Astăzi, continuăm părtășia despre punctul zece cu privire la diversele manifestări ale antihriștilor: ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu. Data trecută, am avut o părtășie specifică despre disprețuirea adevărului, așa că haideți să o analizăm pe aceasta, mai întâi. Care a fost explicația voastră cu privire la „disprețuire” data trecută? (Am explicat-o ca neacordare de importanță adevărului, ca dispreț, batjocură și bagatelizare a adevărului și ca desconsiderare a adevărului.) Ați explicat clar esența acestui cuvânt folosind termeni practici? (Explicația noastră s-a rezumat doar la sinonimele disprețuirii: a fost superficială și nu a clarificat detaliile disprețuirii adevărului și nici atitudinea și manifestările noastre în felul în care tratăm adevărul. Nu am reușit să explicăm esența acesteia.) Care este natura unei asemenea explicații? În ce categorie se încadrează? (Cuvinte și doctrine.) Altceva? Se încadrează la cunoștințe? (Da.) Cum au fost dobândite aceste cunoștințe? Din școli, de la profesori și, totodată, din dicționare și cărți. Așadar, care este diferența dintre explicația Mea și a voastră? (Părtășia lui Dumnezeu este despre atitudinea fiecărei persoane față de adevăr – adică, din adâncul inimii lor, oamenii se împotrivesc adevărului, simt repulsie față de acesta și sunt dezgustați de el, nu îl acceptă și chiar merg atât de departe încât îl condamnă, îl judecă și îl calomniază cu răutate. Explicația lui Dumnezeu vine din esența atitudinii oamenilor față de adevăr.) Eu explic esența cuvântului „a disprețui” din perspectiva diverselor comportamente, practici, atitudini și puncte de vedere esențiale. Care explicație este, de fapt, adevărul? (Explicația lui Dumnezeu este adevărul.) Așadar, unde este deficitară explicația voastră? (Noi nu înțelegem adevărul. Privim lucrurile doar la suprafață și le interpretăm în mod literal, bazându-ne pe cunoștințe și doctrine pentru a privi lucrurile.) Voi interpretați acest cuvânt pe baza cunoștințelor pe care le-ați dobândit și conform înțelegerii voastre față de sensul literal, dar nu știți deloc în ce fel este acest cuvânt conectat cu natura-esență și firea coruptă a unei persoane. Aceasta este diferența dintre cunoștințe și doctrine, pe de o parte și adevăr, pe de altă parte. Obișnuiți să folosiți și voi această metodă și perspectivă atunci când citiți cuvintele lui Dumnezeu și aveți părtășie despre adevăr? (Da.) Nu este de mirare că majoritatea oamenilor, indiferent de felul în care citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu pot să înțeleagă care este, de fapt, adevărul din ele. Prin urmare, numeroși oameni au crezut mulți ani în Dumnezeu fără să înțeleagă sau să pătrundă în adevărul-realitate. De aceea, se spune mereu că „Oamenii nu înțeleg adevărul și nu au capacitatea de a-l pricepe”.

Vom continua părtășia despre punctul zece cu privire la manifestările antihriștilor: ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu. La ultima adunare, am împărțit disprețuirea adevărului în trei puncte. Care erau acele trei puncte? (Primul, disprețuirea identității și esenței lui Dumnezeu; al doilea, disprețuirea întrupării lui Dumnezeu; al treilea, disprețuirea cuvintelor lui Dumnezeu.) Să disecăm subiectul „antihriștilor care disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu”, pe baza acestor trei puncte. Ultima dată, am acoperit, mai mult sau mai puțin, primul punct, dar nu am avut o părtășie prea detaliată despre sfințenia și unicitatea esenței lui Dumnezeu, ceea ce era menit să vă lase puțin spațiu de contemplare și să vă facă să aveți părtășie mai specifică pe baza aspectelor dreptății și atotputerniciei lui Dumnezeu despre care am avut Eu părtășie. Astăzi, vom avea părtășie despre al doilea punct, care cuprinde felul în care antihriștii tratează întruparea lui Dumnezeu, pentru a diseca tema despre cum antihriștii disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu.

II. Disprețuirea întrupării lui Dumnezeu

Perspectivele și punctele de vedere ale antihriștilor despre Dumnezeu întrupat și relația lor cu El – mai exact, cu Hristos – au și ele unele manifestări specifice și revelații esențiale. Dacă ar fi să prezentăm pur și simplu, într-un mod monoton, câteva dintre manifestările specifice ale oamenilor sau practicile specifice ale anumitor persoane, prezentarea vi s-ar putea părea un pic neclară. În schimb, să o împărțim în mai multe puncte, pentru a înțelege din acestea care este exact atitudinea antihriștilor față de întruparea lui Dumnezeu și pentru a verifica și diseca modul în care antihriștii disprețuiesc adevărul. Primul punct este lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului; al doilea este scrutarea și analiza, alături de curiozitate; al treilea este faptul că modul în care Îl tratează pe Hristos este în funcție de starea lor de spirit; al patrulea este că doar ascultă ceea ce spune Hristos, dar fără a se conforma sau a se supune. Judecând după expresiile fiecărui punct, precum și după opiniile și manifestările pe care le puteți înțelege din semnificațiile lor literale, este fiecare dintre ele pozitiv? Există vreun punct care pare afirmativ sau pozitiv? La ce se referă „afirmativ” și „pozitiv”? La a avea, cel puțin, umanitate și rațiune. Acest lucru nu trebuie să fie ridicat la nivelul de a avea supunere sau atitudinea și poziția pe care ar trebui să le aibă o ființă creată. Utilizând doar măsura rațiunii umane, care dintre acestea este acceptabil?

Mai întâi, să ne uităm la primul punct: lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului. Sunt acești trei termeni considerați laudativi, pozitivi sau afirmativi în limbajul uman? (Nu.) De obicei, discursul și comportamentul cărui tip de oameni descriu aceste cuvinte? (Oameni înșelători, trădători, oameni abjecți, lingușitori.) Trădători, oameni abjecți și renegați; genul de oameni asociați cu înșelăciunea, josnicia și ticăloșia. Acțiunile acestui tip de oameni sunt văzute de alții ca fiind în mare parte detestabile și josnice, nesincere față de oameni și lipsite de bunăvoință. Ei lingușesc, măgulesc și rostesc deseori cuvinte plăcute auzului, lingușindu-i și măgulindu-i pe cei care au influență și un statut înalt. O persoană de acest tip este disprețuită de ceilalți și privită, de obicei, ca o figură negativă.

Să ne uităm la cel de-al doilea punct: scrutarea și analiza, alături de curiozitate. Aceste cuvinte sunt considerate laudative sau depreciative? (Depreciative.) Depreciative? Explicați-Mi, de ce le-ați clasifica drept depreciative? În lipsa unui context, aceste cuvinte sunt neutre și nu pot fi considerate laudative sau depreciative. De exemplu, adoptarea scrutării față de un proiect științific, analizarea esenței unei probleme, curiozitatea față de anumite lucruri – aceste manifestări nu pot fi, practic, numite pozitive sau negative și sunt destul de neutre. Cu toate acestea, aici există un context: obiectul scrutării, analizei și curiozității oamenilor nu este vreun subiect potrivit pentru cercetarea umană, ci este mai degrabă întruparea lui Dumnezeu. Prin urmare, în mod clar, ținând cont de acest context suplimentar, pe baza acestor lucruri făcute de acest tip de oameni, precum și a manifestărilor și comportamentelor acestora, aceste cuvinte devin, în acest caz, depreciative. Ce tip de oameni scrutează și analizează, de obicei, întruparea lui Dumnezeu? Sunt cei care urmăresc adevărul sau cei care nu o fac? Sunt cei care cred cu adevărat, din toată inima, în Hristos, sau cei care au o atitudine sceptică față de El? Evident, sunt cei care au o atitudine sceptică. Ei nu au credință autentică în Hristos și, pe lângă scrutare și analizare, ei sunt și deosebit de curioși. Mai exact, referitor la ce sunt ei curioși? În scurt timp, vom avea părtășie specifică despre detaliile acestor manifestări și esențe.

Mai departe, să ne uităm la al treilea punct: modul în care Îl tratează pe Hristos este în funcție de starea lor de spirit. Acest punct nu are cuvinte specifice care să fie analizate pentru semnificația lor laudativă sau depreciativă. Ce fapt este dezvăluit de acest tip de manifestare și practică specifică a acestor oameni? Ce fel de fire are o persoană care face astfel de lucruri și are asemenea manifestări? În primul rând, este ea imparțială în tratarea celorlalți? (Nu.) Din ce sintagmă poate fi dedus acest lucru? („Este în funcție de starea lor de spirit.”) Această sintagmă înseamnă că aceste tipuri de oameni acționează și tratează alți oameni sau chestiuni în mod neprincipial, fără un rezultat final și, mai ales, fără niciun soi de conștiință sau rațiune – sunt întru totul ghidați de starea lor de spirit. Dacă cineva tratează o persoană obișnuită în funcție de starea sa de spirit, s-ar putea să nu fie o problemă majoră; nu va încălca decrete administrative sau nu va ofensa firea lui Dumnezeu, ci doar ilustrează faptul că această persoană este încăpățânată, nu urmărește adevărul, acționează neprincipial și face orice îi place în funcție de starea ei de spirit și de preferințele sale, luând în considerare doar propriile dorințe și sentimente trupești și nu sentimentele altora, fără să arate respect față de ceilalți. Aceasta este o explicație bazată pe felul în care tratează ea o persoană de rând – însă cine este destinatarul tratamentului său bazat pe starea de spirit în acest caz? Nu este o persoană de rând, ci întruparea lui Dumnezeu – Hristos. Dacă Îl tratezi pe Hristos pe baza stării tale de spirit, aceasta este o problemă gravă, a cărei amploare nu o vom discuta acum.

Acum, să ne uităm la punctul al patrulea: doar ascultă ceea ce spune Hristos, dar fără a se conforma sau a se supune. Nu există termeni specifici aici pentru a defini exact ce este aceasta; este un fel de manifestare, o stare obișnuită și o atitudine specifică în modul în care oamenii tratează lucrurile, dar implică firea unei persoane. Care este firea oamenilor de acest fel? Ei ascultă, dar nici nu se conformează, nici nu se supun. La suprafață, pot încă să asculte, dar este ceea ce arată la exterior același lucru cu ceea ce gândesc sau cu adevărata lor atitudine interioară? (Nu.) La exterior, pot părea că se comportă frumos și că ascultă, dar pe interior, nu așa stau lucrurile. Pe dinăuntru, există o stare de spirit și o atitudine de neascultare, alături de o stare de spirit și o atitudine de împotrivire. Ei se gândesc: „Eu nu ascult de tine, în inima mea; cum pot să-ți arăt că nu ascult? Pur și simplu, ascult cu urechile cuvintele pe care tu le spui, dar nu le interiorizez deloc și nu le pun în aplicare. Mă voi împotrivi și mă voi opune ție!” Asta înseamnă când nici nu te conformezi și nici nu te supui. Dacă astfel de oameni vin în contact și interacționează cu oameni de rând, tratând ceea ce spun aceștia cu acest tip de stare, punct de vedere și atitudine, indiferent dacă este o manifestare evidentă sau detectabilă, care este firea acestora? Sunt ei considerați ceea ce alții numesc oameni buni, cu umanitate și raționalitate? Sunt văzuți ca figuri pozitive? În mod clar, nu. Judecând doar după sintagma „doar ascultă, dar fără a se conforma sau a se supune”, acești oameni sunt aroganți. Cât de aroganți sunt ei? Extrem de mult, până în punctul de a-și pierde raționalitatea, a fi complet nebuni, a nu asculta de nimeni și a-i ignora pe toți. Atitudinea lor în interacțiunile cu alții este: „Pot vorbi cu tine, pot să mă asociez cu tine, dar în inima mea nu pot să pătrundă cuvintele nimănui, iar acestea nici nu pot să devină principiile și îndrumarea pentru acțiunile mele.” Ei au doar propriile gânduri în minte, acordând atenție doar glasului lor lăuntric. Ei nici nu ascultă și nici nu acceptă afirmații și principii corecte, afirmative sau pozitive, în schimb, în inima lor, li se împotrivesc. Există astfel de oameni în rândul maselor? Într-un grup, astfel de oameni sunt considerați raționali sau iraționali? Sunt văzuți ca figuri pozitive sau negative? (Figuri negative.) Prin urmare, cum îi privesc sau îi tratează majoritatea oamenilor în cadrul unui grup? Ce fel de metode folosesc ei în modul în care îi tratează? Sunt cei mai mulți dintre oameni dispuși să vină în contact și să interacționeze cu astfel de indivizi? (Nu.) În biserică, majoritatea oamenilor nu se pot înțelege cu astfel de indivizi – care este motivul? De ce nimeni nu-i place și simt cu toții repulsie față de ei? Două enunțuri pot să explice această chestiune. În primul rând, acești oameni nu cooperează cu nimeni, vor să aibă ultimul cuvânt și nu ascultă pe nimeni; este extrem de dificil să-i faci să acorde atenție cuvintelor altcuiva și le este imposibil să caute părerile și ideile altora sau să asculte ce spun alții. În al doilea rând, ei sunt incapabili să coopereze cu oricine. Nu reprezintă aceste două enunțuri cele mai specifice manifestări ale acestui tip de persoană? Nu sunt ele esența unei astfel de persoane? (Ba da.) În primul rând, ținând cont de firea lor, nu ascultă pe nimeni și nu se supun nimănui. Vor să aibă ultimul cuvânt, nu vor să-i asculte pe ceilalți și sunt necooperanți cu ei. În inima lor, nu există loc pentru alții, nici pentru adevăr sau pentru principiile bisericii – așa este firea de antihrist a acestor tipuri de oameni. Mai mult decât atât, sunt incapabili să coopereze sau să se înțeleagă cu oricine și, chiar dacă în inimile lor se simt oarecum dispuși să o facă, tot nu sunt capabili să coopereze cu alții atunci când vine momentul. Ce se întâmplă aici? Oare nu este implicată o anumită stare? Îi privesc de sus pe ceilalți, nu îi ascultă și, indiferent cât de aliniate cu principiile sunt cuvintele celorlalți, ei nu le acceptă. Când vine vorba să coopereze cu ceilalți, acest lucru se poate face doar în felul lor. Este aceasta o cooperare armonioasă? Aceasta nu este cooperare; este o acțiune arbitrară, în care o singură persoană ia deciziile. Acesta este tipul de fire pe care astfel de oameni o au în interacțiunile lor cu ceilalți și Îl tratează pe Hristos în același mod. Merită acest lucru să fie disecat? Problema aceasta este gravă și merită disecată! În continuare, să vorbim despre manifestările și practicile specifice ale antihriștilor din fiecare punct și, prin aceste manifestări și practici specifice, să ajungem să înțelegem esența antihriștilor – disprețuirea adevărului, sfidarea cu obrăznicie a principiilor și ignorarea rânduielilor casei lui Dumnezeu. Să începem să disecăm de la primul punct.

A. Lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului

Lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului – la suprafață, toți ar trebui să știe ce înseamnă acești termeni, iar indivizii care îi întruchipează sunt obișnuiți. Utilizarea lingușirii, măgulirii și a cuvintelor plăcute auzului reprezintă cel mai adesea moduri de a vorbi adoptate pentru a obține favoruri, laude sau un soi de beneficiu de la alții. Acesta este cel mai comun mod de a vorbi pentru cei care folosesc lingușirea și măgulirea. Se poate spune că, într-o anumită măsură, toți oamenii corupți au această manifestare, care reprezintă o manieră de a vorbi aparținând filosofiei satanice. Așadar, au oamenii aceleași manifestări și practici în fața lui Dumnezeu întrupat, poate și pentru a obține anumite beneficii? Desigur, nu este atât de simplu. Atunci când oamenii utilizează lingușirea și măgulirea față de întruparea lui Dumnezeu, ce fel de punct de vedere sau gând din inimile lor referitor la Hristos provoacă un astfel de comportament? De obicei, oamenii manifestă un astfel de comportament față de alți oameni. Dacă oamenii se comportă la fel și față de Dumnezeu întrupat, acest lucru dezvăluie, în mod implicit, o problemă: ei Îl privesc pe Dumnezeu întrupat, Hristos, ca pe o persoană obișnuită în rândul umanității corupte. Dintr-o perspectivă externă, Hristos are oase și trup și înfățișarea unui om. Acest lucru le oferă oamenilor o iluzie, făcându-i să creadă că Hristos este doar un om, permițându-le să-L trateze cu obrăznicie pe Hristos pe baza logicii și gândirii de tratare a oamenilor. Conform logicii și gândirii de a trata oamenii, de obicei, în tratarea unei persoane cu statut și renume, cea mai bună strategie pentru a lăsa o impresie bună, în scopul de a obține fără probleme beneficii sau o promovare viitoare, este de a face ca propriile cuvinte să sune plăcut și pline de tact, asigurându-se că ascultătorul se simte confortabil și fericit. Trebuie menținută o expresie facială blândă, nu o față feroce sau sumbră, iar în limbaj nu ar trebui să existe niciun cuvânt intens, răutăcios sau dur sau cuvinte care pot răni mândria cuiva. Numai cu astfel de manifestări și cuvinte poate un om să lase o impresie bună în prezența unei astfel de persoane și să nu-i pară respingător. Se pare că vorbirea plăcută, lingușirea și măgulirea sunt considerate cea mai autentică formă de respect față de ceilalți. În mod similar, oamenii cred că, pentru a-I arăta respect lui Hristos și pentru a menține armonia, trebuie să facă eforturi mari ca să manifeste un astfel de comportament, asigurându-se că vorbele lor nu conțin niciun limbaj sau conținut care lezează și, desigur, nimic ofensator. Oamenii cred că aceasta este cea mai bună cale de a interacționa și de a conversa cu Hristos. Ei tratează întruparea lui Dumnezeu ca pe un om de rând, cu o fire normală, coruptă, crezând că nu există un mod mai bun de a se comporta sau de a-L trata în alt fel. Prin urmare, atunci când un antihrist vine înaintea lui Hristos, ceea ce adăpostește în inima sa nu este teamă, respect sau sinceritate autentică, ci mai degrabă o dorință de a folosi un limbaj plăcut și diplomat, recurgând chiar și la iluzii pentru a se lansa deschis în lingușire și măgulire față de întruparea lui Dumnezeu. El crede că toți oamenii sunt sensibili la această abordare și, de vreme ce întruparea lui Dumnezeu este tot om, și El ar răspunde acestei abordări și ar aproba-o. Astfel, când Îl tratează pe Hristos, întruparea lui Dumnezeu, în inimile lor, antihriștii nu acceptă faptul că Hristos deține esența lui Dumnezeu. În schimb, ei folosesc unele tactici omenești, filosofii umane pentru interacțiuni lumești și trucurile obișnuite ale oamenilor de a-i trata și manipula pe alții pentru a trata întruparea lui Dumnezeu. Demonstrează esența acestor comportamente faptul că antihriștii disprețuiesc întruparea lui Dumnezeu? (Da.)

Antihriștii Îl tratează pe Hristos în același mod în care-i tratează pe oamenii corupți, rostind doar cuvinte de lingușire și măgulire atunci când Îl văd, iar apoi Îi observă reacțiile și încearcă să-I alimenteze preferințele. Văzându-L pe Hristos, unii oameni spun: „Te-am zărit de la depărtare. Ieși în evidență în mulțime. Spre deosebire de alții, care nu au nimb, tu ai unul deasupra capului. Am știut imediat că nu ești o persoană obișnuită. Cine altcineva din casa lui dumnezeu nu este obișnuit, în afară de hristos? Din clipa în care te-am văzut, mi-am dat seama, e adevărat, fără îndoială. Întruparea lui dumnezeu este, într-adevăr, diferită de ceilalți.” Nu este aceasta o absurditate flagrantă? Înfățișarea Mea este obișnuită, comună. Dacă nu fac și nu spun nimic în orice mulțime, tot s-ar putea să nu fie nimeni care să recunoască cine sunt după un an sau doi. În orice grup, Eu sunt doar un membru obișnuit; nimeni nu poate vedea nimic special la Mine. Acum, lucrez în biserică, iar datorită mărturiei lui Dumnezeu, voi ascultați atunci când vorbesc printre voi. Însă fără mărturia lui Dumnezeu, câți dintre voi M-ar asculta sau Mi-ar acorda atenție? Acest lucru rămâne sub semnul întrebării, o necunoscută. Unii oameni spun: „Pentru mine, arată exact ca dumnezeu. Am simțit mereu că el este deosebit, diferit de ceilalți.” În ce fel sunt Eu diferit? Am trei capete și șase brațe? Cum poți să faci diferența? Dumnezeu a spus cândva: în mod deliberat, nu îi las pe oameni să perceapă nici măcar o urmă de divinitate în Mine. Dacă Dumnezeu nu îi lasă pe oameni să-I perceapă divinitatea, cum poți tu să o vezi? Nu este problematic ceea ce spun acești oameni? În mod clar nu este altceva decât vorbăria fără sens a unor lingușitori josnici, ale căror cuvinte sunt lipsite de orice substanță. Aspectul exterior al lui Dumnezeu întrupat este cel al unei persoane obișnuite. Cum pot ochii oamenilor să deslușească divinitatea lui Hristos? Dacă Hristos nu ar lucra și nu ar vorbi, nimeni nu ar putea să-L recunoască sau să-I cunoască identitatea și esența. Aceasta este o realitate. Atunci cum rămâne cu cei care spun: „Mi-am putut da seama de la prima privire că tu ești întruparea lui dumnezeu, diferit de ceilalți” sau „De îndată ce te-am văzut, am știut că tu poți să faci lucruri mărețe”? Ce reprezintă aceste afirmații? Sunt complet absurde! Când Dumnezeu nu Își oferise mărturia, cum ai putut să nu deslușești acest lucru, indiferent de câte ori te-ai uitat? După mărturia lui Dumnezeu, când Mi-am început lucrarea, cum ai putut să vezi brusc acest lucru, la prima vedere? Acestea sunt, în mod clar, cuvinte înșelătoare, nebunie curată.

Unii oameni, atunci când Mă întâlnesc sau interacționează cu Mine, vor să se pună în valoare. Ei se gândesc: „Nu se întâmplă prea des ca cineva să-l întâlnească pe dumnezeu întrupat; aceasta este o ocazie unică în viață. Trebuie să am o prestație bună, să transmit rezultatele anilor mei de credință în dumnezeu și realizările bune pe care le-am făcut de când am acceptat stadiul actual al lucrării lui dumnezeu, pentru a-l informa.” Ce vor să spună prin a Mă informa? Ei speră la o șansă la promovare. Dacă ar fi în biserică, poate că ei nu ar avea niciodată în viața lor șansa de a ieși în evidență sau de a fi promovați; nimeni nu i-ar alege. Ei cred că acum s-a ivit ocazia, așa că se gândesc cum să vorbească într-un mod care să nu dezvăluie nicio problemă și să nu arate cum încearcă să se pună în valoare. Trebuie să aibă mai mult tact și să fie mai abili, folosind unele strategii și trucuri, recurgând la șiretlicuri meschine. Ei spun: „Dumnezeule, cu siguranță am beneficiat mult de pe urma credinței în tine pe parcursul acestor ani! Întreaga noastră familie crede, cu toții lepădându-ne de toate ca să ne consumăm pentru dumnezeu. Însă acesta nu este cel mai important lucru. Cuvintele tale mărețe și faptul că ai făcut atât de multă lucrare reprezintă cel mai important lucru. Suntem cu toții dispuși să ne îndeplinim îndatoririle și să ne consumăm pentru dumnezeu.” Răspunsul Meu este: „Dar acest lucru nu aduce niciun beneficiu cu adevărat.” „Ba da – harul dat de dumnezeu este din belșug. În cuvintele lui dumnezeu, am dobândit multă lumină, perspective și înțelegeri noi. Frații și surorile sunt cu toții foarte plini de energie, dispuși să se consume pentru dumnezeu.” „Există unii care sunt slabi și negativi? Unii care provoacă perturbări și tulburări?” „Nu, viața noastră bisericească este foarte bună. Frații și surorile urmăresc cu toții iubirea de dumnezeu, lepădându-se de toate pentru a răspândi evanghelia. Tot ceea ce spune dumnezeu este bun. Suntem cu toții motivați și nu mai putem crede ca înainte, căutând har și căutând să mâncăm pâini până ne săturăm. Trebuie să ne lepădăm de toate pentru dumnezeu, să ne oferim lui și să ne consumăm pentru el.” „Atunci, în acești ultimi câțiva ani, ați dobândit vreo înțelegere cu privire la cuvintele lui Dumnezeu?” „Da, am făcut-o. Cuvintele tale, dumnezeule, sunt atât de mărețe, fiecare enunț atingând exact problemele noastre cheie, dându-ne în vileag natura-esență! Am primit o mare lumină în înțelegerea propriei persoane și în cuvintele tale. Dumnezeule, tu ai salvat viața întregii noastre familii, întregii noastre biserici. Fără tine, am fi pierit pe cine știe unde, cu mult timp în urmă. Fără tine, nu am ști cum să continuăm. Toți cei din biserica noastră tânjesc să te vadă, se roagă în fiecare zi să te întâlnească în visele lor, sperând să fie zilnic cu tine!” Este rostit vreun cuvânt în mod esențial sincer sau autentic în discursul lor? (Nu.) Atunci, ce sunt aceste cuvinte? Sunt ipocrite, goale și inutile. Atunci când le cer să vorbească despre cunoașterea de sine, ei spun: „De când am acceptat lucrarea lui dumnezeu, simt că sunt un diavol și o satană, lipsit de umanitate.” „În ce fel îți lipsește umanitatea?” „Acționez în mod neprincipial.” „În ce acțiuni ești lipsit de principii?” „Nu pot să cooperez în mod armonios cu alții, interacțiunile mele cu ei sunt neprincipiale, felul în care tratez cu oamenii este lipsit de principii. Sunt un diavol și o satană, provin din Satana și sunt profund corupt de el. Mă împotrivesc lui dumnezeu la fiecare mișcare, opunându-mă lui și confruntându-l în mod constant.” Aceste cuvinte sună bine la suprafață. Atunci când îi întreb: „Cum îi merge lui cutare în biserica voastră acum?”, ei spun: „Acum, se descurcă bine. Înainte, a fost înlocuit din funcția de conducere a bisericii, dar apoi s-a căit, iar frații și surorile l-au reales.” „Este acea persoană un om care urmărește adevărul?” „Dacă dumnezeu spune că acesta urmărește adevărul, atunci așa este; dacă dumnezeu spune că nu o face, atunci așa este.” „Acest om pare entuziast, dar calibrul său este destul de slab, nu-i așa?” „Slab? Da, puțin. Altminteri, de ce l-ar fi înlocuit frații și surorile ultima dată?” „Dacă are calibru slab, poate să facă lucrare concretă? Poate să îndeplinească obligația conducerii bisericii?” Auzindu-Mi cuvintele, ei le interpretează ca o sugestie că un om de calibru slab nu poate îndeplini obligația și spun: „Atunci nu o poate îndeplini. Frații și surorile l-au ales pentru că era cel mai mic rău; nu era nimeni mai bun, așa că l-au ales pe el. Frații și surorile spun cu toții că el are un calibru mediocru, dar tot ne poate conduce. Dacă e de calibru slab, cred că frații și surorile s-ar putea să nu-l aleagă data viitoare. Dumnezeule, ar trebui să lucrez la influențarea fraților și surorilor?” „Această chestiune ține de statura fraților și surorilor din biserica voastră. Ei aleg un om pe care-l consideră bun pe baza principiilor – procesul este corect, dar unii sunt nesăbuiți și nu pot să vadă oamenii și lucrurile așa cum sunt cu adevărat și, uneori, aleg persoana greșită.” Ce am vrut să spun prin acest lucru? Eu doar am subliniat o realitate, fără a ținti dinadins înlocuirea acestei persoane. Însă cum a înțeles antihristul acest lucru după ce l-a auzit? El nu a spus-o cu voce tare, dar s-a gândit în sinea lui: „Oare aceasta este o aluzie de la dumnezeu pentru înlocuirea acestei persoane? Ei bine, atunci, ar trebui să cercetez mai bine ce vrea să spună dumnezeu cu adevărat. Dacă această persoană este înlocuită, cine altcineva poate conduce biserica, cine poate face această lucrare?” Antihriștii sunt orbi față de Dumnezeu, El nu are loc în inima lor. Când Îl întâlnesc pe Hristos, ei nu-L tratează diferit de o persoană obișnuită, luându-și constant indiciile din expresia și tonul Său, schimbându-și textul după cum este benefic situației, nespunând vreodată ce se întâmplă de fapt sau vreun lucru sincer, rostind doar cuvinte goale și doctrine, încercând să-L înșele și să-L păcălească pe Dumnezeul practic care le stă în fața ochilor. Ei nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu sunt nici măcar capabili să-I vorbească lui Dumnezeu din inimă, să spună ceva real. Vorbesc precum un șarpe care se târăște, într-un mod întortocheat și indirect. Maniera și direcția cuvintelor lor sunt ca un vrej de pepene galben care se cațără pe un stâlp. De exemplu, când spui că o persoană are un calibru bun și ar putea fi promovată, vorbesc imediat despre cât de bună este și despre ceea ce se manifestă și se dezvăluie în aceasta; iar dacă spui că o persoană este rea, se reped să spună cât de rea și ticăloasă este, cum provoacă tulburări și perturbări în biserică. Când te interesezi despre unele situații reale, nu au nimic de spus; se eschivează, așteptând să ajungi la o concluzie, străduindu-se să înțeleagă sensul cuvintelor tale, astfel încât să-și alinieze cuvintele cu gândurile tale. Tot ceea ce spun ei reprezintă cuvinte plăcute auzului, măgulire și servilism; niciun cuvânt sincer nu iese din gura lor. Acesta este modul în care interacționează ei cu oamenii și Îl tratează pe Dumnezeu – atât sunt de înșelători. Aceasta este firea unui antihrist.

Unii oameni vin în contact cu Mine, fără să știe ce fel de cuvinte sau chestiuni Îmi place să aud; cu toate acestea, chiar și fără să știe, ei găsesc o cale. Ei aleg anumite subiecte pe care să le discute cu Mine, gândindu-se: „Aceste subiecte s-ar putea să te intereseze, s-ar putea să fie ceea ce vrei să știi sau să auzi, dar ești prea politicos pentru a întreba despre ele, așa că voi lua inițiativa de a-ți spune.” Când ne întâlnim, ei spun: „Recent, au fost ploi torențiale în zona noastră, inundând întregul oraș. Ordinea publică se deteriorează și ea; sunt foarte mulți hoți acum. Când cineva iese din casă, există riscul de a i se fura lucruri sau de a fi jefuit. Am auzit că, în unele locuri, mulți copii au fost răpiți, iar oamenii se află într-o stare de panică. Non-credincioșii spun că societatea a devenit prea haotică, întru totul anormală. Oamenii religioși încă se agață de Biblie și predică evanghelia, spunând că zilele de pe urmă au sosit, că dumnezeu este pe cale să coboare, iar asupra noastră se vor abate mari dezastre și calamități.” Și există unii oameni care, atunci când Mă întâlnesc, spun imediat: „Acum câteva zile, trei luni au apărut pe cer într-un singur loc și mulți oameni au făcut fotografii. Unii profeți populari spun că pe cer sunt pe cale să apară viziuni mari, că domnul cel adevărat a apărut.” Ei spun astfel de lucruri – sunt deosebit de interesați și colectează informații cu privire la apariția unui astfel de haos social, a unor astfel de dezastre și diverse evenimente și fenomene astronomice neobișnuite. Atunci când Mă întâlnesc, folosesc acest lucru drept subiect de conversație pentru a construi o relație mai apropiată cu Mine. Unii cred: „Dumnezeu întrupat este o persoană obișnuită. Diferența dintre el și ceilalți constă în faptul că el face lucrarea lui Dumnezeu și îl reprezintă. Astfel, în vreme ce majoritatea oamenilor speră la pacea mondială și ca oamenii să trăiască în armonie și mulțumire, hristos întrupat nu este ca oamenii normali. El speră la un mare haos în lume, la apariția unor viziuni și a unor mari dezastre, speră ca marea lucrare a lui dumnezeu să fie rapid îndeplinită și ca lucrarea de gestionare a lui dumnezeu să fie rapid încheiată, pentru a-și duce la împlinire cuvintele rostite. Acestea sunt subiectele de care îi pasă lui și de care este interesat. Prin urmare, atunci când îl voi întâlni, voi vorbi despre aceste lucruri, iar El va fi deosebit de mulțumit. Făcându-i această plăcere, poate aș putea fi promovat și ar putea exista o șansă de a petrece mai multe zile alături de el.” Există astfel de oameni? Odată, am întâlnit o tânără cu graiul dulce; era elocventă, isteață și știa exact ce să spună și cui, expertă în a impresiona oamenii și a străluci în toate direcțiile, pricepută mai ales la interacțiunea cu cei aflați la putere și care au statut. Atunci când a interacționat cu Mine, după ce M-a întâlnit, ea a spus: „În cutare loc, lumea interlopă este foarte agresivă; până și poliția locală are membri din bandă. A fost un șef de bandă care a făcut multe lucruri rele pe plan local. Într-o zi, a întâlnit pe drum un funcționar de rang înalt, un mare demon. Mașina lui a depășit mașina marelui demon, iar acesta din urmă i-a spus gărzii sale de corp: «A cui este mașina asta? Nu vreau să-l mai văd!» A doua zi, a fost eliminat.” Există astfel de lucruri în societate? (Da.) Astfel de lucruri există, dar oare este folositor să le transformăm în subiectul principal de conversație la întâlnirea cu Mine? Acestea nu sunt subiectele de care Îmi pasă sau pe care doresc să le aud, dar ea nu știa acest lucru. A crezut că-Mi plăcea să aud aceste povești palpitante. Spune-Mi, sunt dezastrele, viziunile, calamitățile naturale și cele provocate de om subiectele de care Îmi pasă, cele pe care doresc să le aud? (Nu.) Este în regulă să ascult aceste lucruri pentru a trece timpul, dar dacă tu crezi că Îmi place cu adevărat să le aud, atunci te înșeli. Nu Mă interesează aceste lucruri, nu-Mi place să aud despre ele. Unii oameni mă întreabă: „Tu asculți când oamenii vorbesc despre aceste lucruri?” Nu mă opun ascultării, dar asta nu înseamnă că Îmi place să ascult și nici nu înseamnă că doresc să colectez aceste informații, aceste povești. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, în adâncul inimii Mele, nu am nicio curiozitate cu privire la aceste chestiuni, niciun fel de interes. Ba chiar unii oameni se gândesc: „În inima ta, nu îl urăști în mod deosebit pe marele balaur roșu? Dacă îl urăști pe marele balaur roșu, îți voi spune despre o pedeapsă care s-a abătut asupra lui: au existat lupte interne între înalții oficiali din cadrul marelui balaur roșu, mai multe facțiuni luptându-se între ele, aproape ucigând o anumită căpetenie a demonilor. Aceste căpetenii ale demonilor au supraviețuit mai multor tentative de asasinat, este un lucru foarte periculos! Ai fi fericit să auzi asta?” Ați fi cu toții fericiți să auziți astfel de lucruri? Dacă ați fi fericiți, atunci fiți; dacă nu vă place să auziți acest lucru, atunci nu ascultați – nu are legătură cu Mine. Pe scurt, în ceea ce privește aceste chestiuni, fie că este vorba despre o epidemie într-o anumită țară, cum a apărut epidemia, câți oameni au murit, ce țară s-a confruntat cu un dezastru major, starea guvernului unei anumite țări, cât de brutale sunt luptele interne în structurile superioare ale unei anumite țări sau revoltele sociale, aș putea asculta dacă se întâmplă să aud despre ele, dar nu voi face un efort pentru a căuta detalii specifice despre aceste evenimente, pentru a asculta știri, pentru a citi ziare sau pentru a căuta pe internet conținut legat de aceste evenimente doar pentru că nu știu despre ele. Categoric, nu fac și nu voi face niciodată astfel de lucruri. Nu Mă interesează aceste chestiuni. Unii oameni spun: „Tu controlezi toate aceste lucruri, e mâna Ta; de aceea nu Te interesează.” Este corectă această afirmație? Este corectă în termeni de doctrină, dar în esență, nu așa stau lucrurile. Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului uman, a fiecărui popor, a fiecărui grup de oameni, a fiecărei epoci. Este destul de normal ca în fiecare epocă să aibă loc unele dezastre și evenimente neobișnuite – toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Indiferent de epocă, indiferent dacă au loc evenimente semnificative sau minore, atunci când vine timpul ca o epocă să se schimbe, chiar dacă nu există nicio modificare într-un singur fir de iarbă sau copac, acea epocă trebuie să treacă. Aceasta este o chestiune care ține de suveranitatea lui Dumnezeu. Dacă o epocă nu este menită să se încheie, atunci chiar dacă există schimbări majore în fenomenele cerești sau în toate lucrurile de pe pământ, ea nu ar trebui să se încheie. Toate acestea sunt treburile lui Dumnezeu, dincolo de intervenția sau asistența oamenilor. Ceea ce ar trebui să facă oamenii cel mai mult este să nu se preocupe de aceste chestiuni, să nu colecteze dovezi și informații despre aceste evenimente pentru a-și satisface curiozitatea. În privința lucrurilor pe care le face Dumnezeu, ar trebui să înțelegi cât poți de mult și să nu forțezi înțelegerea acolo unde aceasta nu e posibilă. În rândul omenirii corupte, aceste chestiuni sunt prea normale, prea obișnuite. Toate aceste chestiuni – schimbarea epocilor, transformarea ordinii mondiale, soarta unui popor, guvernarea și statutul unui regim și așa mai departe – toate sunt în mâinile lui Dumnezeu, sub suveranitatea Sa. Oamenii trebuie doar să creadă, să accepte și să se supună; acest lucru este suficient. Nu nutri gândul de a înțelege mai multe taine, crezând că pare mai la modă cu cât înțelegi mai multe, ca și cum, crezând în Dumnezeu, ai avea o statură înaltă și spiritualitate. A avea o astfel de mentalitate înseamnă că opinia ta despre credința în Dumnezeu este incorectă. Aceste chestiuni nu sunt semnificative. Adevărata chestiune semnificativă, de care oamenii ar trebui să se preocupe cel mai mult, este nucleul planului de gestionare al lui Dumnezeu – mântuirea umanității, permițând omenirii să fie mântuită în cadrul planului de gestionare al lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare și cea mai importantă chestiune. Dacă înțelegi adevărurile și viziunile legate de această chestiune, apoi accepți ceea ce Dumnezeu face asupra ta și adevărul pe care ți-l oferă și accepți fiecare situație de emondare, judecată și mustrare, dacă accepți toate acestea, atunci acest lucru este mai valoros decât cercetarea fenomenelor cerești, a misterelor, a dezastrelor sau a politicii.