II. Interesele antihriștilor

D. Perspectivele și destinul lor

Data trecută, am avut părtășie despre punctul patru din interesele antihriștilor: perspectivele și destinul lor, care este împărțit în cinci puncte suplimentare. Mai întâi, vă rog să analizați aceste cinci puncte. (1. Cum tratează antihriștii cuvintele lui Dumnezeu; 2. Felul în care antihriștii își abordează datoria; 3. Cum tratează antihriștii emondarea lor; 4. Cum abordează antihriștii titlul de „prestator de servicii”; 5. Felul în care antihriștii își abordează statutul în biserică.) Data trecută, am avut părtășie despre primul dintre aceste puncte: „Cum tratează antihriștii cuvintele lui Dumnezeu.” Mai întâi, am folosit cuvântul „studiu” pentru a expune una dintre atitudinile principale ale antihriștilor în felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu. „Studiul” este atitudinea principală și fundamentală a oamenilor precum antihriștii, în felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu. Ei nu tratează deloc cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine de acceptare sau supunere ci, în schimb, le scrutează. Nu acceptă, nici nu privesc sub nicio formă cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul sau calea căreia oamenii ar trebui să-i rămână fideli și nu tratează cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine de căutare a adevărului sau de acceptare a acestuia. În schimb, scopul lor în toate constă în propriile dorințe și ambiții, propriile perspective și propriul destin și, în cuvintele lui Dumnezeu, ei caută destinațiile, perspectivele și destinul pe care le doresc. Una dintre atitudinile principale în felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu este că le corelează, în orice privință, cu perspectivele și destinul lor. Judecând după atitudinea lor în felul în care Îi tratează cuvintele, natura-esență a unor asemenea persoane este aceea că nu cred cu adevărat în cuvintele lui Dumnezeu, nu le acceptă sau nu se supun acestora, ci, în schimb, le scrutează și le analizează, căutând binecuvântări și beneficii în ele, pentru a câștiga un mare avantaj. Judecând după atitudinea lor în felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu, cât de mult cred în El? Au credință adevărată în El? Judecând după esența lor, nu au credință adevărată în Dumnezeu. Atunci de ce mai păstrează cuvintele lui Dumnezeu și le citesc? Judecând după natura-esență, intențiile și dorințele lor, nu vor să dobândească, din cuvintele lui Dumnezeu, adevărul și calea de a-și schimba firea, obținând astfel mântuirea. În schimb, în cuvintele lui Dumnezeu, vor să caute toate lucrurile pe care și le doresc. Ce caută? Caută taine, caută secrete știute numai de Ceruri și caută niște doctrine înalte și cunoștințe profunde. Prin urmare, judecând după atitudinea unor asemenea persoane în felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu și după natura-esență pe care o au, ei sunt neîncrezători în toată regula. Nu vor decât o destinație bună, perspective bune și un destin bun. Nu acceptă cu sinceritate cuvintele lui Dumnezeu, ci, în schimb, încearcă să găsească diverse oportunități și mijloace în cuvintele Lui, prin intermediul cărora să primească lucrurile pe care le vor și să-și satisfacă dorințele și ambițiile de a dobândi binecuvântări. Prin urmare, asemenea persoane nu vor privi niciodată cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul sau calea pe care trebuie să o urmeze. Dacă tratează cuvintele lui Dumnezeu cu o asemenea atitudine, atunci care este atitudinea antihriștilor față de una dintre cerințele fundamentale pentru omenire din cuvintele lui Dumnezeu – să-și îndeplinească datoria de ființe create? Astăzi vom avea părtășie despre al doilea punct – felul în care antihriștii își abordează datoria – și vom expune ce manifestări și atitudini au antihriștii când își fac datoria.

2. Felul în care antihriștii își abordează datoria

Antihriștii nu tratează cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine de acceptare și supunere, așadar, bineînțeles că nu pot să trateze cu o atitudine de acceptare a adevărului cerința din cuvintele Sale, aceea ca oamenii să-și îndeplinească datoria de ființe create. Prin urmare, pe de o parte, se împotrivesc datoriei încredințate omului de Dumnezeu și nu vor să-și facă datoria și, pe de altă parte, se tem să nu piardă șansa de a câștiga binecuvântări. Asta duce la un fel de tranzacție. Ce tranzacție este aceea? Din cuvintele lui Dumnezeu, ei descoperă că, dacă oamenii nu își fac îndatoririle, ar putea fi eliminați, că dacă nu își fac îndatoririle de ființe create, nu vor avea nicio șansă de a dobândi adevărul și că, dacă nu își fac îndatoririle de ființe create, în viitor, s-ar putea să-și piardă binecuvântările în Împărăția Cerurilor. Ce semnifică asta? Că, dacă un om nu-și face datoria, își va pierde inevitabil șansa de a dobândi binecuvântări. După ce au obținut astfel de informații din cuvintele lui Dumnezeu și din multe părtășii și predici, în adâncul inimii antihriștilor, încep să apară o dorință și un interes de a-și face datoria de ființe create. Oare apariția unei astfel de dorințe și a unui astfel de interes arată că ei se pot consuma sincer pentru Dumnezeu și că pot să-și facă sincer datoria? Judecând după natura-esență a antihriștilor, acest punct este foarte greu de atins. Și atunci ce îi determină să-și facă datoria? În inima fiecăruia, ar trebui să existe o relatare a acestui lucru și ar trebui să existe câteva povești specifice în cadrul acestei relatări. Așadar, cum arată această relatare în inima unui antihrist? El face calcule foarte fine, exacte, precise și sârguincioase, așa că nu este o relatare confuză. Când decide să-și facă datoria, mai întâi calculează: „Dacă îmi voi face datoria acum, va trebui să renunț la bucuria de a fi alături de familia mea și va trebui să renunț la cariera mea și la perspectivele mele lumești. Dacă abandonez aceste lucruri ca să-mi fac datoria, ce pot să câștig? Cuvintele lui dumnezeu spun că, în această epocă finală, cei care îl pot întâlni pe dumnezeu, care își pot îndeplini datoria în casa lui și care pot rămâne până la sfârșit sunt cei care pot dobândi binecuvântări mărețe. Având în vedere că așa spun cuvintele lui dumnezeu, presupun că el poate să facă acest lucru și să-l realizeze conform acestor cuvinte. De asemenea, dumnezeu le face multe promisiuni acestor oameni care-și pot face datoria și se pot consuma pentru el!” Studiind cuvintele lui Dumnezeu, antihriștii interpretează multe promisiuni făcute de Dumnezeu în epoca finală oamenilor care își fac datoria și asta, împreună cu închipuirile lor personale și cu toate noțiunile create de propria analiză și propria scrutare a acestor cuvinte, creează un interes profund și un impuls față de îndeplinirea datoriei lor. Apoi merg să se roage înaintea lui Dumnezeu, unde fac promisiuni și jurăminte solemne, afirmându-și dorința de a se lepăda de toate și de a sacrifica totul pentru Dumnezeu, de a-și dedica această viață Lui și de a renunța la toate bucuriile și perspectivele trupești. Deși se roagă în felul acesta și toate cuvintele lor par corecte, numai ei și Dumnezeu știu ce gândesc în adâncul inimii. Rugăciunile și hotărârile lor par pure, ca și cum fac asta doar pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, pentru a-și face datoria și a îndeplini intențiile lui Dumnezeu, dar, în adâncul inimii lor, calculează cum pot obține binecuvântări și lucrurile pe care și le doresc prin îndeplinirea datoriei și ce pot să facă pentru a-I arăta lui Dumnezeu tot ce au plătit și pentru a-L impresiona profund cu prețul pe care l-au plătit și cu lucrurile pe care le-au făcut, astfel încât El să-Și amintească ce au făcut și, în cele din urmă, să le ofere perspectivele și binecuvântările pe care le vor. Înainte să decidă să-și facă datoria, în adâncul inimilor lor, antihriștii debordează de așteptări față de perspectivele lor, de câștigarea binecuvântărilor, a unei destinații bune și chiar a unei cununi și au încredere deplină că vor obține aceste lucruri. Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții și aspirații. Așadar, îndeplinirea datoriei lor conține sinceritatea, credința adevărată și loialitatea pe care le cere Dumnezeu? În acest moment, încă nu se pot vedea loialitatea, credința sau sinceritatea lor adevărată, pentru că toți au o mentalitate întru totul tranzacțională înainte să-și facă datoria; toți iau decizia de a-și face datoria în funcție de interese și, de asemenea, pe baza ambițiilor și dorințelor debordante pe care le aveau deja. Care este intenția antihriștilor când își fac datoria? De a face o înțelegere, de a face un schimb. Se poate spune că acestea sunt condițiile pe care le stabilesc pentru a-și face datoria: „Dacă îmi fac datoria, atunci trebuie să obțin binecuvântări și să am o destinație bună. Trebuie să obțin toate binecuvântările și beneficiile despre care dumnezeu a spus că sunt pregătite pentru omenire. Dacă nu le pot obține, atunci nu voi face această datorie.” Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții, ambiții și dorințe. Se pare că au o oarecare sinceritate și, desigur, pentru cei care sunt credincioși noi și care abia încep să-și facă datoria, se poate numi și entuziasm, dar nu există deloc credință sau loialitate reală în asta; există doar acel grad de entuziasm. Nu se poate numi sinceritate. Judecând după această atitudine pe care antihriștii o au față de datoria lor, aceasta este una complet tranzacțională și plină de dorințele lor de beneficii, precum a câștiga binecuvântări, a intra în Împărăția Cerurilor, a câștiga o cunună și a primi recompense. Așadar, din exterior, pare că mulți antihriști, înainte să fie excluși, își fac datoria și chiar s-au lepădat de mai multe lucruri și au suferit mai mult decât o persoană obișnuită. Lucrurile pe care le sacrifică și prețul pe care îl plătesc sunt egale cu cele sacrificate și plătite de Pavel și nici nu aleargă de colo-colo mai puțin decât Pavel. Acesta este un lucru pe care îl poate vedea toată lumea. În ceea ce privește comportamentul lor și dorința lor de a suferi și de a plăti prețul, nu se cuvine să nu primească nimic. Cu toate acestea, Dumnezeu nu apreciază o persoană pe baza comportamentului ei exterior, ci pe baza esenței și a firii ei, a lucrurilor pe care le dezvăluie și a naturii și esenței fiecărui lucru pe care îl face. Când oamenii îi judecă și îi tratează pe alții, determină cine sunt doar pe baza comportamentului lor exterior, a cât de mult suferă și a prețului pe care îl plătesc, iar aceasta este o greșeală gravă.

Atitudinea antihriștilor în felul în care își tratează datoria a fost așa de la început. Ei vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu ambiții, dorințe și tranzacții. Asta calculează și plănuiesc în adâncul inimii lor, înainte să-și facă datoria. Care este planul lor? Care este nucleul și punctul central al calculelor pe care le fac? Ținta lor este să dobândească binecuvântări, să aibă o destinație bună, iar unii oameni țintesc chiar să evite dezastrul. Aceasta este intenția lor. Tot scrutează cuvintele lui Dumnezeu, dar, oricât s-ar strădui, nu pot vedea că acestea reprezintă adevărul, că în ele se află calea de practicare și că le pot permite oamenilor să fie curățiți, să obțină schimbarea firii și mântuirea. Oricât de mult ar căuta, nu pot vedea aceste lucruri. Oricum ar citi cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce-i interesează cel mai mult și lucrurile cele mai importante pentru ei nu sunt decât binecuvântările și promisiunile pe care Dumnezeu le oferă celor care se leapădă, se consumă, îndură greutăți și plătesc un preț pentru El. Când găsesc în cuvintele lui Dumnezeu ceea ce consideră a fi conținutul central și cel mai important, e ca și cum au găsit un colac de salvare. Consideră că se pare că vor dobândi binecuvântări mari și cred că sunt cei mai binecuvântați și mai norocoși oameni din această epocă. Prin urmare, se bucură în adâncul inimii lor: „Am nimerit într-un moment bun în viața asta; de-a lungul veacurilor, niciunul dintre acei apostoli și profeți nu l-au întâlnit pe hristos al zilelor de pe urmă. Astăzi, îl urmez pe hristos al zilelor de pe urmă, așa că nu pot rata această ocazie de a dobândi mari binecuvântări. Aceasta este o ocazie să fiu răsplătit și să obțin o cunună! Non-credincioșii nu vor avea acest noroc și, indiferent cât de mult se bucură de viața aceasta sau cât de înalt este statutul pe care-l au, când vor veni marile dezastre, vor fi distruși cu toții. Prin urmare, trebuie să renunț la plăcerile trupești ale lumii, pentru că, oricât de mult îmi plac aceste lucruri, ele sunt temporare și efemere. Voi privi spre viitor și voi dobândi binecuvântări și recompense mai mari și o cunună mai mare!” Și, astfel, în inimile lor, se avertizează: „Când îmi fac datoria, indiferent cât de mult sufăr sau cât de mult trebuie să alerg, indiferent dacă sunt închis sau torturat și indiferent ce dificultăți întâlnesc, trebuie să perseverez, să perseverez și apoi să mai perseverez puțin! Nu mă pot descuraja, trebuie să suport toată umilința, să duc o povară grea și să perseverez până în ultima clipă. Cred că, fără îndoială, în cazul meu, se va adeveri ceea ce a spus dumnezeu: «acela care urmează până la capăt va fi mântuit».” Este vreuna dintre ideile și opiniile la care se gândesc și pe care le cred în inimile lor în conformitate cu adevărul? (Nu.) Niciuna dintre ele nu este în conformitate cu adevărul și niciuna dintre ele nu este în concordanță cu ale lui Dumnezeu cuvinte sau cu intențiile Lui – toate sunt calcule și planuri pentru propriile perspective și propriul destin. În adâncul inimii, nu îi interesează nicio cerință pentru omenire menționată în cuvintele lui Dumnezeu; nu dau nicio atenție cerințelor. În adâncul inimii, simt repulsie și împotrivire față de expunerea omenirii și de cerințele referitoare la aceasta din cuvintele lui Dumnezeu și chiar încep să aibă noțiuni, așa că, atunci când văd aceste cuvinte, simt împotrivire față de ele și se simt stânjeniți și, ulterior, trec peste ele fără să citească. Atunci când, în cuvintele lui Dumnezeu, e vorba de îndemnuri, alinare, mementouri, milă și compasiune pentru omenire, sunt nerăbdători și nu sunt dispuși să accepte sau să asculte, considerând aceste cuvinte false. În inimile lor, simt repulsie și împotrivire față de cuvintele lui Dumnezeu de judecată și mustrare și față de lucrarea de încercare pe care o face El printre oameni, nu sunt dispuși să le accepte și le evită. În schimb, sunt foarte interesați numai de cuvinte despre promisiunile sau binecuvântările lui Dumnezeu pentru omenire și chiar le citesc frecvent, ca să satisfacă dorința nerăbdătoare a inimii lor de a dobândi binecuvântări, și abia așteaptă să fie răpiți imediat în Împărăția Cerurilor și să fie eliberați de orice suferință. Când nu mai pot persevera pe parcursul îndeplinirii datoriei lor și încep să aibă îndoieli cu privire la faptul că pot dobândi binecuvântări, iar „credința” lor se clatină, sau atunci când voința lor nu este fermă și ei vor să se retragă, citesc aceste cuvinte și le transformă în motivația lor pentru a-și face datoria. Nu încearcă niciodată să chibzuiască la adevărul din cuvintele lui Dumnezeu în niciunul dintre capitolele sau fragmentele lor și nu vor să experimenteze deloc judecata cuvintelor lui Dumnezeu, darămite să ajungă să se cunoască și să vadă clar realitatea corupției profunde a omenirii, prin intermediul acelor cuvinte ale lui Dumnezeu care expun esența coruptă a omenirii. De asemenea, se fac că nu aud intențiile, cerințele și îndemnurile lui Dumnezeu pentru omenire, nedându-le nicio atenție și tratându-le cu o atitudine necuviincioasă și indiferentă. În adâncul inimii lor, cred: „Ceea ce spune și face dumnezeu este doar o formalitate; cine poate accepta acele lucruri? Cine le poate înțelege? Cine poate practica realmente conform cuvintelor lui dumnezeu? Aceste cuvinte ale lui dumnezeu sunt toate de prisos. Un lucru mai realist este ca oamenii să dea la schimb îndeplinirea datoriei pentru binecuvântări – nimic nu este mai realist decât acest lucru.” Așadar, tot caută în cuvintele lui Dumnezeu și, odată ce au găsit această cale, consideră că îndeplinirea datoriei este singura cale de a obține binecuvântări. Acestea sunt intențiile, scopurile și calculele cele mai intime ale antihriștilor atunci când își fac datoria. Așadar, ce manifestări și dezvăluiri, pe care le arată când își îndeplinesc datoria, le permit oamenilor să vadă că esența unor asemenea persoane este pe deplin esența unui antihrist? Nu este o întâmplare că antihriștii își pot face datoria – ei își fac datoria în mod cert cu propriile intenții și scopuri și cu dorința de a dobândi binecuvântări. Orice datorie fac, scopul și atitudinea lor sunt desigur inseparabile de dobândirea binecuvântărilor, a destinației bune, a perspectivelor bune și a destinului bun la care se gândesc și de care sunt preocupați zi și noapte. Sunt ca oamenii de afaceri care nu vorbesc despre nimic în afară de munca lor. Orice fac antihriștii este legat de faimă, câștig și statut – totul este legat de dobândirea binecuvântărilor, a perspectivelor și a destinului. În adâncul lor, inimile le sunt pline de astfel de lucruri; aceasta este natura-esență pe care o au antihriștii. Tocmai din cauza acestui tip de natură-esență, ceilalți sunt capabili să vadă clar că menirea lor finală este să fie eliminați.

În cuvintele lui Dumnezeu, El are cerințe pentru toate tipurile de oameni și are cerințe și zicale clare despre tot felul de îndatoriri și lucrări. Toate aceste cuvinte sunt cerințele lui Dumnezeu pentru omenire și aceste cerințe sunt ceea ce oamenii ar trebui să respecte, să practice și să realizeze. Ce atitudine au antihriștii față de cuvintele și cerințele lui Dumnezeu? Adoptă o atitudine de supunere? Adoptă o atitudine de acceptare smerită? Categoric nu. Având în vedere firea pe care o au, când vin în casa lui Dumnezeu pentru a-și face datoria, pot antihriștii să o facă bine, conform cerințelor lui Dumnezeu și rânduielilor casei lui Dumnezeu? (Nu, nu pot.) Cu siguranță nu pot. Când își fac datoria, primul gând al antihriștilor nu este să caute principiile pe care le implică îndeplinirea datoriei lor și cerințele lui Dumnezeu sau care sunt regulile casei lui Dumnezeu. În schimb, mai întâi se interesează dacă vor fi binecuvântați sau recompensați pentru că fac această datorie. Dacă nu este cert că vor fi binecuvântați sau răsplătiți, nu sunt dispuși să facă această datorie; și chiar dacă o fac, vor fi superficiali. Antihriștii își fac datoria fără tragere de inimă pentru a obține binecuvântări. Ei se întreabă, de asemenea, dacă vor putea să se etaleze și să fie apreciați pentru faptul că fac această datorie și dacă Cel de mai sus sau Dumnezeu va ști dacă fac această datorie. Toate acestea sunt lucruri pe care le iau în considerare atunci când fac o datorie. Primul lucru pe care doresc să-l determine este ce beneficii pot obține prin faptul că fac o datorie și dacă pot fi binecuvântați. Acesta este cel mai important lucru pentru ei. Nu se gândesc niciodată cum să fie atenți la intențiile lui Dumnezeu și să răsplătească iubirea lui Dumnezeu, cum să predice Evanghelia și să mărturisească pentru Dumnezeu, astfel încât oamenii să câștige mântuirea lui Dumnezeu și să obțină fericirea, cu atât mai puțin caută vreodată să înțeleagă adevărul sau să-și înlăture firile corupte și să trăiască o asemănare umană. Nu țin niciodată cont de aceste lucruri. Ei se gândesc doar dacă pot fi binecuvântați și pot obține beneficii, cum să câștige o poziție sigură, cum să dobândească statut, cum să-i facă pe oameni să-i aprecieze și cum să se distingă și să devină cei mai buni în biserică și în mulțime. Nu sunt dispuși sub nicio formă să fie adepți obișnuiți. Întotdeauna vor să fie primii în biserică, să aibă ultimul cuvânt, să devină lideri și să-i facă pe toți să-i asculte. Abia atunci pot fi mulțumiți. Puteți vedea că inimile antihriștilor sunt pline de aceste lucruri. Se sacrifică ei cu adevărat pentru Dumnezeu? Își fac cu adevărat datoria ca ființe create? (Nu.) Atunci ce vor să facă? (Să dețină putere.) Așa este. Ei spun: „În ceea ce mă privește, în lumea seculară vreau să-i întrec pe toți ceilalți. Trebuie să fiu primul în orice grup. Refuz să fiu pe locul al doilea și nu voi fi niciodată doar un secund. Vreau să fiu lider și să am ultimul cuvânt în orice grup de oameni din care fac parte. Dacă nu am ultimul cuvânt, atunci voi încerca toate mijloacele posibile pentru a vă convinge pe toți, pentru a vă face pe toți să mă apreciați și să mă alegeți ca lider. Odată ce voi avea statut, voi avea ultimul cuvânt, toată lumea va trebui să mă asculte. Va trebui să faceți lucrurile în felul meu și să fiți sub controlul meu.” Indiferent ce datorie fac, antihriștii vor încerca să se plaseze într-o poziție înaltă, într-o poziție de întâietate. Nu ar putea fi niciodată mulțumiți cu locul lor de adepți de rând. Și ce îi pasionează cel mai mult? Să stea în fața oamenilor, dând ordine și dojenindu-i, determinându-i să facă așa cum spun ei. Nu se gândesc niciodată cum să-și facă bine datoria – cu atât mai puțin, în timp ce și-o fac, caută adevărurile-principii pentru a practica adevărul și a-L mulțumi pe Dumnezeu. În schimb, își sfărâmă creierii să caute căi de a se distinge, de a-i face pe conducători să aibă o părere bună despre ei și să-i promoveze, astfel încât ei înșiși să poată deveni conducători sau lucrători și să poată conduce alți oameni. Își petrec toată ziua gândindu-se și sperând la asta. Antihriștii nu sunt dispuși să fie conduși de ceilalți, nici să fie adepți de rând, cu atât mai puțin să-și facă datoria în obscuritate, fără zgomot. Indiferent care este datoria lor, dacă nu pot fi în centrul atenției, dacă nu pot fi mai presus decât ceilalți și nu îi pot conduce pe alți oameni, consideră că este plictisitor să-și facă datoria și devin negativi și delăsători. Fără laudele sau venerația celorlalți, este și mai puțin interesant pentru ei și își doresc și mai puțin să-și facă datoria. Dar dacă pot fi în centrul atenției în timp ce-și fac datoria și ajung să aibă ultimul cuvânt, se simt întăriți și vor îndura orice greutate. Ei au întotdeauna intenții personale în îndeplinirea datoriei lor și vor mereu să se distingă, ca mijloc de a-și satisface nevoia de a-i învinge pe ceilalți și a-și satisface dorințele și ambițiile. În timp ce-și fac datoria, pe lângă faptul că sunt foarte competitivi – concurează în toate privințele ca să se remarce, să fie în vârf, să ajungă mai presus decât ceilalți – se gândesc și cum să-și păstreze statutul, reputația și prestigiul actual. Dacă cineva le amenință statutul sau prestigiul, nimic nu îi oprește și nu arată niciun pic de milă, doborând acea persoană și scăpând de ea. Ba chiar folosesc mijloace josnice pentru a-i suprima pe cei care sunt capabili să urmărească adevărul, care își fac datoria cu loialitate și simț al responsabilității. De asemenea, sunt plini de invidie și ură față de frații și surorile care se descurcă excelent în datoria lor. Îi urăsc mai ales pe cei care sunt sprijiniți și aprobați de frați și surori; îi consideră pe astfel de oameni o amenințare serioasă pentru ceea ce se zbat ei să obțină, pentru reputația și statutul lor și jură în inimile lor: „Ești tu sau eu, sunt eu sau tu, nu există loc pentru amândoi și dacă nu te dobor și nu scap de tine, nu pot să trăiesc împăcat cu mine!” Sunt necruțători față de frații și surorile care exprimă o părere diferită, care îi expun sau care le amenință statutul: se gândesc la tot ce le stă în putință ca să îi aibă cu ceva la mână, ca să-i judece și să-i condamne, ca să-i discrediteze și să-i doboare și nu se vor odihni până nu o vor face. Au o singură atitudine în felul în care tratează orice persoană: dacă acea persoană le amenință statutul, o vor doborî și vor scăpa de ea. Toți adepții lor declarați sunt oameni care îi flatează și orice lucruri rele ar face acești oameni și oricât de mult rău ar face lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu, ei îi vor acoperi și îi vor proteja. În timp ce-și fac datoria, antihriștii își gestionează mereu propria faimă, câștigul și statutul, gestionându-și propria împărăție independentă. Esența faptului că își fac datoria este aceea de a lupta pentru împărăția lor independentă și pentru propriile perspective și propriul destin.

Unii antihriști conduc o echipă mică de vreo doisprezece persoane, iar alții conduc o biserică întreagă sau chiar mai mulți oameni. Indiferent câți oameni conduc, ei îi controlează deja pe aceștia când își fac îndatoririle și își exercită puterea printre ei ca niște regi. Nu îi preocupă faptul că Dumnezeu condamnă și detestă asemenea chestiuni și nu îi interesează decât să țină ferm puterea în mâinile lor și să îi controleze cu strictețe pe acei oameni din subordinea lor, pe care sunt capabili să-i controleze. Prin urmare, judecând după intențiile și motivațiile pe care antihriștii le au când își fac îndatoririle, esența lor este feroce și ticăloasă. Așadar, pe baza comportamentului lor când își fac îndatoririle, ce fire dezvăluie ei? Firea lor este și ea una feroce. Cum este caracterizată această fire feroce? Deși s-ar putea să sufere greutăți și să plătească prețul când își fac îndatoririle, niciuna dintre îndatoririle pe care le fac nu este făcută conform cuvintelor lui Dumnezeu. Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor lor, nu implementează deloc rânduielile de lucru, cu atât mai puțin caută principiile stabilite de casa lui Dumnezeu pentru fiecare sarcină. Doar își satisfac preferințele personale și dorința de putere și, de asemenea, dorința personală de a face mereu ceva. Toate acestea sunt câteva condiții pentru care antihriștii cred că pot primi o cunună. Își fac iluzii deșarte: „Dacă pur și simplu fac lucrurile în felul acesta, plătind un preț, lepădându-mă și consumându-mă, dumnezeu sigur îmi va da o cunună și mă va răsplăti în final!” Nu țin niciodată cont de cerințele și principiile care sunt subliniate și înaintate în mod repetat omenirii în cuvintele lui Dumnezeu și nu le iau în serios; le consideră a fi doar un set de zicale. Mentalitatea lor este: „Oricare ar fi cerințele tale, nu-mi pot slăbi puterea sau căutările și nu pot să renunț la dorințele sau ambițiile mele. Dacă nu am aceste lucruri, atunci ce impuls sau motivație am să-mi fac îndatoririle?” Acestea sunt câteva dintre manifestările antihriștilor când își fac îndatoririle. Orice ar spune cuvintele lui Dumnezeu și orice standarde și principii necesare are Cel de mai sus pentru diverse sarcini, antihriștii nu ascultă și nu dau deloc atenție. Oricât de specifice ar fi cuvintele Celui de mai sus, oricât de stringente ar fi cerințele despre acest aspect al lucrării, ei se fac că nu aud sau că nu înțeleg, acționează în continuare nesăbuit și arbitrar și se dezlănțuie la nivel inferior, făcând lucrurile conform intențiilor proprii. Cred că, dacă fac lucrurile conform cerințelor lui Dumnezeu și metodelor cerute de Cel de mai sus, își vor pierde statutul, iar puterea pe care o dețin va fi transferată și disipată. Cred că, dacă fac lucrurile conform adevărului și cerințelor din cuvintele lui Dumnezeu, acesta este un atac imperceptibil asupra puterii lor și o privare de aceasta – este o agresiune asupra reputației personale. Se gândesc: „Nu e un lucru atât de nesăbuit. Dacă vă accept opiniile, oare nu voi părea incompetent și lipsit de talent de conducător? Dacă vă accept opiniile, dacă recunosc că greșesc, atunci oare frații și surorile mele mă vor mai asculta după aceea? Voi mai avea prestigiu? Dacă fac lucrurile conform cerințelor celui de mai sus, oare nu voi pierde ocazia de a mă da mare? Oare mă vor mai venera atunci frații și surorile mele? Vor mai asculta ce spun? Dacă niciunul dintre ei nu ascultă ce spun, atunci ce rost are să fac această datorie? Cum pot continua să fac această lucrare? Dacă nu am autoritate în grup și prestigiul meu este redus și dacă toți ascultă cuvintele lui dumnezeu și practică în conformitate cu adevărurile-principii, atunci conducerea mea nu va fi lipsită de conținut? Nu voi deveni o marionetă? Atunci, ce entuziasm voi avea ca să fac aceste lucruri? În cazul în care conducerea mea este lipsită de conținut, iar orice fac este lipsit de sens, atunci voi mai avea vreo perspectivă de viitor?” Ce vor antihriștii este să fie plasați mai presus decât toți ceilalți în orice grup, obținând astfel în schimb o cunună viitoare și recompense viitoare. Ei cred că, atât timp cât devin figuri remarcabile și conducători ai celorlalți printre aleșii lui Dumnezeu, vor avea dreptul să primească în schimb o viitoare cunună și mari binecuvântări în viitor. Prin urmare, antihriștii nu vor slăbi niciodată puterea pe care o dețin și sub nicio formă nu-și vor slăbi vigilența. Se tem că, dacă-și vor lăsa garda jos chiar și puțin, puterea din mâinile lor va fi diminuată sau slăbită. Când își fac îndatoririle, nu le fac cât pot de bine din propria poziție, făcându-și bine îndatoririle și aducând mărturie pentru Dumnezeu conform principiilor din cuvintele Lui și cerințelor Lui. În schimb, folosesc asemenea ocazii ca să apuce strâns cununa pe care cred că sunt pe cale să o primească. Chiar dacă unii antihriști sunt capabili să se conformeze cerințelor casei lui Dumnezeu ca set de reglementări, asta tot nu poate să arate că sunt oameni care acceptă adevărul și se supun cuvintelor lui Dumnezeu. Care este motivul din spatele acestui lucru? Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor lor, unii antihriști vor mereu să preia puterea, să-și satisfacă dorința de putere și să aibă statut și țin morală oamenilor și le dau ordine dintr-o poziție de statut, însă unii antihriști sunt diferiți și au această grijă: „Pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată. Asta înseamnă că oricine riscă și face greșeli va suferi. Nu voi fi atât de prost. Indiferent cât de capabil sunt, voi investi numai treizeci de procente și voi păstra celelalte șaptezeci pentru mine, ca o plasă de siguranță – trebuie să fiu puțin reținut. Orice spune casa lui dumnezeu sau orice cere de la mine, în aparență, voi fi de acord și nu voi fi o persoană care perturbă și tulbură. Oricine ar conduce, îl voi urma și voi aproba orice spune. Voi fi bine atât timp cât rămân la reglementările date de cel de mai sus și nu le încalc. Cât despre a-mi dedica loialitatea lui dumnezeu și a mă consuma sincer pentru el, nu e nevoie de asta. Voi depune puțin efort în îndeplinirea datoriei mele, făcând doar atât cât să fie acceptabil și nu voi fi un prost. Orice aș face, trebuie să fiu puțin reținut ca să evit să nu mă aleg cu nimic și să ajung să nu trag niciun folos din toate astea.” Acest tip de antihrist crede că este o prostie din partea celorlalți să-și asume responsabilități în îndeplinirea îndatoririlor lor și să riște mereu ca să rezolve probleme și că el însuși nu trebuie să fie atât de prost. În inima lui, știe că, dacă cineva urmărește statutul și-și gestionează propria putere, mai devreme sau mai târziu, va fi expus, dar pentru a practica adevărul, trebuie să plătească un preț, să facă un efort, să-și ofere sinceritatea și să fie loial. Ar trebui să îndure multe greutăți și nu este dispus să o facă. Adoptă o abordare de compromis, în care nici nu riscă, nici nu dă înapoi, urmând calea de mijloc. Crede: „Voi face orice mi se cere. Doar voi face lucrurile de mântuială și cu asta basta și, dacă mi se cere să le fac mai bine, pur și simplu n-o voi face. Ca să le fac mai bine, ar trebui să plătesc un preț mai mare și să verific mai multe materiale – ar fi atât de obositor! Dacă dumnezeu mi-ar oferi recompense suplimentare pentru a o face în felul acela, atunci ar fi corect, dar cuvintele lui dumnezeu nu par să spună nimic despre recompense suplimentare. De vreme ce așa stau lucrurile, nu trebuie să sufăr și să mă epuizez; cel mai bine e s-o las moale.” Oare o asemenea persoană își poate face bine datoria? Poate dobândi adevărul? Pot primi aprobarea lui Dumnezeu cei care nu se străduiesc să ajungă la adevăr, ci, în schimb, sunt superficiali sau negativi și delăsători în lucrarea lor? Categoric nu.