Antihriștii au o preferință clară pentru statut și toată lumea știe acest lucru. Cât de mult le place statutul? Care sunt manifestările acestui lucru? În primul rând, ei profită de orice ocazie pentru a urca treptele ierarhiei, fie prin metode lingușitoare sau viclene, fie făcând lucruri bune pentru a câștiga inimile oamenilor. În orice caz, ori de câte ori există o ocazie de ascensiune, aceștia profită de ea. Odată ce dobândesc statut, îl prețuiesc chiar mai mult decât înainte. Când oamenii normali dobândesc statut, au simțul rușinii și se înfrânează puțin. În plus, poziția de conducător sau lucrător în casa lui Dumnezeu este o datorie. Nu este un statut sau un titlu oficial, este o datorie. Acești oameni normali ar putea dezvălui uneori puțin din firea lor coruptă dându-se mari, crezând că acum dețin o poziție oficială. Oamenii normali găsesc că este întrucâtva acceptabil să se comporte așa ocazional, dar dacă o fac în mod constant, se vor simți dezgustați de ei înșiși și se vor teme că frații și surorile lor vor observa. Au demnitate și simțul rușinii, așa că se înfrânează puțin. După ce înțeleg adevărul, ajung treptat să acorde mai puțină importanță statutului. Ce impact pozitiv va avea acest lucru și ce rezultate bune va aduce? Le va permite să-și facă datoria fiind împăcați sufletește. Indiferent de rolul lor actual, îl vor considera o datorie. Întrucât au fost aleși să conducă, iar conducerea este o povară și totodată o datorie pentru om, trebuie mai întâi să înțeleagă ce lucruri fac parte din această datorie. Când nu ai un rol de conducere, nu trebuie să te preocupi de anumite probleme și nu ai efectiv nicio povară. Dar atunci când îți asumi un rol de conducere, trebuie să-ți dai seama cum să-ți îndeplinești bine sarcinile și cum să-ți faci datoria în concordanță cu principiile și rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu. Cei care urmăresc adevărul pot progresa astfel într-o direcție pozitivă. Așadar, care este deosebirea dintre antihriști și cei care urmăresc adevărul în ceea ce privește modul în care abordează statutul? Antihriștii sunt pasionați de statut, îl urmăresc, prețuiesc și gestionează. Se gândesc la fiecare pas la statutul lor. Statutul este forța lor motrice. Dacă nu sunt stimați de alții sau dacă spun întâmplător ceva greșit, fiind priviți cu dispreț de alții sau pierzându-și locul în inima celorlalți oameni, se vor simți în permanență îngrijorați în privința statutului lor și vor deveni extrem de precauți în modul în care se poartă și vorbesc. Indiferent cum ai părtășie despre urmărirea adevărului, nu vor putea să o înțeleagă. Care este singurul lucru pe care îl pot înțelege? „Cum pot să îndeplinesc bine această «funcție» și să mă port ca un demnitar?” Există anumite manifestări specifice ale acestui lucru. De exemplu, când un conducător de biserică face o poză de grup cu peste 20 de frați și surori, unde ar alege să stea cineva cu demnitate și simțul rușinii? Ar găsi un colț într-o parte unde să stea. Unde stau de obicei antihriștii? (În mijloc.) Faptul că stau în mijloc este ceea ce își dorește toată lumea sau dorința lor personală? (Este dorința lor personală.) Se poate uneori ca toți ceilalți să le lase un loc în mijloc, obligându-i să stea într-o poziție centrală, iar în inimile lor se simt foarte mulțumiți de ei înșiși: „Privește cât de mult sprijin am din partea tuturor! Trebuie să stau aici. Pot să văd din asta că ocup un loc în inima fiecăruia. Nu s-ar descurca fără mine!” Se simt destul de fericiți și mulțumiți. Dacă nu le-ar plăcea ideea ca toți să le lase un loc în mijloc, de ce s-ar duce să stea acolo? Este evident că se bucură din plin de poziția lor în acel moment și de sentimentul pe care îl aduce. Au realmente nevoie de sentimentul acelui moment și îl prețuiesc, de aceea nu refuză poziția. Acest conducător stă chiar în mijloc, înconjurat de alte zeci de oameni și chiar folosește o pernă ca să iasă în evidență. Își spune în sinea lui: „Nu e suficient să mă aflu la aceeași înălțime ca toți ceilalți. Cum poate să-mi demonstreze distincția de conducător? Trebuie să mă înalț puțin, să stau în mijloc, atunci voi fi vizibil. Aceasta înseamnă să cunoști locul potrivit în care să stai. Când oamenii se vor uita la fotografie, eu sunt primul lucru pe care-l vor vedea. Vor spune: «Acesta este conducătorul nostru cutare.» Ce glorios! Poza aceasta va exista mulți ani. Dacă oamenii nu pot să mă vadă și uită încet de mine, ce rost mai are să fiu conducător?” Atât de mult își prețuiesc statutul.

Am căutat odată niște oameni dintr-o biserică pentru a afla despre situația de acolo. După ce au pornit camera video, s-au așezat cu toții în fața ei, lăsând un spațiu în mijloc. Nu am înțeles de ce și le-am sugerat să se apropie de centru, deoarece cadrul camerei nu era atât de mare și arătau ciudat, având jumătate din față vizibilă. După aceea, s-au mutat puțin spre centru, dar tot au lăsat un loc gol în mijloc. Mi-am spus în sinea Mea: „De ce nu stă nimeni în mijloc? Parcă ar fi un Buddha venerat acolo – de ce nu îndrăznește nimeni să stea acolo?” Apoi, un om destul de gras a venit și s-a trântit fix în mijloc, arătând exact ca un „Buddha” venerat, rotofei și plinuț. S-a dovedit că locul din mijloc era rezervat pentru el. Puteți să ghiciți cine era această persoană? (Conducătorul.) Corect, el s-a așezat fix în centru. Acesta e un simbol al statutului. Când a sosit acest diavol, arătând ca un Buddha, și s-a așezat acolo, a ocupat acel loc destul de natural, de parcă ar fi fost locul lui de drept. Toți erau mai mult decât fericiți să stea de o parte și de alta, privindu-l cu o afecțiune deosebită, de parcă l-ar fi „înțeles” extrem de bine. Păreau o adunătură de lingăi, spunând: „În sfârșit ai sosit! De cât timp te așteptam!” Cât timp vorbisem, nimeni nu asimilase nimic; îl așteptau pe conducător. Trebuia să-și facă întâi apariția acest „Buddha” venerat. Dacă nu-și făcea apariția, nu puteam continua să vorbesc. Cum a putut să stea acolo și să o facă atât de natural? Are vreo legătură cu preferințele, prioritățile și ceea ce urmărește el în mod obișnuit? (Da.) Ce fel de scenă ar prezenta de obicei acești oameni? Folosiți-vă imaginația și gândiți-vă la asta. Când acest conducător găzduiește o adunare sau intră într-o încăpere în care oamenii își îndeplinesc îndatoririle, cum îl tratează ei? De parcă ar fi un strămoș sau Buddha: îi oferă rapid un scaun, iar locul principal trebuie să fie rezervat pentru el. Ar fi în regulă dacă nu l-ar rezerva pentru el? Pe baza fenomenului pe care l-am văzut pe cameră în acel moment, probabil că n-ar fi în regulă dacă nu i-ar lăsa locul principal – devenise o regulă, o regulă nescrisă. Când sosește „Buddha”, trebuie să i se dea imediat locul principal. Dacă „Buddha” nu este acolo, locul principal trebuie să rămână neocupat. Asta se numește statut. Se comportă vreunul dintre voi așa și consideră că statutul este mai important decât orice altceva? Ce puteți observa din scena pe care tocmai am descris-o? Oameni diferiți tratează statutul în mod diferit. Cei care iubesc adevărul consideră că statutul lor este o datorie, prețuind în inima lor însărcinarea dată de Dumnezeu. Ei își acceptă datoria, dar nu-și afirmă statutul. Unii privesc statutul ca pe o piedică, crezând că este o povară suplimentară care le aduce presiune, constrângeri și chiar probleme. Cu toate acestea, cei care venerează statutul îl tratează ca pe o funcție oficială și se bucură mereu de beneficiile acestuia. Nu pot trăi fără statut. Odată ce-l dobândesc, sunt dispuși să sacrifice pentru el totul, inclusiv viața și respectul lor de sine – sunt dispuși chiar să-și vândă trupul pentru asta. Nu este o ticăloșie? (Ba da.) Aceasta se numește ticăloșie. Ce este statutul în ochii lor? Este o cale și un mijloc de a ieși învingători, precum și o metodă de a-și schimba identitatea, destinul și rangul printre oameni. Prin urmare, apreciază foarte mult statutul. Odată ce-l dobândesc, iar oamenii ascultă de ei, se supun lor, le fac pe plac și le intră în grații în toate privințele, în loc să se simtă dezgustați de toate acestea, găsesc o plăcere extremă în asta. La fel ca acel conducător care a ocupat locul din mijloc – postura lui era atât de relaxată și în largul lui și avea un sentiment imens de plăcere și desfătare. Nu este o ticăloșie? Dacă o persoană se bucură în mod deosebit de toate sentimentele de superioritate și de toate avantajele pe care le aduce statutul și dacă urmărește și prețuiește în mod special aceste lucruri, nefiind dispus să renunțe la ele, atunci acea persoană este extrem de ticăloasă. De ce spun că este extrem de ticăloasă? Când vine vorba de cei care măgulesc, rostesc cuvinte plăcute și fac complimente persoanelor cu statut, ce anume spun ei? Rostesc cuvinte false, cuvinte nerușinate, cuvinte dezgustătoare și grețoase, cuvinte viclene și chiar unele lucruri ofensatoare. De exemplu, să spunem că cineva cu statut are un fiu care chiar este destul de urât, având o față ascuțită și obraji ca de maimuță – spun acei lingușitori că este urât? Ce spun? (Că este cu adevărat chipeș.) Este suficient să spună doar că „este cu adevărat chipeș”? Trebuie să spună ceva dezgustător, cum ar fi: „Are fruntea înaltă și un maxilar lat și rotund. Are fața cuiva care va fi bogat și va deține un statut înalt în viitor!” Chiar dacă este clar că nu așa stau lucrurile, îndrăznesc totuși să rostească deschis aceste minciuni. Când demnitarul respectiv aude acestea, este în culmea fericirii, îi place să audă aceste lucruri – îi face plăcere să le asculte. Cât de mult îi place să le asculte? Dacă nimeni n-ar spune aceste cuvinte ipocrite, lingușitoare și viclene în fața lui, dacă nimeni n-ar rosti cuvinte false și dezgustătoare pentru a-l face fericit și a-i face pe plac, ar considera că viața este neinteresantă. Nu este o ticăloșie? (Ba da.) Este o ticăloșie extrem de mare. Când spun ei înșiși minciuni este deja destul de dezgustător, dar le place și ca alți mincinoși să se învârtă în jurul lor ca un roi de muște împuțite și nu se satură niciodată de asta. Iubesc pe oricine știe să spună cuvinte meșteșugite, se pricepe să lingușească și să-i intre în grații și vorbește pe ocolite – îi țin pe acești oameni aproape de ei și îi plasează în funcții importante. Nu sunt astfel de conducători în pericol? Ce fel de lucrare pot face ei? N-ar fi terminată biserica dacă ar cădea sub controlul lor? Ar mai putea să aibă lucrarea Duhului Sfânt?

Am auzit că unor conducători le place să mănânce. Când locuiau cu frați și surori care nu se pricepeau la gătit și nu pregăteau mâncăruri gustoase, găseau o gazdă care știa să-i lingușească și să se dea bine pe lângă ei și care le pregătea în mod special mâncăruri delicioase în fiecare zi. Conducătorii mâncau și beau zilnic după pofta inimii, spunând: „Slavă ție, dumnezeule, avem șansa să ne bucurăm de ospățul lui dumnezeu în fiecare zi. Acesta este cu adevărat harul lui dumnezeu!” Astfel de oameni sunt în pericol. Chiar dacă nu sunt încă antihriști, comportamentul lor a dat deja în vileag faptul că au natura-esență și firea ticăloasă a unui antihrist și, de asemenea, că merg în prezent pe calea unui antihrist. Dacă pot deveni antihriști sau dacă sunt antihriști depinde de calea pe care o aleg în continuare. Este destul de evident că merg în prezent pe calea unui antihrist și că firea-esență a lor se aliniază la cea a unui antihrist și aceasta fiindcă adoră lucrurile negative și le displac lucrurile pozitive. Ei disprețuiesc lucrurile pozitive, condamnându-le și respingându-le în inima lor. Ce acceptă ei? Duplicitatea, minciunile și tot ce are legătură cu lucrurile negative. Când ajung într-un anumit loc, unii oameni spun: „Nu arăți bine; odihnește-Te puțin.” Dacă Mă simt sau nu bine și când am nevoie să Mă odihnesc, știu Eu Însumi aceste lucruri. Nu trebuie să te prefaci că ești deștept și nici nu trebuie să te dai mare cu istețimea ta. Nu accept acest lucru; îl găsesc respingător. Ce fel de oameni Îmi plac? Cei care pot să aibă părtășie cu promptitudine când se întâmplă ceva și Îmi spun deschis ce gândesc. Am părtășie cu tine ca să-ți rezolv dificultățile, iar tu poți fi mai apropiat de Mine. Nu te preocupa să-Mi intri în grații și nu încerca să-Mi faci pe plac – este extrem de respingător! Astfel de oameni ar trebui să nu se apropie de Mine, deoarece îi găsesc respingători. Te consider o muscă enervantă sau un parazit. Păstrează distanța! Unii spun: „Nu ai nevoie de cineva lângă Tine ca să Te slujească?” În opinia ta, în conformitate cu identitatea și statutul Meu, ar trebui să existe un tratament și o slujire corespunzătoare. Dar Eu nu am nevoie de ele. Nu trebuie să faci aceste lucruri, înțelegi? Simt dezgust și dispreț față de aceste lucruri. Dacă vrei cu sinceritate în inima ta să fii atent față de Mine și să ai grijă de Mine, există o mulțime de moduri adecvate de a face asta. De exemplu, dacă îți spun să faci un lucru, îl duci ascultător până la capăt și, când întâmpini dificultăți, le poți discuta prompt cu Mine. Totuși, orice ai face, nu imita modul în care non-credincioșii caută să intre în grațiile celor care dețin funcții, rostind o mulțime de lingușeli care sună frumos – nu-Mi place să le aud. În mod clar nu sunt înalt, dar insiști să spui: „Poate că nu ești înalt, dar ești mai înalt decât noi.” Nu-Mi place să aud asta, așa că orice ai face, nu-Mi spune acest lucru; îl spui persoanei greșite. Antihriștilor le place să audă cuvinte de acest fel. De exemplu, îi întreabă pe frații și surorile din subordinea lor: „Par gras?”, iar unii spun: „Chiar dacă ești gras, arăți mai bine decât noi.” „Atunci sunt slab?” „Chiar dacă ești slab, arăți uimitor. În orice caz, arăți ca un manechin; totul stă bine pe tine.” Când antihriștii aud asta, sunt încântați și te consideră partenerul și aliatul lor. Toate aceste lucruri pe care le adoră antihriștii sunt respingătoare și ticăloase – cum altfel s-ar putea numi ticăloase? Oare antihriștii iubesc elementele umanității normale, cum ar fi conștiința, rațiunea, simțul rușinii și demnitatea, precum și discernământul între bine și rău, între alb și negru, între dreptate și nedreptate, printre alte lucruri ale umanității normale? Îi iubesc antihriștii pe oamenii cu simțul rușinii? Îi iubesc pe oamenii cu demnitate? Îi iubesc pe cei care sunt nerușinați, care pot vorbi mieros, fără conștiință de sine și fără să fie stânjeniți. Nu le lipsește simțul rușinii? Cu cât sunt mai mieroase cuvintele tale, cu atât devin mai fericiți. Privind preferințele antihriștilor și atitudinile lor față de diverse lucruri, precum și alegerile și orientarea lor, este evident că ticăloșia lor nu cunoaște limite. Nu mai vorbim de cei care înțeleg adevărul – nici măcar oamenii din societate cu puțin simț al dreptății nu apreciază acel tip de comportament. Vezi, unii oameni din cercurile oficiale intră cu disperare în grațiile celor care dețin funcții. Le dau celor cu funcții tot ce au nevoie, chiar renunțând la propriile soții – nu le lipsește demnitatea? (Ba da.) În plus, unii oficiali întrețin relații cu persoane de același sex, iar unele persoane de același sex ca acești oficiali au relații intime cu ei, chiar dacă nu doresc personal acest lucru. Ați putea să faceți astfel de lucruri? (Nu, n-am putea.) Dar ei ar putea. Nu au nicio bază morală, niciun simț al rușinii, nicio tresărire a conștiinței, nicio raționalitate – de aceea fac aceste lucruri. Nici măcar nu ai putea rosti acele lucruri pe care le spun ei dacă ar trebui să le interpretezi ca pe niște replici dintr-o piesă; acești oameni sunt chiar mai mieroși decât interpreții de scenă. La cine Mă refer când spun „interpreți de scenă”? Mă refer la aceia pe care nu-i deranjează și nici măcar nu tresar când sunt văzuți sau vizitați în timp ce sunt complet dezbrăcați. Astfel de oameni se numesc „interpreți de scenă”. Așadar, acești lingușitori, cu vorbele lor dezgustătoare și respingătoare și cu preferința lor pentru lucruri ticăloase, sunt chiar mai răi decât acei interpreți de scenă. Aceștia din urmă își vând doar trupul, dar ce vinde această bandă de ticăloși, cunoscuți drept antihriști? Își vând sufletul. Sunt o adunătură de demoni, care nu pot fi răscumpărați. De aceea, a le spune adevărul acestor oameni e ca și cum ai strica orzul pe gâște – le este imposibil să iubească adevărul. Așa abordează ei statutul, bucurându-se de diversele sentimente de superioritate și de alte sentimente plăcute care decurg din el. Care sunt diversele sentimente care derivă din această desfătare? Sunt lucruri pozitive sau negative? Toate sunt lucruri negative. Când dobândesc statut, se așteaptă să se bucure de lingușelile oamenilor, de faptul că aceștia le fac toate poftele și le apără interesele. În plus, vor să se bucure de tratament special – mâncarea lor, cazarea și toate lucrurile pe care le folosesc trebuie să fie speciale, iar ei trebuie să fie diferiți de ceilalți în toate privințele. Chiar este corpul tău fizic diferit de al altora? Odată ce antihriștii își asigură statutul, se cred nobili și extraordinari, de parcă n-ar mai exista vreun loc pe pământ care să-i poată găzdui – trebuie să stea „pe roze” și să-i pună pe oameni să le aducă ofrande. Nu așa stau lucrurile? Spuneți-Mi, sunt acestea ideile pe care le au de obicei oamenii normali? Indiferent dacă au sau nu statut, oamenii normali ar putea avea o anumită aspirație și dorință de statut, dar întrucât au simțul rușinii, conștiință și raționalitate, pe lângă faptul că dețin acum o oarecare înțelegere a adevărului, atașamentul lor față de statut se diminuează și se estompează. Mai mult, ei pot acorda mai puțină importanță avantajelor care decurg din statut și, dacă pot considera că beneficiile pe care le aduce nu sunt importante, se pot simți, de asemenea, și dezgustați de lingușirile, vorbele dulci, măgulirile și alte asemenea comportamente ale altor oameni și pot să se distanțeze de astfel de lucruri sau chiar să le întoarcă spatele și să se lepede de ele. Dar pot antihriștii să se lepede de aceste lucruri sau să renunțe la ele? Categoric nu. Dacă le ceri să renunțe la aceste lucruri e ca și cum le-ai cere viața. Altfel, de ce ar spune unii: „Nu voi mai crede, nu voi continua să trăiesc, viața nu merită trăită”, imediat ce-și pierd statutul? Nu se întâmplă ceva aici? De ce este statutul atât de important pentru ei? Aceștia nu pot duce o viață obișnuită și lipsită de evenimente; trebuie să aibă statut, trebuie să fie deasupra mulțimii și să se scalde în venerația, adorarea și exaltarea celorlalți, precum și în minciunile menite să-i satisfacă, să-i păcălească și să-i măgulească. Vor să se complacă în aceste lucruri. Oare oamenii cu umanitate normală se complac de bunăvoie în astfel de lucruri? Cu siguranță nu; îi fac să se simtă neliniștiți. De ce le place antihriștilor să se bucure de aceste lucruri? Pentru că au o fire satanică înlăuntrul lor. Doar cei de teapa Satanei urmăresc aceste lucruri și au asemenea cerințe. Oamenii normali s-ar putea bucura de aceste lucruri un timp, dar ajung să le găsească lipsite de sens și chiar enervante și apoi se feresc de toate. Dar unii refuză cu încăpățânare să renunțe la ele. De pildă, de ce unele vedete de cinema nu se retrag niciodată din lumea filmului, în ciuda faptului că înaintează în vârstă? Fiindcă fără acea aură, fără să fie înconjurați de oameni, li se pare că viața este plictisitoare. Simt că cerul nu este la fel de albastru, că viața lor nu are nicio direcție și că a devenit lipsită de sens și de valoare. Simt că întreaga lor viață devine sumbră, așa că trebuie să revină în industria filmului ca să retrăiască sentimentul că sunt vedete. Antihriștii au aceeași trăsătură ca ei: au o fire și o esență la fel de ticăloasă. Când dobândesc statut, antihriștii se mândresc cu el peste tot, chiar asumând un rol autoritar în casele lor și făcându-i pe membrii familiei lor să asculte de ei. Antihriștii au o fire și o esență ticăloasă și tratează statutul cu o afecțiune deosebită, făcând tot ce le stă în putință să-l afișeze și să se mândrească cu el. Ce ne arată asta? Au acești oameni simțul rușinii? Nu-l au. Ei obțin statutul și cred că identitatea lor s-a schimbat, ba chiar și relația cu părinții lor este schimbată. Nu există o problemă aici? Este anormal! Faptul că pot avea o asemenea atitudine față de statut este un tip de dovadă care le expune esența ticăloasă.

Dumnezeu este Creatorul, iar identitatea și statutul Său sunt supreme. Dumnezeu are autoritate, înțelepciune și putere, are propria fire, propriile posesiuni și propria ființă. Știe cineva de câți ani lucrează Dumnezeu în mijlocul oamenilor și al întregii creații? Numărul precis de ani de când lucrează și gestionează Dumnezeu întreaga omenire este necunoscut; nimeni nu poate oferi o cifră precisă, iar Dumnezeu nu raportează omenirii aceste chestiuni. Totuși, dacă Satana ar face așa ceva, ar raporta acest lucru? Cu siguranță da. Vrea să se laude ca să inducă mai mulți oameni în eroare și ca să-i facă pe mai mulți să fie conștienți de contribuțiile lui. De ce Dumnezeu nu raportează aceste chestiuni? Acesta este un aspect smerit și tainic al esenței lui Dumnezeu. Care este opusul smereniei și al tăiniciei? Aroganța și etalarea. Oricât de măreață este lucrarea pe care o face Dumnezeu, El le spune oamenilor doar ceea ce pot pricepe și înțelege, mulțumindu-Se să le îngăduie să obțină cunoașterea, să-I cunoască esența prin lucrarea pe care o săvârșește. Ce beneficii le aduce acest lucru oamenilor? Ce rezultat obține? Oare este faptul că oamenii trebuie să cunoască aceste lucruri ca să se închine lui Dumnezeu? În realitate, nu este acesta. Rezultatul obiectiv final este faptul că oamenii sunt capabili să se închine lui Dumnezeu, dar care este intenția Lui inițială când le îngăduie să cunoască aceste lucruri? Este de a le permite, după ce cunosc aceste lucruri, după ce au o înțelegere a felului în care Dumnezeu gestionează omenirea, deține suveranitatea asupra omenirii și o rânduiește, să fie capabili să se supună suveranității lui Dumnezeu, să nu mai recurgă la o împotrivire zadarnică și să nu se mai abată de la drum – astfel, oamenii vor suferi mult mai puțin. Trăind natural și existând în concordanță cu legile și căile date de Dumnezeu, cu cerințele Sale și principiile pe care le dă El, nu vei mai cădea în ghearele Satanei, nici nu vei fi corupt și călcat în picioare a doua oară. În schimb, vei trăi veșnic în baza regulilor stabilite de Dumnezeu, vei trăi având asemănare umană și ca ființă creată și vei primi grija și protecția lui Dumnezeu. Acestea sunt intenția și scopul inițial al lucrării lui Dumnezeu. Așadar, S-a lăudat vreodată Dumnezeu cu imensa lucrare pe care a săvârșit-o? Le-a spus vreodată oamenilor ce a făcut El? Niciodată. Mulți oameni nu știu ce a făcut Dumnezeu sau ce tip de lucruri au fost făcute de El și ce tip nu au fost. În realitate, Dumnezeu a făcut multe, dar nu a declarat niciodată aceste lucruri omenirii. El nu le declară omenirii; tot ce trebuie să faci este să-ți fie limpede ce se cuvine să știi. În viitor, omenirea va putea să existe pe pământ în mod normal și să accepte conducerea lui Dumnezeu, iar când El va ajunge în mijlocul omenirii, oamenii vor putea să aibă interacțiuni normale cu Dumnezeu, să-L primească, să I se închine, să-I asculte cuvintele și să nu mai meargă cu Satana. Astfel, Împărăția lui Dumnezeu va apărea pe pământ, iar pe pământ va exista un grup de oameni capabili să I se închine, un grup de oameni care poate să-I asculte cuvintele și să le pună în practică. Lucrarea lui Dumnezeu va fi astfel împlinită; este suficient să obțină acest rezultat. Așadar, când Dumnezeu face ceva, dacă nu înțelegi sau nu ești conștient de acel lucru, Dumnezeu nu ți-l va explica. De ce nu ți-l explică? Nu este nevoie să facă asta. Sunt multe lucruri pe care nu le înțelegi și Dumnezeu nu-ți va dezvălui anumite taine ca să cunoști aceste lucruri sau să-I înțelegi identitatea, esența sau puterea. Dumnezeu nu face această lucrare. Pe ce Se axează El în prezent? Se axează pe a-i face pe oameni să înțeleagă adevărul. Odată ce înțelegi adevărul, vei ajunge să-L cunoști pe Dumnezeu, să ai o bază pentru viața ta și să fii capabil să te supui și să te închini lui Dumnezeu în viitor; în plus, vei fi capabil să-l discerni pe Satana și să te lepezi de el, fără să mai fii indus în eroare de el sau să fii de acord cu el – atunci lucrarea Lui este completă. Cât despre acele taine, omenirea va avea ocazia să le înțeleagă în viitor, dar tainele acțiunilor lui Dumnezeu sunt incredibil de vaste și, chiar dacă Dumnezeu ți le dezvăluie, nu înseamnă neapărat că le vei înțelege. Chiar dacă intri în contact cu ele, este posibil să nu le poți înțelege sau pricepe. De ce? Pentru că există o distanță între ființele create și Dumnezeu, între gândurile umane și ideile lui Dumnezeu. De exemplu, ai putea ști că un curcubeu este semnul legământului dintre Dumnezeu și omenire, dar știi cum se formează el? Dacă Dumnezeu ți-ar explica această taină, ai înțelege? N-ai înțelege, așa că Dumnezeu nu-ți spune. Ar fi împovărător pentru tine dacă ți-ar spune, deoarece ar trebui să studiezi și să analizezi, ceea ce ar fi problematic. Prin urmare, Dumnezeu nu spune multe despre taine. Dar poate omul, care îi aparține Satanei, să păstreze tăcerea dacă află despre aceste taine? Categoric nu. Aici diferă esența lor. Oare explică Dumnezeu multele lucruri pe care le-a dezvăluit omenirii de ani de zile, dar pe care oamenii nu le pot înțelege niciodată? Face El lucruri supranaturale? Nu, nu face. Omenirea este creată de Dumnezeu și El știe cât de mult pot înțelege oamenii și în ce măsură pot înțelege. Aceste lucruri sunt puse în fața ochilor oamenilor, dar dacă nu este necesar ca ei să înțeleagă, nu este nevoie să fie luminați sau să li se impună aceste lucruri și să se transforme în poveri pentru ei, așa că Dumnezeu nu lucrează în acest mod. Prin urmare, acțiunile lui Dumnezeu se bazează pe principii. El abordează omenirea cu prețuire, considerație și iubire. Dumnezeu vrea ce este mai bun pentru oameni – aceasta este sursa și intenția autentică din spatele tuturor acțiunilor Sale. Pe de altă parte, Satana se laudă, forțează lucruri asupra oamenilor, îi determină să i se închine și să fie induși în eroare de el și îi conduce spre degenerare, astfel încât, treptat, aceștia să se transforme în diavoli vii și să se îndrepte către distrugere. Când însă crezi în Dumnezeu, dacă înțelegi și obții adevărul, atunci poți să scapi de influența Satanei și să dobândești mântuirea – nu vei înfrunta finalul de a fi distrus. Satana nu suportă să vadă că oamenii o duc bine și lui nu-i pasă dacă ei trăiesc sau mor; îi pasă doar de el însuși, de propriul profit și de propria plăcere și e lipsit de dragoste, milă, toleranță și iertare. Satana nu are aceste calități; doar Dumnezeu deține aceste lucruri pozitive. Dumnezeu a săvârșit un număr semnificativ de lucrări asupra oamenilor, dar a vorbit El vreodată despre asta? A explicat El vreodată acest lucru? L-a declarat El vreodată? Nu, nu a făcut-o. Indiferent de modul în care oamenii Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu, El nu explică. Din perspectiva Lui, indiferent dacă ai 60 sau 80 de ani, înțelegerea lui Dumnezeu de către tine este foarte limitată și, ținând cont de cât de puține știi, încă ești un copil. Dumnezeu nu dă vina pe tine; încă ești un copil imatur. Nu contează că unii oameni poate au trăit mulți ani și corpul lor arată semnele vârstei; înțelegerea lui Dumnezeu de către ei este încă foarte copilărească și superficială. Dumnezeu nu dă vina pe tine pentru asta – dacă nu înțelegi, nu înțelegi. Acestea sunt calibrul și capacitatea ta și nu se pot schimba. Dumnezeu nu-ți va impune nimic. Dumnezeu cere ca oamenii să fie mărturie pentru El, dar oare a fost Dumnezeu mărturie pentru El Însuși? (Nu.) Pe de altă parte, Satana se teme că oamenii nu vor afla nici măcar despre cel mai mărunt lucru pe care-l face. Antihriștii nu sunt diferiți: se laudă în fața tuturor cu fiecare lucru mărunt pe care îl fac. Auzindu-i, pare că mărturisesc pentru Dumnezeu – dar, dacă asculți cu atenție, vei descoperi că nu mărturisesc pentru Dumnezeu, ci se grozăvesc, întărindu-se. Intenția și esența din spatele spuselor lor este să se întreacă cu Dumnezeu pentru aleșii Lui și pentru statut. Dumnezeu este smerit și ascuns, iar Satana se dă în spectacol. Există vreo diferență? A se da în spectacol față de smerenie și ascundere: care sunt lucruri pozitive? (Smerenia și ascunderea.) Ar putea Satana să fie descris ca fiind smerit? (Nu.) De ce? Judecând după natura-esență ticăloasă a acestuia, este un gunoi fără valoare; ar fi anormal ca Satana să nu se dea în spectacol. Cum i s-ar putea spune Satanei „smerit”? Despre Dumnezeu se spune că este „smerit”. Identitatea, esența și firea lui Dumnezeu sunt înalte și onorabile, dar El nu Se grozăvește niciodată. Dumnezeu este smerit și tainic, așa că oamenii nu văd ce a făcut, dar în timp ce lucrează într-o astfel de obscuritate, omenirea este constant aprovizionată, hrănită și îndrumată – și toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Oare nu din cauza ascunderii și a smereniei nu declară Dumnezeu niciodată aceste lucruri, nu le menționează niciodată? Dumnezeu este smerit tocmai pentru că El este capabil să facă aceste lucruri, dar niciodată nu le menționează și nu le declară și nu discută despre acestea cu oamenii. Ce drept ai să vorbești despre smerenie, când ești incapabil de astfel de lucruri? Nu ai făcut niciunul dintre aceste lucruri, dar insiști să îți asumi meritul pentru ele – asta se numește a fi nerușinat. Călăuzind omenirea, Dumnezeu săvârșește o lucrare atât de măreață și guvernează întregul univers. Autoritatea și puterea Lui sunt atât de vaste, dar El nu a spus niciodată: „Puterea Mea este extraordinară.” El rămâne ascuns printre toate lucrurile, guvernând peste toate, hrănind și aprovizionând omenirea, permițând întregii omeniri să dăinuie generație după generație. Luați aerul și soarele, de exemplu, sau toate lucrurile materiale necesare existenței umane pe pământ – toate curg fără încetare. Faptul că Dumnezeu îl aprovizionează pe om este incontestabil. Dacă Satana ar face un lucru bun, l-ar ține sub tăcere și ar rămâne un erou nelăudat? Niciodată. Este ca în cazul unor antihriști din biserică care anterior au întreprins lucrări periculoase, care s-au lepădat de lucruri și au îndurat suferințe, care poate chiar au ajuns la închisoare; sunt și câțiva care au contribuit cândva la un aspect al lucrării casei lui Dumnezeu. Ei nu uită niciodată aceste lucruri, cred că pentru ele merită laude tot restul vieții, cred că acestea sunt capitalul vieții lor – ceea ce arată cât de mici sunt oamenii! Oamenii sunt cu adevărat mărunți, iar Satana e nerușinat.

Spuneți-Mi, dacă antihriștii ar avea statut egal cu Dumnezeu, ce ar trebui să mănânce și să poarte? Ar trebui să mănânce cele mai bune mâncăruri și să poarte haine de la cele mai bune firme, nu-i așa? Prin urmare, referitor la cerințele lor de bunuri materiale, spuneți-Mi, nu au ei anumite specificații? Când merg undeva, trebuie să ia avionul. Când ajung acolo, pot frații și surorile de rând să-i găzduiască în casele lor? Chiar dacă pot, acei antihriști nu vor să stea cu ei – trebuie să stea la un hotel de lux. Nu sunt antihriștii foarte pretențioși în privința specificațiilor lor? Cât despre onoarea, desfătarea și vanitatea pe care le-ar aduce statutul, pot ei renunța la aceste lucruri? Atât timp cât au condițiile și ocaziile potrivite, ei profită de aceste lucruri cât de mult pot și se bucură de ele. Care sunt principiile lor? Atât timp cât au statut, pot pune mâna pe bani și pot purta haine și accesorii de firmă. Ei nu vor să poarte lucruri obișnuite; trebuie să poarte mărci celebre. Cravatele, costumele, cămășile, butonii, lănțișoarele de aur și curelele lor – totul este de firmă. Acesta nu e un semn bun și nu suferă frații și surorile din cauza asta? Banii pe care îi oferă frații și surorile sunt folosiți de acești antihriști ca să cumpere lucruri de firmă. Nu este acesta un mare rău pe care l-au făcut? Nu este cauzat de ticăloșia lor? Acestea sunt tipurile de lucruri pe care le pot face. Era cineva care se îmbrăca modest inițial, când a preluat un rol de conducere, având doar trei până la cinci seturi de haine, care nu erau de la firme cunoscute sau de lux. După câțiva ani la conducere, fiindcă nu a făcut o lucrare reală, a fost înlocuit. Când a plecat, a umplut o mașină de lucruri: haine de firmă, genți, tot soiul de lucruri frumoase. Nu a câștigat niciun ban fiind conducător, așadar, de unde proveneau aceste lucruri? Proveneau din statutul lui. Dacă ar fi refuzat atunci când alții îi cumpărau aceste lucruri, ar fi insistat frații și surorile să le cumpere pentru el? S-ar fi întâmplat așa ceva? Dacă n-ar fi vrut aceste lucruri, frații și surorile nu i le-ar fi cumpărat. Care este problema aici? El a acaparat cu forța și cu lăcomie aceste bunuri. Într-o privință, i-a extorcat pe frați și surori, iar în alta, i-a cumpărat în mod activ. Mai mult, i-a lăsat pe frați și surori să-i cumpere aceste lucruri și, dacă cineva refuza, îl chinuia și îi făcea necazuri. Toate aceste motive intervin. În cele din urmă, a primit o „recoltă îmbelșugată” și a devenit bogat. Invidiați acest tip de conducător? Dacă ați avea ocazia, ați putea câștiga și voi acest tip de bogăție? Dă-Mi voie să-ți spun: nu este bine să te îmbogățești așa – există consecințe! Când unii oameni devin conducători, le este frică să nu li se întâmple aceste lucruri. Ei cred că ispitele ar fi prea mari, că ar fi greu să evite sau să gestioneze aceste ispite și că ar fi ușor să le cadă pradă. Dar unora nu le pasă și își spun: „Este normal. Cine preia o funcție fără să se bucure de astfel de lucruri? De ce ar mai prelua-o de la bun început? Asta e toată ideea!” Ce fel de voce este aceasta? Este vocea antihriștilor, iar acești oameni sunt în pericol.

Lucrez de aproape 30 de ani. Am extorcat vreodată ceva de la cineva? De exemplu, dacă am văzut pe cineva purtând bijuterii frumoase, le-am extorcat trimițându-i un mesaj, precum: „Dă-Mi bijuteriile tale; nu ți se potrivesc. Bijuteriile din aur și argint sunt făcute pentru oamenii cu statut, iar cei fără statut n-ar trebui să le poarte”? S-a întâmplat vreodată asta? Nu s-a întâmplat. Chiar și când unii frați și surori aveau niște bani și Mi-au cumpărat o geacă de piele sau altceva, mereu le-am dat înapoi. Motivul nu a fost că nu mi-au plăcut; doar că n-aveam nevoie de astfel de lucruri. Mai târziu, M-am gândit: „Cum ar trebui să Mă ocup de aceste lucruri în mod adecvat? Ce ar trebui să fac, astfel încât oamenii care le-au cumpărat să nu se simtă jigniți?” Am dus aceste lucruri la biserică, pentru ca frații și surorile să le poată distribui conform principiilor. Dacă cineva ar fi dispus să cumpere obiectele de valoare, biserica le-ar vinde la un preț redus. Scopul nu era să facem bani; era să gestionăm lucrurile într-un mod adecvat pentru ambele părți. Nimeni n-ar trebui să primească aceste lucruri în mod gratuit, deoarece nu ți-au fost destinate inițial ție. Aceste obiecte erau limitate, nu puteau fi distribuite în mod egal la toată lumea și nu era adecvat să le primească cineva. Prin urmare, singura opțiune a fost să le cumpere cei care aveau bani și erau dispuși să le cumpere. Erau cu siguranță mai ieftine decât cele vândute la piață, prin urmare era o favoare din partea casei lui Dumnezeu. Aveam dreptul să procedez așa. Asta pentru că, odată ce Mi s-a dăruit ceva, acel lucru a devenit al Meu și aveam dreptul să Mă ocup de el așa cum credeam de cuviință. Nu mai avea nicio legătură cu persoana care l-a cumpărat inițial. Ocupându-Mă de lucruri în acest fel, deja protejasem simțul mândriei acelei persoane. N-ar fi trebuit să existe obiecții, deoarece această abordare era întru totul adecvată. Mulți frați și surori Mi-au cumpărat lucruri. Nu i-am însărcinat să-Mi cumpere lucruri, cu atât mai puțin să le cer acest lucru. Au dorit să facă asta, ceea ce am apreciat, dar existau multe lucruri pe care nu le puteam accepta, deoarece nu aveam nevoie de ele. Aceasta e o problemă practică. Este adecvat ce am spus? (Da.) A fost adecvat și modul în care M-am ocupat de asta? (Da.) De asemenea, erau câțiva frați și surori care știau că sunt sensibil la frig și că nu mănânc alimente reci, așa că Mi-au cumpărat niște medicamente pentru „răceală la stomac”. Dar nu M-am simțit foarte bine după ce am luat acele medicamente – corpul Meu nu poate suporta astfel de experimente, prin urmare există multe medicamente cu care trebuie să am grijă. Trebuie să înțelegeți acest lucru. Câțiva frați și surori au cumpărat și unele suplimente alimentare, cum ar fi ginseng de munte, ginseng roșu și alte tipuri de tonice. N-am putut să iau nimic din acestea. De ce? Pentru că nu Mi se potriveau. Motivul nu era că priveam cu dispreț ce Mi-au cumpărat frații și surorile sau de unde le-au cumpărat; doar că nu le puteam folosi; nu am putut să le folosesc. Nu toate lucrurile bune se potrivesc la toată lumea. Există multe lucruri bune, dar dacă iei ceva bun și-ți provoacă o reacție adversă sau alergică, atunci nu este bun pentru tine. Așadar, cum ar trebui gestionat acest lucru? Cel mai bine este ca aceia cărora li se potrivește să fie lăsați să-l folosească. În concluzie, dați-Mi voie să vă spun, indiferent cine cheltuie bani ca să-Mi cumpere lucruri, nu uitați aceste cuvinte – nu le cumpărați. Dacă am nevoie de ceva, îți voi spune direct și nu voi fi atât de politicos în această privință. S-a înțeles? Dar când Îmi aduceți aceste lucruri și spun că nu am nevoie de ele sau nu sunt potrivite, nici atunci nu sunt politicos cu voi. Nu este ceva fals sau ipocrit. Tot ce spun este real; totul este adevărat. Vă rog, nu citiți printre rânduri când vorbesc. Când spun că nu am nevoie de ceva înseamnă că nu am nevoie. Când spun că nu-l pot folosi înseamnă că nu-l pot folosi. Orice ați face, nu vă pierdeți timpul gândindu-vă să cumpărați lucruri sau să cheltuiți bani inutil. Să nu crezi că toate lucrurile bune ar trebui să-I fie dăruite lui Dumnezeu – știi măcar dacă am nevoie de ele sau nu? Dacă n-am nevoie de ele, nu le-ai cumpărat în zadar? Dacă ai vrea cu adevărat să-Mi cumperi ceva, dă-Mi voie să-ți spun – nu-Mi cumpăra nimic. Dacă spui că l-ai cumpărat ca să-l împart cu toată lumea, atunci e în regulă, îl pot da mai departe. Când vine vorba de felul în care tratez astfel de lucruri și în care tratez bunurile materiale care decurg din statut și poziție, aceasta este atitudinea Mea. Oare antihriștii le tratează la fel? (Nu.) În primul rând, cu siguranță nu refuză nimic – cu cât mai mult, cu atât mai bine. Indiferent cine le trimite daruri sau care sunt acestea, ei le acceptă. În al doilea rând, extorchează fără îndoială anumite lucruri de la oameni și, în ultimul rând, iau unele lucruri pentru ei. Asta caută și vor; asta le aduce statutul pe care îl urmăresc.

Referitor la esența ticăloasă a antihriștilor, pe baza părtășiei noastre atât de data trecută, cât și de astăzi, puteți face un rezumat într-o singură propoziție, care să expună această esență ticăloasă? Cea mai importantă caracteristică a ticăloșiei antihriștilor este aceasta: ei condamnă tot ce este pozitiv, tot ce este just și în conformitate cu adevărul și tot ce este considerat frumos în rândul omenirii. Ei urăsc și sunt scârbiți de aceste lucruri. În schimb, tot ce este negativ și tot ce este condamnat și privit cu dispreț de oamenii care au conștiință, rațiune și simțul dreptății este tocmai ceea ce-i desfată pe antihriști. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc și le prețuiesc. Există și o altă propoziție care poate rezuma acest lucru: antihriștii urăsc tot ce este pozitiv și vine de la Dumnezeu și urăsc ceea ce iubește El, iubind în schimb tocmai lucrurile pe care Dumnezeu le detestă și le condamnă. Aceasta este ticăloșia antihriștilor. Care este principala caracteristică a acestei ticăloșii? Este că au o preferință specială pentru tot ce este urât și negativ, detestând și dând dovadă de ostilitate față de tot ce este frumos, pozitiv și în conformitate cu adevărul. Aceasta este ticăloșia. Înțelegeți, nu-i așa? Părtășia de astăzi a privit subiectul „ce iubesc antihriștii”. Am dat și câteva exemple, dintre care unele au fost mai tipice decât altele, dar toate pot fi folosite ca dovadă pentru a explica natura-esență ticăloasă a antihriștilor. În continuare, ceea ce trebuie să faceți după aceasta este să contemplați și să aveți părtășie despre lucrurile ticăloase sau pozitive pe care le vedeți și înțelegeți, lucrurile negative pe care le iubesc antihriștii, lucrurile pozitive pe care le urăsc și ce anume puteți înțelege, precum și ce vedeți și experimentați. Antihriștii și oamenii corupți obișnuiți au în comun anumite probleme cu firile și esențele lor și, chiar dacă gravitatea acestor aspecte comune poate fi diferită, esența firilor lor este aceeași. Căile pe care merg și scopurile pe care le urmăresc pot varia și ele, dar dezvăluie multe dintre aceleași firi-esențe corupte. Prin urmare, expunerea diverselor aspecte ale esenței antihriștilor este utilă pentru fiecare persoană coruptă. Dacă pot discerne esența antihriștilor, aleșii lui Dumnezeu se pot asigura că nu vor fi induși în eroare de aceștia, nu li se vor închina și nici nu-i vor urma.

7 august 2019