Deși unii oameni vin în străinătate și intră în contact cu unele culturi, tradiții, reguli și lucruri materiale precum necesitățile de bază ale vieții în Europa și în alte țări asiatice și se familiarizează cu unele legi și cunoștințe generale ale altor țări, le este greu să scape de acele tradiții din propriile țări. Deși ți-ai părăsit ținutul natal și ai acceptat aspectele vieții de zi cu zi ale altei țări și chiar legile și sistemele ei, nu știi la ce te gândești în fiecare zi, cum înfrunți problemele când ți se întâmplă ceva sau ce punct de vedere și perspectivă adopți. Unii oameni se gândesc: „Sunt în Occident, așadar sunt occidental?” sau „Sunt în Japonia, așadar sunt japonez?” Așa stau lucrurile? (Nu.) Japonezii spun: „Cel mai mult ne place să mâncăm sushi și tăiței udon. Oare asta nu ne face nobili?” Sud-coreenii spun: „Ne place să mâncăm orez și kimchi. Națiunea noastră măreață sud-coreeană nu este nobilă? Voi, chinezii, spuneți că aveți o cultură străveche și cu mii de ani mai veche decât a noastră, însă le arătați pietate filială bătrânilor voștri la fel de bine cum facem noi? Sunteți la fel de tradiționali ca noi? Aveți la fel de multe reguli ca noi? În zilele noastre nu vorbiți despre aceste lucruri, ați rămas în urmă; noi suntem oameni cu adevărat tradiționali, iar cultura noastră este cultură adevărată!” Cred că au o cultură tradițională elevată și apoi se întrec să declare multe lucruri ca făcând parte din Patrimoniul Mondial. De ce atâta întrecere? Fiecare țară, fiecare rasă și chiar și fiecare mic grup etnic crede că lucrurile, regulile, tradițiile, obiceiurile și convențiile lăsate în urmă de strămoșii lor sunt bune și pozitive și pot fi răspândite de rasa umană. Oare această idee și părere a lor nu implică faptul că acestea sunt adevăruri, că sunt lucruri bune și pozitive și că ar trebui să fie transmise mai departe de această rasă umană? Așadar, oare aceste lucruri care sunt transmise mai departe se află în conflict cu libertatea? Tocmai am dat exemplul unui tânăr care s-a eliberat din cătușele familiei lui, este plin de piercinguri și cercei și are tatuaje pe tot corpul și chiar are o prietenă străină. În ceea ce privește înfățișarea și trupul lui, pare că nu respectă regulile familiale și că a renunțat la tradiție. Referitor la formalități și în comportamentul lui și chiar în ceea ce privește voința lui subiectivă, a renunțat la lucruri precum familia, tradiția și obiceiurile, însă un cadou de ziua lui îl expune, demontându-i și condamnându-i credința că este „foarte netradițional”. Așadar, de fapt, această persoană este sau nu tradițională? (Este tradițională.) A fi tradițional este un lucru bun sau rău? (Rău.) De aceea, indiferent dacă te consideri tradițional sau netradițional și indiferent de rasa ta – fie o așa-zisă rasă nobilă, fie o rasă obișnuită – gândurile tale interioare sunt limitate. Oricât de mult urmărești libertatea și o respecți, oricât de mari sunt determinarea, dorința și ambiția ta de a te elibera de forțele tradiției și de convențiile familiei tradiționale sau oricât de inspiraționale și puternice sunt acțiunile tale reale, dacă nu înțelegi adevărul, poți doar să te zvârcolești printre învățăturile și aberațiile pe care ți le insuflă Satana, incapabil să ieși la suprafață. Unii oameni sunt influențați de cultura tradițională, unii sunt influențați de o educație ideologică, alții, de poziție și statut, iar alții de un fel de sistem ideologic. Să luăm drept exemplu oamenii implicați în politică, de pildă grupul de oameni care au susținut comunismul. Au început ca un grup de proletari, au acceptat manifestul și teoriile comuniste, s-au rupt de tradiție, s-au rupt de monarhia feudală, s-au rupt de vechile obiceiuri și apoi au acceptat marxism-leninismul și comunismul. După ce au acceptat aceste lucruri, oare au fost liberi sau restricționați tot timpul? (Au fost restricționați tot timpul.) Au crezut că, trecând de la un lucru vechi la unul nou, vor dobândi libertate. Nu este greșită această idee? (Ba da, este.) Este greșită. Oamenii pot trece de la un lucru vechi la unul nou, dar, atât timp cât nu este adevărul, ei vor fi prinși pentru totdeauna în plasa Satanei – iar aceasta nu este libertate adevărată. Unii oameni devin devotați comunismului sau unei anumite cauze, unii devin devotați unui jurământ, în vreme ce alții devin devotați unei teorii, iar alții respectă zicale precum: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” sau „Un supus loial nu poate sluji la doi regi” sau „Când națiunea se află în dificultate, fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria”. Fac acestea parte din cultura tradițională? (Da.) La suprafață, aceste lucruri pot părea foarte pozitive, foarte adecvate și deosebit de înalte și nobile în rândul omenirii, dar, de fapt, din altă perspectivă și folosind mijloace diferite, ele leagă sufletele oamenilor, îi restricționează și îi împiedică să obțină libertate adevărată. Totuși, înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul, ei se simt pierduți și nu pot decât să accepte aceste lucruri, care, în rândul oamenilor, sunt considerate a fi relativ pozitive, un mod de trai. Prin urmare, aceste așa-zise culturi tradiționale – aceste lucruri pe care oamenii le consideră destul de bune în lume – sunt acceptate în mod firesc de oameni. După ce le acceptă, ei simt că trăiesc având capital, încredere și motivație. De exemplu, unii oameni au acceptat o poziție a acestei societăți și a acestei rase umane cu privire la cunoștințe și diplome. Care este această poziție? (Cunoștințele îți pot schimba soarta.) (A urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate.) În adâncul inimilor lor, oamenii sunt de acord cu aceste lucruri și, de asemenea, le acceptă și le aprobă. În timp ce le acceptă și le aprobă, cu cât oamenii se luptă mai mult cu dificultățile în această societate, cu atât mai mult prețuiesc aceste lucruri. De ce? Oamenii se bazează cu toții pe cunoștințe în viață. Fără cunoștințe și fără aceste diplome te simți incapabil să te impui în societate. Alții te vor intimida și discrimina și, astfel, vei alerga disperat după aceste lucruri. Cu cât mai multe diplome ai, cu atât vei avea un statut social mai înalt în societate sau în rândul celor din rasa ta sau din comunitatea ta, iar admirația oamenilor pentru tine, felul în care te tratează și diverse alte lucruri vor fi tot mai mari și mai bune. Într-un fel, diplomele unei persoane au ajuns să-i determine statutul social.

Mai demult, un grup de șapte sau opt profesori universitari au mers la Beijing să-și continue studiile. Pe vremea aceea, probabil că încă nu erau disponibile servicii de transfer sau mașini cu șofer, așa că au trebuit să ia autobuzul după ce au ajuns în Beijing. De fapt, profesori ca ei erau peste tot în Beijing. Nu erau considerați speciali, doar oameni obișnuiți, dar ei înșiși nu știau acest lucru și în asta constă gravitatea problemei – această chestiune a apărut pe baza acestei probleme. Ce s-a întâmplat? Acest grup de profesori așteptau autobuzul în stație. Cât așteptau, s-au adunat tot mai mulți oameni și, pe măsură ce mulțimea creștea, toată lumea devenea neliniștită. Apoi, când a venit autobuzul, s-au înghesuit cu toții înăuntru, fără să aștepte să coboare pasagerii din el, împingându-se și dându-și coate unii altora și provocând o mare agitație. A fost o scenă foarte haotică. Acești profesori s-au gândit la asta și au spus: „În mod clar, concetățenilor noștri din Beijing nu le este ușor să ia autobuzul spre și de la serviciu în fiecare zi. În calitate de profesori universitari, ar trebui să ținem cont de circumstanțele oamenilor. Fiind intelectuali de nivel înalt, nu ne putem întrece cu oamenii obișnuiți. Trebuie să arătăm spiritul altruist al lui Lei Feng, lăsându-i să urce primii în acest autobuz, așa că, hai să nu ne înghesuim în el.” Au căzut de acord asupra acestui lucru și au decis să aștepte autobuzul următor, dar se pare că, atunci când a venit următorul autobuz, erau la fel de mulți oameni și iarăși s-au înghesuit în el ca o mulțime dezordonată. Profesorii au fost uluiți. S-au uitat cum autobuzul s-a umplut și a plecat și nu au reușit nici acum să se strecoare înăuntru. Au discutat problema din nou și au spus: „Nu ne grăbim. La urma urmei, suntem intelectuali de nivel înalt, nu ne putem lupta cu oameni obișnuiți ca să urcăm în autobuze. Să nu ne grăbim, s-ar putea să nu fie atât de mulți oameni care așteaptă următorul autobuz.” În timp ce așteptau al treilea autobuz, acești profesori deveneau puțin neliniștiți. Unii dintre ei și-au strâns pumnii și au spus: „Dacă sunt la fel de mulți oameni pentru acest autobuz, oare ar trebui să ne înghesuim înăuntru? Dacă n-o facem, mă gândesc că s-ar putea să nu ne putem urca în al cincilea autobuz sau nici chiar în al șaselea, așa că am putea la fel de bine să ne înghesuim înăuntru!” Alții au spus: „Oare intelectualii de nivel înalt se pot înghesui în autobuze? Asta ne-ar păta imaginea! Ce rușine ar fi dacă, într-o zi, oamenii ar afla că noi, intelectuali de nivel înalt, ne-am înghesuit în autobuze!” Părerile lor erau împărțite. În timp ce discutau, s-au adunat iarăși o mulțime de oameni care așteptau. Profesorii deja deveniseră foarte agitați și încetaseră să mai discute. Când a venit autobuzul, imediat ce s-au deschis ușile și chiar înainte ca toată lumea să coboare, profesorii au imitat ultima mulțime de oameni și și-au făcut loc împingându-se din toate puterile. Unii dintre ei au reușit să se înghesuie înăuntru, pe când câțiva intelectuali rafinați – savanți rafinați – nu au reușit să o facă, pentru că le-a lipsit acel impuls și spirit de luptă. Să ne oprim aici. Spuneți-Mi, nu este acesta un fapt? (Ba da.) Această înghesuială în autobuze este mult prea banală, iar acești intelectuali erau mult prea capabili să se prefacă! Spuneți-Mi, care era problema aici? Mai întâi, să vorbim despre acești intelectuali, care au primit un nivel de educație mai înalt și au devenit profesori care le predau oamenilor și îi educă și care au devenit intelectuali de nivel înalt. Cu alte cuvinte, educația pe care au primit-o și cunoștințele pe care le aveau erau mai înalte decât nivelul atins de oamenii obișnuiți, iar cunoștințele lor erau suficiente ca ei să devină profesori și îndrumători ai oamenilor, ca să educe oamenii și să le transmită cunoștințe – de aceea se numesc intelectuali de nivel înalt. Exista vreo problemă cu ideile și părerile acestor intelectuali de nivel înalt? Cu siguranță existau probleme. Așadar, care erau problemele lor? Să analizăm această chestiune. După ce au primit atât de multe cunoștințe și un nivel atât de înalt de educație, gândirea lor era rigidă sau liberă? (Rigidă.) De unde știți că era rigidă? Care erau problemele lor? În primul rând, s-au autoproclamat intelectuali de nivel înalt. Era ceva greșit cu această afirmație? (Da.) Exista o problemă cu această afirmație. Apoi au spus: „Când noi, intelectuali de nivel înalt, ne urcăm în autobuz, nu ar trebui să ne luptăm și să ne îmbrâncim cu alții ca să reușim.” Era o problemă cu această frază? (Da.) Aceasta era a doua problemă. A treia problemă a fost când au spus: „Noi, intelectuali de nivel înalt, putem aștepta următorul autobuz” – exista vreo problemă cu acest punct? (Da.) Exista o problemă cu toate aceste puncte. Mergeți mai departe și disecați chestiunea prin prisma acestor trei puncte, pentru a vedea care erau problemele. Dacă dobândiți o înțelegere amănunțită a problemelor, atunci, în primul rând, nu veți mai idolatriza intelectuali de nivel înalt și, în al doilea rând, nu veți mai vrea să fiți intelectuali de nivel înalt.

Care era primul punct? Că s-au autoproclamat intelectuali de nivel înalt. Exista vreo problemă cu această aserțiune? (Da.) Nu este nimic în neregulă cu termenul „autoproclamare”, care în acest caz înseamnă a se declara un intelectual de nivel înalt. Așadar, există o problemă cu sintagma „un intelectual de nivel înalt”? Realitatea este că profesorii universitari sunt intelectuali de nivel înalt în societate. De vreme ce asta este o realitate, de ce era o problemă cu această sintagmă? (Credeau că, dacă au dobândit cunoștințe, erau mai presus decât alții.) Mai presus decât alții – cu siguranță exista o fire în spatele acestui lucru. (Credeau că, pentru că dobândiseră mai multe cunoștințe, erau mai presus decât alții. De fapt, aceste lucruri nu pot schimba firea unei persoane.) Acest lucru este parțial corect, dar nu explică problema clar. Cine poate adăuga ceva? (Dumnezeule, nu erau încrezuți și neprihăniți de sine?) Este corect, dar nu ați explicat clar esența. Explicați puțin mai detaliat. (Odată ce dobândiseră câteva cunoștințe, au simțit că erau mai presus și mai nobili decât alții, așa că nu se puteau considera oameni obișnuiți. Pentru oamenii normali care trăiesc în această societate, faptul că trebuie să se înghesuie în autobuze este dictat de mediul lor din viața reală și este un lucru normal. Totuși, odată ce acești intelectuali au ajuns să se considere foarte elevați și nobili, nu s-au mai putut purta ca oamenii normali și au crezut că activitățile oamenilor normali erau dăunătoare pentru identitatea lor, așa că eu cred că erau anormali.) Erau anormali. Înțelesul insinuat de faptul că s-au autoproclamat intelectuali de nivel înalt era anormal. Adică era ceva denaturat în umanitatea lor. Se considerau mai elevați și mai valoroși decât alții. Care era baza lor pentru acest lucru? Este aceea că primiseră foarte multă educație, că erau tobă de carte și, pe oricine întâlneau, nu rămâneau niciodată fără lucruri de spus și puteau să-i învețe lucruri. Ce credeau despre cunoaștere? O considerau un criteriu pentru comportamentele și acțiunile omului, precum și pentru morala lui. Credeau că, fiindcă aveau cunoaștere, integritatea, caracterul și identitatea lor erau nobile, prețioase și valoroase, implicația fiind că intelectualii de nivel înalt sunt sfinți. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Asta însemna pentru ei să fie de nivel înalt, așa că, atunci când au trebuit să se înghesuie într-un autobuz, nu au vrut s-o facă. De ce nu au vrut s-o facă? Ce lucru îi guverna? La ce constrângeri și restricții erau supuși? Considerau că a se înghesui într-un autobuz le-ar afecta identitatea și imaginea. Credeau că identitatea și imaginea le fuseseră oferite de cunoaștere, așa că s-au autoproclamat intelectuali de nivel înalt. Pe baza acestei analize, nu este revoltător ce au spus? Este foarte revoltător. Totuși s-au lăudat peste tot, spunând „noi, intelectualii de nivel înalt”. De fapt, alții credeau că erau doar intelectuali, cu stilul lor sărăcăcios și pedant pe care oamenii chiar îl disprețuiau, dar ei înșiși tot se considerau deosebit de nobili. Oare acest lucru nu era problematic? Credeau că erau foarte nobili și că aveau o identitate măreață, chiar până în punctul de a dori să se declare sfinți. Oare această părere a fost cumva o constrângere asupra lor? Care era poziția lor cu privire la cunoaștere? Era aceea că, odată ce oamenii au cunoaștere, integritatea lor este mai înaltă, ei devin distinși și nobili și ar trebui să fie respectați. Prin urmare, unele acțiuni relativ normale pe care le fac oamenii obișnuiți erau disprețuite și condamnate de ei. De exemplu, când intelectualii strănută, se uită la oamenii din jurul lor și își cer scuze repede, pe când atunci când strănută oamenii obișnuiți, nu iau în seamă acest lucru. De fapt, râgâitul și strănutatul sunt lucruri normale în viață, dar, în ochii acelor intelectuali, sunt comportamente vulgare și necivilizate, așa că le desconsideră și le privesc cu dispreț, spunând: „Uitați-vă la acești oameni de rând prost educați, felul în care strănută, stau și se ridică este atât de nepotrivit, iar atunci când vin autobuze, se înghesuie în ele și habar nu au cum să-și facă loc în mod politicos!” Când este vorba de cunoaștere, poziția lor este următoarea: cunoașterea este un simbol al identității și poate schimba destinul oamenilor, precum și identitatea și valoarea lor.

Care era al doilea punct? (Acela că intelectualii de nivel înalt nu pot să se înghesuie cu alții ca să urce în autobuze.) Nu pot să se înghesuie cu alții ca să urce în autobuze. A se înghesui într-un autobuz era doar un lucru neînsemnat pe care îl întâlneau în viețile lor. Ce reprezintă acest lucru? Mai exact, ei credeau că discursul și comportamentul oamenilor care aveau un anumit bagaj de cunoștințe trebuiau să fie rafinate și trebuiau să se potrivească identității lor. De exemplu, asemenea oameni trebuiau să pășească ușor și, atunci când intrau în contact cu oamenii, trebuiau să-i facă pe ceilalți să simtă că erau amabili, abordabili și că meritau respect, iar discursul și comportamentul lor trebuiau să fie rafinate. Nu puteau fi la fel ca oamenii obișnuiți, trebuiau să-i facă pe oameni să observe diferența dintre ei și oamenii obișnuiți – doar așa puteau arăta că identitatea lor era distinsă și diferită de a celorlalți. În adâncul inimii, acești profesori considerau că lucruri precum înghesuirea în autobuze erau lucruri făcute de oameni din cele mai joase pături ale societății și de cei care nu primiseră un nivel ridicat de educație și, de asemenea, că erau lucruri făcute de cei care nu aveau cunoștințe avansate sau o identitate ca aceea a unui intelectual de nivel înalt. Așadar, ce lucruri făceau acești intelectuali de nivel înalt? Stăteau la pupitru și predicau doctrine, transmiteau cunoștințe și înlăturau îndoielile oamenilor – acestea erau îndatoririle lor, care erau reprezentative pentru identitatea, imaginea și profesia lor. Nu puteau să facă decât aceste lucruri. Obiceiurile și corvezile de zi cu zi ale oamenilor obișnuiți ar trebui să nu aibă nimic de-a face cu ei, care erau o clasă de oameni detașați de aceste „gusturi vulgare și de speță joasă”. Cum au etichetat ei obiceiurile și corvezile de zi cu zi ale oamenilor obișnuiți și chiar acțiunile precum înghesuirea în autobuze? (Drept vulgare.) Așa e, vulgare și necivilizate. Aceasta era o definiție din adâncul inimii lor pentru oamenii obișnuiți, comuni, care aveau un nivel mai scăzut decât ei.

Să vorbim despre al treilea punct – „Noi, intelectualii de nivel înalt, putem aștepta următorul autobuz” – ce fel de spirit este acesta? Nu este spiritul lui Kong Rong, care a renunțat la perele mai mari, așa cum se povestește în cultura tradițională? Influența culturii tradiționale asupra intelectualilor este deosebit de profundă. Nu numai că acceptă cultura tradițională, dar, de asemenea, în inimile lor, acceptă multe idei și păreri din cultura tradițională și le tratează ca pe lucruri pozitive, chiar până în punctul în care consideră anumite zicale celebre drept mottouri și, făcând asta, pășesc pe calea greșită în viață. Cultura tradițională este reprezentată de doctrina confucianistă. Doctrina confucianistă are un set întreg de teorii ideologice, promovează în principal cultura morală tradițională și, de-a lungul istoriei, a fost venerată de clasele conducătoare ale dinastiilor, care îi venerau pe Confucius și pe Mencius drept sfinți. Doctrina confucianistă susține că o persoană ar trebui să sprijine valorile bunăvoinței, dreptății, decenței, înțelepciunii și credibilității, să învețe mai întâi să fie calmă, liniștită și răbdătoare oricând se întâmplă ceva, să-și păstreze cumpătul și să discute lucrurile, să nu se certe sau să lupte pentru ele și să învețe să fie serviabilă cu politețe și să câștige respectul tuturor – asta înseamnă să se comporte cu decență. Acești intelectuali se plasează într-o poziție mai înaltă decât masele și, în ochii lor, toți oamenii sunt obiectele răbdării și toleranței lor. „Efectele” cunoașterii sunt grozave! Acești oameni seamănă foarte mult cu gentlemenii falși, nu-i așa? Oamenii care dobândesc prea multe cunoștințe devin gentlemeni falși. Dacă acest grup de savanți rafinați pot fi descriși într-o singură sintagmă, aceasta este „eleganță savantă rafinată”. Care sunt principiile după care acești savanți rafinați interacționează unii cu alții? Care este abordarea lor față de interacțiunile lumești? De exemplu, populația obișnuită se referă la oamenii al căror nume de familie este Li drept „Lao Li” sau „Xiao Li”^[a]. Oare intelectualii s-ar referi la ei în felul acesta? (Nu.) Cum s-ar referi la ei? (Domnul Li.) Dacă ar vedea o femeie, s-ar referi la ea drept doamna Cutare și ar fi deosebit de respectuoși și eleganți, exact ca gentlemenii. Se specializează în a învăța și a imita eleganța rafinată afișată de gentlemeni. Pe ce ton și în ce fel vorbesc și discută lucrurile împreună? Expresiile lor faciale sunt deosebit de blânde, iar ei vorbesc politicos și rezervat. Exprimă doar propriile păreri și, chiar dacă știu că părerile celorlalți sunt greșite, nu spun nimic. Nimeni nu rănește sentimentele nimănui, iar cuvintele lor sunt extrem de delicate, ca și cum ar fi învelite în vată, ca să nu rănească sau să nu irite pe nimeni, lucru care-i face pe oameni să se simtă îngrețoșați, anxioși sau mânioși doar ascultându-le. Realitatea este că nicio părere nu este clară și nimeni nu cedează în fața nimănui. Astfel de oameni se pricep foarte bine să se deghizeze. Atunci când se confruntă chiar și cu cea mai banală problemă, se vor deghiza și se vor ascunde și niciunul dintre ei nu va da o explicație clară. În fața oamenilor obișnuiți, ce fel de postură vor să adopte și ce fel de imagine vor să afișeze? În special, de a-i lăsa pe oamenii obișnuiți să vadă că ei sunt gentlemeni modești. Gentlemenii sunt mai presus decât ceilalți și sunt obiectele venerației oamenilor. Oamenii cred că ei au perspective mai bune decât oamenii obișnuiți și că înțeleg mai bine lucrurile comparativ cu oamenii obișnuiți, așa că toți îi consultă când au o problemă. Exact acesta este rezultatul pe care și-l doresc acești intelectuali, toți speră să fie venerați drept sfinți.

Privind lucrurile din perspectiva celor trei puncte pe care tocmai le-am disecat, odată ce acești profesori au primit titlul de „intelectuali de nivel înalt”, gândirea lor a fost mai liberă sau mai limitată? (Limitată.) Probabil că a fost limitată. Limitată de ce? (De cunoaștere.) Cunoașterea face parte din profesia lor. De fapt, cunoașterea nu i-a limitat cu adevărat. Ce i-a limitat? Atitudinea lor față de cunoaștere și influențele pe care cunoașterea le-a avut asupra gândirii lor, precum și părerile pe care li le-a insuflat – aceasta este problema. Prin urmare, cu cât dobândeau un nivel de cunoaștere mai înalt, cu atât mai mult simțeau că identitatea și statutul lor erau diferite de ale celorlalți, cu atât mai mult simțeau că erau nobili și măreți și, în același timp, cu atât mai limitată devenea gândirea lor. Privind lucrurile din acest punct de vedere, oamenii care au dobândit mai multă cunoaștere au câștigat libertate sau au pierdut libertate? (Au pierdut libertate.) De fapt, au pierdut libertate. Cunoașterea are o influență asupra gândirii oamenilor și asupra statutului lor în societate, iar influența pe care o exercită asupra oamenilor nu este pozitivă. Niciodată nu se întâmplă ca, odată ce dobândești mai multă cunoaștere, să înțelegi mai bine principiile, direcția și obiectivele pe care ar trebui să le ai în privința comportamentului tău. Din contră, cu cât alergi mai mult după cunoaștere și cu cât cunoașterea pe care o dobândești este mai temeinică, cu atât mai mult te vei îndepărta de gândurile și părerile pe care ar trebui să le aibă oamenii cu umanitate normală. Este exact ca acel grup de intelectuali care primiseră multe cunoștințe și multă educație și care nu au înțeles nici măcar o chestiune fundamentală de bun-simț. Care este acel lucru care ține de bun-simț? Când sunt mulți oameni, trebuie să te înghesui ca să urci în autobuz. Dacă nu te înghesui, nu vei urca niciodată în autobuz – nu știau nici măcar cea mai simplă regulă. Spuneți-Mi, deveniseră deștepți sau nesăbuiți? (Deveniseră nesăbuiți.) De fapt, erau o adunătură de proști. Oamenii obișnuiți nu au primit astfel de cunoștințe avansate sau o educație de nivel înalt și nu au acest statut, dar înțeleg acest punct și spun: „Când urci în autobuz și sunt mulți oameni, trebuie să te înghesui și să dai din coate, pentru că, dacă o lași moale câtuși de puțin, iar creierul tău reacționează puțin mai lent, s-ar putea să ajungi în spatele mulțimii și să trebuiască să iei următorul autobuz.” Aceasta este o chestiune fundamentală ce ține de bunul-simț în viață, una cu care oamenii obișnuiți sunt familiarizați, dar pe care acești intelectuali nu au înțeles-o, așa că au așteptat autobuz după autobuz. Ce i-a restricționat? Au fost ferm constrânși de afirmația că „noi suntem intelectuali de nivel înalt”. Așa au stat lucrurile. Nu au știut nici măcar cum să înfrunte sau cum să gestioneze o problemă de viață reală atât de simplă. Erau o adunătură de proști! Ce le-a adus cunoașterea? Ce le-a adus a fost că i-a făcut să piardă contactul cu restul populației, că nu au știut cum să trăiască și cum să gestioneze lucrurile care se întâmplă în viața reală. Au folosit câteva teorii elevate ca să gestioneze una dintre cele mai obișnuite probleme pe care oamenii obișnuiți le întâlnesc în viața reală și nu au știut care aveau să fie consecințele după ce au gestionat-o în felul acesta – poate că nici până în ziua de azi nu au înțeles. Poate că vor putea înțelege această chestiune doar la bătrânețe. În acel moment nu vor mai avea lauri și se vor fi cam săturat să se bucure de-a lungul vieții lor de reputația onorabilă a intelectualilor de nivel înalt. Într-o zi s-ar putea să-și amintească ce impresie proastă au făcut atunci în autobuz și, dintr-odată, își vor da seama că nu sunt atât de nobili sau de elevați și brusc vor realiza: „Oare rafinamentul meu de savant poate pune mâncare pe masă? Oare nu am în continuare nevoie de trei mese pe zi, la fel ca oamenii obișnuiți? Nu sunt cu nimic diferit de alți oameni. La bătrânețe, oare nu merg și eu gârbovit? Nu tremur și eu de frică și mă tem ori de câte ori întâlnesc pericole? Iar în fața morții unei persoane dragi sau a unui eveniment fericit, oare nu sunt și eu trist sau fericit, așa cum se cuvine să fiu? Oare nu trăiesc la fel ca oamenii obișnuiți? Nu sunt cu nimic diferit de restul!” Pe-atunci, această cunoaștere va veni prea târziu pentru ei. Acestea sunt diversele feluri de urâțenie afișate de oameni care acceptă câteva așa-zise zicale și păreri pozitive atunci când nu înțeleg adevărul. Când oamenii nu știu dacă aceste păreri sunt corecte sau nu, consideră adesea aceste păreri și zicale ca fiind adevăruri la care să adere și pe care să le aplice și, când le aplică, tind să sufere tot felul de consecințe și apar tot felul de situații stânjenitoare. Care sunt consecințele acestui lucru pentru oameni? În timp ce oamenii urmăresc constant libertatea, ei tot sar dintr-un vârtej în altul și de la o constrângere la alta. Nu așa stau lucrurile? Prin urmare, când nu înțelegi adevărul – indiferent dacă te agăți de o părere, de o cultură tradițională sau de o regulă, un sistem sau o teorie și indiferent dacă aceste lucruri sunt relativ depășite în societate sau destul de avangardiste și la modă – ele nu pot niciodată să înlocuiască adevărul, pentru că nu sunt adevărul. Indiferent de cât de bine aderi la ele sau de cât de bine le aplici, în cele din urmă, ele nu te vor face decât să te îndepărtezi de adevăr, în loc să te facă să-l dobândești. Cu cât aderi mai mult la aceste lucruri, cu atât mai mult te vei îndepărta de adevăr și cu atât mai mult te vei abate de la calea lui Dumnezeu și de la calea adevărului. Pe de altă parte, dacă poți să iei în mod activ inițiativa de a renunța la aceste așa-zise lucruri pozitive, teorii și adevăruri false, atunci poți pătrunde destul de repede în adevăr. Astfel, oamenii nu vor folosi aceste așa-zise culturi tradiționale și aceste adevăruri false drept principii de practică în viețile lor de zi cu zi, în locul adevărului și al cuvintelor lui Dumnezeu, iar această stânjeneală se va atenua și va dispărea treptat.

Unii oameni cred că au obținut adevărul eliberându-se de cultura tradițională a unei familii sau a unei țări și acceptând o cultură tradițională străină, din afara țării; unii oameni cred că au obținut adevărul eliberându-se de o cultură tradițională veche și de idei și păreri învechite și acceptând idei puțin mai avansate și puțin mai moderne. Privind chestiunea acum, oare acești oameni au dreptate sau greșesc? (Greșesc.) Greșesc cu toții. Oamenii cred că doar eliberându-se de lucruri vechi vor dobândi libertate. Ce implică dobândirea libertății? Înseamnă că o persoană a obținut adevărul și adevăratul mod de a trăi pe care ar trebui să-l aibă. Oamenii cred că adevărata cale se obține în felul acesta. Chiar este adevărat? Este corect? Nu. Indiferent ce cultură modernă și avansată acceptă omenirea, în cele din urmă, este tot cultură tradițională, iar esența ei nu se schimbă. Cultura tradițională va rămâne mereu cultură tradițională. Indiferent dacă poate rezista la testul timpului sau la testul faptelor sau dacă este venerată de omenire, în cele din urmă, este tot cultură tradițională. De ce nu sunt aceste culturi tradiționale adevărul? La ce se reduce totul este că aceste lucruri sunt idei care apar după ce omenirea a fost coruptă de Satana. Ele nu provin de la Dumnezeu. Sunt întinate cu câteva dintre închipuirile și noțiunile oamenilor și, mai mult decât atât, sunt consecințele coruperii omenirii de către Satana. Satana exploatează idei, păreri și tot felul de zicale și argumente ale omenirii corupte, pentru a limita și corupe gândirea oamenilor. Dacă, pentru a-i induce în eroare pe oameni, Satana ar folosi unele lucruri care sunt în mod evident absurde, ridicole și greșite, atunci oamenii ar avea discernământ; ar fi capabili să distingă ce e corect și ce e greșit și ar folosi acest discernământ pentru a nega și a condamna aceste lucruri. Astfel, aceste învățături nu ar rezista scrutării. Totuși, atunci când Satana, pentru a-i condiționa și influența pe oameni și pentru a le inculca lucruri, folosește unele idei și teorii care sunt în conformitate cu noțiunile și închipuirile oamenilor și despre care crede că vor rezista la scrutare atunci când sunt rostite cu voce tare, omenirea este indusă în eroare ușor, iar aceste zicale sunt, de asemenea, ușor acceptate și răspândite de oameni și, astfel, ele dăinuie de la generație la generație, chiar până în prezent. Luați, de exemplu, câteva povești despre eroii chinezi, cum ar fi poveștile patriotice despre Yue Fei, generalii din familia Yang și Wen Tianxiang. Cum se face că aceste idei au fost transmise până în ziua de azi? Dacă privim lucrurile din perspectiva oamenilor, în fiecare epocă există un tip de persoană sau un tip de conducător care folosește constant aceste exemple și folosește ideile și spiritul acestor personaje pentru a învăța generație după generație de oameni, astfel încât generație după generație de oameni să îi accepte domnia cu supunere și docilitate și pentru ca el să poată guverna ușor generație după generație de oameni și să-și facă domnia mai stabilă. Vorbind despre devotamentul nesăbuit al lui Yue Fei și despre generalii din familia Yang, precum și despre spiritul patriotic al lui Wen Tianxiang sau Qu Yuan, își educă supușii și le transmite o singură regulă, aceea că trebuie să se comporte cu loialitate – asta ar trebui să aibă o persoană cu un caracter moral nobil. Loialitate în ce măsură? În măsura în care „Când împăratul le poruncește funcționarilor săi să moară, ei nu au de ales decât să moară” și „Un supus loial nu poate sluji la doi regi” – aceasta este altă zicală pe care o venerează. Îi venerează și pe cei care își iubesc țara. Să-ți iubești țara înseamnă să iubești ce anume sau pe cine? Să iubești ținutul? Să iubești oamenii din el? Și ce este o țară? (Conducătorii.) Conducătorii sunt reprezentanții țării. Dacă spui: „Iubirea pentru țara mea este de fapt iubirea pentru orașul meu natal și pentru părinții mei. Nu vă iubesc pe voi, conducătorii!”, atunci se vor înfuria. Dacă spui: „Iubirea pentru țara mea este iubirea pentru conducători, din adâncul inimii mele”, atunci vor accepta asta și vor aproba o astfel de iubire; dacă îi faci să înțeleagă și le spui clar că nu pe ei îi iubești, atunci nu vor aproba. Pe cine reprezintă conducătorii, de-a lungul epocilor? (Pe Satana.) Îl reprezintă pe Satana, sunt membrii ai bandei Satanei și sunt diavoli. Le este imposibil să-i educe pe oameni să I se închine lui Dumnezeu, să I se închine Creatorului. Le este imposibil să facă asta. În schimb, le spun oamenilor despre conducător că este fiul cerurilor. Ce înseamnă „fiul cerurilor”? Înseamnă că Cerurile îi acordă putere cuiva, iar apoi această persoană este numită „fiul cerurilor” și are puterea de a domni asupra tuturor oamenilor de sub cer. Este aceasta o idee care le este inculcată oamenilor de către conducători? (Da.) Când o persoană devine fiul cerurilor, acest lucru este hotărât de Ceruri, iar voia Cerurilor este cu ea, așa că oamenii ar trebui să accepte necondiționat domnia acelei persoane, indiferent de tipul de domnie. Ceea ce le inculcă oamenilor este această idee, care te face să o accepți pe acea persoană drept fiul cerurilor, pe baza faptului că recunoști existența Cerurilor. De ce te face să o accepți pe acea persoană drept fiul cerurilor? Nu ca să te facă să recunoști că Cerurile există sau că există un Dumnezeu sau că există un Creator, ci ca să te facă să accepți tocmai faptul că această persoană este fiul cerurilor și că, întrucât este fiul cerurilor, născut din existența voii Cerurilor, oamenii ar trebui să-i accepte domnia – acestea sunt tipul de idei pe care le inculcă. În spatele tuturor acestor idei care s-au dezvoltat de la începutul omenirii și până în ziua de azi – dacă ceea ce disecăm sunt fraze și expresii care conțin aluzii sau proverbe populare și zicale obișnuite care sunt complet lipsite de aluzii – se află legăturile Satanei și inducerea în eroare a omenirii de către Satana, precum și definiția falsă pe care omenirea coruptă o dă acestor idei în sine. Ce influență are această definiție falsă asupra omenirii în perioadele ulterioare? Este bună, pozitivă sau negativă? (Negativă.) Este fundamental negativă. Luați, de exemplu, zicalele: „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere” și „Să-ți ascunzi lumina și să-ți aduni puterile în întuneric” și „Îndură umilirea și poartă o povară grea” și „Nu renunța niciodată”, precum și „Prefă-te că faci un lucru în timp ce faci altul” – ce influență au aceste zicale asupra omenirii în perioadele următoare? Mai exact, aceea că, odată ce oamenii acceptă aceste idei din cultura tradițională, fiecare generație succesivă de oameni se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și de creația și mântuirea oamenilor de către Dumnezeu și de lucrarea planului Său de gestionare. Odată ce oamenii acceptă aceste păreri greșite din cultura tradițională, simt tot mai mult că destinul uman ar trebui să fie în mâinile lor și că fericirea trebuie să fie creată cu mâinile lor și că șansele sunt păstrate pentru cei care sunt pregătiți, ceea ce determină omenirea să-L nege tot mai mult pe Dumnezeu și suveranitatea Lui și să trăiască sub puterea Satanei. Dacă faci o comparație între lucrurile despre care le place să vorbească oamenilor din epoca modernă și lucrurile despre care le plăcea să vorbească oamenilor acum două mii de ani, sensul gândirii din spatele acestor lucruri este, de fapt, același, doar că oamenii din zilele noastre vorbesc despre acele lucruri mai specific și sunt mai deschiși în privința lor. Nu numai că neagă existența și suveranitatea lui Dumnezeu, dar I se și împotrivesc și Îl condamnă tot mai mult.

De exemplu, oamenii din antichitate spuneau: „Când națiunea se află în dificultate, fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria”, o zicală care a fost transmisă până în ziua de azi. Oamenii prețuiesc această zicală, mai ales patrioții, care o consideră mottoul lor. Acum că ați venit în străinătate, dacă altă persoană spune că în China a avut loc un incident, are asta vreo legătură cu voi? (Nu.) De ce spuneți că nu are nicio legătură cu voi? Există unii care spun: „Urăsc țara aceea. În prezent, comuniștii sunt la putere, acel partid politic malefic. Partidul Comunist este diavolul Satana, este un regim totalitarist și nu are nicio legătură cu mine. Ne persecută și ne împiedică să credem în Dumnezeu. Îl urăsc.” Să spunem că, într-o zi, acea țară este pe cale să piară – s-ar putea să nu simți nimic în inima ta, dar, când auzi că provincia din care provii a fost invadată și ocupată de grupări străine, te vei simți ca și cum ai devenit un refugiat, un pribeag fără o casă la care să te duci și vei fi supărat și vei simți că nu te poți întoarce la rădăcinile tale, ca frunzele care cad. Întoarcerea la rădăcini ca frunzele care cad – aceasta este altă idee tradițională. Și să presupunem că, într-o zi, după aceea, auzi dintr-odată că orașul tău natal – ținutul în care te-ai născut și ai crescut – a fost invadat și ocupat de grupări străine, cărarea pe care mergeai la școală în fiecare zi a fost ocupată de grupări străine și casa și pământul familiei tale au fost ocupate de grupări străine. Ceea ce ți-a aparținut cândva nu mai este – acel petec de pământ care este adânc întipărit în mintea ta, petecul de pământ cu care ai cea mai strânsă legătură, a dispărut, iar toate rudele tale nu mai sunt. În acel moment te vei gândi: „Cum să am o casă dacă nu am țară? Acum chiar am devenit refugiat, chiar nu mai am casă, chiar am devenit pribeag. Se pare că zicala «Când națiunea se află în dificultate, fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria» este corectă!” Când va veni acel moment, te vei schimba. Așadar, de ce acum nu crezi că această zicală este corectă? Există un fundal și o premisă pentru acest lucru, pentru că acea țară te persecută și îți provoacă prea multă suferință și nu te acceptă, iar tu o urăști. Realitatea este că lucrul pe care îl urăști cu adevărat nu este acel ținut. Ceea ce urăști este regimul satanic care te persecută. Nu o recunoști ca pe țara ta, așadar, în acest moment, ori de câte ori ceilalți spun: „Când națiunea se află în dificultate, fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria”, tu spui: „Nu are nicio legătură cu mine.” Însă, atunci când, într-o zi, ținutul în care te-ai născut și ai crescut nu-ți va mai aparține și nu vei mai avea un oraș natal, vei simți că ești pribeag, o persoană fără naționalitate și că ți-ai pierdut cu adevărat țara. În acel moment ți se va strânge inima. De ce ți se va strânge inima? S-ar putea ca acum să nu simți asta profund, dar într-o zi te va afecta profund. În ce circumstanțe te va afecta profund? Nu este de speriat dacă țara ta moare și tu devii un membru al unei națiuni cucerite. Ce este de speriat? Atunci când devii membru al unei națiuni cucerite și ești hărțuit, batjocorit, discriminat, călcat în picioare și nu ai unde să locuiești în pace, te vei gândi: „Să ai o țară este un lucru prețios. Fără o țară, oamenii nu au un cămin adevărat. Oamenii au o familie dacă au o țară, așa că este potrivită zicala: «Când națiunea se află în dificultate, fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria.»” În expresia: „fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria”, pentru ce este această „responsabilitate”? Pentru pacea propriului cămin, pentru a fi capabil să-ți aperi propriul cămin. Când te gândești la asta, când ești discriminat de grupări străine sau când ești discriminat într-un ținut străin, când ai nevoie de un loc de care să aparții și când ai nevoie de o țară în spatele tău, care să-ți susțină demnitatea, imaginea, identitatea și statutul, cum te vei simți? Te vei gândi: „Dacă o persoană dintr-o țară străină are un sprijin puternic în spatele ei, trebuie să fie acela al patriei ei mărețe!” Oare starea ta de spirit va fi diferită atunci, comparativ cu acum? (Da.) Acum ești doar într-o criză de indignare, așa că spui că orice se întâmplă în țara ta nu te privește. Dacă, în momentul acela, poți spune în continuare astfel de lucruri, ce fel de statură trebuie să ai? Există un adevăr în lumea aceasta pe care s-ar putea să-l știe toți și anume că, fără sprijinul unei patrii puternice, sigur vei fi discriminat și hărțuit în țări străine. Când va veni vremea să experimentezi cu adevărat acel lucru, ce vei cere în primul rând? Unii vor spune: „Ar fi grozav dacă aș fi evreu sau japonez. Nimeni nu ar îndrăzni să mă hărțuiască. Aș fi foarte apreciat de oamenii din orice țară în care aș merge. Cum de m-am născut în China? Țara este incompetentă, iar chinezii sunt hărțuiți oriunde merg.” La ce vă veți gândi prima dată când se întâmplă un astfel de lucru? (Avem credință în Dumnezeu și ne supunem orchestrărilor și rânduielilor Lui.) Corect, dar câte adevăruri trebuie să înțeleagă o persoană, ce experiență trebuie să fi avut și câtă înțelegere bazată pe experiență ar trebui să aibă pentru a fi capabilă să spună un astfel de lucru și să-l transforme în propria statură? Când se întâmplă un astfel de lucru, ce fel de idei, ce fel de înțelegere și de experiență adevărată trebuie să ai ca să nu fii slab? Dar ca să nu fii supărat, chiar dacă ești scuipat și numit membru al unei națiuni cucerite? Ce fel de statură trebuie să ai ca să nu fii supărat și să nu suferi aceste constrângeri? Acum aveți o astfel de statură? (Nu.) Nu o aveți acum, dar s-ar putea să o aveți într-o zi? Cu ce adevăruri trebuie să vă dotați? Ce adevăruri trebuie să înțelegeți? În prezent, imediat ce unii oameni aud că membrii familiei lor din China continentală au fost arestați din cauza credinței lor în Dumnezeu, ce înțeleg în inimile lor – că totul este în mâinile lui Dumnezeu – devine doctrină pentru ei, iar ei sunt constrânși de faptul că membrii familiei lor au fost arestați și nu au înclinația de a-și face îndatoririle. Dacă aud că le-a murit o rudă, s-ar putea să leșine pe loc. Cum v-ați simți dacă ținutul ar fi distrus și toți oamenii din el ar muri? Cât de mult cântăresc lucrurile tradiționale precum țara, casa, orașul natal și patria, precum și anumite idei și culturi tradiționale asociate cu aceste cuvinte, din adâncul inimilor voastre? În viața ta, continuă acestea să îți domine toate acțiunile, toate gândurile și comportamentele? Dacă inima ta continuă să fie ocupată de toate aceste lucruri tradiționale cu care ai o legătură, precum țara, rasa, națiunea, familia, orașul natal, ținutul și așa mai departe – adică aceste lucruri continuă să aibă o anumită tentă a culturii tradiționale în inima ta – atunci predicile pe care le asculți și adevărurile pe care le înțelegi sunt toate doctrine pentru tine. Dacă ai ascultat atât de multe predici, dar nu poți renunța nici măcar la lucrurile de bază, la care oamenii ar trebui să renunțe și de care ar trebui să se separe, și nu le poți trata corect, mai precis ce probleme rezolvă aceste adevăruri pe care le înțelegi?

Nota al pie:

a. “Lao” y “Xiao” son prefijos que se añaden a los apellidos en lengua china, se trata de una forma de dirigirse a alguien que expresa la familiaridad o informalidad que comparten el hablante y el oyente.