Unii oameni învață puțină istorie, înțeleg puțină politică și, pe de o parte, le place să se dea mari; pe de altă parte, se gândesc: „Dumnezeu întrupat deține esența și adevărul lui dumnezeu. El știe faptul că dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor și înțelege detaliile pe care le implică acest lucru. Prin urmare, dacă înțeleg politica și istoria, pot să răspund nevoilor sale? Pot să-i satisfac curiozitatea cu privire la toate aceste lucruri?” Îți spun că te înșeli. Ceea ce Îmi repugnă cel mai mult este, în primul rând, politica, iar în al doilea rând, istoria. Dacă vorbești despre istorie, împărtășind anecdote pline de umor sau sub formă de povești, sau conversații lejere pentru a trece timpul, este în regulă. Însă dacă tratezi aceste cuvinte, aceste chestiuni drept lucruri serioase de discutat cu Mine, pentru a Mă linguși, pentru a construi o relație cu Mine, atunci greșești; nu am nicio dorință de a asculta aceste lucruri. Unii oameni se gândesc în mod greșit: „Tu ai părtășie despre adevăr și ții adunări pentru oameni, pentru că trebuie; în adâncul sufletului, ceea ce iubești cel mai mult este ca lumea să fie într-un mare haos. Te temi că lumea nu este suficient de haotică. Ori de câte ori există un dezastru, cine știe cât de fericit ești în culise, poate chiar lansând artificii pentru a sărbători!” Te anunț că nu așa stau lucrurile. Chiar dacă marele balaur roșu va pieri și se va prăbuși, Eu voi rămâne așa cum sunt. Unii oameni întreabă: „Nu ai fi fericit dacă marele balaur roșu s-ar prăbuși? N-ar trebui să lansezi artificii atunci când marele balaur roșu va fi distrus și pedepsit? Nu ar trebui să ții un mare ospăț și să serbezi împreună cu aleșii lui Dumnezeu?” Spune-Mi, asta este ceea ce ar trebui să fac? Este corect sau greșit să fac asta? Se conformează acest lucru adevărului? Unii spun: „Marele balaur roșu i-a persecutat atât de mult pe aleșii lui Dumnezeu, a răspândit zvonuri despre Dumnezeu și I-a defăimat numele, L-a hulit și L-a judecat. Nu ar trebui să sărbătorim puțin atunci când își primește răsplata?” Dacă voi sărbătoriți, Eu permit acest lucru, fiindcă aveți stările voastre de spirit. Dacă sunteți cu toții bucuroși, stând treji timp de trei zile și trei nopți, adunându-vă pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu, a cânta imnuri și a dansa pentru a lăuda dreptatea lui Dumnezeu, veselindu-vă că în sfârșit, Dumnezeu l-a distrus și l-a călcat în picioare pe marele balaur roșu, dușmanul, iar aleșii lui Dumnezeu nu vor mai suferi persecuția și tortura acestuia, nu le va mai fi imposibil să revină la casele lor și se vor putea întoarce, în sfârșit, la familiile lor, starea de spirit a tuturor este de înțeles. Dacă doriți să sărbătoriți și să vă relaxați în acest fel, sunt de acord. Dar în ceea ce Mă privește, voi face ceea ce se cuvine să fac; eu nu mă lansez în astfel de activități. Unii oameni întreabă: „De ce ai o astfel de atitudine? Nu-i descurajează acest lucru pe oameni? De ce nu arăți puțină pasiune? Dacă nu ești prezent în cel mai important moment, cum putem sărbători?” A sărbători nu este greșit, dar trebuie să avem părtășie clară despre un lucru: Să spunem că marele balaur roșu este pedepsit, Dumnezeu l-a eliminat; acest rege al demonilor, care a servit cândva desăvârșirii aleșilor lui Dumnezeu, este distrus și eradicat – așadar, cum rămâne cu statura aleșilor lui Dumnezeu? Cât de mult adevăr ați înțeles? Dacă voi toți vă puteți îndeplini îndatoririle în mod adecvat, sunteți toți ființe create calificate, capabile să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, fiecare persoană deținând statura lui Iov și a lui Petru și sunteți deja mântuiți, atunci este, într-adevăr, un moment de bucurie, ceva ce merită sărbătorit. Totuși, dacă într-o zi, marele balaur roșu cade și statura voastră nu ajunge la nivelul de a vă îndeplini cu loialitate îndatoririle, dacă tot nu aveți teamă de Dumnezeu în voi și nu sunteți capabili să vă feriți de rău, fiind extrem de departe de statura lui Iov și a lui Petru, incapabili să vă supuneți cu adevărat suveranității lui Dumnezeu și nu puteți fi considerați ființe create calificate, atunci ce motiv aveți să fiți fericiți? Nu este aceasta doar o bucurie deșartă? O astfel de sărbătorire ar fi lipsită de sens și valoare. Unii oameni spun: „Marele balaur roșu ne persecută foarte mult; cu siguranță este în regulă să-l urâm? Să-i recunoaștem esența ar trebui să fie în regulă, nu? Ne-a persecutat atât de mult; de ce nu putem fi fericiți când este eliminat?” Este în regulă să fii fericit, să-ți exprimi emoțiile. Cu toate acestea, dacă tu crezi că distrugerea marelui balaur roșu simbolizează sfârșitul planului de gestionare al lui Dumnezeu, faptul că omenirea a fost mântuită, echivalând distrugerea marelui balaur roșu cu finalizarea planului de gestionare al lui Dumnezeu, precum și cu mântuirea și desăvârșirea ta, atunci nu înseamnă acest lucru că ai înțeles greșit? (Ba da.) Prin urmare, ce înțelegeți acum? În ceea ce îl privește pe dușmanul lui Dumnezeu, marele balaur roșu, destinul său și felul în care este el, acestea sunt treburile lui Dumnezeu și nu au nicio legătură cu urmărirea de către tine a unei schimbări de fire sau a mântuirii. Marele balaur roșu este doar un contrast, un obiect care face servicii, supus orchestrărilor lui Dumnezeu. Ce face el și cum îl folosește Dumnezeu pentru a presta servicii reprezintă treaba lui Dumnezeu, fără legătură cu oamenii. Prin urmare, dacă ești prea preocupat de soarta lui, lăsându-l să-ți distragă inima, atunci ai dat de necaz, există o problemă. Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor, inclusiv asupra marelui balaur roșu, a tuturor diavolilor și satanelor, așa că orice ar face diavolii și satanele, oricum ar fi, nu are nicio legătură cu intrarea ta în viață sau cu schimbarea firii tale. Ce te privește pe tine? Trebuie să recunoști esența ticăloasă și rea a împotrivirii lui față de Dumnezeu, esența lui de a fi ostil față de Dumnezeu și de a-I fi dușman – asta este ceea ce trebuie să înțelegi. În ceea ce privește restul, ce dezastre aduce Dumnezeu asupra lui, cum îi orchestrează Dumnezeu soarta, nu are nimic de-a face cu tine, iar cunoașterea acestor lucruri este inutilă. De ce este inutilă? Întrucât chiar dacă știi, nu poți să înțelegi de ce acționează Dumnezeu astfel. Chiar dacă vezi acest lucru, nu vei ști de ce alege Dumnezeu să acționeze astfel, nu poți să percepi adevărul din spatele acestuia. Voi încheia acest subiect doar cu aceste remarci succinte.

Manifestările antihriștilor care folosesc lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului se regăsesc, desigur, și la oamenii obișnuiți corupți, dar ce îi diferențiază pe antihriști de aceștia din urmă? În lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului pe care le folosesc antihriștii, nu există pic de respect sau sinceritate. În schimb, ei urmăresc să se joace cu Dumnezeul întrupat, să Îl testeze și să se folosească de El, dând astfel naștere acestor practici; ei au propriile obiective. Caută să se joace cu persoana obișnuită pe care o au în față prin lingușire, măgulire și cuvinte plăcute auzului, să-L păcălească pe Hristos, făcându-L să nu poată să vadă cum sunt ei în realitate, ce fel de firi corupte au, ce fel de integritate, ce tip de esență au și în ce categorie de persoane se încadrează. Vor să păcălească și să înșele, nu-i așa? (Așa este.) Există vreun cuvânt sincer în lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului pe care le folosesc ei? Niciunul. Intenția și scopul antihriștilor sunt de a înșela, de a păcăli și de a se juca. Nu reprezintă aceste practici esența faptului că antihriștii disprețuiesc adevărul? (Ba da.) Ei cred că tuturor oamenilor obișnuiți le place să audă cuvinte plăcute, se bucură de măgulire și le place ca alții să se umilească în fața lor, ceea ce le dă un sentiment de importanță și face ca statutul lor să pară mai respectat și mai măreț decât al unei persoane obișnuite. Dimpotrivă, dacă cineva se comportă într-un mod excesiv de servil în fața lui Hristos, lipsit de integritate și demnitate, vorbind evaziv, încercând mereu să înșele și să ascundă faptele, tratându-L pe Hristos cu prefăcătorie și falsitate, nu doar că Hristos nu va accepta nimic din toate acestea, ci în inima Sa, Îl vei enerva. În ce măsură? Dumnezeu ar spune că această persoană este dezgustătoare prin faptul că nu rostește nici măcar un adevăr, se gândește doar cum să lingușească, nu reprezintă nimic bun, nu este un personaj pozitiv – un astfel de om este neserios și nevrednic de încredere. Neserios și nevrednic de încredere; aceasta este definiția dată acestui tip de oameni. La suprafață, sunt doar aceste două sintagme, dar în realitate, o asemenea persoană nu iubește adevărul, nu îl poate dobândi și este puțin probabil să fie mântuită. Care este semnificația și valoarea faptului că o astfel de persoană crede în Dumnezeu, dacă nu poate să dobândească adevărul și este puțin probabil să fie mântuită? Dacă nu provoacă perturbări sau tulburări, nu poate decât să joace rolul de contrast sau de obiect care face servicii în casa lui Dumnezeu, la fel ca marele balaur roșu. Ce înseamnă să joace un anumit rol? Înseamnă să meargă temporar cât de departe poate, ca și cum ar trage o căruță, continuând atât timp cât nu o răstoarnă. De ce este făcută să joace un rol? Pentru că astfel de oameni nu urmăresc adevărul. În inimile lor, ei disprețuiesc și nesocotesc atât de mult adevărul, îl iau în derâdere și se joacă atât de mult cu acesta, încât sfârșitul lor va fi cu siguranță ca al lui Pavel, care a fost incapabil să ajungă la final. Prin urmare, acest tip de persoană poate să joace doar rolul unui prestator de servicii temporar în casa lui Dumnezeu. Pe de o parte, ea le permite celor care într-adevăr urmăresc adevărul să crească în discernământ și înțelegere. Pe de altă parte, face orice este capabilă în casa lui Dumnezeu, prestând servicii pe cât de mult posibil, întrucât astfel de oameni nu pot ajunge la finalul acestei căi.

Într-o zi, când am ieșit din casă, m-am întâlnit cu o cunoștință. Înainte să pot spune ceva, M-a întrebat ea prima: „A trecut foarte mult timp de când ne-am întâlnit ultima oară. Te-am așteptat aici în fiecare zi, fiindu-mi atât de dor de tine încât nu pot să stau acasă. Te tot caut prin mulțimile care vin și pleacă pe aici!” M-am gândit că această persoană ar putea fi puțin bolnavă psihic. Am stabilit o întâlnire cu tine? De ce M-ai aștepta zilnic aici? De vreme ce am dat unul peste celălalt, să vorbim despre ceva important. Am întrebat-o: „Ce ai mai făcut în ultima vreme?” Ea a răspuns: „O, nu mă provoca. De la ultima noastră întâlnire, am fost atât de preocupată de gânduri cu privire la tine, încât nu pot să mănânc sau să dorm. Doar am sperat să te văd într-o zi.” Am spus: „Să vorbim despre ceva important. Cum a fost starea ta în această perioadă?” „Destul de bună. A fost în regulă.” „Au avut loc alegeri în biserica voastră? Mai este același conducător?” „Nu. L-au ales pe cutare.” „Cum este acesta?” „Este în regulă.” „Atunci de ce a fost înlocuit conducătorul de biserică anterior?” „Nu sunt sigură; era în regulă.” „Fii mai exactă, nu mai spune încontinuu «în regulă». A fost pentru că nu putea să facă lucrare concretă?” „Eu credeam că era în regulă.” „Cum rămâne cu umanitatea conducătorului nou-ales? Cum este înțelegerea lui cu privire la adevăr? Poate să facă lucrare concretă?” „Este în regulă.” Indiferent ce am întrebat-o, răspunsul ei a fost mereu „în regulă”, ceea ce a făcut imposibilă purtarea unei conversații. Prin urmare, am plecat. Ce părere aveți despre această poveste? Cum ar trebui ea intitulată? („În regulă.”) Această poveste este „În regulă”. În interacțiunile Mele cu numeroși oameni, puțini vorbesc dintr-un loc al rațiunii umane, cu atât mai puțin în conformitate cu adevărurile-principii. Majoritatea oamenilor sunt plini de minciuni, absurdități, falsități și cuvinte prezumțioase; nu există nici măcar o afirmație adevărată. Nici măcar nu îți cer ca fiecare frază pe care o rostești să fie conformă adevărului sau să aibă adevărul-realitate, dar ar trebui măcar să fii capabil să vorbești ca un om, să arăți puțină sinceritate, să arăți câteva sentimente adevărate. Poate să existe un dialog fără acestea? Nu poate să existe. Rostești mereu cuvinte goale și spui minciuni; atunci când te confrunți cu situații, ies la iveală aberații, falsități, cuvinte de insultă și cuvinte prezumțioase și apar cuvinte de justificare și apărare, ceea ce face imposibilă înțelegerea sau comunicarea, corect? (Corect.)

Mulți oameni mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, crezând că acestea au legătură doar cu Dumnezeu din Ceruri, doar cu Duhul lui Dumnezeu și cu Dumnezeul care este invizibil și intangibil. De vreme ce acel Dumnezeu este atât de îndepărtat, cuvintele Sale sunt considerate suficient de profunde pentru a fi numite adevărul. Totuși, această persoană obișnuită din fața lor, un om vizibil și audibil atunci când vorbește, este considerată a avea puțină legătură cu adevărul, cu Dumnezeu sau cu esența lui Dumnezeu. Aceasta pentru că El este vizibil și foarte apropiat de oameni, nu le afectează în niciun fel inimile și ochii și nu le stârnește niciun sentiment de curiozitate enigmatică. Oamenii simt că acest om obișnuit, tangibil și care vorbește este prea ușor de deslușit, prea transparent. Ei chiar cred că pot să Îl pătrundă și să vadă prin El dintr-o privire. Drept urmare, oamenii Îl tratează în mod inconștient pe Hristos la fel cum ar trata un om, la fel cum ar trata orice persoană cu statut sau putere. Este acest lucru în conformitate cu adevărurile-principii? Cum poate să fie Hristos echivalat cu oamenii corupți care au statut și putere? Atunci când oamenii îi lingușesc și îi măgulesc pe indivizii corupți cu statut și putere, ei obțin beneficii și aprecierea acestora. Cei corupți se bucură de acest lucru; ei își doresc lingușirea, măgulirea și adularea din partea altora, întrucât îi fac să pară mai nobili și superiori, accentuându-le și mai mult statutul și puterea. Cu toate acestea, Hristos, care are esența lui Dumnezeu, este exact opusul. Atunci când o persoană are statut și faimă, acest lucru nu se întâmplă pentru că are o esență sau un caracter nobil; așa că trebuie să recurgă la tot felul de mijloace pentru a-i face pe alții să o idolatrizeze și să o măgulească, astfel încât să își afișeze faima și statutul. În schimb, Hristos, care are esența lui Dumnezeu, deține în mod inerent identitatea și statutul lui Dumnezeu, care sunt mai înalte decât esența și statutul oricărei ființe create. Identitatea și esența Lui există în mod obiectiv, neavând nevoie de adularea niciunei ființe create pentru validare; de asemenea, El nu are nevoie de lingușeala sau măgulirea niciunei ființe create pentru a-Și demonstra identitatea, esența sau statutul nobil. Acest lucru se datorează faptului că Hristos deține în mod inerent esența lui Dumnezeu; aceasta nu Îi este acordată de nicio persoană, cu atât mai puțin este câștigată prin ani de experiență în rândul oamenilor. Adică, fără toate ființele create, identitatea și esența lui Dumnezeu rămân la fel; fără nicio ființă creată care să-L venereze sau să-L urmeze pe Dumnezeu, esența Lui rămâne neschimbată – acesta este un fapt care nu se schimbă. În mod eronat, antihriștii cred că indiferent ce spune sau face Hristos, oamenii trebuie să utilizeze cuvinte plăcute auzului, să aclame, să-L urmeze și să-L lingușească pentru a se conforma preferințelor Lui și a nu contraveni intențiilor Sale, gândind că acest lucru L-ar putea face pe Hristos să simtă că identitatea și statutul Lui există. Aceasta este o greșeală gravă! Cum își câștigă faima și puterea cineva din omenirea coruptă cu faimă, putere și statut? (Prin lingușire și adulare.) Acesta este un aspect. În plus, se întâmplă în principal prin luptele și eforturile lor printre oameni, chiar și prin manipulare și prin câștigarea sau însușirea acestor lucruri prin diverse mijloace. Acest lucru reprezintă doar o reputație, o funcție sau un rang înalt în rândul oamenilor. Această reputație înaltă, această funcție înaltă și acest statut înalt îl fac pe un om să iasă în evidență în mulțime, să devină un lider, o persoană cu putere de decizie, cu dreptul de a lua hotărârile. Însă care este esența acestei persoane cu statut și faimă, care stă deasupra altora printre oameni? Există vreo diferență între aceasta și ceilalți? Identitatea și esența sa sunt exact la fel ca cele ale oricărui om obișnuit corupt; este o ființă creată obișnuită coruptă, aflată sub puterea Satanei, capabilă să trădeze adevărul și lucrurile pozitive sau să inverseze binele și răul, să acționeze contrar faptelor, să comită rău, să se împotrivească lui Dumnezeu, să sfideze și să blesteme Cerul. Adevărata ei identitate și esență sunt cele ale unei persoane corupte de Satana, care se poate împotrivi lui Dumnezeu, transformându-și faima și statutul în niște titluri goale. Cei care sunt suficient de nemiloși, brutali și răuvoitori, care ar ucide sau ar răni pe alții pentru statut și faimă, obțin funcții înalte. Cei care pot unelti, care au metode și pot pune la cale comploturi devin lideri peste alții. Acești indivizi sunt mai răuvoitori, brutali și ticăloși decât oamenii obișnuiți corupți. Nu le place să fie tratați cu nimic în afară de cuvinte plăcute auzului, adulare, lingușire și măgulire. Dacă le spui adevărul, îți riști viața. Antihriștii aduc aceste reguli de joc lumești și filosofii pentru interacțiuni lumești în casa lui Dumnezeu, aplicându-le în interacțiunile lor cu Hristos. Ei presupun că, dacă Hristos vrea să Se impună ferm, trebuie să-I placă și Lui să fie lingușit, măgulit și să I se spună cuvinte plăcute auzului. Făcând acest lucru, ei tratează, în mod subtil, întruparea lui Dumnezeu drept un simplu membru al omenirii corupte, ceea ce reprezintă abordarea antihriștilor. Prin urmare, firea manifestată de antihriști în interacțiunile lor cu Hristos este, fără îndoială, ticăloasă. Ei au o fire ticăloasă, le place să speculeze și să reflecteze asupra gândurilor oamenilor, le place să evalueze cuvintele și expresiile altora și să folosească anumite mijloace, unele reguli de joc folosite de oamenii laici în a-L trata pe Hristos și în chestiuni ce țin de interacțiunile lor cu El. Care este cea mai gravă greșeală pe care o săvârșesc ei? De ce pot să acționeze în acest fel? În ce își are rădăcina acest lucru? Dumnezeu spune că Dumnezeu întrupat este o persoană obișnuită. Auzind acest lucru, antihriștii sunt încântați, spunând: „Ei bine, te voi trata ca pe o persoană obișnuită; acum am un fundament pentru cum să te tratez.” Atunci când Dumnezeu spune că întruparea lui Dumnezeu are esența lui Dumnezeu, antihriștii răspund: „Esența lui dumnezeu? Cum se face că eu nu o văd? Unde se află? Cum se manifestă? Ce dezvăluie el pentru a dovedi că are esența lui dumnezeu? Eu știu doar să-i lingușesc și să-i măgulesc pe cei cu statut. Nu pot da greș niciodată cu lingușirea și măgulirea oamenilor; aceasta este întotdeauna calea de urmat. În orice caz, e mai bine decât să spun adevărul.” Aceasta este ticăloșia antihriștilor. Acesta este modul în care antihriștii nu cred în adevăr și nu-l acceptă, trăind doar după filosofia Satanei.

Unii oameni spun: „Toți îi plac pe cei care pot să lingușească, să măgulească și să spună cuvinte frumoase; numai lui Dumnezeu nu-I plac astfel de oameni. Așadar, ce fel de persoană Îi place, de fapt, lui Dumnezeu? Cum ar trebui să interacționeze un om cu Dumnezeu pentru a fi pe placul Său?” Știți? (Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, oamenii care-I vorbesc din inimă, care pot să-și deschidă inima și să aibă părtășie cu Dumnezeu fără să înșele.) Altceva? (Cei care au o inimă cu teamă de Dumnezeu, care sunt capabili să asculte și să accepte cuvintele lui Dumnezeu.) (Cei care au inima îndreptată spre casa lui Dumnezeu, care sunt în asentiment cu Dumnezeu.) Voi toți ați menționat mai multe aspecte care ar trebui practicate pentru a fi o persoană cinstită. A fi o persoană cinstită reprezintă o cerință pe care Dumnezeu o are de la om. Este un adevăr pe care omul trebuie să-l practice. În acest caz, care sunt principiile pe care ar trebui să le respecte omul în legăturile sale cu Dumnezeu? Fiți sinceri: acesta este principiul care ar trebui urmărit când interacționați cu Dumnezeu. Nu vă implicați în practica non-credincioșilor de a linguși sau de a măguli; Dumnezeu nu are nevoie de lingușeala și măgulirea din partea omului. Este suficient să fiți sinceri. Și ce înseamnă să fiți sinceri? Cum ar trebui pus în practică acest lucru? (Pur și simplu să vă deschideți în fața lui Dumnezeu, fără a vă pune o mască, a ascunde ceva sau a păstra secrete, să interacționați cu Dumnezeu cu o inimă cinstită și să fiți direcți, fără intenții rele sau vicleșuguri.) Așa este. Pentru a fi sincer, trebuie să-ți lași mai întâi deoparte dorințele personale. În loc să te concentrezi asupra modului în care Dumnezeu te tratează, ar trebui să te destăinui în fața Lui și să spui orice e în inima ta. Nu cumpăni ori lua în considerare care vor fi consecințele cuvintelor tale; spune orice crezi, lasă-ți deoparte motivațiile și nu spune lucruri doar pentru a atinge un oarecare obiectiv. Ai prea multe intenții personale și falsități; ești întotdeauna calculat în modul în care vorbești, gândindu-te că: „Ar trebui să vorbesc despre asta și nu despre aia, trebuie să fiu atent la ce spun. O s-o formulez într-un mod care-mi este benefic, care-mi acoperă neajunsurile și care îi va lăsa o impresie bună lui dumnezeu.” Nu înseamnă acest lucru ascunderea unor motive? Înainte să deschizi gura, mintea îți este plină de gânduri viclene, corectezi ceea ce spui de mai multe ori, astfel încât, atunci când cuvintele îți ies din gură, nu mai sunt atât de pure, nu sunt deloc autentice și conțin propriile tale motive și comploturile Satanei. Nu asta înseamnă să fii sincer; asta înseamnă a avea motive sinistre și intenții rele. Mai mult decât atât, când vorbești, întotdeauna îți iei indiciile din expresiile faciale ale oamenilor și din expresia din ochii lor: dacă au o expresie pozitivă pe chip, continui să vorbești; dacă nu, te abții și nu spui nimic; dacă expresia din ochii lor este rea și dacă pare că nu le place ceea ce aud, chibzuiești și-ți spui: „Ei bine, o să spun ceva ce te interesează, care te face fericit, care-ți place și care te face să ai o dispoziție bună față de mine.” Asta înseamnă să fii sincer? Nu. Când văd pe cineva făcând rău sau provocând tulburare în biserică, unii oameni nu raportează acest lucru. Ei se gândesc: „Dacă aș fi primul care raportează acest lucru, aș ofensa acea persoană și dacă s-ar întâmpla ca eu să greșesc, ar trebui să fiu emondat. Voi aștepta ca alții să raporteze, iar eu mă voi alătura lor. Chiar dacă ne înșelăm, nu e mare lucru – până la urmă, nu poți să condamni o mulțime de oameni. După cum este zicala: «Pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată.» Nu voi fi acea pasăre; ar trebui să fii nebun să insiști să ieși.” Înseamnă acest lucru a fi sincer? Cu siguranță, nu. O astfel de persoană este, într-adevăr, vicleană; dacă devine lider în biserică, o persoană aflată la conducere, nu ar suporta ea o pierdere în lucrarea bisericii? Cu siguranță că da. O astfel de persoană nu trebuie folosită sub nicio formă. Puteți să discerneți o astfel de persoană? De exemplu, să spunem că este un conducător care a făcut unele lucruri rele și a tulburat lucrarea bisericii și totuși, nimeni nu înțelege care e treaba cu acesta, de fapt, și nici Cel de mai sus nu știe cum este el – doar tu știi ce se întâmplă de fapt cu el. Ai transmite cu onestitate Celui de mai sus problema, în astfel de circumstanțe? Această problemă este cea care îl dezvăluie cel mai mult pe om. Dacă ai ascuns această chestiune și nu ai spus nimic nimănui, nici măcar lui Dumnezeu, așteptând să vină ziua în care acel conducător a făcut atât de mult rău încât a transformat lucrarea bisericii într-un dezastru, iar toată lumea l-a expus și l-a tratat deja, pentru a te ridica și a spune: „Am știut dintotdeauna că nu este un om bun. Doar că unii oameni așa îl credeau; dacă spuneam ceva, nimeni nu m-ar fi crezut. Prin urmare, n-am vorbit. Acum, că a făcut unele lucruri rele și toată lumea știe cine este, pot spune cum stă, de fapt, treaba cu el”, înseamnă acest lucru că ești sincer? (Nu.) Ești sincer dacă, de fiecare dată când sunt expuse problemele cuiva sau este raportată o problemă, tu urmezi mulțimea și ești ultimul care se ridică să expună sau să raporteze problema? Nimic din toate acestea nu înseamnă să fii sincer. Dacă îți displace cineva sau cineva te-a jignit și știi că nu este un om rău, dar tu, fiind meschin, ajungi să îl urăști și dorești să te răzbuni pe el, să îl faci de râs, poți să te gândești la modalități și să cauți ocazii de a spune lucruri rele despre el Celui de mai sus. S-ar putea ca tu doar să enunți fapte, nu să condamni acea persoană, dar atunci când enunți acele fapte, intenția ta a fost dezvăluită: dorești să te folosești de mâna Celui de mai sus sau ca Dumnezeu să spună ceva pentru a Se ocupa de aceasta. Raportând Celui de mai sus problemele, încerci să-ți atingi scopul. Acest lucru este în mod evident alterat de intenții personale și, cu siguranță, nu este sincer. Dacă este o persoană rea care tulbură lucrarea bisericii, iar tu raportezi acest lucru Celui de mai sus pentru a proteja acea lucrare și, dincolo de aceasta, problemele pe care tu le raportezi sunt complet factuale, acest lucru este diferit de gestionarea lucrurilor prin intermediul filosofiilor satanice. Se naște dintr-un simț al dreptății și al responsabilității și reprezintă împlinirea loialității tale; așa se manifestă sinceritatea.

Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii care lingușesc, măgulesc sau rostesc lucruri plăcute auzului. Prin urmare, ce fel de persoană Îi place lui Dumnezeu? Cum Îi place lui Dumnezeu să interacționeze și să aibă părtășie oamenii cu El? Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, care sunt sinceri cu El. Nu trebuie să iei în considerare tonul vocii și expresia Lui sau să încerci să-I intri în grații; trebuie doar să fii sincer, să ai o inimă sinceră, fără ascunzișuri, paravane sau deghizări și să lași ca aspectul tău exterior să se potrivească cu inima ta. Adică, atunci când tratezi sau când interacționezi cu Hristos, nu trebuie să faci niciun efort, nicio „temă”, sau să te pregătești, sau să faci ceva în avans; nimic din toate acestea nu este necesar. Lui Dumnezeu Îi place sinceritatea: conversație și interacțiune onestă, normală și firească. Chiar dacă spui ceva greșit sau folosești cuvinte nepotrivite, nu este nicio problemă. De exemplu, să spunem că merg într-un loc, iar bucătarul întreabă: „Ai vreo restricție alimentară? Care sunt mâncărurile pe care le mănânci și cele pe care nu le mănânci? Ce să prepar?” Eu spun: „Nu prea sărat, fără mâncare picantă și, de asemenea, nu prea mult ulei și fără prăjeli. Pentru alimentele de bază, fie orezul, fie tăițeii sunt în regulă.” Sunt aceste instrucțiuni profunde? (Nu.) Oricine știe să gătească ar înțelege imediat, fără a fi nevoie de speculații, cumpănire, îndrumări sau explicații specifice. Doar gătește conform experienței tale, este o chestiune simplă. Însă chiar și cel mai simplu lucru este irealizabil pentru oameni, întrucât au firi corupte și sunt egoiști. Eu spun să nu fie uleioasă mâncarea, iar apoi, în timpul gătitului, folosește o lingură mare plină de ulei pentru o porție mică de legume, prăjindu-le practic, dându-le un gust foarte uleios. Eu spun să nu fie prea sărată, iar apoi el pune doar un strop de sare, încât aproape că nu are gust. Cu atât de mult ulei și un gust atât de fad, ar mai putea fi apetisantă? Bucătarul nu poate să facă bine nici măcar acest lucru mărunt și chiar spune: „Intențiile lui dumnezeu sunt greu de înțeles. Fiecare cuvânt rostit de dumnezeu este adevărul; este greu pentru oameni să-l pună în practică!” Ce înseamnă „greu de pus în practică”? Nu este vorba de faptul că este greu de practicat, ci de faptul că tu nu îl practici. Egoismul tău este prea mare; ai mereu propriile intenții și falsități. Vrei mereu să faci lucrurile conform voii tale, făcând totul după gustul tău. Eu spun: „Nu face preparate picante atunci când gătești. Dacă vouă, tuturor, vă place mâncarea picantă, pregătește pentru Mine mâncăruri nepicante.” Dar atunci când gătește, insistă să facă mâncarea picantă; mănâncă din ea cu poftă și se gândește că e grozavă. Eu spun: „Ți-am spus să nu o faci picantă. De ce ai făcut-o?” „Acest preparat trebuie să fie picant. Nu este aromat fără condimente, își pierde gustul fără acestea.” Ce fel de persoană este aceasta? Are ea intenții bune? Unor oameni le place să mănânce carne; Eu spun: „Dacă îți place carnea, pune multă carne în mâncarea ta. În mâncărurile pe care le gătești pentru Mine, pune mai puțină carne sau doar legume.” El acceptă prompt, dar când gătește, nu ține cont de cerința Mea, adăugând bucăți mari de carne în oală, punând chiar și ardei iute. Carnea este deja unsuroasă și el tot o prăjește, făcând totul după gustul lui puternic. Dacă nu-l las să facă acest lucru, este inacceptabil pentru el; ba chiar spune: „Ești prea greu de mulțumit. Mâncarea aceasta e delicioasă! Toți ceilalți o mănâncă, tu de ce nu o faci? Nu pentru tine o gătesc? E bine pentru sănătatea ta să mănânci mai mult, îți dă energie. Dacă ești sănătos, nu poți să ții mai multe predici? Mă gândesc atât la tine, cât și la frații și surorile din biserică.” Nu este această persoană extrem de supărătoare? Are dorințe puternice în privința tuturor lucrurilor, propriile opinii și idei în toate. Ca să nu mai vorbim de faptul că, indiferent dacă deține sau nu vreun adevăr, nu are nici măcar cea mai de bază umanitate. Înseamnă acest lucru a fi sincer? (Nu.) La început, când acest om M-a întrebat, părea că e decent, că ar trebui să fie capabil să gătească destul de bine. Însă odată ce mâncarea e servită, Eu știu – el vorbește frumos, pare să fie bun cu Mine dar, de fapt, e doar un individ egoist și josnic.

Există o astfel de persoană pe care o văd deseori; este calculată și inteligentă de felul ei. Atunci când interacționează cu Mine, de îndată ce Îmi iau medicamentul, ea deja Îmi aduce apă; când sunt pe cale să ies afară, ea Îmi ia imediat geanta și, văzând că este frig afară, Îmi aduce o eșarfă și, de asemenea, mănuși. Eu Mă gândesc: e rapidă, dar de ce pare ciudat acest lucru? Indiferent dacă ies, intru, mă îmbrac, mă încalț, îmi pun o pălărie, există mereu cineva mai rapid decât Mine. Care credeți că este senzația pe care o am Eu? Ar trebui să fiu fericit sau enervat? (Enervat.) Ați fi enervați de un astfel de comportament? (Da.) Dacă voi toți ați fi enervați, credeți că și Eu sunt enervat? (Da.) După ce fac toate acestea pentru Mine, unii oameni se simt destul de mulțumiți și mândri de sine, spunând: „Atunci când lucram, șefului meu îi plăcea de mine. Peste tot pe unde merg, oamenii mă plac pentru că sunt ager.” Acest lucru implică faptul că știu cum să aduleze, să lingușească și să măgulească; nu sunt plictisitori, lenți sau nesăbuiți; sunt rapizi în acțiune și ageri la minte, astfel încât sunt plăcuți oriunde merg. Ei spun că toată lumea îi place, însemnând că și Mie ar trebui să-Mi placă de ei. Oare Îmi place de ei? Sunt profund enervat de ei! Eu evit astfel de oameni oricând îi văd. Sunt alții care, văzând cum gărzile de corp și lacheii adulatori ai șefilor lumii interlope și ai marilor răufăcători deschid portierele mașinilor și protejează capetele șefilor în lume, fac același lucru cu Mine. Înainte de a intra în mașină, ei se întind să deschidă portiera, apoi îmi protejează capul cu mâna lor, tratându-Mă așa cum o fac non-credincioșii cu un conducător. Sunt dezgustat de acești oameni. Acești oameni, care nu urmăresc câtuși de puțin adevărul, au o umanitate egoistă, josnică și sordidă și le lipsește orice simț al rușinii. Atunci când interacționezi cu ceilalți, lingușindu-i și măgulindu-i pe cei cu statut și faimă și adulând neîncetat, chiar și unii oameni integri consideră acest lucru respingător și îi privesc cu dispreț pe astfel de oameni. Dacă Îmi faci Mie acest lucru, Mi se pare și mai respingător. Nu te comporta niciodată cu Mine astfel; nu am nevoie de asta, Mă dezgustă. Eu nu am nevoie de lingușirea, măgulirea și adularea ta. Eu am nevoie ca tu să fii sincer cu Mine, să vorbești deschis atunci când ne întâlnim, să spui despre înțelegerea, experiențele și neajunsurile tale, să discuți despre corupția pe care o dezvălui în procesul îndeplinirii datoriei tale și despre lucruri care simți că îți lipsesc în experiențele tale. Te poți angaja în căutare și părtășie cu privire la toate aceste lucruri și, totodată, le poți explora. Indiferent despre ce subiect avem părtășie sau conversăm, trebuie să fii sincer și să ai acest tip de inimă și de atitudine. Să nu crezi că prin lingușire, adulare, măgulire sau încercând să intri în grații poți să faci o impresie bună – este complet inutil. Din contră, un astfel de comportament nu numai că nu reușește să aducă niciun beneficiu, dar poate totodată să-ți provoace o mare rușine și să-ți dea în vileag sminteala.

Ce fel de oameni sunt cei care nu pot fi sinceri nici măcar cu Hristos? Dacă ești sincer în tratamentul tău față de ceilalți, te temi că s-ar putea să-ți cunoască adevărata situație și să-ți facă rău, te temi că te-ar putea păcăli, exploata, batjocori sau disprețui. Totuși, de ce anume te temi în a fi sincer cu Hristos? Dacă există aceste îndoieli în inima ta, atunci aceasta este o problemă. Dacă nu poți să fii sincer, este și aceasta problema ta; este o zonă în care ar trebui să urmărești adevărul și să te străduiești pentru o schimbare. Dacă realmente crezi și recunoști că persoana din fața ta este Dumnezeul în care tu crezi, Dumnezeul pe care Îl urmezi, atunci ai face bine să nu interacționezi cu El prin lingușire, măgulire și rostind cuvinte plăcute auzului. În schimb, fii sincer, vorbește din inimă și spune lucruri concrete. Nu spune lucruri care servesc la mușamalizare, nu rosti minciuni absolute sau cuvinte de ascundere, nu te implica în șiretlicuri sau uneltiri. Aceasta este cea mai bună cale de a interacționa cu Hristos. Puteți realiza acest lucru? Care lucru este pozitiv: sinceritatea sau lingușirea și măgulirea? (Sinceritatea.) A fi sincer este un lucru pozitiv, în vreme ce lingușirea și măgulirea sunt negative. Dacă oamenii nu pot să realizeze un astfel de lucru pozitiv precum a fi sinceri, aceasta indică o problemă în ei, o fire coruptă. Este această cerință a Mea excesivă? Dacă voi credeți că este excesivă, că Eu nu merit un astfel de tratament, că nu merit ca voi să interacționați cu Mine într-o manieră sinceră și cu o astfel de atitudine sinceră, atunci aveți o metodă mai bună, o cale mai bună? (Nu.) Atunci puneți în practică această abordare. Să încheiem aici părtășia noastră despre acest punct.