște că a făcut ceva greșit atunci când îl emondezi și îl expui pentru acest lucru, cu atât mai puțin îl va accepta când îl vei emonda în legătură cu firea și esența pe care le-a dezvăluit în chestiunea respectivă. Exact ca atunci când refuză să recunoască faptul că a făcut ceva greșit, când un antihrist dezvăluie o fire coruptă, va avea mereu un motiv, o scuză, o explicație pentru a nega că are o fire coruptă. De exemplu, atunci când dezvăluie o fire coruptă într-o anumită chestiune, spune că s-a grăbit, că și-a ales prost cuvintele și că a ridicat puțin vocea. Când cineva spune că el a fost înșelător și nesincer într-o altă chestiune, el afirmă că majoritatea oamenilor au calibru slab, așa că dacă ar fi spus ce se întâmplă, alții nu l-ar fi înțeles și ar fi înțeles greșit ce a spus, și de aceea nu a fost sincer. Indiferent ce fire coruptă dezvăluie, întotdeauna poate găsi scuze și explicații. Până la urmă, indiferent ce fire coruptă dezvăluie, indiferent cât de evidentă sau gravă este, el nu va recunoaște niciodată că este o fire coruptă. Antihriștii mint adesea, spunând oamenilor în față un lucru și pe la spate altul și nimeni nu-și dă seama și nu știe când ei spun adevărul și când mint. Cu toate acestea, nu vor recunoaște niciodată că sunt persoane înșelătoare, mai degrabă decât unele cinstite. Dimpotrivă, adesea se justifică și explică exact cât de profund inocenți sunt, cât de sinceri sunt cu ceilalți, iar când o altă persoană are dificultăți, cât de mult vor să o ajute, din bunătatea inimii lor. Antihriștii nu numai că nu recunosc că au o fire coruptă, dar și încearcă mereu să se reabiliteze, lăudându-se că sunt persoane bune și amabile. Nu numai că nu recunosc că au o fire coruptă, dar în același timp, se mai și laudă cât de bine se pricep să manipuleze oamenii, cât de buni sunt la a-i atrage pe oameni de partea lor și a le câștiga inimile. Se laudă cât de calculați și de capabili sunt când vine vorba de a acționa și a vorbi printre oameni, că nimeni nu le poate fi superior și nu-i poate întrece și că nimeni nu este mai competent pentru slujba lor. Când un antihrist plătește un mic preț, este în stare să predice câteva doctrine și teorii mărețe și face o scurtă perioadă ceva ce-i induce pe oameni în eroare și îi determină pe majoritatea să-l respecte, atunci va crede că a reușit să-și ascundă firea coruptă și să-i facă pe oameni să-i ignore firea coruptă. Așadar, pe baza acestor manifestări ale antihriștilor și a acestui fel de înțelegere și atitudine pe care o au față de firea lor coruptă, atunci când sunt emondați, prima lor reacție va fi să se opună și să se împotrivească acestui lucru, să facă tot posibilul pentru a se reabilita. Pe lângă faptul că refuză să recunoască pierderile pe care le-au provocat lucrării bisericii, vor refuza să recunoască și firea coruptă pe care au dezvăluit-o în acea chestiune și eroarea pe care au comis-o sub constrângerea firii lor corupte. Având în vedere această manifestare și esență a antihriștilor, este posibil ca aceștia să-și schimbe firea? (Nu este.)

Am întâlnit unii antihriști care fac greșeli în lucrarea lor, care sunt leneși, nu-și îndeplinesc lucrarea și neglijează atribuții specifice și, în același timp, continuă să facă pe șefii cu oamenii, comițând cu imprudență nelegiuiri și făcând lucrurile în felul lor. Când astfel de antihriști sunt emondați pentru asta, la suprafață, ei par foarte docili, dar în culise, nu sunt deloc plini de căință. Judecând după atitudinea lor lipsită de căință, nu au acceptat nici pe departe emondarea. Judecând după faptul că nu au acceptat să fie emondați, ei nu au examinat niciodată ce dezvăluiri ale unor firi corupte manifestă. În schimb, după ce sunt emondați, continuă să facă orice vor, procedând în felul lor, recurgând la manipulare necinstită, înșelându-și superiorii și inferiorii, întemeindu-și propriile împărății independente și delectându-se cu privilegii speciale, fără să se schimbe absolut deloc. De ce nu se schimbă absolut deloc? Tocmai fiindcă antihriștii nu recunosc nici pe departe că au o fire coruptă, nici nu acceptă adevărul; așadar, prind ocazia de a deține o mare putere și profită din plin de faptul că o au, iar apoi profită de acel moment pentru a face orice vor, pentru a-și da silința să săvârșească lucruri rele și pentru a tulbura lucrarea casei lui Dumnezeu și a submina ordinea normală a casei Lui. În timp ce se bucură de tot felul de tratamente materiale din partea casei lui Dumnezeu, nu fac absolut niciun lucru bun. În afară de a face unele lucrări superficiale, ce fac ei, pe ascuns? Convoacă adunări, predică doctrine și cuvinte și chiar se amestecă în chestiuni fără legătură – în afară de asta, doar fac pe șefii cu oamenii. Nu desfășoară niciuna dintre lucrările specifice alocate lor de către Cel de mai sus și nu vin personal să ofere instrucțiuni detaliate, supraveghere sau îndrumare. Pur și simplu le dau oamenilor ordine de sus și, ocazional, când chiar nu au de ales, vin la locul de muncă, pentru a face unele lucrări și a da unele directive. Aceasta este doar o manifestare temporară de entuziasm și, la scurt timp după aceea, dispar fără urmă. Când promovează pe cineva sau numesc pe cineva într-un post, nimeni nu poate să spună că acea persoană nu este bună sau să se opună acestui fapt, iar antihriștii nu vor verifica și nu vor supraveghea niciodată lucrarea persoanei respective. Indiferent cât de rele sunt lucrurile pe care le face persoana pe care au promovat-o sau numit-o, ei nu permit nimănui altcuiva s-o expună, nimeni nu o poate demite și nimeni nu are voie să o reclame. Oricine reclamă, totuși, persoana respectivă va deveni adversarul lor. Indiferent ce pierderi mari provoacă lucrării bisericii persoana pe care o utilizează, cât de mari sunt tulburările pe care o provoacă acesteia, antihriștii își vor da toată silința să o protejeze, iar dacă nu reușesc să facă asta, atunci se vor grăbi să se disocieze de persoana respectivă și să scape degrabă de responsabilitate. Orice fac antihriștii, fie că o fac în fața oamenilor, fie pe la spatele acestora, le lipsește cu desăvârșire o inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt neîncrezători, demoni și satane vii și își doresc în continuare, cu nerușinare, să ocupe un post și să se bucure de beneficiile statutului; sunt paraziți care trăiesc pe spinarea casei lui Dumnezeu. Ba chiar există unii care, când sunt emondați și văd că nu vor putea să-și păstreze statutul, se simt descurajați, dezamăgiți și abătuți. De ce se simt abătuți? De ce se simt descurajați? Fiindcă nu pot să-și păstreze statutul, șansa de a se bucura de privilegii speciale și tratamentul lor special au dispărut, nu îi mai respectă nimeni, iar zilele în care se jucau cu puterea s-au încheiat. Vor trebui să înceapă să facă totul de unii singuri – nu vor mai avea șansa de a sta acolo și a da ordine. Nu se simt plini de remușcări sau supărați cu privire la consecințele rele provocate de firea lor coruptă. În schimb, sunt supărați, varsă lacrimi și simt o pierdere fiindcă nu mai pot să se bucure de beneficiile statutului. Există chiar și unii oameni care, după ce au fost demiși, cer cu neobrăzare, în mod repetat, încă o șansă. Spuneți-Mi, pot oamenii de acest fel să mai primească o șansă? Ce intenționează să facă cu acea șansă? Să trăiască pe spinarea bisericii, să fie paraziți și să acționeze cu imprudență. Dacă li s-ar mai da o șansă, ar ajunge ei să-și cunoască firea coruptă? Ar fi capabili să se cunoască pe ei înșiși? (Nu.) Dacă ar fi să mai primească o șansă, ar dobândi ei puțin simț al rușinii? Li s-ar schimba caracterul? Cu o nouă șansă, ar începe ei să facă lucrurile conform adevărurilor-principii și nu ar mai încerca să-și întemeieze propriile împărății independente? (Nu ar face asta.) Nu ar face niciunul dintre aceste lucruri – nu sunt ei sortiți pieirii? Dacă ați fi emondați și ar fi o chestiune atât de gravă încât Cel de mai sus nu ar avea altă opțiune decât să vă demită, ce ați gândi? (Că într-adevăr ar trebui să fiu demis, fiindcă natura mea este foarte ticăloasă, am făcut foarte multe lucruri care încalcă principiile și I se împotrivesc lui Dumnezeu, am comis foarte multe rele și am provocat foarte multe pierderi lucrării bisericii. Ar trebui să fiu demis.) O persoană care are rațiune mai întâi ar reflecta asupra ei: „Ce am făcut eu, cu adevărat, în această perioadă? De ce am fost emondat? Chiar au fost corecte faptul că am fost emondat pentru că am făcut acele lucruri și lucrurile pe care le-a spus persoana respectivă atunci când m-a emondat? Cum ar trebui să le accept? Cum ar trebui să abordez această emondare?” Apoi, ar analiza ce făcuse cu adevărat, dacă existau falsificări specifice voinței umane în acțiunile sale, dacă existau conștiință și rațiune în ele, dacă ceea ce făcea era în conformitate cu adevărurile-principii, cât de mult din ceea ce făcea era în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu și cât de multe lucruri făcea conform voinței proprii. O persoană cu rațiune ar trebui să analizeze aceste aspecte, nu să se agite întrebându-se dacă și-a pierdut statutul, dacă a tratat-o corect casa lui Dumnezeu, ce vor crede oamenii despre ea dacă nu are statut, sau ce fel de perspective și destinație va avea. O persoană cu rațiune nu s-ar agita din cauza unor astfel de lucruri.

Exact cât de nerușinați sunt unii antihriști? Dacă, după ce acești antihriști sunt demiși, frații și surorile nu-i mai stimează la fel de mult, dacă nu mai sunt la fel de afectuoși și amabili și, în schimb, sunt reci și îi ignoră, acești antihriști nu vor putea suporta asta. De ce sunt ei atât de sensibili în legătură cu aceste lucruri, dar, în același timp, nu sunt atât de sensibili în legătură cu firea lor coruptă? Face asta parte din natura lor? Au ei demnitate? Au rușine? (Nu.) Cele mai prețioase două lucruri din umanitate sunt rușinea și integritatea. Nu se găsește nici urmă de vreunul din aceste lucruri într-un antihrist. Antihriștii sunt nerușinați și, indiferent cât de mult dezvăluie firi corupte sau cât de mult rău comit, nu simt absolut nimic, niciun pic de vinovăție și, totuși, vor în continuare să-și lungească șederea și să trăiască pe spinarea casei lui Dumnezeu. După ce au fost emondați și expuși, după ce au fost demiși și nu mai au niciun statut, ei vor în continuare ca frații și surorile să-i venereze cu stimă și într-un mod curtenitor. Nu este irezonabil acest lucru? Vă pare revoltătoare această manifestare a antihriștilor? (Da.) Fiecare persoană simte o pierdere atunci când este emondată, mai ales dacă este demisă și își pierde statutul. Simte că a fost pusă într-o situație jenantă și făcută puțin de rușine în fața celorlalți și este prea stânjenită ca să dea ochii cu cineva. Totuși, o persoană care cunoaște rușinea nu va perora argumente părtinitoare. Ce înseamnă să nu perorezi argumente părtinitoare? Înseamnă să fii capabil să înfrunți totul în maniera corectă, fără să te gândești și să vorbești despre lucruri într-un mod părtinitor și, în schimb, să recunoști cinstit lucrurile pe care le-ai făcut greșit și să te confrunți cu chestiunea corect și rațional. Ce înseamnă corect și rațional? Înseamnă că, întrucât ai fost emondat pentru ceva, trebuie să existe o problemă cu ceea ce ai făcut – lăsând la o parte ce fire coruptă ai, să spunem doar că dacă ai greșit în această chestiune, atunci cu siguranță ai o vină pentru ea; și întrucât ai o vină, ar trebui să ți-o asumi și să recunoști că tu ai făcut greșeala. Odată ce ai recunoscut asta, ar trebui să te analizezi și să te întrebi: „Ce fire coruptă am dezvăluit aici? Dacă nu am fost împins de o fire coruptă, atunci au fost acțiunile mele întinate de voința umană? Nesăbuința a fost cauza acestui lucru? A avut ceva de-a face cu ceea ce urmăresc, cu calea pe care o urmez?” Să poți să te analizezi în acest fel se numește să ai raționalitate, să cunoști rușinea, să privești lucrurile într-un mod corect, obiectiv, într-un mod care este conform cu realitatea. Exact asta le lipsește antihriștilor. Când sunt emondați, mai întâi se gândesc: „Cum ai putut să emondezi atât de nemilos un conducător demn ca mine în fața atât de multor oameni, expunându-mi chiar și secretul rușinos? Unde îmi este prestigiul de conducător? Emondându-mă, nu mi l-ai distrus? Cine mă va asculta de acum încolo? Dacă nu mă ascultă nimeni, cum pot eu să am vreun status în calitate de conducător? Nu m-ar face asta doar o marionetă? Cum mă voi bucura eu atunci de beneficiile statutului? Nu-i așa că nu voi mai putea să mă bucur de obiectele oferite de frați și surori?” Este corectă această idee? Este în conformitate cu adevărul? Este justificabilă? (Nu.) Asta înseamnă să fii lipsit de rațiune și să perorezi argumente părtinitoare. La ce te referi când vorbești de prestigiu? Ce este un conducător? Nu-mi spune că tu ești lipsit de corupție? La ce te referi când vorbești despre „expunerea secretului tău rușinos”? Care este secretul tău rușinos? Este firea ta coruptă. Firea ta coruptă este la fel ca a oricui altcuiva – acesta este secretul tău rușinos. Nu ești cu nimic diferit, nu le ești superior altora. Casa lui Dumnezeu doar a văzut că ai puțin calibru și poți face unele lucrări, așa că te-a promovat și te-a cultivat și ți-a dat o povară specială, puțin mai mult de asumat. Dar asta nu înseamnă deloc că odată ce ai statut, nu mai ai o fire coruptă. Și totuși, antihriștii se agață de asta, spunând: „Acum, că am statut, nu ar trebui să mă emondezi, mai ales nu în fața atât de multor oameni, lucru care ar îngădui majorității oamenilor să afle de situația mea reală.” Nu este acesta un argument părtinitor? Unde poate fi aplicată o asemenea abordare? Afară, în societate, când lauzi un om, trebuie să-l adulezi ca fiind perfect și să-i consacri o imagine a perfecțiunii, fără cel mai mic defect. Nu este înșelător? Ar face asta casa lui Dumnezeu? (Nu.) Asta face Satana și asta cer și antihriștii. Satana este lipsit de rațiune și, în această privință, și antihriștii sunt lipsiți de rațiune. Nu numai asta, dar aduc argumente părtinitoare și formulează cereri excesive. Pentru a-și proteja statutul, roagă pe Cel de mai sus să fie atent la felul în care sunt emondați, cu ce ocazii sunt emondați și ce fel de ton este folosit. Este necesar acest lucru? Sunt ființe umane corupte și sunt emondate pentru ceva ce este real și adevărat – de ce este nevoie ca acest lucru să fie făcut într-un fel anume? A-i lăuda nu le-ar face rău fraților și surorilor? Ar trebui ca ei, niște oameni răi, să fie lăudați și să aibă statutul protejat, astfel încât să poată să comită cu imprudență nelegiuiri printre cei inferiori și să-și întemeieze împărății independente? Ar fi corect față de frați și surori? Înseamnă că dau dovadă de responsabilitate față de ei? Acesta nu este un mod de a da dovadă de responsabilitate față de ei. Așa că faptul că un antihrist se comportă în acest fel, gândește în acest fel și face acel gen de cereri înseamnă pur și simplu că perorează argumente părtinitoare și provoacă în mod intenționat probleme, total lipsit de rușine. Când este emondat pentru ceva ce a făcut greșit, un antihrist nu recunoaște că are o fire coruptă, nici nu analizează ce fire coruptă l-a împins să facă un asemenea lucru. După ce perorează o grămadă de argumente părtinitoare, nu numai că refuză să se analizeze, dar se gândește și la contramăsuri. „Cine a reclamat asta? Cine i-a divulgat asta celui de mai sus? Cine le-a raportat conducătorilor că am făcut asta? Trebuie să aflu cine a fost și să-i dau o lecție. Trebuie să-i fac morală în timpul adunărilor și să-i arăt cât de impresionant sunt.” Când este emondat, un antihrist va face tot ce poate pentru a se apăra, pentru a găsi o cale de scăpare, gândindu-se: „De data aceasta am fost neglijent și am dezvăluit secretul, așa că trebuie să-mi dau silința să nu se mai întâmple asta data viitoare și să încerc o abordare diferită pentru a-i păcăli pe cel de mai sus și pe frații și surorile de rang inferior, astfel încât niciunul dintre ei să nu-și dea seama. Când fac bine ceva, ar trebui să mă prezint rapid și să-mi asum meritele pentru acel lucru, dar când fac o greșeală, trebuie să pasez rapid altcuiva responsabilitatea.” Nu e un gest nerușinat? Este extrem de nerușinat! Când o persoană normală este emondată, în adâncul sufletului își recunoaște în secret: „Nu-s bun de nimic – am o fire coruptă. Nu mai este nimic de zis. Trebuie să reflectez asupra mea.” Se hotărăște în tăcere să acționeze conform cerințelor lui Dumnezeu în cazul în care se mai confruntă vreodată cu acest gen de situație. Indiferent dacă poate sau nu să realizeze acest lucru, în orice caz, când este emondată, acceptă asta în inimă într-un mod rațional, iar raționalitatea sa îi spune că a făcut, într-adevăr, ceva greșit și că, deoarece are o fire coruptă, trebuie să recunoască acest lucru. Se supune în inima sa, fără nicio împotrivire, și chiar dacă se simte puțin nedreptățită, principala sa atitudine este una de pozitivitate. Este în stare să reflecteze asupra sa, să simtă remușcări, și decide să se străduiască să nu mai facă aceeași greșeală în această chestiune, în viitor. Pe de altă parte, nu numai că un antihrist nu simte remușcări, ci este potrivnic în inima lui și nu numai că nu poate să renunțe la răul pe care îl face, ba chiar încearcă să găsească un alt mod de a merge înainte, ca să poată comite în continuare în mod imprudent, nelegiuiri, menținându-și comportamentul rău. Când este emondat, nu-și analizează propria fire coruptă, sursa fărădelegii sale, intențiile sau diferitele stări și perspective care au luat naștere în el atunci când i-a fost dezvăluită firea coruptă. Nu analizează și nu se gândește niciodată la aceste lucruri, nici nu acceptă atunci când oricine altcineva îi dă sugestii, sfaturi, sau îl expune. În schimb, își intensifică eforturile de a căuta diverse modalități, mijloace și tactici de a-și înșela superiorii și inferiorii, ca să-și poată proteja statutul. Își sporește eforturile de a provoca tulburări în casa lui Dumnezeu și-și folosește statutul pentru a face rele. Chiar este lipsit de orice speranță!