Punctul paisprezece: Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii (Partea a șaptea)

A paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor este: „discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii”. Data trecută am avut părtășie despre cel de-al doilea criteriu de discernere a diverselor tipuri de oameni răi, bazat pe umanitatea lor, acoperind trei manifestări. Citiți aceste trei manifestări. (A opta, sunt capabili în orice moment de trădare; a noua, sunt capabili în orice moment să plece; a zecea, sunt șovăielnici.) După ce am avut părtășie despre aceste trei manifestări, le înțelegeți? (Da.) În general, majoritatea oamenilor care au aceste probleme nu dispun de capacitatea de a înțelege adevărul; nu înțeleg ce este adevărul și nici ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. În plus, unii dintre ei nu-și pot da seama ce înseamnă credința în Dumnezeu. Ei cred că aceasta se rezumă doar la credința religioasă și că nu trebuie decât să respecte ritualurile religioase. Nu înțeleg semnificația credinței în Dumnezeu și nici semnificația îndeplinirii datoriei; în inimile lor, nici măcar nu este clar dacă Dumnezeu există, iar ei nu sunt siguri dacă este corectă calea de a-L urma pe Dumnezeu. Indiferent de câți ani cred sau câte predici au ascultat, nu reușesc niciodată să stabilească o bază pe adevărata cale. Ca urmare, sunt șovăielnici și, dacă se întâmplă ceva care îi nemulțumește, ar putea chiar să părăsească sau să trădeze biserica în orice moment. Casa lui Dumnezeu are principii specifice pentru tratarea acestor tipuri de oameni. În funcție de diferitele lor situații, există planuri specifice pentru tratarea și rezolvarea lor; cei care ar trebui să fie îndepărtați vor fi îndepărtați, iar cei care ar trebui să fie excluși vor fi excluși. Chiar dacă unii dintre acești oameni nu sunt răi, fiind cu atât mai puțin antihriști, pe baza naturii acestor manifestări ale lor și a atitudinii lor față de credința în Dumnezeu, nu sunt oameni ai casei lui Dumnezeu, nici nu sunt cu adevărat frați și surori. Chiar dacă rămân în biserică, le va fi foarte greu să ajungă să înțeleagă adevărul. Care sunt implicațiile faptului că le este greu să înțeleagă adevărul? Întrucât nu sunt niciodată capabili să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și nu sunt niciodată capabili să înțeleagă adevărul, în cele din urmă nu vor reuși să obțină mântuirea și nu vor reuși să fie câștigați de Dumnezeu. Adică, în cele din urmă, nu pot deveni oameni ai casei lui Dumnezeu, nu pot deveni adevărate ființe create, nu își pot îndeplini datoria de ființe create și nu se pot întoarce înaintea lui Dumnezeu. În plus, joacă adesea un rol negativ în biserică. Nu numai că nu reușesc să aibă un efect pozitiv, dar, din când în când, provoacă și tulburări și distrugeri, afectând starea unor oameni și tulburându-i pe unii dintre cei care își fac datoria. Prin urmare, biserica ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se ocupa de ei, fie convingându-i să plece, fie îndepărtându-i sau excluzându-i. În orice caz, nu li se poate permite să provoace perturbări și tulburări în biserică.

Standardele și fundamentele pentru a discerne diverse tipuri de oameni răi

II. Pe baza umanității cuiva

J. Sunt șovăielnici

Oamenii șovăielnici nu sunt niciodată capabili să confirme dacă Dumnezeu există cu adevărat și sunt și mai puțin capabili să confirme dacă Dumnezeul în care cred este adevăratul Dumnezeu. Astăzi vor să caute aici, iar mâine vor să meargă să verifice lucrurile acolo, neștiind care este adevărata cale, având mereu o atitudine de așteptare. În cazul unor astfel de oameni, convingeți-i rapid să plece, spunându-le: „Nu ești niciodată în stare să confirmi că lucrarea lui Dumnezeu este adevărata cale și nu cauți adevărul pentru a-ți rezolva dificultățile. Ce rezultat poate apărea dacă vei continua să crezi astfel? Din moment ce nu iubești adevărul și nu-ți place să trăiești viața bisericească, ar trebui să mergi oriunde te interesează, pe baza propriilor alegeri. Nu vrei să urmărești să te distingi și să obții un mare succes? Atunci ar trebui să mergi în lume și să te străduiești în acest sens. Poate că ai posibilitatea să te îmbogățești sau să devii funcționar și să-ți împlinești visurile în lume. N-ar trebui să mai zăbovești în casa lui Dumnezeu.” În cazul unor astfel de oameni, n-ar trebui în niciun caz să-i forțați sau să încercați să-i îndemnați să rămână. Dacă vor să părăsească biserica, lăsați-i să plece. Susținerea constantă a acestor neîncrezători și îndemnarea lor să rămână nu sunt în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Lucrarea Sa nu îi forțează niciodată pe oameni, iar faptul că îi târâți și îi trageți întruna pe cei care sunt nehotărâți conține un element de forțare. Acești oameni vor să plece să muncească, să câștige bani și să ducă o viață bună sau să urmărească lucruri care le plac. Au avut întotdeauna aceste intenții și au avut întotdeauna propriile aspirații și planuri. Deși nimeni nu știe acest lucru, comportamentul lor l-a dezvăluit deja. De exemplu, când își îndeplinesc datoria, sunt adesea lipsiți de entuziasm sau uituci, superficiali și doar fac lucrurile mecanic. Manifestă deseori o reticență deosebită în a-și face datoria, simțind mereu că ies în pierdere, crezând că îndeplinirea datoriei lor îi împiedică să câștige bani. Astfel de persoane ar trebui convinse să plece, spunându-le: „Ești mereu lipsit de entuziasm și superficial în îndeplinirea datoriei tale și, în cele din urmă, nu vei reuși să câștigi adevărul, iar Dumnezeu nu te va aproba – ce pierdere va fi! Întrucât nu ești interesat de adevăr, nu ești capabil să confirmi existența lui Dumnezeu sau suveranitatea Sa și crezi că lumea este fantastică, gândind că ai putea să ai un mare succes și să te distingi dacă urmărești lumea, ar fi mai bine să te întorci în lume și să te străduiești acolo. Ce rost are să înduri aceste greutăți aici?” În special, acești oameni simt adesea că au competențe într-un anumit domeniu, că au anumite aptitudini și capacități și cred că, dacă ar da lovitura în societate sau în lume, ar putea câștiga atât faimă, cât și avere, bucurându-se de un statut înalt și de o remunerație mare. Cu toate acestea, după ce ajung să creadă în Dumnezeu și bâjbâie câțiva ani, nu li se oferă nicio promovare și nu sunt aleși pentru nicio poziție importantă. Neputând să iasă în evidență față de ceilalți, se simt foarte nedreptățiți și foarte reticenți în inimile lor. Nu sunt dispuși să meargă pe calea credinței în Dumnezeu și cu atât mai puțin să-și facă datoria. Au în mod constant o inimă neliniștită și o minte rătăcitoare, sunt capricioși și nestatornici. Din când în când, se gândesc la modul în care colegii de clasă și prietenii lor au obținut locuri de muncă atât de bune, au ajuns în funcții foarte înalte și trăiesc o viață superioară celorlalți, ceea ce îi face în special să simtă că se nedreptățesc foarte mult crezând în Dumnezeu și cred că nu sunt buni de nimic, sunt incompetenți și un eșec deoarece cred în Dumnezeu, simțindu-se prea rușinați față de părinții și strămoșii lor. Acest lucru îi face să fie și mai supărați și mai reticenți, iar ei regretă amarnic că au ales să creadă în Dumnezeu de la bun început! Prin urmare, sunt și mai șovăielnici în mintea lor. De-a lungul anilor în care au crezut în Dumnezeu și și-au făcut datoria, credința lor nu doar că nu s-a întărit, dar și-au pierdut și entuziasmul inițial pe care îl aveau. Cum credeți că ar trebui tratați astfel de oameni? (Ar trebui convinși să plece.) Dacă îi convingi să plece, ar putea spune: „Cred în dumnezeu de atâția ani, renunțând la educație, căsătorie și perspective. Acum îmi spui să părăsesc biserica – nu înseamnă că toate greutățile pe care le-am îndurat în acești ani vor fi fost în zadar? Nu-i așa că nu voi avea nicio destinație viitoare? Asta ar însemna să pierd pe ambele fronturi. Nu este ca și cum mi-aș lua viața?” Oare să-i convingem să plece este prea lipsit de inimă? Este adecvat să facem acest lucru? (Astfel de oameni nu au vrut niciodată să creadă în Dumnezeu de la bun început. Doar au intrat în biserică prin vicleșug, pentru a primi binecuvântări. Când văd că biserica se concentrează mereu pe mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu și pe părtășia despre adevăr, sunt scârbiți de aceste lucruri și vor să plece. Astfel de oameni ar trebui convinși să plece. Deși îi puteți reține, nu le puteți reține inimile.) Dacă își fac datoria cu o oarecare sinceritate, dar pur și simplu nu au claritate în privința adevărului sau devin temporar oarecum negativi și slabi fiindcă se confruntă cu obstacole și eșecuri sau au experimentat emondarea, în aceste cazuri, puteți să aveți părtășie despre adevăr pentru a-i ajuta și a-i susține. Cu toate acestea, presupunând că slăbiciunea lor nu este temporară, ci sunt în permanență superficiali și fac lucrurile mecanic în datoria lor, îndeplinind-o fără tragere de inimă și mulțumindu-se doar să nu fie alungați și presupunând că își fac datoria fără sinceritate sau motivație ori, pentru a ne exprima mai exact, nu au obiective de urmărit și doar așteaptă să treacă zilele, dacă devine clar că sunt oameni de acest tip, atunci pot fi convinși să plece.

Unii oameni sunt neîncrezători. Dacă poți vedea clar că, în esență, sunt oameni care nu iubesc adevărul și nu sunt dispuși nici măcar să muncească, atunci ar trebui convinși să plece. Principalele lor manifestări sunt că nu citesc niciodată cuvintele lui Dumnezeu, nu învață niciodată imnuri, nu ascultă niciodată predici și nu au niciodată părtășie despre adevăr sau nu vorbesc despre cunoașterea de sine. De asemenea, nu le place să asculte mărturiile bazate pe experiențe ale fraților și surorilor. Nu se uită niciodată la filmele, clipurile cu imnuri sau clipurile cu mărturii bazate pe experiențe produse de casa lui Dumnezeu și, chiar dacă se uită, o fac doar pentru divertisment sau din curiozitate, caz în care privesc doar puțin, cu reticență; și se uită doar pentru distracție și emoție, absolut deloc dintr-un simț al poverii față de propria intrare în viață. Cum își petrec cea mai mare parte a timpului? Discută, bârfesc sau intră pe internet pentru a se uita la lucrurile care le plac. De exemplu, unora dintre ei le place piața bursieră și verifică în permanență tendințele bursiere online; altora le plac mașinile sau produsele electronice și se uită mereu pe internet ce mărci au lansat modele noi sau au dezvoltat o nouă tehnologie; unora le place să urmărească știri online produse de utilizatori individuali, iar altora le plac produsele de înfrumusețare, machiaj sau îngrijire a sănătății și intră frecvent pe internet pentru a citi despre frumusețe, îngrijirea sănătății sau modalități de a menține o stare bună de sănătate și de a obține longevitatea. Acești oameni nu sunt deloc interesați de diferitele adevăruri pe care trebuie să le pătrundă credincioșii pentru a fi mântuiți sau de mărturiile bazate pe experiențe ale fraților și surorilor. În afară de faptul că fac puțină datorie fără tragere de inimă, în rest, se concentrează mereu asupra situației schimbătoare a lumii non-credincioșilor și asupra noilor tendințe și știri importante care există în lume, precum și asupra evoluțiilor din propria țară, printre alte lucruri. Analizează doar acest tip de informații. Din cauza faptului că se uită tot timpul la aceste lucruri, inimile lor sunt pline doar de asemenea chestiuni, iar ei ignoră complet adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă în calitate de credincioși în Dumnezeu. Indiferent cine are părtășie cu ei, nu o asimilează. Nu sunt nici interesați, nici preocupați de chestiuni legate de intrarea în viață, de exemplu, ce principii ar trebui să urmeze atunci când își fac datoria, ce firi corupte dezvăluie, ce probleme există în timpul îndeplinirii datoriei lor și pe care dintre diferitele cerințe ale lui Dumnezeu de la oameni le-au îndeplinit sau nu. Deși își îndeplinesc datoria, doar fac lucrurile mecanic, fără să caute câtuși de puțin adevărurile-principii. Chiar dacă asemenea oameni pretind că sunt credincioși în Dumnezeu, ceea ce le place în sinea lor și pe ce se concentrează sunt banii, statutul și tendințele lumii non-credincioase, plăcându-le să se asocieze cu cei care urmează tendințele lumii non-credincioase. Când vorbesc despre chestiuni din lumea non-credincioasă, o fac cu mare plăcere și entuziasm neobosit, vorbind elocvent și fără încetare, dar când se întâlnesc cu cei cărora le place să aibă părtășie despre adevăr, nu au nimic de spus. Când un frate sau o soră zice: „Există un imn atât de frumos, încât i-am memorat toate versurile”, ei spun cu superficialitate: „L-ai memorat. Ce frumos!” Când un frate sau o soră spune: „Mărturia bazată pe experiență a unei surori este foarte bună!”, ei zic: „Sunt acum atât de multe clipuri cu mărturii bazate pe experiențe, care nu este bun? Toate sunt destul de bune.” Răspund doar în acest mod superficial; în realitate, nu sunt interesați de adevăr și nu au un limbaj comun cu frații și surorile. Când cineva îi întreabă: „Te rogi atunci când te confrunți cu situații?”, ei răspund: „Cum să mă rog? În legătură cu ce să mă rog?” Nu se roagă și nici nu au nimic de spus lui Dumnezeu. Acești oameni nu sunt interesați de nimic legat de credința în Dumnezeu, iar inimile lor sunt pline de tot felul de lucruri din lumea non-credincioasă. Ce credeți: au astfel de oameni o problemă? (Da.) Dacă vezi că sunt mereu lipsiți de entuziasm când își fac datoria și, atunci când li se atribuie orice sarcină, devin foarte nerăbdători, plângându-se de îndată ce suferă puține greutăți, iar după câțiva ani de credință în Dumnezeu, dezvăluie frecvent gânduri precum: „Am ieșit în pierdere crezând în dumnezeu. Dacă n-aș fi crezut în dumnezeu, până acum salariul meu ar fi crescut la suma cutare și m-aș fi putut bucura de statutul cutare și de un stil de viață luxos”, cum ar trebui tratați astfel de oameni? (Ar trebui convinși să plece.) Convingeți pur și simplu asemenea oameni să plece și nu-i mai puneți să facă nicio datorie, deoarece nu sunt dispuși nici măcar să muncească. Ei cred că simpla participare la adunări în calitate de credincioși este suportabilă, dar a-și face datoria și a-L urma pe Dumnezeu le împiedică mărețele lor proiecte. Simt că a-și îndeplini datoria și a-L urma pe Dumnezeu sunt obstacole majore în căutarea fericirii. Consideră că, dacă și-ar fi îndeplinit datoria, s-ar fi făcut deja remarcați în fața celorlalți, devenind funcționari de rang înalt și câștigând o mulțime de bani în lume. De ce ar trebui atunci să-i ținem pe loc? Așadar, a-i convinge să plece este bine pentru toată lumea. A-i obliga sau a încerca să-i îndemni să rămână ar fi o greșeală uriașă. Ar trebui să-i convingi pe oamenii de acest gen astfel: „De ce ai ales să crezi în Dumnezeu? Poți dobândi vreodată adevărul dacă nu ești interesat de adevăr și ești mereu plin de îndoieli în privința lui Dumnezeu? Ești o persoană cu idei, diplome și talent – dacă te-ai strădui din greu în lume, ai putea să devii cu siguranță președinte sau director executiv al unei companii ori să devii milionar sau miliardar. Rătăcind în felul acesta în casa lui Dumnezeu, în primul rând, nu poți să te faci remarcat; în al doilea rând, nu poți obține un mare succes și, în cele din urmă, nu le poți aduce onoare străbunilor tăi. În plus, când îți faci datoria, ești întotdeauna superficial, de aceea ești emondat, ceea ce te face mereu să fii deprimat. De ce să înduri această suferință? Ar trebui să ieși în lume, fie în politică, fie în afaceri, și cu siguranță vei obține un anumit nivel de succes. Ești diferit de noi: ai atât diplome, cât și talent și ești un individ nobil – nu este sub demnitatea ta să crezi în Dumnezeu alături de noi, oamenii obișnuiți? Așa cum spun adesea non-credincioșii, «Lumea e la picioarele tale», ar trebui să profiți de faptul că încă este timp în lume să urmărești faima, câștigul și statutul cât încă mai ai ocazia. Nu te nedreptăți rămânând aici.” Este acesta un mod adecvat de a-i convinge? Formularea este destul de diplomată, nu-i așa? (Da.) Nu îi rănește și, de asemenea, le spune ce vor să audă. Cred că această abordare este adecvată, îi ajută să accepte sfatul și pot să plece cu îndrăzneală, fără nicio grijă. Atunci când ai de-a face cu oameni de acest gen, dacă ești sigur că sunt neîncrezători și vezi că nu au niciun entuziasm față de credința în Dumnezeu, că nu sunt niciodată sinceri în îndeplinirea datoriei lor și că nu au câștigat niciodată nicio intrare în viață – și nici nu au șanse să câștige pe termen lung – atunci ar trebui convinși să plece. Dacă nu-i convingi să plece, vor avea întotdeauna o atitudine superficială și lipsită de entuziasm în îndeplinirea datoriei lor și s-ar putea să vină vremea când vor provoca un dezastru major.

K. Sunt lași și suspicioși

Am terminat părtășia despre cea de-a zecea manifestare, faptul că sunt șovăielnici. Acum să ne uităm la cea de-a unsprezecea manifestare: sunt lași și suspicioși. Care sunt manifestările oamenilor lași? (Oamenii lași sunt speriați atunci când se confruntă cu arestarea și persecuția. Vor să-și facă datoria, dar nu îndrăznesc.) Acesta este doar un aspect mărunt. Problema principală este că au un punct de vedere privind credința în Dumnezeu: simt mereu că aceia care cred în Dumnezeu par nelalocul lor în această lume; simt că este stânjenitoare credința lor în Dumnezeu. Mai ales în unele țări autoritariste sau fără libertate religioasă, unde credincioșii în Dumnezeu nu sunt doar neprotejați prin lege, ci și supuși persecuției, unii oameni nu îndrăznesc să recunoască faptul că au credință în Dumnezeu și se tem că alții vor afla. Ei simt că a crede în Dumnezeu nu este ceva legitim și onorabil. Deși știu că au credință în adevăratul Dumnezeu, nu simt nicio onoare în acest lucru și nici nu au încredere. Când există orice semn de necazuri sau când văd că guvernul îi arestează, persecută, oprimă și ostracizează pe credincioși, devin deosebit de îngrijorați că ar putea fi implicați. În astfel de situații, unii oameni se disociază rapid de biserică, grăbindu-se chiar să restituie cărți casei lui Dumnezeu. Alții, de teamă că vor fi arestați, nu mai îndrăznesc să participe la adunări și nici să-i salute pe frați și surori atunci când se întâlnesc. Mai ales cu cei care sunt relativ cunoscuți pentru credința lor sau care au fost arestați anterior, acești oameni îndrăznesc și mai puțin să interacționeze – sunt lași în această măsură. Chiar mai rău, când aud că guvernul a început un val major de arestări, se grăbesc să se adreseze autorităților pentru a recunoaște proactiv că au crezut anterior în Dumnezeu și că știu ce oameni cred, vânzându-i proactiv și predând cărțile cuvintelor lui Dumnezeu și alte materiale legate de credința în Dumnezeu în schimbul clemenței, doar în scopul autoconservării. Spuneți-Mi, nu sunt acestea manifestări ale lașității? (Ba da.) Mai ales unii oameni, după ce cred în Dumnezeu, se tem mereu că alții vor afla despre credința lor și se tem și mai mult că vor fi vânduți dacă cineva este arestat. De îndată ce află cineva că au credință în Dumnezeu, se grăbesc să explice că nu mai cred, grăbindu-se chiar să facă lucruri care să-i determine pe non-credincioși să nu-i mai suspecteze că sunt credincioși. De exemplu, încurajează legăturile cu non-credincioșii, mâncând, petrecând, jucând jocuri de noroc, consumând alcool împreună și așa mai departe. La cel mai mic semn de probleme, nu îndrăznesc să participe la adunări și nu-și mai fac datoria, ignorând pe oricine încearcă să ia legătura cu ei. Când totul este liniștit, se gândesc la modul în care credința în Dumnezeu aduce binecuvântări, permițând cuiva să evite moartea, să ajungă la Ceruri și să aibă o destinație bună – atunci sunt plini de energie pentru credința în Dumnezeu. Dar de îndată ce se confruntă cu un mediu care este puțin periculos, dispar fără urmă. Apoi, când trece situația și lucrurile sunt din nou calme, se întorc. Persoanele de acest tip dispar frecvent. Indiferent cât de importantă e datoria care le este atribuită, de îndată ce apare un mic pericol, își pot abandona imediat lucrarea fără să facă rânduieli pentru continuarea acesteia și nimeni nu poate lua legătura cu ei după aceea. Alți oameni, când se confruntă în mod similar cu un mediu periculos, se pot gândi la tot felul de modalități de a gestiona corect urmările. Dacă mediul este în prezent prea ostil și riscul de arestare este ridicat, ei așteaptă să treacă pericolul înainte de a continua lucrarea. Sau, dacă sunt prea cunoscuți drept credincioși și ar putea fi arestați cu ușurință dacă își arată fața pentru a-și face lucrarea, rânduiesc să o facă altcineva. Dar când acești oameni lași simt cea mai mică problemă, se grăbesc să se ascundă și fac tot posibilul să fugă la adăpost și să-și salveze pielea, ignorând și desconsiderând complet lucrarea și proprietatea bisericii, nefăcând niciun efort pentru a apăra lucrarea bisericii sau a-i proteja pe frați și surori. De ce se tem ei cel mai mult în credința lor în Dumnezeu? În primul rând, se tem că guvernul va afla despre credința lor. În al doilea rând, se tem că vor afla vecinii lor. În al treilea rând, se tem cel mai tare să nu fie arestați și închiși sau omorâți în bătaie. Așadar, ori de câte ori se întâmplă ceva, primul lucru la care se gândesc este dacă ar putea fi arestați sau dacă ar putea fi uciși. Dacă riscul să se întâmple una dintre acestea este chiar și de 1%, vor găsi o modalitate de a scăpa. De exemplu, în timpul unei adunări, un frate sau o soră ar putea spune: „Când veneam încoace, am văzut în apropiere pe cineva care părea necunoscut. Ar putea fi un non-credincios care ne urmărește?” Doar auzind această remarcă, oamenii lași nu vor participa la următoarea adunare și vor întrerupe legăturile cu toată lumea. Ai numi acest lucru prudență? (Aceasta nu este o prudență normală, este lașitate – nu există loc pentru Dumnezeu în inimile lor.) Aceasta este o prudență dusă la extrem. În țările sau regiunile în care mediul este deosebit de ostil, credincioșii ar trebui într-adevăr să fie precauți, dar asta nu înseamnă că ar trebui să nu-și mai facă datoria sau să nu mai participe la adunări de teama de a fi arestați, fiind atât de precauți încât să nu existe un loc pentru Dumnezeu în inimile lor. Care este principiul pentru precauție al oamenilor lași? Indiferent ce se întâmplă – important sau nesemnificativ – ei nu cred deloc că totul este în mâinile lui Dumnezeu. Ei cred că nimeni nu este de încredere și se bazează pe ei înșiși pentru a se proteja. Acesta este principiul lor. Nu cred că totul este în mâinile Sale, că totul este orchestrat și rânduit de Dumnezeu, că, dacă într-adevăr se întâmplă ceva, este permis de Dumnezeu și că, dacă nu este permis de El, nimeni nu va fi arestat. Nu au absolut deloc credință în această privință. În schimb, inimile lor sunt pline doar de lașitate. Mai mult, în lașitatea lor există un defect fatal care, de asemenea, e cel mai detestabil lucru în ceea ce-i privește: pentru a se proteja și pentru a face față oricărui mediu care îi face să se simtă timorați, ei urmează ceea ce consideră a fi „înțelepciunea lor supremă”, și anume faptul că, indiferent ce se întâmplă – fie că sunt supravegheați, fie că sunt arestați și întemnițați – odată ce se întâmplă ceva rău și siguranța lor este amenințată, pe de o parte, ei neagă că au credință în Dumnezeu, iar pe de altă parte, trădează tot ce știu, fără să ascundă nimic. De ce procedează așa? Pur și simplu pentru a se proteja de suferința fizică; astfel, divulgă tot ce știu. În primul rând, îi vând pe conducătorii bisericii și, de asemenea, divulgă cine sunt conducătorii districtuali și cei regionali și unde locuiesc aceștia, divulgând tot ce știu. Trădează totul, chiar înainte de a fi torturați. În plus, dacă li se cere să semneze „Cele trei declarații”, le semnează imediat, fără să se gândească măcar – au fost pregătiți pentru asta dintotdeauna. Procedează așa pentru a evita întemnițarea, tortura și orice pericol de moarte. Atât sunt de lași. Nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu și nici nu sunt capabili să-și riște viața. În schimb, se gândesc la orice modalitate posibilă de a se proteja. Pentru ei, cea mai bună metodă este să-i vândă pe alții și biserica – aceasta este cea mai eficientă cale. Folosesc trădarea altora ca preț pentru a-și garanta siguranța și a evita orice suferință. Este ceva ce au planificat cu mult timp în urmă – este „înțelepciunea lor supremă”. Spuneți-Mi, este lașitatea acestui tip de persoană o lașitate normală? (Nu.) Atunci care este problema aici? (Sunt atât de lași, încât devin iude, gata să-i vândă pe frați și surori și să vândă biserica oricând și oriunde. Astfel de oameni nu sunt credincioși adevărați.) Să lăsăm momentan deoparte problema dacă sunt credincioși adevărați sau falși. Uită-te doar la umanitatea lor – ei cred că a avea credință în Dumnezeu este ceva viclean și rușinos, și nu ceva legitim și onorabil, privind chestiunea credinței în Dumnezeu, ceva atât de legitim, onorabil și pozitiv, ca pe ceva negativ – ce fel de oameni crezi că sunt? (Oameni dezorientați, care sunt relativ ticăloși.) Perspectiva și modul lor de a înțelege lucrurile sunt diferite de cele ale oamenilor normali. Uneori pot chiar să facă din alb negru, fiind incapabili să distingă binele de rău. Cum este posibil ca niște credincioși în Dumnezeu să fie în mod intenționat vicleni? Pentru că această lume este prea rea – legea nu protejează libertatea religioasă și, într-o măsură și mai mare, regimul satanic Îl urăște pe Dumnezeu și privește cu ostilitate lucrarea Sa. Nu permite ca lucrurile pozitive să existe și face tot posibilul pentru a-i persecuta pe cei care cred în Dumnezeu. Așadar, în astfel de circumstanțe sociale, credincioșii nu au de ales decât să acționeze cu prudență atunci când se adună și își fac datoria; nu îndrăznesc să facă aceste lucruri în mod public. Din exterior poate părea că sunt vicleni, ca niște hoți, dar, de fapt, este doar din cauza contextului de persecuție, nu-i așa? (Da.) Așadar, cum descrie marele balaur roșu credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei de către cineva? Drept un „comportament suspect”. Este acesta un comportament suspect? (Nu.) Nu este un comportament suspect – este ceva ce fac oamenii pentru că nu au de ales. Au făcut acești oameni ceva ilegal? (Nu.) Nu au făcut nimic ilegal sau care să se opună guvernului, cu atât mai puțin să încalce legea sau să tulbure ordinea publică. Ce au făcut acești oameni? Pur și simplu și-au îndeplinit datoria de ființe create. Această lucrare este cea mai valoroasă, mai însemnată și mai justă activitate din lume. Dar pentru că această lume este rea și întunecată și proclamă că albul este negru, ea numește „suspectă” cea mai justă, valoroasă și însemnată activitate. Aceasta este interpretarea Satanei. Este interpretarea Satanei adevărul? Este ea pozitivă? (Nu.) Categoric nu este. Cu toate acestea, când oamenii lași aud această interpretare, nu numai că sunt pe deplin de acord cu ea în inimile lor, dar și acceptă această interpretare din partea Satanei. Ca urmare, ei cred și că a avea credință în Dumnezeu și a-și face datoria în secret este ceva neadecvat și trebuie să fie greșit. Le este mereu teamă că, într-o zi, vor fi și ei torturați de societate și de guvern, fără să aibă unde să se apere și fără să-i ajute sau să-i salveze cineva. Astfel, se tem în special să nu afle alții despre credința lor în Dumnezeu. Nu recunosc în inimile lor că acele cuvinte exprimate de Dumnezeu sunt adevărul sau că acea cale pe care Dumnezeu îi conduce pe oameni să meargă este cea corectă, dar tot vor să primească binecuvântări de la El. Nu este contradictoriu? În cele din urmă, se simt incredibil de nedreptățiți deoarece cred în Dumnezeu și suferă aceste greutăți într-un astfel de mediu. De ce se simt nedreptățiți? Pentru că se tem profund de regimul malefic din această lume și de forțele rele ale diavolilor și satanelor și se tem mereu că diavolii și satanele îi vor tortura și le vor lua viața. Întrucât nu au o credință adevărată în Dumnezeu, se comportă într-un mod deosebit de laș, chiar până în punctul de a nu-și face deloc datoria. Dacă nu există absolut niciun pericol, vor participa la adunări sau vor interacționa cu frații și surorile ori vor face unele lucruri pentru biserică, dar pur și simplu nu îndrăznesc să recunoască faptul că au credință în Dumnezeu, că fac parte din biserică, sau să se ridice pentru a mărturisi pentru Dumnezeu sau pentru a-și face datoria – sunt profund temători. Nu au o credință adevărată în Dumnezeu, dar tot vor să primească binecuvântări și o destinație bună de la El. Ați spune că acest lucru este contradictoriu? (Da.) Nu le-a întunecat mintea faptul că se axează pe interesele lor personale? (Ba da.) Acești oameni sunt mistuiți de lăcomia de câștiguri personale. Ei nu cred că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile, dar tot vor să primească binecuvântări de la El. Nu cred că lucrarea bisericii și datoria pe care o fac frații și surorile sunt juste, valoroase și însemnate. Le este frică în special să îndeplinească îndatoriri importante sau că lucrătorii și conducătorii le vor cere adesea să iasă și să gestioneze probleme, temându-se să nu fie implicați dacă ceva nu merge bine. Când se confruntă cu pericole, acești oameni lași pot deveni iude și pot vinde biserica – acesta este și un tip de individ periculos.