Punctul paisprezece: Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii (Partea a cincea)

Atitudinea pe care ar trebui să o aibă conducătorii și lucrătorii față de lucrarea de curățire a bisericii

Anul acesta am avut în permanență părtășie despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor și despre manifestările tuturor tipurilor de oameni implicați. Subiectele părtășiei au devenit tot mai detaliate și mai specifice, implicând diversele probleme ale tuturor tipurilor de oameni, iar părtășia despre manifestările specifice ale acestor oameni și despre categoriile în care ar trebui împărțiți aceștia a fost, de asemenea, foarte specifică și clară. Cu cât este mai precisă și mai clară părtășia despre aceste probleme detaliate, cu atât ar trebui să ofere un ajutor și o îndrumare mai pozitive pentru intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu și cu atât mai multă îndrumare și asistență ar trebui să le ofere conducătorilor și lucrătorilor pentru a lucra și a-și îndeplini îndatoririle. Cu toate acestea, indiferent cum se desfășoară părtășia, indiferent cât de specifică este ea, unor conducători și lucrători tot nu le este clar cum să gestioneze și să trateze diferitele tipuri de oameni și de probleme din biserică. Părtășia despre problemele tuturor tipurilor de oameni este atât de clară, dar unii conducători și lucrători tot nu-și pot da seama cum să discearnă și să trateze diferitele tipuri de oameni. Tot nu pot acționa conform adevărurilor-principii și nici nu pot folosi adevărul pentru a se ocupa de diferitele tipuri de oameni și probleme din cadrul bisericii. Care este motivul? Unor astfel de oameni le lipsește adevărul-realitate. Prin părtășia despre manifestările tuturor tipurilor de oameni, ar trebui să aveți un discernământ de bază și să faceți rânduieli rezonabile pentru cei din cadrul bisericii care își îndeplinesc îndatoririle și pentru cei care nu și le îndeplinesc, cei care urmăresc adevărul și cei care nu-l urmăresc, cei care sunt ascultători și supuși și cei care provoacă perturbări și tulburări. Cu toate acestea, privind situația tuturor tipurilor de oameni din biserică, doar cei evident răi au fost îndepărtați; mulți neîncrezători nu au fost îndepărtați în mod temeinic. În lucrarea de curățire a bisericii, conducătorii și lucrătorii ar trebui să coopereze cu lucrarea lui Dumnezeu pentru a-i înlătura pe oamenii răi și pe neîncrezători cât mai curând posibil, în loc să o abordeze pasiv, acționând ca persoane care caută să facă pe plac altora sau crezând că simpla înlăturare a oamenilor evident răi înseamnă că totul este rezolvat și în regulă. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să inspecteze în mod activ lucrarea fiecărei echipe, să verifice situația membrilor fiecărei echipe, dacă există acolo neîncrezători doar pentru a ieși la număr sau neîncrezători care răspândesc negativitate și noțiuni pentru a tulbura lucrarea bisericii și, odată ce sunt descoperiți, acești oameni ar trebui să fie dați în vileag și îndepărtați în mod temeinic. Aceasta e lucrarea pe care ar trebui să o realizeze conducătorii și lucrătorii; nu ar trebui să fie pasivi, nu ar trebui să aștepte ordine și îndemnuri de a acționa de la Cel de mai sus, nici să facă doar câte ceva când frații și surorile cer cu toții acest lucru. În lucrarea lor, conducătorii și lucrătorii ar trebui să țină cont de intențiile lui Dumnezeu și să-I fie loiali. Cel mai bun mod de a se comporta este să recunoască și să rezolve problemele în mod proactiv. Nu trebuie să rămână pasivi, mai ales când au aceste cuvinte curente și părtășia care să servească drept bază. Ar trebui să preia inițiativa de a rezolva temeinic problemele și dificultățile concrete prin părtășia despre adevăr și să-și îndeplinească lucrarea exact așa cum ar trebui. Ar trebui să urmărească prompt și într-o manieră proactivă progresul lucrării; nu pot să aștepte întotdeauna ordine și îndemnuri din partea Celui de mai sus înainte de a acționa reticenți. În cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt întotdeauna negativi și pasivi și nu fac lucrare reală, nu sunt vrednici să slujească drept conducători și lucrători și ar trebui să fie demiși și realocați. Acum există mulți conducători și lucrători care sunt foarte pasivi în lucrarea lor. Ei fac doar un pic din lucrare după ce Cel de mai sus transmite ordine și îi împinge; în caz contrar, lenevesc și amână. Lucrarea din unele biserici este destul de haotică, unii dintre oamenii care fac îndatoriri acolo sunt incredibil de relaxați și superficiali și nu obțin niciun rezultat real. Aceste probleme sunt deja foarte grave și au o natură teribilă, dar conducătorii și lucrătorii acelor biserici încă se comportă ca niște funcționari și stăpâni. Nu numai că nu sunt capabili să facă vreo lucrare reală, dar nu pot nici să recunoască sau să rezolve probleme. Acest lucru paralizează lucrarea bisericii și o face să stagneze. Ori de câte ori lucrarea unei biserici este într-un haos total și nu există niciun semn de ordine, cu siguranță un conducător fals sau un antihrist deține puterea. În fiecare biserică unde un conducător fals deține puterea, lucrarea bisericii este în dezordine și un haos total – nu există nicio îndoială în acest sens. De exemplu, multe dintre problemele din bisericile americane au fost descoperite cu propriile Mele urechi sau ochi. Cele mai multe dintre problemele pe care le-am văzut au fost rezolvate pe loc; în alte câteva cazuri, i-am rugat pe conducătorii bisericilor americane să le rezolve. Cu toate acestea, cea mai mare parte a lucrării conducătorilor și lucrătorilor se face foarte pasiv, monitorizările fiind prea lente și eficiența prea scăzută, majoritatea sarcinilor lor zilnice fiind îndeplinite doar după ordine și îndemnuri de la Cel de mai sus. După ce Cel de mai sus rânduiește lucrarea, vor fi ocupați pentru o vreme, dar odată ce acea parte din lucrare este terminată, nu știu ce să facă în continuare pentru că nu înțeleg ce îndatoriri ar trebui să îndeplinească. Nu le e niciodată clar despre lucrarea pe care trebuie să o îndeplinească din cadrul responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor; în ochii lor nu există nicio lucrare care trebuie făcută. Ce se întâmplă când oamenii nu se gândesc că trebuie făcută vreo lucrare? (Nu poartă o povară.) Ca s-o spunem pe-a dreaptă, nu poartă o povară; sunt, totodată, foarte leneși și râvnesc confortul, fac pauze cât de multe ori de câte ori pot și încearcă să evite orice sarcini în plus. Acești oameni leneși își spun adesea: „De ce ar trebui să-mi fac atâtea griji? Să mă îngrijorez prea mult doar mă va face să îmbătrânesc mai repede. Ce beneficii voi obține din asta și din a alerga atât de mult și a mă epuiza atât de tare? Ce se va întâmpla dacă mă extenuez și mă îmbolnăvesc? Nu am bani să plătesc tratamentul. Și cine va avea grijă de mine când voi fi bătrân?” Acești oameni leneși sunt chiar atât de pasivi și înapoiați. Ei nu au nici măcar un grăunte de adevăr și nu pot să vadă nimic limpede. Sunt, în mod clar, niște oameni zăpăciți, nu-i așa? Sunt cu toții confuzi; sunt orbi față de adevăr și nu au niciun interes cu privire la acesta, prin urmare, cum pot fi mântuiți? De ce oamenii sunt mereu indisciplinați și leneși, de parcă ar fi morți vii? Acest lucru atinge problema naturii lor. Există un soi de lene în natura umană. Indiferent ce sarcină îndeplinesc oamenii, ei au întotdeauna nevoie de cineva care să-i supravegheze și să-i îndemne. Uneori, oamenii țin cont de trup, râvnesc la confortul fizic și mereu țin ceva pentru ei înșiși – aceștia sunt plini de intenții diavolești și planuri șirete; chiar nu sunt buni deloc. Întotdeauna fac mai puțin decât potențialul lor maxim, indiferent ce datorie importantă fac. Acest lucru este iresponsabil și neloial. Am spus aceste lucruri astăzi pentru a vă aminti să nu fiți pasivi în privința lucrării. Trebuie să fiți capabili să urmați orice vă spun. Dacă ar fi să merg la diferite biserici și să aflu sau să văd că ați făcut multă lucrare, că ați lucrat foarte eficient și că lucrarea progresează foarte repede, că a atins un nivel satisfăcător și toată lumea s-a străduit, aș fi destul de mulțumit. Dacă ar fi să merg la diferite biserici și să văd că progresul lucrării în toate aspectele este lent, dovedind că nu v-ați îndeplinit bine îndatoririle și nu ați ținut pasul cu ritmul normal de răspândire a Evangheliei, cum credeți că ar fi atunci starea Mea de spirit? M-aș mai bucura să vă văd? (Nu.) Nu M-aș bucura. Această lucrare v-a fost încredințată și am spus tot ce trebuie spus; de asemenea, v-au fost spuse principiile specifice de practică și calea. Totuși, nu acționați, nu lucrați, doar așteptați să vă supraveghez personal și să vă îndemn, să vă emondez sau chiar să vă poruncesc să acționați. Care este problema aici? Nu ar trebui disecat acest lucru? Când nu faceți lucrarea care este evident că ar trebui făcută și nu puteți să o susțineți, pot avea o atitudine bună față de voi? (Nu.) De ce nu pot avea o atitudine bună față de voi? (Suntem prea iresponsabili în îndeplinirea îndatoririlor noastre.) Pentru că nu vă îndepliniți îndatoririle din toată inima și cu toată puterea, ci le faceți doar superficial. O persoană care este loială în îndatoririle sale ar trebui cel puțin să-și folosească toată puterea, dar voi nu puteți realiza nici măcar acest lucru; sunteți prea departe de acest standard! Problema nu este că aveți un calibru insuficient, ci aceea că mentalitatea voastră este incorectă și sunteți iresponsabili. În inimile voastre există câteva lucruri absurde care vă împiedică să vă îndepliniți îndatoririle. În plus, mentalitatea de persoane care caută să facă pe plac altora vă împiedică să realizați lucrarea de curățire a bisericii. Știți care este semnificația curățirii bisericii? De ce vrea Dumnezeu să curețe biserica? Care sunt consecințele necurățirii bisericii? Tuturor vă sunt neclare aceste chestiuni și nu căutați adevărul, ceea ce dovedește că nu țineți cont de intențiile lui Dumnezeu. Sunteți dispuși doar să faceți puțin din lucrarea periodică, obișnuită, care ține de funcția voastră, și vă feriți de sarcinile speciale, îndeosebi de cele care i-ar putea ofensa pe alții. Preferați cu toții să pasați altcuiva aceste sarcini. Nu gândiți așa? Nu este aceasta o problemă care ar trebui abordată? Spuneți mereu: „Calibrul meu este slab, înțelegerea pe care o am privind adevărul este limitată și nu am suficientă experiență în lucrare. N-am fost niciodată conducător de biserică și nici nu am desfășurat lucrarea de curățire a bisericii.” Nu înseamnă asta că vă căutați scuze? Am avut părtășie atât de clar despre lucrarea de curățire a bisericii. Înlăturarea antihriștilor, a oamenilor răi și a neîncrezătorilor este o chestiune atât de simplă. Sunt acele câteva principii chiar atât de greu de înțeles? Dacă astfel de chestiuni simple sunt explicate atât de clar și oamenii tot nu înțeleg, ce indică acest lucru? Indică fie că au un calibru prea slab pentru a înțelege limbajul uman, fie că sunt doar niște nemernici care nu se concentrează asupra sarcinilor adecvate. Printre conducători și lucrători există cu siguranță unii cu calibru slab și există cu siguranță unii care caută să facă pe plac altora și nu fac o lucrare adevărată; de asemenea, există cu siguranță niște nemernici care neglijează sarcinile adecvate și comit în mod nechibzuit fapte rele – toate aceste situații există. În primul rând, acești nemernici care neglijează sarcinile adecvate trebuie înlăturați. Oricine poate face o lucrare adevărată ar trebui să fie folosit, cei care caută să le facă pe plac altora și au rol de conducători ar trebui neapărat demiși, iar oamenii de calibru slab care pot înțelege limbajul uman și pot face întrucâtva o lucrare adevărată ar trebui păstrați. Aceste probleme ar trebui rezolvate în acest mod. După părtășia lui Dumnezeu, dacă poți vedea clar problemele din lucrarea bisericii pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le rezolve, atunci ar trebui să le abordezi prompt și fără întârziere. Ar trebui să poți lua inițiativa de a acționa fără să aștepți să atribuie personal sarcini sau să dea comenzi Cel de mai sus. Indiferent ce probleme apar, ar trebui rezolvate înainte de a afecta lucrarea. Înainte să înceapă Cel de mai sus să investigheze problemele, trebuia să fi raportat deja felul în care înțelegi problemele și soluțiile tale la acestea, principiile pentru gestionarea lor și rezultatele gestionării lor. Cât de minunat ar fi! Ar mai putea Cel de mai sus să fie nemulțumit de tine atunci? În calitate de conducător sau lucrător, dacă nu reușești niciodată să vezi lucrarea din sfera responsabilităților tale sau, chiar dacă ești întrucâtva conștient sau ai unele idei, dar continui să amâni și să nu acționezi, așteptând mereu să-ți fie rânduite sarcinile de către Cel de mai sus, nu este aceasta o neglijare a responsabilității? (Ba da.) Aceasta este o gravă neglijare a responsabilității! Ați pierdut atitudinea și responsabilitatea care vin la pachet cu rolul de conducător sau lucrător, în ceea ce privește modul în care ar trebui tratată datoria. În lucrarea lor, conducătorii și lucrătorii ar trebui să respecte îndeaproape cerințele Celui de mai sus; orice părtășie a avut Cel de mai sus, asta ar trebui să implementezi, acționând și implementând rapid odată ce ai înțeles. Rezolvarea problemelor folosind adevărul este cea mai importantă responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor și nu ar trebui să aștepți pasiv ca lucrarea să-ți fie rânduită de Cel de mai sus înainte de a face ceva. Dacă aștepți mereu pasiv, atunci nu ești apt să fii conducător sau lucrător, nu-ți poți asuma această lucrare, iar singurul lucru rezonabil ar fi să accepți responsabilitatea și să renunți la funcție.

Manifestările și finalurile pentru trei tipuri de oameni care cred în Dumnezeu

I. Muncitorii

Există în total 15 responsabilități ale conducătorilor și lucrătorilor și am ajuns deja cu părtășia până la a paisprezecea. Problemele din cadrul bisericii pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le rezolve, precum și aspectele tuturor tipurilor de oameni care sunt implicați în aceste probleme au fost explicate în părtășie până la aproximativ 80 – 90 la sută. Toate acestea sunt sarcini pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le îndeplinească și probleme pe care trebuie să le rezolve. Aceasta implică multe aspecte. Într-o privință, se referă la responsabilitățile pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le îndeplinească; în altă privință, implică și diversele probleme ale tuturor tipurilor de oameni din biserică. Deși tema părtășiei noastre din această perioadă se referă la responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor și la expunerea conducătorilor falși, am avut și multă părtășie despre problemele diferitelor tipuri de oameni – și despre stările și esența diferitelor tipuri de oameni – care fac obiectul acestei teme. Desigur, acest conținut specific are efecte diferite asupra tuturor tipurilor de oameni care Îl urmează pe Dumnezeu în biserică. Printre ei există un tip de oameni care, chiar și după ce aud toată această părtășie, încă mai păstrează următoarea atitudine: „Am o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, sunt dispus să mă lepăd de lucruri în credința mea în Dumnezeu, să plătesc un preț și să îndur greutăți pentru a-mi face datoria.” Nu le pasă de diferitele stări ale tuturor tipurilor de oameni, de adevărul implicat în diferite stări sau de adevărurile-principii pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă, despre care am avut părtășie în această perioadă. Nu este acesta un tip de persoană? Nu este acest tip de persoană foarte reprezentativ? (Ba da.) Acest tip de persoană are mereu un anumit punct de vedere. Din ce este compus în principal acest punct de vedere? Din cele trei aspecte pe care tocmai le-am menționat: în primul rând, crede că umanitatea sa nu este rea și este chiar bună. În al doilea rând, crede că are cu adevărat credință în Dumnezeu, însemnând că are o credință sinceră în existența lui Dumnezeu și în suveranitatea Lui asupra tuturor, considerând că destinul uman este controlat de Dumnezeu, că se supune suveranității Sale, aceasta fiind o interpretare în sens larg a „credinței adevărate în Dumnezeu”. În al treilea rând, crede că se poate lepăda de lucruri în credința sa în Dumnezeu și poate să îndure greutăți și să plătească prețul pentru a-și îndeplini îndatoririle. Se poate spune că aceste trei aspecte sunt elementele de bază, principale și fundamentale de care se agață acești oameni în credința lor în Dumnezeu. Desigur, aceste lucruri pot fi considerate și capitalul lor în credința în Dumnezeu, precum și scopurile pe care le urmăresc, motivația lor și direcția în care acționează. Ei cred că, întrunind aceste trei aspecte, sunt calificați pentru cele trei condiții de bază ale mântuirii, fiind oameni care sunt iubiți și acceptați de Dumnezeu. Aceasta e o greșeală gravă; faptul că au aceste trei aspecte indică doar puțină umanitate. Poate faptul că au doar puțină umanitate să câștige aprobarea lui Dumnezeu? Categoric nu; Dumnezeu îi aprobă pe cei care se tem de El și se feresc de rău. Aceste trei aspecte nu îndeplinesc standardul adevărului-realitate; sunt doar cele trei standarde pentru a fi muncitori. În continuare, voi avea părtășie despre detaliile acestor trei aspecte, pentru a vă face să înțelegeți clar. Primul aspect este deținerea unei umanități bune. Ei cred că este suficient să nu facă rău, să nu provoace perturbări și tulburări și să nu dăuneze intereselor casei lui Dumnezeu și că aceasta înseamnă că pot satisface intențiile lui Dumnezeu și pot acționa în conformitate cu principiile. Al doilea aspect este „credința adevărată în Dumnezeu”. Pentru ei, ceea ce numesc „credință adevărată în Dumnezeu” înseamnă să nu se îndoiască niciodată de existența Lui sau de suveranitatea Sa asupra tuturor lucrurilor și să creadă că destinul omului este în mâinile Sale, ceea ce, în opinia lor, le va permite să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt. Ei consideră că, atât timp cât cred cu adevărat în Dumnezeu, Îi vor câștiga aprobarea. Prin urmare, indiferent cum conduce sau acționează Dumnezeu și indiferent ce probleme întâmpină, ei spun: „Doar iubește-L pe Dumnezeu, urmează-L, supune-te Lui”. Metoda lor de a rezolva problemele este prea simplistă; pot astfel de cuvinte generale să rezolve vreo problemă? Al treilea aspect este capacitatea de a se lepăda de lucruri în credința lor în Dumnezeu, de a îndura greutăți și de a plăti un preț pentru a-și îndeplini îndatoririle. Cum pun ei acest lucru în practică? Deoarece cred cu adevărat în Dumnezeu, când există o nevoie în lucrarea bisericii sau când simt intențiile urgente ale lui Dumnezeu, pot să se lepede în mod proactiv de familiile, căsniciile și carierele lor, să-și lase deoparte perspectivele lumești, să-L urmeze pe Dumnezeu și să-și îndeplinească îndatoririle cu o hotărâre neclintită, fără să regrete vreodată. Sunt capabili să îndure greutăți și să plătească un preț pentru orice datorie le rânduiește casa lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă să mănânce și să doarmă mai puțin. Indiferent cât de grele sunt condițiile de viață, sau chiar în unele medii potrivnice, pot stărui în îndeplinirea îndatoririlor. În afară de aceste trei aspecte, practicarea tuturor celorlalte aspecte legate de adevăr pare să nu aibă nicio conexiune cu ei. Fac ceea ce li se pare bun sau corect. Cât despre diferitele principii de practică pe care Dumnezeu le-a spus omului, precum și stările, manifestările și esența diverselor firi corupte ale oamenilor pe care le-a expus Dumnezeu, ei cred că este în regulă să le cunoască puțin sau deloc; nu simt nevoia să caute în mod specific și meticulos diverse principii pentru a-și examina corupția și a-și compensa deficiențele, nici nevoia de a participa deseori la adunări pentru a-i auzi pe alții având părtășie despre diferitele lor mărturii bazate pe experiență și apoi să obțină transformarea de sine și așa mai departe. O astfel de credință în Dumnezeu, după părerea lor, este prea dificilă, este inutilă. Îl urmează pe Dumnezeu și își îndeplinesc îndatoririle având o înțelegere superficială privind credința în Dumnezeu și schimbarea firii, alături de diferite noțiuni și închipuiri despre lucrarea lui Dumnezeu. Nu este acest tip de oameni destul de reprezentativ? (Ba da.) Ei își stabilesc o cerință elementară de la ei înșiși și au o atitudine elementară față de credința în Dumnezeu. Dincolo de acestea, neglijează adevărul, judecata și expunerea de către Dumnezeu, emondarea, precum și diferitele firi corupte ale oamenilor și diferitele stări, manifestări și așa mai departe. Nu se gândesc și nu cugetă niciodată la aceste probleme. Cu alte cuvinte, acești oameni consideră că au o umanitate bună, că sunt oameni buni și cred cu adevărat în Dumnezeu; și, deși recunosc că oamenii au firi corupte, neglijează stările și manifestările specifice ale diferitelor firi corupte expuse de Dumnezeu, nedepunând niciun efort pentru a cerceta aceste lucruri. Nu este acesta un tip de persoană? Nu sunt destul de reprezentative opiniile și manifestările specifice ale acestui tip de persoană în credința sa în Dumnezeu? (Ba da.) Ținând cont de punctele de vedere ale acestor oameni privind credința în Dumnezeu, felul în care înțeleg mântuirea și atitudinea lor față de cuvintele lui Dumnezeu care expun diferitele firi corupte ale oamenilor, în ce categorie ar trebui să fie incluși aceștia? (În categoria celor cu credință confuză, care nu urmăresc adevărul.) Este doar aspectul superficial; cum ar trebui să fie clasificați cu adevărat acești oameni? Există mulți astfel de oameni în biserică? (Da.) Ori de câte ori se discută despre probleme specifice și cineva are părtășie despre adevărurile corespunzătoare, ei încep să fie somnoroși, ațipesc sau devin confuzi, nemanifestând niciun interes. Dacă li se atribuie o lucrare sau niște sarcini, își suflecă mânecile și se apucă de treabă, fără să se ferească de greutăți sau de oboseală. Ei cred că ar fi minunat dacă ar semăna credința în Dumnezeu cu acest tip de lucrare – atunci ar fi motivați. Când vine vremea să îndure greutăți, să plătească prețul și să depună efort în lucrare, dau dovadă de o sârguință adevărată. Dar echivalează această sârguință autentică și acest entuziasm autentic cu loialitatea? Este aceasta manifestarea pe care ar trebui să o aibă cineva după ce înțelege adevărurile-principii? (Nu.) Prin părtășia Mea, puteți vedea în ce categorie ar trebui clasificați acești oameni? (În cea a muncitorilor.) Așa este. Acești oameni sunt muncitori și așa cred muncitorii în Dumnezeu.

Am început cu părtășia despre natura-esență și diferitele manifestări ale antihriștilor, precum și despre diferitele manifestări ale celor care au firea antihriștilor, dar nu sunt de fapt antihriști. Acum avem părtășie despre manifestările diferitelor tipuri de oameni care au legătură cu responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Chiar dacă subiectele părtășiei au fost despre antihriști și conducătorii falși, problemele și manifestările specifice aferente fiecărui punct se referă la firile corupte ale omenirii corupte, precum și la diferitele stări și manifestări produse sub stăpânirea firilor corupte. Deși conducătorii falși și antihriștii sunt doar o minoritate, firile acestora, precum și diferitele lor stări și manifestări există în diferite măsuri în fiecare persoană. Acum că am avut părtășie atât de detaliat despre aceste probleme, cei care urmăresc adevărul vor avea într-o măsură mai mare o cale și o direcție, precum și obiective mai clare în urmărirea adevărului, practicarea adevărului, înțelegerea adevărurilor-principii și intrarea în adevărul-realitate. Acesta este un lucru bun pentru ei și un motiv de bucurie. Cu alte cuvinte, ei intră într-o nouă etapă în credința lor în Dumnezeu. Nu mai trăiesc în baza regulilor, a ritualurilor religioase ori a cuvintelor și doctrinelor și a sloganurilor. În schimb, au direcții și obiective de practică mai concrete și, desigur, principii mai specifice de urmat. Cum să practice în anumite circumstanțe și care sunt adevărurile-principii implicate sau ce stări și corupții au oamenii și cum ar trebui tratate, precum și modul în care să caute adevărul pentru a le rezolva – cele două subiecte principale ale părtășiei despre antihriști și conducătorii falși se referă, în principal, la aceste conținuturi. Pentru cei care urmăresc adevărul, cu cât este mai specifică părtășia despre adevăr, cu atât au mai mult o cale de practică. Cu cât este mai specifică părtășia despre adevăr, cu atât inimile oamenilor devin mai luminoase și mai limpezi, cu atât se pot cunoaște și înțelege mai bine și sunt mai conștienți de ceea ce ar trebui să pătrundă în continuare și de problemele pe care trebuie să le rezolve în continuare. Cât despre tipul de oameni menționați ca muncitori mai devreme, după ce am avut părtășie pe larg despre diferitele stări produse de firile corupte ale omenirii și despre diferitele probleme de corupție care trebuie rezolvate, ei rămân în continuare nemișcați. Ce înseamnă că rămân nemișcați? Înseamnă că încă nu le este clar și nu reușesc să priceapă urmărirea adevărului și calea mântuirii despre care a vorbit Dumnezeu. Mai grav, după ce am avut părtășie despre atât de multe manifestări și probleme esențiale, ei încă mai cred: „Am o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, sunt dispus să mă lepăd de lucruri în credința mea în Dumnezeu, să plătesc un preț și să îndur greutăți pentru a-mi face datoria; este suficient.” Când se confruntă cu situații, nici nu se examinează pe sine, nici nu se compară față de cuvintele lui Dumnezeu, ci încearcă în schimb să rezolve problemele doar pe baza propriei bunătăți umane sau a puținei conștiințe și rațiuni pe care le au. Desigur, unii oameni se bazează pe cumpătare și răbdare, îndurând iarăși și iarăși, în timp ce alții se bazează pe filosofii pentru interacțiuni lumești, făcând ca problemele însemnate să pară minore și apoi ca problemele minore să pară neproblematice. Scopul pe care îl urmăresc este acesta: „Până în ziua în care se încheie lucrarea lui Dumnezeu, dacă încă sunt în biserică, îndeplinindu-mi datoria, fără să fi fost îndepărtat, este suficient. Indiferent dacă mă înțeleg cu adevărat, dacă firile mele corupte au fost rezolvate, dacă am o supunere adevărată față de Dumnezeu, dacă sunt o persoană care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău – acestea sunt probleme minore, care nu merită menționate. Tu exagerezi totul, având părtășie despre adevăr într-un mod atât de detaliat, aducând în discuție chiar și cele mai mici probleme pentru a avea părtășie la nesfârșit, determinându-ne mereu să discernem; pur și simplu nu sunt dispus să ascult aceste părtășii despre adevăr, nu sunt deloc interesat. Când va veni ziua lui Dumnezeu, cât de minunat ar fi dacă am putea doar să intrăm direct în Împărăție!” Deși este adevărat că răbdarea fiecăruia are limitele ei, răbdarea unor astfel de oameni este nemărginită. De ce? Pentru că ei consideră că au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, au capacitatea de a se lepăda de lucruri în calitate de credincioși în Dumnezeu și dorința de a plăti un preț și de a îndura greutăți pentru a-și îndeplini datoria; când se confruntă cu ceva, au propriile soluții, fiind în cele din urmă capabili să-și îndeplinească în mod statornic îndatoririle și să rămână fermi. Cu toate acestea, indiferent cum stăruie în a-și îndeplini îndatoririle sau prin ce mijloace îndură până la capăt, indiferent de motivația lor, un lucru este sigur: nu au o supunere adevărată față de Dumnezeu și nu-și înțeleg niciodată firile corupte. Mai exact, acești oameni nu-și admit corupția și nici nu recunosc diferitele stări și probleme care apar din firile corupte expuse de Dumnezeu. Chiar dacă ocazional corespund acestor stări și probleme, tratează acest lucru cu o abordare rece, spunând: „Toată lumea este la fel de coruptă. Natura-esență a tuturor este aceea a diavolilor și a Satanei; suntem cu toții dușmani ai lui Dumnezeu. Acesta este un fapt pe care nimeni nu-l poate schimba. Dar atât timp cât stăruim în a ne îndeplini datoria, Dumnezeu va aproba cu siguranță, iar cei care stăruie până la sfârșit vor fi biruitorii.” Judecând din punctul lor de vedere, sunt destul de puternici în credința lor în Dumnezeu, dar când vine vorba să împărtășească mărturii bazate pe experiență, aceștia amuțesc, fiind incapabili să rostească un cuvânt. Când vine timpul să aibă părtășie despre adevăr la adunări, se simt somnoroși și nu pot să-l asimileze. Dacă îi întrebi: „Cum experimentezi cuvintele lui Dumnezeu în datoria ta de zi cu zi?”, ei spun: „Fac orice îmi rânduiește biserica să fac. Este necesar pentru asta să experimentez?” Nu par să înțeleagă. Dacă îi întrebi apoi: „Dai dovadă de corupție? Cum te înțelegi pe tine însuți?”, ei spun: „Doar mă supun lui Dumnezeu și Îl iubesc pe Dumnezeu; ce probleme ar putea exista?” Gândirea lor este atât de simplă. Aceasta e opinia lor: „Așa ar trebui să fie credința în Dumnezeu. De ce să ne batem capul cu atâtea chestiuni triviale? Complicați prea tare lucrurile!” Prin urmare, își fac datoria și își îndeplinesc sarcinile fără să caute vreodată adevărurile-principii, ci acționând în schimb cu bune intenții și entuziasm. Mai exact, acționează sub stăpânirea conștiinței și a rațiunii, gândind: „Deja am suferit și am plătit un preț într-o mare măsură; am practicat deja adevărul și L-am mulțumit pe Dumnezeu într-o mare măsură; nu-mi cere mai mult. Sunt bine așa cum sunt, sunt o persoană bună și cred cu adevărat în Dumnezeu.” Desigur, există momente când acești oameni nu se pot abține să nu izbucnească, iar atunci își arată adevărata față. Pot debita multe cuvinte și doctrine, dar nu au o statură reală; cu alte cuvinte, nu au viață. La ce anume se referă faptul că nu au viață? (Nu au adevăr.) Cum se întâmplă să nu aibă adevăr? (Nu iubesc adevărul și nici nu-l urmăresc.) Nici măcar nu este vorba dacă iubesc sau nu adevărul; mai exact, nu-l acceptă. Unii ar putea spune: „Cum poți să zici că nu acceptă adevărul? Îndură atât de multe greutăți și plătesc un preț atât de mare pentru a-și face datoria, lucrând din greu în fiecare zi, din zori și până seara; cum poți să spui că nu au adevăr?” A spune acest lucru îi nedreptățește? Dar dacă te uiți la acești oameni, în spatele suferinței lor și al faptului că plătesc prețul, oare toate acțiunile lor fac parte din sfera adevărurilor-principii? Caută ei principiile în tot ceea ce fac? Vin ei înaintea lui Dumnezeu cu o inimă cu frică de Dumnezeu și fac lucrurile conform cuvintelor Sale și principiilor cerute de casa lui Dumnezeu? Nu; toate sunt acțiuni omenești, cumpătare omenească. Care este principala lor manifestare de neacceptare a adevărului? Este că, înainte de a face ceva, nu caută niciodată în mod activ adevărul, nici nu cugetă vreodată în mod serios la principiile adevărului, apoi să practice cu strictețe, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Au ei astfel de gânduri și atitudini? Care este atitudinea lor față de diferitele manifestări ale firii corupte a omenirii expuse de Dumnezeu? Acceptă ei aceste cuvinte? Admit oare că aceste cuvinte sunt faptice? Recunosc ei că aceste manifestări specifice sunt dezvăluiri ale corupției? S-ar putea să dea din cap afirmativ sau să admită la exterior, dar, în inimile lor, nu acceptă acest lucru; îl ignoră. Ce înseamnă ignorarea lui? În mod concret, înseamnă că nu acceptă, nu au o atitudine clară și nici o împotrivire sau o opoziție evidentă, ci adoptă o atitudine de a trata cu răceală aceste cuvinte rostite de Dumnezeu. Cuvintele „a trata cu răceală” sunt puțin abstracte; în mod concret, înseamnă că aceștia cred următoarele: „Spui că oamenii sunt aroganți și înșelători, dar cine nu este înșelător? Cine nu are puțină viclenie? Cine nu dă dovadă de o oarecare aroganță sau trufie? Ce mare lucru? Atât timp cât cineva poate să îndure greutăți și să plătească prețul, este suficient.” Nu este aceasta o atitudine, o manifestare specifică a neacceptării? (Ba da.) Aceasta este o neacceptare a adevărului. Atitudinea lor față de cuvintele lui Dumnezeu de judecată și de expunere este una de nepăsare și neacceptare. Așadar, când vine vorba de evaluările și de atenționările pe care le dau frații și surorile și chiar de sfaturile și ajutorul pe care le oferă frații și surorile pentru firile lor corupte, pot ei să accepte aceste lucruri? (Nu.) Spune-Mi atunci, care sunt manifestările lor specifice? De ce nu pot să accepte aceste lucruri? Unde sunt dovezile tale pentru a spune așa ceva? De exemplu, când le spui: „Nu-ți poți face datoria într-o manieră atât de neglijentă; este superficială”, ce manifestări ale lor dovedesc că nu acceptă adevărul? (Ar spune: „Deja mi-am pus toată inima. Deja am suferit și am plătit prețul. Cum poți să spui că sunt superficial?”) Așa se justifică singuri. Ar căuta uneori scuze? Chiar dacă recunosc în inima lor, tot se gândesc: „Am fost superficial; și ce-i cu asta? Cine nu are zile proaste? Cine nu experimentează emoții normale? Dar nu pot să recunosc că sunt superficial; trebuie să găsesc o scuză ca să ascund acest lucru. Nu pot să-mi pierd reputația.” Astfel, găsesc multe motive și scuze pentru a se apăra pe baza unor sofisme, neadmițând că au fost superficiali, nerecunoscându-și problemele în această privință și neacceptând sfaturi de la alții. Aceasta este o manifestare specifică a neacceptării adevărului. Când nu se confruntă cu situații reale, se consideră „persoane bune, care cred cu adevărat în Dumnezeu”. Când se confruntă cu situații, deși nu mai pot folosi acest lucru drept scut, tot găsesc suficiente motive pentru a se justifica și a se apăra, pentru a trece repede peste problemă, a-i pune capăt și apoi a continua să se considere „persoane bune, cu umanitate bună, care cred cu adevărat în Dumnezeu și au capacitatea de a se lepăda, de a îndura greutăți și de a plăti un preț pentru a-și face datoria”. În termeni exacți, manifestările și esența unor asemenea oameni sunt cele ale muncitorilor. Acest grup reprezintă o proporție însemnată din biserică. Indiferent de proporție, în cele din urmă, dacă acești indivizi pot să sufere și să plătească prețul cu adevărat și dacă îndură și stăruie până la sfârșit fără să comită vreo fărădelege majoră, fără să încalce decretele administrative ale lui Dumnezeu sau să-I ofenseze firea, atunci sunt muncitori loiali, muncitori care pot să rămână. Aceasta este o binecuvântare considerabilă! Ei nu urmăresc adevărul și nici nu pot să respecte voia lui Dumnezeu, să aducă mărturie pentru El sau să fie martori pentru cuvintele Sale și lucrarea Sa – este deja destul de bine să primească această binecuvântare. Ce s-ar putea aștepta cineva să câștige fără să urmărească adevărul? Deja nu este rău să fie un muncitor loial. Unii oameni întreabă: „Este posibil ca acești indivizi să devină oamenii lui Dumnezeu?” Da. Singura posibilitate este dacă acești indivizi, pe baza faptului că sunt capabili să se lepede și să sufere, pot să accepte adevărul, să recunoască și să înfrunte corect propria corupție și apoi să caute adevărul pentru a o rezolva, neacționând pe baza bunătății omenești sau a cumpătării, rezistenței și perseverenței omenești, ci practicând conform adevărurilor-principii, astfel încât, în cele din urmă, firea lor să poată cunoaște unele schimbări. Atunci au o oarecare șansă de a deveni oamenii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă acțiunile și comportamentul lor nu au legătură cu schimbarea firii, nu au legătură cu acceptarea adevărului și cu mântuirea, atunci șansa lor de a deveni oamenii lui Dumnezeu este zero; aceasta e realitatea. Care este principiul pentru tratarea muncitorilor loiali? Este de a depune cele mai mari eforturi pentru a-i ajuta pe acești oameni să aibă o minte limpede. Care este scopul de a-i face să aibă o minte limpede? De a-i împiedica să aibă visuri deșarte. Unii ar putea întreba: „La ce se referă visurile deșarte?” Este atunci când oamenii consideră despre ei înșiși că „au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, au capacitatea de a se lepăda și dorința de a plăti un preț” și apoi se așteaptă să fie mântuiți de Dumnezeu, ceea ce este imposibil. Trebuie să li se clarifice că este greșit și stupid să creadă că „a avea o umanitate bună, a crede cu adevărat în Dumnezeu și a avea capacitatea de a se lepăda și dorința de a plăti un preț poate conduce la primirea mântuirii lui Dumnezeu”. Trebuie să li se clarifice faptul că a avea aceste calități nu înseamnă că te-ai eliberat de firea ta coruptă, iar o fărâmă de comportament bun nu înseamnă că poți fi mântuit, cu atât mai puțin că ai obținut adevărul, iar punctele tale de vedere sunt absurde, ridicole, inconsecvente și pe deplin incompatibile cu adevărul exprimat de Dumnezeu. Acești oameni care se agață cu încăpățânare de noțiuni religioase ar trebui ajutați; citiți cuvintele lui Dumnezeu și aveți părtășie despre adevăr cu ei. Dacă nu pot accepta totuși adevărul și, indiferent cum ai părtășie despre adevăr, rămân neluminați și nu dau dovadă de nicio intenție de a căuta, atunci nu este nevoie să-i forțezi. Pot sluji doar ca muncitori până la sfârșit.