După toate aparențele, cuvintele antihriștilor par deosebit de amabile, cultivate și distinse. Indiferent cine încalcă principiile sau perturbă și tulbură lucrarea bisericii, antihriștii nu dau în vileag acești oameni și nici nu-i critică; se fac că nu văd, lăsând oamenii să creadă că sunt mărinimoși în toate privințele. Indiferent ce corupții dezvăluie oamenii și ce fapte rele fac, antihriștii sunt înțelegători și toleranți. Ei nu se enervează și nu se înfurie, nu se vor supăra și nu vor da vina pe oameni atunci când fac ceva greșit și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu. Indiferent cine săvârșește răul și perturbă lucrarea bisericii, ei nu acordă atenție, de parcă acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu ei și nu vor jigni niciodată oamenii din cauza asta. Ce îi preocupă cel mai mult pe antihriști? Câți oameni îi admiră și câți oameni îi văd când suferă și îi laudă pentru asta. Antihriștii cred că suferința nu trebuie să fie niciodată în zadar; indiferent de greutățile pe care le îndură, de prețul pe care îl plătesc, de faptele bune pe care le fac, de cât de grijulii, de atenți și de iubitori sunt față de ceilalți, toate acestea trebuie realizate în fața altora, ca să le vadă mai mulți oameni. Și care este scopul lor când acționează astfel? De a le intra în grații oamenilor, de a face mai mulți oameni să le aprobe, în inimile lor, acțiunile, conduita și caracterul, dându-le aprobarea lor. Există chiar și antihriști care încearcă să-și stabilească o imagine despre ei înșiși ca fiind „o persoană bună” prin acest comportament exterior bun, astfel încât mai mulți oameni să vină la ei în căutarea ajutorului. De exemplu, cineva devine slab și crede că majoritatea oamenilor sunt lipsiți de iubire, că sunt foarte egoiști și că nu le place să-i ajute pe ceilalți și nu sunt buni la inimă și apoi se gândesc la acea „persoană bună”, care de fapt este un antihrist sau, cineva întâmpină o dificultate în lucrarea sa și nu știe cum s-o rezolve. Nu se poate gândi la nimeni care îl poate ajuta și prima persoană la care se gândește este această „persoană bună”, care de fapt este un antihrist. Cineva nu vrea să-și mai facă datoria, vrea să urmărească lumea, puterea și bogățiile și să-și trăiască viața și, chiar dacă devine foarte negativ și slab, nu se roagă lui Dumnezeu, nici nu are părtășie cu nimeni și, în această situație, se gândește la acea „persoană bună”, care de fapt este un antihrist. Pe măsură ce lucrurile continuă în felul acesta, acești oameni nu se roagă la Dumnezeu, nici nu-I mai citesc cuvintele atunci când întâmpină probleme, vrând, în schimb, să se bazeze pentru ajutor pe această „persoană bună”, care este de fapt un antihrist. Își deschid inimile și îi spun ce au pe suflet numai acestei persoane care caută să le facă pe plac oamenilor, cerându-i să le rezolve dificultățile; susțin și urmează acest antihrist. Și nu este astfel realizat obiectivul antihristului? Când antihristul și-a realizat obiectivul, oare statutul lui în biserică nu devine mai înalt decât cel al oamenilor obișnuiți? Iar atunci când poate fi numărul unu și devine o persoană importantă în biserică, oare este cu adevărat satisfăcut? Nu, nu este. Ce scop vrea să îndeplinească? Vrea să determine mai mulți oameni să-l aprobe, să-l stimeze mult și să-l venereze, să aibă un loc în inimile oamenilor și mai ales să-i facă pe aceștia să-l admire, să se bazeze pe el și să-l urmeze atunci când întâmpină dificultăți în credința lor în Dumnezeu și nu au la cine să apeleze. Acest lucru este mult mai grav decât faptul că antihristul vrea să fie numărul unu și o persoană importantă în biserică. Ce e atât de grav în legătură cu acest lucru? (Concurează cu Dumnezeu pentru a avea un loc în inimile oamenilor. Vrea să-L înlocuiască direct pe Dumnezeu.) (Astfel de oameni sunt dificil de deslușit. Folosesc comportamente care par bune pentru a-i induce în eroare pe ceilalți, ceea ce îi face pe aceștia să nu mai caute adevărul în cuvintele lui Dumnezeu, nici să nu aibă părtășie despre adevăr când au o problemă, ci, în schimb, să depindă de acești antihriști și să-i admire, făcându-i să le rezolve problemele și considerând cuvintele lor ca fiind adevărul, ceea ce-i face pe acești oameni să se îndepărteze tot mai mult de Dumnezeu. Aceasta este o metodă mai vicleană și mai malițioasă.) Așa e, cu toții ați înțeles și ați menționat punctul important, și anume că antihriștii au un loc și prind rădăcini în inimile oamenilor și vor să ia locul lui Dumnezeu. Cineva spune: „Dacă mă duc să-L caut pe Dumnezeu, nu-L pot găsi; nu-L pot vedea. Dacă Îi caut cuvintele lui Dumnezeu, cartea este foarte groasă, sunt prea multe cuvinte și e greu să găsesc răspunsuri. Dacă, însă, merg la această persoană, atunci primesc răspunsuri imediat; este deopotrivă convenabil și benefic.” Vezi tu, acțiunile lor i-au făcut deja pe oameni nu numai să-i venereze în inimile lor, ci și să le păstreze un loc acolo. Vor să ia locul lui Dumnezeu – acesta este obiectivul antihriștilor când fac aceste lucruri. Este evident că, făcând aceste lucruri, antihristul a obținut deja succesul inițial; există deja un loc pentru acest antihrist în inimile acestor oameni lipsiți de discernământ, iar unii deja îl venerează și îl admiră. Acesta este obiectivul pe care vrea să-l realizeze antihristul. Dacă cineva are o problemă și se roagă lui Dumnezeu în loc să caute antihristul, acesta este nemulțumit și se gândește: „De ce te duci mereu la dumnezeu? De ce te gândești mereu la dumnezeu? De ce nu mă vezi, nici nu te gândești la mine? Sunt atât de smerit și răbdător, sunt capabil să renunț la lucruri și să mă sacrific atât de mult și dau de pomană, deci de ce nu vii la mine? Te ajut atât de mult. De ce nu ai deloc conștiință?” Este nefericit, supărat și mânios – mânios pe acea persoană și pe Dumnezeu. Pentru a-și îndeplini obiectivul final, continuă să se prefacă, continuă să dea de pomană și rămâne răbdător și tolerant, pare smerit, vorbește cu bunăvoință, nu-i rănește niciodată pe ceilalți și adesea îi consolează pe oameni când încearcă să se cunoască pe ei înșiși. Cineva spune: „Sunt răzvrătit; sunt un diavol și o satană.” El răspunde: „Nu ești un diavol sau o satană. Aceasta este doar o problemă minoră. Nu mai fi atât de aspru cu tine și nu te subestima. Dumnezeu ne-a înălțat; nu suntem oameni obișnuiți și nu trebuie să te subapreciezi. Ești mult mai bun decât mine; sunt mai corupt decât tine. Dacă tu ești un diavol, atunci eu sunt un diavol ticălos. Dacă tu ești un diavol ticălos, atunci eu trebuie să mă duc jos, în iad, și să sufăr pierzania.” Așa îi ajută pe oameni. Dacă cineva recunoaște că a provocat o pierdere intereselor casei lui Dumnezeu sau lucrării bisericii, antihristul îi spune: „Să provoci o pierdere lucrării bisericii în timp ce-ți faci datoria și să te rătăcești puțin nu-i mare lucru. În trecut, am provocat pierderi mult mai mari decât cele provocate de tine și am mers pe căi mult mai strâmbe. Pe viitor, pur și simplu schimbă felul în care faci lucrurile, nu este o problemă. Dacă simți că te mustră conștiința, am niște bani și voi compensa pierderea pentru tine, așa că nu fi supărat. Dacă ai vreo problemă în viitor, vino la mine și voi face tot posibilul să te ajut și, orice pot face, voi face imediat.” Are acest simț al „loialității personale”, dar, de fapt, pentru ce face asta? Chiar te ajută? Îți face rău, te conduce într-o prăpastie – ai căzut în ispita Satanei. Îți sapă groapa și tu sari direct în ea; cazi în capcană și tot crezi că e grozav acolo, și ești distrus de acest antihrist, fără ca măcar să știi – ce prostie! Acesta este modul în care Satana și antihriștii îi tratează, îi induc în eroare și îi rănesc pe oameni. Antihristul spune: „E în regulă dacă ții cont doar puțin de interesele casei lui dumnezeu și ești puțin precaut pe viitor. Această chestiune poate fi îndreptată, nimeni nu ar face asta dinadins. Cine dintre noi poate fi o persoană perfectă? Niciunul dintre noi nu este perfect; toți suntem corupți. Înainte, am fost mult mai rău decât tine. În viitor, hai să ne impulsionăm unul pe celălalt. În plus, chiar și în cazul în care casa lui dumnezeu suferă unele pierderi, dumnezeu nu și le va aminti. Dumnezeu este foarte iertător și tolerant față de om. Dacă noi ne putem arăta toleranță unul celuilalt, dumnezeu nu trebuie să fie și mai capabil de toleranță? Dacă dumnezeu spune că nu-și va aminti fărădelegile noastre, atunci nu vom mai avea nicio fărădelege.” Indiferent cât de mare ar putea fi greșeala făcută de cineva, antihristul doar o minimalizează printr-o glumă și trece peste ea, arătând ce inimă mare are și cât de binevoitor, grozav și tolerant este. În schimb, asta îi face pe oameni să creadă în mod greșit că Dumnezeu dă mereu în vileag oamenii în cuvântările Lui, făcând mereu caz cu privire la firile corupte ale oamenilor și căutându-le mereu nod în papură. Dacă o persoană a comis o fărădelege sau s-a răzvrătit, Dumnezeu o emondează, o judecă și o mustră și pare că este nepăsător față de oameni. Antihristul însă, poate să-i tolereze și să-i ierte pe oameni în toate situațiile; este grozav și foarte respectat. Nu așa stau lucrurile? De asemenea, există unii antihriști care spun: „Non-credincioșii au această zicală: «Într-o gospodărie mare, cu multe bunuri, puțină risipă nu înseamnă nimic.» Casa lui dumnezeu este foarte mare, iar dumnezeu acordă binecuvântări îmbelșugate. Nu-i nimic dacă ești puțin risipitor; dumnezeu ne dăruiește atât de mult. Oare nu am risipit mult? Și ce ne-a făcut dumnezeu? Oare dumnezeu nu a tolerat totul? Omul este slab și corupt, iar dumnezeu a văzut asta demult, așadar, dacă a văzut asta, de ce nu ne pedepsește? Asta dovedește că dumnezeu e răbdător și milos!” Cum pot spune așa ceva? Folosesc cuvinte care par corecte și sunt în conformitate cu noțiunile oamenilor, ca să-i inducă în eroare și să-i facă să cadă în ispită, ca să le tulbure viziunea, să-i îndrume greșit și să-i facă să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu, astfel încât să nu aibă nici cea mai mică dorință sau voință să I se supună. Instigați, induși în eroare și îndrumați greșit de antihriști, oamenii își pierd puțina conștiință pe care o au și încep cu toții să asculte de antihriști și să li se supună.

Antihriștii se pricep în special la prefăcătorie când sunt în preajma altor oameni. Întocmai ca fariseii, la prima vedere, par să fie foarte toleranți cu oamenii și răbdători, smeriți și binevoitori – par foarte îngăduitori și toleranți cu toată lumea. Când se ocupă de probleme, arată mereu cât de incredibil de toleranți sunt față de oameni, având statutul pe care îl au, și, în toate privințele, par mărinimoși și deschiși la minte, fără să fie pretențioși față de ceilalți și arătându-le oamenilor cât de grozavi și amabili sunt. În realitate, antihriștii au de fapt aceste esențe? Acționează pentru binele celorlalți, sunt toleranți cu oamenii și îi pot ajuta în toate situațiile, dar care este motivul lor ascuns pentru care fac aceste lucruri? Ar mai face aceste lucruri dacă nu ar încerca să câștige oamenii de partea lor și să le intre în grații? Chiar așa sunt antihriștii în spatele ușilor închise? Chiar sunt așa cum par când sunt în preajma altor oameni – smeriți și răbdători, toleranți față de ceilalți și ajutându-i cu iubire? Au o asemenea esență și o asemenea fire? Acesta este caracterul lor? Deloc. Tot ce fac este prefăcătorie și ca să inducă oamenii în eroare și să le intre în grații, astfel încât chiar mai mulți oameni să ajungă să aibă o impresie favorabilă despre ei în inimile lor, să se gândească mai întâi la ei și să le ceară ajutorul când au o problemă. Pentru a realiza acest obiectiv, antihriștii uneltesc voit ca să se fălească în preajma celorlalți, să spună și să facă lucruri corecte. Înainte să vorbească, cine știe de câte ori își vor filtra sau prelucra cuvintele în mintea lor? Vor unelti și își vor frământa creierii în mod voit, reflectând asupra formulării, a expresiilor, a tonalității, a vocii și chiar a felului de a-i privi pe oameni și a tonului cu care vorbesc. Se vor gândi cu cine vorbesc, dacă acea persoană este bătrână sau tânără, dacă statutul ei este mai înalt sau mai umil decât al lor, dacă acea persoană îi stimează foarte mult, dacă le poartă pică în secret, dacă personalitatea ei este compatibilă cu a lor, ce datorie face acea persoană și care este poziția ei în biserică și în inimile fraților și surorilor lor. Vor observa cu grijă aceste lucruri și vor chibzui cu atenție la ele și, după ce vor medita la ele, vor găsi căi de a aborda tot felul de oameni. Indiferent de modul în care antihriștii tratează feluri diferite de oameni, ținta lor nu este decât să-i facă pe aceștia să-i stimeze foarte mult, să nu-i mai considere egalii lor, ci, în schimb, să-i admire, să facă și mai mulți oameni să-i prețuiască în mod deosebit și să-i admire atunci când vorbesc, să-i sprijine și să-i urmeze când fac ceva, să-i ierte și să-i apere când fac o greșeală și să aibă chiar mai mulți oameni care să lupte pentru ei, să se plângă cu amărăciune în numele lor și să ia atitudine ca să se certe cu Dumnezeu și să I se opună când sunt dați în vileag și respinși. Când pierd puterea, pot avea foarte mulți oameni care să-i ajute, să-și exprime sprijinul față de ei și să le țină partea, ceea ce arată că statutul și puterea pe care antihriștii au uneltit voit pentru a le câștiga în biserică au prins rădăcini în adâncul inimilor oamenilor și că „efortul lor minuțios” nu a fost în zadar.

Antihriștii se străduiesc să-și gestioneze și să-și abordeze cât pot de bine statutul, prestigiul, reputația și autoritatea printre oameni – nu vor trage chiulul, nu vor fi blânzi și cu atât mai puțin vor fi neglijenți. Observă privirea din ochii tuturor celorlalți, personalitățile lor, rutinele lor zilnice, lucrurile pe care le urmăresc, atitudinile lor față de lucruri pozitive și negative și, chiar mai mult, observă credința tuturor celorlalți și loialitatea pe care o au în credința lor în Dumnezeu, precum și modul în care se consumă pentru El și își fac îndatoririle și așa mai departe – depun mari eforturi pentru aceste lucruri. Așadar, pe baza acestei atitudini pe care o au, îi evită pe cei care urmăresc adevărul și îi pot desluși și se păzesc de ei și vorbesc și acționează cu precauție când sunt în preajma unor astfel de oameni. Când sunt în preajma unor oameni cu personalități relativ slabe, care sunt adesea negativi și nu înțeleg adevărul, și a anumitor oameni care sunt nesăbuiți și au o înțelegere slabă a adevărului, adesea fac tot ce pot ca să se fălească, oferind constant un spectacol ca un număr de circ și profitând de orice ocazie pentru a oferi unul. De exemplu, la adunări, majoritatea oamenilor îi aprobă, o minoritate simt repulsie față de ei și chiar mai mulți oameni nu au deloc discernământ în privința lor, așa că încep să facă spectacol și să caute ocazii de a oferi părtășie. Oferă părtășie despre propriile experiențe, despre „trecutul lor glorios”, despre virtuțile pe care le-au dobândit în casa lui Dumnezeu și chiar despre felul în care Cel de mai sus i-a apreciat și i-a emondat personal – nu pot lăsa să le scape nici măcar o ocazie de acest fel. Indiferent cu cine sunt sau cu ce ocazie, antihriștii nu fac niciodată decât un singur lucru: fac spectacol; adică se dau mari. Aceasta este esența antihriștilor: sunt scârbiți de adevăr, ticăloși și nerușinați. Cât de departe merg ca să se dea în spectacol? Poate că ați fost martori la câteva spectacole. Unii dintre ei pot fi văzuți clar cum joacă un rol, se dau în spectacol, câștigă inimile oamenilor de partea lor și profită de ocazii pentru a-i face pe ceilalți să-i admire. Unii oameni îi disprețuiesc, unii îi ignoră și chiar își bat joc de ei, dar lor nu le pasă. De ce le pasă? Ca spectacolul lor să le lase oamenilor o impresie profundă, făcându-i să vadă cum îndrăznesc să spună unele lucruri, că au curaj, stil de conducători, talent de conducători, curajul de a nu avea trac în fața tuturor și mai ales capacitatea de a gestiona lucrurile fără să intre în panică. Sunt satisfăcuți când determină oamenii să înțeleagă și să vadă aceste lucruri și de aceea fac tot ce pot ca să ofere un spectacol atunci când au ocazia să o facă și fac spectacol fără rețineri, fără scrupule și fără pic de rușine. Asta fac antihriștii. Dacă la adunări am mereu părtășie despre subiectul principal, unor oameni li se face somn în timp ce Mă ascultă vorbind sau, atunci când am părtășie despre subiectul principal, oamenilor le rămâne gândul la alte lucruri și nu le este ușor să asculte ceea ce spun. În astfel de situații, sporovăiesc puțin, le spun o poveste sau o glumă. Aceste lucruri și povești au de obicei legătură cu anumite firi și stări corupte pe care oamenii le dezvăluie în viețile lor. Folosesc povestiri sau spun o glumă ca să trezesc puțin oamenii, astfel încât să poată înțelege puțin mai bine. Când văd asta, antihriștii se gândesc: „Spui glume în predicile tale din adunări. Și eu pot face asta, sunt la fel de bun ca tine. Voi face, cu nonșalanță, o glumă proastă și-i voi face pe toți să izbucnească în râs și toți se vor bucura de asta – ce grozav este! Voi spune, cu nonșalanță, o poveste și apoi nimeni nu va mai vrea să participe la adunări, toți vor vrea doar să-mi asculte poveștile.” Concurează cu Mine în privința asta. Are vreun rost să concureze cu Mine în privința asta? De ce spun povești? De ce stau la taifas? Oamenii pot înțelege câteva lucruri din discuțiile și poveștile Mele, iar asta îi ajută să înțeleagă adevărul într-un mod relaxat – acesta este scopul Meu. Cu toate acestea, antihriștii se folosesc de acest lucru și încearcă să profite de el, spunând: „La adunări, în timpul acela care este crucial și atât de important, tu doar stai la taifas, așa că o să fac și eu la fel.” Taifasurile sunt mereu la fel? Antihriștii, aceste gunoaie, nici măcar nu înțeleg adevărul, deci ce poate rezulta din discuțiile lor? Ce poate rezulta din poveștile sau glumele lor? Aceste fiare lipsite de înțelegere spirituală tratează prea superficial și nonșalant chestiunile serioase ce țin de părtășia despre adevăr și de a spune povești. Ce fel de oameni fac asta? Antihriștilor, oamenilor lipsiți de înțelegere spirituală și oamenilor care nu urmăresc adevărul le place să facă astfel de lucruri.

Ochii fraților și surorilor, ochii celor mai mulți oameni aproape că nu pot detecta nicio greșeală în prefăcătoria antihriștilor. De ce? Pentru că antihriștii își acoperă și își ascund defectele și nu vor să te lase să le vezi; își țin ascunse, în spatele ușilor închise, partea ticăloasă, partea desfrânată și partea rea. Ce înseamnă „în spatele ușilor închise”? Înseamnă locurile pe care nu le poți vedea, adică acasă la ei, în societate, în slujba lor, în fața rudelor și prietenilor lor; acestea sunt zone pe care nu le poți vedea sau cu care nu poți intra în contact. Cuvintele și comportamentul lor pe care le poți vedea și cu care poți intra în contact sunt cu desăvârșire partea lor care este prefăcătorie, partea lor care a fost prelucrată. Partea lor pe care nu o poți vedea este adevărata lor esență, adevărata lor față. Și care este adevărata lor față? Când sunt cu rudele lor non-credincioase, spun tot felul de cuvinte urâte – plângeri, cuvinte pline de resentimente și cuvinte ostile față de ceilalți, cuvinte prin care judecă și condamnă frații și surorile, plângeri despre faptul că ar fi nedreaptă casa lui Dumnezeu – spun toate aceste lucruri, fără să omită nimic, fără să se abțină câtuși de puțin. Când sunt cu rudele și cu prietenii lor, discută despre lumea laică și bârfesc familiile altor oameni, iau parte la toate activitățile laice ale non-credincioșilor și chiar participă activ la nunți și înmormântări. Bârfesc cu non-credincioși, îi judecă și îi blestemă pe alții, răspândesc zvonuri despre oameni și îi calomniază pe la spate – spun toate aceste lucruri. Când sunt printre non-credincioși, în timp ce interacționează cu alți oameni, îi escrochează, formează clici, atacă oameni și, la locul de muncă, pot să le însceneze lucruri altora, să îi pârască și să îi calce în picioare ca să obțină o funcție mai înaltă – pot face și toate aceste lucruri. Când sunt cu familiile lor sau cu non-credincioși, nu sunt răbdători, toleranți sau smeriți, ci, în schimb, își dezvăluie complet adevărata față. În casa lui Dumnezeu, sunt lupi în piele de oaie și, când sunt printre non-credincioși, printre oameni care nu cred în Dumnezeu, își dezvăluie chipurile de lupi ca să-i vadă toată lumea; luptă împotriva non-credincioșilor pentru interesele lor, pentru un cuvânt, pentru o zicală și se vor certa la nesfârșit cu non-credincioșii pentru cel mai mic interes, până se înroșesc la față. Dacă nu câștigă niciun beneficiu sau sunt emondați în casa lui Dumnezeu, merg acasă și fac scandal, provoacă necazuri și acționează într-un mod care le sperie familia. Printre non-credincioși, nu au deloc decență creștină, nici nu sunt mărturie așa cum ar trebui să fie creștinii – sunt întru totul lupi, nici măcar oameni. În casa lui Dumnezeu și în fața fraților și surorilor, fac promisiuni, jurăminte, își exprimă hotărârea, par dispuși să se sacrifice pentru Dumnezeu și par să aibă credință în El. Totuși, când vin printre non-credincioși, lucrurile pe care le urmăresc și convingerile lor sunt aceleași cu ale non-credincioșilor. Unii chiar urmează celebritățile, așa cum fac non-credincioșii, și poartă și ei ce poartă celebritățile în fiecare zi, expunându-și partea superioară a corpului, având părul despletit și purtând machiaj intens – nu seamănă nici cu un om, nici cu o fantomă. Poartă haine la modă și țin pasul cu vremurile în fiecare zi, simțind că viața este plină de savoare și, în adâncul inimii lor, nu sunt deloc dezgustați de felul în care trăiesc non-credincioșii. Antihriștii fac multe lucruri și depun mari eforturi ca să-și asigure un loc în biserică și să aibă prestigiu și statut în inimile oamenilor. Depun acest efort doar pentru a-și atinge obiectivele și pentru a-i face pe alții să-i admire și să-i venereze. Aceste comportamente, abordări și dezvăluiri externe formează o comparație clară cu felul în care trăiesc în spatele ușilor închise, iar acțiunile și comportamentul lor pe la spatele oamenilor nu sunt deloc lucruri pe care ar trebui să le facă un creștin. Cu o comparație atât de clară, putem constata că tot ce fac și dezvăluie ei în fața fraților și a surorilor nu este decât prefăcătorie, că nu este real și nu este o dezvăluire firească. Antihriștii se prefac doar ca să-și atingă obiectivele, altfel nu s-ar compromite niciodată făcând aceste lucruri. Judecând după ce fac și după felul în care își dezvăluie firile în spatele ușilor închise, precum și după lucrurile pe care le urmăresc, ei nu iubesc adevărul, nu iubesc lucrurile pozitive, nu iubesc decența și integritatea și cu atât mai puțin le place să îndure suferințe și să plătească un preț sau să urmeze calea creștină. Prin urmare, aceste comportamente bune pe care le afișează nu izvorăsc din inimile lor, nu sunt voluntare, nu sunt sincere, ci, mai degrabă, sunt contrare dorințelor lor, le afișează ca să le vadă ceilalți și ca să intre în grațiile oamenilor și să le cumpere inimile. Unii spun: „Cum beneficiază de pe urma cumpărării inimilor oamenilor?” Prin asta se deosebesc antihriștii de oamenii obișnuiți; acest beneficiu este foarte important pentru ei. Atunci, care este acest beneficiu? Acela că, atunci când sunt între oameni, toată lumea îi cunoaște, îi aprobă, îi laudă și îi venerează. Oamenii caută antihristul atunci când au o problemă, în loc să-L caute pe Dumnezeu și să I se roage, iar atunci când toată lumea venerează antihristul și se învârte în jurul lui, cum se simte acesta? Simte că este divin sau că este o persoană extraordinară și simte că plutește pe nori, că trăiește în al nouălea cer, diferit de felul în care trăiește o persoană obișnuită. Când se află în mijlocul oamenilor, toți îl laudă, îl admiră și îl preamăresc, ca stelele care se adună în jurul lunii – ce sentiment minunat și câtă bucurie, alinare și fericire există în inima lui! Exact asta vor antihriștii. Totuși, dacă, într-un grup de oameni, nimeni nu-i dă antihristului nicio atenție, dacă foarte puțini oameni îi știu numele, dacă nimeni nu-i cunoaște calitățile, dacă, în mințile celor mai mulți oameni, este considerat o persoană obișnuită, o persoană fără caracteristici speciale, fără puncte forte, fără trăsături extraordinare, fără niciun lucru pe care oamenii să-l stimeze sau să-l respecte, fără nimic despre care să se vorbească admirativ, atunci asta îl face pe antihrist să nu se simtă în largul lui și să se simtă prost în sinea lui; nu se simte ca o zeitate sau ca și cum plutește pe nori. Pentru el, să trăiască în felul acesta este prea plictisitor, prea inconfortabil, prea sufocant, nu-i aduce împlinire și nu merită. Crede că, dacă va fi doar o persoană obișnuită toată viața, îndeplinind o datorie oarecare și devenind o ființă creată calificată, atunci ce plăcere există într-o astfel de viață? Cum poate să existe atât de puțină plăcere în a crede în Dumnezeu? Pentru el, acesta este un standard prea scăzut și trebuie să fie ridicat, dar cum trebuie să fie ridicat? Trebuie să-și sporească popularitatea, astfel încât oamenii să-l admire și să-l stimeze foarte mult și el să ducă o viață splendidă. De aceea, atunci când se roagă, nu se roagă singur acasă, ci, în schimb, trebuie să meargă la biserică pentru a se ruga, trebuie să se roage în adunări, cu frații și surorile, să se roage cu voce tare, gramatical, logic, într-un mod ordonat și atent, să se roage astfel încât să fie auzit de toți cei prezenți, astfel încât toți cei prezenți să poată auzi elocvența și gândirea lui clară și să știe că are propriile lucruri pe care le urmărește. Când citește cuvintele lui Dumnezeu, nici pe acestea nu le citește singur acasă. Mai întâi, se pregătește acasă și apoi citește ca să-l audă alții, astfel încât alți oameni să vadă că toate cuvintele lui Dumnezeu pe care le citește sunt importante, cruciale. Indiferent ce face, își face mereu temele în spatele ușilor închise și vine în fața celorlalți numai atunci când este pregătit, când alți oameni îl consideră respectabil și îl aprobă. Există unii care chiar repetă și se pregătesc acasă, în fața oglinzii, înainte să apară în fața celorlalți. Când apar în fața altor oameni, prestația nu este în forma ei originală, ci a trecut deja prin mai multe prelucrări, a fost prelucrată prin gândurile, părerile, firile corupte, uneltirile viclene și mijloacele ascunse ale antihriștilor. Pentru a-și atinge scopul de a avea statut și popularitate în biserică și printre oameni, antihriștii nu vor ezita să plătească orice preț pentru a face aceste lucruri. Prin urmare, cum se numesc toate aceste lucruri? Sunt dezvăluiri adevărate? Sunt practici în care ar trebui să fie implicat cineva care urmărește schimbarea firii? (Nu.) Toate izvorăsc din prefăcătorie; antihriștii se prefac atât de mult încât provoacă greață!

Unii oameni nu vor să ofere părtășie la întruniri dacă nu au pregătit mai întâi o ciornă. Trebuie să pregătească mai întâi o ciornă în spatele ușilor închise, să o modifice de multe ori, să o prelucreze, să o șlefuiască și abia când e gata, vor oferi părtășie în fața fraților și surorilor. Cineva le spune: „Aici suntem cu toții frați și surori. Doar vorbește onest și sincer la adunări. Doar spune ce-ți vine în minte. Asta e cea mai bună cale.” Ei răspund: „Nu, nu pot. Dacă fac asta, atunci frații și surorile mă vor desconsidera.” Vezi tu, fără să-și dea seama, spun ceva adevărat. În fiecare privință, fac lucrurile ca să-și apere reputația și statutul. Unii oameni care sunt talente remarcabile, profesori, studenți universitari, doctoranzi sau cercetători științifici în societate folosesc anumite comportamente prefăcute și prelucrate ca să interacționeze cu oamenii, pentru a arăta că sunt capabili și pentru a-și proteja statutul și reputația. Adică poartă o mască pentru a interacționa cu oamenii și aceștia nu știu niciodată ce urmăresc cu adevărat, dacă au vreo slăbiciune, ce anume fac în spatele ușilor închise și întotdeauna există o urmă de îndoială, un semn de întrebare, atunci când e vorba de viața lor privată și de felul în care se poartă. Oare acești oameni nu se dedau la prefăcătorie crasă? Așadar, cum ar trebui să-i abordați pe acești oameni? Dacă sunt falși cu voi, ar trebui să fiți falși cu ei? De exemplu, când te întâlnesc, îți spun numai cuvinte politicoase, așa că pur și simplu ești și tu politicos cu ei în mod constant – este acceptabil? (Nu.) Atunci, care este calea potrivită de a interacționa cu ei? (Când cineva descoperă că au aceste manifestări, ar trebui mai întâi să-i dea în vileag, să aibă părtășie cu ei despre care este natura-esență a acestui tip de fire și de ce intenție este guvernată. Dacă nu acceptă ce spune, atunci ar trebui să nu aibă părtășie cu ei din nou.) Trebuie să-i dai în vileag și, dacă nu acceptă ce spui, atunci evită-i. Există cineva printre voi care ar mai putea fi indus în eroare de ei și care i-ar putea venera? Cu statura pe care o aveți acum, practic sunteți capabili să deslușiți puțin acești oameni care sunt în mod vădit farisei, dar dacă întâlniți pe cineva care este mai capabil, care se poate preface, care se ține profund ascuns, veți fi capabili să îl vedeți așa cum este cu adevărat? Dacă spune și face mereu numai lucrurile corecte, dacă pare să nu aibă defecte și nu face niciodată greșeli, dacă uneori devii negativ și slab în legătură cu niște chestiuni, dar el nu o face niciodată și, dacă o face, atunci poate rezolva singur problema și poate ieși repede din ea, dar tu nu poți, atunci, când întâlnești astfel de oameni, îi vei aproba, îi vei venera, vei învăța de la ei și îi vei urma; dacă nu ești capabil să deslușești astfel de oameni, atunci e greu de spus dacă vei fi indus în eroare de ei sau nu.

Despre câte aspecte am avut părtășie din acest subiect al prefăcătoriei? Un aspect este prefăcătoria lor, folosindu-se de faptul că îndură suferința. În inimile lor, chiar nu vor să îndure suferință și sunt foarte potrivnici față de ea, totuși îndură cu multă reticență suferința, renunță la lucruri și plătesc un preț ca să-și atingă obiectivele. După ce suferă, tot nu se resemnează și simt că această suferință nu a meritat, pentru că mulți oameni nu știu acest lucru. Prin urmare, îl fac public peste tot, spunându-l multor oameni care nu știau despre el. În cele din urmă, unii oameni ajung să știe ce s-a întâmplat și își fac o impresie profundă despre ei, îi admiră și îi venerează și astfel aceștia își realizează obiectivele. De asemenea, există unii care se prezintă ca fiind oameni buni, bine-crescuți și conștiincioși, vrând să interacționeze cu oamenii folosind acest tip de imagine, identitate și personalitate, ca aceștia să creadă că sunt oameni buni și să se apropie de ei. Obiectivul lor este să fie o asemenea persoană bună, pentru a primi admirație de la și mai mulți oameni, astfel încât oamenii să îi admire și ei să-și poată spori popularitatea. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Utilizând anumite abordări pe care le folosesc antihriștii, tocmai am dat în vileag și am disecat obiectivele ascunse din spatele comportamentului lor prefăcut și esența acestei prefăcătorii, ce lucruri fac și spun și ce manifestări au care dovedesc că se prefac. Vom încheia aici părtășia despre acest aspect.