Una dintre principalele intenții și atitudini ale antihriștilor față de datoria lor este de a o folosi ca pe o ocazie să facă tranzacții cu Dumnezeu și să dobândească beneficiile pe care le vor. De asemenea, ei cred: „Când oamenii își abandonează familiile și renunță la perspectivele lor lumești ca să-și facă datoria în casa lui dumnezeu, e de la sine înțeles că se cuvine să câștige ceva, să primească ceva în schimb. Doar acest lucru e corect și rezonabil. Dacă îți faci datoria și nu primești nimic, chiar dacă primești câteva adevăruri, nu merită. Schimbarea firii nu este nici ea un beneficiu tangibil – chiar dacă ai obținut mântuirea, nimeni nu va putea să o vadă!” Acești neîncrezători se fac că nu văd cerințele pe care le are Dumnezeu de la omenire. Nu le recunosc, nici nu le cred și adoptă o atitudine de negare. Judecând după atitudinile și intențiile cu care își tratează datoria, este clar că antihriștii nu sunt oameni care urmăresc adevărul, ci neîncrezători și oportuniști; îi aparțin Satanei. Ați auzit că Satana poate face cu loialitate o datorie? (Nu.) Dacă Satana își poate face „datoria” înaintea lui Dumnezeu, atunci acest cuvânt trebuie să fie pus între ghilimele, pentru că Satana face această datorie în mod pasiv și deoarece este constrâns, Satana e manipulat de Dumnezeu și Dumnezeu îl exploatează. Prin urmare, din cauza esenței lor de antihriști, pentru că nu iubesc adevărul, sunt scârbiți de el și, chiar mai mult de atât, din cauza naturii lor ticăloase, antihriștii nu își pot face îndatoririle de ființe create necondiționat sau fără să fie compensați, nu pot urmări sau dobândi adevărul în timp ce își fac îndatoririle și nici nu și le pot face în conformitate cu cerințele cuvintelor lui Dumnezeu. Din cauza acestei naturi a lor, a atitudinii cu care își tratează îndatoririle și a diverselor manifestări pe care le au când le îndeplinesc, antihriștii își neglijează îndatoririle. Pe parcursul îndeplinirii propriilor îndatoriri, pot face rău și pot juca un rol perturbator și tulburător în lucrarea casei lui Dumnezeu oricând, în orice circumstanțe. Care este manifestarea principală și proeminentă în decursul îndeplinirii îndatoririlor pe care le au? Este aceea de a acționa cu încăpățânare și în mod arbitrar, a face ei înșiși legea și a face lucrurile fără să-i consulte pe ceilalți. Fac lucrurile așa cum le place, fără să țină cont de consecințe. Se gândesc doar cum pot ajunge în frunte și cum pot controla mai mulți oameni făcându-și îndatoririle. Vor doar să-I arate lui Dumnezeu că au îndurat greutăți și au plătit prețul făcându-și îndatoririle, că au capital și sunt îndreptățiți să-I ceară lui Dumnezeu recompense și o cunună, astfel încât să-și îndeplinească ambițiile și dorințele și să-și atingă scopul de a primi binecuvântări.

În decursul îndeplinirii îndatoririlor lor, antihriștii calculează constant pentru propriile perspective și propriul destin: de câți ani își fac îndatoririle, câte greutăți au îndurat, câte lucruri au abandonat pentru Dumnezeu, ce preț au plătit, câtă energie au consumat, la câți ani din tinerețea lor au renunțat și dacă acum sunt îndreptățiți să primească recompense și o cunună; dacă au acumulat suficient capital în acești câțiva ani în care și-au făcut îndatoririle, dacă sunt persoane favorizate în ochii lui Dumnezeu, înaintea Lui, și dacă sunt persoane care, în ochii lui Dumnezeu, pot primi recompense și o cunună. Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor lor, cântăresc, calculează și plănuiesc constant în felul acesta și, în același timp, observă cuvintele și expresiile celorlalți și evaluările și afirmațiile fraților și surorilor cu privire la ei. Desigur, lucrul care îi preocupă cel mai mult este dacă Cel de mai sus știe că ei există și că își fac îndatoririle. Sunt și mai preocupați de felul în care Cel de mai sus îi vede, vorbește despre ei, îi evaluează și dacă Cel de mai sus le înțelege „bunele intenții” când îndură greutăți și plătesc prețul, dacă Cel de mai sus știe clar suferința și necazurile pe care le-au îndurat în anii în care L-au urmat pe Dumnezeu și cum Dumnezeu din Ceruri judecă tot ce fac. În timp ce se ocupă cu îndatoririle pe care le au, mințile lor calculează și ele constant și caută să obțină informații din surse multiple, cântăresc dacă pot să evite dezastrele, să câștige aprobarea lui Dumnezeu și să primească acea cunună necunoscută și binecuvântări. Acestea sunt lucrurile pe care le calculează adesea în adâncul inimii lor, lucrurile primare și esențiale pe care le calculează în orice moment din orice zi. Totuși, nu încearcă niciodată să chibzuiască sau să reflecteze dacă ei înșiși sunt oameni care practică adevărul; cât anume din adevăr înțeleg; cât din adevărul pe care îl înțeleg îl pot pune în practică de fapt; dacă firea lor a trecut printr-o schimbare reală; dacă există măcar o fărâmă de sinceritate sau denaturări, tranzacții sau cereri în lucrurile pe care le fac pentru Dumnezeu; câtă corupție au dezvăluit în îndeplinirea îndatoririlor lor; dacă fiecare datorie și sarcină pe care o fac în fiecare zi este îndeplinită conform adevărurilor-principii; și dacă îndeplinirea propriilor îndatoriri se ridică la înălțimea așteptărilor și împlinește intențiile lui Dumnezeu. Nu reflectează și nu chibzuiesc niciodată la aceste lucruri. Calculează doar dacă pot obține binecuvântări în viitor și care este destinația lor. Își calculează doar propriile interese, câștigurile și pierderile, dar nu consumă deloc energie și nici nu depun eforturi pentru adevăr, schimbarea firii sau cum să îndeplinească intențiile lui Dumnezeu. Antihriștii nu practică niciodată reflectarea asupra propriilor firi corupte sau asupra căilor greșite pe care au mers, nu le cunosc, nici nu le disecă și nu se gândesc niciodată cum să-și schimbe perspectiva greșită. Nu vor urî niciodată faptul că au încălcat adevărul și au făcut multe lucruri rele ca să I se împotrivească lui Dumnezeu, nu se vor urî niciodată pe ei înșiși pentru că trăiesc după firile lor corupte și nu vor avea niciodată remușcări pentru căile greșite pe care au mers sau pentru lucrurile pe care le-au făcut ca să perturbe și să tulbure. Pe parcursul îndeplinirii propriei datorii, pe lângă faptul că-și ascund cu orice preț lipsurile, slăbiciunile, negativismul, pasivitatea și firea coruptă, fac tot ce le stă în putință să se pună în valoare, astfel încât să ajungă în frunte, și se gândesc la toate modalitățile posibile prin care să-I arate lui Dumnezeu și aleșilor Lui talentele, darurile și abilitățile lor. Se folosesc de asta ca să se aline și să se convingă că au capitalul și siguranța că vor primi o cunună și recompense și că nu trebuie să meargă pe calea urmăririi adevărului. Prin urmare, rațiunea antihriștilor nu este sănătoasă. În orice fel este comunicat adevărul și oricât de clar este, ei tot nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu sau care anume este scopul credinței în Dumnezeu și care este calea corectă pe care ar trebui să meargă oamenii. Din cauza firii și a naturii lor ticăloase și din cauza naturii-esențe a unor asemenea oameni, în adâncul inimii, nu pot distinge ce anume este adevărul și ce sunt lucrurile pozitive, ce anume este corect și ce anume este greșit. Se agață strâns de ambițiile și dorințele lor, considerându-le a fi adevărul, singurele țeluri în viață și cea mai dreaptă întreprindere. Nu știu adevărul că, dacă firea unui om nu se schimbă, atunci acesta va fi pentru totdeauna un dușman al lui Dumnezeu și nu știu că binecuvântările pe care Dumnezeu i le dă și felul în care îl tratează nu se bazează pe calibrul, darurile, talentele sau capitalul acestuia, ci pe cât de mult adevăr practică și cât de mult adevăr dobândește și dacă este un om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Acestea sunt adevărurile pe care antihriștii nu le vor înțelege niciodată. Antihriștii nu vor vedea asta niciodată și în această privință sunt cei mai nesăbuiți. Care este, de la început până la sfârșit, atitudinea antihriștilor față de datoria lor? Cred că îndeplinirea datoriei este o tranzacție, că oricine se consumă cel mai mult în datoria lui, aduce cele mai mari contribuții în casa lui Dumnezeu și îndură cei mai mulți ani în casa lui Dumnezeu acela va avea o șansă mai mare de a fi binecuvântat și de a obține o cunună în final. Aceasta este logica antihriștilor. Este corectă această logică? (Nu.) Este ușor de schimbat o asemenea perspectivă? Nu este ușor de schimbat. Acest lucru este decis de natura-esență pe care o au antihriștii. În inimile lor, antihriștii sunt scârbiți de adevăr, nu îl caută deloc și merg pe calea greșită, așa că perspectiva lor de a face tranzacții cu Dumnezeu nu este ușor de schimbat. Până la urmă, antihriștii nu cred că Dumnezeu este adevărul, sunt neîncrezători, sunt aici ca să speculeze și să dobândească binecuvântări. Pentru neîncrezători, a crede în Dumnezeu este în sine un lucru de neconceput, absurd. Vor să facă o tranzacție cu Dumnezeu și să dobândească binecuvântări îndurând suferințe și plătind prețul pentru Dumnezeu, lucru care este și mai absurd.

Antihriștii cred în Dumnezeu doar ca să dobândească binecuvântări și o cunună. Nu au mers pe această cale pentru că i-a forțat cineva, cu atât mai puțin pentru că au fost îndrumați greșit în vreun fel de cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a oferit promisiuni omenirii, dar, în același timp, i-a oferit și un număr mare de adevăruri și a înaintat multe cerințe de la aceasta, lucru pe care oamenii normali ar trebui să fie capabili să îl vadă. Ce cred oamenii cu rațiunea umanității normale? „Nu este ușor să dobândesc aceste binecuvântări, așa că trebuie să acționez conform cerințelor lui Dumnezeu și să merg pe calea corectă; nu trebuie să merg pe calea lui Pavel. Dacă oamenii merg pe calea lui Pavel, atunci sunt complet terminați. Doar atunci când oamenii cred în cuvintele lui Dumnezeu, le acceptă și li se supun, toate promisiunile, binecuvântările, perspectivele și destinul despre care a vorbit Dumnezeu au o legătură cu ei. Dacă nu cred în aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, nu le acceptă și nu li se supun, atunci toate aceste promisiuni și binecuvântări despre care a vorbit Dumnezeu nu au nicio legătură cu ei.” Oamenii cu rațiunea umanității normale vor gândi așa, dar antihriștii de ce nu gândesc așa? Antihriștii sunt satane, diavoli, și nu au rațiunea umanității normale – acesta este primul motiv. Al doilea este că antihriștii sunt scârbiți de adevăr, nu cred fiecare cuvânt rostit din gura lui Dumnezeu și sunt scârbiți de lucrurile pozitive. Poate o persoană care nu recunoaște adevărul și este scârbită de lucrurile pozitive să practice în conformitate cu adevărul și cu lucrurile pozitive? (Nu, nu poate.) E ca și cum ai face un lup să mănânce iarbă, ca o oaie – în mod fundamental, nu poate să facă asta. Când nu există carne și e pe cale să moară de foame, s-ar putea să fie forțat să mănânce puțină iarbă, dar odată ce există carne de mâncat, prima alegere este cu siguranță să mănânce carne; acest lucru este decis de natura lupului. Antihriștii au o asemenea natură. Interesele lor îi pot face să dea dovadă de unele comportamente bune, să plătească un anumit preț și să aibă câteva manifestări bune, dar nu pot renunța niciodată la urmărirea beneficiilor și la dorința de a le dobândi. De exemplu, ceea ce urmăresc pe parcursul îndeplinirii datoriei lor sunt interesele personale și lucrul la care se gândesc este cum să-și transforme îndeplinirea datoriei în capital pentru a dobândi beneficii pentru ei înșiși. Odată ce li se spulberă această speranță și odată ce această linie de apărare se prăbușește, pot renunța oricând la datoria lor, în orice circumstanțe. Când vine acel moment și le spui cât de bună, absolut firească și justificată este îndeplinirea datoriei, oare vor asculta? (Nu, nu vor asculta.) Când decid să renunțe și să plece, oamenii vor încerca să-i convingă: „Ar trebui să rămâi. E bine să-ți faci datoria și e foarte greu să te întorci în lume. Nu vei câștiga nimic, vei fi hărțuit și epuizat, nu vei dobândi adevărul și nu vei avea nicio șansă la mântuire.” Oamenii ar putea să creadă că e în regulă să le dea sfaturi, dar nu numai că nu vor rămâne, dar vor și plânge rușinați. De ce vor plânge? (Se simt nedreptățiți.) E adevărat. Și în ce fel sunt nedreptățiți? (Se simt nedreptățiți pentru că ei cred că au îndurat multă suferință și au plătit un preț enorm, dar nu au dobândit ce și-au dorit.) Cred că nu au dobândit nimic și sunt plini de doleanțe. Dumnezeu face o lucrare măreață, dar asta nu i-a emoționat niciodată și nici nu au vărsat nicio lacrimă pentru asta, dar când alții încearcă să-i convingă, încep să plângă. Dacă s-au simțit nedreptățiți, de ce nu au spus asta? Nu s-ar rezolva lucrurile dacă ar afirma asta clar? Pentru ce plâng? De ce nu vorbesc pur și simplu pe șleau? Pentru că gândurile lor sunt de nerostit, așa încât până și lor le este rușine să vorbească despre ele. La început, I-au făcut un jurământ lui Dumnezeu care a zguduit cerul și pământul, dar acum? „Regret ce am făcut; cum am putut să fiu atât de nesăbuit? Dacă aș fi știut că se va ajunge la asta, nu aș fi acționat cum am făcut în trecut! Pe atunci nu înțelegeam nimic. Au spus că este bine să crezi în dumnezeu, așa că am crezut în el. Ba chiar mi-am abandonat familia și slujba ca să-mi fac datoria în casa lui dumnezeu. Am suferit mult, am fost persecutat și am fost arestat, dar nu am câștigat absolut nimic din îndeplinirea datoriei mele în ultimii ani.” Se simt nedreptățiți și îndurerați și regretă tot ce au făcut. Cred că nu a meritat, că au fost păcăliți și înșelați. Ce credeți că ar trebui să fie făcut în privința unei asemenea persoane? (Ar trebui să fie alungată repede.) Ați mai încerca să o convingeți? (Nu.) Dacă veți continua să încercați să o convingeți, se va zvârcoli pe podea, având un acces de furie. Nu ar trebui sub nicio formă să încercați să convingeți asemenea oameni.

Casa lui Dumnezeu este țara bună a Canaanului. Este o bucată de pământ pur. Oamenii vin în casa lui Dumnezeu și primesc judecata și emondarea cuvintelor care provin de la Dumnezeu și primesc aprovizionarea, sprijinul, îndrumarea și binecuvântările Lui. Dumnezeu lucrează și păstorește personal și, chiar dacă oamenii trebuie să plătească un oarecare preț și să îndure puțină suferință, merită. Tot ce fac oamenii pentru a se elibera de această lume rea, pentru a-și schimba firile și a fi mântuiți merită, însă, pentru antihriști, dacă nu e pentru a dobândi binecuvântări sau recompense, dacă recompensele și cununa nu există, atunci nu merită să facă toate aceste lucruri – toate sunt acțiuni nesăbuite și manifestări ale faptului că au fost păcăliți. Oricât de mare ar fi hotărârea pe care au luat-o anterior sau oricât de solemn ar fi jurământul pe care l-au făcut, toate pot fi șterse pur și simplu și nu pot fi luate în calcul. Dacă suferă și plătesc astfel un preț în îndeplinirea datoriei lor și, în final, nu dobândesc nimic, atunci ar fi mai bine să scape din acest „loc tulburat” cât mai curând posibil. Antihriștii consideră că a se consuma pentru Dumnezeu, a îndura greutăți și a plăti un preț în timp ce-și fac datoria sunt lucruri pe care nu au de ales decât să le facă și o monedă de schimb pentru a obține capital, pe care să-l dea la schimb pentru o cunună și recompense. Această premisă în sine este greșită, deci care este rezultatul final? Unii oameni își pierd interesul de a-și îndeplini datoria și nu pot munci până la sfârșit. În același timp, din cauza naturii-esențe pe care o au, asemenea oameni încalcă în mod constant adevărurile-principii pe parcursul îndeplinirii datoriei lor, purtându-se nesăbuit și arbitrar și făcând doar lucruri care perturbă și tulbură. Așadar, în ce se transformă îndatoririle pe care le fac ei? După părerea lui Dumnezeu, nu sunt fapte bune, ci fapte rele și încă multe. Astfel de rezultate au o cauză primară. Poate o persoană care pur și simplu nu crede în adevăr sau în cuvintele lui Dumnezeu să se comporte conform acestora? Categoric nu. Doar va găsi orice ocazie să se dea mare, să preia puterea, să-i controleze pe ceilalți, să controleze comportamentul și gândurile celorlalți și chiar să controleze totul în ceea ce-i privește pe oameni, pentru scopurile proprii. Prin urmare, unii dintre acești oameni care comit multe fapte rele sunt excluși, iar unii care sunt fățarnici într-o oarecare măsură și se pricep să se prefacă rămân în continuare în casa lui Dumnezeu. De ce se spune că acești oameni rămân în casa lui Dumnezeu? Acești oameni nu au făcut un rău evident și unii dintre ei chiar își știu locul și sunt cumsecade și ascultători, făcând orice li se cere, dar în ceea ce privește esența lor, nu-și pot îndeplini îndatoririle și obligațiile cât mai bine posibil. Nu se consumă pentru Dumnezeu, ci fac lucrurile de mântuială și pierd vremea, crezând că, dacă îndură până la sfârșit, vor câștiga și vor dobândi ceva. Ce fel de oameni sunt ei? Sunt acei oportuniști, acei oameni care, în mod fundamental, nu urmăresc adevărul. Unii oameni au făcut ceva rău în casa lui Dumnezeu, dar, conform decretelor administrative ale acesteia, nu au ajuns la nivelul de a fi îndepărtați și excluși și continuă să-și facă îndatoririle. De fapt, în adâncul inimii, știu că motivul pentru care casa lui Dumnezeu nu i-a îndepărtat sau exclus nu este că nu e bine informată în privința lor sau nu cunoaște adevărata lor stare de fapt, ci din diverse alte motive. O parte din oamenii aceștia care nu au fost excluși sunt, de asemenea, antihriști. De ce spun asta? Pentru că acești oameni nu au nicio șansă, totuși, pe baza naturii-esențe pe care o au, odată ce câștigă statut și exercită puterea, vor face imediat mult rău. În plus, deși acești oameni nu au fost îndepărtați din casa lui Dumnezeu, de obicei, dezavantajele depășesc avantajele atunci când e vorba de îndeplinirea îndatoririlor lor. Fac frecvent unele lucruri rele, care prejudiciază interesele casei lui Dumnezeu. Deși știu și ei acest lucru, nu au niciodată remușcări, nu se gândesc niciodată că au greșit sau că nu ar fi trebuit să acționeze în felul acesta. Nu au regrete și, în schimb, ce fel de stări apar în inimile lor? „Atât timp cât casa lui dumnezeu nu mă exclude, îmi voi prelungi șederea aici și voi face lucrurile de mântuială până îmi va suna ceasul. Nu voi căuta adevărul și, dacă îmi cer să fac ceva, voi face ce pot. Dacă voi fi fericit, voi face puțin mai mult și, dacă nu voi fi fericit, voi face un pic mai puțin. De asemenea, trebuie să-i țin pe loc și să răspândesc puțin negativism și câteva noțiuni, câteva cuvinte de judecată. Când va veni vremea, chiar dacă mă îndepărtează, mă exclud și nu dobândesc nicio binecuvântare, voi folosi câțiva oameni drept țapi ispășitori și îi voi trage în jos cu mine și pe alții.” Nu sunt aceștia oameni răi? Observă care oameni nu au discernământ, care sunt adesea slabi și negativi, care au o umanitate rea, care sunt promiscui, care par a fi non-credincioși și apoi atrag acești oameni și, pe ascuns, le răspândesc negativism. Cunosc natura unor asemenea acțiuni? O cunosc prea bine. Atunci, de ce se pot comporta totuși în felul acesta? (Natura lor nu poate fi schimbată.) Faptul că natura lor nu se poate schimba este ceva ce se poate observa la prima vedere, dar, de fapt, ce gândesc ei? (Vor să transforme asta într-o situație în care toată lumea pierde și vor să-i facă pe alții să piară odată cu ei, pentru a se răzbuna pe Dumnezeu.) Au această minte malițioasă. Știu că zilele lor sunt numărate și că, mai devreme sau mai târziu, trebuie să fie îndepărtați. Știu ce au făcut și cunosc natura lucrurilor pe care le-au făcut, dar nu numai că nu se schimbă, nu se căiesc sau nu renunță la răul din ei, dar, în schimb, își dublează eforturile și atrag mai mulți oameni răi, să comită fapte rele alături de ei. Ba chiar răspândesc negativism și noțiuni, făcând mai mulți oameni să-și abandoneze îndatoririle și prejudiciind interesele casei lui Dumnezeu. Este oarecum un lucru de natură răzbunătoare, iar ceea ce exprimă prin acțiunile lor este: „Nu pot continua să cred și, mai devreme sau mai târziu, sigur voi fi îndepărtat de casa lui dumnezeu, așa că o să vă fac zile fripte și vouă și casei lui dumnezeu!” Înainte să ia casa lui Dumnezeu o decizie în privința lor, atacă primii. Nu sunt acestea faptele oamenilor răi? Ei cred: „Nu am nicio speranță să dobândesc binecuvântări. Nu trebuie să-mi spuneți lucrurile pe care le-am făcut înainte – le înțeleg clar pe toate. Nu trebuie să mă excludeți; voi renunța eu însumi.” Ba chiar cred că a face acest lucru arată conștiință de sine și rațiune, că este o mișcare înțeleaptă. Spun: „Dacă nu-mi permiți să dobândesc binecuvântări și nu câștig nimic, nu numai că nu mă voi căi, dar te voi ține pe loc, voi răspândi negativism, noțiuni și aberații pe la spatele tău. Dacă eu nu pot dobândi binecuvântări, atunci să nu crezi că o vor face alții!” Nu sunt malițioși asemenea oameni? Unii antihriști răspândesc și astfel de cuvinte: „Oamenii ca noi sunt obiectele exploatării în casa lui dumnezeu; suntem toți prea nesăbuiți!” Văd că nu pot dobândi binecuvântări, așa că se axează în special pe răspândirea acestor lucruri acelor oameni negativi, confuzi și lipsiți de discernământ. Nu este un lucru de natură perturbatoare? Odată ce cred că nu pot rămâne fermi în casa lui Dumnezeu, că nu vor fi binecuvântați și că, mai devreme sau mai târziu, vor fi îndepărtați, calea pe care o aleg nu este să renunțe la răul din ei, să se mărturisească și să se căiască lui Dumnezeu, să-și facă datoria cu sinceritate și să se revanșeze pentru greșelile lor din trecut. În schimb, își dublează eforturile de a răspândi negativism în casa lui Dumnezeu, tulburându-i pe ceilalți când își îndeplinesc datoria, prejudiciind și tulburând lucrarea casei lui Dumnezeu, încercând să determine mai mulți oameni să facă rău, așa ca ei, să devină negativi și să se retragă și să abandoneze îndeplinirea îndatoririlor pe care le au, îndeplinindu-și astfel scopul de a se răzbuna. Nu asta fac oamenii răi? Oare asemenea oameni Îl mai au pe Dumnezeu în inimile lor? (Nu, nu-L au.) În inimile lor, Se află un Dumnezeu nedeslușit din Ceruri, iar ei consideră că Dumnezeul care poate fi văzut de oameni pe Pământ și care lucrează în mijlocul oamenilor este un om. De asemenea, există unii oameni care fac contrariul. În inimile lor, au crezut mereu într-un Dumnezeu nedeslușit, dar, în cele din urmă, se supun oamenilor pe care îi idolatrizează drept zei, așa că se supun acestor oameni în tot ceea ce fac. Ce înseamnă a crede în Dumnezeu de parcă ar fi om? Când cred într-un Dumnezeu nedeslușit, cred că acest Dumnezeu nedeslușit pe care nu-L pot vedea le poate acorda binecuvântări și este suficient de capabil să îi ia în următoarea epocă și să le dea recompense și o cunună. Fără să-și dea seama, încep să se îndoiască de Dumnezeul practic de pe Pământ. Indiferent cum Îl privesc, El nu pare a fi Dumnezeu, așa că li se pare greu să creadă în El. În inimile lor, cred doar că Dumnezeu din Ceruri este adevăratul Dumnezeu și, pentru că Dumnezeul practic pe care Îl văd este prea nesemnificativ, prea normal și prea practic, după părerea lor, El nu are ceea ce este necesar ca să-i facă să creadă în El și consideră că acest Dumnezeu este om. Când Îl consideră om, apar dificultățile lor: „Pe lângă faptul că le dă oamenilor adevărul și câteva promisiuni, ce altceva poate să facă această persoană? Indiferent cum îl privesc, nu seamănă cu dumnezeu și nu le poate aduce oamenilor niciun avantaj sau beneficiu. Este doar un om; ce poate face această persoană? Dacă oamenii cred în dumnezeu, încă au puțină speranță, puțină aprovizionare spirituală, dar dacă ei cred într-un om, ce avantaje și beneficii le poate oferi el oamenilor? Se pot realiza prin el speranțele și aprovizionarea oamenilor? Oare se va alege praful de ele? Dacă este om, atunci nu este necesar să mă tem de el. Voi spune ce ar trebui să spun și voi face ce ar trebui să fac sub ochii lui.” Așa Îl tratează oamenii răi pe Dumnezeu. Când nu L-au văzut pe Dumnezeu, își închipuie că este atât de măreț, atât de sacru, de neofensat, dar când Îl văd pe Dumnezeu pe Pământ, închipuirile și noțiunile lor devin de neconceput. Ce fac când se întâmplă asta? Îl tratează pe Dumnezeu ca pe un om. Atunci, puținul respect din inimile lor dispare, ca să nu mai vorbim despre groaza sau frica lor de El. Fără aceste lucruri, oamenii răi devin mai îndrăzneți, iar liniile de apărare și prudența din inimile lor dispar și atunci vor îndrăzni să facă orice. Chiar dacă asemenea oameni cred până la bun sfârșit, vor fi totuși oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu.

Antihriștilor le este ușor să creadă în Dumnezeu din Ceruri, dar le este cu adevărat dificil să creadă în Dumnezeu de pe Pământ. Pavel a fost un exemplu în carne și oase al acestui lucru. Care a fost rezultatul final al credinței lui în Hristos? În ce s-a transformat, în cele din urmă, țelul pe care îl urmărea în credința lui în Hristos? A vrut să devină hristos și să-L înlocuiască pe Hristos. L-a negat pe Dumnezeu de pe Pământ și a vrut să obțină o cunună și binecuvântări de la Dumnezeu din Ceruri. Acești antihriști sunt exact la fel ca Pavel. În inimile lor, Îl privesc pe Dumnezeu de pe Pământ ca pe un om și Îl privesc pe Dumnezeul nedeslușit din Ceruri, care nu poate fi văzut, ca pe cel mai măreț Dumnezeu, care poate fi înșelat, cu care se pot juca așa cum vor ei, pe care Îl pot interpreta oricum vor, care poate deveni subiectul noțiunilor și căruia I se pot împotrivi după bunul plac. Aceasta este diferența dintre felul în care neîncrezătorii și antihriștii Îi tratează pe Dumnezeu din Ceruri și pe Dumnezeu de pe Pământ. Tocmai pentru că Îl tratează pe Dumnezeu de pe Pământ cu o asemenea atitudine, încep să aibă diferite manifestări în felul în care își tratează îndatoririle. Aceste manifestări includ faptul că, atunci când Îl văd pe Dumnezeu de pe Pământ, devin din ce în ce mai puțin interesați și dispuși să-și facă îndatoririle. Asta îi face să-și piardă interesul în credința în Dumnezeu și să aibă anumite gânduri și manifestări negative. Prin urmare, toți antihriștii sunt incapabili să rămână fermi în final; chiar dacă biserica nu-i îndepărtează, vor pleca de bunăvoie. Cunoașteți astfel de exemple? (Da, am întâlnit un antihrist în trecut. Era foarte încăpățânat. Nu căuta adevărul, nici nu-l practica și își făcea datoria cu superficialitate și cu lipsă de conștiinciozitate. În plus, nu a muncit din greu pentru a-și studia profesia, era foarte leneș și-și dădea aere. În fiecare zi, nu era preocupat decât de mâncare și îmbrăcăminte și preacurvea. Când a fost exclus, nu a avut nici cea mai mică intenție de a se căi, ci, în schimb, s-a simțit oarecum ușurat.) Asemenea oameni nu prețuiesc oportunitatea de a face o datorie, cu atât mai puțin își respectă sau apreciază propria datorie, sunt superficiali și își irosesc timpul. A avut cineva părtășie cu el despre faptul că nu așa se îndeplinește o datorie? (Da. Și eu am avut părtășie cu el, dar nu asculta, atitudinea lui era foarte superficială.) Să mai dea cineva un exemplu! (Era un regizor care își făcea constant datoria într-un mod superficial; multe dintre materialele pe care le filma erau nepotrivite și, în plus, provoca tulburări și perturbări. După ce a fost transferat în Grupul B, nu și-a mai făcut datoria. Își petrecea toată ziua mergând la muncă și câștigând bani și pierdea timpul cu non-credincioși și, în cele din urmă, a fost îndepărtat. De fapt, chiar dacă biserica nu l-ar fi îndepărtat, s-ar fi retras de bunăvoie. Nu a urmărit adevărul și, în cele din urmă, nu a fost capabil să rămână ferm.) Firea-esență a acestor antihriști este la fel, sunt scârbiți de adevăr și de lucrurile pozitive, le place nedreptatea și au ambiții și dorințe extrem de puternice. Își tratează datoria ca pe un joc și într-un mod superficial, iar stilul lor de a se comporta este foarte nepotrivit și desfrânat. Natura lor este ticăloasă și depravată. Vin în casa lui Dumnezeu și fac o datorie doar pentru a obține binecuvântări și, dacă nu ar obține binecuvântări, nu ar crede în Dumnezeu! Nu există nicio diferență fundamentală între acești oameni și non-credincioși, ei sunt neîncrezători și non-credincioși în toată regula; aceasta este esența lor. Dacă nu le permiți să fie ca non-credincioșii și îi obligi să-și facă datoria în preajma credincioșilor în Dumnezeu, această viață li se va părea foarte dureroasă și fiecare zi li se va părea o tortură. Nu li se pare interesant să-și facă datoria alături de frați și surori în casa lui Dumnezeu, într-un mod cumsecade, respectându-și locul cuvenit, și li se pare că viața aceasta nu este la fel de liberă și descătușată ca aceea din preajma non-credincioșilor din lume – consideră că acel mod de viață este interesant. Prin urmare, vin în casa lui Dumnezeu și își fac datoria doar pentru că nu au de ales, pentru că sunt conduși de dorința de a dobândi binecuvântări și pentru a-și satisface ambițiile și dorințele personale. Judecând după natura-esență pe care o au, în mod fundamental, ei nu iubesc adevărul sau lucrurile pozitive, cu atât mai puțin cred în lucrurile pe care Dumnezeu poate să le realizeze. Sunt neîncrezători în toată regula, oportuniști în toată regula. Nu au venit să-și facă îndatoririle, au venit să facă rău, să provoace tulburări și să facă tranzacții. Prin urmare, judecând după suma acestor manifestări ale antihriștilor, când acești oameni sunt în casa lui Dumnezeu, sunt ei folositori sau dăunători lucrării sale? (Dăunători.) Ai văzut vreodată o persoană cu esența unui antihrist care este oarecum înzestrată și capabilă și care poate să-și respecte locul cuvenit în timp ce-și face datoria în casa lui Dumnezeu, fără să provoace necazuri sau perturbări? Să presupunem că îi spui unui antihrist: „Pentru o persoană ca tine, care a făcut ceva rău în trecut, nu este sigur dacă vei avea vreun fel de perspective sau un destin în viitor. Întrucât ești oarecum înzestrat, doar muncește din greu pentru a presta servicii în casa lui Dumnezeu!” Ar fi capabil să presteze servicii, fără să țină cont dacă va fi binecuvântat sau va avea necazuri? Categoric nu. Oamenii care pot realiza acest lucru sunt cei care au o umanitate relativ bună, dar oare au antihriștii o asemenea umanitate? (Nu, nu au.) Firea lor este depravată. Se gândesc: „Dacă nu-mi oferi beneficii sau câteva promisiuni și angajamente, atunci cum pot munci din greu pentru tine? Nici să nu te gândești, e imposibil!” Aceasta este o fire depravată. Aceasta este manifestarea cuprinzătoare a felului în care antihriștii își tratează datoria, pe Dumnezeu și cerințele lui Dumnezeu. Credeți că există antihriști care spun: „Dumnezeu m-a înălțat și mi-a oferit acest dar, așa că mă voi oferi lui Dumnezeu?” (Nu.) Ce ar spune? „Vrei să mă exploatezi? Vrei doar să profiți de darurile și talentele mele. Dacă vrei să profiți de mine, atunci trebuie să-mi oferi niște beneficii. Dacă vrei să mă exploatezi, atunci asta nu se va întâmpla sub nicio formă!” Nu cred că Dumnezeu îi înalță, nici că aceasta este o oportunitate dată de El, pe care ar trebui s-o prețuiască. Cred că sunt exploatați. Asta cred antihriștii. Poate că unii oameni sunt ignoranți temporar, provoacă perturbări și tulburări și fac câteva lucruri rele și apoi sunt izolați ca să reflecteze asupra lor. Cei care urmăresc adevărul reflectează o vreme și spun: „Trebuie să mă mărturisesc și să mă căiesc lui Dumnezeu și nu mai pot să acționez în felul acela în viitor. Trebuie să învăț să mă supun, să cooperez cu ceilalți, să caut adevărul și să mă comport conform cuvântului lui Dumnezeu. Nu trebuie să mai fac rău.” După aceea, biserica rânduiește ca ei să-și facă datoria, iar ei Îi mulțumesc lui Dumnezeu vărsând râuri de lacrimi, prețuind din adâncul inimii această șansă pe care le-a dat-o Dumnezeu. Se simt onorați să aibă ocazia să-și facă datoria din nou. Simt că ar trebui să o prețuiască și să nu o mai lase să le scape și își fac datoria mai bine decât înainte. Se cunosc într-o oarecare măsură și s-au schimbat întrucâtva. Deși s-ar putea să mai facă totuși câteva lucruri nesăbuite, să mai devină negativi și slabi și să-și abandoneze uneori lucrarea, judecând după mentalitatea și atitudinea lor generală, s-au transformat deja. Își urăsc acțiunile precedente și cunosc oarecum această chestiune. Pot să accepte adevărul și au o oarecare supunere. Mai important, când casa lui Dumnezeu le permite să se întoarcă și să-și facă datoria, nu refuză, nu născocesc scuze, nici nu se împotrivesc și cu siguranță nu spun lucruri neplăcute. În schimb, se simt onorați, simt că nu au fost abandonați de casa lui Dumnezeu și cred că, întrucât încă mai au ocazia de a-și face datoria în casa lui Dumnezeu, ar trebui să o prețuiască. Atitudinea lor a trecut deja printr-o schimbare majoră. Asemenea oameni sunt cei care pot fi mântuiți.

Care este diferența dintre antihriști și oamenii care pot fi mântuiți? Când antihriștii își fac datoria, vor să aibă ultimul cuvânt, se vor lupta pentru putere și beneficii și vor face orice le place. Dacă nu dobândesc putere sau beneficii, nu vor să-și facă datoria. După ce perturbă și tulbură lucrarea bisericii și sunt înlocuiți, izolați sau îndepărtați de casa lui Dumnezeu, sunt capabili să se căiască realmente? Ce spun ei? „Vrei să mă căiesc pentru a mă putea exploata? Mă ademeniți când sunt folositor și mă dați afară când nu aveți nevoie de mine.” Ce logică întortocheată e asta? Ce înseamnă să fie dați afară? Dacă nu ar fi comis niciun rău, oare casa lui Dumnezeu i-ar fi tratat? Oare casa lui Dumnezeu i-ar fi tratat în mod arbitrar dacă și-ar fi făcut datoria conform principiilor? Acești oameni au provocat pierderi lucrării bisericii pentru că au cauzat perturbări și tulburări și au comis un lucru rău. Casa lui Dumnezeu i-a tratat, iar ei nu numai că refuză să accepte asta sau să reflecteze asupra acestui lucru și să încerce să se cunoască, dar sunt și plini de resentimente. Simt că nu mai sunt populari sau că nu mai dețin puterea și că sunt abuzați și tratați greșit. Când li se oferă ocazia să-și facă din nou datoria, nu numai că nu sunt recunoscători în inimile lor și nu prețuiesc această ocazie, dar chiar fac o contraacuzație falsă, spunând că sunt exploatați de casa lui Dumnezeu. Nu acceptă de la Dumnezeu atitudinea cu care au fost tratați de casa lui Dumnezeu. În schimb, cred că oamenii au fost cei care i-au abuzat, i-au dat afară și i-au tratat greșit. Nu vor să-și facă din nou datoria, inimile lor fiind pline de doleanțe. Justificarea lor pentru faptul că nu vor să-și facă din nou datoria este că nu vor să fie exploatați și cred că oricine își face datoria este exploatat de casa lui Dumnezeu. Este un nonsens și o falsitate! Există vreun cuvânt în asta care îi corespunde adevărului, umanității sau raționalității? (Nu.) Așadar, antihriștii nu acceptă adevărul, inimile lor sunt pline de impulsivitate, hainie, doleanțe, tranzacții și, mai mult decât atât, inimile lor sunt pline de dorințe personale. Aceste lucruri le umplu inimile. Nu pot să accepte de la Dumnezeu că au fost tratați de casa lui Dumnezeu în niciun fel și în niciun mediu pe care Dumnezeu îl orchestrează pentru ei. Pot aborda aceste lucruri doar cu impulsivitate, luând ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Abordează toate acestea folosind metodele și logica Satanei. Așadar, în final, tot nu dobândesc adevărul și nu pot fi decât eliminați. Fiecare om în parte reacționează diferit când este înlocuit și îi sunt ajustate îndatoririle sau chiar este izolat sau îndepărtat. Oamenii care iubesc realmente adevărul își detestă propriile fapte. Antihriștii care nu iubesc adevărul nu numai că nu acceptă, în inimile lor, aceste lucruri de la Dumnezeu, dar sunt și plini de ură. Care sunt consecințele acestui lucru? Îi face să aibă doleanțe, să defăimeze, să judece și să condamne. Îi face să-L respingă și să-L hulească pe Dumnezeu. Aceasta este sursa finalului lor, este decisă de natura-esență pe care o au. Antihriștii sunt incapabili să înțeleagă adevărul, să accepte lucruri de la Dumnezeu și să se supună tuturor lucrurilor pe care le-a rânduit Dumnezeu, așadar finalul lor este stabilit. Sunt îndepărtați de casa lui Dumnezeu în această viață; nu este necesar să menționăm ce li se va întâmpla în lumea care va veni. Puteți desluși aceste chestiuni? Dacă descoperiți asemenea oameni în preajma voastră, puteți să-i comparați cu aceste cuvinte ale Mele? Care sunt cele mai proeminente manifestări ale antihriștilor? Nu cred adevărul, nu acceptă adevărul, nu se supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, nu sunt capabili să accepte nimic de la Dumnezeu și nu-și recunosc greșelile, nici nu se căiesc, indiferent ce fapte greșite ar comite. Asta stabilește că acești oameni îi aparțin Satanei și că sunt ținte ale distrugerii.

Ar trebui să vă comparați cu toții cu diversele dezvăluiri, manifestări și practici ale antihriștilor pe care le-am expus; pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor voastre, veți avea, fără îndoială, câteva dintre aceste manifestări, dezvăluiri și practici, dar în ce fel sunteți diferiți de antihriști? Puteți accepta de la Dumnezeu lucrurile care vi se întâmplă? (Da, putem.) Să fiți capabili să acceptați de la Dumnezeu lucrurile care vi se întâmplă este cel mai rar lucru. Vă puteți întoarce dacă o apucați pe calea greșită, faceți ceva greșit, faceți lucruri nesăbuite sau comiteți fărădelegi? Puteți să vă căiți? (Da, putem.) A fi capabili să vă căiți și să vă întoarceți este cel mai prețios și rar lucru, însă tocmai asta le lipsește antihriștilor. Numai oamenii care vor fi mântuiți de Dumnezeu au asta. Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le aveți? Primul este a crede că Dumnezeu este adevărul; acesta este lucrul fundamental. Puteți face asta? (Da, putem.) Antihriștii nu au acest lucru fundamental. Al doilea este a accepta despre cuvântul lui Dumnezeu că este adevărul; și acesta poate fi considerat un lucru fundamental. Al treilea este supunerea față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Acesta este un lucru imposibil de realizat de antihriști, dar aici începe să fie dificil pentru voi. Al patrulea este acceptarea tuturor lucrurilor de la Dumnezeu, fără să vă certați, să vă justificați, să dați motive sau să vă plângeți. Asta este absolut imposibil pentru antihriști. Al cincilea este căința după răzvrătire sau după comiterea fărădelegilor. Pur și simplu, vă va fi greu să ajungeți să faceți asta. E atunci când, după ce comit fărădelegi, oamenii dobândesc treptat o oarecare cunoaștere a firilor lor corupte, printr-o perioadă de reflecție și căutare, tristețe, negativitate și slăbiciune. Desigur, asta necesită timp. S-ar putea să dureze un an, doi sau mai mult. O persoană se poate căi cu adevărat doar după ce-și înțelege pe deplin firea coruptă și se supun din inimă. Deși nu este ușor, în cele din urmă, se pot vedea manifestări de căință în cei care urmăresc adevărul, care pot obține mântuirea de la Dumnezeu. Antihriștii însă nu au acest lucru. Gândiți-vă, ce antihrist nu scoate la iveală ultimii trei sau cinci ani, sau chiar 10 sau 20 de ani, după ce a făcut ceva rău? Indiferent cât timp a trecut, când îl reîntâlnești, nu vorbește decât despre acele argumente ale lui. Tot nu-și recunoaște, nici nu-și acceptă faptele rele și nu arată nicio fărâmă de remușcare. Aceasta este distincția dintre antihriști și oamenii de rând corupți. De ce nu pot antihriștii să arate remușcare? Care este motivul principal? Nu cred că Dumnezeu este adevărul, ceea ce duce la incapacitatea lor de a accepta adevărul. E un lucru lipsit de speranță și este determinat de esența antihriștilor. Când Mă auziți disecând diversele manifestări ale antihriștilor, vă gândiți: „Sunt terminat. Și eu am firea unui antihrist – nu sunt și eu un antihrist?” Nu este aceasta o lipsă de discernământ? Este adevărat că ai firea unui antihrist, dar diferența dintre tine și un antihrist este că tu încă ai lucruri pozitive. Poți să accepți adevărul, să te mărturisești, să te căiești și să te schimbi, iar aceste lucruri pozitive îți pot permite să te lepezi de firile corupte ale antihriștilor și le permite acestora să fie curățite, iar ție să obții mântuirea. Nu înseamnă asta că ai speranță? Încă mai există speranță pentru tine!

Tuturor vi se pare că scrierea articolelor de mărturie bazată pe experiență este foarte dificilă și nu le puteți redacta. Unii oameni scriu un singur articol de mărturie după mulți ani de experiență. Unii scriu doar unul după ce cred timp de 10 sau 20 de ani și rezumă chintesența acestor ani de experiențe laolaltă. Unii cred în Dumnezeu de 30 de ani și tot nu au cunoaștere adevărată din experiență. Concluzia este că nu înțeleg adevărul. Așadar, ce ar trebui să fac când mă confrunt cu această situație actuală în care voi nu înțelegeți adevărul? Trebuie să vă vorbesc mai mult, cu răbdare și seriozitate, vorbind și trăncănind mai mult, iar voi trebuie să aveți puțină răbdare și să ascultați mai mult părtășia Mea. Ascultați cu atenție, dobândiți discernământ și străduiți-vă să înțelegeți esența fiecărui aspect al adevărului! Așa cum tocmai am spus, dacă înțelegi care sunt manifestările celor care au firea antihriștilor, care sunt manifestările acelor oameni care au esența antihriștilor și care este diferența dintre cele două, atunci vei avea o cale pe care să mergi și, în același timp, vei avea și discernământ. Vei fi capabil să-ți deslușești propriile firi corupte și esența antihriștilor. Dacă întâlnești un antihrist, vei fi capabil să îl deslușești imediat și să îl expui, să-i oprești și să-i limitezi la timp acțiunile și practicile pripite și arbitrare și să eviți sau să reduci pierderile cauzate de faptele lui rele lucrării bisericii. Altfel, dacă aveți o capacitate de înțelegere slabă și vă lipsește discernământul sau dacă nu sunteți meticuloși când vine vorba de adevăr și înțelegeți mereu doar doctrine și nu puteți vedea adevărata esență a unei persoane, nu numai că nu veți fi capabili să deslușiți antihriștii din preajma voastră, dar îi veți și urma ca și cum ar fi buni conducători. Gândiți-vă bine, analizați bine, oare lucrurile pe care le fac antihriștii aduc mai multe beneficii casei lui Dumnezeu sau mai multe prejudicii? După ce vă gândiți bine, puteți vedea că, deși antihriștii par să facă niște lucruri bune în timp ce lucrează în casa lui Dumnezeu, de fapt, fac mai mult rău decât bine. Câștigurile nu sunt pe măsura pierderilor. În realitate, faptele lor bune aduc și mai mari pericole ascunse, cauzând mai mult rău decât bine lucrării bisericii. Rolul pe care îl joacă acești oameni în casa lui Dumnezeu este acela de lachei ai Satanei.

25 aprilie 2020