Există un conducător care a comis următoarea faptă. Încercați să discerneți lucrul pe care l-a făcut și să-l disecați. Într-o zi, am primit un pachet de suplimente dietetice chinezești din plante. Mi-am spus: „Nu am cerut nimănui să-Mi cumpere acest lucru, așadar, de unde a fost trimis? Cine l-a cumpărat? Cum de nu știu nimic?” Ulterior, după ce M-am interesat, am aflat că un conducător, fără să-l întrebe pe Cel de mai sus, își asumase singur să-l cumpere. Spusese că Cel de mai sus avea nevoie de acest lucru. Auzind asta, frații și surorile din subordinea lui au spus: „E simplu dacă Cel de mai sus vrea să fie cumpărat, pur și simplu putem să-l cumpărăm cu banii bisericii. E în regulă orice vrea să cumpere Cel de mai sus, mai ales dacă este pentru Dumnezeu – nu avem nicio obiecție.” În ceea ce privește banii care au fost cheltuiți – ai cui erau? (Erau jertfele lui Dumnezeu.) Cum de a fost așa mână largă când a fost vorba să cheltuie jertfele lui Dumnezeu? A fost această achiziționare autorizată de Cel de mai sus? Fără să obțină acordul Meu, a decis în secret și pe cont propriu să cumpere remediul. Iar când l-a cumpărat, nu s-a oprit să se gândească: „Îi va fi de folos Celui de mai sus? Este potrivit ceea ce cumpăr? Cât ar trebui să cumpăr? Îmi va permite Cel de mai sus să cheltui acești bani?” A întrebat aceste lucruri? (Nu.) Fără ca nici măcar să întrebe, a cumpărat direct articolul. De unde a venit această libertate? Ce fel de loialitate personală este aceasta? A folosit banii lui Dumnezeu pentru a cumpăra ceva pentru Dumnezeu, considerând acest lucru datoria lui sfântă, făcând tot ce era necesar și depășind toate obstacolele pentru a cumpăra acel articol și a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ce înseamnă aici a-L mulțumi pe Dumnezeu? Înseamnă: „Pot să te surprind în mod plăcut fără să trec prin tine. Vezi, am această abilitate! Știai că sunt capabil să fac asta? Ce părere ai? Nu este o surpriză plăcută? Nu ești fericit? Te simți mângâiat?” Ai cui au fost banii pe care i-ai cheltuit? Au fost ai tăi? Dacă ceea ce ai cheltuit au fost banii lui Dumnezeu, ai obținut acordul lui Dumnezeu? Ai cheltuit bani pe care i-ai furat de la Dumnezeu și apoi ai spus că ți-ai dorit să-I faci lui Dumnezeu o surpriză plăcută: ce fel de logică e asta? Și cu ai cui bani ai fost atât de darnic? (Cu banii care aparțin casei lui Dumnezeu.) A fi darnic cu banii care aparțin casei lui Dumnezeu înseamnă a fi darnic cu jertfele lui Dumnezeu. Nu este un lucru dezgustător? (Ba da.) Poate că simțiți dezgust auzind asta, dar persoana implicată, departe de a fi dezgustată, a fost foarte mulțumită de sine. După ce articolul a fost livrat, a chibzuit în sinea ei: „Cum de nu am niciun răspuns? Am făcut această faptă minunată pentru tine, așadar, de ce nu mi-ai mulțumit? Cum ți se pare articolul? Ești mulțumit de el? Ai vrea să îți mai cumpăr în viitor? Ce fel de evaluare îmi acorzi? De acum înainte, mă vei pune într-o poziție importantă? Ești mulțumit de ce am făcut? Am folosit banii tăi pentru a face ceva pentru tine – ce părere ai despre bunătatea mea? Ești fericit? O, te rog, spune ceva! De ce nu îmi dai niciun răspuns?” Ar fi trebuit să îi răspund? (Nu.) De ce nu? Acest incident a avut loc cu destul de mult timp în urmă, dar de atunci nu am încetat să fiu dezgustat de acest lucru – simt dezgust de fiecare dată când Mă uit la acel lucru pe care Mi l-a cumpărat. Spuneți-Mi, este rațional să fiu dezgustat? Ar merita să disecăm acest incident? (Da, ar merita.) Ce fel de purtare este aceasta? Este o exprimare a loialității? A bunătății? Sau a unei inimi cu frică de Dumnezeu? (Niciuna dintre acestea.) Asta se numește a intra în grațiile cuiva și a-l juca pe degete și înseamnă: „Ți-am cheltuit banii ca să cumpăr ceva pentru a te mulțumi și a-ți lăsa o impresie bună, ca să te fac să mă vezi într-o lumină mai favorabilă.” Acest conducător și-a dorit să-Mi facă pe plac, să Mă flateze și să Mă lingușească, dar a eșuat în cele din urmă și s-a dat de gol. Ce greșeli a făcut? În primul rând, nu a fost ceva ce îl însărcinasem să facă pentru Mine; nu i-am transmis să facă asta. În al doilea rând, dacă ar fi vrut să facă asta din bunătatea inimii lui, ar fi trebuit să întrebe mai întâi și să obțină consimțământ înainte de a acționa. Și, în timp ce săvârșea acest lucru, nu ar fi trebuit să examineze chestiunile aferente pe care ar fi trebuit să le cunoască? De exemplu, ce cantitate să cumpere, câți bani merita să plătească, ce categorie de bunuri să cumpere, cum urmau să fie cheltuiți banii – nu ar fi trebuit să se intereseze de aceste lucruri? Să se fi interesat de aceste lucruri ar fi însemnat să acționeze în concordanță cu adevărurile-principii. Așadar, care este natura eșecului său de a cere aceste informații? Într-o măsură mai mică, se credea foarte deștept, într-o măsură mai mare, asta înseamnă a acționa îndărătnic, a nu ține seama de Dumnezeu și a acționa nechibzuit! Nu i-am cerut niciodată să cumpere acel articol, așadar, de ce s-a dat în spectacol cu aceste intenții bune? Nu s-a legat la cap fără să-l doară? În plus, cea mai mare problemă a lui a fost modul în care antihriștii privesc proprietatea, lucru despre care avem părtășie și pe care îl disecăm astăzi. El a crezut că, în calitate de conducător al acelei biserici, era calificat să se bucure de jertfele făcute pentru Dumnezeu de către aleșii Săi din biserică și că avea puterea să folosească și să posede aceste jertfe pentru Dumnezeu și că avea ultimul cuvânt în privința lor. În acea biserică avea puterea unui rege și a devenit un tiran local. S-a gândit: „Nu trebuie să te informez sau să te întreb despre lucrurile pe care le cumpăr, le voi gestiona eu pentru tine. Fie că ești de acord sau nu, atât timp cât simt că ar fi bine să procedez în acest mod și atât timp cât vreau să procedez în acest mod, atunci așa voi face.” Ce fel de lucru este el? Nu este un antihrist? Antihriștii sunt chiar atât de nerușinați. Când acestei persoane i s-a dat statut și a devenit conducător, a vrut să devină rege pentru a pune mâna pe proprietatea bisericii. A crezut că numai el decidea în legătură cu proprietatea bisericii și că numai el avea puterea de a intra în posesia ei și de a o folosi. Ba chiar a crezut că avea ultimul cuvânt pentru a-Mi cumpăra lucruri și în legătură cu ce lucruri să cumpere. Dar am Eu nevoie să-Mi cumperi lucruri? Orice folosesc și oricum folosesc un lucru, am Eu nevoie să te implici? Nu este o lipsă de rațiune? Nu înseamnă că ești nerușinat? Ai uitat cine ești? Nu este exact ca arhanghelul care, după ce i s-a dat statut, a vrut să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu? Câte greșeli a comis persoana care a făcut asta? Prima a fost că a alocat proprietatea bisericii de parcă era proprietatea ei personală; a doua a fost că și-a asumat singură să ia decizii în a-Mi cumpăra lucruri; a treia a fost că, luând această decizie singură, nu l-a informat pe Cel de mai sus despre ea, nici nu s-a consultat cu el, nici nu i-a raportat. Fiecare dintre aceste greșeli a fost destul de gravă. Acest antihrist părea să conducă o afacere bună. De îndată ce cuvânta, lacheii lui îi executau ordinele, purtându-se frumos. Nici măcar nu s-au oprit să întrebe: „Cheltuim atât de mulți bani pentru a cumpăra acest articol – a ordonat Dumnezeu asta? Pot fi folosiți banii în acest mod? Ar fi potrivit? Cine a ordonat, de fapt, asta?” Acei lachei nici măcar nu s-au întrebat aceste lucruri. Și-au asumat vreo responsabilitate? Aveau vreo loialitate? Nu, nu aveau loialitate și ar trebui eliminați. Acesta este un exemplu din trecut despre cineva care a folosit jertfele conform propriilor dorințe și fără niciun principiu. A cheltui jertfele lui Dumnezeu ca să cumperi lucruri pentru Dumnezeu, fără a obține aprobarea Mea: a face asta înseamnă a comite o eroare gravă.

Iată un alt exemplu. Aș vrea să ascultați ce au făcut acești oameni și să vedeți dacă vi se pare exasperant. În timpul adunărilor de la biserică, scaunul pe care stăteam era prea moale, iar atunci când Mă așezam, Mă afundam destul de mult în el. De asemenea, masa era atât de înaltă, încât trebuia să-Mi țin spatele drept, iar statul așa mult timp Mă obosea. Prin urmare, le-am cerut să-Mi cumpere un scaun puțin mai înalt, cu un șezut mai puțin moale. Nu este ceva ce ar trebui să fie ușor de făcut? (Ba da.) Este, într-adevăr, o chestiune foarte simplă. Mai întâi, trebuiau să măsoare înălțimea scaunului pe care stăteam atunci și apoi să caute unul cu 5 centimetri mai înalt sau poate cu puțin mai mult și după aceea trebuiau să verifice cât de moale era șezutul și să caute unul care era puțin mai tare. Înainte de toate, puteau să caute în magazine și, dacă nu găseau nimic potrivit, puteau căuta mai departe pe internet. Nu este ceva de care ne putem ocupa cu ușurință? Prezintă asta vreo dificultate? A cheltui bani pentru a cumpăra ceva nu se poate numi o provocare și, în plus, dacă mai mulți oameni fac schimb de idei, ar trebui să fie o sarcină ușor de gestionat. Așadar, după o vreme, am mers la o altă adunare în acea biserică și i-am întrebat dacă merseseră să-Mi cumpere un scaun nou. Au spus: „Am căutat, dar nu am găsit nimic cu adevărat potrivit și nu știam ce fel de scaun voiai.” Auzind asta, M-am cutremurat. M-am gândit: „Din câte înțeleg, există o mare varietate de magazine care vând tot felul de lucruri aici, de toate calitățile, deci nu ar trebui să fie atât de dificil să cumperi un scaun. Nici nu am așteptări prea mari.” Dar persoana care răspundea de achiziție a spus: „Nu e ușor de cumpărat; nu există niciunul de vânzare cu specificațiile pe care le-ai dorit. Poate că te descurci așa cu scaunul care e deja aici.” Mi-am spus: „Ei bine, dacă nu ați cumpărat unul, nu-i nimic, vom economisi câțiva bani, așa că Mă voi descurca deocamdată cu acesta.” După ce trecuse ceva vreme, am mers într-un alt loc unde erau mai multe scaune destul de drăguțe, care erau confortabile când te așezai și se vedea imediat că erau de stil vechi și de calitate bună. Așadar, am făcut o poză și le-am cerut să o folosească drept model pentru a cumpăra scaunul, fără să exprim preferințe în privința culorii lui, și le-am spus că ar trebui să caute pe internet dacă nu găseau niciunul în magazine. Ba chiar am specificat că ar trebui să caute în locuri care vindeau rechizite de birou. Mai târziu, au venit cu următorul răspuns: „Am căutat pe internet, dar nu am găsit nimic. Toți fabricanții au spus că este un model depășit și că nimeni nu mai fabrică acest stil de scaune în zilele noastre, așa că nu am putut să cumpărăm unul.” Auzind asta, M-am cutremurat din nou și M-am gândit: „Acești oameni chiar nu știu să se ocupe de lucruri și chiar nu se poate baza nimeni pe ei. Li s-a încredințat doar această sarcină măruntă și au spus de două ori că nu au putut să cumpere ce am vrut și M-au refuzat.” Le-am cerut să mai caute și să vadă dacă nu era vreunul disponibil pe alte site-uri. Între timp, așteptând, am găsit un scaun în una dintre magaziile bisericii. Scaunul, care era prevăzut cu o pernă de spumă învelită într-un material cu imprimeuri florale roz, nu era complet finisat. Avea un spătar perfect drept, cotiere perfect drepte, picioare perfect drepte și un șezut care era perfect drept. Fiecare parte a scaunului era dreaptă; avea toate unghiurile și colțurile drepte. Am spus: „A făcut cineva singur acest scaun?” O persoană, grăbindu-se să înainteze, a răspuns: „Nu aveai nevoie de un scaun? Ți l-am făcut pe acesta și tocmai ne pregăteam să-ți spunem de el și să-ți cerem să-l încerci.” Erau îngrozitor de amabili, așa că M-am gândit: „Sigur, îl voi încerca.” M-am așezat cu toată greutatea pe scaun și am simțit un disconfort intens, de parcă stăteam pe o piatră, fiindcă spuma din pernă era extrem de tare. „E în ordine”, a spus persoana care stătea în picioare lângă Mine. „Îl putem face puțin mai moale. Încă nu e terminat. Îl vom îmbunătăți și apoi îl poți încerca din nou.” Nici gând să-l mai încerc! Să fi stat pe un mic taburet din lemn ar fi fost o îmbunătățire în comparație cu acel scaun; cel puțin nu aș fi simțit că stau pe o piatră. Am spus: „Nu, nu va fi bun. Mai căutați dacă puteți. Dacă nu găsiți nimic, atunci lăsați-o baltă.” Așa că i-am pus să mai caute. Probabil că oamenii care au făcut scaunul nu au înțeles. Poate că s-au gândit: „Ți-am arătat atâta bunătate alegând materialul, stilul, mărimea și făcându-ți un scaun la comandă. De ce nu apreciezi acest act de bunătate? Și, pe deasupra, spui că parcă stai pe o piatră, că e tare. De ce ești atât de pretențios? Orice facem pentru tine, tu ar trebui pur și simplu să-l folosești și cu asta basta. Dar uite că tu vrei în continuare să cumperi un scaun în schimb. Ți-am spus de mai multe ori că stilul pe care îl vrei nu se găsește nicăieri, dar insiști în continuare să-ți cumpărăm unul ca acela. Nu ar costa bani? Ce-ar fi să economisim puțini bani? A face un scaun e mult mai economic; materialele nu costă mult. Ar trebui să facem noi înșine tot ce putem face, în loc să cumpărăm. Cum de nu știi ce înseamnă să faci economii?” Spuneți-Mi voi, ar fi mai bine să folosesc acel scaun sau nu? (Ar fi mai bine să nu-l folosești.) Odată ce au văzut că nu vreau să folosesc scaunul pe care îl făcuseră, l-au pus deoparte și nu l-au folosit nici ei. Spuneți-Mi, dacă nu l-aș folosi, aș răni sentimentele oamenilor? (Nu, nu le-ai răni.) În toți anii Mei, nu am stat niciodată pe un scaun tapițat atât de tare – a fost o experiență pe cinste. Aceasta este marea „bunătate” pe care Mi-au arătat-o acești oameni. După un timp, prin cine știe ce combinație neașteptată de împrejurări, chiar Mi-a fost adus un scaun, așa că oamenii Mi-au arătat o oarecare „bunătate” la urma urmelor. A fost prima dată când le-am cerut să-Mi cumpere ceva și au auzit asta direct de la Mine, iar felul în care s-au ocupat de chestiune a fost foarte dezgustător. Cumpărarea unui singur scaun pentru Mine a fost atât de dificilă și de anevoioasă, totul a trebuit să treacă pe la ei și să fie discutat cu ei și, în plus, a trebuit să fiu conștient de dispoziția lor. Dacă erau într-o dispoziție bună, era posibil să Mi-l cumpere, iar dacă nu, să nu Mi-l cumpere, și atunci nu aș fi ajuns să folosesc un scaun. „Vrei să folosești un scaun confortabil, dar încă nu avem nici noi, așa că visează! Folosește-l pur și simplu pe cel făcut de tâmplar. Când vom avea scaune confortabile de utilizat, vei putea folosi și tu unul.” Nu sunt acești oameni exact acest tip de lucru? Ce fel de oameni sunt ei? Nu sunt oameni cu un caracter josnic? Doar le-am cerut să cheltuie câteva jertfe pentru a cumpăra ceva, nu trebuiau decât să-și miște mâinile și ochii, dar a fost atât de dificil, atât de problematic să-i fac să rezolve sarcina. Dacă li s-ar fi cerut să-și cheltuie toți banii? La început, nu am spus ai cui bani urmau să fie cheltuiți – au crezut că voiam să-și cheltuie banii proprii și, prin urmare, s-au speriat atât de tare încât au refuzat să facă achiziția? Să fi fost acesta un motiv? Când vă cer să cumpărați ceva, cum aș putea să vă oblig să vă cheltuiți banii proprii? Dacă biserica are fonduri, atunci mergeți și faceți achiziția, iar dacă nu are, nu mergeți. În niciun caz nu v-aș obliga să vă cheltuiți banii proprii. Atunci, de ce a fost nevoie de atâta efort pentru a-i determina să îndeplinească această mică sarcină? Acești oameni nu au umanitate! Când nu încearcă să rezolve ceva și nu interacționez cu ei, par să fie buni și raționali, dar după ce încep să îndeplinească o sarcină, această bunătate și rațiune sunt absente. Acești oameni sunt zăpăciți! Cum să Mă pot înțelege cu ei?

Iată un alt exemplu care implică subiectul jertfelor. Există o încăpere cu o bucătărie mică, unde toate ustensilele de gătit și vesela sunt folosite în comun și, uneori, iarna, oamenii de acolo nu pot evita să nu ia o răceală. Le-am spus să cumpere un sterilizator sau un aparat de dezinfectat cu ozon pentru a steriliza ustensilele de gătit și vesela folosită în comun. Ar fi sigur și igienic. Le-am cerut mare lucru? (Nu.) Am încredințat cuiva această sarcină și, în scurt timp, am auzit că fusese cumpărat un aparat de dezinfectat cu ozon. Nu Mi-am mai făcut griji și după aceea nu am mai fost preocupat de această chestiune, dar s-a dovedit că ceva nu a mers bine. Aparatul pe care îl cumpărase acea persoană s-a dovedit până la urmă a nu fi un aparat de dezinfectat cu ozon, ci un dezumidificator. A fost o achiziție amăgitoare și, în plus, de o calitate foarte proastă, nu avea niciun efect sterilizant. A știut acest lucru persoana care s-a ocupat de această sarcină? (Ar fi trebuit.) Însă acest nemernic probabil că nu a știut. De ce? Persoana căreia îi încredințasem această sarcină nu mersese să se ocupe personal de ea, ci găsise un intermediar să o facă în locul ei și, astfel, nu a știut niciodată ce articol a fost cumpărat sau dacă era de calitate bună sau proastă. Ce părere aveți de modul în care s-a ocupat de această chestiune? A fost făcută în mod conștiincios sau nu? Avea acea persoană vreo credibilitate? A meritat să ne bazăm pe ea? (Nu, nu a meritat.) Ce fel de persoană era? Era un om cu integritate sau umanitate? (Nu.) Era o persoană zăpăcită, un nemernic desăvârșit. Iar povestea nu se termină aici. Curând după aceea, persoana căreia i-am încredințat această sarcină a început să cugete: „E grozav să folosim un aparat de dezinfectat cu ozon pentru a steriliza lucruri. De vreme ce sunt mulți oameni care folosesc sălile noastre de mese, poate că ar trebui să cumpărăm aparate de dezinfectat cu ozon și pentru acestea. Tu ai cumpărat unul, așa că vom cumpăra și noi câteva. Tu ai cumpărat unul mic pentru bucătăria ta mică, așa că noi vom cumpăra aparate mari pentru sălile noastre de mese mari.” Odată ce a născocit ideea, a dezbătut-o cu alți câțiva nemernici și apoi au decis. Și s-a dovedit că, după ce fuseseră cumpărate acele aparate de dezinfectat cu ozon, frații și surorile au spus că, de vreme ce toți foloseau vesela proprie și nu foloseau la comun ustensilele de gătit, nu era nevoie să fie sterilizate și că sterilizarea era de prisos. În final, aparatele au rămas neutilizate și chiar și acum mai sunt câteva în magazie, cu ambalajul încă intact. Ce părere aveți de modul în care s-au ocupat de această chestiune? A fost făcută într-o manieră rațională? Nu a fost o situație în care cineva cu prea mult timp la dispoziție și nimic de făcut a găsit la întâmplare moduri de a cheltui bani? Unii oameni, crezând că ordinul acestor achiziții venise de la Cel de mai sus, chiar au spus: „Fără bombăneli! Trebuie să acceptăm acest lucru din partea lui Dumnezeu. El îi iubește atât de mult pe oameni, încât ne cumpără până și lucruri de care nu avem nevoie. E dispus să cheltuie sume uriașe pentru noi. Dumnezeu e prea bun cu noi!” Dar acum ei știu că aceste achiziții au fost rezultatul operațiunilor secrete ale unei adunături de nemernici. Au risipit jertfele în acest mod, fără ca nimeni să-și asume responsabilitatea, să verifice lucrurile și fără ca nimeni să verifice dacă aceste achiziții erau potrivite sau să le raporteze după ce au fost făcute. De la ce premisă a pornit persoana respectivă când a cumpărat aceste lucruri? De la faptul că i-am cerut să cumpere un sterilizator pentru bucătăria mică. I-am cerut să cumpere pentru toate sălile de mese? Nu i-am încredințat niciodată o astfel de sarcină. Atunci, care a fost motivul pentru care le-a cumpărat pentru toate sălile de mese? Oare nu pentru că a privit aceste jertfe ca pe proprietatea lui personală și le-a alocat oricum și-a dorit să le aloce? A avut autoritatea să le aloce? (Nu.) Înainte să cumpere aceste aparate, nu M-a întrebat niciodată: „De vreme ce am cumpărat unul pentru bucătăria mică, nu ar trebui să cumpărăm câteva pentru sălile mari de mese?” Și, după ce a făcut achiziția, nu a raportat câte aparate de dezinfectat cu ozon cumpărase și cât de mult au costat în total, nici faptul că frații și surorile nu le-au considerat utile. Acesta este modul respingător în care a fost gestionată această chestiune. Și un lucru zăpăcit ca acesta a continuat să fie sfidător când a fost emondat. Cum ar trebui să trateze cineva acest tip de persoană? (Să o excludă din biserică.) Ținând cont de natura acestui incident, nu ar fi excesiv să fie exclusă din biserică, fiindcă aceasta este o chestiune care se atinge de jertfe și, atingându-se de jertfe, a încălcat decretele administrative. A însemnat că s-a purtat nechibzuit! A crezut că sunt banii săi? A avut autoritatea de a-i folosi și risipi? Prin achiziția pe care le-am încredințat-o oamenilor să o facă pentru Mine, ei au creat tot felul de dificultăți și a fost o sforțare enormă pentru ei să îndeplinească sarcina și, pe deasupra, a trebuit să discut totul cu ei. În ceea ce privește ce nu le-am încredințat oamenilor să facă și să cumpere, ei au cumpărat acele lucruri fără ca nici măcar să clipească, fără să facă niciun plan sau să se consulte cu majoritatea pentru a vedea dacă vor fi articole utile – doar au risipit bani după bunul plac. Cu ceva timp în urmă, au fost câteva împrejurări speciale în care li s-a cerut unor oameni să cumpere provizii de alimente pentru șase luni până la un an, de teamă că nu va fi suficientă mâncare. Chestiunea le-a fost explicată în acest mod concis și simplu și, într-o săptămână, au raportat spunând că terminaseră cumpărăturile în trei zile, cumpărând atât produse organice, cât și produse pe cale să fie certificate organic. Cum se descurcaseră? Nu au făcut o treabă excelentă? Nu a trebuit să mai spun nimic, chestiunea fusese rezolvată. S-au ocupat de această sarcină ei singuri, cu promptitudine și veselie și s-au dovedit a fi deosebit de competenți, rapizi, deștepți și chibzuiți. Nu numai că au cumpărat mâncarea de care aveau nevoie, ci și lucruri necesare zilnic. Acestea au inclus tot ce aveau nevoie, au fost capabili să cumpere tot ce îți poți imagina, chiar și lucruri precum bomboane, semințe de dovleac și alte gustări. Mi-am spus că acești oameni chiar știau cum să trăiască; au știut cum să cheltuie banii și au și îndrăznit să îi cheltuie. Erau capabili, având aptitudini foarte puternice de supraviețuire, mai puternice decât cele ale animalelor sălbatice, și s-au mișcat foarte repede, mai repede decât Mă așteptasem. Pentru a supraviețui, erau capabili să mute munții din loc – nu exista nimic ce nu puteau face. Din acest incident, am văzut că acești oameni nu erau total lipsiți de creier sau total incapabili să îndeplinească sarcini, dar că totul depindea în principal de persoana pentru care se ocupau de sarcini. Dacă se ocupau de sarcini pentru ei înșiși, păreau deosebit de activi, isteți, rapizi în acțiune și eficienți – nu a fost nevoie să fie zoriți, iar Eu nu a trebuit să-Mi fac griji pentru ei. Dar când făceau o datorie în casa lui Dumnezeu, li se părea dificil să se ocupe de orice sarcină, nu găseau niciodată principiile și mereu încurcau ițele. Se pare că exista un motiv pentru asta și era o diferență imensă între a face lucruri pentru ei înșiși și a face lucruri pentru casa lui Dumnezeu. Deocamdată, să nu vorbim despre tipul de fire sau esență pe care l-au avut acești oameni. Cele două atitudini complet diferite pe care le-au nutrit acești oameni față de gestionarea lucrurilor au dezvăluit că aveau un caracter cu adevărat slab. Mai exact, cât de slab era caracterul lor? Dați-Mi voie să vă definesc acest lucru: acești oameni nu erau oameni, pur și simplu erau un grup de fiare! Li se potrivește această definiție? (Da, li se potrivește.) Aceste cuvinte pot fi greu de înghițit și s-ar putea să supere când sunt auzite, dar exact acesta este modul în care acești oameni s-au ocupat de sarcini și acesta este tipul de lucru care sunt ei. Ceea ce spun se bazează pe fapte și nu este o calomnie nefondată. Când casa lui Dumnezeu folosește anumiți oameni, având în vedere faptul că sunt tineri, cu un calibru oarecum slab și lipsiți de temelie și statură, aceasta îi va ajuta încontinuu și va avea părtășie cu ei despre adevăr și principii. Dar, în final, caracterul slab rămâne doar un caracter slab, o fiară este doar o fiară, iar acești oameni nu se vor schimba niciodată. Nu numai că nu vor pune adevărul în practică, ci vor și merge din rău în mai rău, luându-ți toată mâna când le dai un deget și fără să aibă niciun strop de simț al rușinii, care face parte din umanitatea normală. Când cumpără ceva sau îndeplinesc o sarcină pentru casa lui Dumnezeu, ei nu cer niciodată sfaturi despre cum să cumpere aceste lucruri ieftin și să economisească bani, cumpărând totodată ceva practic. Ei nu fac niciodată asta. Doar cheltuie bani orbește, cumpără lucruri cu nepăsare și doar achiziționează produse inutile. Dar când vine vremea să îndeplinească o sarcină sau să cumpere ceva pentru Mine personal, încep să ia lucrurile în serios și se gândesc cum să reducă costurile și cum să cheltuie mai puțin, realizând, în același timp, cât mai multe. Ei cred că a face lucrurile în acest mod înseamnă a respecta principiile și a practica adevărul. Au acești oameni un dram de rațiune? Ai cui sunt acești bani și pe cine ar trebui cheltuiți – aceste lucruri le sunt și mai neclare. Nu înseamnă asta să te ocupi de lucruri ca un nemernic? Există astfel de oameni în preajma voastră? Toți cei care nu se consultă cu departamentul financiar sau cu frații și surorile cu care sunt parteneri atunci când achiziționează lucruri de valoare sau scumpe, care doar merg înainte și risipesc jertfele după bunul plac, care știu că trebuie să economisească bani și să-și bugeteze cheltuielile când plătesc cu propriii bani, dar risipesc bani în mod arbitrar când cheltuie jertfele bisericii – asemenea oameni sunt pur și simplu detestabili! Sunt prea dezgustători! Nu-i așa? (Ba da.) Astfel de lucruri Mă dezgustă oricând Mă gândesc la ele. Acele fiare sunt mai prejos și decât câinii de pază. Merită ele să trăiască în casa lui Dumnezeu?

A fost odată un conducător care lua toate articolele pe care frații și surorile din diferite locuri le ofereau lui Dumnezeu, ca să le păstreze „în siguranță”, inclusiv obiecte prețioase, haine obișnuite, produse comestibile de îngrijire a sănătății și așa mai departe. A ajuns să poarte genți de marcă pe spate, pantofi de piele în picioare, inele pe degete, lănțișoare la gât și așa mai departe – intra în posesia oricărui lucru posibil și îl folosea, fără să obțină acordul nimănui. Într-o zi, fratele de mai sus l-a întrebat de ce nu fuseseră predate toate articolele oferite lui Dumnezeu de către frații și surorile din diferite locuri. El a răspuns: „Frații și surorile au zis că aceste lucruri au fost date bisericii, nu au zis că au fost oferite lui dumnezeu.” Ba chiar a accentuat în mod special faptul că fuseseră date bisericii, implicația lui tacită fiind că, de vreme ce el era reprezentantul bisericii cu puteri depline, Dumnezeu putea la fel de bine să nu mai spere să pună mâna pe aceste lucruri, că nu sunt pentru Dumnezeu, ci pentru folosul bisericii. În termeni mai concreți, a vrut să spună: „Aceste lucruri sunt pentru folosul meu, nu au fost oferite pentru a fi folosite de dumnezeu. De ce întrebi? Ești calificat să întrebi asta?” Vă înfuriați când auziți asta? (Da.) Oricine s-ar înfuria auzind asta. Spuneți-Mi, e cineva care crede că lucrurile date bisericii de frați și surori sunt oferite conducătorilor săi? E cineva care spune că, oferind lucruri bisericii, le oferă unui anumit conducător de biserică? Are cineva această intenție? (Nu.) Cu excepția cazului în care scrie atunci când face jertfa: „Vă rog să i-o înmânați lui cutare” – doar atunci acest obiect intră în posesia personală a acestui conducător. Altfel, toate lucrurile care sunt oferite, fie că sunt bani, fie că sunt articole, sunt date lui Dumnezeu de frați și surori. Lucrurile oferite lui Dumnezeu se numesc în mod colectiv jertfe. Odată ce sunt desemnate jertfe, sunt pentru folosul lui Dumnezeu. Când sunt pentru folosul lui Dumnezeu, cum le folosește El? Cum le alocă Dumnezeu? (Le dă bisericii, ca să le folosească în lucrarea sa.) Așa este. Există principii și detalii specifice pentru utilizarea lor în lucrarea bisericii, inclusiv cheltuielile de trai pentru cei care își îndeplinesc îndatoririle cu normă întreagă în biserică și diversele cheltuieli ale lucrării bisericii. În timpul perioadei de întrupare a lui Dumnezeu, această utilizare include următoarele două puncte: cheltuielile zilnice ale lui Hristos și toate costurile lucrării bisericii. Acum, dintre aceste două puncte, există vreunul care spune că jertfele pot fi convertite în salarii, recompense, cheltuieli sau remunerații personale? (Nu, nu există.) Jertfele nu aparțin niciunei persoane. Utilizarea și alocarea lor trebuie rânduite de casa lui Dumnezeu și sunt folosite înainte de toate în lucrarea bisericii: asta nu include faptul că oricine este conducător de biserică va avea autoritatea de a intra în posesia jertfelor sau de a le folosi. Atunci, cum anume trebuie folosite? Aceste jertfe trebuie alocate conform principiilor care guvernează folosirea proprietății bisericii. Privind din această perspectivă, nu este rușinos ca antihriștii să-și dorească mereu să prioritizeze posesia și folosirea jertfelor de către ei? Antihriștii cred mereu că banii și articolele oferite de frați și surori aparțin oricui este într-o poziție de conducere. Nu este un mod nerușinat de a gândi? (Ba da, este.) Este extrem de nerușinat! Nu numai că antihriștii sunt ticăloși și feroce prin firea lor, dar și caracterul lor este josnic și mărunt, lipsit de simțul rușinii.

Având părtășie despre aceste subiecte și discutând despre aceste chestiuni, adevărurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și să le pună în practică vor fi clarificate. Totuși, dacă nu avem părtășie despre aceste lucruri, înțelegerea oamenilor față de unele adevăruri va fi fără excepție întreruptă la nivel literal și doctrinal și va rămâne relativ superficială. Dacă integrăm unele chestiuni reale în părtășia noastră despre adevăr, oamenilor le va fi mult mai ușor să vadă lucrurile așa cum sunt, iar înțelegerea adevărului de către ei va fi mai concretă și mai practică. Prin urmare, părtășia despre aceste lucruri nu este nicidecum menită să denigreze pe cineva sau să îi îngreuneze situația. Acestea sunt lucruri care chiar au avut loc, ba mai mult, au legătură cu subiectul despre care avem părtășie. Așadar, anumiți oameni au devenit materiale didactice vii și figurile și personajele din exemplele tipice despre care avem părtășie și pe care le disecăm. Este un lucru cât se poate de normal. Prin definiție, adevărul are legătură cu gândurile, cuvintele, opiniile, acțiunile și firile care sunt dezvăluite pe parcursul vieții umane. Dacă ar fi să explicăm și să avem părtășie numai despre înțelesul literal al adevărului, detașându-l de viața reală, atunci când ar fi oamenii capabili să dobândească o înțelegere autentică a adevărului? Făcând lucrurile în acest fel, oamenilor le-ar fi mult mai dificil să înțeleagă adevărul și le-ar fi greu să pătrundă în adevărul-realitate. A da câteva exemple tipice despre care să se aibă părtășie și care să fie disecate ar fi mult mai propice pentru ca oamenii să înțeleagă adevărul, principiile pe care ar trebui să le pună în practică, intențiile lui Dumnezeu și felul în care ar trebui să urmeze. Din acest motiv, orice s-ar întâmpla, această metodă este atât potrivită, cât și benefică oamenilor. Dacă aceste chestiuni nu ar aborda adevărul sau firea antihriștilor pe care o disecăm, nu aș fi dispus să discut despre ele. Dar firile și esențele oamenilor care au făcut aceste lucruri chiar abordează subiectul despre care avem părtășie, așa că trebuie să avem părtășie despre ele când este necesar. Scopul părtășiei despre acest lucru nu este de a-i suprima pe oameni sau de a le îngreuna situația, nici de a-i supune umilinței publice; mai degrabă, este de a diseca firea și esența ființelor umane și, chiar și mai important, de a diseca firea antihriștilor aflați printre ființele umane. Dacă, ori de câte ori părtășia noastră abordează aceste subiecte, vă trece prin minte doar că o anumită persoană a făcut un anumit lucru și nu reușiți să vă gândiți la modul în care acesta are legătură cu adevărul și firile corupte ale oamenilor, dovedește asta că ați înțeles adevărul? (Nu.) Dacă vă amintiți de o singură chestiune sau de o singură persoană anume și în voi se nasc atitudini părtinitoare, opinii și prejudecăți față de acea persoană, se poate spune că ați ajuns la o înțelegere a adevărului? Asta nu este înțelegerea adevărului. Atunci, în ce condiții se poate considera că ați ajuns la o înțelegere a adevărului? Aproape de fiecare dată când avem părtășie despre diversele manifestări ale esenței antihriștilor și le disecăm, aduc în discuție mai multe povestiri care să servească drept exemple tipice și am părtășie cu voi despre locul greșelilor din aceste povestiri și felul în care oamenii ar trebui să urmeze. Dacă tot nu înțelegeți după acest tip de părtășie, atunci asta înseamnă că este o problemă cu înțelegerea voastră, că aveți un calibru prea slab și că vă lipsește înțelegerea spirituală. Atunci, în ce condiții se poate considera că aveți abilități de înțelegere, că dețineți înțelegere spirituală și că ați înțeles adevărul din exemplele despre care am avut părtășie? În primul rând, trebuie să fiți capabili să vă comparați cu exemplele despre care avem părtășie și să ajungeți să vă cunoașteți, să căutați să vedeți dacă și voi aveți acest tip de fire și dacă ați fi capabili să faceți astfel de lucruri în cazul în care ați avea statut și autoritate și dacă aveți și voi astfel de gânduri și opinii sau dezvăluiți acest tip de fire. Acesta este un aspect. În plus, din exemplele despre care avem părtășie, trebuie să căutați adevărurile-principii pe care ar trebui să le înțelegeți și să le respectați într-un mod pozitiv. Asta înseamnă să găsiți calea pe care ar trebui să o puneți în practică și să știți, în aceste condiții, ce poziție ar trebui să luați și cum să practicați într-un mod care este corect și în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Mai mult, prin disecare, trebuie să fiți capabili să recunoașteți că firea voastră este la fel ca a antihriștilor, făcând legătura și știind cum să o înlăturați. În acest fel, veți fi ajuns la o înțelegere a adevărului, veți fi persoane care au înțelegere spirituală și abilitatea de a înțelege adevărul. Dacă, după ce terminați de ascultat o povestire, vă amintiți toate dedesubturile, toate cauzele și efectele și sunteți capabili să le explicați, dar nu înțelegeți adevărurile-principii pe care ar trebui să le practice oamenii și în care ar trebui să pătrundă și, atunci când vă confruntați cu o situație, nu știți cum să puneți în aplicare aceste adevăruri, ca să vedeți dincolo de oameni și lucruri și să vă cunoașteți, atunci asta înseamnă că vă lipsește abilitatea de înțelegere. Iar o persoană căreia îi lipsește abilitatea de înțelegere este o persoană căreia îi lipsește înțelegerea spirituală.

Am să vă dau un alt exemplu. Era un om care tocmai fusese ales conducător. Înainte să fi înțeles cu adevărat și să fi sesizat situația concretă a diferitelor aspecte ale lucrării, adică, înainte să se fi dăruit trup și suflet fiecărui aspect diferit al lucrării, el a început să facă investigații private: „Care oameni răspund de păstrarea în siguranță a jertfelor pentru dumnezeu în biserica noastră? Raportați-mi o listă cu numele lor. De asemenea, dați-mi toate conturile bancare și parolele. Vreau să îmi fac o idee despre câți bani sunt.” Nu l-a interesat nicio lucrare. Singurele lucruri care îl interesau cel mai mult și de care era cel mai convins erau numele oamenilor care păstrau în siguranță jertfele, precum și conturile bancare și parolele. Nu urma să se întâmple ceva rău? Voia să pună mâna pe jertfe, nu-i așa? Când întâlniți o astfel de situație, ce ar trebui să faceți? Dacă a devenit conducător, înseamnă asta că proprietatea bisericii ar trebui să-i fie înmânată lui și că ar trebui să aibă dreptul să știe de ea și puterea de a o controla? (Nu, nu ar trebui să i se dea aceste informații.) De ce nu? N-ai fi vinovat de nesupunere dacă nu i le-ai da? (Faptul că a afișat aceste manifestări este o dovadă că ceva nu e în regulă cu el și, astfel, ca să protejăm jertfele pentru Dumnezeu, nu putem să îi dăm aceste informații.) Așa este: întrucât ceva nu e în regulă cu el, nu i le putem da. Răspunsul vostru dovedește că părtășia Mea anterioară nu a fost în zadar și că ați înțeles-o. De ce nu îi puteți da aceste informații? Responsabilitățile și datoria unui conducător nu constă în a-și fixa atenția asupra jertfelor sau a încerca să obțină informații legate de acestea. Ele nu sunt responsabilitățile și datoria unui conducător. Bisericile de pretutindeni au oameni care au fost desemnați să administreze și să păstreze în siguranță jertfele. În plus, biserica are reguli stricte și principii pentru gestionarea folosirii jertfelor. Nimeni nu are puterea de a prioritiza folosirea jertfelor de către el, cu atât mai puțin puterea de a prioritiza intrarea sa în posesia acestora. Acest lucru se aplică tuturor, fără excepție. Nu este un lucru cert? Nu este corect? (Ba da, este.) Când antihriștii vor să prioritizeze posesia și folosirea jertfelor de către ei, acesta este în sine un lucru greșit. Ei cred că, în calitate de conducători, ar trebui să poată să se bucure în voie de folosirea jertfelor: este acesta adevărul? Acești bani Îi aparțin lui Dumnezeu – de ce îi folosesc în mod greșit? De ce se bucură de folosirea lor după bunul plac? Sunt calificați să facă asta? Este de acord Dumnezeu ca ei să folosească jertfele în acest fel? Ar aproba asta aleșii lui Dumnezeu? Acei antihriști iau jertfele și le risipesc: acest lucru este determinat de firea lor feroce, este un mod de a privi lucrurile care se naște din lăcomia lor și nu este ceva care a fost prescris de cuvântul lui Dumnezeu. Acest antihrist a vrut întotdeauna să preia controlul asupra tuturor jertfelor, precum și asupra tuturor informațiilor despre oamenii care răspundeau de păstrarea lor în siguranță și asupra tuturor conturilor bancare și a parolelor. Aceasta este o problemă gravă, nu-i așa? A vrut să cunoască datele subiacente despre jertfele lui Dumnezeu și să le păstreze bine în siguranță, iar apoi să le aloce într-un mod care este rezonabil și le păstrează intacte, fără să permită nimănui să le cheltuie în voie și în mod nechibzuit? Avea de gând să facă asta? Se poate observa, din acțiunile lui, vreun semn de bune intenții? (Nu.) Așadar, dacă într-adevăr o persoană nu râvnește la jertfe, ce va face dacă este aleasă conducătoare? (Mai întâi va afla despre eficiența diverselor aspecte ale lucrării din biserică, precum și despre modul în care jertfele sunt păstrate în siguranță și dacă este sigur locul în care sunt ținute. Totuși, nu va întreba de conturi bancare, de parole sau de sumele deținute.) Așa e, dar mai e ceva. După ce o persoană care într-adevăr nu râvnește la jertfe este aleasă conducătoare, ea va verifica dacă este sigur locul în care sunt ținute jertfele, precum și dacă sunt potriviți și de încredere oamenii care răspund de păstrarea lor în siguranță, dacă și-ar însuși în mod fraudulos jertfele și dacă le păstrează în siguranță, în concordanță cu principiile. Se va gândi mai întâi la aceste lucruri. În ceea ce privește informațiile sensibile precum cantitatea jertfelor și parolele, oamenii lipsiți de lăcomie – oamenii decenți și onorabili – vor sta departe de ele. Dar un om care este lacom nu le va evita, va folosi pretextul: „Eu sunt conducătorul. N-ar trebui să-mi asum fiecare aspect al lucrării? Toate celelalte mi-au fost predate, de ce nu mi-au fost predate și jertfele?” Folosind puterea pe care o are, va vrea să își asume controlul asupra finanțelor bisericii sub acest pretext. Aceasta este o problemă. Nu își va face lucrarea sau nu își va îndeplini adecvat responsabilitățile, nici nu va gestiona finanțele bisericii în concordanță cu procedurile și principiile normale. În schimb, va avea planuri personale pentru el. Oricine este capabil să gândească ca o ființă umană normală poate să vadă asta. De îndată ce acest conducător a început să facă asta, cineva a raportat acest lucru și a fost oprit. Apoi, acea persoană Mi-a raportat Mie, întrebând dacă era bine să facă asta și i-am răspuns că da. Asta se numește protejarea intereselor casei lui Dumnezeu; acele informații nu îi pot fi date unui astfel de om. Să vrea mai întâi să controleze banii casei lui Dumnezeu, fără să fi făcut niciun pic de lucrare – nu seamănă puțin cu marele balaur roșu? Când marele balaur roșu arestează frați și surori, primul lucru pe care îl face nu este să îi bată, de teamă că nu vor putea vorbi clar după ce au fost bătuți până la inconștiență – mai întâi întreabă unde sunt ținuți banii bisericii, cine îi păstrează în siguranță și câți bani sunt. Numai după aceea va întreba cine sunt conducătorii bisericii. Scopul său este pur și simplu să înșface banii. Ceea ce a făcut acest conducător și ceea ce face marele balaur roșu au aceeași natură. El nu a întrebat de nicio lucrare, nici nu și-a asumat o povară pentru niciun lucru, ci doar a acordat atenție finanțelor – nu înseamnă asta a fi abject? Acțiunile acestei persoane abjecte erau atât de evidente! Încă înainte ca statutul ei să fie sigur, a vrut să înșface banii. Nu s-a grăbit prea tare? Dar ea nu știa că ceilalți ajunseseră să o discearnă și, curând, a fost demisă. Când vine vorba de acest tip de persoană, care se comportă într-un mod atât de evident, trebuie să vă amintiți asta: grăbiți-vă să o demiteți. Nu mai trebuie să discerneți nimic în legătură cu acest tip de persoană, cum ar fi firile sale, umanitatea, educația sa, mediul său familial sau perioada de timp de când crede în Dumnezeu, dacă are sau nu o temelie, cum sunt experiențele sale de viață – nu trebuie să discerneți niciunul dintre aceste lucruri, doar acesta e suficient pentru a conchide că o astfel de persoană este un antihrist. Ar trebui să vă uniți cu toții pentru a demite și a înlătura această persoană. Nu aveți nevoie de ea ca să vă conducă. De ce? Dacă îi permiți să te conducă, va risipi oricât de mulți bani are biserica și îi va delapida pe toți, iar apoi, lucrarea bisericii va stagna și va fi imposibil de realizat. Dacă întâlniți acest tip de persoană, care este fixată pe înșfăcarea banilor, a cărei atenție este mereu ațintită cu neînduplecare asupra averii și care este râvnitoare, și dacă semnele adevăratei sale naturi nu au ieșit încă la suprafață și toată lumea a ales-o într-un mod confuz, crezând că are unele daruri, că este competentă în lucrarea ei, că este capabilă să-i facă pe toți să pătrundă în adevărul-realitate, fără să se aștepte ca, imediat ce devine conducătoare, să-și vâre banii în buzunarul ei, atunci ar trebui să vă grăbiți și să o dați jos de pe poziția ei. Categoric, acesta este lucrul care trebuie făcut. După aceea, puteți să alegeți pe altcineva. Biserica nu se va nărui dacă nu are conducător timp de o zi. Aleșii lui Dumnezeu cred în Dumnezeu, nu într-un conducător anume. Spuneți-Mi, există momente când frații și surorile sunt lipsiți de judecată? Înainte ca acest om să devină conducător, nu aveau cum să știe că era lacom. În interacțiunile lui cu alții, nu încerca să profite, își cheltuia banii proprii când își cumpăra lucruri și chiar dădea pomană. Cu toate acestea, primul lucru pe care l-a făcut când a devenit conducător a fost să ceară informații despre finanțele bisericii. Majoritatea oamenilor nu-și pot înfrâna acest tip de impuls ticălos – e destul de uimitor! Cum ar fi putut să se schimbe peste noapte? Nu e vorba că s-a schimbat peste noapte, ci pur și simplu a fost acel tip de creatură de la bun început, singura diferență fiind că, înainte, nu a ajuns în împrejurări care să-l dezvăluie, iar acum a fost dezvăluit de această situație. De vreme ce această persoană a fost dezvăluită, de ce ați mai fi miloși cu ea? Dați-i un șut bun ca să o faceți să zboare de acolo, cu cât mai departe, cu atât mai bine! Îndrăzniți să faceți asta? (Da.) Când vine vorba de orice persoană care continuă să urzească planuri în legătură cu proprietatea bisericii, nu o alegeți când nu ați înțeles-o pe deplin. Dacă, într-un moment de ignoranță, o alegeți fără să o fi înțeles pe deplin, iar apoi descoperiți că este o creatură avară și o iudă, ar trebui să vă grăbiți să o dați afară și să o îndepărtați. Nu fiți miloși și nu ezitați! Sunt cei care spun: „Chiar dacă această persoană este lacomă, e bună în toate celelalte privințe. Îi poate îndruma pe oameni spre o înțelegere a cuvântului lui Dumnezeu și îi poate determina să-și îndeplinească normal îndatoririle.” Dar este așa doar pentru o clipă. Pe măsură ce trece timpul, nu va mai fi așa. Nu va dura mai mult decât câteva zile până când fața ei demonică va deveni vizibilă. Toate manifestările și firile antihriștilor despre care am avut părtășie în trecut vor fi, puțin câte puțin, dezvăluite în ea. Până atunci nu va fi prea târziu să fie demisă? Lucrarea bisericii va fi suferit deja. Dacă nu crezi ceea ce am spus și eziți, nu începe să te smiorcăi atunci când ai regrete. Mai întâi privește cum tratează o persoană jertfele: aceasta este cea mai simplă, precum și cea mai directă și cea mai clară strategie de a desluși dacă o persoană are esența antihriștilor. În cazul subiectelor despre care am avut părtășie în trecut, a trebuit să identificăm firile antihriștilor prin intermediul unor manifestări, dezvăluiri, perspective, cuvinte și acțiuni și să vedem dacă aveau esența antihriștilor pe baza firilor lor. Doar în cazul acestei probleme, nu trebuie să facem aceste lucruri: este direct și clar, simplu și necesită mai puțin efort și timp. Atât timp cât un om afișează această manifestare – dorindu-și mereu să prioritizeze posesia jertfelor de către el sau luarea lor cu forța – atunci puteți fi sută la sută siguri că este un antihrist. Poate fi delimitat ca fiind un antihrist și nu poate sluji drept conducător, ci trebuie demis și respins de frați și surori.

Tocmai am avut părtășie despre manifestările antihriștilor care prioritizează posesia și folosirea jertfelor de către ei și am folosit acest lucru pentru a explica și a diseca firile și esența exprimată de antihriști în încercarea lor de a controla finanțele bisericii. Acesta este primul punct. Posesia și folosirea – acestea sunt cele mai importante și preliminare abordări ale antihriștilor când vine vorba de proprietatea bisericii. În legătură cu acest punct, nu am avut părtășie într-o manieră concretă despre modul în care antihriștii posedă și folosesc proprietatea bisericii. Vom intra în detalii mai concrete în următorul punct despre antihriștii care risipesc, delapidează, împrumută, folosesc în mod fraudulos și fură jertfele.