Haideți să rezumăm trăsăturile oportuniștilor. Prima lor trăsătură este că nu iau foarte în serios chestiunea existenței lui Dumnezeu. În cazul în care îi întrebi dacă există Dumnezeu, vor spune: „Probabil. Dar nu-i nimic dacă nu există. Sunt aici doar ca să văd exact dacă profețiile pe care le-a făcut dumnezeu se vor adeveri și dacă vor veni sau nu marile catastrofe.” În gândurile și în punctele lor de vedere, atitudinea lor este că nu contează dacă Dumnezeu există sau nu. Atunci, nu este o glumă ca ei să creadă în Dumnezeu și să se alăture bisericii? (Ba da.) Credința lor în Dumnezeu este o simplă convingere, este ca un joc și nu are legătură cu adevărul sau cu calea vieții lor. De fapt, lor nu le pasă dacă Dumnezeu există sau nu; este în regulă și dacă există, și dacă nu există. Unii oameni îi contrazic, spunând că Dumnezeu nu există, iar ei nu se necăjesc și nu-i urăsc pe astfel de oameni. Dacă oamenii spun că Dumnezeu există, ei zic: „Dacă există, există. În orice caz, dacă tu crezi, atunci el există; dacă nu crezi, atunci nu există.” Acesta este punctul lor de vedere. Sunt credincioși adevărați astfel de oameni? Sunt neîncrezători, nu-i așa? (Așa e.) Pentru ei, e lipsit de importanță dacă Dumnezeu există sau nu, prin urmare, este sinceră credința lor în Dumnezeu? E imposibil ca ei să fie sinceri. Care este prima trăsătură a oamenilor oportuniști? (Nu iau foarte în serios chestiunea existenței lui Dumnezeu.) Aceasta este prima trăsătură.

Care este a doua trăsătură a oamenilor oportuniști? Este că nu sunt foarte serioși când e vorba să distingă între lucrurile pozitive și cele negative. Nu discern care zicale, oameni, evenimente și lucruri sunt pozitive și care sunt negative și nu iau în serios acest lucru. Pentru ei, lucrurile bune pot fi prezentate astfel încât să pară rele, iar cele rele pot fi prezentate astfel încât să pară bune, exact ca în zicala non-credincioșilor: „O minciună spusă de o mie de ori devine adevărul”; pentru ei, această zicală este valabilă. Dacă-i întrebi care este adevărul, cu siguranță nu vor spune că spusele lui Dumnezeu sunt adevărul, fiindcă ei nu recunosc acest lucru. Ce vor spune? Punctul lor de vedere real este că o minciună spusă de o mie de ori sau de zece mii de ori va deveni adevărul, ceea ce înseamnă că dacă mulți oameni spun ceva, ei vor crede că este adevărat. Este așa cum spun non-credincioșii: „Inițial, nu exista nicio cale în lume, dar după ce au mers mai mulți oameni, s-a format o cale.” Nu le pasă ce este bine sau rău, drept sau ticălos; cred că oricine are o mare abilitate este corect și oricine este inutil și incompetent este negativ. Nu vor recunoaște sub nicio formă că tot ce spune și ce face Dumnezeu sunt lucruri pozitive, nici nu vor recunoaște că Dumnezeu le cere oamenilor să trăiască realitățile lucrurilor pozitive. Acești oameni vor rosti chiar și falsități precum: „Spui că dumnezeu este adevărul, iar cuvintele lui sunt realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Asta înseamnă că nu există lucruri pozitive în lume? Nu există în lume și lucruri pozitive și adevăruri?” Nu este asta o absurditate? Nu este o falsitate? (Ba da.) Acești oameni nu iau cuvintele lui Dumnezeu drept criteriu pentru cuvintele sau acțiunile lor. De exemplu, atunci când exprimă o falsitate și tu îi combați, vor spune: „Tu crezi că ai dreptate și eu cred că am dreptate, așa că hai să tolerăm și opinii diferite. Orice crede un om că e bine este corect.” Ce fel de punct de vedere este acesta? Nu este doar o încercare de a trece lucrurile cu vederea? (Ba da.) Acesta este un punct de vedere nesăbuit și confuz; acești oameni nu sunt serioși când e vorba să distingă între lucrurile pozitive și cele negative. Ce înseamnă că nu sunt serioși când fac asta? Înseamnă că nu pot recunoaște din inimă că toate lucrurile pozitive despre care vorbește Dumnezeu au legătură cu adevărul, sunt în conformitate cu acesta și vin de la Dumnezeu, iar lucrurile negative despre care vorbește Dumnezeu sunt contrare adevărului și vin de la Satana. Ei nu acceptă acest fapt și vor mereu să facă neclare conceptele. Ca să evite să fie discernuți de alții și să fie condamnați, nu sunt niciodată serioși când e vorba să distingă între lucrurile pozitive și cele negative, nu-și expun niciodată adevăratele păreri și mereu vorbesc ambiguu, fără a le spune oamenilor vreodată ce cred cu adevărat. Spun lucruri diferite în funcție de persoana cu care vorbesc, adaptându-se complet situației, după nevoie. În toate privințele, acești oameni nu sunt interesați de adevăr sau de existența lui Dumnezeu. Aceasta este cea de-a doua manifestare a oamenilor oportuniști: nu sunt foarte serioși când e vorba să distingă între lucrurile pozitive și cele negative.

Ce alte trăsături au acești oameni oportuniști? Acești oameni vor alege mereu dacă rămân sau pleacă pe baza modului în care evoluează lucrurile, fiind deosebit de pricepuți la a se adapta situațiilor. Când se alătură bisericii, deja și-au făcut pregătiri suficiente pentru strategia de ieșire și perspectivele lor, planificând fiecare pas. În inima lor, chibzuiesc și plănuiesc cu privire la ce să facă dacă se împlinesc cuvintele lui Dumnezeu și ce să facă dacă acestea nu se împlinesc după un anumit număr de ani. Persoanele de acest fel nu se dedică niciodată total bisericii, atunci când i se alătură. În schimb, urmăresc constant dezvoltarea bisericii, atitudinea acesteia față de ei și modul în care îi tratează, precum și alți factori, pentru a-și decide pașii următori. Nu sunt foarte complicate gândurile acestor oameni? (Ba da.) Deși s-au alăturat bisericii, au mereu o perspectivă temporară, ca niște lucrători cu contract de muncă, rămânând veșnic într-o stare de „fizic aici, dar mental altundeva”, având mintea ocupată cu intrigi și comploturi. Alegerea lor de a crede în Dumnezeu și de a se alătura bisericii este doar un compromis făcut cu reticență, nu o nevoie spirituală sau o dorință de a-L urma pe Dumnezeu și de a merge pe calea corectă a vieții omenești, pe baza recunoașterii existenței lui Dumnezeu. Le lipsește credința pentru acest lucru. Acești oameni cred în Dumnezeu cu o atitudine de expectativă, chibzuind în inima lor: „Dacă a crede în dumnezeu îmi aduce de o sută de ori mai mult în această viață, viața veșnică în lumea care urmează și șansa de a fi mântuit și de a intra în Împărăția Cerurilor, atunci voi crede și eu. Dacă nu le pot primi pe acestea, voi părăsi biserica în orice moment și în orice situație și nu voi mai crede.” Ajung să creadă în Dumnezeu exclusiv cu speranța oportunistă de a obține binecuvântări. Dacă nu pot primi binecuvântări, își pot abandona îndatoririle în orice moment și în orice situație și își pot croi o altă cale, fiindcă inimile lor nu au fost niciodată profund legate de biserică, iar ei nu au ales cu adevărat calea de a crede în Dumnezeu și de a-L urma.

Principalele trăsături ale oamenilor oportuniști sunt acestea trei: nu iau în serios dacă există Dumnezeu, nu disting cu seriozitate între lucrurile pozitive și cele negative și pot părăsi biserica în orice moment și în orice situație. Indiferent cât de bine îi tratează frații și surorile, atâta vreme cât lucrurile nu sunt aliniate la interesele lor sau nu le întrunesc nevoile actuale, pot părăsi biserica. Dar când nu au unde merge, aleg să se întoarcă. După ce se întorc, tot nu urmăresc adevărul și e posibil să părăsească din nou biserica, în orice moment. Ce fel de nemernici sunt? Venirile și plecările lor par așa de nepăsătoare; nu cred cu sinceritate în Dumnezeu. Acestea sunt trăsăturile oamenilor oportuniști; din punctul de vedere al esenței lor, sunt neîncrezători. Unii oameni pot stărui în credința lor vreme de trei, până la cinci ani, unii pot stărui opt sau zece ani, dar scopul lor este doar să caute binecuvântări, într-o manieră oportunistă. Astfel de oameni nu sunt obișnuiți. Ba chiar au rezistat până acum în mediul aspru, plin de persecuții, al Chinei continentale – nu este oarecum asemănător cu „să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”? Unii oameni nu mai pot continua după ce au crezut vreme de zece ani, așa că se plâng: „Au trecut zece ani. Mi-am irosit tinerețea în biserică. Dacă aș fi muncit din greu în lume în acești zece ani, câți bani aș fi putut câștiga? Poate că aș fi devenit manager și probabil aș fi avut foarte multe bunuri.” Atunci, devin neliniștiți. Au crezut în Dumnezeu vreme de zece ani doar pentru a-și satisface puțina curiozitate și dorința de binecuvântări, dar nu au urmărit niciodată adevărul. Ca urmare, nu au câștigat nimic. Regretă că au crezut în Dumnezeu, ba chiar își fac reproșuri, spunând: „Prostule, idiotule! Nu ai ales drumul lat, ușor, ci ai insistat să mergi pe drumul acesta dificil. Nu te-a forțat nimeni; a fost alegerea ta!” Unii oameni pot pleca și dacă au crezut zece ani, dispărând fără nicio ezitare. După ce abia se descurcă în societate vreme de doi sau trei ani, descoperă că a-ți face drum în societate nu este atât de lipsit de probleme și de ușor cum își imaginau și că lumea non-credincioșilor nu este atât de vie și ideală cum părea; nu le este ușor să se descurce nicăieri în lume. După ce se gândesc bine, descoperă că tot biserica e mai bună, așa că se întorc, cu nerușinare. Când revin, spun: „E bine să crezi în dumnezeu; non-credincioșii sunt răi, îi hărțuiesc mereu pe oameni. Există prea multă suferință în lume. În acești ani în care nu am citit cuvintele lui dumnezeu, în care nu am trăit viața bisericească, m-am prăbușit în întuneric, plângând și scrâșnind din dinți în fiecare zi; am fost oprimat până când am ajuns să nu mai semăn cu un om. E mai bine să cred în dumnezeu!” Proclamă că e mai bine să creadă în Dumnezeu, dar în realitate, o fac fiindcă au auzit că există prea multe dezastre în această lume, iar omenirea se va confrunta, în curând, cu o mare catastrofă. E inutil să ai bani, pământ, mașini și case; doar cei care au credință pot fi salvați. Prin urmare, se întorc, pentru a crede din nou în Dumnezeu. Nu este acesta un oportunist? (Ba da.) Oamenii oportuniști pot părăsi biserica oricând. Dacă văd că există o speranță de a obține binecuvântări întorcându-se la biserică, pot, de asemenea, să se întoarcă în orice moment. După ce se întorc, pot să spună câteva cuvinte pline de regrete și să exprime faptul că nu-L vor mai părăsi niciodată pe Dumnezeu, dar după ce vor vedea că lucrurile sunt calme și liniștite în lume și că încă se pot bucura de câteva zile bune, pot părăsi iar biserica, în orice moment. Cum văd ei casa lui Dumnezeu și biserica? O văd drept o piață liberă, venind și plecând după bunul plac. Spuneți-Mi, dacă astfel de oameni sunt îndepărtați sau pleacă de bunăvoie, biserica ar trebui să-i accepte înapoi, dacă vor să se întoarcă? (Nu.) Nu ar trebui să fie acceptați înapoi. A-i accepta înapoi este o greșeală și încalcă principiile. Acești oameni nu întrunesc standardele membrilor bisericii. Pot să părăsească biserica în orice moment, iar pentru a obține binecuvântări, se pot strecura oricând înapoi în biserică, dar de-a lungul acestui întreg proces, nu acceptă niciodată adevărul. Asta dovedește că nu sunt credincioși adevărați. Astfel de oameni vor fi mereu țintele îndepărtării și excluderii. Biserica ar trebui să-i îndepărteze și să le spună: „Să nu regreți. Odată ce pleci, nu te mai poți întoarce. Biserica nu-ți va mai deschide ușa a doua oară. Acesta este principiul.” Unii oameni spun: „Au fost nesăbuiți la vremea respectivă, dar acum se comportă foarte bine. Sunt ascultători ca mielușeii, lamentabili ca pribegii fără casă. Oricând îi văd pe frați și pe surori, își exprimă regretul și îndatorarea, plângând de remușcare până li se înroșesc ochii. Arată absolut jalnic, iar atitudinea cu care mărturisesc este foarte bună. Să-i lăsăm să se întoarcă.” E vreo propoziție aici care se aliniază la principii? (Nu.) Chiar și după ce au crezut vreme de trei sau chiar zece ani, tot pot părăsi biserica într-un mod hotărât și fără ezitare. Ce fel de nemernici sunt? Sunt ei credincioși adevărați? (Nu.) Au avut vreo fărâmă de sinceritate când au ales, inițial, să-L urmeze pe Dumnezeu? Nu. Dacă ar fi avut vreo fărâmă de sinceritate, nu ar fi fost atât de hotărâți să părăsească biserica. În general, un om ar putea cel mult să aibă astfel de gânduri când este slab, deznădăjduit, sau când lucrurile nu îi merg bine, dar niciodată nu ar decide cu hotărâre să părăsească biserica pentru a găsi un alt drum, după ce a crezut în Dumnezeu vreme de trei, cinci sau chiar zece ani. Dacă poate părăsi biserica oricând vrea, acest lucru arată că nu a fost sincer atunci când a acceptat adevărata cale și s-a alăturat inițial bisericii; a avut motive și scopuri ascunse – nu se poate spune altfel. Astfel de oameni trebuie discernuți în mod clar. Nu sunt credincioși adevărați. Cred în Dumnezeu și-L urmează în speranța oportunistă de a obține binecuvântări. Astfel de oameni sunt caracterizați ca oportuniști și, odată discernuți, ar trebui îndepărtați din biserică. Dacă nu părăsesc biserica și continuă să profite de situație pentru câștigul personal în cadrul bisericii, atunci o fac fiindcă nimeni nu este capabil să discearnă ceea ce sunt. Totuși, prin părtășia de azi despre diversele manifestări ale acestor oportuniști, conducătorii și lucrătorii și aleșii lui Dumnezeu ar trebui să aibă o înțelegere și un discernământ clare asupra acestor oameni. Odată ce se descoperă că nu citesc niciodată cuvintele lui Dumnezeu sau nu se roagă lui Dumnezeu, nu sunt interesați de lucrarea lui Dumnezeu sau de adevărurile pe care le exprimă El, nu sunt interesați de lucruri pozitive și nu le iau în serios, atunci ar trebui să se ferească mai atent de aceștia. Este necesar să le urmărească motivele și scopurile credinței în Dumnezeu și să stabilească atitudinea lor față de biserică, față de adevăr și față de Dumnezeu. Dacă este evident că nu au o atitudine corectă, sunt deosebit de indiferenți față de urmărirea adevărului și îndeplinirea îndatoririlor, nu manifestă absolut niciun interes, și au mereu o atitudine sceptică față de cuvintele lui Dumnezeu, atunci se poate confirma că acești oameni sunt oportuniști și neîncrezători. În acest caz, nu ar trebui considerați frați sau surori; nu fac parte din biserică. Mai degrabă ar trebui îndepărtați din biserică. Au crezut ani de zile și tot nu acceptă adevărul; ar putea fi util să continuați să aveți părtășie cu ei? Ar fi realist să așteptați în continuare să se căiască? Nu mai lucrați asupra unor astfel de oameni și nu-i așteptați să se căiască. Dacă nu sunt dispuși să-și facă datoria și încă vor să-și lungească șederea în biserică fără să plece, atunci conducătorii bisericii ar trebui să găsească un mod de a-i izola cu înțelepciune. E potrivit acest lucru? (Da.) Odată ce acești oameni sunt discernuți ca oportuniști, deja sunt încadrați în rândurile diverșilor oameni răi și ale neîncrezătorilor. Întrucât sunt oameni răi și neîncrezători, ei întrunesc principiile și condițiile pentru a fi îndepărtați sau excluși din biserică. A-i îndepărta devreme e categoric mai bine decât a-i îndepărta târziu. Îndepărtându-i devreme, se evită multe necazuri, iar ei nu mai trebuie să se simtă nedreptățiți. Ar trebui să le spuneți clar acestor oameni: „Nu e nevoie să continui să chibzuiești în inima ta când sau cum să pleci și nu e nevoie să continui să chibzuiești dacă rămâi sau pleci. Dumnezeu și casa Lui nu-i forțează pe oameni; dacă vrei să pleci, biserica nu va încerca să te convingă să rămâi. Dar există un lucru care trebuie să-ți fie clar: dacă ești sigur că nu ești o persoană a casei lui Dumnezeu și nu ești dispus să fii un membru al bisericii, atunci să pleci cât mai repede posibil; să nu amâni. Asta este pentru binele tuturor. Dacă tu crezi în existența lui Dumnezeu, poți să accepți cuvintele Lui drept adevărul și ești în mod sincer dispus să te alături bisericii, atunci ești, în mod legitim, un membru al bisericii. Dar acum, nu ești. Ai venit pentru oportunism și poate că tu nu știi asta, dar noi am discernut – potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, adevărului și principiilor bisericii pentru tratarea tuturor felurilor de oameni – că ești un oportunist. Chibzuiești întruna la momentul potrivit pentru a părăsi biserica; acesta e un mare deranj. Nu e nevoie să găsești momentul potrivit; poți să pleci acum. Dacă ești mereu nesigur cu privire la apariția și lucrarea lui Dumnezeu, atunci îți spun clar acum: nu e nevoie să mai cugeți sau să mai scrutezi lucrurile, nu trebuie să-ți îngreunezi situația – poți să părăsești biserica acum, ușa casei lui Dumnezeu este deschisă, iar casa lui Dumnezeu nu te va reține, ea nu-i forțează pe oameni.” Se cuvine să faceți asta? (Da.) Oferiți-le o „cale de ieșire”; nu-i lăsați să se chinuie aici în fiecare zi, ca furnicile în tigaie, torturați constant de sentimentele, trupul și perspectivele lor și de problema rămânerii sau a plecării. Indiferent cât de mult sunt torturați de aceste lucruri, asta nu duce la nimic. Încă se întreabă în inima lor când să plece, cum să plece, dacă vor suferi pierderi și ghinioane dacă pleacă devreme și dacă pot primi binecuvântări în caz că mai rămân. Dacă pleacă și apoi se împlinesc cuvintele lui Dumnezeu? Dacă nu pleacă și cuvintele lui Dumnezeu rămân neîmplinite? Nu este nevoie să fie constant îngrijorați și neliniștiți în legătură cu aceste lucruri. De vreme ce nu cred în Dumnezeu cu o dorință autentică, ar trebui să plece cât mai repede posibil. Nu ar trebui să rămână aici, încercând să profite de situație pentru câștigul personal, prefăcându-se că sunt ceva ce nu sunt. Spuneți-Mi, este bine să-i sfătuiți în acest fel și să gestionați astfel problema? (Da.) Este exagerat să-i încadrați pe oportuniști între diverșii oameni răi care trebuie îndepărtați sau excluși? (Nu.) Unii oameni spun: „Cum pot astfel de oameni să fie considerați oameni răi?” Câți oameni buni există printre neîncrezători? În ochii lui Dumnezeu, firea-esență a celor care cred în Dumnezeu și recunosc existența Lui este considerată rea, ca să nu mai vorbim de cei care categoric nu cred în Dumnezeu și nu-I recunosc existența. Așadar, este exagerat să-i clasificăm drept oameni răi? (Nu.) În orice caz, măcar sunt încă numiți oameni – oameni răi. Deja este acceptabil că nu sunt clasificați drept demoni răi. A-i încadra între oamenii răi este absolut potrivit și corect; nu este deloc exagerat. Astfel de oameni răi sunt și unul dintre diversele tipuri de oameni care trebuie îndepărtați sau excluși de către casa lui Dumnezeu. Acesta este cel de-al patrulea tip de neîncrezător, al cărui motiv pentru a crede în Dumnezeu este de natură oportunistă.

Care sunt trăsăturile principale ale oportuniștilor? Prin intermediul interacțiunilor voastre cu acești oameni și urmărind firile, punctele de vedere, atitudinile sau umanitatea pe care le dezvăluie, ce trăsături principale ați descoperit? Rezumați-le. (Inițial, oportuniștii nu ajung să creadă în Dumnezeu pentru a urmări adevărul. Aud că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic prosperă, așa că ajung să creadă în Dumnezeu doar în speranța că vor obține unele beneficii și binecuvântări de la casa lui Dumnezeu, căutând să profite. Și dacă nu primesc aceste lucruri după o vreme, vor să plece. Acești oameni nu cred sincer în Dumnezeu și nu sunt deloc interesați să creadă în El.) Care este cea mai mare problemă cu oportuniștii? Problema principală este că nu-i interesează adevărul, ci îi interesează cel mai mult să obțină binecuvântări, așa că lor le este cel mai greu să accepte adevărul. Unii oameni spun: „Nu poți să-i îndepărtezi sau să-i excluzi doar pentru că nu-i interesează adevărul, nu-i așa?” Lipsa de interes cu privire la adevăr a acestor oameni se vede în principal din faptul că niciodată nu citesc cuvintele lui Dumnezeu și nu au părtășie despre adevăr. Dacă aud pe cineva având părtășie despre adevăr și vorbind despre autocunoaștere, sau căutând adevărul pentru a rezolva probleme, simt în inima lor o aversiune deosebită, sunt complet lipsiți de interes și încep să ațipească. Le este extrem de scârbă de aceste lucruri și chiar stau la palavre, vorbind despre dezastre și discutând despre faptul că Dumnezeu arată semne și minuni, pentru a-i tulbura pe ceilalți atunci când au părtășie despre adevăr. Ca urmare, unii oameni care nu urmăresc adevărul se entuziasmează atunci când aud aceste subiecte și se alătură discuției. Nu tulbură ei astfel în mod ostentativ viața bisericească? Rareori citesc cuvintele lui Dumnezeu în viața de zi cu zi, iar atunci când o fac, ocazional, probabil e pentru că lăuntric, îi deranjează ceva. Nu sunt interesați de adunări, de a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu sau de a avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu. Îi preocupă doar aceste lucruri: „Când va veni ziua lui dumnezeu? Când se vor sfârși marile catastrofe? Când ne putem bucura de binecuvântările Împărăției Cerurilor?” Mereu își pun întrebări în legătură cu aceste lucruri. Dacă nu discută nimeni despre aceste subiecte, caută on-line și, după aceea, încep să răspândească aceste lucruri în timpul adunărilor. Inimile le sunt inundate de aceste lucruri. Atât timp cât îi aud pe alții având părtășie despre subiecte care îi interesează, pot să intre în discuție și să se alăture părtășiei. Dar imediat ce aud conținuturi legate de adevăr sau de cuvintele lui Dumnezeu, nu vor să asculte. Începe să-i ia somnul, iar unii chiar pleacă, în timp ce alții încep să se foiască – afișează tot felul de expresii faciale urâte. Tu spui: „Să avem părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu.” Ei spun: „Mi-e sete, trebuie să beau niște apă.” Tu spui: „Să avem părtășie despre autocunoaștere” sau „Să avem părtășie despre detaliile îndeplinirii îndatoririlor; să vedem ce spun cuvintele lui Dumnezeu despre asta și care sunt adevărurile-principii.” Ei spun: „Am ceva de făcut. O să plec. Vă doresc o discuție plăcută!” Găsesc tot felul de scuze pentru a respinge și a refuza să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre adevăr. Acest lucru expune clar faptul că nu numai că nu iubesc adevărul, dar le este și scârbă de el și i se împotrivesc din adâncul inimii. Ori de câte ori sunt menționate cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, ei nu se opun sau nu se ceartă în mod fățiș, ci găsesc diverse scuze pentru a le refuza și a le evita. Nu pot arăta în mod clar aceste comportamente că sunt oportuniști? Nu indică acest lucru în mod clar că sunt neîncrezători, crezând în Dumnezeu pentru un anumit scop, pentru oportunism? (Ba da.) Unii oameni zic: „Spui că sunt neîncrezători și că nu Îl urmează sincer pe Dumnezeu, așadar, de ce au fost în stare să creadă până acum și să se ostenească și să îndure greutăți în continuare pentru lucrarea bisericii?” Comportamentele pe care tocmai le-am menționat nu sunt suficiente pentru a răspunde la această întrebare? Aceste comportamente sunt suficiente pentru a dovedi că discernământul și caracterizarea noastră în ceea ce le privește sunt exacte. Prin urmare, pentru a evalua dacă scopul pentru care o persoană crede în Dumnezeu este de natură oportunistă, ar trebui să-l evaluați și să-l discerneți pe baza atitudinii acesteia față de Dumnezeu, față de lucrarea Sa, față de adevăr și față de lucrurile pozitive și negative. Așa este cel mai exact. Nu este exact și nu este obiectiv să-l evaluați pe baza comportamentului și acțiunilor sale exterioare. Doar gândurile sale lăuntrice adevărate și atitudinea sa față de Dumnezeu și față de adevăr dezvăluie problemele; doar acestea sunt standardele cele mai exacte pentru a caracteriza ce fel de persoană este. Acum, în principiu, v-ați lămurit cu privire la esența celor care cred în Dumnezeu în scop oportunist? Ați întâlnit cu toții astfel de oameni? (Da.) Este mai bine ca astfel de oameni să plece cât mai curând posibil. Dacă sunt sincer dispuși să presteze servicii, atunci pot fi păstrați, cu reticență. Totuși, dacă nu își fac îndatoririle și nu pot presta niciun serviciu, ci provoacă tulburări și au un impact negativ asupra lucrării bisericii și a vieții bisericești, atunci ar trebui forțați să plece cât mai curând posibil. Acesta este principiul pentru înlăturarea neîncrezătorilor. Casa lui Dumnezeu are nevoie de oameni care cred sincer în Dumnezeu și iubesc adevărul; are nevoie de prestatori de servicii loiali. Categoric nu are nevoie de neîncrezători sau de oameni care participă șovăielnic, ca să îngroașe rândurile. Biserica nu are nevoie nici de oameni care să îngroașe rândurile. Vom încheia aici părtășia noastră despre acest subiect.