B. Disprețuirea atotputerniciei lui Dumnezeu

Cum văd antihriștii atotputernicia lui Dumnezeu? Se poate spune că, pentru un antihrist, cuvântul „atotputernicie” este unul foarte emoționant, unul care îi poate stimula ambițiile și dorințele. Acest lucru se întâmplă pentru că i-ar plăcea foarte mult să fie acel tip de persoană. Să fie atotputernic, omnipotent și omniprezent, să fie capabil să facă orice, să știe cum să facă orice, să poată să facă orice – dacă o persoană ar dobândi această capacitate, dacă ar avea această abilitate, atunci totul ar fi floare la ureche pentru aceasta. Nu ar trebui să se teamă de nimeni; ar avea cea mai înaltă autoritate, cel mai înalt statut și ar putea domni peste alții. Ar avea puterea absolută de a controla și de a-i manipula pe alți oameni. Acest lucru este mult peste posibilitățile unui antihrist și îi trădează ambițiile, dorințele și adevărata sa natură. Parte din acest lucru este faptul că expresia „atotputernicia lui Dumnezeu” îl umple cu tot felul de închipuiri, curiozități și noțiuni. O altă parte este că ar dori să dobândească o perspectivă cu privire la atotputernicia lui Dumnezeu prin credința în El, astfel încât să-și lărgească propriile orizonturi, să devină mai perspicace și să-i fie satisfăcută curiozitatea. Încă o parte este că el încearcă, totodată, să fie omnipotent, să fie venerat de mii de oameni, cu și mai mulți oameni prosternându-se în fața lui și păstrând un loc pentru el în inimile lor. Prin urmare, au antihriștii reală cunoaștere despre atotputernicia lui Dumnezeu? Au ei credință adevărată în aceasta? Din nou, este la fel ca în cazul firii drepte a lui Dumnezeu – antihriștii nu sunt doar plini de noțiuni, de închipuiri vagi și goale care nu corespund cu faptele – ei au și îndoieli profunde referitoare la atotputernicia lui Dumnezeu. Au dubii; nu cred în ea: „Atotputernicie? Unde în această lume există cineva care este atotputernic? Unde există cineva omniprezent și omnipotent? Nu există o astfel de persoană! Există mulți oameni măreți și faimoși în lume și există destui oameni cu puteri paranormale: profeți, de exemplu, și tot felul de astrologi și oameni care interpretează profeții, și nici măcar ei nu sunt omnipotenți. Tot trebuie pus un semn de întrebare în spatele «atotputerniciei lui dumnezeu» și trebuie cercetată temeinic.” Prin urmare, pentru un antihrist, esența atotputerniciei lui Dumnezeu nu există, deoarece, după cum crede el: „Nu pot să-mi închipui sau să înțeleg cum ar putea dumnezeu să fie atotputernic, deci această «atotputernicie» a lui nu există. Eu nu o recunosc. Cât de mărețe sunt cu adevărat abilitățile și capacitățile lui dumnezeu? Nimeni – din trecut, prezent sau viitor – nu le-a văzut sau nu le va vedea.” Antihriștii se îndoiesc și sunt nesiguri constant în inima lor, așa că tot ceea ce se întâmplă în biserică și cu frații și surorile devine subiectul și sfera cercetării lor. Ce anume cercetează ei? Ei fac cercetări în tot ceea ce apare, în tot ceea ce se întâmplă într-un grup sau unei persoane, ce a făcut Dumnezeu, cum a lucrat El, dacă există vreun semn și vreo minune în cadrul acestui lucru, orice întâmplări proaspete și unice care sunt dincolo de ceea ce poate concepe omul sau dincolo de capacitatea și posibilitățile omului. În plus, cercetează dacă vreun frate sau soră a vorbit despre o experiență în care Dumnezeu a făcut în ei o astfel de lucrare care depășește așteptările omului. Un astfel de exemplu ar fi o fată care iese dintr-o cochilie de melc de râu, ca în povestea populară, și pregătește un ospăț pentru ei în momentul în care le este cel mai foame. Un alt exemplu ar fi ca aurul să apară din senin în casa lor într-un moment în care sunt în lipsă de fonduri, sau ca urmăritorii lor să devină brusc orbi, incapabili să vadă nimic, într-un moment în care ei sunt urmăriți, iar un înger să coboare și să le spună: „Nu te teme, copile – sunt aici ca să te ajut.” Un alt exemplu ar fi ca, în momentul în care frații și surorile sufereau bătăi sălbatice și tortură crudă, lumina mare a lui dumnezeu să strălucească și să-i orbească pe făptași, lăsându-i să se tăvălească pe podea, cerșind milă, fără să mai îndrăznească vreodată să-i lovească pe frați și surori, cu dumnezeu răzbunându-i; sau, în momentul în care citeau cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le înțelegeau oricât de mult încercau și erau pe punctul de a adormi, să vadă o siluetă în ceață care să le spună: „Nu dormi; trezește-te – iată ce înseamnă cuvintele mele”; sau, când s-a întâmplat ceva și erau pe punctul de a face o greșeală, să fie alertați de o dojană și disciplină interioară puternică că ar fi greșit să facă asta și că ar fi corect să facă altceva. Dacă oricare dintre aceste lucruri pe care oamenii obișnuiți nu le pot experimenta și nu sunt capabili să le facă, s-ar întâmpla în biserică, în casa lui Dumnezeu, în oricine Îl urmează pe Dumnezeu, ar fi suficient pentru a dovedi că Dumnezeu este atotputernic. Dacă astfel de lucruri nu se întâmplă sau dacă se întâmplă destul de rar, și chiar dacă se întâmplă, sunt doar zvonuri oricum, iar astfel veridicitatea și credibilitatea lor sunt în mare măsură compromise, atunci este sau nu atotputernicia lui Dumnezeu un fapt? Deține Dumnezeu esența atotputerniciei sau nu? În inima unui antihrist, el pune semne de întrebare în spatele acestor idei.

Antihriștii urmăresc întotdeauna aceste semne, minuni și puteri paranormale în timp ce Dumnezeu lucrează, vorbește și mântuiește omul. Ei urmăresc lucruri care nu se potrivesc cu realitatea sau cu faptele. Aceste lucruri pe care le urmăresc nu au nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului, sau cu adevărul, sau cu schimbarea firii omului. Însă, cu toate acestea, sunt hotărâți să le urmărească. Sunt plini de curiozitate cu privire la atotputernicia lui Dumnezeu. Deseori, în rugăciunile lor, Îi cer lui Dumnezeu: „O, dumnezeule, ai vrea să-mi dezvălui atotputernicia ta? O, dumnezeule, nu ești tu atotputernic? Dacă ești, îți cer să rezolvi această chestiune pentru mine. Dumnezeule, dacă ești atotputernic, omnipotent și omniprezent, te implor să mă ajuți, căci mă confrunt, în acest moment, cu provocări. Dumnezeule, dacă ești atotputernic, te implor să scoți bolile din corpul meu, să iei circumstanțele pe care le înfrunt, să mă ajuți să evit pericolul. Dumnezeule, dacă ești atotputernic, te implor, pe măsură ce îmi fac datoria, să mă faci deștept și inteligent, talentat și priceput peste noapte, astfel încât să pot învăța abilitățile profesionale fără să fiu nevoit a le studia, să devin expert și să mă disting de ceilalți. O, dumnezeule, dacă ești atotputernic, îți cer să-i pedepsești și să-i răsplătești pe cei care îmi denigrează și batjocoresc credința în tine. Fă-i orbi și surzi, cu răni pe cap și puroi care să le iasă din tălpi. Lasă-i să moară ca niște câini. Dumnezeule, dacă ești atotputernic, te implor, lasă-mă să văd atotputernicia ta.” Dumnezeu a spus atât de multe cuvinte și a făcut atât de multă lucrare și totuși antihriștii ignoră aceste lucruri și le trec cu vederea; nu țin niciodată cont de cuvintele lui Dumnezeu, de lucrarea Lui și fiecare pas al lucrării Sale importante de mântuire a omului și nici nu iau aceste lucruri în serios. În schimb, sunt hotărâți să ceară semne și minuni, ca Dumnezeu să facă miracole în mijlocul lucrării Sale, cerând ca Dumnezeu să facă lucruri speciale care să le deschidă ochii și să le satisfacă curiozitatea, pentru a-Și dovedi existența, pentru a dovedi că El este atotputernic. Ceea ce este și mai ridicol este că antihriștii chiar apelează la Dumnezeu în rugăciune: „O, dumnezeule, nu te pot vedea, prin urmare, credința mea este mică. Îți cer să-mi dezvălui persoana ta reală, chiar și doar într-un vis – îți cer să-mi dezvălui atotputernicia ta, astfel încât să pot avea credință în tine și să cred cu siguranță în existența ta. Dacă nu o faci, voi avea mereu îndoieli în credința mea în tine.” Ei nu pot să vadă existența lui Dumnezeu sau să cunoască esența și firea Lui în mijlocul lucrării și cuvintelor Sale, dar ar dori ca El să facă lucruri suplimentare, lucruri de neconceput pentru om, pentru a-i întări și a le fortifica credința. Dumnezeu a spus multe cuvinte și a făcut multă lucrare și totuși, oricât de practice sunt cuvintele Sale, oricât de edificatoare sunt adevărurile pe care le rostește pentru oameni, oricât de urgent au ei nevoie să le înțeleagă, antihriștii nu sunt interesați și nu le iau în serios. Ba chiar, cu cât Dumnezeu vorbește mai mult, cu cât face mai multă lucrare specifică, cu atât se simt mai dezgustați, iritați și potrivnici. Mai mult, chiar va apărea în ei condamnarea față de Dumnezeu și hulirea Lui; vor vocifera împotriva Lui: „Atotputernicia ta se află în aceste cuvinte? Asta este tot ceea ce faci – exprimi cuvinte? Dacă nu ai vorbi, nu ai fi atotputernic? Dacă ești atotputernic, atunci nu vorbi. Nu folosi discursul sau părtășia despre adevăr și aprovizionarea omului cu adevăr pentru a ne permite să dobândim viața și să realizăm schimbarea firii. Dacă ne-ai face pe toți să devenim îngeri peste noapte, mesagerii tăi – abia asta ar fi atotputernicie!” Pe măsură ce Dumnezeu Își rostește cuvintele și Își face lucrarea, natura antihriștilor este dezvăluită și expusă, puțin câte puțin, fără nicio ascundere, iar esența lor de a fi scârbit și de a rezista adevărului este, de asemenea, dezvăluită în totalitate. Firea și esența antihriștilor care disprețuiesc identitatea și esența lui Dumnezeu sunt, de asemenea, expuse și dezvăluite, puțin câte puțin, odată cu trecerea timpului și avansarea neîntreruptă a lucrării lui Dumnezeu. Antihriștii urmăresc lucruri vagi; ei urmăresc să vadă semne și minuni – și, conduși de această ambiție și dorință care nu corespunde realității, natura lor de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî este adusă la lumină. Prin contrast, cei care realmente urmăresc realitatea și adevărul, care cred în lucruri pozitive și le iubesc, văd atotputernicia lui Dumnezeu în procesul lucrării și cuvintelor Lui – iar ceea ce acești oameni pot să vadă, să dobândească și să cunoască reprezintă exact lucrurile pe care antihriștii nu vor fi niciodată capabili să le cunoască și să le dobândească. Antihriștii cred că, dacă oamenii ar dobândi viața de la Dumnezeu, ar trebui să existe semne și minuni; ei cred că, fără semne și minuni, dobândirea vieții și a adevărului doar din cuvintele lui Dumnezeu și, astfel, obținerea schimbării firii și dobândirea mântuirii sunt imposibile. Pentru un antihrist, acest lucru reprezintă o imposibilitate eternă – nu stă în picioare. De aceea, el așteaptă și se roagă neobosit, în speranța că Dumnezeu îi va dezvălui semne și minuni și va face miracole pentru el – iar dacă nu o face, atunci atotputernicia Lui nu există. Implicația din spatele acestui lucru este că, dacă atotputernicia lui Dumnezeu nu există, atunci Dumnezeu cu siguranță nu există. Aceasta este logica antihriștilor. Ei condamnă dreptatea lui Dumnezeu și condamnă atotputernicia Lui.

În timp ce Dumnezeu mântuiește oamenii, antihriștii nu sunt deloc interesați de cuvintele Lui, de diversele Sale cerințe și de intențiile Lui. Ei se împotrivesc acestor lucruri și sunt scârbiți de ele, din adâncul inimii. Ceea ce îi interesează nu este realitatea tuturor lucrurilor pozitive, nici mântuirea și desăvârșirea pe care omul le poate dobândi ca rezultat al urmăririi adevărului și al supunerii față de orchestrările lui Dumnezeu. Așadar, ce îi interesează atunci? Îi interesează ca dumnezeu să dezvăluie semne și minuni și să facă miracole pentru ca ei să le vadă, ca el să le permită să dobândească perspectivă în acest mod și să îi facă să se transforme în oameni remarcabili, în supraoameni, în oameni cu puteri speciale, extraordinari. Ei doresc să scape de titlul, identitatea și statutul muritorilor, al oamenilor de rând și al oamenilor corupți prin atotputernicia lui dumnezeu. Așadar, indiferent de noțiunile sau problemele pe care le au în mijlocul lucrării lui Dumnezeu, ei nu caută adevărul pentru a le înlătura. Nu numai că sunt incapabili să înțeleagă adevărul sau să realizeze o schimbare a firii – nu, ei totodată Îl vor judeca, Îl vor condamna și se vor împotrivi lui Dumnezeu din cauza a tot ceea ce face El și nu corespunde noțiunilor lor. În ochii antihriștilor, toată lucrarea practică pe care o face Dumnezeu reprezintă ceva ce ei nu recunosc – este ceea ce ei condamnă. În final, aceste opinii și aceste definiții ale lui Dumnezeu sunt cele care îi conduc spre a nega complet existența esenței lui Dumnezeu în inimile lor și, mai mult, spre a condamna, a denigra și a huli existența esenței lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă deoarece credința lor în dumnezeu este stabilită pe fundamentul că dumnezeu este atotputernic, că dumnezeu le va rezolva nemulțumirile, că îi va răzbuna, că pentru ei, el îi va învinge pe toți cei pe care îi urăsc și îi disprețuiesc – că dumnezeu le va satisface dorințele și ambițiile. Acesta este fundamentul credinței lor în Dumnezeu. Dar, ajungând până în prezent, acești oameni răi văd acum că un astfel de dumnezeu nu există și că nu există nicio posibilitate ca Dumnezeu să facă ceva pentru ei. Din perspectiva lor, aceasta este o situație destul de nefavorabilă pentru ei – este groaznică. Prin urmare, după ce au experimentat multe lucruri, nedumeririle și îndoielile lor cu privire la Dumnezeu devin din ce în ce mai puternice, până când se hotărăsc să-L părăsească pe Dumnezeu și casa Lui, să urmărească lumea, să urmeze tendințe rele și să se arunce în brațele Satanei. Așa ajung acești oameni. Judecând după atitudinea pe care o au antihriștii față de firea cea dreaptă a lui Dumnezeu și față de atotputernicia Lui, ei sunt, de fapt, neîncrezători. Nu au nici cea mai mică fărâmă de credință în Dumnezeu, nici cea mai mică fărâmă de supunere sau acceptare pentru ceea ce face Dumnezeu. Când vine vorba de lucrurile pozitive și de adevăr, ei sunt dezgustați de acestea și li se împotrivesc. De aceea, indiferent cum privești lucrurile, esența de neîncrezător a antihriștilor există cu adevărat. Nu este ceva ce le impun alții și nu este o exagerare – această esență a lor este definită pe baza tuturor opiniilor și abordărilor pe care le dezvăluie când li se întâmplă lucruri.

Antihriștii cred în Dumnezeu ani de zile fără a fi capabili să vadă faptul că Dumnezeu este suveran peste soarta omului. Ei nu pot să înțeleagă acest lucru. Ei nu pot să înțeleagă un fapt, deși acesta se află chiar sub ochii lor – nu înseamnă asta că sunt orbi? Firea cea dreaptă a lui Dumnezeu și atotputernicia Lui sunt adesea dezvăluite în lucrarea bisericii, în aleșii Săi și în tot felul de lucruri care se întâmplă. Dumnezeu le permite oamenilor să vadă aceste lucruri peste tot – însă antihriștii, fiind orbi, nu le pot vedea. Când antihriștii Îl urmează pe Dumnezeu de ani de zile, vor spune acea frază celebră: „Am crezut în dumnezeu atâția ani și ce am câștigat?” Se pare că, într-adevăr, nu au câștigat nimic. Dumnezeu Și-a dedicat viața omului, dar antihriștii nu au câștigat nimic. Nu este acest lucru jalnic? Ba chiar este! Acea frază a antihriștilor ilustrează atât de bine problema. Toți cei care aud cuvintele lui Dumnezeu și experimentează lucrarea Lui, care-I acceptă cuvintele drept viața lor, ar spune: „Am crezut în Dumnezeu atâția ani și am câștigat atât de multe de la El. Nu doar har și binecuvântări, protecția și mila Lui – ceea ce este mai important este că de la Dumnezeu am înțeles și am dobândit atât de multe adevăruri. Trăim cu asemănarea oamenilor, cu demnitate. Știm cum să ne comportăm. Îi datorăm atât de multe lui Dumnezeu. Comparativ cu prețul pe care îl plătește El, cu ceea ce face pentru noi, micile noastre greutăți nici nu merită menționate. Omul ar trebui să răsplătească iubirea lui Dumnezeu.” Antihriștii, însă, sunt fix opusul. Ei spun: „Dumnezeu a lucrat în acești ultimi ani, deci cum se face că nu am dobândit nimic? Voi toți spuneți că ați dobândit ba una, ba alta, ați avut ba o experiență, ba cealaltă – dar oare acele experiențe vă vor ține sătui? Ce valoare au acele experiențe? Pe lângă binecuvântări, har, vederea unor semne și minuni, nu sunt ele complet nevrednice de a fi menționate? De aceea simt eu că, în numeroșii mei ani de credință în dumnezeu, nu am câștigat nimic. Comparativ cu suferința pe care am îndurat-o, cu lucrurile de care m-am lepădat și pe care le-am sacrificat pentru dumnezeu, lucrurile pe care le-am câștigat nu au meritat deloc! Ce altceva este adevărul în afară de câteva afirmații și teorii? Ce altceva este el în afară de câteva doctrine? Am auzit aceste cuvinte, aceste adevăruri și nu simt că s-a realizat vreo schimbare monumentală în mine! În primul rând, mintea mea nu este atât de ageră când mă gândesc la lucruri. În plus, mă apropii de bătrânețe, iar sănătatea mea nu devine mai bună ca înainte. Părul meu este cărunt, am mai multe riduri pe față – ba chiar am pierdut câțiva dinți și nu au crescut alții noi în locul lor. Dumnezeu spune că cei care sunt mântuiți sunt ca niște copii nou-născuți, plini de viață și iată-mă pe mine, un sac vechi de oase, cu fața unui bătrân. Nu m-am transformat într-un copil. După cuvintele lui dumnezeu, oamenii cu părul cărunt pot deveni tineri cu părul negru. Cum se face că nu m-am schimbat? Dumnezeu spune că va transforma complet oamenii, dar mie nu mi s-a întâmplat asta; nu am devenit o persoană nouă. Sunt tot eu și, când mi se întâmplă lucruri, tot trebuie să-mi dau seama de unul singur cum să le gestionez. Dificultățile mele trupești se accentuează și ele – sunt deseori slab și negativ. Și, în plus, memoria mea a fost proastă în ultimii doi ani. Citesc atât de mult cuvintele lui dumnezeu, dar el nu mi-a întărit memoria. Nu poate dumnezeu să le dea oamenilor o abilitate specială, una care să împiedice trupurile lor să îmbătrânească? Simt că cea mai mare problemă acum este transformarea completă a oamenilor; adevărul nu pare să poată rezolva această problemă. Dacă dumnezeu ar spune ceva care ar putea transforma cu adevărat pe cineva într-o persoană nouă, cu înfățișarea unui înger strălucitor, care se poate desprinde de trup, care poate trece prin pereți solizi, care, atunci când se confruntă cu persecuția și pericolul, poate să rostească o incantație și să dispară și să fie pentru totdeauna de neatins – dacă, citind des cuvintele lui dumnezeu, părul oamenilor ar încărunți și fețele lor nu s-ar umple de riduri și le-ar crește dinți noi în locul celor pierduți – asta ar fi grozav! Asta înseamnă să fii complet transformat! Dacă dumnezeu ar face aceste lucruri, atunci aș crede, fără nicio reținere, că el este dumnezeu. Dacă el continuă să vorbească și să predice adevărul, atunci credința mea se va epuiza curând; în scurt timp, nu voi mai putea continua să cred și poate că nu voi mai putea să-mi îndeplinesc datoria. Nu voi mai vrea.” În perioada în care un antihrist Îl urmează pe Dumnezeu, în inima lui vor apărea deseori cerințe la adresa lui Dumnezeu și tot felul de îndoieli și cerințe exigente vor apărea adesea în noțiunile sale, iar ca răspuns la mediile lui și la dorințele personale, îi vor veni tot felul de gânduri ciudate. Există doar un lucru, totuși: ei nu pot să înțeleagă cuvintele pe care le rostește Dumnezeu și nu pot să vadă faptul că Dumnezeu lucrează pentru a mântui omul și cu atât mai puțin pot să înțeleagă faptul că tot ceea ce face Dumnezeu este menit să mântuiască omul, că este totul menit să-i permită omului să realizeze o schimbare de fire. Așadar, pe măsură ce continuă să creadă, își pierd motivația; pe măsură ce continuă să creadă, în inimile lor apar sentimente de negativitate și deznădejde și au sentimente și gânduri de retragere, de renunțare. În ceea ce privește esența lui Dumnezeu, nu te gândi dacă vor crede în ea sau o vor recunoaște sau o vor accepta – pe măsură ce continuă să creadă, nici măcar nu se vor mai obosi să se preocupe de această chestiune. De aceea, atunci când spui în părtășie că un lucru reprezintă dreptatea lui Dumnezeu și atotputernicia și suveranitatea Lui, că oamenii ar trebui să se supună acestui lucru și să-l cunoască, antihriștii nu vor scoate niciun sunet, la exterior – nu vor exprima nicio opinie. Pe dinăuntru, însă, va apărea repulsia: nu vor dori să asculte; nu vor fi dispuși să asculte; unii dintre ei se vor ridica pur și simplu și vor pleca. Când toți ascultă predici, când alții au părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, când frații și surorile au, cu mare entuziasm, părtășie despre mărturia lor pe baza experienței – ce fac antihriștii? Beau ceai, citesc reviste, se joacă pe telefoanele lor, bârfesc aiurea. Iar protestând și împotrivindu-se prin aceste acțiuni tăcute, ei caută să confirme prin comportamentele lor că tot ceea ce face Dumnezeu este inutil: „Voi doar încercați să raționalizați lucrurile, amăgindu-vă – dumnezeu și adevărul pur și simplu nu există, și este de-a dreptul imposibil ca omenirea să fie mântuită de dumnezeu!” În ochii lor, toți cei care cred în adevăr, se supun lui Dumnezeu și cred în faptul că Dumnezeu poate mântui omenirea sunt netoți – sunt toți lipsiți de minte și au fost cu toții păcăliți. Ei cred că soarta unei persoane este în propriile mâini, că nu-i poți lăsa pe alții să orchestreze pentru tine, că oamenii nu sunt marionete, ci au minți și abilitatea de a se gândi independent la probleme – iar dacă cineva nu poate să-și controleze propria soartă, atunci este un rebut, o persoană inferioară. Prin urmare, orice s-ar întâmpla, nu sunt dispuși să-I încredințeze lui Dumnezeu soarta lor pentru ca El să o controleze. Aceasta este atitudinea antihriștilor față de tot ceea ce face Dumnezeu. Ei rămân de la început până la final spectatori și neîncrezători care joacă rolul de slujitori ai Satanei. Sunt profitori și instigatori – sunt răufăcători care s-au strecurat înăuntru.