Punctul opt: Raportați și căutați cu promptitudine cum să remediați confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare (Partea a doua)

Data trecută, am avut părtășie despre punctul opt din responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor: „Raportați și căutați cu promptitudine cum să remediați confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare.” Cu toate că punctul opt are un singur rând și, practic, le cere un singur lucru conducătorilor și lucrătorilor în ceea ce privește responsabilitățile lor, ceea ce este foarte simplu, am dedicat o adunare pentru a avea părtășie despre acest subiect. Despre ce aspecte ale acestui subiect am discutat în mod specific data trecută? Care sunt principalele responsabilități ale conducătorilor și lucrătorilor pe care le abordează? (Faptul că ar trebui să se întrunească și să aibă părtășie atunci când întâmpină confuzii și dificultăți și să caute cu promptitudine cum să le remedieze și să le raporteze Celui de mai sus dacă nu reușesc să se lămurească în privința lor prin părtășie.) Principalele responsabilități ale conducătorilor și lucrătorilor pe care le abordează acest punct sunt acelea de a participa la lucrare și de a se dedica diverselor elemente ale lucrării reale, astfel încât să poată descoperi diverse probleme care sunt întâlnite în aceasta și să le rezolve în timp util. Dacă au fost încercate diverse metode, dar problemele tot nu pot fi rezolvate în întregime, ele existând încă și devenind confuzii și dificultăți, atunci conducătorii și lucrătorii nu ar trebui să lase aceste confuzii și dificultăți să se acumuleze sau să le dea laoparte și să le ignore, ci trebuie în schimb să se gândească prompt la o modalitate de a le remedia. Cel mai bun mod de a le remedia este, desigur, să căutăm și să avem părtășie cu frații și surorile, precum și cu lucrătorii și conducătorii de la diferite niveluri pentru a ajunge la rezolvarea acestor probleme. Dacă problemele nu pot fi rezolvate, atunci conducătorii și lucrătorii nu ar trebui să încerce să facă problemele majore să pară mici și apoi să facă aceste probleme mici să pară controlabile sau pur și simplu să le dea laoparte și să le ignore, ci trebuie în schimb să le raporteze prompt Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus, astfel încât acestea să poată fi rezolvate. În acest fel, lucrarea va progresa fără probleme, fără dificultăți și fără obstacole.

Conducătorii și lucrătorii ar trebui să raporteze și să remedieze cu promptitudine confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare

I. Definiția termenului „prompt”

Punctul opt al responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor menționează raportarea promptă a confuziilor și dificultăților întâmpinate în lucrare – acest lucru este foarte important. Dacă o problemă este descoperită astăzi, dar rezolvarea acesteia este amânată opt sau zece zile, sau chiar șase luni sau un an, atunci poate fi numit acest lucru „prompt”? (Nu, nu poate.) Așadar, ce înseamnă „prompt”? (Înseamnă rezolvarea problemei imediat, de îndată și instantaneu.) Nu este puțin cam stringent acest lucru? Dacă folosim vocabularul referitor la timp pentru a-l explica, rezolvarea problemei imediat, de îndată și chiar acum este ceea ce înseamnă „prompt”, dar dacă ne uităm la sensul literal al acestor cuvinte, acest lucru nu este ușor de realizat pentru oameni și nu este realist. Prin urmare, cum ar trebui să definim cuvântul „prompt” pentru a face acest lucru cu exactitate? Dacă problema nu este una gravă, dar reprezintă totuși un obstacol pentru lucrare, și dacă poate fi rezolvată în câteva ore, atunci ar trebui rezolvată în câteva ore – poate fi considerat acest lucru prompt? (Da.) Să presupunem că problema este puțin complicată și dificilă și poate fi rezolvată în două sau trei zile, dar oamenii fac un efort pentru a căuta adevărul, caută mai multe informații și se străduiesc să o rezolve într-o singură zi – nu ar fi acesta un lucru mai benefic pentru lucrare? Să spunem că există o problemă care nu poate fi deslușită chiar acum și care necesită investigare și cercetare, ceea ce necesită ceva timp. Această problemă specială va necesita cel mult trei zile pentru a fi rezolvată. Dacă durează mai mult de trei zile, atunci va apărea suspiciunea că rezolvarea ei este întârziată în mod intenționat și înseamnă că se face risipă de timp. Prin urmare, problema ar trebui raportată, cercetată și rezolvată într-un interval de trei zile. Aceasta este ceea ce înseamnă „prompt”. Dacă rezolvarea problemei necesită comunicare și investigații la fiecare nivel, precum și colectarea de informații nivel cu nivel și așa mai departe – dacă diversele metode de lucru sunt foarte complexe – tot nu ar trebui să se lungească o lună. Să spunem că problema poate fi rezolvată într-o săptămână în cazul în care conducătorii și lucrătorii se grăbesc, lucrează mai repede și selectează și folosesc câteva persoane potrivite; atunci, în această situație, „prompt” înseamnă limitarea rezolvării problemei la o săptămână. Dacă rezolvarea problemei ia mai mult de o săptămână este nepotrivit – nu este prompt. Acesta este termenul limită pentru gestionarea unor astfel de chestiuni relativ complexe. Pe ce se bazează acest interval de timp? Este stabilit în funcție de amploarea problemei și de nivelul de dificultate al acesteia. Cu toate acestea, majoritatea lucrurilor, cum ar fi problemele legate de competențele profesionale sau problemele legate de faptul că principiile nu le sunt clare oamenilor, pot fi rezolvate cu câteva fraze – la cât timp ar trebui limitată rezolvarea acestor probleme pentru a putea fi considerată „promptă”? Dacă definim termenul „prompt” pe baza amplorii unei probleme și a nivelului său de dificultate, atunci majoritatea problemelor pot fi rezolvate în mai puțin de o jumătate de zi, iar pentru o mică parte dintre acestea este necesară cel mult o săptămână; dacă apare o nouă problemă, atunci aceasta este o altă chestiune. Prin urmare, dacă definim termenul „prompt” ca fiind imediat, de îndată și chiar acum, atunci, judecând după sensul literal al acestor cuvinte, aceasta pare a fi o cerință stringentă la adresa oamenilor, dar dacă ne uităm la termenul limită, majoritatea problemelor pot fi rezolvate în jumătate de zi sau cel mult într-o zi, dacă oamenii raportează și caută cu promptitudine cum să le rezolve. Poate fi acest lucru considerat dificil din punct de vedere al timpului? (Nu.) Și, din moment ce nu este dificil din punct de vedere al timpului, ar trebui să fie o cerință ușor de îndeplinit pentru conducători și lucrători să raporteze și să caute cu promptitudine cum să remedieze confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare, iar aceste confuzii și dificultăți nu ar trebui să fie prezente și nerezolvate în mod continuu și, cu atât mai puțin, să fie lăsate să se acumuleze pe termen lung în lucrare. Acum ar trebui să cunoașteți cu toții conceptul temporal de „prompt” – aceasta este problema modului în care trebuie să evalueze conducătorii și lucrătorii termenele atunci când gestionează confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare. Pe scurt, cea mai exactă definiție a termenului „prompt” este aceea de a acționa cât mai repede posibil – cu alte cuvinte, dacă o problemă poate fi raportată, cercetată și rezolvată într-o jumătate de zi, așa ar trebui să fie, iar dacă poate fi rezolvată într-o zi, așa ar trebui să fie – și de a ne strădui să nu provocăm întârzieri și să nu permitem ca lucrarea să fie afectată. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor. Atunci când sunt întâlnite și descoperite probleme în cadrul lucrării, conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă părtășie despre ele și să le rezolve cu promptitudine. Dacă nu le pot rezolva, atunci ar trebui să le raporteze și să caute cum să le rezolve la Cel de mai sus cât mai repede posibil, în loc să le dea laoparte, să le ignore și să nu le ia în serios. Atunci când apar probleme, conducătorii și lucrătorii ar trebui să le rezolve cu promptitudine, în loc să tragă de timp, să aștepte sau să se bazeze pe alții – conducătorii și lucrătorii nu ar trebui să prezinte aceste manifestări.

II. Consecințele nerezolvării prompte a problemelor

Principiul fundamental pentru rezolvarea problemelor este că aceasta trebuie să fie făcută cu promptitudine. De ce trebuie să fie făcută cu promptitudine? Dacă apar multe probleme care apoi nu pot fi rezolvate cu promptitudine, pe de o parte, oamenii vor rămâne blocați într-o stare de confuzie și nu vor ști cum să acționeze, iar pe de altă parte, dacă oamenii continuă să meargă înainte pe baza unei metode incorecte, iar mai târziu trebuie să refacă și să corecteze lucrarea pe care au făcut-o, care vor fi consecințele? Multă forță de muncă, multe resurse financiare și materiale vor fi irosite și consumate – aceasta este o pierdere. Dacă apar probleme în lucrare, iar conducătorii și lucrătorii sunt orbi și incapabili să le descopere și să le rezolve cu promptitudine, mulți oameni vor continua să lucreze pe baza unei metode incorecte. Când oamenii vor descoperi aceste probleme și vor dori să le rezolve și să le remedieze, acestea vor fi cauzat deja pierderi lucrării bisericii. Atunci, nu cumva vor fi fost irosite toate acele resurse financiare și materiale și toată acea forță de muncă? Există o legătură între aceste pierderi provocate și faptul că lucrătorii și conducătorii nu rezolvă prompt problemele? (Da.) În cazul în care conducătorii și lucrătorii pot să urmărească, să supravegheze, să inspecteze și să ofere instrucțiuni cu privire la lucrare, atunci ei vor fi pe deplin capabili să descopere și să rezolve cu promptitudine problemele. În cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt superficiali și nu urmăresc, nu supraveghează, nu inspectează și nu oferă instrucțiuni cu privire la lucrare, dacă sunt foarte pasivi în această privință și așteaptă să existe atât de multe probleme, încât acestea scapă complet de sub control înainte ca ei să se gândească să le rezolve, să le raporteze Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus, atunci și-au îndeplinit conducătorii și lucrătorii de acest fel responsabilitățile? (Nu.) Aceasta este o gravă neglijare a responsabilității; nu numai că asemenea conducători și lucrători nu au rezolvat problemele, dar au cauzat, în schimb, pierderi pentru forța de muncă și pentru resursele materiale ale casei lui Dumnezeu, și au creat, totodată, un obstacol imens în calea lucrării bisericii. Pentru că lucrătorii și conducătorii își abandonează responsabilitatea, sunt neglijenți, sunt amorțiți și netoți și pentru că nu sunt capabili să descopere și să rezolve cu promptitudine multe probleme care apar în lucrare și nici măcar nu pot să le raporteze prompt Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus, multe sarcini trebuie refăcute și, după ce au fost refăcute, apar și mai multe probleme din cauza incapacității de a găsi principiile. Pe măsură ce lucrurile continuă în acest fel, data de finalizare a lucrării este mult amânată, iar o lucrare care ar fi trebuit să dureze o lună este terminată în trei luni, iar o sarcină care ar fi trebuit să dureze trei luni este terminată în opt sau nouă luni – acest lucru are legătură directă cu faptul că lucrătorii și conducătorii nu fac lucrare reală. Întrucât conducătorii și lucrătorii nu își asumă responsabilitatea pentru lucrarea lor – adică nu sunt capabili să găsească și să corecteze prompt problemele atunci când acestea apar – diverse aspecte ale lucrării continuă să nu obțină rezultate și rămân într-o stare de paralizie. Și cine este direct răspunzător pentru această problemă? (Conducătorii și lucrătorii.) Prin urmare, este foarte important ca lucrătorii și conducătorii să facă lucrare reală și, de asemenea, este foarte important ca ei să descopere probleme în timp ce fac lucrare reală. Uneori, conducătorii și lucrătorii descoperă probleme, însă nu știu cum să le rezolve și totuși sunt capabili să le raporteze prompt Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus pentru a le rezolva, ceea ce este și mai important. Mulți conducători și lucrători se gândesc: „Avem propriile noastre metode de lucru. Cel de mai sus trebuie doar să ne spună principiile și vom face noi înșine lucrarea reală rămasă. Dacă întâmpinăm vreo dificultate, este suficient să avem părtășie și să ne rugăm împreună mai jos.” În egală măsură, nu le pasă deloc sau nu întreabă dacă rezolvarea problemelor este una solidă sau dacă soluțiile lor sunt temeinice sau eficiente. Acesta este tipul de atitudine iresponsabilă pe care o au atunci când lucrează și, în cele din urmă, acest lucru înseamnă că niciunul dintre elementele lucrării din biserică nu poate progresa lin, conținând probleme serioase care nu ajung să fie rezolvate. Aceasta este consecința calibrului prea slab al conducătorilor și al lucrătorilor sau a faptului că aceștia nu își asumă responsabilitatea și nu fac lucrare reală.

Disecarea câtorva tipuri de conducători falși pe baza celei de-a opta responsabilități

I. Conducătorii falși care sunt pseudo-spirituali

Data trecută, am vorbit despre ce sunt confuziile și dificultățile și am definit anumite probleme care trebuie raportate cu promptitudine și pentru care trebuie căutate cu promptitudine soluții. Practic, există două tipuri principale de probleme. Un tip este reprezentat de problemele din lucrare, în privința cărora oamenii nu sunt siguri sau pe care nu le pot vedea așa cum sunt de fapt. Când vine vorba de aceste probleme, oamenilor le este foarte greu să înțeleagă principiile. Deși este posibil să înțeleagă principiile în termeni doctrinali, nu știu cum să le practice sau să le aplice. Aceste probleme se referă la confuzii. Celălalt tip este reprezentat de dificultățile și problemele reale pe care oamenii nu știu cum să le rezolve. Acest tip este ceva mai grav în comparație cu confuziile și reprezintă probleme pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui, de asemenea, să le raporteze și pentru care ar trebui să caute soluții. Data trecută, am avut părtășie, în principal, despre faptul că este responsabilitatea conducătorilor și a lucrătorilor să raporteze și să caute modalități de rezolvare a problemelor întâmpinate în lucrare și am avut părtășie dintr-o perspectivă pozitivă despre anumite lucruri pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le facă și cărora ar trebui să le acorde atenție. Astăzi, vom diseca ce manifestări au conducătorii falși în ceea ce privește punctul opt și dacă fac sau nu lucrarea pe care ar trebui conducătorii să o facă și dacă își îndeplinesc responsabilitățile pe care ar trebui conducătorii să le îndeplinească. Când vine vorba de rezolvarea problemelor întâmpinate în lucrare, în mod sigur, conducătorii falși nu sunt competenți în această privință; ei nu reușesc să facă acest aspect al lucrării și nu reușesc să îndeplinească această responsabilitate. Există un tip de conducător fals care nutrește o noțiune atunci când lucrează, gândindu-se: „Eu nu mă dedau acestor formalități atunci când lucrez și nici nu acord atenție lucrurilor precum cunoștințele, învățarea, competențele sau dogma. Doar mă asigur că am părtășie despre adevărul cuvintelor lui Dumnezeu în mod clar la adunări, iar acest lucru este suficient. Țin două adunări pe săptămână pentru grupurile mici, o adunare la fiecare două săptămâni pentru conducători și lucrători și o adunare mare pentru toți frații și surorile, în fiecare lună. Este suficient să organizez bine toate aceste tipuri de adunări.” Acestea sunt baza și metoda lor de a face lucrări. Acest tip de conducător și de lucrător doar se instruiește încontinuu în ținerea predicilor și depune mult efort pentru a se înzestra cu doctrine și cuvinte – pregătește schițe, conținut, exemple și adevăruri despre care să aibă părtășie la fiecare adunare și, totodată, pregătește câteva planuri pentru înlăturarea stărilor și problemelor anumitor persoane. Crede că, în calitate de conducător sau de lucrător, trebuie doar să predice bine și astfel și-a îndeplinit responsabilitățile. Crede că nu trebuie să se preocupe de alte lucruri, cum ar fi dacă modul în care este predicată Evanghelia este adecvat sau nu, sau cum este repartizat personalul bisericii, sau dacă personalul care îndeplinește diferite tipuri de lucrare profesională este competent și conform standardului – crede că este suficient să-i lase pe supraveghetori să se ocupe de aceste lucruri. Prin urmare, indiferent unde merge, acest tip de persoană se concentrează asupra adunărilor și predicilor și, indiferent ce fel de adunare are loc, ține mereu o predică. În aparență, îi conduce pe oameni să lectureze cuvintele lui Dumnezeu și să învețe să cânte imnuri și, ocazional, vorbește despre lucrare. Acest tip de persoană cunoaște problemele despre care se are deseori părtășie, cum ar fi care dintre cuvintele lui Dumnezeu ar trebui folosite pentru a le compara cu problemele întâmpinate de diferite tipuri de oameni, precum și de ce oamenii se simt slabi și ce stări au apărut înlăuntrul lor și despre care adevăruri din cuvintele lui Dumnezeu ar trebui să se aibă părtășie pentru a rezolva aceste lucruri. În concluzie, predicile și părtășiile sale ating numeroase aspecte ale adevărului și practicii; unele se referă la emondare, altele se referă la încercări și rafinare, unele se referă la citirea prin rugăciune a cuvintelor lui Dumnezeu, altele se referă la modul de a experimenta judecata și mustrarea și așa mai departe – această persoană poate să aibă puțină părtășie despre diverse aspecte ale adevărului. Atunci când se întâlnește cu credincioși noi, ține predici adecvate lor, iar atunci când se întâlnește cu oameni care cred în Dumnezeu de mulți ani, poate ține câteva predici despre intrarea în viață. Însă când vine vorba de o lucrare care implică orice competență profesională, această persoană nu se interesează niciodată de lucrare sau nu studiază lucruri legate de aceasta, cu atât mai puțin să urmărească vreun element al lucrării, să ia parte la acesta sau să îl aprofundeze pentru a rezolva problemele. În ochii săi, ținând predici, citind cuvintele lui Dumnezeu și învățând imnuri, ea face lucrare, iar aceste lucruri reprezintă responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor; pe lângă aceasta, orice altă lucrare este lipsită de importanță, este treaba altora și nu are nimic de-a face cu ea, iar atât timp cât poate predica bine, poate sta liniștită. Ce înseamnă că „poate sta liniștită”? Înseamnă că a termina o adunare este același lucru cu a-și termina lucrarea, iar atunci când este timpul să se odihnească, se odihnește. Indiferent ce probleme apar în lucrarea bisericii, le ignoră, iar atunci când oamenii o caută pentru a rezolva o problemă, această persoană este foarte greu de găsit. Indiferent cât de încărcată este lucrarea, ea trebuie să tragă un pui de somn după-amiaza și se desfată în confort în timp ce alți oameni pot să îndure suferință și să plătească un preț. Se gândește: „Am terminat de predicat, adunarea s-a încheiat și am spus tot ce trebuia să vă spun. Ce altceva mai vreți să zic? Lucrarea mea s-a încheiat. Restul este treaba voastră. V-am spus cuvintele lui Dumnezeu, așa că pur și simplu acționați în conformitate cu principiile. În ceea ce privește problemele care apar, acestea sunt treaba voastră și nu au nicio legătură cu mine. Ar trebui să mergeți voi înșivă înaintea lui Dumnezeu și să vă rugați, să țineți adunări și să aveți părtășie pentru a rezolva probleme. Nu veniți să mă căutați!” Când se termină o adunare, acești oameni nu lasă pe nimeni să le pună nicio întrebare, nu vor niciodată să rezolve probleme și, cu atât mai puțin, reușesc vreodată să descopere o problemă. După adunare, consideră că lucrarea lor s-a încheiat și dorm, mănâncă și se destind la ore regulate. Nu sunt aceștia conducători falși care nu fac deloc lucrare reală? (Ba da.)

Există unele cazuri în care un conducător sau un lucrător ocupă postul vreme de șase luni și, în afară de cei mai apropiați, care îl pot vedea des, majoritatea fraților și surorilor nu au posibilitatea de a-l vedea. Doar îl aud deseori ținând predici online, dar atunci când există o problemă, conducătorul sau lucrătorul nu o rezolvă. Unii frați și surori întâmpină în îndatoririle lor dificultăți pe care nu știu cum să le remedieze și devin atât de neliniștiți, încât nu pot sta locului, iar atunci când îl caută pe conducătorul lor, nu îl pot găsi. Poate acest tip de conducător să facă o treabă bună? Frații și surorile nu au idee ce îl ține atât de ocupat pe conducătorul lor în fiecare zi, există o mulțime de probleme și dificultăți neremediate, iar ei nu știu când acesta va veni să le rezolve. Toată lumea așteaptă cu nerăbdare ca el să vină să ajute și totuși, indiferent cât de mult așteaptă, conducătorul nu apare niciodată. Astfel de conducători și de lucrători sunt foarte evazivi și se pricep să stea ascunși! Țin predici foarte bine și, după ce țin o predică, se îmbracă frumos și nu fac nicio lucrare, ascunzându-se undeva unde se pot desfăta în confort. Și, în ciuda tuturor acestor lucruri, ei tot cred că lucrează foarte bine și în mod corespunzător. Consideră că nu lenevesc, că și-au ținut predicile, și-au ținut adunările, au spus tot ce trebuiau să spună și au explicat tot ce trebuiau să explice. Niciodată nu vor să colaboreze temeinic cu frații și surorile pentru a urmării lucrarea și a lua parte la aceasta, pentru a-i ajuta prin efectuarea de verificări și pentru a-i ajuta să gestioneze și să rezolve problemele cu promptitudine. Dacă întâmpină o problemă pe care nu o pot rezolva, nu știu să o raporteze Celui de mai sus și să caute o soluție de la Cel de mai sus și nici nu se gândesc în sinea lor: „Pot frații și surorile să respecte principiile după ce le-au auzit în părtășie? Iar atunci când vor întâmpina din nou dificultăți și confuzii în lucrare, vor fi ei capabili să respecte adevărul și să gestioneze problemele în conformitate cu principiile? Mai mult, cine joacă un rol pozitiv în lucrare? Și care sunt persoanele care joacă un rol negativ? Și există vreo persoană care provoacă perturbări și tulburări, sau oameni care strică lucrurile, sau persoane absurde care vin mereu cu idei proaste? Cum a progresat lucrarea în ultima vreme?” De la un capăt la altul, ei nu se preocupă sau nu se interesează de astfel de probleme. La prima vedere, oamenii de acest fel par să facă lucrare – țin predici și adunări, pregătesc proiecte de predici și schițe și chiar scriu rapoarte de lucru. Unii conducători scriu frecvent și predici despre experiențele lor de viață; stau în camerele lor și scriu timp de trei sau cinci zile la rând și chiar au nevoie de cineva care să le toarne apă și să le aducă mâncare în mod special și nimeni altcineva nu este în măsură să îi vadă. Dacă le spui că nu fac lucrare reală, se simt nedreptățiți: „Cum adică nu fac lucrare reală? Locuiesc cu frații și cu surorile și mereu țin adunări și predici. Țin predici până mi se usucă gura și uneori chiar stau treaz până târziu.” Din exterior, par să fie foarte ocupați și să nu stea degeaba – țin multe predici și depun mult efort pentru a vorbi și a scrie, transmit în mod regulat mesaje și scrisori și transmit principiile cerute de Cel de mai sus și, totodată, au părtășie cu seriozitate și răbdare și evidențiază conținutul în timpul adunărilor – vorbesc într-adevăr foarte mult, dar nu participă niciodată la lucrarea specifică, nu urmăresc niciodată lucrarea și nu înfruntă niciodată nicio problemă împreună cu frații și cu surorile. Dacă îi întrebi cum progresează cutare aspect din lucrare sau care sunt rezultatele lucrării, nu știu și trebuie să întrebe mai întâi pe cineva. Dacă îi întrebi dacă problemele de data trecută au fost rezolvate, spun că au ținut o adunare și au avut părtășie despre principii. Să presupunem că îi întrebi apoi: „După ce ai avut părtășie despre principii, frații și surorile chiar au înțeles? Mai există posibilitatea ca ei să se rătăcească? Cine dintre ei are o înțelegere comparativ mai bună a principiilor, cine este mai competent în privința abilităților profesionale și cine are un calibru mai bun și merită cultivat?” Ei nu cunosc răspunsurile la niciuna dintre aceste întrebări; nu au idee despre nimic din toate acestea. Ori de câte ori îi întrebi despre stadiul lucrării, ei spun: „Am avut părtășie despre principii, tocmai am terminat de ținut o adunare și tocmai i-am emondat. Ei și-au exprimat angajamentul și sunt hotărâți să facă bine această lucrare.” Dar când vine vorba de modul în care progresează lucrarea ulterioară, nu au nicio idee. Pot fi considerați a fi la înălțimea standardului în calitate de conducători și de lucrători? (Nu.) Modul în care lucrează acest tip de conducător și de lucrător presupune doar să lectureze cuvintele lui Dumnezeu și să le predice oamenilor unele cuvinte și doctrine, dar el nu acordă nicio atenție rezolvării problemelor reale și, mai mult decât atât, se teme să le raporteze Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus – îi este foarte teamă că Cel de mai sus va afla care este situația sa reală. Care este natura unor astfel de acțiuni? Ce fel de persoane sunt acești oameni în ceea ce privește esența lor? Mai exact, astfel de oameni sunt niște farisei tipici. Manifestările fariseilor sunt următoarele: se angajează în acțiuni exterioare demne, vorbesc și se comportă într-un mod elegant, își bazează toate cuvintele și acțiunile pe Biblie, iar când se întâlnesc și vorbesc cu oamenii, recită cuvinte din Biblie și pot repeta din memorie foarte multe rânduri din Biblie. Conducătorii falși sunt exact la fel ca fariseii – din exterior, nu le poți găsi niciun defect și par deosebit de spirituali. Nu le poți descoperi niciun cusur pe baza discursului, acțiunilor și comportamentului lor exterior, dar totuși sunt incapabili să rezolve multe dintre problemele care există în lucrarea bisericii. Atunci, ce înseamnă acest „spiritual”? În termeni stricți, este pseudo-spiritualitate. Oamenii pseudo-spirituali ca aceștia își ocupă timpul în fiecare zi, pendulând între grupuri mari și mici, predicând cuvintele lui Dumnezeu oriunde merg. La prima vedere, par că iubesc cuvintele lui Dumnezeu mai mult decât oricine altcineva, că depun mai mult efort în privința cuvintelor lui Dumnezeu decât oricine altcineva, că sunt mai informați despre cuvintele lui Dumnezeu decât oricine altcineva și pot spune, fără a se gândi prea mult, numărul paginii oricărui fragment esențial din cuvintele lui Dumnezeu. Dacă cineva întâmpină o problemă, îi dau numărul paginii unui fragment din cuvintele lui Dumnezeu legat de aceasta și îi spun să meargă să-l citească. Din exterior, par să ia cuvintele lui Dumnezeu drept criteriu în toate, să aducă mărturie pentru cuvintele lui Dumnezeu atunci când li se întâmplă ceva și nu par să aibă nicio problemă cu acestea. Însă când te uiți cu atenție la lucrarea pe care o fac, sunt ei capabili să descopere și să rezolve probleme în timp ce predică aceste cuvinte și doctrine? Dacă, prin părtășia despre adevăr, descoperă o problemă care nu mai fusese descoperită înainte într-un element al lucrării și rezolvă probleme pe care alții nu le-au putut rezolva, atunci acest lucru arată că înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și că au părtășie în mod clar despre adevăr. Oamenii pseudo-spirituali sunt exact opusul acestui lucru. Ei memorează cuvintele lui Dumnezeu și le predică peste tot, iar mințile și inimile lor sunt pline de cuvintele lui Dumnezeu. Cu toate acestea, indiferent dacă în lucrare apare o problemă gravă sau una măruntă, ei nu o pot vedea sau descoperi. La sfârșitul adunărilor, cel mai tare se tem să nu ridice cineva o problemă reală și să le ceară să o rezolve și, de aceea, pleacă imediat când se termină adunările, gândindu-se: „Dacă cineva îmi pune o întrebare și eu nu pot răspunde, atunci va fi foarte ciudat și jenant!” Acestea sunt statura lor reală și adevărata lor stare.

Gândiți-vă care dintre conducătorii și lucrătorii din jurul vostru se pricep să aibă părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme și care sunt capabili să se integreze în rândul fraților și surorilor și să ducă lucrarea împreună cu ei atunci când își fac îndatoririle – acești conducători și lucrători sunt capabili să își îndeplinească responsabilitățile. Gândiți-vă la conducătorii și lucrătorii din jurul vostru care se pricep să descopere și să rezolve probleme și care se concentrează cel mai mult asupra efectuării lucrării reale și obțin cele mai multe rezultate în lucrarea lor – acești conducători și lucrători sunt oameni loiali, foarte responsabili și conștiincioși. În schimb, dacă un conducător excelează la predicarea cuvintelor și predică într-un mod logic și organizat, cu un conținut și un element central și într-un mod structurat, iar oamenii sunt entuziasmați de predicile sale, dar acesta îi evită mereu pe frați și surori, se teme mereu că aceștia vor pune întrebări și se teme să rezolve și să gestioneze problemele împreună cu ei, atunci acest conducător este pseudo-spiritual și este un conducător fals. Ce fel de oameni sunt conducătorii și supraveghetorii din jurul vostru? În mod obișnuit, pe lângă faptul că participă la adunări și țin predici, urmăresc ei lucrarea și participă la aceasta, sunt capabili să descopere și să rezolve frecvent problemele din lucrare sau pur și simplu dispar după ce fac act de prezență la adunări? Conducătorii falși pseudo-spirituali se tem întotdeauna că nu au nimic de predicat și că nu au nimic de spus atunci când se întâlnesc cu frații și surorile, așa că exersează în camerele lor, memorând cuvintele lui Dumnezeu și modul de a ține predici. Ei cred că a ține predici este ceva ce poate fi învățat și ceva ce poate fi obținut prin memorare, la fel ca însușirea de cunoștințe sau frecventarea unei universități, și că trebuie să întruchipeze un spirit de studiu neobosit și minuțios. Nu cumva este denaturată această înțelegere pe care o au acești conducători falși? (Ba da, este.) Oamenii de acest fel predică doctrine din poziția lor înaltă și se preocupă de unele chestiuni irelevante, iar apoi cred că fac lucrare de conducere. Ei nu merg niciodată la locul unde se desfășoară lucrarea pentru a o dirija sau pentru a rezolva probleme, ci, în schimb, stau deseori în camerele lor, „izolându-se pentru a se concentra asupra cultivării personale”, înarmându-se cu ale lui Dumnezeu cuvinte – este necesar acest lucru? În ce circumstanțe pot conducătorii și lucrătorii să lase temporar deoparte lucrarea bisericii și frații și surorile și să meargă să se înarmeze cu adevărul? Când lucrarea nu este încărcată, iar toate problemele care ar trebui rezolvate au fost rezolvate, iar toate chestiunile care necesită atenție și principiile care ar trebui explicate au fost explicate, iar frații și surorile nu au întrebări sau dificultăți și nimeni nu provoacă tulburări și perturbări, iar lucrarea poate progresa fără probleme și nu mai există obstacole, atunci conducătorii și lucrătorii pot citi cuvintele lui Dumnezeu și se pot înarma cu adevărul – numai acest lucru înseamnă să faci o lucrare reală. Conducătorii falși nu lucrează astfel; ei se rezumă întotdeauna la a se pune în centrul atenției și fac doar o lucrare foarte vizibilă pe care alții o pot vedea, pentru a se da în spectacol. Dacă pot să învețe ceva nou atunci când citesc cuvintele lui Dumnezeu sau ascultă o predică, simt că au câștigat ceva, că dețin adevărul-realitate, iar apoi caută în grabă o ocazie de a le ține o predică altora. Ei predică doctrinele într-un mod sistematic, logic și bine organizat, cu un conținut și un element central și într-un mod care este mai puternic și mai profund decât un discurs al unei celebrități sau o prelegere academică și se simt destul de mulțumiți de acest lucru. Și totuși cugetă în sinea lor: „Ce voi predica data viitoare, după ce termin această predică? Nu mai am nimic altceva.” Așa că se grăbesc să plece și „să se izoleze pentru a se concentra asupra cultivării de sine” din nou, căutând doctrine profunde. Nu sunt niciodată văzuți la locul unde se desfășoară lucrarea bisericii, iar atunci când oamenii au dificultăți și așteaptă ca acestea să fie rezolvate, acești conducători falși nu sunt de găsit nicăieri. Nu cumva conducătorii falși se simt nesiguri și neliniștiți? Ei nu pot rezolva probleme reale și totuși vor să țină predici mărețe pentru a se da în spectacol. Acești oameni sunt complet lipsiți de rușine.

Toți conducătorii falși pot predica cuvinte și doctrine, toți sunt pseudo-spirituali, nu pot face nicio lucrare reală și nu înțeleg adevărul, deși cred în Dumnezeu de mulți ani – se poate spune că nu au nicio înțelegere spirituală. Ei cred că a fi conducători de biserică înseamnă doar să predice niște cuvinte și doctrine și să strige niște sloganuri și că trebuie doar să explice puțin cuvintele lui Dumnezeu, iar oamenii vor înțelege apoi adevărul; ei nu știu ce înseamnă să faci o lucrare, nu știu care sunt responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor și nu știu de ce casa lui Dumnezeu alege pe cineva să fie conducător sau lucrător sau ce probleme urmărește să rezolve mai exact această alegere. Așadar, indiferent câtă părtășie are casa lui Dumnezeu despre faptul că lucrătorii și conducătorii trebuie să monitorizeze, să inspecteze și să supravegheze lucrarea, că trebuie să descopere și să rezolve prompt problemele din lucrare și așa mai departe, ei nu iau în considerare nimic din toate acestea și nu înțeleg aceste lucruri. Nu sunt capabili să atingă sau să realizeze cerințele pe care casa lui Dumnezeu le are pentru conducători și lucrători și nu pot înțelege problemele tehnice și profesionale implicate în îndeplinirea îndatoririlor, nici problema de principiu pentru selectarea supraveghetorilor și așa mai departe, și, chiar dacă știu despre aceste probleme, tot nu sunt capabili să le rezolve. Prin urmare, sub coordonarea unor astfel de conducători falși, tot felul de probleme care apar în lucrarea bisericii nu pot fi rezolvate. Nu doar problemele profesionale și tehnice pe care aleșii lui Dumnezeu le întâmpină atunci când își îndeplinesc îndatoririle, ci și dificultățile de intrare în viață ale aleșilor lui Dumnezeu se prelungesc și rămân nerezolvate, iar atunci când unii conducători și lucrători sau supraveghetori ai diverselor elemente ale lucrării nu sunt capabili să facă o lucrare reală, aceștia nu sunt înlocuiți prompt sau realocați și așa mai departe. Niciuna dintre aceste probleme nu este rezolvată cu promptitudine și, prin urmare, eficiența diverselor elemente ale lucrării din biserică scade continuu, iar eficiența lucrării devine din ce în ce mai slabă. În ceea ce privește personalul, cei care sunt oarecum înzestrați și elocvenți devin conducători și lucrători, în timp ce aceia care iubesc adevărul, care se pot îngropa în muncă grea și lucrează neobosit fără să se plângă, nu sunt promovați și cultivați și sunt tratați ca niște prestatori de servicii. Diversele categorii de personal tehnic care au abilități speciale nu sunt folosite în mod rezonabil, iar unii oameni care își fac datoria cu sinceritate nu primesc provizii pentru viață, astfel că se afundă în negativitate și slăbiciune. Mai mult, indiferent cât de mult rău fac antihriștii și oamenii răi, este ca și cum conducătorii falși nu au văzut acest lucru. Dacă cineva expune o persoană rea sau un antihrist, conducătorii falși îi vor spune că ar trebui să trateze acea persoană cu dragoste și să îi dea o șansă să se căiască. Ei îi lasă pe oamenii răi și pe antihriști să facă rău și să provoace tulburări în biserică, iar acest lucru duce la întârzieri în îndepărtarea și excluderea acestor oameni răi, neîncrezători și antihriști, care ajung să continue să facă rău în biserică și să continue să tulbure lucrarea bisericii. Conducătorii falși nu sunt capabili să gestioneze și să rezolve niciuna dintre aceste probleme; nu sunt capabili să trateze oamenii în mod corect sau să rânduiască lucrarea într-un mod rezonabil, ci, în schimb, acționează nechibzuit, fac doar o lucrare inutilă, toate acestea rezultând în faptul că ei provoacă haos și dezastru în lucrarea bisericii. Indiferent de modul în care casa lui Dumnezeu are părtășie despre adevăr sau de modul în care subliniază principiile la care ar trebui să se adere atunci când se desfășoară lucrarea bisericii – restricționând și îndepărtând diferitele tipuri de răufăcători și neîncrezători care ar trebui restricționați și îndepărtați, precum și promovând și cultivând oamenii cu un calibru bun și abilitate de înțelegere și oamenii care pot urmări adevărul, care ar trebui să fie promovați și cultivați – deși se are părtășie despre aceste lucruri de nenumărate ori, conducătorii falși nu le înțeleg sau nu le pricep și doar se agață încontinuu de opiniile lor pseudo-spirituale și de abordările lor „iubitoare”. Conducătorii falși cred că, sub îndrumarea lor sinceră, toate tipurile de oameni își îndeplinesc propriile roluri, într-o manieră ordonată, fără haos, că toată lumea are destul de multă credință, este dispusă să își facă îndatoririle, nu se teme să meargă la închisoare și să înfrunte pericolul, că toată lumea are hotărârea de a îndura suferință și nu este dispusă să fie o iudă; ei cred că a avea o atmosferă grozavă în viața bisericească înseamnă că fac o treabă bună. Indiferent dacă oamenii răi apar în biserică și provoacă tulburări sau dacă neîncrezătorii își răspândesc ereziile și sofismele, ei nu consideră aceste lucruri ca fiind probleme și nu simt nevoia să le rezolve. Când vine vorba de oameni răi care acționează nechibzuit pe baza propriilor capricii și tulbură lucrarea de evanghelizare, conducătorii falși sunt chiar și mai orbi. Ei spun: „Am explicat principiile de lucru pe care trebuie să le explic și i-am spus în mod repetat ce să facă. Dacă mai apar probleme, nu au nimic de-a face cu mine.” Cu toate acestea, ei nu știu dacă acea persoană este o persoană potrivită, nu-și fac griji cu privire la acest lucru și nu știu dacă ceea ce i-au zis atunci când i-au explicat și i-au spus acelei persoane ce să facă poate obține rezultate pozitive sau ce consecințe va provoca. Ori de câte ori conducătorii falși organizează o adunare, ei rostesc un șir nesfârșit de cuvinte și doctrine, iar rezultatul acestui lucru este că nicio problemă nu poate fi rezolvată și, cu toate acestea, ei continuă să creadă că fac o lucrare importantă, încă se simt mulțumiți de ei înșiși și cred că sunt nemaipomeniți. De fapt, cuvintele și doctrinele pe care le rostesc au efect doar asupra acelor oameni dezorientați, prostuți și nesăbuiți care sunt ignoranți și de calibru slab. Acești oameni devin confuzi după ce ascultă aceste cuvinte, crezând că ceea ce au spus conducătorii falși este atât de corect, că nimic din ceea ce au spus ei nu este greșit. Conducătorii falși îi pot satisface doar pe acești oameni confuzi și sunt fundamental incapabili să rezolve problemele reale. Desigur, conducătorii falși sunt chiar și mai puțin capabili să rezolve probleme legate de abilități tehnice, profesii și cunoștințe – sunt complet neputincioși când vine vorba de aceste lucruri. Să luăm, de exemplu, lucrarea bazată pe text a casei lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care le provoacă falșilor conducători cele mai multe dureri de cap. Ei nu pot găsi oameni cu înțelegere spirituală și calibru bun care să fie potriviți pentru a face lucrarea bazată pe text și consideră că oricine are ochelari și un nivel înalt de educație are calibru bun și înțelegere spirituală, așa că rânduiesc ca acei oameni să o facă, spunându-le: „Voi toți sunteți talentați să faceți lucrarea bazată pe text. Eu nu înțeleg această lucrare, așa că mă bazez pe voi. Casa lui Dumnezeu nu cere nimic altceva de la voi, ci doar să vă folosiți competențele speciale, să nu ascundeți nimic și să contribuiți cu tot ceea ce ați învățat. Trebuie să fiți recunoscători și să-I mulțumiți lui Dumnezeu că v-a înălțat.” După ce falșii conducători spun o grămadă de cuvinte de mântuială și superficiale, consideră că, din moment ce lucrarea a fost rânduită, asta e tot ce trebuie să facă. Ei nu știu dacă oamenii pe care i-au rânduit să facă această lucrare sunt potriviți sau nu, nici nu știu care sunt neajunsurile acestor oameni în ceea ce privește cunoștințele profesionale sau cum ar trebui să le compenseze. Nu știu cum să privească și să discearnă oamenii, nu înțeleg problemele profesionale și nici cunoștințele legate de scris – sunt complet ignoranți în privința acestor lucruri. Ei zic că nu înțeleg sau nu pricep aceste lucruri, dar, în inimile lor, își spun: „Nu sunteți un pic mai educați și mai cunoscători decât mine? Chiar dacă nu vă pot îndruma în această lucrare, sunt mai spiritual decât voi, sunt mai bun la ținut predici decât voi și înțeleg cuvintele lui Dumnezeu mai bine decât voi. Eu sunt cel care vă conduce, sunt superiorul vostru. Eu trebuie să vă gestionez, iar voi trebuie să faceți ceea ce spun eu.” Conducătorii falși se consideră superiori, totuși nu pot veni cu nicio sugestie valoroasă cu privire la niciun fel de lucrare tehnică sau profesională și nu sunt capabili să ofere nicio îndrumare în această privință. Dacă pot rândui bine personalul, atunci asta este tot ce putem spera. Ei nu pot face niciuna dintre lucrările ulterioare, nu încearcă să obțină cunoștințe profesionale și nu monitorizează lucrarea. Toți conducătorii falși sunt pseudo-spirituali; tot ce pot face este să predice niște cuvinte și doctrine și apoi cred că înțeleg adevărul și se dau mereu mari în fața aleșilor lui Dumnezeu. La fiecare adunare, predică timp de câteva ore și apoi nu pot rezolva absolut nicio problemă. Sunt complet ignoranți când vine vorba de probleme legate de cunoștințele profesionale din îndatoririle oamenilor; sunt în mod clar amatori, dar pretind că sunt spirituali, dirijând lucrarea profesioniștilor – cum pot face bine lucrarea în acest fel? Conducătorii falși care nu încearcă să dobândească cunoștințe profesionale și care nu sunt capabili să facă nicio lucrare reală îi dezgustă deja pe oameni, așa că a pretinde apoi că sunt oameni spirituali și a-și etala cuvintele spirituale este atât de lipsit de rațiune! Acest lucru nu este diferit de farisei. Ceea ce era cel mai lipsit de rațiune la farisei era faptul că Dumnezeu îi detesta și, cu toate acestea, ei nu erau deloc conștienți de acest lucru și încă se considerau a fi destul de grozavi și foarte spirituali. Conducătorii falși sunt la fel de lipsiți de conștiință de sine; este clar că nu pot face nicio lucrare reală și, totuși, pretind că sunt spirituali, devin farisei ipocriți. Ei sunt exact cei pe care Dumnezeu îi disprețuiește, îi respinge și îi elimină.