Când vine vorba de tipul de oameni care sunt dezvăluiți și eliminați, manifestările diferitelor lor fapte rele, precum și cuvintele și exprimările malițioase pe care le dezvăluie în viața lor de zi cu zi sunt ușor de văzut. Cu toate acestea, unii conducători și lucrători sunt incapabili să-i discearnă pe acești oameni răi așa cum sunt în realitate sau să-și dea seama de natura-esență pe care o au. Acești conducători și lucrători nu par să realizeze că aceia sunt oameni răi și neîncrezători și, prin urmare, nu au planuri de a-i înlătura din biserică sau de a-i trata în mod adecvat. Aceasta este o neglijare gravă a responsabilității lor de conducători și lucrători. Ei privesc cu ochii deschiși cum acești oameni cu natură demonică nu respectă niciuna dintre regulile casei lui Dumnezeu, dezlănțuindu-se, tulburând și sabotând fără motiv lucrarea bisericii și ordinea vieții bisericești; ba chiar îi tolerează pe acești oameni când acționează în mod îndrăzneț și nechibzuit, se comportă ca niște nelegiuiți și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu sub stindardul îndeplinirii datoriei lor. Daunele aduse intereselor casei lui Dumnezeu acoperă multe lucruri: deteriorarea aparaturii și diverselor echipamente ale casei lui Dumnezeu, deteriorarea diferitelor dispozitive și consumabile de birou, chiar și risipirea ofrandelor lui Dumnezeu după bunul lor plac și așa mai departe. Mai grav este că răspândesc în mod nestăvilit diverse erezii și falsități, provocând o tulburare atât de mare, încât aleșii lui Dumnezeu nu-și pot îndeplini îndatoririle în pace, o tulburare atât de mare, încât oamenii care sunt slabi și negativi își abandonează îndatoririle și își pierd credința în urmarea lui Dumnezeu. Acești oameni răi fac toate aceste lucruri rele, comit toate aceste fapte rele care tulbură și perturbă lucrarea bisericii și aduc prejudicii fraților și surorilor, însă conducătorii și lucrătorii pretind că nu văd și nu aud; unii dintre ei chiar spun: „Nu știam, nimeni nu mi-a spus vreodată!” Acea bandă de fiare și diavoli a făcut ravagii, dezlănțuind haos în biserică, totuși conducătorii și lucrătorii nu sunt deloc informați sau conștienți de aceasta! Nu sunt niște scursuri? Unde sunt inimile lor? Ce fac ei? Oare nu fac decât să poarte discuții inutile? Nu-și neglijează sarcinile care le revin? Fiecare zi în care astfel de conducători falși își ocupă funcția este o nouă zi în care tot soiul de oameni răi pot să tulbure în mod nechibzuit biserica și să facă rău aleșilor lui Dumnezeu. Din cauza conducătorilor falși care nu-și îndeplinesc responsabilitățile, acea bandă de fiare trândăvește toată ziua, nefăcând nicio datorie și nerespectând nicio regulă, profitând de pe urma casei lui Dumnezeu, bucurându-se în voie de diferitele beneficii materiale și de ajutoarele oferite de casa lui Dumnezeu, ba chiar tulburând în mod deliberat lucrarea bisericii, deteriorând aparatura și echipamentele casei lui Dumnezeu. Așa se comportă, dar tot se așteaptă să ducă o viață tihnită și să facă tot ce vor în casa lui Dumnezeu, fără ca nimeni să-i deranjeze sau să-i provoace. Aceasta este o problemă atât de gravă, dar conducătorii și lucrătorii o dau deoparte, nerezolvând-o nici măcar când este raportată de alții – nu sunt oare niște gunoaie care nu fac o lucrare adevărată? Nu este aceasta o neglijare gravă a responsabilității? (Ba da.) Unii spun: „N-am rezolvat problema pentru că am fost ocupat cu altă lucrare. Pur și simplu n-am apucat să mă ocup de ea!” Au aceste cuvinte vreun temei? Cu ce ești așa ocupat încât să nu rezolvi o problemă atât de gravă? Au vreo valoare chestiunile de care te ocupi? Ești în stare să-ți prioritizezi lucrarea? N-ar trebui să aibă prioritate rezolvarea problemelor, indiferent cât de ocupat se întâmplă să fii? Înțelegerea și tratarea cu promptitudine a diferitelor tipuri de oameni care perturbă și tulbură lucrarea bisericii sunt responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor. Dacă dai deoparte problemele reale și te ocupi de alte chestiuni, faci o lucrare reală? Dacă descoperi o problemă sau cineva îți raportează o problemă, ar trebui să lași deoparte sarcina de care te ocupi și să mergi imediat la fața locului pentru a vedea care este sursa problemei. Dacă o persoană rea tulbură și perturbă lucrarea bisericii, ar trebui mai întâi să înlături imediat această persoană rea. După aceea, rezolvarea altor probleme va fi ușoară. Dacă descoperi o problemă și nu o rezolvi, afirmând că ești prea ocupat, nu alergi de fapt de colo-colo ca o veveriță într-o cușcă? Cu ce ești atât de ocupat, la urma urmei? Este o lucrare reală? O poți explica în mod clar? Au vreun temei motivele și scuzele tale? De ce tratezi rezolvarea problemelor de parcă ar fi neimportantă? De ce nu rezolvi problemele în timp util? De ce găsești scuze și te eschivezi, spunând că ești prea ocupat ca să te ocupi de ele? Nu înseamnă asta că ești iresponsabil? În calitate de conducător în biserică, faptul că nu prioritizezi rezolvarea problemelor, că te ocupi de diverse chestiuni triviale, nu recunoști existența unor probleme critice, nu ești în stare să distingi importanța și urgența în lucrare și să pricepi aspectele esențiale sunt manifestări ale unui calibru excepțional de slab, iar un astfel de individ este zăpăcit. Indiferent de câți ani ești conducător, nu ești capabil să îndeplinești bine lucrarea bisericii. Ar trebui să-ți accepți responsabilitatea și să demisionezi. Dacă un conducător are un calibru excesiv de slab, orice instruire este inutilă; cu siguranță va fi incapabil să realizeze vreo lucrare – este un conducător fals, care trebuie demis și transferat. Când lucrează conducători falși, care sunt consecințele? Vorbind obiectiv, tot ce fac conducătorii falși aduce pierderi multiple pentru biserică. În primul rând, lucrarea esențială a bisericii nu este realizată bine, afectând direct eficiența diferitelor aspecte ale lucrării bisericii. Totodată, acest lucru afectează și dăunează intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Cel mai important, afectează răspândirea Evangheliei Împărăției. Toate aceste consecințe sunt legate direct de neîndeplinirea unei lucrări reale de către conducătorii falși. Vorbind mai clar, toate acestea sunt cauzate de conducătorii falși care nu se implică într-o lucrare reală. Dacă alți conducători și lucrători se pot implica activ într-o lucrare reală, accelerând ritmul și scurtând timpul necesar pentru rezolvarea problemelor, n-ar fi atenuate întrucâtva diferitele pierderi provocate casei lui Dumnezeu de către conducătorii falși? Ar putea cel puțin să fie reduse. Chiar dacă nu ți se cere de către casa lui Dumnezeu să rezolvi problemele imediat ce apar, cel puțin odată ce sunt raportate probleme ar trebui să începi imediat să le abordezi: întreabă frații și surorile despre situație, discută și ai părtășie cu alți conducători și lucrători despre modul de a le rezolva. Dacă problema este gravă și nu știi cum să o rezolvi, ar trebui să o raportezi prompt la nivelul superior și să cauți soluții. Asta ar trebui să realizeze toți conducătorii și lucrătorii. Dar problema actuală este că acești conducători și lucrători, chiar dacă nu pot rezolva probleme, nu raportează la nivelul superior. Se tem foarte tare să raporteze mai sus, ca să nu-și trădeze incompetența, calibrul exagerat de slab și incapacitatea de a face o lucrare reală; sunt îngrijorați că vor fi demiși. Însă nu iau inițiativa de a lucra; sunt stupizi și amorțiți și acționează lent. Fără o cale de rezolvare a problemelor, pur și simplu orbecăie, lăsând să se acumuleze prea multe probleme nerezolvate și oferind astfel oportunități oamenilor răi. În acel moment, văzând că nu sunt buni de nimic conducătorii falși, acei oameni răi și cei cu ambiții profită de ocazie pentru a comite în mod nestăvilit fapte rele, aruncând biserica în haos și dezordine, paralizând toate aspectele lucrării. Deși conducătorii falși ar trebui să poarte responsabilitatea principală, nici alți conducători și lucrători nu și-au îndeplinit responsabilitățile. Nu este aceasta o neglijare gravă a responsabilității de către conducători și lucrători? De fapt, majoritatea problemelor care apar în biserică sunt legate direct de tulburările cauzate de oamenii răi și de neîncrezători. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pot identifica prompt sursa problemelor, nu pot găsi principalii vinovați care cauzează problemele și caută mereu motive în altă parte, atunci nu vor fi capabili să rezolve în esență problemele, iar acestea vor continua să apară pe viitor. Dacă perturbatorii sau cei care creează probleme în culise sunt prinși și trași direct la răspundere, acest mod de gestionare a problemelor este cel mai eficient. Cel puțin, garantează că acei neîncrezători și oameni răi nu îndrăznesc să se dezlănțuie și să provoace în continuare perturbări și tulburări. Nu este acesta rezultatul pe care ar trebui să-l obțină conducătorii și lucrătorii? (Ba da.) Se poate spune categoric că principalul motiv pentru care problemele bisericii sporesc ca număr și nu sunt rezolvate în timp util este iresponsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor sau faptul că acești conducători falși nu dețin adevărul-realitate și nu pot face o lucrare reală. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pot rezolva diferitele probleme care apar în biserică, în mod sigur nu pot realiza lucrarea inerentă funcțiilor lor. Există mai multe situații și motive care trebuie înțelese clar aici: în cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt începători fără experiență, ar trebui ajutați cu răbdare, îndrumați să rezolve probleme și, pe parcursul rezolvării problemelor, ar trebui să învețe unele lucruri și să priceapă adevărurile-principii. În acest fel, vor învăța treptat să rezolve probleme. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu sunt oamenii potriviți, refuzând cu desăvârșire să accepte adevărul și folosind în schimb punctele de vedere și metodele non-credincioșilor pentru a rezolva problemele, acest lucru nu se conformează adevărurilor-principii. Astfel de oameni nu sunt potriviți să fie conducători și lucrători și ar trebui demiși și eliminați în timp util; apoi, alegerile ar trebui repetate pentru a alege conducători și lucrători potriviți. Doar această abordare poate rezolva în mod temeinic problema. A fi conducător de biserică nu este o sarcină ușoară și este inevitabil ca unele probleme să nu poată fi gestionate. Totuși, dacă cineva are rațiune, atunci când se confruntă cu probleme pe care nu le poate rezolva, nu trebuie să le ascundă sau să le suprime și să le ignore. În schimb, ar trebui să se consulte cu mai mulți oameni care înțeleg adevărul pentru a găsi în comun o soluție; aceasta ar putea rezolva 70 până la 80 la sută dintre probleme, împiedicând cel puțin temporar apariția problemelor majore. Aceasta este o cale viabilă. Dacă problemele chiar nu pot fi rezolvate, ar trebui să caute soluții de la Cel de mai sus, aceasta fiind o alegere înțeleaptă. Dacă ascunzi și nu raportezi problemele de teamă să nu-ți pierzi reputația sau de teamă să nu fii emondat de către Cel de mai sus din cauza incompetenței tale, acest lucru înseamnă că ești complet pasiv. Dacă te comporți ca un neghiob amorțit și stupid, care nu știe ce să facă, acest lucru va provoca întârzieri. Astfel de situații oferă cu ușurință oportunități oamenilor răi și antihriștilor, permițându-le să profite de haos pentru a acționa. De ce spun că profită de haos pentru a acționa? Pentru că așteaptă tocmai această oportunitate. Când conducătorii și lucrătorii nu sunt capabili să gestioneze nicio problemă, iar aleșii lui Dumnezeu sunt anxioși și neliniștiți și și-au pierdut deja încrederea în ei, oamenii răi și antihriștii caută să exploateze această lacună. Ei cred că biserica se află într-o stare în care este lipsită de conducere sau gestionare. Vor să profite de această șansă pentru a-și arăta abilitățile de a-i face pe aleșii lui Dumnezeu să-i aprecieze, să-i sprijine și să creadă că, în comparație cu conducătorii și lucrătorii, au un calibru mai bun, sunt mai capabili să rezolve probleme și să conducă spre soluția de ieșire și pot mai bine să schimbe cursul în mijlocul haosului. Nu asta vor cel mai mult să facă oamenii răi și antihriștii? În acest moment, când conducătorii și lucrătorii sunt neputincioși, iar oamenii răi și antihriștii se ridică și rezolvă problemele, chiar conducând spre soluția de ieșire, pe cine vor crede aleșii lui Dumnezeu? Vor crede în mod firesc în oamenii răi și în forțele antihriștilor. Ce arată asta? Că lucrătorii și conducătorii nu sunt buni de nimic și nu realizează nimic, eșuând în momentele esențiale. Mai merită astfel de oameni să fie conducători și lucrători? Deși antihriștilor le lipsește adevărul-realitate și nu pot face o lucrare reală, toți au unele înzestrări în diferite măsuri și sunt relativ mai pricepuți la chestiuni externe, ceea ce constituie tocmai avantajul lor și este modul în care îi pot induce pe oameni în eroare. Dar dacă ar deveni conducători și lucrători, chiar ar putea să folosească adevărul pentru a rezolva problemele aleșilor lui Dumnezeu? Chiar ar putea să-i conducă pe aleșii lui Dumnezeu să mănânce și să bea din cuvintele Sale, să înțeleagă adevărul și să intre în adevărul-realitate? Categoric nu. Deși au unele înzestrări și sunt elocvenți, le lipsește întru totul adevărul-realitate. Sunt potriviți să fie conducători și lucrători ai bisericii? Deloc! Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-și dea seama de acest lucru; nu trebuie niciodată să fie induși în eroare sau păcăliți de oameni răi și antihriști. Neîncrezătorii, oamenii răi și antihriștii nu urmăresc deloc adevărul și nu au nicio fărâmă de adevăr-realitate. Așadar, spuneți-Mi, pot ei să spună ceva având conștiință și rațiune, cum ar fi: „Deși biserica nu are niciun responsabil acum, trebuie să acționăm din proprie inițiativă. Reglementările casei lui Dumnezeu nu pot fi încălcate, principiile cerute de casa lui Dumnezeu nu pot fi schimbate. Ar trebui să facem ceea ce se cuvine să facem; fiecare ar trebui să respecte îndatoririle cuvenite, să-și îndeplinească responsabilitățile și să nu perturbe ordinea”? Ar putea rosti așa ceva? (Nu.) Categoric nu! Ce acțiuni vor întreprinde acești neîncrezători și oameni răi? Fără control și supraveghere, nici măcar nu-și îndeplinesc îndatoririle, complăcându-se să mănânce, să bea, să se joace și să se distreze, să poarte discuții inutile, să facă glume și chiar să flirteze. Unii își petrec toată noaptea urmărind videoclipuri din lumea non-credincioșilor, apoi folosesc scuza că au rămas treji până târziu îndeplinindu-și îndatoririle pentru a lenevi și a dormi excesiv. Acestea sunt acțiunile oamenilor răi, ale celor care fac parte din categoria diavolilor. Când comit aceste fapte rele, simt ei vreo vină? Vor dezvolta brusc o conștiință, vor avea inițiativa de a-și îndeplini unele responsabilități umane și de a face ceva benefic pentru casa lui Dumnezeu – biserica – și pentru frați și surori? Categoric nu. Când se uită cineva, fac fără tragere de inimă puțină lucrare care îi pune într-o lumină bună doar cât să o scoată la capăt și să-și câștige mâncarea. Doar atât pot face; pe lângă aceasta, acești oameni nu au nicio calitate care să compenseze. Așadar, are vreun rost ca acești oameni să rămână în casa lui Dumnezeu? Nu are niciun rost. Astfel de oameni sunt de prisos și trebuie înlăturați.

Cum evaluați dacă cineva iubește adevărul? Vă voi da un exemplu pentru a înțelege. Unii oameni au o profesie și, cu cât învață mai mult, cu cât progresează mai mult în studiile lor, cu cât înțeleg mai mult, cu atât sunt mai dispuși să se implice și cu atât sunt mai puțin dispuși să abandoneze profesia. Ce fel de manifestare este aceasta? Înseamnă că le place cu adevărat această profesie? (Da.) Indiferent câte greutăți îndură, indiferent de preț, indiferent cât de mult efort depun, ei continuă să profeseze fără regrete, fiind de neclintit. Aceasta e o afecțiune adevărată, o plăcere profundă și sinceră. Să presupunem că există cineva care pretinde că îi place o anumită slujbă, dar nu este dispus să îndure greutăți sau să plătească prețul în timpul procesului de deprindere a competențelor profesionale și, când apar multe probleme la muncă, nu caută soluții, temându-se de necazuri și chiar simțind adesea că această profesie este o bătaie de cap sau o povară. Însă nu-i este ușor să-și schimbe profesia și, având în vedere beneficiile materiale pe care le poate aduce această profesie, persoana respectivă o practică fără multă tragere de inimă, dar nu se va remarca niciodată în această profesie. În concluzie, îi place cu adevărat această profesie? (Nu.) Evident că nu. Există un alt tip de persoană, care își exprimă verbal pasiunea pentru o anumită profesie și o practică, dar nu îndură niciodată greutăți și nu plătește un preț pentru a deprinde bine competențele profesionale. Ba chiar poate să capete repulsie sau dezgust față de profesie în timpul procesului de învățare, devenind tot mai puțin dispusă să învețe. Când repulsia sa ajunge la un anumit nivel, își schimbă cariera și, după aceea, nu este dispusă să menționeze niciun proces, nicio poveste și nimic altceva de pe vremea când practica acea profesie. Le place cu adevărat profesia respectivă unor asemenea oameni? (Nu.) Nu le place. Pot renunța cu ușurință la profesie, se simt dezgustați și chiar își schimbă cariera, ceea ce arată că nu le place cu adevărat profesia. Motivul pentru care o pot abandona este că, după ce au investit mult timp, energie și costuri, profesia nu le-a permis să ducă acea viață bogată pe care și-au dorit-o sau să se bucure de un tratament material bun. Devin scârbiți și blestemă profesia în inima lor, chiar interzicând altora să o menționeze, nemaiaducând nici ei vorba de ea și chiar simțindu-se rușinați că au practicat anterior această profesie și au considerat-o idealul lor și cea mai înaltă aspirație de urmat în viață. Ținând cont de măsura în care pot fi scârbiți de profesie, a fost sinceră pasiunea pe care au manifestat-o inițial pentru aceasta? (Nu.) Există un singur tip de oameni cărora le place cu adevărat profesia – indiferent dacă aceasta le oferă o viață materială bună sau beneficii substanțiale și indiferent câte dificultăți întâmpină sau cât de multă suferință îndură în această profesie, ei pot persevera nedescurajați, până la capăt. Aceasta este adevărata pasiune. Același lucru se aplică dragostei de adevăr a unei persoane. Dacă iubești cu adevărat lucrurile pozitive, progresând de la dragostea față de lucrurile pozitive la dragostea de adevăr, atunci indiferent ce situații întâmpini, vei stărui în căutarea și urmărirea adevărului, fără să-ți schimbi țelul în viață. Dacă poți să renunți cu ușurință la credința în Dumnezeu și să abandonezi calea spre mântuire, asta nu înseamnă că iubești realmente adevărul. Cât despre cei care nu urmăresc adevărul, dar nici nu renunță, există un singur motiv pentru perseverența lor: ei cred că, atât timp cât există o rază de speranță pentru un final și o destinație bune, un viitor bun, merită să parieze și ar trebui să persevereze până la capăt. Ei cred că această perseverență este necesară; pur și simplu se întâmplă ca dezastrele să se înmulțească și nu au unde să meargă în altă parte, așa că ar putea la fel de bine să reziste aici și să-și încerce norocul. Au astfel de oameni măcar o fărâmă de dragoste față de adevăr în inimile lor? (Nu.) Nu au. Când încep să creadă inițial în Dumnezeu, acești oameni vorbesc și despre detestarea lumii, a Satanei, a lucrurilor negative, despre dragostea față de lucrurile pozitive și năzuință spre lumină. Dar care este comportamentul lor când pășesc în casa lui Dumnezeu, în biserică? Care este atitudinea lor când descoperă că sunt muncitori, când își dau seama că acțiunile, comportamentele și natura lor sunt neplăcute lui Dumnezeu? Ce tipuri de comportamente afișează? Se poate spune că, atunci când sesizează, simt sau cred că nu mai sunt favorizați în casa lui Dumnezeu, că urmează să fie eliminați, unii aleg să plece. Alții, deși rămân fără tragere de inimă în biserică, se lasă pradă disperării și, în cele din urmă, sunt forțați să plece. Astfel de oameni nu iubesc deloc adevărul; când dorința lor de binecuvântări este spulberată, Îl pot trăda pe Dumnezeu și se pot îndepărta de El. Aceste diverse manifestări arată atitudinile diferiților oameni față de adevăr.

IV. Diferitele finaluri ale acestor trei tipuri de oameni

Tocmai am avut părtășie despre caracteristicile a trei tipuri de oameni: muncitori, lucrători angajați și oamenii lui Dumnezeu. Pe baza caracteristicilor lor, este clar că finalul lor ultim nu este determinat de medii sau condiții obiective, ci de lucrurile pe care le urmăresc ei și de natura-esență pe care o au. Desigur, vorbind obiectiv, Dumnezeu este Cel care determină soarta oamenilor, dar El face aceste determinări în funcție de faptul dacă oamenii iubesc adevărul și dacă sunt capabili să-l accepte. La rândul lor, muncitorii pretind că iubesc adevărul și lucrurile pozitive, dar, până la sfârșit, când se încheie lucrarea lui Dumnezeu, noțiunile și închipuirile lor despre Dumnezeu, cerințele lor extravagante față de El și trădarea Sa de către ei rămân neschimbate. Aceasta deoarece, în perioada lucrării lui Dumnezeu, în timp ce-L urmează și își îndeplinesc îndatoririle, ei nu-și vor fi rezolvat niciodată firile corupte. Cauza principală a faptului că nu-și abordează firile corupte este că, în mod fundamental, nu acceptă adevărul. Deși au dorința de a I se supune lui Dumnezeu, ceea ce manifestă cu adevărat este doar capacitatea de a se lepăda și dorința de a plăti un preț, fără să caute vreodată adevărurile-principii sau calea supunerii față de Dumnezeu. Rezultatul final este că, deși au depus mult efort, nu-L cunosc câtuși de puțin pe Dumnezeu. Sunt în continuare capabili să-L trădeze și să dea glas noțiunilor și închipuirilor despre El și cerințelor irezonabile pe care le au de la El în fața altor oameni și a Satanei. Când se încheie lucrarea lui Dumnezeu, ei consideră în continuare că „au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, sunt capabili să se lepede și să îndure greutăți și că pot fi cu siguranță mântuiți” și, din acest motiv, se simt împăcați. În realitate, au mers mereu pe calea unui muncitor, fără să urmărească deloc adevărul; astfel, păstrează mereu identitatea unui muncitor. Cât despre o altă categorie de oameni, lucrătorii angajați, nu vom discuta despre ei. O altă categorie sunt oamenii lui Dumnezeu, pe care tocmai i-am menționat. În timp ce-L urmează pe Dumnezeu, asemenea muncitorilor, și ei se consumă pentru El, își dedică timpul, energia și chiar tinerețea, îndură multă suferință și plătesc un preț mare. Este la fel ca în cazul muncitorilor. Ce este diferit atunci? Faptul că, atunci când se încheie lucrarea lui Dumnezeu, numeroasele lor noțiuni, închipuiri și cereri extravagante față de Dumnezeu vor fi fost abordate. Manifestările, stările și dezvăluirile de corupție care se împotrivesc în mod evident lui Dumnezeu din firile lor corupte vor fi fost alungate. Cele care nu au fost încă rezolvate vor dispărea pe măsură ce ei ajung treptat să înțeleagă adevărul prin experiență. Deși nu se vor fi eliberat complet de firile lor corupte, viețile-firi personale vor fi suferit unele schimbări. De cele mai multe ori, vor fi capabili să practice în conformitate cu adevărurile-principii pe care le înțeleg, iar dezvăluirile firilor lor corupte vor fi scăzut semnificativ. Deși nu se poate spune că nu le vor dezvălui în niciun mediu, acești oameni vor fi îndeplinit o cerință fundamentală: vor fi îndeplinit cerința lui Dumnezeu de a fi onești; vor fi, în esență, oameni onești. Mai mult, atunci când acești oameni dezvăluie firi corupte, când comit fărădelegi sau nutresc noțiuni și răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu, indiferent în ce mediu procedează astfel, vor avea o atitudine de căință. Și mai există un aspect, care este cel mai important: indiferent ce acțiuni specifice întreprinde Dumnezeu și cum acționează El în lucrarea de judecată din zilele de pe urmă, indiferent ce intenționează să facă în viitor, indiferent cum va rândui soarta omenirii și cum vor trăi oamenii în mediul pe care îl rânduiește El, toți vor avea o inimă supusă și o atitudine de supunere, fără alegeri personale și fără planuri și proiecte personale. Datorită acestor diverse manifestări proactive și pozitive, vor fi devenit deja genul de oameni pe care îl cere Dumnezeu, unul care urmează calea lui Dumnezeu, și anume de a se teme de El și a se feri de rău. Deși vor fi încă departe de adevăratul standard – „teme-te de Dumnezeu, ferește-te de rău și fii un om desăvârșit” – așa cum a spus Dumnezeu, atunci când încercările Sale se vor abate asupra lor, vor fi capabili să caute și să se supună, ceea ce este suficient. Nu se vor plânge; doar vor aștepta și se vor supune. Deși situațiile voastre actuale pot fi încă departe de un astfel de rezultat, iar pentru unii acest lucru poate părea foarte îndepărtat și de neatins, dacă poți să accepți adevărul și să tratezi cuvintele lui Dumnezeu drept principiul și fundamentul existenței tale, atunci crede că, într-o zi, tu sau voi toți nu veți mai fi departe de a deveni adevărații oameni ai lui Dumnezeu, pe care El îi iubește – credeți că acea zi se întrevede la orizont. Fie că este prorocit în prezent, fie că se întrevede la orizont, rezultatul final nu este o fantezie în niciunul dintre cazuri, ci un fapt pe cale să fie realizat și împlinit. În cine anume se va împlini acest fapt, în care oameni se va împlini, acest lucru depinde de modul în care urmăriți de fapt adevărul. Cu alte cuvinte, rezultatul final îți va oferi răspunsul dacă iubești adevărul în măsura în care îl poți urmări și practica sau dacă ai doar puțină dragoste pentru adevăr, dar nu îl poți accepta și practica pe deplin. În regulă, vom încheia aici părtășia noastră despre acest subiect.