Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7) Secțiunea întâi

Punctul șapte: Alocați și folosiți cu înțelepciune diferite tipuri de oameni, în funcție de umanitatea și punctele lor forte, astfel încât fiecare să fie folosit cât mai bine (Partea a doua)

În ultima părtășie, a fost discutată cea de-a șaptea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Alocați și folosiți cu înțelepciune diferite tipuri de oameni, în funcție de umanitatea și punctele lor forte, astfel încât fiecare să fie folosit cât mai bine.” În principal, am avut părtășie despre trei aspecte ale acestei responsabilități. Care sunt aceste trei aspecte? (Unul este folosirea cu înțelepciune a diferitelor tipuri de oameni în funcție de umanitatea lor; altul este folosirea cu înțelepciune a diferitelor tipuri de oameni în funcție de punctele lor forte; și altul este modul de tratare și folosire a câtorva tipuri speciale de oameni.) În principiu, acestea sunt cele trei aspecte. Privind din perspectiva acestor trei aspecte, este principiul casei lui Dumnezeu de folosire a oamenilor acela ca fiecare să fie folosit cât mai bine? (Da.) Este precis acest principiu? Este corect față de oameni? (Este corect.) În ceea ce privește capetele pătrate cu inteligență redusă, acestea sunt incapabile să facă ceva și nu pot face nici măcar puțină datorie. Dacă le dai o sarcină, fie că este vorba de aspecte profesionale, tehnice sau legate de muncă, nu o pot duce la bun sfârșit. Oamenii de acest fel nu pot fi folosiți sub nicio formă, nici măcar pentru a presta servicii. Asta din punct de vedere al inteligenței. Din punct de vedere al umanității, cei care au o umanitate rea și care sunt oameni răi, cu toate că pot face o oarecare lucrare și o oarecare datorie, vor provoca tulburări și perturbări în îndeplinirea datoriei lor din cauză că umanitatea lor este prea rea, ducând la mai multe pierderi decât câștiguri, incapabili să facă ceva bine. Astfel de oameni nu sunt potriviți pentru îndeplinirea datoriei și nu pot fi folosiți sub nicio formă. Dacă există oameni care au anumite puncte forte, atât timp cât îndeplinesc toate condițiile necesare pentru lucrarea casei lui Dumnezeu – pe baza faptului că au o umanitate conform standardelor – atunci ei pot fi rânduiți și folosiți cu înțelepciune. Data trecută am avut părtășie și despre cum să tratăm și să folosim câteva tipuri speciale de oameni. Primul tip este reprezentat de oamenii care sunt asemenea lui Iuda, care sunt deosebit de lași. Judecând după lașitatea lor deosebită, odată ce sunt capturați de marele balaur roșu, există o șansă de 100% ca ei să devină iude; dacă li se atribuie o lucrare importantă, odată ce se întâmplă ceva, ei vor trăda totul. Nu sunt aceștia personaje periculoase? Există, totodată, un tip de oameni asemănători neîncrezătorilor, pe care îi numim prieteni ai bisericii. Acești oameni par să creadă în inimile lor că există un Bătrân în cer, dar nu știu dacă Dumnezeu există cu adevărat, unde Se află Dumnezeu sau dacă Dumnezeu a făcut într-adevăr noua Sa lucrare, îndoindu-se deseori de existența Lui. Ei nu cred cu adevărat în Dumnezeu și nu-L urmează. Prin urmare, oamenii de acest fel nu pot fi folosiți, sunt nepotriviți pentru a face o datorie în casa lui Dumnezeu. Nici măcar cei care cred cu adevărat nu își pot face neapărat datoria într-un mod conform standardelor, cu atât mai puțin un neîncrezător, un prieten al bisericii! Un alt tip de oameni îl reprezintă cei care au fost demiși; acest grup este și el împărțit în mai multe circumstanțe.

Conținutul ultimei părtășii cu privire la cea de-a șaptea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor a acoperit în principiu aceste trei puncte principale: unul este folosirea cu înțelepciune a diferitelor tipuri de oameni în funcție de umanitatea lor; altul este folosirea cu înțelepciune a diferitelor tipuri de oameni în funcție de punctele lor forte; și altul este modul de tratare și folosire a câtorva tipuri speciale de oameni. Am avut părtășie despre aceste trei puncte principale pe baza mai multor aspecte menționate în cea de-a șaptea responsabilitate și am avut părtășie clară despre toate principiile. Unii oameni spun: „Deși s-a avut părtășie clară despre principii, atunci când vine vorba de unele chestiuni specifice și circumstanțe speciale, tot nu știm cum să punem în practică aceste principii, cum să tratăm oamenii sau cum să promovăm și să folosim indivizii; de cele mai multe ori, suntem tot derutați.” Există o astfel de problemă? (Da.) Cum ar trebui rezolvată această problemă? Primul considerent în promovarea și folosirea oamenilor îl reprezintă nevoile lucrării casei lui Dumnezeu. Al doilea considerent este dacă impactul folosirii unui individ asupra lucrării casei lui Dumnezeu este mai degrabă benefic decât dăunător sau viceversa. Dacă umanitatea unui individ este defectuoasă, dar folosirea acestuia este mai mult benefică decât dăunătoare pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, atunci un astfel de individ poate fi folosit temporar până când se găsește cineva mai bun. Dacă din folosirea acestei persoane rezultă mai mult rău decât bine, mai multă pierdere decât beneficiu, ducând doar la masacrarea și îndeplinirea cu incompetență a lucrării bisericii, atunci o astfel de persoană nu poate fi folosită sub nicio formă. Acesta este principiul cântăririi avantajelor și dezavantajelor care trebuie înțeles primul în situațiile în care nu există candidați potriviți și este, de asemenea, principiul folosirii temporare a persoanelor. Ce ar trebui făcut când nu se poate găsi un candidat potrivit și nu este clar cine ar putea fi relativ mai bun, când nu este evident cine este întru totul potrivit pentru o sarcină și toată lumea pare la fel? Singura opțiune este de a găsi doi oameni care au o oarecare înțelegere spirituală, adică indivizi care înțeleg într-o manieră pură adevărul, pentru a coopera în îndeplinirea lucrării. În timp ce își îndeplinesc îndatoririle, ar trebui să se aibă mai multă părtășie despre adevăr cu aceștia, iar situațiile lor ar trebui observate și înțelese; acest lucru face posibilă determinarea celui care are un calibru relativ mai bun, ceea ce înlesnește găsirea candidatului potrivit. Indiferent cui i se rânduiește să facă datoria, acest lucru trebuie făcut în funcție de calibrul, punctele forte și caracterul său; acest lucru este esențial. Dacă cineva nu poate vedea aceste aspecte așa cum sunt de fapt și nu înțelege ce puncte forte are persoana respectivă, acesteia ar trebui să i se aloce mai întâi o datorie simplă sau o muncă fizică ori să i se rânduiască să caute destinatari ai Evangheliei pentru predicarea acesteia. După o perioadă de probă, verificarea și observarea ulterioare fac posibilă evaluarea precisă a situației acestei persoane și înlesnesc determinarea celei mai potrivite datorii pentru ea. În cazul în care calibrul ei este prea slab și îi lipsesc punctele forte, este suficient să i se atribuie o lucrare fizică. Conducătorii și lucrătorii trebuie să obțină o înțelegere cu privire la supraveghetorii lucrărilor importante, la îndrumătorii evanghelici, la conducătorul fiecărei echipe, la îndrumătorii echipelor de producție de film și așa mai departe, din diverse surse, și să observe și să examineze mai intens acești oameni înainte să poată fi siguri de ei. Numai atribuind cu atenție îndatoriri oamenilor în acest fel se pot asigura că rânduielile sunt adecvate și că oamenii vor fi eficienți în îndatoririle lor. Unii oameni zic: „Chiar și non-credincioșii spun: «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» Cum poate casa lui Dumnezeu să fie atât de neîncrezătoare? Sunt cu toții credincioși; cât de răi pot fi? Nu sunt toți oameni buni? De ce trebuie casa lui Dumnezeu să ajungă să-i înțeleagă, să-i supravegheze și să-i observe?” Oare sunt valide aceste cuvinte? Oare sunt problematice? (Da.) A ajunge să înțelegi și să observi o persoană în profunzime și să interacționezi cu ea îndeaproape respectă principiile? Este în deplină conformitate cu principiile. Cu ce principii este în conformitate? (Punctul patru din responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor: „Țineți-vă la curent cu situația supraveghetorilor diferitelor lucrări și ale personalului responsabil pentru diverse sarcini importante și modificați-le îndatoririle sau demiteți-i prompt după cum este necesar, astfel încât să preveniți sau să atenuați pierderile provocate de folosirea unor persoane nepotrivite și să garantați eficiența și progresul fără probleme al lucrării.”) Acesta este un punct de referință bun, dar care este motivul real pentru care se face acest lucru? Este acela că oamenii au firi corupte. Cu toate că, astăzi, mulți oameni fac o datorie, sunt doar câțiva care urmăresc adevărul. Foarte puțini oameni urmăresc adevărul și intră în realitate pe măsură ce își fac datoria; pentru majoritatea, încă nu există principii în modul în care fac lucrurile, încă nu sunt oameni care I se supun cu adevărat lui Dumnezeu; doar pretind că iubesc adevărul și că sunt dispuși să-l urmărească și să lupte pentru el, totuși, încă nu se știe cât de mult le va dura hotărârea. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt predispuși să-și dezvăluie firile corupte oricând și oriunde. Sunt lipsiți de orice simț al responsabilității față de datoria lor, sunt adesea superficiali, acționează așa cum doresc și sunt chiar incapabili să accepte emondarea. De îndată ce devin pesimiști și slabi, sunt predispuși să-și abandoneze datoria – acest lucru se întâmplă des, nimic nu este mai obișnuit; așa se comportă toți cei care nu urmăresc adevărul. Prin urmare, atunci când oamenii încă nu au obținut adevărul, nu sunt de încredere și nu sunt serioși. Ce înseamnă că nu sunt de încredere? Înseamnă că, atunci când întâmpină dificultăți sau eșecuri, sunt predispuși să se prăbușească și să devină pesimiști și slabi. Cineva care este adesea pesimist și slab este o persoană de încredere? Cu siguranță nu. Dar oamenii care înțeleg adevărul sunt diferiți. Oamenii care chiar înțeleg adevărul au cu siguranță o inimă cu frică de Dumnezeu și o inimă supusă lui Dumnezeu și numai oamenii cu o inimă temătoare de Dumnezeu sunt oameni de încredere; oamenii fără o inimă cu frică de Dumnezeu nu sunt de încredere. Cum ar trebui abordați oamenii fără o inimă cu frică de Dumnezeu? Desigur, ar trebui să li se acorde asistență și sprijin iubitor. Ar trebui să fie monitorizați mai mult pe măsură ce își fac datoria și să li se acorde mai mult ajutor și instrucțiuni; numai atunci se poate garanta că își vor face datoria în mod eficient. Și care este scopul de a face asta? Scopul principal este de a susține lucrarea casei lui Dumnezeu. În al doilea rând, este pentru identificarea cu promptitudine a problemelor, pentru a-i aproviziona prompt, pentru a-i sprijini sau emonda, corectându-le abaterile și compensându-le neajunsurile și deficiențele. Acest lucru este benefic pentru oameni; nu este nimic răuvoitor în asta. A-i supraveghea pe oameni, a-i observa, a încerca să-i înțelegi – toate acestea sunt pentru a-i ajuta să pășească pe calea corectă a credinței în Dumnezeu, pentru a le permite să-și facă datoria așa cum o cere Dumnezeu și conform principiilor, pentru a-i împiedica să provoace vreo tulburare sau întrerupere și pentru a-i împiedica să facă lucrări inutile. Scopul pentru a face acest lucru se referă în întregime la a da dovadă de responsabilitate față de ei și față de lucrarea casei lui Dumnezeu; nu există rea-voință în acest lucru. Să presupunem că cineva spune: „Așadar, acestea sunt principiile după care îi tratează casa lui dumnezeu pe oameni, acestea sunt mijloacele pe care le folosește. De acum înainte, trebuie să fiu atent. Nu există niciun sentiment de siguranță în casa lui dumnezeu. Întotdeauna este cineva care te supraveghează; este greu să-ți faci datoria!” Este corectă această afirmație? Ce fel de oameni ar spune așa ceva? (Neîncrezătorii.) Neîncrezătorii, oamenii absurzi și cei lipsiți de înțelegere spirituală – aceștia tind să spună prostii confuze fără să înțeleagă adevărul. Care este problema în acest caz? Nu sunt acestea cuvinte care judecă și condamnă lucrarea bisericii? De asemenea, reprezintă o judecare și o condamnare a adevărului și a lucrurilor pozitive. Cei care sunt capabili să rostească asemenea cuvinte sunt cu siguranță oameni confuzi care nu înțeleg adevărul, sunt cu toții neîncrezători care nu iubesc adevărul.

Casa lui Dumnezeu îi supraveghează, îi observă și încearcă să-i înțeleagă pe aceia care fac o datorie. Sunteți în stare să acceptați acest principiu al casei lui Dumnezeu? (Da.) Este un lucru minunat dacă poți accepta supravegherea, observarea și încercarea de a înțelege din partea casei lui Dumnezeu. Te ajută să-ți faci bine datoria, să fii capabil să ți-o faci într-o manieră conform standardelor și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Îți aduce beneficii și te ajută, fără să existe niciun dezavantaj. Odată ce ai înțeles acest principiu, nu ar trebui atunci să nu mai ai vreun sentiment de împotrivire sau precauție față de supravegherea din partea conducătorilor, a lucrătorilor și a aleșilor lui Dumnezeu? Cu toate că, uneori, cineva încearcă să te înțeleagă, te observă și îți supraveghează lucrarea, acesta nu este un lucru pe care să-l iei personal. De ce spun asta? Deoarece sarcinile care sunt acum ale tale, datoria pe care o îndeplinești și orice activitate pe care o faci nu reprezintă treburile particulare sau lucrarea personală a unei singure persoane; implică lucrarea casei lui Dumnezeu și are legătură cu o parte a lucrării lui Dumnezeu. Prin urmare, când cineva petrece puțin timp supraveghindu-te sau observându-te ori dacă ajunge să te înțeleagă în profunzimile tale, încercând să aibă o discuție sinceră cu tine și să afle care a fost starea ta în acest răstimp și chiar, uneori, când atitudinea sa este puțin mai dură, te emondează și te disciplinează puțin și îți aduce câteva reproșuri, toate acestea sunt pentru că are o atitudine conștiincioasă și responsabilă față de lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu ar trebui să ai vreun gând sau sentiment negativ față de acest lucru. Ce înseamnă dacă poți accepta când alții te supraveghează, te observă și încearcă să te înțeleagă? Înseamnă că, în inima ta, accepți scrutarea de către Dumnezeu. Dacă nu accepți supravegherea, observarea și încercările oamenilor de a te înțelege – dacă respingi toate acestea – ești capabil să accepți scrutarea de către Dumnezeu? Scrutarea de către Dumnezeu este mai detaliată, aprofundată și mai corectă decât atunci când oamenii încearcă să te înțeleagă; cerințele lui Dumnezeu sunt mai specifice, exigente și amănunțite. Dacă nu poți accepta să fii supravegheat de aleșii lui Dumnezeu, oare nu sunt afirmațiile tale că poți accepta scrutarea de către Dumnezeu niște cuvinte goale? Pentru ca tu să poți accepta scrutarea și examinarea de către Dumnezeu, trebuie să accepți mai întâi să fii supravegheat de casa lui Dumnezeu, de conducători și de lucrători sau de frați și surori. Unii oameni spun: „Am drepturile omului, am libertatea mea, am felul meu de a lucra. Nu este oare un mod foarte sufocant de a trăi să fiu supus supravegherii și inspecției în tot ceea ce fac? Unde-mi sunt drepturile omului? Unde-mi este libertatea?” Este corectă această afirmație? Sunt drepturile omului și libertatea adevărul? Nu sunt adevărul. Drepturile omului și libertatea sunt doar moduri relativ civilizate și progresiste de a trata oamenii în societatea umană, dar, în casa lui Dumnezeu, cuvântul lui Dumnezeu și adevărul sunt mai presus de toate – ele nu pot fi menționate în același timp cu „drepturile omului” și „libertatea”. Prin urmare, în casa lui Dumnezeu, orice se face nu se bazează pe teoriile mărețe sau pe cunoștințele înalte ale lumii non-credincioase, ci pe cuvântul lui Dumnezeu și pe adevăr. Așadar, atunci când unii oameni spun că vor drepturile omului și libertate, este acest lucru în conformitate cu principiile? (Nu este.) Este destul de clar că nu este în acord cu principiul de a-ți face datoria. Te afli în casa lui Dumnezeu, îndeplinind datoria unei ființe create, nu lucrând în societate pentru a câștiga bani. Prin urmare, nu este nevoie ca cineva să-ți ia apărarea pentru a-ți proteja drepturile omului; nu sunt necesare astfel de lucruri. Au majoritatea oamenilor discernământ cu privire la drepturile omului și la libertate? Acestea aparțin gândurilor și perspectivelor umane și nu pot fi menționate în același timp cu adevărul; astfel de idei nu au loc în casa lui Dumnezeu. Faptul că un conducător îți supraveghează lucrarea este un lucru bun. De ce? Fiindcă înseamnă că își asumă responsabilitatea pentru lucrarea bisericii; acestea sunt datoria și responsabilitatea lui. A fi capabil să îndeplinească această responsabilitate dovedește că este un conducător competent, un conducător bun. Dacă ți s-ar acorda libertate deplină și drepturi ale omului, ai putea să faci orice dorești, să-ți urmezi dorințele și să te bucuri de libertate deplină și democrație și, indiferent de ceea ce ai făcut sau de modul în care ai făcut-o, conducătorului nu i-ar păsa sau nu te-ar supraveghea, nu ți-ar pune niciodată întrebări, nu ți-ar verifica lucrarea, nu ar vorbi deschis atunci când s-ar găsi probleme și doar te-ar linguși sau ar negocia cu tine, atunci ar fi el un bun conducător? Bineînțeles că nu. Un astfel de conducător îți face rău. Îți îngăduie faptele rele, permițându-ți să acționezi împotriva principiilor și să faci ce dorești – te împinge într-o groapă de foc. Acesta nu este un conducător responsabil și conform standardelor. Pe de altă parte, dacă un conducător este capabil să te supravegheze în mod regulat, să identifice problemele din lucrarea ta și să-ți reamintească sau să te dojenească și să te expună cu promptitudine, te corectează și te ajută în ceea ce privește căutările tale incorecte și abaterile de la îndeplinirea datoriei în timp util și, sub supravegherea, dojana, aprovizionarea și ajutorul său, atitudinea ta greșită față de datoria ta se schimbă, ești capabil să renunți la unele opinii absurde, ideile proprii și lucrurile apărute din impetuozitate se reduc treptat și ești capabil să accepți cu calm afirmațiile și opiniile care sunt corecte și în conformitate cu adevărurile-principii, nu este acest lucru benefic pentru tine? Beneficiile sunt realmente imense!

Casa lui Dumnezeu își tratează conducătorii și lucrătorii aplicând supravegherea, observarea și înțelegerea. Care este baza pentru tratarea oamenilor în acest fel? De ce tratează oamenii în acest mod? Nu sunt acestea o metodă și o abordare generate de principiile de a fi loial, serios și responsabil față de propria datorie? (Ba da.) Dacă un conducător nu supraveghează, nu observă și nu înțelege niciodată în profunzime oamenii de care răspunde atunci când aceștia își îndeplinesc îndatoririle, poate fi el considerat un conducător loial față de datoria sa? Bineînțeles că nu. Conducătorii, lucrătorii și supraveghetorii voștri ți-au verificat vreodată lucrarea? Te-au întrebat despre progresul lucrării tale? Au rezolvat problemele care au apărut în lucrarea ta? Au corectat vreo greșeală sau abatere evidentă din lucrarea ta? Ți-au oferit ajutor, aprovizionare, sprijin sau emondare în ceea ce privește diversele manifestări și revelații ale umanității tale și ale urmăririi tale de intrare în viață? Dacă un conducător nu numai că nu oferă niciodată îndrumare pentru cei care își îndeplinesc îndatoririle obișnuite, dar, totodată, nu oferă niciodată părtășie, ajutor sau sprijin pentru cei implicați în lucrarea semnificativă – ca să nu mai vorbim de supraveghere, observare sau înțelegere profundă – fără aceste manifestări și acțiuni, poate fi acesta considerat un conducător care face lucrare concretă? Este el conform standardelor în calitate de conducător? (Nu.) Unii oameni spun: „Conducătorul nostru doar ține adunări pentru noi de două ori pe săptămână, are puțină părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, iar apoi citește câteva părtășii de la Cel de mai sus și, uneori, are părtășie despre înțelegerea personală bazată pe experiență. Însă nu a oferit niciodată vreun sfat, aprovizionare sau ajutor cu privire la diversele noastre stări, precum și la dificultățile pe care le întâmpinăm în timp ce ne facem îndatoririle sau la intrarea în viață.” Ce părere aveți despre acest conducător? (Nu este conform standardelor, este un conducător fals.) Dacă unui conducător nu-i pasă de propria slujbă sau de diversele stări ale oamenilor din subordinea sa și nici nu își îndeplinește responsabilitățile, atunci nu este conform standardelor în calitate de conducător. Nu supraveghează, nu observă și nici nu încearcă să înțeleagă pe nimeni. De fiecare dată, conversațiile tale cu acesta decurg astfel: „Ce face această persoană acum?” „În acest moment o observ.” „De cât timp o observi? Ești familiarizat cu aceasta?” „O observ de un an sau doi și încă nu sunt foarte familiarizat cu ea.” „Dar acea persoană?” „Nici în privința acesteia nu sunt prea lămurit, dar poate îndura greutăți când își face datoria, este hotărâtă și dispusă să se consume pentru Dumnezeu.” „Toate aceste lucruri sunt superficiale. Cum rămâne cu faptul dacă urmăresc adevărul?” „Trebuie să aflu și despre asta? Ei bine, mă voi interesa de asta.” Nu se știe cât timp va trebui să mai aștepți rezultatele după ce spune că se va interesa, este o incertitudine. Un astfel de fals conducător nu este vrednic de încredere în lucrarea sa.

Au conducătorii bisericii voastre și supraveghetorii voștri o atitudine responsabilă față de lucrarea voastră? Pricep și înțeleg cu adevărat stările voastre cu privire la lucrare? A fost acest aspect al lucrării abordat în mod corespunzător? (Nu.) Niciunul dintre ei nu a abordat în mod corespunzător acest aspect; niciunul nu a ajuns în punctul de a fi loial față de datoria sa și de a fi serios și responsabil față de lucrare. Prin urmare, este acest lucru ușor de realizat? Este dificil? Nu este dificil. Dacă ai cu adevărat un calibru de un anumit nivel, ai într-adevăr o înțelegere a competențelor profesionale în sfera responsabilității tale și nu ești străin de profesia ta, atunci trebuie să respecți o singură expresie și vei putea fi loial datoriei tale. Ce expresie? „Pune suflet în ceea ce faci.” Dacă pui suflet în ceea ce faci și pui suflet în oameni, atunci vei fi capabil să fii loial și responsabil în datoria ta. Este această expresie ușor de practicat? Cum o pui în practică? Nu înseamnă să-ți folosești urechile pentru a auzi, nici mintea pentru a gândi – înseamnă să-ți folosești inima. Dacă o persoană își poate folosi cu adevărat inima, atunci, când ochii acelei persoane văd pe cineva făcând un lucru, acționând într-un fel sau având un tip de răspuns la ceva ori când urechile sale aud opiniile sau argumentele unor oameni, folosindu-și inima pentru a chibzui la aceste lucruri și a medita asupra lor, unele idei, puncte de vedere și atitudini îi vor apărea în minte. Aceste idei, puncte de vedere și atitudini o vor face să aibă o înțelegere profundă, specifică și corectă asupra persoanei sau a lucrului și, în același timp, vor da naștere la judecăți și principii adecvate și corecte. Numai atunci când o persoană are aceste manifestări de a-și folosi inima înseamnă că aceasta este loială față de datoria sa. Dar dacă nu pui suflet în ce faci, dacă îți lipsește tăria pentru asta, atunci ochii tăi nu reacționează la ceea ce vezi, iar urechile tale nu reacționează la ceea ce auzi. Ochii tăi nu observă niciodată oamenii, evenimentele și lucrurile; ei nu observă informațiile peste care dai. În inima ta, nu vei discerne diversele glasuri și argumente pe care le auzi, nu vei fi capabil să discerni informațiile pe care le auzi. Acest lucru este asemănător cu a fi orb, deși ai ochii deschiși. Atunci când inima unei persoane este oarbă, și ochii ei sunt orbi. Prin urmare, ce duce la formarea ideilor, punctelor de vedere și atitudinilor din observarea lucrurilor cu ochii și primirea de informații cu urechile? Totul depinde de a pune suflet în ce faci și de a căuta adevărul. Dacă pui suflet în ce faci, ori de câte ori primești informații, fie ele văzute sau auzite, vei putea să îți formezi opinii și să înțelegi în profunzime o persoană sau un lucru. Însă dacă nu pui suflet în ce faci, niciun volum de informație primită nu este util; dacă nu pui suflet să discerni informația sau să o vezi așa cum este în realitate, nu vei dobândi nimic, devenind fără valoare, fără folos. Ce înseamnă cineva care este inutil? Se referă la cineva care nu pune suflet în a-și face datoria – are ochi și urechi, dar acestea nu sunt de niciun folos. O persoană fără inimă nu va fi loială datoriei sale și nici nu va avea o atitudine serioasă și responsabilă față de lucrarea sa.

Casa lui Dumnezeu practică supravegherea conducătorilor și lucrătorilor la toate nivelurile, observându-i și înțelegându-i la un nivel profund, cu scopul de a îmbunătăți lucrarea bisericească și de a-i îndruma pe aleșii lui Dumnezeu pe drumul cel drept al credinței în Dumnezeu cât mai repede posibil. Prin urmare, supravegherea și observarea conducătorilor și lucrătorilor este esențială și trebuie practicată în acest fel. Cu supravegherea aleșilor lui Dumnezeu, dacă se descoperă că lucrătorii și conducătorii nu se implică în lucrarea reală și aceștia sunt tratați și abordați cu promptitudine, acest lucru este benefic pentru progresul lucrării bisericii. Supravegherea conducătorilor și lucrătorilor este responsabilitatea aleșilor lui Dumnezeu, iar acest lucru este în deplină concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Întrucât conducătorii și lucrătorii au firi corupte, dacă nu sunt supravegheați, acest lucru nu ar fi doar în detrimentul lor, ci ar avea și un impact direct asupra lucrării bisericii. În ce circumstanțe nu mai au nevoie conducătorii și lucrătorii de supravegherea aleșilor lui Dumnezeu? Atunci când conducătorii și lucrătorii înțeleg pe deplin adevărul, intră în adevărul-realitate și acționează în mod principial, devenind oameni desăvârșiți și folosiți de Dumnezeu. În astfel de cazuri, supravegherea de către aleșii lui Dumnezeu devine inutilă, iar casa lui Dumnezeu nu va mai pune accent pe această chestiune. Cu toate acestea, există vreo garanție că cineva care a fost desăvârșit de Dumnezeu este complet lipsit de greșeli și abateri? Nu neapărat. Prin urmare, scrutarea de către Dumnezeu este încă necesară, la fel ca supravegherea de către cei care înțeleg adevărul; această practică este pe deplin în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Întrucât toți oamenii au firi corupte, conducătorii și lucrătorii pot fi îndemnați să își asume responsabilitatea pentru lucrarea lor și să fie loiali îndatoririlor pe care le au numai prin supraveghere. Fără supraveghere, majoritatea conducătorilor și lucrătorilor ar acționa cu nepăsare intenționată și ar adopta o atitudine superficială – acest lucru reprezintă o realitate obiectivă. Dacă tu ești conducător sau lucrător, iar frații și surorile din jurul tău te supraveghează și te observă deseori, încercând să înțeleagă dacă ești sau nu cineva care urmărește adevărul, atunci, pentru tine, acesta este un lucru bun. Dacă ei descoperă o problemă în ceea ce te privește, iar tu ești capabil să o rezolvi cât mai repede posibil, acest lucru este benefic pentru modul în care urmărești adevărul și pentru intrarea ta în viață. Dacă ei descoperă că săvârșești rău și că ai numeroase comportamente rele în privat și, în mod sigur, nu ești o persoană care urmărește adevărul, te vor expune și te vor demite din funcția ta, ceea ce va elimina un flagel pentru cei aleși de Dumnezeu și, totodată, îți va permite să eviți o pedeapsă mai severă: o astfel de supraveghere este benefică pentru oricine. Și astfel, conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă răspunsul corect referitor la supravegherea din partea celor aleși de Dumnezeu. Dacă ești o persoană care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău, vei simți că ai nevoie de supravegherea celor aleși de Dumnezeu și, mai mult decât atât, că ai nevoie de ajutorul lor. Dacă ești o persoană rea și ai conștiința încărcată, te vei teme să fii supravegheat și vei încerca să o eviți; acest lucru este inevitabil. Prin urmare, nu există nicio îndoială că toți cei care sunt scârbiți de supravegherea din partea celor aleși de Dumnezeu și se împotrivesc acesteia au ceva de ascuns și sigur nu sunt oameni onești; nimeni nu se teme de supraveghere mai mult decât oamenii înșelători. Prin urmare, ce atitudine ar trebui să adopte conducătorii și lucrătorii față de supravegherea din partea celor aleși de Dumnezeu? Oare ar trebui să fie negativism, prudență, împotrivire și ranchiună sau supunere față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și acceptare umilă? (Acceptare umilă.) La ce se referă acceptarea umilă? Înseamnă să accepți totul din partea lui Dumnezeu, să cauți adevărul, să adopți atitudinea corectă și să nu fii impetuos. Dacă cineva descoperă într-adevăr o problemă în ceea ce te privește și ți-o semnalează, ajutându-te să o discerni și să o înțelegi, ajutându-te să rezolvi această problemă, atunci este responsabil față de tine și față de lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea în viață a celor aleși de Dumnezeu; acesta este lucrul corect de făcut și este perfect firesc și justificat. Dacă există oameni care consideră că supravegherea bisericii provine de la Satana și din intenții răuvoitoare, atunci ei sunt diavoli și satane. Cu o astfel de natură diavolească, sigur nu ar accepta scrutarea din partea lui Dumnezeu. Dacă cineva iubește cu adevărat adevărul, va avea o înțelegere corectă cu privire la supravegherea din partea celor aleși de Dumnezeu, o va putea considera ca fiind făcută din iubire, ca venind de la Dumnezeu, și o va putea accepta din partea lui Dumnezeu. În mod sigur, nu vor fi impetuoși sau nu vor acționa din impuls și cu atât mai puțin va apărea în inima lor împotrivirea, prudența sau suspiciunea. Cea mai potrivită atitudine cu care să abordezi supravegherea din partea celor aleși de Dumnezeu este următoarea: orice cuvinte, acțiuni, supraveghere, observație sau corecție – chiar și emondarea – care îți sunt utile ar trebui să le accepți din partea lui Dumnezeu; nu fi impetuos. A fi impetuos vine de la cel rău, de la Satana, nu vine de la Dumnezeu și nu reprezintă atitudinea pe care ar trebui să o aibă oamenii față de adevăr.

Atât vom adăuga și vom avea părtășie cu privire la cea de-a șaptea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor. Așadar, înseamnă acest lucru că părtășia despre responsabilitate a fost deplină, fără să mai existe conținut specific de adăugat? Nu, fiecare responsabilitate cuprinde încă mult mai mult conținut specific și detaliat. Eu am avut părtășie despre principiile generale; restul, cum să puneți în aplicare detaliile specifice și cum să practicați și să aplicați aceste principii, depinde de propriul vostru angajament prin experiență. Dacă tot nu puteți vedea aceste principii așa cum sunt cu adevărat sau nu știți cum să le aplicați, atunci căutați și aveți părtășie împreună. Dacă părtășia comună tot nu duce la rezultate, atunci întrebați-i pe superiorii voștri. Pe scurt, fie că este vorba despre a avea de-a face cu orice tip de persoană sau de a decide pe cine să promovați și să folosiți, totul trebuie să respecte principiile. Pentru anumiți indivizi talentați, în situații în care nimeni nu poate să-i vadă așa cum sunt de fapt sau să-i înțeleagă pe deplin, aceștia pot fi promovați în mod preliminar și folosiți în funcție de nevoile lucrării bisericii – nu întârziați lucrarea și nu întârziați cultivarea oamenilor; aceasta este cheia. Unii oameni se întreabă: „Ce se întâmplă dacă aceștia strică lucrarea după ce au fost folosiți? Cine este responsabil?” Atunci când folosești pe cineva, este ca și cum l-ai plasa pe o insulă pustie, fără ca nimeni să nu poată lua legătura cu el? De fapt, nu sunt mulți alții în jurul lui, care sunt angajați în sarcini specifice? Există modalități de a rezolva toate aceste probleme; și anume, supravegherea, observarea și înțelegerea lor și, dacă permit condițiile, printr-o strânsă legătură. Ce anume presupune o strânsă legătură? Implică lucrul împreună cu acea persoană; procesul de lucru este procesul de înțelegere a acesteia. Nu vei ajunge, treptat, să o înțelegi prin acest tip de legătură? Dacă ai posibilitatea de a stabili o legătură, dar nu o faci și doar dai un telefon pentru a pune câteva întrebări și atât, este imposibil să o înțelegi. Trebuie să stabilești legătura cu aceia cu care poți pentru a rezolva problemele. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii nu trebuie să fie leneși în lucrarea lor. Prin urmare, cum ar trebui să procedați dacă doriți să observați și să înțelegeți pe cineva? (Luând legătura cu acea persoană.) Corect? Cheia este să puneți suflet în asta! Informațiile pe care le puteți reține în mințile voastre pot fi comparate cu o maimuță care culege porumb – culege din mers, scapă în timp ce culege, iar în final, rămâne doar un știulete de porumb, făcând ca întregul efort să fie inutil. La sfârșitul ascultării unei predici, nu vă puteți aminti conținutul despre care s-a avut părtășie anterior; care este motivul? (Nu punem suflet în asta.) De obicei, nu vă concentrați asupra practicării adevărului, astfel încât inimile voastre nu se concentrează asupra acestor aspecte. Nu aveți niciun fel de intrare cu privire la cum să înțelegeți adevărul și să intrați în realitate, cum să vă cunoașteți pe sine și cum să vedeți esența diverselor persoane, evenimente și lucruri așa cum sunt de fapt cu ajutorul adevărului; așadar, aceste chestiuni nu au nicio bază în inimile voastre. Cât despre lucrurile care implică intrarea în adevărul-realitate, vă simțiți mereu perplecși. Acum, încă participați la adunări în fiecare săptămână pentru a asculta predici. Dacă nu ascultați predici, nu cumva puțina credință în Dumnezeu din inimile voastre se estompează, dispărând puțin câte puțin? Acesta este un semnal periculos! Puteți să puneți suflet în asta sau nu? V-am spus toate detaliile; dacă ai cu adevărat tăria aceasta, vei fi capabil să faci acest lucru. Dacă nu ai tărie, indiferent de felul în care vorbesc, nu vei înțelege. Asta e tot pentru părtășia noastră despre acest subiect.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger