E. Ca să trăiască de pe urma bisericii

În continuare, vom avea părtășie despre cel de-al cincilea scop: să crezi în Dumnezeu ca să trăiești de pe urma bisericii. Vă este cunoscut tuturor acest subiect privind traiul de pe urma bisericii, nu-i așa? (Da.) Care sunt manifestările oamenilor care trăiesc de pe urma bisericii? Prin ce manifestări putem stabili că scopul credinței lor în Dumnezeu este impur, că nu sunt sinceri în a-L urma pe Dumnezeu și a încerca să obțină mântuirea și că nu au venit să urmărească și să accepte adevărul și să practice cuvintele lui Dumnezeu pe baza unei credințe în existența lui Dumnezeu și a unei dorințe de a accepta mântuirea de către El, astfel încât să-și poată atinge țelul de a obține mântuirea, ci, în schimb, au venit să trăiască de pe urma bisericii? Ce înseamnă să trăiești de pe urma bisericii? Înțelesul superficial este foarte clar. Înseamnă să te alături unei confesiuni prin credința religioasă pentru a rezolva aspecte legate de viața de zi cu zi și problema asigurării hranei. Aceasta este cea mai concisă și mai la obiect definiție a traiului de pe urma bisericii, fiind, de asemenea, și definiția cea mai clară. Așadar, ce manifestări afișează acești oameni, care confirmă faptul că nu sunt credincioși adevărați, ci, în schimb, au venit să trăiască de pe urma bisericii? Unii oameni au competență într-o anumită abilitate și au capacitatea de a lucra ca niște persoane normale, dar văd că această societate este nedreaptă și că nu este ușor să-ți câștigi traiul lucrând în cadrul ei. Să câștigi bani lucrând ca să-i susții pe toți membrii familiei tale necesită să te trezești devreme și să stai treaz până târziu, să înduri multe greutăți și să suporți multe nemulțumiri – trebuie să fii și plin de tact și flexibil, dar și suficient de nemilos și de rău și trebuie să ai stratageme și capacități – numai atunci poți să-ți asiguri o sursă de venit stabilă și să te faci cunoscut în societate. Privindu-i pe cei care muncesc, indiferent de domeniu și indiferent dacă fac parte din clasa socială superioară, de mijloc sau inferioară, nu e ușor să-și câștige existența. Acei funcționari afișează o fațadă a unei asemănări umane, cu înfățișările lor fermecătoare, cu funcțiile lor de rang înalt, cu calificările lor educaționale superioare și cu salariile și beneficiile lor mari, și toată lumea îi invidiază, dar fiecare obstacol pe care-l întâlnesc la locul de muncă este un chin. Nu e ușor să lucrezi în niciun domeniu. Să fii agricultor și să lucrezi pământul e chiar mai dificil. Agricultorii trudesc din greu și, cu toate acestea, obțin doar suficientă hrană cât să-și hrănească familiile, nu au bani să cumpere îmbrăcăminte și alte lucruri necesare sau să-și repare casele, iar când vor să cheltuiască niște bani, trebuie să se bazeze pe vânzarea legumelor sau pe creșterea animalelor pentru a face asta – este chiar mai jalnic să fii agricultor! După cum spun non-credincioșii: „Banii sunt greu de câștigat – e ușor să te naști, dar e greu să trăiești” – e foarte dificil să-ți câștigi existența. Unii oameni nu au mijloace de a-și câștiga existența, văd că non-credincioșii sunt foarte răi și cred că aceia care au credință religioasă sunt candizi și că a-ți câștiga existența în biserică ar putea fi puțin mai simplu, așa că se folosesc de ocazia predicării Evangheliei de către casa lui Dumnezeu pentru a se infiltra în biserică. Și, după ce aud că li se asigură hrană celor care fac îndatoriri, vin să facă o datorie. Unii oameni care vor să facă o datorie se gândesc: „Sunt capul familiei mele. Atâta vreme cât acasă sunt oameni care să lucreze pământul și cheltuielile de trai ale familiei mele sunt asigurate, îmi voi face datoria.” Scopul principal pentru care cred în Dumnezeu și fac o datorie este să obțină suficientă hrană și suficiente haine groase pentru a-și asigura supraviețuirea – să aibă trei mese pe zi și să nu mai fie nevoie să se bazeze pe a lucra și a câștiga bani pentru a se întreține; totul le merge bine, atâta vreme cât beneficiază de asistența bisericii și a fraților și surorilor. Pentru a îndeplini acest țel, fac orice le rânduiește biserica să facă. Există și unii oameni care, după ce intră în biserică, încep să învețe cum să fie conducători și să țină predici. Citesc mult cuvintele lui Dumnezeu, le copiază și le memorează mult, iar după ce le memorează, învață să le predice altora și să-i ajute pe oameni să rezolve probleme. Încearcă orice mod posibil de a-i ajuta pe toți și speră că oamenii le vor da o mână de ajutor după ce primesc ajutor de la ei și, de asemenea, speră că oamenii se vor simți recunoscători față de ei după ce le ascultă predicile și cuvintele lui Dumnezeu predicate de ei și, astfel, le vor da pomană și ajutor. De exemplu, dacă nu au bani să plătească facturile la apă și curent electric de acasă, frații și surorile îi pot ajuta să plătească, iar dacă nu au bani să plătească taxele școlare ale copiilor lor sau să acopere cheltuielile medicale ale părinților lor bolnavi, biserica sau frații și surorile le pot pune la dispoziție aceste fonduri fiindcă îndeplinesc o datorie. În acest fel, se simt în largul lor crezând în Dumnezeu și simt că merită osteneala credința lor în Dumnezeu, că aceasta nu le-a provocat pierderi și că și-au atins țelul. Îi mulțumesc întruna lui Dumnezeu în inimile lor, spunând: „Toate acestea sunt harul lui dumnezeu, favoarea lui. Slavă lui dumnezeu!” Pentru a „răsplăti” dragostea lui Dumnezeu, ei „se conformează” rânduielilor bisericii și, atâta vreme cât primesc hrană și li se asigură cheltuielile de trai, vor îndeplini orice fel de sarcină – țelul lor este pur și simplu să-și asigure o sursă de venit stabilă, în schimb. Odată ce biserica le trece cu vederea nevoile de trai și nu le rezolvă dificultățile în timp util, devin nemulțumiți. Atitudinea lor față de lucrarea bisericii și față de îndatoririle încredințate lor de casa lui Dumnezeu se schimbă imediat. Spun: „Asta nu-mi convine, trebuie să ies și să fac bani. În trecut, nu am avut ocazia să câștig bani, fiindcă făceam lucrarea bisericii. Chiar am riscat frecvent să fiu arestat de marele balaur roșu fiindcă am mers personal să fac lucrarea respectivă și mă cunosc oamenii peste tot. Acum, pentru mine nu este convenabil să câștig bani. Ce ar trebui să fac?” În acest tip de situație, își vor prezenta în mod activ fraților și surorilor dificultățile și cererile, apelând chiar și la casa lui Dumnezeu și având pretenții de la ea. Unii oameni nu au bani pentru cheltuielile de trai sau pentru bătrânețe, însă nu rezolvă ei înșiși aceste probleme. În schimb, vor să se bazeze pe a depune eforturi în casa lui Dumnezeu ca să câștige bani pentru cheltuielile de trai. Unii oameni merg chiar mai departe – nu numai că îi cer casei lui Dumnezeu să le asigure cheltuielile de trai și costul creșterii copiilor și al întreținerii părinților lor, dar cer bani și pentru cheltuielile medicale. Unii oameni chiar cer bani casei lui Dumnezeu ca să-și ramburseze împrumuturile – cererile lor devin tot mai exagerate, iar ei chiar sunt lipsiți de rușine să ceară astfel de lucruri. După ce unii oameni ajung să creadă în Dumnezeu și se alătură bisericii, banii primiți de la casa lui Dumnezeu ca să-și acopere cheltuielile și fondurile suplimentare pe care aceștia le cer în mod activ depășesc sumele pe care ei le câștigă lucrând. Dacă aceste condiții sunt întrunite, la suprafață, ei par să desfășoare lucrarea care le-a fost atribuită de casa lui Dumnezeu cu devotament și cu multă loialitate. Totuși, odată ce aceste beneficii se reduc sau dispar, atitudinea li se schimbă. Atitudinea lor față de lucrarea atribuită de biserică variază în funcție de atitudinea fraților și a surorilor față de ei și în funcție de valoarea ajutorului financiar pus la dispoziția lor de casa lui Dumnezeu. Odată ce harul de care se bucură este retras sau dispare, nu mai pot fi văzuți îndeplinindu-și îndatoririle. Din momentul în care încep să creadă în Dumnezeu, acești oameni chibzuiesc cum să poată obține prin înșelăciune un loc în casa lui Dumnezeu și să se poată bucura „în mod legitim” de pomana și de ajutorul primite de la frați și surori după ce au obținut un loc sigur aici, precum și de ajutorul de la casa lui Dumnezeu și de proviziile sale pentru viața lor de zi cu zi. Categoric nu se consumă sincer pentru Dumnezeu, categoric nu ajung să se consume necondiționat – în schimb, se alătură bisericii cu un singur scop, și anume ca să trăiască de pe urma ei și să-și asigure traiul. Odată ce acest scop nu poate fi atins așa cum și-ar dori ei, devin rapid ostili și își arată degrabă adevărata față, care este aceea a unui neîncrezător. De când încep să creadă în Dumnezeu, nu vin cu sinceritate; nu Îl urmează sincer pe Dumnezeu, nu se leapădă de lucruri și nu se consumă pentru Dumnezeu de bunăvoie, fără să ceară recompense și fără să ceară nimic în schimb. Ajung, în schimb, să creadă în Dumnezeu cu propriile cereri, propriile intenții și propriul scop – cu scopul lor de a trăi cu hotărâre de pe urma bisericii și de a se baza pe biserică și pe frați și surori pentru a-și câștiga traiul, deoarece cred în Dumnezeu. Odată ce acest scop nu poate fi atins sau îndeplinit așa cum vor ei, găsesc o altă soluție, fie mergând la muncă, fie făcând afaceri. Nu există astfel de oameni? (Ba da.) Există unii oameni de acest fel în biserică. La început, când casa lui Dumnezeu sau frații și surorile le dau de pomană unele lucruri, precum îmbrăcăminte, strictul necesar zilnic sau bani, în aparență, par stânjeniți, dar, în sinea lor, radiază de fericire. De exemplu, să spunem că găzduiesc unul sau doi frați și surori sau își fac datoria cu normă întreagă și, astfel, casa lui Dumnezeu sau frații și surorile le dau familiilor acestora ceva de pomană și ajutor financiar. Ei se simt destul de fericiți și de mulțumiți în legătură cu acest lucru, gândindu-se că merită osteneala și este profitabil să crezi în Dumnezeu și că nu au ieșit în pierdere. Pe măsură ce trece timpul, inimile lor devin tot mai lacome, au pretenții tot mai mari și devin tot mai nerușinați – indiferent cât li s-ar da, nu sunt niciodată mulțumiți. Inițial, se simt jenați să accepte lucruri, dar, în timp, simt că e oarecum justificat, iar apoi încep să se enerveze că nu este suficient. Mai târziu, îi cer în mod direct casei lui Dumnezeu să le dea o anumită sumă; altfel, nu vor putea să supraviețuiască și, prin urmare, nu își pot face îndatoririle. Nu crește tot mai mult lăcomia lor? (Ba da.) În ciuda faptului că se bucură de atâta har, nu numai că nu se gândesc să-l răsplătească, dar mai și cer, treptat, tot mai mult de la casa lui Dumnezeu. După ei, casa lui Dumnezeu le este datoare, frații și surorile le sunt datori și cred că este absolut corect să li se dea de pomană și ajutor financiar. Dacă li se dă mai puțin sau le primesc mai târziu, nu sunt mulțumiți. Acceptă oricât de mulți bani și orice lucruri le sunt date, considerând că este absolut corect. Pe măsură ce continuă să-și facă datoria o perioadă mai lungă, se simt chiar mai mult îndreptățiți și încep să-i ceară casei lui Dumnezeu să le pună la dispoziție telefoane mobile și computere de ultimă generație. De asemenea, îi cer casei lui Dumnezeu să le instaleze aparate de aer condiționat în locuință și să le pună la dispoziție electrocasnice precum cuptoare cu microunde și mașini de spălat vase. Îi cer chiar și să le cumpere o locuință și să le pună la dispoziție o mașină, iar unii cer o menajeră. Cerințele lor cresc tot mai mult și lăcomia le sporește și, în cele din urmă, au pretenții ridicol de exagerate și îndrăznesc să ceară orice. Ei cred astfel: „M-am consumat și am depus efort pentru casa lui dumnezeu în credința mea în el. Fac parte din casa lui dumnezeu. Voi îi aduceți atât de multe ofrande lui dumnezeu – care-i problema dacă îmi dați și mie o parte? Mai mult, dacă-mi dați o parte, nu va fi degeaba; și eu depun efort în casa lui dumnezeu și îmi asum riscuri, și eu îndur greutăți și plătesc un preț. Nu e normal să mă bucur și eu de aceste lucruri? Prin urmare, casa lui dumnezeu trebuie să-mi îndeplinească cererile în mod necondiționat, ar trebui să-mi dea orice îmi este necesar și nu ar trebui să se zgârcească.” Spuneți-Mi, nu așa se manifestă trăitul de pe urma bisericii? Nu sunt neîncrezători astfel de oameni? (Ba da.) Caracterizarea corectă a acestor comportamente este că trăiești de pe urma bisericii. Ce înseamnă că trăiești de pe urma bisericii? Înseamnă să extorchezi bani și bunuri de la casa lui Dumnezeu sub pretextul credinței în El și să ceri compensație de la casa lui Dumnezeu sub pretextul depunerii de efort pentru casa lui Dumnezeu și al îndeplinirii unei datorii. Asta înseamnă să trăiești de pe urma bisericii. Pot astfel de oameni să urmărească adevărul? (Nu.) De ce se leapădă de lucruri, depun efort și îndură greutăți? Pentru a face o datorie? Practică ei adevărul? (Nu.) Nu depun efort și nu îndură deloc greutăți în scopul de a-și face datoria, ci exclusiv pentru a-și asigura traiul, și nu permit nimănui să-i critice deloc – vor doar să trăiască de pe urma bisericii într-un mod justificabil. Aceștia sunt oameni care trăiesc de pe urma bisericii.

Cei care trăiesc de pe urma bisericii nu cred în Dumnezeu pentru alt motiv în afară de a-și asigura traiul, de a obține o sursă de venit. Există în preajma voastră oameni care trăiesc de pe urma bisericii? Vorbiți despre manifestările lor. (Am întâlnit pe cineva de acest gen. Inițial, părea întrucâtva inteligent și entuziast, astfel încât biserica i-a rânduit să predice Evanghelia. La momentul respectiv, familia lui avea dificultăți, așa că biserica i-a oferit un ajutor. Totuși, mai târziu, s-a descoperit că el cheltuia banii în mod neprincipial, dându-i pe lucruri pe care nu ar fi trebuit să-i dea și nefăcând economii, acolo unde putea. Când frații și surorile au avut părtășie cu el despre adevărurile-principii, în sinea lui, el a fost nemulțumit și foarte potrivnic. Fiindcă a folosit greșit banii casei lui Dumnezeu, biserica a făcut schimbări rezonabile conform rânduielilor și stipulărilor casei lui Dumnezeu, reducând ajutorul financiar oferit acestuia. În consecință, el a pierdut energia pe care o avea înainte pentru a-și face datoria și a devenit din ce în ce mai superficial. Ulterior, biserica a încetat să-l mai ajute, iar el nu a mai pus suflet în îndeplinirea datoriei. Își petrecea tot timpul gândindu-se la cum să lucreze și să câștige bani. Ba chiar împrumuta bani de la frați și surori, susținând că avea nevoie să cumpere o mașină și să investească în înființarea unei companii și spunând că asta ar face mai convenabilă predicarea Evangheliei și ar atrage mai mulți oameni. Evident, el îi înșela și îi inducea în eroare pe oameni cu aceste cuvinte; se folosea de pretextul predicării Evangheliei pentru a escroca bani de la frați și surori.) Cum a fost tratată această persoană? (El a fost exclus direct.) Aceasta a fost decizia corectă. Asta înseamnă să trăiești de pe urma bisericii. Când oamenii care trăiesc de pe urma bisericii încep să creadă în Dumnezeu, par întrucâtva entuziaști și se consumă într-o oarecare măsură, iar, în acel moment, cererile lor nu sunt mari – le este de ajuns doar să primească mâncare. Dar, în timp, nu se mai mulțumesc cu ce li se dă și încep să aibă pretenții din ce în ce mai mari, iar, dacă pretențiile nu le sunt îndeplinite, încep să acționeze într-un mod șiret și nu mai sunt dispuși să presteze servicii. Atunci când fac o mică parte din îndatoririle lor, chiar trebuie supravegheați, altfel o fac superficial. În cele din urmă, când se descoperă că serviciul pe care îl prestează face mai mult rău decât bine, sunt eliminați. Unii spun: „De ce nu le arată iubire casa lui Dumnezeu?” Există principii și când vine vorba de a arăta iubire. Acei oameni sunt neîncrezători, nu citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu acceptă adevărul, acționează constant într-un mod șiret și superficial în timp ce-și fac îndatoririle și nu ascultă atunci când adevărul este subiectul unei părtășii, nu acceptă niciun fel de emondare și se poate spune că sunt incorigibili. În consecință, pot fi tratați doar prin îndepărtare și eliminare. În cazul în care conducătorii și lucrătorii descoperă o astfel de persoană, ar trebui să se ocupe de ea cu promptitudine, iar, dacă frații și surorile descoperă o astfel de persoană, ar trebui să comunice prompt acest lucru conducătorilor și lucrătorilor. Aceasta este responsabilitatea fiecăruia dintre aleșii lui Dumnezeu. Odată ce se confirmă că această persoană trăiește de pe urma bisericii, că vrea doar să-și asigure traiul și că este neîncrezătoare și se confirmă că refuză să lucreze când nu i se dau bani, devine șovăielnică și ostilă atunci când consideră că nu este plătită suficient și lucrează puțin doar când este plătită suficient, nu ar trebui să i se arate nicio fărâmă de îndurare – trebuie să fie îndepărtată! Mai precis, oamenii de acest gen nu sunt potriviți nici măcar să presteze servicii în casa lui Dumnezeu. Dacă nu-i plătești, nu vor fi dispuși să presteze servicii; dar, atât timp cât îi plătești, cu toate că sunt conștienți că doar prestează servicii, tot vor fi dispuși să facă acest lucru. Dar ce fel de servicii pot presta acești neîncrezători? Nu pot nici măcar să presteze servicii bine, iar serviciile lor nu se ridică la înălțimea standardelor, așa că ar trebui eliminați. Prin urmare, primul lucru de făcut după ce se discerne faptul că sunt acel gen de oameni care trăiesc de pe urma bisericii este de a-i trata și de a-i exclude din biserică fiindcă sunt oameni răi. Acest lucru nu este deloc exagerat; se aliniază în totalitate la principiile casei lui Dumnezeu pentru îndepărtarea și excluderea oamenilor. Este nevoie să oferim unei astfel de persoane o șansă de a se căi? E nevoie să o ținem sub observație? (Nu.) E capabilă să se căiască? (Nu.) Exact aceasta este natura sa; nu se va căi niciodată. Este de teapa Satanei. Printre cei de teapa Satanei se află un gen de persoană cu natura unui ticălos diabolic, care vrea să îi paraziteze pe ceilalți oriunde ar fi și care nu se implică în nicio lucrare adecvată oriunde ar merge și vrea doar să-i escrocheze și să-i păcălească pe oameni. Ea vede că aceia care cred în Dumnezeu au umanitate și presupune că acești oameni sunt ținte ușoare, așa că vine în casa lui Dumnezeu pentru a trăi de pe urma bisericii. Fără ca ea să știe, casa lui Dumnezeu a discernut-o și se păzește de mult de ea și are principii pentru tratarea oamenilor ca ea. Când eșuează încercările ei de a trăi de pe urma bisericii, o cuprinde o furie stânjenită, arătându-și adevărata față. În acel moment, vei ști de ce nu le dă casa lui Dumnezeu unor astfel de oameni șansa de a se căi – pentru că nu au umanitate și sunt incapabili să se schimbe. Sunt ticăloșii diabolici despre care vorbesc non-credincioșii. Prin urmare, casa lui Dumnezeu tratează astfel de oameni prin îndepărtarea sau excluderea lor directă și prin neacceptarea lor înapoi în biserică. Este potrivit să fie tratați ca niște oameni răi? (Da.) Cu asta se încheie părtășia noastră despre acest subiect.

F. Ca să caute refugiu

În continuare, vom avea părtășie despre cel de-al șaselea scop, al șaselea tip de neîncrezător care ar trebui îndepărtat sau exclus din biserică: cei al cărui scop pentru a crede în Dumnezeu este ca să caute refugiu. Unii oameni spun: „Care sunt manifestările căutării refugiului? Există oameni care cred în Dumnezeu ca să caute refugiu? Chiar există astfel de oameni?” Ați auzit vreodată pe cineva spunând: „Biserica este un loc de refugiu; oamenii cred în Dumnezeu ca să poată să caute refugiu?” Mulți oameni din cadrul religiei spun acest lucru. Din punctul de vedere al esenței acestei zicale, există vreo diferență între această zicală și scopul pe care îl vom diseca – „a crede în Dumnezeu pentru a căuta refugiu”? (Da.) Care este diferența? Împotriva cărui lucru caută refugiu? (Cei care cred sincer în Dumnezeu au și ei unele impurități în timp ce urmăresc adevărul; speră și ei să evite dezastre sau dificultăți și să obțină puțină pace. Totuși, tipul de persoană din al șaselea scop crede în Dumnezeu doar ca să caute refugiu și nu are nicio fărâmă de credință autentică. Aceasta este diferența.) Aici, diferența este că unii au impurități în scopul pentru care cred în Dumnezeu, iar alții cred în Dumnezeu doar în scopul de a căuta refugiu. În afara acestei distincții există și una din punctul de vedere al lucrului de care se feresc atunci când caută refugiu. Unii oameni au impurități amestecate în scopul credinței lor în Dumnezeu; cred în Dumnezeu pentru a evita dezastrele, pentru a scăpa de ele sau pentru ca Dumnezeu să-i protejeze și să-i vegheze, ca apoi ei să poată evita în mod obiectiv unele pericole și dezastre. Aceste dezastre sunt ceea ce țintesc să evite. Tipul de persoană din acest al șaselea scop despre care avem părtășie – cei al căror scop pentru care cred în Dumnezeu este să caute refugiu – caută refugiu împotriva unei game mai largi de lucruri. Pentru ei, problemele cele mai reale depășesc cu mult evitarea dezastrelor care încă nu au avut loc. Așadar, care sunt problemele cele mai reale pentru ei? Lucruri precum întâlnirea unor dușmani formidabili în societate, gestionarea unor procese în instanță, ofensarea unor funcționari guvernamentali sau a unor oameni influenți, încălcarea legii, războaie sau apariția diverselor dezastre în țara lor ori întâlnirea unor oameni sau a unor evenimente care le pun în pericol viața sau siguranța familiei, și așa mai departe. După ce întâmpină aceste situații, găsesc o biserică pe care o consideră demnă de încredere și de nădejde, ca să caute refugiu; aceasta este căutarea refugiului despre care se vorbește în cel de-al șaselea scop. Mai precis, atunci când întâmpină unele dificultăți în viața de zi cu zi, care le pun în pericol viața, familia, munca, cariera și așa mai departe, vin la biserică pentru a căuta refugiu, umblând după ajutorul unei forțe compuse dintr-un număr mare de oameni. Asta înseamnă să crezi în Dumnezeu cu scopul de a căuta refugiu, după cum se menționează în cel de-al șaselea scop. Nu este acest lucru diferit de impuritățile credincioșilor adevărați? (Ba da.) Scopul acestui tip de persoană pentru a crede în Dumnezeu este să caute refugiu, să caute ajutor de la biserică. Cu alte cuvinte, ea speră că biserica îi poate da o mână de ajutor și, în afară de ajutorul financiar, cere și ca biserica să îi asigure protecție, susținere și asistență. Unii oameni de acest fel vor și să se folosească de influența, statutul și reputația bisericii în societate pentru a înfrunta regimurile ticăloase sau forțele ticăloase care îi oprimă și îi rănesc pe cei care cred în Dumnezeu, astfel încât viețile sau mijloacele lor de trai să poată fi protejate. Acesta este scopul pentru care cred ei în Dumnezeu. Există astfel de oameni? Ei cred că biserica este un loc bun de refugiu care poate fi separat de politică și de societate și cred că, atunci când au nevoie de ajutor, biserica le poate da o mână de ajutor, cu sinceritate și bunăvoință, pentru a le oferi orice asistență financiară, pentru a-i susține, a-i apăra, a-i reprezenta în procese în instanță și pentru a lupta pentru drepturile și interesele lor. Acesta este scopul pentru care acești oameni cred în Dumnezeu. Până în prezent, există astfel de oameni în biserică? Ați auzit să existe astfel de oameni? Cu siguranță există astfel de oameni în bisericile de peste hotare. Acești oameni cred în Dumnezeu și se alătură bisericii doar în scopul de a căuta refugiu. Ei nu înțeleg ce este credința și cu atât mai puțin îi interesează adevărul. Totuși, când întâmpină dificultăți și nu pot găsi niciun ajutor în societate, ei se gândesc la biserică și cred că aceasta este un loc unde se pot refugia în siguranță, este cea mai bună cale de scăpare și cel mai sigur loc, așa că aleg să creadă în Dumnezeu și să intre în biserică pentru a-și atinge scopul de a evita dezastrele.

Dezastrele devin acum din ce în ce mai mari, iar omul nu are cum să trăiască. Sunt unii care aleg să creadă în Dumnezeu în totalitate pentru a evita dezastre. Ei cred că Dumnezeu există, dar nu au nici cea mai mică fărâmă de iubire pentru adevăr. Dacă astfel de oameni ajung să creadă în Dumnezeu, ar trebui ca biserica să-i primească? Mulți oameni nu văd clar această problemă și consideră că oricine crede că Dumnezeu există ar trebui să fie primit de către biserică. Aceasta este o greșeală teribilă. Decizia bisericii de a primi pe cineva ar trebui să se bazeze pe măsura în care persoana respectivă poate accepta adevărul și în care este un obiect al mântuirii lui Dumnezeu, nu pe disponibilitatea sa de a crede în Dumnezeu. Există mulți diavoli care ar dori să obțină binecuvântări și să găsească o soluție prin credința în Dumnezeu – ar trebui ca biserica să primească și astfel de oameni? Nu este ca predicarea Evangheliei în Epoca Harului, când oricine era primit, atât timp cât credea; există principii și restricțiile decretelor administrative ale lui Dumnezeu cu privire la cine este primit în biserică în Epoca Împărăției. Oricine ar fi cineva, dacă nu iubește sau nu acceptă adevărul, nu poate fi primit. De ce nu sunt primiți astfel de oameni? Astfel de oameni nu pot fi primiți în primul rând pentru că nu le putem vedea clar trecutul sau ce fel de oameni sunt, cu adevărat. Dacă biserica ar admite un diavol, o persoană rea de o ticăloșie odioasă, toată lumea știe ce consecințe nefaste ar avea asupra bisericii. Mai mult decât atât, crezând în Dumnezeu, ar trebui să înțelegem intențiile Lui, pe cine mântuiește și pe cine elimină. Din ce oameni este alcătuită biserica? Este alcătuită din acei oameni care acceptă mântuirea lui Dumnezeu, din cei care iubesc adevărul, din cei care sunt acceptați de Dumnezeu. Dumnezeu nu îi mântuiește pe cei care nu cred cu adevărat în El și nu acceptă adevărul, pentru că a nu accepta adevărul este o problemă cu natura cuiva, iar acest tip de persoană aparține categoriei satanelor și nu se va schimba niciodată. Prin urmare, acestui tip de oameni nu trebuie niciodată să li se permită intrarea în biserică. Dacă cineva permite intrarea în biserică a unei persoane rele, a unui diavol, atunci acela e un slujitor al Satanei. A venit în mod deliberat să dărâme și să distrugă lucrarea bisericii și este un dușman al lui Dumnezeu. A permite intrarea în biserică a unui astfel de diavol, a unui dușman al lui Dumnezeu, înseamnă a ofensa firea lui Dumnezeu și a încălca decretele Sale administrative, iar casa lui Dumnezeu nu va tolera sub nicio formă acest lucru. Oamenilor răi, diavolilor, nu trebuie să li se permită intrarea în biserică – aceasta este una dintre pozițiile și cerințele clare ale bisericii cu privire la lucrarea de predicare a Evangheliei. Biserica nu are nicio responsabilitate de a-i primi pe cei care aleg să creadă în Dumnezeu pentru a scăpa de dezastre și nici nu trebuie să permită vreodată intrarea celor care nu acceptă câtuși de puțin adevărul, deoarece Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Oricine nu recunoaște cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic drept adevărul, oricine se împotrivește adevărului și este scârbit de el, este o persoană rea și Dumnezeu nu-l mântuiește. Cât despre cei care Îl recunosc pe Dumnezeu în inimile lor, dar nu iubesc adevărul și sunt catalogați drept neîncrezători care se satură cu pâinile, biserica nu trebuie să admită vreodată pe niciunul dintre ei. Asta ca să nu mai vorbim despre acei oameni fără scrupule ai societății care ar vrea să vină și să caute refugiu în biserică – cu atât mai puțin ar trebui să fie primiți aceștia. Acest lucru se datorează faptului că biserica nu este o organizație caritabilă, ci mai degrabă este locul în care Dumnezeu desfășoară lucrarea de mântuire a omului. Lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu guvernarea națiunii. Organizațiile sociale îi conving pe oameni să facă fapte bune și să lase armele jos – asta este de dragul națiunii și nu are nimic de-a face cu biserica. Dacă cineva îndrăznește să atragă în biserică un non-credincios rău, un diavol sau un neîncrezător, acea persoană va fi ofensat firea lui Dumnezeu și va fi încălcat decretele Sale administrative. Oricine atrage în biserică o persoană rea, un diavol, trebuie să fie îndepărtat sau exclus de casa lui Dumnezeu. Aceasta este o poziție clară a bisericii față de lucrarea de predicare a Evangheliei. Când acești oameni răi, acești diavoli, ar dori să vină să caute refugiu în casa lui Dumnezeu, ar trebui să li se spună că au venit la ușa greșită, că au ales locul greșit. Biserica sigur nu îi va primi. Aceasta este atitudinea clară a bisericii față de non-credincioșii care ar vrea să caute refugiu. A fost lămurit acest lucru? (Da.) Atunci cum ar trebui să tratăm astfel de oameni? Care este modul potrivit de a le spune? Spui: „Indiferent de țară, există societăți ale Crucii Roșii, instituții de asistență socială, adăposturi și temple budiste, precum și unele grupuri de voluntari în societate. Dacă întâmpini probleme și simți că ai nemulțumiri care trebuie rezolvate, poți să ceri ajutorul acestor organizații. În plus, poți să ceri azil politic sau azil pentru refugiați de la guvern, iar dacă îți permit condițiile financiare, poți să angajezi un avocat, ca să te ajute cu dosarul tău. Dar aceasta este biserica; este un loc unde Dumnezeu lucrează, un loc unde Dumnezeu îi mântuiește pe oameni, nu un loc unde tu să cauți refugiu. Astfel, este nepotrivit să intri în biserică și inutil să rămâi aici. Dumnezeu nu acceptă astfel de oameni și nici biserica nu îi primește. Indiferent ce dificultăți au non-credincioșii, ei ar trebui să ceară ajutor de la organizațiile caritabile, de la organizațiile de ajutorare sau de la birourile de afaceri civile din societate – aceste organizații se ocupă cu deservirea oamenilor, dând de pomană și ajutându-i pe alții. Orice reclamații și cereri ai, le poți spune lor sau poți înainta o cerere guvernului. Acelea sunt locurile cele mai potrivite pentru tine.” Biserica nu primește niciun neîncrezător sau non-credincios. Dacă cineva este deosebit de „iubitor”, lasă-l să primească personal astfel de oameni și încheie acest capitol; el poate păstori de unul singur astfel de oameni, iar casa lui Dumnezeu nu va interveni în acest proces. Unii oameni ar putea întreba: „Atunci, de ce predică biserica Evanghelia? Care este scopul predicării Evangheliei?” Predicarea Evangheliei este însărcinarea dată de Dumnezeu. Posibilii destinatari ai Evangheliei sunt cei care Îl caută pe Dumnezeu și caută adevărata cale, care tânjesc după apariția lui Dumnezeu, care iubesc și pot accepta adevărul și care cred cu adevărat în Dumnezeu – doar acestor oameni le poate fi predicată Evanghelia. Cât despre cei care nu Îl caută pe Dumnezeu, care nu vin ca să accepte adevărul, ci ca să caute refugiu, lor nu li se predică Evanghelia. Unii oameni dezorientați nu pot vedea adevărul despre această chestiune și se zăpăcesc atunci când li se întâmplă lucruri – aceștia sunt cei confuzi care nu vor înțelege niciodată intențiile lui Dumnezeu.