Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a șaptea) Secțiunea întâi

III. Disprețuirea cuvintelor lui Dumnezeu

Astăzi, vom continua să avem părtășie despre al zecelea punct cu privire la diversele manifestări ale antihriștilor: ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu. Data trecută am avut părtășie până la a treia secțiune a acestui subiect major, și anume faptul că antihriștii disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu. Părtășia noastră și disecarea acestei secțiuni au fost împărțite în trei subteme. Care sunt aceste trei subteme? (Prima este că antihriștii falsifică și interpretează în mod arbitrar cuvintele lui Dumnezeu; a doua este că antihriștii resping cuvintele lui Dumnezeu atunci când acestea nu sunt în acord cu noțiunile lor și a treia este că antihriștii cercetează indiscret dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu.) Reprezintă aceste trei afirmații totalitatea a ceea ce înseamnă pentru antihriști disprețuirea cuvintelor lui Dumnezeu? (Ar trebui să mai fie și altele.) Ce alte afirmații și manifestări există? (Antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu cu lipsă de respect.) Este tratarea cuvintelor lui Dumnezeu cu lipsă de respect una dintre manifestările prin care ei disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu? Nu este tratarea cuvintelor lui Dumnezeu cu lipsă de respect o interpretare a disprețuirii cuvintelor lui Dumnezeu? Aici nu avem nevoie de interpretări, ci mai degrabă de diversele manifestări și practici ale antihriștilor care disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu, pe care le poți vedea și atinge și despre care ai auzit. Se pare că nu înțelegeți prea bine diversele manifestări prin care antihriștii disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu. S-ar putea să aveți o înțelegere literală a celor trei puncte despre care am avut părtășie anterior, dar nu vă puteți gândi ce alte manifestări ale antihriștilor care disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu ar putea exista, nu-i așa? Ar fi trebuit să vă amintiți toate cele trei manifestări despre care am avut părtășie anterior. Sunt comportamentele și manifestările antihriștilor în disprețuirea cuvintelor lui Dumnezeu deschise și sincere? Reprezintă ele ceea ce ar trebui să facă oamenii integri? (Nu.) Acestea nu sunt manifestări care ar trebui să existe în umanitatea normală; ele nu sunt pozitive, ci negative. Esența care stă la baza acestor câteva comportamente face trimitere la Satana, la demoni, la dușmanii lui Dumnezeu. În modul în care antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu nu există nici supunere, nici acceptare, nici experimentare, nici renunțarea la propriile noțiuni și acceptarea cuvintelor lui Dumnezeu cu simplitate și deschidere; în schimb, aceștia generează diverse atitudini satanice față de cuvintele lui Dumnezeu. Firea dezvăluită prin aceste manifestări și comportamente ale antihriștilor este exact ceea ce este dezvăluit de Satana în tărâmul spiritual. Aceste comportamente nu sunt pozitive în nicio situație, în nicio epocă și în niciun grup de oameni. Sunt ticăloase și negative și nu reprezintă manifestările sau comportamentele pe care ar trebui să le aibă o ființă creată sau o persoană normală. Astfel, le caracterizăm drept manifestări ale antihriștilor. După ce am avut părtășie despre aceste trei puncte, majoritatea oamenilor ar putea crede că aceste trei manifestări cuprind, probabil, toate atitudinile de bază ale antihriștilor față de cuvintele lui Dumnezeu. Cu toate acestea, există un punct pe care l-ați trecut cu vederea: modul în care antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu este departe de a se limita la aceste trei abordări. Există o altă manifestare și un alt comportament care ilustrează, de asemenea, faptul că antihriștii disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu. Care este această manifestare? Antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb. Dacă analizăm sensul literal al acestui lucru, unii oameni ar putea avea în mintea lor unele imagini care indică anumite persoane, dar manifestările specifice și adevărate ale acestui lucru nu sunt încă foarte clare; ele sunt încă foarte vagi și generale. Prin urmare, astăzi vom avea părtășie despre modul în care antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb.

D. Antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb

Antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb; se poate spune și că antihriștii tratează însuși adevărul ca pe o monedă de schimb. Ce înseamnă a le trata ca pe monede de schimb? Înseamnă a face, pur și simplu, unele afirmații verbale, a se da în spectacol și apoi a dobândi în mod fraudulos încrederea, sprijinul și aprobarea oamenilor pentru a primi faimă, câștig și statut. Cuvintele lui Dumnezeu și adevărul devin astfel punțile lor. Aceasta este atitudinea antihriștilor față de adevăr. Ei exploatează adevărul, se joacă cu el și îl calcă în picioare, ceea ce este determinat de natura-esența antihriștilor. Așadar, ce reprezintă mai exact cuvintele lui Dumnezeu și adevărul? Cum ar trebui să definim cu exactitate adevărul? Spuneți-Mi, ce este adevărul? (Adevărul este criteriul pentru comportamentul omului, acțiunile lui și închinarea la Dumnezeu.) Aceasta este o definiție precisă și specifică a adevărului. Cum înțelegeți voi toți această afirmație? Cum ar trebui să aplici această afirmație în viața de zi cu zi și de-a lungul vieții tale? Cum ar trebui să experimentezi această afirmație? Spuneți ceea ce vă vine în minte și înțelegeți imediat, fără să filtrați sau să prelucrați. Ce este adevărul, în limbajul experienței voastre? Ce sunt cuvintele lui Dumnezeu? (Adevărul poate schimba concepția unei persoane despre viață și valorile sale, permițându-i să trăiască asemănarea unui om normal.) Deși nu este cuprinzător, tot ceea ce ai spus transmite o înțelegere a adevărului bazată pe experiență; acestea sunt percepțiile și aprecierile pe care le-ai experimentat și rezumat din viața de zi cu zi. Cine ar mai dori să împărtășească? (Adevărul ne poate purifica firile corupte, permițându-ne să acționăm pe baza principiilor și să facem lucrurile în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.) Această afirmație este foarte bună și incisivă. Continuă, te rog! (Adevărul este viața, calea spre viața veșnică. Numai urmărind adevărul și trăind conform lui se poate obține viața.) (Adevărul le permite oamenilor să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să devină oameni adevărați.) Aceste două puncte implică principii practice pentru viața de zi cu zi a oamenilor. Deși explicațiile sunt relativ profunde și sofisticate, ele sunt foarte practice. (Adevărul poate să expună firile corupte din noi, să ne schimbe opiniile incorecte cu privire la chestiuni și să ne permită să trăim asemănarea unui om adevărat.) Aceste afirmații sunt practice și implică valoarea și semnificația adevărului pentru oameni, precum și efectele pe care adevărul le poate avea asupra oamenilor. Am mai vorbit de multe ori despre ceea ce ați menționat cu toții. Deși ceea ce subliniază fiecare persoană diferă, toate se referă la afirmația anterior explicată și definită privind adevărul: adevărul reprezintă criteriul de evaluare a tuturor lucrurilor. Poate fi adevărul echivalat cu cuvintele lui Dumnezeu? (Da.) Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Având în vedere înțelegerea bazată pe experiență despre care ați vorbit în părtășia voastră, putem spune că adevărul reprezintă realitatea tuturor lucrurilor pozitive? (Da.) Adevărul este realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Poate fi viața unei persoane și direcția în care merge; îi poate permite cuiva să renunțe la firea sa coruptă, să ajungă să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să devină cineva care I se supune lui Dumnezeu și este o ființă creată calificată, cineva pe care Dumnezeu îl iubește și pe care îl consideră acceptabil. Ce atitudine și perspectivă ar trebui să avem în privința cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului, având în vedere prețiozitatea adevărului? E destul de evident: pentru cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și au o inimă care se teme de El, cuvintele Lui sunt sângele lor vital. Oamenii ar trebui să prețuiască cuvintele lui Dumnezeu, să mănânce și să bea din ele, să se bucure de ele și să le accepte ca pe viața lor, ca pe direcția în care merg, ca pe un ajutor și o provizie accesibile; oamenii ar trebui să practice și să experimenteze în conformitate cu afirmațiile și cerințele adevărului și să se supună fiecăreia dintre afirmațiile și principiile pe care adevărul le acordă lor. Numai în acest fel poate o persoană să dobândească viață. Urmărirea adevărului reprezintă, în principal, practicarea și experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu, mai degrabă decât supunerea lor la scrutare, analiză, speculație și îndoială. Întrucât adevărul este ajutorul și provizia de-a gata ale oamenilor și poate fi viața lor, aceștia ar trebui să trateze adevărul ca fiind cel mai prețios lucru. Asta pentru că trebuie să se bazeze pe adevăr pentru a trăi, pentru a ajunge să mulțumească cerințele lui Dumnezeu, să se teamă de El și să se ferească de rău și să găsească în viața lor de zi cu zi calea de practicare și să înțeleagă principiile practicii, dobândind supunerea față de Dumnezeu; oamenii trebuie, de asemenea, să se bazeze pe adevăr pentru a renunța la firea lor coruptă, pentru a deveni persoane care sunt mântuite și ființe create calificate. Indiferent din ce perspectivă sau în ce mod este exprimată, atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă cel mai puțin față de adevăr este aceea de a trata cuvintele lui Dumnezeu și adevărul ca pe un produs sau chiar ca pe o monedă de schimb care poate fi tranzacționată ocazional. Acesta este lucrul pe care Dumnezeu Își dorește cel mai puțin să îl vadă și reprezintă, totodată, ultimul tip de comportament și manifestare pe care ar trebui să le aibă o ființă creată adevărată.

Care sunt scopul și intenția antihriștilor care tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb? Ce urmăresc cu adevărat să facă și care este motivul lor? Atunci când un comerciant achiziționează o marfă, speranța sa cu privire la marfă este că aceasta îi va aduce beneficii și suma substanțială de bani pe care și-o dorește. Prin urmare, atunci când antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb, ei tratează fără îndoială cuvântul lui Dumnezeu ca pe un lucru material care poate fi schimbat pentru beneficii și bani. Ei nu prețuiesc, nu acceptă, nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul, nici nu le consideră ca fiind modul de viață la care ar trebui să adere, nici ca fiind adevărul pe care trebuie să îl practice pentru a se elibera de firile lor corupte. În schimb, ei tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb. Pentru un comerciant, cea mai mare valoare a unei mărfi este să o schimbe pe bani, pentru profitul dorit. Astfel, atunci când antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb, intenția și motivul lor sunt, în mod esențial, aceleași. Antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb, ceea ce înseamnă că nu le folosesc pentru a mânca, a bea și a se bucura de ele, nici pentru a le experimenta sau practica, ci mai degrabă ca pe niște bunuri pe care le au în mâini și care pot fi tranzacționate și vândute oricând și oriunde, oferite celor de pe urma cărora pot profita. Atunci când antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb, în sens literal, înseamnă că tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o marfă, folosită pentru tranzacții în schimbul banilor; ei transformă cumpărarea și vânzarea cuvintelor lui Dumnezeu în profesia lor. Dintr-o perspectivă literală, acest lucru este limpede imediat. Astfel de acțiuni și comportamente ale antihriștilor sunt rușinoase, stârnind repulsia și dezgustul oamenilor. Așadar, care sunt manifestările specifice ale antihriștilor care tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb? Acesta este punctul-cheie despre care vom avea părtășie. Antihriștii au câteva manifestări foarte evidente ale faptului că tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb. Pentru a le face mai clare și mai ușor de înțeles pentru voi, le vom discuta tot una câte una. De ce adopt această abordare? Pe baza experienței Mele de mulți ani în a lucra și a vorbi, majoritatea oamenilor au gânduri confuze și nu au capacitatea de a gândi independent. Pe baza acestui fapt, M-am gândit la cea mai simplă și mai eficientă metodă, care constă în a explica și a clarifica orice problemă sau subiect, indiferent care, punct cu punct, pentru a vă ajuta să vă gândiți bine și să meditați asupra acestuia. Este acest lucru potrivit? (Da.) Unii oameni spun: „Este perfect, ne scutește de chinul de a ne stoarce creierii și de a gândi din greu. Suntem prea ocupați și nu avem timp pentru asta! Ne consumăm energia și gândurile pe chestiuni importante, nu pe aceste probleme banale, de mărimea unui bob de mazăre. Dacă ne pui să ne gândim la aceste chestiuni mărunte, pare că ne subestimezi și nu folosești suficient marele nostru talent.” Este acesta cazul? (Nu.) Atunci, despre ce este vorba? (Calibrul nostru este atât de redus, încât uneori nu putem înțelege adevărul și avem nevoie ca Dumnezeu să aibă părtășie cu noi în detaliu, cuvânt cu cuvânt, propoziție cu propoziție, pentru ca noi să înțelegem o parte din el.) Vezi, am descris fără să vreau starea de fapt a lucrurilor, dezvăluind ce se întâmplă cu adevărat cu voi toți, dar acestea sunt, pur și simplu, faptele. Situația ar fi fost aceeași chiar dacă nu aș fi expus-o. Nu există altă cale decât să o fac așa. Dacă vorbesc doar despre subiectele mari la modul simplu și general, atunci voi vorbi în zadar și Îmi voi irosi efortul. Asta este doar o pierdere de timp, nu-i așa? Haideți să revenim la subiectul principal. În ceea ce privește felul în care antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb, vom împărți acest subiect în mai multe subteme pentru a explica și clarifica pas cu pas cum fac antihriștii acest lucru și care sunt exemplele și manifestările specifice care pot dovedi suficient că antihriștii disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu și care, totodată, confirmă că antihriștii au într-adevăr o astfel de esență. Vom avea părtășie despre acest punct în două părți principale.

1. Tratarea cuvintelor lui Dumnezeu ca pe o unealtă pentru a dobândi statut, reputație și demnitate

Primul aspect major este că cea mai comună manifestare a antihriștilor care tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb este faptul că le folosesc ca pe o unealtă pentru a-și dobândi statutul, reputația, demnitatea și, cu atât mai mult, pentru bucurii materiale și, chiar mai mult, pentru bani. Atunci când antihriștii intră în contact cu cuvintele lui Dumnezeu, ei simt: „Cuvintele lui dumnezeu sunt grozave. Fiecare propoziție este rațională și corectă; aceste cuvinte nu pot fi rostite de oameni și nu pot fi găsite în Biblie.” În ultimele două epoci, Dumnezeu nu a rostit aceste cuvinte. Nici în Vechiul Testament, nici în Noul Testament nu există astfel de cuvinte rostite explicit și clar. Biblia consemnează doar o parte foarte limitată a cuvintelor lui Dumnezeu. Analizând ceea ce spune Dumnezeu acum, conținutul este foarte bogat. Antihriștii simt atunci gelozie și invidie în inimile lor și încep să uneltească în sinea lor: „Această persoană obișnuită poate spune atât de multe; când voi putea și eu să spun aceste cuvinte? Când voi putea rosti cuvintele lui dumnezeu la nesfârșit, la fel ca această persoană?” Ei au un impuls și o dorință de acest fel în inimile lor. Judecând după impulsul și dorința lor, în inimile lor, antihriștii simt invidie față de aceste cuvinte rostite de Dumnezeu și le venerează. Folosesc cuvintele „invidie” și „venerație”; ceea ce vreau să spun în privința formulării acestor doi termeni este faptul că antihriștii nu consideră cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul și nu intenționează să le accepte, ci mai degrabă invidiază conținutul bogat al acestor cuvinte, mesajul și, de asemenea, profunzimea acestor cuvinte, care reflectă o adâncime de neatins de către oameni; și chiar mai mult, invidiază faptul că acestea sunt cuvinte pe care ei nu le pot rosti. Din aceste aspecte ale „invidiei”, este evident că antihriștii nu consideră aceste cuvinte ale lui Dumnezeu ca fiind expresii ale divinității, ca fiind adevărul sau ca fiind viața și adevărul cu care Dumnezeu intenționează să mântuie omenirea și să o aprovizioneze. Având în vedere că antihriștii pot invidia aceste cuvinte, este clar că, în inimile lor, ei își doresc, de asemenea, să devină cei care exprimă astfel de cuvinte. Pe baza acestui fapt, mulți antihriști au depus eforturi enorme în culise, rugându-se zilnic, citind zilnic aceste cuvinte, consemnându-le, memorându-le, rezumându-le și organizându-le. Au depus multă muncă pentru aceste cuvinte rostite de Dumnezeu, luând nenumărate notițe și consemnând numeroase idei în timpul devoțiunilor lor spirituale, precum și rugându-se de nenumărate ori pentru a-și aminti aceste cuvinte. Care este scopul lor în a face toate acestea? Pentru ca într-o zi să aibă brusc o explozie de inspirație și să fie capabili să rostească la nesfârșit cuvintele pe care le-ar spune Dumnezeu, ca și cum s-ar deschide o ecluză; ei speră că, asemenea cuvintelor lui Dumnezeu, cuvintele lor le-ar putea oferi oamenilor ceea ce au nevoie, le-ar putea oferi viață, le-ar putea oferi ceea ce ar trebui să obțină și ar putea să aibă cerințe de la oameni. Este pentru ca, asemenea întrupării lui Dumnezeu, să poată sta în perspectiva și statutul lui Dumnezeu și să spună aceleași lucruri ca Dumnezeu, cu tonul Său și maniera Sa de a vorbi, întocmai cum își doresc ei. Antihriștii au depus multe eforturi în acest sens și nu este exagerat să spunem că unii dintre ei chiar scot deseori, în secret, caiete pentru a consemna cuvintele pe care vor să le spună, cuvintele pe care le așteaptă de la Dumnezeu. Cu toate acestea, indiferent de ceea ce fac, dorințele antihriștilor sunt întotdeauna neîmplinite, ceea ce vor ei nu se realizează niciodată. Indiferent cât de mult efort depun, cât de mult se roagă, cât de mult consemnează cuvintele lui Dumnezeu sau cum le memorează și le organizează, totul este în zadar. Dumnezeu nu rostește nici măcar o singură propoziție prin ei și nici nu le-a permis să Îi audă măcar o dată glasul. Nu contează cât de mult tânjesc sau cât de nerăbdători devin, ei pur și simplu nu pot rosti nici măcar o propoziție din cuvintele lui Dumnezeu. Cu cât devin mai nerăbdători și mai invidioși și cu cât eșuează mai mult în a-și atinge scopul, cu atât devin mai iritați în sinea lor. De ce sunt iritați și de ce sunt atât de neliniștiți? Ei văd cum cuvintele lui Dumnezeu aduc din ce în ce mai mulți oameni în fața lui Dumnezeu pentru a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și pentru a accepta cuvântul Său ca fiind viață, dar nu există nicio persoană la picioarele lor care să-i venereze sau să-i admire, în prezența lor. Asta este ceea ce îi face neliniștiți și iritați. În iritarea și neliniștea lor, antihriștii nu se pot gândi și nu pot medita la nimic altceva decât la următoarele: „De ce își fac acești oameni datoria în casa lui dumnezeu? De ce este diferit atunci când vin în casa lui dumnezeu față de lumea non-credincioșilor? De ce, după ce vin în casa lui dumnezeu, majoritatea oamenilor încep să se comporte corect și devin din ce în ce mai buni? De ce majoritatea oamenilor se consumă și plătesc prețul în casa lui dumnezeu fără compensație și, chiar și atunci când sunt emondați, nu pleacă, iar unii nu pleacă nici după ce au fost îndepărtați sau excluși? În fond, singurul motiv îl reprezintă cuvintele lui dumnezeu, efectul și rolul jucat de «Cuvântul Se arată în trup».” Atunci când antihriștii văd acest lucru, devin și mai invidioși pe cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, după ce au depus mari eforturi și tot nu au reușit să rostească cuvintele lui Dumnezeu sau să devină o portavoce a lui Dumnezeu, antihriștii își îndreaptă atenția asupra cuvintelor lui Dumnezeu: „Deși nu pot spune alte cuvinte decât cele pe care le-a spus dumnezeu, dacă pot spune cuvinte care sunt conforme cuvintelor lui dumnezeu, chiar dacă sunt doar doctrine sau vorbe goale, atât timp cât sună bine pentru oameni, atât timp cât par să se alinieze cu aceste cuvinte ale lui dumnezeu, nu-mi pot asigura eu oare un loc printre oameni? Nu pot rămâne ferm printre ei? Sau, dacă predic și explic frecvent cuvintele din «Cuvântul Se arată în trup», folosindu-mă deseori de acestea pentru a-i ajuta pe oameni, și tot ceea ce spun și predic sună de parcă ar proveni din cuvintele lui dumnezeu și ar fi corect, atunci oare statutul meu printre oameni nu va deveni din ce în ce mai stabil? Nu voi câștiga mai mult prestigiu printre ei?” Gândindu-se la acest lucru, antihriștii cred că au găsit o cale de a-și împlini dorințele de a obține un statut, o reputație și o recunoaștere mai mari, și văd speranță în realizarea acestui lucru. După ce văd speranța, antihriștii se simt în secret mulțumiți în inimile lor: „Cât de isteț sunt? Nimeni altcineva nu și-a dat seama de acest lucru; de ce nu cunosc și alții această cale? Sunt atât de inteligent! Dar, oricât de isteț aș fi, nu pot spune nimănui despre acest lucru; este suficient să îl știu eu în inima mea.” Cu un astfel de scop și plan în minte, antihriștii încep să depună un efort serios în ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu. Ei se gândesc: „Înainte, doar aruncam o privire peste cuvintele lui dumnezeu, ascultam ocazional și spuneam orice îmi trecea prin minte. Acum trebuie să-mi schimb strategia; nu mai pot face asta, este o pierdere de timp. Procedând astfel înainte, nu am obținut niciun rezultat; a continua în acest mod ar fi foarte nesăbuit din partea mea!” Prin urmare, se mobilizează, hotărâți să depună efort în ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu și să facă un mare spectacol din abilitățile lor. Ce acțiuni întreprind antihriștii pentru a face un spectacol grandios din abilitățile lor? Ei analizează modul de a vorbi al lui Dumnezeu și tonul discursului Său și, de asemenea, analizează conținutul specific al cuvintelor lui Dumnezeu în fiecare etapă și perioadă. În același timp, pregătesc modul în care să explice aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, iar atunci când le predică, în ce fel să vorbească și să le explice într-un mod care să-i facă pe oameni să-i admire și să-i idolatrizeze. Astfel, încetul cu încetul, antihriștii au depus într-adevăr mult efort în ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu. Cu toate acestea, un lucru este sigur: dat fiind că motivele din spatele acestui efort sunt greșite și intențiile lor, rele, cuvintele pe care le rostesc, indiferent de modul în care le ascultă alții, sunt doar doctrine, sunt doar cuvinte și expresii copiate din discursul lui Dumnezeu. Prin urmare, oricât de mult efort ar depune antihriștii privind cuvintele lui Dumnezeu, ei nu obțin niciun câștig personal. Ce înseamnă să nu aibă niciun câștig? Înseamnă că nu tratează cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul. Nu practică, ci doar predică, așa că nimeni nu vede nicio schimbare în ei. Gândurile și punctele lor de vedere greșite nu se schimbă, perspectiva lor incorectă asupra vieții nu se schimbă, nu au niciun fel de înțelegere cu privire la propriile firi corupte și nu reușesc deloc să se compare cu diferitele stări ale omului descrise de Dumnezeu. Prin urmare, indiferent cât de mult scrutează antihriștii cuvintele lui Dumnezeu, doar două finaluri sunt vizibile în acestea: în primul rând, deși cuvintele lui Dumnezeu despre care ei vorbesc sunt corecte și chiar explicațiile lor despre aceste cuvinte nu sunt greșite, nu poți să vezi nicio schimbare în ei. În al doilea rând, indiferent cât de mult promovează și predică cu tărie cuvintele lui Dumnezeu, nu au niciun fel de cunoaștere de sine. Acest lucru se observă clar. Motivul pentru care antihriștii afișează un astfel de comportament este că, deși promovează și predică deseori altora cuvintele lui Dumnezeu, ei nu acceptă că acestea reprezintă adevărul. Ei înșiși nu au acceptat aceste cuvinte; își doresc doar să le folosească pentru a-și atinge motivele ascunse. Speră să obțină statutul și beneficiile pe care și le doresc prin predicarea cuvintelor lui Dumnezeu, iar dacă oamenii îi tratează și se închină la ei ca și cum ar fi dumnezeu, ar fi ideal. Cu toate că nu pot atinge încă acest scop sau rezultat, acesta este scopul final al fiecărui antihrist.

Antihriștii au depus mult efort în privința cuvintelor lui Dumnezeu; unii oameni ar putea să înțeleagă greșit acest lucru atunci când îl laud, întrebând: „Asta înseamnă că toți cei care depun efort în privința cuvintelor lui Dumnezeu sunt antihriști?” Dacă interpretezi acest lucru astfel, îți lipsește înțelegerea spirituală. Care este diferența dintre efortul depus de antihriști în privința cuvintelor lui Dumnezeu și efortul celor care urmăresc adevărul? (Intenția și scopul sunt diferite. Antihriștii depun efort în privința cuvintelor lui Dumnezeu pentru propriul beneficiu și statut, pentru a-și satisface ambițiile personale.) Ce efort depun antihriștii cu privire la cuvintele lui Dumnezeu? Memorează părți din cuvintele lui Dumnezeu care sunt în acord cu noțiunile lor, învață să explice cuvintele lui Dumnezeu folosind limbajul uman și scriu unele însemnări și idei spirituale. De asemenea, ei dezleagă, rezumă și organizează diferitele afirmații ale lui Dumnezeu, cum ar fi cele pe care oamenii le consideră relativ aliniate la noțiunile umane, cele care sunt ușor percepute ca având tonul vorbirii lui Dumnezeu, câteva cuvinte despre taine și câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu care sunt populare și deseori predicate în biserică pentru o perioadă. Pe lângă memorarea, organizarea, rezumarea și scrierea ideilor, mai sunt, desigur, și altele, inclusiv unele activități aparte. Antihriștii vor plăti orice preț pentru a câștiga statut, a-și satisface ambiția și a-și atinge scopul de a controla biserica și de a fi dumnezeu. Ei lucrează adesea până noaptea târziu și se trezesc la crăpatul zorilor, lucrând până în creierii nopții și repetându-și predicile la primele ore, și, în plus, notează toate lucrurile geniale pe care le-au zis alții, făcând toate astea pentru a se dota cu doctrinele de care au nevoie pentru a ține predici elevate. Se gândesc zilnic cum să țină aceste predici elevate, contemplând care dintre cuvintele lui Dumnezeu vor fi cele mai folositoare pentru a fi alese și vor inspira admirație și laudă în rândul aleșilor lui Dumnezeu, apoi învață acele cuvinte pe de rost. După aceea, se gândesc cum să interpreteze acele cuvinte într-un mod care să le demonstreze înțelepciunea și strălucirea. Pentru a-și întipări cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor, se străduiesc să-I mai asculte cuvântul de câteva ori. Fac toate acestea cu eforturi similare elevilor care concurează pentru un loc la facultate. Atunci când cineva ține o predică bună sau una care oferă o anumită iluminare sau una care oferă o oarecare teorie, un antihrist o va prelua, o va compila și o va transforma în propria predică. Niciun efort nu este prea mare pentru un antihrist. Care sunt, așadar, motivul și intenția din spatele acestui efort al său? Acestea sunt să fie capabil să predice cuvintele lui Dumnezeu, să le spună clar și cu ușurință, să le rostească fluent, astfel încât ceilalți să vadă că antihristul este mai spiritual decât ei, că prețuiește mai mult cuvintele lui Dumnezeu, că-L iubește mai mult pe Dumnezeu. În acest fel, un antihrist poate câștiga admirația și adorarea unora dintre cei care-l înconjoară. Un antihrist consideră că acesta este un lucru demn de făcut și că merită orice efort, preț sau greutăți. După ce depun aceste eforturi timp de doi, trei, cinci ani, antihriștii devin treptat din ce în ce mai familiarizați cu felul în care vorbește Dumnezeu și cu mesajul și tonul cuvintelor Sale; unii antihriști pot chiar să imite cuvintele lui Dumnezeu sau să recite câteva fraze din ele ori de câte ori deschid gura. Desigur, acesta nu este cel mai important lucru pentru ei. Ce este cel mai important? Pe măsură ce sunt capabili să imite și să recite în voie cuvintele lui Dumnezeu, felul lor de a vorbi, tonul și chiar intonația devin din ce în ce mai asemănătoare cu cele ale lui dumnezeu, din ce în ce mai asemănătoare cu cele ale lui hristos. Antihriștii se bucură de acest lucru în inimile lor. De ce se bucură? Ei simt din ce în ce mai mult cât de minunat ar fi să fie dumnezeu, cu atât de mulți oameni care îi idolatrizează și îi înconjoară; cât de glorios ar fi acest lucru! Ei atribuie toate aceste realizări cuvintelor lui Dumnezeu. Ei cred că tocmai cuvintele lui Dumnezeu le-au oferit oportunitatea, i-au inspirat și, mai mult decât atât, datorită cuvintelor lui Dumnezeu au învățat să imite maniera de a vorbi a lui Dumnezeu și tonul Său. În cele din urmă, acest lucru îi face să se simtă din ce în ce mai mult ca dumnezeu, apropiindu-se tot mai mult de identitatea și statutul acestuia. Chiar mai mult, îi face să simtă că a fi capabili să imite maniera de a vorbi și tonul lui Dumnezeu, să vorbească și să trăiască cu maniera de a vorbi și intonația lui Dumnezeu este extrem de încântător, reprezentând momentele lor cele mai plăcute. Antihriștii au ajuns în acest punct; ați spune că acest lucru este periculos? (Da.) Unde se află pericolul? (În faptul că ei vor să fie dumnezeu.) A vrea să fii dumnezeu este periculos, la fel ca în cazul lui Pavel, care a spus că pentru el a trăi este hristos. O persoană este dincolo de răscumpărare odată ce sunt rostite astfel de cuvinte. Antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe o cale de a deveni dumnezeu. Ce au făcut antihriștii în acest proces? Au depus un efort deosebit, au consumat multă energie și timp pe cuvintele lui Dumnezeu. În această perioadă, au scrutat și analizat cuvintele lui Dumnezeu, citindu-le, memorându-le și organizându-le în mod repetat. Ba chiar au imitat felul de a vorbi și tonul lui Dumnezeu în timp ce Îi citeau cuvintele, în special frazele frecvent folosite în discursul lui Dumnezeu. Care este esența tuturor acestor acțiuni? Aici, o descriu ca fiind esența unui comerciant care cumpără bunuri la prețuri angro; cu alte cuvinte, antihriștii folosesc cel mai ieftin mod de a transforma cuvintele lui Dumnezeu într-un lucru material pe care îl dețin. Atunci când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le acceptă ca fiind adevărul, nici ca fiind calea pe care ar trebui să pătrundă oamenii și să le considere ca atare. În schimb, ei încearcă prin toate mijloacele să memoreze aceste cuvinte, maniera de a vorbi și tonul, în încercarea de a se transforma în cei care exprimă astfel de cuvinte. Atunci când antihriștii sunt capabili să imite tonul și maniera de a vorbi a lui Dumnezeu și sunt capabili să utilizeze pe deplin această manieră de a vorbi și acest ton în vorbirea și acțiunile lor, trăind printre oameni, ceea ce urmăresc să obțină nu este să își facă datoria cu loialitate, să facă lucrurile conform principiilor sau să Îi fie loiali lui Dumnezeu. În schimb, imitând tonul și maniera de a vorbi a lui Dumnezeu și predicând aceste cuvinte ale Sale, ei își doresc să pătrundă adânc în inimile oamenilor și să devină obiectul venerației lor. Aspiră să urce pe tronul din inimile oamenilor și să domnească acolo ca regi și să manipuleze gândurile și comportamentele acestora, atingând astfel scopul de a-i controla pe oameni.

Dacă îi descriem pe antihriștii care depun efort cu privire la cuvintele lui Dumnezeu ca pe niște negustori care cumpără ieftin cuvintele lui Dumnezeu ca pe niște mărfuri, atunci imitarea vorbirii lui Dumnezeu de către antihriști, folosirea manierei în care vorbește El și a tonului Său ca să-I predice cuvintele nu sunt același lucru cu vânzarea cuvântului lui Dumnezeu ca pe o monedă de schimb? (Ba da.) Niciun negustor nu cumpără bunuri fără să le vândă ulterior. Scopul său în achiziționarea acestor bunuri și în a le deține este de a obține profituri mai mari din aceste articole, de a le schimba pe mai mulți bani. Prin urmare, efortul extins pe care îl depun antihriștii în ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu și atitudinea lor față de acestea nu înseamnă altceva decât că ei se comportă ca niște negustori, pentru a le achiziționa folosind cele mai ieftine, mai economice și mai oportune mijloace, transformându-le în propriile bunuri pentru a le vinde apoi la un preț ridicat, astfel încât să obțină beneficiile pe care și le doresc. Și care sunt aceste beneficii? Acestea reprezintă prețuirea, idolatrizarea, admirația oamenilor și, mai ales, faptul că aceștia îi urmează. Prin urmare, se întâmplă frecvent în biserică să vedem un fenomen în care o persoană care nu practică în mod fundamental cuvintele lui Dumnezeu și nu se cunoaște pe sine are numeroși adepți, mulți care se bazează pe ea și o idolatrizează. Care este motivul pentru care se întâmplă acest lucru? Faptul că această persoană este volubilă, se exprimă clar și îi induce ușor în eroare pe oameni. Ea nu pune în practică cuvintele lui Dumnezeu, nici nu gestionează lucrurile conform principiilor și, de asemenea, nu reușește să pună în aplicare lucrarea și rânduielile bisericii primite de la Cel de mai sus. Dar de ce le poate face totuși o impresie bună unor oameni? De ce există mulți oameni care o acoperă și o protejează atunci când i se întâmplă ceva cu adevărat? De ce unii oameni îi iau apărarea atunci când aceasta are funcția de conducător? De ce unii oameni se opun în mod obstructiv îndepărtării acesteia? Motivul pentru care o persoană plină de defecte, plină de firea coruptă a Satanei și care nu practică niciodată adevărul poate primi în continuare un astfel de tratament în biserică este doar faptul că această persoană este prea iscusită în a vorbi, prea bună în a se preface și prea pricepută în a-i induce în eroare pe oameni; antihriștii sunt întocmai astfel de oameni. Atunci, putem spune că astfel de oameni sunt antihriști? Da, în mod cert, astfel de oameni sunt antihriști. Ei citesc deseori cuvintele lui Dumnezeu, le memorează și le predică frecvent, folosesc deseori cuvintele lui Dumnezeu pentru a le ține prelegeri celorlalți și pentru a-i emonda, își asumă perspectiva și poziția lui Dumnezeu pentru a le da lecții oamenilor, făcându-i complet ascultători și supuși față de ei și lăsându-i fără cuvinte după ce aud doctrinele mărețe pe care le rostesc. Cu toate acestea, astfel de oameni sunt cei care nu se cunosc niciodată pe sine și nu gestionează niciodată lucrurile în conformitate cu principiile. Dacă aceștia sunt conducători, atunci superiorii lor devin ineficienți. Devine imposibil să înțelegi situația din biserică sub conducerea lor. Cu ei prezenți, rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu, principiile și cerințele stabilite de casa lui Dumnezeu nu pot fi puse în aplicare. Nu sunt astfel de oameni antihriști? Tratează ei cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul? (Nu, nu o fac.) Ei au depus efort în citirea cuvintelor lui Dumnezeu și pot recita unele dintre ele. La adunări, în timpul părtășiei, menționează deseori cuvintele lui Dumnezeu, iar în timpul liber ascultă înregistrări cu recitări din cuvintele lui Dumnezeu. Atunci când vorbesc cu ceilalți, ei doar imită cuvintele lui Dumnezeu și nu spun nimic altceva. Tot ceea ce predică și spun este fără cusur. O astfel de persoană, aparent atât de perfectă la exterior, o așa-zisă „persoană corectă”, face ca rânduielile de lucru, cerințele și principiile casei lui Dumnezeu să se lovească de un blocaj atunci când ajung la ea. Subalternii ei nu recunosc pe nimeni în afară de ea. În afară de a o venera pe aceasta și pe dumnezeul nedeslușit din ceruri, subalternii săi nu mai ascultă de nimeni și îi ignoră pe toți. Nu este această persoană un antihrist? Ce mijloace a folosit pentru a obține toate acestea? A exploatat cuvintele lui Dumnezeu. Cei care sunt confuzi în credința lor, cărora le lipsește înțelegerea spirituală, care sunt ignoranți, care sunt confuzi în gândire, precum și cei care nu urmăresc adevărul, neîncrezătorii și cei care sunt ca trestia legănată de vânt îl consideră pe antihrist ca fiind o persoană spirituală. Ei consideră cuvintele și doctrinele predicate de antihrist ca fiind adevărul-realitate și îl privesc pe antihrist ca pe obiectul lor de urmat. În timp ce îl urmează pe antihrist, ei cred că Îl urmează pe Dumnezeu. Îl urmează pe antihrist în loc să-L urmeze pe Dumnezeu. Chiar și unii oameni spun: „Conducătorul nostru nu a vorbit sau nu a avut încă părtășie; chiar dacă citim cuvintele lui Dumnezeu, nu le putem înțelege singuri.” „Conducătorul nostru nu este aici; ne rugăm lui Dumnezeu pentru ceva, dar nu putem obține lumină; citim cuvintele lui Dumnezeu, dar nu putem înțelege calea. Trebuie să așteptăm întoarcerea conducătorului nostru.” „Conducătorul nostru a fost ocupat zilele acestea și nu are timp să ne rezolve problemele.” Fără stăpânul lor, acești oameni nu știu cum să se roage sau cum să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, nu învață să caute și să se bazeze pe Dumnezeu sau să găsească singuri calea de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Fără stăpânul lor, sunt asemenea orbilor, de parcă inimile le-ar fi fost săpate. Stăpânul lor reprezintă ochii lor, precum și sufletul și inima lor. Ei cred că stăpânul lor este cel mai bun la a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu. Dacă stăpânul lor nu este prezent, nu sunt interesați să mănânce și să bea ei înșiși cuvintele lui Dumnezeu și trebuie să aștepte ca stăpânul lor să se întoarcă pentru a citi prin rugăciune și a le interpreta cuvintele lui Dumnezeu astfel încât să le poată înțelege. În adâncul sufletului, acești oameni cred că stăpânul lor este mesagerul care îi poate ajuta să ajungă înaintea lui Dumnezeu. Obținerea unui astfel de „efect” reprezintă pentru antihriști cel mai vrednic motiv de bucurie din adâncul inimii lor: „Toți anii mei de efort au dat în sfârșit roade; în sfârșit, timpul pe care l-am petrecut nu a fost în zadar. Efortul îi răsplătește într-adevăr pe cei care perseverează; cu suficientă perseverență, chiar și o bară de fier poate fi transformată într-un ac. A meritat acest efort!” Auzind că adepții lor nu pot trăi fără ei, antihriștii nu simt nicio vină în adâncul sufletului. În schimb, se bucură în secret, gândindu-se: „Cuvintele lui dumnezeu sunt cu siguranță minunate. Decizia mea de atunci a fost corectă; efortul pe care l-am depus în acești ani a fost corect, iar abordarea mea din acești ani s-a confirmat și a dat roade.” În secret, ei se simt mulțumiți. Nu numai că nu simt nicio vină, regret sau ură pentru acțiunile lor rele, dar devin și mai convinși și mai siguri că abordarea lor este corectă. Așadar, în perioada următoare, în viața lor viitoare, plănuiesc să studieze maniera de a vorbi și tonul lui Dumnezeu așa cum au făcut-o înainte, și să facă acest lucru cu mai multă sârguință decât în trecut, și să imite maniera de a vorbi și de alegere a cuvintelor lui Dumnezeu într-un mod chiar mai extins și mai profund.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger