II. Interesele antihriștilor

B. Propria reputație și propriul statut

Data trecută, am avut părtășie despre al nouălea punct din diversele manifestări ale antihriștilor. Să facem o recapitulare simplă a acestuia. În câte subsecțiuni am împărțit interesele antihriștilor, ca să le disecăm? (În trei subsecțiuni. Prima a fost propria siguranță a antihriștilor, a doua a fost propria reputație și propriul statut, iar a treia, beneficiile.) Interesele asociate cu antihriștii implică aceste trei subsecțiuni: propria siguranță, statutul și beneficiile personale – așa este? (Da.) Prima subsecțiune, propria siguranță, este relativ ușor de înțeles. Are legătură cu mediile periculoase pe care le întâmpină și se referă la interesele directe ale antihriștilor: siguranța personală. Practic, am încheiat părtășia despre această subsecțiune. A doua subsecțiune este propria reputație și propriul statut. Ultima dată, am avut părtășie despre câteva manifestări ale acestor lucruri, dar a fost mai degrabă în linii mari. Consider că aveți cu toții doar o comprehensiune și o înțelegere conceptuală a acestei subsecțiuni. Dacă nu vă ofer câteva exemple și o analiză concretă, detaliată, s-ar putea să aveți doar puțină cunoaștere doctrinară și literală a acestui aspect al esenței și manifestărilor antihriștilor și e posibil să nu fiți capabili să recunoașteți niciuna dintre aceste dezvăluiri și manifestări specifice reale. Din perspectiva voastră, când vine vorba despre părtășia asupra acestor subiecte, este cu atât mai bine cu cât e mai specifică, nu-i așa? (Ba da.) Vă place să auziți lucruri gata făcute; nu vă place să fiți nevoiți să le deslușiți singuri. După ce ascultați aceste predici, faceți câteva teme pentru acasă? Dacă am părtășie prea detaliată, veți simți că sunt prea pedant sau că lungesc vorba? Ați putea spune: „Chiar ne subestimezi coeficientul de inteligență; chiar avem un calibru atât de slab? Este suficient să ne dai doar unul sau două exemple. În plus, când vine vorba de disecarea esenței antihriștilor, deja am avut părtășie destul de mult despre lucruri legate de iubirea lor de statut și putere. De ce părtășia noastră despre interesele antihriștilor atinge și acest subiect? Nu este prea repetitiv și pretențios? Chiar este necesar să avem părtășie despre asta?” De fapt, puțină repetiție nu este un lucru rău. Dacă avem părtășie din toate perspectivele, veți avea o înțelegere mai temeinică a acestui aspect al esenței antihriștilor. În plus, când avem părtășie despre adevăr, nu trebuie să vă feriți de repetiție. Există câteva adevăruri despre care s-a avut părtășie ani la rând, fără ca oamenii să ajungă să le pătrundă. Este corect să ne străduim mereu să evităm repetiția și să căutăm întotdeauna noi stiluri și expresii? (Este greșit.) Adevărul în sine este strâns legat de viețile oamenilor. Toate lucrurile diverse și firile corupte pe care le dezvăluie oamenii în viețile lor, manifestările lor și punctele de vedere și atitudinile pe care le au față de tot felul de lucruri se repetă constant, în fiecare zi. Părtășia despre adevăr și disecarea diferitelor conținuturi și esențe din diverse perspective este absolut benefică pentru pătrunderea adevărului de către oameni. Ultima dată, am avut părtășie într-o manieră simplă, generală, despre a doua subsecțiune a intereselor antihriștilor: propria reputație și propriul statut. Astăzi voi da câteva exemple, ca să putem avea părtășie detaliată despre acest lucru. Desigur, dacă ați dobândit o nouă înțelegere sau ați obținut o oarecare revelație sau lumină asupra fundamentului părtășiei Mele sau dacă ați văzut câteva exemple relevante în decursul experienței sau vieții voastre, puteți participa și voi în părtășie. În continuare, să disecăm în mod specific, din perspectiva intereselor antihriștilor, ce manifestă ei când vine vorba de propria reputație și propriul statut, ce firi corupte dezvăluie antihriștii și în ce moduri dezvăluie astfel de naturi-esențe.

Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: „Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?” Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu ar lua în considerare aceste probleme. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva neesențial de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure măreață, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu ca fiind căutarea reputației și a statutului; căutarea reputației și a statutului e și căutarea adevărului, iar a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au reputație, câștiguri sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: „Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?” Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă ultimul cuvânt în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce se gândesc mereu la astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema este în ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este scârbă de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura-esența lor.

După ce ascultă cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, antihriștii par să găsească o direcție în inimile lor. Însă ce înseamnă de fapt această așa-zisă direcție? Înseamnă că ei obțin un fel de instrument – sau, s-ar putea spune, un fel de armă benefică – lucru care le permite și mai mult să se asigure că vor obține statut. Așadar, folosesc această oportunitate ca să asculte mai mult, să citească mai mult, să învețe mai mult, să aibă părtășie mai mult și să practice mai mult și, treptat, ajung în punctul în care pot vorbi despre multe cuvinte și doctrine și predică o mulțime de așa-zise predici, care sunt memorabile și îi fac pe oameni să-i stimeze. Odată ce au înțeles aceste doctrine, pe care oamenii le consideră bune cu privire la sensul lor literal, este ca și cum s-ar fi agățat de un colac de salvare și ar fi găsit o direcție și lumina zorilor. Așadar, antihriștii nu ascultă predici și nu citesc cuvintele lui Dumnezeu de dragul de a practica sau de a urma calea lui Dumnezeu și cu siguranță nu fac aceste lucruri ca să-I înțeleagă intențiile. Fac aceste lucruri ca să poată câștiga oameni de partea lor și să poată ademeni mai mulți oameni să li se închine și să-i urmeze, folosind cuvintele lui Dumnezeu sau aceste teorii pe care le cred a fi spirituale sau ținând predici mărețe. În mod intangibil, cuvintele lui Dumnezeu, adevărul și calea Lui devin un fel de canal, un fel de scară și un fel de instrument pe care acești oameni le folosesc pentru a obține statut și prestigiu printre ceilalți. Prin urmare, indiferent cum privești lucrurile, nu vei fi capabil să găsești înlăuntrul antihriștilor credință autentică sau supunere adevărată. Din contră, oricât efort depun ca să asculte predici și să citească din cuvintele lui Dumnezeu și oricât de „pioasă” pare credința lor în cuvintele Lui, există un lucru care nu poate fi negat, acela că, în vreme ce antihriștii fac aceste lucruri, intenția și planul lor nu sunt să urmeze voia lui Dumnezeu și cu siguranță nu sunt să-și îndeplinească bine îndatoririle; nu-și doresc să fie cei mai mărunți adepți sau să fie ființe create, acceptând supuși, în mod cuviincios, însărcinarea de la Dumnezeu și suveranitatea și rânduielile Lui. În schimb, ei vor doar să se folosească de aceste lucruri pentru a-și atinge țelurile personale, a obține un loc în inimile celorlalți și o evaluare pozitivă înaintea lui Dumnezeu – asta-i tot ce vor. Așadar, oricum predică antihriștii cuvintele lui Dumnezeu și oricât de corecte, mărețe, spirituale și potrivite sunt aceste predici pentru gusturile oamenilor, ei nu vor avea deloc practică și pătrundere. În același timp, urmărirea statutului și reputației va da tot mai multe „roade”. De ce spun asta? O spun pentru că, indiferent ce fac astfel de oameni, ce reușesc să obțină cu mari eforturi, direcția și țelurile pe care le urmăresc și motivul și punctul de origine pe care le au în adâncul inimii oricând acționează nu pot fi separate de statutul și reputația care sunt atât de strâns legate de propriile interese.

Zicala este că vei culege ceea ce semeni. Indiferent ce fel de calibru bun și daruri au antihriștii sau ce manifestări pioase și spirituale arată, întrucât au ambiția și dorința de a exercita puterea și de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu și întrucât nu urmăresc adevărul și caută doar reputație și statut, pot ei să practice în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu? În acțiunile lor, pot ajunge la standardele cerute de Dumnezeu? (Nu.) Așadar, care sunt consecințele la care vor duce de fapt acțiunile și comportamentul lor? (În mod categoric, își vor întemeia propria împărăție independentă și vor fi cei care iau deciziile.) Corect. Indiferent ce fac antihriștii, acesta este rezultatul final. Așadar, ce provoacă această consecință? În primul rând, faptul că sunt incapabili să accepte adevărul. Indiferent dacă sunt emondați, judecați sau mustrați, antihriștii nu vor accepta asta în inimile lor. Orice fac, antihriștii au mereu propriile ținte și intenții, acționează întotdeauna conform propriului plan, iar atitudinea lor față de rânduielile și de lucrarea casei lui Dumnezeu este: „Poate că tu ai o mie de planuri, dar eu am o singură regulă”; toate acestea sunt determinate de natura antihriștilor. Pot ei să-și schimbe mentalitatea și să acționeze conform adevărurilor-principii? Ar fi absolut imposibil, cu excepția cazului în care Cel de mai sus le cere să facă asta, caz în care vor fi capabili, fără tragere de inimă, să o facă puțin, din necesitate. Dacă nu ar face nimic, ar fi expuși și concediați. Doar în aceste circumstanțe sunt capabili să facă puțină lucrare reală. Aceasta este atitudinea pe care antihriștii o au față de îndeplinirea îndatoririlor; de asemenea, aceasta este atitudinea pe care o au față de practicarea adevărului: când practicarea adevărului este benefică pentru ei, când toată lumea îi va aproba și îi va admira pentru asta, cu siguranță se vor conforma și vor face niște eforturi simbolice care par aproape acceptabile pentru ceilalți. Dacă practicarea adevărului nu le aduce niciun beneficiu, dacă nu o vede nimeni și dacă liderii superiori nu o văd, atunci, în astfel de momente, nu se pune problema să practice adevărul. Ei practică adevărul în funcție de context și de situație și se gândesc cum pot să facă asta într-un mod vizibil pentru ceilalți și cât de mari vor fi beneficiile; au o înțelegere ingenioasă a acestor lucruri și se pot adapta la diferite situații. Se gândesc tot timpul la faima, câștigul și statutul lor și nu arată niciun fel de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și, astfel, nu reușesc să practice adevărul și să susțină principiile. Antihriștii dau atenție doar propriei faime, câștigului, statutului și intereselor personale și nu pot accepta să nu câștige niciun beneficiu sau să nu se etaleze, iar practicarea adevărului este supărătoare pentru ei. Dacă eforturile lor nu sunt recunoscute și, chiar dacă lucrează în fața celorlalți, lucrarea lor nu este văzută, atunci nu vor practica adevărul deloc. Dacă lucrarea este aranjată direct de casa lui Dumnezeu și nu au de ales decât să o facă, ei iau totuși în considerare dacă acest lucru va fi benefic statutului și reputației lor. Dacă este bună pentru statutul lor și le poate îmbunătăți reputația, ei investesc tot ce au în această lucrare și fac o treabă bună din ea; simt că lovesc două păsări cu o singură piatră. Dacă nu aduce niciun beneficiu faimei, câștigului și statutului lor și dacă a o face rău i-ar putea discredita, se gândesc la o modalitate sau o scuză pentru a scăpa de aceasta. Indiferent de datoria pe care o îndeplinesc antihriștii, ei rămân întotdeauna la același principiu: trebuie să obțină un oarecare câștig în ceea ce privește reputația, statutul sau interesele lor și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Tipul de lucrare care le place antihriștilor cel mai mult este aceea pentru care nu trebuie să sufere sau să plătească vreun preț și care aduce un beneficiu pentru reputația și statutul lor. Pe scurt, indiferent ce fac, antihriștii iau mai întâi în considerare propriile interese și acționează doar după ce s-au gândit la toate; nu se supun cu adevărat, sincer și absolut adevărului fără compromisuri, ci o fac selectiv și condiționat. Ce condiție este aceasta? Este că statutul și reputația lor trebuie să fie protejate și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Abia după ce această condiție este îndeplinită, vor hotărî și vor alege ce să facă. Adică, antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze adevărurile-principii, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să satisfacă intențiile lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform adevărurilor-principii aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură-esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform adevărurilor-principii. Dacă a face lucrare reală îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire, le va îngădui să dobândească un prestigiu și mai mare sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să o facă în acel mod; altfel, nu vor alege să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Aceasta este natura-esență a antihriștilor. Nu reprezintă un lucru egoist și josnic? În orice situație, antihriștii văd statutul și reputația lor ca având cea mai mare importanță. Nimeni nu poate concura cu ei. Indiferent de metoda cerută, atât timp cât câștigă oameni de partea lor și îi face pe alții să li se închine, antihriștii o vor face. Dacă altcineva este stimat și aprobat de aleșii lui Dumnezeu pentru că este mărturie pentru Dumnezeu, antihriștii vor folosi și ei această metodă pentru a câștiga oameni de partea lor. Însă, antihriștii nu au adevărul sau experiență practică, așa că își frământă mintea născocind un set de teorii care mărturisesc pentru Dumnezeu, pe baza închipuirilor umane, vorbind despre cât de măreț este Dumnezeu, cât îi iubește pe oameni, cum plătește un preț ca să mântuiască oamenii și cât de mult Se smerește și Se ascunde. După ce mărturisesc pentru Dumnezeu în felul acesta, rezultatul pe care îl obțin este că oamenii îi stimează și mai mult, având mai mult loc pentru ei în inimile lor, iar pentru Dumnezeu deloc. Dacă văd că, vorbind despre cunoașterea de sine, îi pot face pe mai mulți oameni să aibă încredere în ei, să-i admire și să-i stimeze, vor vorbi adesea despre felul în care se cunosc pe ei înșiși și se vor diseca adesea. Vor diseca faptul că sunt diavoli, că nu sunt oameni, că nu au deloc rațiune, că nu urmăresc adevărul și că nu au adevărul. Vor avea părtășie despre câteva subiecte amăgitoare, neînsemnate, ca să-i inducă în eroare pe ceilalți, să le câștige încrederea și să determine mai mulți oameni să-i laude și să-i admire. Așa acționează antihriștii. Dacă o anumită metodă de a împărtăși mărturia bazată pe experiență le va permite să câștige aprobarea și admirația celorlalți, nu vor ezita s-o folosească. Se vor concentra cu adevărat, vor depune efort și își vor frământa mintea în privința acestei metode. Pe scurt, țelul și motivul pentru care fac toate acestea se învârt doar în jurul statutului și al reputației. Indiferent dacă este limbajul lor exterior, metodele, comportamentul sau un fel de gând, părere sau metodă de urmărire, toate aceste lucruri se învârt în jurul reputației și al statutului. Acesta este modul în care lucrează antihriștii.

Pentru antihriști, dacă reputația sau statutul lor este atacat și luat, este o chestiune mai serioasă chiar și decât încercarea de a le lua viața. Indiferent câte predici ascultă sau cât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu citesc, nu vor simți tristețe sau regret din cauză că nu au practicat niciodată adevărul și că au apucat pe calea antihriștilor, nici din cauză că au natura-esență a antihriștilor. În schimb, își scotocesc mereu creierii ca să găsească modalități de a câștiga statut și a-și spori reputația. Se poate spune că tot ce fac antihriștii se săvârșește ca să se laude în fața altora, și nu înaintea lui Dumnezeu. De ce spun asta? Pentru că astfel de oameni sunt atât de îndrăgostiți de statut, încât îl tratează ca pe viața lor, ca pe scopul lor de o viață. Mai mult, pentru că iubesc atât de mult statutul, nu cred niciodată în existența adevărului și chiar se poate spune că nu nutresc absolut nicio credință în existența lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cum calculează să dobândească reputație și statut și indiferent cum ar încerca să folosească false aparențe pentru a păcăli oamenii și pe Dumnezeu, în adâncul inimii lor, nu sunt conștienți și nu au niciun reproș, darămite vreo neliniște. În căutarea lor constantă a reputației și a statutului, de asemenea, neagă cu nesăbuință tot ce a făcut Dumnezeu. De ce spun asta? În adâncul inimii, antihriștii cred: „Toată reputația și tot statutul sunt obținute prin propriile eforturi. Doar obținând o poziție fermă printre oameni și dobândind reputație și statut pot să se bucure de binecuvântările lui dumnezeu. Viața are valoare doar când oamenii obțin putere și statut absolut. Numai asta înseamnă să trăiești ca un om. În schimb, ar fi inutil să trăiești în felul în care se vorbește în cuvântul lui dumnezeu – să te supui suveranității și rânduirilor lui dumnezeu în toate, să stai de bunăvoie în poziția unei ființe create și să trăiești ca o persoană normală – nimeni nu ar respecta o astfel de persoană. Statutul, reputația și fericirea unei persoane trebuie câștigate prin lupte proprii; trebuie obținute prin luptă și înșfăcate cu o atitudine pozitivă și proactivă. Nimeni altcineva nu ți le va da – să aștepți pasiv poate conduce doar la eșec.” Așa calculează antihriștii. Aceasta este firea antihriștilor. Dacă speri ca antihriștii să accepte adevărul, să recunoască greșelile și să aibă căință adevărată, este imposibil – cu siguranță nu o pot face. Antihriștii au natura-esență a Satanei și urăsc adevărul, așa că indiferent unde merg, chiar dacă se duc la capătul pământului, ambiția lor de a urmări reputația și statutul nu se va schimba niciodată și nici părerile lor despre lucruri sau calea pe care merg. Unii vor spune: „Există câțiva antihriști care își pot schimba părerile despre acest lucru.” Este corectă această afirmație? Dacă se pot schimba cu adevărat, mai sunt ei antihriști? Cei care au natura unui antihrist nu se vor schimba niciodată. Cei care au firea unui antihrist se vor schimba doar dacă urmăresc adevărul. Unii oameni care merg pe calea unui antihrist fac câteva rele care tulbură lucrarea bisericii și, deși sunt clasificați drept antihriști, după ce sunt concediați, au cu adevărat remușcări și se hotărăsc să se comporte bine din nou, iar după o perioadă de reflecție, autocunoaștere și căință, trec prin câteva schimbări reale. În acest caz, acești oameni nu pot fi clasificați drept antihriști; ei doar au firea unui antihrist. Dacă urmăresc adevărul, se pot schimba. Cu toate acestea, cu siguranță se poate spune că majoritatea celor care sunt clasificați drept antihriști, îndepărtați sau excluși de biserică nu se vor căi, nici nu se vor schimba cu adevărat. Dacă vreunul dintre ei o face, este un caz rar. Unii oameni vor întreba: „Atunci acele cazuri rare au fost clasificate greșit?” Este imposibil. Până la urmă, au comis câteva rele, iar acest lucru nu poate fi trecut cu vederea. Totuși, dacă sunt capabili să se căiască realmente, dacă sunt dispuși să facă o datorie și dacă au mărturie adevărată a căinței lor, biserica îi mai poate accepta. Dacă acești oameni refuză categoric să-și recunoască vina sau să se căiască după ce au fost clasificați drept antihriști și continuă să încerce să se justifice prin orice mijloace posibile, atunci este precis și absolut corect să fie clasificați drept antihriști. Dacă atunci și-au recunoscut greșelile și au avut cu adevărat remușcări, cum ar putea biserica să-i clasifice drept antihriști? Ar fi imposibil. Indiferent cine este, indiferent cât rău a făcut sau cât de grave au fost greșelile sale, dacă un om este hotărât să fie un antihrist sau să aibă firea unui antihrist depinde de faptul dacă este capabil să accepte adevărul și emondarea și dacă are cu adevărat remușcări. Dacă poate accepta adevărul și emondarea, dacă are cu adevărat remușcări și dacă este dispus să-și petreacă toată viața muncind pentru Dumnezeu, atunci asta indică într-adevăr puțină căință. O astfel de persoană nu poate fi clasificată drept antihrist. Acei antihriști veritabili pot accepta realmente adevărul? Categoric nu. Tocmai pentru că nu iubesc adevărul și simt aversiune față de el, nu vor fi capabili niciodată să renunțe la reputație și statut, lucruri care sunt atât de strâns legate de întreaga lor viață. Antihriștii cred cu fermitate în inimile lor că numai cu reputație și statut au demnitate și sunt adevărate ființe create și că numai având statut vor fi răsplătiți și încoronați, se vor califica pentru aprobarea lui Dumnezeu, vor câștiga totul și vor fi persoane autentice. Cum văd antihriștii statutul? Îl văd ca fiind adevărul; îl consideră cel mai înalt obiectiv care trebuie urmărit de oameni. Asta nu e o problemă? Oamenii în stare să fie obsedați în felul acesta de statut sunt antihriști autentici. Sunt același tip de oameni ca Pavel. Ei cred că a urmări adevărul, a căuta supunerea față de Dumnezeu și a căuta onestitatea sunt toate procese care-l conduc pe om la cel mai înalt statut posibil; sunt doar procese, nu scopul și standardul faptului de a fi o ființă umană și că sunt pe deplin făcute pentru a fi văzute de Dumnezeu. Această înțelegere este absurdă și ridicolă! Doar cei absurzi care urăsc adevărul ar putea veni cu o idee atât de ridicolă.

Când vine vorba de antihriști, indiferent despre care aspect al adevărului ai părtășie, metoda lor de comprehensiune și înțelegere va fi diferită de cea a oamenilor care urmăresc adevărul. După ce aud adevărul, oamenii care îl urmăresc se gândesc: „Nu am acest aspect al adevărului și pot corela această stare pe care Dumnezeu a dezvăluit-o cu mine însumi. De ce, după ce l-am auzit, am atât de multe remușcări și mă simt atât de îndatorat lui Dumnezeu? Tot nu reușesc deloc să urmăresc adevărul și nu sunt nici pe departe capabil să mă supun. Sunt foarte înspăimântat; a fost ca un semnal de alarmă pentru mine. Credeam că, în ultimul timp, mă descurcasem destul de bine și nu aveam habar că, de fapt, nu sunt un om care practică adevărul sau Îl mulțumește pe Dumnezeu. De acum înainte, trebuie să fiu atent și prudent și să mă axez pe a mă ruga înaintea lui Dumnezeu și a-L implora să-mi ofere îndrumare și iluminare. Nu trebuie să merg pe propria cale. Voi pătrunde adânc în acest aspect al adevărului și încă mai pot progresa. Sper că Dumnezeu va crea un mediu care să-mi permită să am mai mult randament și să-mi ofer sinceritatea și loialitatea.” Așa gândesc oamenii care urmăresc adevărul. Așadar, cum înțeleg antihriștii diverse feluri de adevăruri? După ce aud cuvintele lui Dumnezeu care dojenesc omul, ce gândesc? „Nu m-am descurcat prea bine cu acel lucru, am lăsat să-mi scape ceva în acțiunile mele și au apărut greșeli. Câți oameni știu despre asta? Cuvintele lui dumnezeu au fost rostite destul de clar; înseamnă asta că dumnezeu m-a văzut așa cum sunt cu adevărat? Ei bine, acesta nu este un final grozav; nu este ceea ce vreau. Dacă dumnezeu m-a văzut așa cum sunt cu adevărat, mai știe cineva despre asta? Dacă a aflat cineva, ar fi și mai rău. Dacă numai dumnezeu știe și nimeni altcineva, atunci e bine. Dacă unii oameni aud aceste cuvinte ale lui dumnezeu care expun omul și le corelează cu mine și mi le aplică, asta ar dăuna reputației mele. Va trebui să mă gândesc la o cale de a remedia situația. Cum pot face asta?” Antihriștii chibzuiesc în felul acesta. De exemplu, după ce aude părtășia lui Dumnezeu despre faptul că oamenii trebuie să fie onești, un antihrist se va gândi imediat: „Numai imbecilii încearcă să fie oameni onești. Cum ar putea cineva atât de deștept ca mine să fie o persoană onestă? Oamenii onești sunt tonți și idioți; spun orice le vine în minte, le spun celorlalți totul și le permit să înțeleagă totul. Eu n-aș face niciodată asta! Faptul că Dumnezeu spune că ar trebui să fim oameni onești este relativ, așa că pur și simplu voi fi o persoană înțeleaptă și cu asta basta. Cât despre a fi o persoană onestă, voi alege când să fiu așa. Voi vorbi deschis despre câteva lucruri, dar nu voi vorbi despre toate acele secrete și lucruri ascunse pe care le port în adâncul inimii, lucruri care i-ar putea face pe oameni să mă desconsidere dacă aș vorbi despre ele. Care este avantajul să fii o persoană onestă? Nu cred că există niciun avantaj. Unii oameni se disecă mereu, încercând să fie onești și să vorbească cinstit și-și scot la lumină firile corupte, dar nu au câștigat harul lui dumnezeu și, când ar trebui să fie emondați, tot sunt emondați; dumnezeu nu le oferă nicio înălțare suplimentară.” Tot chibzuiesc: „Va trebui să aleg o altă cale. Asta nu este calea pe care ar trebui să fiu; pur și simplu o să-i las pe alții. Cum poate o persoană deșteaptă ca mine să trăiască așa?” Indiferent ce aspect al adevărului aude antihristul, ce calcule face în inima lui? Poate înțelege în mod pur acel adevăr? În adâncul inimii, este capabil să-l accepte ca fiind adevărul? Categoric nu. Calculează și complotează constant și observă continuu. Cum răspunde în cele din urmă? Se schimbă conform situației, se adaptează la condiții, este abil și șmecher în interacțiunile cu alți oameni și acționează în secret absolut. Indiferent ce face, indiferent ce gândește sau calculează în adâncul sufletului, nu-i poate lăsa pe ceilalți să afle și nici pe Dumnezeu; nu-I pot destăinui aceste lucruri lui Dumnezeu, darămite să comunice clar despre ele cu oamenii – crede că aceste lucruri sunt doar treaba lui. Așadar, antihriștii sunt tipul de oameni care sunt absolut incapabili să practice adevărul. În afară de faptul că nu practică ei înșiși adevărul, mai și disprețuiesc oamenii care o fac și, chiar mai mult, își bat joc de acei oameni care sunt emondați pentru că au avut câteva abateri în timp ce practicau adevărul sau pentru că au luat-o pe niște căi greșite sau au făcut câteva greșeli și râd de ei de pe margine. Nu cred în dreptatea lui Dumnezeu, darămite că diversele feluri în care El îi tratează pe oameni au în ele adevărul și iubirea Lui; antihriștii nu cred aceste lucruri. Din punctul lor de vedere, toate aceste lucruri sunt minciuni menite să înșele oamenii; ei cred că toate sunt doar un fel de scuze, niște zicale care sună plăcut. Și cu ce se delectează adesea? „Din fericire, nu sunt destul de prost încât să ofer totul; din fericire, nu am vorbit despre acele lucruri murdare, urâte, pe care le am în adâncul sufletului; din fericire, încă îmi păstrez statutul și reputația și fac tot ce-mi stă în putință ca să le urmăresc și alerg încoace și încolo pentru ele. Dacă nu aș alerga încoace și încolo pentru mine, atunci cine s-ar gândi la mine?” Antihriștii nu sunt doar înșelători, ci sunt și ticăloși, sunt scârbiți de adevăr și răi din fire; adică toate aspectele firilor corupte care se manifestă în oameni corupți, în antihriști au fost confirmate și „ridicate” la alt nivel. Dacă vrei să te uiți la firile corupte ale omenirii, găsește un antihrist pe care să-l diseci și cu care să interacționezi; aceasta este cea mai bună cale de a ilustra problema și cea mai bună cale de a vedea cum este cu adevărat esența omenirii corupte și chipul Satanei. Dacă iei un antihrist drept exemplu de bază și îl diseci și ajungi să-l cunoști, vei fi capabil să înțelegi mai clar aceste lucruri.

Antihriștii urmăresc statutul și reputația mult mai mult decât oamenii obișnuiți, iar dorința lor pentru aceste lucruri este și ea mai mare. Oamenii obișnuiți nu au o astfel de dorință enormă de statut și reputație, pe când în cazul antihriștilor această dorință este extrem de puternică și de evidentă. Odată ce ai interacționat cu un antihrist, ai vorbit cu el și ai petrecut timp cu el, natura-esența lui va fi expusă în fața ochilor tăi, iar tu îl vei vedea imediat așa cum este cu adevărat. Atât de mare este dorința lui. Când interacțiunile tale cu el se vor aprofunda, vei fi dezgustat de el și îl vei respinge. În cele din urmă, nu numai că îl vei respinge, dar chiar îl vei condamna și blestema. Antihriștii nu sunt oameni buni; sunt vrăjmașii lui Dumnezeu, precum și ai celor care urmăresc adevărul. Antihriștii sunt scârbiți de adevăr și sunt capabili să facă tot felul de lucruri rele de dragul statutului și al reputației. În tot ce fac, se vor deghiza, vor imita și se vor adapta situației, făcând compromisuri de dragul statutului și al reputației. Înseși sufletele și esențele unor asemenea oameni sunt murdare; sunt dezgustătoare. N-au nicio fărâmă de iubire față de adevăr sau de lucrurile pozitive. În același timp, ei folosesc lucruri pozitive și predicarea unor cuvinte și doctrine corecte ca să inducă oamenii în eroare, astfel încât să câștige reputație și statut și să-și satisfacă dorințele și ambițiile. Acestea sunt comportamentul și esența antihriștilor. Nu poți vedea cum arată Satana, cum se comportă în lume și cum tratează oamenii și ce fel de natură-esență are Satana; nu știi exact ce anume este Satana în ochii lui Dumnezeu. Asta nu este o problemă; tot ce trebuie să faci este să observi și să diseci un antihrist și vei vedea toate aceste lucruri – natura-esența Satanei, chipul urât al Satanei și ticăloșia și răutatea Satanei – toate vor fi vizibile pentru tine. Antihriștii sunt satane vii; sunt demoni vii.