Ceea ce tocmai am expus reprezintă modul în care antihriștii tratează biserica și întruparea lui Dumnezeu în funcție de circumstanțele bisericii și de expansiunea lucrării lui Dumnezeu. Acesta este un aspect al modului în care antihriștii Îl tratează pe Hristos în funcție de starea lor de spirit. Oare se întâmplă în biserică aceste lucruri despre care am discutat? Sunt chestiuni serioase? Merită să fie menționate? (Da.) Care este valoarea părtășiei despre aceste chestiuni? Înseamnă oare că, după ce vor auzi acest lucru, unii oameni nu vor mai îndrăzni să pună întrebări despre aceste chestiuni, nu vor mai îndrăzni să fie curioși cu privire la situația și circumstanțele bisericii? Este aceasta singura valoare? (Nu.) Atunci, care este valoarea expunerii acestor lucruri? Ce adevăr ar trebui să înțeleagă oamenii din aceasta? Dacă nu v-ați gândit încă la acest lucru, vă puteți abține de la a vorbi. Voi avea o părtășie cu voi la final. Aceste chestiuni sunt prea departe de voi, așa că s-ar putea să vi se pară dificil să le articulați imediat. Trebuie să vă adunați gândurile și să vă organizați limbajul; s-ar putea să nu știți de unde să începeți sau să nu fiți în stare să vă exprimați clar. Cantitatea de lucruri pe care oamenii le înțeleg este prea mică, este foarte jalnică. A nu fi capabil să explici clar esența și cauza unei chestiuni este un semn că nu vezi lucrurile în profunzime.

Atunci când oamenii cred în Dumnezeul din ceruri și se consumă și își îndeplinesc îndatoririle pentru Dumnezeu, se poate spune că biserica și casa lui Dumnezeu și Dumnezeu reprezintă, practic, același concept pentru ei. A-ți face datoria în biserică se consideră a te consuma pentru Dumnezeu; a face lucruri pentru casa lui Dumnezeu este același lucru cu a face lucruri pentru biserică și înseamnă, totodată, a-I fi loial lui Dumnezeu și a accepta însărcinarea dată de El. Aceste lucruri pot fi discutate alternativ și sunt văzute ca un singur concept. Cu toate acestea, atunci când Dumnezeu devine trup și apare ca o persoană obișnuită, pentru majoritatea oamenilor, biserica și casa lui Dumnezeu și Dumnezeu (adică Hristos) devin ușor de separat. Oamenii se gândesc: „A face lucruri pentru biserică este același lucru cu a face lucruri pentru casa lui Dumnezeu, pentru Dumnezeu; a face lucruri pentru casa lui Dumnezeu înseamnă a-ți face datoria. Dar, când vine vorba de a face lucruri pentru Hristos, nu sunt atât de sigur. Nu implică acest lucru slujirea unei persoane? Într-un fel, pare a lucra pentru o persoană.” În adâncul inimii multor oameni, este greu să se distingă clar și să se facă legătura între aceste trei lucruri. Pentru majoritatea oamenilor, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, acesta este conceptul lor de bază cu privire la persoana pentru care își îndeplinesc îndatoririle: atunci când își îndeplinesc îndatoririle în cadrul bisericii, o fac de dragul entității care este biserica, al acestei denumiri. Atunci, cine este așa-zisul superior al bisericii? Desigur, este Dumnezeul din ceruri, care este de necontestat în mintea tuturor. A face lucruri pentru casa lui Dumnezeu este înțeles de majoritatea oamenilor ca servind titlul și grupul de frați și surori și, cu siguranță, poate fi catalogat drept îndeplinirea datoriei; este vorba de îndeplinirea datoriei, care e, desigur, îndreptată și către Dumnezeu. Prin urmare, în mintea oamenilor, biserica, frații și surorile și casa lui Dumnezeu pot fi echivalate, toate vizându-L pe Dumnezeul nedeslușit din ceruri. Ce implică acest lucru? Pentru majoritatea oamenilor, în casa lui Dumnezeu, fie că își îndeplinesc îndatoririle, fie că gestionează afacerile, ei o fac pentru biserică în calitate de instituție intangibilă, pentru grupul tangibil de frați și surori și, mai ales, pentru Dumnezeul nedeslușit și invizibil din ceruri; pentru aceștia trei își îndeplinesc îndatoririle. În ceea ce Îl privește pe Dumnezeu întrupat, oamenii L-ar putea considera un membru al bisericii sau cel mai înalt conducător dintre frați și surori și, bineînțeles, unii Îl înțeleg pe Hristos și ca pe un purtător de cuvânt sau reprezentant al casei lui Dumnezeu. Prin urmare, pentru mulți oameni, conceptul referitor la cei pentru care își îndeplinesc îndatoririle în biserică este foarte vag. De exemplu, dacă cineva este rugat să facă ceva pentru frați și surori sau să presteze un serviciu, se simte complet justificat să facă acest lucru. Sau dacă i se cere să facă ceva pentru biserică sau pentru casa lui Dumnezeu, e fericit să o facă, simțind că este datoria sa de netăgăduit. Cu toate acestea, dacă Hristos întrupat îi cere sau îi încredințează o sarcină similară, se simte descumpănit: „Să fac lucrare pentru o persoană? Nu am ajuns să cred în dumnezeu ca să-i slujesc pe oameni; am venit să-mi fac datoria. Nu sunt aici ca să aștept pe cineva, nu sunt aici ca să slujesc sau să prestez servicii pentru cineva!” Există mulți oameni care își fac datoria în biserică. Dacă le ceri să facă un lucru pentru biserică, să facă ceva pentru casa lui Dumnezeu sau pentru frați și surori, ei acceptă bucuroși aceste sarcini, simțind că au o bază solidă pentru a face acest lucru. Ce bază? „Accept acest lucru de la dumnezeu; este datoria mea, responsabilitatea mea.” Însă, atunci când Dumnezeul întrupat le cere să facă un lucru, baza lor teoretică de „a accepta acest lucru de la dumnezeu” dispare, iar ei devin reticenți și nefericiți, nefiind dispuși să facă acest lucru. Ei se gândesc: „Dacă este pentru biserică, este în regulă, pentru că eu sunt o persoană care lucrează pentru biserică; dacă este pentru frați și surori, atunci este de asemenea în regulă, întrucât toți aparțin casei lui dumnezeu, lui dumnezeu; dacă este pentru casa lui dumnezeu, întrucât numele «casa lui dumnezeu» este atât de sacru, atât de măreț și nobil, atunci a face lucruri pentru casa lui dumnezeu este perfect justificat și aduce glorie și recunoaștere. Dar să fac ceva pentru o persoană insignifiantă ca tine, ce înseamnă asta? Asta înseamnă să-mi fac datoria? Nu pare corect sau potrivit. Asta nu înseamnă să-mi fac datoria și nici nu este o lucrare. Cum ar trebui să tratez acest lucru?” Se confruntă cu o dilemă, neștiind cum să o gestioneze. Ei se gândesc: „Aceasta nu este lucrare, nici nu îmi fac datoria și cu siguranță nu este în beneficiul fraților și surorilor. Dacă îmi ceri să o fac pentru tine, bine, o voi face pur și simplu, dar nu voi fi fericit sau mulțumit de asta. Nu mi se pare corect sau potrivit! Cine își va aminti sau va ști ce fac eu pentru tine? Pot câștiga aprobarea cuiva? Îmi va aduce vreo recompensă? Asta înseamnă să-mi fac datoria? Ar trebui să fac acest lucru în conformitate cu adevărurile-principii?” În inima lor, ei nu sunt dispuși, simțind că este un inconvenient, un lucru inutil, ca și cum ar accepta o sarcină pe care nu ar trebui să o accepte. Se simt deranjați și o fac cu reticență, sperând în același timp la vreun beneficiu și chiar exprimând vocal: „Nu vreau să fac acest lucru”, afișând o mare reticență. Eu spun că, dacă nu vrei să o faci, nu trebuie să o faci. Eu nu oblig pe nimeni să facă sarcini personale pentru Mine. Dacă vrei să o faci, fă-o; dacă nu, voi găsi pe altcineva. Voi ruga pe oricine este dispus. Nu este simplu? Cu atât de mulți adepți în casa lui Dumnezeu, este ușor să găsești pe cineva care este de acord și dispus să facă lucrarea. Pot să găsesc o astfel de persoană. Nu este neapărat să te aleg pe tine; acest lucru este foarte ușor! Este dificil să găsești în casa lui Dumnezeu pe cineva care să fie de încredere, lipsit de viclenie și capabil să se ocupe de sarcini? (Nu.) Deși nu am dezvoltat o relație deosebit de apropiată sau bună cu nicio persoană în mod privat și nici nu am avut prietenii personale sau conexiuni emoționale profunde, în acești treizeci de ani, toți oamenii din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic au mâncat, au băut și au ascultat cuvintele Mele. Acești oameni, fie în esență, fie în adâncul inimii lor, la suprafață sau verbal, cred în Mine și Mă urmează. Deși nu am oferit nimănui în mod direct beneficii sau promisiuni speciale, nici nu am lăudat sau promovat pe cineva în mod direct, toți cei care M-au urmat de la început până acum au mâncat și au băut multe dintre cuvintele lui Dumnezeu. Prin ceea ce am vorbit, indiferent dacă acești oameni au înțeles unele adevăruri sau au înțeles doctrine de conduită proprie, nu au dobândit cu toții destul de mult? (Ba da.) Din această perspectivă, nu ar trebui să vă datorez nimic, nu-i așa? Nu ar trebui să spun acest lucru, dar astăzi trebuie să îl menționez aici. Nu cumva voi ar trebui să-Mi datorați ceva? (Ba da.) Prin urmare, dacă vă cer personal oricăruia dintre voi să faceți un lucru, nu ar trebui să nu fiți dispuși să îl faceți, nu-i așa? (Suntem dispuși.) Indiferent din ce perspectivă, atunci când vă cer să faceți ceva, ar trebui să fiu nevoit să vă conving sau să vă lingușesc sau să vă ofer cuvinte și promisiuni plăcute? (Nu.) Dar unii oameni nu sunt dispuși, spunând: „De ce este atât de lipsit de inspirație să fac ceva pentru tine? Nu numai că nu există niciun beneficiu, dar este și obositor și problematic!” Cum vă simțiți atunci când auziți acest lucru? (Indignați.) Dacă o persoană de rând, neremarcabilă în ochii lumii, ar fi vizitată de un oficial de rang înalt care i-a încredințat o sarcină, aceasta ar putea încerca să îl flateze în toate felurile, simțindu-se foarte bucuroasă și onorată, și nu ar uita niciodată în viața sa acea chestiune măruntă. Dacă oamenii pot să trateze astfel pe cineva cu statut, de ce nu pot face la fel pentru Hristos? De ce este ceva irealizabil pentru ei? Cum așa? (Fiindcă oamenii sunt în mod inerent ostili față de Dumnezeu.) Așa este; acest lucru nu face decât să o dovedească. Oamenii pot fi compatibili cu o satană cu statut înalt, dar Îl disprețuiesc din inimă pe Hristos, împotrivindu-I-se, respingându-L, negându-L și abandonându-L. Dacă li s-ar cere să se plece și să se închine unui diavol, ei s-ar târî bucuroși în genunchi, dar când vine vorba de Hristos, această persoană de rând, de la care au primit atât de multe, nu sunt dispuși nici măcar să stea în picioare și să vorbească sau să interacționeze cu Dumnezeu ca de la egal la egal. Ce sunt creaturile acestea? Sunt demonice, nu umane. Mai târziu, am rugat pe altcineva să se ocupe de această sarcină, iar această persoană a fost în regulă. Persoana care a transmis mesajul despre acest lucru a spus: „Individul care se ocupă de sarcină de data aceasta este foarte fericit, este foarte dispus să facă ceva pentru Dumnezeu.” Am spus: „Bine, dacă este dispus, este bine. Dar ce mare lucru e să faci o sarcină atât de mică? Este de așteptat, nu este nevoie să trimiți un mesaj pentru a declara acest lucru.” Ce părere aveți despre transmiterea acestui mesaj? Cum vă simțiți când îl auziți? Vă lasă rece? (Da.) De ce vă lasă rece? (Este ceva ce oamenii ar trebui să facă, dar ei încearcă să intre în grațiile lui Dumnezeu, de parcă a face un lucru pentru Dumnezeu înseamnă a-I face o imensă favoare.) Așadar, ce fel de persoană este cea care a spus asta? Ce părere aveți despre caracterul ei? (Are un caracter abject, îi lipsește conștiința.) Aceasta este o lipsă de umanitate.

În cazul unor oameni, de îndată ce aud despre harul și binecuvântările lui Dumnezeu, despre faptul că Dumnezeu îl aprovizionează pe om, inimile lor sunt profund emoționate și Îi mulțumesc neîncetat lui Dumnezeu: „Dumnezeu îl iubește atât de mult pe om!” Sunt copleșiți de entuziasm! Ori de câte ori sunt menționate aceste subiecte, ochii acestor oameni se umplu de lacrimi, inimile lor sunt răscolite, iar ei se hotărăsc să se consume în mod sârguincios pentru Dumnezeu. Însă, atunci când li se cere să întreprindă câte ceva pentru acest Dumnezeu întrupat vizibil și tangibil, se simt extrem de umiliți, reticenți și lipsiți de dorință. Ce se întâmplă aici? (Ei cred într-un Dumnezeu nedeslușit, nu în Dumnezeul întrupat. Îl consideră măreț pe Dumnezeul nedeslușit din cer, dar îl văd pe Dumnezeul întrupat ca fiind neînsemnat.) Am auzit că unii oameni sunt mai mult decât dispuși să curețe pantofi, să spele șosete și chiar să spele rufe pentru frați și surori, dar, când li se cere să facă câte ceva pentru Hristos, ei nu sunt dispuși să o facă. Alții nu suportă să privească acest lucru și spun: „Ce este în neregulă cu această persoană? Preferă să facă lucruri pentru frați și surori decât pentru Hristos. Ce fel de persoană este aceasta?” Atunci când le încredințez o sarcină, cerându-le să acționeze conform principiilor casei lui Dumnezeu și regulamentelor bisericii, unii oameni nu iau în serios acest lucru după ce îl aud. Ei spun: „Despre ce vorbești? Trebuie să-i întreb pe frați și surori; trebuie să țin cont de frați și surori, pentru ca majoritatea dintre ei să beneficieze de această situație.” De exemplu, le-am încredințat unor persoane responsabilitatea de a planta pomi fructiferi și le-am cerut, de asemenea, să se ducă la piață pentru a vedea ce tipuri de pomi fructiferi sunt potriviți pentru cultivare în această zonă. În primul rând, aceștia trebuie să fie potriviți pentru clima și solul local, iar în al doilea rând, ar trebui să vedem ce fructe consideră localnicii că au o valoare nutritivă ridicată și să le alegem pe acelea pentru plantare în cantități adecvate. Cum ar trebui să acționeze cei care M-au auzit după ce am terminat de vorbit? (Ar trebui să pună în aplicare cu promptitudine ceea ce ai cerut.) Cum ar trebui să pună în aplicare acest lucru? (Ar trebui să caute informații relevante, să întrebe persoane bine informate, să afle unele detalii, iar apoi să le pună în aplicare.) Să pună în aplicare în acest fel înseamnă să-Mi urmeze instrucțiunile, și anume să ia în considerare clima locală și, de asemenea, să verifice ce fructe sunt hrănitoare. Acum, credeți că aceste considerații ale Mele au fost cuprinzătoare și practice? Totuși, cum Mi-au pus în aplicare cuvintele cei care le-au auzit? Le-au cerut părerea tuturor fraților și surorilor din biserica locală, întrebându-i pe toți ce fructe le place să mănânce, iar apoi au contabilizat fructele preferate ale tuturor pentru a le planta în funcție de cantitate și proporție. Acesta este modul în care au pus în aplicare acest lucru. Au căutat opiniile fraților și surorilor, considerând acest grup, acest titlu, ca fiind suprem în inimile lor. Slujirea fraților și surorilor reprezintă scopul și obiectivul datoriei lor. Ei cred că slujirea fraților și surorilor înseamnă slujirea casei lui Dumnezeu, iar slujirea casei lui Dumnezeu înseamnă slujirea fraților și surorilor. Dacă frații și surorile sunt fericiți și mulțumiți, atunci și Dumnezeu este fericit și mulțumit. Frații și surorile sunt reprezentanții deplini ai lui Dumnezeu, simbolurile adevărului și purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu. Frații și surorile au ultimul cuvânt; ei sunt stâlpul principal în casa lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent de ceea ce se face, acest lucru nu poate fi separat de titlul și grupul fraților și surorilor. Pentru oricine face lucruri sau își îndeplinește datoria în casa lui Dumnezeu, doar frații și surorile sunt obiectele adecvate ale serviciului lor. Acesta a fost modul în care au pus în aplicare acest lucru; ceea ce am spus Eu nu a contat. Indiferent cât de detaliate au fost instrucțiunile Mele, pentru ei au fost doar doctrine goale, simple sloganuri. Au crezut că a le permite fraților și surorilor să își exprime pe deplin opiniile, a le acorda ample drepturi de exprimare și de luare a deciziilor și a practica democrația în casa lui Dumnezeu reprezentau cel mai înalt adevăr. Indiferent de ceea ce am spus, așa vedeau ei lucrurile: „Doar tragi cu gloanțe oarbe, treci prin formalități, iar apoi este treaba fraților și surorilor, nu mai este treaba ta. Poți să stai deoparte! Ce mâncăm și ce bem noi nu are nicio legătură cu tine; doar scoate banii și asta e tot! Avem mâncare și băutură, iar acesta este adevărul suprem. A sluji casei lui dumnezeu, a-i sluji pe frați și pe surori, a-i face fericiți pe frați și pe surori, a le permite să se bucure de drepturi umane depline și de libertate, acesta este adevărul suprem.” Ce fel de oameni sunt aceștia? Nu asta ar face antihriștii? Prima manifestare a faptului că antihriștii sunt scârbiți de adevăr este că îl condamnă și îl neagă; apoi, găsesc un set alternativ de teorii și sloganuri pe care le consideră viabile și valabile pentru a le pune în aplicare, batjocorind public adevărul, condamnându-L și respingându-L în mod public pe Hristos. Într-o chestiune atât de mică sunt dezvăluiți antihriștii. Sunt ei oameni care acceptă adevărul? (Nu.)

Adesea îi aud pe unii oameni spunând: „O, uite cât de supărați sunt frații și surorile!” sau „O, uite cât de fericiți sunt frații și surorile!”, sau, „O, uite cât de mult sunt loviți frații și surorile; ei suferă cu adevărat.” De ce au frații și surorile un statut atât de înalt în inimile lor? De ce îi iubesc atât de mult pe frați și pe surori? Cât de mare trebuie să fie inima lor pentru a iubi atât de mulți oameni? În regulă atunci; Eu voi spune ceva, iar tu vei face cum spun Eu, bine? Dacă poți să primești atât de mulți oameni, să mai adaugi o singură persoană ca Mine nu ar trebui să fie o problemă, nu? Ar trebui să fii în stare să Mă primești și pe Mine? Dimpotrivă, ei nu pot să primească ceea ce spun Eu și nu Mă pot primi nici pe Mine. Îi pot primi pe toți frații și surorile, îi pot primi pe toți cei din biserică, dar pur și simplu nu-L pot primi pe Hristos. Ce fel de creatură este aceasta? Este aceasta o ființă umană? Este o astfel de persoană demnă de a fi un adept al lui Hristos? (Nu.) Atunci cum ar trebui să o definim? (Un diavol, un antihrist.) Oare nu interpretează greșit conceptul de alegeri democratice în casa lui Dumnezeu? Implicarea fraților și surorilor în treburile casei lui Dumnezeu, faptul că le permite să își exprime opiniile, să aleagă și să îi înlocuiască pe conducători și să ia decizii; oare crede că frații și surorile sunt supremi în casa lui Dumnezeu? Nu este aceasta o înțelegere greșită a alegerilor democratice în casa lui Dumnezeu? Care este principiul alegerilor democratice? A le permite fraților și surorilor să voteze în mod democratic înseamnă că ei au ultimul cuvânt? Înseamnă să lăsăm firile corupte ale oamenilor să aibă ultimul cuvânt? Înseamnă să lăsăm diavolii și satanele să dețină puterea? Nu, înseamnă să lăsăm adevărul înțeles în inimile fraților și surorilor să dețină puterea, nu frații și surorile înșiși, acești oameni firești și corupți. Nu înseamnă să lași impetuozitatea să dețină puterea, nu înseamnă să lași noțiunile umane să dețină puterea, nu înseamnă să lași răzvrătirea și împotrivirea umană să dețină puterea și nu înseamnă să lași firile ticăloase ale oamenilor să dețină puterea; înseamnă să lași adevărul să dețină puterea. Unii oameni întreabă: „De ce unele alegeri din biserică se soldează cu alegerea unor antihriști sau de ce conducătorii și lucrătorii din biserică iau decizii greșite?” Acest lucru se întâmplă pentru că statura oamenilor este prea mică; ei nu înțeleg adevărul și nu pot să-i deslușească pe oameni. Cu toate acestea, principiul alegerilor în biserică se bazează pe adevărurile-principii; este bazat pe adevăr. Așadar, ce cred, în mod eronat, acești antihriști, cei care nu au înțelegere spirituală? Ei cred că, în casa lui Dumnezeu, frații și surorile sunt onorați ca fiind grozavi, că frații și surorile sunt preamăriți, că titlul și grupul fraților și surorilor sunt considerate onorabile în ochii lui Dumnezeu. Dar, de fapt, sunt frații și surorile onorabili? Dețin ei adevărul? Majoritatea fraților și surorilor nu dețin adevărul-realitate, sunt lipsiți de principii în acțiunile lor și pot chiar să provoace haos în diferitele proiecte ale lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă nu ar exista intervenția, corectarea și rezolvarea la timp a problemelor de către Cel de mai sus, și-ar putea îndeplini bine îndatoririle acești frați și surori? Nu numai că nu și-ar putea îndeplini bine îndatoririle, dar ar putea, totodată, să provoace numeroase tulburări și perturbări. Dețin acești oameni adevărul? Sunt ei vrednici de a fi onorați ca fiind grozavi? Nu sunt. Atunci de ce mai acționează antihriștii în acest fel? Aceasta este natura lor înnăscută. Ei găsesc o scuză pentru a nega adevărul și pentru a-L condamna pe Hristos; nu este aceasta natura lor înnăscută? Ei au natura Satanei; sunt conduși în mod incontrolabil de aceasta!

Principalul punct al părtășiei de astăzi îl reprezintă faptul că modul în care antihriștii Îl tratează pe Hristos e în funcție de starea lor de spirit. Fiecare aspect al părtășiei noastre este legat de starea de spirit a antihriștilor. La suprafață așa pare, dar, de fapt, cum ia naștere această stare de spirit? Este determinată de firea și esența corupte ale antihriștilor. Din cauza faptului că au esența unui antihrist, ei generează tot felul de gânduri și, sub influența acestor diverse gânduri, generează diverse noțiuni, puncte de vedere, perspective și poziții, producând astfel diverse stări de spirit. După apariția acestor stări de spirit, antihriștii Îl tratează pe Dumnezeul din ceruri și pe Dumnezeul de pe pământ, Hristos, în diverse moduri și cu diferite metode și atitudini. Pornind de la aceste moduri, metode și atitudini, este suficient să dovedim că esența antihriștilor este de a fi scârbiți de adevăr, de a fi ostili față de acesta, de a-L nega și de a-L condamna pe Hristos. Ori de câte ori se confruntă cu chestiuni care implică adevărul și esența și identitatea lui Dumnezeu întrupat, ei se opun în mod conștient lui Dumnezeu, jucând rolul de dușmani ai Lui. Când nu se întâmplă nimic, ei strigă numele lui Dumnezeu, făcând chiar referire constantă la „dumnezeu, dumnezeul meu” în discursul lor. Tot ceea ce spun ei trebuie să înceapă cu o chemare: „Dumnezeule, privește!”, „Dumnezeule, tu știi”, „Dumnezeule, ascultă-mă!”, „Dumnezeule, am o chestiune de cercetat”, „Dumnezeule, aceasta este situația”, și așa mai departe. În timp ce strigă „dumnezeu”, în inimile lor, sunt plini de noțiuni, ostilitate și dispreț față de Hristos. Atunci când biserica și casa lui Dumnezeu și Hristos se confruntă cu diferite medii și circumstanțe, atitudinea antihriștilor față de Hristos și Dumnezeu se schimbă în mod repetat, trecând prin diferite transformări. Atunci când Hristos le cere ceva și le arată bunătate și amabilitate, atitudinea lor pare destul de blândă și docilă; atunci când Hristos este sever cu ei, emondându-i, atitudinea lor față de Hristos devine una de repulsie, ură și dispreț, chiar de evitare și respingere a Sa. Atunci când Hristos le promite în mod clar recompense și binecuvântări, ei se bucură în secret în inimile lor și chiar Îl plac, Îl lingușesc și Îl flatează, neezitând să își sacrifice demnitatea și integritatea pentru a obține aceste beneficii. Cu toate acestea, indiferent de atitudinea lor, ei nu au niciodată o adevărată acceptare și credință în Hristos și cu atât mai puțin se supun cu adevărat Lui. Atitudinea lor față de Hristos este întotdeauna una de evitare, condamnare și ezitare observativă, respingându-L din adâncul inimii lor. Indiferent unde se află sau care este starea lor de spirit, esența lor rămâne neschimbată. Chiar dacă dau dovadă ocazional de unele schimbări sau transformări neașteptate, acestea sunt temporare. Motivul pentru aceasta este că natura-esență a antihriștilor este ostilă față de Hristos, astfel încât ei nu vor accepta niciodată cu sinceritate această persoană de rând ca fiind Domnul lor, Dumnezeul lor.

În principal, părtășia privind diferitele aspecte ale modului în care antihriștii Îl tratează pe Hristos în funcție de starea lor de spirit a fost acoperită. Ultima problemă de abordat, așa cum v-am întrebat anterior, constă în care este valoarea expunerii acestor aspecte și care este adevărul pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă. Valoarea expunerii acestor chestiuni poate fi exprimată simplu din două puncte de vedere. Un aspect este că expune care este esența adevăratei atitudini a oamenilor față de Dumnezeu, permițându-le acestora să recunoască diferitele manifestări ale corupției omenirii. Acest lucru este benefic pentru cunoașterea de sine și pentru cunoașterea firilor corupte ale oamenilor. Celălalt aspect este că le permite să știe care ar trebui să fie de fapt atitudinea corectă față de Dumnezeu. S-ar putea să crezi că modul în care Îl tratezi pe Dumnezeu înseamnă deja că Îl tratezi ca pe Dumnezeu, dar, de fapt, există multă impuritate în acest lucru, multe elemente care aparțin Satanei; acestea sunt manifestări ale antihriștilor, pe care Dumnezeu nu le recunoaște sau nu le acceptă. Aceasta este o impuritate care trebuie curățită. Aici există atât valoare pozitivă, cât și negativă: dintr-o perspectivă negativă, măcar te face să știi că aceste lucruri sunt nefaste, sunt manifestările unui antihrist. Aspectul pozitiv este că te face să știi că lui Dumnezeu nu-I plac aceste lucruri, El nu acceptă să-L tratezi în acest fel. Implicația este că, indiferent cât de drept, cât de bun, cât de logic sau cât de în conformitate cu sentimentele umane cred oamenii că este tratamentul lor față de Dumnezeu, El nu Se lasă convins. Ce ar trebui să faci dacă Dumnezeu nu Se lasă convins? Dacă spui: „Voi proceda în acest fel, cred că este bine și mă voi ține de el; indiferent dacă Tu crezi sau nu, eu sunt pur și simplu integru”, este în regulă? (Nu.) Nu vom discuta dacă această atitudine este corectă în ceea ce privește alte aspecte; în tratarea lui Dumnezeu, a acționa în acest fel este foarte periculos, iar tu ar trebui să inversezi cursul. Care ar trebui să fie atitudinea oamenilor față de lucrurile pe care Dumnezeu nu le poate accepta? Singura atitudine pe care ar trebui să o aibă oamenii este să accepte tot ceea ce vine de la Dumnezeu; indiferent dacă li se pare bun sau rău, indiferent dacă sună plăcut sau aspru și dezagreabil, ei ar trebui să accepte și să se supună necondiționat, tratând acest lucru ca fiind adevărul pentru a se schimba și a se purifica. Care este valoarea expunerii acestor chestiuni? Nu a fost aceasta abordată atât din punct de vedere negativ, cât și proactiv, atât din perspectivă pozitivă, cât și opusă? Atunci, care este adevărul pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă? (Dumnezeu este adevărul, Dumnezeu este Creatorul. Fie că S-a întrupat în carne și oase, fie că apare în orice alt mod, cuvintele pe care El le rostește sunt adevărul, iar noi ar trebui să ne supunem și să acceptăm în mod necondiționat.) Poate toată lumea să spună „Amin” la această afirmație? (Amin!) Spun și Eu „Amin” la această afirmație; acceptarea și supunerea necondiționată, acesta este adevărul. Indiferent de forma sau modul în care Dumnezeu apare și trăiește printre oameni, indiferent de forma în care Dumnezeu există, Dumnezeu este veșnic Dumnezeu. Acesta este adevărul și reprezintă adevărul pe care oamenii ar trebui să îl înțeleagă cel mai bine. În al doilea rând, atitudinea pe care o ființă creată ar trebui să o aibă față de Dumnezeu este una de supunere necondiționată. În plus, există un alt aspect pe care oamenii nu îl înțeleg: de ce Îl urmează oamenii pe Dumnezeu? Pentru a atenua plictiseala? Pentru a-și umple mințile și a-și rezolva golul spiritual? Este pentru a-și rezolva destinul viitor? Pentru a fi curățiți sau pentru a frecventa o universitate a adevărului? Ce caută oamenii să rezolve urmându-L pe Dumnezeu? Acesta este un lucru pe care oamenii trebuie să-l știe. (Ei caută să își înlăture firea coruptă.) Corect. Oamenii Îl urmează pe Dumnezeu pentru a-și înlătura firea coruptă. Pot oamenii să-și înlăture singuri firea coruptă? O pot înlătura oamenii cu faimă, cunoștințe și educație? Există cineva în rândul omenirii care poate rezolva această problemă? (Nimeni nu o poate rezolva.) Dumnezeu a venit astăzi ca să rezolve această problemă; doar Dumnezeu întrupat, doar Dumnezeu Însuși o poate rezolva. De ce poate Hristos întrupat, care pare a fi la fel ca un om, să rezolve această problemă? Oamenii au limbaj, gânduri și idei, deci de ce nu o pot rezolva? În ce constă diferența? (Dumnezeu este adevărul, calea și viața; oamenii nu dețin adevărul.) Dumnezeu este adevărul, calea și viața. Firile corupte ale oamenilor pot fi înlăturate numai prin acceptarea acestui fapt și prin acceptarea întregii întrupări a lui Dumnezeu. Acest lucru implică faptul că oamenii vin înaintea lui Dumnezeu pentru a-și înlătura firile corupte, ceea ce înseamnă că vin la Dumnezeu pentru a dobândi adevărul. Firile corupte ale oamenilor pot fi înlăturate numai prin dobândirea adevărului. Cum le poți înlătura fără să dobândești adevărul? Pot doctrinele să înlăture o fire coruptă? Poate cunoașterea? Pot noțiunile și închipuirile? Acestea nu pot să o facă. Doar Dumnezeul practic întrupat te poate ajuta să le înlături. Prin urmare, este inutil să venerezi orice figură celebră, persoană măreață sau înțelept; aceștia nu îți pot rezolva dificultățile reale sau nu te pot mântui. Mai mult, învățarea oricărui subiect, a oricărei profesii sau a oricărui set de cunoștințe nu îți poate rezolva dificultățile reale sau problemele reale. Dacă spui: „Eu doar o privesc de sus pe această persoană de rând”, atunci părerea ta trebuie să se schimbe. Realitatea este așa cum este; acesta este modul în care a acționat Dumnezeu. Dacă vrei să-L accepți pe Dumnezeu ca fiind viața ta, ar trebui să accepți fiecare propoziție pe care o spune Dumnezeu și fiecare acțiune pe care o întreprinde Dumnezeu. Dacă Îl recunoști pe Dumnezeu ca fiind adevărul, atunci ar trebui să crezi și să admiți caracterul neechivoc și absolut al faptului că, indiferent în ce fel sau formă există sau apare Dumnezeu, El este întotdeauna adevărul. După ce admiți acest fapt, cu ce atitudine ar trebui să tratezi atunci întruparea lui Dumnezeu, această persoană de rând? În aceasta constă adevărul care trebuie căutat.

Expunând manifestările modului în care antihriștii Îl tratează pe Hristos în funcție de starea lor de spirit, care este adevărul de bază pe care oamenii ar trebui să îl înțeleagă? Rezumați câteva elemente, astfel încât să fie clarificate și să înțelegeți și să vă fie clar acest adevăr. (Am rezumat patru puncte: primul este că Dumnezeu este întotdeauna Dumnezeu, iar acesta este adevărul. Al doilea este că atitudinea pe care o ființă creată ar trebui să o aibă față de Dumnezeu este una de supunere necondiționată. Al treilea este că Dumnezeu este adevărul, calea și viața și numai prin acceptarea acestui fapt și prin acceptarea întregii întrupări a lui Dumnezeu pot fi înlăturate firile corupte ale oamenilor. Al patrulea este că, dacă oamenii Îl recunosc pe Dumnezeu ca fiind adevărul, ei ar trebui să creadă și să recunoască caracterul fără echivoc al faptului că, indiferent de modul sau forma în care Dumnezeu există sau apare, El este întotdeauna adevărul.) Sunt aceste patru puncte cruciale? (Da.) De fapt, toată lumea cunoaște fiecare dintre aceste puncte în termeni de doctrină, dar atunci când vine vorba despre care adevăruri-principii sunt implicate în chestiunea referitoare la modul de a-L trata pe Hristos, oamenii devin confuzi atunci când se confruntă cu situații reale. Ei nu știu cum să le pună în practică, iar adevărurile pe care le-au înțeles anterior devin simple doctrine care nu pot fi aplicate. Acest lucru arată suficient că, indiferent câte doctrine înțeleg oamenii, acestea sunt inutile; fără a înțelege adevărul, problemele lor tot nu pot fi rezolvate.

20 iunie 2020