Antihriștii sunt arbitrari și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și trebuie să aibă ultimul cuvânt în toate chestiunile – nu sunt toate aceste probleme clar vizibile? Părtășia cu ceilalți și căutarea principiilor nu sunt niște formalități sau un proces superficial; care este scopul? (Să-și îndeplinească îndatoririle cu principii și să aibă o cale în realizarea lor.) Așa este; este de a fi capabil să ai principii și o cale în realizarea propriilor îndatoriri. În primul rând, trebuie să înțelegi că, doar căutând adevărul în cuvintele lui Dumnezeu și înțelegând principiile, poate cineva să-și îndeplinească eficient datoria. Dacă aveți părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele, ce abordare ar trebui adoptată? Ce persoane trebuie să fie implicate? Trebuie alese persoanele potrivite; ar trebui să aveți părtășie în principal cu unele persoane de calibru bun care pot înțelege adevărul, deoarece acest lucru va duce la rezultate eficiente. Este esențial. Dacă selectați persoane confuze, de calibru slab, lipsite de rațiune, cărora nicio discuție nu le va permite să înțeleagă sau să ajungă la adevăr, atunci chiar dacă alții au părtășie cu ei despre foarte mult adevăr, acest lucru nu va da niciun rezultat. Indiferent de problemele care apar în biserică, aleșii lui Dumnezeu au dreptul de a fi informați și ar trebui să cunoască situația lucrării bisericii și problemele existente. Dacă lucrătorii și conducătorii îi înșală pe cei de deasupra lor și ascund adevărul de cei de sub ei, folosind metode menite să-i zăpăcească pe ceilalți, aleșii lui Dumnezeu au dreptul de a-i expune și de a-i denunța sau de a prezenta situația superiorilor. Aceasta este, de asemenea, datoria și obligația aleșilor lui Dumnezeu. Unii conducători falși acționează în mod arbitrar și dictatorial, controlându-i pe aleșii lui Dumnezeu din biserică. Acest lucru înseamnă să te împotrivești și să I te opui lui Dumnezeu, este o practică consecventă a antihriștilor. Dacă aleșii lui Dumnezeu nu expun și nu raportează acest lucru, iar lucrarea bisericii este împiedicată sau stagnează, nu doar conducătorii și lucrătorii poartă responsabilitatea, ci și aleșii lui Dumnezeu, deoarece aleșii lui Dumnezeu sunt cei care suferă atunci când falșii conducători și antihriștii dețin puterea în biserică, punând, eventual, în pericol șansa lor de a primi mântuirea. Prin urmare, aleșii lui Dumnezeu au dreptul și responsabilitatea de a-i raporta și de a-i expune pe conducătorii falși și pe antihriștii, ceea ce este benefic pentru lucrarea bisericii și pentru intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Unii conducători și lucrători spun: „Voi toți spuneți că suntem arbitrari și dictatoriali, nu-i așa? De data aceasta nu vom fi așa. Vom lăsa pe toată lumea să-și exprime opiniile. O zi, două zile – voi aștepta cât timp este nevoie să le împărtășiți.” Uneori, atunci când se confruntă cu anumite probleme speciale, disputele durează zile întregi fără o rezolvare, iar ei continuă să aștepte. Aceștia așteaptă până când toată lumea ajunge la un consens înainte de a continua lucrările, ceea ce poate cauza întârzieri semnificative. Împiedică atât de mult lucrarea; aceasta este, în mod clar, o manifestare a iresponsabilității. Cum poate un conducător sau un lucrător să gestioneze eficient lucrarea bisericii dacă nu poate lua decizii? În lucrarea bisericii, deși conducătorii și lucrătorii au autoritatea de a lua decizii, frații și surorile au dreptul de a fi informați. Cu toate acestea, în cele din urmă, conducătorii și lucrătorii sunt cei care trebuie să ia deciziile. Dacă un conducător sau un lucrător nu este capabil să ia decizii, atunci calibrul lui este prea slab și nu este potrivit pentru roluri de conducere. Chiar dacă este conducător, nu poate face o muncă reală sau nu își poate îndeplini îndatoririle în mod adecvat. Unii conducători și lucrători se ceartă mult timp din cauza unei singure probleme, fiind incapabili să ia o decizie, iar în cele din urmă, merg pur și simplu pe mâna celui pe care îl consideră mai convingător. Este această abordare bazată pe principii? (Nu.) Ce fel de conducere este aceasta? Asta înseamnă doar a fi confuz. Dacă spui: „Antihriștii sunt arbitrari și dictatoriali, iar eu mă tem să devin unul; nu-mi doresc să merg pe calea unui antihrist. Voi aștepta ca toată lumea să-și exprime opiniile, iar apoi voi încheia și voi rezuma o abordare moderată a deciziei” – este acceptabil? (Nu.) De ce nu? Dacă rezultatul nu se aliniază la adevărurile-principii, chiar dacă procedați în acest mod, poate fi eficient? Îl va satisface pe Dumnezeu? Dacă nu este eficient și nu Îl satisface pe Dumnezeu, atunci problema este gravă. A nu acționa în conformitate cu adevărurile-principii, a fi iresponsabil în îndeplinirea îndatoririlor, a fi superficial și a face lucrurile conform filosofiei Satanei înseamnă a fi neloial față de Dumnezeu. Înseamnă să-L înșeli pe Dumnezeu! Pentru a evita să fii suspectat sau judecat ca fiind antihrist, te sustragi responsabilităților pe care se cuvine să le îndeplinești și adopți calea „compromisului” din filosofia Satanei. Ca urmare, le faci rău aleșilor lui Dumnezeu și afectezi lucrarea bisericii. Nu este acest lucru lipsit de principii? Nu este egoist și josnic? În calitate de conducător sau lucrător, trebuie să vorbești și să acționezi cu principii, să-ți îndeplinești îndatoririle cu rezultate și eficiență. Ar trebui să acționezi în orice mod care aduce beneficii lucrării casei lui Dumnezeu și să te aliniezi la adevărurile-principii. De exemplu, articolele pentru biserică trebuie cumpărate având în vedere un rezultat practic. Articolele ar trebui să aibă un preț rezonabil și să fie funcționale. Să cheltuiești bani în mod nechibzuit și fără principii poate cauza o pierdere pentru interesele casei lui Dumnezeu și pentru jertfele către Dumnezeu. Cum ați trata o astfel de situație? (Am căuta îndrumare de la Cel de mai sus.) Să căutați îndrumare de la Cel de mai sus este o modalitate. În plus, nu fiți leneși. Cercetați temeinic, informați-vă amănunțit, întrebați mai mult, înțelegeți detaliile și pregătiți-vă în mod adecvat; este posibil ca atunci să se poată găsi o soluție cât de cât potrivită. Dacă nu faceți această muncă de bază și acționați cu nepăsare, fără să înțelegeți detaliile, ceea ce duce la o risipă de o mulțime de bani, cum se numește asta? Se numește că sunteți superficiali. Unii oameni își fac datoria în acest fel, fără a fi transparenți în acțiunile lor. Ei raportează doar jumătate din ceea ce ar trebui să raporteze, ascunzând restul pentru că au impresia că o transparență totală le va aduce necazuri și li se va cere să efectueze cercetări și îmbunătățiri suplimentare. Așa că, pur și simplu, ascund situația reală și detaliile de ceilalți, finalizând rapid sarcina și apoi cer casei lui Dumnezeu să plătească. Dar, la inspecție, sarcina nu este la înălțimea standardelor și necesită revizuiri și chiar mai mulți bani sunt irosiți. Nu cumva acest lucru dăunează casei lui Dumnezeu? Nu este acesta comportamentul unei iude? (Ba da.) Comportamentul unei iude implică în mod specific trădarea intereselor casei lui Dumnezeu. Atunci când se confruntă cu situații, o astfel de persoană ia partea celor din afara bisericii, gândindu-se doar la propria persoană și deloc la interesele casei lui Dumnezeu. Are vreo loialitate față de Dumnezeu? (Nu.) Nici măcar un pic de loialitate. Îi face plăcere să trădeze interesele casei lui Dumnezeu și să dăuneze lucrării bisericii – acesta este comportamentul unei iude. Mai există și o altă situație: unele îndatoriri necesită cunoștințe specializate sau expertiză în alte domenii cu care lumea poate fi nefamiliarizată. În astfel de cazuri, nu trebuie să vă feriți de probleme. În această epocă a disponibilității de informații, nu trebuie să fiți leneși, ci să căutați în mod activ date și informații relevante. Începe cu dobândirea celor mai simple informații, dobândește treptat o înțelegere de bază a profesiei sau a domeniului, apoi învață progresiv despre mai multe aspecte din domeniul respectiv, fie că este vorba de date sau de diverși termeni profesionali, familiarizându-vă practic cu acesta. După ce ai atins acest nivel, nu este benefic pentru a-ți îndeplini îndatoririle în mod adecvat și loial? (Ba da.) Așadar, care este scopul acestei munci pregătitoare atunci când vă realizați îndatoririle? Cercetarea, înțelegerea detaliilor și apoi găsirea unor soluții fezabile prin părtășie și discuții fac parte din pregătirea pentru îndeplinirea datoriei tale în mod adecvat. Efectuarea acestor pregătiri în mod corespunzător demonstrează loialitate în realizarea datoriei; de asemenea, îi dezvăluie pe cei care sunt superficiali. Ce spuneți despre atitudinea neîncrezătorilor și a celor care nu se sacrifică realmente pentru Dumnezeu atunci când își realizează îndatoririle? Ei sunt cu totul superficiali; indiferent ce cumpără pentru biserică, cheltuiesc banii cu nesăbuință, conform propriilor lor capricii, fără să caute îndrumare de la Cel de mai sus, crezând că înțeleg totul. Ca urmare, ei irosesc banii casei lui Dumnezeu. Nu sunt ei risipitori, aducători de dezastru? Ei cauzează pierderi jertfelor lui Dumnezeu și nici măcar nu-și dau seama că fac rău și că se împotrivesc lui Dumnezeu; inimile lor nu simt niciun fel de remușcare. Numai atunci când aleșii lui Dumnezeu îi expun și îi discern, iar ei sunt votați pentru a fi curățiți și excluși, conștientizează oarecum situația și încep să regrete. Nu și-au dat seama că acțiunile lor vor avea consecințe atât de grave – într-adevăr, nu vor vărsa nicio lacrimă până când nu-și vor vedea propriul sicriu! Astfel de oameni sunt, în mare parte, niște nătărăi, care nu au toate țiglele pe casă, dar aspiră să fie conducători și lucrători și să îndeplinească sarcini pentru casa lui Dumnezeu. Sunt ca niște porci care s-au fățuit – fără pic de rușine. Acești oameni sunt neîncrezători; indiferent de câți ani au crezut, nu înțeleg niciun adevăr. Totuși, vor să fie mereu conducători și lucrători în casa lui Dumnezeu, vor mereu să-și exercite puterea și să aibă ultimul cuvânt – nu sunt ei de o neobrăzare sfruntată? De ce sunt astfel de oameni considerați neîncrezători? Pentru că, în ciuda faptului că au crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și au auzit atâtea predici, nu înțeleg niciun adevăr și nu pot pune în practică niciun adevăr, ceea ce îi face neîncrezători. Afișează vreunul dintre voi aceste comportamente? Cei care o fac să ridice mâna! Toți? Atunci sunteți cu toții neîncrezători, iar aceasta este o problemă serioasă. Dacă ascultă predicile în mod constant, cei care cred sincer în Dumnezeu vor înțelege unele adevăruri și vor face unele progrese, devenind mai de încredere în discursul și în acțiunile lor. Dacă cineva ascultă predicile ani de zile fără niciun progres, este o persoană confuză, o bestie, un neîncrezător. Unii oameni, la trei-cinci ani după ce au crezut în Dumnezeu, înțeleg destul de mult și pot căuta adevărul în discursul și în acțiunile lor. Dacă observă defecte în realizarea datoriei lor sau cauzează unele pierderi casei lui Dumnezeu, se simt tulburați, își fac reproșuri și se urăsc; simt că greșelile lor de moment, lipsa de loialitate, lenea sau faptul că s-au complăcut în confortul trupesc au dus la defecte atât de semnificative și au cauzat pierderi atât de mari și se urăsc pentru asta. Astfel de oameni cu inima plină de remușcări au o oarecare umanitate și pot ajunge în punctul în care să primească mântuirea. Dacă cineva, după mulți ani de ascultare a predicilor, nu înțelege niciun adevăr, continuă să facă greșeli în realizarea datoriei sale, creează mereu probleme pentru casa lui Dumnezeu și provoacă pierderi în activitatea bisericii și nici măcar nu are o inimă plină de remușcări, atunci o astfel de persoană nu are niciun fel de umanitate, este mai rea decât porcii și câinii. Ar mai putea totuși să-și realizeze datoria în mod corespunzător? Chiar dacă își realizează datoria, aceasta este superficială și nu va primi aprobarea lui Dumnezeu.

Unii oameni se referă mereu la casa lui Dumnezeu ca fiind „familia noastră” atunci când vorbesc, aducând mereu în discuție „familia noastră”. Cât de dulce o spun ei! Ce este această „familie a noastră” despre care vorbesc? Există doar casa lui Dumnezeu, familia lui Dumnezeu, biserica. Este oare potrivit să spunem mereu „familia noastră”? Nu Mi se pare potrivit. Formularea „familia noastră” poate fi folosită, dar este potrivită doar dacă ceea ce se spune corespunde realității. Dacă nu ești cineva care urmărește adevărul, dacă îți realizezi adesea îndatoririle în mod superficial, fără să susții în vreun fel lucrarea bisericii, fără să iei deloc în serios lucrarea bisericii și spui în continuare „familia noastră”, atunci este nepotrivită. Are o nuanță de falsitate și prefăcătorie, provocând dezgust și repulsie; cu toate acestea, dacă ești o persoană care deține realmente adevărul-realitate și susține lucrarea bisericii, atunci să te referi la casa lui Dumnezeu ca fiind „familia noastră” este acceptabil. Sună autentic pentru ceilalți, fără falsitate, iar ei te vor vedea ca pe un frate sau ca pe o soră, plăcându-te și admirându-te. Dacă în inima ta nu iubești adevărul, nici nu-l accepți și ești iresponsabil în realizarea îndatoririlor tale, atunci să nu te referi la casa lui Dumnezeu ca fiind „familia noastră”. Ar trebui să urmărești cu seriozitate adevărul, să-ți îndeplinești bine îndatoririle și să fii capabil să susții lucrarea bisericii, astfel încât aleșii lui Dumnezeu să simtă că faci parte din casa lui Dumnezeu. Atunci, când spui „familia noastră”, asta le dă celorlalți un sentiment de apropiere, fără a simți vreo repulsie, pentru că în inima ta consideri cu adevărat casa lui Dumnezeu ca fiind propria casă, iar în realizarea îndatoririlor ești cu adevărat responsabil și susții lucrarea bisericii. Când spui „familia noastră”, pare pe deplin meritat, fără nicio urmă de falsitate. Dacă cineva nu dă dovadă de responsabilitate față de lucrarea bisericii, realizează cu superficialitate îndatoririle pe care le are, nici măcar nu se obosește să ridice lucrurile de pe jos, să deretice o cameră murdară, să dea zăpada sau să facă ordine în curte iarna, părând nu un membru al casei lui Dumnezeu, ci mai degrabă un străin, este o astfel de persoană calificată să numească casa lui Dumnezeu „familia noastră”? Este doar un prestator de servicii, un lucrător temporar, un om fără viață, care aparține Satanei, care nu face parte din casa lui Dumnezeu. Și totuși, el se referă adesea cu nerușinare la casa lui Dumnezeu ca fiind „familia noastră”, spunând acest lucru ori de câte ori deschide gura, rostind-o cu atâta intimitate, adresându-se fraților și surorilor cu multă căldură, dar nu se ocupă de nicio sarcină reală. Când își asumă sarcini, face greșeli, cauzând daune casei lui Dumnezeu. Nu este doar un ipocrit? Astfel de oameni sunt complet imorali, lipsiți de orice conștiință sau rațiune. Calitățile de bază pe care ar trebui să le aibă un credincios în Dumnezeu sunt conștiința și rațiunea și ar trebui să fie, de asemenea, capabil să accepte adevărul. Dacă nu are nici măcar conștiință și rațiune și nu acceptă deloc adevărul, mai merită el să numească casa lui Dumnezeu „familia noastră”? Este doar un lucrător temporar și un prestator de servicii; aparține Satanei și nu prea are legătură cu casa lui Dumnezeu. Dumnezeu nu recunoaște astfel de oameni; în ochii Lui, ei sunt oameni răi. Mulți oameni cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc deloc adevărul, dând dovadă de indiferență față de treburile casei lui Dumnezeu. Ignoră problemele pe care le întâlnesc, își neglijează responsabilitățile, stau departe de frații și de surorile aflate în dificultate și nu manifestă nicio ură față de cei care fac lucruri rele și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu sau ruinează lucrarea bisericii. Nu sunt conștienți de chestiunile legate de ce e corect și ce e greșit; nu îi interesează nimic din ce se întâmplă în casa lui Dumnezeu. Consideră ei casa lui Dumnezeu ca fiind propria casă? Este clar că nu. Acești oameni nu sunt calificați să numească casa lui Dumnezeu „familia noastră”; cei care o fac sunt doar niște ipocriți. Ce oameni sunt calificați să spună „familia noastră”? Recent, am observat că unii oameni nu sunt, într-adevăr, răi, deși, desigur, sunt în minoritate. Indiferent cât de mult adevăr înțeleg, de mărimea staturii sau de credința lor, acești oameni cred cu adevărat în Dumnezeu, pot să-și asume sarcini reale și sunt cu adevărat responsabili în orice îndatoriri realizează – au o oarecare urmă de umanitate. Doar astfel de oameni pot fi considerați cu adevărat parte din casa lui Dumnezeu. Când spun „familia noastră”, se simt căldura și inima cu adevărat sinceră. De exemplu, biserica avea nevoie de o masă care ar fi costat șase sau șapte sute de dolari, dacă ar fi fost cumpărată. Unii frați și surori au spus: „Este prea scumpă. Putem economisi o mulțime de bani dacă am cumpăra lemnul și am face-o noi înșine. Ar funcționa la fel de bine, fără nicio diferență.” După ce am auzit asta, ce am simțit în inima Mea? M-am simțit oarecum atins: „Acești oameni nu sunt răi; ei știu să economisească bani pentru casa lui Dumnezeu.” Astfel de oameni sunt mult mai buni în comparație cu cei care risipesc jertfele, având, cel puțin, o oarecare conștiință și rațiune și un pic de sentiment uman. Unii oameni provoacă pierderi de sute sau mii de dolari casei lui Dumnezeu fără să fie conștienți, spunând chiar că nu este treaba lor, fără să simtă niciun reproș în inima lor. Pe de altă parte, sunt alții care spun: „Merită chiar și să economisim zece sau opt dolari. Nu ar trebui să cheltuim bani inutil pe lucruri pe care le putem rezolva singuri. Ar trebui să economisim acolo unde putem. Nu este nevoie să cheltuim bani care nu trebuie cheltuiți. Este corect să îndurăm un pic de greutăți și să trudim.” Numai cei care pot spune astfel de lucruri sunt oameni care au conștiință și rațiune, care au o umanitate normală și se aliniază cu adevărat la casa lui Dumnezeu. Acești oameni pot numi, pe bună dreptate, casa lui Dumnezeu „familia noastră”, deoarece ei se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu. Unii oameni nu se gândesc deloc la interesele casei lui Dumnezeu. Să fie oare pentru că nu sunt capabili de aceste considerații? Când vine vorba de propria viață, sunt extrem de cumpătați, calculând fiecare bănuț, vor întotdeauna să cumpere cele mai ieftine și mai practice obiecte, economisesc oriunde pot, chiar și târguindu-se la prețuri, socotind meticulos, fiind, evident, pricepuți în a-și gestiona viața. Dar când vine vorba de a face lucruri pentru casa lui Dumnezeu, nu se comportă astfel. Cheltuiesc extravagant atunci când folosesc banii casei lui Dumnezeu, cheltuindu-i cum vor, ca și cum a nu-i cheltui ar fi o risipă. Nu este acesta un semn al unui caracter îngrozitor? Astfel de oameni sunt extrem de egoiști, nu se gândesc deloc la casa lui Dumnezeu, căutând doar să-și satisfacă propria persoană. Ei speră să își croiască drum, treptat și prin înșelăciune, în Împărăția cerurilor și să obțină mari binecuvântări cu cel mai mic preț. Astfel de oameni egoiști și josnici încă nutresc astfel de ambiții și dorințe mărețe; acest lucru arată o deficiență severă în caracterul lor moral!

În esență, am cuprins acum, în întregime această manifestare a antihriștilor de a se comporta în mod parșiv și a fi arbitrari și dictatoriali, în părtășia noastră? (Da.) Atunci, să sintetizăm. A acționa în mod parșiv și a fi arbitrari și dictatoriali sunt două comportamente distincte, dar la fel de semnificative și concomitente, comune în rândul lor. Această manifestare expune două dintre firile primare ale antihriștilor – ticăloșia și ferocitatea; ei sunt atât ticăloși, cât și feroce. Uneori, s-ar putea să nu le vezi latura feroce dar le poți vedea latura ticăloasă. S-ar putea să se poarte cu blândețe, ceea ce face ca orice comportament coercitiv sau barbar de-al lor să fie greu de observat. La exterior nu par feroce și nici nu te forțează să faci ceva, dar te prind în capcană prin alte mijloace ticăloase, acaparându-te sub controlul lor, făcându-te să fii în slujba scopurilor lor – și astfel, ești exploatat de ei. Fără să conștientizezi, cazi în capcana lor, supunându-te de bunăvoie manipulării și jocului lor. De ce pot ei să provoace astfel de consecințe? Antihriștii se folosesc adesea de afirmații și de zicale corecte pentru a te instrui și influența, incitându-te să faci anumite lucruri, făcându-te să simți că tot ceea ce spun ei este corect, că trebuie să duci la îndeplinire ce zic ei și că trebuie să procedezi în acest fel, altfel vei simți că te împotrivești adevărului, vei simți că a nu îi asculta înseamnă a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Făcând astfel, asculți de bunăvoie de ei. Care este rezultatul final al acestui lucru? Chiar dacă oamenii le urmează cuvintele și le pun în practică spusele, înțeleg ei oare adevărul? Este relația lor cu Dumnezeu din ce în ce mai apropiată sau din ce în ce mai îndepărtată? Atunci când se confruntă cu situații, oamenii nu numai că nu reușesc să vină în fața lui Dumnezeu și să I se roage, dar nici nu știu cum să caute adevărurile-principii în cuvintele lui Dumnezeu și nici cum să înțeleagă intențiile și cerințele lui Dumnezeu. În schimb, ei fac o afirmație incredibilă: „Am crezut în Dumnezeu timp de atâția ani, bazându-mă în principal pe conducători pentru sprijin și susținere. Orice s-ar întâmpla, atât timp cât conducătorii oferă părtășie, există o cale înainte. Fără conducători, pur și simplu, nu funcționează.” Ei au crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și statura lor este în așa fel, încât nu pot funcționa fără conducători. Nu este jalnic? Care este sensul subînțeles aici? Implicația este că ei nu știu cum să se roage lui Dumnezeu, să depindă de Dumnezeu, să privească spre Dumnezeu sau să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu. Pentru ca ei să înțeleagă, toate aceste lucruri trebuie să fie susținute de conducători; conducătorul poate înlocui Dumnezeul în care cred. Se poate spune că, de fapt, credința unei astfel de persoane în Dumnezeu este credința în conducătorii săi. Ea ascultă tot ce spun conducătorii și crede tot ce spun aceștia. În cine crede, pe cine urmează și de cine ascultă ea cu adevărat – de Dumnezeu sau de conducători? Nu este la fel ca în cazul oamenilor religioși care cred, teoretic, în Domnul, dar în realitate cred, îi urmează și au încredere în pastorii lor? Nu înseamnă asta că sunt controlați de oameni? Tu te închini conducătorilor, ascultându-i în toate chestiunile. Asta înseamnă să crezi și să-i urmezi pe oameni, să fii constrâns și controlat de oameni. Dumnezeu a vorbit atât de clar și totuși tu nu poți înțelege cuvintele Lui, nici nu știi cum să le pui în practică, dar îi înțelegi pe diavoli și pe satane după ce aceștia spun doar câteva cuvinte? Ce anume înțelegi, de fapt? Uneori înțelegi o reglementare sau o doctrină – se poate considera drept înțelegere a adevărului? (Nu.) Asta nu înseamnă să înțelegi adevărul, ci să fii indus în eroare. Exact asta este.

În manifestarea antihriștilor care se comportă în mod parșiv și sunt arbitrari și dictatoriali, firile lor primare sunt ticăloșia și ferocitatea. Unde se manifestă ticăloșia lor? Se manifestă în comportamentul lor parșiv. Și unde se manifestă ferocitatea lor? (În faptul că sunt arbitrari și dictatoriali.) Se manifestă în primul rând în faptul că sunt arbitrari și dictatoriali și în faptul că îi forțează pe ceilalți să asculte de ei; constrângerea lor transmite o fire feroce. Dumnezeu le cere oamenilor să se supună Lui și adevărului. Care este modul de lucru al lui Dumnezeu? După ce Dumnezeu Își exprimă cuvintele, le spune oamenilor că cel mai important lucru în credința în Dumnezeu este ca ei să se supună adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu. Tu cunoști acest adevăr, știi că această frază este corectă, dar în ceea ce privește supunerea ta și modul în care te supui, care este atitudinea lui Dumnezeu? Ai liber arbitru, dreptul de a alege. Dacă vrei să te supui, te supui; dacă nu vrei să te supui, nu trebuie să o faci. Cu toate acestea, în ceea ce privește consecințele pe care le-ar putea aduce faptul de a nu te supune, ceea ce scrutează Dumnezeu la oameni și care sunt concluziile Sale despre ei, Dumnezeu nu face nimic în plus în aceste chestiuni. El nu te avertizează, nu te amenință sau te obligă, făcându-te să plătești prețul sau pedepsindu-te pentru asta. Dumnezeu nu acționează în acest fel. În perioada în care Dumnezeu îi mântuiește pe oameni, când rostește cuvinte pentru a avea grijă de aceștia, Dumnezeu le permite să comită erori, să ia calea greșită și le permite să se răzvrătească împotriva Lui și să facă lucruri nesăbuite. Dar, prin cuvintele Sale și prin unele dintre metodele Sale de lucru, Dumnezeu îi face pe oameni să înțeleagă treptat care sunt cerințele Sale, care este adevărul, ce este corect și ce este greșit – de exemplu, prin emondare, mustrare și disciplinare, precum și prin îndemnuri. Uneori, El îți oferă un anumit har, te mișcă lăuntric sau îți dă o anumită iluminare și luminare, lăsându-te să știi ce este corect și ce este greșit, care sunt cu adevărat cerințele lui Dumnezeu, ce poziție ar trebui să adopte oamenii și ce ar trebui să practice ei. În timp ce te face să înțelegi, El îți oferă, de asemenea, o alegere. Dacă spui: „Voi fi răzvrătit, voi fi îndărătnic, nu vreau să aleg ceea ce este corect, nu vreau să fiu loial, vreau doar să acționez în acest fel”, atunci, în cele din urmă, tu ești responsabil pentru destinația și pentru finalul tău. Trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale și să plătești prețul; Dumnezeu nu face nimic în această privință. Dumnezeu este corect și drept. Dacă acționezi în conformitate cu cerințele Sale și ești o persoană care I se supune lui Dumnezeu sau, dacă, dimpotrivă, nu acționezi în conformitate cu cerințele Lui și nu ești o persoană care se supune lui Dumnezeu, atunci, în ambele cazuri, Dumnezeu a stabilit cu mult timp înainte unde va fi destinația. Dumnezeu nu trebuie să facă nimic în plus. Nu este ca și cum dacă nu acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu astăzi, El te va disciplina, mustra sau pedepsi, aducând nenorociri asupra ta – Dumnezeu nu lucrează astfel. În cazul lui Dumnezeu, El le cere oamenilor să se supună doar pentru a-i lăsa să înțeleagă adevărul despre supunere; nu există niciun element de „constrângere”. Dumnezeu nu îi obligă pe oameni să se supună sau să practice acest aspect al adevărului. Prin urmare, în modul lui Dumnezeu, fie că îi orchestrează pe oameni, le conduce soarta, îi călăuzește sau le oferă adevărul, premisa acestor acțiuni nu se bazează pe constrângere și nici nu este o necesitate. Dacă acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu, vei înțelege treptat adevărul din ce în ce mai mult, iar condiția ta în fața lui Dumnezeu va continua să se îmbunătățească – îți vei menține o condiție bună, iar Dumnezeu te va lumina și în aspectele vieții de zi cu zi pe care nu le înțelegi. Cu toate acestea, dacă nu practici adevărul, nu te supui lui Dumnezeu și nu ești dispus să urmărești adevărul, ceea ce câștigi va fi foarte limitat. Aceasta este diferența netă dintre aceste două lucruri. Dumnezeu nu este părtinitor; El este corect față de toată lumea. Unii oameni spun: „Nu aș practica dacă Dumnezeu pur și simplu m-ar forța?” Dumnezeu nu îi forțează pe oameni; Satana face asta. Dumnezeu nu lucrează în acest fel. Dacă I te poți supune lui Dumnezeu doar când ești forțat, ce înseamnă asta pentru tine? Te supui cu adevărat lui Dumnezeu? Acesta nu este genul de supunere pe care îl dorește Dumnezeu. Supunerea de care vorbește Dumnezeu este cea în care, pe baza înțelegerii adevărului, o persoană practică de bunăvoie cuvintele lui Dumnezeu, din conștiință și rațiune. Acesta este sensul inerent al supunerii. Nu implică constrângere, restricție, amenințare sau orice altă formă de obligativitate sau control. Prin urmare, atunci când te simți deosebit de obligat sau constrâns într-o chestiune, nu este cu siguranță lucrarea lui Dumnezeu. Pe de-o parte, ar putea proveni din gânduri umane sau dintr-o înțelegere denaturată și din constrângeri autoimpuse. Pe de alta, ar putea fi vorba de altcineva care încearcă să te constrângă, folosind reglementări sau un argument sau o teorie care sună corect pentru a te constrânge, ceea ce te determină să dezvolți unele denaturări în gândire. Acest lucru indică o problemă cu înțelegerea ta. Dacă te simți supus de bunăvoie și cu fericire lui Dumnezeu, acest lucru provine din lucrarea Duhului Sfânt și, de asemenea, din umanitatea autentică, din conștiință și rațiune.

În casa lui Dumnezeu, sunt unii oameni care nu se supun adevărului, nu se supun rânduielilor de lucru din casa lui Dumnezeu și nu se supun rânduielilor din biserică. Cum se ocupă casa lui Dumnezeu de această situație? Există metode de aplicare forțată folosite pentru a rezolva acest lucru? De exemplu, dacă un conducător nu face o muncă reală, nu lucrează conform rânduielilor de lucru și nu practică adevărul sau nu poate face o muncă reală, cum se ocupă casa lui Dumnezeu de acest lucru? (Casa lui Dumnezeu îl înlocuiește.) Este înlocuit direct, dar este cumva exclus? (Nu.) Cei care nu au comis răul nu sunt excluși. În ceea ce-i privește pe frații și pe surorile de rând, dacă se dispune să îndeplinească o anumită sarcină și refuză, se consideră că nu se supun? Dacă nu se duc, se poate găsi altcineva; ar fi cineva obligat să realizeze o datorie? (Nu.) Nu există constrângere. Dacă, prin părtășia despre adevăr, ei sunt dispuși să accepte și să se supună, atunci este bine. Acest lucru nu este considerat constrângere; este vorba de a dispune ca ei să realizeze această datorie în funcție de consimțământul și de voința lor. De exemplu, unor oameni le place să gătească, dar se dispune să se ocupe de curățenie, iar ei spun: „Dacă mi se cere să mă ocup de curățenie, atunci voi face curățenie. Mă supun rânduielilor din casa lui Dumnezeu.” Există vreo constrângere aici? Există vreo forțare împotriva voinței cuiva? (Nu.) Acest lucru este aranjat sub voința și supunerea lor, fără a pune pe cineva într-o situație dificilă sau a forța pe cineva să efectueze ceva. Pot exista, de asemenea, cazuri în care, pentru o anumită sarcină, nu se poate găsi nimeni temporar, iar tu ești desemnat să înlocuiești provizoriu persoana; este posibil ca tu să nu fii dispus, dar aceasta este o necesitate a lucrării, este un caz special. Ești un membru al casei lui Dumnezeu, te înfrupți din hrana din casa lui Dumnezeu și îți realizezi îndatoririle acolo – din moment ce recunoști că ești cineva care crede în Dumnezeu și Îl urmează, nu te poți răzvrăti împotriva trupului tău în această mică problemă? Acest lucru nici măcar nu se consideră cu adevărat ca supunere sau suferință; este doar temporar, nu ți se cere să realizezi această datorie pe termen lung. Unii oameni se lamentează că treaba care li se cere să fie făcută este murdară și obositoare și că nu sunt dispuși să o facă. Dacă aduc acest lucru în discuție, ar trebui să fie repartizați din nou, imediat. Cu toate acestea, dacă exprimă acest lucru doar verbal, dar de fapt sunt dispuși să se supună și să sufere, atunci ar trebui să continue să își realizeze datoria. Este adecvată această abordare? (Da.) Este corect acest principiu? (Da.) Casa lui Dumnezeu nu-i forțează absolut deloc pe oameni împotriva voinței lor. Există o altă situație în care unii oameni, indiferent de datoria pe care o realizează, sunt leneși, iresponsabili și lipsiți de loialitate. Uneori, chiar fac lucruri rele în secret. Atunci când nu-și îndeplinesc bine datoria, găsesc scuze, susținând că datoria nu este potrivită pentru ei, că nu este punctul lor forte sau că nu înțeleg domeniul în cauză. Dar, în realitate, toată lumea vede clar că eșecul lor de a efectua bine treaba nu e din cauza acestor motive. Cum ar trebui tratate astfel de persoane? Dacă aceștia solicită să îndeplinească o sarcină în altă parte, ar trebui ca acest lucru să fie acceptat? (Nu.) Atunci, ce ar trebui făcut? Astfel de oameni nu sunt potriviți pentru a îndeplini îndatoriri; o fac cu reticență și fără o atitudine adecvată, așa că ar trebui trimiși departe. Există un alt tip de persoane care devin dificile și potrivnice de îndată ce li se spune să îndeplinească o datorie. Sunt extrem de reticente și de șovăitoare, abia reușind să-și înăbușe nemulțumirea, gândindu-se: „Nu voi ieși pur și simplu în evidență și voi trăi de azi pe mâine timp de câțiva ani, cine știe unde voi ajunge după aceea!” Oamenilor cu astfel de intenții nu ar trebui să li se permită să îndeplinească îndatoriri și chiar dacă vor să realizeze alte îndatoriri, nu este permis. Astfel de cazuri trebuie gestionate cu forța. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că esența lor este văzută drept ceea ce este – cei care îi înțeleg spun că sunt neîncrezători; oamenii din jurul lor spun, de asemenea, că nu sunt potriviți pentru îndeplinirea îndatoririlor. Oamenii ca aceștia sunt non-credincioși și trebuie să fie înlăturați. Dacă nu, nu pot decât să provoace tulburări, să comită ticăloșii și să facă rău aleșilor lui Dumnezeu în interiorul bisericii, ceea ce este categoric inacceptabil. Astfel de cazuri ar trebui să fie gestionate în conformitate cu principiile legate de modul de tratare a celor care îndeplinesc îndatoriri în biserică; lipsa lor de voință nu este un factor. Este acest lucru o constrângere? Aceasta nu este constrângere; asta înseamnă a acționa potrivit principiilor, susținând interesele și lucrarea casei lui Dumnezeu. Este vorba despre înlăturarea neîncrezătorilor și a celor care sunt acolo doar pentru a trage foloase în casa lui Dumnezeu. Dacă vrei să tragi foloase, fă-o în altă parte, nu aici. Casa lui Dumnezeu nu este un azil de bătrâni; nu-i susține pe trândavi. Înțelegi?