Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua) Secțiunea a doua
După ce a fost tratată problema antihristului din biserica din Canada, unii și-au spus: „Acești oameni și-au făcut datoria mulți ani și, totuși, pentru că a apărut un antihrist și a provocat tulburări, au fost izolați.” Au un sentiment de criză, spunându-și: „Este prima dată când Îl văd pe Dumnezeu enervându-Se și blestemându-i pe oameni. Nici măcar asociații, complicii și adepții antihristului nu au fost scutiți. Dumnezeu chiar nu ține cont de sentimentele nimănui! În mod obișnuit, se spune adesea că Dumnezeu îl iubește pe om și Îi este milă de el, dar mânia Lui este cu adevărat de nesuportat de data aceasta!” Încep să se simtă neliniștiți în inimile lor. Spuneți-Mi, este corect ca oamenii să gândească așa? (Nu.) De ce nu? Cum ar trebui să abordeze ei această problemă? De câți ani ascultați predici? Nu au trecut cel puțin 5 ani? Și n-ar trebui să putem ajunge la un consens în multe privințe, în special în anumite chestiuni în care principiile sunt relativ clare? (Ba da.) Ce înseamnă „consens”? Înseamnă un fel de înțelegere tacită. Fac ceva fără să vă spun motivul, iar voi știți foarte bine de ce, sunteți capabili să-l înțelegeți, să-l acceptați și să-l pricepeți dintr-o perspectivă pozitivă – asta înseamnă să aveți o înțelegere tacită. Cum apare această înțelegere tacită? Să spunem că ați ascultat multe predici, ați atins un anumit nivel de înțelegere a adevărului și am ajuns să ne cunoaștem mai bine. V-am explicat multe lucruri și v-am spus opiniile, ideile, principiile Mele de acțiune, precum și lucrurile pe care trebuie să le înțelegeți și să le faceți. V-am spus toate aceste lucruri și care sunt opiniile Mele, iar voi Mi-ați acceptat apoi opiniile și ați abordat lucrurile, datoria voastră, credința, viața și pe alți oameni în conformitate cu opiniile Mele. Oare înțelegerea tacită dintre noi n-ar crește în permanență atunci? (Ba da.) Așadar, am ajuns la acest tip de înțelegere tacită cu privire la tratarea bisericii canadiene? Dacă n-aș explica problema așa cum o fac, la ce s-ar rezuma înțelegerea noastră tacită? „Să-i pedepsești aspru pe oameni ca să le dai altora un exemplu” și „să faci din ei un avertisment pentru alții” – aceasta este înțelegerea noastră tacită? (Nu.) Acești oameni ascultă predici de mulți ani, deci cum a putut această acțiune a Mea să provoace un astfel de răspuns din partea lor? Spuneți-Mi, cum M-am simțit când i-am auzit exprimând astfel de opinii? Faptul că oamenii pot spune astfel de lucruri M-a făcut să simt cât de tragică este situația! Te întreb pe tine, ar fi trebuit să Mă simt așa? (Da.) De ce spui asta? Pentru că acest tip de afirmație, acest tip de perspectivă, acest tip de înțelegere și acest tip de pricepere n-ar fi trebuit să existe sau să apară. Acum au apărut și Mi-au depășit așteptările. Sunt atât de departe de evaluarea și de așteptările Mele încât Mă simt rușinat de această chestiune! Cineva va spune: „Este atât de grav? Oare nu faci din țânțar armăsar?” Dați-Mi voie să vă spun, nu este mare lucru, dar nici nu este o problemă minoră. De când începi să crezi în Dumnezeu, când recunoști că Dumnezeu este Dumnezeul tău și Domnul tău, când vrei să mănânci și să bei cuvintele Sale, să-L urmezi, să-I accepți orchestrările și rânduielile și să te supui la tot ce-ți cere Dumnezeu, din acea zi, ai stabilit o relație cu Dumnezeu. Odată ce ai stabilit această relație, între tine și Dumnezeu există o problemă esențială. Ce problemă este aceasta? Este că, dacă nu poți accepta lucrurile pe care le face Dumnezeu și modurile în care Se comportă El, dacă nu poți înțelege aceste lucruri și nu poți lua inițiativa de a căuta și a le înțelege, atunci relația ta cu Dumnezeu va fi într-o stare de criză în fiecare moment. Și ce înseamnă această stare de criză? Indiferent câte dintre cuvintele lui Dumnezeu mănânci și bei, indiferent cum plănuiești să te supui Lui, atât timp cât această stare de criză este prezentă chiar și o zi, dorința ta de a-L urma pe Dumnezeu și de a accepta mântuirea Lui poate fi distrusă, poate deveni imposibilă și poate deveni doar o fantezie. De ce spun asta? Atât timp cât relația ta cu Dumnezeu nu este una normală și atât timp cât există această stare de criză, vei fi capabil să menții o relație normală cu Dumnezeu? Atunci ce fel de relație vei avea cu Dumnezeu? Va fi o relație de compatibilitate? Va fi o relație de familie sau o relație între colegi? Ce fel de relație va fi mai exact? Atât timp cât relația ta cu Dumnezeu este într-o stare de criză, vei fi capabil în orice moment și în orice loc să judeci și să înțelegi greșit faptele și comportamentul lui Dumnezeu și vei fi capabil chiar să te opui și să refuzi să accepți lucrurile pe care le face Dumnezeu. Nu ai fi atunci în pericol? Cum apare acest pericol? Apare fiindcă nu-L cunoști pe Dumnezeu. Nu vom vorbi din perspectiva pozitivă, ci din cea negativă. De exemplu, Îl vezi mereu pe Dumnezeu într-un anumit fel și crezi că El este un rege pe pământ, o oficialitate extrem de importantă, o persoană supremă care deține puterea pe pământ. În imaginația ta, crezi mereu că Dumnezeu este cineva care are acest tip de poziție și, prin urmare, pe această bază, ce perspectivă vei avea asupra lucrurilor pe care le face și le spune Dumnezeu? Dați-Mi voie să vă dau câteva exemple și apoi ați putea înțelege la ce perspectivă Mă refer. Există această zicală în lume: „A fi apropiat de un rege este la fel de periculos ca a te culca lângă un tigru.” Există așadar oameni care aplică această zicală relației lor cu Dumnezeu? (Da.) Există astfel de oameni și mulți adoptă această perspectivă despre Dumnezeu. Există și zicala pe care am menționat-o mai devreme: „Să faci din oameni un avertisment pentru alții.” Nu-L transformă și pe Dumnezeu într-un rege pe pământ sau cineva cu influență și statut? (Ba da.) Ei au această înțelegere despre Dumnezeu, deoarece au această opinie despre El și, întrucât au acest tip de relație cu El, întrucât Îl privesc în acest fel, întrucât Îi înțeleg astfel identitatea și statutul, Îl consideră pe Dumnezeu la fel ca pe cineva cu statut în lume – este ceva firesc. Mai există și următoarea zicală: „Cum poate cineva să tolereze când îi este invadată sfera de influență?” Acesta este un mod de a-i descrie pe regii din lume și pe oamenii cu statut și influență. Poate că unii dintre voi cunoașteți sau v-ați asociat în trecut cu astfel de oameni și poate că Îi aplicați această zicală și lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu face sau spune ceva, poți asocia acele zicale cu El și Îl poți privi în acest fel. Dacă Îl privești pe Dumnezeu în acest fel și ai acea perspectivă asupra Lui, cum anume va fi relația ta cu Dumnezeu? Va fi una de opoziție. Indiferent cât de mult îl admiri și te temi de dumnezeul din mintea ta, indiferent cât de ascultător poți fi și cât de mult te poți preda în fața lui și indiferent care este atitudinea ta față de el, relația ta cu Dumnezeu va fi tot una de opoziție. Poate credeți că, vorbind astfel, cuvintele Mele sună puțin abstract, dar dacă reflectați cu atenție la ele, nu vedeți atunci că așa stau lucrurile? După ce am tratat problema antihristului din biserica din Canada, nu v-am explicat lucrurile cu atenție și în detaliu și nu v-am spus motivele pentru care i-am tratat pe acei oameni și foarte mulți au devenit îngrijorați în privința perspectivelor și a destinului lor. De unde a venit această îngrijorare? A venit de la înțelegerea greșită a lui Dumnezeu și de la necunoașterea Lui de către oameni – aceasta a fost cauza principală! Dacă înțelegerea lui Dumnezeu de către voi este conformă cu esența Sa – de exemplu, dacă înțelegerea dreptății, autorității și înțelepciunii lui Dumnezeu de către tine este în concordanță cu adevărul – atunci, indiferent ce face Dumnezeu, chiar dacă nu înțelegi motivele și nu înțelegi intențiile Sale, Îl vei înțelege greșit pe Dumnezeu? Nu, categoric nu. După ce am tratat problema bisericii canadiene, unii au spus: „Acest lucru a fost menit să facă din ei un avertisment și să ne sperie.” Care este problema lor? Sunt spusele lor în concordanță cu adevărul? Dau ele dovadă de o înțelegere corectă? (Nu.) De ce nu? Permiteți-Mi să vă spun ceva extrem de simplu: înțelegerea lor era în contradicție cu situația adevărată, faptele nu erau așa și au înțeles greșit. Nu am spus un lucru simplu? (Ba da.) Atunci de ce depuneți un efort atât de solicitant pentru a explica această problemă? Nu M-am gândit niciodată la asta și n-am vrut niciodată să sperii pe nimeni. Cei mai mulți oameni și-au sporit continuu eficiența în datoria lor de-a lungul anilor, deci își îndeplinesc acum datoria la standarde? Nu, nu și-o îndeplinesc, însă acești oameni sunt pe cale să întrunească standardele în datoria lor și, dacă există probleme minore, le trec cu vederea. În acest timp, unii oameni pot provoca tulburări, unii pot trage de timp sau pot să apară unele probleme minore în rândul anumitor indivizi, dar, în ansamblu, sunt destul de buni. Există însă un lucru pe care n-ar trebui să-l uitați: ați venit să vă faceți datoria. Indiferent cât de mult lucrați, cât de mult suferiți sau cât de mult sunteți emondați, ar trebui să-I mulțumiți lui Dumnezeu. El v-a dat această șansă ca să puteți experimenta tot soiul de situații diferite și să ajungeți să aveți tot felul de experiențe și descoperiri personale. Acesta este un lucru bun și totul este realizat astfel încât să puteți înțelege adevărul. Așadar, de ce sunteți îngrijorați? De cine vă feriți? Nu este nevoie să fiți așa. Doar urmărește adevărul în mod normal, găsește-ți locul corect și fă-ți bine datoria și lucrarea care îți revine și este suficient. Nu vi se cere mult.
Din momentul în care acel antihrist a apărut în biserica din Canada și a început să provoace tulburări, până când acei oameni au ajuns în stadiul în care sunt azi, cât timp i-am suportat? Nu eram total neștiutor în legătură cu ce se întâmplă cu ei, am suportat situația mult timp. Cât am suportat? Mult timp, nu au fost capabili să producă lucrări finalizate, nu au făcut progrese în lucrarea lor și niciunul dintre ei nu s-a ocupat de treburile lor cuvenite; au fost cu toții arbitrari și neglijenți, desfrânați și nestăpâniți și ar fi trebuit să fie tratați cu mult timp în urmă. Dacă și voi sunteți în stare să fiți arbitrari, neglijenți și să nu vă ocupați de treburile voastre cuvenite, nu așteptați să vă tratez Eu. În schimb, luați inițiativa și plecați; ar fi mai demn. Ați proceda corect făcând asta? Nu, n-ați proceda corect nici făcând asta. Nu vă gândiți mereu la plecare, trebuie să vă formați rădăcini aici cu hotărâre și să vă faceți bine datoria. Indiferent dacă vă puteți face datoria bine sau nu, cel puțin implicați-vă din toată inima și asigurați-vă că v-ați îndeplinit toate sarcinile în cele din urmă. Nu fiți dezertori. Unii spun: „Calibrul meu este slab, nu sunt foarte educat și nu am niciun talent. Personalitatea mea are defecte și întâmpin mereu dificultăți în datoria mea. Ce mă fac dacă nu-mi pot îndeplini bine datoria și sunt înlocuit?” De ce îți este frică? Poate această lucrare să fie îndeplinită numai de tine? Doar ți-ai asumat un rol, nu ți se cere să-ți asumi totul. Asumă-ți doar lucrurile pe care se cuvine să le faci, este suficient. Nu-ți vei fi îndeplinit atunci responsabilitățile? Este atât de simplu; de ce ești mereu atât de prudent? Te temi că frunzele care cad te vor lovi în cap și ți-l vor crăpa și te gândești înainte de toate la planurile tale de urgență – nu este inutil? Ce înseamnă „inutil”? Înseamnă că nu încerci să faci progrese, nu ești dispus să dai totul, vrei mereu să obții lucruri gratuite și să te bucuri de lucruri bune – astfel de oameni sunt gunoaie. Unii oameni sunt prea înguști la minte. Cum putem descrie astfel de oameni? (Sunt extrem de meschini.) Un om extrem de meschin este un om abject și orice om abject poate evalua caracterul unui gentleman după propriile standarde abjecte și îi poate considera pe ceilalți la fel de egoiști și demni de dispreț ca el. Acești oameni nu sunt buni de nimic și, chiar dacă au credință în Dumnezeu, nu le va fi ușor să accepte adevărul. Care este cauza pentru care o persoană are prea puțină credință? Cauza este că nu înțelege adevărul. Dacă înțelegi prea puține adevăruri și înțelegerea acestora de către tine este superficială și, în consecință, nu poți înțelege fiecare lucrare pe care o întreprinde Dumnezeu, tot ceea ce face El și fiecare cerință pe care o are Dumnezeu de la tine, dacă nu poți atinge această înțelegere, atunci tot soiul de suspiciuni, închipuiri, înțelegeri greșite și noțiuni cu privire la Dumnezeu vor apărea înlăuntrul tău. Dacă inima ta este plină doar cu aceste lucruri, poți avea credință adevărată în Dumnezeu? Nu aveți credință adevărată în Dumnezeu și de aceea sunteți mereu neliniștiți și vă faceți griji, deoarece nu știți când ați putea fi înlocuiți. Vă temeți și vă spuneți în sinea voastră: „Dumnezeu ar putea veni oricând aici pentru a face o inspecție.” Relaxați-vă. Atât timp cât faceți bine lucrarea pe care v-o încredințează casa lui Dumnezeu, chiar dacă aveți câteva neajunsuri în căutarea adevărului și intrarea în viață, voi trece cu vederea. Cât despre modul în care decurge participarea voastră la adunări, ascultarea predicilor, viața voastră bisericească și mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu, nu voi monitoriza aceste lucruri și nu vă voi deranja în ceea ce privește lucrarea voastră. De ce nu vă voi deranja? Există mai multe motive. În primul rând, sunteți mai familiarizați decât Mine cu diversele aptitudini profesionale. Pe parcursul lucrării din ultimii ani, ar fi trebuit să vă îmbunătățiți experiența sau aptitudinile profesionale și să stabiliți un program pentru lucrarea voastră. Ar fi trebuit să rezumați câteva reguli și regulamente fie în scris, fie verbal. Nu știu ce mod de lucru utilizați și nu vreau să vă deranjez planurile și metodele de lucru. Puteți să vă urmați propriile stiluri, modele sau reguli și regulamente și să faceți lucrarea în orice mod care este ușor și convenabil, care îi face pe toți să se simtă liberi și eliberați și care conduce la un nivel înalt de eficiență. Cu alte cuvinte, vă dau libertate deplină în lucrarea voastră. Deși vizitez uneori bisericile, stau deoparte, așa încât să nu Mă vedeți – fac tot posibilul să vă simțiți liberi și eliberați. De ce procedez așa? Niciunul dintre voi nu este foarte familiarizat cu aptitudinile profesionale; trebuie să vă găsiți treptat drumul în cadrul procesului de învățare. Fie că deprind aptitudini profesionale sau intră în adevăr, toți oamenii au propriul ritm de progres și nivel de eficiență. Nu poți împinge oamenii să facă lucruri care le depășesc abilitățile. Oamenii trebuie să treacă printr-un proces, să experimenteze eșecuri, obstacole sau să tragă unele învățăminte din greșelile lor și apoi să rezume gradual o cale de urmat și să stăpânească anumite principii în toate domeniile. Apoi vor face progrese. Voi aveți stilurile și metodele voastre de lucru – nu ar fi adecvat să vă deranjez în aceste privințe. De aceea particip foarte rar la discuțiile referitoare la aceste chestiuni legate de lucrarea voastră. Acesta este motivul care se referă la voi. Există și un motiv principal care se referă la Mine. Voi fi sincer cu voi, ceea ce sunteți capabili să vedeți și să gândiți, fie în legătură cu aptitudinile profesionale, fie cu arta sau, chiar mai mult, în legătură cu adevărul, totul Mi se pare foarte superficial. Ați fi în stare să suportați dacă aș încerca să vă forțez să faceți progrese mai rapid? Nu, n-ați fi. Dacă aș acționa în rândul vostru așa cum Mi-aș dori, cerințele Mele de la voi v-ar depăși actualul nivel real al aptitudinilor profesionale și statura voastră reală în ceea ce privește intrarea în viață. Nu vreau să fac asta, deoarece ar fi foarte obositor pentru Mine și foarte solicitant pentru voi. Am ajunge cu toții într-o situație ciudată și n-ar fi bine; nu este ceea ce vreau să văd. Acestea sunt gândurile Mele despre această chestiune și așa stau lucrurile. Din două motive (unul care se referă la voi și unul constând în faptul că am propriile gânduri despre această chestiune), am tratat lucrurile în acest mod. Tratarea lucrurilor în acest mod este potrivită pentru creșterea voastră treptată. În ceea ce privește intrarea în viață, aveți cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu, există tot felul de adunări și predici și există și conducători și lucrători care vă udă și vă sprijină; sunt atât de multe lucruri din care puteți mânca, bea și primi aprovizionare. Un alt aspect este că procesul de creștere a vieții oamenilor seamănă cu plantarea unei semințe în pământ, cu udarea și fertilizarea ei, încolțind apoi și crescând treptat, până când dă în sfârșit roade. Este un proces foarte lent. Desigur, procesul lent prin care treceți poate fi chiar mai lent decât creșterea unei semințe de la germinare și până la rodire. De ce? Sunt multe motive practice și obiective înlăuntrul oamenilor. Unul este că oamenii au firi corupte, dar nu vom vorbi despre asta. Alt motiv este că oamenii sunt inerți și devin adesea negativi. Sunt leneși, amorțiți și lenți când vine vorba de adevăr și de lucrurile pozitive. În plus, nu iubesc lucrurile pozitive. Prin urmare, când încearcă să intre în adevăr și să dobândească intrarea în viață, oamenii se confruntă cu o luptă dificilă și înoată contra curentului. Pentru oameni, să se lase duși de val, să profite, să urmărească lumea seculară și să urmeze tendințele înseamnă să plutească în derivă, ceea ce este ușor și, dintr-o perspectivă subiectivă, chiar vor să se poarte așa. În schimb, să urmărească adevărul, să facă ceea ce este just și să fie oameni cu simțul dreptății care își pot îndeplini sarcinile cuvenite este foarte solicitant pentru ei. Trebuie să se răzvrătească împotriva dorințelor lor subiective, a sentimentelor și noțiunilor proprii și, de asemenea, trebuie să se răzvrătească împotriva lenei lor și a altor astfel de lucruri adverse și negative. Când au de-a face cu oameni, cu parteneri de lucru sau cu medii care nu sunt așa cum și-au imaginat sau chiar când aud lucruri supărătoare sau neplăcute, trebuie să se bazeze pe rugăciune pentru a depăși situația și, astfel, întâmpină o împotrivire uriașă pe calea urmăririi adevărului din credința lor în Dumnezeu. Dacă sunt excepțional de hotărâți și urmăresc adevărul cu o energie incredibilă, vor vedea câteva progrese după un an sau doi de experiență. În caz contrar, dacă acționează după bunul plac și doar lasă lucrurile să-și urmeze cursul firesc, vor progresa foarte lent. Poate că după ceva timp se vor confrunta cu un eveniment special, care are o semnificație extraordinară pentru ei și vor învăța o lecție, vor fi emondați, vor suferi enorm în ungherele inimii lor și vor fi foarte afectați și doar după aceea vor putea să se schimbe puțin în bine în ceea ce privește intrarea lor în viață. Le poate permite această schimbare în bine să facă progrese? Nu, nu poate. Progresul lor depinde de modul în care caută adevărul în această perioadă. Dacă sunt oameni care pot doar să-și caute scuze, care se complac în confortul trupesc și nu iubesc în realitate adevărul, tot ce vor obține din acest eveniment nu va fi nimic mai mult decât o lecție superficială și nu vor dobândi înțelegerea adevărului. În funcție de acest ritm lent al progresului în viață pe care îl faceți, păstrez această distanță în asocierea Mea cu voi și adopt această metodă. Credeți că este adecvat? (Da.) Este foarte benefic pentru voi; cel puțin sunteți relaxați. Nu vă voi da nicio povară în plus de purtat, urmărindu-vă și stând cu ochii pe voi toată ziua, nelăsându-vă să vă relaxați pe parcursul celor 24 de ore ale zilei, făcându-vă să lucrați asiduu și neobosit. Nu voi plănui să fac asta, ci voi lăsa lucrurile să-și urmeze cursul firesc în privința voastră. Înseamnă acest lucru că vă puteți complace în îngăduință față de propria persoană? (Nu.) Așadar, cum pot face cu încredere această alegere de a nu vă supraveghea? Deoarece există scrutarea din partea Duhului Sfânt. Mai mult, dacă cineva urmărește adevărul, dacă are această nevoie și este dispus să urmărească adevărul în ungherele inimii sale, chiar dacă nu-l supraveghezi, va continua să urmărească adevărul – este o persoană cumsecade, care se ocupă de treburile sale cuvenite. Dacă nu este o persoană cumsecade, nu va avea niciun rost nici dacă o supraveghezi. Când o supraveghezi, aceasta doar se poartă într-un anumit fel la suprafață, ca să te trateze superficial, iar atunci când nu o supraveghezi o clipă, se comportă ca în mod normal și revine la vechile obiceiuri. Urmărirea adevărului nu este ceva ce oamenii pot monitoriza. Este ceva ce Eu înțeleg în profunzime și de aceea adopt această metodă de asociere și interacțiune cu voi. Este pe deplin adecvat să procedez astfel.
Nu a fost explicată acum clar problema bisericii canadiene? Și ați înțeles câteva adevăruri din aceasta? Dacă veți întâmpina din nou o astfel de problemă în viitor, tot veți spune că este o situație de pedepsire aspră a oamenilor pentru a le da altora un exemplu și pentru a face din ei un avertisment pentru alții? Înainte să se întâmple acest lucru, ai simțit că nimeni nu-ți poate distruge relația cu Dumnezeu și că ești deja compatibil cu El. Când te-ai confruntat însă cu această problemă, puțina statură pe care o ai a fost dezvăluită. Ce statură? Ai crezut că poți să porți poveri grele și să suferi, că hotărârea și credința ta sunt mai mari decât înainte și că vei fi în curând desăvârșit; aceasta a fost percepția greșită pe care ai nutrit-o în inima ta. Și acum ce crezi? Gândirea ta a fost puțin prematură! Uită-te la Mine: așa arăt pe dinafară, pot fi atins și văzut – poate fi considerată personalitatea Mea deschisă și clară? Judecând după personalitatea Mea, nu sunt cineva care acționează fără știrea voastră când se ivește o problemă și nu vă spune nimic, luând măsuri în secret și apoi punându-vă să ghiciți care sunt intențiile Mele. Nu sunt genul acela de persoană. Indiferent ce problemă se ivește, v-o explic întotdeauna clar și, cu toate acestea, încă sunteți în stare să sintetizați un asemenea set de teorii și să spuneți: „Aceasta e înțelegerea mea supremă despre Dumnezeu.” Ce părere aveți despre această înțelegere? Ați învățat o lecție acum, nu-i așa? Oare nu se poate spune că acesta a fost cel mai mare eșec al vostru în privința înțelegerii lui Dumnezeu? Puteți auzi cuvintele pe care le rostesc și vedea înfățișarea Mea, iar Eu sunt o persoană în carne și oase care poate fi atinsă și văzută. Am urmat acest curs de acțiune și niciunul dintre voi nu a fost în stare să-l pătrundă și nu am reușit să ajungem la un consens – nu am avut nici măcar această brumă de înțelegere tacită. Ești atât de departe de Dumnezeu! Ești încă departe de a-L înțelege pe Dumnezeu! Acestea sunt cuvinte adevărate; aceasta este situația adevărată. Doar pentru că îți poți face puțin datoria, crezi în Dumnezeu de mulți ani și poți vorbi despre unele doctrine, să nu crezi că Îl înțelegi pe Dumnezeu. Dă-Mi voie să-ți spun, gândirea ta este prematură! Să nu crezi că știi cu adevărat unul sau două lucruri. De fapt, ești încă departe de a-L înțelege pe Dumnezeu; n-ai atins nici măcar marginile acestei înțelegeri. Oamenii pot fi dezvăluiți prin orice problemă, iar unii au fost dezvăluiți prin această problemă a tratării bisericii canadiene. Oamenii trebuie să crească în permanență și să ajungă în permanență să se înțeleagă pe ei înșiși și pe Dumnezeu prin aceste diferite situații și evenimente, pentru a afla despre faptele și firea lui Dumnezeu, pentru a-și înțelege răzvrătirea, a înțelege exact care este relația lor cu Dumnezeu și a vedea clar la ce nivel de înțelegere și cunoaștere a adevărului și de înțelegere a lui Dumnezeu sunt mai exact. Prin aceste chestiuni, se vor măsura statura ta adevărată și starea ta adevărată. Ați învățat o lecție de data aceasta? Străduiți-vă să nu aveți acest tip de înțelegere data viitoare. Este atât de dureros, este cu totul incredibil! Credeți că a meritat să alocăm atât de mult timp pentru a explica această chestiune? N-ar fi trebuit să fie necesar. De ce spun că n-ar fi trebuit să fie necesar? Conform cuvintelor și doctrinelor pe care le-ați priceput, ar fi trebuit să fiți capabili să depășiți obstacolul acestei chestiuni; contemplând-o voi înșivă și având cu toții părtășie despre ea împreună, ar fi trebuit să fiți capabili să o înțelegeți într-un mod relativ pur, fără ca înțelegerea voastră să devină extremă. Dar, din câte se vede, au apărut înțelegeri extreme și a devenit necesar să am părtășie despre anumite detalii. Nu s-au luminat acum inimile voastre după ce ați ascultat această părtășie? N-ar mai trebui să aveți acum alte idei despre această chestiune, nu-i așa? În concluzie, considerați că modul în care i-am tratat pe acei oameni este excesiv? (Nu.) Să încheiem aici discuția despre această chestiune și voi începe să am părtășie despre subiectul principal.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!