Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar trădează aceste interese, dându-le la schimb pentru gloria personală (Partea a cincea) Secțiunea întâi
II. Interesele antihriștilor
C. Uneltirea în folosul propriu
Astăzi, vom continua părtășia despre punctul nouă din diversele manifestări ale antihriștilor și despre partea din acest punct care privește interesele antihriștilor. Data trecută, am avut părtășie despre cel de-al treilea punct din interesele antihriștilor: beneficiile. În punctul acela, am enumerat manifestările specifice ale câtorva aspecte și am abordat, în principal, comportamentul antihriștilor, gândurile și părerile lor și diversele lucruri pe care le fac sub controlul acestor gânduri și păreri. Data trecută, am avut părtășie despre două aspecte: primul a fost delapidarea bunurilor casei lui Dumnezeu, iar cel de-al doilea a fost folosirea fraților și a surorilor, ca să-i slujească și să lucreze pentru ei. Acestea sunt două manifestări specifice ale antihriștilor care uneltesc în folosul propriu. Acum că am avut părtășie despre acestea, înțelegeți natura-esență a antihriștilor? De fapt, în ceea ce privește diversele manifestări ale antihriștilor, nu există diferențe majore între oamenii corupți, fie în privința firii lor, fie a naturii-esențe pe care o au. Se aseamănă mai mult decât se deosebesc; sunt diferiți doar prin prisma umanității lor, dacă este bună sau rea, și există o diferență semnificativă doar în ceea ce privește atitudinea lor față de adevăr. Deși firile corupte ale oamenilor sunt toate la fel, antihriștii sunt capabili să urască adevărul, să I se împotrivească lui Dumnezeu, să-L judece și să-L hulească și, de asemenea, sunt capabili să facă rău și să tulbure lucrarea bisericii. Acestea sunt domeniile în care antihriștii și oamenii corupți obișnuiți sunt foarte diferiți. Fiecare persoană are firea unui antihrist, dar dacă nu a făcut rău, nu a tulburat lucrarea bisericii și nu L-a confruntat direct pe Dumnezeu, atunci nu poate fi definită drept antihrist. Deși oamenii corupți au gânduri, păreri și firi corupte identice sau similare, dacă umanitatea-esență a cuiva nu este aceea a unei persoane rele, atunci există o diferență semnificativă între el și antihriști. Majoritatea oamenilor nu pot vedea această diferență și îi pun în aceeași categorie pe oamenii cu firea unui antihrist și pe cei care merg pe calea unui antihrist și stabilesc că sunt antihriști – făcând acest lucru, e ușor să răniți oameni buni! Dacă nu înțelegeți clar esența antihriștilor, acesta este, de asemenea, un impediment enorm în a vă înțelege pe voi înșivă. Dacă vezi că firea ta coruptă este la fel ca aceea a unui antihrist vei crede că ești un antihrist și dacă vezi că drumul pe care mergi este același cu acela al unui antihrist, atunci vei crede că și tu ești un antihrist. De asemenea, dacă vezi că felul în care faci lucrurile și gândurile și părerile tale sunt la fel cu ale unui antihrist, te vei defini ca fiind un antihrist. Dacă te consideri antihrist în aceste trei moduri, atunci vei stabili că ești un antihrist. Ce consecințe are asta? Cu siguranță vei deveni negativ într-o oarecare măsură și vei renunța la tine însuți. O asemenea înțelegere de sine este oarecum denaturată. Așadar, nu este necesar să-ți înțelegi firea de antihrist? Ba da, bineînțeles că este necesar. Scopul părtășiei despre firea antihriștilor și disecarea acesteia este de a vă permite să vă comparați cu ea și să ajungeți să vă înțelegeți cu adevărat pe voi înșivă. Dacă înțelegi doar că ai o fire coruptă obișnuită, dar nu recunoști că ai firea unui antihrist, atunci înțelegerea ta de sine este foarte superficială și unilaterală; nu este ce ar trebui să fie. Acum, s-ar putea să nu vă dați seama încă de acest lucru. Majoritatea oamenilor cred: „Nu merg pe calea unui antihrist, nu sunt un antihrist și nici nu am esența unui antihrist, așa că nu este nevoie să ajung să înțeleg că am firea unui antihrist, că sunt capabil să merg pe calea unui antihrist și că s-ar putea să devin un antihrist. Dacă m-aș înțelege în felul acesta, oare nu m-aș înjosi?” Astfel, nu vă interesează prea mult aceste subiecte despre expunerea antihriștilor. Indiferent dacă te interesează sau nu, dacă ești cineva care urmărește adevărul, în cele din urmă, va veni o zi în care vei ajunge să înțelegi treptat aceste aspecte ale adevărului și aceste zicale. Am auzit câțiva oameni care au părtășie despre înțelegerea lor bazată pe experiență, dar nu spun absolut nimic despre faptul că au firea unui antihrist sau că merg pe calea unui antihrist. Este evident că gândurile, părerile și firile lor sunt exact la fel ca acelea ale unui antihrist – sunt identice – dar ei nu înțeleg asta. Asta este o dovadă suficientă că mulți oameni se înțeleg pe ei înșiși într-o foarte mică măsură, în sensul că sunt capabili doar să înțeleagă că au o fire coruptă, că I se împotrivesc lui Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui, că umanitatea lor nu este foarte bună și că nu iubesc prea mult adevărul. De fapt, ceea ce manifestă și dezvăluie este firea unui antihrist, iar calea pe care merg este aceea a unui antihrist, dar ei nu înțeleg asta. De ce nu înțeleg? Pentru că nu înțeleg diversele manifestări legate de firea unui antihrist și chiar există mulți oameni care se tem să spună că au firea unui antihrist sau că sunt pe calea unui antihrist. Chiar dacă înțeleg asta, nu îndrăznesc să o spună; dacă o spun cu voce tare este ca și cum ar fi blestemați și condamnați. De fapt, situația ta nu este aceeași, fie că o spui, fie că nu? Poate asta schimba faptul că ai firea unui antihrist? Nu, nu poate. Faptul că nu înțelegi asta demonstrează că înțelegerea pe care o ai despre adevăr este prea superficială și că nu te înțelegi cu adevărat pe tine însuți.
3. Folosirea poziției lor pentru a obține fraudulos mâncare, băuturi și alte lucruri dezirabile
În continuare, vom avea părtășie despre cea de-a treia manifestare a antihriștilor care uneltesc în folosul propriu – folosirea poziției lor pentru a obține fraudulos mâncare, băuturi și alte lucruri dezirabile. Desigur, „folosirea poziției lor” se poate numi și a obține fraudulos mâncare, băuturi și alte lucruri dezirabile, sub pretextul credinței în Dumnezeu. Ați mai încercat vreodată să meditați la acest punct și v-ați mai gândit la el? (Nu, nu am făcut-o.) Ați văzut vreodată o asemenea persoană? Aveți vreo opinie cu privire la o asemenea persoană? Aveți vreun sentiment de detestare sau repulsie? Simțiți dispreț pentru o asemenea persoană? (Da.) Ce fel de persoană este? Cum este umanitatea sa? De ce face aceste lucruri? Care este punctul său de vedere în credința sa în Dumnezeu? Este o asemenea persoană cineva pe care Dumnezeu îl mântuiește? În cele din urmă, care este ținta credinței sale în Dumnezeu? A renunțat la familia și la cariera sa și a dat dovadă că a suferit greutăți și a plătit un preț, dar, în cele din urmă, care este ținta sa în folosirea poziției pe care o are ca să obțină fraudulos mâncare și băuturi? Știe că, atunci când face asta, Dumnezeu detestă acest lucru și este nemulțumit? V-ați mai gândit vreodată la aceste întrebări? Sincer să fiu, majoritatea dintre voi n-ați făcut-o. Și de ce nu ați făcut-o? Unii spun: „Sunt prea mulți oameni de felul acesta în societate, așa că nu e mare lucru să avem câțiva în casa lui Dumnezeu. În plus, nici noi înșine nu suntem neapărat atât de puri.” Te consideri o persoană care urmărește adevărul și, totuși, nu iei niciodată propriile fapte, gânduri și idei, precum și faptele și comportamentele celorlalți și nu faci o legătură între ele și adevăr, folosind perspectiva adevărului ca să le privești și să le definești. Așadar, mai ești cineva care urmărește adevărul? Adevărurile pe care ai ajuns să le înțelegi în credința ta în Dumnezeu mai au valoare și însemnătate pentru tine? Nu, nu mai au. Toți cei care pretind că sunt spirituali atunci când nu au deloc înțelegere spirituală au o spiritualitate falsă și nu le pasă de nimic, decât să-și petreacă toată ziua respectând cu rigiditate reglementările sau rostind cuvinte și doctrine, lucru care este asemănător cu ceea ce au făcut savanții antici, „devotându-se în întregime studiului cărților înțelepților și nedând nicio atenție chestiunilor exterioare”. Oamenii care pretind că sunt spirituali cred că orice fac alții nu are nicio relevanță pentru ei, că indiferent cum gândesc alții, este treaba altora și refuză să învețe cum să discearnă oamenii, să vadă lucrurile așa cum sunt și să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu pe baza cuvintelor Lui. Majoritatea oamenilor sunt așa; când au terminat de ascultat o predică sau de citit cuvintele lui Dumnezeu, notează aceste lucruri pe hârtie, le păstrează în inimile lor și le tratează ca pe doctrine sau reglementări cărora le acordă un respect simbolic și apoi au terminat cu ele. Cât despre felul în care lucrurile care se întâmplă în jurul lor sau diversele comportamente și manifestări pe care le văd la oamenii din jurul lor au legătură cu aceste adevăruri, ei nu se gândesc niciodată sau nu încearcă să chibzuiască la acest lucru în inimile lor și nici nu se roagă și nu caută. Viețile spirituale ale majorității oamenilor sunt într-o asemenea stare. Prin urmare, mulți oameni sunt lenți și superficiali când pătrund în adevăr; viața lor spirituală este extrem de monotonă, ei doar respectă reglementări și nu există principii în modul în care fac lucrurile. Se poate spune că, în cazul multor oameni, viața lor spirituală este separată de viața reală și goală și, astfel, chiar și când e vorba de comportamentele și manifestările ostentative ale oamenilor răi și ale antihriștilor, ei nu au absolut niciun concept, cu atât mai puțin vreo definiție, nici nu au vreo idee sau nu dau dovadă de discernământ. În ce privește comportamentele, manifestările și zicalele antihriștilor când uneltesc în folosul propriu, s-ar putea să fi văzut destule, dar, în inimile voastre, nu ați încercat niciodată să chibzuiți pentru a vedea exact ce fel de oameni sunt, dacă pot dobândi adevărul în credința lor în Dumnezeu, dacă sunt oameni care urmăresc adevărul și alte întrebări de felul acesta. În schimb, pierdeți vremea toată ziua, stând degeaba, făcând orice lucru de mântuială și nu căutați să fiți capabili să dobândiți adevărul sau să înțelegeți adevărul-realitate și să pătrundeți în el. Antihriștii își folosesc poziția pentru a unelti în folosul propriu și folosesc credința în Dumnezeu ca pe un pretext ca să obțină fraudulos tot felul de lucruri dezirabile în casa lui Dumnezeu. Aceste lucruri dezirabile includ, în mod firesc, mâncare și băuturi, precum și anumite bucurii materiale și alte lucruri de felul acesta. Esența unor asemenea oameni este la fel ca esența materialistă a antihriștilor, despre care am vorbit anterior – este caracterul aceluiași tip de persoană. Ei caută doar să se bucure de tot felul de tratamente materiale; nu urmăresc adevărul și cu atât mai puțin pregătesc fapte bune. Doar se prefac că urmăresc adevărul și, la prima vedere, par să o facă. Ceea ce urmăresc în adâncul inimilor lor sunt practic plăcerile trupești de a mânca, a bea și a fi tratați bine, care sunt constant în mințile lor. Există destui oameni de felul acesta în jur; fiecare biserică are probabil unul sau doi și poate chiar mai mulți. Astăzi, nu voi vorbi, în sens teoretic, despre manifestările, comportamentul și esența acestor oameni. Mai întâi, voi vorbi despre câteva cazuri reprezentative specifice și vă voi lăsa să ascultați, să obțineți informații din ele și să vedeți cum asemenea oameni au legătură cu acest punct despre care avem părtășie și dacă se folosesc de poziția lor și fac paradă cu credința lor în Dumnezeu ca să obțină fraudulos mâncare, băuturi, bani și lucruri materiale. Încercați să discerneți acest tip de persoană și apoi gândiți-vă dacă oamenii cu care intrați în contact au aceste manifestări despre care vorbim. Dacă vă vine cineva în minte, puteți și să dați câteva exemple. Spuneți-Mi, este mai bine să dăm exemple sau să avem pur și simplu părtășie în general, în felul acesta? (E mai bine să dăm exemple.) Care este avantajul de a da exemple? În primul rând, majoritatea oamenilor sunt dispuși să asculte aceste povești și cazuri din viața reală. Ele au personaje și o intrigă și majoritatea oamenilor le găsesc interesante. E ca și cum ai vorbi despre experiența ta personală: dacă scrii un articol despre ea, de obicei, oamenii îl vor citi o dată sau de două ori și gata, dar dacă faci un film sau o piesă de teatru despre ea, mai mulți oameni o vor urmări și nu doar o singură dată. Astfel, oamenii vor privi mai amănunțit și cu mai multă claritate acest aspect al adevărului sau oamenii, evenimentele și lucrurile relevante, iar acest lucru le va lăsa o impresie mai profundă. În plus, dacă le dai oamenilor câteva exemple specifice, asta îi ajută să compare și să facă legături cu mai multă acuratețe între fiecare aspect al adevărului și ei înșiși.
Cazul unu: se prefac că lucrează pentru a face rost de mâncare și băuturi
Mai întâi, să dăm câteva exemple uzuale de aleși ai lui Dumnezeu. Unii conducători și lucrători vin într-un loc de muncă nou, unde întâlnesc diferiți frați și surori și descoperă câteva lucruri bune, și se gândesc: „Acestea sunt lucruri bune. Eu de ce nu le am?” În sinea lor, nu au gânduri nepotrivite? Lăcomia lor și-a făcut apariția. De îndată ce lăcomia lor și-a făcut apariția, acești nemernici josnici și nerușinați se opresc în loc și găsesc pretexte să lucreze în acel loc și să nu plece. În ce scop nu pleacă? (Pentru ca, într-o zi, să poată profita.) Așa e, vor să profite. Dacă nu obțin acest avantaj, nu vor putea dormi bine noaptea. Își fac griji că, dacă pleacă în altă parte, altcineva va obține acest avantaj, iar ei nu vor mai avea această ocazie, așa că găsesc un pretext să predice și să lucreze în acel loc. De fapt, inimile lor se gândesc mereu la aceste lucruri dezirabile, iar ochii lor sunt mereu ațintiți asupra lor. În cele din urmă, se stabilesc în locul acela, iar majoritatea fraților și surorilor îi plac, știu că sunt predicatori și îi venerează și îi admiră. Acum este timpul ca acești conducători și lucrători să menționeze că există un lucru pe care și-l doresc, așa că se gândesc la tot felul de căi diferite ca să abordeze subiectul, dar cu cât spun mai multe, cu atât mai anxioși devin. Chibzuiesc în sinea lor: „Cum ar trebui să procedez ca să cer acest lucru? Frații și surorile nu pot să afle că-mi place acest lucru și că mi-l doresc. Trebuie să-i determin să mi-l dea de bunăvoie; nu trebuie să-i fac să creadă că îl cer, ci, mai degrabă, că este ceva ce sunt dispuși să-mi dea de bunăvoie și, bineînțeles, că este ceva ce merit să am.” După asta, îi întreabă pe frați și pe surori: „Cum vă merge pătrunderea în viață în ultimul timp?” Frații și surorile spun: „De când ai venit tu, viața noastră bisericească s-a îmbunătățit și toată lumea s-a înviorat.” „Faptul că v-ați înviorat înseamnă că starea spiritului vostru este mai bună. Și afacerile vă merg bine. Cu voia lui dumnezeu, în viitor, afacerile vă vor merge și mai bine.” Când vorbesc, conducătorii și lucrătorii dirijează discuția spre lucrul pe care și-l doresc. Când fraților și surorilor le este clar că liderii și lucrătorii vor acel lucru, spun că ar trebui să-l ia cu ei când pleacă. Liderii și lucrătorii spun: „Nu, nu pot să iau nimic. Nu este conform principiilor. Dumnezeu nu S-ar bucura.” „Nicio problemă. Meriți să-l iei.” „Chiar dacă îl merit, nu pot.” După ce spun asta, își fac griji că frații și surorile nu li-l vor da de fapt, așa că spun câteva lucruri pe ocolite, ca să-i facă pe frați și pe surori să le mulțumească pentru bunătatea lor și, în același timp, menționează dinainte lucrul pe care îl vor, astfel încât frații și surorile să-și amintească să li-l dea. După aceea, fraților și surorilor le este clar ce vor să spună conducătorii și lucrătorii și zic: „Să nu vorbim despre chestiunea aceea acum. Putem vorbi despre ea când pleci.” Când conducătorii și lucrătorii îi aud pe frați și pe surori spunând asta, inimile lor debordează de bucurie, iar ei se gândesc: „Excelent! În sfârșit, voi primi ce vreau!” Și apoi se gândesc: „Dacă plec imediat, mâine, va fi evident că vreau acel lucru. În schimb, voi pleca peste două sau trei zile.” Când vine în sfârșit ziua a treia, la plecare, frații și surorile le dau un pachet foarte greu. Conducătorii și lucrătorii văd că pachetul este lucrul pe care și l-au dorit, dar se prefac că nu l-au văzut și nu îl refuză. Pur și simplu iau pachetul fără o vorbă. Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt oameni care își folosesc lucrarea ca pe o cale – iar munca lor ca pe o monedă de schimb – într-o uneltire pentru a obține lucruri dezirabile și sunt oameni care extorchează lucruri de la frați și surori. Nu este aceasta o formă de fraudă? Care este scopul lucrării lor? Să obțină lucruri dezirabile înșelându-i pe alții. De îndată ce descoperă un loc cu ceva dezirabil și care are ceva ce-și doresc, se opresc în loc și nu vor să plece. Iau acasă toate lucrurile bune. După ce au fost conducători sau lucrători timp de mai mulți ani, multe lucruri din casele lor au fost extorcate de la frați și surori. Unii dintre ei au extorcat rețete de familie secrete sau obiecte de familie de la frați și surori, iar alții au extorcat produse locale de specialitate. Credința pe care o au acești oameni în Dumnezeu pare să însemne să meargă din loc în loc și să lucreze fără să ceară nimic în schimb, dar, de fapt, au extorcat mult prea multe lucruri dezirabile de la frați și surori.
După ce ajunge într-o anumită biserică, un conducător vede că jujubele din zona aceea sunt renumite în toată țara și își spune: „Ador jujubele. Dacă m-aș fi născut aici, aș fi putut mânca jujube în fiecare zi, dar, din păcate, nu pot rămâne prea multe zile, iar jujubele nu s-au copt încă. Oare când voi putea să le mănânc? Știu – pot să găsesc un motiv pentru a rămâne până se coc jujubele și apoi voi putea să le mănânc, nu-i așa?” După aceea, născocește o scuză, spunând că majoritatea fraților și surorilor sunt într-o stare proastă și că nu realizează nimic în lucrarea lor, așa că trebuie să fie detașat acolo pe termen lung și să se străduiască să pună în aplicare fiecare element al lucrării înainte de a pleca. Totuși, asta gândește cu adevărat în inima lui? (Nu.) În inima lui, calculează: „Când jujubele se vor coace și voi putea lua câteva cu mine, atunci voi pleca.” Inima lui este acaparată de acest gând, îl ține pe loc, iar el se instalează acolo. Cât stă acolo, predică niște cuvinte și doctrine și face câteva lucruri superficiale, dar nu realizează prea multe în ceea ce privește lucrarea. În sfârșit, jujubele sunt coapte, iar inima lui debordează de fericire: „În sfârșit, pot să mănânc jujube! În sfârșit, a sosit ziua la care am visat!” De îndată ce s-au copt jujubele, începe să le mănânce și, în același timp, meditează în inima lui: „Nu e în regulă doar să mănânc jujube aici în fiecare zi. Nu pot rămâne numai ca să mănânc jujube. Dacă observă frații și surorile? Trebuie să mă gândesc la o cale de a-i face să-mi dea câteva ca să le iau cu mine. Dacă nu-mi dau, trebuie să mă străduiesc și să spun ceva în plus ca această chestiune să progreseze.” Imediat ce frații și surorile care locuiesc acolo văd că îi place să mănânce jujube, spun că îi vor da câteva, să le ia cu el când pleacă. Când aude asta, e fericit, dar gura lui spune: „N-aș putea. Nu este conform principiilor. Credincioșii nu pot râvni la asta. Nu cumva aș profita de voi? Nu pot să le iau fără să vi le plătesc. Când voi pleca, voi plăti pentru ele.” Aceste vorbe pe care le spune sunt doar vorbe. După ce mănâncă pe săturate și e vremea să plece, în inima lui, încă se gândește: „Oare nu-mi vor da niciuna sau îmi vor da doar câteva stricate? Vreau să mănânc din cele mari, din cele bune.” Cu două zile înainte de a pleca, spune mereu: „Au fost culese aproape toate jujubele, nu-i așa? Oare la anul când se vor coace?”, lucru prin care vrea să le atragă atenția fraților și surorilor să nu uite să-i dea câteva pe care să le ia cu el. Frații și surorile înțeleg cu toții de îndată ce aud asta: „Se pare că, înainte să plece, trebuie să-i dăm neapărat câteva pe care să le ia cu el și trebuie să alegem din cele bune ca să i le dăm; altfel, s-ar putea să ne facă zile fripte.” Când vine, în sfârșit, timpul să plece, frații și surorile îi dau trei cutii mari pe care să le ia cu el. Nu le poate căra singur și îi pune pe niște oameni din subordinea lui să-l ajute. Chiar înainte să plece, mănâncă câte poate – chiar dacă i se face rău, consideră că merită. Se teme că nu le va mai putea mânca după ce pleacă. Atunci când pleacă, o face tot fără tragere de inimă și se gândește: „De data asta, am mâncat exact cât mi-a trebuit. Mă voi întoarce la anul, pe vremea asta. Nu trebuie să mă întorc prea devreme, dar nici prea târziu. Ar trebui să vin exact când se coc jujubele. Astfel, pot să mănânc câteva proaspete, iar atunci când se usucă, pot să mănânc câteva uscate. De asemenea, pot să mai iau câteva cu mine când plec.” Nu calculează asta foarte detaliat? Inima lui nu se gândește decât la aceste lucruri. Se gândește mereu cum să profite și să pună la cale uneltiri ca să obțină lucruri dezirabile, precum și să îi înșele pe frați și pe surori, pentru a obține lucruri care sunt în folosul lui. Nu va trece cu vederea niciun lucru dezirabil pe care îl zărește. Chiar dacă un lucru nu este remarcabil, dacă îi atrage atenția și îi rămâne în minte, în cele din urmă, sigur va cădea în mâinile lui. Nu este acesta comportamentul unui antihrist? Nu sunt umanitatea și caracterul unor asemenea oameni extrem de josnice? Indiferent cât de ușor le este, în aparență, să îndure greutăți și să plătească un preț și cât de ușor își pot abandona familia și cariera, se poate spune că asemenea oameni urmăresc adevărul? Categoric nu. Aceștia sunt genul de oameni care obțin fraudulos mâncare și băuturi, făcând paradă cu credința în Dumnezeu.
Unii oameni merg în tot felul de locuri ca să răspândească Evanghelia și să lucreze, iar când se întorc acasă, aduc din fiecare loc diferite produse locale de specialitate sau chiar lucruri pe care le-au extorcat de la frați și surori. Indiferent că e vorba de haine de firmă sau de aparatură electronică, atât timp cât le atrag atenția, nu le trec cu vederea și cer să le aibă. Dacă nu li le dai, vor născoci tot felul de scuze ca să te emondeze, te vor face să înțelegi de ce te emondează și nu se vor lăsa până nu li le dai, în cele din urmă. Acești oameni obțin fraudulos pentru sine tot felul de lucruri dezirabile, făcând paradă cu îndeplinirea datoriei lor și sunt neînduplecați când încearcă să obțină aceste lucruri dezirabile. Uneori, frații și surorile le dau ceva simbolic, dar acești oameni cred că nu valorează prea mulți bani și spun: „Nu, mulțumesc! Dumnezeu m-a binecuvântat din belșug. Nu duc lipsă de nimic.” Folosesc asemenea cuvinte ca să refuze și îi păcălesc pe frați și pe surori ca să îi placă și să aibă o părere bună despre ei. Totuși, dacă lucrul pe care li-l dau frații și surorile este ceva la care au visat, ceva de care au nevoie și la care se gândesc constant, atunci când văd aceste lucruri, vor să le delapideze și nu se vor înfrâna deloc. Unele femei delapidează cosmetice, haine și pantofi frumoși din mâinile fraților și surorilor, iar unii bărbați extorchează aparate electrocasnice, motociclete sau aparatură electronică din mâinile fraților și surorilor. Acționează pentru a avea toate lucrurile dezirabile. Indiferent ce lucruri bune au frații și surorile, atât timp cât le atrag atenția, acești oameni se vor gândi la tot felul de modalități de a le obține în mod fraudulos. În plus, acești oameni născocesc chiar și tot felul de pretexte și găsesc tot felul de scuze ca să se adune la cină și să se îndoape cu mâncare și băutură. În ce măsură? Oriunde merg, se uită să vadă a cui familie are bani și a cui familie mănâncă bine, apoi rămân la acea familie și nu pleacă. După aceea, inventează tot felul de pretexte ca să țină adunări pentru conlucrători și să organizeze dineuri. Și care sunt cuvintele de la începutul fiecărui dineu? „Adunarea noastră de azi este una a Împărăției. Această masă plină cu mâncare prefigurează ospățul Împărăției.” Oamenii care îi lingușesc se grăbesc să spună: „Amin. Slavă Ție, Dumnezeule!” Există niște așa-ziși conducători și lucrători care se îmbuibă cu mâncare și băutură oriunde merg. Fiecare masă trebuie să aibă ingrediente hrănitoare și trebuie să fie pește și carne, iar felurile de mâncare trebuie chiar să fie diferite în fiecare săptămână; nu se pot repeta. După cină, trebuie să bea un ceai bun și inventează scuze, spunând: „Nu pot fără ceai. În fiecare zi, am un volum de muncă mare și trebuie să lucrez până târziu noaptea. Dacă nu beau puțin ceai ca să mă trezească, nu voi fi capabil să lucrez noaptea.” Asta spune gura lor, dar ce gândesc în inimile lor? „Nu a fost ușor să obțin funcția pe care o am azi. Nu cumva ar trebui să-mi arăt puțin autoritatea? De asemenea, am visat să mă bucur de câteva dintre lucrurile mai bune în viață, așa că n-ar trebui să născocesc tot felul de modalități de a mă bucura de aceste lucruri acum? Dacă nu-mi folosesc puterea acum, când o am, nu voi mai avea ocazia să o fac atunci când nu o voi mai avea. Ar trebui să mănânc și să beau cât pot de mult. Cine știe dacă va veni o zi când nu voi mai avea această funcție și nu mă voi putea bucura de aceste lucruri? Nu voi mai avea ocazia asta. Oare întreaga mea viață nu va fi atunci o risipă?” Asemenea oameni obțin fraudulos mâncare și băutură, făcând paradă cu lucrarea lor. Lucrează puțin și predică puține cuvinte și doctrine, apoi vor să extorcheze lucruri dezirabile și să mănânce lucruri bune.
Înainte, era o persoană care lucra într-un anumit loc, iar frații și surorile care locuiau acolo trebuiau să taie în fiecare zi câte un pui pentru această persoană. Și-a făcut un obicei, acela de a mânca un pui pe zi, în fiecare zi. După ce ați auzit asta, cum vă simțiți? (Dezgustați.) Frații și surorile creșteau pui pentru ouă și aveau să-i taie ca să-i mănânce doar după ce creșteau. De când a sosit acea persoană, până și găinile ouătoare au trebuit să fie tăiate și, drept urmare, erau din ce în ce mai puține găini, iar frații și surorile ajunseseră la fundul sacului. Ulterior, a fost demis și a plecat acasă, dar tot nu și-a putut schimba defectul problematic. Și-a obligat soția să taie un pui pentru el în fiecare zi; altfel, se certa cu ea. Ce fel de persoană este aceasta? Să mănânce pui devenise o însușire a sa. Mânca pui în fiecare zi, la fiecare masă. Chiar și după ce a fost demis, tot trebuia să mănânce pui – devenise dependent de asta. Oare această persoană nu are o problemă? Ce spuneți, sunt buni asemenea oameni? (Nu.) Pe scurt, oricine face paradă cu credința în Dumnezeu și se folosește de ocaziile care apar în timp ce-și face îndatoririle ca să extorcheze, la orice pas, bunurile fraților și surorilor și ca să obțină fraudulos mâncare și băutură, la fiecare pas, nu este un om bun. Esența lui este aceea a unui antihrist. Indiferent unde merge să lucreze sau ce fel de lucrare face, mai întâi alege ca să-l primească familiile-gazdă care sunt relativ înstărite și care trăiesc confortabil. Ce scop are când caută aceste locuri? Să mănânce bine și să stea într-o casă frumoasă – să-și îndestuleze trupul. Există unele locuri unde nu poate rămâne din cauza mediului nefavorabil, dar oare va renunța la lăcomia lui și la aceste gânduri pe care le are? Nu, n-o va face. Va căuta alte locuri asemănătoare care să-l primească. Drept urmare, după ce au lucrat mai mulți ani în locuri străine, acești oameni vor arăta complet diferit, iar atunci când se vor întoarce acasă, frații și surorile de acolo nu-i vor recunoaște – fețele lor vor fi mai pline, stomacurile mai rotunjite; vor fi îmbrăcați mai bine; vor fi mai mofturoși și își vor da aere. Cum va decurge creșterea vieții lor? Viața lor nu va fi crescut deloc; pur și simplu vor mânca și se vor îmbrăca mai bine, se vor fi îngrășat și vor fi mâncat până au făcut gușă și burtă mare. Într-un mediu groaznic cum e China continentală, indiferent ce datorie face o persoană, este o chestiune stresantă. Deși uneori s-ar putea să mănânce bine și să fie primită de persoane înstărite, nu va putea să ia în greutate. Așadar, ce fel de oameni sunt aceia care pot mânca până fac gușă și o burtă mare? (Oameni care râvnesc la beneficiile statutului.) Sunt cei care se gândesc mereu la ce vor mânca și ce vor bea și ce vor savura la cele trei mese pe zi ale lor. Dacă asemenea oameni nu mănâncă bine, nu au chef să lucreze sau să-și facă îndatoririle. Dacă stomacul lor nu este mulțumit, mintea lor nu este echilibrată: „Am mâncat atât de prost azi! Nu a fost deloc carne și, după ce am mâncat, nu mi-ați oferit ceai. Așadar, vă voi ignora! Când aveți părtășie despre lucrarea bisericii, eu nu voi vorbi. Mă voi răzbuna pe voi! Cine a spus că e în regulă să nu-mi serviți mese bune? Trebuie să mănânc așa ceva și voi vreți să avem părtășie! Sub nicio formă!” Asta gândesc în sinea lor, dar nu o pot spune cu voce tare. Spun doar: „Am stat treaz lucrând până târziu noaptea trecută, așa că trebuie să trag un pui de somn după-amiaza asta.” Nu sunt niște mari escroci? Dorm până la 4 sau 5 după-amiază și sunt mulți oameni care îi așteaptă, dar nu vor să se trezească. Dintr-odată, simt miros de mere și sar din pat, îngrijorați că nu vor apuca să guste. Așa lucrează ei și așa își fac îndatoririle. Indiferent unde merg și indiferent cum mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu sau ascultă predici, acești oameni nu-și vor schimba intențiile și obiectivele și nici nu vor renunța la ambițiile și dorințele lor. Toate lucrurile materiale sunt țelul pe care îl urmăresc în această viață; să mănânce bine, să se îmbrace frumos și să se bucure de tratamente bune sunt țelurile din credința lor în Dumnezeu în viața aceasta. Cred că, dacă prin credința în Dumnezeu din viața aceasta pot să mănânce continuu lucruri bune, să poarte haine frumoase și să trăiască în case frumoase, precum și să-i pună pe frați și pe surori să-i sprijine – dacă pot obține în mod fraudulos aceste lucruri – vor fi mulțumiți în viața aceasta. În această lume, truda la o slujbă obișnuită nu-i va aduce unei persoane prea mulți bani și nu este ușor să câștige bani făcând afaceri – nu va putea să se bucure de asemenea lucruri. Așadar, după ce chibzuiesc la asta în mintea lor, consideră totuși că este cel mai bine să creadă în Dumnezeu, pentru că nu trebuie să depună mult efort. Nu trebuie decât să spună câteva cuvinte, să alerge puțin și să-și asume câteva riscuri și apoi pot să mănânce și să se îmbrace bine, ba chiar să-i facă pe mulți oameni să îi servească, iar ei să se bucure de un tratament de VIP. Cred că a trăi așa e minunat și că au fost binecuvântați din belșug pentru credința lor în Dumnezeu. Așadar, în fața fraților și surorilor, spun adesea lucruri nesincere, precum: „Dumnezeu ne-a oferit prea multe daruri, prea îmbelșugate, mai multe decât a cerut sau și-a dorit vreodată omul.” Aceste cuvinte sunt corecte, dar nu sunt deloc compatibile cu lucrurile pe care le urmăresc personal și cu caracterul lor și cu gândurile, intențiile și obiectivele lor. Tot ce spun îi păcălește pe oameni. Aparența că ei se consumă și călătoresc făcând lucrarea lui Dumnezeu are și ea scopul de a păcăli oamenii. Numai calculele, intențiile și lăcomia din inimile lor sunt adevărate. Acesta este caracterul acestor oameni. Indiferent ce fac sau unde se duc, aceste plăceri materiale ocupă locul fruntaș în inimile lor, iar ei nu vor renunța niciodată la ele și nu le vor uita. Indiferent cum ai părtășie despre adevăr și indiferent cum ai părtășie despre intențiile lui Dumnezeu, ei își vor face îndatoririle în timp ce se vor agăța cu încăpățânare de această lăcomie și de aceste dorințe, vor avea aceste intenții și obiective și, indiferent dacă au sau nu statut, intențiile lor nu se vor schimba.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!