II. Pe baza umanității cuiva

Acum, trecem la cea de-a doua categorie, care este umanitatea lor. Prin manifestările umanității unei persoane, discernem și stabilim dacă aceasta crede cu adevărat în Dumnezeu și dacă este potrivită pentru a rămâne în biserică. Dacă, pe baza manifestărilor, dezvăluirilor de umanitate și esenței umanității lor, nu sunt frați sau surori adevărate, nu sunt potriviți pentru a rămâne în biserică, prezența lor îi tulbură pe frați și pe surori și – potrivit comportamentului lor – aparțin categoriei celor care ar trebui îndepărtați sau excluși din biserică, atunci biserica ar trebui să conceapă rapid planuri corespunzătoare pentru a-i îndepărta sau a-i exclude pe acești indivizi. Părtășia referitoare la cea de-a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor este despre a îndepărta sau a exclude toate tipurile de oameni răi. Privind din perspectiva omenirii, acești indivizi au cu siguranță o umanitate dăunătoare și rea; simplu spus, efectiv nu sunt buni de nimic. Pe baza manifestărilor umanității lor, ar trebui îndepărtați sau excluși din biserică, pentru a fi împiedicați să provoace în continuare tulburări în biserică și să afecteze ordinea normală a vieții bisericești a aleșilor lui Dumnezeu și îndeplinirea de către aceștia a datoriei lor. Așadar, prin ce manifestări judecăm umanitatea unei persoane ca fiind bună sau rea și, astfel, decidem dacă biserica ar trebui să o îndepărteze sau să o excludă? În concluzie, cea de-a doua categorie – umanitatea –, include și ea multe puncte, dar mai întâi, să avem părtășie despre primul punct.

A. Plăcerea de a răstălmăci fapte și neadevăruri

Primul punct se referă la cei cărora le place să răstălmăcească fapte și neadevăruri. Cu siguranță ați văzut cu toții acest tip de persoană, adeseori. Care este principala manifestare a plăcerii de a răstălmăci fapte și neadevăruri? Este să vorbești fără principii, provocând mereu dispute cu intenții și scopuri, cauzând efecte adverse. În mod clar, astfel de oameni au probleme grave cu limbajul lor, probleme care își au originea într-o fire necorespunzătoare și o lipsă de umanitate care îi fac să le placă să răstălmăcească fapte și neadevăruri. Privind lucrurile din perspectiva acestei sintagme, „a răstălmăci fapte și neadevăruri” înseamnă să susții adesea că ceea ce este adevăr este minciună și invers; înseamnă să inversezi negrul și albul și chiar să înflorești faptele cu detalii inexacte, lansând acuzații fără temei, făcând judecăți fără fundament și vorbind cum îți vine la gură. Astfel de oameni nu dau niciodată o conotație pozitivă lucrurilor; ce spun ei nu-i edifică pe oameni și nu le aduce absolut niciun beneficiu sau ajutor. În timpul interacționării, implicării și comunicării cu ei, actul de a-i asculta vorbind întunecă și tulbură adesea inimile oamenilor, făcându-i chiar să-și piardă încrederea în credința lor, astfel încât nu au nicio înclinație să creadă în Dumnezeu și nu-și pot liniști mintea în timpul devoțiunilor spirituale și al adunărilor. Mintea și spiritul le sunt bulversate adesea de afirmații despre ce este corect și ce este greșit și de bârfa pe care o răspândesc astfel de indivizi, iar ei încep să-i privească pe toți într-o lumină defavorabilă și să nu vadă decât defecte la ceilalți. După ce oamenii aud fapte și neadevăruri răstălmăcite, gândirea lor normală este frecvent tulburată, și chiar și punctele lor de vedere corecte asupra lucrurilor sunt tulburate, fiindu-le greu să discearnă ce este corect și ce nu este. Cei lipsiți de discernământ sunt adesea ademeniți și cad în ispită, fără ca măcar să-și dea seama, din cauza unor lucruri pe care le spun oamenii care răstălmăcesc fapte și neadevăruri. Ei se gândesc: „Acei oameni n-au rănit pe nimeni, participă normal la adunări, uneori chiar dau de pomană și-i ajută pe alții și nu au făcut nimic rău.” Totuși, consecințele interacțiunilor lor cu astfel de indivizi constau frecvent în faptul că se împotmolesc în chestiuni legate de ce este corect și ce este greșit și în ispită și se împotmolesc în mijlocul încurcăturilor emoționale dintre oameni, precum și al relațiilor interpersonale nepotrivite. Acești oameni care răstălmăcesc fapte și neadevăruri se specializează în a tulbura relațiile potrivite dintre oameni și în a sabota unele dintre înțelegerile pure din mintea oamenilor. După părerea lor, toți indivizii care au o relație bună și se pot sprijini reciproc devin ținta atacurilor și judecăților lor secrete. În mod similar, oricine își face datoria cu o oarecare loialitate și se consumă întrucâtva este tot o țintă a atacurilor acestora. Indiferent cât de bun și de pozitiv poate fi un lucru, ei găsesc moduri de a-l denigra. Fac critici voalate la adresa oricărui lucru, comentează cu privire la orice chestiune și își mențin punctele de vedere în legătură cu toate aspectele. Aceste puncte de vedere nu sunt deloc autentice; mai degrabă exprimă absurdități, confundă faptele adevărate și neadevărurile și inversează negrul și albul; ca să-și atingă un scop, ca să bage zâzanie între oameni sau ca să-i calomnieze pe anumiți indivizi, merg chiar atât de departe încât să născocească lucruri, în mod intenționat și necugetat, înflorind adevărul cu detalii neadevărate și venind cu acuzații nefondate, făcând din țânțar armăsar. Cei care nu sunt conștienți de adevăr îi ascultă vorbind și se gândesc la faptul că afirmațiile lor par rezonabile și sub nicio formă nu ar putea fi false, fiind, astfel, induși în eroare. Acest tip de persoană căreia îi place să răstălmăcească fapte și neadevăruri face critici voalate cu privire la orice chestiune pozitivă. Este oare fiindcă are un simț al dreptății? (Nu.) Este sfidătoare și nu îi stimează pe cei care își fac datoria în mod activ, pe cei care sunt loiali, pe cei care se consumă cu entuziasm și pe cei care au conștiință și rațiune. Așadar, care este motivul pentru felul nechibzuit de a vorbi al acestor indivizi? Unde își are originile? De ce le place mereu să răstălmăcească fapte și neadevăruri? (Fiindcă umanitatea lor este rea.) Corect; este din cauza umanității rele. Dacă umanitatea lor ar fi bună, ei nu ar răstălmăci fapte și neadevăruri. Discursul ar trebui să se bazeze pe conștiință și pe raționalitate; nu poți să debitezi teorii distorsionate și erezii la fiecare pas. Originea răstălmăcirii faptelor și neadevărurilor este umanitatea rea. Orice spun astfel de oameni are un gust amar; exprimându-ne frumos, îi judecă pe ceilalți, dar, de fapt, cuvintele lor conțin elemente ale unei intenții malițioase de a condamna și a blestema și urme de instigare, invidie, sfidare, ură, și chiar par că vor să pună sare pe rană. Pe scurt, acestea sunt principalele caracteristici ale faptului că răstălmăcesc fapte și neadevăruri. În afara acestor caracteristici, astfel de indivizi mai au o trăsătură comună: le poartă pică oamenilor care au ce le lipsește lor și râd de cei cărora le lipsește ce au ei. Este bună umanitatea lor? (Nu.) Indivizii de acest tip, care le poartă pică oamenilor care au ce le lipsește lor și râd de cei cărora le lipsește ce au ei, invidiază pe oricine este mai bun decât ei și îl vorbesc de rău pe la spate, emițând judecăți și condamnându-l; pe când, dacă cineva le este inferior, râd disprețuitor de el, pregătiți să-și bată joc de persoana respectivă, s-o satirizeze și s-o bagatelizeze. Nu pot pricepe corect nicio chestiune și nici nu o pot aborda conform unei moralități umane de bază. Nu este nevoie să dorească nimănui binecuvântări, nici să facă urări de bine nimănui sau să-i ureze ca totul să-i meargă așa cum își dorește ori să-i dorească să pășească pe calea cea dreaptă, dar ar trebui măcar să-i evalueze corect pe alții, fără să nutrească pic de malițiozitate – nici măcar asta nu le reușește. Care este motivul implicit pentru faptul că răstălmăcesc fapte și neadevăruri? În mod clar, prin discursul lor, prin atitudinea lor față de ceilalți, prin ceea ce gândesc și prin felul în care îi tratează pe ceilalți în adâncul sufletului lor, este evident că umanitatea oamenilor de acest tip este malițioasă. Chiar dacă oamenii de acest tip deschid gura doar pentru a răstălmăci fapte și neadevăruri, în spatele acestor acțiuni se ascund realizările și scopurile pe care-și doresc să le împlinească, precum și opiniile și atitudinile lor adevărate față de oameni și chestiuni, în adâncul inimii lor. Lăsând deoparte, deocamdată, dacă aceia cărora le place să răstălmăcească fapte și neadevăruri înțeleg bine adevărul și dacă sunt oameni care-l iubesc, pe baza acestei trăsături a personalității lor – o plăcere de a răstălmăci fapte și neadevăruri – pot să aibă ei o influență bună, stimulantă sau pozitivă asupra fraților și surorilor din biserică? (Nu.) Categoric nu!

Haideți să analizăm câteva exemple specifice, ca să vedem ce manifestări au cei care răstălmăcesc fapte și neadevăruri. Să spunem, de exemplu, că există o soră a cărei familie este foarte bogată, dar care, pentru a predica Evanghelia și a aduce mărturie despre Dumnezeu, a renunțat la plăcerile trupului și a plecat de acasă, pentru a-și face datoria. Spuneți-Mi, cum ar privi oamenii normali această situație? Nu ar admira-o și ar invidia-o pe soră? Cel puțin ar crede că sora este de lăudat și vrednică de a fi imitată fiindcă a fost capabilă să-și sacrifice plăcerile trupului pentru a-și face datoria. Dar cum comentează la adresa ei cei cărora le place să răstălmăcească fapte și neadevăruri? Spun: „Refuză viața de persoană bogată ca să iasă și să predice Evanghelia toată ziua; dacă va continua așa, mai devreme sau mai târziu, soțul ei o va da afară din casă! A crede în dumnezeu nu înseamnă să primești binecuvântări și să te simți bine? Uită-te la ea, are binecuvântări, dar nu știe să se bucure de ele, lepădându-se de familia și de cariera ei pentru a-și face datoria din toată inima; nu e un gest nesăbuit? Dacă familia mea ar fi atât de bogată, eu pur și simplu m-aș simți bine acasă.” Spuneți-Mi, formulează acele cuvinte vreo singură propoziție care este în acord cu umanitatea, care îi edifică pe ceilalți? (Nu.) Când aud acest lucru, cei care au un oarecare discernământ ar gândi: „Nu înseamnă asta să denaturezi faptele? Este un lucru inerent pozitiv ca un credincios să se lepede de tot ca să se consume pentru Dumnezeu și să nu urmărească plăcerile materiale, dar ei îl condamnă.” Dacă o persoană fără discernământ aude acest lucru, va fi indusă în eroare și tulburată; entuziasmul său pentru credința în Dumnezeu și pentru a se lepăda de lucruri și a se consuma ca să-și facă datoria va fi imediat grav afectat. Deși cei cărora le place să răstălmăcească fapte și neadevăruri spun puține vorbe, impactul negativ pe care-l au asupra celorlalți este semnificativ, suficient cât să facă pe cineva să se simtă negativ o vreme și incapabil să-și revină. Nu este așa? (Ba da.) Doar câteva cuvinte aparent plauzibile îi pot otrăvi pe unii oameni, când le aud. Ce spune asta despre umanitatea celor care pot rosti astfel de cuvinte otrăvitoare? (Este rea.) Este vreo propoziție printre cuvintele lor care ar putea spori credința cuiva după ce le aude? (Nu.) Ce sunt toate aceste cuvinte? Vorbind la modul general, toate sunt cuvintele neîncrezătorilor; cei care-L urmează pe Dumnezeu nu ar trebui să rostească nici măcar o propoziție. Mai precis, nici măcar o propoziție rostită de acești oameni nu reflectă vreo fărâmă de umanitate. Ce înseamnă să nu ai umanitate? Înseamnă să nu ai nici măcar moralitate. Ce înseamnă să îți lipsească moralitatea? Sora are condiții de trai bune și o familie bogată și ce atitudine au acești oameni? Este doar invidie urmată de urări de bine și apoi acceptare? (Nu.) Așadar, care este atitudinea lor? Simt invidie, indignare, ranchiună și au nemulțumiri în inimă: „Merită să aibă atât de mulți bani? Eu de ce nu am atât de mulți bani? De ce o binecuvântează dumnezeu pe ea și pe mine nu?” Sora este bogată și prosperă, așa că ei simt invidie și ură, neavând nici măcar un cuvânt de admirație sinceră și nedorindu-i binele. Asta indică absența completă a unei moralități de bază. Sora este bogată, așa că ei nutresc ură, aproape până în punctul în care încearcă să o jefuiască sau să o înșele și să-i ia bunurile. Mai mult, această soră trăiește într-o familie bogată, însă este capabilă să lase în urmă aceste condiții bune de trai și aceste plăceri materiale ca să plece să-și facă datoria; pentru un credincios în Dumnezeu, acesta este un lucru care merită felicitări, este demn de admirație și invidie. Oamenii ar trebui să-i dorească binele și să încerce să se apropie de ea și s-o imite. Dar au de zis ceva de genul acesta oamenii cărora le place să răstălmăcească fapte și neadevăruri? (Nu.) Cum vorbesc ei? Fiecare propoziție este marcată de cuvinte aspre și de o urmă de ură. De ce pot vorbi așa? Fiindcă sunt nemulțumiți și nesatisfăcuți de propria situație, nutrind resentimente, și astfel, își varsă furia pe această soră bogată. În calitate de credincios în Dumnezeu, ar trebui să-i apreciezi, să-i admiri pe cei care sunt capabili să-și facă în mod activ datoria și să urmărească adevărul, să înveți de la ei și să-i imiți. În loc să învețe din punctele forte ale surorii ca să compenseze pentru propriile slăbiciuni, acești oameni își bat joc de ea ca de o nesăbuită și chiar speră că soțul ei va divorța de ea; așteaptă s-o vadă prăbușindu-se. Dacă soțul acelei surori chiar ar divorța de ea, nu s-ar simți ei încântați? Nu li se va fi împlinit dorința? Asta le reflectă adevăratele sentimente și, în plus, intenția și scopul. Nu le doresc celorlalți binele; când văd că îi merge bine cuiva sau văd pe cineva care este mai bun decât ei, mustesc de invidie și resentimente. Indiferent cât de puternică este credința altcuiva în Dumnezeu, dacă individul respectiv este mai bun decât ei, acest lucru este inacceptabil. Le lipsește cu desăvârșire umanitatea și nu sunt în stare să rostească niciun cuvânt de binecuvântare sau edificare. De ce nu pot rosti astfel de cuvinte? Fiindcă umanitatea lor este prea rea! Nu pentru că nu vor să vorbească sau pentru că nu au cuvintele potrivite; mai degrabă, fiindcă inima lor este plină de invidie, resentimente și indignare, fiindu-le astfel imposibil să spună cuvinte de binecuvântare. Așadar, poate faptul că inima lor este plină de asemenea lucruri corupte să arate că umanitatea lor este malițioasă? (Da.) Poate. Fiindcă ei dezvăluie asemenea firi corupte, celorlalți le devine simplu să discearnă și pot să vadă adevărul despre esența lor coruptă.

Iată un alt exemplu. Era o soră care, înainte să creadă în Dumnezeu, avea mereu conflicte cu soția cumnatului său. Mai târziu, amândouă au început să creadă în Dumnezeu și, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, au ajuns să înțeleagă unele adevăruri. Și-au dat seama cum ar trebui să te comporți și să te înțelegi cu ceilalți și, când le-a fost dezvăluită corupția, au fost capabile să-și deschidă sufletul una în fața celeilalte și să încerce să se cunoască pe ele însele, lucru care le-a făcut relația tot mai armonioasă. Unii oameni le invidiau și spuneau: „Uitați-vă la ele, toată familia crede în Dumnezeu, iar cumnatele sunt exact ca niște surori adevărate. Nu este totul datorită credinței lor în Dumnezeu? Rudele non-credincioșilor nu se pot înțelege deloc, se ceartă și concurează mereu unele cu altele, chiar și frații născuți din aceeași mamă. Credincioșii sunt mult mai buni; deși cumnatele nu sunt surori adevărate, atât timp cât cred în Dumnezeu, urmărind obiective comune, mergând pe aceeași cale și împărtășind un limbaj comun, sunt compatibile în spirit, ceea ce este minunat!” Asta arată că aceia care cred sincer în Dumnezeu sunt diferiți de non-credincioși. Oameni din familii diferite își unesc forțele cu obiective și țeluri comune, compatibili în casa lui Dumnezeu și înaintea Lui. Scopul pentru care spunem asta este de a-i informa pe oameni că acesta este efectul cuvintelor și lucrării lui Dumnezeu, un har dăruit de către Dumnezeu oamenilor. Asta este ceva ce non-credincioșii nu au și de care nu se pot bucura. Cel puțin, după ce aude asta, un om ar simți că este bine să crezi în Dumnezeu și să ai o impresie favorabilă despre credința în Dumnezeu. Dar ascultați ce are de spus despre asta persoana căreia îi place să răstălmăcească fapte și neadevăruri: „Hm! Poate că, la prima vedere, vezi că acele cumnate par să se înțeleagă bine, în armonie completă în timpul adunărilor, dar uneori nu se și iau la harță una cu cealaltă? Nu știi, obișnuiau să se certe foarte rău!” Alții spun: „Disputele și controversele lor din trecut aveau loc fiindcă nu credeau în Dumnezeu și nu înțelegeau adevărul. Acum se înțeleg grozav! Asta fiindcă, acum, amândouă cred în Dumnezeu, înțeleg unele adevăruri și își pot deschide sufletul una față de cealaltă în părtășie și își cunosc propriile corupții și, adesea, își îndeplinesc îndatoririle împreună. Deși încă există unele divergențe între ele, în general, își pot recunoaște una alteia greșelile și se pot consulta între ele cu privire la tot ce fac. Asta este ceva ce niciun non-credincios nu poate realiza, nici măcar cu rudele sale de sânge.” Totuși, persoana care răstălmăcește fapte și neadevăruri spune: „În ce familie nu există certuri? Lasă cumnatele, chiar și surorile biologice se ceartă, nu-i așa? Armonia pe care par să o aibă acum este doar o fațadă pentru ceilalți. Odată ce moare socrul lor, refuz să cred că nu se vor certa în privința moștenirii! Credința în dumnezeu nu este doar o dorință, un fel de consolare spirituală? Chiar ar putea să renunțe la atâta bogăție datorită ei? Imposibil!” Există vreo afirmație în aceste cuvinte care se aliniază la fapte? Există vreo dorință pentru bunăstarea oamenilor, vreo binecuvântare? (Nu.) Există ceva care exprimă sentimentul personal că a crede în Dumnezeu este într-adevăr bine, după ce i-au văzut pe alții bucurându-se de harul lui Dumnezeu, așa cum au făcut și ei? (Nu.) În opinia celor care răstălmăcesc fapte și neadevăruri, toate aceste transformări personale care au loc în rândul fraților și surorilor sunt amăgitoare; obținerea adevărului și schimbările firii care vin din credința în Dumnezeu sunt toate false; ei nu cred că Dumnezeu îi poate purifica și schimba pe oameni. Din cuvintele lor, nu poți vedea doar judecata lor arbitrară, ura și faptul că-i blestemă pe oameni, ci și neîncrederea și negarea de către aceștia a efectului lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu asupra oamenilor. Cumnatele au o relație bună și sunt tolerante și răbdătoare una cu cealaltă atunci când sunt împreună, datorită credinței lor în Dumnezeu. Această persoană căreia îi place să răstălmăcească fapte și neadevăruri simte disconfort și nemulțumire în inimă, așa că face tot posibilul să bage zâzanie între surori, fiind fericită dacă reușește să le facă pe cumnate să se ciondănească și să se certe atunci când se întâlnesc. Ce fel de purtare este aceasta? Ce fel de mentalitate este? Judecând după mentalitatea sa, nu este acesta un lucru oarecum pervers? (Ba da.) În ceea ce privește purtarea sa, nu este îngrozitoare? (Ba da.) Totuși, oamenii de acest fel încă participă la viața bisericească și, printre cei care-și îndeplinesc îndatoririle, oamenii ca ei nu sunt în număr mic. Acești oameni sunt descriși de obicei ca având „un discurs malițios”. De fapt, problema nu este doar că au un discurs malițios; universul lor lăuntric este incredibil de întunecat și de otrăvitor! Indiferent ce mărturii bune bazate pe experiențe ar putea împărtăși frații și surorile, în ochii lor, toate acestea sunt artificiale și imaginare și nu au nimic special. Indiferent asupra cui Își face Dumnezeu lucrarea de judecată și mustrare, având ca rezultat câștiguri semnificative, cum ar fi că persoana poate să-și împărtășească experiența și să dea mărturie pentru Dumnezeu – în adâncul sufletului, acești indivizi disprețuiesc lucrul acesta, gândindu-se: „Ce e atât de grozav la asta? După ce a auzit atât de multe predici, nu ar avea oricine o oarecare înțelegere? Pur și simplu scrii un articol despre o mărturie bazată pe experiență și ești satisfăcut, considerându-te un biruitor? Aș vrea să văd dacă te vei mai plânge de dumnezeu când lucrurile o vor lua razna în viitor. Dacă dumnezeu îți va lua copilul, aș vrea să văd dacă vei plânge și dacă vei mai putea să crezi în dumnezeu atunci!” Ce credeți că le umple inima? Nu este o dorință ca toată lumea să fie în haos, o teamă că oamenii vor păși pe calea cea dreaptă? Pe scurt, indiferent ce se întâmplă în familia cuiva, ei trebuie să facă unele comentarii în legătură cu asta, dar, indiferent ce zic, toți acești oameni au o caracteristică, și anume că speră ca nimănui să nu-i fie bine – vorbesc despre toți ca și cum ar fi complet lipsiți de merite; îi face fericiți să vorbească despre alții ca și cum ar fi niște gunoaie și mereu îi încântă ghinionul altora. Dacă cineva are o familie bogată, devin invidioși, furioși și plini de ură, plângându-se constant în inima lor și dorindu-și ca Dumnezeu să-i ia persoanei respective averea și harul de care se bucură și să le ofere lor. Plângerile rostite de acești indivizi pe la spatele oamenilor sunt insuportabil de auzit. Sunt ei, în vreun fel, precum credincioșii în Dumnezeu? Bineînțeles, oamenii de acest fel sunt și pricepuți la a disimula. Indiferent cât de malițioase sau de întunecate sunt inimile lor, în prezența fraților și a surorilor, la adunări, vor avea și ei părtășie despre ceea ce înțeleg și despre perspectivele lor, debitând doctrine mărețe pentru a disimula, creându-și o imagine „magnifică”, bună. În culise, însă, ei nu vorbesc sau nu acționează ca oamenii. Cei mai mulți dintre oameni, dacă nu au interacționat cu acești indivizi și nu le cunosc adevăratele manifestări sau ce zace în adâncul inimii lor, fiindcă doar i-au auzit vorbind corect la adunări, nu vor fi descoperit cât de dezgustătoare sau de feroce este umanitatea lor sau cât de josnic este caracterul lor, ba chiar vor avea o părere bună despre ei. Abia după ce vor petrece mai mult timp cu ei și le vor înțelege acțiunile și comportamentele în viața privată, oamenii vor începe treptat să-i discearnă și vor fi dezgustați. Prin urmare, discernerea cuiva nu ar trebui să se bazeze doar pe cuvintele plăcute pe care le rostește la adunări; trebuie să îi observi și acțiunile și cuvintele în viața privată, pentru a-i vedea adevărata esență și adevărata față.

Pe lângă faptul că nu vorbesc ca oamenii, genul de oameni cărora le place să răstălmăcească fapte și neadevăruri mai au o trăsătură: vor să comenteze cu privire la toată lumea și toate lucrurile, chiar și cu privire la cei cu care nu s-au familiarizat sau nu au interacționat niciodată, și nu iartă nici măcar cele mai mici aspecte din viața altor oameni. Rezultatul comentariilor lor este că, indiferent cât de pozitiv e un lucru, discursul lor îl transformă în ceva negativ; indiferent cât de cuviincios este un lucru, este distorsionat în ceva negativ când este rostit de gura lor dezgustătoare. Asta îi face fericiți, permițându-le să mănânce bine și să doarmă liniștiți. Spuneți-Mi, ce fel de ființă este aceasta? De exemplu, dacă unii frați și unele surori au avut un venit bun anul acesta și stau mai bine decât ei pe plan financiar – oferind puțin mai mult, peste o zecime – ei devin invidioși și spun: „De ce oferi atât de mult anul acesta? Faptul că dumnezeu stabilește dacă o persoană este bună sau rea nu se bazează pe cât de mult oferi. Ce sens are zelul tău? Casa lui dumnezeu nu duce lipsă de bani.” Cuvintele neplăcute ies din nou la lumină, nu-i așa? Indiferent cine face ceva cuviincios sau ceva ce se aliniază la adevăr, ei găsesc lucrul respectiv inadmisibil și simt un dezgust enorm în inimă. Încearcă toate mijloacele posibile de a te influența, căutând scuze pentru a te ataca, acuza și condamna, până când te înving și scot pozitivitatea din tine, lăsându-te complet confuz și incapabil să distingi ce este corect și ce nu. Apoi, râd cu poftă, bătându-și joc de tine în sinea lor și spunându-și: „Doar la asta te reduci tu și, cu toate acestea, vorbești despre mărturie bazată pe experiență!” Acesta este un diavol care-și arată adevărata față, nu-i așa? Nu sunt acestea cuvintele unui slujitor al Satanei, ale unui antihrist? (Ba da.) Cu cât vorbesc mai mult despre acest gen de persoană, cu atât sunt mai furios și mai dezgustat. Ați întâlnit vreodată astfel de indivizi? Indiferent de aspectul lor fizic sau de trăsăturile lor faciale, ori de câte ori sunt pe cale să răstălmăcească fapte și neadevăruri, expresiile lor devin bizare: strâng din buze, se uită pieziș, nu-i mai privesc pe ceilalți în ochi, iar unor oameni chiar par să li se schimbe trăsăturile. Acesta este un semnal transmis ție, care îți spune că sunt pe cale să vorbească altfel decât oamenii. Atunci, ce faci? Primești acest semnal sau îl respingi? (Îl resping.) Trebuie să te distanțezi, spunându-le: „Nu vorbi; nu vreau să aud. Bârfești prea mult. Dacă nu vei vorbi ca un om, atunci stai departe de mine! Nu vreau să fiu supus tulburării tale; nu vreau să fiu implicat în aceste relații interpersonale nepotrivite, nu voi băga în seamă o persoană ca tine.” Observați și vedeți căruia dintre voi îi place să răstălmăcească fapte și neadevăruri, cine are o astfel de purtare, iar, apoi, distanțați-vă rapid de persoana respectivă. Care este caracteristica umanității acestor indivizi? Este aceea că vorbesc într-o manieră înveninată sau, în termeni mai colocviali, au „un discurs malițios”. Expunându-le cuvintele veninoase, puteți vedea diversele afirmații pe care le fac; prin afirmațiile lor, le puteți vedea lumea lăuntrică și puteți stabili exact care le este umanitatea-esență și dacă sunt oameni răi. Oamenii de acest gen, cărora le place să răstălmăcească fapte și neadevăruri, prin diversele semnale și afirmații pe care le emit, le permit altora să-i clasifice în mod clar drept oameni răi. Oamenii de acest gen întrunesc în totalitate standardul pentru a fi îndepărtați sau excluși; nu li se poate arăta pic de milă. Trebuie să fie îndepărtați și să nu li se permită să provoace tulburări în cadrul bisericii.

Tocmai am avut părtășie despre caracteristicile tipului de oameni cărora le place să răstălmăcească fapte și neadevăruri și ar trebui să fie evident din situația credinței lor în Dumnezeu și din manifestările umanității lor că sunt genul de persoane care sunt scârbite de adevăr și care nu-l iubesc. Umanitatea lor este atât de slabă, încât sunt insensibili la rațiune și lipsiți de o morală umană de bază; problema este că, în cazul lor particular, caracteristica umanității lor slabe este că le place în mod deosebit să răstălmăcească fapte și neadevăruri. Din cuvintele pe care le rostesc, se poate observa caracteristica umanității lor și umanitatea-esență pe care o au; în mod clar, oamenii de acest gen sunt indivizi cu o umanitate slabă. În ce măsură este slabă umanitatea lor? Este slabă în măsura în care ei sunt răi, plasându-i, astfel, în categoria oamenilor răi. Asta deoarece cuvintele pe care le rostesc în general nu servesc pentru a se plânge în mod ocazional și pentru a exprima puțină invidie sau pentru a manifesta ocazional o mică slăbiciune umană; manifestările lor nu sunt cele ale unei firi corupte comune, obișnuite, ci sunt suficiente pentru a demonstra că ei pot fi clasificați drept oameni răi. Acesta este primul tip de persoană: cei cărora le place să răstălmăcească fapte și neadevăruri.