Antihriștii cred în Dumnezeu pentru a câștiga binecuvântări. Ei nu sunt niciodată preocupați de lucruri legate de casa lui Dumnezeu sau de interesele Lui. Orice fac trebuie să se învârtă în jurul intereselor personale. Dacă lucrarea casei lui Dumnezeu nu le implică interesele personale, pur și simplu nu le pasă și nu se interesează de ea. Cât de egoiști trebuie să fie! Când anumiți antihriști îndeplineau rolul de conducători, marele balaur roșu a jefuit cantități mari de jertfe care se aflau sub supravegherea lor, iar o cantitate uimitoare s-a pierdut. Însă acești antihriști nu s-au învinovățit deloc. După aceea, chiar au spus: „Nu este doar responsabilitatea mea: cum să fie numai vina mea? În plus, acest tip de situație este inevitabilă.” N-au avut deloc remușcări, au aruncat vina asupra altor oameni și, plini de scuze, au încercat să se apere. Ce fel de lucruri sunt aceștia? Oare astfel de oameni nu ar trebui să fie excluși? Nu ar trebui să fie blestemați și pedepsiți? (Ba da.) După ce au comis o greșeală atât de importantă, acești antihriști nu au avut deloc remușcări! Ce manifestări ar avea o persoană normală, o persoană cu umanitate, o persoană care este loială lui Dumnezeu sau o persoană cu o inimă cu frică de Dumnezeu, dacă neglijența ei ar fi dus la înhățarea bunurilor casei lui Dumnezeu de către marele balaur roșu? (Ar avea remușcări, s-ar învinovăți și, în inima ei, ar simți că nu și-a îndeplinit datoria cum se cuvine.) Ce ar face în continuare? S-ar gândi la o cale să se revanșeze. În adâncul inimii, s-ar simți îndatorată și ar avea remușcări; orice ar spune ceilalți, nu s-ar plânge nici măcar cu o vorbă, nu s-ar apăra. Ar recunoaște că a fost neglijența sa, fărădelegea sa. Ar accepta orice i-ar spune Dumnezeu și orice mod în care casa lui Dumnezeu ar hotărî să o trateze. Așadar, de ce nu acceptă antihriștii asta? De ce sunt extrem de nemulțumiți după ce sunt excluși? Asta dezvăluie natura antihriștilor. Acești antihriști au provocat pierderi însemnate lucrării casei lui Dumnezeu, multe eforturi din partea celorlalți au fost irosite pentru că și-au neglijat îndatoririle și multe jertfe au fost luate de marele balaur roșu, totuși ei nu se simt vinovați sau datori și chiar se apără. Când casa lui Dumnezeu s-a ocupat de ei, au refuzat să se supună și și-au răspândit sfidarea peste tot. Ce fel de lucruri sunt ei? Nu înseamnă asta că se joacă cu moartea? (Ba da.) Înseamnă că se joacă cu moartea. Uitându-ne la sufletul antihriștilor, natura-esența lor este de a fi ostili față de adevăr și de Dumnezeu. Le lipsește umanitatea; sunt demoni vii, satane, fiare în veșminte omenești. Când oamenii care au umanitate fac o greșeală minoră sau spun ceva greșit, își fac reproșuri. Însă demonii vii, antihriștii, nu simt asta. Chiar după ce au comis o greșeală atât de gravă, acei antihriști nu și-au făcut deloc reproșuri și chiar au încercat să se apere. Așadar, pentru ei, ce este adevărul? Recunosc adevărul în inimile lor? Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și Dumnezeu este adevărul – recunosc acest fapt? (Nu-l recunosc.) În mod clar nu-l recunosc. În inimile lor, consideră că ei sunt adevărul, că ei sunt Dumnezeu; cred că, în afară de ei, nu există niciun alt Dumnezeu. Nu sunt ei diavoli? (Ba da.) Aceștia sunt diavoli, diavoli tipici. Antihriștii nu se interesează deloc de resursele bisericii, nici nu fac rânduieli specifice pentru acestea. Însă, dacă se întâmplă să aibă ei înșiși un lucru prețios, poți fi sigur că vor avea mare grijă de el. Nu vor dezvălui niciun cuvânt despre el, nici măcar atunci când vorbesc în somn și nu ți-ar spune nici dacă i-ai bate. Îl păzesc extraordinar de bine. Totuși, când vine vorba de resursele casei lui Dumnezeu, atitudinea lor este complet diferită. De fapt, au acest fel de atitudine: „Ce legătură are cu mine? Nu ajung să mă bucur de acea resursă și nu-mi aparține. Chiar dacă am mare grijă de ea, s-ar putea să fie dată altcuiva! Ce rost are s-o păzesc atât de bine?” Nu consideră că această chestiune este datoria lor. Nu este aceasta o lipsă de umanitate? (Ba da.) Este o manifestare a lipsei de umanitate. Ce înseamnă? Înseamnă că nimeni nu se poate baza pe tine. Dumnezeu ți-a încredințat această lucrare și ți-a dat îndatoririle pe care ar trebui să le îndeplinești – asta face parte din munca ta. Se cuvine să te ocupi cum trebuie de aceste chestiuni, ducându-le la bun sfârșit una câte una, urmând principiile cerute de Dumnezeu și rânduielile casei lui Dumnezeu și rânduindu-le cum se cuvine, iar apoi responsabilitatea ta va fi îndeplinită. Însă au antihriștii acest mod de gândire sau această idee? (Nu, nu au.) Deloc. Aceasta este o lipsă completă de umanitate. Care este manifestarea specifică a lipsei de umanitate? Să nu-ți pese dacă ai conștiință sau rațiune și să fii egoist și josnic, să nu fii demn de încredere, oamenii să nu se poată baza pe tine și să nu fii vrednic să ți se încredințeze nimic.

Când vine vorba de chestiuni legate de personalul din cadrul bisericii, cum ar fi ce lucrare este făcută de către cine și unde, dacă o face cum se cuvine, dacă-și îndeplinește eficient datoria, dacă au apărut cazuri de perturbări sau tulburări sau care este reacția fraților și surorilor, antihriștii nu se interesează niciodată în detaliu și nu fac rânduieli privind lucrurile acestea. De exemplu, când casa lui Dumnezeu le cere să furnizeze diverse tipuri de persoane talentate, antihriștii doar aruncă o privire peste scrisorile de recomandare ale acestora, fără să afle sau să se intereseze în mod specific de situațiile lor – de exemplu, dacă aceste persoane au o bază în credința lor, cum este umanitatea lor, dacă pot accepta adevărul, dacă talentele și aptitudinile lor tehnice individuale sunt la înălțimea standardelor cerute de casa lui Dumnezeu și dacă sunt potrivite pentru a fi cultivate și pentru a-și asuma îndatoriri importante. Antihriștii doar fac lucrurile de mântuială în privința asta, prefăcându-se, aruncând repede o privire peste scrisorile de recomandare și cu asta basta. De fapt, nu interacționează niciodată cu persoanele furnizate, nici nu caută să le înțeleagă în amănunt sau temeinic. Drept urmare, majoritatea oamenilor pe care îi selectează ajung să fie eliminați, pentru că nu au reușit să-și îndeplinească îndatoririle sau nu s-au ocupat de lucrarea care le revine. Cum privesc antihriștii această situație? „Nu am fost promovat să fac aceste îndatoriri; nu sunt implicat în ele. Ce contează cine merge? Atât timp cât aprob recomandările și le furnizez acești oameni, înseamnă că-mi fac treaba. În plus, persoanele care au fost promovate îmi vor fi datoare cu o favoare. Dacă sunt sau nu potrivite pentru cultivare nu este treaba mea.” Dacă antihriștii furnizează persoane nepotrivite, provocând întârzieri lucrării casei lui Dumnezeu, au vreo responsabilitate? (Da.) Au multă responsabilitate, dar aceste creaturi diavolești nu fac nicio verificare. Unii spun: „În anumite locuri cu medii dificile, nu putem interacționa cu oamenii față în față. Cum putem să-i verificăm?” Indiferent cât de dificil este mediul, tot există metode și abordări pentru a gestiona aceste chestiuni. Depinde dacă ești responsabil și implicat cu sinceritate. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Dacă îți oferi loialitatea și responsabilitatea, atunci, chiar dacă finalul nu este ideal, Dumnezeu scrutează și știe acest lucru, iar responsabilitatea nu va fi a ta. Însă, dacă nu-ți oferi loialitatea și responsabilitatea, atunci, chiar dacă totul merge bine și, în final, nu există consecințe, Dumnezeu va scruta asta. Natura acestor două abordări este diferită, iar Dumnezeu le va trata diferit. De asemenea, antihriștii complotează când vine vorba de furnizarea oamenilor, au și motive care sunt egoiste și josnice și le lipsește loialitatea. Indiferent ce fac, antihriștii au propriile calcule și nu respectă principiile. În plus, ca lucrarea concretă să fie făcută bine, trebuie să-și facă apariția în public, să călătorească încoace și încolo pentru a se întâlni cu mai mulți oameni, să îndure greutăți și să-și asume riscuri. Imediat ce un lucru are legătură cu problema propriei siguranțe, antihriștii încep din nou să calculeze, iar natura lor este dezvăluită. Ce se dezvăluie? Ei cred că a interacționa cu prea mulți oameni este un risc pentru siguranța lor și că nu pot intra în contact cu oamenii la întâmplare. Antihriștii nu interacționează cu aceia cu care ar trebui și nu se întâlnesc cu nimeni, în schimb, găsesc un adăpost sigur în care să stea, ascunzându-se și făcând doar sarcini simple și nimic mai mult. Cât despre cât de bine sunt făcute alte aspecte ale lucrării, dacă există oameni care provoacă perturbări sau dacă sunt distribuite rânduielile de lucru, diverse cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu sau predici înregistrate, antihriștii nu fac niciodată rânduieli specifice, nici nu se interesează de aceste lucruri. Asta nu înseamnă că trebuie să-și asume riscuri, să-și facă apariția în public sau să întâmpine necazuri pentru a fi considerați loiali. Care este problema aici? Cine poate explica? (Când au început lucrarea aceasta, nu s-au gândit niciodată cum să o facă bine sau dacă personalul recomandat era potrivit și nu au acționat niciodată din toată inima, nici nu și-au îndeplinit responsabilitatea. Nu s-au gândit niciodată la aceste lucruri.) Pur și simplu nu dau dovadă de loialitate. Natura modului în care lucrează oamenii cu loialitate față de Dumnezeu este diferită de cea a oamenilor fără loialitate. Când întâmpină chestiuni periculoase, cei cu loialitate sunt capabili să înfrunte pericolul și să-și facă lucrarea, folosindu-se de înțelepciune și metode de a implementa rânduielile de lucru. Totuși, antihriștii nu se implică în lucrări concrete, indiferent dacă există sau nu un pericol, iar rânduielile de lucru nu sunt niciodată implementate de ei. Asta este diferența. Antihriștii se pot interesa verbal de situația bisericii, de diverse sarcini și așa mai departe, dar chiar și întrebările lor sunt doar o formalitate, ei fac numai niște eforturi superficiale și nu sunt deloc meticuloși în privința asta. Din afară, poate părea că fac o lucrare concretă, dar în realitate nu înțeleg lucrarea, nu iau notițe, nu chibzuiesc la ea, nu se roagă și nu caută. Nu investesc energie ca să ia în considerare felul în care progresează diferite segmente ale lucrării, cine este responsabil pentru domeniile în care lucrurile nu sunt făcute bine, care conducători de biserică ar putea fi nepotriviți sau unde nu a fost implementată lucrarea. Nu țin cont de aceste lucruri, pur și simplu fac lucrurile mecanic și, atunci când identifică probleme, nu le rezolvă. Unii așa-ziși conducători doar adună oamenii pentru întruniri, se interesează de situație și analizează și cercetează lucrarea. Imediat ce este implicată o lucrare concretă pentru care este nevoie să sufere și să plătească un preț, care presupune să-și pună în pericol siguranța personală și care implică un anumit nivel de dificultate, ei nu o fac. În acel punct, încetează să lucreze, punând pe primul loc protecția personală. Chiar și atunci când recunosc probleme, nu fac rânduieli specifice. Dacă sunt renumiți pentru credința lor și sunt în pericol de a fi capturați, deleagă ei aceste sarcini altora? Nu, nu fac asta. Nu rânduiesc ca alții să facă aceste sarcini și asta este problema. Așadar, ce esență este dezvăluită de astfel de oameni? Le lipsește loialitatea, sunt egoiști și josnici și țin cont de propria siguranță în toate. Nu se interesează niciodată dacă rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu sunt implementate sau de progresul lucrării casei lui Dumnezeu și nu le pasă de aceste lucruri. Nu și-au oferit și nu-și arată loialitatea. Pentru ei, este suficient să facă lucrurile mecanic în privința acestor chestiuni; consideră că asta înseamnă că fac lucrarea. Dacă riscul este mic, s-ar putea să facă puțină lucrare, fără tragere de inimă. Însă dacă riscul este mare și există riscul să fie capturați, nu o vor face, indiferent cât de importantă este sarcina. Asta este esența antihriștilor. În adâncul inimii lor, atât timp cât interesele le sunt în siguranță, sunt capabili să vândă pe oricine. Interesele le sunt realizate cu prețul intereselor casei lui Dumnezeu; pentru ei, interesele lor sunt supreme. Pot antihriștii să fie loiali odată ce-și asumă o datorie? (Nu, nu pot.) Loialitatea este imposibilă pentru ei. Pot ei să țină cont de viețile și de siguranța fraților și surorilor lor? (Nu pot.) Când vine vorba de propria siguranță, antihriștii se vor proteja doar pe ei înșiși, împingându-și frații și surorile într-o groapă cu foc și folosindu-i drept pioni de sacrificiu. Aceasta este natura-esență a antihriștilor.

În afară de a ține cont de propria siguranță, la ce se mai gândesc anumiți antihriști? Ei spun: „În momentul acesta, mediul nostru nu este favorabil, așadar, hai să ne facem mai puțin apariția în public și să răspândim mai puțin Evanghelia. În felul acesta, este mai puțin probabil să fim prinși, iar lucrarea bisericii nu va fi distrusă. Dacă evităm să fim prinși, nu ne vom transforma în iude și atunci vom fi capabili să rămânem în viitor, nu-i așa?” Nu există antihriști care folosesc astfel de scuze ca să inducă în eroare frații și surorile? Unii antihriști se tem foarte mult de moarte și duc existențe abjecte; de asemenea, le plac reputația și statutul și sunt dispuși să-și asume roluri de conducere. Deși știu că: „Nu este ușor să-mi asum lucrarea unui conducător – dacă marele balaur roșu află că am fost făcut conducător, voi deveni faimos și s-ar putea să fiu pus pe lista celor căutați și, de îndată ce voi fi prins, viața îmi va fi în pericol”, pentru a se bucura de beneficiile statutului, nu țin cont de aceste pericole. Când slujesc drept conducători, le pasă numai de plăcerile trupești și nu se implică în lucrări concrete. În afară de faptul că se implică puțin în corespondența cu diverse biserici, nu fac nimic altceva. Se ascund într-un loc și nu se întâlnesc cu nimeni, rămânând izolați, iar frații și surorile nu știu cine este conducătorul lor – atât de mult se tem. Așadar, nu este corect să spunem că ei sunt conducători doar cu numele? (Ba da.) Nu se implică în nicio lucrare concretă în calitate de conducători; nu sunt preocupați decât să se ascundă. Când alții îi întreabă: „Cum este să fii conducător?” ei vor spune: „Sunt incredibil de ocupat și, pentru siguranță, trebuie să mă mut întruna. Acest mediu îmi provoacă atât de multă neliniște încât nu mă pot concentra asupra lucrării mele.” Au întotdeauna senzația că mulți ochi îi privesc și nu știu unde se pot ascunde în siguranță. În afară că se deghizează, se ascund în diferite locuri și nu rămân într-o singură locație, nu fac nicio lucrare concretă în fiecare zi. Există astfel de conducători? (Da.) Ce principii urmează ei? Acești oameni spun: „Un iepure viclean are trei vizuini. Ca iepurele să se păzească de atacul unui prădător, trebuie să pregătească trei vizuini în care să se ascundă. Dacă o persoană întâmpină pericolul și trebuie să scape, dar nu are unde să se ascundă, este acceptabil? Trebuie să învățăm de la iepuri! Animalele create ale lui dumnezeu au această capacitate de a supraviețui, iar oamenii ar trebui să învețe de la ele.” De când și-au asumat roluri de conducere, au ajuns să-și dea seama de această doctrină și chiar cred că au înțeles adevărul. De fapt, sunt extrem de înspăimântați. De îndată ce aud despre un conducător care a fost denunțat la poliție pentru că locul în care trăia era nesigur sau despre un conducător care a devenit o țintă a spionilor marelui balaur roșu, pentru că ieșea prea des să-și facă datoria și interacționa cu prea mulți oameni și cum acești oameni au ajuns să fie arestați și condamnați, se înspăimântă imediat. Se gândesc: „O, nu, oare eu voi fi următorul arestat? Trebuie să învăț din asta. Nu ar trebui să fiu prea activ. Dacă pot evita să fac o parte din lucrarea bisericii, nu o voi face. Dacă pot evita să-mi fac apariția în public, nu o voi face. Voi lucra cât de puțin posibil, voi evita să ies, voi evita să interacționez cu oamenii și mă voi asigura că nimeni nu știe că sunt conducător. În zilele noastre, cine-și poate permite să-i pese de altcineva? Doar a rămâne în viață este o provocare!” De când și-au asumat rolul de conducător, în afară de faptul că poartă o geantă și se ascund, nu fac nicio lucrare. Trăiesc cu sufletul la gură, cu teama constantă de a fi prinși și condamnați. Să presupunem că aud pe cineva spunând: „Dacă vei fi prins, vei fi ucis! Dacă nu ai fi conducător, dacă ai fi doar un credincios obișnuit, s-ar putea să fii eliberat după ce doar plătești o amendă mică, dar întrucât ești conducător, e greu de spus. Este prea periculos! Unii conducători sau lucrători care au fost prinși au refuzat să dea informații și au fost omorâți în bătaie de polițiști.” Odată ce aud despre cineva care a fost omorât în bătaie, frica lor se intensifică și devin și mai înspăimântați să lucreze. În fiecare zi, nu se gândesc decât cum să evite să fie prinși, cum să evite să-și facă apariția în public, cum să evite să fie supravegheați și cum să evite contactul cu frații și surorile lor. Își frământă mintea, gândindu-se la aceste lucruri și uită complet de îndatoririle lor. Sunt aceștia oameni loiali? Pot astfel de oameni să se ocupe de vreo lucrare? (Nu, nu pot.) Astfel de oameni sunt doar fricoși și nu-i putem eticheta categoric drept antihriști, doar pe baza acestei manifestări, dar care este natura acestei manifestări? Esența acestei manifestări este aceea a unui neîncrezător. Ei nu cred că Dumnezeu poate proteja siguranța oamenilor și cu siguranță nu cred că, dacă se dedică sacrificării pentru Dumnezeu înseamnă că se dedică adevărului și că acesta este un lucru pe care Dumnezeu îl aprobă. În inimile lor, nu se tem de Dumnezeu; se tem numai de Satana și de partidele politice ticăloase. Nu cred în existența lui Dumnezeu, nu cred că totul este în mâinile Lui și cu siguranță nu cred că Dumnezeu va aproba o persoană care sacrifică totul de dragul Lui și pentru a-I urma calea și a duce la bun sfârșit însărcinarea dată de El. Nu pot vedea nimic din toate astea. În ce cred ei? Cred că, dacă pică în mâinile marelui balaur roșu, vor avea un final prost, că ar putea fi condamnați sau chiar ar putea risca să-și piardă viețile. În inimile lor, țin cont doar de propria siguranță și nu de lucrarea bisericii. Nu sunt aceștia neîncrezători? (Ba da, sunt.) Ce spune Biblia? „Cel ce-și va pierde viața de dragul Meu, o va găsi” (Matei 10:39). Cred aceste cuvinte? (Nu, nu le cred.) Dacă li se cere să-și asume un risc în timp ce-și fac datoria, își vor dori să se ascundă și să nu lase pe nimeni să-i vadă – vor vrea să fie invizibili. Atât de mult se tem. Nu cred că Dumnezeu este sprijinul omului, că totul este în mâinile lui Dumnezeu, că dacă un lucru merge prost sau dacă sunt cu adevărat prinși, e permis de Dumnezeu și că oamenii ar trebui să aibă inimi supuse. Acești oameni nu au aceste inimi, această înțelegere sau această pregătire. Cred ei cu adevărat în Dumnezeu? (Nu, nu cred.) Nu este esența acestei manifestări aceea a unui neîncrezător? (Ba da.) Așa stau lucrurile. Astfel de oameni sunt extraordinar de fricoși, teribil de înspăimântați și se tem de suferința fizică și să nu li se întâmple ceva rău. Devin la fel de înfricoșați ca niște păsări sperioase și nu-și mai pot îndeplini lucrarea. Tipul de persoană despre care am vorbit mai devreme pur și simplu nu face nicio lucrare, chiar dacă este capabilă s-o facă. Chiar dacă știu că există o problemă, nu se ocupă de ea. Ei doar se protejează pe ei înșiși și sunt deosebit de egoiști și josnici. Ambele tipuri de oameni sunt neîncrezători. Primul tip este alunecos și trădător, speriat de greutăți și de oboseală, preocupat de trupul său și nu se implică în lucrări concrete. Al doilea tip este fricos și înspăimântat, nu îndrăznește să îndeplinească lucrări concrete și se teme să nu fie prins și persecutat de marele balaur roșu. Există o diferență între aceste două tipuri de oameni? (Da.)

Există exemple pe care le știți, despre felul în care antihriștii își protejează propria siguranță? (Dumnezeule, știu un astfel de exemplu. A fost o biserică în care oamenii au fost arestați de marele balaur roșu, pentru că era controlată de un antihrist care s-a dezlănțuit făcând lucruri rele, iar conducătorii, diaconii și câțiva frați și surori au fost arestați cu toții. Pe atunci, antihristul se temea să nu fie prins. Fără să facă rânduieli pentru lucrarea de a gestiona consecințele, s-a ascuns într-un loc izolat. Ba chiar a refuzat să stea cu o familie-gazdă și a insistat, în schimb, să folosească jertfe ca să închirieze o locuință. Întrucât nu a făcut rânduieli potrivite pentru lucrarea ulterioară și nu a eliminat cu promptitudine pericolele ascunse, mai mulți frați și surori au fost atunci arestați, iar lucrarea bisericii a fost forțată să se oprească. Este clar că antihriștii sunt extraordinar de egoiști și josnici. În momente critice, ei își apără doar propriile interese și nu protejează deloc interesele casei lui Dumnezeu.) Antihriștii sunt extrem de egoiști și josnici. Nu au credință adevărată în Dumnezeu, cu atât mai puțin loialitate față de El; când întâmpină o problemă, se protejează și se apără doar pe ei înșiși. Pentru ei, nimic nu este mai important decât propria siguranță. Atât timp cât pot să trăiască și nu vor fi arestați, nu le pasă cât rău este făcut lucrării bisericii. Acești oameni sunt extrem de egoiști, nu se gândesc deloc la frați și la surori sau la lucrarea bisericii, se gândesc doar la propria siguranță. Sunt antihriști. Așadar, când astfel de lucruri li se întâmplă celor care sunt loiali lui Dumnezeu și au credință adevărată în El, cum le gestionează? Care este diferența între ceea ce fac ei și ceea ce fac antihriștii? (Când astfel de lucruri li se întâmplă celor care Îi sunt loiali lui Dumnezeu, ei se vor gândi la o modalitate de a păzi interesele casei lui Dumnezeu, de a împiedica pierderile aduse jertfelor lui Dumnezeu și vor face rânduielile necesare pentru conducători și lucrători, precum și pentru frați și surori, pentru a reduce la minimum pierderile. Între timp, antihriștii se asigură că ei sunt mai întâi protejați. Nu sunt preocupați de lucrarea bisericii sau de siguranța aleșilor lui Dumnezeu, iar atunci când biserica se confruntă cu arestări, asta rezultă într-o pierdere pentru lucrarea bisericii.) Antihriștii abandonează lucrarea bisericii și jertfele lui Dumnezeu și nu rânduiesc ca oamenii să se ocupe de consecințe. E ca și cum i-ar permite marelui balaur roșu să confiște jertfele lui Dumnezeu și să-i captureze pe aleșii Lui. Nu este aceasta o trădare ascunsă a jertfelor lui Dumnezeu și a aleșilor Lui? Când aceia care sunt loiali lui Dumnezeu știu clar că un mediu este periculos, ei tot înfruntă riscul de a face lucrarea de gestionare a consecințelor și reduc la minimum pierderile casei lui Dumnezeu, înainte de a se retrage ei înșiși. Ei nu dau prioritate propriei siguranțe. Spune-Mi, în această țară ticăloasă a marelui balaur roșu, cine s-ar putea asigura că nu există niciun pericol în a crede în Dumnezeu și a face o datorie? Indiferent de datoria pe care și-o asumă o persoană, aceasta implică un oarecare risc – totuși, îndeplinirea datoriei reprezintă însărcinarea dată de Dumnezeu și, în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu, o persoană trebuie să-și asume riscul de a-și face datoria. Ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și este nevoie să ia măsuri pentru a-și asigura securitatea, dar nu ar trebui să pună siguranța personală pe primul loc. Ar trebui să țină cont de intențiile lui Dumnezeu, punând pe primul loc lucrarea casei Sale și răspândirea Evangheliei. Ceea ce contează cel mai mult este să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu, iar acest lucru este prioritar. Antihriștii pun pe primul loc propria lor siguranță; ei cred că nimic altceva nu are legătură cu ei. Nu le pasă când altcineva pățește ceva, indiferent cine ar putea fi. Atât timp cât nu li se întâmplă nimic rău antihriștilor înșiși, ei se simt împăcați. Sunt lipsiți de orice loialitate, fapt care e determinat de natura-esență a antihriștilor. În mediul din China continentală, este posibil să eviți să-ți asumi riscuri și să te asiguri că nu se va întâmpla nimic rău în timp ce-ți faci datoria? Nici cea mai precaută persoană nu poate garanta asta, însă precauția este necesară. Să fii bine pregătit dinainte va îmbunătăți puțin situația și poate ajuta la reducerea la minimum a pierderilor când ceva merge prost. Dacă nu există nicio pregătire, pierderile vor fi substanțiale. Puteți vedea clar diferența dintre aceste două situații? Prin urmare, indiferent dacă are legătură cu întrunirile sau cu îndeplinirea oricărui fel de datorie, cel mai bine este să fii precaut și e necesar să iei anumite măsuri de precauție. Când o persoană loială își îndeplinește datoria, poate gândi puțin mai cuprinzător și mai amănunțit. Vrea să rânduiască aceste lucruri atât cât poate de bine, astfel încât, dacă un lucru merge prost, pierderile să fie reduse la minimum. Simte că trebuie să obțină acest rezultat. O persoană lipsită de loialitate nu ține cont de aceste lucruri. Crede că ele nu contează și nu le tratează ca pe responsabilitatea sau datoria ei. Când ceva merge prost, nu se simte deloc vinovată. Aceasta este o manifestare a unei lipse de loialitate. Antihriștii nu dau deloc dovadă de loialitate față de Dumnezeu. Când li se repartizează lucrări, le acceptă destul de bucuroși și fac câteva declarații frumoase, dar când vine pericolul, ei fug cel mai repede; sunt primii care fug, primii care scapă. Asta arată că egoismul și josnicia lor sunt deosebit de grave. Nu au deloc simțul răspunderii sau al loialității. Când înfruntă o problemă, știu numai cum să fugă și să se ascundă și se gândesc numai cum să se protejeze pe sine, fără să țină cont niciodată de responsabilitățile sau îndatoririle lor. Pentru siguranța personală, antihriștii își arată în mod constant natura egoistă și josnică. Nu pun pe primul loc lucrarea casei lui Dumnezeu sau propriile îndatoriri, cu atât mai puțin interesele casei lui Dumnezeu. În schimb, pun pe primul loc propria siguranță.

Subsecțiunea despre care tocmai am avut părtășie nu are legătură cu al nouălea punct din diversele manifestări ale antihriștilor – nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar trădează aceste interese, dându-le la schimb pentru gloria personală? (Ba da.) Pentru a se proteja, pentru a evita pericolul și suferința fizică, antihriștii adoptă o atitudine superficială față de lucrarea casei lui Dumnezeu și de propriile îndatoriri. Ocupă funcții fără să lucreze cu adevărat. Nu înseamnă asta că vând interesele casei lui Dumnezeu? Nu înseamnă că nu țin cont de interesele casei lui Dumnezeu, de lucrarea lui Dumnezeu și de propriile responsabilități, în schimbul siguranței personale? (Ba da.) Manifestările pe care le-am disecat în această subsecțiune expun pe deplin esența egoistă și josnică a antihriștilor. Despre ce am avut părtășie în primul rând aici? Antihriștii, de teamă să nu intre în necazuri și ca să se protejeze, nu-și îndeplinesc îndatoririle și nu-I arată deloc loialitate lui Dumnezeu. Există vreo urmă de adevăr-realitate în această manifestare? Nu este o pierdere a conștiinței și a rațiunii? Aceasta este o lipsă completă de umanitate!

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.