B. Propria reputație și propriul statut

Să continuăm cu a doua subsecțiune a părtășiei: propria reputație și propriul statut al antihriștilor. Asta implică și interesele antihriștilor. Acum, aceste trei subsecțiuni pe care le discutăm: propria siguranță, propria reputație și propriul statut și propriile beneficii ale antihriștilor – toate acestea au legătură cu propriile interese ale antihriștilor. Au acestea vreo legătură cu lucrarea casei lui Dumnezeu? (Da, au.) Care este legătura? (Pentru a se proteja și pentru a-și apăra reputația și statutul, antihriștii pot tulbura și submina lucrarea bisericii.) Antihriștii afectează interesele casei lui Dumnezeu și lucrarea bisericii pentru a-și proteja propriile interese. Dacă ne uităm la natura egoistă și josnică a antihriștilor, ce prețuiește acest tip de persoană, dincolo de a fi deosebit de protectivă în ceea ce privește propria siguranță? (Îi plac foarte mult reputația și statutul.) Corect. Antihriștilor le plac foarte mult reputația și statutul. Reputația și statutul sunt sufletul lor; simt că viața nu are sens fără reputație și statut și nu au energie să facă nimic fără reputație și statut. Pentru antihriști, atât reputația, cât și statutul sunt strâns legate de interesele personale; sunt slăbiciunea lor. De aceea, tot ce fac antihriștii se învârte în jurul statutului și al reputației. Dacă nu ar exista aceste lucruri, ei ar putea să nu lucreze deloc. Indiferent dacă antihriștii au statut sau nu, scopul pentru care luptă, direcția în care se străduiesc este spre aceste două lucruri – reputația și statutul. Când cred în Dumnezeu într-un mediu autocrat, așa cum este China continentală, antihriștii nu țin cont de interesele casei lui Dumnezeu, pentru a fi ei în siguranță. Parte din ceea ce fac este să urmărească statutul cu toată forța lor, agățându-se ferm de putere și controlând biserica. Cealaltă parte este că vorbesc, lucrează, aleargă încoace și încolo și trudesc mereu pentru propria reputație și propriul statut. Acesta este nucleul în jurul căruia se învârte tot ce spun și fac antihriștii. Antihriștii nu fac niciodată nicio lucrare concretă pentru intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu și nu fac niciodată nicio lucrare concretă ca să răspândească Evanghelia Împărăției. Când plătesc un preț, uitați-vă de ce plătesc un preț. Când dezbat cu ardoare o problemă, uitați-vă de ce o dezbat. Când discută despre o persoană sau o condamnă, uitați-vă ce intenție și ce scop au. Când sunt supărați sau furioși în legătură cu ceva, uitați-vă la ce fire dezvăluie. Oamenii nu pot vedea în inimile celorlalți, dar Dumnezeu poate. Când Dumnezeu Se uită în inimile oamenilor, ce folosește ca să aprecieze esența lucrurilor pe care oamenii le spun și le fac? El folosește adevărul ca s-o aprecieze. Omului i se pare un lucru potrivit să-și protejeze reputația și statutul. Atunci, de ce este acest lucru etichetat, în ochii lui Dumnezeu, drept dezvăluirea și expresia antihriștilor și drept esența acestora? Acest lucru se bazează pe imboldul și motivația pentru tot ce fac antihriștii. Dumnezeu scrutează imboldul și motivația pentru ceea ce fac ei și, în final, stabilește că tot ce fac este pentru propria reputație și pentru propriul statut, mai degrabă decât pentru a-și face datoria și cu atât mai puțin pentru a practica adevărul și a se supune lui Dumnezeu.

Antihriștii urmăresc reputația și statutul, așadar cu siguranță și vorbesc și lucrează pentru a-și susține reputația și statutul. Își prețuiesc reputația și statutul mai presus decât orice altceva. Dacă cineva din jurul lor are un calibru bun și urmărește adevărul, iar această persoană câștigă ceva prestigiu printre frați și surori și este aleasă lider de echipă, iar frații și surorile chiar o admiră și o aprobă, cum vor reacționa antihriștii? Cu siguranță, nu vor fi bucuroși și vor deveni invidioși. Spuneți-Mi, dacă antihriștii sunt invidioși, pot ei să se poarte cum se cuvine? Nu vor trebui să facă ceva în privința asta? (Ba da.) Ce vor face dacă invidiază cu adevărat această persoană? În mințile lor, sigur vor face acest tip de calcul: „Această persoană are un calibru destul de bun, are o oarecare înțelegere a acestei profesii și este mai puternică decât mine. Acest lucru este în beneficiul lucrării casei lui dumnezeu, dar nu în beneficiul meu! Oare îmi va lua funcția? Dacă, într-o zi, chiar îmi va lua locul, nu va fi supărător? Ar trebui să acționez preventiv. Dacă într-o zi va fi în stare să se descurce singură, nu-mi va fi ușor să mă ocup de ea. Este mai bine să atac primul. Dacă amân și-i permit să mă expună, cine știe care vor fi consecințele? Așadar, cum pot să lovesc? Trebuie să găsesc o scuză, o oportunitate.” Spuneți-Mi, dacă oamenii vor să pedepsească pe cineva, nu le este ușor să găsească o scuză și o oportunitate să facă asta? Care este una dintre tacticile diavolului? („Cine vrea să-și bată câinele, își va găsi cu ușurință bățul.”) Exact, „Cine vrea să-și bată câinele, își va găsi cu ușurință bățul.” În lumea Satanei, acest tip de logică există, iar acest tip de lucru se întâmplă. Pentru Dumnezeu, aceste lucruri nu există deloc. Antihriștii aparțin Satanei și sunt foarte pricepuți la aceste lucruri. Vor chibzui la asta: „Cine vrea să-și bată câinele, își va găsi cu ușurință bățul. Te voi acuza de ceva ce nu ai făcut, voi găsi o oportunitate să te pedepsesc, să-ți suprim aroganța și orgoliul și să-i împiedic pe frați și surori să te stimeze și să te aleagă drept lider de echipă data viitoare. Atunci nu vei mai fi o amenințare pentru mine, nu-i așa? Dacă elimin această potențială problemă și înlătur acest rival, nu mă voi simți în largul meu?” Dacă mințile lor sunt zbuciumate, se pot abține să nu acționeze la exterior? Având în vedere natura antihriștilor, pot să țină această idee îngropată înlăuntrul lor și să nu facă nimic? Categoric nu. Cu siguranță vor găsi o cale să acționeze. Aceasta este răutatea antihriștilor. Nu numai că gândesc în felul acela, dar vor și să atingă acest obiectiv. Așadar, vor chibzui cu disperare asupra acestei chestiuni, frământându-și mintea. Nu țin cont de interesele casei lui Dumnezeu, nici de lucrarea bisericii. Le pasă și mai puțin dacă acțiunile lor sunt în conformitate cu intenția lui Dumnezeu sau nu. Nu se gândesc decât cum să-și mențină reputația și statutul, cum să-și păzească puterea. Cred că rivalul lor deja le-a amenințat statutul, așa că încearcă să găsească o oportunitate să-l doboare. Când află că, fără să-i consulte, rivalul lor a înlocuit pe cineva care își făcea constant datoria într-o manieră superficială, vor vedea asta ca pe ocazia perfectă de a-i pune în cârcă o acuzație. În fața fraților și surorilor, spun: „Întrucât toată lumea este prezentă azi, să înaintăm această chestiune spre disecare. Oare înlocuirea cuiva, fără autorizație, fără a discuta chestiunea cu partenerii sau conlucrătorii, nu este o acțiune dictatorială? De ce ar face cineva o astfel de greșeală? Nu cumva există o problemă în firea sa? Nu ar trebui să fie emondat? Nu ar trebui să fie abandonat de frați și surori?” Profită de această chestiune și o exagerează pentru a-și denigra rivalul și a se înălța pe ei înșiși. De fapt, situația nu este atât de gravă. Este perfect acceptabil să facă un raport, după ce datoria unui membru al echipei este ajustată sau înlocuită, atât timp cât ajustarea sau înlocuirea este făcută conform principiilor. Totuși, antihriștii exagerează această chestiune. Își atacă intenționat rivalul și se preamăresc pe sine. Nu este aceasta o manifestare a pedepsirii celorlalți? Își emondează cu răutate rivalul și îi aduc acuzații exagerate. După ce aud despre asta, frații și surorile se gândesc: „Ce se întâmplă aici? Ceva nu pare în regulă. Ceea ce spune nu este conform realității! Persoana a cărei datorie a fost ajustată nu o făcea în mod responsabil – acesta este un fapt recunoscut. A fost înlocuită pentru a sprijini lucrarea bisericii. A-ți face datoria în acest fel este o abordare serioasă și responsabilă și o manifestare a loialității. Așadar, de ce să etichetăm acest lucru ca pe o acțiune dictatorială? Este în mod clar un caz de «Cine vrea să-și bată câinele, își va găsi cu ușurință bățul».” Oricine înțelege oarecum adevărul și are un pic de discernământ poate recunoaște dintr-o privire că acești antihriști își dau aere de superioritate și își varsă frustrările asupra rivalului lor. Înseamnă asta că-și asumă răspunderea pentru lucrare? Înseamnă că emondează persoana? Acești antihriști fac din țânțar armăsar: este doar răzbunare și vendetă personală. Acest lucru provine din voința omenească și de la Satana, nu de la Dumnezeu. Cu siguranță nu provine dintr-o atitudine de asumare a responsabilității pentru lucrare și pentru îndatoririle lor – nu asta este intenția lor. Antihriștii își expun prea clar intențiile, iar unii oameni pot vedea asta. Pot antihriștii să simtă acest lucru? (Da.) Asta este viclenia antihriștilor. Sunt foarte pricepuți la a-și păzi statutul, la sofistică, la a câștiga oameni de partea lor și mai ales la a avea „pătrundere” în inimile oamenilor. Se gândesc în sinea lor: „Pot percepe orice gând aveți în inimile voastre. Poate că înțelegeți adevărul, dar nu mă puteți vedea așa cum sunt. Eu pot să vă văd așa cum sunteți. Îmi pot da seama cine nu este convins de lucrurile pe care le spun.” Însă spun vreunul dintre lucrurile astea? Nu, nu spun. Folosesc câteva cuvinte și expresii plăcute ca să-i convingă pe toți, să-i facă să creadă că au fost chibzuiți când au emondat acea persoană. Ce cuvinte folosesc? Spun: „Nu te-am emondat dintr-un motiv egoist, personal. În realitate, nu există nicio ranchiună personală între noi, doar că, atunci când ai înlăturat arbitrar acea persoană de la datoria ei, asta a afectat interesele casei lui dumnezeu. Mă pot face că nu văd? Dacă ți-aș permite să faci asta, ar fi un lucru iresponsabil din partea mea. Nu fac asta ca să te vizez pe tine sau pe cineva anume. Dacă greșesc, frații și surorile pot să mă critice și să mă mustre. Nu voi candida la alegerile viitoare.” Când unii oameni aud asta, devin complet confuzi. Se gândesc: „Se pare că l-am înțeles greșit. Este dispus până și să nu candideze la alegeri. Nu a emondat acea persoană ca să concureze pentru statut, acțiunea lui s-a bazat pe o atitudine de asumare a responsabilității pentru lucrarea bisericii. Nu-i nimic greșit în asta.” Acești antihriști reușesc din nou să inducă în eroare câțiva oameni. Nu sunt antihriștii vicleni? (Ba da, sunt.) Sunt extrem de vicleni! Se poate spune că antihriștii își frământă mintea, își sondează adâncurile minții și folosesc orice mijloace necesare pentru reputația și statutul lor. Există o anumită zicală: „Dă-le o palmă, apoi oferă-le o întâlnire plăcută.” Nu vor folosi antihriștii această tactică? După ce te lovesc, s-ar putea să-ți spună câteva cuvinte plăcute pentru a te linguși, a te consola și a te face să simți că sunt extrem de toleranți, răbdători și iubitori. În cele din urmă, trebuie să-i aprobi și spui: „Uite, persoana aceasta are obiective foarte clare în lucrarea sa și se pricepe foarte bine să o facă – ce aptitudine grozavă! Este clar că are calitățile unui conducător și toți ne simțim complexați în fața ei.” Acești antihriști nu-și vor fi atins atunci scopul? Acestea sunt trucurile antihriștilor.

Antihriștii sunt deosebit de trădători și vicleni. Orice spun este gândit atent; nimeni nu este mai priceput să se prefacă. Însă, odată ce se află secretul, odată ce oamenii i-au văzut așa cum sunt cu adevărat, fac tot ce le stă în putință ca să aducă argumente în favoarea lor și se gândesc la moduri de a îndrepta situația și joacă la cacealma ca un mijloc de a-și salva imaginea și reputația. Antihriștii trăiesc în fiecare zi doar pentru reputație și statut, ei trăiesc doar pentru a se delecta cu beneficiile statutului, doar la asta se gândesc. Chiar și atunci când îndură ocazional unele greutăți minore sau plătesc un preț banal, acest lucru este de dragul obținerii statutului și reputației. A urmări statutul, a deține puterea și a avea o viață ușoară sunt lucruri majore pe care antihriștii le plănuiesc întotdeauna odată ce cred în Dumnezeu și nu renunță până când nu își ating obiectivele. Dacă faptele lor rele sunt date în vileag vreodată, intră în panică, de parcă ar fi pe cale să cadă cerul peste ei. Nu pot mânca sau dormi și par să fie în transă, ca și cum ar suferi de depresie. Când oamenii îi întreabă ce s-a întâmplat, ei inventează minciuni și spun: „Ieri am fost atât de ocupat încât nu am dormit toată noaptea, așa că sunt foarte obosit.” Dar, de fapt, nimic din toate acestea nu este adevărat, totul e înșelătorie. Ei simt acest lucru pentru că se gândesc în mod constant: „Lucrurile rele pe care le-am făcut au fost date în vileag, deci cum îmi pot recăpăta reputația și statutul? Prin ce mijloace pot să mă răscumpăr? Ce ton pot să folosesc ca să le explic asta tuturor? Ce pot să spun ca să-i împiedic pe oameni să mă vadă așa cum sunt?” Multă vreme, nu își pot da seama ce să facă, așa că sunt deprimați. Uneori, ochii lor privesc în gol la un punct fix și nimeni nu știe la ce se uită. Problema îi face să-și frământe creierii, să epuizeze fiecare înlănțuire de idei și să nu vrea să mănânce sau să bea. În ciuda acestui lucru, ei încă mai pretind că le pasă de lucrarea bisericii și îi întreabă pe oameni: „Cum merge lucrarea de evanghelizare? Cât de eficient se predică? Au dobândit frații și surorile vreo intrare în viață recent? A provocat cineva întreruperi sau perturbări?” Aceste investigații ale lor despre lucrarea bisericii au menirea unui spectacol pentru ceilalți. Dacă ar afla despre probleme, nu ar avea cum să le rezolve, așa că întrebările lor sunt o simplă formalitate pe care ceilalți sunt înclinați să o vadă drept grijă pentru lucrarea bisericii. Dacă cineva ar face un raport despre problemele bisericii pe care să le rezolve ei, doar ar clătina din cap. Niciun complot nu s-ar dovedi util și, deși ar dori să se deghizeze, nu ar putea și ar risca să fie expuși și dezvăluiți. Aceasta este cea mai mare problemă cu care se confruntă antihriștii în întreaga lor viață. În prezent, antihriștii sunt extrem de agitați, clătinând din cap ocazional, de parcă ar spune: „Lucrurile nu pot continua așa.” Apoi se scarpină în creștetul capului, ca și cum s-ar gândi: „Cum de sunt atât de nesăbuit? Cum m-am putut împiedica de această chestiune?” Antihriștii nu pot să accepte această realitate și pot doar să ofteze. Trudesc, suferă și plătesc prețul doar pentru propria reputație și pentru propriul statut, dedându-se la tot felul de fapte rele pentru a-și satisface ambițiile și dorințele. Să fie expuși de aleșii lui Dumnezeu este un final inevitabil. Mai devreme sau mai târziu, oamenii sigur vor cădea, pentru că nu urmăresc adevărul. Această zicală este împlinită perfect în cazul antihriștilor. Deși sunt pricepuți la deghizări și capabili să vorbească persuasiv și să îi inducă în eroare pe alții, dacă aleșii lui Dumnezeu înțeleg adevărul și pot discerne esența unei persoane, atunci, oricât de bine se ascund antihriștii și oricât rău fac, ei îi pot discerne pe deplin. Există două zicale: „A persista în rău aduce autodistrugerea” și „Dacă te joci cu focul, o să te arzi.” Acestea sunt legi obiective care guvernează evoluția lucrurilor, stabilite de Dumnezeu pentru evoluția tuturor lucrurilor și a tuturor evenimentelor. Nimeni nu poate scăpa de ele. Deși lucrarea bisericii continuă sub stăpânirea antihriștilor, eficiența sa a scăzut îngrijorător. Câteva lucrări importante sunt în continuare controlate de indivizi răi, iar rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu nu au fost implementate. Cu toate că aleșii lui Dumnezeu își fac, fiecare, datoria, nu există rezultate reale, iar diverse sarcini au rămas pe loc de mult timp. Care este cauza acestor probleme? Faptul că antihriștii au preluat controlul asupra bisericii. Oriunde dețin puterea, indiferent de sfera influenței lor, chiar dacă este vorba doar de un singur grup, antihriștii vor influența lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea în viață a unei părți din aleșii lui Dumnezeu. Dacă ei dețin puterea într-o biserică, lucrarea acesteia și voia lui Dumnezeu sunt îngreunate acolo. De ce rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu nu pot fi implementate în anumite biserici? Pentru că antihriștii dețin puterea în acele biserici. Cine este antihrist nu se va sacrifica sincer pentru Dumnezeu, îndeplinirea îndatoririlor sale va fi doar o formalitate și ceva mecanic. Ei nu vor face lucrare reală, chiar dacă sunt conducători sau lucrători, și vor vorbi și vor acționa doar de dragul faimei, al câștigului și al statutului, fără să protejeze deloc lucrarea bisericii. Prin urmare, ce fac antihriștii toată ziua? Își petrec timpul dându-se în spectacol și lăudându-se. Ei fac doar lucruri care implică faima, câștigul și statutul propriu. Sunt ocupați să-i inducă în eroare pe alții, să atragă oamenii, iar când și-au adunat puterea, vor continua să controleze mai multe biserici. Ei doresc doar să domnească ca regi și să transforme biserica în împărăția lor independentă. Doresc doar să fie marele conducător, să aibă autoritate completă, unilaterală, să controleze mai multe biserici. Nu le pasă câtuși de puțin de nimic altceva. Ei nu se preocupă de lucrarea bisericii sau de intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, cu atât mai puțin le pasă dacă voia lui Dumnezeu este îndeplinită. Ei sunt preocupați doar de momentul în care pot să dețină puterea în mod independent, să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Dorințele și ambițiile antihriștilor sunt într-adevăr enorme! Oricât de harnici par să fie antihriștii, ei sunt ocupați doar cu propriile lor încercări, făcând ceea ce le place să facă, și cu lucruri legate de faima, câștigul și statutul personal. Nici măcar nu se gândesc la responsabilitățile lor sau la datoria pe care ar trebui să o îndeplinească și nu fac nimic din ce se cuvine. Antihriștii nu sunt decât acest gen de lucru – ei sunt diavoli și satane, care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu.

În trecut, exista un conducător căruia i-am încredințat cinci sarcini în timpul mandatului său. Cu toate acestea, după două luni, niciuna dintre aceste chestiuni nu a fost implementată. La prima vedere, părea că el nu stătea pur și simplu degeaba, era destul de ocupat și epuizat și rareori îl vedeai. Așadar, cu ce era ocupat și de ce nu era capabil să îndeplinească sarcinile pe care i le-am alocat? Aici era o problemă. Conducătorul nu a făcut câteva dintre sarcini pentru că nu i-a plăcut să le facă, considerând că nu făceau parte din îndatoririle lui. Aceasta era o problemă. În plus, avea opinii diferite despre câteva sarcini, lăsându-le intenționat deoparte. De asemenea, existau sarcini care implicau anumite provocări, necesitând ajutorul celorlalți și fiind oarecum supărătoare, lucru de care conducătorul nu voia să se ocupe. Acestea erau scenariile care au apărut. Așadar, au trecut două luni și niciuna dintre sarcini nu a fost îndeplinită. Unii au spus: „Oare este posibil ca toate aceste sarcini să fie îndeplinite în două luni?” Este posibil; toate aceste sarcini puteau fi îndeplinite în două luni, iar cele mai multe dintre ele într-o zi sau două, dar conducătorul nu a reușit să le implementeze. Când altcineva a preluat și a îndeplinit aceste sarcini, toate cinci au fost terminate într-o săptămână. Credeți că un astfel de conducător ar trebui să fie înlocuit? (Da.) Dacă întâlniți un astfel de om, care nu îndeplinește niciuna dintre sarcinile alocate de Cel de mai sus, dar, la prima vedere, pare destul de ocupat, atunci este un conducător fals. Astfel de indivizi ar trebui să fie înlocuiți sau eliminați cu promptitudine. Ce credeți despre acest principiu? (Este bun.) Nu vă uitați la entuziasmul pe care îl afișează sau la faptul că par destul de ocupați toată ziua. De fapt, ei nu fac nicio lucrare concretă; își fac de lucru cu chestiuni banale. Ce fac ei? Acțiunile lor se încadrează în câteva categorii diferite. Mai întâi, își asumă sarcini de care cred că sunt capabili să se ocupe, sarcini sigure, care nu implică multe riscuri. Ce vreau să spun prin „nu implică multe riscuri”? Vreau să spun că, făcând aceste sarcini, este ușor să evite să greșească, nu trebuie să interacționeze cu Cel de mai sus și pot evita să facă lucruri greșite și să fie emondați. Mai mult decât atât, se ocupă de sarcini la care se pricep, unde este mai puțin probabil să greșească. În felul acesta, pot evita să fie responsabili și, într-o mare măsură, se pot proteja de emondare, îndepărtare sau excludere. Aceste sarcini sunt lipsite de riscuri și nu implică responsabilitate, așa că le pot răspunde și se pot ocupa de ele. De fapt, există un element ascuns în asta. Ar face aceste sarcini dacă le-ar putea face fără să-i vadă nimeni? Dacă nu ar exista niciun beneficiu personal pentru ei, le-ar face? Categoric nu. Ce fel de sarcini preferă? Preferă sarcini care sunt relativ ușoare, simple și care pot fi îndeplinite fără prea multă suferință. În plus, sunt dispuși să asculte și să memoreze mai multe predici de care sunt interesați și care sunt în concordanță cu noțiunile lor. Odată ce le înțeleg, ei pot discuta cu alții despre aceste predici, făcând asta ca să se laude și să obțină admirația celorlalți. Mai mult decât atât, dacă îndeplinirea acestor sarcini le permite să interacționeze cu mai mulți oameni și îi face pe ceilalți să conștientizeze faptul că ei sunt ocupați cu lucrarea, că sunt într-o funcție de conducere și că au acest statut și această identitate, le vor face. Aleg sarcini de această natură. Totuși, dacă lucrarea pe care trebuie s-o îndeplinească este complexă și le depășește abilitățile și dacă altcineva este mai priceput decât ei, existând riscul să-și piardă reputația dacă eșuează, să fie desconsiderați de alții, atunci nu sunt dispuși să facă aceste sarcini. Le este frică de munca grea, de oboseală și de rușinea de a nu avea randament. În plus, sunt deosebit de leneși și tind să evite sarcinile obositoare și laborioase, ascunzându-se departe de acestea. În schimb, preferă să facă sarcini care le îmbunătățesc imaginea, care sunt ușoare, unde pot să facă lucrurile mecanic și să câștige inimile oamenilor, fără să fie văzuți așa cum sunt de către Cel de mai sus. Toate acestea sunt trăsături inerente ale antihriștilor. Când vine vorba de a-și face îndatoririle, fac mofturi. Au alegeri, planuri și chiar comploturi personale. Pur și simplu nu sunt deloc ascultători față de rânduielile casei lui Dumnezeu; în schimb, fac propriile alegeri. În privința anumitor rânduieli de la Cel de mai sus, dacă nu sunt de acord cu ele, cu siguranță nu le vor implementa. Blochează complet aceste chestiuni, iar frații și surorile din biserică nu știu despre ele. Dacă implementarea acestor rânduieli de la Cel de mai sus ar intra în conflict cu anumiți indivizi sau ar ofensa oamenii, oare le-ar implementa? Nu ar face-o. În inimile lor, se gândesc: „Dacă cel de mai sus vrea ca acest lucru să fie făcut, eu nu-l voi face. Chiar dacă îl fac, trebuie să-l fac în numele celui de mai sus, pretinzând că a fost ordonat de el. Nu-mi permit să ofensez acești oameni.” Antihriștii sunt un soi viclean, nu-i așa? Orice ar face, încuviințează și calculează acel lucru de opt sau zece ori sau chiar mai mult. Mințile lor sunt pline de gânduri despre cum să facă să aibă poziții stabile într-o mulțime, cum să aibă o reputație bună și un prestigiu mare, cum să obțină favoruri de la Cel de mai sus, cum să-i facă pe frați și surori să-i susțină, să-i iubească și să-i respecte și fac orice este necesar pentru a obține aceste rezultate. Pe ce cale merg ei? Pentru ei, interesele casei lui Dumnezeu, interesele bisericii și lucrarea casei lui Dumnezeu nu sunt lucrurile de care țin cont în principal, cu atât mai puțin, de care sunt preocupați. Ce gândesc ei? „Aceste lucruri nu au nicio legătură cu mine. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate; oamenii trebuie să trăiască pentru ei înșiși și pentru reputația și statutul propriu. Acesta este cel mai înalt obiectiv care există. Dacă cineva nu știe că ar trebui să trăiască pentru sine și să se protejeze, atunci este un imbecil. Dacă mi s-ar cere să practic conform adevărurilor-principii și să mă supun lui dumnezeu și rânduielilor casei sale, atunci acest lucru ar depinde de existența vreunui beneficiu pentru mine și a unui avantaj în cazul în care o fac. Dacă nesupunerea față de rânduielile casei lui dumnezeu aduce cu ea posibilitatea să fiu îndepărtat și să pierd o oportunitate de a câștiga binecuvântări, atunci mă voi supune.” Astfel, pentru a-și proteja reputația și statutul, antihriștii aleg adesea să facă unele compromisuri. Ai putea spune că, de dragul statutului, antihriștii sunt capabili să îndure orice fel de suferință și, de dragul de a avea o bună reputație, sunt capabili să plătească orice fel de preț. Zicala: „Un om măreț știe când să cedeze și când să nu cedeze”, pare să fie valabilă în ceea ce-i privește. Aceasta este logica Satanei, nu-i așa? Aceasta este filosofia Satanei pentru interacțiuni lumești și reprezintă, totodată, principiul său de supraviețuire. Este complet dezgustător!

Antihriștii își consideră statutul și reputația ca fiind mai importante decât orice altceva. Acești oameni nu sunt doar înșelători, vicleni și ticăloși, ci și extrem de vicioși. Ce fac ei atunci când descoperă că statutul lor este în pericol sau când își pierd locul în inimile oamenilor, când pierd sprijinul și afecțiunea acestor oameni, când oamenii nu-i mai venerează, nu-i mai respectă și au căzut în josnicie? Se schimbă brusc. De îndată ce își pierd statutul, devin reticenți la a îndeplini orice datorie, tot ceea ce fac este superficial și nu au niciun interes de a face vreun lucru. Dar aceasta nu este cea mai gravă manifestare. Care este cea mai gravă manifestare? De îndată ce acești oameni își pierd statutul și nimeni nu îi respectă și nimeni nu este indus în eroare de ei, ies la suprafață ura, gelozia și răzbunarea. Nu numai că nu au inimi cu frică de Dumnezeu, dar sunt lipsiți și de orice fărâmă de supunere. În plus, în inima lor, sunt predispuși spre a urî casa lui Dumnezeu, biserica, conducătorii și lucrătorii; ei năzuiesc ca lucrarea bisericii să întâmpine probleme sau să se oprească; vor să râdă de biserică și de frați și de surori. De asemenea, ei urăsc pe oricine urmărește adevărul și se teme de Dumnezeu. Ei atacă și batjocoresc pe oricine este loial în datoria sa și este dispus să plătească un preț. Aceasta este firea antihriștilor – și nu este vicioasă? Aceștia sunt, în mod clar, oameni răi; antihriștii sunt, în esența lor, oameni răi. Chiar și atunci când întrunirile sunt ținute online, dacă văd că semnalul este bun, înjură în gând și își spun în sinea lor: „Sper să pice semnalul! Sper să pice semnalul! Este mai bine dacă nimeni nu poate să asculte predicile!” Ce sunt acești oameni? (Diavoli.) Sunt diavoli! În niciun caz nu sunt oameni ai casei lui Dumnezeu. Aceste tipuri de diavoli și de oameni răi provoacă necazuri în felul acesta, indiferent de biserica în care se află. Chiar dacă oameni cu discernământ îi expun și îi restricționează, nu vor reflecta asupra lor sau nu-și vor recunoaște greșelile. Vor crede că a fost doar o greșeală de moment din partea lor și că ar trebui să învețe din ea. Astfel de oameni, care refuză categoric să se căiască, nu se vor supune, indiferent cine îi discerne și îi expune. Vor căuta să se răzbune pe acea persoană. Când nu se simt în largul lor, nu vor să le fie ușor nici fraților și surorilor. În inimile lor, chiar îi blestemă în secret pe frați și pe surori, dorindu-și să li se întâmple lucruri rele și blestemă lucrarea casei lui Dumnezeu, dorindu-și să apară probleme în aceasta. Când ceva merge prost în casa lui Dumnezeu, se bucură și sărbătoresc în taină, gândindu-se: „Hm! În sfârșit, a mers ceva prost. Toate acestea se întâmplă pentru că m-ai înlocuit. Este bine că totul se duce de râpă!” Sunt fericiți și le face plăcere să-i vadă pe alții devenind slabi și negativi, rostesc cuvinte batjocoritoare și de ridiculizare ca să denigreze oamenii și chiar răspândesc cuvinte de negativitate și de moarte, spunând: „Noi, credincioșii, renunțăm la familiile și la carierele noastre ca să ne facem îndatoririle și să îndurăm suferințe. Crezi despre casa lui dumnezeu că-și poate asuma cu adevărat răspunderea pentru viitorul nostru? Te-ai gândit vreodată la asta? Merită prețul pe care-l plătim? Nu stau prea bine cu sănătatea în momentul acesta și, dacă mă epuizez, cine va avea grijă de mine la bătrânețe?” Spun astfel de lucruri ca toată lumea să se simtă negativă – doar atunci se vor simți fericiți. Nu sunt ei oare puși pe rele, siniștri și malițioși? Nu ar trebui ca astfel de oameni să fie pedepsiți? (Ba da.) Credeți că astfel de oameni Îl au cu adevărat pe Dumnezeu în inimile lor? Nu par a fi credincioși autentici în Dumnezeu, în mod fundamental, ei nu cred că Dumnezeu scrutează adâncurile inimilor oamenilor. Nu sunt ei neîncrezători? Dacă ar crede cu adevărat în Dumnezeu, cum ar putea să spună astfel de lucruri? Unii ar putea zice că este din cauză că nu au inimi cu frică de Dumnezeu – e corect? (Nu, nu este corect.) De ce este incorect? (Dumnezeu pur și simplu este absent în inimile lor; sunt împotriva lui Dumnezeu.) De fapt, îndrăznesc să spună astfel de lucruri pentru că nu cred în existența lui Dumnezeu. Cred chiar mai puțin că Dumnezeu scrutează pe fiecare și nu cred că Dumnezeu le observă fiecare cuvânt și fiecare faptă, fiecare gând și idee. Nu cred aceste lucruri, așa că nu se tem și pot rosti astfel de cuvinte diavolești în mod liber și lipsit de scrupule. Chiar și non-credincioșii spun adesea: „Cerurile au ochi” și „Când un om acționează, Cerurile privesc.” Oricine are măcar o fărâmă de credință autentică nu ar rosti cu dezinvoltură aceste cuvinte diavolești ale neîncrezătorilor. Oare nu vor exista consecințe grave pentru credincioșii care gândesc și vorbesc în felul acesta? Nu este gravă natura acestui lucru? Este foarte gravă! Faptul că Îl pot nega pe Dumnezeu într-un asemenea mod înseamnă că sunt diavoli autentici și oameni răi care s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu. Numai diavolii și antihriștii îndrăznesc să vocifereze public împotriva lui Dumnezeu. Interesele casei lui Dumnezeu reprezintă interesele lui Dumnezeu, iar tot ce face casa lui Dumnezeu este sub conducerea Lui, cu permisiunea și îndrumarea Lui; acest lucru este strâns legat de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și nu poate fi separat de ea. Oamenii care blestemă public lucrarea casei lui Dumnezeu în felul acesta, care o calomniază în inimile lor și care vor să râdă de casa lui Dumnezeu, care își doresc să-i vadă arestați pe toți aleșii lui Dumnezeu, să vadă lucrarea bisericii complet paralizată și pe credincioși abandonându-și credința, care vor fi fericiți când se va întâmpla asta – ce fel de oameni sunt aceștia? (Diavoli.) Sunt diavoli, sunt demoni răi reîncarnați! Oamenii obișnuiți au firi corupte, ocazional sunt răzvrătiți și dau curs câtorva idei minore când se simt negativi și slabi și nimic mai mult, dar nu ar fi atât de răi sau nu ar avea gânduri atât de ticăloase și malițioase. Acest fel de esență este prezentă numai în antihriști și în diavoli. Când au aceste idei, antihriștii presupun că ar putea să fie greșite? (Nu, nu fac asta.) De ce nu? (Pentru că sunt de părere că lucrurile pe care le gândesc și le spun sunt adevărul. Nu cred în Dumnezeu, nu au inimi cu frică de Dumnezeu, iar natura lor este de a I se împotrivi.) Exact, aceasta este natura lor. Când L-a tratat vreodată Satana pe Dumnezeu drept Dumnezeu? Când a crezut că Dumnezeu este adevărul? Nu a făcut-o niciodată și nici n-o va face niciodată. Antihriștii, acești diavoli, sunt la fel; ei nu-L tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, nici nu cred că El este adevărul. Nu cred că Dumnezeu este Cel care a creat toate lucrurile și care este suveran asupra lor. De aceea cred că orice spun este corect. Gândesc și acționează în felul acesta, lipsiți de scrupule; aceasta este natura lor. Când oamenii corupți fac la fel, experimentează un conflict interior. Au conștiință și conștientizare umană. Conștiința, conștientizarea și adevărurile pe care le înțeleg au un efect intern asupra lor, iar asta provoacă un conflict. Când apare acest conflict, are loc o bătălie între corect și incorect, drept și greșit și dreptate și ticăloșie și se ajunge la un final: cei care urmăresc adevărul sunt de partea lui Dumnezeu, în vreme ce aceia care nu urmăresc adevărul sunt de partea forțelor ticăloase ale Satanei. Tot ce fac antihriștii este în colaborare cu Satana. Răspândesc negativitate și zvonuri și râd de casa lui Dumnezeu. Blestemă și calomniază lucrarea casei lui Dumnezeu și îi blestemă pe frați și pe surori. Ba chiar se simt în largul lor să facă toate acestea, fără nicio acuzație din partea conștiinței, fără nicio fărâmă de remușcare și cred că acțiunile lor sunt în întregime corecte. Acest lucru dezvăluie pe deplin natura satanică a antihriștilor și chipurile lor urâte care se împotrivesc lui Dumnezeu. Prin urmare, nu este o exagerare să spunem că antihriștii sunt diavoli și satane autentice. Antihriștii se nasc diavoli și sigur nu sunt destinatari ai mântuirii de la Dumnezeu. În mod categoric, nu fac parte din omenirea obișnuită coruptă. Antihriștii sunt diavoli reîncarnați, se nasc demoni răi. Așa stau lucrurile.

Antihriștii se concentrează în primul rând asupra reputației și statutului. Când vine vorba despre reputație și statut, care sunt acțiunile întreprinse de antihriști? Acționează fără scrupule, își frământă mintea, epuizează toate gândurile și nu precupețesc niciun cost pentru a-și gestiona propria reputație și propriul statut. Aceste două lucruri sunt sufletul lor, sunt totul pentru ei. Ei cred că dacă au obținut aceste două lucruri, înseamnă că au obținut totul. În lumea lor, nu există decât statut, reputație și propriile interese; nimic altceva nu contează pentru ei. Prin urmare, este folositor să avem părtășie despre adevăr, umanitate și dreptate sau despre lucruri pozitive cu oameni ca antihriștii? (Nu este folositor.) Așa este, nu este folositor. Este ca și cum ai încerca să-i spui unei prostituate cum să fie o femeie într-o casă virtuoasă sau să o înveți să fie o soție și o mamă virtuoasă; nu vrea să asculte, nu-i place și i se pare un lucru respingător. Cât de respingător i se pare? În sufletul ei, te ceartă și profită de ocazii să te batjocorească, să te ridiculizeze, să te atace și să te excludă. În prezent, în biserică, există oameni care, imediat ce aud pe cineva având părtășie despre adevăr sau despre adevăruri precum supunerea față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu sau ascultarea față de rânduielile casei lui Dumnezeu, manifestă o atitudine deosebit de răzvrătită? (Da, există.) Trebuie să existe. Observați și identificați-i pe cei care arată un astfel de comportament. Când aveți părtășie despre faptul că este necesar să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, ei reacționează cu repulsie puternică, gândindu-se: „Vorbesc toată ziua despre supunerea față de rânduielile lui dumnezeu, ca și cum totul ar fi rânduit de dumnezeu, iar oamenii nu au deloc de ales!” Imediat ce aveți părtășie despre adevăr sau despre faptul că este necesar să coopereze armonios, să caute intențiile lui Dumnezeu și să acționeze conform adevărurilor-principii în îndatoririle lor, ei simt repulsie extremă și nu sunt dispuși să asculte. Chiar dacă ascultă fără tragere de inimă, nu pot sta într-un loc și dacă reușesc cumva să stea într-un loc, aproape sigur au adormit. Când aveți părtășie despre adevăr și despre urmarea principiilor în gestionarea chestiunilor, li se face somn și ațipesc. După o perioadă fără părtășie despre adevăr, fără emondare, devin plini de energie. Acționează nechibzuit și nesăbuit, iau decizii unilaterale și cu o mână se agață de reputație, iar cu cealaltă de statut. Se dau în spectacol mai mult decât oricine altcineva și provoacă tot felul de necazuri. Toți acești oameni sunt antihriști; toți se împotrivesc lui Dumnezeu și pot face mari necazuri în orice clipă.

Oricine are natura antihriștilor ar trebui să fie clasificat drept antihrist. Când vor să acționeze unilateral, ar trebui să fie împiedicați și opriți; asta fără îndoială. Unii ar putea spune: „Dacă nu-i putem opri? Ce ar trebui să facem?” Vă voi spune o modalitate sigură de a-i opri, cu o singură propoziție. Când întâlnești o astfel de situație, pur și simplu spune: „Dacă nu mai acționezi nesăbuit, luând decizii unilaterale și având ultimul cuvânt, vei muri?” Cum sună? (Sună bine.) Credeți că un antihrist chiar ar putea să moară dacă este împiedicat să acționeze unilateral? (Da.) Cum ați ajuns la acest „da”? (Așa sunt antihriștii în esența lor; dacă nu pot acționa unilateral, se simt nefericiți și nu pot continua să trăiască.) Exact, întocmai așa sunt în esența lor și, dacă nu pot să acționeze în felul acesta, se simt nefericiți. Așadar, sunt normali acești oameni? (Nu.) Nu sunt normali. Cum ar gândi o persoană normală? „Dacă nu pot să acționez unilateral, atunci pur și simplu voi renunța la asta; ce-i atât de dificil? Asta chiar îmi face viața mai ușoară!” Așa ar gândi o persoană normală, dar un antihrist se va simți nefericit dacă nu-l lași să acționeze astfel. Nu cumva sălășluiește un diavol în el? (Ba da.) Așadar, dacă nu-l lași să acționeze unilateral se poate simți ca și cum ar fi pe moarte. Ce înseamnă „moarte”? Înseamnă că diavolul îl chinuie și-i tulbură inima, făcându-l să se simtă incapabil să suporte sau să continue să trăiască, ca și cum ar fi în pragul morții; asta înseamnă. În cazul antihriștilor, al oamenilor răi și al acelor diavoli care caută să tulbure lucrarea casei lui Dumnezeu, să le spui această singură propoziție este mai eficient decât să discuți orice adevăr cu ei. Această singură afirmație este folositoare asupra unor oameni precum antihriștii, asupra oamenilor răi și a diavolilor, care tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu. Este folositor să le spui adevărul acestor oameni? (Nu, nu este.) „Trebuie să cooperezi armonios și să-ți faci datoria și să te ocupi de chestiuni conform adevărurilor-principii” – felul acesta de cuvinte au fost rostite mulți ani; există cineva care nu le înțelege sau nu și le amintește? N-ar trebui să existe. Atunci de ce unii oameni acționează în continuare unilateral? Asta poate să însemne un singur lucru: nu se controlează; nu sunt oameni normali. Mințile și inimile lor nu-i pot conduce; există altceva în ei care îi conduce, cerându-le violent și cu forța să acționeze în acest mod, tocmai pentru a perturba și tulbura lucrarea casei lui Dumnezeu, pentru a dăuna lucrării casei lui Dumnezeu și a provoca pierderi intereselor casei lui Dumnezeu. Cine ar putea face astfel de lucruri? Numai satanele și diavolii. Cei care Îl urmează pe Dumnezeu, oamenii normali, adevăratele ființe create, nu ar avea motivația pentru a face astfel de lucruri; doar satanele și diavolii au motivația și fac aceste lucruri în mod deliberat. V-ați amintit această afirmație? (Da.) Atunci, vom încheia aici părtășia noastră de azi. Cu bine!

29 februarie 2020